Fratele WILLIAM MARRION BRANHAM

(6 aprilie 1909 –1 24 decembrie 1965)

 Putere desăvârşită prin slăbiciune
desăvârşită
(Perfect strength by perfect weakness)
Jeffersonville, Indiana, S.U.A.
duminică, 19 noiembrie 1961
predica a durat 2 ore şi 30 de minute

Bună dimineaţa prieteni. Este frumos să ne aflăm din nou aici

în dimineaţa aceasta cu lapoviţă. Ştiu că mulţi dintre voi aţi condus
mult, pentru că veniţi de departe. În aceste zile îi avem în mijlocul
nostru pe aceşti scumpi prieteni care vin din Chicago, Alabama,
Georgia, Tennessee, Illinois, şi de prin împrejurimi – noi credem că
Dumnezeu vă va păzi în călătoria voastră. Ne rugăm ca El să vă
păzească pe drum, pe aceste drumuri periculoase care devin
alunecoase iarna. În acest ţinut iarna este grea. Primăvara şi toamna
este cel mai frumos ţinut, dar iarna şi vara este foarte rău.
Acum, cred că nu se înregistrează încă. Aş vrea să spun ceva
referitor la mesajul de duminica trecută. Am ţinut banda aceea şi n-am
lăsat să fie vândută, pentru că mai întâi trebuie s-o ascult şi eu. De
multe ori în biserică pot să spun lucruri pe care nu le-aş prezenta în
felul acela în afară, pentru că uneori oamenii se poticnesc. Câteodată
aceste lucruri ridică întrebări chiar şi între cei de aici, din adunarea
noastră.
Eu nu spun acele lucruri ca să fiu mai deosebit decât alţii, dar
uneori sub ungere cunoşti lucruri pe care n-ai îndrăzni să le spui
oamenilor. Uneori s-ar putea ca sub ungere să se strecoare ceva fără ca
tu să observi. Iar unul dintre lucrurile care cred că s-au spus duminica
trecută şi care ar putea fi o piatră de poticnire este faptul că am spus că
eu niciodată nu am crezut în chemările la altar. Vreau să clarific acest
lucru, ca voi să înţelegeţi ce am vrut să spun. În Biblie niciodată nu s-a
făcut o chemare la altar. Aşa ceva nu se găseşte în Scriptură. Nici de-a

2
lungul epocilor bisericii nu s-a făcut aşa ceva, până la epoca
metodistă, acum vreo două sute de ani.
Chemările la altar se fac atunci când se încearcă să se tragă de
oameni şi să-i convingă: „Vino, John. Ştii tu, mama ta a murit
rugându-se pentru tine. Vino, John”. Asta nu-i convingere, prieteni.
Nu. Foarte rar vezi pe vreunul care a trecut prin aşa ceva şi care să
ajungă departe. Şi asta spune totul. Din acest motiv biserica este în
confuzia în care se găseşte azi – din cauza lucrurilor de felul acesta.
Frate, nu trebuie să spui tu ceva ca să-i convingi pe oameni;
Dumnezeu este acolo şi face lucrarea. „Pe când rostea Petru cuvintele
acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul”.
Vedeţi? Acolo n-a fost nicio chemare la altar. Altarul este locul unde
se face rugăciune... Fiecare persoană care vine la biserică ar trebui mai
întâi să intre, să îngenuncheze, să se roage lui Dumnezeu în linişte, să
se roage pentru cei dragi, să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru ceea
ce a făcut pentru ei, apoi să meargă şi să se aşeze la locul ei. Şi
biserica este locul în care Cuvântul lui Dumnezeu este cel care face o
judecată... „…judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu”. Dar
în timpul acesta noi am schimbat atât de mult aceste lucruri.
Eu nu am nimic cu cineva care face chemări la altar. Eu am
făcut multe chemări la altar şi probabil încă voi mai face multe dacă
slujba mea va mai continua. Vedeţi, voi vreţi să strângeţi prea mulţi
oameni. Nu-i nimic rău în asta. Este bine. Dar Isus a spus: „Nimeni nu
poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl…; şi toţi aceia pe care Mi
i-a dat Tatăl vor veni la Mine”. Aşa este. Lucrul acesta elimină total
chemarea voastră la altar. Datoria noastră este să predicăm Cuvântul.
Biblia spune: „Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi”.
„Pocăiţi-vă şi fiţi botezaţi în Numele lui Isus Hristos spre iertarea
păcatelor şi apoi veţi primi darul Duhului Sfânt”.
Dar când voi tot încercaţi să-i convingeţi pe oameni şi să
trageţi de ei şi să-i speriaţi... Oamenii trebuie să vină fără a fi forţaţi,
fără să se tragă de ei, să fie ei singuri convinşi şi să-L primească pe
Hristos. După ce L-au primit pe Hristos chiar stând pe scaune, ei
urmează să fie botezaţi în Numele lui Isus Hristos spre iertarea
păcatelor, oamenii fiind încredinţaţi că au fost într-o stare greşită. În
felul acesta li se iartă păcatele. Ei s-au pocăit; au fost botezaţi ca o
3
mărturie înaintea oamenilor că L-au primit pe Hristos ca Mântuitor
personal; atunci eşti un candidat pentru Duhul Sfânt. Dar, mulţi
oameni încearcă să convingă, să facă chemări la altar…. este bine.
Oricine vrea s-o facă, s-o facă. Dar pentru mine nu este biblic şi eu aş
vrea să rămân la Scriptură.
Şi de aceea am reţinut acea bandă – dacă ar fi fost dată în
afară, am fi primit cinci sute de scrisori pe săptămână la care ar fi
trebuit să răspundem. Nu trebuie decât să încalci o mică tradiţie pe
care o are cineva şi după aceea trebuie s-o iei de la capăt cu
explicaţiile.
Cred că de multe ori critic cam prea mult lucruri ca acesta. Eu
nu vreau să fiu aşa, dar câteodată slujba te face să procedezi aşa.
Vedeţi? Sunt sigur că oamenii înţeleg asta.
Suntem foarte recunoscători pentru că încă avem un Tată
ceresc bun care nu ne ţine în seamă greşelile. Citeam din Romani 4,
unde Pavel a scris comentariul divin despre viaţa lui Avraam. Noi ştim
că şi Avraam a fost tulburat de multe ori, ca şi noi. Dar aici nu s-a
amintit de aşa ceva: „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu,
prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui
Dumnezeu”. Şi aşa sper că se va scrie şi despre mine – nu se vor
aminti greşelile mele, ci numai ceea ce am încercat să fac, ceea ce am
dorit să fac, din inimă, pentru poporul lui Dumnezeu.
Şi acum, în dimineaţa aceasta am venit ca să încercăm să
aducem un mesaj pe care poate că Domnul ni l-a pus pe inimă ca să-l
dăm oamenilor. Sperăm că ne va face bine şi vouă şi mie, pentru că
noi suntem împreună şi trăim într-un timp extraordinar, în zilele de pe
urmă. Înainte de a ne ruga aş vrea să citesc din câteva locuri din
Cuvânt: unul înainte de rugăciune şi unul după rugăciune. Mai întâi, în
deschiderea serviciului divin, aş vrea să citesc din Evrei 11:32-40,
unde se vorbeşte despre credinţă.
„Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş
vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de
David, de Samuel şi de proroci! Prin credinţă au cucerit ei împărăţii,
au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au
stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de
boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
4
Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să
dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea
care li se dădea, şi au fost chinuiţi. Alţii au suferit batjocuri, bătăi,
lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu
ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu
cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi – ei, de
care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin
peşteri şi prin crăpăturile pământului. Toţi aceştia, măcar că au fost
lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;
pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-
ajungă ei la desăvârşire fără noi”.
Când citesc despre luptătorii aceia viteji, mă întreb unde se va
situa în ziua aceea mărturia noastră, pe lângă a lor. Înainte de a ne
ruga, este cineva care ar dori să fie amintit lui Dumnezeu? Ridicaţi-vă
mâna şi oricare ar fi cererea voastră, El să vadă, să audă şi să v-o
dăruiască. Acum ne aplecăm capetele.
Tatăl nostru iubitor, în dimineaţa aceasta ne apropiem de
tronul Tău cu smerenie, în Numele lui Isus, Fiul Tău, ca să ne rugăm
pentru noi şi pentru alţii. Doamne, mai întâi iartă-ne toate fărădelegile
noastre. Apoi vrem să ne rugăm pentru alţii, Doamne, ca şi ei să fie
iertaţi şi Biserica Ta să fie adusă mai aproape de Tine. Pentru că noi
credem din inimă Doamne, că Tu eşti gata să lucrezi cu Biserica Ta,
că eşti gata s-o scoţi din lume şi s-o muţi în Împărăţia lui Dumnezeu.
Dar Doamne, ajută-ne să ne pregătim pentru ceasul acela. Doamne, în
dimineaţa aceasta noi toţi să dăm la o parte orice piedică şi păcatul
care ne înfăşoară atât de uşor, ca să putem alerga cu stăruinţă în
alergarea care ne stă înainte.
Şi mă rog, Tată ceresc, ca astăzi să vindeci bolnavii şi pe cei ce
suferă. În întreaga ţară sunt mulţi care suferă de boli. Eu Te rog,
Doamne, ca puterea Ta de vindecare să se descopere pentru aceşti
oameni.
Apoi, venind la mica noastră adunare din dimineaţa aceasta,
mulţi au condus sute de kilometri începând de ieri seară, toată
noaptea, ca să ajungă aici la Tabernacol. Şi pe drum ninge.
Dumnezeule, ne rugăm ca Tu să-i binecuvântezi într-un mod deosebit.
Fără îndoială că mulţi dintre ei au fost nevoiţi să renunţe la o mare
5
parte din banii pentru mâncarea pentru săptămâna viitoare, sau pentru
alte lucruri, sau pentru altceva pe care ei puteau să şi-i cheltuiască,
pentru a-şi cumpăra benzină ca să poată să ajungă aici. Dumnezeule,
cel ce vine la tine gol, va pleca încărcat. Tu ai făgăduit-o. Şi mă rog ca
Tu să umpli inimile şi coşurile sufletelor lor cu lucrurile bune ale lui
Dumnezeu, astfel ca ei să plece de aici plini de o bucurie negrăită.
Paharele acestor oameni scumpi să dea pe dinafară, pline cu lucrurile
duhovniceşti şi bune din partea lui Dumnezeu.
Binecuvântează Doamne pe oricine a ridicat mâna. Tu cunoşti
cererea lor, Doamne. Te rog să-i binecuvântezi într-un mod deosebit.
Săptămâna trecută noi am văzut cum ai răspuns în mod miraculos
rugăciunii, în câteva clipe, în cazurile foarte grave. Tu eşti Dumnezeu
omniprezent, care stă lângă slujitorii Lui. Eu mă rog, Dumnezeule, ca
Tu să fii lângă oamenii aceştia în dimineaţa asta. Dăruieşte-le dorinţa
inimii lor. Eu nu cred că ei doresc ceva egoist sau au vreo motivaţie
rea în cererea lor. Mă rog ca Tu să-i binecuvântezi.
Şi acum Tată, adu-Ţi aminte de mine şi fie ca eu să mă pot da
la o parte din cale... Fie ca noi toţi, începând de la păstor până la copii,
să ne punem pe altarul Lui, să ne dăm pe noi înşine la o parte din calea
lui Dumnezeu, să ne deschidem inimile şi să ascultăm ce ne spune
Duhul Sfânt. Întoarce vasele Tale cu gura-n sus ca să primească
binecuvântările Tale. Apoi toarnă în ele puterea uleiului pentru
ungere. Şi dă-ne, Doamne, puterea de care avem nevoie pentru zilele
care ne stau înainte. Dăruieşte această binecuvântare. Noi o cerem în
Numele lui Isus. Amin. […]
Şi acum să deschidem la 2 Cor. 12:9.
„Şi El mi-a zis: «Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea
Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită»”. Lăsaţi-mă să mai citesc
odată, pentru ca voi să fiţi siguri că înţelegeţi. „Şi El mi-a zis:
(Dumnezeu îi vorbeşte aici lui Pavel)... «Harul Meu îţi este de ajuns;
căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită»”.
Dacă ar trebui să dau un titlu acestei teme, ar fi despre putere –
„Putere desăvârşită prin slăbiciune desăvârşită”. Dacă avem
slăbiciune, atunci avem putere. Este neobişnuit ca într-o adunare
penticostală să vorbeşti despre slăbiciune, pentru că noi mărturisim
întotdeauna că suntem atât de puternici. Eu am spus mai înainte că în
6
timpul săptămânii încerc să mă rog ca să aflu ce ar fi bine să predic
adunării. Dacă aş veni aici numai ca să fiu auzit, eu mai repede aş
asculta pe altcineva.
Ca să fiu sincer, până acum câteva zile am fost în Kentucky, la
fratele Gabehart. Când m-am despărţit de ei, de acest frate scump şi de
soţia şi familia lui, mi-a venit brusc în minte gândul acesta. Chiar
înainte de aceasta intrasem într-o casă. Stăteam afară şi doamna a
spus: „Aş vrea să vorbesc cu predicatorul acela”. Şi am intrat în căsuţa
lor. Ea a întrebat: „Tu eşti fratele Branham?” Şi eu am spus: „Da,
doamnă”. Ea a spus: „Mi-e atât de ruşine de cum arată casa mea”. A
început să plângă. A spus: „Dar sunt la strâmtoare şi am încredere în
tine”. Şi am aflat că a fost acolo unde o bunicuţă cu un magnetofon
mergea prin vecini şi le punea să asculte benzile cu predici
înregistrate.
M-am uitat prin casa ei, era o căsuţă smerită cam ca aceea în
care am crescut eu, dar peretele era plin de tablouri cu Hristos. Pe
masă se găsea o Biblie. Eu am spus: „Niciodată n-am avut o onoare
mai mare în viaţă; mie îmi face plăcere să intru în asemenea case”. Ea
a cerut ceva pentru cineva. La cinci ore după ce noi ne-am rugat
împreună – eu şi această bunicuţă – Dumnezeu a răspuns. Noi ne-am
rugat din nou şi mama Cox, eu şi cei ce mai erau acolo în dimineaţa
aceea L-am rugat pe Dumnezeu să ne dăruiască o ocazie ca să-i
răsplătim cumva eforturile pe care le-a făcut. Şi Dumnezeu a deschis o
cale. El este Dumnezeu.
Noi încercăm să ne scuzăm cu slăbiciunile noastre. Vrem să
arătăm cât de mari suntem noi. Eu cred că Dumnezeu mi-a dat
subiectul acesta ca să ne scoatem din minte astfel de lucruri. Sunt
lucruri mărunte pe care le facem. Şi pentru asta venim la adunare, ca
să vedem unde greşim şi unde ne putem îmbunătăţi. Dacă venim la
biserică cu un alt scop decât acesta, mă tem că nu ne vom alege cu
prea mult. Trebuie să venim să vedem care sunt slăbiciunile noastre,
să vedem cât de neînsemnaţi suntem noi şi să ne punem încrederea în
Cineva care este Puternic.
Multora dintre noi ne place să credem că suntem incapabili; şi
de aceea facem o scuză din lucrul acesta: „Eu nu am şcoală; nu sunt
capabil; nu sunt în stare să fac acest lucru”. Şi dacă înaintăm în felul
7
acesta, nu ajungem nicăieri. Dar chiar acea slăbiciune a noastră este
folosită de Dumnezeu ca să facă lucrarea. El aşteaptă să ajungem în
starea aceea, pentru a ne putea folosi. Noi ne scuzăm şi spunem: „Păi
eu nu pot să fac cutare lucru. Nu pot să-l fac”. Şi Dumnezeu lucrează
chiar cu slăbiciunea aceea. Acest lucru este adevărat.
Din acest motiv ne alege El pe noi: pentru că noi suntem în
starea aceea. Acest lucru pare ciudat, dar dacă Dumnezeu îngăduie
vom vedea de ce este aşa. Noi vedem că oamenii care au fost cei mai
slabi şi respinşi de lumea de afară, sunt eroii lui Dumnezeu, care
înving în linia întâi – Dumnezeu îi foloseşte pe aceia care se consideră
nevrednici.
Trei fraţi metodişti au venit din Ohio, sau din Indiana de nord,
aici la biserică. Nu demult unul din ei a spus: „Frate Branham noi
tocmai am primit Duhul Sfânt. Acum să căutăm daruri pentru slujba
noastră?” Eu am spus: „N-o faceţi. Lăsaţi-o baltă”. El s-a întors şi s-a
uitat la mine şi a spus: „Eu tocmai am citit cartea unui frate care ne
spunea că după ce am primit Duhul Sfânt noi să căutăm aceste daruri
ca să putem folosi acest Duh Sfânt”. Eu am spus: „Şi după aceea să vă
îngâmfaţi…”
Dacă aţi observat în Biblie, Dumnezeu îi foloseşte întotdeauna
pe aceia care încearcă să fugă de responsabilitate. Dumnezeu nu poate
să folosească un om care vrea el să facă ceva şi se gândeşte că are
destulă capacitate pentru aceasta. Moise a fugit; Pavel a fugit şi ceilalţi
au încercat să fugă de responsabilitatea unei slujbe. Eu am spus: „Nu
căutaţi nimic. Dumnezeu are pentru voi tot ceea ce vă va dărui El.
Lăsaţi-L numai pe El să se ocupe de acest lucru. Câteodată, în ziua de
azi fiecare vrea să facă una sau alta ca să devină o persoană renumită.
Fiţi atenţi în ce vă băgaţi. Înţelegeţi?”
În loc să încercăm să fim renumiţi, ar trebui să încercăm să
vedem cât de neînsemnaţi putem fi. Atunci ne poate folosi Dumnezeu.
Eu am câteva versete scrise aici la care ar trebui să mă refer, dar cred
că nu voi avea timp.
Observaţi că fiecare erou pe care l-a avut Dumnezeu în linia
întâi a fost dintre cei mai slabi şi mai respinşi oameni. Cineva care a
fost respins, cineva care a crezut că este incapabil… Când cineva este
într-o astfel de stare atunci Dumnezeu poate să înceapă să-l
8
folosească. Aşa este. Atunci când lor li se pare că nu pot, că nu au
nimic, atunci Dumnezeu poate să-i ia şi să lucreze cu ei. Dar când ne
gândim că noi suntem în stare să facem ceva, atunci Dumnezeu nu ne
poate folosi pentru că dorim s-o facem noi înşine.
Apoi, pe de altă parte, ne gândim că nu suntem în stare şi nu
vrem s-o facem; dar dacă ascultăm chemarea lui Dumnezeu, suntem
exact în postura în care ne vrea Dumnezeu. Când noi suntem
incapabili, atunci ne predăm Duhului lui Dumnezeu. Câtă vreme ne
gândim că noi putem să facem ceva, atunci n-o putem face. Dar când
ajungem să ne dăm seama că n-o putem face, atunci ne predăm lui
Dumnezeu şi El o face. Deci, dacă noi încercăm să facem ceva, vom
eşua, dar dacă noi ne vom preda numai lui Dumnezeu, este imposibil
ca Dumnezeu să nu reuşească s-o facă. Există un singur lucru pe care
Dumnezeu nu poate să-l facă: El nu poate să dea greş. El poate să facă
orice, în afară de a greşi.
Deci, câtă vreme noi încercăm să facem ceva prin noi înşine,
bazându-ne pe capacitatea noastră, nu vom reuşi să facem nimic. Dar
când ne dăm seama că noi suntem nimic, atunci ne poate folosi
Dumnezeu.
Acum să reţineţi următorul lucru, mai ales voi, tinerii
predicatori, dar şi cei ce nu predică. Există un lucru pe care trebuie să-
l stăpânim dacă aşteptăm să împlinim voia lui Dumnezeu în viaţa
noastră. Noi trebuie să biruim gândul acesta al capacităţii omeneşti.
Dacă ne gândim că putem realiza ceva cu propria noastră inteligenţă şi
cu capacitatea noastră, noi trebuie să biruim lucrul acesta, să scăpăm
de el, să-l lăsăm deoparte, astfel ca Dumnezeu să ne poată folosi. Şi să
ne predăm pe deplin lui Dumnezeu. Nu putem folosi nicio capacitate
de-a noastră. Noi trebuie să ne predăm pe deplin. Şi ca să vii la
Dumnezeu, trebuie să-I predai Lui sufletul, trupul şi duhul. Tot ceea
ce eşti tu trebuie să-I predai lui Dumnezeu, ca El să-Şi poată împlini
voia Lui în tine şi în mine. Eu ştiu că este greu, pentru că noi
întotdeauna vrem să punem ceva de la noi, ceva ce ştim noi, ceva ce
vrem noi să facem. Noi zicem: „Eu ştiu că acest lucru se face în acest
fel”. Dar câtă vreme tu o faci în felul acela, nu va merge bine şi
Dumnezeu nu va folosi niciodată efortul acela.

9
 Poate cu ajutorul Domnului în câteva minute ne vom ocupa de
acest lucru şi vă voi arăta că Dumnezeu nu poate folosi capacitatea
voastră. Acesta este necazul cu lumea de azi: există prea multe
experienţe seminaristice, se pune prea mult accent pe şcolarizare, pe
părtăşiile denominaţionale; noi ne bazăm unul pe altul; ne bazăm pe
capacitatea omenească. Biblia spune: „Cum puteţi crede voi, care
umblaţi după slava, pe care v-o daţi unii altora?” Lui Dumnezeu nu-I
face plăcere când spunem: „Tipul acesta este cineva. Eu mă voi bizui
pe el”. Noi trebuie să ne sprijinim numai şi numai pe Dumnezeu. Nu
trebuie să ne încredem în capacitatea noastră sau a altcuiva. Trebuie să
ne predăm complet lui Dumnezeu.
Lui Dumnezeu nu-I va fi folositoare capacitatea cuiva
niciodată, indiferent cine ar fi acesta. Înainte ca Dumnezeu să-Şi poată
împlini scopul Său, El trebuie să ia de la noi toată capacitatea noastră.
Dacă El are ceva de făcut pentru noi, atât timp cât noi credem că
facem bine ceea ce facem, atunci niciodată nu vom putea fi folosiţi de
Dumnezeu. Voi spuneţi: „Frate Branham, tu vorbeşti prea la modul
general despre aceste lucruri”. Da, aşa este, dar uitaţi-vă numai
împrejur şi vedeţi dacă nu este aşa.
Uitaţi-vă în jur la toate marile noastre realizări pe care credem
că le-am obţinut. În ce stare se află creştinismul din Statele Unite?
Priviţi la toate bisericile şi denominaţiunile noastre, la evangheliştii
noştri, la campaniile de vindecare şi la tot ce am mai avut. Este mai
rău ca la început. Niciodată lucrurile n-au stat atât de prost ca în
timpul acesta. Asta din cauză că am încercat să facem ceva
sprijinindu-ne pe capacitatea omenească. Ei se strâng şi fac rugăciuni
lungi şi merg acolo. Cum au fost nu demult atâţia, parcă 150 de mii
sau aşa ceva, protestanţi şi catolici care s-au adunat, au rostit nişte
rugăciuni şi aşa mai departe. Ar fi putut foarte bine să nu se fi adunat;
în ochii lui Dumnezeu aşa ceva nu valorează nimic.
Acum, dacă eu critic, iertaţi-mă. Trebuie spus lucrurilor pe
nume. Şi la ce a folosit? La nimic. Şi nici nu va folosi la nimic decât
atunci când fiecare persoană care pretinde că este creştin va uita de
capacitatea sa şi se va preda lui Dumnezeu. Atunci Îşi poate împlini
Dumnezeu scopul Lui, trimiţând nu o trezire, ci ceea ce trebuie să facă
El mai întâi este să trimită o ucidere – (da, aţi înţeles bine) – ca noi să
10
putem învia. Înainte ca să puteţi fi născuţi din nou, voi trebuie să
muriţi. El are nevoie ca noi să murim. Adunarea aceasta trebuie să
moară şi eu împreună cu ea. Noi toţi trebuie să murim ca să putem fi
înviaţi la o viaţă nouă, la o nădejde nouă, la o trăire nouă. Mai întâi
avem nevoie de o zi de doliu.
În loc să depindem aşa de mult de şcolarizare şi de programele
noastre, noi trebuie să ne predăm Duhului. Noi ne bazăm pe
cooperarea cu atâţia predicatori. „Dacă nu putem aduna atâţia inşi, n-o
vom face. Fără lucrul acesta noi nu vom merge în oraşe”. Iar când
facem acest lucru obţinem o maşinărie mare care nu funcţionează şi dă
rateuri.
Deci, noi trebuie să ne depărtăm de aceste lucruri, de
capacitatea omenească. Trebuie să ajungem până acolo încât să ne
putem preda sufletele şi vieţile noastre, fie că suntem gospodine,
fermieri, mecanici – indiferent cine suntem, trebuie să ne predăm
deplin lui Dumnezeu şi să ştim că noi suntem nimic. Apoi lăsaţi-L pe
Dumnezeu să înceapă de acolo. Atunci El începe să lucreze. Şi acest
lucru se referă la noi toţi. Acesta este lucrul pe care trebuie să-l facem.
Istoria dovedeşte că Dumnezeu alege întotdeauna oameni
neînsemnaţi care să devină „personalităţile” Lui. Dumnezeu foloseşte
oameni neînsemnaţi. În timpul acesta dacă nu ai o bună pregătire
teologică, nu prea poţi să te apropii de vreun oraş; nu prea poţi să te
apropii de o adunare. Dar dacă eşti foarte bine pregătit, poţi intra în
orice oraş şi poţi să ai adunări mari şi toţi vor coopera cu tine. Dar la
ce foloseşte o astfel de adunare? Acolo vin tineri şi tinere care mestecă
gumă, iar femeile şi bărbaţii merg la altar numai ca să spună că au fost
şi ei acolo, apoi intră într-o cameră unde sunt instruiţi şi apoi se întorc
ca să fie botezaţi sau stropiţi, iar după un an...
Unul dintre cei mai mari evanghelişti ai noştri a spus că ar fi
bucuros dacă ar putea să păstreze zece procente dintre cei ce sunt
convertiţi într-un an. Pe când, dacă a avut o mie de convertiţi, ar trebui
ca anul următor să fie acolo zece mii de convertiţi. Vedeţi, noi ratăm
ţinta.
Unii dintre noi zidesc pe o concepţie intelectuală: „Oh, acest
«ştie-tot», acest bărbat este un învăţat. Noi ar trebui să ne pregătim
oamenii şi să-i şcolarizăm”. Alţii se bazează pe o senzaţie, pe un
11
tremurat, pe un plânset, pe o strigare, pe un dans în Duhul, pe o
mişcare emoţională exterioară. Şi acestea sunt la fel de rele ca şi
şcolarizarea. Dacă diavolul nu te poate prinde cu acestea, atunci el
renunţă la metoda aceasta. Ideea este să nu ai ceva propriu pe care să
te poţi baza, ceva ce poţi tu să faci, ci doar să predai pe deplin lui
Dumnezeu slăbiciunile tale şi să spui: „Iată-mă”. Să nu ai nimic, nicio
capacitate în care să te încrezi.
Cercetaţi în Scriptură ca să vedeţi lucrurile, pe măsură ce vă
expun versetele la care mă refer, pe care le-am notat. Cercetând
Scripturile, vedem că Dumnezeu a folosit întotdeauna oameni
neînsemnaţi, ca să facă ceva din ei. El i-a luat întotdeauna pe aceia pe
care lumea i-a respins. Cei respinşi de epoca modernă au fost cei
folosiţi de El.
Gândiţi-vă la apostoli. Gândiţi-vă la Petru, pescarul, care n-
avea şcoală nici cât să-şi scrie numele; Ioan, un om neînvăţat. Aşa
erau acei bărbaţi. Dumnezeu a trecut pe lângă preoţii învăţaţi şi
oamenii renumiţi din acele zile, cărturari, membri ai bisericii, oameni
care se credeau cineva şi i-a folosit pe cei ce erau nişte „nimeni”.
Dar şi o persoană renumită poate să devină o parte din poporul
Lui; Dumnezeu îi poate folosi şi pe ei dacă sunt gata să uite că ei sunt
„cineva”. Dacă eşti gata să uiţi că eşti „cineva” şi să devii un nimeni,
atunci Dumnezeu te poate folosi şi poate să facă din tine cineva. Dar
voi trebuie să nu vă mai gândiţi că sunteţi chiar atât de importanţi.
Mulţi dintre noi o fac. După ce devin creştini, unii oameni devin
aroganţi, indiferenţi, ei o iau invers pe cale. În loc să meargă înainte ei
se întorc înapoi. Cu cât mai mult te debarasezi de tine, cu atât ai mai
mult loc în care să intre Duhul Sfânt. Cum i-a spus Elisei lui Iosafat:
„Faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă! Cu cât săpaţi
mai adânc, cu atât veţi avea mai mult loc pentru apă”. Şi cu cât putem
scăpa mai repede de noi înşine şi de capacităţile noastre, cu atât va fi
mai mult loc pe care să-L umple Duhul Sfânt.
Noi vedem că Pavel a fost un bărbat renumit. Era „cineva”, era
un cărturar. Dar ca să-L cunoască pe Hristos, a trebuit să uite tot ceea
ce a ştiut vreodată. Voi citi unul dintre aceste versete. Să deschidem
numai un moment la 1 Cor. 2:1. Să citim de aici ce a spus Pavel
despre sine, acest mare învăţat – ce a trebuit să facă el. Ascultaţi-l pe
12
acest învăţat. El avea pregătire. Putea să vorbească aproape orice
limbă. Sigur s-a lăudat cu lucrul acesta. Tatăl său a fost fariseu şi el a
fost educat în secta strictă a fariseilor. Mai târziu a fost „un fariseu
dintre farisei” şi acest lucru înseamnă că el a fost cel mai strict dintre
farisei. Era cineva important. Avea autoritate şi era inteligent. Tatăl
său l-a şcolarizat cu cel mai bun învăţător din toată ţara, Gamaliel, cel
mai remarcabil învăţător din toate şcolile. Pavel a ajuns şi el la fel. A
învăţat toate limbile. A învăţat psihologie. A învăţat toate acele
lucruri. El a învăţat din răsputeri, cu oameni remarcabili. Şi era pe cale
să distrugă biserica.
Dar ascultaţi-l pe acest om după ce L-a primit pe Hristos.
Ascultaţi ce a spus el, cum a trebuit să uite cât de mare şi puternic a
fost. El a trebuit să-şi dea seama că nu se putea bizui pe el însuşi. A
trebuit să-şi dea seama că şcolarizarea lui nu valora nimic. A trebuit
să-şi dea seama că trebuia să uite toată pregătirea lui. Ascultaţi-l: „Cât
despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc
taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită”. „Eu n-
am venit să vă spun că sunt doctor Saul din cutare şcoală, că vin din
cea mai mare partidă a acestei denominaţiuni. N-am venit în felul
acesta”. „Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe
Isus Hristos, şi pe El răstignit”. Ascultaţi mărturia unui astfel de om.
„Eu n-am avut de gând să ştiu ceva despre potenţialul vostru. Eu ştiu
că nu este nimic în voi. Eu vreau să văd numai un lucru între voi: «pe
Isus Hristos şi pe El răstignit»”. „Mântuitorul răstignit, între voi –
numai asta o să recunosc eu”.
Ascultaţi-l: „Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am
fost slab, fricos şi plin de cutremur”. Vă puteţi închipui un fariseu
dintre farisei, un învăţător al învăţătorilor, un om care a fost pregătit
din copilărie să devină meşter la vorbă, un bărbat inteligent şi
strălucit, să vină înaintea unei categorii de oameni cum erau corintenii
şi să spună: „Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost
slab, fricos şi plin de cutremur”. Un om care a întors lumea cu susul
în jos, cel mai mare misionar cunoscut vreodată, a mărturisit că el a
venit slab şi plin de cutremur: nu ca un învăţat, ci în slăbiciune şi
teamă, plin de cutremur, ca nu cumva să calce pe lângă cale, pentru că
el nu se putea încrede în propria lui capacitate.
13
 El n-a fost fricos pentru că se temea de ceva. Însă îi era teamă
ca nu cumva să nu placă lui Dumnezeu în vreun fel; nu cumva să
amestece cu lucrarea lui Dumnezeu propriile lui capacităţi sau ceea ce
a învăţat el. El le spunea: „Cât despre mine, fraţilor, când am venit la
voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau
înţelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să ştiu între voi
altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit. Eu însumi, când am
venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur. Şi
învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile
înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de
putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe
înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”.
Ascultaţi cum acest bărbat care a fost un războinic s-a
dezbrăcat de sine însuşi. Amin. Dacă şcolile noastre de astăzi, dacă
bisericile noastre au nevoie de ceva, atunci au nevoie de o dezbrăcare
de sine, de gândurile şi capacităţile noastre. Dezbrăcaţi-vă de voi
înşivă în faţa lui Dumnezeu, altfel veţi încerca să faceţi ceva prin voi
înşivă.
Eu sper că lucrul acesta pătrunde adânc în noi şi în cei de aici
şi în cei ce ascultă benzile, încât să vă daţi seama că trebuie să
deveniţi neînsemnaţi: nu cineva care ştie tot, nu cineva mare, ci un
nimeni. Trebuie să devii ţărână. Trebuie să ajungi să-ţi dai seama că
eşti nimic. Şi niciodată să nu te ridici peste acest lucru, pentru că
atunci când o faci te ridici deasupra lui Dumnezeu. Trebuie să cazi în
ţărână, ca Pavel pe drumul Damascului. Trebuie să nu vă mai ţineţi cu
nasul pe sus. Acest lucru este valabil pentru toţi.
El a spus: „Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în
vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de
Duhul şi de putere”. Acum fiţi atenţi. „De ce, Pavele? De ce ai făcut
asta?” „…pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe
înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”.
Oh, ce predicator, acest bărbat mare! El L-a căutat pe
Dumnezeu şi a spus: „Dumnezeule, eu sunt slab şi nu ştiu ce să fac.
Eu doar Te rog, Dumnezeule, să mă întăreşti, ia de la mine neputinţele
mele, slăbiciunile mele, ca să pot să fiu mai puternic”.

14
 Dumnezeu i-a răspuns: „Pavele, puterea Mea este făcută
desăvârşită în slăbiciunile tale”. Atunci Pavel a spus: „Când sunt slab,
atunci sunt tare”. Da, el a spus: „Mă voi lăuda mai bucuros cu
slăbiciunile mele… Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-am eliberat
complet de asta. Şi atunci când mă dau pe mine la o parte, când nu
mai am nimic, atunci poate să intre Dumnezeu. Dar dacă acolo este
ceva din mine, Dumnezeu nu poate să intre”.
Asta este; noi Îl sufocăm pe El. De la cel mai sărac dintre noi
până la cel mai bogat, de la cel mai mic până la cel mai mare, noi Îl
ţinem la distanţă pe Dumnezeu de vieţile noastre din pricina eu-lui
nostru.
Deseori am spus: „Cel mai mare duşman al meu este William
Branham”. El este acela care stă în calea lui Dumnezeu. El este acela
leneş. El este acela care crede câteodată că poate şi el să facă ceva şi
atunci Îl îndepărtează pe Dumnezeu. Dar când pot să scap de el, când
pot să-l dau la o parte, atunci poate să vină Dumnezeu şi să facă
lucruri despre care William Branham nu ştie nimic. Atunci vă poate
folosi Dumnezeu. Atunci El poate folosi pe oricare dintre voi. Când ne
dăm la o parte, El poate să folosească pe oricine. Dar cât timp stăm în
drum, nu putem face nimic.
Noi vedem că acest mare Pavel era cel mai mare dintre
predicatori. Fiecare denominaţiune îl respecta. El putea să meargă
într-un oraş şi să aibă o adunare oriunde. De ce? El era acreditat. El
era atât de important şi atât de pornit să zdrobească pe toţi oamenii
neputincioşi încât a primit putere de la marele preot, cea mai înaltă
autoritate, ca să lege pe toţi creştinii. Biserica lui i-a dat putere
politică. Oh, el era tare! Putea să-i lege pe acei creştini şi să-i arunce
în închisoare pentru că nu erau de acord cu învăţătura lui teologică şi
cu învăţăturile saducheilor şi ale fariseilor. El îi lega pe acei creştini.
Dar observaţi-l: a trebuit ca el însuşi să devină legat, ca să poată să-şi
piardă puterea şi autoritatea lui. El a trebuit să piardă ceea ce era el, ca
să fie legat.
Dumnezeu trece pe lângă cei renumiţi. El a trecut pe lângă
preoţi. A trecut pe lângă cei mândri şi l-a ales pe Pavel, acest bărbat
important şi l-a făcut să cadă în ţărâna pământului şi să facă ce făceau
şi ceilalţi. L-a făcut să se poarte cum se purtau cei pe care îi aresta el.
15
Dumnezeu l-a legat pe Pavel cu Duhul lui Dumnezeu ca să-l elibereze
de puterea pe care o avea ca să-i lege pe creştini. Spuneţi-mi, nu ştie
Dumnezeu ce face? El i-a luat puterea pentru a-l scăpa de ceea ce-l
lega. Câţi predicatori ar putea să folosească Dumnezeu în dimineaţa
asta dacă ei I-ar permite lui Dumnezeu să-i lege cu Cuvântul şi puterea
Lui şi să-i dezlege de puterea denominaţiunilor şi a organizaţiilor...
Câţi oameni sinceri din oraşul acesta, care merg la aceste biserici
mari, ar putea fi umpluţi cu Duhul Sfânt şi să pună ţara aceasta pe jar
prin Evanghelie şi putere, dacă ei s-ar dezlega de puterea pe care o au
şi ar fi legaţi prin Duhul Sfânt, ca şi Pavel – un rob al iubirii lui
Dumnezeu. Dumnezeu a făcut din Pavel un rob al Lui şi l-a trimis la
neamurile (la păgânii – n.tr.) pe care el le ura. Dar vedeţi, el a trebuit
să fie dezlegat de puterea lui bisericească, ca să fie legat cu puterea lui
Dumnezeu. A trebuit să-şi piardă puterea lui şi să devină slab, să
devină un nimic, ca să primească puterea lui Dumnezeu, ca să fie legat
de Dumnezeu, ca să facă ceea ce-i spunea Dumnezeu.
Asta trebuie să facem noi astăzi. De asta am eu nevoie. De asta
are nevoie orice om: să se piardă pe sine însuşi, să-şi piardă
capacitatea lui, să piardă ceea ce este el, ca să ne putem preda pe
deplin Duhului Sfânt. Gospodina are nevoie de aşa ceva. Copilul care
merge la şcoală are nevoie de asta. Chiar şi copilaşii noştri...
Un băieţel la care mă gândesc eu a pus-o într-o zi pe sora lui
cea mai mare să-i scrie lecţia şi el a ieşit şi a spus băieţilor: „Ce uşoare
au fost problemele”. Vedeţi, ei sunt învăţaţi să înşele. Cât de bine ar fi
dacă… Oameni de felul acesta sunt stâlpi în biserica lor. Cât de bine
ar fi dacă tatăl, dimineaţa la micul dejun ar spune: „John va avea
examen azi. O, Dumnezeule, fii cu John. Ajută-l pe John. Azi
dimineaţă în dormitor el m-a rugat spunându-mi: «Tati, roagă-te astăzi
pentru mine; eu trebuie să-mi iau examenul. Roagă-te pentru mine.»”
Aş prefera ca fiul meu să ia în carnet un 4 pe merit şi să rămână
corigent, decât să ştiu că a luat numai note de 10 prin înşelăciune. Da.
În timpul acesta noi avem nevoie să ne pierdem pe noi înşine şi să
depindem pe de-a-ntregul de puterea lui Dumnezeu.
Dumnezeu trece peste cei renumiţi şi-i ia pe cei slabi.
Dumnezeu trece pe lângă aceia care cred că ei sunt ceva şi ia pe
cineva care nu ştie nimic, ca să-Şi împlinească voia Sa în viaţa lui.
16
Dumnezeu i-a spus lui Pavel: „Puterea mea în slăbiciune este făcută
desăvârşită. Cu cât eşti tu mai slab, cu atât puterea Mea este mai
desăvârşită. Cu cât Mi te predai tu mai mult, cu atât mai mult te pot
folosi Eu. Cu cât uiţi mai mult de şcolarizarea ta, de denominaţiunea
ta, de tine însuţi şi Mi te predai Mie, cu atât mai mult te pot folosi Eu.
Dacă tu devii slab, Eu Îmi ating scopul”. Dumnezeu poate să
transforme slăbiciunea în putere.
Cine s-ar fi gândit la smerenia Fiului Său, când acesta a fost
născut într-o iesle, într-un staul de vaci, într-un grajd şi a fost înfăşat
în scutece? El ar fi putut să vină într-un palat, ar fi putut să coboare pe
coridoarele cerului şi să aibă parte de salutul deplin al îngerilor. Dar
El a ales ca Hristosul Său să fie exemplul nostru şi L-a adus în
smerenie. El nu L-a pregătit în şcolile lumii acesteia, ci L-a pregătit
prin puterea Sa şi El S-a predat pe deplin puterii lui Dumnezeu şi nu
gândurilor şi puterii lumii.
În timpul acesta noi ne-am supus denominaţiunilor, lucrurilor
spuse de către acestea. Dar acestea sunt contrare voii lui Dumnezeu.
Noi trebuie să ne supunem Duhului lui Dumnezeu şi să mergem acolo
unde zice Duhul să mergem. Noi tocmai am citit în Evrei 11:34 despre
eroii lui Dumnezeu. Înainte ca ei să devină puternici, a trebuit să
devină slabi. Cei care vă notaţi versetele, este vorba de Evrei 11:34.
Aici este ceva care să ne mângâie. Ceva care să ne încurajeze.
Dumnezeu alege oameni cu slăbiciuni şi smeriţi, din care să-Şi
zidească Împărăţia Sa. Dacă vom ajunge vreodată în cer, dacă vom sta
vreodată în prezenţa lui Dumnezeu împreună cu Biserica Lui, vom sta
într-un grup de oameni care au avut slăbiciuni şi pe care lumea i-a
respins şi i-a scos afară. Nu este ciudat faptul că Dumnezeu ne-a
asemănat cu oile? Oaia este cel mai neajutorat animal. Niciunul nu
este mai incapabil de apărare, aşa cum este oaia. Un iepure poate s-o
ia la fugă. O veveriţă se poate căţăra în copac. Un câine poate să
muşte; un leu poate să sfâşie; un cal poate să dea cu piciorul; o pasăre
poate să zboare; dar o oaie este neajutorată. Aşa ne vrea Dumnezeu.
Când cineva îşi dă seama că este total incapabil, atunci Dumnezeu îl ia
şi începe să Se descopere în el: mâinile lui fac ceea ce ar fi făcut
mâinile lui Dumnezeu, buzele lui vorbesc ceea ce ar fi vorbit buzele
lui Dumnezeu. El nu-şi mai aparţine; el este al lui Dumnezeu.
17
Dumnezeu începe să zidească un caracter, preia această slăbiciune şi
o transformă în chipul Lui.
El ne aduce aici pe pământ. Dar după aceea noi facem şcoală.
Suntem „deştepţi”. Aţi observat vreodată arborele genealogic? De
exemplu, după Abel, a venit Set; urmaşii lui Set până în vremea lui
Noe, toţi au fost nişte fermieri smeriţi. Dar copiii lui Cain au devenit
inteligenţi, învăţaţi, oameni cu renume, constructori, specialişti. Dar
cei ce erau ai lui Dumnezeu erau oameni smeriţi. De-asta i-a folosit
Dumnezeu! Dumnezeu vine la noi când suntem slabi. Noi primim
ceva atunci. Acest lucru ne încurajează, desigur, toată Împărăţia lui
Dumnezeu este alcătuită din astfel de oameni. Atunci când ajungeţi în
felul acela, atunci sunteţi în Împărăţia Lui.
Noi însă nu suntem prea slabi, ci prea puternici. Asta este.
Suntem prea încăpăţânaţi. Aşa este. Suntem prea inteligenţi. Noi ştim
prea multe. Dumnezeu vrea să scoată din noi aceste lucruri. Aşa este.
Noi suntem prea tari; suntem prea tari ca să ne supunem Lui. Noi ne
supunem nouă înşine. Noi ne gândim: „Păi, atâta lucru ştiu şi eu”.
Cu câteva seri în urmă am fost uimit... atunci când mama a fost
la spital. Eu am mers acolo... Era acolo şi o doamnă, în salonul vecin...
Dacă este acum aici, îmi cer iertare, soră. Ea este o fată din Kentucky
şi acolo era soacra ei. În seara aceea am stat de vorbă cu ea, eu şi cu
soţia mea, până pe la unu noaptea. Soţul ei s-a culcat pe jos şi a
adormit; ea i-a spus: „Ieşi afară de aici. Oricum nu-i faci niciun bine
mamei”. Şi l-a scos afară din cameră, pentru că se pusese chiar în uşă
încât nu mai putea nimeni să intre; sforăia pe podea. Ea l-a ridicat şi l-
a scos afară.
Eu am vorbit cu ea despre Domnul. Ea a spus: „Tot ceea ce am
ştiut eu de dimineaţa până seara, a fost tăierea buruienilor din câmpul
cu tabac şi aşa mai departe. Dar tata ne-a trimis pe fiecare la şcoală. Şi
tot habar n-avem!” Eu m-am gândit: „Poate asta-i cauza”. Vedeţi, voi
trebuie să vă păziţi de lucrurile lumii. Eu nu vreau să spun că aprob
lipsa de educaţie, dar este bună până în momentul în care ajungeţi să
spuneţi că ştiţi mai multe decât oricine altcineva. Cunoştinţa voastră
este bună câtă vreme nu intră în conflict cu făgăduinţele lui
Dumnezeu.

18
 Noi suntem controlaţi de cinci simţuri: văz, miros, auz, pipăit,
gust. Acestea sunt foarte bune atât timp cât nu intră în conflict cu
simţul credinţei. Când sunt împotriva credinţei... Şi de unde ştiţi care
are dreptate? Credinţa va fi de acord întotdeauna cu Cuvântul. Iar dacă
credinţa voastră este contrară Cuvântului, atunci voi nu aveţi credinţă.
Aveţi o credinţă fabricată. Aveţi ceva de genul unei înfumurări a
minţii pe baza a ceea ce aţi învăţat. Dar când vă depărtaţi de aceasta şi
sunteţi dependenţi în totalitate de credinţă... iar credinţa corectă poate
fi întemeiată numai pe Cuvântul lui Dumnezeu.
Un doctor mi-a spus odată: „Billy, eu cred că dacă le-ai spune
acelor oameni să meargă afară şi să atingă stâlpul acela, copacul acela
şi dacă ei ar crede că astfel vor fi vindecaţi, ei s-ar vindeca”. Eu am
spus: „Nu, domnule. Nu se poate, doctore, din cauză că oamenii ştiu
că acela este numai un stâlp. Ei ştiu că nu are nicio putere”. Dar orice
om care este echilibrat mental ştie că acesta este Cuvântul
Dumnezeului Celui Viu şi că eu mă pot încrede în el şi ştiu că este
AŞA VORBEŞTE DOMNUL. Dacă ceva este contrar acestui Cuvânt,
atunci eu nu-mi mai cred nici simţurile mele. Nu, nu. Luaţi-vă după
celălalt simţ – credinţa.
Bine… Dumnezeu foloseşte astfel de oameni – când ei sunt
neînsemnaţi I se vor preda Lui.
D. L. Moody din Chicago, a fost de fapt din Boston; el repara
încălţăminte; a fost un tip care nu s-a bizuit pe sine. Dar dacă Dwight
Moody ar învia din nou şi ar vedea şcoala care-i poartă numele,
primul lucru pe care l-ar face ar fi să scape de ea. Dacă Martin Luther
ar învia, primul lucru pe care l-ar face ar fi să scape de organizaţia
luterană. La fel ar face John Wesley. Bărbaţii aceia nu au înfiinţat
niciodată organizaţiile care le poartă numele. Organizaţiile au fost
înfiinţate de oamenii care au venit după ei.
Pavel n-a organizat niciodată o biserică, pentru că el însuşi a
spus: „Ştiu bine că, după plecarea mea, … se vor scula din mijlocul
vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase...”. După moartea
lui Pavel şi la vreo 200 de ani după aceea, ei au făcut prima
organizaţie – biserica catolică. Şcoala Moody a fost înfiinţată după
moartea lui Moody; după moartea lui Wesley ei au făcut biserica
metodistă; după moartea lui Luter ei au format biserica luterană.
19
Dumnezeu trimite nişte eroi, iar după ei vin alţii care formează
denominaţii... Nu-i de mirare că Isus a spus: „Voi, pereţi văruiţi. Voi
împodobiţi mormintele prorocilor şi chiar voi i-aţi băgat în morminte”.
Aşa este. S-au ridicat aceşti bărbaţi mari; apoi oamenii le-au zidit
monumente. Mă gândesc la David, care L-a slujit bine pe Dumnezeu
în generaţia lui. Aşa se face. Nu lăsaţi să se apropie de voi
organizaţiile şi ceea ce ţine de acestea.
Moody, cel care repara papuci, era slab. El a fost un exemplu
de slăbiciune. El n-a avut niciun fel de şcoală, iar gramatica lui era
oribilă. A venit odată cineva la el şi i-a zis: „Domnule Moody,
gramatica ta este cea mai proastă din câte am auzit vreodată”. El a
spus: „Eu cu lipsa mea de şcoală câştig suflete. Ce faceţi dvs. cu
şcoala pe care o aveţi?” Cred că a fost un răspuns potrivit. Sigur că da.
Iar acum dacă devii un membru al şcolii Moody, cu siguranţă că va
trebui să fii un învăţat. Da, lucrurile s-au inversat.
Asta fac oamenii. În loc ca creştinii să se smerească şi să se
golească pentru a face mai mult loc lui Dumnezeu, ei încearcă să se
zidească cu o cunoştinţă fabricată sau căpătată într-o şcoală care-i
duce mai departe de Dumnezeu decât au fost la început. Asta cred eu
despre aceste pretinse chemări la altar. Voi îl aduceţi pe om înăuntru,
iar data viitoare este de zece ori mai greu să-l aduceţi înapoi. Lăsaţi-l
să stea şi să asculte până ce Dumnezeu face ceva pentru el. Apoi
lăsaţi-l să vină, să mărturisească, să se ridice şi să cheme Numele
Domnului.
Observaţi, Moody era slab în ceea ce priveşte şcoala, slab în
vorbire – el vorbea pe nas. Eu tocmai am citit despre el: „Avea o boală
nazală care-l făcea să şuiere pe nas”. Din punct de vedere fizic, era un
om scund, chel, era o epavă. Era tot numai o slăbiciune. Dar
Dumnezeu l-a folosit ca să zguduie lumea în vremea lui.
Am citit că odată un reporter a mers la adunarea lui ca să scrie
despre el: ce fel de om este. Moody era un om remarcabil. Era un om
excepţional. În felul acesta el a putut să atragă atenţia oamenilor şi să-i
fascineze. Aşa că un reporter s-a deplasat acolo să vadă despre ce este
vorba. Nu demult reporterul acela scrisese despre un alt mare
evanghelist: „Bărbatul acela ştie să vorbească foarte bine. Este doctor

20
în teologie. Are o gramatică excepţională. Îi atrage pe oameni din
punct de vedere psihologic. Îi fascinează în acest fel”.
Despre Dwight Moody reporterul a spus: „Nu văd la el nimic
ce te-ar atrage. El este cât se poate de urât. Apoi din punct de vedere
fizic este o epavă. El n-are şcoală. Gramatica lui este cea mai proastă
din câte am auzit vreodată. Când predică geme şi şuieră. Eu nu văd în
Dwight Moody nimic care să atragă atenţia cuiva”.
Domnul Moody a citit articolul, a zâmbit şi a spus: „Sigur că
da. Aici nu este vorba de mine, ci de Dumnezeu. Sigur. Oamenii nu
vin să-l vadă pe Dwight Moody; vin să-L vadă pe Dumnezeu”.
Oamenilor nu le pasă cât de mult dai din gură; ei vor să vadă în
viaţa ta o realitate care să dovedească faptul că Dumnezeu a pus
stăpânire pe tine. Indiferent ce eşti: metodist, baptist, penticostal,
oamenii vor să-L vadă pe Dumnezeu.
Uitaţi-vă la Moise, tânărul intelectual. Oh, el era un învăţat.
Învăţase aşa de bine înţelepciunea egiptenilor încât îi putea învăţa pe
evrei. Îi putea învăţa pe egipteni. Putea să înveţe pe oricine, pentru că
Moise era un om remarcabil, inteligent. Oh, el era un om puternic. În
viziunea lui Cecil deMille când a pus în scenă piesa „Cele zece
porunci”, actorul care a interpretat rolul lui Moise era un actor solid,
cu braţe mari, puternic. Am uitat numele lui. Poate că aşa era şi
Moise. Ştim că era puternic şi bine pregătit, aşa că văzând situaţia
impusă de timpul acela, el a luat asupra lui... o, Dumnezeu să lase să
vi se întipărească asta! El era un om inteligent. Urma să devină faraon.
Deţinea psihologia. Avea putere. Avea forţă fizică. El avea de toate.
Aşa că a spus: „Eu sunt bine echipat. Ştiu totul despre asta. Iar dacă în
ţară este vreun om capabil să facă acest lucru, acela sunt eu. Eu sunt
bărbatul acestui ceas, deci o să ies în faţă”. Şi a mers ca să împlinească
o lucrare care era corectă şi în voia lui Dumnezeu şi a pus la dispoziţie
capacitatea lui firească. Iar Dumnezeu a refuzat acest lucru. El n-a
putut să folosească nimic din ce avea Moise. El n-a putut atunci să
folosească nimic din acele lucruri şi nici acum nu-I sunt de niciun
folos. Dumnezeu nu poate să folosească abilităţile noastre fireşti. Noi
şi capacitatea noastră trebuie să ne dăm la o parte din drum şi să ne
predăm voii şi puterii lui Dumnezeu.

21
 Voi spuneţi: „Frate, eu pot să predic”. El nu poate să
folosească lucrul acesta atât timp cât îl poţi face tu. „Eu pot să fac
cutare şi cutare lucru”. Tu nu poţi să faci nimic! Dumnezeu nu poate
folosi aceste lucruri. Dar dacă vă supuneţi lui Dumnezeu şi-L lăsaţi pe
El s-o facă... Voi spuneţi: „Frate Branham, eu cunosc lucrurile. Eu
sunt un învăţător”. Câtă vreme tu eşti un învăţător El nu va ajunge
prea departe cu tine. Dar Duhul Sfânt este Învăţătorul nostru. El este.
Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt ca să fie Învăţătorul Bisericii.
Unii oameni merg la şcoală ani de zile. Ce fac ei acolo? Citesc
articole despre „Camera de Sus”. (Oh, asta-i bine.) Luaţi „Lecţia
Şcolii Duminicale Naţionale”. Eu nu am nimic împotriva acestor
lucruri. Acolo sunt cuvintele lui Dumnezeu însă sunt amestecate cu
ceea ce provine din intelect. Dar lucrurile trebuie să vină prin puterea
şi învierea lui Hristos, iar voi nu vă puteţi bizui pe capacităţile voastre
naturale.
Astfel Moise, acest uriaş tânăr, tare, învăţat, s-a dus să facă o
treabă bună; dar Dumnezeu pur şi simplu n-a putut să folosească
aceste lucruri. El nu a putut să folosească abilităţile naturale ale lui
Moise. Dumnezeu nu poate să folosească abilităţile noastre naturale.
Dar Moise a avut un lucru pentru care îl admir; el a fost destul de
realist şi a recunoscut că era învins. Dar noi nu recunoaştem. „Noi
vom face o nouă denominaţiune. Vom aduce pe altcineva care are un
dar de vindecare”. – aşa spun penticostalii. Noi nu ne dăm seama că
suntem învinşi. Biserica Penticostală şi celelalte biserici nu sunt în
stare să-şi dea seama că ele sunt învinse. Aleluia. Oh, aş vrea să vi se
întipărească asta. Ei sunt învinşi. Biserica organizată este învinsă, la
fel cum Statele Unite sunt învinse, tremură şi se tem şi-i aşteaptă
bombele; ei ştiu că s-au depărtat şi şi-au îndreptat vieţile spre iad. Şi
sunt învinşi. Duhul a ieşit din ei. Trebuie să te chinui mult să-i faci pe
tineri să se înroleze în armată; ei au văzut ce s-a întâmplat în alte
războaie. Suntem învinşi. Biserica este învinsă. Ei o ştiu.
Moise şi-a dat seama de asta. Dumnezeu l-a dus în pustie ca
să-l înveţe câte puţin despre slăbiciunile omeneşti. L-a dus acolo să-l
înveţe despre ce este vorba. Şi a învăţat foarte bine. O, Doamne ce
lecţie a primit! Dumnezeu S-a ocupat de el în pustie. Ştiţi, Moise avea
un temperament; şi Dumnezeu i-a dat o nevastă numită Sefora; şi ea
22
avea un temperament. Eu îmi închipui că lucrurile nu erau prea
plăcute acolo în deşert când ei amândoi îşi ieşeau din fire. Mă gândesc
că nu i-a prea ajutat teoria lui intelectuală despre cum ar trebui
stăpânit un om din punct de vedere psihologic, pentru că atunci când
era pe drum spre Egipt văd că Sefora încă a mai avut temperamentul
acela. Ea a tăiat prepuţul fiului ei şi l-a aruncat în faţa lui Moise şi a
spus: „Tu eşti un soţ de sânge pentru mine”. Dumnezeu a fost atât de
mânios pe el la sfârşit, încât dacă l-ar fi găsit l-ar fi omorât. Eu cred că
acolo în pustie Dumnezeu a trebuit să-l înveţe că el nu era decât un
om. Dumnezeu nu a putut folosi nimic din înţelepciunea lui egipteană,
nimic din puterea lui intelectuală.
Voi veniţi şi spuneţi: „Acum Doamne, eu am învăţat 40 de ani.
Eu sunt un învăţăcel intelectual. Pot cita Biblia cu ochii închişi”.
Dumnezeu nu poate folosi nimic din aceste lucruri. „Oh, eu aparţin de
cea mai mare biserică din ţară. Oh, eu sunt penticostal. Slavă lui
Dumnezeu. Seara trecută tocmai am primit Duhul Sfânt. Tu mă vei
face să fac cutare lucru”. Dumnezeu nu poate folosi nimic din acestea.
Nu. Te poate folosi numai când eşti învins şi-ţi dai seama că eşti
învins şi te smereşti. Capitulează, dă-ţi seama că eşti un om.
Slăbiciunile omeneşti nu vor fi niciodată folosite de Dumnezeu; prin
slăbiciunile omeneşti Dumnezeu se „toarnă” în voi, apoi lucrează El
Însuşi. Tu devii atunci doar o unealtă. Sigur. Tu trebuie să te dai la o
parte din cale.
Moise, oh, el a învăţat bine despre slăbiciunile omeneşti. A
învăţat atât de bine încât atunci când l-a chemat Dumnezeu, a avut
şase slăbiciuni cu care s-ar fi putut justifica împotriva chemării lui
Dumnezeu. Aţi studiat vreodată în prima parte din Exod, cele şase
slăbiciuni? Eu le-am notat aici; ascultaţi: prima slăbiciune era lipsa
unui mesaj. A doua slăbiciune era lipsa de autoritate. A treia neputinţă
era lipsa de elocvenţă. A patra era adaptarea. A cincea era succesul.
Iar a şasea era obiecţia.
Acum comparaţi-vă slăbiciunile cu ale lui şi vedeţi dacă puteţi
să aveţi şi voi aşa o listă şi vedeţi dacă puteţi fi şi voi la fel slabi ca el.
„Doamne, eu nu sunt bun de nimic. Eu nu pot să vorbesc. Eu am
omorât un egiptean. Nu mă pot întoarce. Ei nu mă vor primi. Eu nu
am niciun mesaj. Şi eu sunt încet la vorbire”. Vedeţi cum era el? Nu
23
era nimic de capul lui. Frate, el a fost vindecat. Dumnezeu l-a putut
folosi după ce el a fost vindecat. El poate să ne folosească după ce noi
suntem vindecaţi de „doctoratul meu în filozofie, doctoratul meu în
drept”. El poate să ne folosească după ce suntem vindecaţi şi vedem
că toate titlurile noastre sunt nimic. Dumnezeu nu poate să folosească
acele lucruri.
„Eu sunt penticostal. Eu sunt baptist. Eu sunt prezbiterian”.
Dumnezeu nu poate să folosească nimic din toate acestea. Cu cât vă
depărtaţi mai repede de aceste lucruri, cu atât mai bine vă veţi preda
lui Dumnezeu. Prorocul a spus: „sunt un om cu buze necurate,
locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate”. Şi îngerul s-a
dus la altar şi a luat un cărbune şi i-a atins buzele cu el. Apoi el a
strigat: „Doamne, iată-mă, trimite-mă”. Da, după ce şi-a dat seama că
el... El avea buze necurate cu toate că era un proroc. Noi nu suntem
nimic. Voi sunteţi ţărână. Dumnezeu nu vă poate folosi. Toate
neputinţele voastre nu-l concurau pe Moise. El avea şase slăbiciuni şi
a învăţat despre slăbiciunea omenească.
Uitaţi-vă ce schimbat a fost Moise după ce L-a întâlnit pe
Dumnezeu. Astăzi se spune: „Noi avem nevoie de o trezire. Vă spun
ce am să fac: o să învăţ până ce îmi iau licenţa. Da, da. O să învăţ până
ce voi fi ordinat doctor în drept. Voi studia literatură. Voi face toate
aceste lucruri; după aceea mă voi duce şi voi fi bărbatul acestui ceas.
O să-i înăbuş pe toţi aceştia care au pornit aici. (Oh, frate.) O să-mi
iau o casă de 3 milioane de dolari. O să-mi cumpăr o duzină de
Cadillac-uri..”. Oh, frate. Mai bine ai lăsa-o baltă pentru că de la
început eşti învins. Dar necazul este că ei nu o ştiu.
Ei se gândesc că trebuie să ai părul cârlionţat şi să fii îmbrăcat
la costum şi să spui „aaaaamin” aşa de frumos şi să fii ca un prinţ. Aşa
ceva este o marionetă. Dumnezeu vrea bărbaţi, bărbaţi ai lui
Dumnezeu, bărbaţi care să poată să trezească. Dar azi noi vrem
Hollywood-ul. Noi vrem ceva plăcut ochiului. Noi vrem ceva care să
vorbească atât de intelectual încât să ne plictisească până ne ia
somnul, duminică dimineaţa. Dumnezeu vrea bărbaţi care să despartă,
care să osândească păcatul şi să-l scoată afară. Dar noi vrem nişte
pastori intelectuali. Cei mai mulţi oameni vor un pastor care să
şoptească, cineva care să spună: „Da, dragă”.
24
 Dumnezeu vrea oameni îndrăzneţi, hotărâţi. Nu predicatori
care să te bată uşor pe spate şi să-ţi permită să te fardezi, să porţi părul
scurt, să te îmbraci în nişte haine atât de strâmte încât parcă ar fi
crescut pe tine şi lucruri de genul ăsta şi să nu spună un cuvânt
împotrivă. Un bărbat renumit m-a chemat nu demult la el la birou şi
mi-a spus: „Vreau să-mi pun mâinile peste tine ca să încetezi cu aceste
lucruri”. Eu am spus: „Să n-o faci. Să n-o faci. Nu, nu”. Dacă vei opri
felul acesta de predică, vei opri Mesajul. Dacă faci aşa ceva, atunci Îl
vei opri pe Dumnezeu. Da, domnule.
I-a părut rău lui Dumnezeu de slăbiciunile lui Moise? I-a spus
Dumnezeu cumva: „Săracul Moise – tu sigur ai păţit ceva; ai decăzut
din punct de vedere social. Oh, tu ai fost un bărbat renumit şi nimic nu
te putea opri. Aveai aşa o pregătire mare şi acum vii şi spui că tu nu
eşti nimic, că tu nu poţi să faci nimic. Eşti aşa de slab”? Nu! Lui
Dumnezeu nu i-a părut rău pentru el. Lui Dumnezeu nu i-a fost milă
de el! Dumnezeu l-a vindecat de toate acele lucruri. Lui nu i-a părut
rău. Dar dacă notaţi Exod 4:14, „Atunci Domnul S-a mâniat pe
Moise”. Lui Dumnezeu nu i-a părut rău pentru că el era aşa de slab.
Voi spuneţi: „O, Doamne, eu mă simt aşa de rău. Nu cred c-o
voi putea face”. Lui Dumnezeu nu-i pare rău de voi: vrea să vă încerce
puţin. El se mânie pe voi. Voi atunci sunteţi pe cale să puteţi fi folosiţi
de El. După ce Moise a fost vindecat, Dumnezeu l-a putut folosi. El a
fost tratat; atunci s-a depărtat de capacitatea omenească. Atunci el nu a
avut pe ce să se mai sprijine. Atunci a fost pregătit pentru slujbă...
Dumnezeu a spus: „Patruzeci de ani tu şi Sefora v-aţi plâns şi
v-aţi certat aici în pustia aceasta. Acum ai aflat şi tu că există
slăbiciunea omenească, nu atunci când te găseai acolo ca un mare
prinţ şi ţi se spunea: «Salut, Doctor Moise. Bună dimineaţa, Reverend.
Moise, tu eşti următor prinţ. Noi toţi ne gândim la tine.» Acum eşti
aici în deşert cu o turmă de oi şi cu o nevastă nervoasă”. Asta l-a pus
la respect. Când Moise a fost într-o situaţie îngrozitoare Dumnezeu a
spus: „Acum Eu te pot folosi. Acum îţi dai seama că tu eşti nimic.
Acum vino lângă acest rug care arde; vreau să te trimit acolo”.

25
Dumnezeule, dă-ne mai mulţi oameni de acest fel; dă-ne mai mulţi
slăbănogi 1. De aşa ceva avem nevoie: de slăbănogi. Cu siguranţă.
Iacov! Ştiţi, Iacov a crezut odată că el era cineva; el a putut să
înşele şi să scape nepedepsit tot timpul. „Iacov a luat nuiele verzi de
plop, de migdal şi de platan; a despuiat de pe ele fâşii de coajă, şi a
făcut să se vadă albeaţa care era pe nuiele. Apoi a pus nuielele, pe
care le despuiase de coajă în jgheaburi, în adăpători, sub ochii oilor
care veneau să bea, ca atunci când vor veni să bea, să zămislească.
Oile zămisleau uitându-se la nuiele şi făceau miei bălţaţi, seini şi
pestriţi. Iacov despărţea mieii aceştia şi abătea feţele oilor din turma
lui Laban către cele seine şi bălţate. Şi-a făcut astfel turme deosebite,
pe care nu le-a împreunat cu turma lui Laban”. Şi Iacov a ajuns
„cineva”. Sigur. „Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov” a spus
Esau. El era un înşelător. Lui îi mergea bine, câştiga, avea turme mari,
neveste, oi, vite, boi – avea de toate.
Dar într-o noapte a ajuns la un mic vad şi când era gata să-l
traverseze, a venit la el un Înger care l-a reţinut. Frate, Iacov a rezistat
toată noaptea. Cu siguranţă a rezistat un timp îndelungat. Dar când s-a
predat, când a slăbit şi nu a mai putut să reziste...
O, Dumnezeule, lasă ca biserica să ajungă în starea aceea în
care nu mai poate să reziste pe baza însuşirilor ei naturale, ci să se
predea lui Dumnezeu... Fie ca metodiştii să se ruşineze că sunt
metodişti. Baptiştii şi penticostalii să se ruşineze de ei înşişi, să nu se
mai ţină tari şi să se predea Duhului.
Atunci a devenit Iacov „Luptător al lui Dumnezeu”. Biblia
spune că el a devenit prinţ şi numele lui a fost schimbat. Şi amintiţi-vă
că el fusese un bărbat puternic, din punct de vedere intelectual; dar pe
de altă parte el era un prinţ şchiop şi obosit, dar era un luptător al lui
Dumnezeu.
Da… de organizaţia voastră s-ar putea alege praful. Da, de
acum înainte s-ar putea să fii considerat un corb de modă veche. Dar
eu vă spun: voi sunteţi luptători ai lui Dumnezeu. Eu prefer să fiu aşa.
Aş alege asta oricând. Ucenicii s-au întors şi au fost bucuroşi că au

1
Cu sensul de „a fi preş, om fără personalitate” – n.tr.
26
fost învredniciţi să poarte ocara lui Isus. Sigur. Veţi fi numiţi fanatici
sfinţi.
Ieşiţi odată afară de acolo; despărţiţi-vă. Terminaţi cu: „Eu
sunt metodist” sau „prezbiterian” sau „penticostal”. Sau: „Eu sunt la
fel de bun ca şi tine”. Depărtaţi-vă numai odată de toate acestea.
Lăsaţi ca Îngerul Domnului să pună odată stăpânire pe voi, Îngerul
Domnului care vă va aduce adevărul mesajului. Lăsaţi-L o dată să
pună stăpânire pe voi şi o să vă smeriţi la botezul în Numele lui Isus;
şi o să vă smeriţi la tot ce urmează. Da, voi o veţi face. O veţi face cu
siguranţă. Da, voi veţi uita de toată această intelectualitate.
În urmă cu câteva zile, o persoană cumsecade, dintre cei mai
dragi prieteni pe care-i am, un susţinător financiar pentru adunări şi
care m-a scos din multe necazuri mi-a spus în timp ce părăseam
camera în care am avut o întâlnire… Această persoană a venit aici
dintr-un oraş mare, în urmă cu câteva nopţi şi când era pe punctul de a
pleca mi-a spus: „Nu există niciun om, din câţi cunosc eu, care să nu
te iubească”. Am spus: „Sunt aşa de bucuros pentru asta”. Zice: „Frate
Branham, un singur lucru este greşit”. Eu am întrebat: „Care, soră?”
Ea a spus: „Frate Branham, dacă ai putea face un mic compromis cu
învăţătura aceea pe care o ai, te-ar primi toate organizaţiile”. Am
întrebat: „Care învăţătură, soră?” Şi ea a spus: „Oh, botezul acela în
Numele lui Isus”. Eu am spus: „Dar soră, dacă aş face un compromis
cu Cuvântul lui Dumnezeu, n-aş mai fi un slujitor al lui Dumnezeu”.
Şi ea a spus „Aici este un grup de predicatori din oraşul meu, pe care
eu îi reprezint. Dacă le vei spune că Îngerul Domnului care îţi dă
aceste vedenii ţi-a spus să botezi în Numele lui Isus, atunci ei vor fi
gata să primească lucrul acesta”. Atunci eu am spus: „Experienţa lor
este vai de capul ei. Pe mine nu m-ar interesa ce-ar spune vreun înger:
dacă nu ar fi conform Cuvântului eu nu aş crede. Dacă Îngerul acela
mi-ar spune altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu, eu nu l-aş crede”.
Aşa este. Cuvântul lui Dumnezeu este deasupra tuturor îngerilor şi
mai important decât orice altceva. Eu am spus: „Dacă el nu mi-ar fi
spus acele lucruri, eu nu l-aş fi ascultat”. Da.
Doamna n-a mai ştiut ce să facă. Ea a spus „N-am auzit
niciodată aşa ceva. N-am ştiut niciodată acest lucru”. Vedeţi, asta este.
Eu i-am dat doamnei aceleia câteva versete. Şi ea a spus: „Mă întorc
27
direct acasă ca să studiez Noul Testament. N-am făcut-o niciodată”.
Vedeţi? Asta este. Asta se întâmplă.
Terminaţi cu încercările de a rezista. Nu vă mai încleştaţi toată
fiinţa ca să ţineţi totul sub control. Asta şi vreţi să faceţi: să vă
eliberaţi. Când Iacov a dat drumul, el a fost în regulă, a devenit un
prinţ şi un luptător al lui Dumnezeu.
Micul David s-a dus să lupte cu Goliat având pe el haina
bisericească a lui Saul. Când avea pe el toată această armură, s-a uitat
în jur şi a văzut că arăta ca toţi ceilalţi. Atunci a spus: „Ceva nu-i în
ordine aici”. Câtă vreme voi sunteţi ca lumea şi faceţi compromis cu
lumea şi faceţi aceleaşi lucruri pe care le face şi lumea, ceva nu este în
regulă. David a spus: „Aceste lucruri par înţepenite: «Eu am titlul de
doctor; am luat doctoratul. Eu aparţin unei organizaţii mari». Eu nu
ştiu nimic despre aceste lucruri!”. David a spus: „Luaţi astea de pe
mine! Dacă voi lupta pentru Dumnezeu, eu nu vreau să arăt ca grupul
acesta de laşi îmbrăcaţi la patru ace şi complet echipaţi”.
La mine au venit mulţi predicatori şi au mărturisit că ei cred că
botezul în Numele lui Isus Hristos este corect, dar au spus:
„Organizaţia noastră ne-ar scoate afară”. Voi, cei care aveţi aşa
justificări slabe, daţi jos armura lui Saul. Mie daţi-mi puterea Duhului
Sfânt. Dumnezeule, trimite-mă cu o praştie, nu contează cât de mică
este, care să învingă duşmanul. Trimite-mă, dar nu mă lăsa să mă
îmbrac ca şi ceilalţi, cu tot felul de diplome de doctorat.
David a spus: „Acest lucru nu mi se pare bun. Eu nu ştiu nimic
despre asta. Ceea ce ştiu eu este că aveam grijă de oile tatălui meu în
pustie. A venit un leu. A apucat un mieluşel şi a fugit cu el. Eu am
ştiut că acela era mielul tatălui meu. Eu nu eram echipat, dar mi-am
luat praştia şi m-am dus după el. L-am ucis şi am adus mielul înapoi”.
Oh, Doamne!
Şi ei stăteau acolo cu o suliţele în mâini şi nu puteau face
nimic. Aici este necazul astăzi. Dumnezeu are multe oi care s-au
rătăcit. Organizaţiile le-au furat şi le-au prins în psihologie. Dumnezeu
să ne dea oameni ca David, cu Cuvântul şi cu puterea lui Dumnezeu,
ca să ne îndrume când mergem să ne întâlnim cu aceşti uriaşi
intelectuali, care au toate diplomele de studii universitare. Daţi-mi

28
Cuvântul lui Dumnezeu şi puterea Duhului Sfânt şi eu vă spun că noi
putem doborî pe fiecare uriaş de pe câmpul de luptă.
David era persoana cea mai puţin potrivită de pe acel câmp
pentru a se lupta cu uriaşul. El era doar un băiat. Biblia spune că el era
un băiat slăbuţ, îmbujorat la faţă, probabil adus de spate, îmbrăcat cu o
piele de oaie. El nu era bine pregătit şi nici nu avea nicio diplomă de
studii superioare de marcă. El nu ştia nimic despre săbii. El nu ştia
nimic despre pregătirea pe care o avea Saul. Saul era cel mai bun
dintre ei – episcopul Saul. El era mai înalt cu un cap ca oricare dintre
ei. El era acela care ar fi trebuit să meargă la luptă, dar i-a fost frică.
Iar astăzi noi ştim că avem nevoie de o trezire. Ştim că avem
nevoie de o înviorare printre oameni. Nu este nevoie de un teolog.
Este nevoie de cei slabi (Aleluia!) care iau Cuvântul lui Dumnezeu în
puterea învierii lui Hristos şi sfâşie lucrul acesta. Aceasta Îl va aduce
pe Hristos în ţară – ei să vadă că El încă mai poate să deschidă ochii
orbilor, să vindece bolnavii, să învie morţii şi că El încă mai este
Dumnezeu, Biruitorul. Amin. Noi avem nevoie de un David fără
pregătire teologică; avem nevoie de un bărbat care nu ştie nimic
despre aşa ceva, un copil de plugar, un copil adus de spate, care să n-
aibă prea mult de arătat, dar care să vină în puterea lui Dumnezeu.
Mama era pe moarte. Ea a spus: „Billy, eu am avut încredere
în tine. Eu te-am crezut. Tu ai fost puterea mea spirituală; tu m-ai
călăuzit la Dumnezeu”. Eu am spus: „Mamă, când eu eram un
băieţel..”. Trecutul nostru a fost de origine irlandeză, aveam oarecum
o orientare catolică. Eu am spus: „Biserica zice că ei sunt un trup; că
ei au totul; că tot ce fac ei e bine. Eu n-am putut să cred aşa ceva,
pentru că şi luteranii spun: «Noi suntem un trup; noi avem totul».
Baptiştii spun: «Noi suntem trupul; noi avem totul». Sunt prea mulţi
care spun asta; sunt vreo nouă sute de organizaţii. Mamă, eu n-am
putut să mă încred în aşa ceva. Care din ei are dreptate?”
Am ajuns să-mi dau seama – şi spun asta cu smerenie şi în
dragoste – că niciunii n-au dreptate. Eu mă întorc la Cuvântul lui
Dumnezeu şi văd ce s-a întâmplat atunci. (Dumnezeule, lasă-ne pe toţi
să ne întoarcem acolo.) Şi fără niciun sprijin din partea vreunei
organizaţii, fără niciun sprijin din partea vreunei denominaţii, fără
niciun sprijin din partea vreunui sistem bisericesc, ci în simplitate şi în
29
puterea Duhului Sfânt care S-a coborât în ziua Cincizecimii, cu acelaşi
mesaj pe care l-a avut Petru atunci: „«Pocăiţi-vă», le-a zis Petru, «şi
fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea
păcatelor voastre…»”. Tu nu vei fi echipat ca grupul acesta de teologi
cu gulerul întors şi licenţiaţi în teologie, dar frate, tu vei ţine ceva în
mână. Şi atât timp cât Duhul lui Dumnezeu pătrunde în acel Cuvânt,
acesta va birui şi va aduce înapoi acele oi pierdute. Amin. Să ne
mărturisim slăbiciunile noastre. Aruncaţi-vă doctoratul în teologie.
Aruncaţi-vă acest „ştiu-tot” şi apartenenţa la o denominaţiune.
Dezbrăcaţi-vă spiritual înaintea lui Dumnezeu şi numiţi-vă nevrednici.
Atunci Dumnezeu poate să înceapă să vă folosească. Dar n-o spuneţi
numai din gură, ci să vină din inimă…
Iacov, David, ei au trebuit să se dezbrace. David a fost cel mai
slab din oastea aceea. Gândiţi-vă că poate erau pe deal zece mii sau o
sută de mii de soldaţi antrenaţi, fiecare dintre ei având o suliţă, fiecare
cu un doctorat; ei erau soldaţi. Erau caporalul cutare, soldatul cutare,
generalul cutare, locotenentul cutare. „Să trăiţi, domnule Saul, general
cu patru stele, episcop”. Toţi cei ce stăteau acolo erau soldaţi
antrenaţi. Iar inamicul a spus: „Voi, grămadă de laşi ce sunteţi”.
Şi în tabără a venit un tip micuţ, adus de spate, îmbujorat la
faţă (o, Dumnezeule), cu o praştie mică în spate, cu o plăcintă cu
stafide în mână, pentru fratele său. Iar uriaşul acela a înaintat şi a
strigat. David a spus: „Vreţi să-mi spuneţi că voi, un grup de învăţaţi
veţi sta şi-l veţi lăsa pe filisteanul acela netăiat împrejur să înfrunte
Cuvântul Dumnezeului Celui Viu?” Amin. A întrebat: „Vă temeţi de
el?” Saul a spus: „Dacă vrei să te duci, vino aici. Te voi trimite 20 de
ani la şcoală, şi-o să-ţi fac rost de un doctorat în filozofie; sau îţi voi
da diploma mea”. David a spus: „Ia asta de aici”. Oh, Doamne. „Eu nu
vreau să am de-a face cu aşa ceva”. El a vrut să se încreadă în
Dumnezeu. El a spus: „Eu ştiu ce a făcut Dumnezeu pentru mine cu
praştia asta şi sunt gata să mă încred în Dumnezeu şi să mă duc cu
praştia asta împotriva oricui”. Amin. Aceasta este experienţa
creştinului.
Chiar Saul din Tars, când a trebuit să scape de armura lui, el
şi-a dat jos armura bisericească; a făcut şi el ce a făcut David. Dar
când a ajuns la capătul drumului, Pavel a spus: „M-am luptat lupta
30
cea bună”. Acela a fost ultimul duşman care trebuia biruit. „M-am
luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De
acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în «ziua
aceea» Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor
celor ce vor fi iubit venirea Lui”. Moartea a spus: „Dar în câteva
minute eu pun mâna pe tine”. Iar mormântul a spus: „O să te îngrop”.
El a spus: „Unde îţi este boldul, moarte? Unde îţi victoria,
mormântule? Eu ştiu că zac în această închisoare romană, legat în
lanţuri, cu mâinile şi picioarele legate şi cu 39 de lovituri de bici pe
spate. Eu sunt aici cu ochii arşi de lacrimi, încât nu mai pot să văd. Cu
ochiul firesc nu pot să văd, însă eu pot să văd acolo sus o cunună a
neprihănirii. Gleznele mele au cedat. Am slăbit, am leşinat de multe
ori din cauza cocoloaşelor de pâine pe care le aruncă aici; şobolanii şi
păianjenii se urcă pe mine până mă slăbesc”. Dar el a putut să stea în
faţa morţii şi să spună: „Unde îţi este boldul, moarte? Unde îţi este
boldul, moarte?” în timp ce lanţurile-i zăngăneau pe mâini. Aleluia!
De aşa ceva avem noi nevoie. „Unde îţi este boldul, moarte? Unde îţi
victoria, mormântule?” Mormântul a spus: „Pavele, vei putrezi”. Dar
el a spus: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, eu deja am biruinţa prin
Domnul nostru Isus Hristos!”
Când era slab, atunci era tare. Toate ritualurile lui au dispărut
de la el. Toate investirile teologice i-au fost luate. El n-a mai aparţinut
de penticostali, sau de alt cult. Vedeţi, el n-a mai aparţinut de ei. A
vorbit aşa de mult împotriva lor până când episcopii au spus: „Vrei să
ne spui tu, un om care are de ispăşit 20 de ani în această închisoare
romană, că femeile noastre nu au voie să predice? Nu ne spune nouă
aşa ceva. Noi ştim mai bine. Cine-i tipul ăsta care ne spune nouă ce să
facem? Noi ştim ce facem”. Pavel a spus: „Da, în curând se vor ridica
dintre voi oameni care vor începe o organizaţie şi vor depărta de la
credinţă, oameni care nu au Duhul lui Dumnezeu. Ei deja au ieşit
dintre noi pentru că nu au fost de-ai noştri”.
Şi ce s-a întâmplat? A pătruns în biserica catolică, de la
catolici la luterani şi până la ultimii, până la penticostali, s-a întâmplat
acelaşi lucru. Tot timpul acelaşi lucru. Dar oh, bărbaţii şi femeile care
sunt destul de slabi, care îşi dau seama de slăbiciunea lor, aceia sunt
folosiţi de Dumnezeu.
31
 David a fost cel mai neînvăţat dintre ei. El nu avea pregătire
militară; nu ştia nimic despre asta. El nu era pregătit pentru o bătălie
ca aceea în faţa căreia se găsea, dar el a recunoscut că există un
Dumnezeu. Şi a luat cel mai slab lucru; ei aveau suliţe, armuri, arcuri,
şi de toate, iar David avea o praştie cu o piatră. Dar vedeţi, el a ştiut în
ce se putea încrede. El şi-a mărturisit slăbiciunea, dar avea credinţă în
Dumnezeu. El a spus: „Eu nu vreau niciun scut ca să trec prin bătălia
asta. Eu nu vreau să vin aici spunând: «Fraţilor, veţi coopera cu mine?
Eu aparţin penticostalilor; eu aparţin prezbiterienilor; eu sunt
metodist; eu sunt baptist; veţi coopera cu mine?» Eu nu vreau nimic
din asta. «O să-ţi arăt că am diploma în buzunar. Tocmai mi-am luat
licenţa. Eu vin de la Universitatea cutare; eu am fost şcolit acolo. Oh,
eu ştiu cum să vorbesc. Eu sunt aşa şi aşa».” El n-a dorit nimic din
aceste lucruri! Tot ce a vrut el a fost: „Încrederea mea este în
Dumnezeu şi cu asta pornesc”. Asta e. Şi uriaşul a fost răpus.
Frate, de aşa ceva avem nevoie azi. Azi avem nevoie de
bărbaţi ca David, nu de experienţe universitare.
Mica, fiul lui Imla, era sărac, respins, scos afară de toate
denominaţiunile din cauza credincioşiei sale faţă de Dumnezeu. Dar a
venit odată acolo un om al lui Dumnezeu, pe nume Iosafat şi el a spus:
„Eu vreau să cunosc adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu”. Saul a spus:
„Am patru sute dintre cei mai buni din câţi ai cunoscut tu vreodată.
Toţi şi-au luat diplomele; toţi au fost pregătiţi aici la şcoală. Sunt cei
mai buni predicatori din câţi ai auzit tu vreodată. O să-i aduc şi vom
întreba pe Domnul pentru tine”. Dar apoi Iosafat a zis: „Da, acesta
spune asta şi acela spune asta; mai ai altul? Nu ai şi pe altul?”
Dumnezeu urma să dea un mesaj inimii lui credincioase. Acolo
era numai unul, dar pentru acel unul Dumnezeu avea un bărbat. Amin.
Dacă este numai o singură inimă credincioasă, Dumnezeu are undeva
un trimis pentru ea. Iosafat era un împărat cu frică de Dumnezeu şi
avea suficientă minte încât să-şi dea seama că mesajul lor era greşit.
El a ştiut că era contrar Cuvântului. Amin. (O, frate Neville.) Iosafat a
ştiut-o.
Ahab spunea: „Păi… am cercetat datele referitoare la
rezultatele lor din seminar. Uită-te la diplomele pe care le au ei. Uită-
te la Zedechia. El este şeful lor. El este episcop. Este peste noi toţi.
32
Sigur vei lua în considerare cuvântul lui. Da, uită-te, toţi ceilalţi sunt
de acord cu el. Cu toţii sunt în unitate. Şi nu poţi să spui că nu sunt
evrei. Nu poţi să spui că nu sunt proroci. Iată diplomele care dovedesc
că ei sunt proroci”. Iosafat a spus: „Da, ştiu, Ahab. Este în regulă
dar...”. „O să-mi mai ceri încă unul? Aici este întreaga mea şcoală.
Toate organizaţiile sunt împreună.”. „Dar nu ai unul care nu aparţine
de grupul acesta? E unul pe undeva?” „Dacă ar mai fi, te gândeşti ce
fel de om ar fi? Ar fi un analfabet. De ce să vrei un astfel de om?”
„Dar eu numai te întreb. Nu mai ai unul pe undeva?”
„Oh,” a spus el, „da, este unul din acesta”. (O, slavă lui
Dumnezeu pentru el.) „Este unul, dar îl urăsc. Şi toţi ceilalţi îl urăsc.
Toate acele organizaţii l-au scos afară. Dacă vine să aibă o adunare
aici, îl scoatem afară din oraş. Nu vrem să ne facem de lucru cu el. El
provine dintr-o familie săracă, este un slăbănog. Gramatica lui este vai
de capul ei. Ca teolog, este cel mai slab din câţi am auzit eu. Eu n-am
mai pomenit pe nimeni ca el. Oh, el pur şi simplu le demolează
ritualul. El rupe în bucăţi crezul lor apostolic. Eu n-am mai pomenit
aşa ceva. Oh, el rupe crezul în bucăţi, iar ei îl urăsc şi eu la fel. Toţi îl
urăsc”. „Oh,” a spus Iosafat, „împăratul să nu vorbească aşa, dar eu aş
vrea să-l aud”. El ştia ce a spus Ilie.
Dumnezeu a trecut peste toţi marii predicatori intelectuali şi a
pus mesajul Său într-un tip neînsemnat despre care ei spuneau că nu
ştie nimic. Ei l-au testat şi au spus: „Acum, spune şi tu acelaşi lucru cu
ei”. El a spus: „Eu voi spune ceea ce-mi dă Dumnezeu”. Ei i-au zis:
„Dacă vrei să devii tare... Băiete, tu eşti cam pe dinafară aici. Adu-ţi
aminte că eşti scos afară din organizaţia aceea. Dacă în criza aceasta tu
vei fi de acord cu ei, s-ar putea ca ei să-şi schimbe părerea în ceea ce
te priveşte. Noi toţi ne pregătim pentru o campanie mare, dacă tu eşti
de acord cu mine”. Dar Mica a zis: „Eu n-o să spun decât ce a spus
Dumnezeu”. Amin. V-aţi aştepta ca un om al lui Dumnezeu să facă
compromis cu Cuvântul lui Dumnezeu? Nu, domnule. Bărbaţii lui
Dumnezeu nu fac aşa ceva. Lui i s-a spus: „Dar tu eşti un slăbănog.
Eşti dintr-o familie săracă. Ştii, poate că ei ar putea să...”. „Nu mă
interesează ce fac ei”. „Ei te vor duce cu avionul din ţară în ţară. Vor
face orice dacă tu numai...”. „Nu, nu. Eu voi spune numai ce-mi dă
Dumnezeu”.
33
 Dumnezeu a trecut peste toată gruparea aceea, a trecut peste
toţi cei patru sute şi i-a dat lui Mica pe „AŞA VORBEŞTE
DOMNUL”. Au crezut ei atunci? Nu, domnule. Ei au spus: „Asta nu-i
«AŞA VORBEŞTE DOMNUL»; seminarul nostru nu învaţă aşa ceva.
Aici este episcopul nostru care a scris ritualul. Noi ne-am adunat cu
toţii; ne-am făcut şcolile noastre. Dumnezeu este cu noi. Pe unde a
plecat Dumnezeu de la noi când a venit la tine?” El a spus: „O să vezi
tu cândva”. Da, da, aşa este. Cum era el? El era slab, dar era cel mai
tare dintre ei. De ce? Pentru că a avut Cuvântul Domnului. Oh, frate,
ce mai contează celelalte lucruri, cât timp ai pe „AŞA VORBEŞTE
DOMNUL”?
„Frate Branham, dacă vei renunţa la botezul în Numele lui
Isus, vom avea o adunare mare în Chicago sau în locuri ca acesta”.
Credeţi voi că el ar fi făcut-o? Nu mă interesează unde vă adunaţi voi
laolaltă şi ce faceţi voi – frate, rămâi cu „AŞA VORBEŞTE
DOMNUL”. Eu vreau ca vreunul din ei să vină să-mi spună ce nu-i în
ordine cu botezul în Numele lui Domnului Isus Hristos. Arătaţi-mi din
Cuvântul lui Dumnezeu ce nu-i în regulă cu lucrul acesta. Da. Ei nu
pot s-o facă. Nu, domnule. Ci este „AŞA VORBEŞTE DOMNUL”.
Rămâi cu asta, chiar dacă toţi te scot afară. Nu contează cât de slab
ajungi – „atunci sunt tare”. Când ei mă scot afară, mă va lua
Dumnezeu înăuntru. Da. Ei te scot afară, Dumnezeu te va lua
înăuntru.
Ţineţi minte, Dumnezeu îi alege întotdeauna pe oamenii
desconsideraţi, aceia care nu sunt nimic. Atunci El îi face „cineva”
pentru El. Poate că acest lucru nu se vede în viaţa asta, dar se va vedea
în viaţa viitoare; asta contează.
Şi i-a dat pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL, de ce? El a rămas
cu Cuvântul. El a avut mesajul corect. Dumnezeu i-a dat o vedenie.
Ceilalţi n-au avut nicio vedenie. Vedeţi? El a avut o vedenie. De ce?
Pentru că el a rămas cu Cuvântul. Atunci vedem noi semne şi minuni.
Ceilalţi imită, dar el a rămas la Cuvânt.
Pe Ilie biserica lui l-a dat afară şi l-a părăsit pentru lumea
modernă. Îmi închipui că Ilie i-a mustrat bine. Nu credeţi şi voi la fel?
Voi ştiţi cum era Ilie. Eu cred că la începutul slujbei sale el s-a ridicat
şi a spus: „Voi, femeile moderne, vreţi să fiţi ca prima doamnă, miss
34
Izabela. Vreţi să fiţi ca prima doamnă a ţării: vă îmbrăcaţi ca ea, vă
purtaţi ca ea. Voi predicatorilor...”. Oh, ce i-a mai mustrat el, iar ei s-
au îndepărtat aşa de mult, până nu a mai rămas niciunul.
Atunci el a ajuns l-a capătul drumului. Nimeni nu a mai vrut să
coopereze cu el. Nicio biserică nu mai coopera cu el. Toată biserica lui
l-a părăsit, s-a întors în lume – (la fel este şi acum... aşa este). Au mai
rămas numai câţiva, unul aici, altul în altă parte, departe la capătul
celălalt al ţării. El era într-o situaţie grea; nu mai ştia ce să facă, şi a
spus: „Doamne, eu am stat cu Cuvântul Tău; am spus adevărul. Şi toţi
au plecat. Nu a mai rămas nimeni aici. Nu mai am cui să predic”.
Amin. „Da, am rămas cu Cuvântul Tău, Doamne, iar acum uită-Te
unde am ajuns, nimeni nu mă va mai primi. Dacă merg în oraş ei spun:
«Vine acel bătrân morocănos. Da, da uitaţi-l pe acel bătrân morocănos
care vine în oraş; acum o să înceapă să vorbească în continuu despre
viaţa modernă de aici şi toate celelalte». Să nu-l primiţi. Pastore, să nu
cooperaţi cu el. Nu, domnule”. „Fanaticul acela bătrân iarăşi este în
oraş. Să nu-l băgaţi în seamă pe Ilie cel pleşuv. Uitaţi-vă la el; nici
măcar nu este îmbrăcat ca un preot. El este altfel. Este un tip ciudat”.
Şi îmi închipui că unii dintre mai mari au spus: „Ştiţi ce? El are
tulburări nervoase. Da, da; suferă cu nervii – el trăieşte acolo în
pustiu, petrece cea mai mare parte din timp în pădure şi vine aici cu o
piele de oaie pe el. Oh, Doamne. Şi după aceea osândeşte femeile...
Hmm, eu n-am mai pomenit aşa ceva. Să nu vă faceţi de lucru cu el”.
Asociaţia predicatorilor s-a strâns şi a spus: „Să nu vă faceţi de
lucru cu el. Lăsaţi-l în pace, va ajunge până la urmă la epuizare.
Lăsaţi-l să se epuizeze singur”. Dar Ilie, credincios lui Dumnezeu, a
stat de partea Cuvântului. Ei au avut acolo o adunare, iar el s-a uitat
peste oameni şi a spus: „Voi, Izabelelor...”. Ele au spus: „Oh, ce
neruşinare. Nu mă mai duc niciodată să-l ascult pe omul ăsta. Nu,
domnule”. Dar acest lucru nu l-a oprit, el a continuat tot aşa. Şi-a
pierdut biserica, şi-a pierdut... Toate cultele s-au întors împotriva lui;
atunci el a slăbit; el a spus: „Am rămas numai eu singur, iar ei caută
să-mi ia viaţa. M-ar împuşca dacă ar scăpa nepedepsiţi... Ei caută să-
mi ia viaţa. Numai eu am mai rămas, Doamne. Ce pot să fac?” Atunci
când el a slăbit, (dar a rămas totuşi credincios şi şi-a mărturisit
slăbiciunea), atunci Dumnezeu a spus: „Vino sus pe munte; îţi voi da
35
un mesaj nou. Îţi voi trimite un mesaj nou. Eu deja ţi-am spus să
osândeşti aceste lucruri, acum te voi trimite înapoi cu ceva care să
legitimeze că a fost corect ceea ce ai spus până acum. Ilie, tu ai făcut o
treabă bună. Tu le-ai vorbit despre ceea ce au făcut ei, despre prima
doamnă. Tu l-ai condamnat pe Ahab şi modernismul lui, ai osândit
toate bisericile moderne şi noi le-am arătat predicatorilor lor locul pe
care-l au. Tu ai fost un exemplu. Tu ai stat acolo fără niciun ajutor,
nicio organizaţie nu te-a susţinut, dar tu ai rămas cu Cuvântul Meu.
Acum îţi voi da ceva. Du-te acolo şi spune-i făţarnicului aceluia:
«AŞA VORBEŞTE DOMNUL. Nici roua nu va cădea din cer, decât
la cuvântul meu.»” L-a dus pe vârful muntelui ca să-i arate ceva.
Oh, pot să-l văd în dimineaţa aceea coborând pe drumul acela
al Samariei. Desigur că nu prea aveai ce să vezi la el: chelia care
strălucea în soare, păr cărunt şi mustaţa care atârna pe faţă, pielea de
oaie pe el. Biblia spune că era „păros”, era acoperit de păr, îmi
imaginez că arăta dezastruos; avea un toiag în mână, ochii lui mici
priveau spre ceruri, mergea pe drum... Eu cred că la aproape 80 de ani
el se ţinea ca la 16. Iată-l venind pe drum, spre Samaria. Frate, în
această slăbiciune a lui el a fost făcut tare. „Puterea Mea este de ajuns.
Nu te-ngrijora de acele organizaţii, Ilie. Nu-ţi fă griji în privinţa lor.
Puterea Mea este suficientă”.
Mi-aduc aminte că stăteam odată lângă o biserică mare şi am
spus: „Doamne, nu mi-ar place deloc ca ei să vină la mine, să-mi vadă
biroul”. El a spus: „Eu sunt partea ta. Eu sunt partea ta”. „Puterea Mea
este mare. Voia Mea desăvârşită se poate face (Pavele sau Ilie sau
oricine ai fi tu) atunci când tu te dai la o parte”. Vedeţi? „Puterea mea
este desăvârşită în slăbiciunile voastre. Eu sunt Acela. Eu sunt Cel
Puternic care vine şi umple...”.
Eu îl văd mergând pe acel drum al Samariei, uitându-se cam
aşa cu ochii aceia mici, cu un surâs pe faţă. Frate, el a mers direct în
prezenţa lui Ahab. El nu s-a bâlbâit. Nu, nu. În pieptul acela care era
numai piele şi os bătea o inimă în care locuia Duhul Sfânt. Da, într-
adevăr. S-a dus direct în faţa lui Ahab, şi a spus: „Nici roua nu va
cădea decât la cuvântul meu”. Şi-a împlântat picioarele în pământ, s-a
întors şi a plecat înapoi în pustiu”. Domnul a spus: „Ai făcut o treabă

36
bună, Ilie. Vino aici; am poruncit acum corbilor să te hrănească – şezi
aici o vreme”.
Când a fost slab, atunci a devenit tare. El a închis cerurile ca să
nu plouă. Atunci a ajuns el tare, atunci când şi-a pierdut biserica, când
a pierdut totul. Dar el a rămas cu Cuvântul lui Dumnezeu; atunci a
avut putere să închidă cerurile.
Atunci când Iacov şi-a pierdut toată puterea lui, Dumnezeu i-a
dat putere ca să devină un prinţ. Când Pavel şi-a pierdut toată
şcolarizarea şi toată teologia lui, Dumnezeu l-a făcut un misionar
pentru neamuri. Când Moise şi-a pierdut toată capacitatea lui şi a
devenit slab, Dumnezeu l-a făcut puternic şi l-a trimis în Egipt în
puterea Duhului, la optzeci de ani, cu favoriţii atârnând, cu soţia lui cu
un copil în poală pe un catâr şi, şi cu un toiag în mână, a mers şi a
cucerit Egiptul. Da. Vedeţi? Nu aşa cum a vrut el să meargă, cu o
armată după el, ci în puterea Duhului. Amin. Când tu eşti slab, atunci
eşti tare.
Pur şi simplu a mers, fără să se împiedice, fără să se bâlbâie; el
s-a dus drept în faţa lui Ahab şi i-a spus: „Eu am Cuvântul Domnului”.
Ahab i-a spus: „Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?” Dar el a
răspuns: „Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu…” Oh, frate. „Adu aici
preoţii aceia intelectuali pe care-i ai acolo şi hai să vedem cine este
Dumnezeu”. Asta e. „Să ne urcăm pe muntele Carmel; Dumnezeul
care a răspuns la Cincizecime să răspundă din nou. Să vedem dacă
Dumnezeu este încă acelaşi Dumnezeu, dacă Isus este Acelaşi ieri, azi
şi în veci”. El a venit de pe munte; el avea un mesaj. Da. Înainte de
asta el a ajuns cu adevărat slab, el a pierdut totul. Înainte să ajungă
puternic, el a trebuit să fie slab.
Oamenii se poticnesc de simplitatea Evangheliei. Ei încearcă
să facă din aceasta ceva complicat, intelectual, pe când aceasta este
atât de simplă. Dar Dumnezeu lucrează cu unealta smereniei, a
slăbiciunii şi a simplităţii. Aceasta este numai o unealtă în mâna lui
Dumnezeu.
Mesajul lui Ioan botezătorul, premergătorul lui Hristos, a fost
atât de simplu încât a trecut peste capetele oamenilor. Fiţi atenţi o
clipă. (Sper că nu vă ţin prea mult – sunt oameni care stau pe lângă
pereţi.) Fiţi atenţi. Toţi prorocii au mărturisit despre venirea lui Mesia.
37
Unul din ei a spus că „munţii au sărit ca nişte berbeci şi dealurile ca
nişte miei”. Alţii au spus: „toţi copacii din câmpie vor bate din
palme”. Unul a spus: „Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice
deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii şi strâmtorile în
vâlcele!” Oh, ce timp.
V-aţi gândit la şcoala prorocilor şi concepţia lor intelectuală?
Oh, ei aveau totul atât de clasic. Însă când s-a întâmplat, a venit din
pustie un predicator care n-a fost nicio zi la vreo şcoală şi probabil
gramatica lui era ca vai de ea. Tatăl său era preot, dar Dumnezeu l-a
îndepărtat de aceste lucruri, nu l-a lăsat să se amestece cu
denominaţiunile lor şi l-a dus în pustiu şi L-a pregătit El Însuşi. Un
asemenea om va rămâne cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Pe la vreo treizeci de ani a venit din pustiu; îmi închipui că
avea pe faţă o barbă neagră, răvăşită; avea pe el o piele mare de oaie; a
stat în noroi până la genunchi. El a spus: „Eu sunt acela despre care a
vorbit prorocul Isaia”. Iar unii din denominaţiuni au ieşit la el; el a
spus: „Să nu ziceţi că voi aveţi asta şi cealaltă; Dumnezeu este în stare
să ridice copii lui Avraam din pietrele acestea”. Oh, Doamne. De ce?
El a avut pe „AŞA VORBEŞTE DOMNUL”. El a avut Mesajul;
Dumnezeu a spus mai dinainte că el va veni. Iar simplitatea în care a
venit el, a trecut peste capetele lor.
Când a venit Isus, El a spus: „Ce aţi ieşit să vedeţi? Un
vorbitor intelectual care poate să treacă de la metodişti la baptişti, de
la baptişti la prezbiterieni, de la prezbiterieni la penticostali şi de la
penticostali în altă parte? Aţi ieşit să vedeţi o trestie clătinată de orice
vânt? Ioan nu este aşa ceva. Aţi ieşit să vedeţi un om îmbrăcat în haine
moi? Acest fel de predicatori se găseşte în palate împărăteşti. Ce aţi
ieşit să vedeţi? Un proroc? El este mai mult decât un proroc”.
Ioan a fost mai mult decât un proroc. Şi a venit într-o stare mai
smerită decât toţi ceilalţi. Dar el era mai mult decât un proroc. Ştiţi ce
a fost Ioan? El a fost un sol al legământului. El a fost mai mult decât
un proroc. Un proroc este un văzător care vede lucrurile. Aşa a fost şi
Ioan, dar a fost mai mult decât atât. El a fost un sol al legământului. El
a spus: „Da, acesta este cel despre care s-a spus «Iată, trimit înaintea
Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea…»”Asta era el. Un sol al

38
legământului. Sigur. Felul simplu în care a venit el, i-a orbit pe cei
învăţaţi.
Imediat trebuie să închei. Mai am câteva notiţe, câteva versete.
Cum e cu văduva care mai avea o mână de făină? Ea a ajuns la
slăbiciune. Probabil era moartă de foame. Ea nu a mai avut făină. Nu
putea să meargă nicăieri ca să împrumute; nimeni nu mai avea. Dar
soţul ei fusese un mare bărbat al lui Dumnezeu. Ea era o văduvă cu un
copil. Şi avea numai o mână de făină, dar era de ajuns. Era tot ce avea
nevoie. Predată în mâinile lui Dumnezeu, ea a trăit cu o mână de făină
trei ani şi şase luni.
Ea slăbise. În dimineaţa aceea a ieşit afară să strângă două
lemne. Vedeţi, două lemne formează o cruce. Ea a spus: „O să strâng
două bucăţi de lemne”. N-a spus: „Voi lua un braţ de lemne”, ci numai
două bucăţi. Asta este. Vedeţi simbolul? Ca să aprinzi un foc trebuie
să iei lemne şi să le încrucişezi şi să le dai foc în mijloc. Când merg în
munţi, noaptea, ca să nu îngheţ, pun un lemn aşa şi altul aşa şi în
timpul nopţii tot împing în sus de capete şi aşa se ard.
„…strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi
pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom
muri”. Ea era cu adevărat într-o criză, nu-i aşa? Oh, ce dimineaţă
fierbinte. Oh, trecuse atâta vreme fără apă, oamenii strigau,
pretutindeni erau pe moarte; nu aveai ce să faci, nu aveai de unde să
împrumuţi. Ea ajunsese la capătul drumului. Ea a ajuns la slăbiciune.
Ea a spus: „şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom
mânca şi apoi vom muri”. „O clipă!” Ea s-a uitat în spate. Şi faţa
aceea răvăşită care se ivea deasupra porţii a zis: „Pregăteşte-mi întâi
mie … o mică turtă şi adu-mi-o”. Oh. „Du-te şi adu-mi, te rog, puţină
apă într-un vas… Adu-mi, te rog, şi o bucată de pâine în mâna ta…,
căci AŞA VORBEŞTE DOMNUL…” Oh, Doamne, acesta a fost
punctul culminant. Puţinul pe care l-a avut, ea l-a dat lui Dumnezeu. A
fost de ajuns ca s-o hrănească pentru restul zilelor. Da. Vedeţi, când ea
a fost slabă, atunci a fost tare.
Femeia aceea dintre nevestele fiilor prorocilor a avut numai un
vas cu puţin untdelemn în el. Ea nu avea nimic; cei doi fii ai ei urmau
să fie făcuţi robi. Elisei a întrebat-o: „Ce ai în casă?” „Puţin ulei într-
un vas”. „Du-te la vecini şi împrumută multe vase”. Priviţi, femeia se
39
pregătea înainte chiar ca lucrul să se întâmple. Cum? Se pregătea.
David a auzit sunetul acela în duzi. Ilie a văzut un nor cât o palmă şi a
spus „Se aude vuiet de ploaie”. Dacă Dumnezeu ar putea numai să ia
câteva vase goale...
El a spus: „Umple casa cu ele”. Amin. Vedeţi ce vrea
Dumnezeu? Dumnezeu trebuie să aibă vase goale. Ascultaţi. Noi am
avut atâta doctrină, atâtea absurdităţi bisericeşti, până am ajuns la
fundul vasului. A mai rămas un singur lucru: întoarceţi-vă la
Dumnezeu şi la Cuvântul Lui. Dacă o veţi face, aduceţi ceva vase
goale. Scoateţi din ele tot ce ţine de metodişti, de penticostali, de
baptişti, lăsaţi-le să fie doar nişte vase goale şi puneţi-le în casă. Apoi
luaţi din Vasul acesta şi începeţi să turnaţi (Amin.), începeţi pur şi
simplu să turnaţi.
Ea a avut destul cât să-i ajungă ei şi copiilor ei şi să-şi
plătească toate datoriile. De ce? De ce? Puţinul pe care l-a avut i l-a
dat lui Dumnezeu şi urmând cuvântul prorocului ea a scăpat cu bine.
Dumnezeule, trimite-ne un proroc care să ia Cuvântul lui
Dumnezeu şi nimic altceva decât vase goale! Dacă Dumnezeu poate
să ia nişte vase goale şi după aceea să toarne în ele Cuvântul lui
Dumnezeu… Nu unii să zică: „Oh, eu am tremurat când L-am primit.
Eu am vorbit în limbi când L-am primit. Eu am jucat în Duh”. Uitaţi-
o; uitaţi-o! Staţi acolo până ce vine, până ce vasul este plin. Asta e.
Aşa se face. Da, în simplitate. Vasele au fost umplute. O, cum am
putea să mai rămânem la tema asta.
Într-o zi Isus le-a spus ucenicilor Săi care erau tulburaţi: „Sunt
aici cinci sute de oameni rupţi de foame”. Oh, aş putea să rămân încă
un ceas la tema asta. Cinci sute, înfometaţi? Sunt miliarde care suferă
de foame! Ei au spus: „Dă drumul noroadelor”. El a spus: „Nu trebuie
să faceţi asta. Daţi-le voi să mănânce”. Oh, Doamne. Eu îmi pot
închipui că ei au strâns tot ce-au putut găsi. Au strâns tot şi au spus:
„Noi am trecut prin întreaga tabără. N-avem niciun ban, aşa că nu
putem ţine adunarea – campania. Am strâns aici totul, dar n-am găsit
decât cinci pâini şi doi peştişori de la un mititel,” ca David, care a
venit din pustiu. „Asta-i tot ce avem. Este tot ce am putut să adunăm.
Nu ştim ce să facem mai mult. Ioan, noi nu mai putem face nimic”.

40
Petru a spus: „Asta-i tot ce putem să facem. Nu ştim ce să facem mai
mult. Asta e toată mâncarea pe care o avem”.
Eu pot să iau numai un mic verset, Fapte 2:38 şi asta-i tot ce ne
trebuie. Ascultaţi numai de acest Cuvânt. Trebuie numai să luaţi acest
Cuvânt, nu să faceţi seminarii şi alte lucruri de felul acesta. Da, luaţi
numai acest Cuvânt; este tot ce aveţi nevoie: „Pocăiţi-vă şi fiecare din
voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor
voastre;” şi veţi fi umpluţi cu Uleiul. Goliţi numai, pregătiţi-vă pentru
acel Ulei; asta-i tot ce aveţi nevoie. Puneţi numai o picătură, uitaţi-vă
cum se umple.
Ştiţi, poate abia era destul ulei în acel vas ca să se poată pună
din el câte o picătură în celelalte vase. Poate că a picurat cu degetul
câte o picătură în fiecare vas, iar când s-a uitat au fost pline. A picurat
numai; atât trebuia să facă, căci era un ulei binecuvântat. Nu luaţi vreo
experienţă seminaristică. Luaţi Cuvântul lui Dumnezeu şi picuraţi-l
înăuntru şi vedeţi cum acesta va umple.
„Ce picătură trebuie să luăm? Poate putem să luăm ceva din
Psalmi”. Luaţi ce v-am spus eu: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie
botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre şi
din picătura Aceea veţi fi umpluţi”. Picuraţi numai înăuntru picătura
asta şi de la ea veţi fi umpluţi. Aceasta este picătura pe care a folosit-o
Petru în ziua Cincizecimii. Pavel a folosit tot picătura aceasta. Este
picătura pe care au folosit-o toţi ucenicii. Voi luaţi doar această
Picătură, iar restul va fi bine, restul va fi adăugat. Fiţi slabi. Goliţi.
Goliţi totul şi de acum încolo va picura neîncetat şi Dumnezeu va
picura restul. Voi faceţi doar lucrul acesta. Cădeţi pe genunchi şi
primiţi acest lucru din toată inima. Picuraţi chiar acum în inima
voastră şi ziceţi: „Dumnezeule, eu cred acest lucru din toată inima”.
Dumnezeu va purta de grijă de restul picăturilor; vasul va fi umplut,
„Voi veţi fi umpluţi cu Duhul Sfânt”.
Ei au avut cinci pâini şi doi peşti, aşa că ce aveau să facă? Ei
au venit şi au spus: „Asta-i tot ce-am putut să strângem. Nu mai ştim
ce să facem. Nu mai putem găsi nicăieri o bucată de pâine. Iar
băieţelul acesta, probabil un chiulangiu, a mers azi dimineaţă spre
şcoală, dar s-a dus la pescuit. …el a venit să asculte. Şi el are cinci…”.
Slavă lui Dumnezeu pentru băieţelul acela. Da. „Tot ce avem din
41
punct de vedere al traiului este puţinul acesta”. Isus a spus: „Ajunge.
Aduceţi-i aici, la Mine. Daţi-Mi Mie picătura aceea. Eu Mă voi ocupa
de restul. Voi numai să daţi mai departe ce vă dau eu din picătura
aceasta”.
Şi fiecare din voi luaţi în dimineaţa aceasta în inimă picătura
din Fapte 2:38 şi uitaţi-vă la El cum începe să frângă Pâinea Vieţii
pentru voi. Voi pocăiţi-vă, fiţi botezaţi în Numele lui Isus Hristos spre
iertarea păcatelor voastre, şi după aceea vedeţi dacă nu picură înăuntru
Duhul Sfânt, picură aici şi acolo, picură aici şi acolo şi va fi o umplere
cu Duhul Sfânt. Aşa este.
Voi nu trebuie să mergeţi la seminarii. Nu trebuie să fiţi
deştepţi. Singurul lucru pe care-l veţi de făcut este să recunoaşteţi că
nu ştiţi nimic. Lăsaţi-L pe Dumnezeu să pună stăpânire pe voi; El va
avea grijă de restul.
Atunci Glasul a spus: „Aduceţi-i aici”. Asta vrea Dumnezeu în
dimineaţa asta, să-i aducem nişte vase goale. El se va ocupa de restul.
Orbul Bartimeu şedea lângă poartă, în zdrenţe şi înfrigurat; oh,
era cel mai slab moment al său, când a auzit un Glas care a spus:
„Aduceţi-l aici”. Aşa este. Se întâmplă cândva când sunteţi în punctul
critic.
Maria era la mormânt, cu inima sfâşiată, băiatul ei fusese ucis.
Toată speranţa se dusese. Ea a mers să-L îmbălsămeze, iar trupul Lui
nu mai era acolo. Şi un glas a spus: „Femeie, de ce plângi?” Ea a
răspuns: „L-au luat pe Domnul meu”. Sărăcuţa, Copilul ei fusese făcut
de ruşine; L-au dezbrăcat şi L-au atârnat pe-o cruce şi L-au răstignit,
L-au bătut în cuie sus acolo, după ce El a spus că este Mesia, după ce
ea a ştiut că Duhul Sfânt a umbrit-o şi ea a născut acest Copil. Era
Copilul lui Dumnezeu. Ea văzuse lucrările Lui, iar în momentul de
slăbiciune maximă...
Şi Isus S-a ridicat împotriva răului, împotriva acelor
organizaţii, împotriva acelor farisei; şi a devenit slab şi S-a supus până
la moarte şi a murit pe cruce ca un păcătos, purtând păcatele noastre.
Prorocii în care credeau ei, au spus cu sute de ani înainte cuvintele pe
care El le-a zis pe Golgota, iar ei nu au văzut lucrul acesta.
„Dumnezeul meu”, a spus David, „Dumnezeul meu, pentru ce M-ai
părăsit?” Psalm 22: „toate oasele aş putea să mi le număr… Toţi cei
42
ce mă văd îşi bat joc de mine, îşi deschid gura, dau din cap şi zic: «S-
a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul, să-l izbăvească… I-a
mântuit pe alţii şi pe El nu se poate mântui»”. Acolo erau toate
lucrurile vorbite de proroci. Şi Isus, murind, a ţinut acel Cuvânt şi S-a
supus. Dumnezeu, Emanuel, a devenit atât de slab încât S-a supus
până la moarte, până la mormânt şi sufletul Său a ajuns în Locuinţa
morţilor. Slăbiciune... Dar din acea predare totală, în dimineaţa
Paştelui El S-a ridicat din părţile cele mai de jos ale pământului.
El a fost Cel Preaînalt şi S-a făcut Cel mai de jos. El a venit la
cel mai de jos popor, a mers în cel mai de jos oraş. Şi cel mai mic om
din cetate trebuia să-L privească de sus. De acolo a mers în moarte,
din moarte la mormânt, din mormânt în locuinţa morţilor; a mers în
locurile cele mai de jos, în cel mai de jos nivel care se poate cunoaşte,
al locuinţei morţilor.
Dar apoi, de acolo Dumnezeu a început să-L înalţe. Prin
Paradis, din mormânt în slavă şi atât de sus încât trebuie să privească
în jos ca să vadă cerul: Şi-a înălţat tronul în cer.
Mama aceea cu inima sfâşiată, fără să ştie aceste lucruri, stătea
acolo: „L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus”. Era
momentul de maximă slăbiciune pe care l-a trăit ea vreodată. Domnul
ei plecase. Ei L-au răstignit, L-au atârnat acolo gol, înaintea acelor
oameni; L-au străpuns în coastă, El sângera şi ea L-a văzut strigând pe
cruce, a văzut cutremurul de pământ, şi cerurile au recunoscut că El a
murit. L-au luat jos, ţeapăn şi rece şi L-au pus în mormânt. Ea s-a
gândit „Ultimul omagiu pe care i-l pot aduce Copilului meu drag este
să-L îmbălsămez, iar acum ei L-au luat”. Şi ea stătea acolo plângând,
suspinând. Oh, momentul de maximă slăbiciune.
„De ce plângi, femeie?” s-a auzit glasul în urma ei. Ea a
crezut că era îngrijitorul şi a spus: „Oh, ei L-au luat..”. Ea nici măcar
nu a putut să se întoarcă; era atât de slăbită. Ea a spus: „Am fost tot
timpul trează în toate aceste trei zile şi trei nopţi. Am stat şi am
urmărit răstignirea. L-am văzut pe Dragul meu despre care ştiu că a
fost Fiul lui Dumnezeu. Ştiu că El a fost Fiul lui Dumnezeu. Iar ei
totuşi... (El era în spatele ei.) Iar ei L-au luat şi L-au răstignit. Eu L-
am văzut înviind morţii. L-am văzut făcând minuni una după alta. Şi
ştiu că Duhul Sfânt mi-a dat Copilul Acela... Dumnezeu îmi cunoaşte
43
inima; eu nu am ştiut de bărbat, dar Duhul Sfânt mi-a dat Copilul
Acela. Eu ştiu că aşa a fost. Şi eu am văzut cum L-au făcut de ruşine şi
i-au luat hainele de pe El, şi L-au atârnat acolo. El a murit de cea mai
îngrozitoare moarte. Eu Îl iubesc; nu-mi pasă ce I-au făcut. Eu tot
vreau să-L îngrop; vreau să aibă parte de o înmormântare aşa cum
trebuie, iar ei L-au luat. Inima mi-e frântă; am stat zile întregi... Nu
ştiu ce au făcut cu Domnul meu”. El a spus: „Marie”. Şi atunci ea a
fost tare. Amin. „Du-te şi spune ucenicilor Mei că Mă voi întâlni cu ei
în Galileea”. Oh, Doamne. În slăbiciunile lor ei au fost făcuţi tari.
Atunci când eşti slab, atunci devii tare.
Petru era pescar. Mie îmi place ocupaţia lui. El pescuia acolo,
era descurajat, ştia că L-a tăgăduit pe Hristos. Oh, Doamne. L-a auzit
pe Prorocul acela spunându-i: „Petre, zici că Mă iubeşti?” El a
răspuns: „O, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Eu Te iubesc. Pentru Tine
sunt gata să mor”. Isus a spus: „Petre, tu crezi că o vei face, dar
înainte să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori”. Apoi Petru
a stat acolo şi a spus: „Eu nu-L cunosc. Nu, eu nu ştiu nimic despre
«penticostalii» aceia”.
Ştiu că ar trebui să mă opresc acum din predică, dar nu mă pot
opri acum. Trebuie să termin cu aceasta.
A spus: „Eu ştiu că m-am lepădat de El. M-am lepădat de El în
faţa lui Pilat. M-am lepădat de El în faţa acelei femei care a întrebat:
«Tu nu eşti unul dintre ei?» «Nu.»” Şi chiar s-a blestemat. O, el era
într-o stare îngrozitoare. Petru s-a lepădat de Hristos. Iar când a cântat
cocoşul, Isus s-a uitat la Petru. El a ieşit afară. Oh, el era dezamăgit de
sine însuşi. A spus: „Eu de ce mai trăiesc?” Şi după aceea, a spus:
„Cred că mă întorc înapoi şi mă duc iar să pescuiesc. Eu nu mai pot să
predic, aşa că mă întorc şi mă apuc de pescuit”. El şi-a aruncat mrejele
şi n-a prins nimic toată noaptea. Şi era într-un moment de slăbiciune;
el nu avea nimic, era dezamăgit de sine însuşi, a ajuns la capătul
capacităţii lui.
Ştiţi voi, el credea că este cineva, tocmai tăiase urechea
„fiului” marelui preot, credea că a învăţat ceva. Dar nu ştia nimic.
Trebuia să uite tot. Iar acum era acolo spunând: „Păi un lucru tot ştiu –
sunt pescar. Încă mai pot să trăiesc din pescuit”. Dar toată noaptea nu
a prins nimic. Oh, ce dezamăgit era. De câte ori scotea năvodul, acesta
44
era gol. Era atât de descurajat. El a ajuns într-un moment de maximă
slăbiciune şi se gândea: „Aş putea foarte bine să sar din barca asta.
Oricum nu-s bun de nimic”. Isus a spus: „Copilaşilor, aveţi vreun
peşte?” S-au uitat pe mal, şi acolo stătea un Bărbat. El a spus: „Nu,
toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic. Eu credeam că sunt
pescar”. „Tu eşti, Simone?” „Da. M-am trudit toată noaptea şi n-am
prins nimic. Nu este peşte aici”. El a spus: „Aruncaţi năvodul în partea
cealaltă”. „Cum? Pe cealaltă parte? Noi am făcut-o deja”. „Aruncaţi-l
în partea cealaltă”. El şi-a aruncat năvodul şi l-a tras afară. Atunci el a
devenit tare. Oh, Doamne. Şi-a luat haina lui veche de pescar, şi-a
pus-o pe el şi a spus: „Fraţilor, este El”. Şi a înotat până la mal şi i-a
întrecut pe cei care veneau cu barca vâslind din răsputeri. Şi a înotat
mai repede decât ei, cu haina lui de pescar, până la mal. De ce? Când a
fost tare el n-a putut să facă nimic, dar când a slăbit atunci a devenit
tare.
Oh, strategia lui Dumnezeu este să ia vase omeneşti goale şi cu
acestea să zguduie lumea, aşa cum s-a întâmplat la Cincizecime. Ce a
făcut El la Cincizecime? Lor le-au trebuit zece zile ca să golească
totul. Ei toţi stăteau acolo cu vasele lor ridicate şi Dumnezeu le-a
umplut. Asta-i tot. Ei au zguduit lumea. Dumnezeu S-a turnat pe Sine
în ei. De acest lucru este nevoie în timpul acesta. Noi avem nevoie
astăzi de vase goale pe care Dumnezeu să le poată umple.
Eu trebuie să omit multe lucruri aici.
Dumnezeu nu le poate folosi atâta vreme cât ele sunt deja
pline. Dacă voi sunteţi plini de pregătire teologică, Dumnezeu nu vă
poate folosi. Dumnezeu trebuie să aibă vase goale astfel ca El să le
poată umple.
Elisei nu a spus: „Du-te şi adu nişte vase şi împrumută mult
ulei şi vom vedea dacă-l putem da cu un preţ bun, şi dacă poţi să
câştigi ceva mai mult ca să-ţi poţi plăti datoria”. El a spus: „Adu
numai vase goale. Numai asta trebuie să faci”. Aşa a fost la
Cincizecime; ei au avut vase goale şi Dumnezeu a putut să le umple.
Frate, de acest lucru este nevoie urgentă în vremea aceasta. Avem
nevoie de aşa ceva în timpul acesta. Trebuie să avem asta sau pierim.
Acum voi încheia.
Ascultaţi: noi trebuie să avem acest lucru sau pierim.
45
 Marile noastre maşini bisericeşti au motorul blocat. Eu cred că
li s-a stricat arborele cotit. Ceva s-a stricat. Ei au folosit o benzină
proastă; maşinile lor s-au blocat. Au folosit o experienţă de seminar în
locul Duhului Sfânt.
Marile noastre treziri din ţară, oamenii noştri renumiţi,
campaniile noastre de vindecare, toate au eşuat. Noi ştim că aşa este.
Uitaţi-vă la renumitul nostru evanghelist Billy Graham, care a
traversat naţiunea de la un capăt la altul. La ce a folosit? Oral Roberts,
campanii de vindecare pretutindeni şi totuşi lucrurile se strică din ce în
ce mai mult, pentru că este vorba numai de baptişti, prezbiterieni,
penticostali şi alte organizaţii, toate aduse împreună. Ce se-ntâmplă?
Este o mare maşină bisericească şi Dumnezeu a înfundat-o pentru voi.
Acum ea se îneacă şi pufăie. Ea este stricată. Benzina s-a terminat; voi
aţi turnat apă în ea. Totul s-a stricat, cauciucurile s-au dezumflat în
ambele părţi. Noi suntem într-o stare îngrozitoare. Maşina bisericească
s-a oprit.
Şi frate, capacul iadului s-a desfăcut (aşa este) şi şuvoaie de
putere demonică vin de pretutindeni. A biruit neamurile. A biruit
sistemul politic până când acesta a putrezit până la măduvă. A biruit
bisericile încât acestea nu mai ştiu altceva în afară de denominaţiuni.
Dacă întrebaţi: „Eşti creştin?” vi se răspunde cu: „Eu sunt metodist”.
„Eşti creştin?” „Eu sunt penticostal”. Cum am spus şi ieri, asta nu
înseamnă mai mult decât dacă ai fi porc sau cal sau altceva. Nu are
nicio importanţă. Tu eşti creştin dacă eşti născut din nou şi umplut cu
Duhul Sfânt şi eşti predat pe deplin Duhului – altfel nu eşti creştin.
Dacă nu eşti predat Duhului, atunci nu eşti născut din nou şi nu ai
Duhul Sfânt. Ai putea să vorbeşti în limbi şi să tremuri, să sari în sus
şi-n jos, s-o iei la fugă, să faci tot felul de lucruri...
Pavel a spus: „Pot să mut munţii prin credinţă; pot să vindec
bolnavii; pot să cunosc Biblia; pot să merg la un seminar şi să învăţ
toate aceste lucruri – şi încă nu sunt nimic”. Aleluia. Oh, Doamne;
ceea ce am spus despre capacul iadului care a fost luat: demoni peste
tot, puterile diavolului se ascund sub numele creştinismului, învaţă ca
învăţături porunci ale oamenilor, învăţături teologice şi lasă Biblia la o
parte. Aleluia. Cine este destul de tare, cine este îndeajuns de înţelept,
cine este destul de puternic ca să supună această legiune de draci care
46
le face pe femeile noastre să se dezbrace în numele predicatorilor
metodişti, baptişti şi chiar penticostali… Le face să se vopsească pe
faţă ca Izabela, să-şi taie părul şi să poarte pantaloni ca bărbaţii, iar
predicatorii noştri nu îndrăznesc să le spună că de fapt asemenea
lucruri sunt posedare demonică. Legiunea aceea de draci îl făcea pe
omul din Gadara să-şi rupă hainele de pe el. Cine este diavolul acesta
care răcneşte? Cine este îndeajuns de tare? Ce denominaţiune este în
stare să-l biruiască? El umblă printre aceste morminte
denominaţionale şi strigă: „Zilele minunilor au trecut, noi nu avem
nevoie de Duhul Sfânt”. Cine-l poate supune pe diavolul acela?
Dumnezeu. Noi n-o putem face cu denominaţiunile noastre. N-o
putem face prin putere bisericească. Dar a fost odată un Glas care a
făcut-o (Amin), care i-a supus pe dracii aceia, iar omul şi-a revenit şi
s-a îmbrăcat. Acelaşi Glas ne-a făgăduit: „Lucrările pe care le fac Eu,
le veţi face şi voi”. Dar n-o veţi face niciodată cu benzină bisericească
într-o maşină înfundată. N-o veţi face niciodată într-o organizaţie. O
veţi face atunci când veţi goli şi veţi deveni slabi, când veţi da afară
tot ce este al vostru şi veţi lăsa Duhul Sfânt să intre şi să inunde
fiecare parte din voi. Numai aşa se poate face. Noi nu avem nevoie de
nicio organizaţie.
O, Dumnezeule, eu simt că ceea ce ne trebuie nouă este turnat
acum aici. Noi avem nevoie de un proroc al lui Dumnezeu care să se
ridice cu o lovitură de trăsnet din partea lui Dumnezeu, cu un fulger
duhovnicesc care să scuture lumea asta până o va face să-i fie ruşine.
Aleluia. El are nevoie de vase goale, de o biserică chemată afară, o
minoritate care să primească puterea lui Dumnezeu, binecuvântările şi
mesajul Său. Aleluia. De asta avem nevoie. Deveniţi slabi, ca să puteţi
deveni tari. Lucrul acesta va birui fiecare drac. Îi va face de ruşine pe
cei învăţaţi. Acest lucru va aduce numai bărbaţi şi femei chemaţi de
Dumnezeu.
Aduceţi-vă aminte: „Cum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi la
venirea Fiului omului; opt suflete au fost mântuite”. În zilele lui Ilie
au fost numai şapte mii. Oh, gândiţi-vă unde ne aflăm noi acum. Când
s-a ridicat Ioan, biserica a fost cu siguranţă o minoritate, dar au fost
vase goale în care să fie turnat Uleiul. Aleluia. Dumnezeule, lasă-ne să
ne golim. Goliţi-vă, prieteni. Slăbiţi. Lepădaţi-vă de capacitatea
47
voastră. Voi, cei care ascultaţi aceste înregistrări de pe benzi, goliţi-vă.
Puneţi-vă pe altarul lui Dumnezeu ca o jertfă. Lăsaţi să vină îngerul cu
un cărbune de foc, să umple vasul acela cu puterea Dumnezeului Cel
Atotputernic... Atunci El vă va face tari; El vă va da har să rezistaţi.
Să ne aplecăm capetele o clipă. O Doamne, a trecut o altă
dimineaţă de duminică şi noi am stat în această adunare solemnă, în
care sunt bărbaţi şi femei care Te cunosc, în ale căror inimi locuieşte
Duhul Tău. Şi ei Te cred şi au făcut după fiecare Cuvânt pe care Tu ni
l-ai dat ca poruncă. Noi Îţi mulţumim pentru oamenii aceştia.
Poate că aceste înregistrări vor merge la alţii, femei şi bărbaţi
smeriţi care le vor asculta în casele lor şi în alte ţări. Doamne, fie ca ei
să audă şi să înţeleagă, să se golească în aşa fel încât Duhul Sfânt să-i
poată umple. Doamne, poate că sunt unii chiar aici care s-au golit de
când am început noi să vorbim şi şi-au dat seama că s-au încrezut prea
mult în gândurile lor, în capacitatea lor, în agerimea minţii lor
omeneşti care nu este decât o mizerie înaintea lui Dumnezeu. O
Dumnezeule, fie ca ei să se golească acum, să se supună smeriţi şi să
vină să fie umpluţi cu Duhul. Dăruieşte aceasta, Doamne.
În Biblie s-a spus: „Cei ce au crezut propovăduirea au fost
botezaţi...”. Tată, în dimineaţa aceasta, în clădire se află o femeie – ea
stă în spate. Şi eu îmi aduc aminte că într-o seară doamna Hicks a
venit după mine şi ea zăcea acolo numai piele şi oase; cancerul o
mâncase, iar soţul ei încă nu era un creştin. Şi-mi amintesc cum m-am
rugat în seara aceea: „Dumnezeule, Tu l-ai trimis pe micul David după
un leu, cu o praştie simplă şi el a adus mielul înapoi”. Eu am spus:
„Cancerul acesta a prins-o pe sora mea; el este un diavol. Eu ştiu că
Tu eşti Dumnezeu. Eu Te-am văzut, Doamne şi o ştiu. Eu am vorbit
cu Tine şi Tu ai răspuns. Eu vin după oaia lui Dumnezeu; cancerule,
dă-i drumul”. Apoi i-am spus în Numele lui Isus Hristos să meargă
acasă. Şi soţul ei, care încă nu se predase, a crezut cuvântul acela şi şi-
a luat acasă soţia. În dimineaţa aceasta ea este aici, este o femeie
sănătoasă; cancerul nu mai este; în dimineaţa aceasta ea vine ca să fie
botezată în Numele lui Isus Hristos. O Dumnezeule, Îţi mulţumesc
pentru vasul acela gol care este gata să fie umplut. Dumnezeule, Te
rog să binecuvântezi sufletul acela.

48
 Doamne, acesta este numai un exemplu dintre multe altele. Mă
rog ca binecuvântările Tale să rămână peste adunarea aceasta.
Tată, eu nu pot să văd decât un singur lucru care a mai rămas:
fie ridici pe undeva nişte vase goale care să facă lumea aceasta să se
ruşineze de sine, fie Îl trimiţi repede pe Isus. Sfârşitul este aici,
Doamne; au mai rămas numai două lucruri de făcut căci noi ştim că
este sfârşitul. Ori vom vedea ridicându-se ceva puternic, ori vom
vedea venirea Domnului.
Toată prorocia s-a împlinit. Ultimul lucru înainte de învierea
bisericii, înainte ca ea să fie luată sus în Apocalipsa 3, era venirea unui
mesager pentru epoca Laodiceea, care să întoarcă inimile oamenilor
înapoi la părinţii de la început, să-i întoarcă înapoi la adevărata
Cincizecime, pe care ei pretind că o au. Aşa cum a fost şi în zilele lui
Noe, vor fi milioane de oameni care se vor pierde. Mulţi din ei vor fi
pierduţi. Noi vedem lucrul acesta deja împlinit, Tată.
Vino, Doamne Isuse, ia-Ţi Biserica Ta. Şi dacă este voia Ta,
Doamne, chiar înainte ca Biserica aceea să fie răpită, fie ca puterea să
vină. O, Dumnezeule, umple vasele acestea. Ridică-le, Doamne. Mai
zguduie lumea aceasta încă odată. Ştim că dacă va trece timpul nu va
mai fi pocăinţă; lucrurile vor fi atunci prea departe de ei. Dar arată-Ţi
puterea, Doamne; umple vasele acelea şi mai clatină lumea aceasta
cum n-a mai fost niciodată înainte. După aceea ia-Ţi biserica Ta. Lasă
lumea în confuzia ei în care se găseşte. O, Dumnezeule, ei se zbat!
Apoi ştim că marele Duh Sfânt va veni atunci la evrei. Când
cei 144 de mii vor sta cu Mielul pe muntele Sinai, Mireasa va fi deja
în cer. Ea va fi deja luată în timpul acela, iar Mielul se va întoarce,
Iosif se va descoperi poporului Său. Iar Biblia spune că ei vor plânge
amarnic când Îl vor vedea. Când Se va descoperi, ei vor întreba: „«De
unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?» El va răspunde: «În casa
celor ce mă iubeau le-am primit»”. Atunci ei vor zice: „Noi L-am
răstignit pe El”. Iar El va răspunde ca Iosif: „Nu vă faceţi griji, pentru
că Dumnezeu a făcut lucrul acesta ca să scape viaţa neamurilor. N-a
fost vina voastră”. Apoi „Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul
lui fiu, şi-L vor plânge amarnic cum plânge cineva pe un întâi
născut… Ţara se va jeli, fiecare familie deosebit”.

49
 O, Tată, ziua aceea este aproape; acela este sfârşitul acelor 70
de săptămâni. Iar timpul este aproape, Doamne. O, Dumnezeule, fie ca
glasul adevăraţilor proroci ai lui Dumnezeu să strige împotriva acestei
doamne moderne a timpului acestuia, această biserică modernă,
împotriva acestei teologii a bisericii moderne.
Mişcă aceşti predicatori care se tem să spună adevărul. O
Dumnezeule, mişcă-i pe aceşti oameni ca niciodată înainte; fă-i să le
fie ruşine de ei înşişi. Dar noi ştim un lucru şi avem deplină încredere
că „Niciun om nu va veni, dacă nu-l atrage Tatăl. Şi vor veni toţi aceia
daţi de Tatăl”. Ei vor ajunge până acolo unde Tu doreşti ca ei să
ajungă. Dar Tu ai spus: „Nu te teme, turmă mică; Tatăl vostru vă dă cu
plăcere Împărăţia”. Noi ştim că acest lucru este adevărat. Tu ne-ai
avertizat tot timpul că foarte puţini vor fi gata când va sosi timpul
acela. Atunci va avea loc o mare înviere şi vor învia toţi cei
răscumpăraţi de-a lungul epocilor. Dar în ziua aceasta de pe urmă, în
timpul sfârşitului, Biserica va fi cu siguranţă o minoritate.
Tată, noi vedem acest lucru; vedem mesajul acestui timp.
Vedem că este respins; vedem toate aceste lucruri. Poporul Tău
mărturiseşte că nu este nimic. Ei vor doar ca Tu să-i umpli, Doamne.
Eu mă rog ca Tu să clatini lumea prin ei, acum la scurt timp înainte de
venirea Domnului.
În mijlocul nostru sunt oameni care au nevoie de vindecare
fizică. Noi n-am vrea să-i uităm, Doamne, pentru că este scris: „nu
uita niciuna din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale, El
îţi vindecă toate bolile tale”. Noi Te rugăm ca marea Lui putere de
vindecare să fie peste fiecare care este aici. Dacă Tu poţi mântui un
suflet fără ca acesta să facă vreo mişcare, ci prin simplul fapt că inima
lui se întoarce la Tine, cu cât mai mult poţi Tu să vindeci un trup.
Aici sunt nişte batiste. Eu le binecuvântez în Numele
Domnului Isus, aşa cum a făcut marele apostol Pavel. Fie ca oricine va
purta aceste batiste să fie vindecat. Familiile despărţite în care
copilaşii sunt fără tată, fără mamă, aceste familii să fie din nou
împreună. Dăruieşte acest lucru, Doamne. Vindecă acum toţi bolnavii,
pentru slava Ta.
Şi, Doamne, noi care încercăm să ne ţinem vasele ridicate,
ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine, inimile noastre sunt îndreptate
50
spre Tine şi noi nu mai avem nicio legătură cu această lume. Biblia
spune că Avraam a plecat din cetatea lui ca să meargă în ţara
făgăduită, mărturisind că el nu era din lumea aceasta, ci era un pelerin
şi un străin. Avraam şi Isaac şi Iacov, toţi care mărturisesc că ei nu
sunt din această lume, ei spun simplu că merg spre un oraş al cărui
Meşter şi Ziditor este Dumnezeu.
Tată, fie ca în timp ce eu mă rog, inimile să fie schimbate şi
oamenii să ia poziţie. Şi când va veni serviciul de botez, să fie o
mişcare în mijlocul oamenilor şi descoperă lucrul acesta celor care nu
s-au gândit la aceasta până acum. Şi Tu ai spus că vor veni la Tine toţi
aceia pe care i-ai chemat.
Acum Îţi încredinţez Ţie toate lucrurile Tată, împreună cu
acest mesaj fărâmiţat adus de un vas amărât cu nimic în el. Eu Te rog
să iei Tu cuvintele acelea şi să le mişti în inimile oamenilor şi ei să nu
se poată depărta niciodată de ele. Dăruieşte lucrul acesta Doamne. Îţi
încredinţez aceasta Ţie, în Numele lui Isus Hristos. Amin.
[Un frate proroceşte – Ed.] „De ce şovăiţi între două păreri?”
Voi aţi auzit ce a spus El. Dacă Dumnezeu este Dumnezeu, slujiţi-L;
dacă lumea este dumnezeul vostru, continuaţi aşa. Dacă este corectă
calea denominaţională, mergeţi mai departe pe ea; dar dacă Biblia are
dreptate, atunci veniţi la aceasta. Alegeţi în ceasul acesta cui veţi sluji.
Să cântăm acum în Duhul o cântare. Biblia spune: „După ce
au cântat cântarea, au ieşit…” Să cântăm cu capetele şi inimile
aplecate în faţa Lui acest cântec vestit şi vechi, „Îl iubesc”. […]
Vă puteţi hotărî pentru Hristos? Nu doar o hotărâre, ci de fapt
goliţi-vă: „Doamne, eu nu sunt bun de nimic. Nu este nimic bun în
mine. Lasă-mă să uit tot ce am ştiut vreodată. Vino acum, Doamne
Isuse; nu lăsa ca aceste lucruri să-mi treacă pe deasupra capului. Lasă-
mă să primesc şi să fiu umplut cu Duhul Tău, Doamne. De azi înainte
lasă-mă să fiu pe de-a-ntregul al Tău”. Rugaţi-vă simplu lui
Dumnezeu.

Tu Miel al Golgotei,
Mântuitor divin…
(Pocăiţi-vă în inima voastră.)
Ascultă-mă când mă rog,
51
 Ia de la mine toate păcatele mele
O, lasă-mă ca de astăzi
Să fiu pe de-a-ntregul al Tău.
În timp ce păşesc în labirintul întunecat al vieţii
Şi sunt înconjurat de dureri,
Fii Tu călăuza mea;
Fă din întuneric lumină,
Îndepărtează necazurile şi temerile,
Nu mă lăsa să rătăcesc vreodată
Departe de Tine.

Voi cei care aţi crezut şi v-aţi golit înaintea lui Dumnezeu şi
sunteţi hotărâţi ca nimic să nu vă mai abată de pe cale, să nu vă mai
recunoaşteţi nicio capacitate şi vreţi să aveţi un început clar şi
adevărat cu Dumnezeu, apa din bazin e pregătită pentru botez.
Femeile să treacă prin dreapta mea iar bărbaţii prin stânga. Imediat va
avea loc serviciul de botez. Cei care aţi fost goliţi şi sunteţi gata să nu
mai daţi crezare celor spuse de un predicator, celor spuse de oamenii
religioşi, cuvintelor denominaţiunilor, ci veţi merge pe calea
Domnului şi veţi crede pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL, veniţi acum.

În timp ce păşesc în labirintul întunecat al vieţii

Şi… (Femeile să vină pe aici, bărbaţii pe dincoace. Aceasta
este „chemarea voastră la altar” – „Cei ce au crezut, au venit şi au fost
botezaţi”)…
Fii Tu călăuza mea;
Fă din întuneric lumină,
Îndepărtează necazurile şi temerile,
Nu mă lăsa să rătăcesc vreodată
Departe de Tine.

Câte femei care sunt în dimineaţa aceasta aici se ruşinează

pentru că au părul scurt? Eu spun acest lucru în Numele Domnului
Isus. Câte dintre voi vă ruşinaţi de părul scurt pe care-l purtaţi şi vreţi
ca Dumnezeu prin harul Său să-l facă să crească? Dumnezeu să vă
binecuvânteze. Câţi bărbaţi se ruşinează de faptul că şi-au lăsat soţiile
52
să fumeze şi să poarte pantaloni pe care de fapt trebuie să-i purtaţi
voi? Şi Biblia spune că acest lucru este o urâciune înaintea lui
Dumnezeu. Ştiţi că Dumnezeu nu poate să schimbe lucrul acesta? Nu
poate. El are doar o natură: sfinţenia. El n-o poate schimba. Dacă nu
deveniţi ca El, nu-L veţi vedea. Fără sfinţire, nimeni nu va vedea pe
Domnul. Şi dacă voi purtaţi pantaloni, acest lucru Îl îmbolnăveşte pe
Dumnezeu de stomac şi-L face să verse. Cum credeţi că veţi ajunge
vreodată în cer cu un asemenea duh în voi? Cum o să ajungeţi în cer
cu părul scurt, dacă Dumnezeu a spus că este o ruşine pentru o femeie
să-şi taie părul? Ea neagă astfel chiar moralitatea ei de soţie.
Dumnezeu nu Se schimbă. Acesta este Cuvântul Lui, prieteni, aţi face
bine să-l ascultaţi. Şi voi bărbaţii care le permiteţi soţiilor voastre să
facă asemenea lucruri, nu vă este ruşine de voi înşivă? Nu vă este
ruşine?
Nu fiţi ca prima doamnă a ţării. Fiţi ca Dumnezeu. Goliţi-vă de
această tendinţă modernă a lumii, ca Hristos să Se poată turna pe Sine
în voi şi voi să puteţi fi umpluţi într-adevăr cu Duhul Sfânt. Altfel El
n-o poate face; este împotriva principiilor Sale; El ar trebui să meargă
împotriva Cuvântului Său şi aşa ceva nu va face; El n-o va face dacă
voi nu faceţi faţă Cuvântului Său. Înainte ca altceva să poată fi făcut,
noi trebuie să ne întoarcem la Cuvânt. Voi ştiţi acest lucru; fiecare din
voi e conştient de asta. Câţi cred lucrul acesta, ridicaţi mâinile. Sigur,
voi o credeţi; acum haideţi să facem ceva în direcţia asta.
Dumnezeu să aibă milă de noi. Noi avem nevoie de El. Noi
suntem aici împreună. La judecată eu va trebui să răspund pentru
fiecare cuvânt pe care l-am spus. Şi asta s-ar putea întâmpla înainte să
vină seara. Să ţineţi minte că nu este fărădelege pe mâinile mele, pe
conştiinţa mea, pe sufletul meu şi nici la Dumnezeu. Dacă voi vă
găsiţi în stările acelea şi nu vă simţiţi condamnaţi, ce veţi face? Atunci
să ştiţi că Dumnezeu nu se mai ocupă de voi; voi aţi întrecut limita.
Aţi putea fi religioşi, aţi putea merge la biserică şi aşa mai departe, dar
voi aţi trecut peste asta. Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde înăuntru şi
aduce afară o persoană. Acest lucru aduce înapoi acea persoană.
Vedeţi? Deci acesta este Cuvântul. Provoc pe oricare predicator,
oricare persoană de oriunde, să nege aceste lucruri din Cuvântul lui
Dumnezeu. Nu se poate!
53
 Haideţi să fim creştini adevăraţi. Chiar şi noi care încercăm,
cei care încearcă, avem nevoie să fim doborâţi. Noi toţi avem nevoie
de acest lucru.
Dumnezeu să aibă milă de mine. Dumnezeu să mă ia şi să mă
modeleze. După săptămâna aceasta vreau să merg înaintea lui
Dumnezeu ca să aflu ce să fac în continuare. Tot ce este al meu (şi am
multe lucruri) nu foloseşte la nimic. Rugăciunea mea din dimineaţa
asta este ca Dumnezeu să îndepărteze de la mine tot ce este al meu.
Taie împrejur inima mea, urechile mele, fiinţa mea. Doamne, fă-mă
ceea ce doreşti Tu să fiu. Asta mă rog. Tot ceea ce trebuie să fiu,
retează, retează-mă. Arată-mi în Cuvânt; spune-mi; eu o voi face.
Domnul să vorbească şi eu sunt gata să fac ce-mi cere. Eu vreau să fiu
orice spune Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să fiu un creştin în
Cuvântul lui Dumnezeu. „Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi
oamenii să fie găsiţi mincinoşi”. Nu poate fi asta tendinţa timpului?
Acesta este felul în care credeţi?
Tinere, cauţi locul unde se face botezul? Da, acolo în spate, în
colţ. Pe aici. Mulţi dintre voi ar trebui să vină, bărbaţi şi femei
credincioase, care-şi mărturisesc păcatele, ca să fie botezaţi în Numele
lui Isus Hristos – pe aici frate – în Numele lui Isus Hristos spre
iertarea păcatelor lor şi vor fi umpluţi cu Duhul Sfânt.
Acum, voi catolici de aici, aşa se iartă păcatele. Voi spuneţi că
biserica are putere să ierte păcatele. Cum a iertat biserica primară
păcatele? Isus a spus bisericii: „Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi
iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute”. Cum au iertat ei păcatele
în biserica primară? Ei au chemat oamenii la pocăinţă şi i-au botezat
în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor lor. Acolo nu a avut
loc o spovedanie. Ei s-au pocăit în inimile lor înaintea lui Dumnezeu
şi au crezut. Şi toţi cei ce au crezut au fost botezaţi în Numele lui Isus
Hristos şi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt. Amin. Îl iubiţi? Să ne
ridicăm.
Vor fi mulţi care aşteaptă serviciul de botez. Oricine mai vrea
să vină, oricine a mai crezut, să vină: bărbaţii pe stânga, femeile pe
dreapta. Credeţi în Domnul Isus cu toată inima, cu tot ce este în voi.

54
 Să ne plecăm acum capetele împreună, în timp ce repetăm
împreună acest model de rugăciune – mă simt călăuzit să fac lucrul
acesta chiar acum. Rugaţi-vă împreună cu mine:
„Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;
vină Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă
nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne
duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este Împărăţia şi
puterea şi slava în veci. Amin!”
Să ţinem capetele aplecate. O să-l rog pe fratele Neville să vină
şi să spună binecuvântarea, să spună ce este pe inima lui, apoi să
anunţe serviciul de botez care se pregăteşte acum. Dumnezeu să vă
binecuvânteze. Eu mă voi ruga pentru voi; rugaţi-vă şi voi pentru
mine. Eu am nevoie cu adevărat de rugăciunile voastre.

55