11.

Tehnica măsurării imunităţii la perturbaţii

Măsurarea imunităţii, respectiv măsurarea rezistenţei la perturbaţii, serveşte pentru

determinarea aptitudinii unui aparat sau echipament electronic de a funcţiona fără degradare în
prezenţa perturbaţiilor electromagnetice care pot apare la locul sau de utilizare. Mărimile
perturbatoare pot fi cunoscute fie din practica experimentală anterioară, fie pe baza unor
măsurători speciale de emisie electromagnetica la locul de montaj. Nivelele de perturbaţii
corespunzătoare diferitelor locuri de amplasare se pot clasifica grosier în mai multe categorii de
mediu, fiecărei categorii asociindu-i-se un anumit nivel (grad) de severitate a încercării. O
verificare a imunităţii la perturbaţii absolvită cu succes pentru anumite mărimi perturbatoare
reprezentative nu garantează că aparatul respectiv este absolut imun (de exemplu în cazul extrem
al unei lovituri directe de trăznet). Verificarea permite totuşi, în multe cazuri, să se poată spune că
aparatul este imun cu o anumită probabilitate, complementara probabilităţii de apariţie a unor
mărimi perturbatoare situate peste nivelul considerat reprezentativ al tensiunii respectiv
curentului de încercare pentru aparatul respectiv.
Aşa cum rezultă din fig.11.1, exista numeroase procedee de simulare a Interferentei
ElectroMagnetice (IEM), care corespund diferitelor surse de perturbaţii şi emisiilor lor.

M ă s u răto ri d e
i m u n i t a te
(S im u lare IE M )

C u p l a j g a l v a n ic C âm p E si H D e s c ă r c ă ri
u n d e e le c tro m a g n e tic e e le c tro s t a tic e (E S D )

T e n siu n i S u p ra te n- S u p ra te n - F r e c v e n ţe A n te n e A n te n e I n j e c ţ ie S c â n tei R e le u d e
t r a n z i to r ii s iu n i d e e- s iu n i d e e- d i s c r e te d o m e n iu d o m e n iu d e cu rent în a er c u p l a j in
în re ţea n e rg ie m ică n e r g ie m a re (C W ) f r e c v e n ţă tim p SF6
( B u r s t) ( t r ă z n e t) (g h id u n d ă)

Fig.11.1. Procedee de simulare a IEM în tehnica de masurare a imunităţii la perturbatii

11.1 Simularea perturbatiilor transmise prin conductie

Pentru simularea perturbaţiilor transmise prin conductie este necesar un simulator de

perturbaţii corespunzător şi un dispozitiv de cuplaj.
Simulatoarele de perturbatii se pot cupla cu obiectul de încercat atât capacitiv, cât şi
inductiv. În ambele cazuri trebuie să se facă distincţie între cuplarea pentru perturbatiile de mod
comun şi cuplarea pentru cele de mod normal.Cuplarea capacitivă pentru cele doua tipuri de
semnale este prezentată schematic în fig.11.2.
 Fig.11.2. Simularea perturbatiilor transmise prin conductie prin cuplare capacitivă:
a) cuplarea semnalelor perturbatoare de mod normal; b) cuplarea semnalelor perturbatoare de mod
comun.

Impedantele serie LI şi LII împiedică, pe de o parte, pătrunderea impulsurilor de încercare

în reţeaua de alimentare, iar pe de alta parte, garantează obţinerea unei anumite forme de undă la
obiectul de încercat. Fără inductivităţi serie, practic, majoritatea simulatoarelor de perturbaţii ar fi
scurtcircuitate datorită impedanţei interne mici a reţelei. Întrucât căderea de tensiune maxim
admisă la 50 Hz pe bobinele serie este de 10%, decuplarea de reţea este susţinută prin montarea
condensatoarelor de filtraj CN. că alternativa, se poate conecta înainte de dispozitivul de cuplare
un transformator reglabil, cu care, spre exemplu, se poate mări tensiunea reţelei la 240V şi prin
aceasta se poate compensa o cădere de tensiune mai mare pe bobinele serie. Dispozitivele de
cuplare cu utilizări multiple conţin suplimentar un transformator de separare, care permite
utilizarea generatoarelor de perturbaţii cu o borna de ieşire pusă la pământ.
Cuplarea inductivă a perturbaţiilor de mod normal sau de mod comun este prezentată
schematic în fig.11.3.

Fig.11.3. simularea perturbatiilor transmise prin conductie prin cuplare inductivă:

a) cuplarea semnalelor perturbatoare de mod normal; b) cuplarea semnalelor perturbatoare de mod
comun.

Decuplarea faţă de reţeaua de alimentare se face aici în principal prin condensatoarele de

blocare CK. La frecvenţe înalte acestea reprezintă un scurtcircuit astfel încât, atâât la cuplarea
perturbaţiilor de mod normal, cât şi a celor de mod comun, semnalele perturbatoare nu se
transmit în reţeaua de alimentare prin transformatoarele de separare.

11.1.1 Simularea perturbaţiilor de joasă frecvenţă din

reţelele de joasă tensiune (impulsuri în domeniul
ms)
 Pentru demonstrarea imunităţii la perturbaţiile provocate de deconectarea dispozitivelor
de protecţie la supracurent (întreruptoare de protecţie),conform VDE 0160, dispozitivelor
electronice din reţelele de curenţi tari trebuie încercate cu supratensiuni de tipul indicat în fig.
11.4.

Fig.11.4. Impulsul de tensiune pentru încercarea rezistentei la supratensiuni a dispozitivelor

electronice din reţelele de curent alternativ (idealizat).

Producerea supratensiunii se face prin descărcarea unui condensator acumulator de

energie, în momentul atingerii valorii de vârf a tensiunii, fig.11.5.
În timp ce, pentru dispozitivele monofazate se pot utiliza simulatoare de perturbaţii cu o
borna pusă la pământ, pentru dispozitivele bi şi trifazate sunt necesare simulatoare cu ieşire
simetrica. Separarea de potenţial nu se poate realiza printr-un transformator de izolare
suplimentar conectat înaintea simulatorului de perturbaţii, întrucât carcasa simulatorului capătă
atunci tensiuni de atingere periculoase.
Pe lângă supratensiuni, dispozitivele electronice trebuie să suporte şi căderi de scurtă
durată ale tensiunii de alimentare sau chiar întreruperi de scurtă durată ale acesteia.
Confirmarea imunităţii la căderi ale tensiunii de alimentare poate fi făcută, de exemplu, cu
schema din fig.11.5.

Fig.11.5. Încercarea la supratensiuni pentru dispozitivele mono Si trifazate. Z: impedanţa de decuplare

(conform VDE 0160 ă8.29ş).

11.1.2. Simularea perturbaţiilor de comutaţie de banda largă şi energie

redusă (burst)

Supratensiunile produse de deconectarea bobinelor releelor şi contactoarelor, că şi a altor

consumatori inductivi se manifestă în majoritatea cazurilor cu salve de impulsuri perturbatoare
pe conductoarele de alimentare, de semnal sau de date. Pentru simularea acestora se normează
desfăşurarea în timp prezentată în fig.11.6.

Fig. 11.6. Desfasurarea în timp a salvelor de impulsuri:

a)forma impulsului singular; b)salve (pachete) de impulsuri.

11.1.2 Simularea supratensiunilor de banda larga si

energie mare (generatorul hibrid)

Supratensiunile de energie mare se produc în urma cuplajelor galvanice sau inductive

create de descărcările atmosferice, manevrelor de comutaţie în sistemele electroenergetice etc..
simularea lor se face cu generatoarele clasice de impulsuri de trăznet sau de comutaţie (funcţii
dublu exponenţiale), cunoscute din tehnica tensiunilor înalte, fig.11.7.a.
Întrucât determinarea duratei frontului şi spatelui conform VDE 0433 respectiv CEI 60.2
este mai complicata, în practica, Tc se determina grafic conform CEI 469-1 şi se înmulţeşte cu
1,67.
Timpul de spate Ts se considera în mod obişnuit că fiind egal cu Ts, care se determina din
fig.11.8.b fiindcă Tf<<Ts şi toleranteleTfadmise
=1,67Tsunt
c suficient de mari pentru a permite acest lucru.
 Fig.11.7. Definirea timpului de front şi de spate respectiv a timpului de creştere al
supratensiunilor: a) durată frontului Tf şi a spatelui Ts după VDE 0433 şi CEI 60-2; b) timpul de
creştere Tc şi de spate Ts după CEI 469-1.

Parametrii uzuali sunt:

- Impuls de trăznet 1,2/50 : Tf =1,2s30% Ts= 50s20%
- Impuls de comutaţie 10/700 :Tf = 10s30%,Ts=700s20%

Generatoarele pentru producerea impulsurilor de tensiune au fost concepute anterior că

generatoare de impuls cu un singur etaj, cu o impedanţa interna relativ mare, fiind mult folosite
pentru încercarea izolaţiei, fig.11.8.

Fig.11.8. Schema de generator de impulsuri pentru producerea tensiunilor de trăznet şi de

comutaţie.

La închiderea comutatorului ES (eclator, releu în vid, tiristor etc.) condensatorul

acumulator CS încarcă capacitatea de sarcină CF prin rezistenţa de amortizare RF. Timpul de
creştere se determină pentru CS>>CF, cu relaţia:

Tc =2,2RFCF

În final ambele capacităţi se descarcă pe RS cu constanta de timp TRS(CS+CF).

11.1.4.Simularea descărcărilor electrostatice (ESD)

Pentru simularea descărcărilor electrostatice, în principiu, este necesar să existe un

acumulator de energie electrostatica (condensator de înaltă tensiune), o sursă de tensiune înaltă
continua, o rezistenţă de descărcare bine definita şi un electrod de descărcare, fig.11.9.
Condensatorul CS încărcat de la o sursa de tensiune continua la un nivel de tensiune preselectat,
de polaritate dorita, se descărca pe obiectul de încercat prin intermediul rezistentei R S şi al
electrodului de descărcare ED. Electrodul de descărcare este deplasat către obiectul de încercat,
pornind de la o distanta mai mare pana când se amorsează descărcarea prin scânteie în intervalul
respectiv, iar condensatorul CS se descarcă pe obiectul de încercat.

Platbandă de masa respectiv

pamântare lungime 2m

Fig.11.9. Schema de principiu a unui simulator pentru descărcări

electrostatice. CS condensator acumulator, RS rezistenta de descărcare,
ED electrod de descărcare.

Pentru simularea descărcărilor provocate de încărcarea corpului uman, rezistenta RS

trebuie să aibă o valoare de cca. 1k, iar pentru descărcările provocate de micul mobilier, 10
-50. Pentru simplificare, actualmente, VDE 0846 prevede o rezistenta serie de 330 în toate
cazurile, iar VDE 0843, 150. În aceste norme s-a renunţat cu multa uşurinţă la practica
experimentala, prin care rezistenţa de descărcare putea fi modificată.

11.1.5 Simularea perturbaţiilor de banda îngustă

Simularea perturbaţiilor de bandă îngustă permite aprecierea rezistentei la perturbaţii a

instalaţiilor electronice faţă de armonicile superioare şi semnalele de telecomanda din reţelele de
alimentare cu energie electrică. Ca simulatoare de perturbaţii servesc generatoare de semnal
urmate de amplificatoare de putere, conform VDE 0846.
Perturbaţiile sunt cuplate inductiv, prin intermediul unui transformator de înaltă frecvenţa,
cu conductoarele de alimentare, comanda sau semnal. Un condensator de şuntare (bypass) face ca
tensiunea cuplata inductiv să se regăsească în întregime pe obiectul de încercat, fig.11.11.

Fig.11.11. Simularea perturbatiilor de bands îngusta.

 Perturbaţia de înaltă frecventa introdusa în circuit este măsurată prin intermediul unui
transformator de tensiune de înaltă frecvenţa cu un osciloscop sau cu un receptor de perturbaţii.
Un transformator de înaltă frecvenţă determina curentul perturbator simulat.

11.2. Simularea câmpurilor cuasistaţionare şi a undelor

electromagnetice

Simularea câmpurilor electrice şi magnetice cuasistaţionare, precum şi a undelor

electromagnetice se face cu ajutorul antenelor de emisie şi a surselor lor de alimentare. Ca şi la
perturbaţiile transmise prin conducţie, şi aici se va face distincţie intre perturbaţiile de banda
îngustă (de exemplu emiţătoarele radio, undele electromagnetice monocromatice) şi perturbaţiile
de banda largă (câmpuri şi unde tranzitorii.

11.2.1 Simularea câmpurilor perturbatoare de bandă

îngustă

Simularea câmpurilor perturbatoare de banda îngustă se face în incinte ecranate placate cu

elemente absorbante ca urmare a protecţiei prin lege a spectrului electromagnetic folosit pentru
telecomunicaţii. Datorită intensităţilor mari de câmp nu este permis accesul personalului, în
timpul măsurătorilor, în incinta anechoică. Punerea în funcţiune a emiţătoarelor de putere pentru
măsurare şi a amplificatorilor de putere este condiţionată de obţinerea în prealabil a unei
autorizaţii de la organizatia naţionala de telecomunicaţii.Referitor la nivelele de severitate cerute
de anumite condiţii de amplasare.
Ca antene de emisie se pot lua în considerare, pe baza principiului reciprocităţii, toate
antenele care au fost deja tratate detaliat în capitolul privind măsurarea emisiilor
electromagnetice. Diferenţa intre antenele de recepţie şi cele de emisie constă în principal în
aceea că, în ultimul caz transformatorul de simetrizare la trecerea cablu coaxial/antenă trebuie
verificat termic, iar la folosirea materialelor feromagnetice verificarea va urmări şi liniaritatea
în întreg domeniul de puteri utilizat .Pentru alimentarea antenelor ,se folosesc surse de tensiune
formate dintr-un generator de funcţii şi un amplificator de putere. În funcţie de lăţimea benzii de
frecvenţa care trebuie acoperită ,pot fi necesare mai multe tipuri constructive de generatoare de
funcţii şi amplificatoare de putere .
Pentru a putea obţine, la obiectul de încercat, pentru toate frecvenţele de măsură o
intensitate de câmp constantă, variaţiile de amplificare şi erorile de adaptare trebuie să fie
compensate prin intermediul unui sistem de reglare automată a nivelului, în buclă închisă.
Aceasta se poate realiza în principiu în două moduri. În primul se măsoară intensitatea câmpului
la obiectul de încercat prin intermediul unei antene izotrope şi se transmite nivelul prin cablu
optic la un amplificator regulator (în engleza levelling amplifier) a cărui amplificare rezultă din
comparaţia valoare impusă /valoare măsurata, fig 11.12.
 Fig 11.12. Stimularea câmpului cu bucla de reglare automata a nivelului; determinarea valorii câmpului cu un
senzor de câmp.

Amplificatoarele regulatoare sofisticate au, în majoritatea cazurilor, mai multe intrări

pentru a putea cupla mai mulţi senzori de câmp (măsurare integrală).
În locul senzorului de câmp se poate folosi un cuplor direcţional (în engleza: direcţional
coupler)a cărui tensiune de ieşire comandă amplificatorul regulator fig 11.13.

Fig.11.13 Simularea câmpului cu bucla de reglare automată a nivelului; determinarea valorii câmpului cu un
cuplor directional.