Am găsit, după ani și ani, în sfârșit, termenul care exprimă clar și fără echivoc

activitatea pe care o desfășor.

La întrebarea firească, socială, de bun simț sistemic :
- Ce sunteți ?
Cu ce vă ocupați ?
Răspunsul vine acum ca pe țeavă, limpede, distinct :
- SPOET ! SPOIESC ! SPOIALĂ !
D-aia am și colaborat ocazional la Casă de cultură Fane Spoitoru a lui Octavian
Perpelea...
În plus, în '93 am scris o poezie școlărească, deși nu mai eram școlar : Vopsitorul
de garduri, deci, o preocupare mai veche, însă ratasem termenul.
Prin urmare, Spoitorul de garduri.
Și-avem acum și niște versuri updatate :
Beau găleți de lavabilă, cutii de vopsea cu ulei, bidoane de lac de in sicativat
Mă iau de picioare și mă învârtesc
Nimic. Sau aproape nimic.
Sunt spoitorul de garduri, văruitorul de copaci.
Un spoitor !