Cursul 3

Evaluarea riscului de mediu

Evaluarea riscului şi managementul riscului de mediu sunt elemente care sunt luate în considerare atunci când se
elaborează standardele de mediu şi legislaţia de mediu.
În conformitate cu Ordinul 184/1997 emis de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului evaluările de risc
sunt de două tipuri: evaluări ale sănătăţii; evaluări ecologice.
Evaluarea riscului implica estimarea (incluzand identificarea pericolelor, amploarea efectelor potentiale si
probabilitatea unei manifestari periculoase) si calcularea riscului (incluzand cuantificarea importantei pericolelor si
consecintelor pentru persoane si / sau pentru mediul afectat).
Un studiu de risc (SR) poate fi solicitat de autoritatea locală sau regională de protecţia mediului (Agenţia de Protecţie
a Mediului (APM)) atunci când s-a dovedit că există o poluare semnificativă pe un anumit amplasament.
Evaluarea riscului este un proces care identifica, analizeaza si controleaza pericolele induse de prezenta unor
substante periculoase.
Estimarea riscului pentru sănătate
Evaluarea riscului asupra sănătăţii este un instrument pentru estimarea posibilităţii de generare a unor probleme de
sănătate pentru comunitate, ca rezultat al expunerii la poluanţi. Adaptarea omului este limitată de natura şi concentraţia
substanţelor chimice poluante şi implică mecanisme biochimice ce pot avea efecte protectoare, dar şi contrarii, de activitate a
metaboliţilor rezultaţi. Complexitatea acestor procese este analizată în funcţie de o gamă largă de factori existenţi în mediul
ambiant.
După estimarea concentraţiilor de poluanţi din aer, apă, sol şi din produsele alimentare din regiunile afectate (prin
intermediul unei monitorizări cu ajutorul unui model multicompartimental sau monocompartimental), trebuie să se efectueze o
evaluare a expunerii. Evaluarea expunerii reprezintă faza de evaluare a riscurilor pentru sănătatea umană şi de estimare a
rapidităţii cu care potenţialii receptori absorb compuşii chimici. Deoarece potenţialii receptori pot fi expuşi la substanţe
chimice dintr-o varietate de surse şi / sau medii, o evaluare a contribuţiilor relative a fiecărei surse din totalul cantităţii de
poluanţi adsorbiţi ar putea fi importantă în cazul unei expuneri multiple. Oamenii pot fi expuşi la substanţe în locurile lor de
muncă (expunere la locul de muncă), ca urmare a utilizării de produse de consum (expunere de consum) şi indirect, prin
intermediul mediului înconjurător. Persoane cu diferite tipologii sau vârste pot fi necesare pentru a caracteriza riscul unor
contaminanţi pentru populaţie. Deoarece adulţii prezintă o perioadă mai lungă de expunere şi în cazul lor se pot accentua unele
căi de expunere. Nivelele de expunere şi concentraţiile pentru fiecare populaţie expusă trebuie evaluate pe baza datelor
disponibile măsurate şi / sau modelate.
Impactul substanţelor chimice asupra organismului se poate manifesta în mai multe etape succesive sau simultane
cum sunt:
 expunerea: acută; cronică
 căile de pătrundere şi absorbţia: respiratorie; digestivă; transcutanată
 biotransformarea: transport; distribuţie; metabolizare;
 depozitarea
 eliminarea: respiratorie; biliară; tegumentară
Riscul însumează expunerea şi toxicitatea, iar estimarea riscului impune caracterizarea riscului după evaluarea
expunerii şi a toxicităţii (fig. 1).

Fig. 1 Etapele estimării riscului pentru sănătate

Patologia chimică priveşte toţi factorii din mediu: apă, alimente, substanţe biogene (minerale sau organice), alte
substanţe străine de organism.
Se disting patru etape în evaluarea riscului pentru sănătate (fig. 2): identificarea hazardelor (pericolelor); estimarea
gradului de expunere; estimarea toxicităţii; caracterizarea riscului.
Identificarea hazardelor reprezintă încercarea de a determina ce substanţe chimice potenţial periculoase sunt prezente
în mediu. Cercetătorii colectează probe de sol, aer, apă, sedimente, plante, peşti şi/sau animale de pe amplasament şi din jurul
acestuia şi identifică modul de transmitere. Ei analizează aceste probe în laborator, iar analizele relevă prezenţa substanţelor
chimice şi nivelul la care se găsesc.
Estimarea gradului de expunere indentifică condiţiile în care oamenii pot ajunge în contact cu substanţele chimice
identificate în etapa I şi în ce măsură se expun.
Gradul de expunere depinde de prezenţa simultană a unor factori esenţiali (concentraţia substanţei, durata) şi modificatori care
influenţează în final cantitatea absorbită. Principalii factori modificatori ai expunerii la poluanţii chimici sunt: concentraţia şi
natura, forma sub care se prezintă, durata, prezenţa uneia sau mai multor substanţe, prezenţa unor microorganisme şi natura
lor.
Estimarea gradului de expunere presupune o evaluare simultană a căilor de expunere.
1
 Din punctul de vedere al evaluării riscului, expunerea la poluanţii toxici se produce în trei moduri: ingerare;
inhalare; absorbţie cutanată.
Ingerarea se poate produce prin: consumul de alimente ce provin de pe soluri contaminate; consumul de apă din surse
de apă contaminate.
Inhalarea se face prin căile respiratorii: inspirarea de aer contaminat; inspirarea de praf contaminat cu substanţe
toxice; spălare cu apă contaminată
Absorbţia compuşilor toxici se poate produce prin: contactul pielii cu contaminanţi din sol, apă, aer;
imersia în apă contaminată.
Pentru fiecare din aceste situaţii, cercetătorii estimează cantităţile pentru substanţa chimică specifică la care este expusă
persoana. Ei iau în calcul cât timp, cât de des şi câţi oameni sunt expuşi. În fig. 2 sunt ilustrate schematic principalele probleme
legate de evaluarea expunerii.

Fig. 2 Aspecte importante considerate în evaluarea expunerii

Pentru substanţele şi agenţii poluanţi care trebuie cuprinşi în cadrul acţiunilor de evaluare şi, ulterior de management
al riscului, fiind extrem de numeroşi şi de variaţi, este necesară cunoaşterea concentraţiilor toxice, după care se estimează rata
de pătrundere şi se analizează calea de pătrundere (fig. 3 -4).

Fig. 3. Semnificaţia estimării ratei de pătrundere Fig. 4 Factori de care depinde pătrunderea substanţelor toxice în organism
Evaluarea expunerii de mediu
Ecosistemele pot fi expuse substantelor chimice în toate etapele ciclului lor de viată. Concentratiile de expunere trebui
evaluate pentru fiecare compartiment de mediu, pentru a estima concentratia la care un compartiment de mediu este sau poate
fi expus. O substantă chimică poate fi eliberată în mediu si este apoi supusă dispersării fizice în aer, apă, sol, sau sedimente.
Expunerea totală zilnică (în mg/kg-zi) pentru o specie tintă poate fi calculată prin cumularea constituentilor ingerati si absorbiti
din toate sursele (sol, vegetatie, apă de suprafată, tesut de peste, precum si a altor specii tintă), precum si cele absorbite prin
inhalare si contact dermic. Procesul de evaluare a riscurilor de mediu atribuit unei substanţe se bazează pe comparatia
concentratiilor în compartimentul de mediu: concentratie de mediu previzibilă (predicted environment concentration, PEC), cu
o concentratie pentru care nu apar efecte negative concentratie previzibilă fără efect (Predicted no effect concentration, PNEC).
Scopul evaluării expunerii de mediu este evaluarea PEC.
Evaluarea riscului de mediu presupune:
- estimarea riscului – identificarea pericolelor, amploarea efectelor şi probabilitatea de realizare a pericolului
respectiv;
- calcularea riscului – cuantificarea importanţei pericolului şi consecinţelor pentru persoanele şi/sau mediul
afectat.

Riscul de mediu poate fi definit ca efectul combinat al probabilităţii de apariţie a unui eveniment nedorit, într-un interval
de timp, şi al consecinţelor acestui eveniment asupra omului, a mediului înconjurător şi a calităţii vieţii.
Nici o activitate economică umană nu prezintă „risc zero”. Chiar dacă nu există o astfel de activitate care să prezinte
100% siguranţă, o înţelegere mai bună a riscurilor asociate poate ajuta la evitarea accidentelor, adică la prevenirea acestora şi
la planificarea măsurilor de acţiune, în cazul în care cu toate aceste măsuri preventive accidentele se pot produce, adică la
pregătirea accidentelor.
Evaluarea integrată a riscului se bazează pe ipoteza că toate riscurile la care se supun omul şi mediul, într-o regiune
dată, pot fi sistematic identificate, analizate şi evaluate în aşa fel încât să se poată face opţiuni raţionale asupra modului de
reducere a riscului, costului social şi economic, a beneficiilor reducerii riscului, a costurilor asociate, asigurându-se baza unei
gestionări integrate şi sigure a mediului.
Acest proces de evaluare a riscurilor presupune o secvenţă de acţiuni (figura 5):
Etapele procesului de management al riscului sunt următoarele:
2
 • stabilirea contextului: determinarea contextului strategic, organizaţional şi de management al riscurilor, precum şi
stabilirea structurii analizelor şi a criteriilor pe baza cărora riscurile vor fi evaluate; identificarea părţilor afectate/interesate şi
definirea politicilor de comunicare şi consultare;
• identificarea riscurilor: identificarea, ca fundament al analizei ulterioare, a ceea ce se poate întâmpla, de ce şi cum,
inclusiv a pericolelor şi a consecinţelor asociate;
• analiza riscurilor: analiza riscurilor, în termeni de probabilitate şi gravitate; posibilităţile de control şi efectul
măsurilor de control asupra gravităţii consecinţelor; probabilitatea de producere şi gravitatea pot fi combinate în vederea
estimării nivelului de risc;
• evaluarea şi ierarhizarea riscurilor: compararea nivelurilor de risc estimate cu criteriile prestabilite; în continuare,
riscurile pot fi ierarhizate în vederea identificării priorităţilor; riscurile identificate ca având o prioritate redusă pot fi acceptate
fără a fi tratate, constituind doar subiectul monitorizării şi revizuirii;
• tratarea riscurilor: dezvoltarea şi implementarea unui plan de management, care trebuie să includă consideraţii
privind alocarea resurselor financiare şi de altă natură, precum şi termene de acţiune;
• comunicare şi consultare: consultarea şi comunicarea cu părţile afectate/interesate, interne şi externe, în fiecare
etapă a procesului de management al riscului;
• monitorizare şi revizuire: monitorizarea şi revizuirea riscurilor, precum şi evaluarea performanţelor sistemului de
management al riscurilor şi a modificărilor care îl pot afecta.
Etapele vizând comunicarea şi consultarea, precum şi monitorizarea şi revizuirea implică activităţi şi concepte care
cuprind întregul proces de management. În fiecare etapă a procesului, precum şi în cadrul procesului de management al
riscului, trebuie să existe şi să funcţioneze mecanisme adecvate de comunicare şi consultare, atât în cadrul organizaţiei cât şi
între organizaţie şi părţile externe. Fiecare etapă a procesului de management a riscului trebuie să fie documentată.
Documentaţia trebuie să conţină date privind ipotezele, metodele şi sursele de informaţii utilizate, precum şi rezultatele
obţinute.

Fig. 5. Modelul procesului de management al riscului [1]

Identificarea riscurilor
Primul pas în elaborarea unei evaluări de risc pentru sănătatea oamenilor şi a mediului este de a determina dacă
expunerea omului şi a ecosistemelor la anumite substanţe chimice este de natură să aibă efecte adverse.
Identificarea riscurilor pentru sănătatea umană implică o evaluare a posibilităţii ca un poluant să determine un efect
negativ asupra sănătăţii omului. Procesul implică în general o evaluare calitativă a riscului care examinează potenţialul de risc
la expunere şi natura efectelor adverse scontate. Informaţiile utilizate în identificarea pericolelor include oamenii, animalele,
precum şi unele aspecte privind modul în care poluanţii interacţionează cu fiinţele vii. Evaluatorul de risc trebuie să evalueze
calitatea probelor, gravitatea efectelor, şi dacă mecanismele de evidenţiere a toxicităţii pentru animale sunt relevante şi la om.
Rezultatul este o decizie luată pe baze ştiinţifice ce estimează dacă efectele negative asupra sănătăţii oamenilor sunt cauzate de
un produs chimic şi în ce concentraţii ale acestuia se observă efectele respective.
Identificarea riscurilor pentru ecosisteme
Evaluarea riscului ecologic include identificarea unuia sau mai multor obiective ecologice de evaluare – un obiectiv
foarte important deoarece tipuri diferite de ecosisteme au combinaţii unice de caracteristici fizice, chimice şi biologice şi, astfel
pot să răspundă la contaminare în moduri unice. Structura fizică şi chimică a unui ecosistem determină cât de mult afectează
contaminanţii introduşi speciile care trăiesc în acesta iar interacţiunile biologice pot stabili unde şi cum contaminanţii sunt
distribuiţi în mediu şi care specii sunt expuse la anumite concentraţii de contaminant.
Procesul de management al riscului cuprinde trei faze:
1. identificarea riscului, 2. analiza riscului, 3. reacţia la risc.
Identificarea riscului se realizează prin întocmirea unor liste de control, organizarea unor sesiuni de identificare a
riscurilor şi analiza informaţiilor culese.
Analiza riscului utilizează metode probabilistice cum sunt: determinarea valorii aşteptate, simularea Monte Carlo,
arborii decizionali, etc.
Tipuri si surse de risc
Toate activitatile umane sunt posibile surse de risc, urmatoarele constituie cele mai importante tipuri si surse de risc:
3
 - Emisii continue in aer, apa si pe sol provenite de la industrii si activitatile asociate;
- Evacuari accidentale ale substantelor periculoase provenite din instalaţiile industriale şi care au un efect negativ
asupra sănătăţii şi mediului (focuri, explozii, manipulări de substanţe periculose, depozitare de substanţe periculoase
etc.);
- Sistemele de transport constituie surse continue de emisii. Transportul substanţelor periculoase poate cauza accidente
cu consecinţe pentru sănătate şi mediu. În context, transportul se referă la transferul materialelor pe cale ferată, şosele,
conducte şi pe apă;
- Surse naturale de accidente: cutremure, furtuni, inundaţii, erupţii şi care se pot suprapune peste sursele de risc produse
de om;
- Activităţi agricole care afectează sănătatea şi mediul: împrăştierea de îngrăşăminte, insecticide şi ierbicide care
contaminează solul, apele subterane şi de suprafaţă. Activităţile agricole pot consuma mari cantităţi de apă, ducând la
aridizarea eroziunii solului;
- Urbanizarea şi infrastructura asociată este o sursă de perturbare a mediului generatoare de poluare.
In funcţie de sursele potenţiale de risc, pot exista:
- riscuri acute, dacă sursele sunt de tipul emisiilor accidentale, adică de scurtă durată şi cu concentraţii ridicate de
substanţe toxice sau inflamabile;
- riscuri cronice, dacă sursele sunt de tipul emisiilor continue, având concentraţii mici de substanţe toxice pe o
perioadă îndelungată.
Pentru ca activitatea industrială să se poată derula se conştientizează existenţa unor riscuri şi se acceptă
consecinţele unora dintre ele şi/sau se iau măsuri pentru minimizarea riscurilor.
Riscurile cronice pot fi în general minimizate prin soluţii preventive de eficientizare a proceselor şi instalaţiilor
tehnologice precum şi prin soluţii de remediere, adică de captare – tratare în instalaţii de depoluare. Ambele tipuri de soluţii
având rolul de a reduce nivelul emisiilor cu potenţial de risc pentru mediu, sănătate umană şi bunuri.
Riscurile acute sunt mai dificil de controlat, fiind supuse hazardului, de aceea acestea se evaluează şi se analizează
din punct de vedere al posibilităţii de acceptare, se acceptă şi/sau se minimizează utilizând ca instrument managementul de
risc.
Pentru controlul acestor tipuri de risc cronic se apelează la managementul de risc.
După identificarea surselor de risc se impune analiza potenţialului de periculozitate pe care îl înglobează. De aceea,
identificarea surselor de risc presupune cunoaşterea detaliată a proprietăţilor poluanţilor emişi în mediu, a interacţiunilor
posibile, dar şi a efectelor acestora asupra factorilor de mediu. Se au în vedere următoarele informaţii:
- concentraţia de poluanţi şi cantitatea de emisii la sursă;
- durata şi frecvenţa emisiei;
- factori ce favorizează transformarea, transportul şi acumularea poluantului în mediu sau în organisme;
- concentraţia poluantului în factorii de mediu;
- efectele toxicologice acute sau cronice asupra organismelor.
Pentru evaluarea riscurilor de mediu în diferite domenii de activitate au fost elaborate o serie de metodologii calitative
şi/sau cantitative, cu diferite grade de complexitate.
Evaluarea cantitativă a riscului de mediu utilizează metode de calcul matematic, iar evaluarea calitativă a riscului
consideră probabilităţile şi consecinţele în termeni calitativi relativi „mic”, „mare”, etc.
Alegerea celei mai bune metodologii se face în funcţie de: natura problemei; scopul evaluării; rezultatele cercetărilor
anterioare în domeniu; informaţiile accesibile; resursele disponibile.
Coordonatele evaluării riscului pot fi: calitative; cantitative in functie de sursă-cale-receptor şi cuprind:
- Pericol/sursă (poluanţi, toxicitate, efecte particulare);
- Calea de acţionare (drumul de la sursă la ţintă);
- Ţinta/receptor (obiectivele asupra cărora se acţionează)
Evaluarea cantitativă a riscului de mediu
Realizarea unei evaluări cantitative a riscului de mediu implică parcurgerea a cinci etape distincte:
descrierea intenţiei;
 identificarea pericolului;
 identificarea consecinţelor;
 estimarea mărimii consecinţelor;
 estimarea probabilităţilor consecinţelor
Evaluarea calitativă a riscului de mediu
Evaluarea calitativă a riscului de mediu implică realizarea etapei de identificare a pericolelor şi cea de apreciere a
riscului pe care acestea îl prezintă, prin estimarea probabilităţii şi consecinţelor efectelor care pot să decurgă din aceste
pericole.
Pentru identificarea pericolelor se iau în considerare următorii factori:
- a) Pericol / Sursă – se referă la poluanţii specifici care sunt identificaţi sau presupuşi a exista pe un amplasament,
nivelul acestora de toxicitate şi efectele particulare ale lor.
- b) Calea de acţiune – se referă la calea prin care substanţele toxice ajung la receptor, unde au efecte dăunătoare.
- c) Ţintă / Receptor – reprezintă obiectivele asupra cărora acţionează efectele dăunătoare ale anumitor substanţe
toxice de pe amplasament (fiinţe, resurse de apă, clădiri, etc.).
IDENTIFICAREA FACTORILOR SURSA-CALE-RECEPTOR pe un amplasament contaminat
4
 Criterii de apreciere
Sursa si natura poluantului: concentratia agentilor poluanti si mobilitatea, solubilitatea lor, disponibilitatea si retentia in plante:
- in matrice de sol, apa subterana, apa de suprafata; in depozite generale, bidoane, containere ; distributie spatiala si volumul
total al materialului poluat
Natura pericolului: corosiv sau alte forme de atac asupra materialelor; toxic, carcinogen, iritant dermatologic sau respirator,
asfixiant; inflamabil, exploziv; fitotoxic
Tinte/Receptori
Includ urmatoarele categorii principale: sisteme de apa subterana; cursuri de apa de suprafata:
- in afara amplasamentului si pe amplasament
- receptori umani: - ocupanti/utilizatori/vecini existenti si viitori ai amplasamentului
- dezvoltari viitoare
- sol si culturi agricole: - existente si viitoare
- ecosisteme naturale: - fauna si flora
- rezervatii naturale etc.
Cai
- contact direct sau ingerarea unor materiale contaminate
- migrarea agentilor poluanti prin: - straturi permeabile sau fisurate
- apa subterana, apa de suprafata si deversare
- put de mina/galerii de acces
- transport in afara amplasamentului prin vehicule, ex. namol / praf de pe drum
- generare de praf in aer
- servicii si infrastructura
- solida, lichida, gazoasa, organica, anorganica
Metode de caracterizare calitativă a riscului (metode fundamentale)
Analiza „What if?” (ce ar fi dacă?) se realizează în special în faza de proiectare a unei instalaţii, dar poate fi folosită şi
la punerea în funcţiune sau în timpul funcţionării. Metoda constă în adresarea unor întrebări referitoare la sursele de risc,
siguranţa funcţionării şi întreţinerea instalaţiilor, de către o echipă de experţi în procese şi instalaţii tehnologice şi în protecţia
mediului şi a muncii. Metoda are scopul de a depista evenimentele iniţiale ale unor posibile emisii accidentale.
Analiza „HAZOP” (Hazard and operability) este o metodă bazată pe cuvinte cheie, similară analizei „Waht if"
şi identifică sursele de risc datorate abaterii de la funcţionarea normală, monitorizând în permanenţă parametrii de proces.
Există două mari categorii de tehnici în cadrul cărora se disting o serie de componente generale (tabelul 1):
• Analize calitative folosite pentru identificarea hazardurilor (Hazard and Operability Study - Hazop).
Analiza calitativă are ca obiectiv principal stabilirea listei de hazarduri posibile, face posibilă ierarhizarea
evenimentelor în ordinea riscului şi prezintă primul pas în metodologia de realizare a analizei cantitative a riscurilor.
• Analize cantitative folosite pentru evaluarea hazardurilor, pentru a decide cum trebuie să acţionăm în scopul
eliminării sau reducerii riscului (Hazard Analysis - Hazan).
Tabel 1 Diferenţa dintre Hazop şi Hazan
Hazop Hazan
Identifică hazardurile Evaluează hazardurile
Tehnică preferată pentru utilizare la fiecare proiect Tehnică selectivă: se utilizează în special la sistemele
potenţial expuse accidentelor majore
Cantitativă
Calitativă Realizată de unul sau doi experţi
Realizată de o echipă
Denumită şi “Dar Dacă?”