1

Caroline and the Raider by

Linda Lael Miller

-Amăgirile Iubirii-

Toate drepturile rezervate acestui titlu aparţin

Editurii : MIRON

2
 PROLOG
Lincoln, Nebraska
9 decembrie, 1865
Fluierul locomotivei dădu un semnal ascuţit. Simţind-
o pe sora ei, Lily, care avea şase ani, tremurînd în
scaunul ţeapăn, îmbîcsit de funingine, Caroline îşi
petrecu braţul pe după umerii fetiţei.
Ochii castanii ai lui Lily o cercetară pe Caroline de
sub bretonul blond, ciufulit. Emma, care avea şapte ani,
stătea lîngă fereastră şi privea siluetele clădirilor
îmbrăcate în zăpadă, alunecînd în urmă. Părul ei arămiu
lucea în lumina slabă a zilei de iarnă. La fel ca Lily, şi
ea ar fi avut nevoie de un piaptăn.
Caroline se străduise din răsputeri să obţină pentru ea
şi pentru surorile ei o ţinută prezentabilă. Dar nu
dispunea nici de piaptăn, nici de schimburi de haine –
nu aveau decît paltoanele şi pantofii aceia vechi şi
rochiile modeste date de călugăriţele de la mănăstirea
St. Mary din Chicago.
Conductorul apăru călcînd greoi pe coridorul îngust –
un personaj mătăhălos, lipsit de orice urmă de blîndeţe.
— Aici e Lincoln, Nebraska, răcni el. Haideţi la
fermierii, băcanii şi fierarii voştri.
3
 Se întrerupse o clipă şi-şi pironi ochii pe Caroline,
apoi pe Lily şi Emma.
— Cred că fermierii or să vrea băieţi, încheie el.
Caroline o strînse pe Lily puţin mai aproape de ea şi
privi cu îndrăzneală spre faţa conductorului. Personajul
avea un nas mare cît un cartof, străbătut de vinişoare
roşii.
— Fetele sînt la fel de bune ca băieţii, rosti ea cu
fermitate, făcînd apel la toată îndrăzneala pe care o
adunase în opt ani de viaţă. Şi nici nu dau atîta bătaie de
cap.
— Faceţi bine şi ieşiţi afară să vă aliniaţi pe peron
lîngă ceilalţi, porunci uriaşul, în timp ce vreo zece băieţi
se înghesuiau spre fundul vagonului.
Erau cu toţii copii nedoriţi, sau rămaşi orfani. Aveau
bileţele de hîrtie cu numere agăţate de gulerul hainei, şi
sperau să fie adoptaţi de una dintre familiile care
aşteptau de-a lungul traseului.
Trenul se zgîlţîi şi roţile de metal scrîşniră pe şine.
Vălătuci de aburi se ridicară spre ferestre.
— O să fie totul bine, rosti Caroline cu blîndeţe,
mutîndu-şi privirea de la ochii întunecaţi de teamă ai lui
Lily la ochii plini de spaimă ai Emmei.
Ştia că spusese o posibilă minciună de cum rostise
cuvintele, dar nu avea de ales. Era sora cea mai mare;
4
era de datoria ei să aibă grijă de Lily şi de Emma.
Fulgi mari coborau lin, cuibărindu-se în părul ciufulit
al lui Lily şi al Emmei, în timp ce mărşăluiră toate trei
spre grupul de pe peron.
Aşezată în spatele lui Lily, Caroline o apucă strîns de
umeri, încercînd să-i dea curaj. Se rugase într-una la
Dumnezeu să facă să rămînă împreună toate trei încă de
cînd Mama le condusese înlăcrimată la trenul de orfani
din Chicago, dar, în adîncul inimii, Caroline ştia că El
n-avea să-i îndeplinească ruga.
Un bărbat masiv, cu barbă neagră şi un palton de lînă
murdar păşi pe peron; ochii lui negri se îngustară,
cercetînd mica adunătură de orfani aliniaţi pentru
inspecţie.
Caroline avu un oftat de uşurare cînd bărbatul alese
doi băieţi şi plecă. Poate că ea, Lily şi Emma aveau să
mai rămână totuşi, măcar puţin împreună, înainte să fie
despărţite. Îşi încrucişă degetele îngheţate pe umerii lui
Lily.
O femeie grasă, îmbrăcată într-o rochie decolorată, de
stambă şi o mantie veche de lînă, urcă greoi scările
peronului, tropotind mereu să-şi scuture zăpada de pe
picioare. Avea obrajii rotofei şi rumeni, dar nu era nici
urmă de veselie în privirea ei.
— Te iau pe tine, zise ea, arătînd cu degetul spre
5
Caroline.
Caroline înghiţi în sec. Nu, se rugă ea în gînd. Nu pot
să le părăsesc pe Lily şi pe Emma. Mai încercă o ultimă
dată: Te rog, Doamne – sînt mici şi au atîta nevoie de
mine.
Amintindu-şi de bunele maniere învăţate de la bunica
sa în urmă cu un an, înainte ca ea să moară, Caroline
imploră:
— Doamnă, vă rog frumos, reuşi ea să spună, acestea
sînt surorile mele, Emma şi Lily şi sînt amîndouă nişte
fete cuminţi şi zdravene, sînt destul de mari ca să
gătească, să deretice…
Femeia nu se lăsă înduplecată şi scutură din cap.
— Numai tu, domnişoară, se răsti ea.
Caroline nu-şi mai putu stăpîni lacrimile; ele îi
umplură ochii şi i se scurseră pe obrajii reci, aspriţi de
vînt. Sperase că va fi aleasă ultima, dacă avea să fie
despărţită de surorile ei, pentru că ea era cea mai mare şi
şi-ar fi amintit pe urmă unde rămăseseră celelalte.
Dar Dumnezeu nu îi acorda nici această favoare.
— Să ţineţi minte tot ce v-am spus, spuse ea încet,
după ce se îmbrăţişară cu disperare.
Se ghemui şi luă mîinile mici şi crăpate ale lui Lily în
mîinile ei.
— Şi cînd o să vă simţiţi singure, cîntaţi cîntecele
6
învăţate de la bunica şi asta o să ne apropie.
Se opri şi o sărută pe Lily pe obraz.
— O să vă găsesc eu pe amîndouă cîndva, adăugă ea.
Promit.
Se ridică şi se întoarse către Emma.
— Fii tare, reuşi ea să spună. Şi ţine minte – te rog,
ţine minte.
Emma dădu din cap şi lacrimile îi alunecară pe obrajii
înroşiţi. Rosti din buze la revedere fără să poată da glas
cuvintelor, dar Caroline înţelese.
După aceasta, conductorul mînă copiii rămaşi înapoi
în vagon, deoarece era clar că nici un orfan nu avea să
mai fie ales. Caroline o urmă pe mama ei adoptivă pe
treptele alunecoase ale peronului fără a îndrăzni să
privească înapoi.
— După părerea mea, mormăi femeia aceea ciudată,
legănîndu-şi şoldurile mari în faţa ei ca să-i arate
drumul prin stratul bogat de zăpadă, domnişoara Phoebe
şi domnişoara Ethel îşi pun norocul la încercare luînd
aşa, o străină, doar fiindcă au nevoie de cineva să le ţină
de urît…
Caroline nu-i dădu prea mare atenţie; durerea ei era
prea mare şi prea adîncă. Abia cînd trenul se puse în
mişcare întoarse capul să se uite; matahala aceea
gălăgioasă ducea cu ea cele două fiinţe pe care le iubea
7
cel mai mult pe lumea asta.
Femeia o apucă straşnic de umăr şi o trase după ea.
— N-am toată ziua de pierdut cu aiureala asta,
bodogăni ea, luînd-o iar înainte. Dacă mi-e cu iertare,
domnişoara Phoebe ar fi trebuit să facă treaba asta
singură, nu să mă trimită pe mine.
Zăpada era adîncă, murdară de noroi şi amestecată cu
balegă şi Caroline reuşea cu greu să tină pasul. Aproape
că n-auzea vorbăria femeii, pentru că inima ei plecase
odată cu trenul, îndreptîndu-se către vest şi îşi dorea s-o
rupă la fugă în urma lui.
— Cum zici că te cheamă? întrebă femeia pe cînd
treceau pe lîngă un magazin general şi se îndreptau către
un hotel din cărămidă.
— Caroline Chalmers, răspunse Caroline politicoasă,
aranjîndu-şi paltonul şi dîndu-şi pe spate părul lung şi
negru.
Simţea zăpada topindu-i-se pe pielea capului.
— Dar pe dumneavoastră?
— Doamna Artemus T. Phillips, răspunse femeia, şi
abia cum îşi dădu osteneala să se uite la Caroline,
trăgînd-o după ea pe trotuarul alunecos pînă ce trecură
iarăşi de un magazin şi de un alt hotel. Cerule mare,
abia acum, că mă uit bine la tine, văd că eşti o sfrijitură.
Cred că n-o să trăieşti o săptămînă.
8
 Caroline era hotărîtă să reziste oricît era necesar pînă
avea să le găsească pe Lily şi pe Emma. Ridică bărbia.
— O să trăiesc, n-aveţi grijă.
— Nu fi obraznică cu mine! o avertiză doamna
Artemus T. Phillips, apucînd-o pe Caroline de urechea
îngheţată şi împingînd-o după un colţ. Pe onoarea mea,
săracii n-au bunul simţ să ştie cînd trebuie să fie
recunoscători…
Caroline se zbătu să scape din strînsoare, dar doamna
Phillips era puternică, aşa că nu putu să scape din mîna
ei.
Mai trecură de un colţ şi ajunseră pe o stradă cu case,
iar doamna Phillips se opri în faţa unui gard de scînduri
acoperit cu zăpadă îngheţată şi împinse poarta.
— Am ajuns, spuse ea, uşurată.
Caroline ridică ochii să vadă casa. Era o clădire
solidă, de două etaje, cu obloane verzi la ferestre, cu
coşuri de cărămidă din care se ridicau rotocoale de fum;
era felul de casă în care visase întotdeauna să locuiască.
În uşa de la intrare era decupat un oval acoperit cu o
bucată de geam îngheţat şi Caroline avu impresia că
zăreşte o faţă în spatele lui. O clipă mai tîrziu, o femeie
cu păr castaniu, într-o rochie de crep roz, păşi pe
verandă. Purta un şal înfăşurat pe umeri şi la gît avea
prinsă o broşă cu camee.
9
 Ea-i zîmbi Carolinei şi uitînd de toate, Caroline zîmbi
şi ea.
— Deci, asta-i fata noastră, spuse ea.
Nu era nici frumoasă, nici ştearsă, nici tînără, nici
bătrînă.
— Intraţi, intraţi.
Caroline fu împinsă în casa în care mirosea plăcut a
lavandă şi a scorţişoară.
O altă femeie, arătând exact ca prima, numai că rochia
ei era albastră, cobora pe scara abruptă, sprijinindu-se
graţios cu o mînă de balustradă.
— Acesta e copilul? întrebă ea, tuşind delicat într-o
batistă.
Privi spre doamna Phillips.
— Oh, Ophelia ai făcut o alegere înţeleaptă. E foarte
drăguţă.
Caroline înghiţi în sec şi se dădu înapoi, cuprinzîndu-
le pe cele două femei cu ochii ei castanii şi mari.
— Aş spune că e o fire cam independentă, se plînse
Ophelia Phillips, scuturîndu-şi zăpada de pe umerii
mantiei sale modeste.
Deşi vorbea mereu despre alţii numindu-i „săraci”,
nici ea nu arăta să fie prea bogată.
— Aşa şi trebuie, spuse femeia care le deschisese uşa.
Se aplecă spre faţa Carolinei şi zîmbi.
10
 — Eu sînt Phoebe Maitland, spuse ea.
Apoi arătă spre femeia în rochie albastră.
— Şi ea este sora mea, Ethel.
Carolinei îi plăceau cele două surori şi, cu toată
durerea care-i chinuise inima în acea zi, era bucuroasă
să constate că urma să stea cu ele, în locul îngrozitoarei
doamne Phillips.
— Bună ziua, rosti ea politicoasă.
Doamna Phillips tuşi.
— Acum, că mi-am făcut datoria creştinească, zise ea,
mă duc să-mi văd de treburile mele.
Domnişoara Phoebe îi mulţumi călduros doamnei
Phillips şi o conduse pînă la uşă.
— La început, am crezut că ea urma să mă adopte, i
se confesă Caroline în şoaptă domnişoarei Ethel.
Miss Ethel rîse uşor, apoi tuşi din nou.
— Să-mi fie cu iertare, copilă. Ophelia e vecina
noastră, iar sora mea a trimis-o să aştepte trenul fiindcă
eu nu mă simţeam bine şi n-a vrut să mă lase singură.
Privind în jur, Caroline văzu orologiul înalt, suportul
pentru umbrele şi lambriul de stejar. Se gîndi că acesta
era numai holul de la intrare.
— N-am fost niciodată într-o casă aşa de mare,
mărturisi ea, apropiindu-se de Miss Ethel. O să fac curat
în casă?
11
 Tocmai atunci Miss Phoebe apăru din nou, tremurînd
din cauza vîntului rece.
— Cum se mai poartă şi Ophelia, spuse ea, împingînd
uşa cu un efort vizibil.
— Caroline crede că a luat-o la noi ca să facă ordine
în casă, îi spuse Miss Ethel surorii ei, părînd întristată.
Miss Phoebe se apropie şi o cuprinse pe Caroline cu
blîndeţe pe după umeri.
— Nu, vai de mine, nu, spuse ea. O să ne ţii
companie, mie şi surorii mele, fiindcă urmează să ne
aventurăm în vest.
Caroline făcu ochii mari. Poate că mai era vreo
speranţă să se regăsească cu Lily şi cu Emma.
— În vest? repetă ea.
— Plecăm în Wyoming, spuse Miss Ethel, dînd din
cap bucuroasă. O să începem împreună o viaţă nouă.
Caroline nu auzise niciodată de Wyoming, dar
înţelese că acesta se afla în vest, acel ţinut închis,
misterios, care le înghiţise pe Lily şi pe Emma. Era
nerăbdătoare să pornească la drum.
Miss Phoebe începu să se agite prin casă, foşnindu-şi
jupele de tafta cu multă hotărîre.
— Vino, copilă – sigur ţi-e foame şi arăţi groaznic. Eu
şi sora mea o să-ţi dăm ceva de mîncare, după care vom
hotărî ce să facem cu hainele astea oribile ale tale.
12
 Cu toată amărăciunea ei, Caroline mai avea totuşi o
urmă de mîndrie şi se zbîrli. Poate că rochia şi ciorapii
ei proveneau din rezerva de vechituri a parohiei, dar
erau ale ei şi nu erau oribile, erau doar modeste.
— Nu-mi trebuie nimic, rosti ea cu fermitate, deşi se
ţinea de Miss Phoebe ca o umbră.
Ajunseră în cele din urmă într-o bucătărie mai mare
decît orice-şi putuse imagina Caroline vreodată. Miss
Ethel îi oferi un scaun la masa uriaşă de stejar, şi
Caroline acceptă să se aşeze.
— Bineînţeles că ai nevoie de lucruri, spuse Miss
Ethel, aşezînd cu blîndeţe o mînă pe umerii Carolinei
înainte să stea jos. Ce încîntare va fi să cos pentru tine.
— Acum eşti copilul nostru, spuse Miss Phoebe cu
hotărîre, luînd o farfurie de pe cuptorul încălzit de
deasupra sobei cu plită nichelată. Eu şi sora mea vom
avea grijă de tine.
Deşi Caroline se hotărîse să nu mănînce, cînd Miss
Phoebe aşeză mîncarea dinaintea ei, o înfulecă pe dată,
disperată să potolească durerea care-i rodea stomacul.
— Sărmana copilă, spuse Miss Phoebe mult mai
tîrziu, plescăind din limbă în timp ce turna ceaiul aromat
dintr-un ceainic turtit, maroniu. Spune-ne, dragă, cum ai
ajuns să călătoreşti singură într-un tren de orfani?
Caroline privi încruntată spre rămăşiţele de friptură,
13
pireu de cartofi şi fulgi de porumb cu smîntînă din faţa
ei. Şi lui Lily şi Emma le era foame, dar astăzi n-aveau
să primească altceva în afară de o bucată de pîine şi
nişte fructe prăpădite. Îi fu ruşine că ea mîncase, în timp
ce surorile ei trebuiau să rabde.
— Caroline? o îndemnă Miss Ethel.
Caroline respiră adînc şi îşi îndreptă spatele.
— N-am fost singură, spuse ea, din nou fiind gata
aproape să plîngă. Am fost cu surorile mele, Emma şi
Lily.
Surorile Maitland se priviră cu tristeţe.
— Vai de mine, şopti Miss Ethel. Am despărţit-o de
cei dragi ei, Phoebe. E ca un pui de pasăre smuls din
cuib!
Miss Phoebe o bătu uşor pe Caroline pe mînă.
— De-acum încolo, noi vom fi familia Carolinei,
spuse ea. Vom pleca în vest, toate trei şi ne vom face un
cămin fericit.
Miss Ethel oftă filozofic, ridicînd ceaşca de ceai la
gură.
— Papa ne-a făcut să-i promitem că ne vom ocupa de
afacerile lui miniere de acolo, reflectă ea.
Se opri şi zîmbi drăgăstos spre Caroline.
— Cum Phoebe se căsătoreşte cu domnul Gunderson
aproape imediat ce vom coborî din tren, eu aş fi fost
14
foarte singură.
După ceai, Caroline fu urcată pe un scaun din salon şi
măsurată pentru hainele cele noi. Deşi nu-şi putea
stăpîni dorul de Lily şi Emma, reuşi să se bucure puţin
de norocul ei.
Caroline se încălzise şi era sătulă pentru prima dată
după zile întregi şi urma să aibă haine noi, făcute anume
pentru ea, în loc să fie cumpărate de la solduri sau date
de pomană de la maici. Miss Ethel se aşezase la
clavecin şi cînta Jsus e un prieten de nădejde, iar zăpada
cădea leneş prin faţa ferestrelor de la salon.
Era uşor să fii optimist. Cum Lily şi Emma, şi-acum
şi ea, plecau în direcţia vest, cu siguranţă aveau să fie
din nou împreună cît de curînd.

CAPITOLUL 1
Bolton, Teritoriul Wyoming
15 aprilie 1878
Era bărbatul cu înfăţişarea cea mai scandaloasă pe
care Caroline îl văzuse vreodată şi totul depindea de el.
Închizînd ochii pe jumătate, ea scoase din buzunar o
15
batistă frumos călcată şi şterse puţin murdăria de pe
fereastra birtului pentru a vedea mai bine. Ca rezultat,
domnul Guthrie Hayes fu şi mai puţin atrăgător după
acest efort. Cu siguranţă, nu arăta ca eroul de război
despre care-i povestise elevul ei cu atîta entuziasm.
Un bărbat musculos, poate cu cîţiva centimetri mai
înalt decît Caroline, stătea la o masă din colţ, cufundat
într-un joc de cărţi. Un cîine galben, zdrenţăros, stătea
pe alături, lungit pe podea, cu botul pe labe. Domnul
Hayes era îmbrăcat cu nişte pantaloni dintr-o ţesătură
aspră, o cămaşă de bumbac nevopsit, bretele şi o pălărie
din piele, care arăta de parcă fusese mestecată şi apoi
scuipată de un animal mare, nervos. Era neras şi peste
un ochi avea un plasture negru.
Caroline nu-i putu vedea părul din cauza pălăriei, dar
îşi imagina că-l avea, probabil, prea lung. Oftă, umezi
cu limba un colţ curat din batistă şi curăţă o porţiune
mai mare din geam.
Probabil că în clipa aceea unul dintre bărbaţii de la
masa domnului Hayes arătase cu degetul spre Caroline,
fiindcă el săltă capul şi se uită direct în ochii ei. Fu
cutremurată de un şoc puternic; simţea ceva adînc
ascuns în mintea şi sufletul acestui bărbat, ceva minunat
şi fatal.
El avu îndrăzneala să lărgească un zîmbet în jurul
16
chiştocului de la o ţigară subţire înfiptă între dinţii lui
albi şi puternici. Atît cît putea Caroline să admită, dinţii
aceia erau singura lui trăsătură mai acătării.
Domnul Hayes se adresă politicos celorlalţi bărbaţi,
azvîrli cărţile şi-şi împinse scaunul departe de masă.
Cîinele se ridică să-l urmeze şi el se îndreptă spre uşile
turnante.
Caroline se trase înapoi, iar spaima şi încîntarea
năvăliră simultan în ea, tăindu-i răsuflarea. Degetele îi
tremurau puţin cît se strădui să îndese batista murdară în
poşetă. Îşi îndreptă umerii şi îşi ridică bărbia, deşi era
de-a dreptul îngrozită.
Domnul Hayes se apropie de ea călcînd agale, cu
chiştocul de ţigară încă înfipt între dinţi. În lumina
după-amiezii însorite de aprilie, Caroline observă că
ochiul vizibil era verde şi presupuse că şi celălalt era de
aceeaşi culoare – dacă-l avea, bineînţeles.
Avea o gură puţin ciudată, iar barba, la fel cu ceea ce
putea vedea din părul lui, era de un castaniu deschis.
Simpla lui prezenţă producea impresie, în ciuda
aspectului pe care-l avea.
— Doamnă, spuse el, ducînd degetele la marginea
pălăriei sale soioase, şi Caroline sesiză o uşoară urmă de
accent sudist, tărăgănat, în felul cum pronunţă cuvîntul.
Ea trase aer în piept, apoi îl slobozi încet. Dumnezeu
17
îi era martor că nu voia să aibă de-a face cu indivizi de
teapa lui Guthrie Hayes, dar el putea fi singura şansă a
lui Seaton. Era gata să facă aproape orice ca să-l ajute
pe bărbatul cu care spera să se căsătorească.
Întinse mîna.
— Numele meu este Caroline Chalmers, spuse ea.
Un ochi verde, obraznic, îi cercetă silueta zveltă, apoi
reveni la faţa ei. Amuzamentul pe care Caroline îl văzu
în adîncimea ochilor lui o irită şi simţi un fel de dulce
venin împrăştiindu-se în ea.
— Ce pot face pentru dumneavoastră, Miss Caroline
Chalmers?
Chiar în spatele lui, cîinele cel galben schelălăi
implorator şi se trînti pe burtă pe trotuarul murdar de
lemn.
Caroline îşi trecu limba peste buzele uscate şi, deşi
cererea ei era urgentă, se simţi obligată să amîne puţin.
— Animalul acela e bolnav?
— Tob?
Hayes începu să rîdă şi rîsul lui suna bogat şi cald.
Sunetul se ascunse în străfundurile Carolinei şi se topi
acolo ca o bucată de ceară lăsată la soare.
— N-aş spune asta. E doar puţin cherchelit – un
obicei prost pe care-l are dinainte ca noi să devenim
camarazi.
18
 Caroline făcu un pas înapoi şi simţi cum i se-nroşesc
obrajii. Din birt se auzea zdrăngănitul unui pian şi
căruţele huruiau pe strada plină de noroi şi balegă.
— Tob este un nume foarte ciudat, reuşi ea să spună.
De ce i-ai pus numele acesta?
Domnul Hayes oftă a suferinţă, tînjind probabil să se
întoarcă la ocupaţiile sale depravate din birtul Scuipat
din focul iadului, îşi luă pălăria de pe cap, apoi şi-o puse
la loc. În timpul acestei manevre, Caroline zări o claie
de păr castaniu cu luciri aurii.
— Miss Chalmers, zise el, cu un calm enervant, n-am
venit afară să discut despre cîinele meu. Ce doriţi?
Caroline se înroşi mai tare şi, uitîndu-se cu coada
ochiului, avu impresia că o vede pe Hypatia Furvis
spionînd-o prin vitrina magazinului de îmbrăcăminte,
înainte de apusul soarelui, absolut toate fiinţele cu sînge
cald din Bolton aveau să fie informate că învăţătoarea
fusese văzută stînd de vorbă cu un bărbat pe care abia te
puteai abţine să nu-l numeşti un stricat.
— Miss Chalmers? o trezi el.
— Este adevărat că obişnuiai să salvezi oamenii din
închisorile federale, în timpul războiului?
El scoase un băţ de chibrit din buzunarul de la
cămaşă, îl pocni de talpa cizmei sale scîlciate şi aprinse
chiştocul. Nori de fum albăstrui se rostogoliră spre faţa
19
Carolinei, întinînd aerul proaspăt de primăvară.
— Cine ţi-a spus asta?
Caroline îşi drese vocea.
— Unul dintre elevii mei, mărturisi ea.
Un rînjet neruşinat îi săltă colţul gurii.
— Mă gîndeam eu că arăţi ca o învăţătoare, zise el, şi
o mai analiză o dată din cap pînă în picioare cu aceeaşi
obrăznicie.
— Zău că eşti tare slăbănoagă. Nu te plătesc destul ca
să-ţi cumperi mîncare?
Caroline se simţi profund jignită. Poate că nu era
durdulie, aşa cum era moda, dar nici prea slabă nu era.
Respiră adînc, să arate că avea totuşi piept, oricît de
modest ar fi fost el.
— Sînt plătită suficient, mulţumesc. De fapt, atît cît
să-mi permit să-ţi ofer o sumă măricică pentru ajutorul
tău.
Hayes trase din ţigară.
— Cît de măricică?
— Două sute treizeci şi şase de dolari şi patruzeci şi
şapte de cenţi, răspunse Caroline cu demnitate.
Economisese practic încă din copilărie pentru a aduna
ceea ce ea considera a fi o mică avere. Şi-l iubea pe
Seaton Flynn destul de mult pentru a oferi pînă la
ultimul cent în schimbul libertăţii lui.
20
 El fluieră uşor şi scutură din cap.
— Sînt bani mulţi, Miss Chalmers. Ce anume ai vrea
să fac să-i merite?
Caroline privi în toate direcţiile, apoi coborî vocea şi
şopti:
— Vreau să-l eliberezi pe prietenul meu din
închisoare.
Domnul Hayes făcu ochiul mic şi azvîrli chiştocul în
stradă.
— Ce-ai zis?
Caroline îşi muşcă buza de jos, apoi îşi repetă cererea
încet şi clar, aşa cum ar fi făcut cu un elev greu de cap.
— Fir-aş al dracului, înjură domnul Hayes, punîndu-şi
mîinile în şolduri. Îmi ceri să încalc legea?
— Şşş! făcu Caroline.
Apoi îl apucă de braţ şi practic îl tîrî într-un loc ferit
dintre birtul Scuipat din focul Iadului şi biroul Wells
Fargo. Nici nu se putea spune ce avea să scoată Hypatia
din treaba asta, dar Caroline simţi că n-are de ales.
— N-ai încălca legea, insistă ea furioasă, încă
strîngîndu-l de braţ pe domnul Hayes. Ai face un act de
justiţie. Seaton – domnul Flynn este nevinovat. A fost
acuzat pe nedrept.
Lacrimile izbucniră, umezindu-i genele. O să fie
spînzurat!
21
 Domnul Hayes păru că se-nmoaie puţin. Cîinele
venise iar în spatele lui şi-l amuşina pe la glezne.
— Am citit despre asta în ziar, spuse Hayes
încruntîndu-se şi frecîndu-şi bărbia ţepoasă cu două
degete.
Disperarea o împiedică pe Caroline să remarce
surprinzătorul fapt că domnul Hayes ştia să citească.
— Nu a jefuit el diligenţă, şopti ea cu patimă. Şi ştiu
că nu l-a împuşcat pe vizitiu. Domnul Flynn n-are face
niciodată un lucru atît de groaznic.
Domnul Hayes arăta cuprins de milă, dar şi sceptic,
motiv pentru care Caroline i-ar fi tras palme, dar se
stăpîni.
— Ce te face să fii aşa de sigură? întrebă el.
Caroline slobozi un oftat răguşit de enervare.
— Fiindcă mi-a spus că n-a făcut-o el!
Hayes ridică mîinile în semn că se predă.
— Păi de ce nu spui aşa? replică el sarcastic. Asta
schimbă totul!
Caroline suspină. Probabil că i se înroşise vîrful
nasului, dar nu-i păsa. Practic tot ce avea importanţă
pentru ea era acum în joc.
— Dacă domnul Flynn ar putea numai să iasă din
închisoare, şi-ar putea dovedi nevinovăţia.
— Sau ar putea s-o şteargă la dracu-n praznic, fu
22
Hayes de acord. Flynn a fost condamnat pentru jaf şi
crimă, Miss Chalmers. A fost condamnat la
spînzurătoare. Şi eu nu pot face absolut nimic.
Se răsuci să plece, dar Caroline îl prinse de mînecă.
— Aşteaptă, se rugă ea. Te rog.
El se întoarse din nou cu faţa către ea.
— A pătrunde în închisorile yankeilor în timp de
război era una, Miss Chalmers. Dar acum războiul s-a
terminat şi n-am absolut deloc de gînd să mă încurc cu
justiţia.
— Justiţie? strigă Caroline. Autorităţile sînt pe cale să
execute pe cine nu trebuie! Asta numeşti tu justiţie?
Hayes îşi agăţă degetul de o bretea şi se uită gînditor
la Caroline.
— Chiar îl iubeşti pe nătărăul ăsta, nu-i aşa?
— Da, mărturisi Caroline tînguitor.
Cîinele de la picioarele domnului Hayes păru s-o
imite.
— Drace, blestemă domnul Hayes. Nu pot să sufăr să
văd o doamnă plîngînd.
Cum batista era murdară, Caroline fu nevoită să-şi
şteargă ochii cu dosul palmei.
— O să mă ajuţi?
— Nu, răspunse el scurt.
După care plecă, iar cîinele se tîrî amărît după el.
23
 Caroline stătu cîteva clipe, să-şi recapete demnitatea,
apoi o porni în urma lui. Nesuferita de Hypatia stătea
acum pe trotuar în faţa magazinului mătuşii sale
Gertrude, cu braţele încrucişate, urmărind-o cu o privire
dispreţuitoare.
— Bună, Caroline! strigă ea cu o voce cîntată.
Caroline îi aruncă o privire scurtă, după care se
întoarse la fereastra birtului.
Guthrie Hayes era din nou cufundat în jocul lui de
cărţi. În timp ce Caroline se uita pe fereastră, o
dansatoare îmbrăcată într-o rochie strîmtă, scurtă, cu
dungi roz şi negre, îşi croi drum către el, ţinînd în mînă
O cană smălţuită.
Odată ajunsă la masă, luă o sticlă de whisky şi turnă
licoarea aurie în cană. Aşeză vasul pe podea, lăsînd să
I se vadă jartierele cînd se apleacă. Cîinele bău
whiskyul plescăind cu neruşinare, apoi se culcă la loc la
picioarele domnului Hayes.
Caroline nu era interesată de comportamentul aparent
imoral al cîinelui. Dansatoarea era cea care o călca pe
nervi. În timp ce ea privea, stricata aceea neruşinată se
aşezase în poala domnului Hayes, fîţîindu-se, şi-şi
petrecuse un braţ pe după gîtul lui.
Pentru o clipă, Seaton Flynn şi nenorocirea lui fură
daţi uitării.
24
 Tîrfa îi luă pălăria domnului Hayes şi şi-o puse pe
cap, după care se aplecă să-i şoptească ceva în ureche în
timp ce el făcea cărţile.
Caroline ciocăni insistent în fereastră, dar atenţia
domnului Hayes era absorbită de otreapa care se alinta
în poală la el.
Un rînjet uşor i se întinse pe faţă cînd ascultă ce-i
spunea pupăza aceea vopsită, apoi dădu din cap a
răspuns. În clipa aceea, Caroline renunţă la orice
pretenţie de a salva aparenţele şi se îndreptă cu paşi
hotărîţi către uşile turnante.
Fără a se opri să se gîndească – dacă s-ar fi oprit să ia
în calcul implicaţiile gestului său, n-ar mai fi avut cura
— Caroline îşi făcu intrarea în birt, stîrnind nori de
rumeguş cu pantofii ei de lac.
Zăngănitul enervant al pianului încetă, încetă pocnetul
sticlelor pe mese şi la fel murmurul conversaţiilor.
Toată lumea întoarse capul să se holbeze cu mirare la
Caroline prin perdeaua albăstrie de fum, pînă ce ea
ajunse la scaunul domnului Hayes, se opri în faţa lui şi-
şi încrucişă braţele.
Tob schelăi şi-şi puse o labă peste bot. Domnul Hayes
ridică ochii către ea şi rînji, iar dansatoarea, avînd încă
pălăria pe cap, se uită la Caroline cu un amestec de
provocare şi dispreţ în ochii urduroşi, îngroşaţi de rimei.
25
 Impulsul care o împinsese pe Caroline în birt o părăsi
brusc şi deveni complet neajutorată. La urma urmei, nu
prea putea să-şi susţină cauza de faţă cu atîţia martori;
întregul plan era bazat pe discreţie absolută.
— Domnule Hayes, vorbi ea cu greutate, bravînd, vă
cer să staţi de vorbă cu mine. Separat.
El ridică o sprînceană, petrecîndu-şi cu nonşalanţă
mîna pe după talia dansatoarei. Ea îi puse pălăria la loc
pe cap, jucîndu-se cu el.
— Oh, într-adevăr? Despre ce?
Carolinei îi năvăli sîngele în obraji.
— Ştii foarte bine despre ce, domnule Hayes. Numai
că faci pe nebunul.
El o împinse pe fată jos din poala lui, cu prea multă
blîndeţe, după părerea Carolinei şi se ridică în picioare.
— Cred că am vorbit foarte clar cînd am discutat mai
adineaori, Miss Chalmers, spuse el calm, petrecîndu-şi
degetele pe după bretele.
Caroline se înroşi. Dacă el avea să repete cererea ei în
fata tuturor acestor oameni, totul va fi pierdut. Ar putea
ea însăşi intra la închisoare.
Aproape curtenitor, el îi făcu semn către uşă, invitînd-
o să plece.
Cu bărbia tremurînd, Caroline se răsuci pe călcîie, îşi
adună poalele cu o mînă şi porni ca o furtună afară din
26
birt, apoi pe trotuar.
Nu se opri să se gîndească la ce făcuse pînă cînd nu
ajunse la gardul de scînduri care înconjura clădirea de
cărămidă a şcolii, aflată cu trei străzi mai departe,
împinse poarta şi se împletici orbeşte pe alee, cu mîna
apăsată pe gură, apoi năvăli în clădire.
Toţi elevii plecaseră acasă, fiindcă se dăduse liber pe
ziua aceea înainte de-a se aventura în birt, în căutarea
domnului Hayes, aşa că putea plînge nevăzută de
nimeni.
Se aşeză într-una din băncile mici, legate între ele cu
bare negre de oţel, îşi acoperi faţa cu amîndouă mîinile
şi plînse pe săturate. Nu se mai simţise atît de nefericită
şi disperată din ziua aceea de demult, din Nebraska,
atunci cînd fusese forţată să le lase pe Lily şi Emma în
trenul de orfani.
Cu Seaton Flynn, un avocat tînăr şi chipeş, care
apăruse în oraş cu diligenţă de după-amiază, cu doi ani
în urmă, găsise speranţa de a avea un cămin şi copii, o
familie adevărată. O fermecase uşor, cu ochii lui căprui,
vioi şi zîmbetul plăcut – el avea şi un dezvoltat simţ al
eleganţei şi proprietăţii, spre deosebire de Guthrie
Hayes – şi căpătase în scurt timp o clientelă numeroasă.
Deşi Caroline observase unele izbucniri de furie rece la
Seaton, ea avusese convingerea că trăsăturile bune ale
27
caracterului său depăşeau aceste izbucniri trecătoare.
Apoi el fusese acuzat că ar fi jefuit o diligenţă şi că ar
fi omorît un om! Seaton fusese luat şi dus în Laramie,
judecat şi condamnat, dar Caroline era convinsă că totul
era o greşeală îngrozitoare. Îl iubea pe Seaton Flynn, dar
nu l-ar mai fi iubit dacă era hoţ şi ucigaş. Ar fi ştiut dacă
era. Cînd uşa scîrţîi în spatele ei şi se deschise,
întrerupîndu-i gîndurile, Caroline crezu că vreunul
dintre elevii ei se întorsese după o carte sau o tăbliţă
uitată. Îşi trase nasul, ridică bărbia şi se strădui să
zîmbească. Dar cînd întoarse capul, îl văzu pe Guthrie
Hayes în picioare, în spatele clasei.
Camera deveni brusc înăbuşitoare. Caroline se ridică
şi se grăbi să ia un băţ lung care atîrna pe un perete. Cu
inima bătînd prea tare pentru asemenea activitate, trecu
de la o fereastră la alta, deschizîndu-le cu ajutorul
băţului.
Curînd însă nu mai avu altceva de făcut decît să-l
înfrunte pe domnul Hayes.
— Ce doreşti? întrebă ea.
El stătea tot în cadrul uşii de la clasă, rezemînd tocul
cu umărul lui puternic.
— Ai plîns din cauza lui Flynn, spuse el pe un ton
serios. Te-ai gîndit vreodată că s-ar putea ca el să nu-ţi
merite lacrimile?
28
 Caroline se gîndi la mesele la iarbă verde şi
plimbările lungi de duminică după-amiaza făcute
împreună cu Seaton Flynn, la sărutările sub clar de lună
şi la mulţimea ei de vise frumoase. Inima Carolinei se
prăbuşise în hăuri din clipa în care îl văzuse, cînd se
izbiseră unul de celălalt la baza scării exterioare care
ducea la biroul lui.
— Tu nu-l cunoşti pe domnul Flynn, spuse ea, cît
putu de calm, punînd băţul de deschis fereastra la locul
lui în cui. Şi sînt de părere că este o cruzime fără
margini din partea ta să vii aici şi să mă chinuieşti.
Critica nu păru să-i găsească domnului Hayes punctul
sensibil. El ridică din umeri.
— Este evident că nici judecătorul şi nici juraţii nu-l
cunosc. L-au găsit vinovat de crimă printre alte lucruri.
Caroline era obosită, descurajată şi exasperată.
— De ce ai venit aici? se interesă ea.
El îşi împinse pălăria pe spate şi se scărpină gînditor
în cap.
— Nu prea ştiu de ce, răspunse el, avînd în vedere că
am alte lucruri mai bune de făcut.
Amintindu-şi de stricata aceea care practic se lipise de
coapsele lui musculoase, Caroline se enervă. Adună
cărţile de aritmetică într-un teanc şi le trînti pe catedra
ei.
29
 — Acesta nu este un răspuns ca lumea, domnule
Hayes.
El avu din nou rînjetul acela care-i făcea gura oblică.
— Cred că irosesc degeaba această conversaţie.
Dintr-un motiv pe care Caroline nu putea să-i
ghicească, el părea să se joace cu ea.
— Tu se pare că-ţi iroseşti viaţa, replică ea.
El începu să rîdă şi-şi duse o mînă la piept de parcă i-
ar fi înfipt un cuţit în inimă. După aceea se smulse de
lîngă tocul uşii şi se împletici pînă ajunse foarte aproape
de ea.
— Poate că n-ar trebui să mă insulţi cu atîta uşurinţă,
spuse el cu o voce joasă care îi produse Carolinei un gol
fierbinte în stomac. Din cîte mi-ai spus, sînt singura ta
speranţă pe care o ai ca să-i scoţi pe amicul tău din
pîrnaie.
Ea făcu un pas înapoi şi ridică o mînă să-şi aranjeze
şuviţele rebele de păr negru care-i atîrnau pe gît.
Singurul ochi al domnului Hayes alunecă pe sîni cînd
ea făcu această mişcare, apoi reveni alene pe faţa ei.
Colţul gurii lui se ridică din nou într-un zîmbet
neruşinat. Caroline se simţi ameţită şi se refugie în
scaunul ei oficial.
— Ai de gînd să mă ajuţi sau nu? întrebă ea cu
răsuflarea întretăiată, ridicînd ochii spre Hayes, care se
30
aplecase deasupra ei, cu mîinile rezemate pe suprafaţa
lăcuită a catedrei de stejar.
— Încă nu m-am hotărît, spuse el. Aceasta nu este o
treabă pe care un bărbat s-o. Accepte cu uşurinţă, Miss
Chalmers. Sînt o mulţime de aspecte care trebuie
analizate.
În clipa aceea, Caroline îşi dădu seama că domnul
Hayes era mai bine educat decît arătau hainele şi decît
lăsa să se vadă aspectul lui general.
— Dar nu spui nu?
El scutură din cap, iar expresia ochiului pe care i-l
putea vedea Caroline era de nedumerire.
— Nu. De ce dracu’ nu spun nu, nu ştiu, fiindcă ideea
asta a ta e nebunie curată. Unul dintre noi, sau chiar
amîndoi, am putea ajunge în puşcărie, alături de
amorezul tău.
Spre marea lui surpriză, dar şi a ei, Caroline zîmbi, şi
el se trase încet înapoi, oarecum alarmat şi mai
nedumerit ca oricînd.
— Mulţumesc, spuse ea.
Domnul Hayes mormăi un cuvînt urît, îşi smulse
pălăria de pe cap, apoi şi-o puse la loc. După aceea,
împunse cu degetul spre Caroline.
— Încă nu m-am hotărît definitiv, să nu uiţi asta.
— N-o să uit, răspunse Caroline, incapabilă să-şi
31
reţină nota de bucurie din voce. Domnul Hayes înjură
iar, se răsuci pe un călcîie şi îşi croi drum pe culoarul
dintre bănci pînă la uşă. Mormăia încă în barbă cînd
păşi afară.
Pentru prima dată de cînd Seaton fusese arestat,
Caroline avea inima uşoară. Închise toate ferestrele,
şterse tabla, mătură podeaua, apoi plecă, strîngînd la
piept îndrumătorul metodic.
Cînd ajunse acasă, Miss Ethel, care avea acum părul
cărunt, dar era tot aşa delicată cum fusese, se afla în
curtea din faţă, căutînd bumbi în tufele cu trandafirii ei
preferaţi. Se lumină la faţă cînd Caroline năvăli pe
poartă, fredonînd fericită.
— L-ai uitat în sfîrşit pe ticălosul acela de domn
Flynn, spuse încîntată femeia mai în vîrstă.
— Dimpotrivă, şopti Caroline, conspirativ. În curînd
le voi dovedi tuturor că Seaton nu este vinovat.
Faţa ridată a lui Miss Ethel se posomorî.
— Dar este vinovat, draga mea, spuse ea. Nu-ţi
aminteşti? Unul dintre pasagerii diligentei l-a
identificat.
Caroline îşi continuă drumul pe alee pînă la scări, deşi
pasul nu-i mai era la fel de vioi şi îi mai pierise din buna
dispoziţie.
— A fost o greşeală, insistă ea. Adevăratul hoţ este
32
cineva care seamănă cu Seaton, asta-i tot.
Nu întoarse capul, fiindcă ştia că ar fi văzut-o pe Miss
Ethel scuturînd din cap.
Miss Phoebe era în salonul din faţă, aşezată comod pe
o canapea şi stătea de vorbă cu o vecină la o ceaşcă de
ceai. Cînd Caroline trecu prin hol, Miss Phoebe înclină
din cap şi flutură uşor degetele către ea.
Miss Phoebe avusese în plan să se mărite cu un
anumit domn Gunderson imediat ce ea, împreună cu
Caroline şi Miss Ethel soseau în Bolton cu treisprezece
ani în urmă, dar viitorul mire fusese împuşcat înainte ca
ea să fi apucat măcar să despacheteze. Deşi avuseseră
nenumăraţi pretendenţi – ca toate teritoriile din vest,
Wyominng ducea mare lipsă de femei necăsătorite –
nici Miss Phoebe şi nici Miss Ethel nu se mai arătaseră
interesate de căsătorie.
Ajungînd în bucătăria spaţioasă, Caroline îşi agăţă
pelerina albastră într-un cuier de lîngă uşa din spate şi
luă un colţ de pîine proaspătă din cutia aflată pe dulap.
Mirosul de friptură de miel care sfîrîia în cuptor îi
răscoli stomacul.
Îşi unse pîinea cu unt şi luă ceainicul de pe sobă.
După puţin timp, stătea aşezată pe unul dintre scaunele
solide de stejar, cu îndrumătorul metodic deschis pe
muşamaua în carouri albe şi roşii care acoperea masa şi
33
cu picioarele urcate pe un alt scaun. În timp ce mînca şi
bea ceai, îşi planifica lecţiile pentru a doua zi.
Ceva mai tîrziu, Miss Phoebe veni şi deschise uşa
cuptorului să se uite la friptura aromată. Împreună cu
carnea, se mai prăjeau în tavă morcovi, cartofi şi ceapă.
— A plecat doamna Cribben? întrebă Caroline.
Doamna respectivă era directoarea Clubului Literar al
Comunităţii din Bolton şi autoarea unor versuri de-a
dreptul oribile, care o plictiseau de moarte pe Caroline.
— Da, răspunse Miss Phoebe, strunindu-şi
exasperarea.
Părul îi încărunţise, la fel ca al surorii ei, dar era încă
o femeie atrăgătoare.
— Nu cred că ar fi durut dacă te opreai să o saluţi. Sa
străduit foarte tare să-l convingă pe primar să impună o
taxă specială birturilor, pentru ca să putem cumpăra
manuale noi primăvara trecută.
Caroline oftă şi încuviinţă din cap. Era o profesoară
cu simţul datoriei şi problemele şcolii erau problemele
ei, dar gîndul i se lipise de domnul Guthrie Hayes şi nu
reuşea să se desprindă de el. Ce-i şoptise oare femeia
aceea din birt în ureche de-l făcuse să rînjească aşa?
Urcaseră oare amîndoi la etaj să facă lucruri
scandaloase?
Caroline încleştă pumnul.
34
 De fapt, ce căuta Guthrie Hayes în Bolton?
— Caroline, ridică Miss Phoebe tonul la ea.
Caroline tresări.
— Îmi pare rău, spuse ea, înroşindu-se. Spuneai că…?
— Spuneam că doamna Cribben mi-a spus că Hypatia
Furvis i-a spus ei că ai intrat de-a dreptul în Scui – în
birtul acela îngrozitor – se opri şi se cutremură. În plină
zi!
Caroline înghiţi în sec, rămase cu ochii ţintă la
indulgentul ei gardian, apoi un val de căldură îi urcă pe
gît în sus şi-i aprinse obrajii. Nu văzu nici o urmă de
supărare pe faţa fină, bine întreţinută, dar Miss Phoebe
părea că nu ştia ce să creadă.
— Era acolo un domn pe care trebuia să-l întîlnesc,
explică ea fără convingere.
— Pentru ce? vru Miss Phoebe să ştie.
Carolinei îi venea extrem de greu s-o mintă pe femeia
care-i fusese ca o mamă.
— El este tatăl unuia din elevii mei, spuse ea, ţinîndu-
şi ochii în poală şi netezindu-şi fusta de satin cu degete
nervoase. Copilul lipseşte de la şcoală şi am vrut să aflu
de ce.
— Nu te puteai duce acasă la familia lui ca să întrebi?
insistă Miss Phoebe.
Caroline făcu un efort să privească în ochii celeilalte
35
femei. O minciună era o minciună, dar aceasta era o
situaţie extenuantă. La urma urmei, viaţa lui Seaton
stătea în cumpănă.
— Calvin mi-a spus că mama lui e foarte bolnavă, se
eschivă ea, dorind să-i poată ocoli ochii lui Miss
Phoebe. N-am vrut s-o deranjez pe biata femeie.
Miss Phoebe oftă.
— Nu cred că e nevoie să-ţi amintesc, Caroline, că o
profesoară nu-şi poate permite nici cea mai mică pată pe
reputaţia ei. Dacă ajunge vreun cuvînt despre ce-ai făcut
la conducerea şcolii – şi cu siguranţă va ajunge – ai
putea să-ţi pierzi slujba.
Caroline se imagină ca fiind soţia lui Seaton şi
întorcîndu-se triumfătoare în Bolton. Scos de sub toate
acuzaţiile prin propriile eforturi, domnul Flynn şi-ar
redeschide biroul de avocatură, iar Caroline ar fi
ocupată să coasă perdele şi să aibă copii. Slujba ei n-ar
mai fi o problemă.
— Voi fi mai atentă, promise ea, fără a îndrăzni să-i
spună lui Miss Phoebe că Guthrie Hayes acceptase,
practic, să-l scoată pe Seaton din închisoare.
Miss Phoebe o mîngîie pe mînă.
— Aşa să faci, draga mea.
Se ridică de pe scaun oftînd şi se duse la dulap să
aducă farfuriile pentru cină.
36
 — Sper foarte tare că tu ţi l-ai scos pe avocatul acela
din minte, spuse ea. Slavă cerului, sînt o mulţime de alţi
tineri în Bolton care ar fi fericiţi să se însoare cu tine.
Caroline îşi ascunse zîmbetul şi se ridică de la masă.
După ce închise îndrumătorul metodic şi-l puse
deoparte, se scutură de firimituri şi se apucă să aducă
tacîmurile de argint dintr-un sertar aflat pe partea
laterală a dulapului. Văzu în oglinda ovală a acestuia că
era cam aprinsă la faţă şi ochii căprui îi străluceau.
— Nu-ţi face griji, Miss Phoebe, spuse ea veselă. O să
mă mărit mai repede decît crezi.
Chiar în clipa aceea, Ethel intră pe uşa dinspre
sufragerie, ţinînd în mînă o pălărie de paie pentru
grădină.
— Cine se mărită? se interesă ea curioasă.
Caroline rîse şi aşeză tacîmurile de argint alături de
farfuriile pe care Miss Phoebe le aranjase deja.
— Eu mă mărit, spuse ea.
— Caroline glumeşte, Ehei, interveni Miss Phoebe cu
blîndeţe.
Miss Ethel se arătă de-a dreptul dezamăgită, dar după
o clipă se însenină.
— A sosit o scrisoare pentru tine astăzi, Caroline,
anunţă ea bătîndu-se cu palma peste buzunare. Uite-o.
Caroline primea scrisori destul de rar, iar cînd se
37
întîmpla asta, inima îi pornea în galop. Nu-şi pierduse
speranţa, nici după atîţia ani, că va afla veşti despre Lily
sau Emma.
Dar plicul avea pe verso o adresă din Laramie şi
Caroline recunoscu imediat scrisul îngrijit al lui Seaton.
Asta însemna că domnul Flynn era ţinut în oraşul
acela, iar scrisoarea data din ziua cînd fusese judecat.
Degetele îi tremurau uşor cînd deschise plicul şi o
senzaţie de repulsie i se cuibări în stomac.
Nu era deloc reacţia la care se aştepta.
Dragă Caroline scrisese el, mă simt singur aici şi mi-e
foarte dor de tine… trebuie să găsim cumva o cale să
obţinem eliberarea mea… îţi jur pe tot ce am mai sfînt
că nu l-am ucis eu pe omul acela… vom pleca
împreună, vom începe o viaţă nouă…
Caroline împături scrisoarea cu grijă la loc şi o puse
în plic. În imaginaţia ei, se afla în faţa lui Seaton,
privind în ochii lui negri şi sinceri, mîngîindu-i părul
bogat, de culoarea abanosului, lipită de trupul lui înalt şi
zvelt.
Dar pentru prima oară de cînd începuse acest coşmar,
simţi o undă de îndoială strecurîndu-se în sufletul ei. Era
oare posibil ca Seaton să fi minţit?
— Scuzaţi-mă, se rugă ea de Miss Phoebe şi Miss
Ethel, care se uitau la ea nedumerite şi îngrijorate.
38
 Apoi urcă grăbită pe scara laterală şi alergă pe holul
îngust pînă în camera ei.
Simţindu-se în siguranţă în spatele uşii, îşi apăsă o
mînă pe inimă şi respiră adînc pînă cînd groaznica
îndoială începu să dispară. Seaton Flynn nu era vinovat
de nici o crimă, indiferent ce-ar fi crezut judecătorul,
juraţii şi Guthrie Hayes. Era şi el tot o victimă, la fel ca
bietul vizitiu al diligenţei.
Era oare?
Caroline păşi hotărîtă către biroul ei şi luă în mînă
portretele înrămate ale lui Lily şi Emmei pe care le
făcuse ea însăşi, din memorie. Le atinse feţele pe rînd,
dorindu-şi cu ardoare să ştie unde se aflau şi dacă erau
în siguranţă şi fericite.
— N-a făcut-o el, le spuse ea surorilor ei pe care le
pierduse, iar ochii lor mari o priviră solemn din spatele
sticlei.

CAPITOLUL 2
Cînd ajunse în tabăra sa de la poalele dealului,
Guthrie opri căruţa, împinse levierul de frînă cu călcîiul
şi aruncă hăţurile. Tob sări din spatele căruţei cu un
lătrat scurt şi dădu să ajungă la picioarele lui Guthrie, în
timp ce acesta dezlega calul şi un cîrd de găini se
speriară, împrăştiindu-se în toate părţile.
39
 Gîndindu-se la vizita pe care Caroline Chalmers o
făcuse la birtul, Scuipat din focul iadului, Guthrie zîmbi
şi îşi împinse plasturele pe frunte – îl purta pentru cazul
în care ar fi fost cineva prin Bolton care nu era bine să-l
recunoască – apoi duse calul spre nişte tufe de bumbac
aflate în apropiere. În spatele lor curgea un pîrîu care
izvora de undeva de sus, din munte, iar pe malul lui
creştea o iarbă bogată.
Guthrie priponi calul cu o frînghie lungă de un ţăruş
bătut în pămînt şi îl lăsă să pască.
Gîndul îi era tot la Caroline cînd se întoarse în tabără,
unde Tob îl întîmpină lătrînd. Se încruntă şi se aplecă să
mîngîie capul lăţos al cîinelui. Dacă o pricăjită de
învăţătoare aflase cine era, n-avea să mai treacă mult
pînă să se ducă vestea în tot ţinutul. Luă un braţ de
lemne din grămada pe care o ţinea chiar la intrarea în
puţul minei sale şi îl aduse la cercul de pietre din
mijlocul taberei. Dacă yankeii ar fi avut de gînd să-l
arunce în închisoare pentru ce făcuse în timpul
războiului, se gîndi el, ar fi făcut-o pînă atunci. Nu avea
de ce să fugă.
Mîinile lui Guthrie îşi vedeau de treabă independent
de mintea lui, avînd o practică îndelungată, cît timp făcu
focul şi îşi luă cana de cafea, albastră, emailată. Se duse
din nou la pîrîu printre tufele de bumbac.
40
 La mai puţin de douăzeci de yarzi de locul unde era
instalat cortul lui se afla un mic zăcămînt de cupru, iar
Guthrie avea de gînd să rămînă şi să exploateze mina.
Rînji cînd se ghemui să umple cana de cafea din rîu. Se
săturase să hoinărească dintr-un loc în altul.
Imediat ce mina începea să producă, avea de gînd să-
şi ridice o casă la marginea Boltonului – cea mai
frumoasă din oraş. Pe urmă avea să se întoarcă în
Cheyenne, s-o ia pe Adabelle Rogers, o femeie cît se
poate de potrivită pentru o nevastă. Dacă mai era liberă,
bineînţeles.
Se întoarse cu apa proaspătă în tabără zîmbind.
Adabelle avea ochii albaştri, părul blond şi un corp ca
un cuib de pene, iar Guthrie abia aştepta să se scufunde
în moliciunea ei în fiecare noapte. Cu puţin noroc, patru
sau cinci copii aveau să zburde în jurul casei nu după
mult timp.
Ghemuindu-se lîngă foc, aşeză ibricul pe tăciuni şi
puse cîteva linguri de cafea în el. Zîmbetul lui
anticipativ, se stinse cînd Caroline Chalmers îşi croi
drum în mintea lui, împingînd-o la o parte pe Adabelle
şi privindu-l cu ochii ei mari, cafenii.
Guthrie se ridică în picioare, îşi smulse pălăria şi o
aruncă spre cortul prăfuit ce se ridica mai încolo. N-
avea de gînd să rişte mina şi pe Adabelle şi toate visele
41
pe care le avea numai pentru că o slăbănoagă de
învăţătoare avea nevoie de ajutor.
Oare?
Îşi trecu degetele răsfirate prin păr, apoi îşi înfipse
degetele pe sub bretele. Caroline nu era nici pe departe
ca Adabelle şi totuşi, faţa, silueta şi vocea ei îi inundau
creierul. Cînd îi zîmbise pe neaşteptate, acolo, în
clădirea şcolii, avusese pentru o clipă impresia că-i fuge
pămîntul de sub picioare.
Guthrie îşi azvîrli capul pe spate cu un oftat şi îşi
ridică ochii spre cerul de primăvară. Deşi zilele erau
deja mai lungi, nu prea mai era lumină. Dacă voia să
vîneze ceva pentru cină, era cazul să se apuce de treabă.
Scoase pistolul din tocul de la şold şi-i verifică
încărcătorul. Apoi, cu Tob lipit de călcîie, plecă în
pădure.
Douăzeci de minute mai tîrziu, se întorcea cu două
găinuşe de munte. Le curăţă de pene şi le spălă la rîu,
apoi se întoarse cu ele în tabără şi le aşeză pe grătar.
Cînd carnea începu să se frigă, împrăştie o aromă care-i
răscoli stomacul de poftă. Ridică ibricul de cafea de pe
cărbuni, folosind o cîrpă veche să-şi protejeze mîna de
mînerul fierbinte şi turnă băutura aromată într-o cană.
Bău cafeaua scuipînd din cînd în cînd cîte un bob
nemăcinat, cu ochii la soarele care apunea şi întrebîndu-
42
se cîtă dreptate avea Caroline.
Era cicălitoare ca o gaiţă, femeia aia, dar Guthrie avea
impresia că era cu capul pe umeri, iar faptul că ea
credea în avocatul acela avea o mare greutate pentru el.
Poate că Flynn era nevinovat. Poate că un om urma să
moară pentru o crimă pe care nu o comisese.
Guthrie puse cana pe un butuc ce servea foarte bine
drept masă. Pe urmă aduse un felinar cu kerosen din
cort, îl aprinse şi-l agăţă de unul dintre ţăruşii care
susţineau frînghia de rufe.
Lumina felinarului, împreună cu flăcările focului
împinseră întunericul ceva mai departe, dar Guthrie tot
îşi dorea să aibă din nou pereţi în jurul său şi o podea
adevărată sub picioare. Cînd se aşeză pe un coş de
nuiele aşteptînd ca friptura să fie gata, Tob veni lîngă el
şi-şi puse botul pe genunchii lui. Guthrie mîngîie cîinele
pe cap cu o mînă, ţinînd cana de cafea în cealaltă, cu
ochii la flăcări. În seara aceasta, singurătatea care-l
chinuia de cîţiva ani încoace, era mai dureroasă ca
oricînd.
O chemă pe Adabelle în gîndul lui, dar din nou
Caroline fu cea care răspunse chemării. Ochii ei frumoşi
îl implorau şi buza de jos îi tremura uşor.
Guthrie mîrîi. Pleacă de aici şi lasă-mă în pace. Dar ea
rămase. Rămase la cină şi se învîrti în jurul lui cînd se
43
duse pe malul rîului să se spele. Era încă acolo cînd se
strecură în cort şi se dezbrăcă să se culce.
„Domnul Flynn este nevinovat”, o auzea el spunînd.
„A fost acuzat pe nedrept”. Vedea lacrimile lucind în
ochii ei. „Or să-l spînzure!”
„Probabil că o merită”, mormăi Guthrie, răsucindu-
se în pat şi lovind perna s-o aranjeze mai bine. Îşi aminti
ce se spusese în ziar despre procesul care avusese loc
departe, în Laramie. Flynn era încă acolo, în închisoare,
în aşteptarea execuţiei.
Guthrie strînse ochii, aşteptîndu-se să nu poată dormi
ore întregi, dar în momentul cînd închise pleoapele, se
trezi iarăşi în Pennsylvania de nord, înconjurat de gardul
de sîrmă ghimpată din Slaterville, o tabără întărită a
yankeilor, care servea drept închisoare…
Rana de baionetă din coastă îl ardea, şi îl durea,
alternativ. În întunericul urît mirositor care-l înconjura,
auzea vocile altor bărbaţi, unii gemînd, alţii plîngînd,
alţii răcnind în somn, din cauza vreunui coşmar sau
prinşi în ghearele cu degete de oţel ale durerii.
— Guthrie.
Şoapta răguşită venea de undeva de aproape. Şi el se
încordă, încercînd să ridice capul de pe grămada de paie
pe care zăcea. Dar efortul era prea mare.
O mînă îi găsi umărul prin beznă şi-l scutură uşor.
44
 — Guthrie, tu eşti, nu-i aşa?
În ciuda a toate, a durerii şi a neputinţei şi a febrei pe
care o simţea arzîndu-i carnea, Guthrie zîmbi. Vocea era
a lui Jacob Metavish, omul care-i era ca un frate. El şi
Jacob crescuseră împreună pe plantaţia Metavish din
Virginia, unde tatăl lui Guthrie lucra ca arendaş.
Fiindcă mama lui Iacob era o bună creştină, Guthrie
fusese educat, la un loc cu cei doi fii ai ei, în sala de
studiu din casa cea mare.
— Aşadar, aici te ascundeai, peţitor gălbejit de
yankei, spuse Guthrie rîzînd chinuit. După cum reiese
din ultima scrisoare pe care am primit-o de acasă,
părinţii tăi cred că ai murit.
Acum, că ochii i se mai obişnuiseră cu întunericul,
putea să distingă silueta înaltă, greoaie a lui Jacob
îngenunchind lîngă el.
— Sînt ca şi mort dacă nu ieşim de aici, şopti Jacob. E
un gardian, sergentul Pedlov, care abia aşteaptă o ocazie
să mă distrugă. Chiar săptămîna trecută i-a făcut felul
unuia din Tennesse.
Guthrie închisese ochii şi murmură o înjurătură.
— Încearcă să te ţii departe de ticălos, spuse el.
O rază de lună se strecură printr-o crăpătură din perete
şi argintă profilul prietenului său.
— Poate n-ai băgat de seamă, Jake, dar nu sînt tocmai
45
în stare să mă caţăr pe un gard de sîrmă ghimpată în
timp ce cincizeci de yankei încearcă să-mi găsească
fundul cu puştile lor.
Lacob îşi trecu mîna prin părul roşcat.
— Am văzut că eşti rănit cînd te-au adus în vagonul
acela pentru vite. Am urmărit să văd în ce baracă te pun.
Ai avut mare noroc că n-ai ajuns într-unul din spitalele
alea de campanie.
Un sunet gîtuit erupse din pieptul lui Guthrie; voise să
fie un hohot de rîs ironic, dar ieşise ca un suspin.
Avea încă în nări mirosul de sînge şi încă-i mai
răsunau ţipetele în urechi.
— Am ajuns, răspunse el, după o tăcere prelungită.
Mi-au turnat acid fenic pe rană şi m-au trimis aici.
— Ai căzut la Gettysburg?
Guthrie dădu din cap cu tristeţe.
— Crezi că e adevărat ce spun yankeii – că l-au pus
pe fugă pe generalul Lee şi că războiul e pe sfîrşite?
Deşi lumina era slabă, îl văzu pe Jacob ridicînd din
umeri.
— Războiul e pe sfîrşite pentru tine şi pentru mine,
spuse el, dacă nu ieşim de aici. Şi n-o să-mi mai văd
căminul niciodată dacă Pedlov face ce-are de gînd.
Guthrie ar fi vrut să se răscoale împotriva neputinţei
sale, dar nu avea puterea.
46
 — De ce te urăşte aşa de mult?
— De ce crezi că mă urăşte, Hayes? Fiindcă sînt
rebel.
Guthrie oftă.
— Mergi pe burtă, Jacob – încearcă să nu-i atragi
atenţia sergentului. O să mă gîndesc eu la ceva.
— Ar cam fi cazul să te las acum, zise Jacob, cu
glasul plin de aceeaşi dezamăgire care-i frămînta
sufletul lui Guthrie.
După ce puse o mînă nesigură pe umărul prietenului
său, se făcu nevăzut în întuneric.
Guthrie rămase să zacă în paie. Auzi pe cineva
vomitînd pe undeva prin apropiere. Un miros acrişor se
adăugă la duhoarea generală de sudoare, de mizerie şi
de carne intrată în putrefacţie.
Acum ştia că doamna Metravish, mama lui Jacob,
avusese dreptate. Exista cu adevărat iadul; acolo se afla
el acum.
Pînă dimineaţa, rana din coastă i se infectase şi făcuse
febră. Totul în jurul lui era un miraj fierbinte, pîlpîind
îndepărtat, dar auzea un răcnet din afară şi ştia cumva că
era ţipătul lui Jacob.
Probabil din cauză că era aşa de îndărătnic, cum ar fi
zis tatăl său, Guthrie supravieţuise şi, după un timp, îşi
revenise. Imediat ce a fost în stare să meargă, a pornit în
47
căutarea prietenului său.
L-a găsit pe Jacob, înfrînt, cu privirea rătăcită,
împingînd cu lopata leşie într-o groapă urît mirositoare.
Nori negri de muşte bîzîiau în jurul lui. Jacob nu-şi
putea mişca buzele, dar ochii lui spuneau „Ai venit prea
tîrziu”. Şi-a dat la o parte cămaşa murdară şi a dat la
iveală o rană pe umărul stîng – un semn de forma unui
diamant.
Pînă în clipa aceea, Guthrie nu-i urîse cu adevărat pe
yankei. Îşi spusese că cei mai mulţi dintre ei erau doar
nişte copii, ca şi el, care crezuseră că războiul avea să
fie o joacă şi descoperiseră că era o treabă cît se poate
de serioasă.
— Care este Pedlov? a întrebat, punînd mîna pe o
lopată ca să nu dea de bănuit cuiva.
Jacob a continuat să muncească.
— Cel care stă-n picioare lîngă poartă, a murmurat el,
care-şi curăţă unghiile cu briceagul.
Guthrie l-a depistat pe individ şi l-a măsurat pe furiş
cu privirea. Gardianul era cam cît el de înalt, dar era mai
în vîrstă şi mai masiv, iar pielea îi era atît de plină de
urme de vărsat de vînt încît trăsăturile îi păreau
deformate.
După o vreme, Pedlov a ridicat ochii şi l-a surprins pe
Guthrie uitîndu-se la el. Cei doi bărbaţi s-au privit un
48
timp în tăcere, după care Pedlov a întors capul, a scuipat
în noroiul plin de gunoaie şi a plecat.
Timp de trei zile, Guthrie l-a urmărit pe sergent,
memorînd obiceiurile şi tabieturile acestuia, învăţîndu-i
programul zilnic. Era slăbit şi bolnav, dar, printr-o
ironie a sorţii, Pedlov devenise scopul care-l ţinea în
viaţă.
Cînd simţea că-l lasă puterile, nu trebuia să facă
altceva, decît să-şi imagineze fierul roşu lipindu-se de
carnea lui Jacob.
Într-un tîrziu, Pedlov a fost pus de pază noaptea, la
poarta dinspre sud, iar asta era pe gustul lui Guthrie,
fiindcă voia într-adevăr să o apuce spre sud.
La o oră după căderea nopţii, s-a strecurat în spatele
sergentului şi l-a lovit după cap cu un pietroi pe care-l
alesese tocmai cu acest scop. L-a tras pe Pedlov în
spatele şirului de butoaie cu apă de ploaie şi i-a luat
cuţitul şi uniforma.
În cîteva clipe, Guthrie şi-a schimbat hainele vechi,
pătate de sînge, cu uniforma albastră a Uniunii şi, cu
palmele transpirate, a apucat puşca. Cîteva minute mai
tîrziu, a avut de grijă să stea mai în umbră cînd au trecut
pe lîngă el vreo şase yankei, care l-au salutat fără prea
mult entuziasm, iar el le-a răspuns printr-un mormăit.
Cînd Pedlov a început să-şi revină, Guthrie a pus
49
căcîiul cizmei pe gîtul lui şi i-a zis:
— Nu m-ar deranja să-ţi strivesc răsuflătoarea ca pe o
păpădie, burtă-verde, aşa că să nu-mi dai motive în plus
faţă de cele pe care le am deja.
Yankeul a scos un sunet gîtuit, iar Guthrie s-a aplecat
să-i pună căluş la gură cu propria sa basma galbenă şi i-
a legat mîinile.
După aceea, Guthrie a intrat în baracă şi l-a ridicat pe
Jacob, împreună cu alţi şase inşi care păreau destul de
zdraveni ca să poată merge. Cînd a ieşit cu grupul pe
poarta dinspre sud, oricine l-ar fi văzut în lumina slabă,
cenuşie a acelei dimineţi îngheţate, ar fi crezut că este
un sergent al Uniunii care ducea la muncă un
detaşament de prizonieri.
Deşi în realitate şi el, şi ceilalţi scăpaseră, în acel
moment al visului, Guthrie se trezea în mod aproape
invariabil înapoi în închisoarea aceea împuţită şi se visa
ars cu fierul înroşit, aşa cum fusese Jacob. Această
experienţă era atît de reală, încît Guthrie se trezea cu o
zvîcnire violentă, se ridica pe coate şi privea nedumerit
în jur. Tob, care dormea făcut covrig la picioarele lui,
scheuna încet a nemulţumire.
Trupul lui Guthrie era scăldat în sudoare. Îşi căută
prin întunericul din cort pistolul şi-l apucă cu palma
udă. Li trebuiră mai mult de cinci minute ca să
50
discearnă între atunci şi acum, pentru ca apoi să cadă
într-un somn agitat, superficial.
Se auzi o explozie asurzitoare, care făcu să zăngăne
geamurile de la clădirea şcolii, iar Molly Hagart, o fetiţă
de şase ani, cu ochi albaştri şi două codiţe subţiri, negre,
sări din scaun. Ridicînd agitată mîna în sus, ea strigă:
— Domnişoara învăţătoare, e cutremurul?
Inima Carolinei tocmai îşi potolea bătaia.
— Nu, Molly, spuse ea, ridicînd vocea să se facă
auzită peste hohotele nervoase de rîs ale celorlalţi copii.
A fost o explozie de dinamită.
— Poate că cineva jefuieşte banca! zise Johnny
Wilbin, agitîndu-şi pistruii pe faţa palidă.
— Sau poate că vechea mină Maitland s-a prăbuşit,
speculă Pervis Thatcher.
Mina de cărbune moştenită de Miss Phoebe şi Miss
Ethel fusese închisă în urmă cu cinci ani, dar între timp
făcuse destul de mulţi bani, care să le întreţină pe
bătrînele doamne tot restul vieţii lor.
— Linişte, copii, rosti Caroline cu fermitate. Dacă
este ceva ce ar trebui să ştim, va veni cineva să ne
spună.
— Este domnul Hayes, dinamitează să scoată cupru,
atîta tot, spuse Martin Bates, acelaşi băieţel care-i
spusese Carolinei despre escapadele lui Guthrie Hayes
51
din timpul războiului, după ce se lăudase plin de
mîndrie că tatăl său era prieten cu el. Nu poţi săpa o
mină fără să foloseşti dinamită. Are un loc undeva pe
lîngă Ribbon Creek.
Caroline reţinu informaţia şi readuse cu hotărîre
atenţia copiilor înapoi la treburile lor. Dar după
terminarea orelor şi după ce spălă tabla, mătură podeaua
şi strînse steagul din suportul de lîngă uşă, se duse în
grabă la grajdul de unde se închiriau cai şi ceru un cal şi
o trăsură.
Plăti taxa de zece cenţi, apoi porni spre Ribbon Creek.
Era ora patru şi jumătate după-amiaza cînd găsi tabăra
domnului Hayes după fumul de la focul de tabără.
Un cîrd de găini furioase se împrăştiară sub copitele
calului obosit, agitîndu-şi aripile, iar Tob alergă în
salturi înspre ea, lătrînd fără prea multă convingere.
Guthrie Hayes nu se afla în mină, aşa cum se
aşteptase Caroline, ci era aplecat peste o albie de rufe,
cu mînecile suflecate şi cu mîinile băgate pînă la coate
în apa plină de spumă. Ea îl văzu făcîndu-şi de lucru cu
plasturele cel negru, după care veni spre ea agale,
trecînd pe lîngă funia de rufe pe care atîrnau la uscat
cîteva perechi de pantaloni.
— Bună, Miss Chalmers, rosti el, în stilul lui
neobrăzat.
52
 Pusese mîinile în şolduri acum. Nu avea pălăria pe
cap, iar părul lui bogat, castaniu, lucea în soare.
Caroline se aplecă puţin în faţă, ţinînd încă hăţurile în
mînă şi se uită cercetător la el.
— Aş fi putut să jur că ieri aveai plasturele peste
ochiul drept.
Domnul Hayes duse mîna la plasture, apoi o lăsă
repede în jos.
— Te-ai înşelat, Miss Chalmers, replică el politicos.
Ea se ridică în picioare şi înfăşură hăţurile cu grijă în
jurul levierului de frînă.
— Nu cred, i-o întoarse ea. De obicei nu mă înşel
cînd e vorba de asemenea lucruri. Observ detaliile. Vrei
să mă ajuţi să cobor, te rog?
El ezită un moment, apoi se apropie de trăsură. Cînd
mîinile lui îi cuprinseră talia, Caroline regretă că-l
obligase să facă acest gest de politeţe. O dulce
fierbinţeală îi coborî în valuri spre picioare din punctul
de contact, şi, odată ajunsă în degetele de la picioare,
năvăli din nou în sus, izbindu-se de punctul de îmbinare
al coapselor ei.
Caroline trase aer în piept şi se îmbujoră la faţă cînd
văzu că domnul Hayes era conştient de reacţia ei
scandaloasă. El căpătase din nou zîmbetul acela oblic şi-
şi ţinea privirea fixată pe gura Carolinei.
53
 Pentru o clipă, ea crezu că el o să aibă îndrăzneala s-o
sărute.
Dar, spre marea ei uşurare şi nemărginita ei
dezamăgire, o lăsă să alunece lipită de trupul lui şi o
aşeză pe picioarele tremurînde pe pămînt. El stătea încă
atît de aproape de ea, încît îi simţea mirosul de soare şi
transpiraţia din haine şi-i putea simţi căldura puternică a
trupului.
— Ştii, zise el senin, nu este tocmai potrivit să vii aici
singură.
Inima Carolinei pierdu o bătaie şi pielea dintre sîni i
se umezi.
— Eşti un adevărat gentleman, spuse ea, deşi nu era
deloc sigură de lucrul acesta.
Ochiul lui verde clipi.
— Dacă spui tu, Miss Chalmers.
— Te deranjează dacă te dai puţin mai departe?
Numai puţin? întrebă Caroline cu respiraţia întretăiată.
Deşi era o zi călduţă de aprilie, şi dinspre munţi adia o
briză proaspătă, ea simţea fierbinţeala unei zile de
august.
— Desigur, răspunse domnul Hayes.
Dar nu făcu nici o mişcare. În afară de cea necesară
pentru a-şi lipi gura de buzele Carolinei.
Cînd buzele lui o atinseră, ea înţepeni de parcă ar fi
54
fost lovită de trăsnet şi scînci a protest, amestecat cu
acceptare înainte ca el s-o sărute de-a binelea.
În nici un fel nu semăna cu sărutările date în fugă,
discrete, pe care Seaton i le furase în timpul plimbărilor
lor, sau în salon, cînd Miss Phoebe şi Miss Ethel nu erau
primprejur. Buzele lui Guthrie erau calde şi moi, dar
reuşeau să le îmblînzească pe-ale ei cu ajutorul plin de
pricepere al limbii.
Caroline închisese ochii după şocul iniţial, dar îi
deschise iarăşi, făcîndu-i mari, cînd simţi prima
intruziune neruşinată. Spre marea ei umilinţă, nu putu să
se desprindă de gura lui; limba ei veni în întîmpinarea
limbii lui ca un îndrăgostit pătimaş.
Într-un tîrziu, el se trase înapoi, cu buzele arcuite de
un zîmbet leneş, cu mîinile încă pe talia Carolinei.
— Te-a sărutat vreodată astfel prietenul tău,
gentlemanul? Bărbatul acela pe care pretinzi că-l
iubeşti?
Obrajii Carolinei luară foc, şi ea se smulse din mîinile
lui Guthrie ca să-şi netezească cu palmele umede
poalele rochiei cadrilate.
— Bineînţeles, minţi ea. Tot timpul.
Expresia lui Guthrie era aproape compătimitoare.
— Adevărat? o tachină el.
Apoi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat, se răsuci şi
55
porni înapoi spre albia de rufe.
— Ăsta a fost un test, dăscăliţo, deşi e greu de spus
dacă l-ai trecut sau nu. S-ar putea să crezi că-l iubeşti pe
Seaton Flynn, dar nu-l iubeşti.
Caroline privi uimită cum Guthrie scoase o cămaşă
albastră de bumbac din apa cu săpun şi o clăti într-o
găleată cu apă oarecum mai curată. După ce stoarse
cămaşa, o întinse, o scutură o dată zdravăn şi o atîrnă cu
mare pricepere pe frînghia de rufe, alături de cîteva
perechi de pantaloni.
Caroline era atît de impresionată, mai întîi de sărutul
lui, iar acum de tupeul lui, încît nu putea nici să
vorbească.
— Ce cauţi aici, Caroline? întrebă el într-un tîrziu,
uitîndu-se la ea în timp ce se întorcea la albie să spele
altă cămaşă.
Ea mişcă buzele dar, cum nu ieşi nici un sunet, mai
încercă o dată. De data aceasta, reuşi să vorbească.
Deocamdată, avea de gînd să treacă peste tupeul lui
revoltător.
— Am venit să văd care e hotărîrea ta. În legătură cu
domnul Flynn, vreau să spun.
El ridică din umeri.
— N-am luat nici o hotărîre, spuse el, frecînd insistent
altă cămaşă de marginile de tablă ale albiei.
56
 Caroline începu să se plimbe de colo-colo. Nu mai
văzuse un bărbat spălînd rufe, iar priveliştea aceasta era
şi mai deconcertantă decît celelalte şocuri pe care le
suferise deja. Ştia că ar fi trebuit să se urce în trăsura ei
închiriată şi să plece, dar nu se putea hotărî s-o facă.
— Mă surprinde că n-ai o nevastă, domnule Hayes,
spuse ea.
— După sărutul acela, răspunse el, făcîndu-i cu
ochiul, cred c-ai face mai bine să-mi spui Guthrie.
Caroline se întoarse cu spatele pentru o clipă,
încrucişîndu-şi braţele, fiindcă era sigură că fiecare
bucăţică din pielea ei aflată la vedere era roşie cu para.
Cînd se răsuci din nou spre el, îl văzu spălînd a doua
cămaşă.
Muşchii braţelor sale bronzate se încordară puternic
cînd stoarse cămaşa.
— Ce zici? o îmboldi el.
— Asta e condiţia pe care o pui? Vreau să spun, că
trebuie să te strig pe numele mic?
El se gîndi puţin.
— Da.
— Şi dacă fac asta, promiţi să-l salvezi pe domnul
Flynn?
— Nu, răspunse el, scuturînd cămaşa şi agăţînd-o pe
frînghie.
57
 Indignarea Carolinei creştea.
— Acesta nu este un joc, domnule Hayes. E vorba de
viaţa cuiva!
— Guthrie, o corectă el încăpăţînat. Şi viaţa altcuiva
s-a sfîrşit în timp ce era jefuită o diligenţă.
— Bine! ţipă Caroline. „Guthrie!”
El zîmbi.
— Nu-l iubeşti, îi reaminti el.
Se părea că terminase de spălat, fiindcă îşi trăgea în
jos mînecile maieului de piele.
Caroline îşi imagină cu satisfacţie cum ar vărsa
întregul conţinut al albiei de rufe în capul lui Guthrie
Hayes. Nu-ndrăzni desigur, să meargă mai departe, dar
găsi o oarecare plăcere în această fantezie.
— Îl iubesc cu adevărat, insistă ea.
— Ba nu-l iubeşti, replică Guthrie calm.
Apoi făcu un gest larg de invitaţie spre butucul aşezat
în picioare lîngă foc.
— La un loc, Caroline, şi-o să-ţi explic totul.
Aroganţa dlui Hayes era întrecută numai de proasta
lui creştere.
— Pentru tine sînt Miss Chalmers! spuse ea,
încrucişîndu-şi braţele şi încăpăţînîndu-se să rămînă în
picioare.
— Nu şi dacă vrei să-ţi scot amorezul din închisoare,
58
îi explică Guthrie pe un ton cordial. Şi-acum, Caroline,
stai jos înainte să uit că am fost educat să tratez orice
cucoană nervoasă ca pe o doamnă.
Caroline se apropie în silă de butuc şi se aşeză.
— Ce s-a întîmplat cu ochiul tău? întrebă ea, ca să-i
distragă atenţia de la faptul că trebuia să se retragă
învinsă din bătălia aceea.
El se aplecă şi-şi umplu cana cu cafea, care arăta a fi
suficient de groasă pentru a unge o osie de căruţă şi o
privi peste marginea cănii preţ de cîteva minute înainte
de a răspunde:
— Poate că l-am pierdut în război, spuse el în doi
peri. Vrei nişte cafea?
Ea-şi netezi poalele rochiei.
— Aş prefera ceai.
Guthrie execută o semi-plecăciune ironică.
— Sînt sigur că ai prefera, dăscăliţo, dar n-am decît
cafea.
Caroline îşi aminti ce consistenţă avea băutura
respectivă şi ridica inconştient buza în semn de dispreţ.
— Nu, mulţumesc, rosti ea cu o politeţe rece. Şi-
acum, dacă am putea trece la afaceri.
El trase o ladă de lemn şi se aşeză alături de ea.
— Care afaceri?
Ea trase aer adînc în piept, apoi îl slobozi încet,
59
străduindu-se să-şi controleze furia.
— Salvarea dlui Flynn, bineînţeles.
Guthrie clătină cana de cafea, apoi cercetă urmele de
zaţ împrăştiate pe pereţii ei.
— Întotdeauna eşti aşa de insistentă?
— Da, răspunse Caroline cu sinceritate.
Niciodată nu ratase un scop pe care se hotărîse cu
adevărat să-l atingă, cu excepţia faptului că nu-şi găsise
surorile, dar nu renunţase la asta, bineînţeles. Numai că
fusese nevoită să dea prioritate problemei lui Flynn,
deoarece era vorba de viaţă şi de moarte.
Domnul Hayes mai sorbi o dată din cafea, după care
aruncă ceea ce mai rămăsese în focul care începea să se
stingă.
— Ei bine, dăscăliţo, spuse el, aplecîndu-se puţin şi
aşezîndu-şi coatele pe genunchi, uneori n-ai încotro,
trebuie să fluturi steagul alb.
Pentru o clipă, vocea lui căpătă o nuanţă distantă,
chinuită.
— Da, spuse el din nou şi vocea îi era aspră ca o pată
de rugină.
— Ce-a fost asta? întrebă Caroline, sincer interesată.
— Confederaţia, în orice caz, spuse el.
Privirea lui ţintea departe, spre o mulţime de vise,
toate dragi, toate pierdute.
60
 Ea oftă, pătrunsă de o tristeţe adîncă.
— Trebuie să mai fie şi altceva, spuse ea într-un
tîrziu, cu o voce blîndă.
Zîmbetul lui apăru brusc, luminos, ca un soare ieşit
dintre nori, fiindcă prin minte îi trecuse o imagine
anume.
— Şi dac-ar fi, răspunse el grăbit, nu e treaba ta.
Caroline se simţi pusă la punct.
— Oricum nu-mi pasă, minţi ea.
Urmă o tăcere lungă şi grea.
— Ei bine, izbucni Caroline în cele din urmă, trebuie
să vrei ceva! Toată lumea vrea.
Guthrie nu se grăbi să-i dea un răspuns. Privirea lui
alunecă pe silueta ei zveltă, apoi reveni pe faţa ei.
Apoi ridică din umeri.
— Vreau o nevastă, Caroline, spuse el. O nevastă
blîndă, caldă, moale ca o pernă.
Deşi nu aspira să se mărite nicicum cu bărbatul
acesta, Caroline fu ofensată de remarca lui. Ea era la fel
de blîndă şi caldă ca oricine, dar în ce priveşte
moliciunea unei perne, asta-i lipsea.
— Vrei să spui că vrei o nevastă grasă, spuse ea, ca
să-şi apere mîndria rănită.
Guthrie izbucni în rîs.
— Îmi pare rău, Caroline. N-am vrut să te jignesc.
61
 — Nu m-ai jignit, minţi ea silit, aranjîndu-şi fustele.
Apoi îl privi din nou în ochi.
— Ţi-ai ales această… nevastă?
— Cam aşa ceva, spuse el cu un oftat pătimaş,
mulţumit, care-i înfierbîntă sîngele Carolinei. O cheamă
Miss Adabelle Rogers şi locuieşte în Cheyenne.
Caroline îşi mută privirea, sperînd să ascundă
înţepătura neaşteptată de durere pe care i-o cauzase
anunţul lui.
Nu putea înţelege de ce-i păsa dacă domnul Hayes
voia să-şi ia o mireasă sau nu, din moment ce ea era pe
cale să se mărite cu Seaton. Dar îi păsa.
— Mă-ntreb ce-ar spune dacă ar şti că m-ai sărutat,
spuse ea, ca să nu-i rămînă datoare.
— Mi-ar scoate şi celălalt ochi, răspunse Guthrie,
amuzat.
Caroline se cutremură, apoi se ridică repezită în
picioare.
— Este dezgustător să vorbeşti aşa, protestă ea.
Guthrie se uită la ea cu un fel de compătimire
răbdătoare, care-i jigni încă o dată demnitatea. Era
sigură că el gîndea că voia să-l scoată pe Seaton din
închisoare din cauză că nimeni altcineva, în afară de un
criminal, n-ar dori o învăţătoare demodată şi slăbănoagă
ca ea.
62
 Brusc, hotărî că nu mai poate suporta prezenta
domnului Hayes, chiar dacă asta însemna salvarea lui
Seaton de la spînzurătoare. Îi venea să plîngă, iar
respectul de sine decretă că nu-şi putea permite să fie
iarăşi văzută plîngînd de către bărbatul acesta.
— Sînt sigură că voi doi vă potriviţi foarte bine, spuse
ea, după care păşi ţanţoşă la trăsură şi urcă scara.
Nu observă că Guthrie era în spatele ei pînă cînd el o
apucă de talie şi-o ridică uşor, să o dea jos.
Speriată, se răsuci în braţele lui. Scoase un mic ţipăt
de protest, apoi mîinile ei se aşezară în mod automat pe
umerii lui, în timp ce buzele lui îi găsiră gura şi o
cuceriră.
— Acum plec, şopti Caroline, ameţită, după sărutul
lui.
— Rămîi la cină, o anunţă Guthrie, cu voce răguşită,
după care o luă de mînă şi o conduse înapoi la foc.

CAPITOLUL 3
— Povesteşte-mi despre tine, spuse Guthrie,
ghemuindu-se să ridice capacul de pe vasul aşezat pe
cărbuni şi să mestece în el. Aroma pătrunzătoare a
tocăniţei se ridică în aerul primăvăratic, sporindu-i
foamea.
Caroline stătea pe acelaşi butuc pe care stătuse şi mai-
63
nainte cu un aer sfidător, arătînd totuşi de parcă ar fi fost
gata să fugă şi să se ascundă în pădure. Îşi netezi fustele
pe genunchi şi mai ridică bărbia cu o treaptă.
— Sînt institutoare, răspunse ea, făcînd un efort să fie
cooperantă. Şi, după cum ştii, sînt prietenă apropiată cu
domnul Seaton Flynn.
— Tu n-ai tată? o întrerupse Guthrie, trîntind capacul
este tocana care fierbea în clocot.
Yankeii ăştia îl uimeau de fiecare dată. Acolo de unde
venea el, bărbaţii aveau grijă de femeile lor, în loc să le
lase să hoinărească prin ţinut şi să între în încurcături.
— Sau un frate?
Caroline făcu ochii mari.
— Poftim?
— În mod sigur n-ai nici o rudă de parte bărbătească,
spuse el calm, aşezîndu-se pe lada de lemn. Dac-ai avea,
n-ai umbla aiurea prin zonă ca un pui zburătăcit prin
ogradă, dînd buzna peste bărbaţii cu care nici n-ar trebui
să stai de vorbă.
Ea nu clipi şi nici nu-şi mută privirea.
— Bărbaţi ca tine, domnule Hayes?
— Da. Bărbaţi ca mine. Dacă aş avea o fiică şi ea ar
năvăli într-un birt aşa cum ai făcut tu ieri, aş pune-o cu
fundul în sus pe genunchi. Cît despre îndrăzneala de a
veni în tabăra unui bărbat singură…
64
 Se opri şi scutură din cap a mirare.
Valuri de sînge urcară pe gîtul lui Caroline şi i se
opriră în obraji. Ea dădu să se ridice, dar el o prinse de
braţ şi o opri.
— Eşti singură pe lume, Caroline? în afară de Flynn,
bineînţeles?
Ochii Carolinei luciră de lacrimi. Ea clipi să le
alunge.
— Nu. Am două protectoare, Miss Phoebe şi Miss
Ethel Mailand. Ele m-au adoptat cînd aveam opt ani şi
le iubesc foarte mult.
Guthrie se rezemă cu coatele de genunchi şi-şi propti
bărbia pe dosul palmelor suprapuse.
— De ce a fost nevoie să fii adoptată cînd aveai opt
ani? întrebă el.
Interesul lui era sincer.
Caroline oftă.
— Am locuit la Chicago, împreună cu mama mea şi
cu celelalte două surori ale mele, în casa bunicii. Bunica
a murit cînd aveam eu şapte ani şi a trebuit să ne mutăm
într-un apartament, fiindcă nu aveam bani. Mama – cam
bea. A încercat să lucreze într-o fabrică de pantofi, dar
nu prea reuşea să stea trează.
Caroline ezită puţin şi-i cercetă faţa pentru o clipă, ca
pentru a vedea dacă era bine să continue.
65
 — După puţin timp mama a început să aducă acasă tot
felul de bărbaţi.
Ochii ei scrutară privirea fixă a lui Guthrie, apoi
schimbară direcţia.
— Ei îi dădeau bani şi lucrurile au mers mai bine
pentru o vreme. Dar pe urmă a apărut soldatul acela –
domnul Harrington.
Guthrie dădu din cap încurajator.
— Domnul Harrinton era sergent, cred, şi nu-i
plăceau copiii. Nu i-a trebuit multă vreme pînă s-o
convingă pe mama că mie, lui Lily şi Emmei ne-ar fi
mai bine dacă ne-am încerca norocul într-un tren de
orfani, decît să creştem în Chicago.
Lăsă privirea în jos spre degetele încleştate în poală,
care-i albiseră la încheieturi.
— Poate că a avut dreptate. Probabil că am fi sfîrşit ca
muncitoare într-o fabrică. Sau mai rău.
Guthrie întinse o mînă şi o strînse peste palmele ei
împreunate, dorindu-şi să o poată proteja cumva.
— Protectoarele tale nu le-au adoptat şi pe Lily şi
Emma?
Caroline îşi muşcă buza de jos, încercînd să-şi învingă
vechea durere şi scutură din cap.
— Au trimis pe o vecină să le aducă o fată de la tren,
fiindcă voiau pe cineva să le ţină companie cînd plecau
66
în vest. Păcatul mare este că Miss Phoebe şi Miss Ethel
sînt cele mai bune, şi cele mai generoase femei din
lume. Cred că ele le-ar fi luat şi pe surorile mele, dacă ar
fi venit la gară şi le-ar fi văzut.
El îşi plimbă degetul mare pe dosul palmei şi simţi
nevoia să o ia în braţe şi să o ţină strîns. Cu cît auzea
mai multe, cu atît mai bine înţelegea nevoia ei disperată
de a crede în Seaton Flynn. Probabil credea că avocatul
acela i-ar fi oferit un cămin, împreună cu tot ceea ce-i
lipsise cînd era mică.
— Ai reuşit să ţii legătura cu Lily şi cu Emma?
întrebă el.
Caroline scutură din cap. Genele i se umeziră din nou.
— N-am nici cea mai mică idee unde ar putea fi. Nu
ştiu nici măcar dacă mai sînt în viaţă.
— Ce-ai făcut ca să le găseşti?
Ea ridică o clipă ochii.
— Am scris o scrisoare la agenţia din Chicago, care
ne-a trimis în vest, dar ei nu mi-au putut spune nimic.
Aşa că pe urmă am scris o carte.
— O carte?
Guthrie nu-i dădu drumul Carolinei, o ţinea de mînă.
Iar ea nu încercă să şi-o retragă, deşi el era convins că
asta era numai din cauză că uitase că mîinile lor se
atingeau.
67
 Ea dădu din cap.
— Este numai o carte subţire, care povesteşte ce s-a
întîmplat cu Lily, cu Emma şi cu mine – cum a trebuit
să plecăm de-acasă într-un tren de orfani şi restul. Sper
că, atunci cînd va fi tipărită, surorile mele vor vedea
cartea, sau vor auzi despre ea şi vor lua legătura cu
mine.
— Ai aranjat deja să fie publicată?
Caroline se lumină de mîndrie, evident încîntată de
efortul ei literar, iar Guthrie se trezi că-şi dorea s-o
citească. Dar, totodată, nu era sigur că ar putea suporta
multă vreme gîndul la trei fetiţe lăsate într-un tren fără
nimeni care să le poarte de grijă.
— Am fost plătită cu o sută de dolari pentru ea, spuse
Caroline.
Guthrie zîmbi strîmb.
— E o sumă frumuşică de bani, îşi dădu el cu părerea
şi-i dădu drumul la mînă pentru a mesteca iarăşi în
mîncare.
— Dar povestea ta care e, Guthrie? întrebă ea,
surprinzîndu-l cu garda coborîtă. Ai familie?
Zîmbetul lui păli.
— S-ar putea spune şi aşa, admise el, dar numai cu
foarte multă generozitate. Tatăl meu era un arendaş
beţiv, care lucra în apropiere de Richmond, Virginia, iar
68
mama a plecat de-acasă cînd eu aveam patru ani. Am
fost crescut de sora mea Iris.
— Pari o persoană foarte educată, comentă Caroline.
Eu n-am mers la şcoală decît după ce m-au adoptat
surorile Maitland, deşi bunica mea mă învăţase alfabetul
şi îmi arătase cum să-mi scriu numele.
Guthrie fu impresionat de această nouă confidenţă,
dar nu voia s-o lase pe Caroline să vadă că-i părea rău
pentru copilăria ei, aşa că se ridică şi se duse pînă la
cort, de unde se întoarse cu două farfurii de tablă şi două
linguri, după care răspunse:
— Am primit instruire în casa stăpînilor plantaţiei,
împreună cu fiii lor.
Caroline se uită la el cum punea tocană în castroane
cu o lingură de lemn.
— Şi sora ta?
— Ea era dusă la vremea aceea.
— Dusă? înghiţi Caroline în sec.
Guthrie îi văzu spaima din ochi; îi era teamă că avea
să dea, într-un tîrziu, de urma surorilor ei, numai să afle
că urmele lor se opreau în dreptul unor pietre de
mormînt.
— Nu moartă, făcu el corecţia, întinzîndu-i una dintre
farfurii şi o lingură. Iris a fugit cu un vînzător ambulant.
Nu e decît o bănuială, dar cred că n-a vrut decît să scape
69
de bătrînu’.
Caroline dădu din cap a compătimire.
— Ţi-a scris vreodată?
— O dată, răspunse Guthrie, concentrîndu-se asupra
farfuriei sale. De undeva din Atlanta. Individul cu care
fugise fusese înrolat în armată, iar ea lucra pentru o
croitoreasă.
Soarele cobora încet în spatele munţilor şi Caroline
aruncă o privire în direcţia oraşului. Voia, evident, să se
întoarcă în Bolton înainte de căderea întunericului.
Dăduse deja dovadă de mare îndrăzneală, pentru o lady,
cînd venise la tabără singură. Dacă ar fi rămas dincolo
de apusul soarelui, s-ar fi iscat felul acela de scandal
despre care oamenii vorbesc ani de zile.
— Tocana ta este bună, zise ea, ridicînd în lingură o
bucată de carne. Este carne de vită?
— De urs, răspunse Guthrie.
Caroline lăsă lingura în farfurie.
— Am văzut odată un urs dresat. A trecut prin oraş cu
un circ de doi bani şi avea blana roasă şi ochii trişti. Îl
ţineau într-o cuşcă şi el mormăia atît de jalnic încît am
crezut că o să mi se frîngă inima.
Guthrie hotărî că, dacă norocul lui nu era păcătos,
atunci n-avea noroc deloc. Părea că orice subiect care
apărea în discuţie era menit să-i trezească o amintire
70
nefericită Carolinei.
El o privi, fascinat, cum se scutură de amintirile triste,
îşi îndreptă umerii şi puse farfuria deoparte. Tob, apăru
imediat pentru a înfuleca resturile.
— Nu mai pot suporta incertitudinea nici măcar o
clipă, spuse ea. Trebuie să ştiu dacă ţi-ai schimbat
hotărîrea. Vreau să spun în legătură cu ajutorul pentru
domnul Flynn.
Guthrie puse farfuria jos, oftă, şi-şi trecu degetele prin
păr.
— Nu cred, spuse el cu părere de rău. Vreau să sap
mina asta, apoi, să-mi construiesc o casă. Şi-apoi, să-ţi
spun drept, n-am nevoie de necazurile pe care mi le-ar
aduce planul tău.
Văzu cum cuvintele lui nu numai că o dezamăgiră
crunt pe Caroline, dar o şi răniră. Nu intenţionase asta.
Ea-şi acoperi faţa cu amîndouă mîinile, făcînd un
efort evident să-şi păstreze cumpătul, dar umerii i se
cutremurară şi nu-şi putu înfrîna suspinele.
Guthrie se simţi ca străpuns de o baionetă de yankeu.
— Caroline, te rog, nu plînge. O să găseşti un alt
bărbat într-o zi.
Caroline izbucni, îndurerată:
— Nu vreau alt bărbat! hohoti ea. Îl vreau pe Seaton
Flynn!
71
 Guthrie mormăi o înjurătură, se ridică brusc în
picioare şi începu să se plimbe agitat în jurul focului, în
timp ce cîinele se uita la el cu capul ridicat şi lăsat pe-o
parte a mirare.
— După toate aparentele, individul este un hot şi un
ucigaş! răcni Guthrie. La dracu’, Caroline – chiar şi tu
meriţi mai mult decît atît!
— Chiar şi tu? strigă ea, punînd mîinile în şolduri. Ce
anume vrei să spui cu asta, Guthrie Hayes?
El stătu în loc, zvîrli mîinile în lături, apoi le lăsă în
jos, pocnindu-le de coapse.
— Eşti destul de drăguţă, declară el nefericit. Numai
că eşti cam uscăţivă!
Lividă la faţă, Caroline îşi încrucişă braţele peste sînii
mici, dar frumoşi.
— Dacă o să mănînc prăjituri şi plăcinte pînă mă fac
mai grasă ca o vacă bătrînă dusă la păscut, atunci o să
mă ajuţi?
Fără să vrea, Guthrie izbucni în rîs, dar asta nu
însemna că nu era descurajat şi supărat. Ba era, şi încă
foarte tare.
— Caroline, nu discutăm despre situaţia ta aici.
Vorbim despre eliberarea din închisoare a unui individ
condamnat pentru crimă. Ai idee cît de gravă e
problema asta?
72
 — Dacă acuzaţiile aduse lui Seaton ar fi adevărate,
insistă Caroline, ar fi gravă. Dar, din moment ce a fost
condamnat pe nedrept, salvarea lui de la spînzurătoare
este un act de dreptate. Ai fi un fel de Robin Hood.
— Te rog, şopti Guthrie, apăsîndu-şi ochii cu două
degete, fără să dea plasturele la o parte.
Li zvîcnea capul.
— Ei bine, dacă poţi trăi avînd moartea unui om
nevinovat pe conştiinţă, treaba ta, spuse Caroline.
Porni din nou spre trăsura ei dar, ca şi data trecută,
Guthrie o opri.
— Ce ai de gînd să faci? o interogă el, îngustîndu-şi
ochiul.
Caroline îşi smulse braţul din mîna lui.
— Dacă nu vrei să mă ajuţi, atunci o să fac eu însămi
ceea ce e de făcut.
Guthrie mîrîi.
— Ai fi în stare, nu-i aşa? izbucni el furios. Ai risca
să-ţi frîngi gîtul ăla de tîmpită ca să-l scoţi pe escroc din
închisoare!
— Nu este escroc, susţinu Caroline indignată, scutu-
rîndu-şi mînecile de praf cu lovituri nervoase. Şi ţi-aş fi
recunoscătoare dacă n-ai folosi cuvinte urîte în prezenţa
mea.
— L-auzi, chiar aşa? rosti el tărăgănat, cu o sclipire în
73
ochi. Nu cumva uiţi, dăscăliţo, că ai nevoie de ajutorul
meu?
— N-am uitat asta nici o clipă, spuse Caroline
înmuindu-se. Acum trebuie să plec, dacă-mi dai voie.
Am nişte treburi de aranjat.
El o apucă de umeri şi o scutură uşor.
— Uite ce e, zise el, nu-ţi dau voie nici măcar să te
apropii de Laramie, m-ai auzit? Şi, mai ales, nu vreau
să-mi faci cu mîna de la fereastra închisorii!
— Ce vrei tu, îl repezi Caroline, nu mă priveşte. Bună
seara, domnule Hayes şi mulţumesc foarte mult pentru
tocană.
Străbătu drumul pînă la trăsura ei, apoi urcă, iar
Guthrie îşi dădu seama că, dacă nu intervenea cu
hotărîre, ea avea să facă vreo încercare nesăbuită de a-l
ajuta pe Flynn şi-ar fi fost în cele din urmă ori
împuşcată, ori arestată, ori amîndouă.
— Bine, oftă el, ridicînd ochii spre ea. O să vorbesc
cu martorii, şi cu Flynn şi cu şeriful care l-a arestat.
Dacă tot o să mai cred că e vinovat după ce fac toate
astea, n-o să mişc un deget să-l eliberez. Ne-am înţeles,
Caroline?
Un zîmbet triumfător îi lumină faţa, strălucind ca
soarele în dimineaţa de Paşte şi, deşi era cea mai plăcută
imagine pe care Guthrie o văzuse vreodată, se simţi
74
rănit.
— Te vom aştepta la cină mîine seară, la ora şase, îl
anunţă ea, apucînd hăţurile. După aceea, eu şi cu tine
vom discuta amănuntele privitoare la salvarea lui
Seaton. Au arestat pe cine nu trebuia, Guthrie. Vei
vedea!
El făcu un pas înapoi.
— Ar fi mai bine să pleci de-aici. Probabil că lumea a
început şi-aşa să vorbească.
Expresia de pe faţa Carolinei spunea că nu-i păsa de
bîrfe. Era evident că tot ce-şi dorea era şansa de a-şi
clădi o viaţă fericită alături de bărbatul pe care credea
că-l iubeşte, iar Guthrie se oferise voluntar să
transforme acest vis în realitate.
El oftă şi îşi trecu degetele prin păr. Ce ciudat cum
putea un bărbat să îmbătrînească fără să devină în mod
necesar mai înţelept.
În dimineaţa următoare, Guthrie se duse să lucreze în
mină ca de obicei. Folosi tîrnăcopul şi lopata pe rînd,
pînă ce sudoarea îi făcu părul leoarcă şi i se prelinse pe
frunte. Cămaşa se lipise de el şi îşi imagina că mirosea
mai rău decît birtul „Scuipat din focul iadului” într-o
noapte de sîmbătă din August.
Dacă voia s-o facă pe Adabelle fericită, atunci cînd ea
avea să vină să locuiască cu el în Bolton, trebuia să dea
75
mai multă atenţie amănuntelor rafinate ale vieţii.
Lucră pînă ce soarele stătu să apună, după care ieşi
împleticindu-se din puţul minei. Găsi o bucată de săpun
într-un desag, apoi smulse o cămaşă curată şi o pereche
de pantaloni de pe frînghia de rufe, unde le atîrnase cu o
zi mai înainte.
În mod normal, reflectă el, în timp ce-şi croia drum
printre tufele de bumbac să ajungă la pîrîu, n-ar fi
trebuit să ia cina cu Caroline. Asta n-ar face decît să-i
dea speranţa că el avea să-l scoată pe neisprăvitul acela
de amorez al ei din pîrnaie şi, în plus, invitaţia ei eram
dubioasă.
Era posibil ca ea să nu-l aştepte deloc.
Ajuns la pîrîu, Guthrie aruncă o privire spre apă, se
cutremură, apoi se aşeză pe iarba de pe mal să-şi scoată
cizmele. Probabil că nici mîncarea n-o să fie bună, se
gîndi el, dacă stai să te gîndeşti la silueta uscăţivă a
Carolinei.
Îşi dădu bretelele în jos şi se dezbrăcă de cămaşa
soioasă, îmbibată de transpiraţie. Tob veni după el,
alergînd în salturi între stăpînul lui şi pîrîul rece ca
gheaţa.
Cîinele scînci a milă cînd îl văzu pe Guthrie
îndreptîndu-se zgribulit către pîrîu cu săpunul în mînă.
Cînd băgă piciorul în apă, Guthrie scăpă o înjurătură.
76
Nu era nici mai mult, nici mai puţin decît zăpadă topită.
Dac-ar fi aşteptat pînă sîmbătă, ar fi făcut o baie caldă
la, Scuipat din focul iadului”, sus, la etaj. Guthrie se
frecă cu săpun din creştet pînă-n tălpi, înjurînd într-una,
iar dinţii îi clănţăneau încă atunci cînd ieşi afară şi se
apucă să se şteargă pe pielea ca de găină cu cămaşa
curată. Zilele astea avea să-şi cumpere, în sfîrşit, un
prosop.
După ce se îmbrăcă, strînse hainele murdare şi se
întoarse în tabără. Odată ajuns acolo, propti un ciob de
oglindă între pietrele aflate lîngă intrarea în puţul minei
şi se inspectă.
Părul castaniu îi stătea ţepos în sus, iar barba era
deasă ca o pădure. Aduse, bodogănind într-una, aparatul
de ras şi umplu un lighenaş cu apă caldă din ceainicul
de pe cărbuni. Folosi săpunul cel galben pentru a face
spumă şi se apucă să se radă.
Poate că ar trebui să-i spună Carolinei că a păcălit-o
cînd a făcut-o să creadă că-şi pierduse un ochi. La urma-
urmei, ei îi povestise deja mai multe despre viaţa lui de
dinainte, decît o făcuse faţă de Adabelle.
Pe de altă parte, s-ar putea ca ea să nu înţeleagă că îi
plăcea să poarte plasturele fiindcă îi dădea un aer
ameninţător şi-i ţinea la distanţă pe mulţi, în locurile
unde nu-i convenea să i se pună prea multe întrebări.
77
 După ce-şi aruncă apă pe faţă ca să îndepărteze
urmele de spumă, Guthrie se pieptănă şi-şi puse
plasturele pe ochi.
La şase fără un sfert, după cum arăta ceasul pe care i-l
dăduse tatăl lui după terminarea războiului, Guthrie îi
dădu lui Tob să mănînce restul de tocană şi înşeuă
murgul cel sprinten pe care-l folosea de obicei la căruţă.
Avu grijă să nu ajungă la casa înaltă, albă, cu gard de
scînduri şi trandafiri înfloriţi, înainte ca ceasul să bată
ora şase.
Caroline îi deschise uşa cînd bătu şi făcu ochii mari
de surpriză cînd îl văzu. El nu-şi dădu seama dacă era
din cauză că arăta aşa de fercheş sau din cauză că totuşi
venise.
— Intră, spuse ea.
Era îmbrăcată cu o fustă neagră, elegantă, şi o bluză
roz, cu guler încreţit, care-i veneau de minune.
Guthrie păşi peste prag şi fu imediat asaltat de aroma
de pui fript. Îi lăsă gura apă.
Caroline închise uşa, apoi îi atinse plasturele plină de
curiozitate,
— Dacă tot porţi grozăvenia asta, şopti ea, cel puţin
pune-o pe acelaşi ochi în fiecare zi.
Înainte ca el să-i poată răspunde ceva, ea se răsuci cu
un foşnet de fuste apretate şi o luă înainte, să-l conducă
78
în salonul de alături.
Cînd privi în jur la căminul cu poliţa sculptată, la
spineta îmbrăcată în dantelă pe care stăteau o mulţime
de fotografii puse în rînd, la sofa şi la scaunele
împletite, vechea lui dorinţă puse stăpînire pe el. Dacă
s-ar fi întîmplat să nu aibă niciodată nimic altceva în
afară de o casă ca aceasta şi o femeie cu care s-o
împartă, ar fi fost mulţumit.
Două femei în vîrstă îşi făcură apariţia din altă
încăpere, uitîndu-se la el cu priviri sfioase, pline de
încîntare. După Seaton Flynn, se gîndi Guthrie, orice
individ adus în casă de protejata lor, constituia o
îmbunătăţire.
— Miss Phoebe şi Miss Ethel Maitland, rosti Caroline
politicoasă, permiteţi-mi să vi-l prezint pe domnul
Guthrie Hayes din Virginia.
La această introducere, Guthrie îşi permise o jumătate
de zîmbet. Ea îl făcuse să apară ca un gentleman, în loc
de fiul unui arendaş cu reputaţia că ajută prizonierii să
evadeze din închisorile yankeilor. Mai mult ca sigur că
nu le spusese celor două această parte a poveştii.
— Bună ziua, rosti el şi două voci îi răspunseră ca un
ecou.
— Caroline a pregătit cina de astă seară cu mîna ei,
ciripi una dintre surorile Maitlant, privind cu mîndrie la
79
protejata lor.
Guthrie bănui că anunţul era menit să-l încurajeze, aşa
că zîmbi, întrebîndu-se dacă era posibil ca o friptură de
pui să miroasă atît de bine şi să fie totuşi rea la gust.
— Ştie să şi coasă, spuse cealaltă domnişoară bătrînă.
Caroline roşi şi-şi feri ochii pentru o clipă.
— Vreţi să luaţi loc? întrebă ea, apucîndu-l pe Guthrie
de braţ şi ghidîndu-l spre un scaun.
Era confortabil scaunul acela moale, tapisat, faţă de
lada lui de lemn de lîngă butuc. Cele două surori îi
zîmbeau învăluite într-un nor de lavandă. El evident că
vedeau în el un posibil mire pentru fata lor şi asta îl făcu
să se foiască pe scaun.
Probabil Caroline nu le spusese despre Adabelle şi
despre casa pe care Guthrie avea de gînd s-o ridice,
acum că mina lui producea minereu.
— Domnul Hayes este miner, spuse Caroline, stînd în
picioare lîngă scaunul lui.
Dacă i-ar fi pus o mînă pe umăr, ar fi putu poza
pentru un fotograf.
— Şi tatăl nostru se ocupa de minerit, spuse una
dintre surori.
— Aveţi de gînd să vă stabiliţi aici în Bolton,
domnule Hayes? întrebă cealaltă.
Guthrie zîmbi larg. Lucrurile ar fi mai plăcute pentru
80
Adabelle dacă avea să fie aşteptată de un grup dintre
doamnele oraşului.
— Ştiţi, de fapt, eu…
Înainte să le poată spune despre femeia cu care
intenţiona să se însoare şi despre casa pe care avea de
gînd s-o construiască pentru ea, simţi o izbitură în
scaun. După o clipă de nedumerire, îşi dădu seama că
fusese piciorul Carolinei.
Era evident că gazda lui nu voia ca el să-şi dezvăluie
planurile legate de mireasa pe care voia s-o aducă în
Bolton.
— Domnul Hayes este necăsătorit, le informă ea pe
cele două surori pe un ton hotărît. Ne aşezăm la masă?
Caroline îl urmărea pe Guthrie cu coada ochiului, în
timp ce el accepta un castronaş chinezesc plin cu pireu
de cartofi. El părea la fel de surprins de abundenţa şi de
calitatea mîncărurilor, pe cît era ea de aspectul lui
deosebit de prezentabil.
Sub stratul acela de praf de mină şi sub barba nerasă
se ascunsese un bărbat foarte chipeş, în ciuda plasturelui
de pe ochi. Asta nu însemna că aspectul lui aducea vreo
modificare planurilor ei, desigur. Chiar dacă sărutul lui
îi dăduse senzaţia că pămîntul îşi luase zborul şi-o
aruncase plutind pînă la stele…
— Învăţătoarele sînt de obicei mame bune, se ştie,
81
remarcă Miss Ethel, întinzînd unt pe un biscuit cu
mişcări delicate.
O parte a gurii lui Guthrie se ridică în felul pe care
Caroline îl cunoştea deja.
— Da, doamnă, spuse el politicos, privind cu
gravitate în pireul de cartofi. Cred că aveţi dreptate.
Pentru o clipă, Caroline lăsă ochii în jos, jenată de
felul în care protectoarele ei o împingeau sub nasul lui
Guthrie ca pe o bucată de friptură apetisantă. Ştia că
trebuie să suporte tot circul acela dacă voia să aibă o
explicaţie pentru legătura ei cu domnul Hayes. Era
nevoie de timp pentru a pune la punct amănuntele
planului de evadare a lui Seaton.
— Aţi fost vreodată căsătorit, domnule Hayes? se
interesă Miss Phoebe.
— Da, doamnă, răspunse el din nou.
Caroline se înecă cu bucăţica de friptură pe care
tocmai o înghiţea, iar Miss Ethel întinse grăbită mîna să
o bată pe spate.
Musafirul lor zîmbi după ce Caroline se linişti şi se
uită la el peste şervetul apretat cu care îşi apăsa buzele.
— Am neglijat să-ţi spun asta, Miss Caroline? întrebă
el mieros.
Caroline îi aruncă o uitătură urîtă şi-şi puse încet
şervetul în poală.
82
 — Da, domnule Hayes, cred că ai uitat, răspunse ea
cît se putu de calm.
Probabil că asta era tot o minciună la fel ca plasturele
de pe ochi.
— Soţia dumneavoastră trăieşte? întrebă Miss
Phoebe, cu un aer îngrijorat.
Uitase de mîncare.
Privind faţa lui Guthrie, Caroline văzu o umbră de
tristeţe profundă trecînd pe faţa lui, ca un nor.
— Nu, răspunse el. A murit la cîţiva ani după
terminarea războiului.
Caroline fu izbită de cuvintele lui; pentru o clipă,
durerea lui fu şi a ei. Suferi pentru femeia aceea
necunoscută aşa cum ar fi suferit pentru Lily sau pentru
Emma, sau pentru oricare dintre protectoarele ei.
— Îmi pare rău, spuse ea.
— Trebuie să fi fost foarte tînăr cînd v-aţi înrolat,
remarcă Miss Phoebe cu simţ practic.
Caroline observă că Guthrie era recunoscător pentru
schimbarea de subiect.
— Aveam şaisprezece ani, doamnă, răspunse el,
servindu-se cu încă o bucată de friptură.
Miss Ethel ţîţîi.
— Prea tînăr pentru armată, după părerea mea, zise
ea.
83
 — Au existat o mulţime de asemenea tragedii de
ambele părţi, interveni Miss Phoebe. După cină,
Caroline strînse farfuriile şi aduse o plăcintă de mere
caldă. O aşeză chiar în faţa lui Guthrie şi tăie prima felie
pentru el.
Miss Phoebe tuşi discret.
— Ai putea să-i serveşti domnului Hayes desertul pe
veranda din faţă, draga mea, spuse ea, consultîndu-şi
micul ceasornic prins de corsajul bluzei sale albe. Sora
mea şi cu mine trebuie să plecăm, avem repetiţie la cor
şi desigur nu s-ar cuveni ca tu şi domnul Hayes să
rămîneţi singuri în casă.
Guthrie îi făcu cu ochiul lui Caroline, pe furiş de
surorile Maitland şi-şi împinse scaunul în spate.
— Sînt sigur că Miss Caroline n-ar face ceva care să
dea prilej de bîrfe, rosti el cu subînţeles.
Făcea, evident, aluzie la scandaloasele vizite pe care
ea le făcuse la birt şi în tabăra lui.
Caroline avu chef să-i ardă un şut în fund; în schimb,
zîmbi arătîndu-şi dinţii.
— Trebuie să ţii la reputaţia ta, zise ea.
În timp ce Miss Ethel şi Miss Phoebe traversau strada
către Prima Biserică Presbiteriană, Caroline aduse pe
tavă cafea fierbinte şi cîteva felii de plăcintă pe veranda
din faţă. Guthrie stătea pe leagăn, cu picioarele
84
depărtate şi cu o expresie de profundă mulţumire pe
faţă.
Caroline aşeză tava pe măsuţa împletită din faţa
leagănului. Fără să ştie din ce motiv, se simţea pătrunsă
de încîntare, iar vocea îi tremură puţin cînd vorbi.
— Se pare că Miss Ethel şi Miss Phoebe te-au plăcut.
Cînd se aşeză în leagăn alături de el, avu grijă să lase
între ei un spaţiu considerabil. Guthrie o privi cu o
sclipire în ochi şi un zîmbet crispat. Soarele apunea şi
pe cer apăreau primele stele în jurul lunii palide.
— Sînt cam nerăbdătoare să te vadă măritată, zise el.
Caroline trînti pur şi simplu plăcinta în mîinile lui
Guthrie.
— Ele cred că am inima frîntă, îi spuse ea. Vor să
continui să-mi trăiesc viaţa. Iar pentru ele, asta ’
Înseamnă să-mi găsesc un soţ.
Guthrie luă plăcinta şi muşcă din ea. Pe faţa lui se
citea o aprobare fără rezerve.
— Într-adevăr? întrebă el, cu gura plină.
Caroline îşi pierduse firul gîndurilor, din cauză că
stătea aşa de aproape de el, pe lîngă toate celelalte
motive.
— Într-adevăr ce?
— Ai inima frîntă?
Întrebarea o luă prin surprindere.
85
 — Sigur că da, spuse ea, ofensată.
Guthrie mai luă o bucată de plăcintă şi-n felul în care
mesteca, fără grabă, savurînd bucăţica, avea ceva
aproape insuportabil de senzual.
— Nu ai o pasiune prea mare faţă de amorezul ăsta al
tău, nu-i aşa?
O peliculă delicată de transpiraţie îi umezi pielea
dintre sîni, şi Caroline făcu un efort să se abţină să-şi
facă vînt cu evantaiul. Avu grijă să-şi ferească ochii de
Guthrie.
— Te înşeli, domnule Hayes.
— Îhî, aprobă Guthrie ironic.
El aşeză farfuria de plăcintă pe măsuţă şi vorbi cu o
voce joasă, tărăgănată, care suna ca un fel de mîngîiere.
Puse uşor mîna pe ceafa Carolinei, făcînd-o să se
înfioare din creştet pînă-n tălpi.
— Felul în care ai reacţionat cînd te-am sărutat aseară
îmi spune exact inversul, dăscăliţo.
Caroline înţepeni şi întoarse capul să se uite la el.
— Eşti insuportabil de arogant, domnule Hayes! pufni
ea.
Muzica de orgă tulbură apusul, venind dinspre
biserica aflată peste stradă, apoi răsună un cor de voci
discordante.
Degetul lui descrise un cerc pe pielea delicată a
86
gîtului ei.
— Dacă un bărbat nu poate să-i taie răsuflarea unei
femei şi s-o facă să geamă, pentru ca apoi să explodeze
ca zece tone de dinamită aruncate în focul iadului, spuse
el fără nici o intonaţie, atunci ea n-ar trebui să se mărite
cu el, fiindcă n-o să fie fericită.
Faţa Carolinei luă foc, dar putu să se îndepărteze de
el. Îşi simţea sînii grei, împungînd cu sfîrcurile ţesătura
bluzei, şi pîntecul arzînd.
Guthrie continua să-i mîngîie ceafa. În mod sigur îi
simţise fiorul care o străbătea. Caroline nu se simţi în
stare să se uite la faţa lui. Închise ochii încet.
— Nu mi-ai spus că ai fost căsătorit, spuse ea pe un
ton inexpresiv, după ce lăsase să treacă scandalos de
mult timp.
Trebuie să mărească distanţa dintre ea şi Guthrie
Hayes, altfel simţea că se topeşte.
Leagănul scîrţîi uşor cînd Guthrie luă mîna de pe
ceafa ei, iar muzica de la biserică se auzea ca un
murmur liniştitor.
— N-am avut nici un motiv s-o fac, răspunse el calm.
— Cum o chema?
Cu coada ochiului, Caroline îl văzu pe Guthrie
trecîndu-şi mîna prin păr.
— Nu are importanţă.
87
 — Cred că pentru ea avea. Şi pentru tine.
Guthrie oftă cu tristeţe.
— Annie. O chema Annie.
Caroline îşi împreună mîinile în poală, propti călcîiul
în podeaua verandei şi împinse, punînd leagănul în
mişcare.
— Ai iubit-o?
— Nu e o întrebare cam indiscretă?
Nu fusese chiar dur, dar era clar că n-avea chef să-i
răspundă.
Caroline nu-şi petrecuse ultimii ani în compania unor
copii încăpăţînaţi fără să înveţe cîte ceva despre
insistenţă.
— Probabil, aprobă ea. Dar tot vreau să ştiu.
Maxilarul lui Guthrie se încordă uşor şi el întoarse
capul, arătînd un interes exagerat unei tufe de răsură
care creştea în colţul opus al curţii.
— Am iubit-o.
Instinctul o făcu pe Caroline să mai însenineze puţin
atmosfera.
— Era grasă?
El izbucni într-un hohot de rîs care era numai în parte
de amuzament; în mare măsură, simţi Caroline, era de
uşurare.
— Nu. De ce dracu’ îmi pui o asemenea întrebare?
88
 Caroline ridică uşor din umeri.
— Ai lăsat să se înţeleagă cît se poate de clar că
preferi femeile durdulii.
Guthrie zîmbi silit.
— Împlinisem nouăsprezece ani, şi mergeam pe
douăzeci, cînd m-am însurat cu Annie. La vremea
aceea, nu ştiu dacă aveam preferinţe – îmi plăceau toate
femeile.
Încurajată de faptul că nu era prea multă lumină, în
afară de cea venită de la lună şi de cea oprită de
perdelele de la salon, Caroline întinse mîna şi împinse
plasturele negru de pe ochiul lui Guthrie în sus spre
frunte.
Nu fu deloc surprinsă să vadă un ochi verde perfect
sănătos, care o privea încordat. Obrajii îi luară foc cînd
Guthrie îi făcu cu ochiul şi, încet, îşi retrase mîna.
El începu să rîdă de reacţia ei.
— Îmi pare rău, spuse el cu o voce guturală. Aveam
de gînd să-ţi spun.
— De ce naiba vrei să porţi chestia asta, cînd n-ai
nevoie de ea?
Guthrie îndesă plasturele în buzunarul de la cămaşa
lui curată, dar şifonată.
— Multă vreme am umblat de colo-colo, spuse el,
apoi se ridică în picioare, întorcînd spatele spre ea şi
89
prinzîndu-se cu mîinile de balustrada verandei. Din
cauza lucrurilor care s-au întîmplat în război, trebuie să
am grijă în caz că m-aş întîlni cu anumiţi oameni care să
mă fi ţinut minte.
Inima Carolinei se opri o clipă, apoi porni să bată din
nou.
— Eşti căutat pentru vreo crimă? întrebă ea, cu vocea
înăbuşită de spaimă.
El se întoarse să se uite la ea, cu braţele încrucişate pe
pieptul tare ca piatra.
— Nu tocmai. Dar nu mi-am făcut prea mulţi prieteni
printre yankei.
— Ai făcut tu ceva, insistă Caroline.
Ştia asta la fel de bine cum îşi cunoştea sala de clasă,
deşi n-ar fi putut spune de ce.
Guthrie oftă.
— Am omorît un om.
— Era război…
— Asta s-a întîmplat după aceea, Caroline.
Ea-şi mută privirea, ţinînd mîinile strînse în poală.
— Cu siguranţă ai avut un motiv.
— Asta depinde de punctul de vedere, răspunse
Guthrie. Şi ca să-ţi spun drept, n-am simţit niciodată
nevoia să discut acest incident cu un judecător unionist.
Pînă s-o cunosc pe Adabelle şi să găsesc mai apoi cupru
90
în dealurile astea, aveam de gînd să mă mut dintr-un loc
într-altul tot restul vieţii mele.
Caroline simţi o înţepătură în inimă cînd îl auzi
spunînd că femeia aceea, care-l aştepta în Cheyenne,
fusese cea care schimbase cursul vieţii lui Guthrie, cu
toate că ştia că n-ar fi trebuit să-i pese.
— Trebuie să ştiu împrejurările crimei, spuse ea,
ridicîndu-se în picioare, cu faţa la el. Spune-mi ce s-a
întîmplat, te rog.
El rămase rezemat de balustradă, cu braţele
încrucişate peste piept. Deşi ar fi avut ocazia perfectă s-
o ia pe Caroline în braţe şi s-o sărute, aşa cum făcuse în
tabără, nu schiţă nici o mişcare.
— De ce?
— Fiindcă nu pot să stau în compania unui criminal,
explică ea cît se poate de calm.
În lumina care se furişa dinspre ferestre, Caroline îi
văzu un muşchi tresărind pe faţă.
— De ce nu? Se pare că nu te deranjează să te măriţi
cu unul.
Caroline îşi stăpîni furia. Oricît l-ar fi detestat pe
domnul Hayes ca persoană, avea nevoie de ajutorul lui
şi nu-şi putea permite să-l jignească prea tare.
— Asta fiindcă sînt convinsă că Seaton este
nevinovat, replică ea cu demnitate. Dar tu ai mărturisit,
91
pur şi simplu…
Guthrie îşi împreună palmele, implorînd-o să tacă.
— Pe omul pe care l-am omorît îl cunoşteam din
timpul războiului, spuse el. Vocea lui era guturală,
inexpresivă şi rece. Şi trebuia să fie omorît.
— Aş putea să mă duc la şerif, anunţă Caroline, deşi
ştia că niciodată n-ar fi făcut acest lucru.
Abia după ce rosti cuvintele îşi dădu seama că
Guthrie îi dăduse, fără să vrea, o armă pe care putea s-o
folosească împotriva lui.
— N-ai nici o dovadă, spuse Guthrie.
Privirea lui era atentă, deşi nu putea citi expresia
ochilor lui.
Ea ridică din umeri şi bravă.
— Poate că cineva, undeva, are o dovadă.
Guthrie păşi brusc înainte şi o apucă strîns de braţe cu
palmele lui puternice, bătătorite. Apoi îi dădu drumul la
fel de brusc cum o apucase.
— Ceea ce am spus mai devreme, aşa rămîne,
Caroline, spuse el după o tăcere lungă, încordată. Dacă
eu hotărăsc că Flynn este vinovat, atunci o să atîrne în
laţ chiar dacă ar fi să i-l petrec eu după gît. Mulţumesc
pentru cină.
După spusele acestea, se întoarse şi coborî scările,
apoi străbătu aleea. Calul lui era priponit de un ţăruş de
92
lîngă gard.
Caroline se repezi în urma lui.
— Vreau să merg cu tine, strigă ea. Vreau să zic, cînd
o să te duci în Laramie.
Umerii lui Guthrie deveniră rigizi şi el se răsuci încet
către Caroline, uitînd de calul care-l aştepta.
— Nu, spuse el.
— Ba da, se-ncăpăţînă Caroline.

CAPITOLUL 4
În dimineaţa următoare, Guthrie înhămă calul la
căruţă şi plecă în oraş, să facă provizii, cu Tob înfipt în
spatele său ca un rege aflat în turneu. Poate ca o
concesie făcută Carolinei, sau poate fiindcă obosise să
fugă departe de tentaculele războiului, care se întindeau
mereu să-l sugrume, Guthrie aruncă plasturele pentru
ochi într-un smoc de ierburi uscate pe lîngă care trecea.
La magazinul general îl aştepta o scrisoare parfumată
cu lavandă şi Guthrie zîmbi cînd o îndesă în buzunarul
de la cămaşă. Orice ar fi spus Caroline, îşi spuse el,
Adabella nu era deloc grasă. Era durdulie, aşa cum era
un curcan apetisant de Crăciun.
În timp ce negustorul, un individ mărunţel, sfrijit, cu
creştetul capului pistruiat înconjurat de smocuri de păr
roşu, lua de pe rafturi articolele cerute de pe lista lui
93
Guthrie şi le punea în cutii, el făcu o plimbare prin
magazin. Într-unul dintre colţuri se afla un raft cu cărţi,
şi el cercetă titlurile, mijindu-şi ochii şi trecînd cu
degetul pe muchiile tari.
Mai mult decît orice altceva, rafturile pline cu cărţi
însemnau pentru Guthrie bogăţie. Prezenţa cărţilor îi
spori dorul de Willow Growe, de plantaţia Metavish din
Virginia şi-l făcu să tînjească după o anumită
frumuseţe a sudului care, dispăruse probabil pentru
totdeauna.
Cînd luă în mînă un volum de Swimburne, i se puse
un nod în gît, dar un zîmbet amar îi răsări în colţul gurii
cînd se întrebă la cîţi dintre fermierii, minerii şi ciobanii
din jurul Boltonului le plăcea să citească poezie.
Răspunsul se afla în stratul de praf care se ridică dintre
paginile cărţii cînd o răsfoi.
El suflă să îndepărteze cît de cît praful şi deschise la
prima pagină. Cînd avea să-şi construiască propria casă
la marginea oraşului, aceasta urma să aibă o cameră
întreagă rezervată pentru cărţi şi pentru citit, aşa cum
existase una la Willow Growe.
— Aş fi dispus să vă fac un preţ bun pentru cartea
aceea, spuse proprietarul magazinului, aducîndu-l înapoi
la realitate.
Guthrie realiză că se lăsase furat pe gînduri, din
94
moment ce nu-l auzise pe omul acela apropiindu-se.
Aşa-i trebuia, dacă se-ncurcase cu o femeie cum era
Caroline.
— Cît?
— Cinci cenţi, veni răspunsul ferm.
— Vîndut, spuse Guthrie, dîndu-i cartea şi
îndreptîndu-se înspre fereastra din apropiere.
Se opri în dreptul ei, cu degetele înfipte pe după
bretele şi privi afară.
Tob aştepta nerăbdător în fundul căruţei, deşi stătea
cu ochii ţintă spre birtul „Scuipat din focul iadului”,
aflat ceva mai jos pe stradă. Probabil avea în minte
imaginea unui castron plin cu whisky irlandez, se gîndi
Guthrie şi zîmbi uşor.
Tocmai voia să plece din dreptul ferestrei, cînd o văzu
pe Caroline călcînd hotărîtă pe trotuarul de pe cealaltă
parte a străzii. Nu ştiu dacă s-o strige sau să o evite, dar,
înainte de a putea lua vreo hotărîre, ea-l zări pe Tob în
căruţă.
O clipă mai tîrziu, traversa strada cu paşi nesiguri, în
rochia ei elegantă, cu garnitură de dantelă albă.
Guthrie ieşi din magazin, spunîndu-şi că nu avea cum
s-o evite. De fapt, nu voia s-o facă.
— De ce nu eşti la şcoală? întrebă el, ridicînd degetele
la borul pălăriei şi vorbind pe un ton cordial, de parcă n-
95
ar fi avut loc nicicînd schimbul acela de cuvinte din faţa
casei Carolinei.
Ea ridică puţin bărbia, iar el avu pentru o clipă
senzaţia că se scufundă rostogolindu-se, în adîncimile
cafenii ale ochilor ei. Se propti ferm cu picioarele pe
scîndura trotuarului, ca pentru a se întări.
— Este sîmbătă, domnule Hayes, explică ea.
Deşi atitudinea ei nu era chiar distantă, ea nu se
îndură să zîmbească.
— Sînt fericită să constat că ai renunţat la plasturele
acela caraghios.
Guthrie avu brusc o viziune în care el o întindea cu
blîndeţe pe Caroline pe un covor bogat de iarbă, pe
malul unui pîrîu, şi îi învăţa trupul zvelt să guste toate
nuanţele plăcerii. Un fior puternic îl străbătu şi corpul îi
deveni rigid.
Pe urmă îşi aminti de Adabelle şi pipăi buzunarul cu
scrisoarea în efortul de a stabili un fel de contact cu ea.
Privirea Carolinei coborî pe plicul parfumat ascuns
numai în parte de degetele lui, apoi îi urcă din nou pe
faţă. El zări o licărire de furie în ochii ei, şi, spre
mirarea lui, îi făcu mare plăcere să constate că era
geloasă.
— De la Adabelle? întrebă ea cu voce dulceagă.
Guthrie afişă un zîmbet fericit şi dădu din cap.
96
 Caroline făcu ochii mari, dar cuvintele ei şi tonul
vocii erau concesive.
— Sper că ai încă de gînd să mă ajuţi, spuse ea.
De fapt, Guthrie sperase că cearta lor din seara
precedent o făcuse să renunţe la idea de a-l scoate pe
amorezul ei din închisoare, dar acum, în plină zi, îşi
dădea seama că se înşelase.
Deşi era conştient că era o laşitate, o folosi pe
Adabelle drept scuză.
— Nu sînt sigur că viitoarea mea soţie va fi de acord.
Caroline miji ochii şi făcu un pas spre el. Ea mirosea
a soare şi a vanilie, iar vintrele lui se încordară mai tare.
— Ştiu că viitoarea ta soţie n-ar fi de acord cu sărutul
pe care mi l-ai dat zilele trecute, spuse ea cu voce
cîntată.
Guthrie îşi smulse pălăria de pe cap, apoi o trînti la
loc. Pe toţi dracii, femeia asta era enervantă.
— Dacă nu încetezi să mă ameninţi, Miss Chalmers,
şopti el, noi doi o să ne încăierăm. Şi-ţi garantez că eu o
să înving!
— Acum cine ameninţă? i-o întoarse ea, ridicînd o
sprînceană.
De la vîrsta de zece ani, cînd una dintre verişoarele lui
Jacob îi luase praştia favorită şi i-o aruncase în fîntînă,
Guthrie nu mai avusese aşa o poftă nebună să pună o
97
fată cu faţa în jos pe genunchi şi să-i tăbăcească fundul.
Zîmbi, arătîndu-şi dinţii.
— Îmi dai voie să-ţi mai amintesc încă o dată că tu
eşti cea care are nevoie de un favor?
Bravada o părăsi în mod evident – deveni palidă şi se
trase un pas înapoi – dar mîndria ei era încă foarte
prezentă.
— După cum ţi-am spus aseară, spuse ea cît putu de
încet, să nu fie auzită de trecătorii de pe stradă, dacă nu
te pot convinge să mă ajuţi, o s-o fac singură.
Guthrie ştia că ar fi trebuit să-i spună că n-are decît,
dar nu putea suporta ideea că ea şi-ar asuma un
asemenea risc.
— De ce nu-ţi găseşti şi tu un om de treabă să-l
torturezi, şopti el, pe deplin conştient că se uita lumea la
ei, şi să-l laşi pe sconcsul ăla acolo, în Laramie?
Ochii ei se aprinseră de o furie dezlănţuită ca furtunile
de vară, dar nu se dădu bătută.
— Ieri s-a încheiat trimestrul şcolar, îl anunţă ea,
pentru ca băieţii să-i ajute pe taţii lor să strîngă vitele şi
să le însemneze cu fierul roşu. Nu există nici un motiv
să nu pot merge în Laramie.
După spusele acestea, ea se răsuci şi porni în jos pe
stradă către poştă, iar lui îi fu jenă să o atingă sau să o
prindă de braţ. Scăpă o înjurătură, care-l făcu pe Tob să
98
latre speriat din fundul căruţei, apoi se răsuci pe călcîie
şi intră înapoi în magazin.
După ce Caroline îl văzu pe Guthrie părăsind
magazinul şi luînd-o în jos pe stradă către birtul
„Scuipat din focul iadului”, cu cîinele acela urît lipit de
călcîie, ieşi din oficiul poştal şi traversă strada spre
magazinul cu rochii şi pălării de damă.
Hypatia Furvis o întîmpină cu un zîmbet unsuros.
— Caroline, intonă ea. Ce te aduce pe aici? Ai nevoie
de o rochie pentru balul de primăvară?
Nimeni n-o invitase pe Caroline la bal, iar Hypatia
ştia asta cît se poate de bine. Îi plăcea s-o înţepe pe fosta
ei colegă de şcoală fiindcă n-o iertase niciodată pentru
că ieşise cîştigătoare la concursul de scriere din clasa a
opta şi numele ej ajunsese în ziarele din Laramie pînă în
Cheyenne. În plus, Hypatia avusese şi ea speranţele ei
cînd Seaton Flynn apăruse în oraş şi se apucase de
avocatură.
— Da, spuse Caroline, cu o hotărîre bruscă, deşi de
obicei îşi cosea singură rochiile, în loc să le cumpere de
gata sau să meargă la croitoreasă. Vreau o rochie.
Hypatia, o tînără scundă şi ştearsă, cu dinţii mari şi
părul creţ, de aceeaşi culoare cu blana unui şoarece de
cîmp, fu luată prin surprindere.
— Presupun că te-a invitat minerul acela soios, spuse
99
ea oftînd, în timp ce căuta printre umeraşele de pe cuier
să-i găsească o rochie pe măsură. Oamenii vorbesc.
Spun că eşti cam prea prietenoasă cu bărbatul acela.
Caroline se uită la Hypatia cu ochi mari.
— Aşa? Habar n-aveam că „oamenii” sînt interesaţi
de problemele mele personale.
Hypatia avu politeţea să roşească.
— Petrece o grămadă de timp în birt, spuse ea, într-un
acces de îndrăzneală. Şi poartă plasturele acela
îngrozitor pe ochi, ca un pirat din romanele ieftine. Nu
pot să-mi dau seama ce aştepţi de la el.
Sub mîinile Hypatiei apăru o creaţie spumoasă de
dantelă roz, iar Caroline luă rochia de pe cuier să se uite
la ea. În mod normal, nu s-ar fi uitat de două ori la ceva
atît de înzorzonat, dar inima îi tresări cînd puse rochia
pe ea şi se uită în oglinda de alături.
Culoarea îi aduse o nuanţă trandafirie în obraji şi îi
făcu ochii castanii să danseze. Dacă nu se înşela,
volănaşele corsajului cu tăietură adîncă avea s-o facă să
pară durdulie.
— Cît costă? întrebă ea gînditoare, uitînd de
comentariile Hypatiei.
— Mai mult decît şi-ar putea permite o învăţătoare,
spuse Hypatia înţepată.
La una ca asta, nimic n-ar mai fi putut-o împiedica pe
100
Caroline să cumpere rochia, chiar dacă avea să dea pe
ea aproape tot salariul ei pe ultima lună.
— O iau, spuse ea.
Hypatia rămase cu gura căscată, apoi miji ochii şi
smulse rochia din mîinile Carolinei.
— Foarte bine, pufni ea, dar să nu încerci să o aduci
înapoi mîine, după ce ai purtat-o.
Caroline ar fi zîmbit în timp ce o urma pe Hypatia la
casa de marcat, dacă n-ar fi existat problema că, de fapt,
nu avea un însoţitor pentru balul din seara aceea. Nu
putea să se ducă singură.
Cu un aer absent, plăti rochia din salariul ei cîştigat cu
destulă greutate şi părăsi magazinul cu ea sub braţ, pusă
într-o cutie mare, albă.
Guthrie tocmai ieşea din birt cînd ea păşi pe trotuar.
Cîinile Tob mergea pe lîngă el, lingîndu-se pe bot.
Caroline trase aer în piept să prindă curaj, privi într-o
parte şi-n alta, apoi traversă strada.
— Am să-ţi cer o favoare, spuse ea cu îndrăzneală,
oprindu-se în faţa lui. Dacă e necesar, sînt dispusă chiar
să plătesc.
Guthrie oftă şi îşi puse mîinile în şolduri. Atitudinea
lui trăda suspiciune.
— Ce mai e?
— Este un bal diseară, la şcoală, spuse Caroline, cu
101
vocea puţin tremurată, şi-aş vrea să fii tu însoţitorul
meu.
Ochii lui verzi clipiră şi ea avu impresia că-i zăreşte o
strîmbătură a gurii înainte să vorbească.
— M-ai plăti ca să te duc la un bal? întrebă el. Mă
placi mai mult decît laşi să se vadă, Miss Chalmers.
— Nu îmi placi deloc, susţinu Caroline înţepată.
Numai că – ştii – am motivele mele pentru care vreau să
merg acolo.
— Îmi închipui că ai, răspunse el sec. Probabil că n-ai
mai făcut un gest atît de spontan din ziua în care te-ai
născut.
Caroline se strădui să-şi pună frîu enervării, iar lucrul
acesta era şi mai greu de realizat din pricină că Guthrie
părea să se bucure din plin de stînjeneala ei.
— Ei, mergi sau nu?
Guthrie oftă şi îşi ridică pălăria a respect.
— Aş fi onorat, Miss Caroline, spuse el şi buzele îi
tremurară aproape imperceptibil, în timp ce ochii îi
jucau în orbite. Şi n-am permis niciodată în viaţa mea
unei femei să-mi plătească atenţiile. N-am de gînd să fac
începutul cu tine.
Faţa Carolinei luă foc la implicaţiile acelei remarci.
— Mulţumesc, spuse ea tulburată.
El îşi puse pălăria la loc pe cap, încă zîmbind ironic
102
de stînjeneala ei, cu un aer oarecum îngîmfat.
— O să vin să te iau pe la şapte, spuse el. Să fii gata.
Caroline nu se putu uita în ochii lui, pentru că ştia că
i-ar vedea strălucind a rîs, iar stăpînirea ei de sine s-ar fi
făcut ţăndări. Dădu scurt din cap, se răsuci şi se
îndepărtă cu mers apăsat. Sîngele îi pulsă în obraji pînă
ajunse acasă.
Miss Ethel săpa veselă un rond de flori, dar se ridică
greoi în picioare cînd o văzu pe Caroline intrînd pe
poartă. Trecu cu privirea întîi pe cutia rochiei, apoi se
opri pe faţa protejatei ei.
— Te duci la balul de primăvară pînă la urmă. Eu şi
sora mea ne pierdusem speranţa, din moment ce nu ai
spus nimic…
— Încercam să uit de bal, mărturisi Caroline cu un
oftat. Dar Hypatia Purvis nu m-a lăsat.
Miss Ethel se lumină la faţă.
— Minunat, spuse ea, fără să bage de seamă remarca
privitoare la adversara Carolinei. Cine te însoţeşte? Sper
că domnul acela minunat care a venit aseară la cină.
Caroline nu-şi putu reţine zîmbetul văzînd încîntarea
sinceră a lui Miss Ethel.
— Da, spuse ea, punînd mîna liberă pe umerii fragili
ai protectoarei sale şi sărutînd-o pe frunte. Merg cu
Guthrie.
103
 Bătrîna domnişoară chicoti emoţionată.
— Are felul acela tărăgănat de a vorbi, specific din
Virginia.
Faţa ei cu trăsături fine deveni solemnă.
— Orice s-ar spune despre politica lor, sudiştii aceştia
ştiu să se poarte ca nişte gentlemani.
Ca să nu izbucnească în rîs cînd o auzi numindu-l
gentleman pe Guthrie Hayes, Caroline se muşcă de buze
şi dădu din cap. Apoi se scuză şi intră grăbită în casă.
Ajunsă sus, în camera ei, scoase rochia cea
extravagantă din cutie şi o scutură s-o netezească. Cînd
o puse pe ea, dantelele foşniră ca o şoaptă minunat de
plăcută.
Caroline îi admiră croiala timp de cîteva minute, apoi
o atîrnă cu grijă în şifonier şi se aşeză la măsuţa de la
toaletă. Faţa care o privea din oglindă era îmbujorată de
nerăbdare, iar ochii străluceau.
Ridicîndu-şi mîinile, Caroline îşi desfăcu cocul greu
de la ceafă, lăsîndu-şi părul negru să se reverse în jurul
umerilor şi pe sîni. Lăsă bărbia în jos şi exersă privirea
aceea galeşă cu care le văzuse pe alte femei uitîndu-se la
bărbaţi.
După părerea Carolinei, pe ea o făcea să arate cam
cretină. Îşi ridică bărbia, adoptînd poziţia ei obişnuită,
plină de mîndrie şi începu să-şi perie părul negru ca
104
abanosul. Portretele înrămate ale lui Lily şi Emmei îi
atraseră atenţia. Se duse la birou şi le luă în mînă. Auzi
în gînd treci voi de copii care cîntau:
Trei flori îmbobocite în cîmpie, îşi odihneau
frumoasele petale,
O margaretă, un crin şi-un trandafir… îi veni să
plîngă şi atinse feţele mici pe rînd, apoi lăsă tabloul jos.
Lily trebuia să aibă acum nouăsprezece ani, iar Emma
douăzeci. Încerca să-şi imagineze cum arătau, acum că
erau mari şi se rugă în gînd să-şi fi găsit bărbaţi
puternici şi buni care să le iubească.
Poate că n-au supravieţuit să devină adulte, gîndi
Caroline întristată. Se întîmplase asta cu o mulţime de
copii, care nu fuseseră niciodată bine îngrijiţi sau
hrăniţi.
Soarele strălucea şi în seara aceea se va duce la bal,
chiar dacă avea să se afle în braţele domnului Hayes, în
loc de braţele lui Seaton.
După ce-şi prinse părul într-o coadă, luă un toc şi
hîrtie, se aşeză în leagănul de pe verandă şi începu o
scrisoare către Seaton. Voia să-l liniştească, dar fără a
da la iveală planurile ei, pentru cazul în care i-ar fi
cenzurat scrisorile, însă mai mult de „Dragă domnule
Flynn”, nu-i veni în minte nimic.
Deşi stătea cam prost cu banii, Guthrie se duse la birt
105
să-şi facă baia săptămînală, apoi merse la bărbier pentru
un ras şi un tuns şi o frecţie care îi făcu obrajii să ia foc.
Îşi cumpără chiar şi un costum de gata şi o cămaşă, deşi
nu-şi imaginase că va mai purta asemenea haine înainte
de ziua cînd avea să stea cu Adabelle în faţa preotului.
Adabelle.
Abia în drum spre casă, cu Tob tolănit pe bancă, lîngă
el, fiindcă restul căruţei era plin cu provizii, îşi amintise
de scrisoare.
Avu un sentiment de ruşine cînd o scoase din buzunar
şi rupse plicul la un capăt. O hîrtie de scris albastră,
fină, alunecă dinăuntru şi el o despături cu mişcări
grăbite, enervat. Nu însemna că o trăda pe Adabelle
dacă o ducea pe Caroline la bal.
Încruntîndu-se, citi cuvintele frumos aşternute pe
pagină. Îl iubea. Îi era dor de el. Abia aştepta să poată fi
împreună şi să pună temelia unei familii.
În mod normal, o menţionare atît de directă a
urmărilor naturale ale căsătoriei ar fi făcut ca ţesătura
pantalonilor lui Guthrie să devină prea strîmtă la
încheietura coapselor. Acum nu făcu altceva decît să-i
tulbure conştiinţa.
Cu toată firea ei arţăgoasă şi silueta uscăţivă, Caroline
trezea ceva în el. Ceva profund.
Guthrie puse scrisoarea la loc în plic şi-l vîrî în
106
buzunarul de la cămaşă. Trebuia să-şi dea seama că
învăţătoarea aia sclifosită îi va provoca necazuri încă de
cînd îl chemase afară din birtul „Scuipat din focul
iadului" în plină zi.
Alungit lîngă el, Tob scheună compătimitor, de parcă
i-ar fi ghicit gîndurile. Întinse mîna şi mîngîie uşor
cîinele pe cap. Avea s-o ducă pe Caroline la bal, din
moment ce-şi dăduse atîta osteneala să facă baie, să-şi
cumpere costum şi să se radă şi avea să se ducă în
Laramie să discute cu individul acela, Flynn între patru
ochi. Practic, îşi dăduse cuvîntul. Dar după aceea, avea
să se ducă direct în Cheyenne, s-o ia pe Adabelle şi s-o
ducă în Bolton.
Un zîmbet leneş i se lăţi pe faţă. Odată ce Adabelle
avea să fie cu el, purtînd verigheta lui pe deget, gîndul
la pacostea aceea de dăscăliţă avea să-i dea pace.
Cînd ajunse în tabăra lui, Guthrie descărcă proviziile,
depozitînd cea mai mare parte dintre ele în gura puţului
de mină. Atîrnă costumul cel nou de frînghia de rufe şi-l
admiră. Zîmbetul îi pieri cînd îşi imagină ziua nunţii
sale, iar femeia agăţată de braţul lui fu Caroline, în loc
de Adabelle.
Nu putea să-şi alunge gîndurile muncind, în orice caz,
nu fără a distruge tot efectul băii fierbinţi pe care o
făcuse în oraş, aşa că scoase volumul de Swimburne şi
107
se duse lîngă pîrîu să citească. Cum nu dormise deloc în
noaptea precedentă, după conflictul verbal avut cu
Caroline, sfîrşi prin a se prăbuşi pe burtă în iarba moale,
sforăind.
Cînd se trezi, Tob îl lingea pe faţă şi după-amiaza era
aproape dusă. Înjurînd, Guthrie se ridică grăbit în
picioare şi se întoarse în tabără.
Focul era aproape stins, aşa că îl aprinse din nou.
Apoi îşi tăie o bucată de carne sărată de porc pe care o
cumpărase în ziua aceea din oraş şi o aruncă într-o
tigaie, să se prăjească. N-avea să-i placă deloc gustul, se
gîndi el nemulţumit, după friptura de pui servită de
Caroline la cină cu o seară înainte.
Oricum, să fie a naibii ea de femeie. Începea să-şi
dorească să n-o fi văzut şi să nu fi auzit niciodată de ea.
Mîncă puţin din carnea sărată fără să-i simtă gustul şi-
i dădu o porţie generoasă de resturi lui Tob. Apoi se
duse la pîrîu şi se frecă pe dinţi cu bicarbonat de sodiu.
Sosi la casa Carolinei exact la timp, după ce se
mustrase singur tot drumul fiindcă însoţea la bal o
femeie cînd plănuia să se însoare cu alta. Cînd Adabelle
avea să vină în Bolton, avea cu siguranţă să audă
zvonuri despre el şi învăţătoarea aceea…
Apoi Caroline îi deschise uşa, îmbrăcată într-o rochie
roz de dantelă care-i ridica sînii şi-i împingea către el ca
108
pe o ofertă ademenitoare. Părul îi înconjura faţa ca un
nor pufos, negru, strălucitor, iar pielea îi lucea ca razele
de lună răsfrînte într-o oglindă. Guthrie ştia că ar fi
trebuit să fie îndrăgostit de o altă femeie, dar nu-şi putu
aduce aminte care era numele ei nici să-l fi omorît.

CAPITOLUL 5
Era tulburător, se gîndi Caroline, felul în care domnul
Hayes părea să devină mai chipeş cu fiecare ocazie cînd
îl vedea. Prima oară cînd îl întîlnise, în faţa birtului,
crezuse că nu era altceva decît un neisprăvit. Acum,
stînd în picioare pe veranda ei, îmbrăcat în costum şi
pregătit s-o ducă la balul de primăvară, el avea un aer
aristocratic.
Probabil că-şi imagina această ultimă parte, hotărî ea,
zîmbind.
— Intră, domnule Hayes, spuse ea, lăsîndu-l să treacă.
Miss Phoebe şi Miss Ethel stăteau îngrămădite una
într-alta în uşa de la salon, iradiind de încîntare.
Caroline îşi dădu seama că le dezamăgise, probabil, pe
cele două surori, refuzînd pretendenţii – pînă la Seaton,
bineînţeles – pentru a se concentra asupra meseriei sale
şi asupra cărţii pe care o scrisese, despre trenul de
orfani.
— Ce chipeş sînteţi, îi spuse Miss Ethel lui Guthrie,
109
împreunîndu-şi mîinile mici, pline de inele.
Guthrie zîmbi şi se înclină uşor. Ghicise, desigur, că
cele două surori admirau manierele sudiste de politeţe.
— Veţi fi prezentă la bal, nu-i aşa, Miss Ethel? se
interesă el, cu amestecul potrivit de convingere şi
neîncredere în voce.
Miss Ethel se îmbujoră şi ochii îi străluciră.
— Oh, nu, spuse ea, fluturînd o mînă şi aşezînd-o
apoi pe piept.
Guthrie se arătă dezamăgit.
Miss Phoebe interveni.
— Plecaţi odată, li se adresă ea lui Guthrie şi
Caroline. Balul trebuie să înceapă.
Caroline îi dădu lui Guthrie şalul ei cel mai bun, cel
pe care Miss Ethel îl croşetase pentru ea de Crăciunul
trecut, din fir de mătase naturală, iar el i-l aşeză pe
umeri. Se simţea intimidată şi oarecum dezorientată, iar
faptul că ea fusese cea care îl invitase pe Guthrie la bal
îi stătea ca o piatră pe suflet. Dar dacă el ar fi fost cel
care făcea invitaţia, aşa cum cerea obiceiul, probabil că
l-ar fi refuzat.
Calul domnului Hayes era priponit lîngă gardul casei.
Ştiuse, probabil, că şcoala era foarte aproape, din
moment ce fusese odată acolo, aşa că nu găsise necesar
să vină cu trăsura.
110
 Merseră pe cărarea de lîngă drum, deoarece trotuarele
nu ajungeau aşa de departe de centrul oraşului, iar
Caroline îşi sprijinea confortabil mîna de braţul lui
Guthrie. Dinspre şcoală se auzeau sunete slabe de
muzică de vioară, iar stelele sclipeau ca nişte pete de
argint pe cerul întunecat.
Doar pentru seara aceasta, hotărî Caroline, avea să
uite de necazurile ei şi să se concentreze numai asupra
clipei. Ridică privirea spre faţa luminată de lună a lui
Guthrie şi zîmbi şovăielnic. Fusese la o sută de baluri în
viaţa ei, şi, totuşi, această experienţă era, într-un fel,
foarte diferită.
În umbra arţarului din fata casei doctorului Lendrum,
Guthrie se opri şi o răsuci încet pe Caroline cu faţa la el.
— Retrag ce-am spus, rosti el răguşit. Vreau să spun,
despre faptul că eşti uscăţivă. Adevărul este că arăţi atît
de bine încît îmi vine foarte greu să mă port ca un
gentleman.
Simţind cît de greu îi fusese să facă mărturisirea
aceea, Caroline zîmbi cu blîndeţe, în timp ce inima îi
zburase din piept şi plutea printre stele.
— Mulţumesc, spuse ea, şi deşi ştia că nu s-ar fi
cuvenit, cu atîta lume în jurul lor, ea-şi dori fierbinte ca
el s-o sărute.
În timp ce viorile atacară un ritm mai vioi în clădirea
111
şcolii, Guthrie se aplecă şi atinse cu buzele gura
Carolinei. Ea simţi cum se naşte în ea un fior care se
răspîndi apoi în pămîntul de sub picioarele ei, ca
rădăcinile unui copac. Mîinile ei alunecară pe reverele
hainei lui, apoi se întîlniră şi se împletiră după gîtul lui,
iar ea se ridică pe vîrful picioarelor ca să ajungă mai
aproape de el.
Cu un gemăt înfundat, Guthrie o strivi de trupul lui şi
o sărută mai adînc. Ţinea o mînă chiar sub sînul ei, şi ea
simţi sfîrcul întărindu-se, aşteptînd atingerea lui.
Dar, în loc s-o dezmierde, Guthrie înjură şi se
desprinse brusc de ea.
— Îmi cer scuze, spuse el respirînd cu greu şi se-
ntoarse cu spatele spre Caroline.
Fiindcă nu era convinsă că poate vorbi – dacă el ar fi
dus-o într-un loc intim şi ar fi făcut dragoste cu ea, n-ar
fi fost în stare să protesteze – Caroline ridică mîinile să-
şi verifice coafura, apoi îl apucă pe Guthrie de braţ. N-
aveau decît să se împace cu situaţia.
Luminile, rîsetele şi muzica se revărsau în curtea
şcolii prin uşile de la intrare, care erau deschise la
perete, iar Guthrie aproape că o împinse pe Caroline în
sus pe scări, apoi înăuntru.
Băncile fuseseră împinse la perete şi clădirea şcolii
gemea de lume. La intrarea Carolinei şi a lui Guthrie în
112
sală, toţi ochii se îndreptară spre ei. Caroline ridică
bărbia sfidătoare, deşi prima pornire fusese să se
răsucească pe călcîie şi să fugă.
Se pare că Guthrie îi simţise ezitarea, fiindcă îi zîmbi
şi o trase imediat în mijlocul celor care dansau. În seara
aceea, se gîndi Caroline, privindu-l cu uimire, putea
aproape să creadă că iubea un adversar al fostei
Confederaţii, în locul lui Seaton Flynn. Se întrebă dacă
Guthrie învăţase să danseze în casa cea mare a
plantatorului, aşa cum învăţase citirea, scrierea şi
aritmetica. Sau poate îl învăţase o femeie – misterioasa
Annie, de exemplu?
Dansară pînă cînd Carolinei i se tăie răsuflarea şi încă
o dată după aceea. Guthrie nu părea să le observe pe
celelalte femei care stăteau îngrămădite în clădirea
şcolii şi sperau să-i atragă privirea, şi plecă de lîngă
Caroline numai cît să aducă un pahar de punci pentru
ea, cînd muzicanţii amatori ieşiră afară să fumeze şi să
ia cîte o înghiţitură de whisky din sticlă.
— Acesta este acel pierde-vară care caută cupru sus
pe deal? întrebă Hypatia, care-şi făcuse apariţia imediat
ce Caroline rămăsese singură.
Făcuse ochii mari de uimire şi-şi tot pipăia părul
cînepiu cu o mînă care tremura uşor.
— Numele lui este Guthrie Hayes, spuse Caroline,
113
simţindu-se roşie la faţă şi, pentru prima dată de la
arestarea lui Seaton, fericită. Şi nu este un pierde-vară.
Îşi spuse în sinea ei că-i lua apărarea lui Guthrie
fiindcă voia ca oamenii să creadă că ţinea la el, încît să
nu-şi dea seama mai pe urmă cine se afla în spatele
evadării care urma să aibă loc.
Hypatia îşi făcea vînt cu carneţelul de dansuri.
— Ştim cu toţii, surîse ea afectată, ce înseamnă o
recomandare din partea ta.
Inima Carolinei se înfierbîntă. Hypatia se referea la
încăpăţînarea cu care-l susţinuse pe domnul Flynn,
bineînţeles. La fel ca toată lumea din oraş, Hypatia
considera că loialitatea Carolinei era prost orientată.
Dar, înainte să găsească un răspuns usturător, Guthrie
veni înapoi cu un pahar de punci.
Ochii lui verzi păreau s-o devoreze pe Caroline, cît
timp dansaseră, dar priveau şi cu un fel de neîncredere,
şi avea buzele arcuite de zîmbetul acela galeş care-o
făcea de fiecare dată să se simtă puţin ameţită.
— Mulţumesc, domnule Hayes, spuse ea,
recunoscătoare pentru punci, dar mai ales pentru
întrerupere.
Hypatia rămase pe loc, aşteptînd să fie prezentată, dar
Caroline luă fără grabă o înghiţitură din băutura
răcoritoare înainte de a se hotărî.
114
 — Miss Furvis, îmi dai voie să ţi-l prezint pe
prietenul meu, domnul Guthrie Hayes? Domnule Hayes,
Miss Hypatia Furvis.
Guthrie înclină din cap spre Hypatia, fără să pară întru
totul conştient de prezenţa ei. În cele din urmă, aceasta
plecă, ofensată.
— Voia ca tu s-o inviţi la dans, spuse Caroline.
Guthrie o apucă de braţ şi o conduse către uşă.
Scările erau pline de bărbaţi care sorbeau din sticle şi
rîdeau, dar se dădură la o parte să le facă loc, făcînd
tăcere pînă cînd perechea trecu de ei.
El o conduse pe terenul de joacă, şi Caroline se aşeză
într-un leagăn, cu paharul de punci în mînă. Guthris
scoase din buzunar o ţigară de foi, o aprinse, apoi se
rezemă de barele care susţineau leagănul, cu ochii
aţintiţi asupra ei.
Caroline ştia că lumina lunii cădea pe sînii ei, dar nu
făcu nici un efort să se acopere, aşa cum ar fi făcut de
obicei. Era convinsă că se afla sub influenţa unei vrăji.
— Se fac deseori petreceri din-astea? întrebă Guthrie.
Vocea lui era puţin răguşită, dar, Caroline puse asta
pe seama prostului obicei de a fuma ţigări de foi.
Muzicanţii începură să cînte din nou şi majoritatea
celor aflaţi afară intrară.
— Cam o dată pe lună, răspunse Caroline, ridicînd
115
din umeri.
Ea recapitula în minte sărutul lui de sub umbra
arţarului şi senzaţia pe care o simţise cînd trupul ei se
atinsese de al lui în timpul dansului.
El trase din ţigară, apoi urmări rotocoalele de fum pe
care le expiră.
— Mîine plec spre Laramie, spuse el. Vreau să-mi
spui tot ce-ţi aminteşti despre împrejurările în care s-a
petrecut atacul diligenţei.
Chiar atunci, două fetiţe coborîră în fugă scările,
chicotind şi ţipînd. În spatele lor venea un băiat care
ţinea în mînă ceva care semăna a broască. Toţi cei trei
copii erau elevii Carolinei.
— Maggie, strigă ea.
Una dintre fetiţe se opri în loc şi se uită la ea cu ochii
mari. Avea în păr o fundă enormă, albastră, asortată cu
rochia ei de sărbătoare.
— Da, Miss Chalmers?
Caroline îi dădu paharul de punci.
— Vrei să-mi duci paharul înăuntru, te rog?
Magie dădu din cap, bucuroasă că-i putea face un
serviciu, luă paharul şi o zbughi cu el înspre clădirea
şcolii.
Caroline oftă şi se ridică din leagăn. Pentru ea,
bucuria serii dispăruse, intervenise realitatea şi nu avea
116
cum s-o ignore.
— Seaton era plecat cu treburi cînd a avut loc jaful şi
crima, spuse ea, pornind în direcţia străzii, iar Guthrie o
urmă, rezemînd o mînă uşor pe spatele ei, ca pentru a o
proteja. El deschise poarta cu mîna cealaltă şi o împinse
dincolo de ea.
Guthrie dădu din cap gînditor.
— Există cineva care ar putea garanta lucrul acesta?
Caroline scutură din cap.
— El era dus în Laramie, iar… crima s-a petrecut pe
drumul de acolo pînă aici, în Bolton. Diligenţă a fost
oprită de şase oameni care purtau măşti, iar şeful lor era
înalt şi brunet la fel ca Seaton. Un martor a declarat că
el a împuşcat vizitiul şi l-a omorît, deşi omul îi dăduse
deja casa de bani.
Cînd îşi imagină scena, ea se cutremură şi tăcu, dar,
găsi, ca de obicei, că era imposibil ca Seaton să comită
o asemenea atrocitate cu sînge rece.
— Trebuie să existe o mulţime de bărbaţi înalţi şi
bruneţi de aici pînă în Laramie, remarcă Guthrie. Ce i-a
determinat să-l aleagă tocmai pe Flynn?
Caroline înghiţi în sec.
— A fost un om în diligenţă – el a spus că a văzut
ochii banditului şi că nu avea să-i uite niciodată,
indiferent cît ar mai fi avut de trăit.
117
 — Asta tot nu explică de ce l-au arestat pe Flynn,
insistă Guthrie calm.
— Martorul l-a întîlnit pe Seaton într-un birt, la cîteva
zile după ce avusese loc jaful şi crima. El a spus că l-a
recunoscut.
Se opriră din nou sub arţarul doctorului Lendrum, dar,
de data aceasta, starea de spirit şi motivele erau dureros
diferite. Guthrie o prinse pe Caroline cu blîndeţe de
coate cu palmele sale mari.
— Este, totuşi, cuvîntul unui singur om, spuse el. Nu
este suficient.
Nevinovăţia lui Seaton era pentru Caroline un zid de
piatră, dar ea începea să vadă în el mici fisuri şi spărturi.
Fu cuprinsă de furie cînd îşi dădu seama că, deşi
Guthrie cunoştea, fără îndoială, povestea din ziare, era
destul de crud ca s-o facă pe ea să i-o spună din nou.
— Un bărbat, care pretindea că făcea parte din banda
care jefuise diligenţa, a fost arestat după o încăierare
într-un birt, spuse ea cu vocea sugrumată. El a spus că
Seaton era şeful bandei.
El îşi îşi trecu o mînă prin păr.
— Fir-ar să fie, Caroline – ţie asta nu-ţi spune nimic?
— Călătorul din diligenţă era bătrîn şi pe jumătate
orb, strigă Caroline, iar celălalt nu era altceva decît un
criminal de rînd! Unul s-a înşelat, celălalt a minţit!
118
 — Şi dacă te-nşeli? i-o reteză Guthrie.
— Şi dacă am dreptate? i-o întoarse Caroline imediat.
Guthrie o împinse pe cărare spre casa ei.
— O să primeşti veşti de la mine în cîteva zile, spuse
el cînd ajunseră la verandă. Vreau să stai potolită pînă
atunci.
Caroline dădu din cap, dar nu-şi dădu cuvîntul.
Încerca doar să păstreze pacea aparentă. Privi cu inima
ridicată în gît cum Guthrie îi întoarse spatele, coborî
treptele şi străbătu aleea pînă la poartă.
El dezlegă calul şi se urcă în şa, apoi rămase o clipă
cu ochii ţintă la ea înainte să plece.
Caroline stătu pe verandă pînă cînd îl pierdu din
vedere, apoi intră grăbită în casă.
Miss Ethel şi Miss Phoebe se retrăseseră deja în
camerele lor să se culce, dar lumina din salon era
aprinsă.
Cu gîndul la bărbatul care plecase călare în noapte,
Caroline dădu fitilul mic, pînă ce lampa se stinse, apoi
urcă repede scările.
Odată ajunsă în camera ei, dezbrăcă rapid şalul şi
frumoasa ei rochie roz, apoi căută prin dulap pînă ce
găsi fusta-pantalon pe care şi-o făcuse pentru călărie în
urmă cu cîţiva ani. O trase pe ea, împreună cu nişte
cizme maro şi o cămaşă albă, simplă, după care începu
119
să arunce haine de schimb şi articole de toaletă într-o
sacoşă de pînză.
Dacă domnul Guthrie Hayes crezuse că ea avea de
gînd să-i încredinţeze viitorul ei, se înşelase amarnic.
Caroline se opri în hol, întrebîndu-se dacă nu era bine
să le trezească pe protectoarele ei şi să le spună că
pleacă. După ce stătu acolo cîteva minute, muşcîndu-şi
buzele, se hotărî să n-o facă. O asemenea scenă n-ar
face decît să le supere pe toate trei, şi, oricum, nimic n-
ar fi putut schimba decizia Carolinei.
Coborî în bucătărie, scrise în grabă un bilet şi îl puse
în mijlocul mesei, rezemat de zaharniţă.
Promit să vă explic totul cînd mă întorc acasă, scrise
ea. Vă rog, nu vă faceţi griji pentru mine.
Peste aproximativ o săptămînă, după ce se va limpezi
această confuzie îngrozitoare, o să se întoarcă în Bolton,
împreună cu Seaton şi o să-şi ceară scuze. Cu siguranţă
că protectoarele ei o vor înţelege.
La grajdul cu cai de închiriat, Caroline îl trezi pe Joe
Brawn, paznicul de noapte, care, adormise din cauza
băuturii şi îi ceru un cal. În schimbul unei sume de bani
considerabile, Joe îi aduse un armăsar murg.
Cînd se strecură în tabăra lui Guthrie, peste mai puţin
de o oră, bănuielile Carolinei se adeveriră. Focul se
stinsese, iar Tob nu lătra pentru a-şi anunţa stăpînul că
120
sosise cineva. Asta însemna că Guthrie îşi pusese
lucrurile la adăpost şi plecase aproape imediat după ce
se întorsese din oraş.
Caroline intenţiona să plece în urma lui şi socoti că el
se afla deja la o distanţă considerabilă înaintea ei.
Oricum, el se îndrepta înspre Laramie şi asta era tot ce
avea nevoie să ştie.
Porni la drum, sperînd să fie pe urmele lui, dar nu
prea aproape.
Noaptea era lungă, iar către ziuă se făcea răcoare de-a
binelea. Caroline tremura de frig cînd se opri pe o
pajişte cu iarbă deasă, pentru a lăsa calul să se
odihnească. În faţa ei se întindea o cîmpie largă,
mărginită în zare de un şir de munţi.
Un val de îndoieli o asaltară pe Caroline în timp ce
mînca bucata de pîine pe care o aruncase în sacoşa de
pînză şi încerca să gîndească limpede. Probabil că
Laramie era ceva mai departe decît crezuse ea la
început, recunoscu în sinea ei.
Îi era îngrozitor de foame şi îngheţase pînă în măduva
oaselor. Zări un foc de tabără în depărtare şi auzi lătratul
unei cîine.
Caroline ştia că putea să nimerească peste tîlhari, sau
chiar peste indieni, dar se rugă să aibă parte de un alt fel
de primire şi-n plus, îi era prea frig şi foame ca să se
121
ţină departe.
Inima începu să-i bată nebuneşte cînd Tob apăru din
întuneric, lătrînd şi sărind fericit. Bătrînul murg se opri
în loc şi necheză speriat, dar Caroline îl îndemnă cu
călcîiul şi se apropie de lumina puternică a focului.
Guthrie o primi cu o atitudine ostilă. O trase pe
Caroline jos de pe cal, apoi o ţinu aproape suspendată în
aer şi o întrebă:
— Ce dracu’ cauţi aici?
Caroline fu cuprinsă de o dulce amărăciune.
— Pune-mă jos, spuse ea.
Guthrie îi dădu drumul, bodogănind şi se dădu un pas
înapoi.
— Aştept să-mi explici, porunci el.
Caroline oftă şi-şi ridică dosul palmei la frunte.
— Guthrie, te rog, sînt atît de obosită şi sînt moarte de
foame, şi ştim amîndoi de ce sînt aici.
El o apucă de braţ şi o trase după el pînă lîngă foc, iar
bietul cal se împletici în urma lor. Caroline se aşeză pe
şaua lui Guthrie, cu faţa la flăcări şi-şi adună genunchii
la gură. El duse calul să-l lege ceva mai departe, vorbind
cu el cu mult mai multă blîndeţe decît i se întîmplase de
cîte ori vorbise cu ea.
Puţin mai tîrziu, Guthrie se întoarse lîngă foc, aducînd
şaua ei, pe care o trînti pe pămînt lîngă ea.
122
 — Poftim, spuse el repezit şi scoase din buzunarul
hainei o bucată de pastramă.
Caroline luă bucata de carne uscată şi muşcă din ea cu
poftă. Tob îşi aşeză botul grizonat pe genunchii ei şi
scheună.
Fiecare trăsătură a feţei lui Guthrie trăda o furie
cumplită.
— Ar trebui să te duc chiar în clipa asta înapoi în
Bolton, să te azvîrl pe scări la uşa bătrînelor tale
doamne şi să uit de toată nebunia asta.
Tremurînd, Caroline termină de mîncat bucata de
carne şi luă cana de cafea pe care i-o întinse el. Licoarea
avea un gust îngrozitor, dar îi dădea ceva de făcut pînă
cînd Guthrie îi ţinea inevitabila predică.
— Ştii ceva, continuă el, n-o să mai rămînă nimic din
reputaţia ta pînă cînd o să ajungi acasă. Toată lumea va
presupune că noi doi am petrecut noaptea împreună.
Caroline fu cuprinsă de oboseală şi disperare. Dacă
Guthrie avea s-o ducă înapoi şi refuza să o ajute, nu ştia
ce avea să mai facă. Seaton urma să fie spînzurat în
prima săptămînă din mai şi timpul trecea repede. O
lacrimă îi alunecă încet pe obraz.
Spre surprinderea ei, Guthrie i-o şterse cu degetul
mare de la mînă. Lumina flăcărilor dansa pe faţa lui
cînd se uită spre el.
123
 — Cred că ar trebui să te odihneşti puţin, dăscăliţo,
spuse el cu voce scăzută. O să discutăm despre defectele
tale mîine dimineaţă.
După spusele acestea, el întinse o pătură direct pe
pămînt, apoi puse încă una deasupra.
Caroline ridică privirea de pe patul improvizat spre
faţa lui Guthrie, care era ascunsă de întunericul nopţii de
marginea pălăriei sale.
— Doar nu te aştepţi să dorm cu tine? întrebă ea cu o
voce plăpîndă şi neobişnuit de timidă.
Deşi îi zări linia maxilarului în lumina slabă a lunii,
Caroline nu-şi putu da seama dacă Guthrie arăta furios
sau amuzat.
— N-am de gînd să stau treaz toată noaptea, răspunse
el pe un ton indiferent, şi acesta este singurul pat de care
dispunem.
Indignată, Caroline vărsă ce-i mai rămăsese din cafea
şi se ridică în picioare.
— Trebuie să merg la baie, spuse ea.
Guthrie se aşezase pe pătură să-şi scoată cizmele.
— Prima uşă spre dreapta, glumi el. Şi nu te duce
prea departe. Te-ai putea trezi în situaţia de a petrece
restul nopţii cu un indian Shoshone.
Groaza puse stăpînire pe Caroline, dar natura nu-şi
slăbi insistenţa. Ocoli focul de tabără şi se aventură la
124
numai cîţiva paşi de lumina lui.
Cînd veni înapoi, Guthrie se vîrîse în pătură, iar Tob
se încolăcise la picioarele lui. Stînjenită, Caroline îşi
descălţă cizmele şi se strecură între pături.
— Guthrie?
El oftă răguşit.
— Ce e?
— Dacă sînt indieni Shoshone prin zonă… n-or să
vadă focul nostru de tabără?
— Dacă nu sînt orbi, da.
Împotriva voinţei sale, Caroline se mută puţin mai
aproape de el. El rîse şi îşi petrecu braţul peste talia ei.
— Îţi mulţumesc fiindcă m-ai lăsat să rămîn, spuse ea,
sperînd ca vocea să-i sune calm şi egal.
În realitate, în ea era o furtună de emoţii şi senzaţii.
— Nu prea am avut de ales, răspunse Guthrie,
mormăind somnoros. Noapte bună, Caroline.
Peste cinci minute, el sforăia deja, dar Caroline încă
simţea că-n interiorul ei era un război în plină
desfăşurare şi stătea să audă şi să identifice fiecare
zgomot al nopţii. Apoi Guthrie se agită în somn şi mîna
lui se aşeză posesiv pe sînul ei stîng.
Coapsele Carolinei înţepeniră brusc, iar sfîrcul sînului
se întări, pulsînd, sub palma lui Guthrie. Ştia că ar fi
trebuit să se tragă mai departe de el, dar senzaţia era
125
foarte plăcută şi-n plus, era sigură că indienii pîndeau
chiar lîngă marginile pădurii. Guthrie gemu şi se
rostogoli, lipindu-se de ea, dar Caroline ştia că nu e
treaz. Respiraţia lui era prea adîncă şi prea regulată. El
îşi luă mîna de pe sîn, dar se mută cu degetele răsfirate
pe abdomenul ei.
Caroline se înfioră, cuprinsă de curiozităţi şi dorinţe
pe care îi veni greu să le alunge. Voia de la el ceva mai
mult, dar ce anume, habar n-avea.
— Domnule Hayes, şopti ea, scuturîndu-l de mînecă.
— Dormi, mormăi el drept răspuns.
Caroline îşi dorea ca Guthrie s-o strîngă în braţe, deşi
ştia că asta ar fi o greşeală, din punct de vedere practic.
Lumea părea uriaşă şi plină de pericole, şi ea se simţea
mică şi neajutorată. Avu nevoie de tot curajul de care
dispunea ca să şoptească.
— Te rog să mă iei în braţe. Mi-e frică.
— Crede-mă, Caroline, răspunse el cu voce guturală,
nu îndrăznesc.
Ea începu să plîngă încet şi Guthrie înjură, apoi o
trase pe Caroline lîngă el şi o lipi de pieptul lui. Ea avu
impresia că el îi atinsese părul cu buzele.
— Poate că semăn cu mama mea, suspină ea.
Pînă în noaptea aceea, teama ei fusese confuză.
Acum, că începea să înţeleagă cît de puternice puteau
126
fi plăcerile cărnii, teama ieşise la suprafaţă, perfect
conturată, poruncind să fie înfruntată şi acceptată.
Guthrie îi găsi mîna şi o strînse în palma lui.
— Ce vrei să spui?
Cuprinsă de amărăciune, Caroline îşi umezi buzele cu
limba.
— Este prima dată cînd stau aşa de aproape de un
bărbat şi nu sînt în picioare, mărturisi ea, roşind în
întuneric, plină de bucurie amestecată cu disperare. Şi
mă tem că-mi place.
El izbucni în rîs şi muşchii de pe pieptul lui se
mişcară pe spatele ei.
— Şi ce este rău în asta?
— Femeile bune sînt cuminţi, rosti ea cu tristeţe. Ele
cred că atingerea unui bărbat este lucru cel mai rău care
li se poate întîmpla.
Guthrie rîse cu poftă, iar Caroline îi trase un cot în
piept.
— Nu e de rîs, Guthrie Hayes! ţipă ea. Eu îmi deschid
inima în faţa ta şi tu ce faci? Rîzi!
Buzele lui erau aşa de aproape de urechea ei încît îi
simţea respiraţia caldă.
— Dacă n-ai de gînd să taci şi să te culci, o avertiză
el, o să-ţi arăt eu toate felurile în care e plăcut să te
atingă un bărbat. Absolut toate.
127
 Caroline deschise gura să spună ceva, dar o închise la
loc imediat. Foarte curînd, Guthrie adormise din nou.
Caroline rămase cît se poate de trează, deşi era atît de
obosită, cu ochii aţintiţi spre cerul plin de stele. Îi părea
că toată fiinţa ei se răzvrătise, trup şi suflet – simţea o
spaimă nesfîrşită şi tot atîtea durere – dar senzaţiile nu
erau foarte neplăcute. Era şi un fel de uimire şi o undă
de bucurie.
O lacrimă îi alunecă pe obrazul îmbîcsit de praf.
Alături de Seaton nu existase spaimă, şi, în mod sigur,
nici durere, în afară de suferinţa pe nedrept impusă de
lumea din afară. Dar nu existase nici uimire şi nici
bucurie adevărată.
Plînse în tăcere, singură, deşi era strîns lipită de
pieptul lui Guthrie şi-n cele din urmă, adormi.
Soarele nu se ridicase încă peste munţi cînd Guthrie o
scutură pe Caroline, s-o trezească. Cînd se ridică de pe
pătură, Guthrie îi puse o cană de cafea în mînă, dar nu
părea prea bine-dispus. Era neras de două zile şi
Caroline nu putu citi pe faţa lui dacă noaptea care
trecuse însemnase ceva pentru el.
— Nu mă întorc înapoi, spuse Caroline hotărîtă, după
ce se întări cu o înghiţitură din cafeaua aceea cu gust
rău.
Guthrie azvîrli rămăşiţele de cafea din ibric în iarbă,
128
iar Caroline îi văzu furia reţinută pe fiecare trăsătură a
feţei. Asta îi produse durere, după felul intim în care el
o ţinuse în braţe noaptea trecută.
— Nu e nevoie să fii aşa de prost-dispus, spuse
Caroline, fără prea multă siguranţă în voce,
îndepărtîndu-şi firele de păr care-i alunecară pe faţă.
Nu-ţi stă bine.
El se lăsă pe vine lîngă ea ca s-o privească direct în
faţă şi ochii lui verzi aruncau săgeţi de furie.
— Să nu vorbeşti cu mine de parcă aş fi unul dintre
elevii tăi din clasa întîi, o avertiză el cu voce înăbuşită.
Aici, eu comand. E clar?
Caroline se smulse dintre pături şi se ridică în
picioare, avînd grijă să nu verse cana de cafea.
— Dimpotrivă, spuse ea cu demnitate, tu lucrezi
pentru mine – îţi aminteşti?
Guthrie se ridică în picioare şi înaintă ameninţător
către ea, forţînd-o să se dea un pas înapoi.
— Nu fi prea sigură de asta, îi spuse el cu nările
palpitînd. Ştii ce, dăscăliţo, aş putea foarte bine să mă
urc pe calul meu şi să mă întorc chiar acum în Bolton.
Am de săpat o mină acolo şi o casă de construit. Am o
femeie care m-aşteaptă s-o cer de nevastă şi, cu cît mai
repede ne punem pirostriile pe cap, cu atît o să mă bucur
mai mult. Aşa că, dacă vrei să te duc pînă în Laramie, ai
129
grijă să nu mă mai enervezi nici măcar o dată!
Caroline îşi muşcă buza. În ultima parte a discursului,
cînd Guthrie ridicase degetul şi-l scuturase către ea,
Caroline tresărise, iar acum îi era ruşine de asta.
— Nu prea te gîndeai la iubita ta Adabelle noaptea
trecută, cînd m-ai strîns în braţe, şopti ea în barbă, după
ce Guthrie plecă să pună şeile pe cai.
El se opri în drum, deşi era destul de departe ca să
audă şi se răsuci să se uite la ea pe sub marginile
pălăriei lui jerpelite.
— Ce-ai zis?
Caroline îşi încrucişă braţele pe umeri. Părul îi atîrna
în dezordine, hainele îi erau şifonate şi prăfuite, se afla
rătăcită în mijlocul unui cîmp, împreună cu cel mai
dificil bărbat care existase vreodată şi trebuia să se ducă
la baie.
— Am zis că m-au muşcat ţînţarii azi-noapte, minţi
ea. Guthrie o cercetă cu privirea preţ de o clipă, apoi
plecă să-şi vadă de treburile lui. Caroline găsi un tufiş în
spatele căruia să se ascundă şi-şi văzu de ale ei.

CAPITOLUL 6
Cîmpia acoperită cu iarbă deasă se întindea de jur-
împrejurul lor, aşternîndu-se ca un covor pînă la munţii
aflaţi în depărtare, iar cerul părea un tablou pictat în
130
albastru, dar Caroline nu prea avea răgazul să admire
priveliştea. Guthrie călărea în goana cea mare, iar
curajosul Tob se ţinea alături de calul lui, pe cînd
murgul Carolinei se afla într-un dezavantaj evident. În
cele din urmă, cînd soarele ajunsese la zenit şi Caroline
era convinsă că o să leşine dacă nu se oprea să se
odihnească, însoţitorul ei îşi struni calul şi întoarse
capul spre ea pocnindu-se cu pălăria lui jerpelită peste
coapsă.
— Dacă nu poţi să ţii pasul, rosti el, nervos,
ştergîndu-şi fruntea cu mîneca înainte să-şi aşeze pălăria
la loc pe cap, de ce nu te întorci înapoi în Bolton, să mă
laşi pe mine să mă ocup de treaba asta?
Caroline împinse bărbia în faţă. Pentru nimic în lume
nu voia să-l lase să vadă cît era de uşurată că avea parte
de cîteva clipe de odihnă.
— Ai vrea tu, i-o reteză ea furioasă. Ei bine, n-o să
faci ce vrei tu. Vreau să fiu sigură că faci lucrurile cum
trebuie.
Guthrie se uită cu milă la calul ei închiriat.
— Animalul acesta n-o să reziste tot drumul pînă în
Laramie, darămite şi tot drumul înapoi. Mai bine l-am
lăsa în primul grajd care ne iese în cale.
Caroline bătu uşor cu palma gîtul înspumat al calului
şi dădu din cap. În sfîrşit, erau amîndoi de acord asupra
131
unui lucru.
— Dar eu pe ce o să călăresc? întrebă ea.
— Nu cred c-o să ne dea nimeni un cal bun în
schimbul amărîtului ăsta. Va trebui să călăreşti pe
acelaşi cal cu mine.
El dădu frîu calului şi se apropie de ea, privind-o
ameninţător.
— O să ne încetinească destul de mult şi nu-mi place
asta.
— Ce-ţi place ţie nu mă interesează cîtuşi de puţin,
răspunse Caroline înţepat.
Guthrie mai rămase o clipă în loc, ridicînd colţul gurii
într-un rînjet neruşinat, apoi întoarse calul şi plecă în
galop, intrînd într-un pîlc de copaci. Caroline nu avea de
ales, aşa că porni pe urmele lui.
Copitele cailor călcau aproape fără zgomot pe
pămîntul acoperit cu un strat moale şi gros de frunze
moarte. Doar pocnetul unei crengi, ciripitul păsărilor
sau scîncetul lui Tob, întrerupeau din cînd în cînd
tăcerea.
Într-un tîrziu, ajunseră la un pîrîiaş argintiu şi Guthrie
descălecă. Calul şi cîinele alergară grăbiţi către apă să-şi
potolească setea.
Pe Caroline o dureau îngrozitor coapsele cînd
descălecă şi-şi duse calul pe malul rîului. Nu era
132
obişnuită să călărească; în general, mergea pe jos cînd
avea treabă undeva. Acum, fiecare muşchi al corpului
părea să implore, ţipînd îndurare.
— Mai bine ai bea puţină apă cît mai ai ocazia, spuse
Guthrie, apoi plecă şi o lăsă acolo, să-şi mestece raţia i
de carne uscată.
Caii se adăpaseră pe săturate şi acum păşteau ceva
mai departe de malul pîrîului. Guthrie scoase bidonul
care-i atîrna de o curea de piele petrecută peste umăr i şi
se ghemui pe mal să-l umple cu apă curată, rece ca
gheaţa.
Carolinei îi era sete încă dinainte de a mînca pastrama
aceea sărată ocnă, dar nu găsise nici o modalitate
elegantă de a bea apă. Cana pe care Guthrie o folosea ca
să-şi bea cafeaua era vîrîtă pe undeva prin desagii lui,
iar îndrăzneala ei nu mergea atît de departe încît să-i
scotocească prin lucruri.
În cele din urmă, se chirci pe malul pîrîului şi bău apă
din căuşul palmelor. Gustul era delicios şi răcoritor, iar
ea nu-şi putu reţine un suspin de satisfacţie.
Guthrie înşuruba capacul bidonului, şi se uita spre ea
cu zîmbetul lui oblic.
— De ce zîmbeşti? îl interogă Caroline.
Zîmbetul lui avea o aroganţă care o făcu să se dea
cîţiva paşi înapoi.
133
 — Tocmai mă gîndeam în ce hal ai fi fost dacă ai fi
încercat să faci călătoria asta de una singură, zise el.
Apoi îi întoarse spatele şi plecă să adune caii.
Caroline ştia că el avea dreptate, şi asta o înfurie şi
mai tare. Încălecă pe calul ei prăpădit într-o tăcere
încăpăţînată şi nu mai scoase nici o vorbă pînă cîteva
ore mai tîrziu, cînd Guthrie îndreptă calul în direcţia
unei căruţe cu coviltir, înconjurată de o turmă de oi
murdare de praf şi de noroi. Auziseră behăitul
animalelor dinainte să le vadă.
Cînd îl zăriră pe Tob, cei doi cîini collie ai oierului se
apropiară în salturi, gata să-şi apere protejatele. Cu un
lătrat plîngăcios, Tob sări în faţa lui Guthrie pe şa şi se
ghemui acolo, tremurînd, ca o pasăre mare şi păroasă.
Caroline încă făcea eforturi să-şi potolească surpriza
produsă de această întîmplare, cînd oierul se apropie de
ei. Era un individ slab şi deşirat ca o sperietoare de
ciori, îmbrăcat în nişte haine peticite, cu o pălărie înaltă
pe cap, care trebuie să fi fost cîndva elegantă şi ţinea o
puşcă la şold.
Guthrie ridică degetele spre marginea pălăriei.
— ÎNă ziua, spuse el cu un zîmbet menit să-l
liniştească pe străin.
Deşi purta un pistol în tocul de la şold, nici măcar nu
apropie mîna de el. Totuşi, Caroline avea convingerea
134
că arma ar sări imediat în palma lui dacă ar fi avut
nevoie de ea.
— ÎNă ziua, spuse oierul, cercetîndu-i pe cei doi
vizitatori cu un aer solemn.
Cîinii lui stăteau la distanţă, dar îşi dezveleau dinţii
mîrîind încet, ameninţător.
Caroline ştia că duşmănia lor era îndreptată către Tob,
dar tot îi era frică. Cîinii aceia nu erau jucării, ci
animale de pază şi erau foarte răi dacă erau provocaţi.
Guthrie mîngîie cu mîna îmbrăcată în mănuşă spatele
lui Tob, care continua să tremure, în timp ce zîmbea
prietenos către oier.
— Căutăm un loc unde să lăsăm animalul acesta,
spuse el, arătînd cu capul spre calul epuizat al
Carolinei.,
Ea se apropie călare de însoţitorul ei şi i se adresă cu
jumătate de gură:
— Domnule Hayes, calul acesta nu-mi aparţine. Este
închiriat şi va trebui să-l dau înapoi.
Guthrie avu insolenţa s-o ignore complet.
— Te îndrepţi cumva spre Bolton?
Oierul stătu pe gînduri, frecîndu-şi barba cu degetele.
— Cam mulţi văcari prin locurile alea, rosti el
gînditor. Poate că n-o să le placă de mine şi de oile
mele.
135
 Guthrie scoase două ţigări de foi din buzunarul de la
cămaşă – cu mişcări foarte încete, observă Caroline – şi
îi întinse oierului una dintre ele. Îşi aprinse ţigara, apoi
îi dădu chibritul aprins bărbatului aflat în picioare lîngă
el.
— Dacă treci cam la şapte, opt mile depărtare, cred că
murgul o să găsească singur drumul către casă.
— Aş putea face asta, răspunse omul.
— Mulţam, spuse Guthrie.
Caroline coborî de pe murgul ei obosit şi se căţără, cu
mare greutate şi cu ajutorul mîinii lui Guthrie, pe spatele
calului lui. Avînd în vedere că ducea în mînă sacoşa ei
de pînză, procesul fu lipsit complet de graţie.
— N-ar trebui să-i dăm nişte bani? şopti ea în urechea
lui Guthrie.
— Nu l-ar durea, răspunse Guthrie abia mişcîndu-şi
buzele.
Caroline scoase o monedă din buzunarul ei de la
cămaşă şi încercă să zîmbească atunci cînd i-o întinse
oierului. În curînd avea să rămînă lefteră, iar economiile
pe care le avea acasă, la Bolton City Bank, îi erau
destinate lui Guthrie, ca să-l scoată pe domnul Flynn din
închisoare.
— Mulţumesc, spuse ea.
Oierul încercă moneda cu dinţii, apoi îi dădu drumul
136
în buzunarul vestei sale zdrenţăroase. După ce schiţă o
scurtă plecăciune din cap, individual se răsuci pe călcîie
şi porni înspre tabăra lui, ducînd murgul de căpăstru.
Tob se convinsese cu mare greutate să sară jos din şa,
simţindu-se ameninţat de prezenţa celor doi cîini ai
oierului.
— Şi dacă nu duce bietul animal înapoi în Bolton? se
agită Caroline.
Îşi petrecuse un braţ pe după talia musculoasă a lui
Guthrie, dar era sigură că oricum avea să alunece de pe
spatele lucios al calului. Sacoşa îi atîrna greu în mîna
cealaltă şi se clătina incomod pe coapsa ei.
— Dacă îl ţine pentru el?
Guthrie plescăi din limbă şi întoarse calul încet, dar
Caroljne fu cît pe-aici să cadă de-a rostogolul în iarbă.
— În cazul acesta, cred că va trebui să plăteşti cît
valorează la grajdul de unde l-ai închiriat. Probabil că n-
o să fie prea mult.
Caroline se agăţă cu pumnul strîns de cămaşa lui,
străduindu-se cu disperare să rămînă călare pe cal. Lui îi
venea uşor să vorbească, din moment ce nu erau banii
lui.
— Sper numai să se poarte bine cu el.
— Orice tratament e sigur mai bun decît să fie obligat
să ţină pasul cu un cal care are numai jumătate din anii
137
lui, comentă el, îndemnîndu-şi calul să meargă în galop.
Caroline se ţinea strîns de el, aproape să-l sugrume.
Chiar dacă ar fi fost în stare să găsească ceva de spus, ar
fi fost prea mare efortul de a rosti cuvintele, aşa că îşi
lipi obrazul între omoplaţii lui Guthrie şi îndură.
Cînd se opriră, în sfîrşit, din nou, de data aceasta lîngă
un pîrîu îngust, adăpostit între copaci, Caroline era
epuizată şi mîna o durea din cauză că se ţinuse strîns de
cămaşa lui Guthrie ore întregi. O durea şi o ustura pielea
de pe partea interioară a coapselor. Înainte să descalece,
lăsă sacoşa de pînză să-i cadă jos din mînă.
Guthrie nu arăta deloc să fie obosit şi, pînă şi Tob,
care alergase pe lîngă cal întreaga după-amiază, abia
părea să se resimtă.
— Vezi dacă găseşti ceva crengi şi bucăţi de coajă de
copaci să faci focul.
Guthrie făcu comanda peste umăr, în timp ce ducea
calul la apă.
Deşi pe Caroline o deranjă tonul lui, nu se aşteptase
deloc să întreprindă această călătorie fără să-şi facă
partea ei de treabă, aşa că umblă prin zonă pînă ce
adună un braţ de crengi şi coajă de copac.
Cînd ajunse înapoi în tabără, Guthrie aşezase deja
cîteva pietre în cerc pentru foc şi construia, fluierînd, o
frigare improvizată din două beţe cu capetele ramificate
138
şi încă unul mai lung şi mai gros.
Carolinei îi chiorăi stomacul şi gura i se umplu de
apă. Abia îndrăzni să întrebe:
— O să avem la cină altceva în afară de carne uscată?
Guthrie se ridică în picioare, zîmbind şi băgă cuţitul
de vînătoare înapoi în teaca lui de la cingătoare.
— Asta depinde de cît de bun ţintaş sînt, răspunse el.
Scoase cîteva beţe de chibrit din buzunarul de la
cămaşă şi i le întinse Caroline.
— Poftim. Aprinde focul.
Caroline se gîndi că un foc de tabără nu putea fi foarte
diferit de cel din vatra şemineului din salonul de acasă.
Lăsă braţul de lemne să cadă înăuntrul cercului de pietre
şi luă chibritele din mîna lui.
Guthrie scoase pistolul de 45 din tocul de la şold şi-l
puse cu grijă pe balotul de pături aşezat pe o stîncă
mare, plată.
— Ştii cum să foloseşti obiectul acesta? întrebă el.
Caroline se uită la pistol şi se cutremură.
— Nu. Natura meseriei mele nu presupune prea multă
vărsare de sînge.
El începu să rîdă.
— Cred că sînt unii dascăli care n-ar fi de aceeaşi
părere, replică el. Lăsă pistolul acolo unde îl pusese şi
scoase puşca aflată într-o apărătoare specială sub şaua
139
lui. Pielea din interiorul coapsei din dreapta a Carolinei
fusese practic jupuită de obiectul respectiv.
Focul prinse viaţă şi Caroline se ridică anevoie, îşi
scutură palmele una de alta şi zîmbi satisfăcută. Acum
trebuia să aducă nişte bucăţi mai mari de lemne pe care
le văzuse mai devreme, ca să-l menţină aprins.
Guthrie armă puşca cu zgomot şi ea se sperie.
— Nu te îndepărta prea tare de 45-ul ăsta, o avertiză
ol, şi dacă vine cineva, ţinteşte-l drept în boaşe.
Tăcu o clipă, abordînd zîmbetul acela oblic al lui.
— Asta în cazul în care nu apar chiar eu.
Caroline îşi mută privirea de la Guthrie la pistol şi
simţi cum i se scurge culoarea din obraji. Deşi nu-i
plăcea absolut deloc ideea de a ţine în mînă un obiect
atît de periculos, împrejurările nu erau chiar obişnuite.
Puteau fi bandiţi, vagabonzi sau indieni în zonă.
— Numai să nu stai prea mult, răspunse ea, înghiţind
în sec.
El îşi lăsă ochii verzi să alunece peste ea cu o expresie
apreciativă, amuzată, apoi se răsuci şi plecă printre
copaci, însoţit de Tob, care sălta în urma lui. Cînd se
îndepărtă puţin, începu să fluiere o melodie veselă,
auzită la birt.
Caroline adună restul de lemne, mereu conştientă de
prezenţa pistolului, reuşind să strîngă o grămadă
140
suficient de mare pentru a întreţine focul aproape pînă la
ziuă. Tresări auzind o împuşcătură în depărtare şi speră
că Guthrie doborîse un iepure sau o găinuşă de munte.
Dar era la fel de posibil, se gîndi ea, ca tovarăşul ei de
călătorie să fi căzut pradă glonţului unui indian
Shoshone.
Se simţi extrem de uşurată, douăzeci de minute mai
tîrziu, cînd Guthrie îşi făcu apariţia cu o carcasă de
iepure într-o mînă. Slavă Domnului, jupuise deja
animalul şi-l curăţase, dar Caroline avea prea mare poftă
să mănînce altceva decît pastramă ca să mai facă
mofturi.
Stătu şi privi cît Guthrie spălă bine carnea în pîrîu,
după care îi dădu iepurele ei. Ea îl ţinu ca el să-şi poată
curăţa lama cuţitului.
Cînd se întoarse la foc, Guthrie luă iepurele de la
Caroline şi-l aşeză cu pricepere în frigare. Tob scheuna
şi lătra la cîţiva paşi depărtare, evident nerăbdător să-şi
primească partea de festin.
Carnea pusă la prăjit mirosea extrem de ademenitor
şi, pe măsură ce lumina zilei scădea, cei doi călători se
traseră instinctiv mai aproape de foc. Sfîrîitul vesel al
flăcărilor îi mai ridică moralul Carolinei şi o făcu să se
simtă mai în siguranţă, dar toţi muşchii ei protestau
împotriva tratamentului dur la care fuseseră supuşi peste
141
zi.
O privire furişă spre Guthrie îi aminti că existau mai
multe feluri şi grade de siguranţă. În noaptea aceea
urmau să împartă culcuşul din nou şi virtutea ei se afla,
fără îndoială, în mîinile lui. Dacă s-ar hotărî să nu se
poarte ca un gentleman, ea se temea că nu va fi în stare
să-i reziste.
Şi era sigură că el ştia asta.
El răsuci iepurele încet în frigare şi, cînd anunţă că
friptura e gata, ea îşi aşteptă porţia cu la fel de multă
nerăbdare ca o femeie a cavernelor după o iarnă lungă,
plină de privaţiuni.
Guthrie îi dădu ei o porţie, luă una pentru el, apoi îi
aruncă o bucată generoasă lui Tob.
După ce termină de mîncat carnea aceea delicioasă,
Caroline se simţi sătulă şi ceva mai puţin slăbită, dar era
plină de grăsime. Privi cu jind în direcţia pîrîului
mărginit de umbre.
— Aş vrea să fac o baie, se confesă ea.
Guthrie respinse idea cu o mişcare din cap şi un oftat
de lene, apoi se rezemă de şaua lui, cu braţele
încrucişate şi cu privirea aţintită spre flăcările focului.
Se ştersese pe degete de pantaloni, dar îi rămăsese un
strop de grăsime în colţul gurii.
— Apa e prea rece, zise el.
142
 Caroline îşi freca degetele de iarba deasă, dar tot nu se
simţea curată şi n-avea de gînd să-şi folosească fusta
drept şervet. Nu mai avea decît un rînd de haine în
sacoşa de pînză şi nu ştia cît timp avea să mai treacă
pînă să aibă din nou acces la şifonierul ei.
Deasupra capului, stelele clipeau, parcă pîlpîind pe
cerul întunecos. Guthrie privea cu un aer mulţumit
flăcările jucăuşe.
— Deşi vorbeşti despre căsătorie şi despre casa pe
care vrei s-o construieşti, îndrăzni Carole, străduindu-se
să fie calmă, cred că-ţi place să dormi sub cerul liber şi
să vînezi ca să ai de mîncare la cină.
Guthrie zîmbi strîmb.
— Există unele avantaje, mărturisi el, oftînd din nou,
dar sînt pregătit să am nişte pereţi şi un acoperiş al meu,
unde să mă apuc de făcut copii.
În clipa aceea, Caroline simţi mai intens căldura
flăcărilor. Nu era obişnuită ca bărbaţii – sau femeile, în
cazul ei – să vorbească atît de deschis în prezenţa ei,
deşi, cu multă vreme în urmă, cînd locuise împreună cu
mama ei în Chicago, văzuse şi auzise lucruri şi mai rele.
— Presupun că Adabelle este foarte potrivită pentru
asta, spuse ea, dorindu-şi să-şi poată lua cuvintele înapoi
chiar în clipa în care le rostise.
El pufni în rîs şi se aşeză într-o poziţie mai
143
confortabilă.
— Chiar aşa, fu el de acord.
Ofensată, Caroline îşi încrucişă braţele şi se încruntă.
— Nu e ea singura femeie din lume care poate avea
copii, să ştii. Nu este un lucru chiar aşa nemaivăzut,
nemaiauzit.
Ochii lui Guthrie sclipiră amuzaţi în lumina focului.
— N-am zis niciodată că ea e singura femeie care
poate face copii, spuse el calm.
Caroline vru să zvîcnească în picioare, dar Guthrie;
întinse mîna şi o prinse de braţ cînd dădu să se ridice, cu
o smucitură abilă, o făcu să alunece în genunchi; lîngă
el, cu ochii în ochii lui. Ea era la fel de neputincioasă în
faţa lui la fel cum fusese iepurele acela cînd! privise în
ţeava puştii.
— O să-i fii credincios? întrebă Caroline.
Avu din nou impresia că altcineva rostise cuvintele în
locul ei; ea nu voise să le rostească.
— Cînd o să-mi fie soţie, da, răspunse Guthrie.
Nu făcu altceva decît să se uite la Caroline, studiind-
o!
Ca şi cum ar fi fost un mister pe care îl avea de
rezolvat, dar ea se simţi de parcă el i-ar fi desfăcut părul
din agrafe, de parcă ar fi atins-o în modul cel mai intim.
Caroline era umedă şi o durea la încheietura
144
coapselor. Voia să se desprindă de el, dar n-ar fi putut să
se mişte sau să vorbească nici dacă viaţa ei ar fi depins
de asta. O copleşi un amestec de vină şi de dorinţă, ca o
flacără pustiitoare, şi abia mai putea respira.
Oare aşa simţea Kathleen, mama ei frumoasă şi
nefericită, cînd o atingeau bărbaţii? se întrebă ea.
Acestea erau aceleaşi senzaţii periculoase care puteau
face o femeie să-şi trimită copiii spre vest într-un tren de
orfani, şi să nu mai ştie niciodată ce s-a ales de ei?
Gîndul o făcu pe Caroline să plîngă încet, de
nefericire şi confuzie şi, spre surprinderea ei Guthrie
scoase din gît un sunet jos, mîngîietor şi o trase lîngă el.
O adăposti în braţele lui puternice şi ea îi simţi buzele
trecînd peste tîmpla ei, dar se limită la atît.
El voise numai să-i ofere un ascunziş, se gîndi
Caroline şi asta o impresionă cît se poate de tare.
— O să fie totul bine, spuse el şi Caroline simţi cum
barba lui îi înţepa obrazul. O să fie foarte bine,
dăscăliţo.
Ochii Carolinei se umplură de lacrimi. N-o să fie
nimic bine. Chiar dacă ar reuşi să-l scape pe Seaton de
laţul călăului şi şi-ar împlini visul de a se mărita şi a
avea o familie, tot ar mai rămîne o problemă. Începea
să-i pese de bărbatul acesta, Guthrie Hayes, într-un fel
pe care nu-l crezuse niciodată posibil. Şi avea
145
presentimentul că această problemă n-avea să dispară
doar fiindcă aşa voia ea sau odată cu trecerea timpului.
Nu, acesta era felul acela de iubire care se depune adînc
în inima unei persoane, grea ca o piatră de moară, şi
rămîne acolo, blocînd intrarea oricărui alt sentiment.
Guthrie îi mîngîie părul îmbîcsit de praf şi umezeală,
de parcă pletele i-ar fi fost proaspăt spălate cu apă de
ploaie şi ar fi fost parfumate de soare şi de aerul
dimineţii.
— Mi-e frică, spuse ea.
Nu plănuise cuvintele, nu le conturase în minte.
Apăruseră acolo, brusc, ca o altă entitate lîngă focul de
tabără.
El se răsuci uşor, de parcă s-ar fi aflat pe o saltea de
puf, nu pe pămîntul tare al ţinutului Wyoming.
— Asta e din cauză că alergi prea repede spre ziua de
mîine, spre ziua care vine după mîine şi tot mai departe,
cu gîndul, vreau să spun. Cel mai mare secret al vieţii,
dăscăliţo, este să-ţi limpezeşti gîndurile la ziua pe care o
trăieşti.
— Oamenii trebuie să-şi facă planuri de viitor,
protestă Caroline, dar nu foarte vehement.
Ştia că ar trebui să se desprindă din îmbrăţişarea
necuviincioasă a lui Guthrie, dar nu se putea convinge
să o facă. Îi plăcea să fie ţinută în braţe; îi dădea o
146
senzaţie după care tînjise de cînd fusese despărţită de
Emma şi Lily acolo, pe platforma gării din Lincoln,
Nebraska.
— A face planuri pentru viitor nu este acelaşi lucru cu
a te muta cu casa acolo, răspunse Guthrie, mormăind
cuvintele de parcă era pe jumătate adormit. Prea mulţi
oameni se străduiesc într-atît să vadă ce-o să fie luna
viitoare sau anul viitor, încît nu mai observă ziua în care
trăiesc. În felul acesta, le poate trece viaţa fără s-o
observe.
Cuvintele lui aveau un sens pentru Caroline, dar avea
bănuiala că aşa s-ar fi întîmplat indiferent de ce i-ar fi
spus ei. Îşi aşeză capul pe pieptul lui cald şi musculos şi
ascultă cum îi bate puternic şi ritmic inima lui sub
ureche.
Gîndul că ar sta întinsă alături de Guthrie într-un pat
adevărat, simţind sub obraz pielea în locul cămăşii lui
aspre, o aduse pe Caroline înapoi la realitate. Se ridică
brusc în capul oaselor şi-şi acoperi faţa cu palmele.
Zîmbetul lui Guthrie era, ca de obicei, neruşinat şi
atoateştiutor.
— Care e necazul, dăscăliţo?
Cum Caroline nu putea să-i răspundă că începea să-i
placă prea mult să fie ţinută în braţe, că începea să aibă
fantezii periculoase, nu prea găsi altceva să răspundă.
147
Privea cum dansează lumina de foc pe trăsăturile feţei
lui Guthrie şi se miră.
El era un călăreţ vagabond transformat în miner, cu
Dumnezeu ştie cîte secrete îngrozitoare ascunse în
trecut, dar era extrem de atrăgător.
— Cred că mă gîndeam la domnul Flynn, minţi ea,
rostind prima minciună care-i veni în minte. Nu sînt de
părere că ar aprecia faptul că… stăm aşa de aproape.
Guthrie se întinse, scoase un sunet masculin, jumătate
oftat de oboseală, jumătate de nemulţumire şi închise
ochii.
— Nu cred că se află în situaţia de a-şi permite prea
multe mofturi, spuse el. Dar dacă vrei să dormi acolo în
întuneric, unde te poate găsi oricînd un shoshone, n-ai
decît.
Caroline era îngrozită de indieni, dar îi era şi mai
mare spaima de senzaţiile pe care le simţea. În plus, era
murdară – cu siguranţă nu era obişnuită cu asta – iar
muşchii îi pulsau de durere.
Se ridică, fără o vorbă, şi porni printre copaci către
rîul argintat de lună din apropiere.
Se dezbrăcă, în timp ce Tob scheuna protector pe mal,
lîngă ea, păşi în apa rece a pîrîului, simţind sub tălpi
pietricelele alunecoase. Cu toate că apa era rece, îi
produse o stare de bine, fiindcă îi alunga senzaţiile
148
acelea ciudate pe care i le crease apropierea de Guthrie.
Se spălă de parcă ar fi putut cumva să îndepărteze ceea
ce descoperise despre ea, cu cîteva minute mai devreme,
lîngă focul de tabără al lui Guthrie Hayes.

CAPITOLUL 7
A doua zi, tîrziu după-amiaza, Guthrie şi Caroline
ajunseră în Clinton. Jaful şi crima de care fusese acuzat
Seaton Flynn avuseseră loc la cinci mile depărtare de
acest mic orăşel de văcari.
Guthrie se îndreptă direct către hotel, o clădire cu
două etaje, din scînduri vechi, care stătea abia vizibil
aplecat spre dreapta. Ferestrele mari din faţă îi dădeau
localului un aer de mirare.
Caroline cercetă clădirea cu o privire neliniştită.!
— De ce ne oprim aici?
Guthrie îşi aruncă un picior peste oblîncul şeii şi se
lăsă să alunece pe pămînt, lăsînd-o pe Caroline să se
uite la el de sus, de pe cal. Schiţă un zîmbet şi-şi puse;
pălăria la loc pe cap.
— Nu putem să ne apucăm de pus întrebări pe-aici
despre atacul diligenţei dacă arătăm ca doi călăreţi
vagabonzi, explică el. Trebuie să ne spălăm puţin.
Nu era nici o îndoială că Guthrie avea nevoie să se
radă şi să-şi schimbe hainele, pentru a nu spune decît
149
atît, iar Caroline refuză să se gîndească la felul în care
trebuia să arate ea însăşi.
— Ai dreptate, aprobă ea nemulţumită şi-l lăsă să o
apuce de talie şi s-o dea jos din şa. Era încă îngrozită
de gîndurile pe care le avusese în legătură cu el în
noaptea care trecuse, cînd stătuseră culcaţi unul lîngă
altul şi avu grijă să-i ocolească privirea.
După ce o aşeză cu picioarele pe pămînt, Guthrie o
apăsă pe bărbie şi o tortă să se uite la el. Sclipirea din
ochii lui îi spuse Carolinei că el îi ghicise gîndurile.
— Cînd îţi imaginezi un lucru nu este tot la fel ca
atunci cînd îl faci, sublinie el cu voce guturală.
Caroline înghiţi în sec şi se înroşi puternic şi fu
extrem de uşurată cînd Guthrie se desprinse de ea şi
plecă să priponească armăsarul de un gard. Tob stătea
deja în faţa uşilor turnante ale birtului aflat ceva mai jos
pe stradă şi schelălăia încet, implorător.
— Vrea ceva de băut, explică Guthrie, păşind pe
trotuarul de lemn, apoi se întoarse să-i ofere mîna
Carolinei.
Amintindu-şi felul în care cîinele băuse whisky în
birt, Caroline căzu pe gînduri.
— Cred că are o înclinaţie nesănătoasă spre băutură.
Guthrie încuviinţă din cap.
— Aşa este. O dată, în Texas, am cîştigat zdravăn la
150
un joc de pocher şi trei sau patru cowboy au venit după
mine la tabără să mă informeze că nu erau deloc
bucuroşi că-şi pierduseră cîştigul pe o lună. Tob n-a
făcut altceva decît să stea lungit pe burtă, fiind prea
ameţit de băutură ca să-mi sară în ajutor, în timp ce
musafirii m-au zvîntat în bătaie.
Caroline îşi imagină scena şi se înfioră.
— Ai fost rănit grav?
El se opri lîngă uşa deschisă a hotelului şi aşteptă să
treacă întîi Caroline.
— M-a cam durut o vreme şi eram plin de vînătăi de
toate nuanţele, de la verde la negru, dar n-am avut nici
un os rupt.
Ea schiţă o grimasă, apoi privi în jur. Holul era strîmt
şi modest, iar podeaua era acoperită de un covor oriental
ponosit.
Pe peretele din spatele biroului de înregistrare se aflau
o mulţime de compartimente şi în fiecare colţ, cîte o
plantă prăfuită se ridica pînă în tavan, ceea ce făcea ca
spaţiul să apară şi mai strîmt decît era.
Caroline se simţea stînjenită şi sufocată. Îşi aranjă
ţinuta în timp ce Guthrie se îndrepta spre birou. Spera că
lui îi rămăseseră destui bani ca să plătească pentru două
camere, cîte o baie fierbinte pentru fiecare şi cîte o masă
bună la restaurant.
151
 Pentru prima oară, Caroline regretă banii risipiţi pe
rochia roz pe care şi-o cumpărase pentru balul de
primăvară, li părea o investiţie frivolă şi prostească,
acum, cînd lucrurile stăteau cu totul altfel decît atunci.
Guthrie vorbi cu funcţionarul aflat în spatele biroului,
un individ spilcuit, cu fruntea umbrită de un cozoroc
verde, apoi se întoarse şi-i întinse Carolinei o cheie.
— Cît a costat? întrebă ea în şoaptă.
El abordă zîmbetul acela oblic, ciudat.
— Nu-ţi face griji, dăscăliţo. Facem socotelile la
sfîrşit.
Caroline nu găsi că răspunsul lui era din cele mai
satisfăcătoare.
Uşa de la camera ei era prima din dreapta, în capătul
scărilor. O descuie şi trecu dincolo de prag, dar el îi
dădu sacoşa de pînză care-i atîrnase în mînă grea ca o
nicovală în timpul ultimei părţi a călătoriei.
— Mulţumesc, spuse ea intimidată, acum că erau din
nou printre oameni.
Cît fusese noapte şi se aflaseră departe de civilizaţie,
îi fusese mai uşor să coboare garda. Acum trebuia să-şi
amintească de manierele potrivite unei învăţătoare.
El se aplecă înspre ea şi o sărută uşor pe frunte.
— Ne întîlnim jos peste o oră, să luăm cina, îi spuse
el şi, după ce încuviinţă din cap, Caroline închise uşa.
152
 Camera era strîmtă, cu tavanul înclinat coborînd
deasupra patului atît de jos încît ar fi putut să ajungă cu
mîna la el, iar fereastra da înspre strada aglomerată şi
zgomotoasă care trecea pe dedesubt.
Caroline se întoarse şi se sperie de propria ei imagine.
Nu observase că exista o oglindă, chiar dacă era
înceţoşată şi crăpată, pe partea interioară a uşii.
— Cine este? întrebă ea şi vocea îi tremură cînd îşi
văzu în oglindă părul ciufulit, hainele murdare, cizmele
scîlciate şi faţa mînjită de praf.
— E Molly, doamnă, pentru baia dumneavoastră.
Gîndul la posibilitatea de a se scufunda într-o cadă cu
apă fierbinte îi ridică moralul Carolinei. Se grăbi să
deschidă uşa.
O femeie tînără, durdulie, cu părul castaniu, cîrlionţat,
aştepta în hol, mototolind poalele şorţului în mîinile
asprite de muncă.
— Este o cadă colo la capul holului, spuse ea, arătînd
direcţia cu mîna. Putem s-o umplem pentru
dumneavoastră sau puteţi folosi apa care a rămas de la
ultimul care a făcut baie.
Caroline îşi suprimă un fior.
— Am nevoie de apă proaspătă, vă rog, spuse ea, şi
vă rog să frecaţi bine cada, înainte s-o umpleţi.
Slujnica păru ofensată.
153
 — Asta costă bani în plus, o avertiză ea, ridicînd un
deget. Apa fiartă care n-a fost folosită e cinci cenţi.
Caroline scoase o monedă din buzunarul de la fustă şi
i-o întinse fără alt comentariu.
— O să bat cînd e baia gata, o informă slujnica,
ridicînd din umeri.
Examină moneda, apoi îi dădu drumul în buzunarul
de la şorţ.
— Da s-aveţi grijă să nu staţi prea mult acolo. E o
grămadă de lume care vrea să se scalde astă seară.
Peste douăzeci de minute, Caroline intra în cămăruţa
rezervată pentru baie. Nu exista încuietoare la uşă, aşa
că luă un scaun din hol şi-l propti cu spătarul sub clanţă.
În mijlocul încăperii se afla un lighean mare de spălat
rufe, plin cu apă din care ieşeau aburi. Avea să stea
foarte înghesuită înăuntru, dar cel puţin părea curat. Îşi
atîrnă hainele curate într-un cîrlig înfipt în perete, apoi
începu să se dezbrace.
Folosind propriul ei săpun – Carolinei îi era frică şi să
se uite măcar la bucata de săpun oferită din partea
hotelului – îşi spălă părul, apoi frecă bine fiecare
bucăţică de piele de pe corp. Ieşi din lighean, cu
picioarele pe podeaua goală şi rece de lemn şi se şterse
cu un prosop subţire, pe care-l găsise lîngă spălător, în
camera ei, după care se îmbrăcă în rochia ei de stambă.
154
 Ajunsă înapoi în cameră, se opri în faţa oglinzii şi-şi
perie părul. Fiindcă ar fi durat mult pînă să se usuce, iar
ea trebuia să se-ntîlnească cu Guthrie pentru cină peste
puţin timp, îşi împleti părul într-o singură coadă şi-I
legă cu o fundă albastră.
Guthrie o aştepta în hol, spălat şi proaspăt ras, şi
inima îi tresări cînd dădu cu ochii de el. Se certă în gînd
pentru felul în care reacţionase. De fapt, era ca şi
logodită cu Seaton Flynn, deşi el nu-i dăduse încă un
inel şi era timpul să înceapă să ţină cont de asta.
Sau poate era deja prea tîrziu?
— Ai făcut baie, spuse ea.
Efortul de a-şi ascunde tulburarea nu făcu decît să i-o
sporească.
Guthrie pufni în rîs.
— Este o baie alături, deasupra birtului. În vreme ce
Tob îşi potolea setea la parter, eu m-am dichisit puţin.
Îi oferi braţul, aşa cum făcuse în seara balului şi
Caroline i-l acceptă.
Guthrie o conduse afară, pe trotuar, deoarece hotelul
nu avea restaurant, apoi traversară strada către un
restaurant cu ferestrele murdare şi podeaua acoperită cu
rumeguş.
— Mă tem că acesta este cel mai bun local din oraş,
şopti Guthrie în urechea Carolinei.
155
 Respiraţia lui caldă o făcu să se-nfioare.
Caroline trecu cu privirea peste mesele şi băncile
aşezate pe capre de lemn. Rumeguşul de pe podea era
îmbîcsit de zeamă de tutun şi resturi de mîncare, iar
pereţii aveau nevoie urgentă de un strat proaspăt de var.
Dacă acesta era localul cel mai bun pe care i-l putea
oferi Guthrie, se gîndi ea, atunci Dumnezeu s-o ferească
de cel mai rău.
— Foarte drăguţ, zise ea.
Guthrie zîmbi silit şi o invită să se aşeze la una din
mesele libere, apoi se aşeză în partea opusă ei şi-şi puse
pălăria lîngă el, pe bancă.
— Trebuie să-ţi spun ceva, dăscăliţo, faci foarte bine
faţă situaţiei.
Caroline se uită în ochii lui.
— Poate că nu mă dau uşor bătută, spuse ea, ridicînd
dintr-un umăr.
Undeva, în încăpere, nişte bărbaţi rîdeau foarte tare,
probabil de o glumă.
— Aici este aproape ca-ntr-un birt.
O chelneriţă grăbită se apropie de masă şi îşi puse
mîinile în şolduri. Avea părul spălăcit, pieptănat pe
spate şi subţire ca o foiţă de ceapă.
— Avem pui şi vită, rosti ea pe un ton inexpresiv. Ce
să vă aduc?
156
 — Dacă nu vă supăraţi, începu Caroline, adoptînd o
poziţie foarte ţeapănă, aş putea să arunc o privire în
bucătărie?
Guthrie îi aruncă o privire surprinsă, apoi îşi îndreptă
atenţia către chelneriţă, care rînjea dispreţuitor:
— Eşti o cucoană, nu-i aşa? Poate ai prefera să iei
masa la pensiunea domnişoarei Brayson, oleacă mai jos
pe stradă. Cel puţin acolo o să fii sigură că n-a scuipat
nimeni în ciorbă.
Obrajii Carolinei se aprinseră de indignare şi se ridică
de pe bancă.
— Cred că aş prefera, într-adevăr, spuse ea cu un
calm impus cu mari eforturi. Unde se află mai exact
această pensiune?
— Caroline, interveni Guthrie, chinuindu-se să nu
ridice vocea.
Ea nu-i dădu nici o atenţie.
— Eşti bună să-mi explici direcţia, i se adresă ea
chelneriţei, străduindu-se să nu-şi piardă curajul.
Guthrie o ţintui cu privirea şi se ridică apucînd pălăria
în mînă. În local se făcu o linişte adîncă, ceilalţi clienţi
aşteptînd să vadă ce urma.
Chelneriţa căpătase o expresie dezolată; probabil că
avea să fie mustrată fiindcă alunga clienţii.
— Este la trei străzi depărtare spre vest, pe colţ. Are o
157
firmă în curte.
— Mulţumesc, spuse Caroline.
Ar fi ieşit afară din local singură, călcînd ca o prinţesă
ofensată, dacă Guthrie n-ar fi apucat-o de braţ s-o
conducă spre ieşire, ca şi cum ar fi fost ideea lui să
plece.
— Nu ţi-a trecut deloc prin cap, o interogă el,
scuturînd-o puţin de braţ cînd ajunseră pe trotuar, că eu
aş fi preferat să rămîn? Puteai, cel puţin, să-mi ceri
părerea!
Caroline ridică privirea spre soarele care apunea şi
porni în direcţia lui.
— N-ai decît să rămîi, dacă vrei.
Guthrie făcu o mişcare de rotaţie din umeri, fapt ce-i
sugeră Carolinei un cocoş cu penele zbîrlite.
— Mulţumită ţie, dăscăliţo, n-o să mai pot pune
piciorul acolo.
— De ce nu? se interesă Caroline, ridicîndu-şi poalele
fustei să traverseze strada.
— Nu vreau să discut despre asta, mormăi Guthrie.
Cînd ajunse pe cealaltă parte a străzii, Caroline se
opri.
— Ţi-e teamă că cei de-acolo or să creadă că eşti un
soţ ţinut sub papuc! exclamă ea încîntată.
Guthrie îşi roti privirea în jur neliniştit, să se asigure
158
că nu erau auziţi şi gîtul lui căpătă o nuanţă vineţie.
— Eu nu sînt soţul nimănui, îi atrase el atenţia
vorbind printre dinţi, iar dacă aş fi, cu siguranţă nu i-aş
permite unei femei să-mi spună mie unde să mănînc!
Caroline porni din nou în direcţia pensiunii, lăsîndu-l
pe Guthrie să aleagă. Putea să vină cu ea, sau putea să-şi
încerce norocul într-un alt local unde putea lua masa. În
mod sigur era şi el la fel de sătul de pastramă ca şi ea,
fiindcă îşi potrivi pasul după al ei, bombănind.
Mîncarea de la pensiunea domnişoarei Brayson era
lipsită de imaginaţie şi de gust, dar localul era curat.
Guthrie şi Caroline îşi terminară porţiile şi Guthrie plăti
consumaţia. Apoi salutară şi plecară.
Se lăsa seara şi magazinele se pregăteau de închidere.
— Tob unde e? întrebă Caroline. El a mîncat?
Guthrie zîmbi în colţul gurii, şi îşi încetini mersul
cînd ajunseră peste drum de biroul şerifului.
— A mîncat vreo şase ouă fierte tari cînd am fost eu
cu el în birt.
Caroline scutură din cap.
— Şi presupun că acum doarme în camera ta?
— După şase ouă?! Glumeşti? Ne aşteaptă afară pe
scări.
Guthrie deschise uşa de la biroul şerifului şi se dădu
înapoi s-o lase pe Caroline să între prima.
159
 — Cu ce vă pot fi de folos, domnilor? întrebă şeriful
pe un ton amical.
Era un bărbat ceva mai vîrstnic, destul de solid, cu o
mustaţă grizonată, ţepoasă.
— Am dori să punem cîteva întrebări în legătură cu
atacul unei diligenţe, spuse Guthrie, deschizînd poarta
din paravanul de sîrmă împletită care separa celulele şi
biroul şerifului de intrare.
O lăsă din nou pe Caroline să treacă înaintea lui.
— Cel pentru care este acuzat domnul Seaton Flynn,
spuse ea.
Guthrie tocmai îşi scotea pălăria de pe cap şi zîmbea
către omul legii, dar găsi momentul şi o împunse pe
Caroline în coaste. Mesajul pe care voia să i-l transmită
era cît se poate de clar.
Tăcere.
— Faceţi parte din familia lui Flynn? întrebă şeriful,
cercetîndu-i cu atenţie pe sub sprîncenele la fel de dese
şi grizonate ca mustaţa.
— Miss Flynn este sora lui, răspunse Guthrie înainte
ca ea să-şi decline identitatea. Şi eu sînt vărul lui,
Jeffrey Mason.
Guthrie şi şeriful îşi strînseră mîinile, în timp ce
Caroline se muşca de limbă să nu protesteze împotriva
minciunilor pe care le spunea Guthrie.
160
 — Numele meu este John Teemo, spuse omul legii.
Se vedea că-l cîntărise pe Guthrie şi hotărîse că îl
socotea în ordine. Asta dovedea cît era de priceput.
— Cazul vărului tău este destul de limpede, domnule
Mason, după cum probabil ştii. A fost acuzat pentru
crimă şi jaf şi condamnat la spînzurătoare.
Ochii lui albaştri se opriră o clipă pe faţa Carolinei.
— Îmi pare rău, doamnă.
Guthrie îşi încrucişă braţele şi îşi miji ochii, aparent
căzut pe gînduri.
— Mă-ntreb dacă e cineva pe-aici care ne-ar putea
arăta locul exact unde s-a întîmplat evenimentul? Am
vrea numai să vedem locul cu ochii noştri.
— Înţeleg, spuse domnul Teemo, politicos. V-aş
putea duce acolo chiar eu, mîine dimineaţă. Poate aţi
vrea să vorbiţi şi cu Rafa Binchlyn cît mai staţi pe aici.
El era în diligenţă cînd a fost atacată şi bietul Cal
Walden a fost ucis. A văzut totul. Privi încă o dată cu
părere de rău spre Caroline.
— A depus mărturie la judecată.
Caroline se lupta să-şi stăpînească sentimentele
tulburi care o inundau. Nu avea voie să înceapă să-şi
piardă încrederea în domnul Flynn acum, nu cînd
ajunsese atît de departe. Nu mai putea să nege, cel puţin
faţă de ea însăşi, că sentimentele faţă de el se
161
schimbaseră irevocabil, din cauza domnului Hayes, dar
asta n-o absolvea de jurămîntul făcut că avea să vegheze
să se facă dreptate.
— Eu şi… vărul meu sîntem convinşi că el s-a înşelat,
spuse ea. Seaton n-ar face niciodată una ca asta.
— Se pare că a şi făcut, doamnă, rosti şeriful pe un
ton solemn.
Guthrie o apucă de braţ şi o strînse destul încît să-i
rămînă urme, în timp ce-i arăta şerifului o faţă
prietenoasă.
— Eu şi Miss Flynn o să plecăm acum, spuse el. O să
ne întoarcem mîine, pe la nouă, dacă sînteţi de acord.
Şeriful încuviinţă din cap.
— Şi nu uitaţi de bătrînu’ Rafe Blinchly. El v-ar putea
spune exact ce s-a întîmplat.
— Unde l-am putea găsi, vă rog? se amestecă
nerăbdătoare Caroline.
Ştia că Guthrie ar fi pus aceeaşi întrebare, dar vrusese
să-i arate că nu putea el să-i spună cînd să vorbească şi
cînd să tacă. Mersese prea departe cu comenzile.
— La ora asta, spuse şeriful, consultînd ceasul care
atîrna de un lanţ petrecut peste pîntecul lui bombat, Rafe
este de obicei la Jartiera de Aur – mă scuzaţi, doamnă –
stă cu coatele rezemate de bar.
Guthrie îşi mută mîna de pe braţul Carolinei pe
162
spatele ei. Reuşi cumva s-o împingă afară din biroul
şerifului fără să lase să se vadă că folosea forţa.
— Vreau să merg la localul ăsta, Jartiera de Aur, cu
tine, şopti Caroline, imediat ce ajunseră din nou pe
trotuar, şi nu-mi pasă dacă eşti pentru sau împotrivă,
domnule Hayes!
— Sînt împotrivă, spuse Guthrie printre dinţi. Şi
facem treaba aşa cum vreau eu, sau te pun mîine în
prima diligenţă spre Bolton, iar eu o iau în direcţia
Cheyenne.
Domnul Flynn era ţinut în închisoarea din Laramie, şi
Adabelle locuia în Cheyenne. Mesajul era cît se poate
de clar pentru Caroline.
— Cîtă vreme vrei să-l ajuţi pe Seaton, replică ea, nu-
mi pasă nici dacă te însori cu mama lui Tob!
Această ultimă parte era o minciună, bineînţeles.
Caroline se îndrăgostise de domnul Hayes, oricît ar fi
vrut ea să-şi înăbuşe sentimentele. Prin urmare, nu se
mai putea căsători cu domnul Flynn, desigur, dar cel
puţin avea să meargă pînă la capăt cu planul ei de a-l
elibera ca omul să-şi poată dovedi nevinovăţia.
Guthrie zîmbi, făcînd-o pe Caroline să se întrebe dacă
el îi ghicise iarăşi gîndurile.
— Ca să-l pot ajuta pe… prietenul tău… am nevoie
de ajutorul tău, dăscăliţo. Iar dacă permit să fii aruncată
163
afară din birt cu fundul ăla mic şi drăguţ pe trotuar, nu
ar fi de nici un folos cauzei noastre.
Caroline putea distinge clădirea stabilimentului
respectiv la capătul întunecat al străzii. Sus, pe faţada ei,
cineva pictase cuvintele Jartiera de Aur cu litere
înflorite. Lumina se revărsa afară prin ferestrele
murdare împreună cu zgomotele, cu muzica şi hohotele
brutale de rîs.
— Numai să ţii minte, spuse ea, gîndindu-se la fetele
împopoţonate dinăuntru, cărora le plăcea să stea în
poalele bărbaţilor şi să le şuşotească în ureche, că nu te
plătesc să te destrăbălezi.
— Nu mă plăteşti deloc, îi reaminti Guthrie fiindcă n-
am spus că accept slujba asta. Aşa că întoarce-te în
camera ta şi aşteaptă-mă. O să vin la tine dacă aflu ceva.
Carolinei nu-i plăcea să fie dată la o parte în felul
acela, ca pe un copil care-i încurca pe oamenii mari, dar
ştia că n-ar obţine nimic dacă ar da buzna într-un loc
nepotrivit pentru o lady. Aşa că dădu scurt din cap şi
porni înapoi spre hotel.
Nu se putu abţine să nu întoarcă o clipă capul şi, cînd
făcu asta, îl văzu pe Guthrie rînjind către ea. El îi făcu
cu ochiul, apoi intră pe uşile duble ale birtului.
Pe drum, Caroline se opri să admire într-o vitrină un
costum de călătorie din catifea verde la care era asortată
164
o pălărie cu pene. Nu se grăbea să se întoarcă la hotel.
Prea nerăbdătoare să aştepte în camera ei, urcă
treptele din spatele hotelului şi se aşeză lîngă Tob, care
stătea lungit pe o treaptă, cu botul pe labe. El o
întîmpină cu un scîncet prietenos.
Ea îl mîngîie pe cap. Bietul animal era probabil
epuizat, după ce ţinuse pasul cu calul lui Guthrie atîtea
ore.
— Într-una din zilele astea, curînd, i se adresă ea
cîinelui, domnul Hayes o să-şi construiască o casă şi tu
o să ai un hambar călduţ în care să dormi. Sau poate că
doamna Hayes o să te lase în casă, să dormi pe un preş,
deşi eu una nu m-aş baza pe asta. Am impresia că
femeia aceea nu este chiar atît de minunată cum ar vrea
stăpînul tău să credem.
Tob scheună plîngător şi Carolinei îi fu imediat milă
de el.
— Nu asculta ce spun eu, spuse ea, mîngîindu-l pe
spate. N-ar trebui să te influenţeze numai pentru că nu
m-aştept să-mi placă mie de femeia aceea.
— Ai dreptate, interveni o voce masculină familiară.
N-ar trebui.
Caroline se uită în jos prin spaţiul dintre treptele de
lemn şi îl văzu pe Guthrie stînd în picioare şi privind
spre ea cu zîmbetul acela nesuferit al lui întins pe faţă.
165
 Ea ignoră observaţiile lui înţepătoare şi vru să se
ridice, dar se răzgîndi. Îşi strînse fustele în jurul
picioarelor cu ostentaţie şi tuşi să-şi dreagă vocea.
— Nu ai avut nevoie de prea mult timp, remarcă ea.
Guthrie începu să urce treptele.
— Cît timp te aşteptai să petrec la Jartiera de Aur,
dăscăliţo? întrebă el, arcuind o sprînceană.
Carolinei îi luară obrajii foc, dar ridică bărbia şi-şi
îndreptă umerii.
— Destul cît să joci poker, să te intoxici şi… şi…
destul de mult, asta e tot.
El se aşeză cu o treaptă mai jos cu un oftat şi îşi
îndreptă privirea către apusul ce se zărea deasupra
acoperişurilor dărăpănate din oraşul acela de frontieră.
Cerul era scăldat în nuanţe de purpuriu, galben şi auriu.
Caroline se abţinu cu un mare efort de voinţă să nu
întindă mîinile ca să-i maseze umerii domnului Hayes,
aşa cum ar fi făcut, probabil, o soţie. Nu putea să-şi dea
seama de unde îi venise această pornire.
— L-am găsit pe Binchly, spuse el, după ce trecură
cîteva momente de tăcere. O să ne arate mîine locul
unde a avut loc crima şi jaful şi o să ne povestească ce
s-a întîmplat, aşa că n-o să mai trebuiască să-l deranjăm
pe şerif.
— Bine, aprobă Caroline, fiindcă nu găsi altceva de
166
spus. Îi era groază să viziteze locul acela împrejurat de
umbra morţii şi a lăcomiei, deşi era sigură că avea să
găsească acolo dovezi despre nevinovăţia lui Seaton.
Guthrie privi spre ea peste umăr. Era evident că n-
avea de gînd să treacă peste ceea ce auzise mai
devreme.
— Adabelle n-ar fi rea cu cîinele meu, spuse el.
Gestul lui de a lua apărarea femeii aceleia nu era
necesar şi, din această cauză, Caroline se enervă şi mai
tare.
— Sînt sigură că este un înger, replică ea.
Se ridică în picioare, dar Guthrie o apucă de fustă şi o
trase înapoi în jos. Ea se izbi cu fundul de scîndura
scării.
— Cum de o urăşti pe Adabelle aşa de tare, cînd nici
n-o cunoşti? o interogă el.
— Nu o urăsc, insistă Caroline nemulţumită.
Nu putea să recunoască ce simţea cu adevărat,
bineînţeles. Domnul Hayes ar rîde cu siguranţă dacă ar
şti că „dăscăliţa” se îndrăgostise de el.
Guthrie miji ochii, apoi îi deschise mari şi ea îi văzu
licărirea de rîs din ei.
— Eşti geloasă, o acuză el.
Caroline se plesni cu palmele pe genunchi de
enervare.
167
 — Nu sînt deloc.
El pufni în rîs, plin de aroganţă masculină, apoi se
ridică mai sus cu o treaptă, alături de ea. Ea deveni
brusc conştientă de mirosul lui, de căldura şi puterea lui.
— Ba da, eşti.
Continuă să-i vorbească după aceea, dar ceva se
schimbase. El vorbea cu o voce joasă, fermecătoare,
rostind cuvinte magice care păreau să se topească în
mintea ei la o clipă după ce erau rostite. Vocea lui o
mîngîia, ţinînd locul mîinilor lui, făcîndu-i respiraţia
grea şi inima să zvîcnească.
Caroline scoase un geamăt slab, de protest, dar, cu
puterea minţii, cu ajutorul acelor cuvinte care nu lăsau
nici o urmă în memoria ei, el îi înfrînse ultima urmă de
rezistenţă.
Era, de fapt, de parcă i-ar fi dezbrăcat hainele, una
cîte una, sărutînd fiecare petic de piele dezvelit.
Caroline nu citise în nici o carte şi nici nu-şi imaginase
vreodată că o asemenea intimitate era posibilă şi se
temea de ceea ce avea să se întîmple dacă nu-şi recăpăta
controlul asupra simţurilor.
S-ar fi putut să fie otrăvită, căci îşi simţea muşchii
lipsiţi de orice putere, dar în interior, trupul ei zvîcnea şi
tremura plin de viaţă. Îşi lăsă capul să alunece pe
umărul lui Guthrie, dar mîinile lui se odihneau senine pe
168
genunchi. Le putea vedea.
Şi totuşi le simţea umblînd pe pielea ei. Netezind,
conturînd, excitînd, chinuind.
El continua să vorbească, cu vocea aceea pe care
numai ea i-o putea auzi, iar presiunea caldă, plăcută, din
trupul ei creştea asemenea apelor umflate de ploaie.
Cuvintele curgeau mereu, ca un rîu de argint şi poate că
erau în altă limbă, într-atît le găsea de neînţelese. Erau
ca nişte fuioare fermecate de fum care se răsuceau în
jurul ei, pătrundeau în trupul ei.
— Oh, suspină Caroline, încleştîndu-şi palmele pe
treapta de lemn cînd se produse în ea o explozie
minunată care o scutură violent, apoi se destramă în
valuri care-i măturară fiinţa unul după altul. Guthrie o
cuprinse cu braţul şi o lipi uşor de trupul lui pînă ce
cutremurul se potoli.

CAPITOLUL 8
Caroline închise ochii şi înconjură strîns cu braţele
genunchii care-i tremurau, încercînd din răsputeri să-şi
recapete echilibrul. Bărbatul acesta o fermecase într-un
fel, aruncase asupra ei o vrajă care-i schimbase pe vecie
sentimentele pentru Seaton Flynn. Doamne,
Dumnezeule, cît îl ura pe Guthrie pentru că-i luase
visele fără să-i ofere în schimb altceva decît suferinţă şi
169
ruşine!
— Caroline.
Ea nu deschise ochii.
— Ce e?
— Uită-te la mine.
Ea întredeschise o pleoapă. Întunericul devenise atît
de dens încît abia îi putea distinge conturul lui Guthrie
în lumina slabă venită dintr-o fereastră aflată sub scară.
— Ce e? repetă ea, de data aceasta cu o notă clară de
nerăbdare.
— Ceea ce s-a întîmplat aici nu te transformă într-o
femeie rea.
Caroline era încă puţin ameţită şi mai nedumerită
decît fusese vreodată în viaţa ei. Se aplecă să se uite mai
bine la Guthrie.
— Este generos din partea ta să spui asta, domnule
Hayes, avînd în vedere că tu ai fost atacatorul iar eu am
fost, în cel mai rău caz, prada ta neajutorată.
El izbucni în rîs, se ridică în picioare şi-i întinse o
mînă Carolinei să se ridice după el. J
— Dacă ai fi vrut să mă opresc, sublinie el, fără să-i j
poarte pică, n-ar fi trebuit să faci altceva decît să-mi
spui.
— Cum era să-ţi spun să te opreşti cînd tu nici măcar
nu mă atingeai? se răsti ea.
170
 După aceasta, Caroline se apucă să-şi scuture fustele,
să cîştige timp pentru a încerca să găsească o scuză
acceptabilă. Tristul adevăr era că se lăsase furată de
plăcere cît ascultase cuvintele lui Guthrie şi nici măcar
nu-i trecuse prin gînd să protesteze.
În spatele ei, pe platforma scării, Tob aştepta să fie
invitat în hotel.
Guthrie o luă pe Caroline de mînă şi o conduse în jos
pe scări, iar cîinele se luă după ei, tropotind ritmic cu
unghiile pe treptele de lemn.
— Aş putea să te pun într-o diligenţă mîine dimineaţă,
la prima oră, să te întorci în Bolton, se oferi Guthrie, iar
Caroline fu dezolată să constate că el era nerăbdător să
scape de ea. Peste cîteva zile, ai fi înapoi la Miss
Phoebe şi Miss Ethel, vie şi nevătămată.
Caroline scutură din cap cu hotărîre.
— Nu pot să mă întorc acasă înainte să-l eliberez pe
domnul Flynn, spuse ea.
Guthrie oftă.
— S-ar putea să fii nevoită să pleci, drăguţo, spuse el
blînd, conducînd-o prin spaţiul îngust dintre hotel şi
birtul zgomotos de alături.
Caroline nu remarcase cum se numea localul.
— La urma urmei, pînă acum nu există nici un motiv
să credem că judecătorul şi juraţii s-au înşelat cu privire
171
la ceea ce s-a întîmplat.
Caroline se cutremură, străbătută de un fior rece pe
care-i puse pe seama brizei de noapte. Ajunseră pe
trotuar şi se apropiară de uşa hotelului. Tob tropotea
încă în urma lor, convins că avea să fie acceptat
înăuntru.
— Ai fost vreodată de faţă la vreo spînzurare,
domnule Hayes?
— Guthrie, o corectă el. Şi, da, doamnă, am văzut
odată cum a fost spînzurat un om pentru dezertare. Nu
este un spectacol la care ar trebui să fii de faţă, tu sau
oricare altă lady.
Numai o lady nu se simţea Caroline; genunchii îi erau
încă moi după episodul acela scandalos de pe scara din
spate, cînd se întîmplase totul şi nimic. Îşi duse mîna la
gît cu un gest mecanic şi înghiţi în sec cînd Guthrie îi
deschise uşa, lăsînd-o să între.
— Noapte bună, spuse ea, oprindu-se în capătul
scării.
Spera din toate puterile că nimeni dintre cei care
stăteau de vorbă şi fumau în hol nu ghicise ce se
petrecea cu ea. Dar, de fapt, nici ea nu ştia prea bine ce
a fost, aşa că de unde puteau ei să ghicească?
Guthrie îi dădu drumul de mînă dar, într-un fel ciudat,
privirea lui o ţinea legată de el cu la fel de multă
172
eficienţă.
— Sper că o să te mai gîndeşti la ce ţi-am spus despre
întoarcerea ta acasă, spuse el cu voce scăzută.
Protectoarele tale cred, probabil, că te-am răpit.
Caroline n-avea nevoie să se mai gîndească; analizase
problema din toate unghiurile, începînd din ziua aceea
îngrozitoare cînd aflase vestea că domnul Flynn fusese
arestat şi aruncat în închisoare.
— Am luat hotărîrea cu multă vreme în urmă, spuse
ea. Şi am lăsat un bileţel pentru Miss Phoebe şi Miss
Ethel.
El oftă şi se propti cu cotul de stîlpul şlefuit din
capătul balustradei. În mîna cealaltă ţinea pălăria lui
jerpelită.
— Probabil că sînt convinse că eu te-am forţat să scrii
biletul acela şi tu ştii asta al naibii de bine. Iar în ce
priveşte hotărîrea ta, este greşită.
Caroline ridică din umeri cu nonşalanţă, deşi pe
dinăuntru era tulburată şi plină de spaimă şi confuzie.
— Bună sau rea, nu mi-o schimb. N-ai vrea ca
Adabelle să te creadă dacă ai fi acuzat de o crimă pe
care n-ai comis-o?
Guthrie privi în jur stînjenit şi, cînd ridică ochii spre
Caroline, ea îi văzu strălucind de furie. I se adresă cu o
voce scăzută.
173
 — Dacă nu vrei să ajungi în puşcăria şerifului Teemo,
acuzată pentru conspiraţie, atunci ai grijă ce vorbeşti!
Ştiind că el avea dreptate, Caroline lăsă pentru o clipă
ochii în pămînt. Guthrie profită de faptul că o prinsese
cu garda jos şi o apucă de mînă, apoi o trase cu el în sus
pe scări. Credinciosul lui cîine se grăbi să-i urmeze,
aproape fără să-i observe sau să-l oprească nimeni.
Domnul Hayes aşteptă, ca un gentleman, deşi cu
siguranţă nu era, pînă ce Caroline descuie uşa de la
camera ei. Fusese o zi lungă şi grea şi patul din colţul
camerei ei arăta ispititor.
Pentru o clipă, Guthrie păru că ar vrea să spună ceva.
Dar pînă la urmă se răsuci şi plecă, pocnindu-se cu
pălăria peste coapsă de exasperare. Tob, însă, se
strecură în camera Carolinei, măturînd podeaua cu
burta, apoi se încolăci la piciorul patului, scheunînd
înfundat.
— Nu te condamn deloc, spuse Caroline, apoi închise
uşa şi o încuie. Nici eu n-aş vrea să dorm cu el.
Începu să se dezbrace. În noaptea aceea avea să-şi
permită luxul de a dormi în cămaşă de noapte, în loc să
doarmă îmbrăcată cu ce se găsea pe ea şi îşi făcu toaleta
de seară pe îndelete. Stătea pe marginea patului şi-şi
pieptăna părul, cînd auzi o bătaie în uşă.
Caroline auzise despre necazurile care i se puteau
174
întîmpla unei femei lipsite de apărare, aflată departe de
casă şi se bucură de prezenţa lui Tob, oricît era el de
neeficient.
— Cine-i acolo? strigă ea, cu o voce tremurătoare
care vrusese să sune foarte ferm.
— Îmi vreau cîine înapoi, veni răspunsul tărăgănat,
imposibil de confundat al lui Guthrie.
Caroline se duse la uşă şi o deschise foarte puţin,
scoţînd capul dinapoia ei.
— Se pare că preferă să stea cu mine, răspunse ea
politicos.
Pe faţa lui se încordă un muşchi, apoi se relaxă.
Guthrie fluieră uşor şi cîinele scînci, după care se ridică
în picioare şi se supuse chemării stăpînului său.
Dezamăgită, Caroline închise uşa în urma cîinelui
aceluia lipsit de voinţă şi răsuci cheia în broască. După
aceea, auzind un zgomot din birtul de vis-â-vis, rezemă
scaunul de clanţă.
Dormi bine în noaptea aceea, în ciuda confuziei care o
tulbura şi care ar fi ţinut-o trează dacă s-ar fi aflat acasă.
Aventurile trăite alături de Guthrie o epuizaseră.
În dimineaţa următoare, devreme, chiar înainte de
răsăritul soarelui, Caroline se trezi să se spele şi să se
îmbrace. Ştiind că avea să meargă călare, se echipă cu
fusta pantalon şi bluza scurtă pînă în talie, care se asorta
175
la ea. Tocmai îşi terminase de prins părul în agrafe, cînd
cineva bătu la uşă.
O deschise, aşteptîndu-se să-l găsească pe Guthrie în
prag. Era în schimb, şeriful Teemo, însoţit de un bărbat
pe care nu-l cunoştea. Se gîndi că Guthrie îi dezvăluise
adevărata identitate şi intenţiile, şi inima aproape îi sări
din piept, inundîndu-i obrajii cu valuri de sînge. Fu
convinsă că avea să fie arestată fiindcă plănuise să-l
ajute pe domnul Flynn să evadeze.
— ’Neaţa, Miss Flynn, rosti şeriful politicos, ducînd
mîna la borul pălăriei sale, perfect periate.
Caroline îşi aminti cu o întîrziere de o clipă că
Guthrie o prezentase şerifului ca fiind sora lui Seaton.
— Bună dimineaţa, spuse ea, abia izbutind să împingă
cuvintele afară din gît.
— Acesta este domnul Rafe Binchly, doamnă,
continuă şeriful. El este omul care a fost de faţă cînd a
avut loc jaful şi crima.
Caroline măsura cu privirea bărbatul care fusese în
parte responsabil de condamnarea lui Flynn – dar
privirea ochilor lui de un albastru pal era stînjenitor de
directă.
— Bună dimineaţa, rosti ea politicos.
Bărbatul dădu mîna cu ea şi înclină din cap.
— Rafe şi cu mine ne-am gîndit că poate acceptaţi să
176
luaţi micul dejun cu noi la închisoare, continuă şeriful
Teemo. L-am invitat deja pe vărul tău şi el va sosi de
îndată.
Caroline nu luase niciodată micul dejun într-o
închisoare, şi spera că, pe viitor, n-avea să-şi facă un
obicei din asta. Dar îi era foame şi nu se simţea prea
atrasă de idea de a lua masa în cantina de peste stradă.
În plus, îi plăcea şeriful John Teemo şi avea încredere în
el.
— Mulţumesc, spuse ea. Mi-ar face mare plăcere.
O clipă mai tîrziu se afla în hol, unde apăru şi
Guthrie, mai puţin cîinele lui. O apucă pe Caroline de
braţ şi o strînse uşor, cu subînţeles, dar nu spuse nimic.
Cînd Caroline şi însoţitorii săi păşiră în strada încă
întunecată, soarele se străduia să alunge noaptea cu
degete subţiri de aur. O femeie veselă, zîmbitoare,
tocmai adăuga un braţ de lemne în soba din incinta
închisorii cînd intrară.
Folosindu-se de şorţ, femeia ridică un vas mare,
albastru, de pe sobă şi turnă cafea în cănile care aşteptau
pe masă. Părul ei blond-cenuşiu strălucea în lumina
slabă a felinarului.
— John, îl certă ea în glumă pe şerif, ai putea să te
deranjezi să mă prezinţi şi pe mine.
— Soţia mea, se conformă şeriful, zîmbind.
177
 Guthrie interveni exact în clipa cînd Caroline
deschisese gura să vorbească şi foarte bine făcu. Ea şi-ar
fi spus adevăratul nume.
— Ea este Caroline Flynn, spuse Guthrie. Şi eu sînt
vărul ei, Jeffrey Mason.
Puse ceva mai mult accent pe primul nume, probabil
ca s-o atenţioneze pe ce nume să i se adreseze.
După asta, Caroline se temu să mai vorbească prea
mult. Ea era o persoană onestă şi minciunile nu prea se
lipeau de limba ei. Se bucură de micul dejun bogat, care
consta din plăcinte fierbinţi, cu afine, cîrnaţi prăjiţi şi
omletă, alături de ceilalţi bărbaţi, gîndind între timp că
vagabonzii şi beţivii se străduiau, probabil, să ajungă în
închisoarea oraşului numai ca să mănînce preparatele
culinare ale doamnei Teemo.
După ce terminară de mîncat şi soarele începuse să
lumineze cerul, Caroline, Guthrie şi domnul Binchly
porniră spre locul unde avuseseră loc jaful şi crima în
căruţa domnului Binchly. Tob îşi făcu apariţia în ultimul
moment şi sări în spatele lor, cu limba atîrnînd de un
cot.
Caroline sări peste banchetă şi se aşeză pe o ladă de
lemn pentru scule, lîngă prietenul ei canin. Îi ciufuli
blana de pe spate şi el scînci în semn de bun venit.
Nu peste mult timp, domnul Binchly opri căruţa într-o
178
curbă a drumului. Deasupra capului atîrnau stînci uriaşe,
ca nişte giganţi aliniaţi de o parte şi de alta a drumului.
Guthrie coborî de pe bancheta căruţei şi ridică mîinile
în sus, iar Caroline îl lăsă să o dea jos, deşi atingerea lui
îi invadă sîngele cu scîntei de foc. Tob sări în urma lor.
Domnul Binchly arătă cu mîna spre stînci.
— Au aşteptat diligenţa în spatele bolovanilor, cinci
sau şase inşi, spuse el, ridicînd mîna să se scarpine în
smocul de păr alb care-i acoperea barba.
Sclipirea de spaimă din ochii lui o sugrumă pe
Caroline şi ei îi fu imposibil să arunce măcar o privire
înspre Guthrie.
— Doi dintre ei erau acolo sus, spuse el, arătînd către
stînca aflată cel mai jos, iar ceilalţi erau călare pe cai.
Cel înalt, Flynn, l-a împuşcat pe sărmanul bătrîn Cal
Walden şi l-a omorît.
— Domnul Walden a pus mîna pe puşcă? reuşi
Caroline să întrebe, în timp ce Guthrie se căţăra pe o
stîncă, să ajungă în ascunzişul tîlharilor.
— Nu, doamnă, răspunse Rafe cu tristeţe. El le-a dat
caseta cu bani fără nici o împotrivire. Flynn l-a omorît
numai fiindcă aşa a avut chef.
Pe Caroline o străbătu un fior cînd şi-l imagină pe
bărbatul pe care-l iubise cîndva şi-n care avusese
încredere, împuşcînd un om cu sînge rece. Nu putea fi
179
adevărat, insistă în sinea ei.
— Cum de-ai văzut toate astea? întrebă Guthrie, urcat
acum pe o stîncă, cu mîinile în şolduri. Nu erai în
interiorul diligenţei?
— Călătoream sus pe capră, lîngă Cal, răspunse Rafe
cu vocea uşor tremurată. N-avea rost să stau înăuntru,
unde n-aveam cu cine să stau de vorbă.
Guthrie întoarse capul să cerceteze împrejurimile, iar
pe faţa lui nu se putea citi nimic din poziţia în care se
afla Caroline.
— Cum se face că nu te-a împuşcat şi pe tine? întrebă
el.
— Individul cu ochi negri – Flynn – m-a lovit cu
patul puştii. Mă gîndesc că a crezut că am murit, fiind
aşa de bătrîn. Cînd mi-am revenit, dispăruseră. Îmi
curgea sînge din rana de la cap, da’ l-am pus pe bietu’
cal în diligenţă şi m-am întors cu ea în Clinton.
Guthrie coborî cu îndemînare de pe vîrful stîncii,
după care se plimbă cu Rafe de colo-colo multă vreme,
într-un tîrziu, Guthrie se declară satisfăcut.
Îi mulţumi lui Rafe pentru timpul acordat şi o urcă pe
Caroline în spatele căruţei, unde i se alătură imediat şi
Tob. În timp ce Guthrie discuta încet cu domnul Binchly
în partea din faţă a căruţei, Caroline se gîndi din nou la
Seaton Flynn pe care-l cunoştea ea şi încercă iarăşi să
180
şi-l imagineze jefuind o diligenţă şi omorînd un om.
Se dovedi a-i fi imposibil.
După ce Rafe îi lăsă în faţa hotelului, Guthrie deveni
tăcut şi asta o tulbură pe Caroline. Îşi dorea ca el să se
uite la ea, să-i spună ce credea, dar, totodată îi era teamă
să citească expresia din ochii lui sau să audă ce avea de
spus.
Îşi luară bagajele de la hotel şi merseră pe jos pînă la
grajdul cu cai de închiriat. Din cînd în cînd, Tob îi
lingea mîna Carolinei, parcă voind s-o aline, dar Guthrie
nu rosti nici o vorbă pînă nu apăru ţinînd de frîu doi cai,
al lui şi încă unul pentru ea, cu pete albe şi negre.
Înainte ca ea să poată întreba ceva, Guthrie rosti
inexpresiv:
— Am dat ceasul tatălui meu în schimbul lui.
Caroline rămase cu gura căscată.
— Nu poţi să faci una ca asta, protestă ea, cînd fu din
nou în stare să vorbească. Nu-ţi dau voie.
Drept răspuns, el îi făcu vînt în şa.
— N-ai de ales, replică el.
— Dar ceasul tatălui tău!
— Nu-ţi face probleme, spuse Guthrie, aproape de
cordialitate, îl uram pe ticălos.
Caroline amuţi, cel puţin pentru o vreme. Guthrie
pusese sacoşa de pînză în spatele şeii ei, ca să nu mai fie
181
nevoită s-o care în mînă, iar dimineaţa era senină şi
însorită. Cînd se îndepărtaseră bine, ea îşi apropie calul
de Guthrie şi spuse:
— Crezi că domnul Flynn este vinovat, nu-i aşa?
Guthrie îşi modifică de mai multe ori poziţia pălăriei
pe cap, ca pînă la urmă s-o aşeze exact aşa cum fusese
iniţial.
— Da, răspunse el, după o tăcere prelungită.
Caroline avu impresia că primise o palmă peste faţă,
deşi ştia de la început că Guthrie era înclinat să vadă
partea întunecată a lucrurilor, atunci cînd era vorba de
Seaton.
— Atunci de ce mai eşti aici? întrebă ea. De ce ai dat
ceasul de la tatăl tău în schimbul unui cal pentru mine,
dacă n-ai intenţia să mă ajuţi?
El oftă şi-şi roti privirea peste cîmpia plată din jurul
lor, acoperită cu iarbă şi arbuşti.
— Dacă aş fi sigur că te-ai întoarce acasă, la şcoala ta
şi la protectoarele tale şi te-ai ocupa să-ţi găseşti un soţ
bun, aş renunţa. Dar tu ţi-ai pus în cap să duci planul
acesta pînă la capăt, fie ce-o fi, şi ştiind asta nu pot să te
las singură. N-aş mai dormi niciodată bine, în nici o
noapte, chiar de aş trăi nouăzeci şi nouă de ani.
Caroline înghiţi în sec şi apucă de oblîncul şeii cu
amîndouă mîinile, ţinînd frîul strîns între degete.
182
 — Cred că-ţi doreşti să nu mă fi întîlnit niciodată,
rosti ea cu voce slabă. Ai fi putut acum să te însori cu
Adabelle şi să-ţi vezi de viaţa ta.
— Ai ghicit, dăscăliţo, răspunse Guthrie morocănos,
evitîndu-i privirea.
Ea trase aer adînc în piept, apoi îl slobozi încet.
— Probabil ai constatat că domnul Binchly este un
martor credibil.
Guthrie îi aruncă o privire şi, pentru o clipă, zîmbetul
lui oblic îi arcui buzele.
— Părea că ştie ce vorbeşte.
Caroline înghiţi în sec şi se muşcă de buză.
— Da, spuse ea, într-un tîrziu. Dar eu tot cred că s-a
înşelat.
Guthrie oftă.
— Crezi? întrebă Caroline, simţind nevoia să stea de
vorbă.
— Ce să cred? întrebă Guthrie iritat.
— Crezi că era mai bine să nu mă fi întîlnit?
El o studie îndelung şi cîntări răspunsul destul de mult
timp.
— Nu, spuse el. Dar probabil aşa se va întîmplă pînă
cînd se va termina toată povestea asta.
Caroline era fericită. Indiferent ce s-ar fi întîmplat mai
tîrziu, Guthrie era bucuros că o întîlnise. Nu se opri să
183
se întrebe de ce lucrul acesta era aşa de important.
— Poate n-o să-ţi pară rău, îndrăzni ea. Poate o să le
povesteşti nepoţilor tăi că ai ajutat un om nevinovat să
scape de la moarte.
Tonul lui era aspru şi nu se uită spre ea cînd se aplecă
în faţă, rezemîndu-se cu braţul de oblîncul şeii.
— Şi poate că n-o să am nici un nepot, dăscăliţo.
Mulţumită ţie, s-ar putea să-mi petrec tot restul vieţii
într-o închisoare federală.
Gîndul acesta o îngheţă pe Caroline.
— Ar fi o ironie, remarcă ea, ţinînd cont de reputaţia
ta de corsar.
— Mă bucur că gîndeşti aşa, răspunse Guthrie sec.
— Pe cine ai omorît?
Cuvintele scăpară din gura lui Caroline înainte să aibă
timp să le calculeze impactul.
Spre surprinderea ei, Guthrie răspunse la întrebarea ei
îndrăzneaţă.
— Un om, se numea Pedlov, spuse el. Eu şi cu el am
avut un mic conflict în timpul războiului. Mai pe urmă,
a venit să mă caute.
Caroline era atît de copleşită de curiozitate încît abia
mai putea să respire.
— Şi?
— A găsit-o pe Annie în locul meu. Era singură
184
acasă.
Un fior de gheaţă se strecură în sufletul Carolinei şi
rămase acolo, ameninţînd s-o sufoce. Zgomotele –
copitele cailor pe pămînt, gîfîitul lui Tob, propria ei
suflare – păreau să fi dispărut cît aşteptă urmarea, fără a
îndrăzni să-l impulsioneze pe Guthrie în vreun fel.
El făcu economie de cuvinte.
— Ea a murit.
Caroline strînse ochii într-o încercare zadarnică de a-i
feri de brutalitatea imaginii. Ştiu, fără să mai întrebe că
bărbatul acela, Pedlov, cine va fi fost el, o omorîse pe
Annie.
— Îmi pare foarte rău, spuse ea, punînd o mînă pe
braţul lui.
El nu-şi retrase braţul, dar îi simţi muşchii
încordindu-se sub atingerea ei.
— Ai întrebat, spuse el cu voce aspră, guturală. Acum
ştii.
După aceasta, Caroline nu mai încercă să converseze
cu el. De fapt, dacă ar fi putut să se întoarcă în timp, ar
fi ales alt subiect.
Puţin după ora prînzului, ajunseră la un ochi de apă
înconjurat de urme de copite şi se opriră să adape caii.
Guthrie scoase bidonul de după umăr şi i-l întinse
Carolinei.
185
 — Cît mai e pînă ajungem în Laramie? întreba ea,
după ce luă două înghiţituri din apa stătută.
Guthrie nu se uită în ochii ei şi luă mai multe
înghiţituri din bidon înainte de a-i răspunde.
— Trei sau patru zile, dacă avem noroc.
Cînd se gîndi că o să doarmă iarăşi pe pămîntul tare,
Caroline fu deprimată. În plus, nu putea să garanteze
pentru ceea ce avea să se întîmple dacă trebuia să mai
împartă atîtea nopţi pătura cu Guthrie. Duse mîna
streaşină la ochi, să-i ferească de soarele puternic al
amiezei şi scrută orizontul.
— Poate există vreo fermă pînă acolo…
Pentru prima oară de cînd recunoscuse că-l omorîse
pe omul acela, Guthrie zîmbi.
— S-ar putea să găsim vreun hambar în care să
dormim, prevesti el. Dar tot n-avem mai mult decît o
pătură.
Caroline îşi mută repede privirea, cu obrajii în flăcări.
— Nu mă gîndeam la asta, minţi ea.
Guthrie izbucni în rîs.
— Pe dracu’ nu te gîndeai.
Apoi scoase nelipsita pastramă din desagă şi le dădu,
Carolinei şi lui Tob, porţii egale.
— După ce se termină călătoria asta, mormăi
Caroline, rupînd o bucată de carne uscată, n-o să mai
186
mănînc niciodată aşa ceva.
Guthrie o apucă de talie şi o azvîrli fără menajamente
înapoi în şa.
— Ai grijă, dăscăliţo, o avertiză el. Îţi sfidezi soarta.
În sinea ei, Caroline fu de acord, dar nu se gîndea la
pastramă.
Pînă după-amiaza, nori negri se adunară pe cer,
întunecîndu-l. Caroline şi Guthrie merseră împotriva
vîntului tot mai puternic, oprindu-se doar o dată, după-
amiaza tîrziu, pentru a-şi odihni caii, şi ajunseră la un
hambar de fîn, izolat, cu o oră mai devreme de apusul
soarelui.
Construcţia avea acoperiş, dar n-avea pereţi şi era pe
jumătate plin cu baloţi de fîn puternic mirositor.
Caroline privi în jur, dezamăgită. Sperase la nişte
condiţii mai bune şi eventual la prezenţa unei femei cu
care să stea de vorbă.
— Nu este pe aici şi o casă a fermei?
Guthrie ridică din umeri, ţinîndu-şi cu o mînă pălăria
să nu-i zboare de pe cap şi s-o pornească de-a rostogolul
prin preerie.
— Tot ce se poate. Dar s-ar putea să fie la cîteva mile
depărtare şi peste cinci minute o să plouă cu găleata.
Adună ce lemne poţi pentru foc pînă mă ocup eu de cai.
Caroline nu-şi amintea de vreun moment în viaţa ei
187
cînd primise atîtea ordine. Porni să caute în jur,
bodogănind într-una, dar nu găsi decît balegă uscată.
Adună un braţ şi-l răsturnă sub o streaşină a
hambarului, cu buzele arcuite a dezgust. Guthrie pufni
în rîs cînd o văzu ştergîndu-şi palmele de poalele fustei.
Tunetul făcu pămîntul să se cutremure, apoi un fulger
sparse cerul şi se năpusti să spintece pajiştea înverzită.
Caii nechezară şi se zbătură în frînghiile cu care erau
legaţi de un stîlp din colţul hambarului, iar Tob scheuna
şi încerca să se vîre sub un balot de fîn.
— Se pare că va trebui să ne ţinem unul altuia de cald
la noapte, spuse Guthrie şi ochii îi jucau a rîs cînd privi
spre Caroline, aşteptînd o replică.
Caroline îşi încrucişă braţele peste umeri şi se întoarse
cu spatele. Ploaia curgea pe acoperişul de deasupra
capetelor lor şi se revărsa peste streşini, coborînd în
jurul lor pereţi cristalini.
Simţi palmele lui Guthrie pe umerii ei şi-şi trase
răsuflarea cînd el o răsuci încet spre faţa lui.
— Caroline, rosti el cu blîndeţe, nu-ţi face griji. Ţi-am
mai spus că nu am nici o intenţie să te forţez.
Buza de jos îi tremura puţin şi părea că nu şi-o poate
stăpîni. Răspunsul îi scăpă de pe buze înainte ca ea să-l
poată opri.
— Nu sînt sigură că ai avea nevoie, mărturisi ea cu
188
tristeţe.
În spatele lor, nu departe de pedeaua ploii, focul cu
balegă uscată se străduia să alunge răcoarea nopţii.
El îşi luă pălăria de pe cap şi o aruncă pe fîn, apoi îi
înconjură talia cu braţele.
— Atracţia dintre noi este foarte puternică, spuse el şi
acum suna de parcă el era cel forţat. Pe toţi sfinţii, am
încercat să mă stăpînesc.
Cu un geamăt înfundat de protest, el înclină capul şi
atinse buzele Carolinei cu buzele sale.
Ea era hotărîtă să-i reziste, dar această atingere caldă
o făcu să se ridice imediat pe vîrfurile picioarelor.
Scînci încet cînd el începu invazia, cucerindu-i gura cu
limba lui. El puse o mînă sub sînii ei şi, cînd degetul lui
trecu uşor peste un sfîrc, Caroline se scutură de un fior
dulce, violent.
— Sigur nu vrei să te întorci în Bolton? întrebă
Guthrie, cu voce înăbuşită, cînd vraja se destrămă brusc.
Caroline îşi rezemă fruntea de umărul lui şi descoperi
că haina îi era umedă de ploaie.
— Sînt sigură, rosti ea cu răsuflarea tăiată.
Mîna lui Guthrie îi alunecă încet pe spate, coborînd pe
şolduri. O împinse spre el cu îndrăzneală, apoi o bătu
uşor cu palma.
— Să nu spui că nu te-am prevenit, dăscăliţo, spuse
189
el.
Apoi se dezlipi de ea şi plecă.
În jurul hambarului erau împrăştiate aşchii putrede de
lemn şi Guthrie le adună şi le puse pe foc. Mîncară la
cină inevitabila porţie de pastramă, după care, Guthrie
încropi un pat sus, pe claia de fîn.
Noaptea veni mult prea repede.
— Cred că o să mai stau puţin lîngă foc, spuse
Caroline, cu ochii ţintă la jarul rămas.
Îi era cumplit de frig şi se simţea atrasă spre Guthrie
de parcă cineva ar fi apucat-o de păr s-o tîrască spre el.
ÎI auzi căscînd undeva sus, sub acoperiş.
— Ploaia a mai încetat puţin, spuse el. Lupii or să iasă
curînd la vînătoare.
Caroline se ridică în picioare cu demnitate şi-şi netezi
fusta. Guthrie avea o puşcă şi ştia cum s-o folosească.
Dacă urma să apară vreun lup, voia să fie aproape de el
în clipa aceea. Ea se căţără cu greutate pe baloţi pînă
ajunse în culcuşul uscat şi cald pe care-l pregătise
Guthrie.
Nu-i putea vedea faţa, dar îl simţea zîmbind, cel puţin
în sinea lui. Cînd el o prinse de mînă, îl lăsă s-o tragă în
patul improvizat.
Paiele de sub ea erau moi şi se întinse lîngă Guthrie,
apoi se ghemui aproape de el.
190
 Guthrie îi cuprinse faţa în palmă, şi-o mîngîie cu
degetul mare pe obraz. Caroline crezu că era pregătită
să-i simtă buzele pe gura ei, dar nu era. Scoase un ţipăt
uşor şi-şi înfipse degetele în părul lui.
Guthrie aşeză un picior peste ea fi Caroline îi simţi pe
coapsă bărbăţia tare şi puternică. În timp ce trupul ei se
pregătea să-l primească ea se întreba cum avea să-I
cuprindă fără să fie rănită.
El o sărută pe gît în jos, în timp ce degetele îi
descheiau nasturii de la bluză.
Caroline se arcui instinctiv, oferindu-se mîinii lui.
— Guthrie?
El îi îndepărta bluza şi-i descheie şnurul corsetului.
Trecu apoi cu degetul peste sfîrcul sînului şi ea suspină
de plăcere.
— Da?
— Eu… n-am făcut asta niciodată, şopti ea cu mare
greutate. Şi… mi-e frică.
El coborî capul mai jos şi-i rotunji sfîrcul tare cu
limba înainte să răspundă.
— N-o să te mint, Caroline. O să te doară puţin cînd o
să pătrund în tine, numai acum, prima oară. Dar ceea ce
am să fac cu tine înainte şi după asta o să răscumpere
totul.
Caroline se gîndi la ceea ce se întîmplase pe scara din
191
spatele hotelului. El făcuse atunci dragoste cu ea
folosindu-se de cuvinte şi se scufundase atît de adînc în
plăcere încît crezuse c-avea să se înece în ea. Cum urma
să fie cînd avea să se dăruiască lui cu adevărat?
Ea prinse în palmă sînul dezvelit şi i-l oferi.
— Iubeşte-mă, Guthrie, imploră ea cu vocea
sugrumată, iubeşte-mă.
El o cuprinse lacom cu gura şi supse cu brutalitate, iar
Caroline ţipă scurt, dar nu de durere, ci de plăcere. Avu
senzaţia că sînii ei fuseseră creaţi pentru a-l hrăni şi a-i
face plăcere bărbatului acestuia şi, undeva, în adîncul
sufletului, simţi durere la gîndul că n-avea să-i poată
hrăni pe copiii lui.
Caroline nu se temea că va rămîne însărcinată; auzise
ea cîndva că nu i se întîmplă niciodată unei femei cînd
se culca pentru prima dată cu un bărbat.
Dorind cu disperare să-l facă pe Guthrie să simtă la
fel cum simţea ea, căută cu palma încheietura coapselor
lui şi-şi răsfiră degetele pe bărbăţia lui care împungea
ţesătura pantalonilor. Un geamăt profund izbucnit pe
sînul ei o anunţă că descoperise drumul către putere şi-i
descheie grăbită nasturii, bucurîndu-se de chinul lui ce-
şi aştepta eliberarea.
El îşi dădu capul pe spate şi gemu cînd ea îi cuprinse
bărbăţia cu palma şi-l mîngîie cu degetele, iar Caroline
192
se simţi ca vrăjită. Îşi mişcă mîna în sus şi-n jos făcîndu-
l pe Guthrie să între în delir.
Într-un tîrziu, el o prinse de încheietura mîinilor şi-i
ridică braţele în sus, apăsîndu-le în fîn. Deschise gura să
capete aer, ca un om aflat în prag de înec şi încercă să
vorbească, dar se văzu nevoit să renunţe.
Caroline îşi eliberă o mînă să-l mîngîie pe ceafă şi să-l
împingă cu blîndeţe înapoi, spre sînul ei.
Guthrie îi scoase cizmele din picioare, una cîte una,
apoi fusta şi pantalonaşii cu volane. Ea-şi trase braţele
de pe mînecile corsetului. Se înfioră de aerul rece care
pătrundea între trupul lui şi al ei, întărindu-i sfîrcurile.
Guthrie se ridică deasupra ei, respirînd întretăiat în
timp ce-şi dezbrăca pantalonii.
— Caroline, scrîşni el, spune nu acum, dacă vrei,
fiindcă peste cîteva minute va fi al naibii de tîrziu.
Caroline ştia că trebuia să-l respingă, dar nu fu în
stare nici să vorbească, nici să se mişte de sub trupul lui.
Îşi arcui gîtul şi el se prăbuşi peste sînii ei gemînd şi-i
frămîntă sfîrcurile cu o foame disperată, li ridică mîinile
Carolinei deasupra capului şi le ţintui de încheieturi şi
senzaţia de vulnerabilitate îi înzeci plăcerea.
Într-un tîrziu, Guthrie îi eliberă braţele şi alunecă în
jos, sărutînd-o pe piept, pe pîntec şi fiecare atingere a
buzelor lui o excita pe Caroline mai tare. Cînd îl simţi
193
îndepărtînd mătasea feminităţii ei, scoase un ţipăt şi-şi
înfipse degetele în umerii lui puternici, iar Guthrie îşi
coborî gura pe trupul ei.
Ea se încordă, neştiind ce-avea să urmeze şi gemu
înăbuşit cînd el o atinse cu limba. Degetele ei se agăţară
disperate în părul lui.
— Oh, Guthrie, scînci ea, fără să ştie dacă voia ca el
să se oprească sau să meargă mai departe.
Atît ştia, să implore.
El îi ridică picioarele pe umerii lui şi murmură lipit de
carnea ei tremurîndă:
— Vreau totul, Caroline. Totul.
Înainte ca ea să-i absoarbă cuvintele, el o cuprinse din
nou, complet de astă dată.
Caroline auzea strigătele cu care se chemau animalele
în noapte, lupi sau coioţi şi propriile ei gemete de
plăcere, pentru ca apoi ţipătul ei de eliberare să între în
rezonanţă cu ele. Guthrie o împinse înapoi pe pătură,
sărutînd-o pe coapse înainte de a se desprinde de ea.
Fusese satisfăcută, dar nu împlinită şi, de data,
aceasta, Caroline nu se mulţumi doar cu o parte din ceea
ce-i putea Guthrie oferi. La fel ca el, voia totul.
Ea-l cuprinse cu braţele de după gît şi-l trase spre ea,
să-i sărute gura mirosind a mosc. El stătea acum întins
între coapsele ei şi ea putea simţi tăria caldă a bărbăţiei
194
lui aşteptînd la porţile împlinirii, ca un cal troian dincolo
de zidurile Troiei.
Caroline deschise porţile pentru cuceritorul ei de bună
voie şi, cu o exclamaţie guturală, el o pătrunse, dar
foarte puţin. Ea se undui sub el, îndemnîndu-l cu şoapte
disperate, dar el refuză să se grăbească. Trupul ei se
înfierbînta tot mai tare şi îl simţi relaxîndu-se să-l
primească pe Guthrie.
— Nu vreau să fac să te doară, spuse Guthrie cu voce
răguşită, jucîndu-se cu degetele în părul ei despletit şi
mîngîindu-i pomeţii înalţi ai obrajilor.
— Dorinţa doare, îi spuse Caroline. Te rog, Guthrie,
nu mă lăsa să aştept.
El lăsă capul în jos ca să o sărute uşor, fremătînd.
— Caroline…
Lipsa lui îi producea o durere amară, devastatoare,
care se răspîndea din centrul feminităţii către toate
părţile trupului şi sufletului ei. Instinctul îi împinse
şoldurile în sus şi Guthrie nu se mai putu abţine.
Împinse cu putere, străpungînd ultima barieră care-i mai
separa şi Caroline ţipă, speriată de violenţa durerii.
Guthrie rămase nemişcat în trupul ei, mîngîindu-i
tîmpla cu buzele, iar ea se agăţă de cuvintele de alinare
şoptite de el pînă ce durerea scăzu. Abia atunci el
începu să se mişte înăuntrul ei, retrăgîndu-se,
195
cuprinzînd-o apoi din nou cu multă blîndeţe.
Pe măsură ce ritmul lui creştea, Caroline devenea tot
mai înfierbîntată. Nu peste mult timp, ea se unduia şi se
răsucea sub el, încleştîndu-şi degetele în muşchii de pe
spatele lui, rostogolindu-şi capul pe pătură.
Dincolo de acoperişul hambarului şi de norii care
acopereau cerul, stelele goneau nebuneşte în cercuri şi
spirale, sorbind-o pe Caroline înspre ele. Plăcerea
ajunsă la apogeu trecu dincolo de puterile ei şi sufletul îi
zbură către ceruri, deşi trupul rămase sub Guthrie în
culcuşul lor de paie.
Ea se întoarse în sine însăşi la timp pentru a-l mîngîia
şi a-l alina pe Guthrie cînd el îşi zvîrli capul pe spate şi
încremeni în braţele ei de o satisfacţie care-i păru
suficient de puternică încît să-l facă fărîme.
După cîteva scufundări adînci, disperate, el izbucni
într-un ţipăt, trupul i se cutremură deasupra ei, apoi se
prăbuşi alături de ea, tremurînd

CAPITOLUL 9
Caroline se lipi de el, arînd uşor cu degetele prin părul
des de pe pieptul lui, aşteptînd, între timp, ca trupul ei
să-şi potolească tremurul. Corpul îi era acoperit de un
abur fin de transpiraţie, la fel ca al lui Guthrie.
— Te-am prevenit, spuse el, după foarte mult timp.
196
 Se ridicase de lîngă ea să-şi aranjeze hainele.
Caroline nu-i putea vedea faţa, iar tonul lui nu-i
spunea absolut nimic.
— Nu strica ce-a fost, Guthrie, spuse ea. Va trebui să
înfrunt adevărul destul de curînd. Deocamdată, lasă-mă
să-mi imaginez că totul e la fel ca mai înainte.
Era prea tîrziu. Realitatea se strîngea în jurul
Carolinei ca o haită de lupi, gata să sară, gata s-o sfîşie.
Era destrăbălată şi nesăbuită, cu nimic diferită de mama
ei, şi ceea ce era mai rău, trădase un bărbat care o iubea
şi care avea încredere în ea.
Se răsuci pe o parte cu un scîncet înăbuşit, de
disperare şi-şi adună genunchii la gură. Îşi acoperi faţa
cu amîndouă mîinile, iar umerii şi spatele i se scuturau
de profunzimea durerii.
— Caroline, şopti Guthrie, şi numele ei sună ca un
reproş tandru.
El se ridică în capul oaselor, o trase în poala lui şi o
înveli cu pătura să o apere de răcoarea nopţii ploioase, îi
trecu uşor cu mîna prin păr.
— Iubito, nu plînge. Te rog.
Îşi lipi buzele de tîmpla ei.
— O să fie totul bine, îţi promit.
— Îmi p-promiţi! suspină Caroline, fiindu-i teamă să-l
creadă.
197
 Îşi strînse palmele, făcîndu-le pumn şi le aşeză,
inutile, pe pieptul lui, fiindcă nu se putu convinge să-l
lovească.
— C-cum poţi să p-promiţi aşa ceva?
El o strînse la piept, legănînd-o uşor.
— N-a fost vina ta, o asigură el cu glas înăbuşit, ci a
mea. Cred că m-am străduit să te seduc din ziua aceea,
cînd ai intrat la "Scuipat din Focul ladului". Într-o bună
zi, o să te măriţi cu un bărbat cumsecade şi o să mă
alungi din mintea ta.
Îi ştergea obrajii de lacrimi.
— Poate nici n-o să-ţi mai aminteşti de noaptea asta.
Caroline n-avea să uite noaptea aceea specială nici în
o mie de vieţi – nici nu dorea s-o uite, Dumnezeu să
aibă milă de ea – dar era prea mîndră să mărturisească
asta cu voce tare. În plus, o rănise faptul că Guthrie
împărtăşise o asemenea experienţă tulburător de
frumoasă cu ea şi era, totuşi, în stare să spună că o astfel
de amintire se va şterge curînd, ca versurile unei poezii
proaste sau ca întîmplările dintr-un vis. Era clar că ea nu
însemna pentru el nimic mai mult decît tîrfele pe care le
frecventase de-a lungul anilor, dar pentru ea, el avea să
rămînă mereu dureros de special.
— Domnul Flynn n-o să mă mai vrea acum, suspină
ea nefericită. Nici un bărbat cumsecade n-o să mă mai
198
vrea.
Nu e vorbă, că nici ea nu-l mai voia pe domnul Flynn;
asta nu era treaba lui Guthrie. Mergea pînă la capăt cu
planul ei de evadare, cel puţin asta mai putea face, dar,
după ce Seaton avea să fie salvat de la spînzurătoare, va
trebui să-i spună că logodna lor s-a rupt.
— Voi fi o fată bătrînă cu reputaţia pătată!
Guthrie pufni în rîs şi-i apăsă capul pe umărul lui.
— Sss! spuse el şi sunetul purta amprenta unui
zîmbet. Acolo, undeva, se află bărbatul tău. Este foarte
cumsecade. Şi o să fie plăcut surprins cînd va descoperi
că a adus o tigroaică în patul lui.
Caroline încremeni, insultată.
— O ce?
El începu să rîdă şi o strînse puternic în braţe,
producîndu-i aproape la fel de multă plăcere ca atunci
cînd o iubise. Caroline nu-şi amintea să mai fi fost
ţinută în braţe.
— O tigroaică, răspunse el. Prea multe femei nu fac
altceva decît să stea întinse sub trupul bărbatului, ţepene
ca nişte scînduri, aşteptînd ca el să termine.
La aceste cuvinte, febra se întinse pe obrajii Carolinei
şi îndoiala de sine îi inundă sufletul. O adevărată lady
nu dădea din picioare, nu zgîria, nu se unduia şi nu ţipa;
o adevărată lady se mulţumea să îndure, închizînd ochii
199
şi gîndindu-se la altceva pînă ce totul lua sfîrşit. Începu
să plîngă din nou, de data aceasta înăbuşit. Cu
amărăciune.
Guthrie o aşeză cu grijă pe paie şi o înveli cu pătura,
după care plecă, fără să spună o vorbă. Deşi el era
bărbatul care o nefericise pe Caroline pentru totdeauna,
ea simţi dureros lipsa braţelor lui puternice în jurul ei şi
a căldurii umărului lui sub obrazul ei.
El reveni după cîteva minute şi pînă atunci ochii
Carolinei se obişnuiseră suficient de bine cu întunericul
ca să vadă că el avea în mînă bidonul de apă şi încă
ceva, ce semăna a batistă. El umezi peticul de pînză, îi
depărtă picioarele şi se apucă să o spele de urmele nopţii
de dragoste cu mişcări uşoare şi sigure.
Caroline se muşcă de buză, îngrozită de faptul că se
excita din nou. Se rugă ca el să nu simtă ce se întîmplă
cu ea, dar el pufni într-un rîs răguşit şi-şi răsfiră
degetele pe pîntecul ei. Despărţi cu degetul mare de la
mînă cîrlionţii care-i acopereau încheietura coapselor şi-
i mîngîie mugurele ascuns.
— O tigroaică, repetă el cu o nuanţă de îngîmfare.
Miss Caroline, Miss Caroline, eşti o mică destrăbălată.
Caroline scăpă un geamăt printre dinţi şi închise
ochii, strîngînd pleoapele. Ridică genunchii şi-i depărtă
larg, iar Guthrie continuă să se joace cu ea, făcîndu-i
200
pielea să transpire din nou. Vocea îi mîngîia locul acela
sensibil cu aceeaşi îndemînare ca degetul lui.
Caroline întinse mîinile, îl apucă de umeri şi încercă
să vorbească, dar nu putu. Din gîtul ei ieşeau doar
sunete strangulate, incoerente, primitive şi aspre de
dorinţă.
Guthrie pufni în rîs.
— Umm, dulceaţa mea, dai mult de furcă unui bărbat.
Vîrî mai multe degete în trupul ei, de data aceasta fără
blîndeţe, pentru că nu de asta avea ea nevoie acum şi el
o ştia.
Caroline îl întîmpină cu plăcere, încordarea din ea
crescînd ca tensiunea unui are de ceas întins pînă la
maxim, apoi se destinse într-o spirală umedă. În clipa
extremă, şoldurile ei se ridicară de pe pătură, în căutarea
mîinii lui; cînd se lăsă în jos, somnul aştepta în
moliciunea păturii, să o cuprindă.
Cînd Caroline se trezi, cerul era senin şi albastru şi
crezu că aroma cafelei umplea aerul proaspăt de
primăvară doar în imaginaţia ei. Îşi trase hainele pe ea şi
găsi peria de păr în sacoşa de pînză pe care Guthrie
avusese grijă să i-o lase alături. După ce-şi pieptănă
părul, îl împleti într-o coadă simplă şi coborî cu băgare
de seamă de pe claia de fîn.
Guthrie îi întinse o cană de cafea aburindă şi nelipsita
201
bucată de pastramă.
— Mulţumesc, murmură ea, fără să fie în stare să-l
privească în ochi.
La urma urmei, el făcuse dragoste în noaptea care
trecuse, nu o dată, ci de două ori şi o numise tigroaică.
Acum, habar n-avea cum să vorbească cu el.
— Vrei să ne prefacem că nu s-a întîmplat nimic?
întrebă el şi în vocea lui nu era nici acuzaţie, nici
supărare, ci doar sinceră curiozitate.
Caroline se forţă să se uite la el, poate ca un fel de
penitenţă. Deşi era timpul să se radă, el arăta la fel de
tulburător de chipeş cum fusese în noaptea trecută.
Asta n-o să meargă niciodată.
Ea luă o înghiţitură din cafea şi-l privi gînditoare un
timp înainte să răspundă.
— Da. Şi-o să avem grijă ca nimic de felul acesta să
nu se mai întîmple vreodată.
Buzele lui se arcuiră într-un zîmbet de încîntare şi
ochii îi jucau sub borul pălăriei. În mod normal, era de
aşteptat ca un bărbat care era proprietarul unei mine de
aramă să-şi poată permite o pălărie mai acătării, reflectă
Caroline.
— Şi Flynn? întrebă el brusc. Ai de gînd să-i spui ca
din întîmplare că tu şi cu mine…
Caroline întinse mîna şi-şi apăsă degetele pe buzele
202
lui moi, nefiind în stare să asculte şi restul.
— Da, spuse ea necăjită. O să-i spun exact ce s-a
întîmplat. N-ar fi corect să-l mint.
De data asta, Guthrie fu cel care-şi feri ochii. Îşi
îndreptă privirea către o pereche de cerbi care păşteau în
depărtare şi duse ceaşca la gură.
Nu avea să scape chiar aşa de uşor, nu după ceea ce
făcuse.
— Dar Adabelle? întrebă Caroline. Tu o să-i spui?
— Probabil că nu, răspunse el cu o oarecare întîrziere,
oftînd.
Caroline nu-şi putea crede urechilor.
— Ce?
Guthrie ridică din umeri.
— N-ar face decît să-i producă durere. Şi, oricum, noi
nu însemnăm nimic unul pentru celălalt.
Cuvintele lui, rostite cu atîta calm, îi zdrobiră sufletul
Carolinei ca roţile unei locomotive. Ea se ridică în
picioare şi se întoarse cu spatele, iar mîinile îi tremurau
cînd duse cana la gură. El o pusese pe acelaşi plan cu
tîrfele cu care avusese de-a face şi asta o rănea în
punctele ei cele mai sensibile.
Îl simţi în spatele ei încă dinainte ca el să-i pună
mîinile pe umeri şi s-o răsucească cu faţa spre el.
— Ce s-a întîmplat?
203
 Se forţă să zîmbească în timp ce scutura din cap.
— Nimic. Ai dreptate – nu însemnăm nimic unul
pentru celălalt. Sîntem complet nepotriviţi.
Spunînd asta, buzele ei se arcuiră uşor şi el îi atinse
faţa cu vîrful degetelor.
— Um-hmm, făcu el.
După aceea, aruncă cu vîrful cizmei praf peste focul
pe care-l făcuse din bucăţile de lemn găsite pe podeaua
hambarului cu o seară înainte.
— Atunci ne-am lămurit, spuse Caroline.
Guthrie încuviinţă din cap, dar ochii lui păreau aţintiţi
pe buzele ei.
Ea se dădu un pas înapoi.
— Desigur, mă aştept să-ţi respecţi cuvîntul de
gentleman şi să păstrezi distanţa noaptea.
El pufni în rîs şi o prinse uşor cu mîna de bărbie.
— Eu nu sînt un gentleman, o avertiză el cu ochii
sclipind, şi nu mi-am dat cuvîntul pentru nimic.
După spusele acestea, el îi întoarse spatele şi plecă să
pună şeile pe cai.
Caroline se repezi în urma lui.
— O clipă, domnule Hayes, spuse ea, folosind tonul
ei cel mai profesional. Mă tem că trebuie să-ţi cer să-mi
promiţi…
El se răsuci şi-i înfruntă privirea.
204
 — Nu te afli în poziţia de a-mi putea cere ceva,
dăscăliţo, o întrerupse el. În caz că ai uitat, eu sînt cel
care comandă, iar tu cea care se supune.
Caroline ridică bărbia.
— S-ar putea să ai dreptate, răspunse ea cu demnitate,
dar asta nu-ţi dă dreptul să te foloseşti de trupul meu. Eu
nu sînt una dintre prostituatele tale, domnule Hayes şi ţi-
aş fi recunoscătoare dacă ai ţine minte asta.
Zîmbetul lui fu blînd şi iute ca mercurul şi el schiţă o
plecăciune specifică sudiştilor.
— N-aş aduce niciodată o jignire caracterului tău
comparîndu-te cu o femeie decăzută, o asigură el. Dar
nu eşti tocmai o lady.
Caroline se răsuci pe călcîie, roşie la faţă, neştiind
prea bine dacă fusese jignită sau lăudată. Porni cu paşi
grăbiţi spre cealaltă parte a hambarului să-şi rezolve
problemele personale. Cînd veni înapoi, Tob lătra de
nerăbdare să pornească la drum, iar Guthrie se urcase
deja pe calul său. Deşi Caroline era departe de a fi o
călăreaţă experimentată, mai bine ar fi murit decît să
ceară ajutor.
Se apucă de oblîncul şeii, îşi fixă piciorul în scară şi
se azvîrli pe cal.
Guthrie aşteptă pînă ce o văzu în şa, apoi întrebă cu o
nevinovăţie exagerată:
205
 — N-ai uitat nimic?
Caroline îşi aminti abia atunci de sacoşa de pînză. Se
uită lung la tovarăşul ei de călătorie, apoi se aruncă jos
de pe cal şi se căţără pe claia de fîn să-şi recupereze
sacoşa. Pînă ce ajunse din nou să se urce pe murgul ei
pătat, Guthrie era departe. Tob rămăsese să o aştepte şi
acum o îndemna să se grăbească, lătrînd agitat.
Strîngînd din dinţi, Caroline îşi îndemnă calul la
galop şi micşoră distanţa dintre ea şi Guthrie.
Oprindu-se doar pentru pauze scurte, merseră pînă
după-amiaza tîrziu, cînd ajunseră la o fermă izolată.
Singurul locuitor al fermei, un bătrînel care purta pe
cap un melon şi era îmbrăcat în haine de lucru, fără
cămaşă pe dedesubt, îi întîmpină în uşa cabanei. Avea o
căutătură mînioasă şi ţinea o puşcă cu ţeavă dublă
îndreptată spre pieptul lui Guthrie.
— Cu ce treburi pe-aici? răcni el.
Guthrie zîmbi în felul acela galeş al lui şi se aplecă în
şa.
— Uşurel, veteranule, spuse el. Eu şi nevasta mea nu
vrem decît să adăpăm caii.
Fermierul îi cercetă cu privirea de sub borul pălăriei
sale prăfuite şi încruntarea lăsă loc unui zîmbet care lăsă
să i se vadă gingiile ştirbe.
Era evident că plăcerea de a avea companie era la el
206
mai mare decît precauţia. Caroline ştia că fermierii aceia
nu vedeau oameni cu lunile.
— Bine, vedeţi întîi de cai şi pe urmă veniţi înăuntru,
spuse bătrînul, rezemînd puşca de peretele cabanei. Mă
cheamă Efraim Fisk.
— Guthrie Hayes, răspunse însoţitorul Carolinei.
— De cînd sînt eu „nevasta mea”? şopti Caroline
printre dinţi, fără a-şi lua ochii de la faţa luminată de
bucurie a dlui Fisk.
— Dacă ar şti că nu eşti decît femeia mea, şopti
Guthrie la rîndul lui, zîmbind, în timp ce cobora din şa,
s-ar putea aştepta să te împart cu el.
Caroline tremură de furie, dar nu putea face nimic.
— Decît femeia ta, într-adevăr, scrîşni ea.
El o lăsă să alunece în jos pe trupul lui înainte să-i
vîre un deget sub nas.
— Nu mă obliga să-ţi demonstrez că am dreptate,
dăscăliţo, îi spuse el pe un ton scăzut, dar jovial. Mai
sînt multe mile lungi şi pustii de aici pînă în Laramie.
— Ai cumva nişte tutun de mestecat? se interesă
domnul Fisk.
Stătea în bătaia brizei şi mirosul care venea dinspre el
făcu ochii Carolinei să lăcrimeze.
Cum nu-l văzuse niciodată pe Guthrie mestecînd
tutun, fu surprinsă cînd el scoase din desagi o mică cutie
207
de tablă şi i-o întinse fermierului cu un zîmbet prietenos.
Domnul Fisk deschise capacul, strecură un deget
înăuntru şi-şi îndesă un cocoloş de tutun în gură. Ochii
lui se plimbară pe silueta Carolinei de parcă ar fi avut
tot dreptul s-o facă, iar ea încremeni.
— Vrei să intri să te odihneşti oleacă? întrebă el.
Dacă individul mirosea atît de rău în aer liber,
Caroline îşi putea imagina cu uşurinţă cum ar fi fost
să te afli cu el în spaţiul închis al cabanei. Refuză cu un
zîmbet politicos şi cu o mişcare din cap.
— Mă simt bine, mulţumesc, spuse ea.
Guthrie scotea apă din puţ. Umplu mai întîi bidonul –
Caroline simţi o împunsătură de durere, amintindu-şi de
felul intim în care o spălase în noaptea dinainte – apoi
lăsă caii şi pe Tob să bea apă pe săturate.
— Am o friptură bună de oaie acolo în casă, o îmbie
domnul Fisk şi, deşi Caroline îi deplîngea singurătatea,
n-ar fi fost în stare să mănînce ceva gătit de el nici dac-
ar fi murit de foame.
Guthrie scrută cerul dinspre vest. Cîmpia se desfăşura
către orizont ca o pătură maronie, ondulată.
— Cred că avem timp să mai rămînem puţin, spuse el.
Domnul Fisk se lumină la faţă de încîntare, apoi se
întoarse şi intră în cabană, iar Caroline îl ţintui pe
Guthrie cu o privire disperată.
208
 — De ce? şopti ea nefericită. Probabil că a gătit biata
oaie cu copite şi cu lînă cu tot.
Ochii lui Guthrie rîdeau, deşi buzele doar îi tremurară
uşor.
— Nu uita de limbă şi de ochi, răspunse el,
împingînd-o către uşa deschisă a cabanei.
Interiorul cabanei mirosea chiar mai rău decît se
aşteptase Caroline, dar fu impresionată, împotriva
voinţei ei, de graba cu care gazda lor se repezi să adune
de pe jos cămăşile şi cizmele. Voia să aibă o casă
ordonată pentru musafirii lui.
— Nevasta mea aşteaptă, îi spuse Guthrie
confidenţial, în timp ce domnul Fisk lua un ceainic din
cîrligul de deasupra focului şi-l aşeza pe masă. Din
cauza asta, e cam pretenţioasă la mîncare.
Aşteaptă? exclamă Caroline în gînd. Apoi îşi dădu
seama că asta însemna că aşteaptă un copil şi lăsă ochii
în jos de jenă.
Guthrie reuşi să-şi facă de lucru cu lingura şi să
pretindă că mestecă pentru a-l convinge pe domnul Fisk
că mănîncă din friptura pe jumătate stricată, fără a pune
de fapt vreo bucătură în gură. Cînd fermierul ieşi afară,
să aducă o cană de apă din hambar, Guthrie puse
castronul pe podea şi Tob înfulecă imediat conţinutul.
— Puteţi foarte bine să dormiţi în hambar la noapte,
209
spuse domnul Fisk, cînd se întoarse, scoţînd dopul
urciorului pe care-l avusese şi întinzîndu-l către Guthrie.
Guthrie îl ridică la buze şi bău – Caroline îl văzu
înghiţind – apoi oftă a satisfacţie şi se şterse cu mîneca
la gură.
— Mulţam, răspunse el. E foarte amabil din partea ta.
Caroline îi dădu cu piciorul pe sub masă. Deşi venea
noaptea şi probabil că erau indieni şi alte pericole în jur,
nu se simţea în largul ei în acest loc deprimant şi ar fi
vrut să plece mai departe.
Ea zîmbi călduros către domnul Fisk.
— Nu trebuie să vă întoarceţi la vitele
dumneavoastră?
— Oi, o corectă, după ce trase o duşcă zdravănă, din
sticlă. Am oi. Acum are grijă de ele fratele meu Feenie.
Feenie Fisk. Caroline savură pentru o clipă numele şi-
şi lărgi zîmbetul.
— N-am vrea să vă deranjăm, spuse ea. Eu şi bărbatul
meu o să plecăm.
— Rămînem, interveni Guthrie.
— Cre’ că mă duc să văd dacă ogaru’ ăla nu-şi bagă
nasu’ în răzoru’ meu de napi, anunţă domnul Fisk,
diplomatic, ridicîndu-se de pe scaun şi croindu-şi drum
către uşă.
— Nu-mi place aici, şopti Caroline către Guthrie, în
210
clipa cînd bătrînul dispăru pe uşă. Vreau să plec!
El se aplecă peste masă, nas în nas cu ea şi ea-i simţi
respiraţia plăcută.
— Atunci n-ai decît să pleci, dăscăliţo. Şi cînd te
întîlneşti cu haita aceea de indieni shoshone ieşiţi la
vînătoare, ale căror urme le-am văzut pe drum, salută-i
din partea mea.
Caroline făcu ochii mari şi simţi cum îi fuge culoarea
din obraji.
— L-ai văzut?
— Le-am văzut urmele şi rămăşiţele focului lor de
tabără. Am avut noroc că n-au dat peste noi azi-noapte,
să-l Dună pe Tob în frigare.
— Încerci numai să mă sperii, protestă Caroline.
Dar se gîndea la distanţa pe care o mai aveau de
parcurs şi la toate poveştile îngrozitoare pe care le
auzise despre atacurile indienilor.
— Asta încerci, nu-i aşa?
El o privi cu un aer solemn.
— Tu ce părere ai?
Caroline se foi pe lada de portocale care folosea drept
scaun.
— Rămîn, spuse ea, generoasă.
Guthrie o scutură cu blîndeţe de coadă.
— Bine, atunci, probabil că-ţi vei putea păstra
211
podoaba. Şi-acum, să nu mă mai superi, altfel o să
propun să faci curăţenie în cabană din tavan pînă la
podea, ca să-i mulţumeşti domnului Fisk pentru
ospitalitate.
— Nu ai îndrăzni.
El se ridică în picioare, săltînd sprîncenele a întrebare.
Oprindu-se în prag, spuse:
— O să duc caii în hambar. Cîtă vreme voi fi plecat,
te rog să te gîndeşti la felul cum trebuie să se comporte
o soţie bună.
Caroline ţîşni în picioare, cu pumnii strînşi pe lîngă
corp, apoi se lăsă, dezolată, să cadă înapoi pe lada ei.
Nu avea cum să se revolte, fiindcă depindea de bărbatul
acesta să ajungă în Laramie. Biata Adabelle, gîndi ea.
Viaţa sărmanei femei avea să fie un coşmar.
Cu excepţia nopţilor, desigur. Care puteau foarte bine
să răscumpere totul.
Cînd fu sigură că Guthrie plecase, Caroline se ridică
şi ieşi afară, unde îşi puse mîna streaşină la ochi şi
scrută orizontul să vadă dacă era vreo urmă de indian.
Mulţumită că nu exista pericolul iminent al unui
masacru, porni spre hambar cu paşi pe care-i socoti
precauţi.
Cînd intră ea, Guthrie îşi peria calul obosit şi, deşi
întîmpină apariţia ei cu un zîmbet, nu spuse nimic şi nici
212
nu se opri din treabă. Domnul Fisk se îngrijea de calul ei
pătat şi vorbea suficient pentru toţi la un loc.
Caroline se aşeză pe un balot de fîn umed, pretinzînd
că se gîndeşte la felul în care trebuie să se comporte o
soţie bună.
După ce terminară de îngrijit caii, domnul Fisk anunţă
că are chef să sărbătorească şi tăie gîtul unei găini care
nu mai făcea ouă. Zîmbind sfios şi clipind des din gene
la Guthrie de cîte ori îl vedea uitîndu-se la ea, Caroline
pregăti cu conştiinciozitate o supă de pui cu găluşte şi o
cratiţă plină cu pireu de napi.
Dlomnul Fisk declară că asta fusese cea mai bună
mîncare pe care o mîncase de la Crăciunul din ’68
încoace şi se oferi să doarmă afară în hambar, pentru ca
Guthrie şi Caroline să poată dormi în patul lui.
Caroline era sigură că hambarul era mai curat, dar nu
mai voia să aibă necazuri cu Guthrie, aşa că îşi ţinu
părerea pentru ea. Guthrie zîmbi şi-i mulţumi bătrînului,
apoi spuse că îi plăcea să doarmă într-un loc de unde să-
şi poată supraveghea calul, atunci cînd era plecat de
acasă.
Domnul Fisk se arătă înţelegător şi le oferi un felinar
cu cherosen, cu care să-şi lumineze drumul prin
întuneric pînă la hambar.
Tob, care se hrănise cu rămăşiţele de la friptura de
213
oaie, porni cu pas săltat alături de Caroline, atingîndu-i
din cînd în cînd palma cu nasul lui rece şi umed. Ea se
gîndea cum să facă să petreacă încă o noapte alături de
Guthrie Hayes fără să cedeze din nou farmecelor lui, ca
o destrăbălată.
Odată ajunşi în hambar, el o împinse către o scară de
lemn care ducea către podul unde se usca fînul.
— Am aşternut pătura mai devreme, spuse el.
După aceea, stinse felinarul şi-n hambar se făcu
întuneric ca într-o fîntînă, cu excepţia cîtorva raze de
lună care se strecurau prin crăpăturile din pereţi.
— După dumneavoastră, doamnă Hayes, adăugă el,
pocnind-o uşor cu palma peste fund.
Caroline nu prea avea de ales, aşa că urcă scara, dar
fierbea pe dinăuntru. Ajunsă în pod, găsi cu uşurinţă
pătura, datorită unei ferestre care lăsa să între razele de
lună şi se apucă să-şi facă un culcuş în paie.
— Cina pe care ai pregătit-o a fost foarte bună, spuse
Guthrie, lăsîndu-se să cadă pe o găleată aşezată cu gura
în jos pentru a-şi scoate cizmele. Amorezul ăla al tău,
care jefuieşte diligente şi omoară oameni, nu merită o
femeie ca tine.
Caroline n-avea de gînd să-i spună lui Guthrie că
hotărîse să nu se mai mărite cu Seaton. Nu voia să fie
nevoită să-i explice motivele. Se aşeză pe pătură şi se
214
descălţă, la rândul ei, de cizme.
— Probabil că nici n-o să vrea o femeie ca mine.
— Ba o să vrea, dacă are cît de cît minte la cap,
replică Guthrie, scoţînd nişte sunete foarte masculine în
timp ce se ridica în picioare şi se întindea. Tigroaicele
sînt rare şi sînt foarte preţioase.
Caroline se întinse cît mai aproape de marginea
păturii. Se întoarse cu spatele la Guthrie, rugîndu-se ca
el să n-o atingă, fiindcă ştia că ar fi fost pierdută. Cu
toate acestea, nu rezistă fără să întrebe:
— Adabelle este tigroaică?
Guthrie se foi îndelung pînă să se strecoare în pat şi
să-şi găsească o poziţie confortabilă.
— Aşa sper, dăscăliţo, căscă el. Sper foarte tare.
Caroline simţi ceva ţîşnind din paie, la cîţiva paşi de
locul unde se afla ea şi fixînd-o cu nişte ochi apropiaţi,
roşii. Se mută puţin mai aproape de Guthrie.
— Ai fi putut crede că domnul Fisk şi fratele lui sînt
nişte bărbaţi nervoşi, fiindcă trăiesc singuri aici, nu-i
aşa?
Guthrie căscă şi se întinse din nou. Mîna lui se aşeză
uşor pe şoldul Carolinei.
— Dormi, Caroline, spuse el. Mîine pornim devreme
la drum.
Caroline îşi trecu limba peste buze. Animalul acela cu
215
ochii roşii continua să se uite la ea.
— Ţi-aş fi recunoscătoare dacă nu mi-ai mai spune
tigroaică, spuse ea pe un ton înţepat.
El pufni în rîs şi o trase în curbura trupului lui.
— Ştiu, răspunse el. Dar îmi place cum sună, aşa că,
probabil o să-ţi mai spun astfel.
Caroline închise ochii, sperînd că animalul aflat la
pîndă o să-şi vadă de treburile sale. Următorul lucru pe
care îl ştiu fu acela că se iveau zorile şi paiele din jurul
lor luceau de parcă fuseseră aurite peste noapte.
Iar Guthrie stătea aplecat asupra ei, zîmbindu-i din
ochi.
Caroline ştia ce voia el şi ştia că se cuvenea să-l
refuze dar, din nu ştiu ce motiv, nu găsi cuvintele. Îşi
arcui gîtul şi-şi muşcă buza, în timp ce Guthrie îi
descheia bluza şi corsetul pentru a-i găsi sînii.
El o dezmierdă cu gura încet, cu tandreţe, pînă ce
Caroline începu să geamă înăbuşit şi să-şi unduiască
şoldurile sub trupul lui, căutîndu-l. Îşi descheie singură
nasturii fustei şi o împinse în jos, rămînînd goală.
Guthrie o pătrunse lin, cu o alunecare prelungă, şi ea
îi veni în întîmpinare, ridicîndu-se să-l primească. El îşi
strecură palmele sub şoldurile ei şi gemu cu faţa lipită
de gîtul ei, sărutînd-o mereu.
— Ai milă, tigroaico, şopti el.
216
 Dar Caroline nu avea nici un fel de milă. Oricum, nu
pentru Guthrie Hayes.

CAPITOLUL 10
Eliberarea o făcu pe Caroline să ţipe gutural, şi
Guthrie îi înăbuşi strigătele punîndu-i mîna pe gură. O
clipă mai tîrziu, el îşi slobozi sămînţa, murmurînd şi
arcuindu-se repetat pe trupul Carolinei.
El rămase unit cu ea pînă ce respiraţia îi reveni la
normal. Apoi, fără o vorbă, Guthrie se ridică, îşi trase
hainele pe el şi coborî scara.
Caroline ştia că, dincolo de graniţa vrăjită a plăcerii, o
aştepta disperarea, aşa că se ţinu departe de ea pe cît
putu de mult. Guthrie se întoarse cu o găleată de apă
caldă şi cu sacoşa ei de pînză tocmai cînd efortul
începuse să doară.
El nu spuse nimic. Puse numai găleata şi sacoşa la
îndemîna Carolinei şi coborî din nou scara.
Caroline scoase o batistă din sacoşa ei şi făcu o baie
improvizată. După ce se spălă, îmbrăcă un corset şi
pantaloni curaţi şi îşi trase pe deasupra aceeaşi bluză şi
fustă. Ar fi grozav, gîndi ea, să aibă din nou felul ei
civilizat de viaţă.
Cînd ajunse la cabană, avea părul proaspăt pieptănat
şi împletit, corpul şi faţa bine spălate.
217
 Cînd ea intră, Guthrie prăjea ouă pe soba din cabană.
O privi cu afecţiune intimă, apoi spuse:
— Stai jos, tigroaico. Micul dejun e gata.
Caroline se aşeză pe lada pe care stătuse cu o seară
înainte şi privi în jur.
— Unde este domnul Fisk?
Guthrie ridică din umeri şi presără piper pe ouă dintr-
un recipient de metal.
— E pe-aici, pe undeva.
Timbrul vocii lui o atinse pe Caroline în profunzimile
ei, încă sensibile după ce făcuseră dragoste şi o făcu să
se foiască pe scaun.
— Plecăm mai departe azi?
El răsturnă două ouă pe o farfurie surprinzător de
curată şi le împinse în faţa ei. Ele priveau în sus spre ea
ca doi ochi aurii enormi.
— Da, răspunse Guthrie.
Caroline luă o furculiţă în mînă şi o examină atent
înainte de a începe să mănînce.
— Şi indienii?
Guthrie se aşeză lîngă ea aducînd şi pentru el o
farfurie şi o furculiţă, iar ea îi simţi zîmbetul, deşi nu i-l
văzu.
— Poate că te-aş putea da pe tine şi pe Tob în
schimbul liberei mele treceri spre Laramie.
218
 Înainte ca ea să găsească o replică la spusele lui,
domnul Fisk intră şchiopătînd în cabană. Era evident că
făcuse un efort mare în ceea ce priveşte aspectul său
exterior, fiindcă mîinile şi faţa îi străluceau de curăţenie
şi de răceala apei din puţ, iar părul său des stătea ţeapăn.
— Î Neaţa, spuse el vesel, răsturnînd în farfuria sa
ouăle rămase în tigaia de pe sobă.
Gălbenuşurile i se vedeau în gură cînd continuă:
— Cînd Feenie o să afle că a ratat găluştele alea
făcute de mătăluţă, doamnă, o să crape de ciudă.
Caroline murmură un „mulţumesc” modest şi
continuă să mănînce, ştiind că avea nevoie să prindă
putere pentru ziua aceea. În plus, oricît arătau de rău,
ouăle aveau un atu în favoarea lor: nu erau carne sărată.
— Tu şi Feenie ar trebui să vă luaţi nişte neveste,
spuse Guthrie, pe un ton cu care i-ar fi putut sugera să-şi
cumpere nişte sîrmă pentru coteţul găinilor, sau perdele
pentru ferestrele cabanei.
Domnul Fisk pufni în rîs la sugestia lui.
— Cre’ că una ar fi de ajuns pentru amîndoi, pen’ că
unu’ dintre noi e mai tot timpu’ plecat.
Caroline se înecă cu mîncarea şi Guthrie o bătu uşor
pe spate.
— Două femei ar însemna două necazuri, aşa e, fu el
de acord, abordînd un aer gînditor, deşi Caroline îi văzu
219
un zîmbet dansînd în privire.
Ea se uită dezaprobator la el. Avea mare nevoie să fie
educat şi Caroline nu invidia deloc sarcina aceasta, care-
i revenea Adabellei Rogers.
După micul dejun, Caroline spălă vasele, în timp ce
Guthrie se duse în hambar să pună şeile pe cai. Deşi era
bucuroasă să se vadă plecată de la ferma domnului Fisk,
nu rămăsese indiferentă la încîntarea cu care acesta le
acceptase compania.
— Am dormit bine în hambarul dumneavoastră, spuse
ea, politicoasă, în momentul cînd ea şi Guthrie erau gata
de plecare. Vă sîntem recunoscători.
Pentru prima oară de cînd se întîlniseră, domnul Fisk
îşi scoase pălăria, dînd la iveală o chelie pătată de
pistrui.
— Să mai treceţi pe-aici, doamnă, spuse el.
Acţionînd din impuls, Caroline îl sărută pe obrazul
veştejit, iar el se înroşi de plăcerea acestui mic gest de
intimitate.
Cînd ea, Guthrie şi Tob se îndepărtaseră destul de
mult de fermă, Guthrie se întoarse în şa să se uite la
Caroline.
— Gestul pe care l-ai făcut a fost foarte drăguţ.
Probabil că domnul Fisk nici nu-şi mai aduce aminte
care a fost ultima dată cînd cineva l-a atins cu afecţiune.
220
 Caroline fu stînjenită de lauda lui şi de plăcerea
disproporţionat de mare pe care i-o produsese ea. Cînd
venea vorba de bărbatul acesta, ea avea tot atîta
demnitate ca Tob.
— Remarca aceea, referitoare la faptul că ar putea
împărţi o nevastă cu fratele lui, aproape că m-a făcut s-o
iau la fugă, mărturisi ea. Cred că a fost cel mai
scandalos lucru pe care l-am auzit vreodată.
Guthri începu să rîdă şi scoase o ţigară de foi din
buzunarul de la cămaşă. După ce o aprinse şi trase un
fum din ea, răspunse:
— Prea iei viaţa în serios, dăscăliţo. Doar nu crezi că
s-ar fi dus să aducă acasă cu forţa o femeie.
Caroline zîmbi fără să vrea la imaginea care-i apăru în
minte. Oricît ar fi regretat că făcuse dragoste cu Guthrie,
era inundată de o stare de bine şi fericire generală şi se
hotărî să se bucure de asta atîta timp cît era posibil.
În noaptea aceea, instalară tabăra lîngă un pîrîu, şi
Guthrie prinse cîţiva păstrăvi pentru cină. Deşi Caroline
îşi jurase că n-o să-l mai lase să facă dragoste cu ea, el o
aplecă peste un bolovan care-i ajungea pînă la brîu şi
alunecă în feminitatea ei pe la spate, iar ea îl primi cu un
ţipăt primitiv de plăcere.
În ziua următoare, puţin înainte de ora prînzului,
soseau în Laramie.
221
 Acum, că mai erau doar cîteva minute pînă avea să
dea ochii cu Seaton Flynn, bărbatul pe care crezuse
cîndva că-l iubeşte, plăcerea descoperită de Caroline de
cînd devenise femeie fu înlocuită de un sentiment de
ruşine. Nu era cu nimic mai bună, îşi reaminti ea, decît
destrăbălată ei mamă. Probabil că peste cîţiva ani va
ajunge să bea şi să aducă bărbaţi străini într-o cămăruţă
murdară, exact aşa cum făcuse Kathleen. Oare şi ea
avea să-şi alunge copiii, fiindcă aşa-i spunea un bărbat
care-i putea oferi plăcere şi băutură?
— La ce naiba te gîndeşti? întrebă Guthrie iritat,
întrerupîndu-i şirul gîndurilor negre. Arăţi de parcă te-ar
fi băgat cineva în făină.
Zgomotul şi agitaţia din Laramie îi atraseră atenţia
Carolinei. Auzea în depărtare împuşcături, muzică de
pian, bărbaţi şi femei rîzînd împreună în numeroase
birturi.
— Dacă am avea un copil, Guthrie? întrebă ea, abia
reuşind să rostească acele cuvinte care-i produceau
spaimă.
Îl iubea pe Guthrie şi nu fusese în stare să-i reziste, în
ciuda riscurilor. Dar acum povestea fermecată se sfîrşea
şi realitatea dădea năvală peste ea.
El nu-i răspunse la întrebare, poate fiindcă nu ştia ce
să-i răspundă, sau poate fiindcă n-o auzise. Dădu pinteni
222
calului şi o luă puţin înaintea ei, apoi se opri şi
descălecă în faţa biroului şerifului.
Seaton era mai slab decît şi-l amintea Caroline şi
degetele cu care se ţinea de barele celulei se albiseră de
strînsoare. Caroline se uită în ochii lui şi o speria faptul
că nu simţea decît indiferenţă.
— Ştiam eu că o să vii, spuse el, întinzînd o mînă
către ea.
Ochii lui negri, atît de expresivi şi luminoşi, păreau să
o dezmierde,
Caroline se ţinu la distanţă, deşi reuşi să zîmbească
stins. Primul impuls fu să-i spună că-i cedase lui
Guthrie, nu doar o dată, ci de mai multe ori, dar se
abţinu. Nu era nici timpul, nici locul pentru asemenea
confidenţe, dar nu putea să mai amîne ruperea logodnei
nici măcar o clipă; n-o lăsă conştiinţa.
— Trebuie să-ţi spun ceva, spuse ea repezit, cu
respiraţia întretăiată. Nu ne putem căsători.
În spatele ei, în biroul şerifului, îl auzea pe Guthrie
discutînd cu omul legii.
Vocea lui Seaton era plîngăreaţă, pielea aburită.
— Ce?
— Am totuşi de gînd să te ajut, şopti ea, făcînd un pas
spre el, în dorinţa sinceră de a răscumpăra păcatele pe
care avea de gînd să le mărturisească.
223
 Pe neaşteptate, el întinse mîna şi o apucă de coadă,
lipind-o cu faţa de gratiile celulei, apoi îi trase capul pe
spate. Toate acestea se întîmplară atît de repede, încît
Caroline nu apucă nici să respire, dar să mai ţipe.
Era o nuanţă de violenţă în felul cum gura lui îi
strivea buzele, devorîndu-le. Cînd limba lui îi invadă
gura, intimitatea ei secretă nu înflori, aşa cum se-
ntîmplase cu Guthrie şi ea îşi puse amîndouă mîinile pe
pieptul lui Seaton şi-l împinse.
El o privi furios şi surprins.
— Nu, domnule Flynn, spuse ea, folosind modul
formal de adresare pe care îl preferase el întotdeauna.
De acum încolo, lucrurile trebuie să se schimbe între
noi.
Ştia că îi ardeau obrajii, ştia că el crede că supărarea
ei izvora din nevinovăţia feciorelnică. Şi ştia că
dispreţul datorat celor întîmplate între ea şi Guthrie avea
s-o distrugă.
Uşa biroului se deschise şi Guthrie veni lîngă ea.
— Flynn, spuse el.
Acel singur cuvînt era o întrebare, o afirmaţie şi un
rezumat în acelaşi timp.
Ochii frumoşi ai lui Seaton se îngustară.
— Tu cine eşti? întrebă el.
Caroline se întări, aşteptînd explozia, dar ea nu veni.
224
Vocea lui Guthrie era de o politeţe rece.
— Mă numesc Guthrie Hayes, spuse el.
Seaton îşi plimbă privirea de la Unul la altul şi
Caroline îşi spuse că era imposibil ca el să ştie că
fuseseră intimi numai uitîndu-se la ei.
— Ce vrei, domnule Hayes?
— O să vorbim despre asta cînd o să fim singuri,
răspunse Guthrie, aruncînd o privire semnificativă spre
Caroline.
Ea rămase pe loc, fiindcă văzuse că celelalte două
celule erau goale.
În cele din urmă, Guthrie tuşi cu înţeles.
Caroline îşi puse o mînă pe piept.
— Doar nu vrei să spui… dar a fost ideea mea…
— Afară, spuse Guthrie.
Caroline ezită, apoi îşi aminti că soarta lui Seaton era
în mîinile lui Guthrie. Nu-şi putea permite să-i
nesocotească ordinele, oricît ar fi vrut să facă asta.
Ţinînd bărbia sus şi avînd grijă să nu se uite spre
niciunul dintre cei doi bărbaţi, Caroline ieşi din
închisoare cu aerul că asta fusese hotărîrea ei. Străbătu
biroul şerifului cu paşi măsuraţi, dar, imediat ce ajunse
pe trotuar, o luă la fugă spre spatele clădirii.
Cum fereastra lui Seaton nu avea geam, ci numai
gratii, Caroline putea auzi destul de bine ce se vorbea
225
înăuntru.
— … de ce sînt nevinovat, se auzi vocea lui Seaton.
Tonul lui devenise amical şi voios.
— Mă tem că va fi nevoie de mai mult decît cuvîntul
tău să mă convingă, răspunse Guthrie calm. Autorităţile
au multe dovezi împotriva ta.
Caroline avu impresia că aude gratiile zăngănind şi îşi
imagină mîinile puternice ale lui Seaton strîngîndu-se pe
ele.
— La dracu’, izbucni el. Vreau să ştiu cum se face că
ai venit aici cu Caroline.
Inima ei se opri, practic, din bătaie, în timp ce aştepta
răspunsul lui Guthrie.
— Hai să spunem că lucrez pentru ea, răspunse el,
după o tăcere prelungită şi Caroline începu din nou să
respire. Se pare că te consideră un posibil soţ.
Seaton nu păru prea convins.
— Totuşi, un bărbat şi o femei, singuri pe drum…
— Caroline este o femeie cuminte, spuse Guthrie
calm.
Ea-şi petrecu mîna pe sub braţul lui şi-l conduse în
spatele unei draperii, unde se afla un scaun cu spătar şi o
canapea prăfuită.
— Întreabă, iubitule, spuse ea, aşezîndu-se pe
catifeaua roasă a canapelei şi bătînd cu palma locul de
226
lîngă ea.
Guthrie îşi scoase pălăria şi se aplecă în faţă,
rezemîndu-se cu coatele pe genunchi. Întoarse apoi
capul spre ea şi zîmbi afabil.
— Cunoşti un bărbat pe nume Seaton Flynn?
Umerii largi şi albi ai femeii, subliniaţi de rochia ei
decoltată, se cutremurară.
— E ticălosul ăla chipeş cu ochii negri – care l-a
omorît pe vizitiul diligentei.
— Pari foarte sigură că e vinovat.
— Sînt sigură. Şi sînt la fel de sigură că e şi ticălos.
Guthrie răsuci pălăria în mînă. Înainte să o ia pe
Adabelle, va trebui să-şi cumpere una nouă. Scoase
un dolar de argint din buzunarul vestei şi-l aruncă în
poala ei largă.
— Povesteşte-mi despre el.
— La nici o fată nu-i place să-l ia, oftă Cozy,
netezindu-şi fusta de satin şi culegînd dolarul din poală.
Ţinu pentru o clipă moneda în mînă, apoi o strecură în
corsajul rochiei.
— Este un individ josnic. Îi place să facă femeia să
ţipe un pic şi nu fiindcă l-ar vrea.
Stomacul lui Guthrie se strînse cînd şi-l imagină pe
Flynn chinuind-o pe Caroline şi, pentru prima oară de
cînd o găsise pe Annie plină de răni şi violată, avu poftă
227
să ucidă. Se calmă spunîndu-şi că mulţi bărbaţi erau
blînzi cu soţiile lor şi duri cu prostituatele.
Comoda nu părea deranjată de încremenirea lui.
— Flynn l-a omorît pe vizitiul acela, fii sigur. Şi a
jucat la cărţi o parte din aurul furat chiar aici, la Capra
verde.
Guthrie se încruntă.
— Avea un birou de avocatură în Bolton. Oamenii îl
respectau, consideram că e un om de treabă.
Oamenii? pufni Guthrie în sinea lui. Caroline.
— Nu e el avocat, cum nu sînt nici eu, spuse Cozy.
Da’ vorbea despre o femeie pe care o cunoştea acolo. Le
pune pe fete să răspundă la numele ei în timp ce era cu
ele.
Nu era necesar să întrebe care era numele; Guthrie îl
ştia foarte bine.
O bătu pe Comoda uşor pe mîna plină de inele ieftine,
mari.
— Mulţumesc, scumpo, spuse el, ridicîndu-se de pe
canapea şi punîndu-şi pălăria pe cap.
Cercetă cu privirea interiorul slab luminat al birtului,
din obişnuinţă. Înainte să iasă de după draperie, era
aproape sigur că avea s-o vadă pe Caroline uitîndu-se la
el prin una dintre ferestrele murdare.
O zări, în schimb, plimbîndu-se în susul şi în josul
228
trotuarului de pe cealaltă parte a străzii.
Caroline avea „un ceva” al ei care-l făcea pe Guthrie
să zîmbească pînă şi în cele mai grele situaţii. Îşi potrivi
expresia feţei, chemă cîinele pocnindu-se cu palma
peste coapsă şi ieşi din birtul Capra verde.
Caroline se opri din mers, îşi încrucişă braţele şi
aşteptă pînă ce Guthrie traversă strada.
— Ei? se repezi ea.
— Ei, ce? replică el, aplecîndu-se spre ea atît de mult
încît aproape îşi lipi nasul de al ei.
— Nu te plătesc să pierzi vremea prin birturi, scrîşni
Caroline.
— Aşa cum ţi-am mai spus, îi explică Guthrie, nu mă
plăteşti deloc. Şi nici n-o s-o faci, dăscăliţo.
Caroline ar fi putut să jure că simţea trotuarul
clătinîndu-se sub picioarele ei.
— P-pleci?
— Ţi-am spus că o să iau o hotărîre după ce discut cu
şeriful şi cu Flynn însuşi şi am luat-o. Este vinovat,
Caroline.
Ea începu să scuture din cap încă dinainte ca el să
termine de vorbit. Seaton nu putea fi vinovat, nu voia să
accepte asta. Ar fi ştiut dacă era.
— Guthrie, te rog…
El o luă de brat şi o împinse în josul străzii. Deşi
229
maxilarul îi era încleştat ca o capcană de prins urşi,
schiţă cîteva zîmbete către cei ce treceau pe lîngă ei.
— Telegrafiază acasă să-ţi trimită bani, tigroaico,
spuse el cînd se opriră în faţa uşilor de la bancă, vopsite
în nuanţe de verde. O să ai nevoie de un bilet pentru
diligenţă să te întorci în Bolton.
Cînd dădu să plece, Caroline îl opri.
— Asta-i tot? rosti ea nefericită. Pleci şi gata?
Guthrie era rece şi încremenit de parcă nici n-ar fi
cunoscut-o.
— Da.
Spre marea ei disperare, Caroline simţea lacrimile
arzîndu-i ochii.
— Înţeleg, spuse ea, stăpînindu-le.
— Bine, răspunse el, întorcîndu-se să plece.
— Transmite-i salutările mele Adabellei.
El se opri, înţepenit, apoi întoarse capul peste umăr.
— Îmi închipui c-o să-mi faci cunoştinţă cu ea după
ce o aduci acasă.
Caroline n-ar fi lăsat pentru nimic în lume să se vadă
că spusele lui o răniseră.
— Aşa îmi închipui şi eu.
— O să te duci acasă, nu-i aşa?
Caroline ştia că există o singură cale să se desprindă
de Guthrie şi să-şi construiască un oarecare fel de viaţă
230
din ruinele viselor ei.
— Da, spuse ea. O să mă duc acasă.
Citi pe faţa lui durere amestecată cu uşurare.
— Cît despre ceea ce s-a întîmplat între noi…
Caroline îl întrerupse, fiindcă nu putea să audă
continuarea, ştiind dinainte ce avea să spună.
— Cred că nu mai trebuie ca vreunul dintre noi să se
gîndească la asta, spuse ea. Sau să vorbească despre
asta.
Guthrie dădu din cap.
— La revedere, Caroline, rosti el gutural.
Apoi îi întoarse definitiv spatele şi porni în jos pe
stradă, de data aceasta fără să mai privească înapoi.
Caroline rămase în faţa băncii, respirînd adînc, pînă
ce fu sigură că putea să vorbească fără să izbucnească în
plîns. Apoi intră în clădire şi-l rugă pe un funcţionar să
telegrafieze la banca din Bolton după o parte din
economiile ei.
După aceasta, trecu grăbită strada şi intră în
magazinul general, de unde-şi cumpără o pereche de
pantaloni de dril, împreună cu cîţiva indispensabili, o
pălărie cu borurile largi, un pistol şi gloanţe.
Cu aceste cumpărături învelite în hîrtie şi legate cu o
sfoară sub braţ, ajunse în hotel, unde se încuie într-o
cameră şi ceru să-i fie adusă apă caldă, curată, pentru
231
baie. După ce se spălă, Caroline se îmbrăcă în pantaloni
şi cămaşă, păstrînd indispensabilii pentru călătorie şi se
încălţă cu cizmele ei. Apoi duse hainele cu care plecase
de acasă la o spălătorie pentru a fi curăţate şi călcate.
Oamenii se holbau la ea, văzînd-o îmbrăcată ca un
bărbat, dar Caroline nu le dădu nici o atenţie. Avea
lucruri mai importante la care să se gîndească în afară
de părerea celor din jur.
Lua masa în micul restaurant al hotelului cînd Guthrie
îşi făcu apariţia acolo, din pură întîmplare. Îi aruncă o
privire din treacăt, apoi se răsuci brusc pe călcîie şi
rămase cu gura căscată.
— Caroline? întrebă el în şoaptă, nevenindu-i să-şi
creadă ochilor.
Ea zîmbi.
— Bună, domnule Hayes, îl salută ea călduros. Vrei
să stai jos?
El îşi trăsese deja un scaun, înainte ca ea să-l invite.
Acum, se lăsă să cadă pe el.
— De ce dracu’ eşti îmbrăcată aşa?
Caroline luă o bucăţică de friptură şi o mestecă bine
înainte să răspundă cu o voce mieroasă.
— Nu pot să-mi imaginez de ce ar avea hainele mele
vreo importanţă pentru tine.
— Nici n-au, o repezi Guthrie.
232
 Se afla o fereastră lîngă masă şi Tob stătea de cealaltă
parte a geamului, cu labele pe pervaz şi o expresia
demnă de toată mila.
— Numai că, ei bine, o lady nu umblă în haine
bărbăteşti.
Ea arcui sprînceana şi îi ignoră remarca.
— Nu-i dai niciodată de mîncare bietului cîine?
întrebă ea, iar Tob începu să scheune şi să mîrîie.
— Mănîncă mai bine decît mine, mormăi Guthrie.
Caroline, vreau să ştiu ce pui la cale.
— Îmi văd de treburile mele, răspunse ea, tăindu-şi
încă o bucată de friptură.
Îl simţea pe Tob urmărind drumul bucăţii de carne din
farfurie pînă la gura ei.
— Este o atitudine pe care o recomand cu toată
convingerea, domnule Hayes. Zău că ar trebui să încerci
şi tu.
Guthrie înjură, deşi nu era clar dacă se enervase pe
Caroline sau pe cîine. Împinse scaunul înapoi, se ridică,
se repezi ca o furtună în bucătărie şi reveni peste cîteva
minute cu un os mare din supă. Se duse cu el afară şi i-l
aruncă lui Tob înainte de a se întoarce la masa
Carolinei.
— Te duci acasă? întrebă el, mijindu-şi ochii din nou.
Dincolo de fereastră, Tob ronţăia osul cu o încîntare
233
deplină. Caroline terminase de mîncat şi împinse
farfuria deoparte.
— Da, spuse ea. Mă duc acasă.
Se abţinu să adauge că avea de gînd să mai rezolve
cîteva lucruri înainte de a pleca. Oftă.
— Iar tu te duci în Cheyenne?
— Da.
Răspunsul lui Guthrie sună aproape defensiv, de parcă
s-ar fi aşteptat ca ea să protesteze.
— Dar o să mă întorc în Bolton peste vreo săptămînă
sau două.
Caroline sorbi o înghiţitură de ceai. Se hotărîse să
plece din Bolton, după ce Seaton avea să fie eliberat şi
să înceapă să-şi caute surorile. Numai această hotărîre
făcea suportabil gîndul că Guthrie urma s-o aducă pe
Adabelle acolo. O chelneriţă veni la masa lor înainte ca
ea să mai fie nevoită să spună ceva şi Guthrie comandă
o porţie de tocană de vită şi pîine proaspătă.
— Nu pui la cale vreo prostie, nu-i aşa? întrebă el
după ce chelneriţă dispăru.
Caroline zîmbi.
— Bineînţeles că nu, îl asigură ea.
Doar o mică evadare, adăugă ea în gînd, în timp ce
împingea scaunul să se ridice.
— Acum te rog să mă scuzi, dar vreau să mă odihnesc
234
puţin. Mîine va fi o zi lungă.
Guthrie întinse mîna, cu iuţeala unui şarpe şi o apucă
de încheietură. Fără vreun efort aparent, o forţă să se
aşeze înapoi pe scaun. Cu toate acestea, faţa lui exprima
remuşcare.
— Caroline, spuse el încet. Îmi pare rău. Vreau să
spun, fiindcă am făcut dragoste cu tine.
Ar fi putut mai bine să o înjunghie cu furculiţa, decît
să-şi ceară scuze pentru asta, dar ea reuşi să zîmbească,
de parcă n-ar fi durut-o.
— Nu-ţi face griji, domnule Hayes. Nu am de gînd să
o aştept pe Adabelle la marginea oraşului, să-i povestesc
cum ne-am petrecut timpul cît am fost împreună.
— Fir-ar să fie, şopti el cu asprime, privind în jur să
se asigure că nu-i auzea nimeni, nu asta mă frămîntă pe
mine. Am profitat de tine cînd ştiam că n-o să mai fie pe
urmă nimic între noi şi îmi pare rău.
— Am fost acolo, aşa că te-ai folosit de mine,
încuviinţă Caroline pe un ton degajat, împingîndu-şi din
nou scaunul. Crede-mă, n-am crezut nici o clipă, că
însemn ceva pentru tine, Guthrie, aşa că, fii bun şi
păstrează scuzele tale bîlbîite pentru tine. Şi dacă mai
încerci încă o dată să mă opreşti o să ţip aşa de tare încît
o să ţi se spargă timpanele.
Gîtul lui căpătă culoarea sîngelui şi maxilarele i se
235
înţepeniră, dar nu schiţă nici o mişcare cînd Caroline se
ridică să plece.
Se duse direct în camera ei, care se afla la etajul al
doilea al hotelului, scoase pistolul şi hîrtia tipărită pe
care o primise odată cu el. Făcu exerciţii să înveţe cum
se încarcă şi se descarcă şi era atît de absorbită de
această activitate încît, cînd văzu ceva mişcător în
dreptul ferestrei, fu gata-gata să apese pe trăgaci.
Tob stătea cocoţat pe scara de incendiu din afară, cu
nasul turtit pe geamul ei.
Caroline puse pistolul pe noptiera de lîngă pat şi se
duse să ridice fereastra. În clipa următoare, cîine ateriză
în cameră şi se ghemui la picioarele ei, scoţînd sunete
de bucurie.
— Credeam că ai plecat deja spre Cheyenne, spuse
Caroline, aplecîndu-se să mîngîie cîinele.
Spera ca Adabelle să fie bună cu Tob, deşi avea, din
partea ei, toată libertatea să-l trateze pe Guthrie după
cum socotea ea.
Tob se întinse pe podea, bucurîndu-se de atenţia
acordată. După cîteva minute, Caroline încercă să-l
gonească afară pe fereastră, dar el nu voia să plece. În
cele din urmă, ea închise geamul şi trase zăvorul.
Laramie era un oraş străin, zgomotos şi era bucuroasă că
avea companie.
236
 Tocmai trăsese storul şi se pregătea să se dezbrace şi
să se bage în pat, cînd auzi o bătaie în uşă. Gîndindu-se
că venise Guthrie să-şi recupereze cîinele, încrucişă
braţele şi întrebă cu voce cîntată.
— Cine-i acolo?
— Mesaj, doamnă, răspunse o voce necunoscută.
O bucată de hîrtie alunecă pe sub uşă şi ea o apucă
grăbită.
Ştiu imediat că scrisul greoi, cu litere exagerat de
mari, era al lui Guthrie. "Nimic n-o să schimbe vreodată
făptui că eşti o lady" scrisese el. "La revedere,
tigroaico. Cele mai calde salutări, G.H.”
Caroline strînse biletul la piept pentru o clipă, apoi
mototoli hîrtia şi o azvîrli pe podea. Guthrie era o parte
din trecutul ei, iar ea trebuia să se gîndească la viitor.

CAPITOLUL 11
Tob apăru, cum făcea de obicei, exact cînd Guthrie
era gata de plecare, în dimineaţa următoare. Dar
schelăia şi fugea înapoi spre Laramie, înainte să vină, în
silă, alături de calul lui Guthrie. Încă mult timp după ce
ieşiseră din Laramie, Tob continuă să facă acelaşi lucru.
— Animal prost, mormăi Guthrie, strunindu-şi calul.
Caroline a plecat şi te-a legat de degetul ei mic, nu-i
aşa? Ei bine, la dracu’, n-ai decît să te întorci la ea. Eu
237
pot să-mi găsesc oricînd un alt cîine neisprăvit ca tine.
Tob scheună a scuză şi se întinse cu burta pe pămînt,
cu botul pe labele din faţă, cu labele din spate
tremurînd.
— Hai, du-te, porunci Guthrie, pleacă de-aici. Oricum
n-am nevoie de un ogar bătrîn ca tine.
După un scurt lătrat de jale, Tob se întoarse şi o rupse
la fugă înapoi spre Laramie. Guthrie îl aşteptă cîteva
minute, dar animalul nu se întoarse.
— Blestemata aia de dăscăliţă slăbănoagă, mormăi
Guthrie, apoi dădu pinteni calului. Am auzit de multe
josnicii în viaţa mea, dar să fure cîinele unui om…
Deschise capul bidonului, luă o înghiţitură de apă
proaspătă, şi se şterse cu mîneca la gură. La dracu’ cu
Caroline şi cu cîinele. O avea pe dulcea lui Adabelle
care-l aştepta în Cheyenne.
Ea avea să-şi apese sînii aceia exagerat de mari pe
pieptul lui şi el avea s-o uite cu totul pe Caroline.
Oricum, Adabelle era stilul acela de femeie pe care un
bărbat şi-o dorea ca soţie. Pe ea n-aveai s-o găseşti
hoinărind prin ţinut în pantaloni bărbăteşti şi încercînd
să convingă bărbaţi necunoscuţi să o ajute să pună la
cale o evadare.
Nu numai asta, dar probabil că ar fi căpătat nişte copii
slăbănogi, leşinaţi şi arţăgoşi de la Caroline, conform
238
teoriei că aceste trăsături se transmit în familie.
Adabelle, în schimb, era de aşteptat să-i dăruiască o
jumătate de duzină de bebeluşi voinici, liniştiţi şi cu
voci muzicale.
Guthtie se încruntă. Pentru prima oară, visul lui părea
oarecum, ei bine, neinteresant. Totuşi, visul acesta îl
ţinea încă în frîu, fiindcă şi el se simţea puternic tras
înapoi spre Laramie. Laramie şi Caroline. Guthrie îşi
spuse că simţea asta numai din cauză că-i era dor de
cîine – şi nu întoarse capul în direcţia opusă.
Împotriva voinţei şi bunei sale judecăţi, se gîndi la
Caroline, cînd stătea goală şi arcuită sub el cu trupul ei
zvelt care răspundea cu graţie la fiecare comandă a lui.
Slăbănoagă sau nu, fu el nevoit să recunoască, cel puţin
acolo, în intimitatea minţii lui, Caroline avea un stil pe
care un bărbat putea învăţa, cu puţin studiu, să-l placă.
Mult de tot.
După ce se opri pentru scurt timp la bancă, Caroline
se duse la grajdul de închiriat, unde răscumpără calul
mărunţel pe care Guthrie îl obţinuse în schimbul
ceasului său şi alese un cal bun şi pentru domnul Flynn.
Dacă planul ei îndrăzneţ urma să meargă, ea şi Seaton
aveau nevoie de cai iuţi.
Tob venea lătrînd pe stradă, să o salute, tocmai cînd
scotea caii din grajd. Şi, pentru o clipă minunată,
239
Caroline crezu că Guthrie se întorsese. Apoi, cu inima
strînsă, îşi dădu seama că Tob venise singur.
Bucuroasă că are cel puţin un prieten în această lume
nesigură, Caroline se opri la măcelărie şi cumpără un os
cu multă carne pentru Tob, după care îşi îndreptă umerii
şi porni cu pas sigur către puşcărie. Avea pistolul în
buzunarul de la pantaloni şi era încărcat. Spera numai că
n-o să se descarce din greşeală, să rănească pe cineva.
Ca, de exemplu, pe ea.
Ajunsă la închisoare, Caroline fu încîntată să-l
găsească pe domnul Flynn luînd micul dejun singur.
Cînd o văzu, el se ridică atît de repede de pe priciul lui
încît aproape răsturnă tava. Rămase cu ochii căscaţi cînd
văzu hainele cu care era îmbrăcată Caroline.
— Sfintele Dumnezeule, Caroline! Chiar ai ieşit în
văzul lumii îmbrăcată astfel?
Dacă Seaton era tulburat de anunţul ei anterior că
logodna lor luase sfîrşit, nu lăsa, în orice caz, să se vadă.
Probabil, reflectă ea cu mărinimie, nu absorbise încă
dezamăgirea şi avea nevoie de timp să-şi pună
sentimentele în ordine.
În ceea ce o privea, Caroline era extrem de uşurată că
nu avusese nevoie să ameninţe pe nimeni cu pistolul din
buzunarul ei. Mai tîrziu, după ce trecea pericolul, avea
să-şi ia rămas bun de la Seaton şi avea să se pregătească
240
din nou de plecare, de data aceasta pentru a le căuta pe
Lily şi Emma.
— Lasă acum problema hainelor mele, spuse ea
lapidar. Am afară doi cai şi am venit să te eliberez ca să
poţi dovedi că eşti nevinovat.
Seaton se prinsese cu mîinile de gratii şi le zgîlţîia, în
graba lui de a se vedea liber.
— Va trebui să iei cheile de la bătrînul Charlie – le
ţine la el tot timpul.
Caroline scoase pistolul şi îl privi încruntată.
7 N-am putea să tragem cu pistolul în lacăt cumva?
Înainte să aibă timp să analizeze ideea, mîna lui
Seaton ţîşni pe neaşteptate şi o prinse de încheietură.
O strînse cu cruzime şi ea făcu ochii mari de surpriză.
Flynn o trase spre el cu violenţă izbind-o de gratii.
— Unde e Hayes? scrîşni el, smulgîndu-i pistolul
dintre degete cu mîna cealaltă în timp ce vorbea.
Caroline clipi din ochi, nedumerită. Deşi mai
observase deviaţii de comportament la el, abia cum îşi
dădu seama de unde proveneau ele.
— Domnule Flynn, insist să-mi dai drumul…
El o strînse cu şi mai multă violenţă făcînd-o pe
Caroline să ţipe de durere.
— A plecat, şopti ea. A spus că eşti vinovat.
— Zău, aşa a spus? scrîşni Seaton, ţinînd-o încă lipită
241
de gratii şi ridicînd pistolul la tîmpla ei, deoarece auzise
paşii cuiva în biroul din faţă. Charlie! răcni el, făcînd-o
pe Caroline să tresară violent şi să închidă ochii.
Înţelegînd că Guthrie avusese dreptate, Caroline simţi
o durere profundă.
Seaton era hoţ şi, ceea ce era mai rău, era şi criminal.
— Ţine-ţi răbdarea în frîu, mormăi bătrînul, iar
Caroline auzi legătura de chei zăngănind în ritm cu paşii
bătrînului. Ce dracu’, doar nu eşti la hotel şi nu eşti vreo
mare personalitate.
Revenindu-şi în fire, Caroline vru să strige, să-l
avetizeze, dar Seaton o simţise probabil încordîndu-se
pentru efort, fiindcă îi înăbuşi gura cu palma. Cînd
încercă să-l muşte, crezu că degetele lui aveau să-i
strivească maxilarul.
Ochii mici ai lui Charlie erau aproape să iasă din
orbite cînd o văzu pe Caroline lipită de gratiile celulei,
cu pistolul înfipt în tîmplă.
— Stai calm, Flynn, îngăimă bătrînul gardian. Doar
nu vrei să împuşti o lady.
— Deschise uşa şi n-o să păţească nimic, scrîşni
Seaton.
Carolinei îi vîjîia capul şi-i era greaţă de frică şi
dezgust. Se întreba cu disperare cum de putuse fi atît de
naivă încît să-l creadă pe bărbatul acesta, să-l iubească.
242
 Apoi, în ciuda ameţelii şi a nesiguranţei produse de
groază, înţelese adevărul. Nu-l iubise niciodată pe
Seaton, iubise bărbatul care crezuse ea că este, un
potenţial soţ şi tată, inventat de mintea ei.
Charlie ţinea în mînă inelul de chei.
— Vezi? spuse el calm. Am cheia aici. O să-ţi dau
drumul. Numai să nu apeşi pe trăgaci.
În clipa cînd Charlie deschise uşa, Seaton o împinse
pe Caroline în celulă cu o asemenea forţă încît ea se izbi
de peretele interior şi căzu jos. Se repezi afară şi îl lovi
puternic în cap pe Charlie cu patul pistolului şi bătrînul
se prăbuşi, sîngerînd pe podea. Seaton rămase în
picioare şi îndreptă pistolul spre capul lui Charlie. După
maxilarele încleştate şi strălucirea din ochii lui Flynn,
Caroline îşi dădu seama că el avea de gînd să-l ucidă.
— Seaton, nu! ţipă ea, simţind amărăciunea de la fiere
invadîndu-i gura în urma cuvintelor, apoi se repezi şi-l
acoperi pe gardianul rănit cu trupul ei. Te implor, nu-l
omorî!
Seaton îi aruncă o privire lungă, timp în care Caroline
se rugă fierbinte să vină şeriful. Acesta era un bărbat
mai tînăr decît Charlie, era competent şi puternic, şi,
dac-ar fi venit la timp, ar fi putut împiedica o evadare şi
poate chiar o crimă.
Caroline gîndi repede.
243
 — Dacă tragi un foc, izbucni ea, oamenii vor auzi.
Vor şti că s-a întîmplat ceva şi vor veni în fugă!
Abia atunci, Seaton lăsă pistolul jos. Broboane de
sudoare îi acopereau fruntea şi buza de jos.
— Ai zis că sînt caii afară?
Caroline înghiţi în sec, şi-l bătu pe umăr pe bătrînul
Charlie cu un aer absent.
— Da.
Oftă, resemnată. Nu prea erau speranţe ca şeriful să
apară destul de curînd pentru a-l opri pe Seaton, şi
Caroline se enervase. Nu era de mirare că existau
atîtea crime în lume, din moment ce oamenii legii nu-şi
luau slujba în serios.
Seaton se pregătea să fugă, dar se răzgîndi şi se
apropie de Caroline, care stătea întinsă pe podeaua
murdară a celulei, încă încercînd să-l apere pe Charlie.
Seaton o apucă strîns de bărbie şi scrîşni:
— Hayes te-a avut, ştiu asta. Jur pe tot ce am mai
sfînt, Caroline, amîndoi veţi plăti pentru asta.
Caroline se holbă la el, încremenită.
Şocul ei se agravă cînd el se aplecă şi o sărută tandru,
apoi îi muşcă buza şi i-o supse.
— Va veni şi vremea mea, Caroline. Şi-atunci o să te
învăţ ce înseamnă să te dăruieşti unui bărbat.
Flynn se ridică în picioare, încă strîngînd în mînă
244
pistolul.
— Mai ai gloanţe pentru ăsta?
Năucită de evenimentele petrecute în ultimele minute,
Carolinei nici nu-i trecu prin gînd să mintă. Dădu din
cap ca în transă şi băgă mîna în buzunar după pumnul
de gloanţe pe care le cumpărase; nu voia altceva acum
decît să-l vadă pe Flynn plecat şi s-o lase în pace, pe ea
şi pe Charlie. Bătrînul îşi apăsa mîna pe piept,
chinuindu-se să respire.
— Pe curînd, spuse Seaton, ducîndu-şi degetele la
buze şi zîmbind. N-ai decît să ţipi scumpo, o avertiză el
cînd să plece şi nu numai că o să-l împuşc pe boşorogul
ăsta, dar o să te iau şi pe tine ostatică.
Caroline înghiţi în sec, îngrozită de eventualitatea
oricăreia dintre oferte.
— N-o să ţip, promise ea.
Şi nu ţipă.
În clipa cînd auzi uşa de afară închizîndu-se în urma
lui Seaton, se repezi la rastelul cu arme al şerifului şi-şi
luă o puşcă. Spera numai să fie încărcată.
Se repezi afară pe trotuar ca să-l vadă pe Seaton
îndepărtîndu-se călare pe unul dintre caii cumpăraţi cu
banii ei cîştigaţi cu destulă greutate. Îşi propti puşca în
umărul stîng şi apăsă pe trăgaci şi arma se descărcă atît
de violent încît o trînti pe spate pe trotuarul de lemn.
245
 Exact atunci se hotărî şi şeriful să-şi facă apariţia.
— Ce dracu? se miră el, smulgînd puşca din mîinile
Carolinei, pe care o ridică în picioare cu aceeaşi
mişcare.
— Fuge! strigă Caroline, zdruncinată, atît fizic, cît şi
psihic.
Acum Seaton se mai zărea doar ca un punct în
depărtare.
În clipa aceea, Charlie ieşi din clădirea închisorii
împleticindu-se şi ţinîndu-şi o mînă la rana sîngerîndă
de la cap.
— Flynn a evadat, spuse el.
Ochii lui se opriră asupra Carolinei plini de reproş.
— Eu cred că această micuţă doamnă i-a adus un
pistolii probabil că tot ea a adus şi calul cu care a fugit.
— Închide-o, spuse şeriful, împingînd-o pe Caroline
înspre Charlie şi repezindu-se să încalece pe calul său.
Alţi cinci, şase bărbaţi i se alăturară şi plecară
împreună cu el.
— Doar n-ai de gînd să mă bagi pe mine la
închisoare? întrebă Caroline îngrozită, cînd Charlie o
apucă de braţ cu blîndeţe şi o împinse înăuntru. Ţi-am
salvat viaţa!
— Numai că din cauza ta viaţa mea a fost în pericol,
i-o întoarse Charlie.
246
 O escortă pe Caroline pînă în celula ocupată mai
înainte de Seaton, închise uşa cu zgomot şi o încuie cu
grabă.
Caroline se repezi spre gratii, agăţîndu-se cu mîinile
de ele.
— Nu înţelegi! se văită ea. Eu am crezut că domnul
Flynn este nevinovat!
— Nu dau doi bani pe ce ai crezut, Miss. Adevăru’ e
că individul era condamnat pentru jaf şi crimă, iar tu l-ai
făcut scăpat. O să fii judecată pentru asta.
Caroline simţi că o lasă puterile. Dincolo de fereastra
celulei, auzi un urlet sfîşietor, care nu putea fi decît al
lui Tob, credinciosul ei prieten.
Deznădăjduită, se dezlipi de gratiile celulei şi se
apropie de fereastră. Apoi, ridicîndu-se pe marginea
priciului unde avea să doarmă, probabil, multă vreme,
se uită afară printre gratii.
Tob stătea acolo, printre butoaie goale şi alte obiecte
aruncate, privind-o cu ochi trişti. Caroline luă mîncarea
rămasă de la micul dejun al lui Seaton şi i-o aruncă lui
Tob, după care se dădu jos de pe prici.
— Oh, domnule Charlie! strigă ea cu o voce cîntată.
— Ce e? veni replica lipsită de orice fel de căldură.
Biroul şerifului era, evident, plin de cetăţeni curioşi
care voiau să audă povestea lui Charlie referitoare la
247
întîmplarea din dimineaţa aceea.
— Aş putea să vă vorbesc între patru ochi?
Charlie îşi făcu apariţia bombănind. Comportarea lui
arăta că, avînd în vedere faptul că fusese cît pe-aici să
fie ucis, se simţea îndreptăţit într-o anumită măsură la
puţină linişte şi într-o mai mare măsură la cîteva
momente de glorie. Purta un bandaj uriaş pe cap, ceea
ce-i aminti Carolinei că văzuse cîndva aşa cîţiva soldaţi
din războiul revoluţionar.
— Ce vrei? se răsti el.
Caroline coborî vocea la un ton confidenţial.
— Am nevoie la toaletă, spuse ea, necăjită că era
nevoită să prezinte un subiect atît de personal unui
bărbat.
Charlie întinse un deget cărnos către prici.
— Oala de noapte este acolo, dedesubt, răspunse el,
se întoarse şi ieşi.
— Domnule Charlie! strigă Caroline.
Trebuie să-l facă pe gardian s-o asculte. Oala de
noapte, folosită acolo, în celulă, nu-i putea oferi
intimitatea necesară.
— Am zis să foloseşti blestemata aia de oală de sub
pat! strigă Charlie de dincolo de uşă, iar Caroline se
ruşină atît de tare încît îşi acoperi faţa cu palmele şi se
întoarse cu spatele, gemînd.
248
 Aşteptă cît putu de mult, dar pînă la urmă fu nevoită
să-şi rezolve problema. Abia terminase cînd uşa biroului
se dădu de perete şi apăru un bărbat tînăr, ţinînd în mînă
un creion şi o bucată de hîrtie.
Acesta se uită la ea cu un aer solemn pe sub cozorocul
lui verde.
— Numele dumneavoastră doamnă? întrebă el
politicos.
Ea se agăţă de gratii cu ochii ţintă la el.
— De ce vrei să-l obţii? replică ea.
El zîmbi, dînd la iveală un spaţiu larg între dinţii de
sus.
— O să scriu despre dumneavoastră în ziar.
Caroline oftă şi îşi aplecă fruntea pe gratii. Şi-o
imagina pe Hypatia Furvis citind povestea decăderii ei,
şi pe Miss Ethel şi Miss Phoebe distruse din pricina
acestui scandal.
— Este obligatoriu?
— O să deveniţi faimoasă, promise reporterul. Veţi fi
un fel de femeie haiduc.
— Tocmai de aceea mă tem, răspunse Caroline,
deznădăjduită.
— Numele d-voastră?
Ea oftă.
— Caroline… Hayes.
249
 Reporterul notă grăbit.
— Domnişoară sau doamnă?
— Doamnă, minţi Caroline, gîndindu-se că lui
Guthrie avea să-i fie învăţătură de minte faptul că o
puştoaică, indiferent în ce măsură încălcase ea legea,
pretindea că e soţia lui. La urma urmei, nimic din toate
acestea nu s-ar fi întîmplat dacă el n-ar fi părăsit-o.
— Soţul meu este domnul Guthrie Hayes.
Ideea îi plăcea tot mai mult.
— Şi cîinele acela de la fereastră este al meu.
— Soţul dumneavoastră vă lasă să ajutaţi alţi bărbaţi
să evadeze din închisoare? întrebă tînărul, cu o uimire
scandalizată.
Caroline oftă.
— Soţul meu m-a părăsit, spuse ea pe un ton tragic.
Iar eu l-am eliberat pe domnul Flynn fiindcă am crezut
sincer că fusese acuzat pe nedrept. Acum, însă, mă
găsesc într-o situaţie foarte delicată.
Înainte ca tînărul ziarist să mai pună vreo întrebare,
apăru şeriful.
— Ieşi afară de-aici, Vince, spuse el.
Era un bărbat masiv, impozant, cu părul grizonat şi o
mustaţă neagră, deasă, şi Caroline făcu instinctiv un pas
înapoi, dezlipindu-se de gratii. Şeriful stătea cu mîinile
în sîn şi se uita la prizonieră.
250
 — Cred c-o să te bucuri să afli că l-am pierdut.
Obrajii Carolinei luară foc.
— Nu mă bucur deloc, spuse ea supărată,
încrucişîndu-şi braţele. Individul este un ucigaş şi un
hoţ!
— Foarte rău că nu te-ai gîndit la asta înainte să-l
ajuţi să evadeze, răspunse şeriful, pe un ton nemulţumit.
Lacrimile năvăliră în ochii Carolinei, dar ea şi le
înăbuşi. Era o neînţelegere la mijloc şi, dacă l-ar fi putut
face pe şerif să vadă lucrurile din punctul ei de vedere,
cu siguranţă ar pune-o în libertate. Un singur lucru era
sigur: nu-şi putea permite să dispere.
— După cum i-am explicat şi ajutorului
dumneavoastră, Charlie – căruia i-am salvat viaţa – n-aş
fi adus niciodată pistolul aici, cu mine, dacă aş fi ştiut ce
avea domnul Flynn de gînd să facă.
— Părerea mea e că ai crezut c-o să te ia cu el, spuse
şeriful dispreţuitor.
Caroline trase aer adînc în piept, apoi îl slobozi încet,
aşa cum făcea cînd se confrunta cu un elev dificil. Apoi,
rar şi pe înţeles, explică ce se întîmplase, deşi îl scoase
pe Guthrie din poveste, bineînţeles.
Cînd încheie, se aştepta ca şeriful s-o elibereze, dar nu
se întîmplă aşa. El scutură din cap şi spuse:
— Ar trebui ca cineva să te pună cu faţa în jos pe
251
genunchi şi să te bată la fund pînă îţi vine mintea la cap.
După aceea plecă, lăsînd-o pe Caroline să privească
lung în urma lui, furioasă şi neajutorată. Rămăsese
singură, cu un prici şi o oală de noapte drept confort şi
cu un cîine plîngăcios, aflat dincolo de fereastra ei,
drept singur prieten.
Se aşeză pe prici şi îşi îngropă faţa în palme. Probabil
că nici Kathleen nu decăzuse într-atît încît să ajungă la
închisoare, se gîndi ea nefericită. Cît de dezamăgite ar fi
Emma şi Lily dacă ar vedea-o acum.
Guthrie îşi instalase tabăra mult în afara oraşului
Laramie, cînd Tob ţîşni din întuneric, repezindu-se să-şi
frece nasul de el şi scîncind.
— Pînă la urmă ţi-a venit mintea la cap, nu-i aşa?
întrebă Guthrie, ciufulind blana galbenă a cîinelui.
Se simţise singur şi prezenţa animalului îl mai
încălzea puţin.
Tob bău apa pe care i-o puse Guthrie într-un vas şi
mîncă resturile de friptură pe care i le dădu, apoi începu
să-şi frece nasul de mîneca lui şi să-l tragă cu dinţii.
Guthrie stătea jos, pe pămînt, cu spatele rezemat de
şaua lui şi-şi vîrî mîinile în sîn, încăpăţînîndu-se să
privească în lumina focului.
— A plecat şi a intrat în necaz, nu-i aşa? întrebă el.
Cîinele aproape plîngea, scheunînd de nerăbdare şi
252
 Guthrie îi simţea dinţii prin ţesătura cămăşii.
Guthrie se ridică de jos, oftînd, aruncă ţărînă peste foc
cu vîrful cizmei şi se apucă să pună şaua pe cal. Nu-i
păsa nici cît negru sub unghie de Miss Caroline
Chalmers, îşi spuse el, dar nu putea suporta să vadă un
cîine suferind.
Un sfert de oră mai tîrziu, părăsise deja tabăra şi se
îndrepta din nou spre Laramie, în timp ce Tob alerga
neobosit înaintea lui. Se întreba ce-o fi găsit neisprăvitul
acela de cîine la tigroaică. De cînd era el nu mai văzuse
o femeie care să aibă atîta nevoie de supravegherea unui
bărbat.
Supraveghere, pe dracu, se gîndi el, întorcînd capul să
scuipe. Avea nevoie de o dădăceală zdravănă, pentru
început, apoi de cîteva ore pline de activitate în patul
unui bărbat, ca să ştie cine era şeful.
După cîteva ore, văzu acoperişurile şi pereţii caselor
din Laramie ridicîndu-se ca nişte umbre în lumina lunii,
îşi lăsă calul mai la pas, cuprins de temerile ţinute pînă
atunci la distanţă.
Adînc în inima sa, rosti prima rugăciune spusă de la
înmormîntarea lui Annie, cînd i se adresase lui
Dumnezeu cam aşa: „Tu mergi pe drumul tău, eu pe al
meu”.
„Ştiu că-ţi place să faci lucrurile, în general, după
253
dorinţa Ta, Doamne, dar trebuie să recunoşti că nu Te
supăr cu grijile mele prea des. Şi sînt de părere că,
după ce mi-ai luat-o pe Annie în felul acela, îmi eşti
dator. Aşa că, uite ce-Ţi cer, Doamne: ai grijă de
Caroline. Te rog, ai grijă de Caroline”.

Amy, soţia mărunţică şi drăguţă a şerifului John

Stone, venise la ora cinci să-i aducă cearşafuri şi pături
curate Carolinei, iar Charlie plecase mormăind
nemulţumit să-i aducă friptură de pui de la cantina de
peste stradă. Pastorul de la biserica presbiteriană trecuse
pe-acolo s-o avertizeze că flăcările iadului o pîndeau
îndeaproape.
Una peste alta, se gîndi ea dezamăgită, stînd întinsă
acolo, pe prici, sub razele lunii şi răcoarea nopţii de
primăvară, care pătrundeau printre zăbrelele de la
fereastră, nu avusese o zi bună.
Oftă şi-şi trase pătura pînă sus la bărbie, scăpînd un
suspin. Fusese o proastă, întîi fiindcă se dăruise unui
hoinar care avea de gînd să se însoare cu alta şi nu
dădea doi bani pe această întîmplare, apoi fiindcă
eliberase un ucigaş din închisoare. Dacă domnul Flynn
omora din nou pe cineva, avea să fie, cel puţin, în parte,
din vina ei.
O lacrimă îi ţîşni din ochi, se scurse pe tîmpla
254
Carolinei şi-i ajunse în păr. În ambele cazuri, avusese
cele mai nobile intenţii, care valorau acum doar ca o
dovadă că drumul către iad era într-adevăr pavat cu
bune intenţii, aşa cum spunea Miss Phoebe mereu. Miss
Ethel refuzase mereu să folosească denumirea „iad”,
chiar şi într-un context teologic.
Dincolo de peretele care separa celulele de biroul
şerifului se auzi un tropot de cal şi Caroline înţepeni în
patul acela îngust şi tare, îngrozită de gîndul că Seaton
Flynn se întorsese după ea. Se înşelase în multe privinţe,
dar ştia cît se poate de sigur că ameninţările domnului
Flynn nu erau vorbe goale.
Dar cînd uşa se dădu de perete şi Caroline se ridică
brusc în capul oaselor, silueta lui Guthrie era cea pe care
o văzu în lumina venită de la felinarul şerifului.
Caroline avea nevoie de un salvator, dar în persoana
lui Guthrie Hayes îl văzu pe îngerul răzbunător. Înghiţi
în sec şi se apucă strîns cu mîinile de marginea priciului,
aproape bucuroasă că gratiile o separau de el
- Guthrie, spuse ea, înclinînd din cap, politicoasă.
În lumina lunii care izvora din fereastră, Caroline îi
văzu maxilarul încleştat şi ochii îngustaţi ca lama.
— Îţi dai seama că ticălosul ăla ar fi putut să te
omoare? scrîşni el. Sau să te ia cu el?
Caroline se cutremură de amintirea evenimentelor,
255
apoi reuşi să afişeze un zîmbet curajos.
— Dar nu s-a întîmplat nimic.
Şeriful rămăsese în spatele lui Guthrie, să asculte şi să
privească, ţinînd felinarul sus. Era evident că nu avea
încredere în vizitatori şi, după cele întîmplate în
ultimele ore, Caroline nu-l putea condamna.
Îşi muşcă adînc buza de jos.
— G-Guthrie, trebuie să mă scoţi pe cauţiune. Nu pot
rămîne aici.
— Să te scot? Femeie, acesta este locul cel mai sigur
unde ai putea sta, cel puţin pînă îl găsim pe Flynn. În
plus, dacă ai ieşi chiar acum, probabil că ţi-aş suci gîtul
ca la un pui.
Obrajii Carolinei luară foc la această insultă.
— Nu e nevoie să fii necioplit, spuse ea indignată.
— O să mă întorc mîine dimineaţă, îi spuse Guthrie
pe un ton obosit şi, cînd se întoarse să plece, Caroline se
repezi jos din pat şi se agăţă cu mîinile de gratii.
— Guthrie, te rog, nu pleca! strigă ea. Nu poţi să mă
laşi aici!
El încremeni cu spatele la ea şi, pentru o clipă,
Caroline crezu c-o să plece fără să mai spună nimic. Dar
el întoarse capul şi se uită la ea peste umăr.
— După cum spuneam, tigroaico, pînă-l găsim pe
domnul Flynn, n-aş vrea să te ştiu în altă parte. În plus,
256
cîteva zile petrecute aici îţi vor acorda timpul necesar să
meditezi la modul tău greşit de comportare.
După spusele acestea, ieşi afară împreună cu şeriful.
— Guthrie! ţipă Caroline, cu mîinile încleştate pe
gratii.
Dincolo de fereastră, Tob scheuna compătimitor.
— Guthrie! strigă încă o dată Caroline.
Uşa se deschise, dar şeriful era cel care apăru în
cadrul ei.
— Obiceiul meu e să potolesc puşcăriaşii gălăgioşi cu
apă rece, anunţă el. Aşa că, doamnă Hayes, te sfătuiesc
să taci.
Caroline îşi înghiţi răcnetul de furie şi se răsuci pe
călcîie, dezlipindu-se de gratii, ca să se arunce pe pat.
Acoperindu-şi capul cu perna, plînse în hohote, de
durere şi de furie, pînă rmase stoarsă de puteri.
În cele din urmă, adormi.
Alături, în birou, Guthrie ceru înapoi pistolul şi
centura de gloanţe pe care şeriful îi spusese să le lase pe
masa lui.
— Chiar e nevasta ta? întrebă Stone, părînd îngrozit
de ideea că vreun bărbat se putea gîndi măcar să vină
după o femeie aşa arţăgoasă cum era Caroline.
Guthrie pufni în rîs, amintindu-şi cum se purta
Caroline cînd făcea dragoste cu ea.
257
 — E femeia mea, spuse el, perfect conştient că acela
nu era chiar un răspuns.
Stone se cufundă în scaunul lui care scîrţîia din toate
încheieturile şi se scărpină în ceafă. Formase o poteră
care să-l caute pe Flynn, dar atît el cît şi Guthrie, ştiau
că era puţin posibil ca oamenii aceia să aibă noroc. Ca
să găseşti un tîlhar, era nevoie de un bărbat cu o pasiune
specială pentru sportul acela.
— O femeie ca aceasta poate să dea mult de furcă
unui bărbat, spuse el.
Guthrie încuviinţă din cap.
— Aici ai dreptate, domnule Stone, aprobă el cu un
oftat filozofic. Dacă-l aduc înapoi pe Flynn, o s-o laşi să
plece?
Şeriful se rezemă mai bine în scaun, cîntărind
propunerea cu o expresie încîntată.
— Aş putea să fac să ajungă într-o închisoare
federală, ştii asta. De fapt, deşi ei nu i-am spus-o, ar
putea chiar să fie spînzurată pentru ceea ce a făcut.
— Nu te-am întrebat ce ai putea să-i faci, şerifule,
spuse Guthrie calm, rezemîndu-se cu palmele de
marginea mesei şi aplecîndu-se puţin înspre el. Caroline
nu este un tîlhar şi locul ei nu este în închisoare. A
crezut în mod sincer că ticălosul acela a fost condamnat
pentru o crimă pe care n-a comis-o. A crezut că-l
258
iubeşte.
Surprins, Stone, ridică ochii spre el.
— Nevasta ta a crezut că iubeşte alt bărbat?
Guthrie nu-şi arătă reacţia la durerea nemăsurată
cauzată de cuvintele lui.
— O fac eu să-şi îndrepte purtările după ce o scot de
aici, răspunse el.
Şeriful zîmbi aprobator.
— Femeile astea, se minună el. Le dai dreptul să
voteze şi ele cred pe urmă că pot să facă ce vor. Zău
dacă ştiu unde o să ajungem.
— Ne-au cam scăpat din mînă, aprobă Guthrie. Dar,
eu unul, cred că e prea tîrziu să mai putem face mare
lucru.
După aceasta, dădu din cap a rămas bun şi părăsi
clădirea închisorii.
Îşi duse întîi calul la un grajd cu chirie, apoi închirie o
cameră la hotel şi se trată cu o ţigară şi cu o baie. Se
gîndi să trimită după o femeie, dar se răzgîndi, socotind
că era prea obosit. În plus, probabil că nu şi-ar scoate
banii plătiţi, fiindcă îşi făcea într-una griji pentru
Caroline.
Blestemată să fie tigroaica aia mică. Dacă nu-i făcea
viaţa grea într-un fel, găsea altă modalitate pentru asta.
După felul cum se comporta, n-avea să fie în stare să
259
dea ochii cu ea mai devreme de o zi sau două.
Se încruntă şi se alungi în apa fierbinte şi curată
pentru care plătise regeşte. Ar fi putut înceta s-o mai
placă într-o săptămînă, dar avea să treacă sigur mai mult
de o lună amară pînă ce ar înceta s-o mai dorească.
Scrumul de la ţigară căzu în apa de baie a lui Guthrie
cu un sfîrîit uşor. Soluţia la această dilemă era simplă şi
nu-şi dădea seama de ce uita mereu de ea. Tot ce trebuia
să facă era să se însoare cu Adabelle.
După cinci minute petrecute în luna de miere,
dăscăliţa aceea arţăgoasă avea să-i iasă cu forţa din
minte pentru totdeauna. Cu un oftat de mulţumire,
Guthrie îşi accentuă gîndurile asupra nopţii nunţii sale.
Necazul era însă că cea care îi apăru în minte fu
Caroline, care făcu ca bărbăţia lui să ţîşnească din apă
ca un catarg de steag.
Înjurînd, Guthrie strînse ţigara între dinţi şi începu să
se spele, aruncînd şi împrăştiind apa cu furie. Nu era
chip pentru un bărbat să facă baie fără să fie deranjat de
femeia aceea.
În dimineaţa următoare, cînd se trezi, Caroline fu
şocată să constate că dormise. Nu se aştepta nici să
închidă ochii pentru o clipă în locul acela dezgustător,
dar să se mai şi odihnească.
Amy Stone îi aduse un urcior cu apă fierbinte, laolaltă
260
cu un lighean de tablă şi o bucată curată de săpun, şi
promise să stea de pază la uşă în timp ce Caroline îşi
făcea toaleta.
Pînă să-i fie adus micul dejun, se simţea aproape
omeneşte şi starea de spirit se îmbunătăţea progresiv.
Guthrie avusese la dispoziţie o noapte întreagă ca să se
gîndească şi, pînă acum, ajunsese cu siguranţă la
concluzia că nu putea să lase o femeie cinstită în
închisoare.
Cînd el sosi, Caroline îi zîmbi, îşi aranjă părul ciufulit
cu mîna, apoi îşi băgă cămaşa în pantaloni.
— Ştiam eu c-o să-ţi vină mintea la cap, spuse ea.
Expresia de pe faţa lui îi aruncă în aer toate
speranţele.
— M-am hotărît, Caroline, spuse el, cu răceală. O să-l
găsesc pe Flynn şi-o să-l aduc înapoi. Pe urmă o să mă
însor cu Adabelle. Iar tu o să aştepţi pînă atunci în
celula asta, ca să fiu sigur că nu-mi mai faci necazuri.

CAPITOLUL 12
În zilele următoare, Caroline îşi controlă purtările cu
grijă şi, fiindcă părea aşa de spăşită pentru ceea ce
făcuse, şeriful fu, în cele din urmă de acord să-i permită
să ia masa şi să facă de două ori pe săptămînă baie la
pensiunea domnişoarei Lillian Springer, aflată puţin mai
261
jos pe stradă. După o săptămînă, nesuferita de oală de
noapte deveni o amintire din trecut, deoarece Charlie
începuse s-o ducă la closetul din spatele închisorii.
La a treia sa vizită în acel loc plin de mirosuri oribile,
Caroline văzu calea de scăpare, o deschizătură acoperită
cu pînze de păianjen între peretele din spate al toaletei şi
acoperişul ei şubred, suficient de mare să se poată
strecura prin el. Se întoarse însoţită de Charlie în celula
ei, calmă, cu ochii plecaţi, dar cu mintea umblînd cu
viteza unui vagon scăpat la vale pe o pantă abruptă.
Caroline nu dăduse cu ochii de Guthrie Hayes de o
săptămînă întreagă. Deşi i-ar fi plăcut să creadă că el era
plecat să-l vîneze pe domnul Flynn, i se părea mai
probabil ca salvatorul ei să se fi însurat cu iubita lui
Adabelle şi să plutească acum în plăcerile dulci ale
căsătoriei.
Odată închisă în celula sa, Caroline se aşeză pe prici
şi oftă. Nu avea cine să o scoată de acolo; trebuia să se
descurce singură. Pentru a îndrepta greşeala pe care o
făcuse cu atît de pură intenţie, trebuia să-l găsească pe
Seaton Flynn şi să-l aducă, într-un fel sau altul, în faţa
justiţiei.
Îşi sprijini coatele pe genunchi şi bărbia în palme.
Misiunea părea imposibilă din locul unde stătea acum,
dar trebuia să încerce. Nu putea permite ca viaţa şi
262
libertatea ei să depindă de domnul Hayes, care poate nu
avea să se mai întoarcă niciodată.
Datorită grijii pe care i-o purta buna Amy Stone,
Caroline primise în cele din urmă permisiunea să
păstreze mai multe rînduri de haine cu ea în celulă. Îşi
îmbrăcă rochia ei de stambă peste pantalonii bărbăteşti
şi peste cămaşă şi, cînd Charlie o duse la pensiunea
domnişoarei Springer pentru cină, abia ciuguli din
mîncare, deşi gazda îi pregătise friptură de viţel, una din
mîncărurile ei preferate.
La întoarcere, abordînd un aer cît mai spăşit, Caroline
îl rugă pe Charlie să se oprească la toaletă şi, cînd intră
înăuntru, îşi prinse în mod intenţionat fusta în uşă în aşa
fel încît o bună parte din ea să se vadă din afară. Apoi,
cît putu de repede şi fără zgomot, Caroline se strecură
afară din rochie, puse piciorul pe scaun, avînd grijă să
nu cadă în gaură, şi trecu prin deschizătura din acoperiş.
Era acoperită cu pînze de păianjen cînd ateriză în
gunoiul moale, plin de iarbă, din spatele closetului şi o
luă la fugă, dînd într-una din mîini, să scape de jeg.
Cînd Tob apăru în urma ei, sărind şi lătrînd bucuros,
crezu că totul era pierdut, dar Charlie, sărmanul bătrîn,
era, după toate aparenţele bine păcălit de bucata de fustă
prinsă în uşă, fiindcă nici nu o urmărea.
Desigur, timpul avea o importanţă crucială: Caroline
263
ştia că dacă nu părăsea călare oraşul Laramie în
următoarele cîteva minute, şeriful avea s-o prindă. Dacă
se întîmplă asta, nu va mai avea altă şansă de evadare –
şi nici ocazia de a face baie şi de a lua masa la pensiune.
Furtul propriului cal din grajdul de închiriat, se
dovedi o treabă uşoară, deoarece paznicul nu era prin
preajmă. Caroline găsi iapa, o înşeuă aşa cum îl văzuse
pe Guthrie făcînd-o de atîtea ori şi părăsi hambarul la
pas. Abia cînd ajunse la marginea oraşului dădu pinteni
calului, angajîndu-se într-o cursă nebunească.
Bucuria reuşitei o inunda pe măsură ce gonea către
şirul de munţi ce se întindea între Laramie şi Cheyenne,
împreună cu Tob, care alerga înaintea calului.
Cum citise partea ei de romane ieftine, Caroline ştia
că trebuie să rămînă în pădure şi să evite drumurile
bătute unde avea să fie căutată de şerif şi de oamenii săi.
Spera că n-o să dureze mult pînă să-l găsească pe Seaton
şi să-l aducă înapoi, fiindcă nu avea mîncare şi nici
pături, şi cu siguranţă n-avea să reziste mult în sălbăticie
de una singură.
Caroline merse călare în urma lui Tob toată noaptea
fiindu-i prea frică să se oprească, iar zgomotul de la
copitele calului ei era înăbuşit de covorul de ace de pin
de pe podeaua pădurii. Către dimineaţă, îi era frică, frig
şi groaznic de foame şi încă nu reuşise să găsească un
264
plan pentru capturarea lui Flynn. La urma urmei, el avea
de două ori greutatea ei, era mult mai înalt şi ea nici
măcar n-avea o armă.
Începuse să se gîndească la faptul că făcuse încă o
greşeală de judecată evadînd, cînd zgomotul unei
împuşcături tulbură pacea dimineţii şi făcu păsările să
ţipe şi să se înalţe spre cer bătînd speriate din aripi.
Cu inima în gît, Caroline coborî de pe cal şi-l apucă
de căpăstru. Se strecură printre copaci, încercînd să
urmeze direcţia din care se auzise zgomotul. Se afla la
mare altitudine şi vîntul sufla foarte rece. Auzea, printre
crengile aromate ale brazilor, foşnetul unui pîrîu.
Ocoli o stîncă mare şi duse instinctiv mîna la botul lui
Tob, îndemnîndu-l să tacă.. Dedesubt, pe pietrele
maronii, alunecoase, de lîngă o cascadă, Guthrie stătea
faţă în faţă cu Seaton, cu pistolul lui de 45 îndreptat spre
pieptul tîlharului. Arma lui Seaton zăcea pe jos la cîţiva
paşi depărtare.
Caroline fu aşa de încîntată să vadă dreptatea ieşind
învingătoare, încît ridică amîndouă mîinile în sus şi
dădu un strigăt voios.
— Cristofor Columb! strigă ea, imitînd în exuberanţa
sa personajul ei literar prefarat, Jo March din Little
Women, este absolut minunat!
Din păcate, Guthrie aruncă o privire în direcţia ei,
265
evident uimit de prezenţa ei acolo şi, în clipa următoare,
Seaton sări deasupra lui. Urmă o luptă încrîncenată,
timp în care Caroline îşi abandonă calul şi o porni în jos
pe o pantă abruptă, plină de bolovani, împreună cu Tob;
apoi Seaton reuşi să-l lovească pe Guthrie, făcînd să-i
zboare pistolul în iarbă, şi-şi găsi pistolul lui. Cu patul
armei, îl lovi pe Guthrie în cap, trîntindu-l la pămînt.
Caroline fu de-a dreptul sugrumată de groază şi furie
şi mintea îi încremeni. Corpul ei, însă, părea să opereze
sub comandă separată. Se aruncă să apuce pistolul lui
Guthrie şi, îngenunchind acolo, pe iarba udă şi acele de
pin, îl îndreptă spre Seaton.
Domnul Hayes gemea întins pe jos, aproape
inconştient, cu gura plină de sînge.
Scena era înspăimîntător de asemănătoare cu cea
petrecută cu ocazia ultimei lor întîlniri, cînd Seaton
fusese gata să-l împuşte pe Charlie, numai că de data
aceasta, Guthrie era cel care zăcea neajutorat sub ochii
ei. Mai era încă o diferenţă importantă de această dată:
Caroline avea şi ea pistol.
— Foloseşte pistolul acela, Seaton Flynn, şi vei plăti
cu viaţa, spuse ea cu răceală şi fiecare cuvînt era la fel
de sincer ca o rugăciune.
El privi în jos către ea şi lăsă mîna cu pistolul să-i
coboare lîngă coapsă. Apoi, în intervalul de două
266
secunde, faţa lui suferi o modificare care o îngrozi prin
simpla ei nepotrivire cu situaţia prezentă. Seaton zîmbi.
— Vino cu mine, Caroline, o rugă el pe un ton
convingător, întinzînd mîna goală către ea. Am o
mulţime de bani. O să trăim împărăteşte în Mexic sau în
America de Sud…
Pistolul greu al lui Guthrie tremură în mîinile
Carolinei, dar continuă să-l ţină îndreptat spre pieptul
lui Seaton.
— Trebuie să te întorci în Laramie, spuse ea, ca şi
cum n-ar fi auzit ce spusese el. Trebuie să plăteşti
pentru ce ai făcut.
Seaton izbucni în rîs, de parcă ea ar fi spus ceva
extrem de amuzant.
— Să fiu spînzurat? Nici dacă te-aş vedea moartă,
scumpa mea Caroline. Şi acum, nu te mai purta ca o
gîscă proastă şi lasă pistolul ăla jos. Oricum n-ai curajul
să mă împuşti.
Caroline îşi muşcă buza de jos şi închise ochii pentru
o clipă, apoi se ridică mai sus pe genunchi şi îşi încordă
braţele. Cînd deschise ochii din nou, Seaton se
îndepărtase cu cîţiva paşi şi era alb la faţă ca varul.
— Stai, spuse ea, în timp ce Guthrie gemea lîngă ea şi
încerca să se ridice. Pune pistolul jos.
La somaţia ei, Seaton pufni iarăşi într-un rîs nervos.
267
 — Regret, scumpo, dar nu sînt destul de prost să fac
asta.
Băgă pistolul în tocul de la brîu şi se dădu înapoi, cu
mîinile ridicate.
— Mă gîndesc că poate vrei să mă împuşti ca să-l
salvezi pe neisprăvitul acela de vînător al tău, spuse el,
dar garantez că n-o să apeşi pe trăgaci numai ca să mă
opreşti să plec. M-ai iubit cîndva, Caroline. Şi dacă mă
împuşti, conştiinţa ta o să te chinuie de acum şi pînă la
ultima ta suflare.
Avea dreptate. Nu putea să-l împuşte, dar asta nu din
cauză că urma să aibă remuşcări toată viaţa ei. Nu ştia
sigur cîte gloanţe mai rămăseseră în încărcătorul
pistolului lui Guthrie, dar era posibil ca Seaton să ştie.
Nu putea risca să tragă şi să rateze, ca apoi să fie
nevoită să-l înfrunte cu o armă goală.
— O să te găsim, îl avertiză ea, cu braţele amorţite de
efortul de a ţine pistolul.
Îşi dori ca Guthrie să fi fost treaz şi să se ocupe de
Seaton, în loc să zacă acolo, incapabil să-i ofere ajutor.
Era de mirare cum de putuse să salveze pe cineva din
închisorile yankeilor, cîştigîndu-şi reputaţia de corsar.
Seaton zîmbi.
— Nu, eu o să te găsesc pe tine, răspunse el, apoi
fluieră încet printre dinţi.
268
 Un cal apăru dintre copaci, răspunzînd chemării.
— Şi atunci, nimic n-o să te mai apere de mine – nici
neisprăvitul ăsta de rebel, nici cîinele ăsta leşinat, nici
pistolul pe care-l ţii îndreptat acum spre mine. O să-l
omor pe Hayes cînd va veni vremea, Caroline şi tu o să
mergi cu mine în Mexic, fie că vrei, fie că nu.
— Te lauzi degeaba, domnule Flynn, răspunse
Caroline, făcînd uz de bravadă. Domnul Hayes te-a
prins o dată şi o să te mai prindă încă o dată. Poate chiar
înainte de apusul soarelui.
Seaton chicoti şi scutură din cap, apoi încălecă şi-şi
atinse borul pălăriei cu patul pistolului, cu un gest
insolent de rămas bun. Apoi întoarse calul şi plecă.
Caroline se lăsă în genunchi, continuînd să strîngă
pistolul în mîini timp de mai multe minute de agonie,
înainte să aibă curajul să coboare garda. În clipa cînd
reuşi să se destindă, îl ocoli pe Guthrie, mergînd în
genunchi, îşi afundă mîinile făcute căuş în pîrîu şi
aruncă apă rece ca gheaţa peste faţa lui zgîriată şi plină
de sînge.
Nici o vorbă bună de întîmpinare sau de recunoştinţă
nu scăpă de pe buzele lui Guthrie, cînd acesta îşi veni în
fire. Dimpotrivă, el izbucni într-o serie de înjurături,
apoi sări în picioare atît de brusc, încît aproape o azvîrli
pe Caroline în apă şi-i smulse pistolul din mînă.
269
 — Unde e? scrîşni el, clipind de durere şi apăsîndu-şi
mîneca pe rana de la tîmplă.
Caroline scînci, nu pentru că se temea de furia lui
Guthrie, ci fiindcă văzu praf şi ace de pin lipite de rana
lui.
— A plecat, spuse ea pe un ton hotărît, scoţînd o
eşarfă din buzunarul pantalonilor şi înmuind-o în apă.
Guthrie îi împinse mîna la o parte cînd ea se apropie
să-i şteargă rana.
— Nu mă atinge, fir-ar să fie! răcni el, ridicîndu-se
împleticit în picioare. Încotro a luat-o ticălosul?
Caroline rămase calmă, fiindcă ştia că Guthrie nu era
în stare să pornească în urmărirea lui Flynn călare. Cînd
dădu să meargă, genunchii lui cedară şi el căzu înapoi
pe pămînt.
Caroline înmuie eşarfa în apă şi, de data aceasta,
Guthrie o lăsă să-i cureţe rana. Dar expresia ochilor lui
nu era deloc blîndă.
— Sînt ceva peşti în pîrîul acesta? întrebă ea, ignorînd
supărarea lui în timp ce-i examina rana. N-am mîncat
nimic de foarte mult timp şi sînt lihnită de foame.
Guthrie făcu ochii mari, apoi îi îngustă ca două lame.
— Dintre toate femeile zvăpăiate, cicălitoare,
băgăreţe…
Caroline zîmbi, clăti eşarfa şi i-o dădu lui Guthrie să
270
şi-o apese pe rană ca o compresă.
— Trebuie să-ţi spun că am fost plăcut surprinsă să te
găsesc aici, şi să văd că te ţii de treabă, încercînd să-l
capturezi pe domnul Flynn, mărturisi ea. Am crezut că
te-ai dus direct în Cheyenne, te-ai însurat cu Adabelle
Rogers şi ai uitat complet de situaţia mea nefericită.
— Am pierdut o săptămînă căutîndu-l pe ticălosul ăla!
se înfurie Guthrie deschizînd pistolul cu o mînă şi
răsucind butoiul încărcătorului cu o mişcare abilă a
degetului.
Caroline constată că avusese dreptate să fie precaută,
fiindcă nu mai era decît un singur glonţ.
— O săptămînă întreagă am umblat pe urmele lui şi tu
ce faci? Evadezi din închisoare şi dai năvală peste noi în
cel mai nepotrivit moment! Dă-mi voie să te întreb ce
dracu’ de noroc ai?
— N-am făcut decît să mă ţin după Tob, răspunse
Caroline, calmă, şi ţi-aş fi recunoscătoare să ai grijă
cum vorbeşti. Întotdeauna am fost de părere că vorbele
urîte sînt dovada lipsei de educaţie.
Guthrie strînse din dinţi şi scoase un sunet care era un
amestec între un geamăt şi un răcnet înăbuşit şi se ridică
din nou în picioare. De data aceasta, deşi se clătină şi fu
nevoit să clipească de mai multe ori, nu mai căzu înapoi.
Caroline rămase în picioare la o oarecare distanţă de
271
el, muşcîndu-se de buza de jos. N-avea rost să
vorbească pe moment, deoarece, orice ar fi spus, ar fi
fost greşit.
El îşi găsi calul, dezlegă desagii cu o greutate care o
făcu pe Caroline să vrea să-i sară în ajutor şi îi aruncă
înspre ea.
— Găseşti pastramă înăuntru, spuse el.
Cum Carolinei îi era aşa de foame încît şi pastrama i
se părea bună, desfăcu desagii de piele în tăcere şi
scotoci în ei pînă găsi carnea uscată. Mai găsi încă ceva
– o fotografie cu ramă de argint, nu mai mare decît
palma ei – şi zări o femeie blondă privind cu seninătate
spre ea din spatele geamului crăpat.
Caroline îi aruncă o bucată de pastramă lui Tob, apoi
luă una şi pentru ea. Pentru o clipă, uitase de foame cu
toată atenţia concentrată asupra fotografiei.
— Aceasta e Adabelle? întrebă ea.
Guthrie traversă peticul de iarbă dintre ei şi îi smulse
fotografia din mînă. El lustrui cu un aer absent geamul
fotografiei de pieptul cămăşii înainte s-o bage la loc în
desagă.
— Nu, răspunse ea, ocolindu-i privirea. Este Annie.
Caroline fu cuprinsă de tristeţe.
— Oh.
Guthrie puse desagii la loc în spatele şeii sale şi-i legă
272
cu cureaua de piele.
— La-ţi calul, tigroaico, spuse el. Ne întoarcem în
Laramie.
La propunerea lui Guthrie, Caroline uită de toate din
cauza şocului.
— Ce-ai spus? Guthrie, nu pot- să mă întorc în
Laramie. Sînt pusă sub urmărire.
El se întoarse cu faţa către ea.
— Caroline, spuse el, eu ştiu ce vorbesc. Ai avut un
noroc orb, fiindcă Flynn putea să te omoare sau să te
violeze – sau amîndouă. Închisoarea din Laramie este
acum pentru tine locul cel mai sigur.
— Nu vreau să mă întorc acolo, Guthrie!
— Ba o să te întorci, replică Guthrie, chiar dacă o să
fiu nevoit să te leg de mîini şi de picioare şi să te duc ca
pe un sac pe calul meu.
Caroline făcu un pas înapoi, cu ochii rotunjiţi, şi
începu să dea din gură cu viteză maximă.
— Te rog, Guthrie – aş putea să te ajut – ascultă,
acum cîteva minute ţi-am salvat viaţa…
— Dacă n-ai fi apărut în clipa aceea, o întrerupse
Guthrie, acum aş fi fost în drum spre Laramie cu Flynn.
Şi nici n-aş avea gaura asta în cap. Şi-acum urcă-te
dracului pe calul ăla şi taci!
Obrajii Carolinei luară foc.
273
 — Nu e nevoie să fii necioplit, îi făcu ea observaţie.
Apoi, Jiindcă ştia că ar fi fost învinsă, încălecă pe iapa
ei. Îşi spuse că de fapt, nu se supunea comenzilor lui
Guthrie; numai că avea nevoie de timp să pună la punct
un plan.
Guthrie merse înaintea ei toată ziua, cu simţurile la
pîndă şi prost dispus. Caroline ştia că se aştepta ca
Flynn să le iasă în cale şi era şi ea nervoasă.
— Deci n-ai avut timp să te însori cu Adabelle?
întrebă ea, cînd se opriră lîngă un pîrîu să-şi adape caii
şi să-i lase să se odihnească.
Laramie se vedea deja în depărtare, iar Caroline nu
avea încă nici un plan.
Guthrie pufni în rîs şi acesta fu primul răspuns plăcut
pe care Caroline îl auzise de la el în ziua aceea.
— Nu, tigroaico, spuse el. N-am ajuns încă la asta.
Ea se întoarse cu spatele, pentru ca el să nu-i citească
uşurarea şi bucuria pe faţă.
— Înţeleg, îmi pare rău pentru tine.
— Caroline, spuse el şi vocea lui sună de parcă ar fi
rostit un cuvînt pe care ea nu-l cunoştea. Vino aici.
Înainte să-şi spună că refuză să se supună, deja păşea
în braţele lui Guthrie. Cînd el îşi aplecă gura spre buzele
ei, Caroline dădu capul pe spate să-i primească sărutul.
El îi mîngîie buzele cu buzele lui, apoi îi deschise
274
gura cu limba şi Caroline scînci. Ştia că ar fi trebuit să
se răzgîndească, nu să se supună, dar Guthrie îi instruise
de mult corpul să ignore comenzile primite din partea ei.
Ca de fiecare dată, ea reacţionă primitiv, întîi făcînd şi
zîmbind mai tîrziu.
Mîinile sale puternice se lipiră de şoldurile ei,
ridicînd-o uşor şi apăsînd-o cu putere de trupul lui.
Bărbăţia lui ardea ca o bară de foc pe pîntecul ei şi ea se
simţi gata să-l primească în căldura dureroasă a trupului
ei.
— Mi-a fost dor de tine, tigroaico, spuse el, cu buzele
lipite de gîtul ei.
O deschise la pantaloni şi îi împinse în jos, apoi pufni
în rîs cînd descoperi că ea nu purta nimic pe dedesubt.
— Eşti pregătită pentru mine, o tachină el, iar ea
înţepeni şi lăsă capul pe spate cînd el începu s-o
dezmierde.
Guthrie profită de poziţia ei şi se aplecă să-i sărute
sfîrcul unui sîn, care era încă ascuns sub ţesătura
cămăşii şi mătasea corsetului de dedesubt. Caroline îşi
deschise singură nasturii şi dezgoli un sîn pentru
Guthrie, iar el îi apucă sfîrcul cu lăcomie. Şi-n tot acest
timp o mîngîie cu vîrful degetelor, făcînd-o să se
înfioare.
Nu era nici timpul, nici locul, pentru o împerechere
275
civilizată, cu cearşafuri şi lumină de la foc, iar firele
care-i legau nu erau făcute numai din afecţiune sau
pasiune. Era ţesute în plus din furie, din răzvrătire şi
dintr-o ciudată pornire de a porni o bătălie.
Guthrie era un războinic. Caroline era femeia lui şi
trupurile lor tinere îşi căutau perechea.
Chinuindu-se să-şi recapete suflarea, o răsuci cu
spatele spre el, smulgîndu-i în acelaşi timp cămaşa de pe
sîni. Nerăbdător, îi sfîşie corsetul şi sînii ei plini
zvîcniră în palmele lui. O ţinu astfel în braţe cîteva clipe
lungi, rotunjindu-i sfîrcurile cu degetele pentru a se
hrăni din ele mai tîrziu, iar Caroline se chinuia să
rămînă în picioare, fiindcă i se înmuiaseră genunchii.
Guthrie gemu, o ridică în braţe şi-o purtă astfel pînă la
creanga groasă a unui copac ce se întindea ca un braţ
uriaş aproape de pămînt. Îşi dezbrăcă haina şi o aşeză pe
coaja aspră drept pernă, apoi o aplecă pe Caroline peste
ea cu spatele la el, şoptind răguşit cuvinte fără şir, în
timp ce-şi dezbrăca pantalonii şi restul de haine.
Caroline scoase un ţipăt scurt de consimţire cînd el o
apucă de genunchi şi îi îndepărtă, apoi o ridică astfel
încît să-l simtă la porţile feminităţii ei. Nu o pătrunse cu
tandreţe, ci o cuceri, şi asta era exact ceea ce dorea
Caroline de la el.
Alunecarea lui deveni tot mai rapidă, tot mai adîncă şi
276
tot mai plăcută cu fiecare izbitură a şoldurilor lui, pînă
ce Caroline fu cuprinsă de delir. Cu pleoapele strînse, ea
se apucă cu mîinile de creanga aspră a copacului pentru
a rămîne ancorată de pămînt, în timp ce Guthrie o purta
dintr-un extaz într-altul. Apoi, exact în clipa cînd el ţipă
şi încremeni în trupul ei, Caroline simţi că trupurile lor
dispar pentru o clipă, lăsîndu-le sufletul liber să
explodeze într-un nor de aur.
Rămase agăţată de copac cînd totul se sfîrşi, de parcă
avea legată de picioare o piatră de moară. Nu se lupta
decît să respire. Îşi dădu seama tîrziu că Guthrie o spăla
cu blîndeţe şi-i aranja hainele şi, cînd el o răsuci în
braţele sale, ea se prăbuşi la pieptul lui.
— Oh, domnule Hayes, reuşi ea să spună, ce păcat că
nu ne plăcem prea mult, nu-i aşa?
El rîse aspru sub urechea ei.
— Da, tigroaico, răspunse el, plimbîndu-şi palmele pe
spatele ei, dar poate că aşa e mai bine. Un astfel de
regim permanent ne-ar ucide cu siguranţă pe amîndoi.
Caroline se îndepărtă puţin de el şi îşi ridică ochii spre
faţa lui. Sîngele i se uscase pe rană, dar tot era puţin
palid.
— Vrei să spui că pentru tine nu este la fel… cu toate
femeile?
Guthrie o sărută pe vîrful nasului.
277
 — Nu. Este plăcut, însă nu mă înţelege greşit. Dar
cînd sînt cu tine… ei bine, simt că mă scufund în iad de
trei ori şi-apoi sînt aruncat în rai.
Ea-l cuprinse cu braţele şi-şi lipi fruntea de umărul
lui.
— Tot mai ai de gînd să mă duci înapoi în Laramie?
— Da, răspunse el, ţinînd-o în braţe cu aceeaşi
tandreţe, în ciuda hotărîrii din vocea lui. De data asta, la
naiba, să stai acolo pînă vin după tine.
— Nu-ţi dai seama ce furios o să fie şeriful, rosti
Caroline neliniştită, înăbuşind cuvintele în cămaşa lui
Guthrie. O să considere evadarea mea drept o jignire la
adresa competenţei lui.
Guthrie izbucni în rîs.
— Nu-ţi face griji, tigroaico. Stone este un om bun.
Dacă n-ar fi, nu te-aş lăsa în grija lui.
Caroline lăsă capul pe spate să-l privească pe Guthrie
în faţă.
— Am crezut că nu te mai întorci, îi spuse ea. Chiar
am crezut că m-ai uitat complet şi că te-ai dus să te
însori cu Adabelle.
Privirea cu care o dezmierdă era incredibil de tandră.
— O să mă mai gîndesc la asta, spuse el încet. Ai
cuvîntul meu.
Totuşi, gîndul că avea să fie închisă din nou era
278
aproape mai mult decît putea suporta Caroline. Se dădu
un pas înapoi, întrebîndu-se ce şanse de reuşită ar avea
dacă s-ar repezi să încalece şi ar goni cît ar putea de
tare.
Oftă. Guthrie ar prinde-o înainte să facă mai mult de o
sută de metri.
— Şi dacă promit…
El îi puse un deget pe buze.
— Nu, Caroline, spuse el.
Dezamăgită, ea-şi puse părul şi hainele în ordine cît
putu de bine şi încălecă pe iapa ei. Lăsînd la o parte
toate greşelile pe care le făcuse devenise brusc o bună
călăreaţă; îi dispăruse durerea din coapse şi nu mai era
aşa de des în pericol să se răstoarne din şa.
Ajunseră în Laramie, apoi la închisoare, şi şeriful
Stone se arătă cît se poate de bucuros s-o aresteze pe
Caroline şi s-o pună din nou în spatele gratiilor.
Guthrie o urmări cu un fel de tandreţe amuzată cum
intră în celulă, păşind cu aceeaşi măreţie ca Anne
Boloyn cînd a fost dusă în faţa acuzatorilor ei, şi se
aşeză ţeapănă pe marginea priciului.
— N-o să dureze mult, Caroline, promise el.
Ea se uită la el cu o privire solemnă, acuzatoare, fără
să scoată o vorbă.
Guthrie oftă.
279
 — O să trimit o telegramă pentru Miss Ethel şi Miss
Phoebe, să le anunţ că eşti sănătoasă…
Caroline ţîşni de pe prici şi se repezi spre gratii,
apucîndu-se cu mîinile de ele atît de strîns încît degetele
i se albiră.
— Să nu îndrăzneşti! şopti ea, furioasă. Ar muri de
ruşine dac-ar şti!
— Dar…
— Guthrie Hayes, dacă le spui ceva protectoarelor
mele, jur că o să-i povestesc Adabellei Rogers tot ce s-a
întîmplat între noi!
Nemulţumit, Guthrie căzu de acord să facă ce spune
ea, cel puţin în ceea ce le privea pe surorile Maitland. O
avertiză încă o dată pe Caroline să rămînă unde era pînă
ce se întoarce el să o ia, apoi plecă. Deşi se bucura să-l
vadă plecat, Caroline era deprimată de absenţa lui.
Şeriful era surprinzător de politicos, avînd în vedere
toate necazurile pe care i le cauzase Caroline, dar îi
dădu de înţeles că n-avea de gînd să se mai lase păcălit.
De acum încolo, mesele Carolinei aveau să-i fie servite
în închisoare şi nu i se mai permitea să părăsească celula
pentru a merge să facă baie sau să folosească toaleta de
afară.
În acea primă noapte, stătu culcată pe priciul ei,
răsucindu-se de pe o parte pe alta, amintindu-şi de felul
280
minunat în care Guthrie făcuse dragoste cu ea, retrăind
fiecare mîngîiere a lui, fiecare gest, fiecare exclamaţie,
închise apoi ochii şi din fericire, alunecă brusc într-un
somn adînc.
Scheunatul lui Tob şi zgomotul cheilor o treziră
pentru o nouă zi, cu ploaie şi vînt.
— ÎNeaţa, spuse gardianul Charlie, pe un ton lipsit de
sinceritate.
Avea în mînă o tavă acoperită cu unul din şervetele cu
carouri albe şi roşii aparţinînd lui Amy Stone.
Caroline se ridică în capul oaselor şi îşi aranjă, cu cîtă
demnitate putu să adune, şuviţele de păr care-i atîrnau
pe faţă. Era îmbrăcată cu pantalonii ei bărbăteşti şi cu
cămaşa şi-şi dorea din toată inima să poată face o baie.
— Bună dimineaţa, spuse ea cu răceală.
Bătrînul descuie uşa celulei, nu înainte de a-i arunca o
privire de avertisment şi aduse tava înăuntru.
Scheunatul lui Tob, aflat încă afară, crescu,
transformîndu-se în plînset.
— Ce are cîinele ăla? mormăi Charlie.
— Bănuiesc că-i e foame, răspunse Caroline. Şi, din
moment ce plouă, probabil că-i e şi frig. Nu cumva l-aţi
putea lăsa să între şi să stea lîngă sobă?
Charlie analiză propunerea în timp ce ieşea cu spatele
din celulă şi încuie uşa. În acelaşi timp, Caroline se duse
281
la fereastră şi aruncă un biscuite printre zăbrele,
împreună cu o bucată zdravănă de cîrnat.
— Cred că l-aş putea lăsa o vreme înăuntru, fu în cele
din urmă de acord gardianul. Nu e antrenat să fure chei,
sau alte lucruri de felul ăsta, nu?
Caroline zîmbi cu tristeţe în timp ce se dădea jos de
pe prici, apoi începu să mănînce.
— Din păcate, tot ce ştie este să scîncească şi să bea
whisky.
Charlie plecă şi după cîteva minute, Tob intră
înăuntru, ud de ploaie şi tremurînd, şi-şi vîrî nasul
printre gratiile de la celula Carolinei, scîncind scurt a
jale.
Ea mîngîie cîinele pe cap şi-i dădu ce mai rămăsese
din masa ei de dimineaţă. Fu de părere că Guthrie ar fi
putut învăţa cîte ceva despre loialitate de la cîinele lui.
Ziua rămase înnorată, umedă şi rece şi, cînd o văzu pe
soţia şerifului venind, lui Caroline îi păru că îl vede pe
îngerul ei păzitor. Aceasta era o femeie plăcută, cu părul
castaniu şi ochii albaştri şi o trata pe prizoniera soţului
ei cu uimitor de mult respect şi politeţe, avînd în vedere
circumstanţele.
— M-am gîndit că poate vrei să faci o baie şi că ai
nevoie de cîteva haine curate, rosti doamna Stone pe un
ton voios, întinzîndu-i printre gratii o bucată de săpun,
282
un prosop şi un teanc de haine.
Amy se înfioră delicat.
— Este o vreme atît de neplăcută astăzi.
— O baie? repetă Caroline nedumerită.
Şeriful se jurase pe mormîntul mamei lui că n-avea s-
o mai lase să pună piciorul afară din celula aceea decît
dacă lua foc închisoarea.
Amy dădu din cap.
— Domnul Stone aduce baia noastră aici, iar eu am să
încălzesc apă pe sobă şi o să stau de pază pînă te speli.
Simpla generozitate a gestului o ştrangulă pe Caroline
şi îi aduse lacrimi în ochi. Lăsă ochii în jos pe rochia
apretată de stambă din braţele ei şi spre juponul de
muselină, ca să-şi ascundă emoţia.
— De ce eşti atît de bună? întrebă ea.
— Fiindcă cred că nu eşti vinovată de nimic, de
aceea. Nu l-ai fi eliberat pe domnul Seaton Flynn dacă
n-ai fi crezut cu adevărat că este nevinovat.
Amy întinse braţul printre gratii şi o bătu uşor pe
mînă pe Caroline.
— Nu-ţi mai face griji. După ce faci baie şi te
piepteni, noi două o să bem o ceaşcă de ceai şi o să
jucăm cărţi.
Şi astfel, Caroline făcu o baie fierbinte, se schimbă în
haine curate, îşi pieptănă părul şi-l împleti, apoi bău ceai
283
dintr-o ceaşcă fină, chinezească. Zîmbi de cîteva ori cu
cărţile în mînă, gîndindu-se cum trebuiau să arate ea şi
Amy luînd ceaiul împreună, separate de un perete cu
gratii.

CAPITOLUL 13
Era exact ca în vremurile bune, se gîndi Guthrie, stînd
la o masă din colţul birtului Red Duck, cu ţigara înfiptă
între dinţi, cu patru aşi şi o damă în mînă şi cu Tob
alături de el, limpănind whisky dintr-o farfurie aşezată
pe podeaua de rumeguş. Dacă i-ar mai fi rămas cît de cît
minte în cap, îşi spuse el, ar lua ceea ce cîştigase în
seara aceea şi ar porni ţintă în Cheyenne.
Necazul era că-i dăduse tigroaicei cuvîntul său şi ştia
că, dacă şi i-ar fi încălcat, imaginea ochilor ei catifelaţi
l-ar fi urmărit tot restul vieţii lui.
Tocmai luase un pot, spre marea dezamăgire a
celorlalţi patru jucători de la masă, cînd îl văzu
apropiindu-se pe şeriful Stone. Guthrie se gîndi că el şi
judecătorul de pace ar fi putut deveni prieteni, dacă ar fi
avut destul timp la dispoziţie.
Stone trase un scaun de la altă masă, îl întoarse cu
spatele şi se aşeză invers pe el, cu coatele rezemate de
spătar.
— Ce-a mai făcut acum? întrebă Guthrie, numărîndu-
284
şi banii, în timp ce partenerii lui de joc se scuzară şi se
făcură nevăzuţi.
Şeriful zîmbi cu tristeţe.
— De fapt, Miss Caroline este foarte cuminte. Mă
face să mă întreb ce pune la cale.
Guthrie schiţă un zîmbet în colţul gurii şi trase un fum
din ţigară.
— Dacă aş fi în locul tău, aş căuta o ascunzătoare
secretă de dinamită.
Aruncă o privire solemnă către şerif.
— Eşti o persoană ocupată, Stone, nu eşti genul care
să piardă vremea cu vorba. Ce s-a întîmplat?
— Judecătorul districtual a dat verdictul azi după-
amiază, răspunse Stone stînjenit. A fixat cauţiunea
pentru doamna Hayes.
Guthrie nu-l corectă cînd se referi la Caroline ca fiind
soţia sa. Doamna Hayes. Îi plăcea cum sună. — Cît?
— O sută de dolari.
Banii se aflau în mîna lui Guthrie chiar atunci,
mulţumită şirului de partide de poker cîştigate în seara
aceea, dar hotărîrea nu era chiar atît de uşor de luat.
Pînă în momentul acela, considerase că închisoarea din
Laramie era locul cel mai bun pentru Caroline, cel puţin
pînă ce Flynn era prins din nou. Dar acum era obligat să
ţină cont de adevăratele lui sentimente.
285
 Nu voia să o lase pe Caroline singură: acesta era \
adevăratul motiv pentru care mai rămăsese în oraş, în
loc s-o pornească din nou pe urmele lui Flynn. Dacă era;
să fie absolut sincer cu sine însuşi, trebuia să admită că
avea acelaşi sentiment tulbure ca atunci cînd plecase şi
o lăsase pe Annie singură în căsuţa lor din Kansas.;
Cînd se întorsese, ea era moartă.
Pe de altă parte, drumul prin sălbăticie nu era un loc
potrivit pentru o pacoste ca Miss Caroline Chalmers.
Guthrie n-avea deloc nevoie de o asemenea
complicaţie.
Şeriful părea să înţeleagă foarte bine dilema în care se
afla Guthrie.
— Rău cu rău, rău fără rău, spuse el.
Guthrie izbucni în rîs. Cuvintele lui rezumau felul în
care se desfăşuraseră lucrurile între el şi Caroline încă
de la prima lor întîlnire în Bolton. Deşi asta se
întîmplase cu doar cîteva săptămîni înainte, părea că îl
despărţea un secol de zilele acelea senine cînd totul era
cît se poate de limpede.
— Cred că ar fi mai bine să o iau cu mine, spuse
Guthrie, stingînd ţigara şi împingînd scaunul înapoi.
Şeriful Stone se ridică în picioare, îşi aranjă pălăria pe
cap şi o porni înaintea lui afară din birt.
Caroline se arătă extrem de uimită cînd Charlie o
286
scoase din celulă. Clipi nedumerită spre Guthrie, de
parcă era convinsă că avea halucinaţii şi-şi plimbă
sacoşa de pînză dintr-o mînă într-alta.
Văzînd-o, Guthrie se simţi inundat de o tandreţe
dureroasă, pe care sperase să n-o mai simtă niciodată.
Era prea pătrunzătoare şi-l făcea vulnerabil.
— Eu şi şeriful am hotărît că bieţii contribuabili din
Laramie au prea multă bătaie de cap cîtă vreme te afli în
grija lor, spuse el, făcînd efortul să nu arate cît conta ea
pentru el.
— Domnul Hayes ţi-a plătit cauţiunea, explică şeriful.
Eşti liberă să pleci, dar trebuie să te întorci în Laramie
în termen de şaizeci de zile, pentru ca judecătorul să
hotărască ce trebuie făcut în privinţa ta.
Gîtul Carolinei se mişcă vizibil cînd ea înghiţi în sec.
— S-ar putea să ajung totuşi într-o închisoare
federală, spuse ea.
Stone dădu din cap cu un aer solemn.
— Da, doamnă.
Privirea lui întîlni ochii lui Guthrie.
— Asta dacă nu reuşiţi să-l aduceţi înapoi pe Flynn.
Lucrul acesta ar cîntări mult în favoarea ta. De fapt, aş
putea retrage toate acuzaţiile, dacă aţi face asta.
Acordul era încheiat la modul cel mai simplu, fără să
fie necesară nici măcar o strîngere de mînă. Guthrie
287
avea să aducă prizonierul înapoi, iar şeriful avea să uite
că ea fusese cea care îl ajutase să evadeze.
Guthrie luă sacoşa din mîna Carolinei, îi puse palma
pe spate şi o împinse către uşă.
— Haide, tigroaico. Avem de mers.
Era cît se poate de ciudat, reflectă Caroline, în timp ce
mergea alături de Guthrie pe strada întunecoasă, cum
răspundea uneori Dumnezeu la rugămintea unui om
înainte ca ea să fie rostită, pentru ca alteori să ignore
rugăciunile cele mai fierbinţi şi motivele cele mai
temeinice.
— Chiar mă iei cu tine? O să te ajut să-l găseşti pe
Flynn?
Guthrie pufni într-un rîs lipsit de veselie.
— Nu ştiu cît de mult o să-mi fii de ajutor, răspunse
el, dar cel puţin o să pot fi cu ochii pe tine.
Tob tropotea mărunt alături de Caroline şi ea îi
mîngîie blana de pe cap doar ca să se asigure că ieşise
cu adevărat din închisoare. Poate că nu va mai trebui să
se întoarcă acolo.
— Plecăm în seara asta?
Guthrie încuviinţă din cap.
— O să ne întoarcem în locul unde l-am pierdut pe
Flynn şi-o să începem de acolo.
Obrajii Carolinei se aprinseră din pricina amintirii pe
288
care i-o aduseră în minte cuvintele lui Guthrie. Era i
generos din partea lui să spună "Jocul în care l-am
pierdut pe Flynn”, cînd, în realitate, Caroline fusese cea
care răsturnase situaţia.
— Asta o să ne ia toată noaptea, nu-i aşa?
— Probabil, confirmă Guthrie.
El aruncă o privire către cer.
— Este lună în noaptea asta, aşa că o să putem scoate
un. Timp bun.
Ajunseră la grajdul cu chirie, unde Guthrie ceru să le
fie aduşi caii. Paznicul o cunoştea pe Caroline drept
faimoasa prizonieră care-l ajutase pe Seaton Flynn să
evadeze, aşa că fu nevoie să-i arate o dovadă de
eliberare semnată de şeriful Stone.
Senzaţia de libertate pe care Caroline o simţea în timp
ce călărea alături de Guthrie sub razele lunii era atît de
puternică încît abia o putea suporta. Şi în nici un caz nu
se credea în stare să poată vorbi.
Guthrie părea, la rîndul lui, mulţumit să asculte doar
zgomotele nopţii, deşi din cînd în cînd se trezea
fluierînd printre dinţi timp de cîteva minute. Nici atunci
cînd se opriră să lase caii se să odihnească, Guthrie nu
vorbi; părea să se afle într-o stare de maximă
concentrare.
Într-un tîrziu, cînd luna şi stelele începeau să pălească
289
sub prima lumină a zilei, ajunseră la cascada unde
Guthrie avusese ultima confruntare cu Flynn.
— Îmi pare rău, spuse Caroline cu vocea ştrangulată,
după ce descălecă şi rămase să privească soarele ce
răsărea din spatele munţilor.
Guthrie apucase deja caii de căpăstru să-i ducă spre
pîrîu, mai jos de cascadă, să-i adape.
— Pentru ce? întrebă el, pe un ton indiferent, cînd
observă că ea venea în urma lui.
— A fost vina mea că l-ai scăpat pe Seaton.
Ea ocoli caii să ajungă în faţa lui Guthrie şi întinse
mîna, încercînd să-i atingă rana care începea să se
vindece cu vîrful degetelor.
— Şi tot din vina mea te-ai ales cu asta.
Guthrie o trată cu unul din zîmbetele lui oblice.
— Ai, într-adevăr darul de a apărea la momentul
nepotrivit, recunoscu el, ridicînd braţele într-un gest
mărinimos. Dar sînt gata să te iert dacă promiţi să nu
mai încerci să mă ajuţi.
Caroline începu să rîdă.
— Eşti într-adevăr generos.
El îi atinse obrazul cu o mînă, apoi se gîndi mai bine
şi şi-o retrase.
— Adună nişte lemne de foc, spuse el, rupînd o
creangă şi încercîndu-i flexibilitatea. O să văd dacă pot
290
prinde cîţiva peşti.
Deşi felul în care se îndepărtase brusc de ea o rănise,
Caroline înţelese. Exista ceva foarte volatil în relaţia lor,
ceva periculos. Flăcările puteau să izbucnească şi să-i
transforme în cenuşă în orice clipă, marcîndu-le
sufletele cu cicatrice care puteau să nu se vindece
niciodată.
Drumurile lor aveau să se despartă în curînd, reflectă
Caroline cu tristeţe. El urma să aibă mina şi casa aceea
frumoasă pe care plănuia să o construiască
— Şi pe Adabelle.
Se răsuci şi se îndepărtă, mergînd orbeşte, prefăcîndu-
se că umblă după lemne de foc. Încă mai spera că o să-şi
găsească surorile, desigur, dar vestul era un spaţiu atît
de larg şi ştia că şansele ei erau reduse. În clipa aceea de
deznădejde, Caroline se gîndi că nu-i mai rămînea nimic
pentru viitor decît o viaţă de celibat, pe care urma s-o
petreacă învăţîndu-i carte pe copiii altora.
Se aplecă şi culese o aşchie mare de lemn, pe care o
observase fiindcă se împiedicase de ea. Dorinţa ei de a-
şi găsi surorile, mereu prezentă în adîncimea sufletului,
ca un rîu subteran, ţîşni la suprafaţă, înţepîndu-i inima.
Adună un braţ de lemne, după care se întoarse la
tabăra de lîngă pîrîu. Guthrie adusese deja patru păstrăvi
mari pe care-i vînase cu suliţa lui improvizată şi părea
291
mulţumit de sine cînd mica grămadă de lemne uscate
începu să ardă.
Caroline lăsă lemnele din braţe să cadă cu zgomot şi
Guthrie o privi îngrijorat. Vocea lui era atît de blîndă
încît Carolinei îi veni să plîngă.
— Ce s-a întîmplat, tigroaico?
Ea se lăsă în genunchi lîngă foc, cu degetele de la
ambele mîini răsfirate pe pîntec. Abia o fracţiune de
secundă mai devreme, realizase adevăratele implicaţii
ale situaţiei ei.
— Dacă eu… dacă aş fi însărcinată, Guthrie?
El o privi fără să clipească.
— Ne-am căsători.
— Dar nu ne iubim. Mai e şi Adabelle…
Maxilarul lui Guthrie se încleştă.
— Dacă porţi în pîntece copilul meu, o să rezolvăm
asta în faţa unui preot. Asta e tot, Caroline.
— Nu vreau să mă mărit cu un bărbat care nu mă
iubeşte!
— Şi eu nu vreau ca vreun copil de-al meu să crească
fără tată. Ţi-a întîrziat?
Caroline înghiţi în sec şi încercă să facă socoteala, dar
pînă la urmă se încurcă atît de tare încît nu reuşi să-şi
aducă aminte cînd avusese ultima perioadă. Ştia că n-o
mai avusese de cînd îl cunoscuse pe Guthrie.
292
 — Nu ştiu, spuse ea disperată.
Guthrie scoase tigaia din desagă şi o aşeză pe foc,
adăugînd apoi şi peştele curăţat proaspăt.
— Ce-o să spună Adabelle? Vreau să zic, după ce te
însori cu mine?
El îi ocoli privirea.
— N-ar avea prea multe de spus, cred eu. Cel puţin,
nu multe cuvinte potrivite pentru o lady.
— Dar n-o să fii niciodată fericit. O să te gîndeşti
mereu cum ar fi fost dacă te-ai fi însurat cu ea.
În cele din urmă, Guthrie ridică ochii şi Caroline zări
cu uimire o sclipire de zîmbet în adîncimile lor.
— Bănuiesc că o să fiu mai tot timpul ocupat să te ţin
în frîu. Restul timpului l-am putea petrece făcînd
dragoste.
Obrajii Carolinei luară foc.
— Oh, dar trebuie să încetăm să mai facem asta.
El zîmbi strîmb.
— Am văzut un foc de ierburi cîndva în Kansas – a
ras vreo cincizeci de acri de iarbă în jumătate de oră. Mă
gîndesc că încercarea de a stinge focul acela cu un
scuipat şi încercarea de a înceta să mai facem dragoste
ar intra în aceeaşi categorie. Atîta vreme cît flăcările au
din ce să se hrănească, vor continua să ardă.
Caroline se ridică în picioare şi se dădu cîţiva paşi
293
înapoi.
— Toate-s bune şi frumoase – pentru tine. Dar eu sînt
aceea care va trebui să îndure ruşinea de a fi conceput
un copil în afara căsătoriei. Lucrurile stau puţin altfel
pentru o femeie.
— Bărbaţii sînt în secret admiraţi pentru că au făcut o
cucerire, de parcă ar fi nu ştiu ce mare realizare, dar
femeile sînt dispreţuite şi chiar ostracizate.
Peştele începu să răspîndească o aromă plăcută, şi
gura Carolinei se umplu de apă, iar stomacul începu să o
roadă.
— Oamenii o să-şi bazeze opiniile pe ceea ce crezi tu
însăţi despre tine, răspunse Guthrie calm.
Se ridică, uitîndu-se la ea cu o privire directă şi
serioasă.
— Nu eşti ca mama ta, Caroline.
Ea ridică bărbia.
— Ce te face să fii sigur de asta? N-ai cunoscut-o
niciodată.
— Poate că nu, dar te cunosc pe tine. Tu n-ai părăsit
niciodată pe nimeni de bună voie – nici măcar pe
neisprăvitul acela cu care credeai că vrei să te măriţi. Şi
încă te mai frămîntă faptul că a trebuit să părăseşti
trenul acela şi le-ai lăsat pe surorile tale să plece mai
departe fără tine.
294
 El se apropie de ea şi-o apucă de umeri cu tandreţe.
— Ele sînt bine, tigroaico. Oriunde ar fi, surorile tale
sînt bine.
— Cum poţi să ştii asta? se supără Caroline, deşi voia
să-l creadă.
Guthrie zîmbi.
— Fiindcă sînt surorile tale. Părerea mea este că şi ele
te caută pe tine. Şi, cu siguranţă, fiecare dintre ele are un
bărbat pe care-l scoate din minţi.
— Se arde peştele, spuse Caroline, distrăgîndu-i
atenţia pentru ca el să nu vadă că i se umeziseră ochii.
El se întoarse şi luă tigaia cu priceperea unui expert.
Mîncară din farfurii de tablă scoase din desagii lui
Guthrie, apoi Caroline spălă vasele în apa rîului. După
ce termină, se întoarse şi-l văzu pe tovarăşul ei de drum
întins pe burtă în iarba deasă, puţin mai departe de norul
de stropi împrăştiaţi de cascadă.
Caroline se simţi atrasă spre el de parc-ar fi avut o
frînghie legată de talie şi Guthrie ar fi tras de capătul
celălalt.
— Guthrie?
El nu ridică bărbia de pe braţe.
— Ce este?
— Nu plecăm?
— Mai tîrziu. Întîi ne odihnim puţin.
295
 Guthrie se rostogoli pe o parte şi ridică ochii spre ea.
— Vreau numai să te ţin în braţe, spuse el drept
răspuns la întrebarea pe care Caroline nu avu curajul s-o
rostească.
— Promiţi?
— Da.
Ea îl crezu şi se întinse lîngă el în iarbă, care mirosea
a curat şi a vară. El îşi petrecu braţul peste talia ei şi o
trase lîngă el, şi trupurile lor se lipiră ca două linguri din
sertarul de tacîmuri al lui Miss Phoebe.
— Dacă Fynn se întoarce să caute răzbunare?
Guthrie pufni în rîs.
— La naiba, aş vrea să facă asta, tigroaico. Atunci aş
putea să-l înşfac de păr şi să-l tîrăsc înapoi în Laramie,
ca să fie spînzurat. Din păcate, cred că acum se află deja
la jumătatea drumului spre Mexico City.
— Doar nu vrei să te duci după Flynn pînă în Mexic?
se minună Caroline.
— M-aş duce după el şi-n iad, răspunse Guthrie. Şi-
acum închide ochii – şi mai ales gura – şi încearcă să
dormi.
Adormi uşor, fiindcă era epuizată. Peste cîteva ore,
cînd se trezi, soarele coborîse spre asfinţit şi Guthrie era
din nou ghemuit lîngă foc, pregătind de mîncare ceva
care mirosea minunat.
296
 Se ridică în capul oaselor şi căscă, simţindu-se, spre
surprinderea ei, în siguranţă. Îi părea că locul acela
izolat, misterios, le aparţinea numai lor doi.
— Ce este asta? întrebă ea, adulmecînd.
Guthrie zîmbi.
— Iepure.
Caroline întră puţin în pădure, apoi se întoarse la pîrîu
să se spele pe mîini, după care se pieptănă şi-şi împleti
părul. Se aşeză apoi pe o piatră uscată, desculţă, şi se
uită la Guthrie care întorcea iepurele într-o frigare
improvizată.
— Rămînem aici la noapte?
El ridică privirea spre ea şi o expresie de încîntare îi
licări în ochi, dar dispăru atît de repede, încît Caroline
hotărî că fusese doar o închipuire.
— Da. Flynn e la o distanţă atît de mare înaintea
noastră, încît o zi nu mai contează.
Caroline se încruntă.
— Eu nu sînt atît de sigură, spuse ea gînditoare,
vîrîndu-şi degetele de la picioare în apa rece a pîrîului.
Că este aşa de departe în faţa noastră, vreau să spun.
Seaton a vorbit serios cînd a spus că are de gînd să te
omoare şi să mă ia cu el în Mexic, Guthrie.
El o cercetă cu atenţie timp de cîteva minute.
— S-ar putea să ai dreptate, spuse el pe un ton scăzut
297
şi plin de gravitate. Caroline, dacă se întîmplă ceva, să
nu duci grija mea. Ai grijă numai să scapi de el, orice-ar
fi.
Caroline se cutremură cînd se gîndi că fusese atît de
aproape să se mărite cu Seaton Flynn. Avusese într-
adevăr de gînd să împartă patul cu el şi să-i poarte copiii
în pîntecul ei.
— Tu singur ai spus-o, răspunse ea, forţîndu-se să
zîmbească. Eu n-am părăsit niciodată pe nimeni de bună
voie. Şi n-o să încep cu tine, Guthrie Hayes.
— La dracu’, femeie, dacă eu o să-ţi spun să pleci,
atunci aşa să faci!
Smulse un băţ din grămada de lemne pe care le
adunase pentru foc şi-l azvîrli furios. Tob se repezi după
nuia, lătrînd bucuros. În clipa aceea, Guthrie semăna atît
de mult cu un puştan încăpăţînat, încît Caroline zîmbi
fără să vrea.
— Ai auzit ce-am spus? se răsti el apropiindu-se de
ea.
Caroline ridică ochii spre el, îşi flutură genele şi se
strădui să imite accentul lui sudist.
— Da, domnule Hayes, te-am auzit, se alintă ea.
El se încruntă la ea, cu o expresie ameninţătoare ca
norii de furtună adunaţi pe cerul de vară, apoi izbucni în
rîs.
298
 — Jur că atunci cînd femeile yankeilor îşi iau pruncii
în poală, îi învaţă în primul rînd cum să vorbească pe
nas.
Prefăcîndu-se jignită, Caroline se ridică de pe piatră.
— Nordicii, domnul meu, nu vorbesc pe nas.
El începu iarăşi să rîdă, apoi se apucă de nas cu două
degete şi o imită. Cu un aer de superioritate, Caroline
făcu o piruetă, de parcă ar fi fost îmbrăcată în rochie de
bal, nu într-o pereche de pantaloni bărbăteşti şi cămaşă,
apoi îşi deschise sacoşa.
— Te deranjează că aţi pierdut războiul, spuse ea,
scoţîndu-şi rochia de stambă.
Guthrie o răsuci cu faţa spre el, cu ochii strălucind şi
o sărută uşor pe buze.
— N-am pierdut, Miss Caroline, o anunţă el. Am luat
numai o pauză, ca să punem la punct planul pentru o
nouă campanie.
Caroline îşi propti mîinile în pieptul lui ca să-l ţină la
distanţă, fiindcă ştia că cedează farmecului său
irezistibil.
— Pînă faci tu planul acela, generale Lee, mîncarea
noastră ajunge scrum.
Guthrie nu-şi dădu osteneala să se uite spre foc.
— Nu este gata încă, spuse el şi buzele lui erau atît de
aproape de gura ei, încît ea se înfioră, anticipînd sărutul.
299
În timpul de care am nevoie să fac dragoste cu tine, o să
fie făcută perfect.
— Ai promis, protestă Caroline fără prea multă
convingere.
Mîinile lui se odihneau pe talia ei acum, trăgînd-o cu
blîndeţe în vîrtejul senzaţiilor pe care le aştepta de la
sărutul lui.
Pe neaşteptate, el o îndepărtă de el.
— Ai dreptate, spuse el pe un ton hotărît. Dacă vrei să
fac dragoste cu tine, va trebui să mă rogi.
Apoi se ghemui lîngă foc să învîrtească iepurele în
frigare.
Caroline n-ar fi recunoscut pentru nimic în lume că
era extrem de dezamăgită. Intră în pădure, se dezbrăcă
de pantaloni şi cămaşă şi-şi trase grăbită rochia pe ea.
Trecu apoi pe lîngă Guthrie fără să rostească nici un
cuvînt şi se duse să-şi spele hainele în pîrîu. Le freca
bine, apoi le stoarse şi le aruncă pe o creangă de
mesteacăn, să se usuce.
Cînd iepurele fu gata, Guthrie îl tăie în bucăţi şi-i
dădu lui Tob o porţie zdravănă, înainte să o servească pe
Caroline.
— N-aş ruga niciodată un bărbat să facă dragoste cu
mine, spuse ea, şezînd pe şaua lui Guthrie cu farfuria pe
genunchi.
300
 Carnea era suculentă şi foarte gustoasă. Guthrie îşi
văzu de mîncarea lui în tăcere timp de cîteva minute,
apoi o luă pe Caroline de mînă şi-şi plimbă vîrful limbii
pe degetele ei, după care îi sărută palma.
— Bineînţeles că n-ai face una ca asta, fu el de acord.
Caroline avu nevoie de timp ca să-şi aducă aminte cu
ce anume era el de acord. Cînd îşi aminti, obrajii îi luară
foc.
— Ei da, n-aş face-o, insistă ea.
El rupse o bucată de carne şi i-o plimbă pe buze pînă
ce ea deschise gura. Apoi îi aşeză bucata de carne pe
limbă şi trecu uşor cu degetul peste buzele ei.
— Sigur că nu, spuse el.
— Nu mă lua în rîs, Guthrie Hayes, îl certă ea, fără
prea multă convingere, simţind un val de căldura
răspîndindu-se în trupul ei, în timp ce nenumărate părţi
din corpul ei tînjeau după atingerea lui. Vorbesc foarte
serios!
Guthrie termină de mîncat şi-i aruncă resturile lui
Tob, fără să-i dea nici un răspuns. Scoase o batistă din
sacoşa Carolinei şi se duse cu ea la pîrîu.
Cînd se întoarse înapoi, îngenunche lîngă ea şi-i spălă
cu blîndeţe faţa şi mîinile. Era un gest simplu, obişnuit,
dar o făcu pe Caroline să se înfioare. Privi cuprinsă de o
tristeţe dulce cum Guthrie desface pătura şi o întinde
301
lîngă foc. După aceea, el îşi azvîrli cizmele din picioare
şi se apucă să-şi descheie cureaua.
Soarele apusese de mult şi răsărise o lună argintie,
care scălda pămîntul într-o lumină ireală. Guthrie îşi
descheie cămaşa şi o aruncă deoparte, apoi îşi scoase
pantalonii.
Caroline rămăsese cu ochii ţintă la el, incapabilă să
privească în altă parte. Deşi fuseseră intimi mai mult
decît o dată, nu-l văzuse niciodată pe Guthrie dezbrăcat
şi era extrem de curioasă. Făcu ochii mari cînd îi văzu
bărbăţia ridicîndu-se în toată splendoarea ei şi simţi o
dorinţă atît de puternică să-l atingă, încît fu nevoită să-şi
înnoade degetele în poală.
El luă din nou batista şi se duse cu ea la rîu. Cînd se
întoarse, i-o întinse Carolinei fără să spună nimic.
Ea rămase cu ochii ţintă la el, uimită de puterea pe
care el o avea asupra ei, apoi, cu multă blîndeţe, se ’
apucă să-l spele. Cînd termină, întinse mîinile şi
bărbăţia lui se întări fierbinte sub degetele ei.
Îl atinse apoi cu limba, iar el gemu, şi asta era
încurajarea de care Caroline avea nevoie. Îl cuprinse cu
gura şi se bucură de el fără nici o ruşine, încîntată de
sunetele care scăpau din gîtul lui..
Dar, într-un tîrziu, Guthrie o opri. Trăgînd-o după el,
se duse la pătură şi se întinse pe ea, cu trupul gol sub
302
lumina argintată a lunii. Împinsă de dorinţă, Caroline
îngenunche între coapsele lui şi-şi aplecă gura asupra
lui, şi coada ei alunecă peste pîntecul lui ca o frînghie î
de abanos.
Guthrie îşi arcui spatele şi mîinile îi mîngîiau umerii
şi faţa lui Caroline, îndemnînd-o să continue, deşi
cuvintele rostite de el o rugau să înceteze.
— Tigroaico, tu – nu înţelegi – nu pot – ooooh,
Caroline…
Ea insistă fără milă cu buzele şi cu limba, apoi simţi!
Că el era pe cale să explodeze şi se retrase.
— Roagă-mă, spuse ea, amintindu-şi provocarea lui,
promisiunea lui că o s-o facă să-l roage să facă dragoste
cu ea.
El gemu şi încremeni sub ea în timp ce Caroline!
Continua să-l excite, dar nu vru să dea curs cererii ei.
În schimb, întinse mîinile după ea, îi descheie nasturii
de la rochie şi i-o trase în jos, dezvelindu-i sînii. Îi
prinse sînii în palmele lui, în timp ce Caroline îl
pedepsea, continuînd să-l excite, şi degetele lui îi
modelară sfîrcurile, pregătindu-le să-l servească. Acum
Caroline era cea care gemea, în timp ce senzaţii
puternice îi pulsau în sîni revărsîndu-se apoi ca aurul
topit în toate părţile corpului ei.
Guthrie o apucă de talie, o ridică deasupra lui, şi-i
303
prinse cu gura sfîrcul întărit al unui sîn. Caroline se trezi
aşezată pe bărbăţia lui, dar tot nu voia să se declare
învinsă.
Guthrie îşi luă mîinile de pe talia ei, îi ridică fusta,
apoi găsi feminitatea ei şi o despică folosindu-se de
degete.
Caroline se înfioră de atingerea lui, îşi simţi trupul
pregătindu-se să-l primească, dar tot refuză să cedeze. În
timp ce el îi sugea sînul cu lăcomie, ea întinse mîna să-l
mîngîie.
El îşi dezlipi gura de sînul ei, gemînd.
— Caroline, pentru numele lui…
Ea se aplecă şi-i apucă buza cu dinţii, apoi i-o trase în
gura ei, după care îl sărută aşa cum o învăţase el.
Cînd se desprinse de el, Guthrie era cu respiraţia
tăiată.
— Caroline…
Ea alunecă în jos pe pieptul lui, sugerînd ceea ce avea
de gînd să facă.
În acest ultim moment, Guthrie şopti disperat:
— Fă dragoste cu mine.
Caroline fu cuprinsă de exaltare şi se ridică să se
fixeze pe trupul lui, apoi îl primi încet în trupul ei. Cu o
forţă incredibilă, el o răsturnă brusc şi o pătrunse adînc,
cu capul dat pe spate ca un armăsar, în timp ce Caroline
304
îşi plimba palmele pe pieptul lui gol, pe spate, pe
şolduri.
Apoi el strecură o mînă între trupurile lor, cu degetele
rasfirate pe pîntecul ei şi-şi scufundă degetul mare spre
mugurele ei ascuns şi-l mîngîie. Caroline scăpă un ţipăt
de răspuns, iar trupul ei zvelt se arcui sub trupul lui,
tremurînd, şi el îi puse cealaltă mînă pe şolduri,
ridicînd-o în sus. Nu mai exista acum cale de retragere;
fu obligată să simtă plăcerea pe deplin şi ea veni, atît de
puternică, devastator de dulce, încît Caroline ţipă
prelung, ca o sălbăticiune în pădure.
La ţipătul ei, Guthrie se cutremură, ţipă la rîndul lui,
gutural, şi se scufundă adînc în ea. Caroline simţi
căldura lui revărsîndu-se în trupul ei şi plăcerea aceasta
de nesuportat îi făcu trupul să se arcuiască din nou, iar
valul care o inunda fu şi mai devastator ca primul.
Guthrie o apucă de încheietura mîinilor, i le ridică sus
deasupra capului şi se aplecă să-i prindă sînii cu gura.
Mişcarea aceasta făcu ca bărbăţia lui să-i părăsească
trupul aproape complet şi Caroline începu să implore în
neştire, în timp ce el o necăjea dăruindu-i puţin cîte
puţin.
Respirînd întretăiat, cu trupul arzînd, Caroline înţelese
în cele din urmă ce voia el.
— Guthrie, şopti ea, în timp ce el îi modela sfîrcurile
305
cu limba. Te rog – fă dragoste cu mine.
Alunecînd în forţă, el îi dărui scînteia care aprinse
dinamita din trupul ei, făcînd-o să scuture sălbatic din
cap, căzută pradă unei explozii de proporţii primitive.
Cînd totul se sfîrşi, Caroline rămase zăcînd sub trupul
lui Guthrie, aproape inconştientă, cu mîinile încleştate
pe talia lui.
Se scurse un timp fără ca vreunul dintre ei să spună
ceva.
Guthrie aşeză palma lui caldă pe pîntecul ei gol, cu un
gest posesiv.
— Sper că fiul meu creşte în tine chiar acum, spuse
el.
Caroline întoarse capul îndurerată. Abia acum îşi
dădea seama că era îndrăgostită de Guthrie Hayes şi că
situaţia ei era lipsită de orice speranţă.
— Nu spune asta. Tu o să te însori cu Adabelle. Îi
aparţii ei.
El îi apucă bărbia în căuşul palmei şi îi întoarse faţa
spre el.
— Caroline…
Un suspin dureros îi străbătu pieptul Carolinei.
— Aş vrea să nu te fi cunoscut niciodată – aş vrea să
nu fi auzit niciodată numele tău!
Guthrie o trase pe Caroline lîngă el, lipind-o de trupul
306
lui cald şi puternic, apoi trase cealaltă pătură peste
amîndoi.
— Sssssst, spuse el, cu buzele lipite de tîmpla ei. Ţi-
am spus că o să mă însor cu tine dacă eşti însărcinată.
— Dar nu mă iubeşti, îi aminti ea, sufocată de
disperare.
Caroline îi simţi zîmbetul şi îl distinse în vocea lui.
— Poate că nu, tigroaico. Adevărul este că nu ştiu
prea bine ce simt pentru tine. Dar prezenţa ta în patul
meu în fiecare noapte ar ţine loc de multe.

CAPITOLUL 14
Guthrie o trezi pe Caroline la prima lumină a zorilor.
Ea se ridică din pături mormăind şi-şi croi drum pînă la
pîrîu, unde-şi clăti faţa cu apă rece.
Păsările ciripeau în mestecenii de pe malul apei şi
aerul era răcoros.
Aveau cafea, constată Caroline cînd se întoarse la
focul de tabără, dar micul dejun consta din pastramă.
Aruncă spre Guthrie o privire acuzatoare peste marginea
cănii ei.
— Nici iepure? Nici peşte?
Lui Guthrie îi crescuse barba, iar hainele îi erau
mototolite, şi Caroline încercă să se resemneze cu
gîndul că-şi dăruise încă o dată inima unui ticălos.
307
 — Scuze, înălţimea Ta, răspunse el cu o plecăciune
ironică. Nu am avut timp să vînez.
Caroline privi în jur la copaci, la cascadă şi la iarba
moale, plăcut mirositoare, unde dormiseră împreună în
noaptea aceea. În clipele acelea, aproape îşi dorea ca şi
Guthrie să poată rămîne acolo pentru totdeauna, să fie
doar ei doi şi să trăiască asemenea lui Adam şi Eva în
grădină.
— Fiindcă vorbeai de vînătoare, ai cumva idee în ce
parte ar fi putut s-o ia Flynn?
Guthrie punea şaua pe calul Carolinei.
— Absolut niciuna, răspunse el, fără să se întoarcă
spre ea. Ieri aş fi fost înclinat să cred că a luat-o înspre
sud, dar acum mă gîndesc că s-ar putea să ai dreptate.
Flynn este îndeajuns de nemernic – şi de prost – încît să
rămînă în teritoriul Wyoming, aşteptînd ocazia să pună
mîna pe noi amîndoi.
Caroline termină de băut cafeaua, după care se duse la
pîrîu şi spălă ambele căni, apoi le puse la locul lor în
desagi. Gîndul că Seaton s-ar fi putut afla pe-aproape, la
pîndă, gata să sară asupra lor, o tulbura. Iar ideea că el
ar putea să se atingă de intimitatea ei îi aduse în gură
gust de fiere.
— Nu fi atît de speriată, tigroaico, spuse Guthrie,
ridicînd-o în şa.
308
 Cînd se uită spre el, Caroline îi văzu privirea hotărîtă
şi zîmbetul licărind în ochi.
— N-o să las pe nimeni să-ţi facă rău.
Caroline întoarse capul. Era evident că lui Guthrie
nici nu-i trecea prin gînd că el ar putea fi cel care-i făcea
rău. Nu trebuia decît să se însoare cu Adabelle Rogers şi
s-o aducă să locuiască în Bolton. Atunci Caroline avea
să fie obligată s-o întîlnească pe scumpa lui soţie la
cumpărături, şi la biserică, şi mai tîrziu, să-i înveţe carte
pe copiii ei la singura şcoală din oraş. Şi fiecare clipă
avea să însemne agonie fiindcă, indiferent de voinţa ei,
se îndrăgostise cu disperare de Guthrie.
El se aruncă, la rîndul lui, în şa, după ce aruncă spre
ea o uitătură curioasă şi porni înainte printre copaci.
Caroline îl urmă, sperînd că afecţiunea ei pentru el avea
să treacă, aşa cum te vindeci de gripă, dar ştia că n-o să
întîmple aşa. Ceea ce simţise pentru el era mult mai
adînc şi mult mai complicat decît dragostea ei
închipuită, prostească, pe care crezuse că o are pentru
Seaton Flynn.
Partea cea mai proastă era că nu credea că Guthrie ar
fi fost în stare să facă ceva suficient de rău pentru ca ea
să înceteze să-l mai iubească. Chiar dacă s-ar fi dovedit
că el era un criminal, la fel de rece şi plin de cruzime ca
Seaton, Caroline ştia că sentimentele ei n-aveau să se
309
schimbe. Chiar dacă ar fi toată viaţa ei departe de
Guthrie Hayes, dragostea ei pentru el ar trăi în inima ei
pînă în ziua cînd ar înceta să mai bată şi în sufletul ei
pînă la capătul veşniciei.
Se muşcă de buze să nu izbucnească în plîns şi se ţinu
cu stoicism în urma lui. Existau, desigur, mari şanse ca
ea să aibă deja în pîntece copilul lui Guthrie şi asta ar
însemna un alt şir de nesfîrşite suferinţe. Să se mărite cu
Guthrie, cînd ştia că el şi-ar fi dorit altă femeie, însemna
un chin şi mai mare decît acela de a fi nevoită să-i spună
„Bună dimineaţa, doamnă Hayes” Adabellei în fiecare
zi din viaţa ei.
După părerea Carolinei, viitorul era cît se poate de
sumbru. Dacă voia să aibă vreo speranţă de a fi cîndva
fericită, trebuia să părăsească Boltonul pentru totdeauna.
Avea să-şi cumpere singură o verighetă şi să le spună
tuturor că rămăsese văduvă, dacă urma să aibă un copil.
Da, şi avea să plece direct la Chicago, să viziteze
orfelinatele şi agenţiile de adopţie, pînă ce va găsi
persoana care o trimisese pe ea, pe Emma şi Lilly înspre
vest, cu trenul de orfani. Poate că cineva de acolo
primise vreo scrisoare de la surorile ei sau de la cei care
le adoptaseră.
Caroline spera că Guthrie avea dreptate cu privire la
Emma şi Lily, spera că şi ele voiau s-o găsească la fel
310
de mult ca ea. Nevoia ei de a-şi găsi surorile nu fusese
nicicînd mai puternică.
Guthrie şi Caroline merseră toată ziua în tăcere.
Guthrie era încordat şi atent. Caroline era dusă pe
gînduri şi indiferentă. La ora prînzului, cînd se opriră să
lase caii să se odihnească şi să-şi mănînce raţia de
pastramă – de-acum avea senzaţia că mănîncă talpă de
pantof sărată – Guthrie o apucă pe Caroline de bărbie şi-
şi trecu uşor degetul peste buzele ei.
— De trei ore n-ai scos o vorbă, spuse el. Ce s-a
întîmplat, Caroline?
Ea se întrebă ce s-ar întîmplă dacă i-ar spune lui
Guthrie că se îndrăgostise de el, dar nu avu curajul să
afle. Dacă ar fi fost respinsă, şi ar fi primit mila lui în
schimb, ar fi fost mai mult decît ar fi putut suporta.
— Îmi făceam gînduri negre în legătură cu surorile
mele, asta-i tot, spuse ea, şi acesta era un adevăr cel
puţin parţial. Cred că o să mă întorc în Chicago, după
ce-l găsim pe Flynn şi o să încerc să aflu unde au ajuns.
— Se afla în tren cineva care să ţină o evidenţă?
Guthrie întinse mîna şi-i îndepărtă de pe faţă o şuviţă
de păr rebelă. Caroline scutură din cap.
— Nu cred. Singura persoană care ne arăta vreun
interes era un conducător bătrîn şi răutăcios, şi singura
lui grijă era să nu-i deranjăm pe ceilalţi pasageri.
311
 Tăcu o clipă şi oftă.
— Eram hotărîtă să ţin minte unde coborau din tren
Lily şi Emma, ca să mă întorc să le caut imediat ce-aş fi
putut, dar eu am fost aleasă prima.
În ochii verzi ai lui Guthrie apăru un licăr de simpatie
şi zîmbetul lui era blînd.
— Cum crezi că ar arăta acum? întrebă el şi Caroline
îi fu recunoscătoare pentru ocazia de a mai vorbi despre
surorile ei. Asta o făcea să se simtă mai aproape de ele.
Îmbrăcată cu pantalonii bărbăteşti şi cămaşa, care
erau ţepene şi foarte mototolite după spălare, Caroline
se aşeză în iarba deasă şi culese o păpădie galbenă.
Guthrie şezu alături de ea.
— Lily – era cea mai mică dintre noi trei – avea ochii
mari, cafenii şi părul foarte blond. Presupun că încă este
blondă. Cînd era mică, era încăpăţînată şi destul de
voluntară, aşa că bănuiesc că este o femeie cu o
personalitate bine conturată.
Guthrie zîmbi oblic.
— Încăpăţînată şi voluntară? o tachină el. Sora ta?
Imposibil.
Caroline azvîrli cu păpădia în el şi smulse alta.
— Emma era sora mijlocie şi ochii ei sînt de un
albastru întunecat. Cînd am văzut-o ultima oară, părul ei
era de culoarea unei monede noi de un penny şi avea
312
cea mai frumoasă voce dintre noi trei. Probabil că acum
este foarte frumoasă, are un temperament formidabil şi
tendinţa de a acţiona din impuls.
— După descriere, pare a fi rudă de sînge cu tine, îşi
dădu Guthrie cu părerea, şi licărirea aceea de zîmbet
încă îi jucă în privire.
— Bineînţeles, reflectă Caroline, evitînd privirea lui
Guthrie, s-ar putea să fie moarte amîndouă. Vestul nu
este întotdeauna îndurător cu femeile.
— Nu este întotdeauna îndurător nici cu bărbaţii,
sublinie Guthrie. Lily şi Emma trăiesc şi sînt bine.
Persoanele pe care tocmai le-ai descris fac parte din
tagma supravieţuitorilor, Caroline. La fel ca tine.
Caroline oftă.
— Aş vrea să le întreb atît de multe lucruri, spuse ea.
Guthrie se ridică în picioare şi-o trase pe Caroline
după el.
— O să ai şansa asta, tigroaico – cu condiţia să-l
găsim pe Flynn şi să rămîi afară din închisoare,
bineînţeles.
Aluzia aceasta îi întunecă speranţele Carolinei.
— O să mă duci înapoi, să mă predai şerifului Stone,
dacă nu-l găsim pe Flynn? întrebă ea cu seriozitate
cercetînd faţa lui Guthrie.
El se uită în ochii ei.
313
 — Nu, răspunse el. Dar o să am de grijă să rezolv
lucrurile cum trebuie ca să nu fii nevoită să-ţi schimbi
numele şi să te ascunzi de lege tot restul vieţii tale. O
să-l găsim pe Flynn, Caroline şi atunci lucrurile vor fi
iarăşi normale.
— Normale? Lumea Carolinei nu va fi niciodată
aceeaşi. Îl lăsă pe Guthrie să o ridice în şa, fiindcă îi
plăcea ca el s-o atingă, deşi ar fi negat asta, dac-ar fi
întrebat-o cineva. Povesteşte-mi despre Annie, îndrăzni
ea în timp ce urcau panta muntelui.
Acum cărarea era destul de largă încît să nu mai fie
obligaţi să meargă în şir.
Guthrie oftă şi-şi aranjă pălăria mai bine pe cap.
— Cred că-ţi datorez măcar atît, spuse el, după tot ce
s-a întîmplat între noi. Annie a fost soţia mea – m-a
aşteptat cînd am plecat la război şi, cînd m-am întors
acasă, m-am însurat cu ea şi ne-am stabilit în Kansas.
— N-aveam absolut nimic în afară de bucata aceea de
pămînt, doi cai şi o vacă şi-o căsuţă din chirpici, dar
eram fericiţi. Pînă la venirea iernii, Annie purta deja în
pîntece copilul nostru.
Stăteam rău cu proviziile, aşa că mi-am pus cizmele
în picioare şi am plecat să vînez. Cînd m-am întors,
după căderea serii, focul din vatră era stins şi lampa nu
era aprinsă. Am găsit-o pe Annie zăcînd în pat…
314
 Se opri şi înghiţi în sec.
— Fusese violată, apoi ştrangulată.
Ochii Carolinei se umplură de lacrimi.
— Oh, Guthrie, îmi pare rău.
— Bărbatul care a făcut asta, continuă el, era un
sergent cu care am avut un conflict în timpul războiului,
pe cînd mă aflam în închisoare. Şi-a lăsat insigna de pe
chipiul unionist pe pernă ca să ştiu că el a fost.
— C-Ce-ai făcut pe urmă?
În ceea ce o privea, Caroline nu voia să audă şi restul
acelei poveşti tragice, dar simţea că Guthrie avea nevoie
să o spună pînă la capăt, acum, că o începuse.
— Primul lucru pe care l-am făcut a fost s-o îngrop pe
Annie, spuse el. Mi-au trebuit ore în şir să sap pămîntul
– era îngheţat şi tare ca piatra – dar eram atît de
înnebunit de durere încît cred că aveam forţă cît mai
mulţi oameni la un loc. După ce mi-am luat rămas-bun
de la ea, am plecat numai cu hainele de pe mine, cu
puşca şi fotografia lui Annie. Pe urmă i-am luat urma lui
Pedlov.
Caroline simţi că i se face frig, deşi după-amiaza de
mai era caldă şi însorită.
— Unde l-ai găsit?
— Era în Abilene, usca birturile de băutură. Purta o
buclă din părul lui Annie la panglica de la pălărie şi a
315
început să rîdă cînd am răsturnat cu o lovitură de picior
masa la care stătea şi i-am spus să-şi scoată pistolul. A
spus că mă aranjează el, şi că n-avea de gînd să se lase
împuşcat pentru asta.
Timp de cîteva minute, Guthrie merse în tăcere şi
Caroline nu spuse nimic, respectîndu-i nevoia de a-şi
aduna gîndurile. Nici măcar nu-şi putea imagina cum
trebuia să fie să trăieşti cu o experienţă atît de
îngrozitoare în amintire.
Într-un tîrziu, el începu să vorbească din nou.
— Am îndreptat ţeava puştii către… spre poala lui
Pedlov şi i-am spus că nu avea de ales.
Era speriat de-a binelea, dar probabil nu la fel de
speriat ca Annie cînd el o pătrunsese cu forţa şi voiam
să-l văd transpirînd.
În cele din urmă, ochii lor se întîlniră şi Caroline văzu
în privirea lui chinurile pe care le îndurase.
Aşteptă din nou, dorindu-şi să existe o cale pentru a
face povara lui mai uşoară. Dar nu putea face altceva
decît să asculte.
— Timp de cinci săptămîni, m-am ţinut de urmele lui
Pedlov, indiferent unde s-ar fi dus: la tîrfe, la closet,
absolut oriunde. În cele din urmă, n-a mai putu suporta,
l-au lăsat nervii şi m-a atacat. Mi-am descărcat puşca în
el.
316
 Caroline închise ochii ca să alunge imaginile care i se
perindau prin minte din clipa cînd Guthrie începuse să
vorbească.
— Dumnezeule Mare, şopti ea. Te-au arestat?
Guthrie se scărpină în ceafă.
— Să spunem doar că nu mai sînt prea bine venit în
partea aceea din Nebraska.
Ea înghiţi în sec.
— Ce l-a făcut pe sergent să te urască aşa de tare? Şi
de ce a atacat-o pe Annie în loc să te atace pe tine?
— Pedlov îi ura pe toţi rebelii. Acolo, în tabăra de
prizonieri, însemnau oamenii cu fierul roşu, ca pe vite.
Cred că a căpătat o ură specială pentru mine din cauza
că am pus la cale o evadare şi probabil că superiorii lui
i-au făcut viaţa un iad din cauza asta. Cît despre ce i-a
făcut lui Annie, Pedlov nu era un geniu, dar era destul
de deştept ca să ştie că nimic din ce mi-ar fi făcut mie
nu m-ar fi durut mai mult decît să ştiu că mi-a făcut
soţia să sufere. Pînă în clipa cînd voi muri, n-o să uit
niciodată că mai mult de o oră că n-am fost acolo cînd
Annie a avut nevoie de mine.
Caroline înghiţi forţat de mai multe ori, străduindu-se
să nu vomite. Deşi războiul se terminase cu peste zece
ani în urmă, aproape că nu putea suporta să-şi aducă
aminte de grozăviile pe care le produsese în ambele
317
părţi.
— Ai spus că el… însemna oamenii cu fierul roşu.
Sînt sigură că ofiţerii unionişti nu permiteau asemenea
brutalităţi.
— Majoritatea lor n-ar fi permis, admise Guthrie
întunecat. Dar yankeii aveau nevoie de oamenii lor cei
mai buni pe cîmpul de luptă, tot la fel ca şi voi. Nu cred
că aveau timp să stea de veghe ca să fie siguri că
indivizii de teapa lui Pedlov îi tratau bine pe prizonieri.
Guthrie îşi struni calul în vîrful unui deal. Dedesubt,
într-o vale îngustă, se afla un ciorchine de clădiri
dărăpănate, înconjurate de garduri şubrede.
— Ce este acolo? întrebă Caroline încruntată.
— Este o staţie de diligenţă, răspunse Guthrie, pe un
ton încurajator. Vom petrece noaptea acolo.
Posibilitatea de a dormi într-un pat adevărat şi de a
mînca ceva care nu zăcuse pe fundul desagilor lui
Guthrie îi înflăcără spiritul Carolinei.
— Ce-o să le spunem? Vreau să spun despre noi?
— Cît mai puţin posibil, răspunse Guthrie sec,
îndemnîndu-şi calul spre o cărare care ducea jos în vale.
Tob o rupse la fugă înaintea lor, lătrînd ca un nebun şi
sperie un cîrd de găini, care se împrăştiară în toate
direcţiile, cîrîind.
O femeie solidă ieşi din una dintre clădiri, încă mai
318
furioasă decît găinile, fluturînd şorţul şi răcnind. Bietul
Tob îşi băgă coada între picioare şi se întoarse în goana
mare alături de Caroline şi Guthrie scheunînd.
Femeia zîmbi şi-şi netezi fusta de stambă cînd văzu că
soseau musafiri.
— Căutaţi un loc unde să dormiţi la noapte? întrebă
ea bucuroasă.
Caroline se îmbujoră la faţă şi îşi întoarse ochii spre
Guthrie aşteptînd ca el să-i răspundă femeii.
El zîmbi către gazda lor în felul lui ciudat, fermecător
şi-şi duse mîna la borul pălăriei lui jerpelite. Oricine s-ar
fi uitat la el, reflectă Caroline, l-ar fi luat drept bandit.
— Da, doamnă, spuse el. Am avea nevoie de o
cameră, dacă aveţi una. Şi ne-ar prinde bine o baie.
Femeia îi zîmbi la rîndul ei, arătîndu-şi dinţii, după
care spuse:
— Eu sînt Callie O’Shea. Eu administrez localul
acesta, împreună cu soţul meu Homer.
Caroline plecă ochii în jos şi nu zise nimic cînd
Guthrie o prezentă ca fiind doamna Hayes.
— Nevasta ta este cu siguranţă foarte timidă, i se
adresă Callie lui Guthrie cu voce răsunătoare, în timp ce
Homer ieşise afară dintr-un hambar, să se ocupe de caii
lor. N-am auzit să scoată vreo vorbă pînă acum.
Guthrie dezlegă sacoşa Carolinei de la spatele şeii şi
319
făcu cu ochiul către „nevastă”.
— După ce mănîncă ceva şi face o baie, n-o s-o mai
pot opri din vorbă, spuse el.
Callie începu să rîdă cu poftă de gluma lui, după care
îi conduse printr-o bucătărie aglomerată, în care se aflau
patru mese mari la care se stătea pe bănci de lemn, apoi
mai departe, printr-un hol întunecos.
— Cea mai bună cameră din toată casa, spuse ea,
deschizînd o uşă care scîrţîia. Aveţi noroc că aţi ajuns
aici înainte de diligenţa de ora patru.
Guthrie aşeză sacoşa Carolinei la capătul unui pat
sprijinit pe patru picioare, acoperit cu o cuvertură veche,
încă viu colorată.
— Cît ne costă? întrebă el, atîrnînd pălăria de unul din
stîlpii de susţinere ai patului.
— Doi dolari, răspunse Callie, uitîndu-se curioasă la
pantalonii şi cămaşa Carolinei, de parcă atunci le
observase. Patru dolari dacă vreţi fiecare cîte o baie. Da’
pentru asta trebuie să mergeţi afară. Homer a aranjat o
cameră specială pentru baie.
— Facem baie împreună, anunţă Guthrie cu
nonşalanţă şi Caroline făcu ochii mari la el.
Guthrie îi întinse lui Callie două monede şi ea plecă,
promiţînd să pună chiar atunci la încălzit apa pentru
baie.
320
 — Şi dacă nu vreau să fac baie împreună cu tine? îl
întrebă Caroline pe un ton ofensat cu mîinile în şolduri,
cînd rămăseseră singuri.
El dădu din umeri şi se aşeză pe marginea patului să
se descalţe de cizme.
— În cazul acesta, cred că n-o să mai faci baie deloc.
Caroline se uită înspre pat.
— Nu se cuvine să dormim în acelaşi pat, şopti ea.
Guthrie rînji.
— Ipocrito, rosti el. Te-am avut culcată pe iarbă, cu
spatele rezemat de un bolovan şi aplecată peste creanga
unui copac. Eu cred că este timpul să facem dragoste
într-un pat adevărat.
Caroline îşi puse mîinile la piept.
— Vreau să-ţi iei cameră separată sau să dormi în
hambar.
El întinse brusc mîna către ea, o apucă de cureaua de
la pantaloni şi o smuci, aruncînd-o lîngă o saltea. Apoi
luă mîna de pe talia pantalonilor ei şi o aşeză pe
feminitatea ei, apăsînd-o cu neruşinare.
— Vrei să-ţi dovedesc chiar acum că nu vrei deloc
asta?
Caroline îşi simţi sfîrcurile întărindu-se sub ţesătura
cămăşii şi locul unde ţinuse Guthrie mîna deveni
dureros şi umed.
321
 — Nu… da… luate-ar naiba, nu ştii?
Guthrie pufni în rîs şi se aplecă să-i muşte uşor sfîrcul
unui sîn prin pînza cămăşii, în timp ce îi descheia
nasturii de la pantaloni, după care îşi strecură mîna
înăuntru.
— Ştii, şopti el, dacă porţi în pîntece copilul meu şi
ne căsătorim pînă la urmă, va trebui să faci eforturi şi să
fii ceva mai obedientă.
Caroline trase aer în piept, şocată de plăcerea pe care
o simţi cînd el îşi strecură degetele în intimitatea ei, apoi
îşi folosi degetul mare, excitînd-o cu priceperea unui
expert.
Caroline se zbătea neajutorată, avînd prea mare
nevoie de ceea ce îi dădea el ca să se smulgă de lîngă el.
Oh, Guthrie… fir-ar să fii…
El începu să rîdă cînd o auzi înjurînd şi îi spuse să-şi
descheie cămaşa. Oricît ar fi vrut să-i nesocotească
porunca, nu se simţi în stare; îşi smulse cămaşa şi-şi
dezveli sînii.
Timp de cîteva clipe lungi, chinuitoare, Guthrie stătu
doar să-i admire, în timp ce degetele lui, o împingeau
ritmic pe Caroline către nebunie. Apoi se aplecă şi luă
unul din sfîrcurile roz în gura lui caldă şi umedă şi
începu să-l sugă.
Caroline gemea gutural, în timp ce Guthrie o făcea se
322
se unduiască sub mîna lui din ce în ce mai rapid şi mai
puternic. Auzea ca prin vis, un tropot dar nu-şi dădea
seama dacă sosea diligenţa sau arcurile de la pat
scîrţîiau, şi în clipa aceea era prea disperată ca să-i mai
pese.
Guthrie o conduse într-un loc luminat şi fierbinte,
acoperindu-i gura cu gura lui ca să-i înăbuşe ţipetele, şi,
timp de cîteva secunde ea fu convinsă că avea să moară
de atîta plăcere. Cînd lumina aceea orbitoare păli şi
trupul ei mulţumit rămase nemişcat, Caroline îşi dădu
seama că plîngea.
Era epuizată din punct de vedere emoţional şi
nenumăratele incertitudini ale vieţii sale se strîngeau în
jurul ei ca lupii pe care numai lumina focului de tabără
îi mai ţinea departe.
Cu o tandreţe pe care Caroline nu bănuise că o posedă
nici în momentele lui cele mai tandre, Guthrie îi sărută
ochii umezi. Apoi, cu multă blîndeţe, o dezbrăcă şi o
băgă în pat.
— Dormi, spuse el.
Caroline închise ochii şi, cînd îi deschise din nou, în
cameră era întuneric şi-n vatră ardea focul. Ea se ridică
brusc în capul oaselor.
— Guthrie!
Nu primi nici un răspuns, deşi auzea rîsete dincolo de
323
uşă.
— Guthrie!
Uşa se deschise cu un scîrţîit şi silueta lui apăru în
prag.
— E-n ordine, tigroaico, spuse el cu blîndeţe. Sînt
aici.
Ea înghiţi în sec.
— Am crezut că ai plecat. Am crezut că m-ai părăsit.
El traversă camera şi se aplecă s-o sărute pe frunte.
— N-o să fac asta, tigroaico. Îţi promit.
El aprinse lampa de pe masa pe lîngă pat şi răsuci
fitilul ca să ardă cu lumină puternică.
— Îţi este foame?
Caroline se simţi caraghioasă fiindcă se comporta
astfel, acum că se trezise complet. Cu doar cîteva clipe
mai înainte, fusese din nou copil, şi mergea către vest
într-un tren de orfani, rugîndu-se să găsească o cale
pentru a rămîne alături de surorile ei.
— Da, dacă nu e vorba despre pastramă, răspunse ea.
Guthrie izbucni în rîs.
— Callie a făcut plăcintă cu carne de vînat, spuse el.
Carolinei îi lăsă gura apă, dar îngustă ochii şi îl privi
bănuitor.
— Cum se face că eşti aşa de atent cu mine, Guthrie?
— Poate că-mi place de tine, răspunse el, ridicînd din
324
umeri.
Ea observă abia acum că el se răsese şi că avea
hainele şi părul curate.
— Ai făcut baie în apa mea, îl acuză ea.
El zîmbi.
— Ei bine, în cazul acesta, cred că n-ai decît să faci,
la rîndul tău, baie în apa mea, replică el. O să-ţi aduc
baia după ce mănînci.
— Parcă spunea Callie că trebuie să facem baie afară.
— O să facă o excepţie.
După aceasta, Guthrie se ridică şi ieşi din cameră.
Cînd se întoarse, cîteva minute mai tîrziu, ţinea în mînă
o tavă rustică, de lemn, pe care se afla o farfurie, un
pahar cu lapte şi tacîmuri.
Caroline întinse nerăbdătoare mîna după tavă, avînd
grijă să ţină aşternutul peste sîni cu cealaltă. Plăcinta lui
Callie era fierbinte şi gustoasă, împănată cu morcovi, cu
cartofi şi bucăţi mari, delicioase, de carne.
— Probabil că oamenii aceştia cred că sînt o leneşă,
spuse Caroline, după ce-şi mai potoli foamea cu cîteva
bucăţi zdravene de plăcintă şi cîteva înghiţituri de lapte.
Guthrie, care stătea la capătul patului, zîmbi.
— Ei cred că eşti o femeie obosită care a petrecut prea
mult timp pe drum, răspunse el.
Numai uitîndu-se la el, Caroline se simţi cuprinsă de o
325
tandreţe periculoasă. Era înspăimîntător felul în care el
putea s-o înfurie aşa de tare într-o clipă, pentru ca apoi
s-o topească în clipa următoare cu zîmbetul lui. Şi mai
exista în plus şi acea pasiune incredibilă.
— Eşti foarte bun cu mine, spuse ea, cu vocea puţin
tremurată.
El primi complimentul cu o mişcare aproape
imperceptibilă din cap, apoi se ridică de pe pat.
— Mă duc să văd de baia pe care ţi-am promis-o,
spuse el.
Caroline îl urmări cu privirea pînă ieşi din cameră,
după care se rezemă de perne. Mîncase plăcinta pînă la
ultima firimitură şi băuse tot laptele. Şi acum, că se
odihnise, se simţea mult mai bine.
Trecu aproape jumătate de oră pînă cînd Guthrie se
întoarse cu cada de baie. Callie venea în urma lui cu
două găleţi de apă fierbinte.
Imediat după ce Callie turnă apa în cada de lemn şi
ieşi din cameră, Guthrie puse un braţ de lemne pe foc şi
se aşeză lîngă vatră să fumeze una dintre ţigările acelea
subţiri, care-i plăceau atît de mult.
Caroline ştia că ar fi fost pierdere de vreme să-i ceară
să plece, aşa că se dădu jos din pat, învelită în cearşaf şi
îşi croi drum cu paşi maiestuoşi către mijlocul camerei.
Puse picioarele în apa delicios de fierbinte şi se
326
scufundă în cadă, cu cearşaful plutind în jurul ei.
Guthrie zîmbi şi scutură din cap.
— Nu crezi că e puţin cam tîrziu să fii aşa de timidă?
— Cred că ai dreptate, spuse Caroline, îmbujorîndu-
se şi lăsînd ochii în jos, cînd îşi aminti ce se întîmplase
înainte să adormă. Lăsă cearşaful să cadă şi arătă cu
capul spre sacoşa ei.
— Am o bucată de săpun în sacoşă. Vrei să mi-o dai
tu?
El stătu cîteva clipe pe gînduri, apoi azvîrli ţigara în
foc şi traversă camera să facă ce-l rugase. În loc să se
limiteze la a-i da săpunul, însă, el îngenunche lîngă cadă
şi începu s-o spele pe spate.
Caroline închise ochii şi se bucură de senzaţia aceea
extrem de plăcută. Cînd Guthrie se apucă să o spele mai
departe, ea nu protestă. Îl lăsă să o săpunească şi să o
spele peste tot, după care se ridică în picioare în lumina
caldă, roşiatică, a focului şi îl lăsă să o şteargă.
În clipa cînd el o ridică în braţe şi o duse în pat, nici
prin gînd nu-i trecu să reziste. Îl urmări cu privirea cînd
se duse să pună zăvorul pe uşă, după care se întoarse
lîngă ea, descheindu-şi nasturii de la cămaşă. Pînă să
traverseze camera, îşi dezbrăcase toate hainele.
Dădu aşternutul la o parte şi se urcă în pat lîngă
Caroline, apoi întinse mîna şi stinse lampa şi camera
327
rămase luminată doar de flăcările focului. Pe urmă se
rostogoli deasupra ei, rezemîndu-se pe coate, ca să n-o
strivească. Oftă şi lăsă capul în jos, să o sărute.
Dura atît de puţin, cînd era vorba de bărbatul acesta,
pînă să aprindă toate simţurile Carolinei. Dezlipindu-şi
buzele de gura ei, el coborî mai jos pe trupul ei,
oprindu-se să o sărute pe gît, să-i guste fiecare sîn, să-i
înfioare pîntecul. Apoi aşeză picioarele Carolinei pe
umerii lui şi Caroline pierdu contactul cu realitatea.
El o iubi pe îndelete, indiferent cît îl îndemna şi
implora ea şi, după ce o făcu să-şi arcuiască spatele şi
să-l blesteme şi să-l implore alternativ, o lăsă în jos pe
saltea şi pătrunse în ea.
Ea crezuse că nu-i mai rămăsese nimic de dat, dar
curînd se unduia sălbatic sub trupul lui, umblînd cu
mîinile în neştire pe spatele şi pe şoldurile lui, cu corpul
ud de efortul de a obţine de la el ceva aflat undeva, la
îndemîna ei. Cînd el puse palmele sub şoldurile
Carolinei şi o ridică astfel încît să o poată pătrunde în
adîncime, trupul ei se undui brusc, explodînd sălbatic.
Printre ţipetele ei, înăbuşite de palma lui Guthrie, îl
auzi pe el gemînd. Cînd trupul lui deveni rigid, apoi se
cutremură violent, ea simţi o dragoste atît de puternică
încît fu sigură că inima ei avea să cedeze.
Guthrie se prăbuşi lîngă ea, epuizat, cu capul culcat pe
328
sînii ei. Şi ea-l cuprinse cu braţele, cu degetele afundate
în părul lui bogat, mirosind a săpun. Vru să rostească
„Te iubesc, Guthrie”, dar nu avu curajul. Îi era frică de
răspunsul lui.
Deodată, după ce-şi mai recăpătă suflarea, el îi luă din
nou un sfîrc în gură şi ea-l simţi întărindu-se pe trupul
ei. Îl întîmpină bucuroasă, cîteva minute mai tîrziu, cînd
el o pătrunse a doua oară.
De data aceasta se împerecheară încet, fără disperarea
care-i mînase prima oară. Explozia Carolinei se propagă
în straturi de plăcere, fiecare treaptă aducîndu-i pe buze
un geamăt scurt de surpriză. Guthrie atinse apogeul mult
după ea, gemînd răguşit, în timp ce ea îi alinta lobul
urechii cu limba.
Perfect mulţumită, Caroline se ghemui strîns lîngă el
şi adormi. Cînd se trezi din nou, focul se stinsese, în
cameră era frig şi era singură.
În ciuda asigurărilor lui Guthrie că n-o s-o părăsească,
ea se alarmă. Se aruncă grăbită în pantalonii şi cămaşa
ei şi se împletici pînă la uşă.

CAPITOLUL 15
Deşi călca pe cît putea de încet, scîndurile scîrţîiau
sub paşii Carolinei în timp ce-şi croia drum pe holul
întunecos, apoi ajunse la colţ şi trase cu ochiul în
329
bucătărie.
Guthrie stătea la una din mesele de lemn, cu un
evantai de cărţi în mînă şi cu una din ţigările sale subţiri
între dinţi. Doi bărbaţi erau aşezaţi la masă cu el, cu
spatele la Caroline, cu atenţia concentrată asupra cărţilor
din mînă. Ea ridică ochii spre ceasul care ticăia pe
peretele din spatele lui Guthrie: era aproape miezul
nopţii.
Dezgustată, dar, totuşi uşurată că el nu plecase,
lăsînd-o acolo, Caroline se întoarse în camera lor şi se
schimbă cu o cămaşă de noapte din sacoşa ei. Apoi
răscoli cenuşa din vatră pînă dădu de jar. După ce puse
cîteva bucăţi de lemn pe foc, din stiva de lîngă vatră,
flăcările izbucniră iarăşi, vesele.
Stătea într-un balansoar, în faţa focului, şi-şi peria
părul, cînd uşa se deschise şi Guthrie intră în încăpere.
— Ai cîştigat?
Ea-l auzi rîzînd, auzi arcurile patului scîrţîind şi
zgomotul cizmelor pe care le arunca pe podea.
— Am terminat la egalitate. Asta dacă nu cumva s-ar
putea socoti cîştig faptul că am aflat că Flynn este în
drum spre Cheyenne.
La spusele acestea, Caroline întoarse capul şi se uită
la el. Guthrie stătea pe marginea patului şi se descheia la
cămaşă, arătînd ca un soţ obosit la capătul unei zile
330
lungi.
— Oamenii aceia îl cunosc pe Seaton?
— Au stat de vorbă cu un bărbat care se potrivea
descrierii lui, răspunse Guthrie căscînd.
Caroline se ridică de pe scaun şi se îndreptă cu paşi
rari către pat. În ciuda tuturor momentelor de intimitate
pe care le petrecuse împreună cu bărbatul acesta, tot i se
părea ciudat să împartă camera cu el. Nici nu voia să se
gîndească la ce ar fi spus Miss Phoebe şi Miss Ethel
dacă ar fi ştiut.
— Cînd?
— Ieri, pe drum.
Guthrie se dezbrăcă de restul de haine şi se vîrî în pat,
apoi se întinse şi-şi puse mîinile sub. Cap.
— Arăţi ca o prinţesă a ţiganilor, cu lumina focului
strălucindu-ţi în păr.
Caroline se urcă în pat pe la picioare şi se strecură sub
cuvertură, avînd grijă să nu depăşească partea ei de
saltea.
— Cînd ţi s-a întîmplat ultima dată să întîlneşti o
prinţesă a ţiganilor? întrebă ea calmă.
El izbucni în rîs, încheind cu un nou căscat.
— Trebuie să recunosc că, de fapt, n-am întîlnit
niciodată una, spuse el după cîteva clipe, răsucindu-se
cu faţa spre ea.
331
 Expresia ochilor săi era solemnă şi tandră, sau cel
puţin aşa i se părea Carolinei. Lumina focului putea să-i
joace feste.
— O să ajungem în Cheyenne în vreo două zile.
Caroline se răsuci pe spate şi ridică privirea spre
tavan, unde umbrele se încrucişau cu fragmente de la
lumina focului.
— Presupun că o să-i faci o vizită Adabellei imediat
ce vom ajunge acolo, spuse ea, încercînd să vorbeasca
de parcă nici nu i-ar fi păsat.
Guthrie îi prinse bărbia în căuşul palmei şi-i întoarse
faţa către el.
— Da, Caroline, spuse el. Aşa o să fac.
Ea închise ochii pentru o clipă şi, cînd îi deschise din
nou, îl văzu pe Guthrie uitîndu-se la ea cu o privire fixă.
— O să-i spun că nu ne putem căsători, spuse el.
Caroline fu sigură că-şi imaginase cuvintele lui.
— Ce-ai spus? întrebă ea, în timp ce un val de căldură
îi invada obrajii.
— Am spus că o să o anunţ pe Adabelle că nu mă
însor cu ea, răspunse el cu o voce gravă.
Acum el era cel care privea în tavan, ceea ce îi dădu
Carolinei posibilitatea să-i cerceteze faţa.
— De ce?
Vocea ei era slabă, nesigură.
332
 El îşi scoase o mînă de sub cap şi-şi frecă bărbia
proaspăt rasă, cu un aer gînditor.
— Fiindcă trebuie să hotărăsc ce naiba simt pentru
tine înainte să mă apuc să promit că-mi voi petrece
restul vieţii cu altcineva.
Caroline nu găsi nici un răspuns la vorbele lui. Îi era
încă frică să-i spună lui Guthrie că îl iubeşte şi pe urmă,
dacă nu-l găseau pe Flynn, era posibil ca ea să-şi
petreacă restul zilelor în închisoare, sau să fie
spînzurată. Caroline se trase mai aproape de el, mai
mult din instinct decît din proprie voinţă, şi îşi puse
capul pe umărul lui.
El o înconjură cu braţul şi îşi trecu degetele prin părul
ei de cîteva ori, după care o lipi strîns de el.
— Caroline, rosti el şoptit, de parcă numele ei ar fi
cuprins toate misterele universului pe care un simplu
bărbat nu le putea înţelege.
Apoi închise ochii.
După ce lăsă să treacă un timp şi fu sigură că Guthrie
adormise, Caroline se ridică într-un cot să se uite la fata
lui. Era, într-adevăr, chipeş, dar avea un aer ticălos şi,
chiar în somn, gura lui avea un aspect amuzat, de parcă
ar fi ştiut el un secret, care-l făcea să rîdă, dar pe care nu
voia să-l spună.
Cum viitorul era nesigur şi trecutul avusese atîtea
333
momente dificile, cu toată generozitatea şi dragostea pe
care le avusese din partea surorilor Maitland, Caroline
îşi lăsă mintea să hoinărească într-un timp care n-avea,
probabil, să existe niciodată.
Se imagină ca soţie a lui Guthrie, trăind într-o casă
mare, la marginea oraşului Bolton, purtînd în pîntecul
rotunjit copilul lui. Nu era primul lor copil, ci al doilea –
nu, al treilea.
Era iarnă, şi zăpada împodobea tufele de trandafiri pe
care Caroline le plantase în primăvară şi forma creste
strălucitor de albe pe gardul de scînduri. În timp ce
privea afară prin fereastra salonului ei călduros, unde
ardea un foc vesel şi în colţul căruia se afla un brad,
împodobit de Crăciun, o trăsură din cele despre care
citise doar, fără să vadă una, oprea în faţa porţii.
Vizitiul, care purta manta şi o pălărie înaltă, cobora de
pe capră şi deschidea portiera. O femeie frumoasă, cu
părul arămiu şi ochi albaştri, cobora, ajutată de el,
urmată de o blondă graţioasă cu ochi cafenii.
Surorile ei! Caroline se repezea să deschidă uşa fără a
mai întîrzia să-şi pună şalul pe umeri.
— Lily! striga ea, nespus de fericită, Emma!
Dar, înainte să-şi poată îmbrăţişa surorile, minunata
imagine dispăru. Caroline simţi braţul lui Guthrie
strîngînd-o uşor.
334
 — O să le găseşti, promise el pe un ton liniştit, şi
Caroline îşi dădu seama că rostise numele cu voce tare.
— Te rog, Doamne, răspunse ea, după care închise
ochii.
Dimineaţa, Caroline se ridică în capul oaselor, clipind
din ochi, apoi îl văzu pe Guthrie stînd în faţa oglinzii
fixate în perete. Avea faţa acoperită cu spumă şi fredona
o melodie auzită prin birturi, în timp ce se rădea.
— Ar cam fi timpul să te scoli, tigroaico, o anunţă el
vesel, scufundînd briciul într-un vas cu apă, după care
îndepărtă încă o porţiune de barbă şi spumă.
Caroline se dădu jos din pat şi scotoci în sacoşa ei să
scoată fusta-pantalon şi bluza cea albă. Hainele erau
mototolite, dar era mai bine cu ele decît cu pantalonii
aceia ai ei.
— Nu mi-am dat seama pînă acum că eşti genul de
persoană care se trezeşte vesel dimineaţa, îl critică ea. Şi
stai cu spatele, te rog.
Guthrie pufni în rîs şi continuă să se radă, în timp ce
Caroline încercă să găsească un loc din cameră de unde
să nu poată fi văzută în oglindă. Dar nu exista un
asemenea loc.
Se întoarse cu spatele şi-şi schimbă cămaşa de noapte
cu fusta-pantalon şi bluza cu mare economie de mişcări.
I se părea de o importanţă vitală să ţină conversaţia
335
departe de ceea ce se întîmplase între ei.
— De ce crezi că Flynn s-ar duce într-un loc cum e
oraşul Cheyenne, cînd şeriful Stone i-a telegrafiat,
probabil, deja şerifului de acolo să fie cu ochii în patru
după el?
— De ce s-a dus în Laramie după ce a jefuit diligenţa?
replică Guthrie. Lui Flynn îi place să rişte. Şi,
bineînţeles, mai există posibilitatea ca el să spere că o
să-l urmărim, ca să se poată răzbuna.
Caroline încremeni cu mîinile pe nasturii de la bluză
şi se cutremură cînd îşi aminti de ameninţările lui
Seaton. Acolo, la închisoare şi mai pe urmă, cînd
nimerise peste el şi Guthrie, la cascadă, Flynn jurase că
o să i-o plătească pentru presupusa ei trădare.
— De unde a ştiut? se întrebă ea, cu voce abia auzită.
Guthrie aruncă apa din vasul în care se răsese afară pe
fereastră şi puse altă apă din urciorul de lîngă el, apoi se
clăti bine pe faţă înainte de a-i răspunde.
— Era normal să creadă că am avut relaţii intime,
avînd în vedere că am călătorit împreună atîtea zile,
spuse el, ţinînd în mînă un prosop alb din damasc. Chiar
dacă Flynn e un ticălos şi un ucigaş, nu înseamnă că e şi
prost.
Caroline oftă, scoase peria din sacoşă şi se apucă să-şi
pieptene părul. După ce şi-l descurcă, îl împleti şi-l
336
răsuci în vîrful capului ca o coroniţă. Apoi, după ce
Guthrie ieşi din cameră, folosi apa rămasă în urcior să
se spele pe faţă şi pe dinţi.
Callie servea un mic dejun copios cu cîrnaţi, ouă şi
cartofi prăjiţi cînd Caroline ieşi din cameră. Deşi în mod
normal i-ar fi fost foame, în dimineaţa aceea mirosul de
mîncare îi era de-a dreptul nesuferit. Acceptă o cană de
cafea şi ieşi afară să o bea, în timp ce Guthrie rămase
înăuntru să mănînce.
Tob, care dormise, probabil, pe verandă sau în
hambar, deoarece Callie nu putea suferi cîinii, veni în
salturi, scheunînd. Caroline zîmbi şi îl mîngîie pe cap,
dar privirea ei era aţintită spre munţii din zare, acoperiţi
cu pini, cu brazi şi cu mesteceni, ce păreau să atingă
cerul.
Se întrebă dacă Homer şi Callie locuiau aici şi iarna
cînd zăpada atingea probabil, grosimi de zeci de
centimetri şi diligenţă nu mai putea să ajungă pînă la ei.
Uşa hambarului scîrţîi şi apăru Homer, un bărbat slab,
mărunţel, cu o faţă lunguiaţă şi o expresie de om
cumsecade.
— ÎNeaţa, doamnă Hayes, spuse el. Vă simţiţi rău?
Nu multă lume ar vrea să piardă ocazia de a mînca ceva
gătit de Callie.
Caroline scutură din cap, deşi îi era puţin greaţă. N-
337
avea nici un sens să-l tulbure pe Homer cu bolile ei.
— Mă simt bine, răspunse ea. Am mîncat nişte
plăcintă cu vînat aseară şi a fost cea mai bună plăcintă
pe care am gustat-o vreodată.
Homer se arătă încîntat de complimentele făcute soţiei
sale.
— Se pricepe la făcut mîncare, Callie a mea.
Îl bătu uşor pe spate pe Tob.
— Vă place să gătiţi, doamnă?
Ea se gîndi la bucătăria ei bine dotată din Bolton.
Guthrie păruse să aprecieze favorabil puiul prăjit de ea
şi plăcinta.
— Da, răspunse ea. Cînd am ocazia. Dumneavoastră
şi Callie locuiţi aici tot anul?
Spre surprinderea ei, omul încuviinţă din cap.
— Uneori nu vedem alt suflet de om pînă la sfîrşitul
lui aprilie.
Înainte ca ea să mai poată spune ceva, uşa se deschise
şi Guthrie ieşi afară. El înclină prietenos din cap către
Homer şi-i aruncă nişte resturi lui Tob, care le înghiţi cu
lăcomie.
— Gata de plecare? întrebă el şi vocea lui era caldă.
Caroline ştia că se întreba dacă era sau nu însărcinată
şi ar fi dat mult să ştie dacă el spera să fie sau să nu fie.
— Oricînd vrei, răspunse ea.
338
 Guthrie se întoarse înăuntru şi ieşi din nou, peste
cîteva minute, cu sacoşa ei. Homer intră în casă, iar
Caroline plecă spre hambar împreună cu Guthrie.
— Callie şi Homer rămîn înzăpeziţi aici din
octombrie pînă în aprilie, se minună ea. Uneori nu văd o
altă fiinţă umană în tot acest timp.
Guthrie ridică din umeri şi deschise uşa de la hambar.
— Pe mine nu m-ar deranja asta, dacă te-aş avea pe
tine, împreună cu mîncare şi lemne din belşug.
— N-ai duce dorul partidelor tale de poker?
— Aş putea să joc poker cu tine, răspunse Guthrie,
deschizînd poarta unui grajd şi fluierînd să-şi cheme
calul.
Animalul necheză şi apăru imediat.
Caroline puse mîinile pe şa.
— Eu nu ştiu să joc.
Guthrie zîmbi şmechereşte.
— Perfect. Asta înseamnă că ai pierde mult şi, de
fiecare dată, aş pune ca miză o parte din hainele de pe
tine.
— Eşti îngrozitor, îl certă Caroline, dar nu exista prea
multă convingere în spatele cuvintelor ei şi amîndoi
ştiau asta.
Guthrie înşeuă armăsarul lui, fluierînd o melodie, în
timp ce Caroline scoase iapa ei din grajd şi se opri s-o
339
mîngîie pe gît. Cincisprezece minute mai tîrziu, erau din
nou în pădure, călări, ţinîndu-se departe de drumul
desfundat pe care trecea diligenţă.
Urcară toată dimineaţa şi, la începutul după-amiezii
ajunseră într-un luminiş cu iarbă bogată. Iarba era înaltă
şi verde, iar păpădiile, clopoţeii, margaretele, violetele
şi crinii sălbatici înconjurau locul acela ca o coroană de
flori făcută pentru capul unei prinţese.
— Oh, Guthrie, şopti Caroline, privind în jurul ei cu
uimire în timp ce se lăsa să alunece jos din şa. Este atît
de frumos – şi cînd te gîndeşti că toată această
splendoare doarme sub zăpadă.
El conduse caii către un pîrîiaş care cobora
bolborosind din vîrful muntelui, formînd o panglică de
argint pentru a completa coroana de flori sălbatice. Cînd
veni înapoi, aduse inevitabila pastramă şi o surpriză – o
felie de cozonac învelită într-un celofan.
Caroline fu impresionată de această mică atenţie,
oricît de fîrmiţată şi strivită arăta ea. Mîinile îi tremurau
uşor cînd le întinse să o primească.
— Mulţumesc, Guthrie.
El zîmbi, aparent încîntat.
— Te simţi mai bine?
Ea luă o bucată din delicioasa prăjiturică şi o mestecă
încet, savurîndu-i dulceaţa.
340
 — Mult mai bine, răspunse ea.
Guthrie îi atinse buza, apoi îşi puse degetul pe limbă.
— Lui Annie îi era dimineaţa, spuse el.
Iar Annie fusese însărcinată. Caroline se întristă
brusc.
— Nu trebuie să te simţi obligat, dacă este un copil…
— Obligat? se încruntă Guthrie. Sigur că aş fi obligat.
Un bărbat nu poate întoarce spatele şi să plece pur şi
simplu într-o asemenea situaţie.
— Tatăl meu aşa a făcut, spuse ea. Şi la fel a făcut şi
tatăl lui Lily şi tatăl lui Emma.
Guthrie oftă, rupse un colţ din felia de cozonac şi îl
băgă în gură.
— Eu nu fac parte din categoria aceea de bărbaţi,
tigroaico, şi cu cît mai repede pricepi asta, cu atît mai
bine. Eu am principiile mele. Şi unul dintre ele este să-
mi asum responsabilitatea pentru ceea ce fac.
Deci ea şi copilul, dacă el exista, ar fi pentru el simple
responsabilităţi. Urma să aibă grijă de ei fiindcă aşa era
corect, nu din cauza vreunui sentiment prostesc, cum era
dragostea.
— Te urăsc, Guthrie Hayes, rosti ea printre dinţi,
întorcîndu-i spatele.
Ea termină prăjitura din două muşcături şi de aceea fu
extrem de jenată cînd el o răsuci cu faţa spre el şi zîmbi,
341
văzînd-o cu obrajii umflaţi ca ai unei veveriţe.
Zîmbetul se transformă în rîs, apoi într-un hohot
nestăpînit. Roşie la faţă, Caroline mestecă şi înghiţi
grăbită.
— Să nu îndrăzneşti să rîzi de mine! ţipă ea,
împrăştiind fîrmituri.
Guthrie respiră adînc de mai multe ori, făcînd eforturi
să devină serios, dar rîsul încă îi mai juca în ochi mult
timp după ce încetase să mai rîdă.
Enervată, Caroline se aplecă spre o tufă de crini şi
culese una dintre florile viu colorate. După cîteva clipe,
se simţi mai calmă şi tocmai voia să se întoarcă să-i
spună ceva lui Guthrie, cînd văzu şase indieni călare pe
cai înşiraţi pe culmea dealului. Erau înarmaţi cu suliţe şi
Caroline zări pe piepturile lor un fel de desen tradiţional
schiţat cu ceva care semăna foarte tare a sînge.
Înghiţi în sec şi făcu un pas înapoi, după care ţipă
ascuţit.
— Guthrie!
El se afla chiar în spatele ei; Caroline se izbi de
pieptul lui puternic. El o cuprinse în braţe, iar tonul şi
cuvintele lui o liniştiră.
— Îi văd, tigroaico, spuse el, calm, şi ea-i simţi
respiraţia caldă lîngă ureche. Sînt indieni shoshone şi
probabil au ieşit la vînătoare. Şi, dacă nu-i provocăm,
342
cred că n-or să ne deranjeze.
Caroline auzise şi citise despre ce li se întîmplă
femeilor care erau furate de sălbatici şi era de-a dreptul
îngrozită.
— Ce anume ar considera ei drept provocare?
Guthrie pufni în rîs.
— Cîteva gloanţe din pistolul meu, sau orice mişcare
bruscă.
El tăcu, apoi fluieră printre dinţi şi Caroline auzi
clinchetul de la harnaşamentul calului care se supusese
chemării lui.
— Fugim? şopti Caroline, cu ochii ţintă spre indienii
care se uitau, la rîndul lor, ţintă spre ei.
— Nu, tigroaico, răspunse el din vîrful buzelor. Vreau
numai să am puşca la îndemînă, în caz că o să fie nevoie
de ea.
Indianul decorat în culorile cele mai vii şi mai
numeroase dădu neobservat pinteni poneiului său şi
ceilalţi shoshoni se înşirară în spatele lui.
Guthrie o strînse uşor pe Caroline de braţ, după care îi
puse în mînă pistolul lui de 45.
— Orice ai face, îi spuse el pe un ton de parcă ar fi
cerut un pahar de punci la o petrecere în grădină, nu
intra în panică şi nu apăsa pe trăgaci decîţ dacă ne atacă.
Cînd călăreţii se apropiară, el păşi alături de Caroline,
343
ţinînd puşca lejer în mîini şi afişînd un zîmbet prietenos.
Îi salută pe noii veniţi cu o înclinare a capului şi, deşi
părea cît se poate de liniştit, Caroline îi simţea forţa
reţinută. Pentru prima oară înţelese ce adversar de temut
putea fi bărbatul acesta.
Primul indian vorbi cu un amestec de cuvinte în parte
shoshone, în parte englezeşti şi, spre marea uimire a
Carolinei, Guthrie răspunse în aceeaşi limbă.
Caroline zîmbi către indieni cu o voinţă pe care, de
obicei, o păstra pentru atunci cînd se afla la catedră.
— Ce spune? întrebă ea printre dinţi, cînd conversaţia
încetă pentru un scurt timp.
— Vor cîinele, răspunse Guthrie.
— Cîinele?
Caroline întoarse capul să-i vadă faţa lui Guthrie,
convinsă că el glumea cu ea. Dar ceea ce citise şi ceea
ce auzise o convinsese că urma să fie ori scalpată, ori
dusă undeva, într-o tabără izolată, să servească drept
sclavă.
— De ce l-ar vrea pe Tob?
Guthrie îi dădu un ghiont, apoi continuă să discute cu
indianul.
— Presupun că vor să-l pună în frigare pentru cină,
răspunse el ceva mai tîrziu.
Caroline se îngrozi.
344
 — Nul ţipă ea, îngenunchind lîngă Tob şi petrecîndu-
şi braţele pe după gîtul lui.
Finea încă pistolul în mîna dreaptă şi-l îndreptă spre
degetele lui Guthrie de la picioare.
— Caroline, rosti el calm, dacă mă împuşti în picior,
asta n-o să atîrne prea mult în favoarea noastră.
Caroline mută pistolul în aşa fel încît Guthrie nu se
mai afla într-un pericol iminent.
— N-o să ie dau voie să frigă cîinele acesta minunat.
Ce idee barbară! Cînd mă gîndesc…
Guthrie îi întrerupse tirada pe un ton ferm, dar
prietenos.
— Taci odată, Caroline!
Acum indienii discutau aprins între ei şi, în cele din
urmă, conducătorul şirului se uită fix la Caroline, aruncă
apoi o uitătură spre Guthrie, scăpă un cuvînt care era
probabil o înjurătură, apoi scuipă jos. În clipa
următoare, grupul de indieni gonea călare în sus pe deal,
în direcţia din care veniseră.
Caroline se ridică încet în picioare.
— Ce s-a întîmplat? De ce au plecat?
Guthrie oftă, puse puşca înapoi în suportul ei şi
smulse pistolul din mîna Carolinei cu o mişcare cam
bruscă.
— Crede-mă, tigroaico, nu ţi-ar fi plăcut să rămînă la
345
cină.
— Vreau să ştiu ce i-a făcut să plece, Guthrie.
El îşi înfipse nervos pistolul la brîu.
— Cred că s-au gîndit că am destulă bătaie de cap cu
grija unei femei încăpăţînate ca tine şi au hotărît că nu e
cazul să mă mai supere şi ei.
Caroline deschise gura, apoi o închise ia ioc. Guthrie
o ridică în şa şi-i puse frîul în mînă.
— Or să se mai întoarcă? îşi făcu ea curaj să întrebe,
după ce trecu mai mult timp şi luminişul înflorit
rămăsese departe în urma lor.
— Probabil că nu, răspunse Guthrie, în afară de cazul
în care n-au noroc la vînătoare, desigur. S-ar putea ca
Tob să li se pară, pînă la urmă, destul de bun, dacă nu
găsesc vreo căprioară, două.
— Chiar l-ar mînca?
Gura Carolinei se umplu de acid şi, fiind prea doamnă
ca să scuipe, înghiţi.
— Fript în tigaie, pe grătar sau fiert, răspunse Guthrie,
mijindu-şi ochii să cerceteze dacă există vreun pericol în
zare.
— Ai avut cu ei o discuţie lungă, remarcă ea.
Simţea nevoia să audă sunetul reconfortant al unei
voci de om.
— Şi cred că aţi vorbit despre mine.
346
 Guthrie zîmbi spre ea.
— Ai dreptate, tigroaico. Le-am spus că, deşi arăţi
destul de bine pe dinafară, pe sub haine eşti plină de
bube cu puroi. Indienii au oroare de bolile albilor şi, pe
bună dreptate. Cînd au văzut că pui mîinile pe cîine, s-
au gîndit, probabil, că era şi el contaminat.
Caroline înghiţi din nou.
— A fost o tactică inteligentă, deşi dezgustătoare,
aprecie ea.
El duse mîna la borul pălăriei.
— Mulţumesc, doamnă, replică el. Am riscat, sperînd
că n-or să mă străpungă cu suliţa, pentru ca apoi să te
dezbrace ca să se convingă.
Trupul zvelt al Carolinei se cutremură din nou.
— Presupun că ar trebui să-ţi fiu recunoscătoare, rosti
ea zîmbitoare. Unii ar putea fi de părere că mi-ai salvat
viaţa.
— Unii, da, aprobă Guthrie şi, cu asta, subiectul fu
declarat închis.
Merseră în continuare, urcînd din ce în ce mai sus pe
munte unde se vedeau, din loc în loc, petice de zăpadă
murdară şi vîntul sufla rece ca gheaţa.
Caroline tremura deja cînd se opriră pentru noapte
într-un loc uitat de Dumnezeu, unde erau numai stînci şi
unde singurul adăpost vizibil era o peşteră din coasta
347
muntelui. Numai Dumnezeu ştie ce se putea afla
înăuntru, vreun animal trezit din hibernare.
Guthrie descălecă, îi dădu frîul Carolinei şi scoase
puşca din teaca sa de sub şa. Încărcă arma, după care
porni cu paşi hotărîţi înspre peşteră.
Neliniştită, Caroline strigă în urma lui:
— Nu e pe-aici vreo staţie de diligenţă unde am putea
înnopta?
Guthrie îi aruncă peste umăr o privire aspră, apoi
pătrunse în peşteră. Peste cîteva clipe, era din nou afară.
— Nu e nimic înăuntru, spuse el, rezemînd puşca de
trunchiul unui copac aflat lîngă gura peşterei. Adună
nişte lemne de foc.
Caroline coborî de pe cal.
— Dacă este vizuina vreunui animal periculos?
Se apropie de Guthrie, care se dezbrăcase de haină şi
acum îşi sufleca mînecile.
— Imaginează-ţi, numai ce se va întîmpla dacă se
întoarce de la vînătoare şi ne găseşte înăuntru?
Guthrie zîmbi strîmb şi scutură din cap.
— Nu-ţi face griji, tigroaico. Nu există nici o vietate
înăuntru, în afară de nişte păienjeni şi cîţiva şobolani.
— Îmi faci viaţa grea în mod intenţionat, îl acuză
Caroline cu răceală, cercetînd deja împrejurimile cu
privirea să găsească lemne potrivite pentru foc.
348
 El ridică din umeri şi dădu din mîini a neputinţă.
— Ţi-am spus că drumul prin sălbăticie nu este
potrivit pentru o lady, dar n-ai vrut să mă asculţi.
Caroline îi întoarse spatele şi plecă să-şi vadă de
treaba ei, întrebîndu-se de ce era aşa de supărată. Avea
chef să se certe cu Guthrie, să facă scandal.
Cînd se întoarse la tabără cu primul braţ de crengi şi
rădăcini uscate, el scosese şeile şi hamurile de pe cai şi
îi priponise să pască. Stătea aşezat pe călcîie ca un
indian, cu spatele rezemat de un copac şi muşchii
braţului drept i se încordau în timp ce se străduia să
ascută un băţ.
Caroline îi trînti lemnele în poală, apoi rămase cu
ochii ţintă la el şi cu mîinile puse în şolduri.
— Poftim, spuse ea, folosind un ton provocator.
El puse un băţ şi cuţitul deoparte şi se ridică în
picioare. Dar, în loc de furie, în ochii lui se citea o
compasiunea blîndă, ciudată.
— E-n ordine, Caroline, spuse el. Acum eşti în
siguranţă. N-o să-ţi facă nimeni nici un rău.
Ea înţelese abia atunci că luase teama drept furie,
începu să plîngă încet şi Guthrie o luă în braţe.
Caroline îşi reveni brusc şi suspină.
— E din cauză că am citit cărţile acelea îngrozitoare.
Şi însuşi logodnicul lui Miss Phoebe a fost omorît de un
349
războinic shoshone…
Guthrie îi luă bărbia în palmă.
— Eu o să te apăr, tigroaico, spuse el.
Apoi se aplecă şi o sărută tandru, uşor, pe buze.
Contactul acesta era de ajuns ca s-o facă să tînjească
după mai mult, şi îşi petrecu braţele pe după gîtul lui.
El mormăi ceva, după care o împinse de lîngă el.
— Mai adu lemne, porunci el, ocolindu-i privirea.
Caroline se simţi ofensată, dar avea mîndria ei.
Ridică bărbia şi plecă să mai caute crengi uscate şi
coajă uscată de copac. Cînd veni înapoi, tabăra era
instalată şi focul ardea vesel, dar nici Guthrie, nici caii
nu se vedeau nicăieri.
La început, vechea teamă a Carolinei, că va fi
abandonată, îi săgetă prin minte, dar pe urmă se gîndi că
el găsise, probabil, un ochi de apă prin apropiere şi
dusese caii acolo. Clipi în clipa cînd auzi trosnetul unei
împuşcături, după care lăsă lemnele jos din braţe şi se
întoarse în pădure să mai aducă.
De ce era mereu treaba ei să adune lemne de foc, nu
ştia. Mai aduse încă trei braţe înainte ca Guthrie să se
întoarcă la tabără, cu caii de căpăstru şi cu un vînat în
mînă. Spre mulţumirea ei, animalul fusese deja jupuit şi
curăţat.
Caroline mai era şi-acum supărată fiindcă el o
350
respinsese mai devreme, aşa că nu scoase o vorbă. Dar
ochii lui Guthrie o priveau cu căldură, cu înţelegere şi
amuzament, făcînd promisiuni pentru noaptea ce urma
să vină. El scoase tigaia pe care o purta mereu cu el,
laolaltă cu ibricul de cafea şi o cutie plată, în care ţinea
boabele şi se apucă să pregătească cina.
Caroline se plimba de colo-colo, încercînd să
ocolească întrebarea, dar pînă la urmă tot o puse.
— Nu mă vrei, Guthrie?
El umplu ibricul cu apă din bidon, adăugă boabele de
cafea şi îl puse în foc să fiarbă, înainte să ridice ochii
spre ea.
— Ba da, tot timpul, răspunse el morocănos, tăind cu
pricepere bucăţi de carne, pe care le aşeză apoi în tigaie.
S-ar putea să te afli într-o situaţie delicată, tigroaico. Şi,
dacă e aşa, ai nevoie de mîncare bună, de adăpost şi de
odihnă. Ce fel de bărbat aş fi dacă aş petrece ultimele
ore de lumină făcînd dragoste cu tine, şi te-aş lăsa pe
urmă să te culci nemîncată?
Caroline înghiţi în sec. Surorile Maitland fuseseră
mereu foarte generoase cu ea, dar nu avusese niciodată
ocazia să aibă în preajmă un bărbat care să-i poarte de
grijă. Nici măcar Seaton Flynn nu făcuse asta, constată
ea acum.
— Probabil că mă socoteşti cam neînfrînată.
351
 El izbucni în rîs şi se ridică în picioare, lăsînd carnea
să se frigă deasupra flăcării scăzute a focului.
— Este o calitate pe care eu o admir la o femeie,
răspunse el, frecîndu-şi palmele de coapse.
Caroline se simţi extrem de jenată, cînd se gîndi la tot
ce făcuse cu bărbatul acesta. Şi avu o senzaţie ascuţită
de panică, de parcă simţea că legătura dintre ea şi
Guthrie avea să ajungă la capăt în curînd. Momentul în
care se întîlniseră cu indienii îi sugerase cu cîtă uşurinţă
puteau fi despărţiţi. Poate că data următoare avea să fie
pentru totdeauna.
— Ţine-mă în braţe, spuse ea, tremurînd şi Guthrie o
lipi de trupul lui.
Ea puse obrazul pe pieptul lui şi-i auzi inima cum
bate, puternic şi egal, sub urechea ei. „Te iubesc,
Guthrie Hayes”, gîndi ea, cuprinsă de o tristeţe dulce.
Sentimentul era acelaşi cu sentimentul pe care-l
simţise înainte să fie nevoită să le lase pe Emma şi pe
Lily în trenul cu orfani.

CAPITOLUL 16
Guthrie o sărută pe Caroline cu multă tandreţe, lăsînd-
o cu genunchii moi şi cu inima bătînd de două ori mai
repede decît de obicei. Cînd se desprinse de ea, mîna lui
întîrzie sub bărbia ei şi degetul lui aspru îi trecu peste
352
buze.
— O să facem dragoste mai tîrziu, tigroaico, îi spuse
el. După cină. Vreau ca, după ce am început, să nu mă
mai opresc decît după ce voi fi total epuizat.
Pielea Carolinei se înfioră. Sfîrcurile i se întăriră pe
sub bluză şi se simţea umedă şi caldă, gata pregătită
pentru el. Guthrie coborî mîna pe sînul ei şi-l mîngîie cu
blîndeţe, apoi se răsuci pe călcîie, oftînd, şi se îndepărtă
de ea.
Pe toată durata cinei, Caroline se simţi atît de excitată,
încît abia gustă din mîncare.
— Este vreo apă prin apropiere? întrebă ea, după ce îi
dădură resturile lui Tob, care aşteptase răbdător,
scîncind din cînd în cînd.
— La vreo cincizeci de yarzi în spatele copacilor de
colo, răspunse Guthrie, arătînd direcţia cu capul.
Cînd ridică ochii spre ea, Caroline îi văzu flacăra din
priviri.
Emoţionată ca o mireasă, Caroline îşi smulse ochii de
pe el, se ridică în picioare şi scoase săpunul de pe fundul
sacoşei ei. Apoi îşi croi drum printre mesteceni, pini şi
brazi, auzind susurul pîrîului cu mult înainte de a ajunge
la el.
Apa era incredibil de rece – Caroline era sigură că o
cît de mică scădere a temperaturii ar transforma-o în
353
gheaţă – dar se dezbrăcă şi se spălă bine pe tot corpul.
Cînd se întoarse în tabără, tremura toată şi pielea îi era
roşie de frig.
— O să ai noroc dacă n-o să faci pneumonie, o certă
Guthrie, dar nu părea furios.
Ochii lui zîmbeau şi colţul gurii era ridicat în unghiul
acela care făcea mereu să se contracte un muşchi din
adîncul inimii Carolinei. El o înveli cu o pătură, o luă de
mînă şi o conduse în peşteră.
Acolo, el făcuse deja un pat din frunze proaspete şi
iarbă, pe care le acoperise cu o pătură. Cum focul era
aproape, o parte din căldura lui ajungea pînă la ei, dar
Caroline ştiu că nu flacăra lui era cea care o încălzea în
timp ce Guthrie îi scotea hainele de pe ea pînă la ultima.
Cînd ea rămase goală, el o culcă pe pat şi o acoperi cu
o pătură nouă, probabil cumpărată în Laramie, după care
se apucă să se dezbrace. Caroline observă că puşca era
pusă la îndemînă şi, după ce-şi dădu centura jos, Guthrie
puse şi pistolul aproape.
Lumina focului dansa pe pielea lui, dîndu-i o
frumuseţe sălbatică; el se întinse lîngă ea şi aroma de
iarbă şi frunze strivite se suprapuse cu mirosul lui, un
amestec puternic masculin de mosc, aer proaspăt şi
sudoare.
Cu o mînă, el îi despleti părul Carolinei, apoi i-l
354
pieptănă cu degetele răsfirate şi-n tot acest timp, nu-şi
dezlipi ochii de ochii ei.
Noaptea părea fermecată şi vocea Carolinei sună
răguşit, fiindcă emoţia îi strangulase gîtul.
— O să ajungem în Cheyenne mîine? reuşi ea să
întrebe şi constată, umilită, că lacrimile i se adunaseră în
gene.
Voia să-l găsească pe Flynn şi să limpezească
lucrurile cu legea, dar, totodată, ura gîndul că urma să-l
împartă din nou pe Guthrie cu lumea.
El îi atinse buzele cu buzele lui.
— Poimîine, dacă nu ne întîrzie vreun necaz.
Guthrie o sărută pe pleoape, după care gura lui îi
atinse obrazul, ud de lacrimile ei. Vocea lui deveni
guturală, ca un murmur răguşit.
— Dacă n-ar fi apărut indienii, ţi-aş fi făcut un pat din
flori sălbatice şi te-aş fi iubit atunci şi acolo.
Caroline îi prinse buza între dinţi şi o muşcă uşor.
— Ummmm. Ai suflet de poet, Guthrie Hayes, deşi
nimeni n-ar bănui cînd se uită la tine.
El pufni în rîs.
— Asta a fost o insultă sau un compliment?
— Tu hotărăşti.
Zîmbind ispititor, ea-şi puse braţele pe după gîtul lui,
numai ca el să o poată prinde de încheieturi şi să i le
355
apese pe pătură, mult deasupra capului. Mişcarea îi
împinse sînii în sus, total vulnerabili, cu sfîrcurile
zvîcnind către Guthrie, care se aplecă să-i guste cu un
geamăt de plăcere.
Caroline se arcui de spate şi suspină uşor. Mîna lui
Guthrie coborî de sub sînii ei pe coapse, îndemnînd-o să
le despartă.
Ea se supuse, tremurînd şi respiraţia i se tăie cînd el o
cuprinse cu mîna, plin de îndrăzneală. Apoi, brusc, el îşi
alunecă degetele în trupul ei, în timp ce podul palmei o
mîngîia ritmic, făcînd-o să respire sacadat şi să-şi
unduiască şoldurile.
Ea-i suspină numele, prea disperată să mai aştepte,
prea mult dorind contactul cel mai intim. Probabil că şi
el simţea aceeaşi dorinţă, fiindcă se ridică deasupra ei şi
o pătrunse adînc.
Caroline ţipă triumfător şi-şi ridică şoldurile să-l
primească, rătăcind cu mîinile în neştire pe spatele lui.
Dragostea lor fu rapidă şi încrîncenată, încheindu-se cu
coliziunea dezastruoasă a două universuri şi strigătele
lor de eliberare se pierdură în liniştea profundă din jur.
La mult timp după ce se prăbuşiseră epuizaţi în patul
lor, cu trupurile încleştate încă, Guthrie ridică faţa de pe
gîtul Carolinei şi şopti întretăiat:
— Dacă o ţinem tot aşa, tigroaico, o să mor de tînăr.
356
 Ea-l sărută pe pieptul umed, acoperit de păr.
— Tînăr, dar fericit, îl tachină ea.
El pufni în rîs şi o numi într-un fel care, în alte
circumstanţe, ar fi fost o insultă, după care se aplecă din
nou peste gura ei şi minunata bătălie începu de la capăt.
Era aproape dimineaţă cînd rămaseră fără vlagă şi fără
pasiune şi se lăsară pradă somnului.
Caroline fu trezită de Tob, care o lingea pe faţă. Îl
împinse, morocănoasă, şi se ridică în capul oaselor,
ţinînd pătura cu o mînă, să-şi acopere sînii. Guthrie nu
mai era în pat, dar îl putea auzi fluierînd undeva prin
apropiere.
Amintindu-şi de noaptea care trecuse, Caroline fu
cuprinsă de remuşcări şi smulse, nervoasă, hainele de pe
podeaua peşterii, apoi se îmbrăcă pe sub pătură.
— S-ar zice că sînt tot mai versată, mormăi ea pentru
sine, în timp ce se smulgea din pături şi se ridica în
picioare.
Guthrie pregătea ceva de mîncare pe foc şi, ridicînd
ochii, zîmbi cînd o văzu pe Caroline apropiindu-se de
el.
— Nu spune nimic, o avertiză el, bine-dispus, apoi
turnă cafea într-o cană şi i-o întinse. Bea asta şi ţine-ţi
gîndurile pentru tine pînă ce reuşeşti să fii politicoasă.
Caroline luă cana din mîinile lui şi o duse la gură,
357
întrebîndu-se cum de era posibil să fie fermecată de
felul în care o iubea Guthrie noaptea şi, să regrete totul
atît de profund la lumina zilei. Sorbi cu zgomot şi privi
curioasă înspre bărbatul acela care era minunea şi
nenorocirea ei, în acelaşi timp.
El aşeză bucăţile ce păreau a fi peşti cu o spatulă
improvizată pe două farfurii de tablă şi îi întinse una
Carolinei. Ea o luă, apoi se răsuci pe călcîie şi se
îndepărtă, păşind apăsat, după care se aşeză pe un
trunchi de mesteacăn căzut la pămînt.
Guthrie rămase acolo unde era şi-şi mîncă porţia în
tăcere. După ce termină de mîncat, el îşi spălă farfuria şi
furculiţa cu apă din bidon şi le puse la loc în desagi.
Caroline, căreia îi era greaţă, ciuguli din peşte,
plimbîndu-l de colo-colo prin farfurie. Se simţi uşurată
cînd, în cele din urmă, Guthrie veni şi îi luă farfuria din
poală, îi dădu resturile lui Tob şi, după ce spălă
ustensilele, le puse la locul lor.
Guthrie înşeuă caii, iar Caroline îşi termină cafeaua de
băut şi scutură păturile.
Mai tîrziu în dimineaţa aceea, zăriră din nou grupul de
indieni Shoshone pe care-i întîlniseră mai înainte. Din
fericire, indienii păstrară distanţa, dar Caroline încă mai
simţi fiori reci pe şira spinării mult timp după ce pieile
roşii dispăruseră din vedere.
358
 Pe măsură ce Caroline şi Guthrie urcau pe munte mai
sus, aerul era tot mai rece şi tot mai greu de respirat.
Cînd ajunseră la trecătoarea pe care o căuta Guthrie,
Caroline nu ştia dacă se se bucure sau să se întristeze.
Urmau să ajungă curînd în Cheyenne şi, cu ajutorul
lui Dumnezeu, aveau să-l prindă pe Flynn şi să-l predea
autorităţilor. După aceea, nu mai exista nici un motiv
pentru Guthrie să rămînă alături de Caroline – în afară
de cazul în care ea i-ar mărturisi cu sinceritate că purta
în pîntece copilul lui.
Ea oftă, în timp ce iapa ei păşea răbdătoare în spatele
lui Tob şi al calului lui Guthrie pe cărarea stîncoasă.
Piscuri cu căciuli albe se ridicau pe o parte şi de alta, şi
din loc în loc, încă mai zăceau petice de zăpadă.
Se opriră în jurul prînzului pentru nelipsita porţie de
pastramă. Caroline nici n-o mai gustă – şi ceva special
păstrat de Guthrie ca surpriză – o bucată de pîine albă,
făcută de Callie, învelită în pînză.
Caroline smulse nerăbdătoare porţia ei din mîna lui
Guthrie şi el zîmbi ciudat spre ea.
— Imediat ce ajungem în Cheyenne, spuse el, o să te
tratez cu o cină adevărată.
Cum Caroline scăpase de senzaţia de greaţă şi trecuse
peste momentul de tristeţe, zîmbi spre el.
— Cred că eu ar trebui să plătesc, fiindcă nu am fi
359
ajuns aici dacă n-aş fi fost eu.
Zîmbetul lui Guthrie se topi şi el se încruntă.
— Caroline, spuse el, punîndu-şi mîinile în şolduri, eu
sînt bărbatul şi tu eşti femeia. Asta înseamnă că eu o să
plătesc.
Carolinei îi plăcea pîinea făcută de Callie, care era
doar puţin uscată şi nu prea avea chef de ceartă.
— Asta e o prostie, spuse ea amuzată. Dacă nu m-ai fi
cunoscut pe mine, nici n-ai fi aici. Ai fi acasă, în Bolton
şi ai munci în mină. De ce să plăteşti tu tot timpul, cînd
călătoria aceasta n-a fost deloc ideea ta?
El oftă şi-şi masă ceafa cu o mişcare exasperată.
— Ţi-am spus deja. Eu sînt bărbatul. Eu plătesc, eu
dau ordinele şi eu iau hotărîrile.
Deodată, conversaţia nu mai era deloc amuzantă.
— La stai puţin, îl întrerupse Caroline, terminînd de
mîncat pîinea şi scuturîndu-şi palmele de firimituri. Nu
sîntem căsătoriţi, domnule Hayes, şi chiar de-am fi, nu
ţi-aş permite, cu siguranţă, să comanzi tu în toate!
Guthrie era acum faţă în faţă cu Caroline, aproape nas
în nas cu ea. O împunse cu degetul în piept.
— Dacă porţi în pîntece copilul meu, vei fi soţia mea.
— Vrei să spui că n-am de ales? se răsti Caroline, cu
vîrfurile pantofilor lipite de vîrfurile cizmelor lui
Guthrie.
360
 El stătu o clipă pe gînduri.
— Chiar aşa, rosti el cu hotărîre.
Caroline miji ochii şi se aplecă spre el. El se încruntă
la Caroline, dar ea nu bătu în retragere.
— Ei bine, dacă aşa ai de gînd să te comporţi ca soţ,
n-o să mă mărit în nici un caz cu tine.
— Ce vorbeşti? răcni Guthrie. Dacă tu crezi că o să
creşti copilul meu fără mine, eşti nebună. Un copil este
cel mai important lucru pe care îl poate face un bărbat
şi, pe Dumnezeul meu, n-o să te las să faci din copilul
acesta un sclifosit de dascăl!
— Ce e rău în a fi dascăl? răcni Caroline, la rîndul ei,
dar tonului ei îi lipsea oarecum convingerea, din cauza a
ceva ce spusese Guthrie.
„Un copil este cel mai important lucru pe care îl
poate face un bărbat”. Nu întîlnise şi nu citise niciodată
despre un bărbat care să gîndească în felul acesta.
Acum, degetul lui Guthrie împungea pieptul lui, în loc
de pieptul Carolinei.
— Fiul meu o să mă ajute să conduc compania mea
minieră.
Caroline arcui o sprînceană.
— Şi dacă fiul tău o să fie o fiică? Şi dacă nu există
nici un copil?
Guthrie rămase o clipă tăcut şi arăta de parcă fusese
361
pălmuit sau călcat pe degetul de la picior. Dar, după o
clipă, îşi reveni.
— Oricum, n-aş vrea ca vreuna din fiicele mele să
ajungă să predea la şcoală. Iar dacă nu există nici un
copil, tigroaico, înseamnă că n-o să mai avem nici o
problemă, fiindcă n-o să ne căsătorim.
Fu rîndul Carolinei să fie şocată, deşi nu-şi putea da
seama de ce o surprindea afirmaţia lui.
El spusese destul de clar că singurul motiv pentru care
era cît de cît interesat să se însoare cu Caroline era acela
de a-i da copilului său un nume.
— Oh, spuse ea încet şi făcu un pas înapoi.
Guthrie cîştigase runda aceea şi ea spera că era
încîntat de victorie. Cînd se răsuci să plece, cu intenţia
de a încăleca din nou pe iapa ei şi a porni întins către
Cheyenne, el întinde mîna şi o apucă de braţ.
Strînsoarea lui era fermă, dar nu dureroasă.
— Îmi pare rău, spuse el cu voce guturală. N-ar fi
trebuit să ridic tonul la tine.
Caroline fu încă o dată surprinsă. Ce enigmă era
bărbatul acesta, care-i dădea porunci dictatoriale într-o
clipă, pentru ca apoi să se scuze fiindcă ţipase la ea. În
plus, încă nu uitase convingerea lui că a da viaţă unui
copil era lucrul cel mai important pe care-l putea face un
bărbat.
362
 Aşa confuză cum era, Caroline fu pe-aproape să-i
spună că nu tonul lui o rănise, dar nu reuşi s-o facă. Nu
putea să-l lase să vadă cît de mult o durea faptul că el nu
se gîndea să se însoare cu ea decît dacă era forţat s-o
facă de unul dintre principiile lui morale.
— Dă-mi drumul, spuse ea şi Guthrie îi mai făcu o
surpriză.
Se supuse imediat.
Încălecară pe cai şi merseră în tăcere, fără să spună
nimic pînă ce ajunseră pe marginea canionului, de unde
priviră în jos şi zăriră o cabană mică de lemn, cuibărită
între pini, brazi şi mesteceni, din coşul căreia se ridicau
în sus fuioare de fum. Mai era acolo un hambar şi o
fîntînă şi începuturile unei grădini de zarzavat,
împrejmuită cu grijă cu un gard de sîrmă împletită.
Cîteva oi şi vite păşteau împreună pe o pajişte înverzită
din apropiere.
În faţa cabanei, doi cai înşeuaţi, unul pătat, unul
roşcat, aşteptau răbdători. Totul părea atît de senin, iar
Caroline îşi dorea să stea de vorbă şi cu altcineva în
afară de Guthrie, dar cînd vru să pornească în jos pe
pantă, el întinse mîna şi apucă frîul calului ei, oprind-o.
— Stai liniştită, porunci el şi, chiar şi Tob, care, în
mod normal ar fi lătrat, tăcu.
Hohote de rîs aspru urcau pînă la ei pe panta acoperită
363
cu păpădii şi Caroline se încruntă cînd îşi dădu seama că
uşa cabanei era deschisă. Era ciudat, fiindcă cele mai
multe femei aveau grijă să nu lase muştele să între în
casă. Iar în casa aceea locuia cu siguranţă o femeie;
Caroline vedea rochii puse la uscat pe o frînghie.
— Ce s-a întîmplat? şopti ea.
Guthrie scutură din cap.
— Nu ştiu. Dar ceva nu este în ordine.
Abia terminase de vorbit cînd se auzi ţipătul unei
femei şi apoi două focuri de armă. Caii nechezară şi
scuturară din cap, speriaţi de zgomot.
Caroline trase brusc aer în piept şi-şi duse mîna la gît,
chinuită de spaimă.
Guthrie scoase puşca din teaca de sub şaua lui şi o
încărcă. Apoi porunci, fără să privească spre Caroline:
— Stai aici.
Caroline rămase încremenită în şa, privind în urma lui
Guthrie, care cobora panta grăbit. Se auziră din nou;
hohote de rîs bărbătesc în cabană, apoi femeia ţipă din
nou.
Caroline strînse pleoapele şi se rugă. „Dumnezeule,
ajut-o pe biata femeie. Şi, te rog, nu lăsa ca Guthrie să
păţească ceva”.
Guthrie descălecă aproape din mers. Se strecură în
fugă prin iarba înaltă pînă la cabană, strîngînd puşca în
364
mîini.
Ajungînd la uşă, o dădu de perete cu o lovitură de
picior.
Imediat se auzi o împuşcătură venită dinăuntru şi
Caroline văzu îngrozită cum Guthrie se împletici şi
căzu. Fusese lovit!
La naiba cu avertismentul lui; Caroline se năpustise
deja în galop la vale, cînd Guthrie se ridică din nou în
picioare, îndreptă puşca spre uşa cabanei, şi trase două
focuri. Caii nervoşi ai tîlharilor tresăriră şi o rupseră la
fugă.
Ea atinse pămîntul fugind sau, mai bine zis,
împleticindu-se, cu panglicile din coadă zburînd în urma
ei.
— Guthrie! ţipă ea.
Acum, că era mai aproape, putea să vadă pata de
sînge care se lărgea să-i cuprindă tot pieptul de la
cămaşă.
— La dracu’, strigă el aspru, stai acolo!
Caroline nu dădu nici o atenţie spusele lui şi, cînd el
păşi cu precauţie în cabană, ea era chiar în spatele lui.
Doi bărbaţi zăceau morţi pe podeaua goală de lemn,
în timp ce o femeie blondă, cam de vîrsta Carolinei,
stătea ghemuită într-un colţ, lîngă vatra focului. Partea
din faţă a rochiei ei simple de stambă era sfîşiată şi ea se
365
uita la Guthrie cu ochi mari şi goi.
Caroline păşi peste trupurile moarte ale tîlharilor ca să
ajungă la femeie şi îngenunche lîngă ea.
— E-n ordine acum, spuse ea cu blîndeţe, punîndu-şi
braţul pe după umerii ei firavi, tremurători. Noi n-o să-ţi
facem nici un rău.
Guthrie puse puşca jos. Apăsîndu-şi o mînă pe umărul
rănit, el se uită în jos la cei pe care îi omorîse cu o
expresie pe care Caroline nu i-o putu descifra. Ea ştia
destul de bine că nu era pentru prima dată cînd el lua
viaţa unui om.
O bătu uşor pe mînă pe femeia care nu spunea nimic
şi se ridică în picioare.
— Lasă-mă să mă uit la rana aceea, îi zise ea lui
Guthrie.
Se uită la ea cu o privire ciudată, rătăcită, timp de
cîteva clipe, de parcă n-ar fi recunoscut-o, apoi se
clătină aproape imperceptibil pe picioare. Caroline se
repezi spre el şi-l apucă de umeri şi mîinile i se pătară
de sînge.
El o împinse cu un aer absent, apucă unul dintre
cadavre de guler şi-l tîrî afară. Abia după ce făcu la fel
şi cu celălalt cadavru, intră, împleticindu-se, înapoi în
cabană. Era îngrozitor de palid şi Caroline se temu să nu
fie pierdut prea mult sînge ca să poată supravieţui.
366
 Trase un scaun de la masa de stejar în mijlocul
camerei şi-l forţă să se aşeze pe el. Muşcîndu-se de
buză, ea îi descheie cămaşa şi o dădu la o parte de pe
piept.
La vederea rănii sfîşiate, se clătină pe picioare şi simţi
un nod în gît. Caroline înghiţi cu greutate şi închise
pentru o secundă ochii, rugîndu-se să capete putere.
Apoi, cu gesturi hotărîte, se întoarse către femeia care se
ridicase din colţul cabanei şi stătea cu mîinile apăsate pe
gură.
Uitîndu-se spre ea, Caroline ştiu că ea ţipa în tăcere,
dar nu avea acum timp s-o liniştească. Guthrie sîngera şi
era în pericol de moarte.
— Îmi trebuie apă fiartă, îi spuse Caroline gazdei, cu
o voce calmă şi fermă.
Apoi se forţă să-şi concentreze atenţia spre rană.
— Şi nişte whisky, dacă ai, şi un cuţit bine ascuţit. Şi
nişte pînză curată pentru bandaje.
Cu mişcări înţepenite, femeia luă o găleată veche de
tablă şi ieşi afară.
Caroline se aplecă să se uite în ochii lui Guthrie,
ţinîndu-i faţa în palme. El era doar pe jumătate conştient
şi ea era sigură că nu o recunoştea.
— Fă bine şi rezistă, Guthrie Hayes, porunci ea,
luptîndu-se să-şi reţină lacrimile de frustrare şi teamă.
367
Nu cumva să îndrăzneşti să mori acum. Dacă faci asta, o
să-mi petrec tot restul zilelor în închisoare, iar Flynn o
să scape bine-mersi!
El zîmbi prosteşte, deşi Caroline era sigură că el habar
n-avea ce spusese ea şi îl sărută apăsat pe frunte înainte
să se îndrepte de spate şi să înceapă să se uite prin
cabană după lucrurile de care avea nevoie. Nu se putea
baza pe stăpîna casei; biata femeie era în pragul unei
crize.
Dar aceasta se întoarse cu găleata, puse un vas mare
pe sobă şi turnă apă în el. Apoi deschise uşa de la sobă
şi puse lemne pe foc.
— Mă cheamă Penny Everett, spuse ea.
Avea o voce deosebită, melodioasă.
— Eu sînt Caroline Chalmers, răspunse Caroline cu
gîndul în altă parte.
Găsise un prosop de vase curat şi-şi dădea osteneala
să oprească sîngele care se scurgea din rana lui Guthrie.
— Şi acesta este domnul Hayes… prietenul meu.
Imediat ce apa se încălzise pe sobă, Penny aduse un
cuţit şi-l ascuţi pe o piatră.
— Nu-l lăsa să cadă, spuse Caroline cîteva clipe mai
tîrziu şi, în timp ce Penny rămase să-l ţină pe Guthrie pe
scaun, ea ieşi să-şi aducă sacoşa
Cînd apa dădu în clocot, se spălă pe mîini cu săpunul
368
ei, apoi aprinse lampa cu cherosen, o puse în mijlocul
mesei şi ţinu lama cuţitului la flacăra ei.
— O să am nevoie şi de un ac şi aţă, mai spuse ea,
trăgînd lampa aproape şi aplecîndu-se să cerceteze rana
cu degetul.
Cînd îl atinse, Guthrie tresări şi Carolinei i se umplură
ochii de lacrimi. Clipi grăbită să le alunge, dar, în
interiorul ei, plîngea.
Operaţia fu de durată, dureroasă şi însîngerată, dar
Caroline reuşi să găsească glontele şi să-l aducă la
suprafaţă. Imediat după aceea, turnă whisky pe un alt
prosop curat şi presă rana, folosindu-l drept compresă.
Penny, care arăta de parcă era gata să leşine, pregătise
deja acul şi un fir lung de aţă albă. Privi apoi, ţinîndu-se
strîns de spătarul scaunului, cum Caroline ţine acul în
flacăra lămpii, aşa cum făcuse şi cu cuţitul, după care
puse aţă în el cu degetele mînjite de sînge.
Cu multă grijă, Caroline se apucă să coasă rana şi, de
fiecare dată cînd acul pătrundea în carnea lui Guthrie, ea
simţea înţepătura în carnea ei. Fiecare geamăt de-al lui o
sfîşia ca dinţii unui animal.
Cînd ajunse la capătul acestei misiuni chinuitoare,
Penny avea pregătit pentru ea un vas mare cu apă
fierbinte. Plină de recunoştinţă, Caroline se spălă pe
mîini şi pe braţe pînă ce le albi din nou. Apoi spălă
369
umărul lui Guthrie, îl şterse cu whisky şi-l bandajă cu
fîşii rupte dintr-un cearşaf.
Caroline şi Penny îl mutară împreună pe Guthrie pe
singurul pat de care dispunea cabana. Cît timp Caroline
îi netezi părul pe frunte şi-i şopti cuvinte de alinare,
Penny îi trase cizmele din picioare şi-l acoperi cu o
cuvertură colorată, scoasă din cufărul aflat în colţul
opus al încăperii.
Cafeaua era pusă la fiert şi, în timp ce Penny rămase
să cureţe masa, Caroline ieşi afară să respire puţin aer
proaspăt.
Dar, cînd ieşi, dădu cu ochii de cei doi tîlhari morţi,
care zăceau aliniaţi, unul lîngă altul, pe pămînt, cu
trupurile acoperite de sînge, în parte al lor, în parte al lui
Guthrie. I se făcu rău şi intră grăbită înapoi în cabană,
după care, nu numai că închise uşa, dar puse şi zăvorul.
— Ce s-a întîmplat? întrebă ea, lăsîndu-se să cadă pe
un scaun de lîngă masă, după care întinse o mînă după
cana de cafea şi una după sticla de whisky.
Penny se aşeză alături de ea, şi îşi adăugă o porţie
generoasă de whisky în cafea, împreună cu zahăr din
belşug.
— Soţul meu a plecat să-l ajute pe un vecin să-şi
construiască un hambar nou. Bărbaţii aceia doi au
apărut azi-dimineaţă, cam la vreo oră după plecarea lui.
370
Ziceau că nu vor decît să-şi adape caii.
Făcu o pauză, trase aer în piept, apoi îl slobozi cu
greutate.
— Aşa au şi făcut. Dar apoi au izbit cu piciorul în uşa
de la cabană şi… şi au intrat după mine.
Caroline întinse mîna şi o aşeză peste mîna lui Penny,
încurajînd-o tacit să continue cînd se simţea pregătită.
— M-au îmbrîncit peste masă şi m-au ţinut acolo.
Ochii lui Penny se umplură de lacrimi.
— Şi… şi mi-au ridicat fusta.
Caroline o strînse uşor de mînă.
Penny începu să suspine, aparent necăjită pentru
corsajul rupt al rochiei.
— M-au pipăit peste tot. Unul dintre ei a pus… a
făcut ceva îngrozitor. Mi-a fost atît de frică, încît am
crezut că o să mor. Pe urmă, a venit prietenul tău şi s-au
împuşcat…
— E-n ordine, Penny. Acum s-a terminat.
— Nu este în ordine! se tîngui tînăra femeie: William
al meu n-o să mă mai vrea acum!
Se smulse de pe scaun, cuprinzîndu-şi umerii cu
braţele, cu privirile rătăcite de repulsie şi groază.
— O baie! Trebuie să fac o baie fierbinte, fierbinte!
Caroline se ridică în picioare, o luă pe Penny pe după
umeri şi o împinse cu blîndeţe înapoi pe scaun.
371
 — Stai liniştită aici şi bea-ţi cafeaua.
Mai adăugă puţin whisky în cana lui Penny.
— Îţi aduc eu apă pentru baie.
Caroline aduse găleţi de apă şi le răsturnă în toate
oalele şi cratiţele de care dispunea Penny, le puse să se
încălzească pe sobă şi, într-un tîrziu, femeia putu să se
afunde într-un lighean mare, aşezat lîngă foc şi se apucă
să se spele.
— Precis îţi este foame, spuse Penny.
Caroline n-avea nevoie să se uite la ea ca să ştie că se
freca de să-şi ia un rînd de piele, în încercarea de a
îndepărta senzaţia lăsată de atingerea mîinilor celor doi
tîlhari.
Ultimul lucru pe care l-ar fi vrut Caroline era
mîncarea, iar Guthrie cu siguranţă nu era în stare să
mănînce ceva, dar Tob era, probabil, lihnit de foame, ca
să nu mai spunem cît era de nedumerit şi de speriat.
— Aş putea găsi ceva să-i dau cîinelui meu? întrebă
ea.
— A mai rămas ceva din tocana de aseară în cuptor,
răspunse Penny. O păstrasem pentru masa de azi, de la
prînz, dar îmi închipui că de-acum este aproape acrită.
Caroline luă cratiţa smălţuită din cuptor, apucînd-o cu
şervetul, să n-o ardă şi o duse afară. Tob îi ieşi imediat
în întîmpinare, scheunînd şi fluturîndu-şi coada.
372
 Adînc mişcată, Caroline se aşeză pe treapta de la
intrare şi aşteptă pînă ce cîinele termină de mîncat,
mîngîindu-l pe cap şi pe blana lucioasă de pe spate.
Tresări cînd observă că începe să se lase întunericul;
fusese prea preocupată de rana lui Guthrie ca să observe
trecerea timpului. Spera numai să fi făcut totul cum
trebuie.
Un lucru era sigur: Guthrie nu era în afară de orice
pericol. Ea curăţase rana, scosese glontele şi cususe rana
adîncă rămasă în urma lui, dar precis că muşchii lui
fuseseră sfîşiaţi şi era încă posibil să apară o infecţie.
Sau ca rana să înceapă să sîngereze din nou.
Caroline mîngîie încă o dată cîinele şi intră în cabană.
Penny se îmbrăca deja, ascunsă în umbra de la sobă, iar
Guthrie zăcea nemişcat pe pat, cu trupul scăldat de
sudoare.
Deşi era epuizată şi abia mai putea să se mişte,
Caroline mai aduse apă şi o puse la încălzit. Apoi îl
dezbrăcă pe Guthrie de toate hainele, îngenunche lîngă
pat şi îl spălă pe tot corpul. El părea să se simtă mai bine
după baie şi Caroline îl înveli cu grijă şi-l sărută pe
frunte.
Cînd întoarse capul, o văzu pe Penny spălînd masa
din nou, de data aceasta cu o perie şi apă cu săpun. Avea
faţa întunecată, maxilarul încleştat şi inima Carolinei se
373
frînse pentru ea.
— Penny, rosti ea cu blîndeţe. Trebuie să te odihneşti.
Abia atunci, Caroline îşi dădu seama că nu exista
decît un pat şi probabil că asta se citi pe faţa ei.
— Nu-ţi face griji, îi spuse Penny, continuîndu-şi
treaba. Pot să pun două scaune lipite în loc de pat, iar pe
William n-o să-l deranjeze să doarmă în hambar, avînd
în vedere împrejurările. Tu te-ai putea întinde în pat
lîngă prietenul tău.
Caroline se apropie de Penny şi o apucă de braţ,
făcînd-o să înceteze cu spălatul mesei.
— Nu poţi să îndepărtezi astfel ceea ce s-a întîmplat,
spuse ea cu blîndeţe. Trebuie să iei lucrurile aşa cum
sînt şi să mergi mai departe.
Ochii lui Penny se umplură de lacrimi, dar degetele ei
se relaxară şi lăsară peria să cadă pe masă.
— Am doi copilaşi îngropaţi pe coasta dealului şi n-o
să mai am alţii. Bărbaţii aceia îngrozitori au intrat în
casa mea şi… şi m-au atins. Spune-mi tu, cît ar mai
putea îndura o femeie?
Caroline o prinse de umeri cu blîndeţe şi o strînse la
piept. Cum nu era nimic de spus, tăcu.
— Nu-i aşa că soţul tău ar trebui să se întoarcă acasă
curînd? întrebă Caroline mai tîrziu, în timp ce ea şi
Penny aşterneau masa, la lumina lămpii, pentru o cină
374
simplă, constînd din ouă şi pîine prăjită. Guthrie se
odihnea, deşi pielea îi era fierbinte şi uscată.
Penny întoarse capul într-o parte.
— Cred că trebuie să sosească dintr-un minut într-
altul, spuse ea. Nu ştiu ce o să spună cînd o să vadă
cadavrele alea zăcînd afară.
Cele două femei se aşezară la masă, să mănînce, deşi
Penny nu părea să aibă prea multă poftă. Arunca mereu
priviri către uşă şi tresărea la fiecare zgomot. Caroline
începu să se întrebe cel fel de om era, pînă la urmă,
William Everett.
Terminară cina şi Penny ieşi afară să se îngrijească de
caii lui Guthrie şi Caroline şi să facă celelalte treburi de
seară, iar Caroline rămase să spele vasele şi să-l vegheze
pe Guthrie.
Cînd el deschise ochii, Caroline simţi un val de
speranţă şi, cînd el o apucă de mînă, fu de-a dreptul
fericită. Dar numele pe care îl şopti el nu era al
Carolinei.
— Annie, spuse el, după care îşi pierdu iarăşi
cunoştinţa.

CAPITOLUL 17
Dimineaţa, Guthrie era tot inconştient şi carnea ardea
pe el ca o plită de sobă. Caroline îi spălă faţa cu apă rece
375
în timp ce Penny demontă patul pe care-l încropise din
trei scaune puse în şir şi se îmbrăcă.
— Nu pot să-mi dau seama unde este William, se
nelinişti ea, apropiindu-se de singura fereastră a cabanei
şi aruncîndu-şi ochii afară pe după draperiile de pînză.
Promisese să se întoarcă acasă aseară.
Caroline se gîndi la Seaton Flynn, aflat în libertate pe
undeva prin împrejurimi şi-şi ascunse un fior.
— Sînt sigură că lucrul la hambarul prietenului vostru
a durat mai mult decît se aşteptaseră, asta-i tot, spuse ea.
Cînd întoarse capul de la fereastră, Penny avea o
privire gravă.
— Trebuie să facem ceva cu cadavrele acelea, spuse
ea. Nu le putem lăsa să zacă acolo.
Referirea făcută la cele două cadavre îi tăie Carolinei
şi puţina poftă de mîncare pe care o avusese. Acum nu
mai era în stare nici să bea cafeaua.
— Unde găsesc o lopată?
Penny îi spuse şi Caroline aruncă o privire spre
Guthrie. Nu voia să plece de lîngă el, mai ales că era
vorba de săpat morminte, dar trebuia făcut ceva.
— Să mă chemi dacă se trezeşte sau pare să se simtă
mai rău, o instrui Caroline, apoi ieşi şi se duse la
hambar să găsească lada cu unelte.
Tob i se alătură cu un scurt lătrat de bucurie imediat
376
ce o zări ieşind din cabană şi o urmă pînă la hambar.
Găsi acolo o lopată şi o pînză mare de cort care era,
probabil, folosită pentru a acoperi fînul.
Înveli cadavrele în foaia de cort, apoi plecă să caute
un loc potrivit pentru morminte. Alese o pajişte
acoperită de iarbă, aflată destul de departe de casă,
pentru ca Penny să nu nimerească mereu peste
morminte şi să-şi amintească prin ce trecuse, după care
începu să sape.
Era o muncă grea şi mînerul lopeţii îi jupuia pielea de
pe palme, dar era hotărîtă să ducă lucrul pînă la capăt.
Săpase o groapă adîncă de vreo trei picioare cînd Tob
lătră, anunţînd-o că se apropia un călăreţ.
Caroline ieşi afară din groapă şi rezemă lopata de
trunchiul unui copac. Apoi, frecîndu-şi palmele în
efortul de a le curăţa de pămînt, se îndreptă grăbită spre
cabană.
Penny năvăli afară pe uşa cabanei şi se aruncă în
braţele bărbatului imediat ce acesta descălecă şi
Caroline zîmbi. William se întorsese acasă.
Zîmbetul îi dispăru cînd îl văzu scoţînd pistolul.
Guthrie stătea în prag, îmbrăcat numai cu pantalonii,
rezemat de tocul uşii. Pielea îi era cenuşie de efort, dar
mîna în care ţinea pistolul nu tremura.
— Nu! strigară la unison Caroline şi Penny.
377
 — Aş fi moartă acum dacă n-ar fi fost oamenii
aceştia, William, rosti Penny grăbită, în timp ce
Caroline se repezea spre Guthrie.
Era alarmată de ceea ce vedea în ochii lui; părea un
mort în picioare, lipsit de expresie şi de emoţie.
Acţiunile lui nu porneau din raţiune, ci din reflex.
— Guthrie, şopti ea, alunecînd sub braţul lui să-l
sprijine.
— E-n ordine. El este soţul lui Penny.
Încet, Guthrie lăsă pistolul în jos şi Caroline i-l luă cu
grijă din mînă.
William, un bărbat înalt cu păr castaniu, bogat, şi ochi
de aceeaşi culoare, ridică marginea foii de cort şi se
încruntă cînd văzu cadavrele de dedesubt. Apoi, văzînd
că genunchii lui Guthrie cedează, se repezi să o ajute pe
Caroline să-l ducă înăuntru şi să-l culce în pat.
— Ce naiba s-a întîmplat aici? întrebă el, privind
curios înspre soţia sa.
Caroline puse pistolul lui Guthrie pe masă şi se uită în
altă parte. Penny avea nevoie să fie singură cu soţul ei
pentru a-i explica ce se întîmplase cu o zi mai înainte,
dar Caroline nu voia să mai plece de lîngă Guthrie.
Rana părea infectată şi trupul lui ardea ca focul.
Numai Dumnezeu ştie de unde găsise putere să-şi
tragă pantalonii pe el, să-şi găsească pistolul şi să se
378
împleticească pînă la uşă pentru a apăra casa.
— Te ajut să duci calul la grajd, spuse Penny, luîndu-l
de braţ pe soţul ei.
Aruncă apoi o privire spre Caroline, să capete
încurajare şi Caroline dădu din cap.
După ce Penny şi William ieşiră din cabană, Caroline
dădu la o parte bandajele lui Guthrie şi constată că, în
jurul rănii, carnea era inflamată. Avea să moară curînd,
dacă nu-l vedea un doctor, dar probabil că nu exista nici
unul pe o distanţă de cincizeci de mile.
— Ce să fac? şopti ea, rezemîndu-şi capul de fruntea
lui Guthrie.
Carnea lui ardea ca jarul.
Răspunsul era dureros de clar. Dacă nu-l putea
convinge pe William să se ducă după un doctor şi habar
n-avea ce fel de om era el, fiindcă abia îl cunoscuse,
atunci trebuia să se ducă ea. Singură.
Tocmai luase această hotărîre cînd Penny şi William
intrară în încăpere. El arăta şocat şi chinuit, nici soţia lui
nu arăta prea bine, dar expresia din ochii lui era blîndă
cînd îşi puse pălăria în cui şi se apropie de pat.
— Domnul Hayes are nevoie de un doctor, spuse
Caroline, abia reuşind să vorbească.
William încuviinţă din cap.
— Aşa este, rosti el, oftînd din greu. Penny mi-a spus
379
că te apucaseşi să sapi morminte în poiană. O să termin
eu treaba şi pe urmă plec să-l aduc pe doctorul Elkins.
Nu cred că este doctor cu adevărat, dar îngrijeşte de
multă vreme şi oameni, şi cai.
Caroline voia să plîngă, să ţipe, să protesteze, să ceară
cel mai bun doctor din lume. Dar ştia că doctorul Elkins.
Era mai bun decît nimic, chiar dacă era doctor de cai.
Starea lui Guthrie se înrăutăţea cu fiecare oră care
trecea. Era scăldat în sudoare şi se tăvălea pe o parte şi
pe alta, făcînd cusăturile rănii să se întindă. Din cînd în
cînd striga cuvinte disperate, dar singurul care avea sens
era numele lui Annie.
Trecuse puţin de amiază cînd William termină de
înmormîntat tîlharii – probabil că n-aveau să ştie
niciodată cine erau – şi înşeuă calul să plece după
doctorul Elkins. Le porunci celor două femei să stea în
casă, cu uşa zăvorîtă, pînă ce se întorcea el. Avusese
grijă să verifice dacă puşca şi pistolul lui Guthrie erau
încărcate şi în stare de funcţionare.
Cînd se lăsă seara şi după ce Penny şi Caroline
luaseră o cină frugală constînd din carne de porc sărată
şi biscuiţi într-o tăcere apăsătoare, febra lui Guthrie
crescu. Cum Miss Phoebe şi Miss Ethel spuneau mereu
că oamenii mureau mai ales noaptea, decît în timpul
zilei – şi aveau ani întregi de experienţă care să vină în
380
sprijinul teoriei lor – Caroline era speriată.
Găsi o bucată de pînză curată şi vru să spele din nou
pielea transpirată a lui Guthrie ca să-i mai scadă
temperatura, cînd constată că nu mai era apă.
Luă hotărîtă găleata şi porni înspre uşa cabanei.
— William a spus să stăm înăuntru, o avertiză Penny,
ridicînd o privire îngrijorată de pe cusătura ei.
— Nu stau mult, răspunse Caroline, apoi trase zăvorul
şi ieşi în lumina slabă şi rece a nopţii, lăsîndu-l pe Tob
să între înăuntru ca să stea la sobă. Luna şi stelele nu se
vedeau şi Caroline simţi vîntul îngheţat care cobora de
pe vîrful munţilor. Se înfioră şi îşi croi drum către
fîntînă.
Fredonînd un cîntec vechi pentru a-şi face curaj şi
pentru a alunga îngerul morţii, Caroline scufundă de
mai multe ori găleata în fîntînă, apoi o aduse la
suprafaţă. Cînd se răsuci să plece spre casă, se izbi,
practic, de Seaton Flynn.
Inima i se opri cînd ridică privirea spre el
recunoscîndu-i trăsăturile întunecate chiar şi în lumina
slabă care se revărsa prin fereastra cabanei.
El zîmbi şi o prinse de umeri, şi găleata de apă îi căzu
Carolinei din mînă, vărsîndu-se peste pantofi şi udîndu-i
poalele rochiei.
— Mă bucur că eşti aşa de înamorată de mine încît
381
eşti gata să mergi cu mine în Cheyenne, spuse el.
Caroline ţipă, de frustrare şi de furie, dar şi de frică.
Se zbătu, dar el o ţinea strîns, aşa că întoarse capul şi-l
muşcă de mînă, strîngîndu-l cu dinţii pînă simţi gust de
sînge.
Seaton răcni de durere şi de furie şi-şi trase mîna să o
lovească dar, în ultima clipă se răzgîndi, o trase brusc
înspre el, şi o sărută cu brutalitate. Caroline se smuci şi
reuşi să-l lovească puternic în fluierul piciorului dar,
cînd încercă să fugă, el îşi vîrî degetele în părul ei şi o
trase înapoi.
Ea ţipă din nou, îngrozită, ştiind că el avea de gînd să
o ia cu el, sau să o violeze şi să o omoare chiar acolo şi
chiar atunci.
El o răsuci şi o izbi de zidul de piatră care înconjura
fîntînă, fără să scoată mîna din părul ei.
— Căţea, gîfîi el. Pînă o să închei socotelile cu tine, o
să-ţi doreşti să nu te fi născut niciodată!
Seaton se pregătea să o sărute din nou, la fel de brutal
ca mai înainte, drept pedeapsă, cînd se auzi o
împuşcătură. El deveni rigid, scăpă o înjurătură şi se
prinse cu mîinile de o coapsă şi-n clipa aceea Caroline
se smulse de lîngă el şi fugi înspre cabană.
Penny stătea în prag, ţinînd pistolul lui Guthrie cu
amîndouă mîinile.
382
 Caroline o împinse pe Penny înăuntru, zăvorî uşa în
spatele lor, apoi înşfăcă puşca lui Guthrie. Trăgînd cu
ochiul pe lîngă tocul ferestrei, îl văzu pe Seaton cum
încalecă pe un cal, încă ţinîndu-se cu o mînă de coapsă,
şi apoi pleacă.
— Pleacă, spuse Caroline.
Penny era albă la faţă de spaimă. Acum, că pericolul
imediat trecuse, îşi putea permite să cedeze şi,
prăbuşindu-se pe un scaun, începu să se legene înainte şi
înapoi.
— Ce-a fost asta? şopti ea după o vreme.
Caroline îi explică, fără prea mare tragere de inimă, ce
făcuse Seaton, cum jefuise o diligenţă şi omorîse un om
şi cum ea greşise ajutîndu-l să evadeze şi intrase, la
rîndul ei, în conflict cu legea. Ochii lui Penny se lărgeau
tot mai tare, cu fiecare cuvînt.
— Înseamnă că eşti o proscrisă, se minună ea, după ce
Caroline termină de povestit, şi aduse două căni de
cafea pe masă.
Caroline se aşeză pe scaun, dar rămase cu ochii la
fereastră, temîndu-se că Seaton s-ar fi putut întoarce. Nu
mai încăpea îndoială cum că el era un om crud şi
răzbunător.
— Cred că poţi spune şi aşa, dar n-am avut niciodată
intenţia să fac ceva rău. Domnul Flynn pretindea că a
383
fost acuzat pe nedrept şi eu l-am crezut. Restul… s-a
întîmplat.
Penny se uita la Guthrie, care zăcea în pat, cu pielea
palidă şi lucind de sudoare. Caroline îşi dădu seama că
el se afla direct în faţa ferestrei şi se duse să se aşeze la
picioarele lui, cu pistolul în poală.
— Şi el? Ce amestec are domnul Hayes în toate
acestea?
Caroline avu grijă să nu-l incrimineze pe Guthrie.
— El este un prieten, spuse ea, cuprinsă de remuşcări.
Nu ar fi fost rănit dacă nu ar fi încercat să mă ajute.
— Este mai mult decît un prieten, insistă Penny,
ducînd cana de cafea la gură şi luînd o înghiţitură.
Adăugase din nou whisky în amîndouă cănile cu
speranţa că acesta avea să le mai destindă nervii
încordaţi la maxim.
— Îmi dau seama doar privindu-te că ai schimba
oricînd locul cu el dacă ai putea, numai ca să-l scapi de
durere.
Ochii Carolinei străluciră de lacrimi, care estompară
pentru o clipă interiorul cabanei, şi se imagină
îngropîndu-l pe Guthrie într-o pajişte, sus pe munte.
Suspină, se abţinu, apoi suspină iarăşi.
— Oh, Doamne, dacă aş putea să-i dau puterea şi
sănătatea mea, aş face-o!
384
 — Cred că îl iubeşti foarte mult, reflectă Penny,
îndreptîndu-se către fereastră şi privind afară, în noapte.
— Da, îl iubesc, spuse Caroline, realizînd că aceasta
era prima dată cînd recunoştea asta cu voce tare. Îl
iubesc cu disperare.
Penny plecă de lîngă fereastră, dar Caroline observă
că avea grijă să nu se întoarcă cu spatele la ea.
— Şi eu îl iubesc pe William al meu, spuse ea. L-am
spus ce erau să-mi facă tîlharii aceia, cum m-au pipăit,
totul şi el m-a luat în braţe şi m-a strîns la piept. A spus
că-i pare rău că n-a fost aici să mă apere.
Caroline zîmbi şi-şi şterse ochii cu dosul mîinii.
— Înseamnă că este un om bun. O să vrei să rămîi
alături de el.
Penny păru cuprinsă de o tristeţe adîncă.
— Dacă aş putea să-i dăruiesc un copil – dar cred că
Dumnezeu nu vrea să se întîmple asta.
Se aşeză la masă, lîngă scaunul de pe care plecase
Caroline.
— Sora lui William, Belinda, ne-a scris că a rămas
văduvă şi că nu mai poate ţine copiii cu ea multă vreme.
William e de părere că ar trebui să-i luăm pe cei doi
băieţi ai ei, să-i creştem noi. În felul acesta, ar rămîne
tot în familie.
Caroline fu impresionată de soarta văduvei. Dacă
385
Guthrie murea, era posibil să ajungă şi ea într-o situaţie
tot atît de grea. Gîndul că ar putea fi nevoită să renunţe
la copilul lui o îndureră la fel de tare ca gîndul că el ar
putea muri.
— Cred că este o idee bună. Dar ce faceţi cu şcoala?
Probabil că tu şi William rămîneţi înzăpeziţi aici în
fiecare iarnă.
— William i-ar putea învăţa carte pe băieţi. Este un
bărbat foarte isteţ, spuse Penny, luîndu-i apărarea. Şi nu
ne deranjează puţină zăpadă.
Caroline ridică din umeri şi se uită la Guthrie, care îşi
încordă gîtul şi se zvîrcoli de o durere pe care n-o putea
exprima. Un potop care putea separa pe cineva de lume
din octombrie pînă în aprilie nu însemna pentru ea decît
puţină zăpadă, dar prietena ei avea dreptul la părerea ei.
Se gîndi, roşind, cum şi-ar petrece ea timpul cu
Guthrie, apoi simţi o durere sfîşiindu-i sufletul ca un
ţurţure uriaş desprins de la straşină. Era posibil să nu
mai cunoască niciodată acea intimitate dulce,
pustiitoare.
— Să nu mori, şopti ea disperată, apucîndu-l pe
Guthrie pe sub pătură de un deget de la picior şi
smucindu-l uşor, iar Penny se prefăcea că nu o aude.
Mai trecuse o oră, cînd auziră lovituri de pumn în uşă
şi o voce bărbătească, care strigă:
386
 — Deschideţi! Sînt eu, William.
Se repeziră amîndouă spre uşă, dar Penny ajunse
prima.
— A fost un bărbat aici, izbucni Penny, aruncîndu-se
de gîtul lui William, şi a atacat-o pe Caroline cînd s-a
dus la fîntînă.
L-am împuşcat!
William părea nedumerit, dar Caroline nu-i dădu prea;
multă atenţie. Era mai interesată de bărbatul adus de
umeri, cu părul alb, care venea în spatele lui, ducînd în
mînă o geantă neagră, jerpelită, dătătoare de speranţă.
— El este domnul Elkins, spuse William, închizînd
uşa cu o mînă, şi înconjurînd talia lui Penny cu cealaltă.
Bătrînul doctor înclină din cap a salut şi se îndreptă
imediat înspre patul lui Guthrie.
— Nu e bine, spuse el, îndepărtînd bandajele. Nu e
bine deloc.
Caroline se apropie şi ea grăbită de pat, gata să-l
protejeze pe Guthrie dacă era nevoie, sperînd, în acelaşi
timp, cu disperare ca doctorul să-l poată salva.
— O să se facă bine?
Doctorul oftă, îşi trase un scaun şi se aşeză. Puse o
mînă pe fruntea lui Guthrie şi spuse:
— Hei, tinere!
Apoi ochii lui albaştri şi blînzi se ridicară spre faţa
387
Carolinei.
— Nu pot să vă dau nici un răspuns la întrebare,
doamnă. O să fac pe dracu în patru să-l fac bine, dar
asta-i tot ce pot să vă promit.
Caroline dădu din cap, amorţită.
— Încălzeşte-mi nişte apă, să mă spăl, i se adresă
doctorul lui William, care se repezi de îndată să facă ce i
se spusese. În primul rînd, va trebui să-i curăţ rana, pe
urmă o să i-o închid. O să-i rămînă o cicatrice urîtă, care
să-i amintească de povestea asta – cu condiţia să treacă
de noapte.
Caroline înghiţi în sec.
— Trebuie să trăiască, spuse ea, adresîndu-se ei
însăşi, doctorului, lui Dumnezeu. Vrea să-şi exploateze
mina, să-şi construiască o casă, să aibă copii…
Doctorul zîmbi cu blîndeţe, dar trist.
— O să fac tot ce-mi stă în putere, o asigură el.
După ce se spălă pe mîini – Caroline socoti că
înclinaţia lui către curăţenie era un semn bun – doctorul
Elkins se aşeză din nou lîngă patul lui Guthrie.
— Mă tem că o să doară puţin, îşi avertiză el
pacientul, aflat în stare de inconştienţă, dar asta o să-ţi
aducă aminte că trăieşti, şi asta înseamnă ceva.
Caroline se învîrtea pe lîngă pat, dorind să-l ţină pe
Guthrie de mînă, dar se temea să nu-l încurce pe doctor.
388
 Doctorul Elkins îşi trase scaunul mai aproape de pat.
— Veniţi încoace, tînără doamnă, spuse el. Puteţi
vorbi cu el cît timp lucrez eu, dacă doriţi, înşiraţi-i toate
motivele pentru care trebuie să rămînă aici, cu noi, în
loc să plece.
Caroline îngenunche şi luă cu blîndeţe capul lui
Guthrie în braţele ei.
— Te iubesc, Guthrie Hayes, spuse ea încet. Mă auzi?
Te iubesc. Vreau să gătesc pentru tine, să-ţi cîrpesc
şosetele şi să-ţi fac copii. Dar nu pot să fac nimic din
toate acestea dacă tu te duci să pluteşti pe vreun nor şi
să cînţi la harpă.
Comentariul ei fu întrerupt de rîsul doctorului.
— Sînt o mulţime de oameni cumsecade în ceruri,
continuă ea, dar uneori nu prea mai rămîn destui aici, pe
pămînt. Trebuie să rămîi, Guthrie.
Ea-l sărută pe frunte.
— Te rog, rămîi. Jur că o să te las să plăteşti tu
întotdeauna şi că n-o să te contrazic decît dacă îmi este
imposibil să mă abţin.
Guthrie gemu cînd doctorul începu să taie cusăturile
îngrijite, dar inadecvate, făcute de Caroline şi se apucă
să cureţe rana. Era un proces dureros, atît pentru
Guthrie, cît şi pentru Caroline, dar dacă infecţia era
lăsată să evolueze, pacientul urma să moară cu
389
siguranţă.
— Acum ajungem la partea cea mai dificilă, spuse
bătrînul, oftînd. Trebuie să cauterizăm rana aceasta şi el
o să simtă totul. Şocul produs de durere ar putea fie să-i
oprească inima, fie să-l înnebunească suficient de tare
încît să lupte pentru viaţa lui.
Gîtul Carolinei se strînse încît abia mai putea respira.
Urmări cu ochii măriţi de spaimă cum doctorul Elkins
scoate o sticlă din geanta lui.
— Ce este acolo? întrebă ea.
— Este un fel de acid, răspunse doctorul şi avu
decenţa să se uite în ochii Carolinei cînd vorbi. Soluţia
asta o să-l ardă ca flăcările iadului, dar ne oferă cea mai
bună speranţă că nu va mai apărea o infecţie.
Caroline înghiţi cu greutate în sec.
— Este inconştient, reuşi ea să spună, cu o voce slabă
şi plină de speranţă. Cu siguranţă că n-o să simtă
durerea.
— Ba mă tem că da, o contrazise doctorul.
— Nu poţi să-i dai ceva? Morfină sau laudanum.
Doctorul Elkins scutură din cap.
— Ştiu cazuri cînd s-a întîmplat ca morfina să-i facă
ţăndări inima unui om ca o explozie de dinamită, spuse
el, dar o să las nişte laudanum pentru mai tîrziu.
Caroline luă capul lui Guthrie în braţele ei şi-şi lipi
390
fruntea de fruntea lui, întărindu-se pentru chinul care
avea să urmeze, dorindu-şi să poată lua suferinţa asupra
ei.
În clipa în care acidul intră în contact cu carnea lui
Guthrie, acesta urlă de durere şi ţipătul lui răsună în
sufletul Carolinei mult timp după ce se stinsese.
Doctorul puse o mînă pe umărul ei care tremura.
Hainele erau înmuiate de transpiraţie, de parcă ar fi tăiat
lemne, nu ar fi stat de veghe la căpătîiul unui bolnav.
— Acum e gata, domnişoară. Ce-a fost mai greu a
trecut. O să-i dăm o doză bună de laudanum şi o să-l
lăsăm să se odihnească.
Caroline îi sărută fruntea lui Guthrie, apoi se ridică în
picioare.
— Cît vă datorez? întrebă ea.
Doctorul îi spuse care era onorariul şi Caroline aduse
banii potriviţi din sacoşa ei. Doctorul Elkins bău un
pahar de whisky cu William, după care se duse să se
culce în hambar. Caroline abia atunci observă că Penny
moţăia de-a binelea pe un pat improvizat aflat lîngă
sobă.
— Cît este ceasul? întrebă ea.
William îşi consultă ceasul de buzunar.
— Trei şi jumătate, răspunse el. Ar fi bine să te
odihneşti puţin, astfel n-o să-i fii de prea mare ajutor
391
bărbatului tău dimineaţă.
Grija lui îi încălzi inima.
— Îmi pare rău că v-am ocupat patul şi că prezenţa
noastră aici v-a creat atîtea probleme.
El se arătă jenat.
— Numai Dumnezeu ştie ce i s-ar fi întîmplat lui
Penny dacă n-aţi fi apărut voi la momentul potrivit.
Cred că eu sînt cel dator, nu voi.
Caroline aruncă o privire spre Guthrie, care părea să
se odihnească liniştit pentru prima oară de cînd fusese
împuşcat, apoi întoarse din nou privirea către William.
— Mulţumesc, spuse ea încet. Şi noapte bună.
William stinse lampa şi se duse să se întindă lîngă
Penny, iar Caroline se descălţă şi se strecură în pat
lîngă Guthrie. Nu putu să nu zîmbească, deşi îi era încă
atît de frică să nu-l piardă, cînd mîna lui se ridică
instinctiv către sînul ei şi rămase acolo.
Îşi lipi buzele de urechea lui şi şopti:
— Te iubesc, domnule Hayes, mai mult decît te-a
iubit vreodată altă femeie şi, după ce te faci bine, am de
gînd să ţi-o dovedesc.
El scoase un sunet din gît, care ar fi putut fi un
geamăt şi strînse de sîn, iar ea se cuibări aproape de el,
cuprinzîndu-l cu braţul de talie.
Se trezi cînd soarele strălucea sus pe cer, auzind un şir
392
de înjurături care l-ar fi făcut praf pe cel mai priceput
lup de mare.
— Ce dracu’ s-a întîmplat cu umărul meu? întrebă
Guthrie.
Caroline se ridică în capul oaselor, ciufulită şi cu ochi
împăienjeniţi de somn şi dădu de ochii lui verzi care o
fixau cu insistenţă. După o clipă, realiză că bărbatul pe
care-l iubea se trezise, deşi era foarte nemulţumit, şi fu
inundată de un val de fericire.
— Ai fost împuşcat, strigă ea bucuroasă.
— Uraaa, mormăi Guthrie, încruntîndu-se cînd o văzu
atît de bucuroasă. Cred că dacă aş fi fost în plus şi
biciuit, ai fi cu mult mai încîntată.
Caroline încercă să nu mai zîmbească, dar nu reuşi. Se
aplecă şi-l sărută pe gura îmbufnată.
— Nu mai fi copil, îl certă ea. Sînt fericită că te-ai
trezit. Am crezut că o să te pierdem.
Guthrie trăgea de cuvertură, străduindu-se să se ridice
în capul oaselor.
— Unde ai de gînd să te duci? îl luă Caroline la rost,
apăsîndu-l înapoi cu blîndeţe pe spate.
— La ghici, o ironiza el, revenind cu încăpăţînare în
poziţia şezînd, apoi coborî din pat.
— Este o femeie aici, aşa că vezi cum te porţi, spuse
Caroline, strîmbînd puţin din nas.
393
 El traversă încet camera, apoi ieşi afară. Cînd veni
înapoi, se încheia la pantaloni.
— Acum îmi amintesc, spuse el, cercetîndu-şi rana
din umăr, care îl durea încă, cu un aer încruntat.
Ticăloşii ăia doi puseseră o femeie pe masă…
— Acum e bine, mulţumită ţie, spuse Caroline,
sprijinindu-l să ajungă înapoi în pat, după care se duse
la sobă să-i aducă o cană de cafea. Soţul ei a fost cel
care s-a dus după doctor.
Guthrie stătea rezemat de pernă, desculţ, şi sorbea din
cafeaua fierbinte. Părul îi era murdar şi barba-i crescuse
în dezordine, dar Caroline nu-şi amintea să i se fi părut
vreodată că arăta mai bine.
Ea se întoarse cu spatele, ca el să nu-i citească emoţia
în ochi şi rosti în gînd o rugăciune: „Mulţumesc,
Doamne”.
— Flynn trebuie să fie de-acum departe, se nelinişti
Guthrie.
Cum reuşise să-şi pună cît de cît sentimentele la
adăpost, Caroline se întoarse cu faţa către el.
— Nu cred, spuse ea, ţinîndu-se la distanţă de pat,
fiindcă ştia că Guthrie o să izbucnească asemenea unui
gheizer. A fost aici aseară şi, dacă n-ar fi fost Penny, m-
ar fi luat cu el.
Guthrie înjură apăsat şi încercă să se dea jos din pat,
394
dar îşi consumase puterile mai devreme, cînd ieşise
afară. Se prăbuşi dezamăgit pe perne, cu ochii închişi.
— O să-l prindem noi, îl asigură Caroline.
Şi chiar credea asta. Guthrie era încă în viaţă şi asta
era o dovadă că se puteau întîmplă şi minuni. Ea spera
chiar să le găsească pe surorile ei într-o zi, curînd.
— La dracu’, izbucni Guthrie.
— Nu mai înjura. Nu ajută la nimic.
— Fir-ar al dracului să fie, femeie, umărul mă arde,
mă simt leşinat ca o muiere şi ticălosul acela este prin
preajmă, punînd la cale un nou atac! Nu-mi spune să nu
înjur!
Caroline îşi trînti cana de cafea pe masă cu zgomot,
puse mîinile în şolduri şi-l ţintui cu privirea.
— Mă îndoiesc că-i mai arde de rîs. Penny l-a
împuşcat în picior şi asta o să-l cam încurce o vreme.
Chiar atunci, William intră în cabană urmat de
doctorul Elkins.
— S-ar părea că îngrijirile tale au dat rezultate,
comentă el, zîmbind către Guthrie.
Doctorul se apropie de recalcitrantul lui pacient.
— La să aruncăm o privire la rana aia a ta, băiete,
întinde-te pe spate. Guthrie îi dădu ascultare mormăind.
— Cînd aş putea să plec de-aici? se interesă el.
Caroline stătea în picioare la căpătîiul patului şi lăsa
395
să se vadă că nu-i plăcea deloc atitudinea lui.
— Un simplu mulţumesc tot ar fi de ajuns, domnule
Hayes, avînd în vedere că domnul doctor ţi-a salvat
viaţa.
Guthrie îi întoarse Carolinei o privire la fel de acră,
apoi îl trată pe doctor cu unul din zîmbetele lui oblice.
— Nu-mi place s-o recunosc, doctore, şopti el, dar are
dreptate. Mulţumesc.
Doctorul începu să rîdă, îi scoase bandajele murdare
şi întinse mîna după geanta lui.
— Cea mai bună cale să-mi mulţumeşti este să te faci
bine, spuse el, scoţînd din geantă o sticlă cu un fel de
antiseptic. O să te poţi ridica din pat mîine, cred, dar va
trebui să iei lucrurile uşor o vreme.
Guthrie tresări şi strînse din dinţi cînd doctoria îi
atinse rana.
Doctorul Elkins bandajă la loc umărul lui Guthrie,
după care confecţionă un suport dintr-o veche faţă de
pernă pe care i-o dăduse Penny.
— Poftim, spuse el, făcînd un pas înapoi să-şi admire
opera. Acum eşti ca şi nou.
După aceasta, doctorul îşi luă rămas bun de la
Caroline şi de la familia Everett şi plecă spre Sweet
Home, un orăşel situat la poalele muntelui. William
spunea că localitatea se afla la o depărtare de zece mile.
396
 William îşi trase un scaun lîngă pat, îl întoarse cu
spatele şi se aşeză pe el, rezemîndu-şi coatele de spătar.
Peste puţin timp, el şi Guthrie discutau despre războiul
dintre state, pe care Miss Ethel îl numea „Războiul
trecut”.
Caroline o simţi o undă de vinovăţie cînd se gîndi la
bunele ei protectoare. Erau, probabil, disperate de
îngrijorare pentru ea, dar ea nu avea îndrăzneala să dea
ochii cu ele înainte ca totul să fie limpezit şi ea să fie
absolvită de încălcarea legii. Dacă ele ar fi aflat
vreodată că ea nu numai că fusese dezvirginată, dar
petrecuse şi ceva timp în închisoare, ruşinea le-ar fi
ucis.
După ce-şi spălă părul, îl perie şi-l împleti, Caroline
ieşi afară. O găsi pe Penny smulgînd buruienile din
grădina ei de zarzavat, în timp ce Tob privea fascinat
prin gardul care împrejmuia curtea de păsări.
Zîmbind, Caroline deschise portiţa, intră în grădină şi
se apucă s-o ajute pe prietena ei la treabă.
— Eşti toată pătată de sînge, spuse Penny, pe un ton
firesc, iar Caroline se uită în jos la hainele ei şi fu
îngrozită că nici nu observase.
— Îţi pot împrumuta nişte haine pînă le speli pe-ale
tale, continuă Penny cu amabilitate, ridicîndu-se în
picioare şi scuturîndu-şi palmele. O să facem un foc în
397
curte să încălzim apă în cazanul de rufe. Pe urmă, îl
scoatem pe William afară să-ţi faci o baie lîngă sobă.
Caroline fu mişcată.
— Mulţumesc. Ar fi minunat.
Penny zîmbi şi, luînd-o pe Caroline pe după talie,
intrară în casă.
— Ai o familie undeva, Caroline? întrebă ea.
— Am protectoare – Miss Phoebe şi Miss Ethel
Maitiand, răspunse Caroline. Ele au avut grijă de mine
de cînd aveam opt ani. Înghiţi în sec. Şi, undeva, nu ştiu
unde, am două surori.
— Nu ştii unde? se încruntă Penny.
Caroline dădu din cap, amintindu-şi că existau o
mulţime de lucruri pentru care trebuia să fie
recunoscătoare. Şi asta era adevărat chiar dacă n-avea să
le mai vadă niciodată pe Lily şi Emma.
— E o poveste lungă, spuse ea. Şi cît timp încălziră
apa pentru rufe şi pentru baie, i-o spuse.

CAPITOLUL 18
— Plecăm, se încăpăţînă Guthrie.
Stătea în pat, sprijinit de perne şi avea maxilarul
încleştat a îndărătnicie.
— Mai stăm, i-o întoarse Caroline cu tot atîta
hotărîre.
398
 Spălase hainele ei şi pe ale lui Guthrie, îşi spălase
părul şi făcuse baie, iar acum stătea lîngă foc, periindu-
şi părul să-l usuce. Se simţea renăscută.
Nările lui Guthrie palpitară.
— Bine, fir-ar să fie, izbucni el. Tu rămîi, eu plec.
Oricum e mai bine aşa!
Caroline continuă să-şi perie şuviţele negre de păr.
— Nu pleci nicăieri, răspunse ea furioasă. Nu te-ai
putea ţine în şa nici cinci minute şi, dacă n-ai avea
temperamental unui catîr pe care-l dor dinţii ai
recunoaşte asta.
— Am crezut tot timpul că-l urmărim pe Flynn, spuse
după un timp, dar el ştia că sîntem aici. Stătea la pîndă.
Aştepta.
Obrajii Carolinei se înfierbîntară.
— La pîndă? Cerule, sper că nu. Ştiu că asta este o
jignire la adresa mîndriei tale, spuse ea, încercînd să-l
potolească. Din moment ce te socoteşti expert în
asemenea lucruri…
— La dracu’, o întrerupse el. Sînt expert!
Caroline oftă.
— În orice caz, Flynn a fost împuşcat. Sînt sigură că
n-a ajuns departe.
— Dă-mi pantalonii.
Ea-şi aduse aminte că îl iubea pe bărbatul acesta, că
399
era recunoscătoare că nu murise.
— Domnule Hayes, te rog să mi te adresezi politicos.
Bunele maniere sînt foarte importante, ştii asta.
El rînji către ea.
— Bine, atunci te rog, dă-mi dracului pantalonii ăia!
Caroline zîmbi.
— Nu pot. Am spălat rufele azi, dacă-ţi mai aduci
aminte şi hainele tale sînt pe frînghie, laolaltă cu ale
mele.
Gîtul lui Guthrie căpătă o nuanţă vineţie.
— Ai făcut asta în mod intenţionat, o acuză el.
— Că ţi-am spălat hainele? Da, domnule Hayes, am
făcut asta în mod intenţionat.
— Şi-acum eu cum aş putea să ies afară să fac pi… să
mă uşurez?
Ea-şi aminti de timpul cît stătuse în închisoare, cînd
fusese nevoită să folosească oala de noapte şi nimeni,
inclusiv Guthrie nu păruse grăbit să-i rezolve problema.
Zîmbind din nou, ea se apropie de pat şi scoase
ligheanul de dedesubt.
— Poftim, rosti ea veselă.
Guthrie renunţă la efortul de a vorbi politicos.
— N-am de gînd să fac pipi în asta!
— Posibilităţile tale de a alege sînt destul de limitate,
răspunse Caroline, după care ieşi afară, îmbrăcată într-o
400
rochie de-a lui Penny să vadă dacă hainele ei începuseră
să se usuce.
Penny şi William plecaseră cu căruţa în sus pe deal,
să strîngă fîn pentru animale. Punînd mîna streaşină la
ochi, Caroline urmări cu privirea siluetele lor
îndepărtate şi simţi o undă de invidie. Oricare ar fi fost
problemele şi dezamăgirile lor personale, cei doi Everett
se aveau unul pe altul, pînă ce moartea hotăra să-i
despartă.
Caroline lăsă mîna în jos şi porni înspre frînghia de
rufe. Îl iubea pe Guthrie, nu exista în mintea ei nici un
fel de îndoială. Infatuarea prostească pe care o simţise
pentru Seaton Flynn era, prin comparaţie, o glumă tristă.
Şi nu-şi putea permite să uite că Guthrie nu strigase
numele ei cînd se aflase în suferinţă, şi nici pe-al
Adabellei. O chemase pe Annie, delicata lui mireasă pe
care o pierduse cu atîta vreme în urmă, acolo, în Kansas.
Rufele de pe sîrmă erau încă umede şi Caroline plecă
de lîngă ele, întorcînd din nou ochii către Penny şi
William. Îl văzu pe William cum o ia pe Penny în braţe
şi o sărută.
Jenată, Caroline îşi mută ochii de la ei şi se îndreptă
spre fîntînă să scoată o găleată de apă. Dacă Guthrie
urma să aibă haine curate, atunci era cazul să facă şi o
baie. Şi să se radă.
401
 Guthrie stătea rezemat de perne cînd Caroline se
întoarse în cabană şi răsturnă prima găleată de apă în
cazanul mare de pe sobă, să se încălzească.
— O să ţin minte asta, Caroline, o avertiză el.
Caroline nu se putu abţine să nu zîmbească, amuzată,
în ciuda gîndurilor negre pe care şi le făcuse din cauza
sentimentelor pe care Guthrie le avea încă pentru soţia
pe care o pierduse.
— Te cred, răspunse ea, veselă. Un om nu e împuşcat
în fiecare zi.
— Nu la asta mă refeream, şi tu o ştii!
Ea aduse cada de baie înăuntru înainte să răspundă.
— Sîntem chit, domnule Hayes. Nu este prea plăcut
să stai undeva unde n-ai vrea să te afli, nu-i aşa?
El oftă cu obidă.
— Dacă te referi la faptul că te-am dus înapoi la
închisoare după ce ai evadat, ţi-ai atins ţinta. M-am
gîndit că închisoarea era cel mai bun loc unde ai fi putut
sta, avînd în vedere circumstanţele.
Caroline se apropie de pat şi se aplecă să-l sărute pe
frunte.
— Şi acesta este cel mai bun loc pentru tine
deocamdată, Guthrie. Ai fost rănit grav – ai fi putut să
mori.
Cu mîna cea sănătoasă, Guthrie o prinse de
402
încheietura mîinii şi o forţă să se aşeze lîngă el pe pat.
Degetul lui îi atinse unul dintre sîni, făcîndu-l să
înmugurească pe sub pînza rochiei ei de împrumut.
— Am nevoie de tine, Caroline, rosti el cu voce
răguşită.
Caroline se roşi la faţă.
— Nu se poate. William şi Penny ar putea să se
întoarcă în orice clipă.
Guthrie o trată cu unul din zîmbetele lui oblice,
mîngîindu-i acum sînul fără nici o jenă.
— Le-am cam stat în cale de o vreme. Probabil că
acum se rostogolesc prin iarba înaltă, făcînd acelaşi
lucru pe care l-am face şi noi dacă am fi acolo sus.
Ea se agită uşor, dar nu prea avea chef să-i dea mîna
la o parte.
— Vorbeşti prostii.
— Du-te şi uită-te, o provocă el.
Ca să-i facă în ciudă, ea se ridică şi porni, cu
genunchii moi, către uşă. Păşind afară, zări căruţa în
acelaşi loc, sus pe deal, dar nu era nici urmă de William
şi Penny. Şi iarba părea, într-adevăr, înaltă.
— Nu-i văd, spuse ea, încruntîndu-se, cînd intră
înapoi în cabană.
Guthrie bătu cu palma în saltea.
— Vino aici, Caroline.
403
 Ea nu se putu împotrivi; era de parcă el ar fi prins-o
cu lasoul şi ar fi tras-o spre el, puţin cîte puţin. Se aşeză
din nou pe pat lîngă el.
— Descheie-te la rochie, porunci el, pe un ton leneş.
Vreau un sîn.
Un fior de dorinţă o străbătu pe Caroline; degetele ei
se agitară în jurul nasturilor, dar nu reuşi să facă ce i se
spusese. În cele din urmă, Guthrie îi descheie şirul de
nasturi de la corsajul rochiei şi dădu pînza la o parte.
Dedesubt, sînii ei împungeau mătase subţire a corsetului
pe care-l împrumutase de la Penny, cu sfîrcurile
întunecate şi tari.
Guthrie dezlegă şireturile corsetului şi oftă mulţumit
cînd dădu cu ochii de sînii ei goi. Apoi, cu multă
tandreţe, puse o mînă pe spatele ei şi o aplecă spre el,
prinzîndu-i uşor unul dintre sfîrcuri cu dinţii.
Caroline gemu involuntar şi-şi dădu capul pe spate,
închizînd ochii cînd valurile de extaz începură să treacă
peşte ea.
În timp ce Guthrie îi sugea un sîn, i-l mîngîia pe
celălalt şi, cînd el schimbă sînul, Caroline îi petrecu
mîna pe după ceafă şi-l împinse mai aproape. Între timp
el îi ridicase fusta, îşi croise drum în pantalonii ei şi-i
prinsese feminitatea în cupa palmei lui, anunţînd-o că
era pe cale s-o cucerească.
404
 Ea scînci:
— Guthrie, Penny şi…
Dar el nu se opri. O despică cu degetele, făcînd
atingerea şi mai intimă, sugîndu-i, în tot acest timp,
sînul cu lăcomie.
Caroline începu să se crispeze pe măsură ce un foc
lăuntric se aprindea treptat în ea. El îi împinse
pantalonaşii pînă cînd îi alunecară de pe picioare, apoi o
trase deasupra lui. Ea-şi pierduse orice putere de a mai
protesta; îl dorea pe Guthrie cu prea multă disperare ca
să se mai gîndească dacă era cuviincios.
Îşi arcui spatele cînd Guthrie o pătrunse cu
îndrăzneală, cu mîna încă aflată sub fusta ei, răsfirată pe
şoldurile ei goale, impunînd cu pricepere ritmul.
Caroline se unduia din ce în ce mai grăbit, pe măsură
ce plăcerea devenea tot mai dulce şi mai puternică, în
timp ce Guthrie stătea întins sub trupul ei, lăsînd-o pe ea
să fie agresorul. Cu privirea înceţoşată de plăcere, ea-l
văzu cum închide ochii şi-şi dă capul pe spate în extaz şi
gîndul că-l posedase pe Guthrie în felul cum, de obicei,
el o poseda pe ea, o umplu de încîntare.
Guthrie îi modela sfîrcurile cu degetele cînd ea se
convulsiona deasupra lui, scăpînd de pe buze un strigăt
lung, primitiv. Dar ea nu mai avu timp să-şi guste
victoria, fiindcă auzi afară vocile lui William şi Penny.
405
 Coborî grăbită din pat, îşi aranjă rochia şi-l înveli pe
Guthrie. Nu mai avu timp să-şi ia pantalonaşii pe care-i
azvîrlise mai devreme, aşa că-i împinse cu piciorul sub
pat.
Cînd Penny intră în cabană, era îmbujorată la faţă şi
William fluiera. Guthrie zîmbi şmechereşte şi o ciupi pe
Caroline de fund, de parcă voia să spună: „Ţi-am spus
eu.”
Caroline se întoarse la sobă, să se ocupe de încălzit
apa de baie a lui Guthrie, iar William atîrnă în cuie o
cuvertură de grinda din mijlocul cabanei, ca să-i creeze
un fel de separeu. El şi Penny rămaseră într-un colţ al
încăperii să stea de vorbă cu voce scăzută, iar Caroline
îl ajută pe Guthrie să între în cadă.
El oftă de mulţumire în timp ce ea-i spăla părul – avea
nevoie de un tuns – apoi spatele.
— Încearcă să nu uzi bandajele prea tare, îi spuse ea,
întinzîndu-i săpunul.
El stătea în genunchi în cada mică, cu trupul
strălucind de curăţenie, cînd Caroline auzi uşa cabanei
deschizîndu-se şi apoi închizîndu-se la loc.
William şi Penny plecaseră afară să facă pregătirile
pentru noapte.
Ochii Carolinei alunecară pe pieptul larg al lui
Guthrie, coborînd în jos pe V-ul format de părul lui
406
castaniu. Bărbăţia lui se ridică mîndră sub privirea ei
curioasă şi, cînd Caroline ridică ochii spre faţa lui, îl
văzu uitîndu-se la ea cu un fel de tandreţe solemnă.
Lui i se tăie respiraţia cînd ea îl atinse cu degetele şi
cînd se aplecă şi îşi strecură palmele sub coapsele lui, îl
simţi încordîndu-se sub mîinile ei. Ea-l atinse cu vîrful
limbii şi el trase brusc aer în piept şi-i murmură numele.
El era atît de frumos, ca unul dintre zeii Greciei
Antice, pe care-i văzuse în cărţile lui Miss Phoebe şi, cel
puţin pentru aceste clipe, el nu era bărbatul lui Annie,
sau al Adabelle – era al ei. Voia să se bucure de el.
În minutele următoare, Caroline îl excită pe Guthrie
şi-l mîngîie pînă cînd îl făcu să implore. Spre
surprinderea ei, reacţia lui de răspuns o făcu să ajungă la
extaz. După ce-l potoli cu sărutări uşoare şi cuvinte
tandre, Caroline luă un prosop şi îi şterse trupul.
El se lăsă condus înapoi în pat şi adormi buştean.
Caroline fu nevoită să-l trezească seara, ca să-i dea o
porţie din delicioasa supă de pui cu găluşte pregătită de
Penny pentru cină. El mîncă şi pe urmă adormi la loc.
În noaptea aceea, Caroline stătu multă vreme trează
lîngă el, cu mîna petrecută peste pîntecul lui. El se lăsă
mai jos, îi descheie cămaşa de noapte, îi dezveli un sîn
şi îi apucă sfîrcul cu gura. Supse puţin, apoi adormi,
trezindu-se mai tîrziu să-l sugă din nou. Repetă asta pe
407
tot parcursul nopţii şi, de fiecare dată, Caroline îl
acceptă cu plăcere.
Cînd ea se trezi la prima lumină a zorilor, el o trase
din nou deasupra lui şi o pătrunse cu o singură
alunecare. Să-l simtă pe Guthrie în trupul ei şi să rămînă
nemişcată, era pentru Caroline un lucru imposibil. Ea-şi
muşcă buza cînd el o prinse cu o mînă de şolduri şi o
împinse înainte pe trupul lui, apoi o împinse încet
înapoi.
Satisfacţia veni pe neaşteptate, cu o forţă sălbatică.
Caroline dădu capul pe spate şi-şi înăbuşi gemetele de
satisfacţie. Guthrie zîmbi ironic spre ea, dar apoi ochii
lui căpătară o expresie de uimire şi el îşi înăbuşi o
exclamaţie şi ridică şoldurile spre ea.
Caroline îl mîngîie pe faţă şi pe piept, în timp ce el se
cutremura sub ea, apoi se aplecă să-l sărute. El îi
întoarse sărutul şi, cînd ea-i oferi sînul lui preferat, îl
prinse cu buze lacome. Caroline îl mîngîie pe păr în
timp ce el se hrănea cu sînul ei, simţindu-şi trupul
eliberat şi plin de satisfacţie.
După ce William plecă afară, la hambar şi Penny la
curtea găinilor, să strîngă ouăle, Guthrie aruncă păturile
de pe el şi se ridică în capul oaselor. Era deja îmbrăcat
înainte chiar ca ea să-şi încheie nasturii de la cămaşa de
noapte.
408
 — Guthrie Hayes…
— Plecăm astăzi, tigroaico. Sau, mai bine zis, eu plec.
Dacă vrei să vii cu mine, eşti mai mult decît binevenită.
Caroline întinse mîna să-şi ia pantalonii şi cămaşa. Nu
spuse nimic fiindcă nu era sigură că n-ar fi încercat să-l
roage pe Guthrie să se mai odihnească măcar o zi.
După ce se spălă în grabă cu apa pe care Penny
avusese grijă să o încălzească pentru ea şi să o lase într-
un lighean, Caroline se îmbrăcă, îşi pieptănă părul şi-l
împleti. Guthrie era afară şi scruta împrejurimile cu
ochii mijiţi din cauza soarelui, cînd ea ieşi din cabană.
— De ce eşti aşa de grăbit să pleci, Guthrie? Nu-ţi
place aici?
El zîmbi şi-şi frecă barba ţepoasă. Caroline nu
apucase să-l radă.
— Îmi place să dorm cu tine într-un pat adevărat, şi-
mi place şi mai mult felul în care mi-ai făcut baie
aseară, răspunse el. Totuşi, m-aş fi putut lipsi de gaura
făcută de glontele din umăr.
Caroline potrivi cureaua.
— Dacă eşti aşa de hotărît, atunci o să merg cu tine,
bineînţeles. Dar tot sînt de părere că ar trebui să te mai
odihneşti măcar o zi.
Guthrie privea din nou înspre Cheyenne şi Caroline
simţi o înţepătură în inimă.
409
 — Este timpul să pornim la drum, spuse el cu un aer
absent. Nu vreau să-mi petrec tot restul vieţii căutîndu-l
pe Flynn.
Înţepătura din inimă deveni extrem de dureroasă.
Probabil că Guthrie tînjea după viaţa liniştită pe care o
avusese înainte să o întîlnească pe ea, şi cine l-ar fi putut
condamna?
— Caroline?
Guthrie o apucă cu degetele de bărbie şi ochii lui nu
mai hoinăreau în depărtări. Acum privea direct în ochii
ei.
— Ce s-a întîmplat?
Ea înghiţi în sec, storcîndu-şi mintea să găsească o
cale pentru a-i spune că-l iubeşte, dar efortul ei dădu
greş.
— Ai strigat numele lui Annie cînd erai inconştient,
spuse ea.
Cuvintele îi sunau fals, dar nu putuse să facă altfel.
Răspunsul lui o sperie.
— Am văzut-o, Caroline, spuse el. Stătea la picioarele
patului meu.
Caroline făcu ochii mari.
— Delirai.
— Se poate, aprobă el. Dar era la fel de reală cum eşti
tu acum.
410
 Ea ridică mîna şi îi atinse faţa, să verifice dacă nu
curma avea febră.
— Suthrie, ştii că ţi-ai imaginat numai…
El scutură brusc din cap.
— Mu, tigroaico, nu mi-am imaginat-o. Era acolo – şi
chiara vorbit cu mine.
Durerea de a şti că Guthrie o iubea încă atît de mult
pe festa lui soţie, că încă o dorea atît de mult, era
sfîşietoare. Caroline se răsuci să plece, ca el să nu-i
poată citi emoţia pe faţă.
Dar el întinse mîna şi o apucă de braţ, forţînd-o cu
blîndeţe să se întoarcă din nou cu faţa spre el.
— Ea a spus că încă sîntem în pericol, tu şi cu mine, îi
spuse el Carolinei, pe un ton solemn. Şi a mai spus că
sînten făcuţi unul pentru altul.
Caroline se uită în ochii lui şi se înfioră, deşi era o zi
însorită şi caldă.
— Te cred, spuse ea, deşi nu era foarte sigură de asta.
Gura lui Guthrie se ridică de un colţ, într-un zîmbet
neaşteptat.
— Nu mă crezi, spuse el. Dar nu face nimic.
Caroline rămăsese cu ochii ţintă la Guthrie şi
dragostea izvora din ei, revărsîndu-se către infinit.
— L-ai aparţinut întîi lui Annie, spuse ea, disperată.
Poate că o să-i aparţii întotdeauna.
411
 El zîmbi trist şi o sărută uşor.
— Nimeni nu aparţine nimănui, Caroline.
Ea nu era mulţumită; voia ca Guthrie să-i spună că n-
o mai iubea pe Annie, dar ştia că el n-ar fi spus asta.
Într-un colţ din inima lui, el o să păstreze mereu
portretul miresei lui din tinereţe.
— Vreau să-ţi spun ceva, Guthrie Hayes, izbucni ea,
gata să izbucnească în plîns. N-o să mă mărit cu un
bărbat care iubeşte altă femeie. Fie că există un copil,
fie că nu!
El strînse din dinţi, apoi oftă puternic.
— Cred că ar fi mai bine să abandonăm subiectul
acesta înainte să ajungem să ţipăm unul la altul. Adună-
ţi lucrurile, tigroaico. Pornim spre Cheyenne.
— N-o să poţi înşeua caii, spuse Caroline.
— William o să facă asta în locul meu, răspunse
Guthrie.
Hotărînd că nu avea nici un rost să discute cu bărbatul
acesta – care, oricum, era cam ţicnit – Caroline porni cu
paşi apăsaţi înspre cabană şi se apucă să-şi împacheteze
lucrurile. Avea atît de puţine încît nu-i trebui prea multă
vreme.
Peste puţin timp, William pregătise caii pentru drum
şi legase sacoşa Carolinei la spatele şeii ei.
Caroline şi Penny se îmbrăţişară.
412
 — Să vă opriţi pe la noi dacă mai aveţi drum pe-aici,
o rugă Penny, cu ochii strălucind de lacrimi. William şi
cu mine o să mai construim o cameră pentru băieţii
surorii lui, aşa că o să avem loc suficient pentru
musafiri.
Caroline o sărută pe obraz.
— Mulţumesc. Şi eu vreau să-ţi dai cuvîntul că o să
mă cauţi dacă treci vreodată prin Bolton. Miss Phoebe şi
Miss Ethel vor şti unde pot fi găsită.
După aceasta, Caroline salută din cap şi se întoarse să
încalece pe calul ei. Nu-şi închipuise niciodată că o să-i
fie atît de greu să-şi ia rămas-bun de la Penny Everett,
dar cele două femeie se împrieteniseră foarte tare în
timpul scurt petrecut împreună.
William şi Guthrie dădură mîna, apoi Guthrie şi
Caroline porniră din nou la drum, cu Tob alergînd
alături de ei.
Merseră pînă la căderea nopţii, cînd ajunseră în
orăşelul Sweet Home. Caroline îşi aminti că doctorul
Elkins locuia acolo.
Cum nu exista nici un hotel, Caroline şi Guthrie îşi
luară cîte o cameră la o pensiune dărăpănată. Caroline
nu avea chef să convingă vreun proprietar de han
suspicios că ea şi Guthrie erau căsătoriţi, din moment ce
nu erau, iar Guthrie părea să se afle în aceeaşi stare de
413
spirit. Luară masa într-o tăcere solemnă, după care plecă
fiecare în camera lui.
Caroline nu reuşi să adoarmă, deşi o dureau toate
oasele de oboseală, aşa că se aventură înapoi pe scări să
împrumute o carte de la proprietăreasa cea scorţoasă.
Ieşi din cameră la timp să-l vadă pe Guthrie părăsind
pensiunea, proaspăt spălat, ras şi îmbrăcat în haine
curate.
Deşi Sweet Home nu avea nici un hotel, dispunea de
jumătate de duzină de birturi şi Caroline era convinsă că
Guthrie plecase să facă o vizită la unul dintre ele.
Probabil că avea să bea ceva, să fumeze şi să joace
poker şi poate chiar să ia una dintre femeile acelea
uşoare care lucrau în localurile respective.
Caroline oftă. Ţinînd cont de felul în care se
comportase ea cu Guthrie, nu prea îşi putea permite să
critice femeile uşoare. Iar Guthrie nu avea nici un fel de
oprelişte. Dacă voia să joace cărţi şi să se ducă la femei,
avea toate drepturile unui bărbat neînsurat.
Întristată, Caroline se îndreptă către salonul din faţă.
Zărise acolo mai devreme un raft plin cu cărţi, iar
doamna Beeker, proprietăreasa, stătea pe o canapea şi
croşeta. Era o femeie robustă, cu un păr roşcat, străbătut
de şuviţe albe şi dispunea de nişte sîni ampli pe care
încerca, probabil, să-i ascundă în şalul de dantelă pe
414
care-l purta la gît.
Caroline ezită o clipă în prag, aşteptînd ca doamna
Beeker să ia notă de prezenţa ei acolo şi să ridice ochii
de pe lucrul de mînă.
— Bună seara, rosti ea înţepat.
Caroline dădu din cap.
— Mă întreb dacă aş putea împrumuta o carte – doar
pentru seara aceasta, desigur.
Doamna Beeker o măsură din cap pînă în picioare cu
o privire dispreţuitoare, iar Caroline se întrebă cît
ghicise din relaţia dintre ea şi Guthrie.
— Serveşte-te, spuse ea în cele din urmă, arătînd cu
mîna înspre raftul de cărţi.
Caroline traversă camera grăbită şi cercetă
nerăbdătoare titlurile, care îi erau, în mare parte,
cunoscute şi dragi. Alese un volum subţire, intitulat
„Viaţa lui Robin Hood”.
— Mulţumesc, spuse ea, oprindu-se din nou în prag.
Doamna Beeker nu ridică ochii de pe lucrul ei.
— Eu una nu citesc decît Cartea Sfîntă. Frivolităţile
astea au aparţinut fiicei mele, Ruby.
Aşa cum i se întîmplă deseori Carolinei, curiozitatea
îi învinse raţiunea şi chiar discreţia.
— Ruby. Ce nume frumos. A lăsat cărţile aici cînd s-a
măritat?
415
 Proprietăreasa scoase o exclamaţie de dezgust.
— Ruby nu s-a măritat cu nimeni. Şi a murit cînd să
nască plodul unui vagabond.
Caroline se cutremură din pricina tonului răzbunător,
nemilos cu care femeia vorbise despre fiica şi nepotul
ei. Simţi o milă nesfîrşită pentru Ruby, al cărei păcat
capital fusese acela că se îndrăgostise.
— Şi copilul? îndrăzni Caroline să întrebe, ţinîndu-şi
respiraţia în aşteptarea răspunsului.
— A murit odată cu ea. A fost răzbunarea lui
Dumnezeu.
Faţa Carolinei se aprinse de furie, dar nu se contrazise
cu doamna Beeker cu privire la voinţa lui Dumnezeu,
fiindcă ştia că era inutil s-o facă. Dumnezeul pe care-l
cunoştea Caroline nu se răzbuna niciodată pe un copilaş
nevinovat.
— Îmi pare rău pentru pierderea dumneavoastră,
spuse ea. „Şi-mi pare şi mai rău de biata Ruby şi de
copilul ei”.
Doamna Beekes scoase o exclamaţie şi Caroline o
porni grăbită în sus pe scări. Întorcîndu-se în camera ei
cu tavan înclinat şi cu tapetul învechit, se trezi
întrebîndu-se dacă patul acela fusese al lui Ruby. Poate
că sărmana fată visase la vagabondul ei, născuse copilul
şi murise chiar în această încăpere.
416
 — O iei razna, se certă singură Caroline, aşezîndu-se
cu picioarele încrucişate sub ea în mijlocul patului şi
deschizînd hotărîtă cartea despre Robin Hood. Nu voia
să se gîndească la Ruby Beeker sau la faptul că propriile
ei experienţe s-ar putea desfăşura tulburător de
asemănător cu cele ale fetei moarte.
Caroline se apucă hotărîtă să citească primul rînd din
carte, dar mintea ei, nu era la frunzele foşnitoare şi la
florile aromate de vîsc din pădurea Sherwood. Se gîndea
la cît de uşor ar fi putut să moară dînd singură naştere
unui copil şi la faptul că soarta ei putea să se asemene
cu cea a lui Ruby.
— Nu, rosti ea cu voce tare.
Avea să se mute în Chicago, să le spună oamenilor că
era văduvă şi să-şi găsească o slujbă ca guvernantă sau
ca soră medicală.
De disperare, Caroline se forţă să se concentreze
asupra cărţii. Din fericire, se trezi curînd cufundată în
povestea aventurilor lui Robin Hood, ale lui Maid
Marian şi ale părintelui Tuck. Citi de trei ori scena în
care Robin o ridica pe Marian pe calul său şi o săruta.
Era atît de romantic, se gîndi ea, oftînd.
Dar terminase cartea şi trecuse printr-o mie de iaduri
imaginîndu-şi cum avea să nască singură copilul lui
Guthrie, cînd îi auzi paşii pe scări.
417
 Lăsînd la o parte orice prudenţă, sări din pat, descuie
uşa şi o deschise cu o smucitură. Guthrie se opri şi
zîmbi spre ea, ţinînd pălăria într-o mînă. Braţul celălalt
îi atîrna în fîşia petrecută pe după gît, bineînţeles.
— ÎNă seara, tigroaico, spuse el cu ochii strălucind.
Ştia că era geloasă, fir-ar el să fie şi asta îi făcea
plăcere.
— Bună seara, domnule Hayes, răspunse ea cu
răceală. Mă întrebam la ce oră vom pleca mîine spre
Cheyenne.
— Dis-de-dimineaţă, răspunse Guthrie. Te-aş sfătui să
dormi bine în noaptea asta… Miss Chalmers.
Caroline respiră adînc şi rar, ca să-i arate că îl
dispreţuieşte.
— Sfatul tău n-are nici o valoare pentru mine, spuse
ea înţepată.
Îşi coborî vocea şi şopti:
— Nu mă interesează decît să nu mai ajung la
închisoare.
El reuşi să zîmbească.
— Ştiu foarte bine ce te interesează, răspunse el, iar
faptul că se simţi excitată cînd el o măsură cu privirea o
tulbură şi mai tare.
Roşindu-se la faţă, făcu un pas înapoi şi îi trînti uşa în
nas. Dar îl auzi rîzînd încă în timp ce mergea spre
418
camera lui.
Caroline nu se mulţumi numai să închidă uşa, ci
propti şi un scaun cu spătarul sub clanţă. Guthrie Hayes
nu trebuie nici să spere că se putea strecura la lumina
lunii în camera ei, să-şi facă poftele cu ea, după cele ce
spusese.
Rămase jumătate din noapte întinsă în pat, trăgînd cu
urechea, sperînd ca el să-i bată în uşă, sperînd că n-o s-o
facă. Veniră zorile, dar el nu apăru.
Caroline fu neagră de supărare în dimineaţa aceea, cît
se spălă şi se îmbrăcă, trăgînd pe ea fusta de călărie,
cizmele şi bluza. Nu era deloc surprinzător că Guthrie
nu venise la ea – probabil că-şi satisfăcuse poftele la
etajul vreunuia dintre birturile oraşului în noaptea aceea.
La micul dejun, el o întîmpină cu un zîmbet
atotştiutor. Caroline îl ignoră, îi mulţumi politicos
doamnei Beeker pentru cartea împrumutată, după care
consumă din simţul datoriei mîncarea care intra în preţul
camerei.
O jumătate de oră mai tîrziu, ea şi Guthrie erau gata
de plecare, spre marea uşurare a Carolinei. Cînd îşi luă
rămas bun de la ea, proprietăreasa pensiunii îi reaminti
că furia lui Dumnezeu distrusese armata egipteană cînd
îi alungaseră pe israeliţi şi că soţia lui Lot se
transformase într-o statuie de sare.
419
 Înăbuşindu-şi un oftat, şi fără să-şi dea prea bine
seama care era mesajul pe care voise doamna Beeker să
i-l transmită, Caroline dădu mîna cu ea şi îi promise să
ţină minte.
— Crede că eşti o femeie decăzută, spuse Guthrie,
după ce se îndepărtaseră suficient de pensiune.
Caroline ridică din umeri cu indiferenţă.
— Şi are dreptate, nu-i aşa?
Guthrie întinse mîna şi apucă de frîul calului
Carolinei, oprind-o brusc.
— Ce?
Ea nu se putu uita în ochii lui.
— Aseară, îmi făceam griji că te-ai dus cu o femeie
din birt. Şi mi-am dat seama că nu sînt cu nimic mai
bună ca femeile de-acolo.
— Uită-te la mine, porunci Guthrie cu asprime.
Caroline se uită în ochii lui, deşi ar fi dat orice să-i
poată nesocoti porunca.
— Orice bărbat care dispune de un strop de minte ar
fi mîndru să poată spune că eşti a lui, spuse Guthrie pe
un ton egal. Şi n-am fost cu nici o blestemată de femeie
la birt. Am fost să mă interesez despre Flynn.
Caroline reuşi cu greu să-şi înăbuşe o exclamaţie de
bucurie.
— Ai aflat ceva? întrebă ea, după cîteva clipe de luptă
420
interioară.
Acum mergeau din nou în josul străzii.
— Nimic în afară de ceea ce ştiam, oftă Guthrie,
cercetînd încordat cu privirea faţadele nezugrăvite ale
caselor şi magazinelor aliniate de o parte şi de alta a
străzii. Un bărbat a cărui descriere i se potrivea lui
Flynn i-a plătit doctorului Elkins să-i scoată glonţul din
coapsă ieri dimineaţă.
Caroline îşi aminti de incidentul de lîngă fîntîna
familiei Everett şi închise pentru o clipă ochii, în timp
ce frica se aduna în jurul sufletului ei ca o ceaţă.

CAPITOLUL 19
Caroline şi Guthrie abia ieşiseră din Sweet Home cînd
el smulse fîşia care-i sprijinea braţul şi-o aruncă într-un
tufiş de lîngă drum. După ce aruncă înspre Caroline o
privire care o provoca să comenteze, Guthrie se apucă
să întindă şi să îndoaie braţul. Cînd făcu asta, schiţă o
grimasă de durere.
Ea acceptă provocarea.
— Doctorul Elkins a precizat…
— Taci din gură, Caroline.
Guthrie continuă să-şi exerseze muşchii braţului.
— O să fie al dracului de greu să-l prind pe Flynn şi o
să am nevoie de ambele mîini pentru asta.
421
 Caroline dădu drumul la aer din piept. Nimeni nu ştia
mai bine decît ea ce pierdere de timp ar fi fost să-l
contrazică pe domnul Hayes cînd îşi punea ceva în
minte.
— O să ajungem curînd în Cheyenne?
— Probabil în după-amiaza asta, răspunse Guthrie cu
un aer distrat.
Era evident, mai interesat de peisajul din jur, decît de
ceea ce avea Caroline de spus şi se apucă să exerseze
manevrarea pistolului din mers. După ce acest ritual luă
sfîrşit, Guthrie îşi aprinse o ţigară de foi şi şi-o înfipse
între dinţi.
— Cred că o să le trimit o telegramă lui Miss Phoebe
şi Miss Ethel cînd ajungem în Cheyenne, să le anunţ că
sînt bine, spuse Caroline.
Tăcerea lui Guthrie avea ceva ce o nelinişti.
— Indiferent ce le-ai spune, remarcă el, tot vor crede
că te-am răpit.
Caroline se gîndi că el avea, probabil, dreptate, dar tot
intenţiona să le trimită telegrama, în speranţa că le-ar
putea scuti pe bătrînele doamne de griji inutile. Avea să
se răscumpere ea într-un fel faţă de protectoarele ei,
după ce toate aveau să se limpezească şi va putea să se
întoarcă la Bolton. Oftă.
— Se pare că viitorul meu este nesigur, remarcă ea.
422
 Guthrie zîmbi pe lîngă ţigara de foi dintre dinţi.
— Eu sînt convins de asta. Tu o să te afli mereu în
cîte o încurcătură pînă la ultima ta suflare. Problema
femeilor care sînt aşa ca tine, tigroaico, este că simt
mereu nevoia să pornească în cîte o cruciadă. La tine a
fost întîi vorba despre Flynn, iar după ce el o să atîrne la
capătul frînghiei, o să porneşti să le cauţi pe surorile
tale.
— Încăpăţînarea de a-l ajuta pe Flynn să evadeze a
fost, evident, o greşeală, recunoscu ea, indignată. Dar nu
e nimic rău în faptul că vreau să le găsesc pe Emma şi
pe Lily. Ele sînt singurele rude de sînge pe care le am în
lumea asta.
— N-am zis niciodată că e ceva rău în a-ţi căuta
surorile. Ceea ce o să faci după aceea mă îngrijorează pe
mine.
Caroline oftă.
— După ce-mi găsesc surorile, domnule Hayes, mă
voi mulţumi să cresc copii şi să-mi văd de casa mea.
Brusc, fu jenată de implicaţia spuselor ei.
— Sau să predau la şcoală, bineînţeles.
Guthrie nu comentă, iar Caroline nu ştia prea bine
dacă să fie uşurată sau indignată. Ar fi fost plăcut dacă
el ar fi asigurat-o că va vedea de casa lui şi va creşte
copiii lui, dar, uitîndu-se la el, îşi dădu seama că el n-
423
auzise probabil ce spusese ea.
După o dimineaţă întreagă de mers fără oprire,
ajunseră, în sfîrşit, în Cheyenne. Era un oraş animat, cu
o mulţime de birturi din care se revărsau hohote aspre
de rîs şi cîntece zăngănite la pian, dar existau şi
magazine şi cîteva hoteluri mici şi restaurante.
Strada era plină de trăsuri şi căruţe şi oamenii mînaţi
de treburi umpleau trotuarele.
Amintindu-şi de Bolton, Caroline simţi un pic dorul
de casă, dar zîmbi cînd îl văzu pe Tob oprindu-se în faţă
la Diamond Lady şi scîncind de sete.
— Îi dau cîinelui un whisky şi o să stau de vorbă cu
cîteva persoane pînă trimiţi tu telegrama, o informă
Guthrie, după care descălecă şi-şi legă calul în faţă la
Diamond Lady.
Deşi Caroline nu era de acord cu planul lui, ştia că nu
putea face mare lucru ca să i-l schimbe.
— Mă găseşti pe urmă prin oraş, îl anunţă ea,
abordind un ton indiferent.
Spre surprinderea ei, Guthrie avu de obiectat.
— Nu vreau să umbli prin Cheyenne de una singură,
spuse el, punînd mîna pe frîul calului ei, cînd văzu că dă
să plece. Trimite telegrama şi pe urmă aşteaptă-mă la
hotelul Statehood. Este un local respectabil.
Cum o discuţie în contradictoriu n-ar fi făcut decît să
424
prelungească această scenă neplăcută, Caroline
încuviinţă din cap.
— Vrei să închiriez o cameră pentru tine cît aştept
acolo, sau vrei să faci tu singur treaba asta?
El o atinse uşor cu mîna pe picior şi pielea ei se-
nfioră.
— O să avem nevoie de o singură cameră, tigroaico.
Şi, după ce merg s-o văd pe Adabelle, tu şi cu mine o
să-i facem o vizită preotului.
Inima Carolinei stătu pe loc, apoi porni să bată
nebuneşte. Guthrie voia să se însoare cu ea numai
fiindcă era convins că purta în pîntece copilul lui, dar
motivul acesta nu era suficient.
— Putem să discutăm despre asta mai tîrziu, spuse ea.
Ajunsă la biroul Western Union, ea dictă o telegramă
pentru protectoarele ei, în care le spunea să nu-şi facă
griji pentru ea şi că avea să le explice totul cînd va
ajunge acasă. După aceea, se duse la hotelul Statehood
şi ceru o cameră pentru o singură persoană. Guthrie n-
avea decît să-şi ia cameră separată.
Odată luată această hotărîre, Caroline îşi duse sacoşa
sus în cameră, iar funcţionarul hotelului trimise un băiat
cu calul ei la grajdul cu chirie. Ea-şi despacheta
lucrurile, îşi numără puţinii bani care-i mai rămăseseră,
apoi coborî în sala de mese pentru a lua o modestă masă
425
de prînz.
După aceea, urcă din nou în camera ei să se întindă în
pat şi să tragă un pui de somn de care avea atîta nevoie.
Cînd se trezi, Guthrie stătea în picioare la capătul
patului, proaspăt ras şi tuns, îmbrăcat într-un costum de
haine nou. Arăta cu totul altul decît înainte.
— Patul acesta este cam îngust, spuse el, cu degetul
înfipt în buzunarul pentru ceas, dar presupun că n-o să
avem nevoie de prea mult spaţiu, avînd în vedere că am
în plan să te ţin sub mine sau deasupra mea în cea mai
mare parte a nopţii.
Caroline se înroşi atît de tare încît o dureau obrajii. Şi
nici nu se odihnise bine.
— N-am deloc intenţia să împart patul acesta cu unul
ca tine, domnule Hayes, spuse ea, ridicîndu-se în capul
oaselor şi îndepărtîndu-şi de pe faţă şuviţele rebele. Ai
fost să o vezi pe Adabelle?
Guthrie se apropie de pat şi se aşeză pe salteaua
subţire şi plină de ghemotoace.
— Nu, spuse el, luînd-o cu tandreţe de mînă. Mă duc
acum.
El mirosea plăcut a rom şi a mentă.
- Oh!
Îndurerată la gîndul că el se străduise atît să arate bine
pentru Adabelle, Caroline nu făcu nici un efort să
426
zîmbească. În ciuda promisiunilor lui, ea ştia că bărbaţii
sînt nişte creaturi instabile pe care nu te puteai bizui. Cu
siguranţă că, numai văzînd-o pe femeia aceea, avea să-şi
amintească toate motivele pentru care se îndrăgostise
mai demult de ea.
El oftă şi-şi îndreptă cravata cu nervozitate, apoi o luă
pe Caroline în braţe şi o sărută, la început cu tandreţe,
apoi din ce în ce mai apăsat şi intim, pînă ce sărutul lui
îi tulbură sufletul.
Cînd el îşi dezlipi gura de buzele ei, Caroline se trezi
întinsă pe spate, deşi îşi amintea foarte bine că stătuse în
capul oaselor înainte ca el să o sărute. Cînd Guthrie
începu să o descheie la pantaloni, Caroline ştiu că nu
putea face nimic să-l oprească.
— Cînd mă întorc, spuse el, mîngîind-o, am de gînd
să termin ce am început. Să fii pregătită.
Caroline tremura.
— Guthrie…
Mişcările pricepute ale degetelor lui o făcură să se
unduiască sub mîna lui.
— Să fii pregătită, repetă el.
Apoi el îşi retrase mîna şi o lăsă întinsă acolo, pe
marginea patului, stîrnită şi nesatisfăcută şi cît se poate
de furioasă.
După ce ieşi din cameră, Guthrie îşi îndreptă cravata
427
din nou. Dumnezeu îi era martor că ar fi preferat să
rămînă în pat cu Caroline toată ziua, dar avea de
rezolvat probleme importante.
Cunoştea oraşul, fiindcă lucrase timp de şase luni la o
fermă de vite aflată la doar cîteva mile în afara lui şi
porni spre casa Adabellei cu paşi mari şi hotărîţi. Ea şi
mama ei ţineau o pensiune respectabilă la trei străzi
depărtare înspre est.
Firma bine cunoscută atîrna încă de creanga unui
arţar, în curtea din faţă şi gardul era proaspăt vopsit în
alb. Iarba era bine îngrijită şi rondurile erau pline de
flori, deşi se aflau abia la începutul sezonului.
Guthrie deschise poarta – încă mai scîrţîia din
balamale – şi-şi aranjă din nou cravata în timp ce se
îndrepta către veranda din faţă a casei.
Spre spaima, dar şi uşurarea lui, uşa de plasă se
deschise exact cînd el ajunse la prima treaptă şi
Adabelle ieşi afară. Avea obrajii îmbujoraţi şi ochii
strălucitori, amintindu-i lui Guthrie de un mînz jucăuş.
Era drăguţă, cu gropiţele ei din obraji, care-i apăreau
cînd zîmbea, cu părul ei blond, cu silueta ei plinuţă,
apetisantă. Dar Guthrie nu simţi amestecul de emoţii
care năvăleau peste el de fiecare dată cînd dădea cu
ochii de Caroline.
Se opri, neştiind prea bine cum să înceapă.
428
 — Bună, Guthrie, rosti ea şi vocea ei caldă, guturală,
tremură puţin.
Ea-şi împreună mîinile şi se forţă să zîmbească din
nou.
— Mă bucur că ai venit, fiindcă am ceva să-ţi spun.
Guthrie îşi înghiţi propriile explicaţii şi scuze şi
aşteptă, curios.
Adabelle se îmbujoră şi-şi feri, pentru o clipă, ochii.
— Guthrie… domnule Hayes… eu… ştii, fiindcă…
de cînd nu te-am văzut… eu…
O speranţă tulbure se aprinse în sufletul lui Guthrie.
Era oare posibil să fie scutit de povara de a o răni pe
această femeie plăcută, care merita numai bunătate şi
dragoste? Ar fi mai mult decît visase.
— Da? O încurajă el cu blîndeţe, păstrînd distanţa.
Ochii ei străluciră de lacrimi.
— Am întîlnit pe cineva, spuse ea. Un lucrător la căile
ferate, pe nume John Dennis. Urmează să mă căsătoresc
cu el luna viitoare.
Probabil că reacţia lui trebuie s-o fi surprins foarte
tare – el scăpă o exclamaţie de bucurie, o apucă pe
Adabelle de talie cu braţul sănătos şi o învîrti o dată
drept felicitare. Apoi o sărută pe frunte.
Ea ridică ochii spre el, arborînd un zîmbet precaut.
Era un individ norocos, acest John Dennis, aşa cum era
429
şi Guthrie însuşi.
— Nu te supără?
Guthrie pufni în rîs.
— Sigur că mă supără, draga mea. Dar ironia acestei
situaţii este că şi eu am întîlnit pe altcineva. Numele ei
este Caroline Chalmers şi este o dăscăliţă uscăţivă, rea
de gură, cu temperamentul unui cocoş înfoiat.
Adabelle începu să rîdă şi să suspine în acelaşi timp.
— Guthrie, este minunat, spuse ea.
Apoi îl îmbrăţişă şi-l sărută uşor pe obraz.
— Să fii fericit. Bine?
— Şi tu, răspunse el cu tandreţe.
Deşi acum îşi dădea seama că niciodată n-o iubise pe
Adabelle cu adevărat, ştia că ea ar fi fost o soţie ideală.
Cu ea, ar fi putut să se aştepte la zile senine, la nopţi
plăcute şi la o mulţime de copii cu mere în obraji.
Ea îi ţinu mîinile într-ale ei, prelungind clipa; îşi luară
rămas bun din priviri; apoi Guthrie se întoarse şi plecă,
îndreptîndu-se către o femeie care avea să-i dea,
probabil, multă bătaie de cap şi mult de lucru.
Uneori, reflectă Guthrie, lucrurile nu prea aveau
logică.
Caroline se plimba prin faţa ferestrei, cu vîrful unei
unghii între dinţi, cu trupul încă tremurînd de
anticipaţie, asemenea coardelor unui instrument care
430
fusese acordat, dar la care nu se cîntase încă. Făcuse o
baie şi se schimbase cu cea mai bună rochie pe care o
adusese cu ea, rochia ei simplă de stambă. Îşi împletise
părul şi-l prinsese la spate cu ace şi se ciupise de obraji
să-i înroşească.
Cînd auzi ciocănind la uşă, se răsuci şi rosti cu sfială:
— Intră.
Guthrie păşi în cameră şi zîmbi, deşi pe faţă i se
citeau semne de oboseală.
— Arăţi minunat, tigroaico, dar pentru o nuntă o să ai
nevoie de ceva mai elegant decît rochia asta.
Ea simţi că-i arde faţa şi ridică amîndouă palmele să
şi-o răcorească. Trăi o clipă de groază, în care crezu că
el o să-i spună că se hotărîse să se însoare totuşi cu
Adabelle şi că voia ca ea să-i fie martor. Şi-n clipa
următoare, fu complet dezorientată.
— Poftim?
— Vreau să te îmbraci cu ceva… vaporos, spuse el,
încruntîndu-se cînd o măsură cu privirea. Ceva alb.
Pe Caroline o dureau obrajii de febră.
— Unii ar putea fi de părere că nu se cade să mă
îmbrac în alb.
— Nu mă interesează cîtuşi de puţin părerea lumii.
— Dar nu ştim cu siguranţă dacă… sînt însărcinată.
Şi-n plus de asta, Guthrie Hayes, ţi-am mai spus că nu
431
am de gînd să mă mărit cu un bărbat care nu mă iubeşte.
Guthrie oftă.
— Eşti cu siguranţă însărcinată, spuse el, de parcă ar
fi fost vorba despre un lucru deja stabilit. Şi dacă eu sînt
gata să mă însor cu o femeie care nu mă iubeşte, de ce
n-ai putea face şi tu acelaşi lucru?
Caroline nu se aşteptase ca el să adopte o asemenea
tactică. Şi n-avea de gînd să-şi mărturisească
sentimentele, cînd ştia că Guthrie nu simţea la fel pentru
ea. Îşi împreună palmele, îngrijorată.
— Poate, cu timpul ai putea ajunge să mă iubeşti…
El se apropie de ea şi o trase în braţele lui.
— Aş spune că am toate şansele să mi se întîmple
asta, tigroaico.
Inima ei tremura de nerăbdare, dar şi de îndoială.
— Guthrie, încă este posibil să sfîrşesc în închisoare.
Ce-o să faci atunci?
El o apucă de bărbie şi-şi ridică faţa spre el.
— N-o să ajungi la închisoare, promise el. Şi-acum,
mergem să-ţi cumpărăm o rochie.
Apoi o expresie deosebită apăru pe faţa lui şi o
împinse către pat.
— Sigur că da, am spus că o să termin ce am început
şi eu sînt om de cuvînt.
Trupul rigid al Carolinei se încordă şi mai tare în
432
aşteptarea acelei dulci eliberări. Dar îşi puse palmele pe
pieptul lui.
— Nu, Guthrie, spuse ea cu voce răguşită. Dacă e
vorba să ne căsătorim, aş vrea să mai aştept.
El pufni în rîs şi se aplecă să o sărute uşor pe buze.
— Bine, tigroaico. Mergem să găsim o rochie şi un
judecător de pace, în această ordine.
Cu simţurile amorţite, Caroline îl lăsă pe Guthrie să o
ia de mînă şi să o conducă afară din cameră, apoi în jos
pe scări. Găsiră o rochie potrivită, vaporoasă ca
îmbrăcămintea unui înger şi tot atît de albă, în primul
magazin în care intrară.
Guthrie o cumpără, plătind cu ceea ce Caroline
presupuse că erau cîştigurile lui la poker, după care
plecară să caute pe cineva care să-i căsătorească. După
spusele şerifului, se părea că judecătorul districtual era
în oraş şi stătea la pensiunea doamnei Rogers.
Caroline recunoscu numele şi aruncă o privire iute
spre faţa lui Guthrie.
Viitorul ei soţ îi mulţumi şerifului şi o împinse către
uşă.
— Du-te înapoi la hotel şi îmbracă rochia, spuse el.
Eu o să trimit pe cineva după judecător.
Toate problemele, reale sau potenţiale, năvăliră în
mintea Carolinei, dar îl iubea prea mult pe Guthrie ca să
433
anuleze căsătoria. Aprobă cu o mişcare scurtă din cap şi
spuse:
— Bine, domnule Hayes. O să fac după cum spui.
Dar, pe viitor, o să-ţi fiu recunoscătoare dacă îţi vei
formula cererile politicos, în loc să le răsteşti ca pe un
ordin.
Guthrie zîmbi.
— O să încerc, tigroaico, aprobă el.
Apoi o răsuci pe Caroline de umeri şi o împinse uşor
în direcţia hotelului.
Cînd întoarse capul, Caroline îl văzu dînd o monedă
unui băiat. Porni apoi grăbită spre hotel, ca să fie gata
cînd sosea judecătorul.
În faţa hotelului, Caroline dădu peste Tob care lătră
de bucurie cînd o văzu. Mutînd cutia cu rochia în mîna
cealaltă, ea se aplecă şi mîngîie cîinele pe cap.
— Gata, spuse ea, cît de curînd n-o să te mai cărăm cu
noi prin tot ţinutul şi o să ai şemineul tău în faţa căruia
să stai culcat şi o mulţime de oase din supă de ros.
Tob lătră scurt şi Caroline îl lăsă acolo, ştiind că
funcţionarul hotelului n-o s-o lase să ia cîinele în
camera ei.
Dar, imediat ce închise uşa în spatele ei, aruncă pe pat
cutia cu rochia, deschise fereastra şi fluieră. După cîteva
fluierături, Tob urcă pe scara de incendiu, suflînd greu
434
din cauza efortului şi sări înăuntru pe fereastră, să stea
cu stăpîna lui.
— Sssst, îl avertiză Caroline, în timp ce cîinele se
trîntea pe un covoraş învechit din faţa dulapului de
haine. Dacă te aude cineva, o să fim amîndoi aruncaţi
afară de urechi.
Tob îşi puse botul pe labele din faţă cu un oftat de
satisfacţie şi închise ochii.
Caroline despachetă grăbită rochia şi se îmbrăcă. Nu
reuşi, însă, să-şi încheie nasturii de la spate, aşa că îl
aşteptă pe Guthrie.
Cînd veni, el aduse un mănunchi de piciorul cocoşului
şi clopoţei.
— Imi pare rău, tigroaico, spuse el, dar asta este tot ce
am putut găsi. Le-am cules din spatele magazinului de
cereale.
Micul buchet de flori sălbatice o încîntă pe Caroline,
la fel de mult ca imaginea lui Guthrie culegîndu-le
pentru ea. Ea luă buchetul cu gesturi delicate, îi zîmbi şi
ochii i se umplură de lacrimi. Cuvintele erau aproape,
atît de aproape încît fu pe cale să le rostească: „te
iubesc, Guthrie”. Dar le opri la timp.
— Mulţumesc.
El se încruntă.
— Ce s-a întîmplat cu rochia ta?
435
 Caroline pufni în rîs, apoi suspină.
— Nimic, spuse ea, apoi se întoarse cu spatele la el.
Numai că trebuie încheiată la nasturi.
Guthrie manevră nasturii cu obişnuita lui dexteritate,
şi, pînă ce el o răsuci din nou cu faţa spre el, lacrimile îi
dispăruseră.
— Ei bine, tigroaico, judecătorul aşteaptă să facă din
mine un bărbat cinstit. Mergem?
Caroline avu impresia că inima îi urcase în gît. Dădu
din cap, fiindcă nu putea să vorbească.
Judecătorul îi aştepta jos, într-un colţ al salonului. Era
un bărbat masiv, cu un pîntec proeminent şi era
îmbrăcat într-un costum vărgat. El o trată pe Caroline cu
un zîmbet de admiraţie, apoi îi conduse în biroul
directorului de hotel, unde se puteau bucura de puţină
intimitate.
Judecătorul scoase din buzunarul de la haină o
autorizaţie de căsătorie decorată cu păsări, cu flori şi
înscrisuri aurii, şi îi puse pe Guthrie şi Caroline să o
semneze. După aceea, judecătorul scoase din buzunar o
carte şi adoptă o atitudine oficială. Două cameriste
serveau drept martori.
Caroline şi Guthrie stăteau cu faţa spre ferestrele care
dădeau spre stradă, la mică distanţă unul de altul şi o
privire furişă îi dezvălui Carolinei că mirele ei era tot
436
atît de emoţionat ca şi ea, în ciuda eforturilor lui de a se
ţine tare. Probabil se întreba dacă această căsătorie avea
şanse de reuşită, aşa cum se întreba şi ea.
Judecătorul se apucă să citească din carte cuvintele
sacre, deşi Caroline era convinsă că le ştia pe dinafară şi
ea reuşi, nu ştia cum, să dea răspunsurile potrivite. De
afară, se auzeau zgomotele făcute de căruţele şi caii care
treceau pe stradă.
Cînd sosi momentul să facă schimb de verighete,
Caroline nu avu una. Dar, spre surprinderea ei, Guthrie
scoase din buzunarul de la haină o verighetă de aur şi i-
o puse pe deget.
— Prin puterea cu care am fost investit de autorităţile
din Wyoming, încheie judecătorul, ridicînd tonul pe
măsură ce se apropia de sfîrşitul ceremoniei, vă declar
soţ şi soţie. Domnule Hayes, poţi să săruţi mireasa.
Senzaţia buzelor lui Guthrie pe buzele ei îi era
familiară şi totuşi pe Caroline o tulbură la fel ca atunci
cînd o sărutase prima dată. Ea se clătină uşor şi fu
nevoită să se prindă cu mîinile de haina soţului ei ca să
poată sta pe picioare.
Dumnezeule, reflectă ea, zîmbind în sinea ei, lumea o
să creadă că sînt beată.
Guthrie îi plăti judecătorului, apoi luă autorizaţia de
căsătorie şi totul se sfîrşi repede şi simplu. Caroline se
437
gîndi cu uimire la discursurile pompoase ale
politicienilor din ziua de 4 iulie, care durau şi cîte două
ore, în timp ce o căsătorie nu dura mai mult de zece
minute.
Caroline întinse mîna să-şi admire verigheta,
gîndindu-se la cît de încîntate ar fi Miss Phoebe şi Miss
Ethel dacă ar şti că reuşise să-şi găsească, în sfîrşit, un
soţ. Şi încă unul pe care-l iubea. Cum era cufundată în
aceste gînduri, Caroline fu surprinsă cînd Guthrie o
ridică în braţe.
— Şi-acum, doamnă Hayes, spuse el, am dreptul să
împart patul cu tine şi exact asta am de gînd să fac.
Erau cîţiva cowboy în salon, cînd Guthrie trecu cu
Caroline în braţe s-o urce pe scări şi cu toţii începură să
chiuie. Cînd ajunse în capătul de sus al scărilor, Guthrie
se întoarse şi ea aruncă buchetul de flori de-acum ofilite.
Un cowboy bătrîn, vînjos, cu ochi mari şi trişti şi cu o
mustaţă stufoasă, prinse buchetul, iar prietenii lui
izbucniră în rîs şi-l bătură pe spate.
Guthrie pufni în rîs şi porni mai departe spre camera
pe care Caroline o închinase mai devreme. Tob stătea
tolănit pe preşul de lîngă dulap şi deschise ochii cînd
mirele şi mireasa intrară în cameră, apoi dădu scurt din
coadă, dar nu ridică botul de pe labe.
— Va trebui să te mai îmbraci o dată cu rochia asta
438
mîine, spuse Guthrie, lăsînd-o cu grijă pe mireasă să
stea pe propriile ei picioare. O să facem o fotografie, cu
condiţia ca fotograful să se trezească pînă atunci.
Caroline începu să rîdă. Un cowboy prinsese buchetul
ei de mireasă şi fotograful era prea beat ca să le facă o
fotografie. Cu toate acestea, n-ar fi vrut să schimbe
nimic din toate astea, în afară de faptul că şi-ar fi dorit
ca surorile ei şi domnişoarele Maitland să fie acolo cu
ea.
Guthrie îşi aşeză mîinile pe talia ei.
— Aş putea să stau aici şi să mă uit la tine tot restul
zilei, spuse el cu voce guturală.
Ea zîmbi.
— Ai căpătat gust pentru dăscăliţele uscăţive,
domnule Hayes? întrebă ea, amintindu-şi caracterizarea
pe care i-o făcuse el la început, cînd se cunoscuseră.
El o sărută uşor şi ochii lui căpătară o expresie de
uimire, de parcă ar fi văzut ceva ce nu observase pînă
atunci.
— Numai pentru una dintre ele, răspunse el şi apoi, cu
o stîngăcie neobişnuită pentru el, întinse mîinile şi se
apucă să-i scoată acele din păr.
Îi despleti părul negru şi-şi trecu degetele prin el.
Ea-i dezlegă cu mişcări lente cravata şi îl văzu cum
înghite în sec.
439
 Guthrie o aşeză pe marginea patului şi se aplecă să o
descalţe, apoi se ridică şi-şi azvîrli cizmele din picioare.
Apoi totul se transformă într-un ritual lent, metodic şi
tandru. Guthrie îndepărta unul dintre obiectele de
îmbrăcăminte ale Carolinei, apoi ea făcea la fel pentru
el. Deodată, rămaseră goi şi în inima Carolinei nu exista
ruşine, ci numai veneraţie.
Guthrie îi îndepărtă şuviţele lungi, mătăsoase de păr
de pe sîni, apoi o trase spre el şi o sărută. Ea avu grijă
să-i menajeze rana, care începuse să se vindece, dar era
încă dureroasă.
Pînă atunci, făcuseră dragoste cu furie şi disperare, în
ziua aceea se iubiră fără grabă, cu multă tandreţe. Cînd
Guthrie o întinse pe Caroline în patul lor îngust şi o
pătrunse, o făcu la fel de blînd şi de atent ca atunci cînd
îi răpise virginitatea.
Ei îi făcu plăcere atingea părului de pe pieptul lui pe
sînii ei moi şi fini, a coapselor lui tari pe coapsele ei
mătăsoase şi savură plăcerea intruziunii lui ritmice.
Cu toată tandreţea şi lipsa de grabă, punctul culminant
al împerecherii lor îi luă pe neaşteptate, deoarece
izbucni cu forţa unei explozii. Caroline ţipă de plăcere,
în timp ce trupul i se unduia disperat sub trupul lui
Guthrie şi în clipa cînd ţipetele ei se stinseră, el
încremeni deasupra ei şi se prinse cu amîndouă mîinile
440
de tăblia de fier de la capătul patului. Ochii i se aburiră
şi gemu cînd muşchii ei ascunşi se contractară, făcîndu-l
să erupă în trupul ei.
După ce dăduse tot ce avea, Guthrie se prăbuşi lîngă
Caroline, cu respiraţia întretăiată. Îşi puse piciorul drept
peste coapsele ei şi îi luă în mînă un sîn, dezmierdîndu-i
sfîrcul cu degetul mare.
Caroline se răsuci pe o parte şi se ridică mai sus pe
pernă, trecînd uşor cu sfîrcul unui sîn peste buzele lui.
El îi prinse cu lăcomie sînul cu gura şi-l supse, iar
Caroline gemu. Trupul ei, abia domolit cu cîteva minute
în urmă, se încordă din nou şi o durere fierbinte crescu
în adîncurile ei, acolo unde numai Guthrie putea să
ajungă.
Petrecîndu-şi o mînă peste şoldurile ei, el o apăsă pe
trupul lui, continuînd să se bucure de sînul ei. Ea se
arcui de spate, în timp ce el o ridica şi o cobora pe
trupul lui şi-i lăsa un sîn numai pentru a-l cuceri pe
celălalt.
Caroline scînci încet şi un strat subţire de transpiraţie
îi acoperi corpul din cap pînă-n picioare, dar el continuă
să o frămînte, punînd-o pe jar.
— Oh, Guthrie, suspină ea. Deşi el înţelesese precis
că cerea îndurare, se arătă nemilos.
În ultimul moment, o răsuci pe Caroline cu spatele
441
spre el şi o pătrunse în feminitatea ei pe la spate. Îi
prinse în palme sînii cînd ea explodă instantaneu,
unduindu-şi şoldurile pe trupul lui şi strigătele ei
izbucniră fără reţinere.
Caroline voia să-i vadă faţa lui Guthrie în clipa
extazului; se răsuci în braţele lui şi ridică o mînă să-i
atingă obrazul. Ochii îi erau înceţoşaţi, pielea udă şi
arăta ca un om cuprins de delir.
Ea-şi îndoi un picior peste el, să-l simtă mai aproape
şi, cînd contactul lor deveni, în mod inevitabil, mai
profund, el imploră răguşit şi se revărsă în trupul ei.
Erau încă uniţi cînd Caroline se aplecă şi-i atinse un
sfîrc cu limba. Acesta se întări instantaneu.
Caroline îi prinse şoldurile în palme şi continuă să-i
dezmierde sfîrcul cu limba şi cu dinţii şi, după două
minute, el tresări şi se întări din nou în trupul ei. De data
aceasta, Caroline avea de gînd să obţină plăcerea
făcîndu-i plăcere soţului ei.
Îl sărută sub bărbie şi începu să alunece încet, ritmat,
pe trupul lui. Cu un ţipăt înăbuşit de frustrare şi dorinţă,
Guthrie se rostogoli pe spate, luînd-o pe Caroline cu el
şi, cu trupul străpuns de bărbăţia lui, ea se propti cu
mîinile în umerii lui puternici.
Ea era prinţesa acestui războinic şi-şi cerea acum
drepturile. ÎI duse pe Guthrie pe culmile plăcerii, urcînd
442
treaptă cu treaptă. În cele din urmă, el gemu puternic şi-
şi arcui spatele, iar Caroline îi dezmierdă sfîrcurile cu
limba pînă ce stoarse din trupul lui ultima picătură de
sămînţă. Cînd totul se sfîrşi, el o trase alături, pe saltea,
o lipi de trupul lui şi adormi.
Caroline alunecă în somn la fel de rapid. Cînd se trezi,
camera era plină de umbre şi Guthrie o spăla cu o
bucată de pînză moale şi rece. Cînd termină, o aşeză
deasupra lui şi o răsplăti din plin pentru felul cum îl
cucerise mai devreme. Ea se prinse cu mîinile de tăblia
patului, aşa cum făcuse şi el şi capitulă, gemînd înfundat
cînd mîinile lui îi acoperiră sînii.
Suspinele ei de eliberare erau desfrînate – nici de
această dată nu şi le putu reţine – şi arcurile patului
scîrţîiră cînd ea îşi aruncă genunchii în lături.
Guthrie nu făcu nici un efort să înăbuşe ţipetele
miresei lui. De fapt, cu cît mai mult zgomot făcea, cu
atît lui părea să-i placă mai mult.

CAPITOLUL 20
Prima zi de după căsătorie a Carolinei începu cu soare
şi senin, dar nu dură mult pînă să apară primii nori din
căsnicia lor. Stătea cu Guthrie la o masă din holul
hotelului şi luau micul dejun, cînd el anunţă:
— Astăzi plec.
443
 Caroline lăsă furculiţa jos.
— Poftim?
— O să-l pot urmări pe Flynn mult mai repede, dacă
n-o să fiu nevoit să-ţi port ţie de grijă.
Ea vorbi încet, dar nu din cauză că s-ar fi arătat
înţelegătoare, ci din cauza furiei.
— Ei, bine, începu ea, atunci n-ai decît să mă bagi la
închisoare. În felul acesta, nu ţi-aş mai sta în cale.
Guthrie oftă.
— Caroline.
— Ai citit, Biblia, domnule Hayes? continuă ea, cu
vocea transformată într-o şoaptă chinuită. Există un
verset din Cartea lui Ruth care începe aşa: „Oriunde
mergi tu, merg şi eu”.
El nu păru impresionat.
— Am spus că tu rămîi aici.
Caroline întrevăzu o viaţă întreagă de asemenea
hotărîri arbitrare înaintea ei, şi hotărî brusc că nu putea
s-o îndure. Scoase verigheta de aur, pe care o iubea în
secret, de pe deget şi o aşeză pe faţa de masă, cu cercuri
albe şi albastre, între farfuria ei şi a lui Guthrie.
El făcu ochii mari, apoi îi îngustă.
— Pune-o înapoi, porunci el
Caroline scutură din cap.
— Domnule Hayes, este timpul să înveţi, odată pentru
444
totdeauna, că nu poţi să-mi dai mie comenzi, aşa cum
faci cu cîinele tău.
Guthrie oftă, evident conştient de prezenţa celor aflaţi
în sala de mese şi de felul în care s-ar fi amuzat dacă ar
fi auzit cumva ce discutau ei doi.
— Eşti soţia mea.
— Şi asta mă pune în aceeaşi categorie cu cîinele tău?
— Sigur că nu.
— Atunci aş aprecia dacă nu ai lua hotărîri majore în
ceea ce priveşte viaţa mea.
Guthrie trînti şervetul pe masă, deşi nu mîncase decît
jumătate din ouăle cu şuncă.
— Sînt anumite lucruri despre care un soţ hotărăşte…
— Lucruri care-l privesc numai pe el, probabil, îl
întrerupse Caroline cu răceală. Dar dacă merg cu tine
sau rămîn aici în Cheyenne să-mi împletesc degetele
săptămîni întregi, sau chiar luni, este cu siguranţă treaba
mea!
— La dracu’, Caroline. Flynn este periculos. Şi pînă
acum am avut noroc că nu ni s-a întîmplat să avem
necazuri, cu indienii shoshone…
— Cu cîteva zile în urmă erai convins că Flynn se află
în Cheyenne şi că aşteaptă doar să-i cădem în cursă.
Ea se lăsă pe spate în scaun şi-şi împreună mîinile cu
degetele răsfirate.
445
 — Eu sînt de părere că Cheyenne este ultimul loc
unde ar trebui să stau.
Guthrie rămase cu gura căscată, apoi îşi reveni.
— Flynn nu se află aici, Caroline.
— De unde ştii?
— L-am întrebat pe cei care-l cunoşteau, răspunse
Guthrie cu o politeţe aspră. În plus, n-am de gînd să te
las aici, în hotel. O să stai cu un prieten de-al meu – un
anume Roy Loudon.
— Roy…
— Loudon, încheie Guthrie în locul ei.
Şi, dacă era să judecăm după tonul lui, el era la fel de
hotărît ca mai înainte.
— El este fermierul pentru care am lucrat eu – şi este
văduv. L-am întîlnit la Diamond Lady, în prima zi cînd
am sosit aici şi el a spus că ai putea să lucrezi ca
guvernantă pentru fiul lui.
Caroline era uimită, Guthrie nu-i vorbise niciodată
despre bărbatul acesta. Iar acum părea că se aşteaptă ca
ea să se bucure la ideea că urma să locuiască în casa
unui străin.
— Ce fel de bărbat este acela care-şi petrece ziua într-
un birt? întrebă ea. În plus, nu s-ar cuveni să locuiesc în
casa unui bărbat fără o companie feminină.
— O să ai o companie feminină, o contrazise Guthrie,
446
inflexibil. Roy are o menajeră, Jardena Craig. Ea o să-ţi
păzească virtutea, crede-mă.
Caroline simţi cum i se strînge inima pînă cînd începu
să o doară. Guthrie avea într-adevăr de gînd să o
părăsească la mai puţin de o zi după căsătoria lor, ca să
plece în urmărirea lui Seaton Flynn. Acesta reprezenta
un pericol de moarte şi mai erau, desigur, şi alte
numeroase pericole care-l pîndeau pe un călăreţ
singuratic.
Întoarse pentru o clipă capul într-o parte.
— Şi dacă-ţi spun că o să plec după tine?
— Dacă încerci să mă urmăreşti, tigroaico, o avertiză
el pe un ton scăzut şi grav, o să pun eu mîna pe tine.
Primul lucru pe care o să-l fac, o să te pun cu faţa în jos
pe genunchii mei. Al doilea, o să te duc înapoi în
Laramie şi-o să te dau pe mîna şerifului Stone, să te ţină
sub lacăt. Asta o să-mi răpească un timp preţios, dar,
crede-mă, o s-o fac, dacă o să fiu nevoit.
Caroline simţi cum îi iau obrajii foc. Trebuia să se dea
bătută, dar mai insistă puţin, fiindcă orgoliul ei ar fi fost
rănit dacă ar fi recunoscut asta. Pe furiş, întinse mîna
după verigheta pe care i-o dăduse Guthrie şi o puse în
buzunarul de la fusta ei de călărie.
Guthrie o apucă de mînă. Ea simţi un val de căldură
plăcută, de parcă el ar fi descărcat un curent electric,
447
care-i urca pe braţ în sus şi-i ajunse în inimă.
— Caroline, dacă vrem să avem şansa de a fi fericiţi,
trebuie să-l ducem pe Flynn înapoi în Laramie. Şi tu ştii
că o să-l găsesc mai repede dacă sînt singur.
Ea scoase verigheta din buzunar şi o strînse puternic
în palmă, ca pe un talisman. Nu avea s-o mai poarte,
hotărî ea, cît timp ea şi Guthrie n-aveau să poată fi
împreună permanent, ca nişte soţi adevăraţi.
— O să-mi fie foarte dor de tine, mărturisi ea,
ferindu-şi ochii.
Deşi Caroline îşi dorea din tot sufletul să audă o
declaraţie poetică de dragoste, şi de fidelitate de la
Guthrie, nu căpătă decît unul din zîmbetele lui
şmechereşti şi:
— O să am de grijă să nu mă uiţi.
Urcară pe urmă înapoi în camera lor, Guthrie
strîngînd mîna rămasă fără verighetă a Carolinei şi el se
ţinu de cuvînt. O dezbrăcă şi făcu dragoste cu ea cu atîta
tandreţe, mulţumind-o atît de deplin, încît ştiu că semnul
lui avea să-i rămînă marcat pe suflet pentru totdeauna.
Cînd totul se sfîrşi, ea luă mîinile de pe tăblia patului
de care se prinsese în febra extazului şi le puse pe
umerii lui.
— Oh, Guthrie, dacă nu te întorci…
El o întrerupse cu un sărut, încă respirînd cu greutate.
448
Vocea îi era aspră şi răguşită cînd vorbi.
— O să mă întorc, tigroaico. Noi doi o să ne
întoarcem în Bolton şi o să le explicăm totul lui Miss
Phoebe şi Miss Ethel, după care o să vedem cum facem
să ajungem în Chicago, să le căutăm pe surorile tale.
Ochii Carolinei străluciră de lacrimi.
— Guthrie… te iu… începu ea, dar îşi lipi buzele de
gura ei şi înghiţi cuvintele tandre pe care ea vrusese să
le spună.
La începutul după-amiezii, porniră călare către ferma
lui Roy Loudon şi, cu fiecare milă care trecea, încă o
bucată din inima îndurerată a Carolinei cădea,
zdrobindu-se de cruda realitate. În ciuda cuvintelor pe
care le spusese, Guthrie putea să fie ucis cu uşurinţă, sau
putea, pur şi simplu, să decidă că nu voia, de fapt, să-şi
asume povara unei soţii.
Proprietatea Loudon era uriaşă; Guthrie îi spusese
Carolinei că Roy era proprietarul unei bucăţi de pămînt
care se întindea cît vedeai cu ochii în toate direcţiile. De
fapt, se aflaseră pe proprietatea lui aproape din clipa
cînd ieşiseră din Cheyenne.
Casa fermei era modestă, solidă şi albă, cu storuri şi
uşi vopsite în verde care străluceau în soare. În curtea
din faţă creştea iarbă şi, pe ambele părţi laterale ale
clădirii, iedera urca pînă la hornurile casei.
449
 O femeie solidă, cu părul negru strîns bine la spate,
ieşi afară pe verandă, netezindu-şi şorţul cu mîna. Era,
fără îndoială, Jardena Craig, menajera care urma să
apere virtutea Carolinei.
De parcă, gîndi Caroline, Guthrie mai lăsase ceva de
apărat.
Doamna Craig coborî treptele casei cu o expresie
precaută, dar optimistă, întipărită pe faţa rotundă ca o
lună. Pielea îi era ciupită de vărsat de vînt, avea ochii
mici şi negri, dar avea o gură largă şi generoasă.
Caroline era jenată de fusta ei de călărie, de bluza
mototolită şi de părul împletit în grabă. Rămase aproape
lipită de Guthrie, după ce el o ajută să coboare din şa.
— Hei, Guthrie Hayes, tună doamna Craig şi zîmbetul
ei luminos o făcu să arate aproape drăguţă. Am crezut
că diavolul a pus mîna pe tine pînă acum şi n-au mai
rămas din tine decît oasele şi zgîrciurile.
El aruncă spre Caroline o privire scurtă, drăgăstoasă.
— Nu cred că ar fi corect să dăm vina pe diavol,
răspunse el şi doamna Craig izbucni în rîs şi întinse o
mînă mare, zbîrcită de muncă, spre Caroline.
— Jardena Craig, spuse ea, cu o voce tunătoare. O să
fie foarte plăcut să mă aud strigată de o voce de femeie
pe numele de botez.
Guthrie i-o luă înainte Carolinei şi făcu prezentările:
450
 — Miss Caroline Chalmers, spuse el.
Ea ridică privirea spre el, surprinsă că n-o prezentase
ca soţia lui, apoi înghiţi nodul de umilinţă care i se
ridicase în gît. Era evident că Guthrie nu voia ca Jardena
să ştie că el se însurase cu Caroline deşi, probabil, lucrul
acesta se aflase deja în tot oraşul.
— Bună ziua, rosti ea către Jardena ca să umple
tăcerea care se lăsase.
— La uită-te la tine, spuse Jardena, luînd-o pe
Caroline de braţ, după care o împinse pe poartă, apoi o
conduse pe alee pînă la veranda din faţa casei. Eşti aşa
de micuţă şi de slabă. Guthrie nu ţi-a dat de mîncare?
Caroline era încă nedumerită şi încerca să înţeleagă de
ce Guthrie se lepădase, practic, de ea.
— Ba da, spuse ea, dar cel mai adesea mi-a dat
pastramă uscată.
La spusele ei, Jardena izbucni în rîs şi scutură din cap.
Cîteva minute mai tîrziu, Caroline era instalată în
bucătăria largă şi caldă a menajerei, cu o ceaşcă
aburindă de ceai în faţa ei. Guthrie plecase să-l caute pe
domnul Loudon, fără să-şi ia măcar rămas bun de la
Caroline.
— Cum de te-ai descurcat cu unul ca Guthrie Hayes?
întrebă Jardena, aşezînd o farfurie de prăjituri cu melasă
în faţa Carolinei.
451
 Ea întinse mîna după una din prăjiturile maronii şi
moi, presărată cu zahăr, încercînd să cîştige timp pentru
a găsi un răspuns acceptabil.
Jardena se pocni cu palmele peste coapse.
— Ei, poftim, iar îmi bag nasul unde nu-mi fierbe
oala. Domnul Loudon este foarte bucuros să aibă o
guvernantă pentru fiul lui.
— Cînd pot să-l cunosc pe băiat? întrebă Caroline.
Pe masa de lucru era un munte de aluat şi doamna
Craig se apucă să-l frămînte cu înverşunare.
— Ferris trebuie să vină cît de curînd. Acum e plecat
pe munte cu tatăl lui.
Deşi Caroline iubea copiii, nu era prea nerăbdătoare
să înceapă lucrul. Nu se putea gîndi la altceva în afară
de faptul că voia să fie alături de Guthrie – voia să ştie,
în primul rînd, că el era sănătos.
— Domnul Loudon are manuale, sper.
Jarden oftă.
— O bibliotecă plină. Mai vrei să mănînci altceva în
afară de prăjiturile alea?
Caroline scutură din cap şi împinse scaunul de la
masă.
— V-aş ruga doar să-mi spuneţi cum să ajung în
camera mea, spuse ea, luînd în mînă sacoşa pe care o
lăsase lîngă picioarele ei pe podea. Aş vrea să mă
452
aranjez puţin înainte să fac cunoştinţă cu domnul
Loudon şi cu Ferris.
Femeia arătă cu mîna înspre scara de serviciu aflată
lîngă soba uriaşă de fier, cu rezervor pentru apă caldă şi
cuptoare pentru încălzit. Marginile cromate străluceau
de curăţenie, ca tot ce văzuse Caroline pînă acum în
casa aceea.
— A treia uşă pe dreaptă, spuse menajera.
Cu sacoşa în mînă, Caroline porni să urce la etaj.
Camera ei era mică, dar imaculată, la fel ca restul casei.
Patul era din metal vopsit în alb, dar era acoperit cu o
cuvertură colorată şi draperiile de la fereastră erau de
culoare galbenă. Într-un colţ se afla un spălător, dotat cu
un lighean şi o cană de lut şi Caroline ştiu, fără să se
uite, că trebuia să se afle şi o oală de noapte în dulapul
de dedesubt. De la fereastră, putea să vadă munţii, care
păreau să fugă de ea, pierzîndu-se în infinit.
Prost-dispusă, Caroline îşi scutură hainele şi le agăţă
în cuierele frumos aliniate pe perete. Apoi se spălă pe
mîini şi pe faţă cu săpunul ei, după ce turnă apă
proaspătă din lighean.
Cînd coborî din nou, ceva mai tîrziu, faţa îi strălucea
de curăţenie şi părul îi era periat şi răsucit într-un coc
lejer la ceafă. Jardena o îndrumă imediat către biroul
domnului Loudon.
453
 Caroline se îndreptă emoţionată spre încăperea
respectivă, aflată în partea din faţă a casei, vis-â-vis de
salon. Bătu încet la uşă şi auzi dinăuntru un: „Intră”
baritonal.
Guthrie stătea în picioare lîngă şemineu, în timp ce,
de pe scaunul din spatele biroului se ridică un bărbat
uriaş, cu părul negru şi nişte ochi albaştri, pătrunzători.
El păru să vadă în interiorul Carolinei şi să-i citească
cele mai ascunse secrete.
Lîngă birou, în picioare, într-o atitudine respectuoasă,
stătea un băiat frumuşel, în vîrstă de vreo nouă ani, zece
ani. Avea ochi albaştri, la fel ca tatăl său şi părul auriu şi
Caroline îşi dădu imediat seama că avea de-a face cu
acea foarte dificilă creatură, adică un băiat orfan de
mamă.
Guthrie făcu prezentările, din nou fără a spune că ea
era soţia lui după lege şi ea începu să se întrebe dacă el
nu o îndepărtase deja din mintea lui. Nu era deloc un
lucru neobişnuit în vest ca un bărbat să-şi abandoneze
nevasta, cînd socotea că aceasta îl încurca prea tare.
Abia mai tîrziu, cînd Guthrie se pregătea să încalece,
şi să plece, luîndu-l pe Tob cu el, Caroline avu ocazia să
stea de vorbă cu el între patru ochi.
— De ce nu le-ai spus că sînt nevasta ta? întrebă ea,
cu o şoaptă ascuţită, de teama că s-ar putea să nu-l mai
454
vadă pe Guthrie niciodată.
El îi ridică mîna stîngă şi sărută locul unde fusese
verigheta dăruită de el.
— Tu eşti cea care a hotărît să ţină căsătoria noastră
în secret, tigroaico, nu eu.
Dorinţa Carolinei de a pleca cu el era atît de intensă
încît abia o putea suporta.
— Te rog, Guthrie, nu mă lăsa aici. Nu pot să suport
gîndul că urmează să conjug verbe, să rezolv probleme
de matematică şi să recit poezii.
Guthrie oftă filozofic.
— Eşti învăţătoare, îi reaminti el. Aşa că o să predai.
Acum, Ferris, are nevoie de tine.
Ea-l apucă de mînă cînd el puse mîna pe şa să
încalece.
— Guthrie, cînd o să te mai văd?
El o atinse uşor cu buzele pe frunte.
— O să mă-ntorc atît de repede încît o să te gîndeşti
cum să faci să mai scapi o vreme de mine, răspunse el
cu voce răguşită.
Apoi se aruncă în şa şi-şi duse degetele la borul
pălăriei sale jerpelite.
— Ţine minte ce ţi-am spus mai-nainte, Caroline, o
avertiză el la plecare. N-am atins niciodată o femeie
cînd am fost furios, dar o să fac o excepţie dacă te prind
455
că vii după mine şi o să treacă mult pînă o să te simţi în
stare să stai jos.
Atitudinea lui distantă o enervă pe Caroline dar, în
adîncul sufletului ei, ştia că el avea dreptate. Ea n-ar fi
făcut decît să-l încurce pe drum şi aici era în siguranţă.
— La revedere, rosti ea.
Guthrie dădu din cap cu indiferenţă şi plecă. Nu
numai că nu-i spusese că o iubeşte, dar nici măcar nu se
ostenise să-i spună bun rămas.
După ce îşi recăpătă stăpînirea de sine, Caroline luă
din casă cîteva coli de hîrtie şi creioane, apoi îl căută pe
elevul ei. Nu fu deloc greu să-l găsească pe Ferris,
fiindcă el stătea pe treptele casei şi Caroline fu cît pe-
aici să se împiedice de el.
— Am putea merge la eleşteu? întrebă el nerăbdător.
— Azi nu, răspunse Caroline pe un ton autoritar. O să
stăm chiar aici pe verandă, iar tu o să-mi arăţi ce ai
învăţat.
Ea îi dădu hîrtie şi creion, împreună cu o carte şi se
aşeză într-unul dintre cele două balansoare aflate în
veranda spaţioasă.
— Aş vrea să-mi scrii două paragrafe în care să-mi
spui dacă eşti sau nu de părere că teritoriul Wyoming ar
trebui să devină stat şi de ce.
Ferris se uită mirat la ea.
456
 — Mie nu prea-mi pasă dacă devine sau nu devine,
spuse el cu sinceritate.
— Prefă-te că-ţi pasă, răspunse Caroline, care se
apucase deja să scrie cîteva probleme de matematică pe
care să le rezolve tînărul Loudon.
— Am văzut cînd te-a sărutat domnul Hayes, spuse
el.
Nu era nici de data aceasta răutate în vocea lui, ci
doar o incredibilă sinceritate şi Caroline constată că îi
plăcea băiatul.
— Ai cumva de gînd să te măriţi cu el?
— Relaţia mea cu domnul Hayes nu te priveşte pe
tine, tinere, îi spuse Caroline băiatului pe un ton plăcut.
Şi-acum, te rog să-mi scrii paragrafele acelea…
Ferris lăsă capul în jos, ascultător şi se apucă de scris.
Briza îi răvăşea părul blond şi Caroline se gîndi cu
tristeţe la Lily, al cărei păr era exact de aceeaşi culoare,
ca mătasea de porumb, atunci cînd o văzuse ultima oară.
Într-un tîrziu, Ferris ridică ochii spre ea.
— Ai putea să te măriţi cu tatăl meu, dacă ai vrea. Ne-
ar prinde bine o nevastă aici.
Caroline fu impresionată. Era evident că băiatului îi
era dor de mama sa.
— O aveţi pe Jardena, sublinie ea, pe un ton ferm, dar
blînd, pe care un profesor bun trebuie să-l posede
457
neapărat.
— Ea a mai avut un soţ şi nu mai vrea altul, spuse
Ferris. Ea zice că numai bunul Dumnezeu a oprit-o să
nu-l omoare pe fostul ei soţ.
Caroline îşi stăpîni zîmbetul.
— Înţeleg.
Ferris îşi concentră din nou atenţia asupra temei, fără
a aştepta invitaţia, dar după ce scrisese paragraful al
doilea, reveni din nou la subiectul care-l interesa.
— Tatăl meu ar fi un soţ bun pentru o femeie, spuse
el. Are bani la bancă şi o grămadă de pămînt fi de vite.
Caroline se mută pe trepte, lîngă Ferris. Li puse o
mînă pe umeri, îl strînse uşor la piept, apoi luă hîrtia pe
care i-o întindea el.
— Sînt sigură că tatăl tău este un bărbat bun, spuse
ea. Nu mă îndoiesc, însă, că el este suficient de înţelept
ca să-şi aleagă o soţie, fără ajutorul tău sau al meu.
Cînd privi spre ea, ochii albaştri ai băiatului exprimau
o dezamăgire cruntă.
— Îmi este foarte dor de mama, mărturisi el.
Caroline ar fi vrut să-l sărute pe frunte, dar existau
nişte limite peste care nu voia să treacă.
— Ştiu, exact ce simţi, spuse ea.
Apoi se apucă să citească paragrafele pe care le
scrisese Ferris.
458
 Promitea să fie un elev bun, se gîndi Caroline, dar ea
trebuia să aibă mare grijă să nu se ataşeze prea mult de
el.
CAPITOLUL 21
Guthrie făcuse o alegere înţeleaptă cînd hotărîse să o
lase aici, se gîndi Caroline în seara aceea după cină,
cînd era singură în camera ei de la etajul al doilea al
casei de la fermă. În orice altă împrejurare, ar fi plecat
după el, dar acum nu se putea hotărî să-l părăsească pe
Ferris, aşa de brusc, iar domnul Hayes ştiuse asta foarte
bine.
Mai tîrziu, lucrurile intră în făgaşul normal. Caroline
lucra cu Ferris dimineaţa, iar după-amiaza el se ducea să
înoate şi să facă treburile care îi reveneau la fermă. Nu
mai dădea apropouri că tatăl lui ar fie un soţ bun, dar
uneori îl surprindea pe băiat privind-o cu o insistenţă,
care-i rupea inima.
În fiecare zi, spera să primească o scrisoare de la
Guthrie sau, şi mai bine, să-l vadă sosind. Şi-n fiecare zi
era dezamăgită.
După ce trecu o lună, începu să se teamă că el n-o să
se mai întoarcă niciodată. Nu sîngerase deloc în tot acest
timp şi pîntecul ei începuse clar să se rotunjească, deşi
încă nu se observa.
Caroline scrisese scrisori lungi pentru Miss Phoebe şi
459
Miss Ethel, dar nu îndrăznea să le pună la poştă. Le
scria surorilor ei, la amîndouă împreună sau separat la
fiecare, povestindu-le despre viaţa ei, despre speranţele
şi visurile ei. Ceea ce le scria lui Lily şi lui Emma, ştiind
că ele n-aveau să citească, probabil, niciodată cuvintele,
era exact ceea ce ar fi vrut să le spună protectoarelor ei,
care îi ţinuseră loc de mamă, în maniera lor plăcută de
domnişoare bătrîne.
După ce mai trecu încă o lună, Caroline începu să
între în panică. Un doctor din oraş confirmase faptul că
era, într-adevăr, însărcinată şi, nu peste mult timp, starea
ei avea să sară în ochi oricui s-ar fi uitat la ea. Ce avea
să facă dacă Guthrie nu se mai întorcea pînă atunci?
Într-o după-amiază fierbinte de vară, Caroline stătea
pe marginea eleşteului, analizînd aceste întrebări, cînd
auzi o creangă pocnind în spatele ei. Crezînd că era
Ferris, căruia îi plăcea să îşi închipuie că era un indian
gata să ia scalpul cuiva, se ridică şi se răsuci brusc, cu
mîinile în şolduri, gata să-i ţină o predică.
Dar vizitatorul era Tob şi-n spatele lui, abia vizibil
printre trunchiurile copacilor, venea Guthrie.
Caroline zbură spre el şi se aruncă în braţele lui,
închizînd ochii de emoţie cînd braţele lui puternice o
cuprinseră strîns. Faţa îi era acoperită de o barbă
ţepoasă, castanie, iar hainele şi pălăria lui arătau mai
460
jalnic ca oricînd.
El se învîrti cu ea în braţe, apoi o sărută apăsat.
După ce primul val de încîntare trecu, emoţiile
Carolinei îşi schimbară cursul şi, smucindu-se din
strînsoarea lui, se repezi cu pumnii în pieptul lui.
— Să fii al naibii, Guthrie Hayes, izbucni ea, cînd el o
prinse de încheieturile mîinilor şi zîmbi înspre ea, unde
ai fost?
El îi dădu drumul de încheieturi şi-i prinse şoldurile
acum durdulii în palme, apoi o ridică uşor şi o lipi de
trupul lui. Dorinţa ameţitoare îi aprinse obrajii.
— Mi-ar trebui prea mult timp să-ţi povestesc,
tigroaico, oftă el. Ajunge să-ţi spun că l-am urmărit pe
cîinele acela turbat pînă la graniţa cu Mexicul şi înapoi.
Pînă acum, a reuşit să fie mereu cu o mişcare înaintea
mea.
Starea de spirit a Carolinei se modifică din nou şi
ochii i se umplură de lacrimi. Se agăţă cu mîinile de
spatele cămăşii lui Guthrie şi îl scutură uşor.
— Am crezut că ai anulat căsătoria noastră şi m-ai
părăsit pentru totdeauna, reuşi ea să spună.
Guthrie scutură din cap.
— Odată ce căsătoria a fost consumată, tigroaico, nu
se mai poate anula. Practic, singurul lucru la care m-am
gîndit în ultimele luni a fost să o consum din nou.
461
 Mestecenii şi eleşteul formau un fel de Eden şi
Caroline nu se ruşină deloc să şoptească:
— Chiar aici, Guthrie. Chiar acum.
El rîse şi scutură din cap.
— Timp de zece zile am fost numai pe drum,
Caroline.
Ea îl trăgea deja spre eleşteu, uitînd că-n jurul lor era
o fermă populată cu oameni şi cu animale. I se părea cu
adevărat că ea şi Guthrie erau singuri pe lume.
Zîmbetul îi dispăru de pe faţa lui Guthrie şi ochii lui
verzi se rotunjiră cînd o văzu pe Caroline aşezîndu-se pe
un trunchi de copac şi începînd să-şi scoată pantofii.
Deşi erau cîţiva paşi distanţă între ei, ea îi simţea
dorinţa de parcă ar fi fost lipită de trupul lui.
O trecu un fior cînd îşi ridică fustele şi-şi descălţă
ciorapii albi de dedesubt. Fiindcă se rădea pe picioare
cînd făcea baie, pielea ei era fină ca mătasea.
Mărul lui Adam se mişcă în gîtul lui Guthrie şi el făcu
un pas nesigur spre ea.
— La naiba, Caroline, protest el cu o voce răguşită,
încetează!
Ea aruncă un ciorap lîngă ea, pe trunchiul copacului şi
se apucă să-l ruleze pe celălalt.
El păru împins către ea de o mînă nevăzută.
— Caroline, gemu el, mijind ochii.
462
 Ea se ridică şi-şi deschise nasturii de la corsajul
rochiei pe care şi-o făcuse cu mîinile ei, pe lîngă alte
cîteva, ca să aibă o ocupaţie în serile lungi. Privirea ei
furişă, sugestivă, îl provocă să obiecteze în continuare.
Guthrie înjură în barbă şi-şi aruncă pălăria jos, după
care se aşeză pe pămînt să-şi scoată cizmele.
Rîzînd, Caroline îşi aruncă de pe ea toate hainele şi
fugi către apa vălurită a eleşteului încălzită de razele
soarelui, şi se duse pînă în mijlocul lui, de unde stătu să
se uite la Guthrie care se dezbrăcă şi sări în apă. El era
minunat, aşa gol şi furios.
— Dacă toţi cei de la fermă nu stau acum să se uite la
noi, mormăi el, aruncînd apa în lături să ajungă la ea,
asta nu ţi se datorează ţie.
Caroline se apropie de el şi-şi aruncă braţele pe după
gîtul lui. Apa îi ajungea pînă deasupra sînilor, chiar şi în
mijlocul eleşteului şi fundul apei era alunecos sub
picioarele ei.
— Mai sărută-mă, se rugă ea cu o voce guturală.
Soţul ei o privi o clipă, încruntat, apoi o trase spre el
şi o sărută apăsat. Cînd îi dădu drumul, ea se clătină,
ameţită. Băgă o mînă în apă, căutîndu-l, să se răzbune.
El gemu cînd Caroline îl mîngîie, bucuroasă de tăria
lui.
— Caroline, o imploră, locul acesta nu este potrivit.
463
Jumătate din lucrătorii de la fermă ar putea apărea în
orice moment, goi puşcă.
Ea începu să rîdă.
— Sînt cu toţii plecaţi pe munte, spuse ea, calmă.
Ea-şi trecu degetul pe buzele care păreau puţin
umflate de pe urma ultimului sărut.
— Nu este nimeni în jur să mă vadă fără haine în
afară de tine.
Trupul voinic al lui Guthrie deveni rigid.
— Asta este foarte bine, mormăi el. Asta înseamnă că
n-o să fiu nevoit să-l împuşc pe vreunul dintre ei.
Caroline rîse şi continuă să-l chinuie cu mîna.
— Oh, Doamne, gemu Guthrie, pe măsură ce ea-l
frămînta tot mai ritmic.
El îşi dădu capul pe spate şi Caroline îl sărută pe gît şi
pe lobul urechii.
— Dacă nu încetezi…
— N-am de gînd să încetez, îl asigură Caroline, pe un
ton leneş. Vreau să văd cît de mult mi-ai dus dorul.
Guthrie îşi aşeză palmele pe talia ei, plimbîndu-şi
degetele mari pe locul unde creştea copilul lor.
— Mi-a fost tare dor de tine, spuse el. Dar vreau să
fiu lîngă tine cînd se întîmplă.
Se mutară la umbra unei sălcii, unde erau ascunşi de
privirile tuturor, în afară de ale lor.
464
 Guthrie o ridică încet şi ea-şi înfăşură picioarele în
jurul şoldurilor lui, dorind să-i simtă trupul cu pielea ei.
Cînd el începu să o sărute pe gît şi coborî apoi mai jos,
spre sînii ei, Caroline gemu şi îşi lăsă capul pe spate.
Drumul spre sînii ei era liber şi el profită din plin,
luîndu-i un sfîrc în gură şi sugînd lacom. Caroline îl
simţi la intrarea în trupul ei, pulsînd şi carnea ei ascunsă
tremură dureros.
— Îmi pare rău, tigroaico, spuse el, dezlipindu-şi gura
de sînul ei numai cît să vorbească, dar nu mai pot să
aştept.
Caroline îşi îngropă faţa în scobitura umărului lui, iar
el o făcu să alunece jos, lăsînd-o să-l cucerească puţin
cîte puţin. Ea nici n-avu nevoie de mişcare; cînd el o
pătrunse pe deplin, Caroline explodă, îşi undui trupul
înspre el, suspinîndu-i, fericită, numele.
El îi şopti cuvinte de alinare în timp ce ea gustă o
stare de satisfacţie prelungită, apoi începu s-o ridice şi s-
o coboare, căutînd să obţină de la trupul ei aceeaşi
delicioasă eliberare pe care ea tocmai o obţinuse de la
el. Caroline se agăţă de el, cu mîinile înfipte în părul lui,
trecînd cu buzele peste gîtul şi urechea lui.
Cînd ea îi spuse cum avea de gînd să-l încînte în pat
în noaptea aceea, el gemu răguşit şi încremeni cu
bărbăţia îngropată adînc în trupul ei, iar căldura lui o
465
rostogoli pe Caroline în vîrtejul unei noi eliberări.
Aceasta veni pe neaşteptate şi-o lăsă vlăguită pe trupul
lui.
După ce-şi reveniră puţin, el îşi răsfiră degetele pe
pîntecul ei.
— Am avut dreptate, nu-i aşa? Ai aici un copil?
Caroline încuviinţă din cap şi răspunse cu inima plină
de bucurie:
— Da. Este, într-adevăr, un copil acolo. O să se nască
la iarnă.
Nu-şi putu da seama dacă umezeala din ochii lui
Guthrie era apă din eleşteu sau lacrimi, dar zîmbea. Fără
o vorbă, se aplecă şi o sărută, de data asta cu blîndeţe.
— Dacă vrei să te duc în patul meu la noapte, aşa cum
se cuvine pentru o soţie, spuse el, va trebui să-i spui lui
Roy că sîntem căsătoriţi. Altfel o să mă împuşte dacă
crede că îmi fac de cap cu o femeie adăpostită în casa
lui.
Caroline zîmbi şi ridică mîna stîngă, dînd la iveală
verigheta de aur care strălucea pe degetul ei.
— Cred că a bănuit, spuse ea. Mi-am pus verigheta pe
deget cam la o săptămînă după ce ai plecat.
El o sărută pe frunte.
— Abia aştept ca toate astea să ia sfîrşit şi să avem o
casă a noastră. O să te ţin numai în pat în primele şase
466
săptămîni.
Ea pufni în rîs.
— N-o să rezolvi prea multe în felul acesta, îl tachină
ea.
El o cuprinse brusc cu mîna pe sub apă, masîndu-i cu
palma locul ei cel mai sensibil.
— Nu? o tachină el.
Degetele Carolinei îi căutară umerii şi i se înfipseră în
carne şi ea-şi muşcă buza înainte să izbucnească, şoptit:
— Guthrie, opreşte-te… am nevoie de cîteva
minute…
El o pătrunse cu degetul şi începu să o frămînte.
— Ooooo, ţipă ea.
El se aplecă să-i apuce unul dintre sînii oferiţi
involuntar, continuînd să o frămînte cu mîna.
Caroline simţi cum se încordează asupra mîinii lui şi
dădu ochii peste cap cînd plăcerea o făcu să se
cutremure spasmodic. Înainte ca trupul ei să se
domolească şi să apuce să respire uşurată, Guthrie era
din nou gata pentru ea. O răsuci, îi apăsă sînii cu
palmele lui şi alunecă în trupul ei pe la spate.
Curînd, deşi el ar fi putut să jure că nu era posibil
după exploziile de mai înainte, Caroline se unduia sub
palmele lui, suflînd ca un motor cu abur, încordată, gata
să explodeze din nou. Împlinirea îi smulse un strigăt de
467
triumf şi abandon, iar Guthrie îi mîngîie sînii şi îi şopti
blînd şi obscen în ureche în timp ce ea ardea în flacăra
unei plăceri imposibile.
Sunetul unor rîsete îndepărtate şi zgomotul unor cai
care se apropiau nu le lăsară aproape deloc timp să-şi
revină după împerecherea aceea explozivă. Guthrie şi
Caroline abia se terminaseră de îmbrăcat cînd Ferris
năvăli printre copaci, izbucnind într-un răcnet asurzitor.
Evident, cîştigase vreo întrecere, dar cînd dădu cu
ochii de Guthrie şi de Caroline care stăteau în picioare,
jenaţi şi uzi pe sub hainele îmbrăcate în grabă, bucuria
victoriei îi dispăru din ochi.
— Te-ai întors, i se adresă el lui Guthrie, alunecînd cu
pricepere de pe spatele poneiului, pe care-l lăsă apoi să
plece singur spre casă.
Guthrie dădu din cap şi, întinzînd mina după pălărie,
şi-o aşeză pe cap.
— Bună, Ferris, spuse el.
Ferris îl mîngîie distrat pe Tob, care se freca de
coapsa lui ca să-i atragă atenţia care considera că i se
cuvine. Privirea lui Ferris se mută pe faţa Carolinei şi ea
îi citi în ochi atîta tristeţe încît îi veni să plîngă pentru
el.
Guthrie puse o mînă pe spatele ei şi gestul lui era
intim, posesiv.
468
 — Vă lăsăm să înotaţi, spuse el, după care o împinse
pe Caroline printre copaci, către fermă.
Vreo şase cowboy tocmai soseau la eleşteu cînd ei
plecau şi Caroline se întreba dacă Ferris era un călăreţ
atît de rapid sau lucrătorii de la fermă îl lăsaseră să
cîştige întrecerea. Guthrie răspunse la saluturile celor ce
treceau cu un zîmbet, dar nu încetini pasul.
Caroline îi zări armăsarul aşteptînd răbdător în faţa
hambarului.
Ea-şi petrecu braţul pe după talia lui.
— Cînd plecăm?
Îşi coborî privirea spre ea şi se încruntă.
— Poate că ar trebui să discutăm despre asta mai
tîrziu, oftă el.
Caroline se opri în loc, forţîndu-l pe Guthrie să se
oprească.
— Ba o să vorbim acum, spuse ea hotărîtă. Ai de gînd
să pleci şi să mă laşi iar aici, nu-i aşa?
Guthrie îşi luă pălăria de pe cap cu un gest obosit şi-şi
şterse cu mîneca fruntea.
— Trebuie să-l prind din urmă pe Flynn, îi spuse el
pierzîn- du-şi răbdarea. Urma lui ducea înapoi în
Cheyenne.
— Atunci acesta este singurul motiv pentru care eşti
aici? Fiindcă oricum aveai drum pe-aici?
469
 — Caroline…
— Nu mă lua pe mine cu „Caroline”, Guthrie Hayes.
N-o să-mi petrec toată viaţa aşteptîndu-te aici să-mi faci
din cînd în cînd favoarea să mă vizitezi!
— Preferi să ţi-o petreci în închisoare, Caroline? i-o
întoarse el, apucînd-o de braţe şi privind-o în ochi. Vrei
să naşti copilul nostru acolo?
— Nu o să merg la închisoare. Aşa ai spus.
— Bine, aşa am spus. Dar nu vrei să-ţi petreci tot
restul vieţii uitîndu-te peste umăr şi fugind de lege, nu-i
aşa?
Caroline înghiţi în sec şi scutură din cap. Dacă ea şi
Guthrie ar fi fost nevoiţi să fugă în Mexic, ea n-avea să
le mai vadă niciodată pe protectoarele ei şi n-ar mai
avea nici o speranţă că şi-ar putea găsi surorile într-o zi.
— Atunci trebuie să plec. Dar, îţi jur, Caroline, o să
mă întorc. O să creştem copilul acesta împreună şi-o să
facem încă o jumătate de duzină dacă tot ne-am apucat.
Ochii Carolinei se umplură de lacrimi.
— Ai putea să fii ucis, îi reaminti ea.
— Dacă se întîmplă asta, îi spuse el serios, încă
strîngînd-o în braţe, vreau să rămîi aici. Roy este un
bărbat bun. El o să te apere şi o să-ţi ofere o viaţă bună.
— Vorbeşti de parcă aş fi un căţel de paie! protestă
Caroline.. Nu vreau să stau aici pentru totdeauna,
470
Guthrie. În plus, nici Roy n-o să mă poată apăra de lege.
— El este un bărbat puternic, răspunse Guthrie. El ar
putea face mult mai mult decît crezi.
— Nu vreau să mă mărit cu altcineva, insistă Caroline
şi Guthrie îi dădu drumul cu un oftat.
Mai tîrziu, în timp ce Guthrie făcea uz de baia
elegantă a casei Loudon, Caroline îi spălă hainele şi le
atîrnă pe frînghie în curtea din spate. Cînd se întoarse în
bucătărie, Ferris stătea lîngă dulapul de vase, bînd
limonadă şi gustînd din prăjiturile Jardenei. Părul lui
blond era ud şi ochii îi erau plini de curiozitate şi
suferinţă.
— Verigheta de pe degetul tău e a domnului Hayes, o
acuză el.
Caroline încremeni.
— Ferris, a cui verighetă ai crezut că este? întrebă ea
cu blîndeţe.
— A tatei, poate, mărturisi băiatul. Am sperat că voi
doi v-aţi căsătorit în secret, sau cam aşa ceva.
Inima ei se strînse dureros. Aşadar, acesta era motivul
pentru care Ferris încetase s-o mai tenteze cu căsătoria.
— Cu siguranţă că tatăl tău ţi-ar fi spus dacă s-ar fi
întîmplat una ca asta, spuse Caroline încet.
Ar fi vrut să-i pună mina pe umăr, dar nu îndrăznea.
— Nu mi-a spus că mama moare, răspunse Ferris,
471
ridicînd din umeri cu o indiferenţă care n-o păcăli pe
Caroline nici măcar o clipă. El nu-mi spune niciodată
nimic, decît că trebuie să dau mîncare sau apă la
animale, sau să-mi pun cizmele la locul lor, sau să fiu
atent cînd tu îmi explici ceva.
Caroline rezistă tentaţiei de a-i corecta gramatica.
— Cînd a murit mama ta? întrebă ea blînd, trăgîndu-şi
un scaun să se aşeze la masă şi luînd o prăjitură pe care
n-avea poftă s-o mănînce.
Ştia că trebuia să fi discutat cu el mai demult despre
doamna Loudon, dar evitase subiectul, ştiind că ar fi
fost dureros pentru el.
Ferris se uită la ea, apoi se aşeză pe un scaun în faţa
ei.
— Acum trei ani. Este îngropată pe movila aceea
aflată la vest de casă, unde creşte cireşul. Tata şi cu
mine l-am plantat acolo fiindcă ei îi plăcea cum arată
cireşii primăvara, cînd înfloresc.
Lui Caroline i se încordară muşchii gîtului cînd se
gîndi cîtă tristeţe exista în lume. Ea luă mîna mică şi
slabă a lui Ferris în mîna ei şi el nu şi-o retrase.
— Nu cred că vrei cu adevărat ca eu să fiu mama ta,
nu-i aşa, Ferris? întrebă ea cu un zîmbet blînd. Te-aş
pune la nesfîrşit să faci adunări şi să formulezi
propoziţii.
472
 El zîmbi stins, îşi trecu mîna prin părul încă ud şi
scutură din cap.
— Nu, domnişoară Chalmers. Dacă aş fi mai mare cu
cîţiva ani şi n-ai fi nevasta lui Guthrie, cred că aş vrea să
mă însor eu însumi cu tine.
Ea nu mai putu rezista. Se aplecă şi îl sărută pe frunte,
cu ochii strălucind.
— Într-o bună zi, o să creşti voinic şi înalt ca tatăl tău.
O să întîlneşti o fată drăguţă la un bal şi bătrîna ta
învăţătoare va fi ultima persoană din lume la care o să te
gîndeşti atunci.
Ochii lui Ferris căpătară o expresie hotărîtă şi el
scutură iarăşi din cap.
— Nu, Miss Caroline. N-o să te uit niciodată, spuse el
pe un ton solemn.
În clipa aceea, Guthrie coborî pe scară, îmbrăcat cu
haine curate, pe care, evident, le cumpărase din oraş.
Era proaspăt ras şi părul lui avea o nuanţă mai închisă
decît de obicei fiindcă era ud.
Ferris aruncă o privire semnificativă către prietenul
tatălui său şi ieşi din bucătărie fără un cuvînt.
— Ce-l frămîntă? întrebă Guthrie, încruntîndu-se.
Caroline oftă.
— Nimic din ceea ce trecerea timpului nu poate
vindeca.
473
 O expresie îngrijorată dăinui pentru cîteva clipe în
ochii lui Guthrie, dar ea dispăru pînă ce el se întoarse cu
o ceaşcă din cafeaua proaspătă şi fierbinte a Jardenei.
— De ce nu mi-ai scris, întrebă Caroline, studiindu-şi
soţul.
Acum că se răsese şi părul lui strălucea de curăţenie,
ea fu încă o dată izbită de frumuseţea lui remarcabilă.
— Nu prea am eu talent la scrisori, răspunse el,
sorbind din cafea. Dar ţi-am adus un cadou.
Caroline făcu ochii mari de încîntare.
— Ce e? întrebă el.
El scoase un pacheţel din buzunarul de la cămaşă şi i-l
întinse. Caroline găsi înăuntru un lănţişor fin din aur şi
un medalion oval. Era atît de încîntată, încît, pentru
cîteva clipe, rămase mută.
Guthrie se ridică să-i prindă lănţişorul la gît şi mîinile
lui întîrziară, calde, pe pielea lăsată la vedere de rochia
ei de vară.
— Caroline, începu el cu o voce înăbuşită, eu…
Dar înainte ca el să poată încheia propoziţia, uşa din
spate se deschise şi apăru Jardena cu un coş de rufe
uscate sub braţ. Cînd dădu cu ochii de Guthrie, se
lumină la faţă şi întrebă:
— Ce cauţi prin părţile astea, ticălos negru la suflet?
El începu să rîdă şi traversă încăperea s-o sărute pe
474
frunte şi să-i ia coşul de rufe din braţe.
— N-am mai putut rezista să stau departe de tine,
Jardena.
Ea hohoti, amuzată de replica lui, dar Caroline
observă roşeaţa care cuprinse obrajii ciupiţi ai femeii şi
fu emoţionată.
— M-aş încurca mai degrabă cu un sconcs sau cu
sperietoarea aia de ciori din grădină, decît cu tine,
Guthrie Hayes, tună menajera. Aşa că, fă bine şi nu-mi
sta în cale, auzi tu?
Guthrie pufni în rîs, puse coşul de rufe la locul lui şi
se aşeză din nou pe scaunul lui la masă.
- Aud, spuse el.
În seara aceea, Guthrie şi Caroline luară cina în
tăcere, împreună cu Roy Loudon şi cu fiul lui, în
sufrageria casei. Caroline se scuză la scurt timp după ce
terminară de mîncat, hotărînd că de data aceasta să n-o
mai ajute pe Jardena la vase, iar Guthrie rămase jos,
probabil să fumeze şi să bea coniac cu prietenul său.
Era aproape miezul nopţii cînd Guthrie intră în
dormitor, se aşeză pe partea lui de saltea, cu spatele la
Caroline şi-şi scoase cizmele.
Ea întinse mîna şi-l atinse pe spate.
— Ce-ai făcut în tot acest timp, Guthrie? întrebă ea
încet. M-ai oferit lui Roy Loudon?
475
 — Dacă vrei să ştii, i-am explicat situaţia.
Caroline ţîşni în sus.
— L-ai spus că aş putea fi trimisă la închisoare?
Guthrie se ridică şi-i dădu braţele jos de pe umeri,
apoi începu să se descheie la cămaşă.
— Da. Şi el mi-a promis să aibă grijă de tine şi de
copil dacă eu nu mă mai întorc.
— Nu vreau nici un alt bărbat în afară de tine, se
încăpăţînă Caroline, trăgînd cuvertura pînă la bărbie. Şi
te previn, domnule Hayes, că dacă încerci să mă
părăseşti, o să vin să te caut.
El se aplecă şi o sărută şi mirosea a ţigări de foi şi a
coniac.
— Roy n-o să te lase, spuse el. El este un bărbat cu o
voinţă de fier, chiar dacă este aşa de tăcut.
Caroline se forţă să-l alunge pe Roy Loudon din
mintea ei. Ea era femeia lui Guthrie şi aşa va fi
întotdeauna.
Cînd se întinse în pat lîngă ea, în toată splendoarea
trupului său gol, ea puse o mînă pe pieptul lui tare, cu
degetele răsfirate şi-şi aşeză capul pe umărul lui. Dar
apoi îi răsări în minte un gînd şi se ridică să se uite drept
în ochii lui.
— Cît ai fost plecat… te-ai dus cu altă femeie?
Guthrie pufni în rîs şi o trase înapoi în pat lîngă el.
476
 Braţul îi era acum sub ea şi mîna i se strînse pe şoldul
ei.
— Nu, răspunse el amuzat.
Caroline nu era mulţumită.
— Cînd aveai încă de gînd să te însori cu Adabelle, te
purtai de parcă socoteai că un bărbat are dreptul să
viziteze o tîrfă, chiar dacă e logodit.
El o rostogoli deasupra, îndepărtînd cuvertura, ca
trupurile lor să se atingă direct.
— Asta era înainte să mă vrăjeşti tu, tigroaico. N-am
mai fost cu nimeni de cînd am făcut dragoste cu tine.
El îi răsuci o şuviţă de păr pe degetul lui.
— Cînd un bărbat este atît de cuminte, merită o
recompensă.
— Cum să nu merite, răspunse Caroline şi începu să-l
sărute, alunecînd în jos pe pieptul lui şi pe pîntec.
Cîteva secunde mai tîrziu, Guthrie îşi primea…
recompensa.

CAPITOLUL 22
De indignare, Caroline simţi cum îi urcă în gură un
lichid amar. Rămase în pat, uitîndu-se la Guthrie cum se
îmbracă, prea furioasă şi prea îndurerată ca să poată
vorbi.
— Ţi-am spus că o să vin înapoi, spuse el,
477
apropiindu-se de pat şi luîndu-i bărbia în palmă. Şi am
vorbit serios.
Ea se răsuci cu spatele la el şi-şi fixă privirea pe
draperiile galbene de la fereastra ei, care fluturau uşor în
briza de dimineaţă a verii.
— N-ai stat aici decît o zi, îi reproşă ea.
— Caroline, dacă nu plec după Flynn chiar acum,
astăzi, o să-i pierd iar urma. La dracu’, poate i-am şi
pierdut-o deja.
Pe sub cuvertură, ea-şi răsfiră palmele pe pîntec şi
sufletul i se umplu de durere. Copilul merita un cămin
normal, cu un tată şi o mamă.
— Ar fi bine să nu treacă alte două luni şi jumătate
pînă să te văd din nou, îl avertiză ea, dar nu era decît
bravadă.
În sinea ei, ştia că nu poate face nimic, sau aproape
nimic, să abată hotărîrea lui Guthrie. Îşi pusese în gînd
să-l captureze pe Flynn şi nu era deloc un bărbat
flexibil.
Se aplecă şi o sărută uşor pe buze.
— Nu-ţi face griji, tigroaico, n-o să pot sta departe de
tine atîta vreme.
— Ai mai stat.
— Caroline, se strînge latul în jurul lui Flynn. Este
prin apropiere. O simt.
478
 Certitudinea lui o alarmă şi ea-l apucă de braţ cu
amîndouă mîinile şi se agăţă de el.
— Promite-mi că o să fii prudent, Guthrie. Dacă ţi se
întîmplă ceva…
El se aşeză pe marginea patului şi o privi cu blîndeţe.
— Dacă mi se întîmplă ceva, rosti el hotărît, ţine
doliul un timp şi pe urmă fă-ţi o viaţă nouă.
Ea se agăţa de mîna lui, deşi nu-i stătea în fire.
— O să ţin doliul o veşnicie, spuse ea şi n-o să mă
mărit cu alt bărbat, dacă asta îmi sugerezi. N-aş putea
suporta să simt mîinile altcuiva pe pielea mea.
— Nici pe mine nu mă încîntă prea mult ideea
aceasta, recunoscu el. Dar dacă nu-mi promiţi că o să-l
laşi pe prietenul meu să te protejeze, atunci nici eu nu-ţi
promit să fiu prudent.
— Doar n-ai să fii neglijent…
Guthrie o desprinse cu blîndeţe de el şi se aplecă să se
încalţe cu cizmele.
— Am început să mă satur să mă tot joc cu ticălosul
ăla de-a şoarecele şi pisica, ocoli el răspunsul.
Dar ştia că era tentat să rişte o greşeală, ca să forţeze o
confruntare cu Seaton Flynn.
O imagine închipuită, în care Guthrie cădea, împuşcat
mortal, inundă mintea Carolinei. Ea strînse ochii ca să
alunge imaginea, dar ea rămase acolo.
479
 — Dumnezeule, şopti ea nefericită, aş vrea să nu-l fi
cunoscut niciodată pe bărbatul acesta. Aş vrea să nu-i fi
auzit niciodată numele!
Guthrie o făcu să deschidă ochii cu un sărut uşor ca
un fulg şi-şi strecură palma sub cuvertură ca s-o aşeze
pe pîntecul ei cald.
— Nu-ţi doreşti asta. N-ai fi venit să mă cauţi la birt
în ziua aceea dacă n-ar fi fost el, spuse Guthrie, şi
copilul meu n-ar creşte în tine acum.
— Guthrie, te rog… rămîi.
El scutură din cap.
— Promite-mi Caroline, spuse el, şi-ţi promit şi eu.
Era unul dintre cele mai grele lucruri pe care a trebuit
să le facă vreodată, dar înghiţi în sec şi-şi dădu cuvîntul.
— Bine, spuse ea, cu o şoaptă disperată. Dacă… dacă
nu te întorci… o să fac ce mi-ai cerut.
El îi atinse buzele cu degetul arătător.
— Pînă la Crăciun, preciză el. Dacă nu mă întorc pînă
la Crăciun.
Ea dădu din cap, nefericită.
Guthrie oftă de parcă ar fi cîştigat o bătălie.
— O să fiu prudent, spuse el.
Apoi dădu cuvertura la o parte şi se aplecă să sărute
carnea tremurîndă a pîntecului ei.
Caroline fu inundată de un val de căldură şi blestemă
480
în gînd puterea pe care Guthrie Hayes o avea asupra ei.
El despică mătasea moale care o acoperea şi frămîntă
cu buzele carnea dezvelită. Cu un geamăt de neputinţă şi
pasiune, Caroline ridică mîinile deasupra capului să se
apuce de tăblia patului şi-şi arcui spatele.
Rîsul lui Guthrie vibră pe carnea ei, dar apoi el începu
să se bucure de ea cu seriozitate şi, în curînd, singurele
zgomote pe care ea le putea auzi erau gemetele ei
înăbuşite şi răsuflarea întretăiată.
Jardena îi aduse Carolinei micul dejun pe tavă la
cîteva minute după plecarea lui Guthrie.
Caroline nu făcu efortul de a-şi ascunde lacrimile în
faţa femeii care-i devenise prietenă.
— N-o să se mai întoarcă, izbucni ea, în şoaptă
disperată. Flynn o să-l omoare.
Jardena aşeză cu grijă tava pe măsuţa pe lîngă pat,
după ce dădu la o parte lampa. Faţa ei îi trăda tulburarea
şi ochii îi erau plini de compasiune.
— Nu poţi să gîndeşti aşa, o certă ea. Gîndurile rele
fac lucrurile să se întîmple, la fel ca acelea bune.
Acum complet îmbrăcată, deşi trupul ei încă fredona
melodia interpretată de Guthrie pe coardele lui, Caroline
întinse o mînă tremurătoare după ceaşca de ceai. Izbucni
apoi într-un rîs amar.
— Se aşteaptă ca eu să întorc spatele la tot şi să mă
481
mărit cu alt bărbat, dacă nu se întoarce pînă la Crăciun.
Ca şi cum aceste cîteva luni n-ar fi existat niciodată. Îţi
poţi închipui una ca asta?
Menajera oftă şi puse o mînă pe umărul Carolinei.
— Ai fi fericită aici, spuse ea. Roy este un om bun,
Caroline şi n-ai duce lipsă de nimic dacă ai fi soţia lui.
La fel şi copilul tău.
Caroline se holbă la Jardena.
— Şi tu? se minună ea, cu o furie înăbuşită. De parcă
toţi ar crede…
— Guthrie este puternic, o întrerupse Jardena calmă.
Şi e în stare să-şi poarte de grijă.
Neconsolată, Caroline începu să mănînce din
mîncarea de pe tavă. Nu-i era foame, dar copilul ei avea
nevoie de hrană ca să crească.
— Dacă Guthrie moare, o să fie numai din cauza mea,
spuse ea. Înainte să apar eu, era fericit, lucra în mina lui
şi plănuia… plănuia să se însoare cu Adabelle Rogers.
Jardena scutură din cap.
— Guthrie n-ar fi fost fericit dacă s-ar fi însurat cu
altcineva în afară de tine. Şi-acum, linişteşte-te şi nu te
mai purta ca o regină închisă în turn. Ai o treabă de
făcut, aşa că treci la treabă.
După spusele acestea, Jardena plecă.
Ştiind prea bine că nu putea face nimic altceva decît
482
să aştepte, să se roage şi să se ocupe de lecţiile lui
Ferris, Caroline îşi termină micul dejun şi duse tava jos.
În seara aceea, în timp ce stătea pe verandă, cu mîinile
încleştate pe balustradă şi număra stelele ca să-şi alunge
gîndurile negre legate de Guthrie, Roy Loudon veni
lîngă ea.
Cu pipa în mînă, el se rezemă de balustradă, aproape
de ea şi Caroline fu încă o dată uimită de frumuseţea lui
neobişnuită. Era un om bun, dur, dar corect în relaţiile
cu fiul său şi cu oamenii care lucrau pentru el şi
Caroline ştiu că ar fi putut chiar să-l iubească, dacă nu l-
ar fi întîlnit pe Guthrie mai întîi.
— Noi doi sîntem prieteni vechi, soţul tău şi cu mine,
spuse el încet, îndesînd tutun proaspăt în pipă cu degete
pricepute.
Fiindcă îi plăcea domnul Loudon şi fiindcă el era aşa
de singur, Caroline încercă să încropească o conversaţie
politicoasă.
— Presupun că amîndoi aţi servit în armata
generalului Lee, se aventură ea.
Roy pufni în rîs.
— Nu prea, Miss Caroline. Eu am fost pe vremuri
adjutantul generalului Grant. Cînd era nevoie, eu îi
duceam mesajele lui Lincoln însuşi.
Caroline se întoarse să-l privească în faţă, cu gura
483
căscată de uimire.
Dar îşi aminti imediat bunele maniere şi o închise la
loc.
— Dar asta înseamnă că eşti unionist, iar Guthrie…
— Ştiu, o întrerupse Roy amuzat, Hayes era rebel. În
sufletul lui, mai este încă.
— Cum de aţi devenit prieteni?
— Către sfîrşitul războiului, preşedintele a ordonat un
tur de inspecţie în cîteva dintre taberele noastre de
prizonieri. Domnul Lincoln era foarte îngrijorat din
cauza unor rapoarte care arătau că prizonierii rebeli erau
rău trataţi – ambele tabere sufereau de lipsă de hrană şi
de medicamente, desigur, dar auzise relatări despre acte
de cruzime intenţionată. Generalul Grant m-a trimis pe
mine în misiune.
Caroline făcu ochii mari.
— Şi i-ai întîlnit pe Guthrie?
— S-ar putea spune şi aşa. Tocmai trecusem prin a
doua tabără, aflată undeva prin Pennsylvania şi aflasem
cîteva lucruri care ştiam că n-o să fie pe placul
preşedintelui. Eram în cortul meu, cînd afară a izbucnit
iadul. Se auzeau răcnete şi împuşcături şi m-am repezit
să-mi iau pistolul şi am ieşit să văd ce se întîmplă. În
felul acesta, m-am trezit drept în mijlocul uneia dintre
faimoasele incursiuni ale lui Hayes. Înainte să-mi pot da
484
seama de ce întîmplă, am fost lovit la cap şi doi
prizonieri s-au repezit la mine cu baionetele. Guthrie a
văzut ce era să se întîmple şi i-a oprit. N-o să uit
niciodată ce a spus: „Numele meu este Guthrie Hayes şi
socotesc că-mi eşti dator o favoare. Într-o zi, s-ar putea
să vin să ţi-o cer”.
Caroline zîmbi fiindcă îşi putea imagina foarte bine
scena şi fiindcă remarca suna exact aşa cum vorbea
soţul ei de obicei.
— Mai tîrziu, continuă Roy, a apărut la fermă şi a
cerut de lucru, l-am oferit, desigur, o slujbă şi apoi am
devenit prieteni.
— Extraordinar, spuse Caroline, gîndindu-se cît de
ciudat era ca doi oameni să se întîlnească din nou după
atîta timp.
Roy ridică din umeri, dar ochii lui o priveau cu
tandreţe.
— Ştiu tot ce ai făcut, Caroline – şi despre Seaton
Flynn şi despre posibilitatea de a fi judecată pentru că l-
ai ajutat să evadeze.
Ea înghiţi în sec şi se aştepta ca Roy să spună că nu
era potrivită ca guvernantă pentru fiul lui şi să-i ceară să
plece.
El puse încet mîna pe umărul ei.
— Am o oarecare influenţă şi mai mulţi bani decît s-
485
ar cuveni să am, mărturisi el. Dacă i se întîmplă ceva lui
Guthrie, o să am grijă de tine şi o să-ţi cresc copilul ca
pe al meu, dar n-o să-ţi spun nimic.
Caroline fu impresionată de declaraţiile lui: cum
domnul Loudon se purtase tot timpul faţă de ea ca un
gentleman, nu bănuise niciodată că avea pentru ea
sentimente de simpatie. Acum bănuia.
— N-ar fi corect să-ţi cer să te sacrifici în felul acesta,
rosti ea încet. Sînt sigură că există o mulţime de femei
care ar dori să-ţi poarte numele şi să-ţi fie soţii cu
adevărat.
— Ştiu că tu îl iubeşti pe Guthrie, Caroline. Dar dacă
el nu se întoarce, o să ai nevoie de un bărbat. Vreau să
fiu eu bărbatul acela.
Să-l audă pe Guthrie că o pune să-i promită că va
căuta protecţia lui Roy dacă era nevoie, era una, dar să-l
audă pe Roy oferindu-i-se, era altceva. Roy Loudon
merita mai mult decît o soţie care nu-l putea iubi, o soţie
care în curînd urma să aibă pîntecul rotunjit de copilul
altui bărbat.
— Guthrie o să se întoarcă, insistă ea.
Dacă nu putea crede asta, nu putea supravieţui.
Roy îi atinse faţa cu palma lui mare, bătătorită.
— Sper să ai dreptate, spuse el, deşi Dumnezeu să mă
ierte, există o parte din mine care te doreşte suficient de
486
mult încît să vrea ca el să nu se întoarcă.
După aceasta, domnul Loudon se întoarse şi intră în
casă, lăsînd-o pe Caroline să numere mai departe la
stele.
Dar ea fu nevoită să se oprească, fiindcă nu se mai
putea vedea clar.
Brusc, hotărî să între în casă, urcă în camera ei şi se
aruncă în pat, izbind cu pumnii în saltea de frică şi de
neputinţă.
Chiar a doua zi, Ferris îi aduse pachetul care avea să
schimbe totul, inclusiv promisiunea pe care i-o făcuse
lui Guthrie, împotriva voinţei ei.
Stătea lîngă eleşteu, scriind încă una din nesfîrşitele ei
scrisori către Lily şi Emma, cînd Ferris se strecură
printre copaci, cu faţa luminată de un zîmbet larg.
— Cineva ţi-a trimis un dar, o anunţă el.
Supraveghetorul a adus pachetul ăsta de la poşta din
oraş.
Încruntîndu-se, tulburată dintr-un motiv pe care nu-l
putea defini, Caroline luă pachetul în mînă. Ştiu
instinctiv că nu era trimis de Guthrie, dar scrisul îi era
familiar, într-un fel vag şi tulburător.
Dezlegă cu mişcări stîngace şnurul cu care era legat şi
desfăcu hîrtia simplă, maronie. Înăuntru se afla
medalionul oval în care se aflase fotografia lui Annie
487
Hayes, deşi acum, în locul ei era pusă o fotografie a lui
Guthrie şi Caroline, făcută în ziua căsătoriei lor în
Cheyenne.
Întreaga lume păru să se clatine ameninţător, iar
Caroline lăsă medalionul să-i cadă în poală şi se apucă
de coaja aspră a trunchiului pe care stătea, ca să-şi
păstreze echilibrul.
— S-a întîmplat ceva? întrebă Ferris, ghemuindu-se
lîngă ea să-i poată vedea faţa.
Caroline înghiţi în sec, incapabilă să răspundă şi
despături coala de hîrtie gabenă pe care o primise odată
cu medalionul.
„Am pus mîna pe el”, se lăuda scrisul de mînă pe care
acum îl recunoştea ca fiind al lui Seaton Flynn. Dacă nu
vrei ca Hayes să moară, să fii în diligenţa de ora două
către Laramie, care pleacă din Cheyenne vineri după-
amiază. Şi ai grijă să nu pomeneşti nimănui despre
asta. Salutările mele, S.F.”
Lichidul din fiere se ridică în gîtul Carolinei, şi, timp
de cîteva secunde ea se strădui să nu vomite. O clipă
mai tîrziu, reuşi chiar să zîmbească.
— Este fotografia noastră din ziua nunţii, spuse ea,
întinzînd medalionul spre Ferris cu o mînă care tremura
imperceptibil. Vezi?
Ferris era tot încruntat.
488
 — Miss Caroline, nu arăţi prea bine.
Ea se ridică în picioare cu hotărîre, rugîndu-se să nu
se clatine.
— Mă simt destul de bine, mulţumesc, spuse ea pe un
ton voit indiferent.
Mintea ei căuta cu disperare să afle ce zi din
săptămînă era şi constatarea că era deja vineri o
paraliză.
— Aş vrea să fac o plimbare călare, Ferris, îi spuse
ea, cu o voce pe care abia şi-o recunoscu. Vrei să-mi pui
tu şaua pe cal?
— Sigur, dar… ştii… aş vrea să merg cu tine.
Caroline scutură din cap prea tare, prea grăbită.
— Nu, Ferris. Vreau ca tu să scrii eseul acela despre
care am vorbit ieri.
Băiatul se strîmbă.
— Acum? Dar am terminat lecţiile pe azi…
— Ferris, i-o reteză ea, fă ce ţi-am spus!
— Tatei n-o să-i placă dacă te duci să călăreşti
singură, protestă el, dar se întoarse şi porni către
hambar.
Caroline îl urmă ca în transă. Nu avea timp să
împacheteze nimic. Şi, dacă ar fi încercat, Jarden ar fi
putut ghici ce avea de gînd să facă. Avea totuşi, nevoie
de bani pentru diligenţă.
489
 Intră în casă, luă banii pe care-i cîştigase din sertarul
de la noptieră şi-i îndesă în buzunarul fustei de călărie,
pe care şi-o făcuse de curînd, împreună cu rama în care
se afla fotografia. Gîndul că Guthrie era ţinut cu forţa
într-o ascunzătoare de-a lui Seaton, rănit şi poate aflat
pe moarte, îi produse iarăşi o senzaţie de vomă.
Dar Caroline se forţă să fie tare. Încercînd să se
comporte de parcă nu s-ar fi întîmplat nimic, porni către
hambar.
Ferris îi pregătise calul, dar tot arăta îngrijorat.
— Dacă s-a întîmplat ceva, Miss Caroline, mie poţi
să-mi spui, spuse el.
Ea se aplecă şi-l sărută pe obraz, fapt care în mod
evident îi spori nedumerirea, în loc să-i domolească
îngrijorarea. Dar nu mai putea da înapoi.
— Lucrează la eseul acela, Ferris, spuse ea, după care
se urcă pe cal cu prea puţin ajutor din partea elevului ei.
Existau multe pericole pe drumul dintre casa fermei şi
Cheyenne, în special pentru o femeie singură, dar
Caroline nu se gîngea la ele în timp ce călărea în viteza
cea mai mare. În mintea ei nu era loc decît pentru
Guthrie.
Odată ajunsă în Cheyenne, ea se duse grăbită la biroul
Wells Fargo şi cumpără un bilet pentru Laramie. Privi
neliniştită cum vizitiul şi însoţitorul diligentei încărcau
490
cufere şi bagaje deasupra trăsurii. Oamenii aceia erau
într-un mare pericol şi pasagerii la fel, dar ea nu
îndrăznea să-i avertizeze.
Guthrie avea să moară dacă făcea asta.
Totuşi, conştiinţa Carolinei nu-i dădea voie să lase
siguranţa celorlalţi în voia norocului. Se duse la vizitiu,
un bărbat între două vîrste, cu o mustaţă mare, şi-l trase
de mînecă.
— Scuzaţi-mă, domnule, dar aş vrea să vă întreb dacă
sînteţi pregătiţi cum trebuie dacă se-ntîmplă să întîlnim
bandiţi pe drum.
El rînji spre ea şi scuipă un jet de zeamă de tutun în
ţărînă.
— Bandiţi, doamnă? Ai citit prea multe cărţi de-alea
proaste.
Caroline îţi pierdu răbdarea.
— Jafurile au loc practic în fiecare zi, insistă ea.
— Nu şi mie, răspunse vizitiul, cu o aroganţă
nesuferită.
Caroline îl fixă cu privirea, tentată să-i arate omului
scrisoarea lui Seaton Flynn, ca să-i demonstreze că avea
dreptate. Dar un asemenea gest nesăbuit ar fi provocat
cu siguranţă moartea lui Guthrie. Ea se răsuci pe călcîie
şi se urcă în diligentă.
În curînd i se alătură o doamnă în vîrstă şi un tînăr cu
491
aspect bolnăvicios şi Caroline se simţi din nou
îngrozitor de vinovată. Flynn mai omorîse doi oameni,
şi ea ştia că el n-avea să ezite să ucidă din nou. Nici
vîrsta înaintată, nici tinereţea nu aveau să constituie o
piedică pentru el.
— Pot să vă citesc viitorul în palmă? spuse ea, într-un
impuls de inspiraţie aproape isteric.
Caroline habar n-avea să ghicească viitorul, dar nu
putea să se împiedice de amănuntul acesta.
Doamna în vîrstă îi întinse mîna, chicotind.
— Sper numai să vezi un străin chipeş în viitorul
meu, spuse ea.
— Ba nu speraţi, o contrazise Caroline – oricare ar fi
fost caracterul lui Flynn, el era un bărbat chipeş – şi se
prefăcu că studiază palma întinsă a femeii.
Caroline se încruntă şi abordă un aer gînditor.
— Sînt sigură că n-ar trebui să călătoriţi luna asta,
începu ea. Văd aici posibile nenorociri.
Femeia puse o palmă durdulie pe un piept la fel de
durduliu.
— Vorbe goale, interveni tînărul cel bolnăvicios pe
un ton dispreţuitor.
Caroline îl apucă de mînă şi i-o întoarse să-i
examineze palma.
— Veţi fi capturat de sălbatici ostili, prezise ea,
492
numai ca să-l pedepsească fiindcă se arătase
necooperant. Vei fi bătut în cuie şi lăsat în soare…
Tînărul cel cîrcotaş se îngălbeni ca ceara la faţă.
— Dar, încheie Caroline triumfătoare, asta ţi se va
întîmpla numai dacă porneşti la drum spre Laramie în
următoarele zece zile.
Spre uşurarea ei secretă, dar şi spre amuzamentul ei,
el coborî imediat din trăsură şi ceru să-i fie returnate
bagajele şi banii pe bilet.
Doamna nu se lăsă însă convinsă cu tot atîta uşurinţă.
— Nu eşti ghicitoare, o acuză ea amuzată pe Caroline,
uitîndu-se la ea printre gene.
Caroline se rezemă de spătarul tare şi oftă.
— Trebuie să coborîţi din diligenţă, spuse ea epuizată.
Nu vă pot spune de ce, dar vă implor să vă amînaţi
călătoria cu cel puţin o zi.
— Vai de mine, murmură doamna. Pari, într-adevăr,
foarte sinceră.
— N-am fost în viaţa mea mai sinceră, răspunse
Caroline. Toţi cei aflaţi în această diligenţă sînt în
pericol.
„Inclusiv eu”, reflectă ea filozofic. Trebuia să
născocească un plan ca să se apere de Seaton Flynn cînd
avea să sosească momentul, dar pînă acum nu-i venise
nici o idee.
493
 Doamna cea vîrstnică întinsese deja mîna către
mînerul portierei.
— Vizitiu, strigă ea. Te rog să-mi dai bagajele jos.
Ea-şi îndreptă atenţia către Caroline.
— Dacă ştii că urmează să se întîmple ceva grav, ar
trebui să coborî şi tu.
Caroline se mulţumi să scuture din cap, fiindcă nu
putea explica. Indiferent ce avea să i se întîmple ei, nu
putea să stea deoparte şi să-l lase pe Guthrie să moară
din cauza laşităţii ei. Fu extrem de uşurată cînd femeia
coborî din trăsură.
Aproape imediat, vizitiul băgă capul pe fereastra
trăsurii şi o cercetă pe Caroline cu o privire indignată.
— Ce le-ai spus la oamenii ăştia?
Ea zîmbi şi-şi netezi poalele fustei.
— Absolut nimic, minţi ea. S-au hotărît să-şi schimbe
planurile, asta-i tot.
El o privi fix pentru o clipă, apoi îşi trase capul
înapoi. Cîteva minute mai tîrziu, diligenţa era în drum
spre Laramie. Urmau să se oprească la staţia de munte
pentru noapte, cu condiţia să ajungă pînă acolo.
Abia după ce porniră la drum, Caroline avu timp să-şi
cîntărească spaima. Se îndrepta direct spre capcana lui
Flynn, dar nu vedea altă cale. Băgă mîna în buzunar şi
scoase medalionul cu geamul crăpat.
494
 O deschise şi găsi fotografia lui Annie sub cea în care
era ea şi Guthrie. Nimic altceva în afară de o totală
incapacitate de apărare nu l-ar fi putut convinge să dea
obiectul acela; era un obiect pe care Guthrie îl venera.
Ea atinse faţa blîndă a lui Annie cu vîrful degetului, şi
simţi o înţepătură de durere în inimă. Deşi Guthrie
acoperise prima fotografie cu chipurile lor doi,
dragostea lui pentru Annie avea să fie mereu acolo, sub
vălul dragostei lui pentru Caroline. Cîndva, asta ar fi
deranjat-o foarte tare, dar acum nu voia decît să-l vadă
pe Guthrie, să-l ţină în braţe şi să-i spună „Te iubesc”.
Puse la loc fotografia ei cu Guthrie şi, după ce o
sărută, puse rama la loc în buzunar.
Dacă Guthrie era încă în viaţă, bineînţeles că avea să
fie furios pe ea fiindcă dăduse ascultare ameninţărilor
lui Flynn. De fapt, se putea aştepta la o mustrare aspră,
presărată cu nu-ţi-am-spus-eu-ţie şi ameninţările acelea
în vînt că o să o pună pe genunchii lui.
În momentul acela, gîndi Caroline cu un suspin, toate
acestea n-ar deranja-o deloc, numai să fie cu el.
Cum după-amiaza era aproape trecută şi nu se
întîmplase încă nimic, începea să creadă că Seaton îi
jucase o festă. Şi încă nu avea nici o idee despre cum să
se salveze.
Apoi, cînd începu să se însereze şi diligenţa urcă încet
495
pe panta muntelui, apărură călăreţii. Galopară de-a
lungul trăsurii şi un bărbat sări în cutia diligenţei cu un
răcnet dispreţuitor.
Caroline ieşise pe jumătate pe fereastră şi privi
îngrozită cum vizitiul a fost aruncat jos de pe capră, şi
cum roţile diligenţei aproape au trecut peste el. Cînd
începură împuşcăturile, ea strînsese din ochi şi se retrase
înăuntru.
Cîteva clipe mai tîrziu, diligenţă fu oprită cu zgomot
asurzitor şi un călăreţ într-o haină lungă de doc întinse
mîna şi deschise portiera din dreptul Carolinei.
Deşi bărbatul era mascat, Caroline îi recunoscu ochii
negri, strălucitori. Seaton Flynn îşi trase eşarfa de pe
faţă şi zîmbi.
— Ştiam eu c-o să vii, draga mea, spuse el cu o
politeţe forţată, descălecînd şi ridicînd ochii spre ea. N-o
să ştii niciodată ce dor mi-a fost de tine.
— Încetează înainte să vomit, răspunse Caroline
dispreţuitor, coborînd din diligenţă cu toată demnitatea
de care fu în stare.
Seaton izbucni în rîs.
— Ai simţul umorului – o calitate pe care o apreciez
în mod deosebit la femeile mele.
— Eu nu sînt femeia ta, răspunse Caroline, şi n-o să
fiu niciodată.
496
 Era speriată de moarte, dar ştia că, cu cît se arăta mai
puţin înspăimîntată, cu atît era mai bine.
El o apucă de bărbie cu mîna înmănuşată, în timp ce
tovarăşii lui stăteau şi se uitau, toţi călări, toţi purtînd
măşti şi cîte o puşcă în mînă.
— Aici greşeşti tu, draga mea Caroline. La noapte o
să împărţi patul cu mine, şi-o să văd ce şmecherii ai
învăţat de la iubitul acela al tău.
La aceasta, oamenii lui izbucniră în rîs, apoi unul
dintre ei se urcă pe trăsură să deschidă lada de bani,
împuşcînd lacătul.
Caroline tresări, fără să vrea, din cauza împuşcăturii,
deşi se aştepta s-o audă.
— Nu-mi pasă ce faci cu mine, spuse ea, ridicînd
bărbia, atîta timp cît îl laşi pe Guthrie să plece.
Seaton încălecă pe calul său, apoi se aplecă şi o apucă
de talie. Într-o clipă, ea se trezi în faţa lui pe şa.
— Nu e nevoie să-i dau drumul, îi şopti el la ureche.
Nici măcar nu l-am prins.
Răsucindu-se să se uite la faţa lui, Caroline izbucni:
— Dar ai avut fotografia!
Degetul lui îmbrăcat în mănuşă îi trecu peste bărbie,
cu un gest de proprietar care-i îngheţă sîngele Carolinei.
— Cîţiva văcari au sărit asupra lui Hayes în faţa unui
birt în urmă cu cîteva zile, îi explică el răbdător. În timp
497
ce-i conducea cu şuturi în fund de la un capăt al străzii
la celălalt, Charlie l-a căutat prin desagi şi a luat
fotografia. Este încîntătoare, apropo.
Caroline închise ochii, de-a dreptul îngrozită.
— Cum de-am putut fi atît de proastă? şopti ea.
Seaton o sărută pe buze, umplînd-o de repulsie, şi-i
puse o mînă pe sîn. Ea-i împinse mîna la o parte, dar el
o puse la loc, strîngînd şi mai tare.
— Ar fi mai bine să te obişnuieşti cu atenţiile mele, o
avertiză el, cu voce aspră şi răguşită, fiindcă noi doi o să
fim împreună pînă o să mă plictisesc de tine. Şi se pare
că o să fie pentru mult timp, judecînd după felul în care
te-ai împlinit.
Deşi încerca să se zbată, Caroline nu putu să scape de
mîna lui Seaton. El întoarse calul şi-i dădu pinteni,
îndepărtîndu-se de diligenţă şi Caroline se apucă strîns
de şa.
Crengile copacilor i se agăţau de păr şi o zgîriau pe
faţă pe măsură ce se îndepărtau tot mai mult de drum,
dar Caroline era prea mîndră şi prea înspăimîntată ca să
plîngă. Ceilalţi bandiţi nu veniră în urma lor, dar ea
bănuia că ei o luaseră pe alt drum, ca să deruteze pe
oricine ar fi încercat să le ia urma.
Abia cînd se lăsase noaptea Flynn îşi opri calul în faţa
unei cabane izolate. Era o construcţie veche, cu
498
scîndurile strîmbe şi plină de găuri.
Seaton sări din şa şi ridică mîinile s-o dea jos pe
Caroline. Ea-i auzi pe oamenii lui sosind din direcţii
diferite şi disperarea o sugrumă.
Flynn o apucă de braţ şi o azvîrli, practic, în cabană,
în timp ce ea rămase lipită de zidul rece de piatră al
vetrei, cu respiraţia tăiată, Seaton aprinse o lampă.
Lumina ei dădu la iveală o podea de pămînt, o sobă de
gătit, un scaun şi un pat pe care se afla o saltea murdară,
dar nu existau cearşafuri.
Ea trase adînc aer în piept şi se îndreptă de spate, dar
Flynn o apucă strîns de umeri şi o ridică în sus, aproape
desprinzîndu-i picioarele de podea.
— De ce-ai făcut-o? răcni Seaton, dezvelindu-şi dinţii
frumoşi şi albi cînd scuipă cuvintele. De ce i te-ai dat
vagabondului ăluia?
Caroline îşi ridică bărbia în sus.
— Îl iubesc, răspunse ea cu îndrăzneală. Este soţul
meu.
— O să vedem dac-o să te mai vrea după ce termin eu
cu tine, scrîşni Seaton, azvîrlind-o pe Caroline pe
salteaua murdară şi aplecîndu-se peste ea.
Ea închise ochii pentru o clipă, atît de îngrozită, încît
abia mai putea gîndi. Dar nu uitase nici o clipă de
copilul ei şi pentru el, imploră:
499
 — Pentru numele lui Dumnezeu, domnule Flynn,
şopti ea, dă-mi drumul. Aştept un copil.
Seaton făcu ochii mari, apoi îi îngustă. Se smuci de
deasupra Carolinei şi-i întoarse spatele.
— Ticălosul şi-a plantat sămînţa în tine, scrîşni el.
Pentru asta o să-l omor!
Caroline se ridică încet în capul oaselor, cu gîndul la
Pedlov, bărbatul care o omorîse pe Annie.
— Nu, die Flynn. El o să te omoare pe tine. Îl cunosc
pe Guthrie Hayes şi, dacă-mi faci rău mie sau copilului,
n-o să fie loc pe lumea asta să te poţi ascunde. El o să te
găsească şi o să se răzbune.
Seaton se răsuci din nou spre ea, încet, cu gîndul dus.
Chiar dacă îi auzise avertismentul, nu lăsa să se vadă.
— Ştiu o femeie care se pricepe să te scape de plod,
spuse el, şi-i sclipiră ochii.
După aceasta, el se îndreptă către uşă, o deschise cu o
smucitură şi ieşi afară, lăsînd-o pe Caroline să privească
lung în urma lui, tulburată pînă în fundul sufletului de
cuvintele acelea oribile care-i răsunau în urechi,
repetîndu-se la nesfîrşit. „… o femeie care să te scape
de plod…”

CAPITOLUL 23
Caroline încercă să ignore rîsetele şi discuţiile vulgare
500
care se auzeau de afară. De dragul copilului şi al ei,
trebuia să se adune şi să încerce să gîndească într-un
mod coerent şi productiv. Trebuia să scape de acolo în
vreun fel.
Dar oamenii lui Flynn stăteau de pază în jurul
dărăpănăturii.
După ce trase aer în piept, să-şi regleze respiraţia,
Caroline îşi îndreptă umerii, ridică bărbia şi-şi netezi
părul şi hainele murdare şi mototolite. Nu-şi putea
permite să irosească nici timp, nici energie, gîndindu-se
că nu trebuia să se lase păcălită de trucul lui Seaton.
Fotografia i se păruse o dovadă de netăgăduit că Guthrie
fusese capturat.
Fiind convinsă de asta, Caroline ar fi făcut acelaşi
lucru încă o dată, de două ori, de o mie de ori.
Ea începu să se plimbe de colo-colo pe podeaua de
pămînt pe măsură ce larma de afară creştea în
intensitate. Dumnezeu era martor că Flynn era un
ticălos, dar oamenii lui erau, dacă era posibil, şi mai răi.
Iar el o lăsase singură cu ei în nerăbdarea lui turbată de
a o aduce femeia acea misterioasă care putea şterge
urmele împerecherii cu Guthrie din trupul ei.
O trecu un fior prin şira spinării. Trebuia să scape
cumva de acolo înainte de a fi forţată să-şi sacrifice
copilul.
501
 „Guthrie”, strigă ea, într-o tăcere disperată.
— Eu zic că nu-i datorăm nimic lui Flynn, îi spuse un
bandit altuia, şi Caroline se apropie de fereastră ca să-i
vadă pe cei care se certau în lumina străbătută de umbre
care se revărsa pe fereastra cabanei. Avem dreptu’ să
împărţim femeia, aşa cum am făcut cu auru’ pe care l-
am luat.
Caroline îşi apăsă o mînă pe piept şi-şi porunci să nu
între în panică, apoi căută disperată cu privirea în jur, să
găsească ceva care i-ar fi putut sluji drept armă.
— Asta nu e orice femeie, argumentă altă voce. Aţi
auzit ce-a spus Flynn cînd a plecat – oricare se atinge de
ea, îl omoară. Poate că a zis doar aşa, da’ eu n-am nici
un gînd să mă pun cu el.
— Eu mă duc înăuntru, spuse primul bărbat, şi
Caroline strînse mîna pe mînerul vătraiului ruginit pe
care-l găsise şi aşteptă să se deschidă uşa.
Dar, în întunericul tot mai adînc, răsună o
împuşcătură şi un bărbat răcni de durere şi furie.
— Ce dracu’, Medurvey, m-ai împuşcat!
— Şefu’ a dat ordine şi eu am de gînd să veghez să fie
respectate, se auzi răspunsul lui Medurvey.
Caroline se repezise la fereastră, dar nu putu desluşi
faţa lui Medurvey, ci doar forma pălăriei sale mari,
deformate. O mişcare a mîinii lui o anunţă că el îşi
502
reîncărca arma.
Tîlharul rănit începu să geamă pe măsură ce-i sporea
agonia şi nedumerirea.
— Să mă ajute cineva, scînci el, dar Caroline îi văzu
pe ceilalţi întorcîndu-se la locurile lor.
Ea încercă să-i ignore suferinţa – în fond, individul
avusese de gînd s-o violeze – dar efortul ei se îndrepta
în direcţia opusă educaţiei pe care o primise. În cele din
urmă, smuci uşa cabanei şi-o deschise.
Bărbatul care intenţionase să o atace zăcea pe
scîndurile aspre şi murdare ale scării, cu mîna încleştată
pe rana din coastă şi Caroline se aplecă să-i cerceteze
rana.
— Aduceţi-l înăuntru, porunci Caroline, ridicîndu-se
în picioare.
Medurvey şi ceilalţi se holbară la ea, fără să se mişte,
cu feţele ascunse de întuneric, în timp ce rănitul încerca
să se ridice în picioare. Cu ajutorul Carolinei, el reuşi să
se ridice, apucîndu-se cu mîinile de tocul uşii.
Era un individ mărunţel şi slab, de aceeaşi înălţime cu
Caroline, cu părul de un galben murdar care-i trecea de
umeri şi cu nişte ochi ciudat de nevinovaţi. Dincolo de
ei, Caroline ştia că se ascunde o minte de ticălos, dar
nu-l putea lăsa să sufere şi să moară fără nici un ajutor,
indiferent ce-ar fi făcut.
503
 Nimeni nu protestă şi nici nu încercă s-o oprească
atunci cînd se strecură sub braţul rănitului şi-l ajută să
ajungă în pat. După ce-l aşeză acolo, îi descheie cămaşa
îmbibată de sînge să se uite la rana lui.
— Cum te cheamă? întrebă ea bucuroasă că avea ceva
de făcut care să-i distragă gîndurile de la propria ei
situaţie.
— Willie Fly, răspunse el şi singura trăsătură de pe
faţa lui copilăroasă care-i trăda adevăratul caracter era o
uşoară arcuire a colţului gurii.
Medurvey îi zburase o bucată de carne şi o parte din
coastă. Willie Fly stătea pe pragul eternităţii fără prea
multe de spus în apărarea sa.
Caroline îşi aruncă ochii spre sobă. Ar fi avut nevoie
de apă fierbinte şi de o bucată de pînză curată ca sa
poată face ceva pentru el, deşi era de părere ca. De fapt,
Fly n-avea nici o şansă să supravieţuiască. Totuşi,
trebuia să încerce.
— De unde eşti, Fly?
— Coffeyville, Kansas, răspunse el, încercînd să se
mişte puţin.
Caroline se duse la uşă, o deschise şi ceru să-i fie
adusă nişte apă.
— Ai familie? întrebă ea cînd se întoarse.
Fruntea lui Fly era acoperită de broboane de sudoare
504
şi ochii i se înfundaseră în orbite. Cearcănele căpătau o
culoare pămîntie.
— Numai o soră, Eudora. Nu prea o să-mi ducă doru’.
Deci ştia că era posibil să moară.
— Ce te-a făcut să te-ncurci cu unul ca Seaton Flynn?
întrebă ea.
Găsise o sacoşă şi o deschisese. Seaton avea, cu
siguranţă, o rezervă de cămăşi curate.
— Te-aş putea întreba acelaşi lucru, replică Fly
insolent şi, deşi se afla într-o situaţie aşa de gravă,
aruncă o privire îndrăzneaţă spre trupul Carolinei, în loc
să se scuze pentru ce avusese de gînd să facă.
Caroline se înroşi la faţă şi rupse o cămaşă fîşii.
— Domnul Flynn m-a făcut să cred că este un
cetăţean cinstit, respectabil. Dar tu nu ai scuza aceasta,
Willie.
Willie oftă puternic şi-şi ridică privirea în tavan. Deşi
era pe cale să moară, părea resemnat cu soarta lui. Apoi
Caroline realiză că el nu accepta, probabil, că
Dumnezeu sau diavolul erau o realitate.
— Îmi vine să scuip pe cetăţenii cinstiţi şi
respectabili. E cetăţeni cinstiţi şi respectabili toţi care i-a
furat ferma Iu’ tata după război.
Unul dintre tîlhari deschise uşa şi puse jos o găleată
cu apă, dar nu zise nimic. Caroline luă găleata şi o puse
505
pe sobă, după care mai puse cîteva bucăţi de lemn pe
foc, înainte să ia o sticlă de whisky de pe un raft aflat
lîngă pat.
— Ar fi bine să iei o înghiţitură, i se adresă ea
recalcitrantului ei pacient. Şi să ştii că nu eşti singurul
bărbat care a fost înşelat. Asta nu-ţi dă dreptul să devii
bandit.
Willie deşurubă capacul, strîmbîndu-se cînd licoarea
îi curse în gură, apoi tuşi cînd îi alunecă pe gît. Tuşea îi
produse durere; duse mîna la coasta rănită şi mîna i se
umplu de sînge.
— Dacă nu te superi, doamnă, m-aş putea lipsi de
predica ta, spuse el, ştergîndu-şi palma înroşită de
pantaloni.
— Nu ţi-ar prinde rău să te îngrijeşti de sufletul tău
nemuritor, răspunse Caroline, îndreptîndu-se spre sobă
ca să verifice apa.
Nu era fierbinte, dar se dezmorţise puţin, aşa că
înmuie o bucată din cămaşa lui Seaton în găleată şi se
întoarse la pat să-i cureţe rana lui Willie.
— De ce mă ajuţi? întrebă Willie, fără să arate că
regretă intenţiile avute mai devreme. Dacă nu m-ar fi
împuşcat Medurvey, acu’ ai sta tu întinsă pe patu’ ăsta,
nu eu.
Caroline nici nu încercă să-şi ascundă tremurul de
506
dezgust.
— Un om trebuia să facă ce se cuvine, chiar dacă ar
prefera să întoarcă spatele şi să pretindă că nu vede.
Cînd Caroline încercă să-i cureţe rana, Willie se
crispă. Rana era adîncă şi mai gravă decît crezuse. Ea-l
întoarse pe bandit pe o parte ca să o poată cerceta mai
bine şi el îi puse mîna pe coapsă.
Ea-i împinse mîna la o parte şi se duse să mai verifice
apa.
— Glonţul a rupt din carne, dar nu a rămas acolo,
spuse ea. Cred că ai avut noroc că s-a întîmplat aşa.
Willie începu să înţeleagă cum stăteau lucrurile şi
intră în panică.
— Am nevoie de un doctor! Trimite pe unu’ din
nenorociţii ăia de-afară să-mi aducă un doctor!
Caroline hotărî că apa era destul de fierbinte şi aduse
găleata lîngă patul lui Willie. El sîngerase atît de tare
încît salteaua veche şi murdară era îmbibată de sînge.
— N-ar vrea să facă asta, Willie. Dacă ar aduce un
doctor, el ar afla de ascunzătoare.
— Nu-mi pasă! ţipă Willie, încercînd să se ridice.
După mine, n-au decît să-l împuşte pe nenorocit între
ochi după ce mă coase.
Caroline îl împinse înapoi pe saltea. Mirosul sărat,
înţepător al sîngelui lui Willie îi umplu nările şi o
507
îngreţoşă.
— Eu sînt tot ceea ce ai să capeţi mai bun, şi ar fi bine
să accepţi asta, spuse ea, umezindu-şi buzele cu vîrful
limbii.
Caroline curăţă rana cît putu de bine şi puse comprese
în efortul de a opri sîngerarea, dar parcă încerca să
absoarbă un rîu cu batista ei de duminică. Rana lui
Willie avea nevoie de un doctor chirurg, nu de o
învăţătoare care îngrijise pînă atunci două domnişoare
cînd aveau crize de reumatism sau gripă.
— O să mor, hîrîi el şi culoarea feţei i se schimbă din
albă ca hîrtia, într-o nuanţă pămîntie, bolnăvicioasă. La
dracu’, Medurvey chiar m-a omorît!
În sinea ei, Caroline era de aceeaşi părere, dar nu
credea că i-ar fi făcut vreun bine dacă i-ar fi spus-o.
— Te rog, încearcă să stai liniştit!
Willie începu să tremure.
— Mi-e frig, strigă el, apucîndu-se cu mîinile de
umeri şi dinţii începură să-i clănţăne. Iisus Cristoase,
mi-e aşa de frig!
Caroline găsi o pătură şi-l înveli.
— Dacă aş fi în locul tău, spuse ea încet, l-aş ruga să
aibă milă de mine, în loc să-i iau numele în deşert.
Willie începu să suspine de frig. Apoi, brusc, rămase
nemişcat şi ochii i se rostogoliră spre tavan, devenind
508
sticloşi.
Caroline ştiu dinainte să-i pună mîna pe gît ca să-i ia
pulsul că Willie murise.
— Dumnezeu să aibă milă de sufletul lui rătăcit, şopti
ea, după care îi închise ochii şi-i trase pătura peste faţă.
După ce se spălă pe mîini de sînge, Caroline se duse
şi deschise uşa.
— Prietenul vostru a murit, li se adresă ea siluetelor
din umbră care stăteau de pază afară.
— Nu-mi era nici un fel de prieten, mormăi o voce şi
acelea fură singurele cuvinte de rămas bun pentru
băiatul cel rău din Kansas.
Caroline închise uşa şi întoarse capul către trupul
învelit care zăcea pe pat. Willie Fly părea aşa de mic
acum, doar ceva mai mare decît un copil şi ea spera că
el reuşise cumva să se împace cu Creatorul lui înainte
să-i iasă sufletul.
Lîngă masă era un scaun cu spătarul rupt şi Caroline
se aşeză pe el şi-şi puse capul pe braţe. Oriunde s-ar fi
aflat Guthrie, ea spera ca el să aibă înţelepciunea să se
ţină departe de ascunzătoarea lui Seaton Flynn.
Guthrie era înebunit de neputinţă.
El şi cu Tob îl urmăriseră pe Flynn timp de o zi şi
jumătate, aşteptînd un moment potrivit pentru a ataca.
Cînd hoţul acela ucigaş oprise diligenţă, Guthrie nu
509
fusese deloc surprins. Dar, cînd o văzuse pe Caroline
coborînd din trăsură, simţise că îşi iese din minţi.
Fusese nevoit să stea şi să privească, neîndrăznind să
schiţeze nici cel mai mic gest, în timp ce Flynn o urcase
pe calul lui. Deşi ar fi vrut să atace, ştiuse că primele
victime ale unui asemenea gest necugetat ar fi fost
Caroline şi copilul lui.
Guthrie se ţinuse pe urmele lui Flynn şi ale bandei
sale pînă la cabană. Pînă să ajungă acolo, se făcuse
întuneric, dar el ştia că înăuntrul dărăpănăturii, Caroline
era singură cu bărbatul care se jurase că o să se răzbune
pentru presupusa ei trădare.
Cu trupul scăldat într-o sudoare rece, Guthrie verifica
încărcătorul armei pentru a suta oară şi se pregătea să
culce la pămînt pe oricine i-ar fi apărut în cale.
Dar apoi, tocmai cînd era gata să rişte totul, tocmai
cînd credea că nu mai există altă cale, Flynn năvăli afară
din cabană ca scăpat din puşcă. Guthrie rămase cu ochii
ţintă şi cu urechea la pîndă, ţinîndu-şi respiraţia, în timp
ce şeful bandei discuta aprins cu oamenii săi.
Cînd Flynn încălecă şi plecă, Guthrie aşteptă cît putu,
apoi plecă pe urmele lui. Tob rămase pe loc, scheunînd
înăbuşit, cu ochii ţintă la cabana în care era închisă
stăpîna lui.
Era aproape de zori şi Flynn se ghemuise lîngă un
510
pîrîu de munte, să bea apă din căuşul palmelor, cînd
Guthrie îl ajunse din urmă. Apropiindu-se neauzit pe la
spate, el înfipse ţeava pistolului în ceafa lui Flynn.
Flynn îndepărtă mîinile de corp, iar Guthrie se aplecă
şi-i smulse pistolul din toc, apoi i-l aruncă în apă.
— Hayes? întrebă Flynn şi tonul lui suna resemnat şi
chiar puţin amuzat.
— Dacă n-aş considera că irosesc o porţie de tutun
bun, ţi-aş da o ţigară, răspunse Guthrie, în loc de bună
ziua. Întinde-te pe burtă şi pune mîinile la spate.
— Am putea rezolva problema discutînd, propuse
Flynn, rămînînd aşezat în genunchi. Tu, de fapt, vrei
femeia, nu-i aşa? Iar eu pot să ţi-o dau.
Guthrie propti un picior între omoplaţii lui Flynn şi-l
ajută să se întindă cu faţa în jos. Acesta căzu cu faţa în
apa îngheţată şi-ncepu să pufnească şi să înjure.
Guthrie îl tîrî afară din apă, trăgîndu-l de picioare şi
repetă comanda dată mai-nainte, dar cu mai puţină
politeţe decît prima dată.
— Pune mîinile la spate.
Înjurînd într-una, Flynn îşi împreună mîinile la spate
şi Guthrie i le legă cu o curea subţire din piele pe care o
scoase din buzunarul de la haină. Apoi înfipse mîna în
părul ud al tînărului şi-l smuci, ridicîndu-l din nou în
genunchi.
511
 — O vreau pe femeie, preciză Guthrie de parcă n-ar fi
existat nici o pauză în conversaţie, dar mai am o dorinţă,
Flynn: să te văd spînzurat.
— Şase oameni o păzesc pe Caroline, Hayes. Cum ai
de gînd să treci de ei?
Guthrie scoase o ţigară de foi din buzunar, şi-o înfipse
între dinţi şi o aprinse cu un chibrit.
— Dacă aş crede că-ţi sînt loiali măcar cît negru sub
unghie, te-aş folosi pe tine să trec de ei. Dar cum
ticăloşii aceia şi-ar otrăvi propria mamă pentru o halbă
de bere şi cinci minute cu o tîrfă, va trebui să mă
gîndesc la altceva.
Flynn se strădui să se ridice în picioare, iar Guthrie
aşteptă pînă ce fu gata să reuşească, după care îl azvîrli
din nou în pîrîu cu o lovitură de picior. Flynn îşi scoase
capul din apă înjurînd.
Guthrie zîmbi leneş şi-şi scutură scrumul de la ţigară.
— Cred că n-am înţeles prea bine ce-ai spus, rosti el
răbdător. Dar mi s-a părut că ai spus ceva urît despre
mama mea.
— M-ai auzit bine, scrîşni Flynn.
După ce trase un fum din ţigară şi-l slobozi încet,
Guthrie oftă.
— Mare păcat, spuse el.
Apoi puse pistolul în toc, îşi descheie centura, şi o
512
puse deoparte. După aceea, scoase din carîmbul cizmei
un cuţit şi tăie sfoara cu care erau legate mîinile lui
Flynn.
În timp ce tîlharul stătea să-şi revină din uimire,
Guthrie îi trînti un pumn în maxilar şi-l rostogoli în apă
pentru a treia oară.
Flynn se ridică din apă gata de bătaie, furia îi dădea o
putere dezlănţuită. Dar îl făcea să fie neglijent.
Bătaia începu cînd Flynn îi dădu lui Guthrie o lovitură
în stomac şi cei doi se încăierară în mijlocul pîrîului.
În cele din urmă, Flynn căzu în apă cu faţa în jos şi nu
se mai ridică.
Guthrie îl tîrî la mal, trăgîndu-l de gulerul de la
cămaşă şi-l azvîrli pe pietrişul ud, unde Flynn începu să
tuşească şi să scuipe, vomitînd apă din pîrîu. Cînd se
mai potoli, Guthrie îl legă din nou cu mîinile la spate,
şi-l trase de păr să-l ridice în picioare.
Flynn se uită la el cu ură.
— De ce nu mă omori pur şi simplu? întrebă el şi
Guthrie se întrebă dacă şi faţa lui arăta la fel de şifonată
ca a lui Flynn. Doar asta vrei, nu-i aşa?
Guthrie rînji şi-l bătu cu palma pe spate.
— Ai dreptate, tare-aş mai vrea să fac asta, răspunse
el, dar legea are întîietate în ce te priveşte, aşa că va
trebui să mă mulţumesc să văd cum te sufoci cînd se
513
strînge funia.
— Am bani, sugeră Flynn, cu o notă de disperare în
voce.
Datorită numeroaselor botezuri în apa rîului, el era
ceva mai ud decît Guthrie, şi asta spunea ceva.
— Pot să-ţi aduc femeia înapoi şi să-ţi dau aur cît să-ţi
ajungă pe tot restul vieţii.
Guthrie se prefăcu că-i cîntăreşte oferta.
— Unde zici că e aurul acela?
Flynn se împiedică de pietre cînd Guthrie îl îmbrînci
către calul său, apoi îl ajută să se urce în şa. Flynn
scuipă.
— Doar nu te aştepţi să-ţi spun asta înainte să
ajungem la o înţelegere, nu?
Guthrie îşi culese centura de jos şi şi-o puse la brîu.
— N-ai cum să-mi oferi bani destui ca să-ţi dau
drumul, spuse el. Mi-am rezervat loc în faţă la înmor-
mîntarea ta.
— Eşti un ticălos, Hayes.
Guthrie îşi duse degetele la borul pălăriei, pe care şi-o
culesese mai devreme de pe malul pîrîului.
— Fiindcă vine din partea ta, iar tu eşti cu o treaptă
mai jos decît chestia aia care mi se lipeşte de tălpile
cizmelor, iau aprecierea ta drept compliment.
Cînd ajunseră în apropierea cabanei, Guthrie se opri,
514
îl trase pe Flynn jos de pe cal şi-l legă de trunchiul unui
mesteacăn. Apoi îi înfundă în gură un ciorap murdar pe
care-l pescui din desagii lui.
— Stai aici şi simte-te bine, Flynn, îi spuse Guthrie
prizonierului său, în timp ce Tob se apropie şi începu să
lîngă vesel rănile lui Flynn. Mă-ntorc cît pot de repede.
De sus, dintr-un loc ce se bucura de vizibilitate bună,
Guthrie observă că ieşea fum de pe coşul cabanei şi
numără şase cai. Doi bărbaţi stăteau de pază în faţa
casei şi doi în spate.
Lui Guthrie i se strînse stomacul. Asta însemna că alţi
doi erau înăuntru cu Caroline. Inima îi îngheţă în piept
cînd uşa se deschise şi un individ slab şi deşirat ieşi
afară, cărînd pe umăr un cadavru învelit într-o pătură.
Dar apoi Guthrie zări şuviţe de păr blond ieşind de
sub pătură şi avu un oftat de uşurare. Parcă pentru a
răspunde gîndurilor sale, Caroline îşi făcu apariţia în
prag.
Hainele îi erau în dezordine şi pătate de sînge dar,
după atitudinea ei, Guthrie îşi dădu seama că ea nu
păţise nimic. Ea cercetă panta dealului cu priviri
neliniştite, de parcă ar fi aşteptat pe cineva şi, cînd ochii
ei măturară coasta, întîlniră ochii lui Guthrie.
El era sigur că ea îl văzuse, fiindcă o văzu întorcînd
repede capul. Guthrie zîmbi în sinea lui. „Nu mă trăda,
515
tigroaico”, se gîndi el. „Nu s-a terminat încă”.
Guthrie o găsise.
Inima Carolinei tresări de bucurie, dar şi de
îngrijorare. Guthrie era destul de nebun încît să încerce
să atace singur cinci tîlhari şi, dacă făcea asta, ar fi putut
fi ucis. Ea se apropie de Medurvey, care se apucase să
sape o groapă pentru Willie Fly.
— N-ar trebui să se ducă unul dintre voi să-l găsească
pe domnul Flynn? întrebă ea, surprinsă de cît de senină
şi voioasă suna vocea ei, deşi abia-i trecuse nodul din
gît. E plecat cam de mult.
Medurvey, un bărbat urît, cu o faţă mohorîtă, ciupită
de vărsat, se uită la ea cam dintr-o parte, în timp ce
înfigea cazmaua în pămîntul moale, împingînd-o cu
piciorul.
— Ţi-e dor de domnul Flynn, coniţă?
Caroline înghiţi în sec şi inima îi bătu atît de tare încît
îi simţea bătaia în oasele feţei.
— Ştii, răspunse ea, el şi cu mine am fost logodiţi
cîndva şi urma să ne căsătorim.
— Nu prea cred că pe şefu’ îl frămîntă întocmai ideea
căsătoriei, remarcă Medurvey, continuînd să sape.
Cadavrul lui Willie Fly zăcea la cîţiva paşi depărtare,
încă acoperit cu pătura.
Caroline avu nevoie de toată puterea voinţei sale să
516
nu se întoarcă spre panta dealului ca să vadă dacă
Guthrie mai era acolo.
— Poate c-o să se înfurie pe tine fiindcă l-ai omorît pe
sărmanul Willie, spuse ea.
Medurvey întoarse capul şi scuipă în iarbă.
— Flynn ar fi făcut la fel, dacă ar fi fost aici.
Continuă să sape.
— Nu-mi dau seama de ce ţi-ar părea rău de Fly. A
dat clar de înţeles ce avea de gînd să facă.
Ochii lui verzi o scrutară pe Caroline.
— Da’ poate eşti dintre femeile acelea la care le plac
lucrurile de felul acesta.
Caroline se dădu un pas înapoi, cu obrajii aprinşi de
spaimă.
— Ce se întîmplă dacă domnul Flynn nu mai vine
înapoi? întrebă ea.
Medurvey zîmbi pentru prima oară şi priveliştea îi
dădu fiori Carolinei.
— Atunci cred că eu şi băieţii o să te luăm pe rînd. A
trecut o vreme de cînd n-am mai avut o femeie.
Caroline simţi un gust amar în gură, dar, înainte să se
poată gîndi la o replică, izbucni o încăierare între cei doi
bandiţi aflaţi de cealaltă parte a casei. Medurvey lăsă
lopata din mînă şi porni în direcţia aceea, dar pe urmă se
răzgîndi.
517
 — Hei, băieţi, duceţi-vă şi potoliţi-i, i se adresă el
perechii din faţa cabanei.
Aceştia îi dădură ascultare şi, cînd Medurvey se
întoarse să-şi reia lucrul, primi o lovitură de lopată în
plină faţă.
Caroline simţi o oarecare părere de rău cînd el dădu
ochii pe spate şi îi bufni sînge pe nări. În clipa
următoare, genunchii lui se îndoiră şi se prăbuşi fără
zgomot la pămînt.
Caroline se aplecă repede şi-i smulse pistolul din
cingătoare, apoi îl apucă strîns cu amîndouă mîinile.
Cînd ridică privirea, îl văzu pe Guthrie coborînd dealul
în goana calului. Se ridicase în scări, ţinînd puşca
pregătită în mîini şi un strigăt de luptă rebel străpunse
aerul cu puţin înainte ca arma lui să înceapă să scuipe
gloanţe.
Caroline se adăposti după trunchiul unui mesteacăn,
continuînd să strîngă pistolul în mîini, dar cu ochii
închişi, convinsă că, dacă s-ar fi uitat, l-ar fi văzut pe
Guthrie rostogolindu-se împreună cu calul său în jos pe
pantă.
Se mai auziră cîteva împuşcături, după care se lăsă o
linişte stranie.
Caroline recită toate versetele din Biblie pe care şi le
putu aminti, apoi deschise ochii. Calul lui Guthrie stătea
518
în picioare la cîţiva yarzi depărtare şi Tob îşi freca botul
de palma ei. Medurvey îşi recăpătase cunoştinţa şi
tocmai se ridica încet în picioare, cu ochii ţintă la
Caroline.
Ea îndreptă pistolul către el, strîngîndu-l cu amîndouă
mîinile şi ţipă ascuţit:
— Guthrie!
Spre uşurarea ei, el apăru din spatele cabanei şi-şi
încărcă arma.
— Nu te mişca, spuse el şi Medurvey încremeni.
Acum, că totul se sfîrşise, Caroline era într-o stare de
şoc.
— Ceilalţi sînt…?
— Sînt toţi morţi, răspunse Guthrie, smucind mîinile
lui Medurvey la spate şi legîndu-le cu o sfoară groasă,
cu care banditul îşi ţinea tocul pistolului lipit de coapsă.
— Şi… Flynn? îngăimă ea.
— E sus pe deal, legat de un copac. Cu puţin noroc,
or să-l mănînce veveriţele şi autorităţile nu vor mai fi
nevoite să irosească frînghia pentru el.
Caroline ar fi vrut să se arunce în braţele lui Guthrie
dar, totodată, era furioasă pe el din cauza riscului pe
care şi-l asumase. Ar fi putut să zacă el acolo, îmbibînd
pămîntul cu sîngele lui, în loc de oamenii lui Flynn.
— Cum ai fi putut să faci un lucru atît de nesăbuit, de
519
prostesc? îl certă ea, gesticulînd enervată cu mîna,
Guthrie îi luă cu grijă pistolul din mînă.
— Mi-ai forţat puţin mîna, îi atrase el atenţia calm,
cînd l-ai pocnit pe frumosul ăsta cu lopata.
Realizînd că ea şi Guthrie şi copilul erau în siguranţă,
Caroline scăpă un suspin şi se repezi spre soţul ei.
— Mi-a fost aşa de frică – Flynn voia să mă facă să
pierd copilul…
Guthrie o ţinea cu un singur braţ, dar era lipită strîns
de el şi asta era extrem de plăcut.
— Te simţi bine, tigroaico? întrebă el, cu voce
răguşită.
— Da, se tîngui Caroline, agăţîndu-se de el.
El o sărută pe gît şi-i dădu o palmă peste fund, gest pe
care altădată ea l-ar fi considerat jignitor.
— Linişteşte-te, îi spuse el. Acum s-a terminat.
Guthrie aruncă fiecare cadavru pe spatele unui cal,
apoi legă animalele între ele cu o frînghie lungă.
Medurvey rămase legat pînă ce Guthrie urcă pe deal şi
se întoarse cu Seaton Flynn, care era de-a dreptul
cuprins de nebunie.
În curînd, Guthrie călărea în faţa acestei procesiuni
macabre, care se înşira în spatele lui ca o caravană.
Caroline stătea în faţa lui pe şa, fericită să-i simtă braţul
puternic peste talie, ţinînd-o să nu cadă.
520
 Cîteva ore mai tîrziu, ajungeau la staţia de diligenţă,
unde opreau cei ce călătoreau între Laramie şi
Cheyenne. Cadavrele tîlharilor fură puse sub un şopron,
în timp ce Medurvery şi Flynn, încă legaţi, fură închişi
în pivniţa de fructe. Caroline voia o baie fierbinte, opt
ore de somn neîntrerupt şi pe Guthrie, în această ordine.
El avea altă idee privitor la ordinea lucrurilor, aşa că
intră cu ea în cada înconjurată din toate părţile de o
foaie de cort murdară. Lumina lunii se răsfrîngea pe
trupul lui minunat.
Buzele lui acoperiră gura Carolinei într-un sărut
sălbatic, iar ea îl cuprinse cu braţele, lăsîndu-se în
genunchi în apa care se răcea rapid. El o spălă bucăţică
cu bucăţică, cu săpunul ei. Apoi îi întinse Carolinei
săpunul cu un gest solemn.
Ea-l spăla în acelaşi fel şi după aceea se aplecă să-i
sărute pieptul ud şi pîntecul musculos. Pe urmă, însă, el
o opri şi-i ridică faţa spre el pentru un nou sărut lacom,
disperat. Ochii lui ardeau de pasiune cînd îşi dezlipi
buzele de gura ei.
Cu un geamăt disperat, o apucă de talia încă zveltă şi
o ridică în sus. Cînd o lăsă în jos, bărbăţia lui îi
străpunse trupul.
Plăcerea lentă, devastatoare, o făcu să-şi dea capul pe
spate şi Guthrie se aplecă să-i prindă cu lăcomie sfîrcul
521
cu gura. Începu să o sugă, în timp ce, cu mîinile, o ridica
şi o cobora pe trupul lui. Mişcarea continuă pînă ce ea
începu să geamă şi încercă să sporească ritmul.
Guthrie nu-i dădu voie; păstră ritmul acela lent care
ameninţa să aprindă flăcări şi să-i transforme sufletul în
cenuşă. Cînd ea începu să implore, el pătrunse în ea cu
mişcări atît de feroce, încît apa se revărsă peste
marginile căzii.
Caroline repetă numele lui Guthrie ca pe o litanie,
apoi încremeni şi trupul ei se cutremură violent ca
răspuns la plăcerea aceea aproape de nesuportat. El îi
sorbi numele cu un sărut. Cînd atinse culmile plăcerii,
ea-i mîngîie buzele cu sfîrcul sînului. El îi prinse sînul
cu o foame sălbatică şi carnea ei îi absorbi gemetele de
abandon fără rezerve.

CAPITOLUL 24
Locuitorii din Laramie se holbau la ciudata
procesiune condusă de Caroline şi Guthrie. În spatele
lor, pe cai, veneau Seaton Flynn şi Medurvey, cu mîinile
legate de mînerul şeii, şi-n urma lor, cei cinci tîlhari
morţi, azvîrliţi pe spatele cailor lor.
Şeriful Stone ieşi din biroul lui să cerceteze tărăboiul,
apoi se îndreptă spre caravana aceea macabră.
— Deci ai reuşit, spuse el, cu jumătate de zîmbet,
522
privind în sus către Guthrie. Mi-ar fi de folos un om ca
tine, dacă te interesează un post de şerif.
Guthrie zîmbi şi scutură din cap.
— Mulţumesc, dar am alte planuri.
Spunînd acestea, descălecă şi o ajută pe Caroline să
coboare de pe cal. În timp ce ea rămase pe treptele din
faţa biroului să privească, Guthrie şi domnul Stone
dădură prizonierii jos de pe cai şi-i duseră înăuntru.
Caroline se rezemă de peretele de scînduri al
închisorii cînd auzi uşa celulei închizîndu-se cu un
pocnet. Se sfîrşise, era liberă să plece acum şi putea să-
nceapă o viaţă adevărată alături de Guthrie. El putea să-
şi exploateze mina, iar ea avea să se răscumpere faţă de
protectoarele ei pentru durerea pe care le-o pricinuise.
Şi, cînd aveau să găsească timpul potrivit, urmau să
plece la Chicago şi să-nceapă căutările, de data asta
fiind vorba de Lily şi de Emma.
Guthrie ieşi din clădirea închisorii şi o apucă de braţ
cu blîndeţe.
— Haide, tigroaico. Ai nevoie de o masă bună şi de
odihnă.
Apoi o trase cu el pe trotuar şi porniră către unul din
hoteluri. Caroline nu observă ce nume avea localul.
— Acum ne putem întoarce în Bolton, spuse ea cu un
aer distrat. Pînă-n urmă cu cîteva minute, îşi stăpînise
523
oboseala. Dar acum se simţea epuizată.
— Aşa este, confirmă Guthrie, înclinînd din cap. Se
pare că vom putea să ne construim casa aceea mai
devreme decît credeam, doamnă Hayes. Erau afişe care
ofereau recompensă pentru Flynn şi Medurvey şi pentru
încă doi dintre ceilalţi.
Inima Carolinei tresări uşor, dar nu fu în stare să
spună nimic. Îl lăsă pe Guthrie să se ocupe de tot, iar el
închirie o cameră apoi o conduse la etaj, deschise uşa şi
o puse în pat cu la fel de multă blîndeţe de parcă ea ar fi
fost un copil obosit. Ultimul lucru pe care şi-l mai
aminti înainte de a cădea într-un somn adînc, fu
atingerea buzelor lui pe frunte.
Peste cîteva ore, cînd se trezi, Guthrie stătea pe
marginea patului cu o tavă în mînă. Imediat ce ea se
ridică în capul oaselor şi se rezemă de perne, el îi puse
tava cu mîncare în poală şi o sărută.
— Ai stat cu şeriful în tot acest timp? întrebă ea,
căscînd.
Era îmbrăcată numai cu lenjeria de corp.
— În cea mai mare parte, răspunse Guthrie, apoi se
ridică şi se apropie de fereastră, l-am telegrafiat lui Roy
Loudon să-l anunţ că eşti bine şi le-am trimis un mesaj
similar surorilor Maitland, în Bolton.
Caroline sesiză ceva ciudat în vocea şi atitudinea lui
524
şi puse înapoi pe tavă cornul proaspăt pe care abia îl
unsese cu unt.
— Guthrie?
El îşi propti mîinile de tocul ferestrei şi lăsă capul în
jos. Oftatul lui aspru umplu încăperea.
— S-a întîmplat ceva, spuse el.
Apoi se întoarse spre Caroline cu ochi trişti.
— N-aveam de gînd să-ţi spun înainte să fim în
apropiere de Bolton… Miss Phoebe a murit acum o
săptămînă şi Miss Ethel a fost atît de îndurerată încît a
suferit un atac cerebral.
Pămîntul păru să se oprească din mişcare şi urechile
Carolinei începură să vîjîie.
— Cum… nu se poate… Nu vreau să cred!
Guthrie se apropie de patul Carolinei şi mută încet
tava pe noptieră. Apoi o trase în braţele sale.
— Operatorul de la Western Union din Bolton mi-a
transmis vestea după ce am telegrafiat că te întorci
acasă.
Umerii Carolinei se ridicară, apoi se prăbuşiră cu forţa
unui suspin sfîşietor.
— Nu… nu! Oh, Guthrie, este numai vina mea… e
din cauză că le-am pricinuit atîtea griji…
El îşi afundase o mînă în părul ei ciufulit de somn, în
timp ce cu cealaltă o ţinea ca într-un cerc de oţel. O ţinu
525
în braţele sale, atingîndu-i fruntea cu buzele, pînă ce
suspinele ei se mai liniştiră. Apoi o rezemă din nou de
perete şi întinse mîna după un vas cu supă de zarzavat
de pe tavă.
Ea scutură din cap, dar el îi duse lingura la gură.
— Dacă nu vrei să te gîndeşti la tine, spuse el,
gîndeşte-te la copilul nostru.
Caroline acceptă supa, dar era cît se poate de
nerăbdătoare să pornească spre Bolton. Îşi ţinea firea
numai fiindcă ştia că Guthrie n-o să-i permită să plece la
drum înainte să fie sigur că putea face faţă călătoriei.
În noaptea aceea, Guthrie nu făcu dragoste cu
Caroline. Se mulţumi să doarmă cu ea în braţele lui. Ea
dormi, dar se trezi deseori din cauza unor coşmaruri pe
care, apoi, nu şi le mai putu aminti.
Dimineaţa, Guthrie aduse un doctor. Acesta o
examină pe Caroline, apoi o lăsă să se întrebe ce anume
constatase. Un singur lucru ştia cu siguranţă: nu era
deloc mulţumită de expresia îngrijorată de pe faţa
doctorului.
— Ce este cu mine? se interesă ea, cînd Guthrie se
întoarse cu un snop de romane ieftine cumpărate de la
magazinul general.
El aşeză volumele subţiri, legate în carton, în poala ei.
— Nimic, în afară de faptul că eşti extrem de
526
epuizată, răspunse soţul ei.
Caroline avu un moment de panică. Văzuse aşa de
mult sînge, atîta tragedie şi moarte de cînd pornise la
drum, să-l aducă înapoi pe Seaton Flynn. Îşi apăsă
palmele pe pîntec.
— Nu vreau să-mi pierd copilul, se văită ea. Nu
vreau!
Guthrie îşi trase un scaun lîngă pat, îi luă mîinile în
palmele sale şi o mîngîie cu degetele sale aspre.
— Ai dreptate, tigroaico. Dar doctorul spune că
trebuie să stai o săptămînă sau chiar zece zile în pat, din
cauza întîmplărilor prin care ai trecut, iar eu sînt de
acord cu el.
Caroline nu putea risca să piardă sarcina, dar era
nerăbdătoare să se întoarcă în Bolton.
— Cu siguranţă n-aş păţi nimic dacă aş lua
diligenţă…
Guthrie scutură din cap.
— Nu eşti încă gata să suporţi două sau trei zile de
hurducături petrecute pe bancheta diligenţei, spuse el pe
un ton hotărît şi Caroline înţelese că aceasta era capătul
discuţiei.
În cele zece zile care au urmat, în timp ce soarele de
iulie strălucea în ferestre, Caroline a jucat dame cu
Guthrie, a citit, a dormit şi mîncat. Cînd Guthrie nu era
527
în cameră, s-o amuze sau să o convingă să-şi mănînce
porţia de legume, era plecat cu afaceri.
În cele din urmă, pe la sfîrşitul lunii, doctorul a venit
din nou şi s-a hotărît că se simţea destul de bine ca să
poată călători. Ea s-a îmbrăcat cu o rochie curată –
Jardena îi trimisese hainele de la fermă prin diligenţă –
şi-a periat părul şi l-a împletit, apoi a luat un mic dejun
întîrziat în sala de mese a hotelului, împreună cu
Guthrie.
La ora unu în după-amiaza aceea, diligenţa pornea să
străbată prima parte a drumului spre Bolton. Guthrie
mergea călare pe armăsarul lui, dar Caroline îl avea pe
Tob să-i ţină companie în interiorul trăsurii. La un
moment dat, ea a zărit indieni în depărtare, dar ei nu le-
au făcut necazuri.
Timp de trei zile, Caroline schimbă diligenţele. În
fiecare noapte, împărţea patul cu Guthrie în staţiile de
diligenţă, şi trupul Carolinei tînjea după atenţiile lui, dar
Guthrie nu se atinse de ea decît ca s-o sărute de noapte
bună.
Pînă să ajungă în Bolton, Caroline era convinsă că
Guthrie regreta că se însurase cu ea. La urma urmei, îl
împinsese într-o mulţime de încurcături şi din cauza ei,
o bătrînă nevinovată murise, iar alta abia se mai agăţa
de viaţă. În plus, datorită recompenselor, care se ridicau
528
în total la o sumă considerabilă, Guthrie putea să
meargă acum oriunde ar fi dorit şi putea să facă orice ar
fi dorit.
Cînd diligenţa se opri în faţa magazinului general din
Bolton, care funcţiona şi ca depozit, Guthrie apăru totuşi
imediat s-o ajute pe Caroline să coboare. Obrajii îi luară
foc cînd observă că toată lumea se oprea să se uite la ea
şi să o arate cu degetul.
Îşi putea foarte bine imagina toate speculaţiile
vehiculate în timpul cît lipsise.
Ţinu fruntea sus şi, cînd Guthrie îi oferi braţul, ea se
rezemă de el plină de recunoştinţă. Caroline privea drept
în faţa ei în timp ce mergea cu soţul ei pe străzile
familiare către casa care-i fusese cămin de cînd venise
prima dată în Wyoming, la vîrstă de opt ani.
La uşa casei era arborată o bucată de satin negru şi
toate storurile erau coborîte. Curtea şi grădina de flori,
mîndria lui Miss Ethel, erau cotropite de buruieni şi
veştejite din lipsă de apă.
Guthrie îi deschise poarta Carolinei şi ea păşi în curte.
Cînd îl apucă din nou de braţ, strînsoarea ei spori.
În loc să se oprească la uşa din faţă, ea o deschise şi
intră în casă. Interiorul era impecabil de curat – asta era
mîna doamnelor de la societatea de întrajutorare – dar
casa era scufundată în umbră şi trebuia aerisită.
529
 — Vrei să merg sus cu tine? întrebă Guthrie încet,
scoţîndu-şi pălăria şi atîrnînd-o de cuierul pom aflat
lîngă uşă.
Caroline înghiţi în sec şi scutură din cap. Ea era cauza
tuturor suferinţelor şi durerilor din această casă, şi
trebuia să-şi asume responsabilitatea – singură.
Exact cînd începu să urce treptele, o văzu pe soţia
pastorului, doamna Penn, care cobora.
— Caroline! rosti femeia de vîrstă mijlocie, şi tonul ei
lăsa să se vadă că n-ar fi fost mai surprinsă dacă ar fi
văzut-o acolo pe Mary Todd Lincoln.
Era o femeie slabă, cu părul grizonat şi-şi ţinea palma
cu degetele răsfirate pe corsajul rochiei ei maro,
elegante.
Caroline înclină abia imperceptibil din cap.
— Ce face Miss Ethel? întrebă ea, avansînd în sus pe
scări.
Pentru o clipă, doamna Penn păru că are intenţia să-i
blocheze drumul. Faţa ei îngustă reflectă dezaprobare.
— Îmi pare bine să aflu că te interesează starea ei,
spuse doamna Penn.
Caroline n-avea nici chef, nici răbdare să dea
explicaţii privitoare la îndelungata ei absenţă. Trecu pe
lîngă ea şi porni către camera lui Miss Ethel, aflată în
partea din spate a casei, cu vedere spre grădină.
530
 Bătrîna stătea în pat, sprijinită pe perne şi ochii aveau
o privire sticloasă şi inexpresivă. O parte a feţei atîrna
mai jos decît cealaltă şi la colţul gurii i se adunase un fir
de salivă.
Caroline găsi una din batistele scumpe ale lui Miss
Ethel, păstrate într-un sertar cu levănţică şi o şterse cu
grijă la gură. Apoi o sărută uşor pe frunte şi se aşeză pe
un scaun elegant, îmbrăcat în catifea roz.
— Sînt eu, Miss Ethel, spuse ea cu o voce şoptită,
îndurerată, apucînd o mînă fragilă în mîinile ei.
Caroline. M-am întors şi sînt sănătoasă. Şi-mi pare rău
că v-am făcut necazuri.
Miss Ethel nu scoase nici un sunet, dar degetele ei se
mişcară uşor în palma Carolinei.
Un suspin izbucni din gîtul Carolinei. Ea lipi mina lui
Miss Ethel de fruntea ei şi plînse după tot ceea ce nu se
mai putea întoarce înapoi. Nu după mult timp, încetă să
mai suspine, deşi în sufletul ei ţipa de durere. Mîngîie
părul grizonat şi fin al lui Miss Ethel, apoi îi schimbă
cămaşa de noapte şi-i citi dintr-un volum de poezii pe
care-l găsi pe noptiera de lîngă pat.
Cartea era îndoită pe la colţuri, fiindcă Miss Ethel era
îndrăgostită de cuvintele melodioase pe care aceasta le
conţinea şi le citise deseori. Cînd Caroline închise
volumul şi se pregăti să plece din cameră, observă o
531
lacrimă pe obrazul veştejit.
Buzele lui Miss Ethel încercau să rotunjească un
sunet.
— Car… Car… rosti ea.
— Sînt aici, spuse Caroline, cu ochii din nou plini de
lacrimi.
— Li-liiiiiii, reuşise să pronunţe Miss Ethel, cu un
efort uriaş. Li-liiiiiii…
Caroline îşi şterse ochii cu dosul palmei. Se părea că
Miss Ethel încercase să spună ceva de Lily şi simpla
speranţă îi făcu inima să stea pe loc, apoi s-o pornească
din nou, bătînd nebuneşte.
— Lily? şopti ea.
Dar efortul de mai-nainte o istovise pe Miss Ethel;
căzu într-o stare de inconştienţă, cu ochii fixaţi în tavan.
Caroline o înveli pe Miss Ethel cu grijă, apoi părăsi în
grabă camera şi coborî scările de serviciu. Guthrie
aştepta în bucătărie, bînd cafea dintr-o ceaşcă
chinezească ce arăta ridicol de mică şi de cochetă în
mîna lui.
— Cum se simte? întrebă el, aşezînd ceaşca pe masă
ca să o prindă pe Caroline de talia tot mai rotundă.
— Cred că o să moară în curînd, răspunse Caroline
descurajată, scăpînd cuvintele înainte să-şi dea măcar
seama că o să le rostească.
532
 Guthrie o trase lîngă el.
— Îmi pare rău, rosti el cu glas înfundat.
— Trebuie să fac o vizită la mormîntul lui Miss
Phoebe înainte să se întunece, spuse Caroline,
desprinzîndu-se din mîinile lui.
Ochii ei cafenii îi cercetară faţa, aşteptîndu-se să
citească pe ea dovezi că o învinuia.
— Miss Ethel a rostit numele lui Lily.
Ochii lui se luminară.
— Sora ta?
— Aşa cred, murmur Caroline. Aşa sper.
Ea plecă de lîngă Guthrie şi luă un şal din cuierul aflat
lîngă uşa din spate, să şi-l pună pe umeri.
— Mă întorc repede.
— Vrei să merg cu tine?
Caroline simţea nevoia să-şi înfrunte durerea şi
vinovăţia în singurătate, deşi îl iubea pe Guthrie Hayes
din toată inima.
— Nu, răspunse ea încet, după care plecă.
Miss Phoebe era înmormîntată în cimitirul
presbiterian de peste stradă şi, lîngă mormîntul ei,
fusese plantat un arţar, care să umbrească locul.
Caroline citi înscrisul de pe piatra funerară cu ochii
umflaţi, dar secaţi de lacrimi.
Phoebe Elliot Maitland soră preaiubită
533
 Născută: 5 Aprilie 1800
Decedată: 30 Iunie 1878
— Îmi pare rău, şopti ea cu glas sugrumat.
În clipa aceea, apăru pastoral Penn. El ieşi pe o uşă
laterală, avînd un aer oficial în costumul lui decolorat,
dar impecabil de curat. Părul lui alb strălucea în lumina
palidă a apusului.
— Bună, Caroline, rosti el cu o voce blîndă, oprindu-
se de cealaltă parte a mormîntului.
Caroline înghiţi în sec.
— Cum s-a întîmplat?
Pastorul Penn oftă.
— Inima. l-a cedat pur şi simplu într-o zi.
— Din cauza mea. Era supărată din cauza mea.
— Dispariţia ta a tulburat-o, este adevărat, admise
pastorul. Dar Miss Phoebe avea probleme cu inima. Cu
siguranţă ştiai asta.
Caroline ştia, dar asta fusese o problemă la care
preferase să nu se gîndească.
— Nu au primit scrisorile mele?
— Au primit o telegramă, cred, dar amîndouă au
crezut că ai fost forţată să o trimiţi sau că altcineva a
trimis-o în locul tău.
Caroline îşi adună şalul pe umeri, simţind un fior
rece, deşi era o seară de vară fierbinte.
534
 — Miss Ethel a rostit numele surorii mele, Lily. Ştiţi
ceva despre asta?
Pastorul deschise gura larg.
— Miss Ethel a vorbit?
— A încercat.
Penn îşi reveni din surpriză.
— Miss Ethel mi-a spus, într-adevăr, că o tînără, pe
nume doamna Halliday s-a oprit la ele într-o zi şi te
căuta pe tine. Dar, curînd, după aceea, Miss Phoebe s-a
îmbolnăvit şi-a murit, iar atacul lui Miss Ethel a
intervenit la foarte scurt timp după aceea.
Lily fusese chiar acolo, în Bolton, Caroline era sigură
de asta. Lily, acum femeie în toată firea şi purtînd
numele de doamna Halliday. Se întrebă ce fel de bărbat
se va dovedi a fi domnul Halliday.
Mai rămase puţin lîngă mormînt, apoi se întoarse
acasă.
Guthrie era în bucătărie şi tocmai sălta capacul de pe
o oală cu supă de pui şi găluşte aflată pe sobă. Caroline
umplu un castron cu supă, se duse cu el sus şi o hrăni pe
Miss Ethel. Cînd coborî din nou în bucătărie, Guthrie
dispăruse.
Gustă şi ea puţin din supa de pui, apoi urcă în vechea
ei cameră.
Era prima oară cînd intra acolo de cînd se întorsese.
535
Camera părea puţin altfel acum şi parcă mai mică.
Deschise dulapul de haine şi sertarele, trecînd uşor cu
mîna peste hainele pe care le lăsase acasă şi petrecu mai
mult de cinci minute în faţa portretelor lui Lily şi
Emma, puse într-o ramă pe toaleta ei.
— Lily Halliday, rosti ea cu voce tare, zîmbind uşor.
Dar tu, Emma? Tu cu cine te-ai căsătorit? Şi tu mă
cauţi?
Peste puţin timp, Caroline luă din sertar o cămaşă de
noapte din bumbac şi un prosop. Apoi coborî să facă o
baie în faimoasa cadă din casa Maitland. Miss Phoebe şi
Miss Ethel fuseseră primele persoane din Bolton care
investiseră în această achiziţie modernă.
Caroline era în bucătărie şi-şi încălzea nişte lapte pe
sobă cînd Guthrie îşi făcu apariţia prin uşa din spate. Se
vedea că şi el făcuse baie şi-şi schimbase hainele, se
răsese şi-şi potrivise părul.
Oarecum surprinsă să-l vadă, Caroline făcu ochii
mari.
— Ce cauţi aici?
El îşi plimbă privirea peste cămaşa ei subţire.
— O caut pe soţia mea, răspunse el. Ai văzut-o?
Caroline nu se putu abţine să nu zîmbească, fiindcă el
nu se lepădase de ea şi nu plecase fără să se uite înapoi.
— Stă chiar în faţa ta.
536
 Guthrie veni şi o luă în braţe, strîngînd-o la pieptul
lui.
— Mi-a fost teamă să mă ating de tine, Caroline,
mărturisi el cu voce înăbuşită.
Ea-i aranjă gulerul.
— De ce?
— Din cauza copilului. Ai trecut prin atîtea în
ultimele luni…
— Atunci încă mă mai vrei, se minună ea. Nu ai de
gînd să mă părăseşti.
El se încruntă.
— N-aveam de gînd să plec nicăieri, tigroaico – nu
fără tine, în orice caz. Doar eşti soţia mea.
Carolinei i se ridică inima în gît.
— Nimeni nu te-ar fi putu condamna dacă n-ai fi vrut
să mai ai de-a face cu mine după tot ce s-a întîmplat.
Guthrie îi puse degetul arătător pe buze, apoi luă
cratiţa cu lapte de pe sobă şi o puse pe podea pentru
Tob. După aceasta, o ridică pe Caroline în braţe şi porni
în sus pe scara de serviciu.
— Unde este camera ta? întrebă el cînd ajunseră pe
hol.
Caroline îi arătă uşa, simţindu-se ca o mireasă
tradiţională în noaptea nunţii. Gîtul îi era strangulat de
emoţie şi jarul pasiunii începuse să mocnească în
537
adîncul trupului ei.
Camera aceea mică părea şi mai aglomerată, acum că
Guthrie era acolo. Forţa personalităţii lui părea să nu
încapă între pereţii ei. El o întinse pe Caroline pe pat,
apoi se aşeză să-şi scoată cizmele.
— O să locuim aici pînă ce va fi gata casa noastră,
spuse el.
Caroline puse o mînă pe spatele lui musculos,
încercînd să se asigure că el era într-adevăr acolo.
— Oricum n-aş vrea s-o părăsesc pe Miss Ethel acum,
spuse ea.
El întoarse capul către ea, în timp ce-şi scotea cămaşa
din pantaloni.
— O să am grijă să existe o cameră şi pentru ea în
casa cea nouă, spuse el, dar amîndoi ştiau că Miss Ethel
nu avea să trăiască pînă atunci.
— Eşti un bărbat deosebit, Guthrie Hayes, spuse
Caroline şi ochii i se umeziră de lacrimi.
Ochii lui Guthrie străluceau în timp ce îşi descheie
cămaşa, o dezbrăcă şi o aruncă pe tăblia patului.
— Mă bucur că gîndeşti aşa, tigroaico, răspunse el.
Apoi se ridică să-şi dezbrace pantalonii.
Caroline nu se putu abţine să nu-l admire; simţise
lipsa acelei dimensiuni speciale pe care dragostea lui o
dădea vieţii ei.
538
 — Poate în primăvară vom putea pleca să le căutăm
pe Lily şi pe Emma, spuse ea.
Lumina lămpii strălucea pe trupul lui gol cînd el se
aplecă deasupra Carolinei şi-i prinse talia în palme.
— Pînă atunci, copilul va fi destul de mare pentru a
călători, aprobă el, după care se aplecă să o sărute.
El îi dezmierdă buzele cu limba, apoi îi cuceri gura,
iar Caroline scînci uşor şi-şi arcui spatele, dorind să-i
simtă greutatea trupului deasupra ei şi bărbăţia înăuntrul
ei. Dar el îi dădu de înţeles că nu avea de gînd să se
grăbească.
Încet, continuînd să o sărute, îi trase cămaşa de noapte
în sus pînă la talie. Apoi îi depărtă picioarele şi se aşeză
între coapsele ei, tachinînd-o cu bărbăţia lui şi cu
promisiunea plăcerii.
— Asta vrei? şopti el, lipit de buzele ei înfiorate.
— Da, gemu Caroline. Da, Guthrie, toată – tare şi
repede şi adînc…
El rîse şi se aplecă s-o sărute pe gît.
— Aceeaşi tigroaică. Ştii ce vreau eu?
Drept răspuns, Caroline îşi scoase cămaşa de noapte,
dezvelindu-şi sînii pentru el. Cu un mormăit de
satisfacţie, Guthrie luă un sfîrc şi-l prinse cu gura,
modelîndu-l cu limba şi cu dinţii, înainte de a începe să-
l sugă cu lăcomie.
539
 Caroline răspunse cu un geamăt înfundat şi-şi ridică
şoldurile către el, căutîndu-l.
El îi oferi doar începutul, numai ca s-o necăjească, în
timp ce continua să-i sugă sînul.
În cele din urmă, Caroline nu mai putu suporta.
Dorinţa ei era extrem de mare, în ciuda şi din cauza
tuturor întîmplărilor prin care trecuse în ultimele
săptămîni. Şi mai era şi faptul că Guthrie nu se atinsese
de ea din noaptea aceea petrecută la staţia de diligenţă,
cînd făcuse dragoste cu el în cada de afară, înconjurată
cu o foaie de cort.
Ea se prinse cu mîinile de şoldurile lui.
— Nu pot să mai aştept, Guthrie, îl avertiză, apoi îl
trase către ea.
El gemu neajutorat în timp ce ea îl primea tot mai
adînc şi carnea ei se strîngea, îl mîngîia. Guthrie îi
acoperi gura cu buzele, iar şoldurile lui începură să se
mişte ritmic.
Trupul ei era umed de efortul de a-i răspunde la
fiecare mişcare şi fiecare dintre ele o ducea tot mai
aproape de focul argintiu care avea s-o încînte şi s-o
purifice. Cînd arcul încordat al plăcerii se destinse, ea-şi
încolăci picioarele pe trupul lui şi, unduindu-şi
şoldurile, îl făcu să-şi verse sămînţa în ea.
Cu un strigăt înăbuşit, Guthrie explodă în ea, apoi se
540
prăbuşi pe sînul ei, cu respiraţia tăiată. Caroline alunecă
într-un somn profund, cu trupul potolit, cu spiritual
calm.
În dimineaţa următoare, devreme, cînd se trezi,
Guthrie nu mai era în pat. Ea se spălă şi se îmbrăcă în
grabă, apoi se duse în camera lui Miss Ethel. Doamna
Penn era acolo, hrănind cu lingura acea fiinţă lipsită
de voinţă şi nu zîmbi cînd o văzu pe Caroline.
— Bună dimineaţa, rosti, totuşi, Caroline.
Doamna Penn înclină din cap şi ridică din nou lingura
la buzele lui Miss Ethel.
Hotărîtă să nu se lase dată la o parte, Caroline se
apropie de pat.
— Miss Ethel a vorbit cu mine ieri, spuse ea.
Doamna Penn o privi cu neîncredere.
— Despre ce? întrebă ea.
— Cred că încerca să rostească numele surorii mele,
Lily. Soţia pastorului dădu din cap.
— A fost aici o tînără doamnă cu numele acesta, în
urmă cu cîteva săptămîni, admise ea.
Caroline nu-şi putu struni nerăbdarea din voce.
— Aţi văzut-o? Aţi vorbit cu ea?
— Nu, răspunse doamna Penn cu indiferenţă. Nu ştiu
decît ce mi-a spus Miss Ethel – că era foarte frumoasă şi
că a întrebat de tine.
541
 Făcu o pauză, să-şi dreagă vocea.
— În legătură cu tînărul acela cu care ai călătorit…
— Este soţul meu, o întrerupse Caroline. Are o mină
de aramă în afara oraşului şi urmează să ne construim o
casă chiar aici, în Bolton.
Doamna Penn avu bunul simţ să se arate jenată.
— Mda, dacă sînteţi căsătoriţi, presupun că nu e
nimic rău în faptul că petrece atît timp aici.
— Mă bucur că gîndiţi astfel, spuse Caroline
politicoasă. Apoi o trimise pe doamna Penn acasă şi îşi
petrecu dimineaţa îngrijind-o singură pe Miss Ethel. Îi
citea din nou poezii, cînd faţa lui Miss Ethel se lumină
şi păru că prinde puteri.
— Sora, rosti ea clar, apoi se prăbuşi moale pe perne.
Caroline ştiu încă înainte de a-i atinge încheietura mîinii
că n-avea să mai simtă pulsul, dar încercă. Apoi, cu
ochii împăienjeniţi de lacrimi, îi închise ochii cu
blîndeţe şi ieşi din cameră cu paşi împleticiţi.
Coborî scările, apoi ieşi pe uşa principală a casei,
aproape împiedicîndu-se de Tob, care stătea întins pe
prima treaptă.
El scînci şi se ridică s-o întîmpine pe Caroline,
frecîndu-şi nasul rece de palma ei. Ea-l mîngîie pe cap,
apoi porni pe alee şi ieşi pe poartă.
Oamenii strigau la ea în timp ce străbătea centrului
542
oraşului, dar Caroline nu le dădu nici o atenţie. Avea un
singur gînd şi acela era să-l găsească pe Guthrie.
El era la mină şi ea ştia asta, dar mai erau acolo cîţiva
oameni, care asamblau un echipament Acum mina era
exploatată la nivel maxim.
Guthrie o zări imediat pe Caroline, îşi lăsă treaba,
veni spre ea, şi o prinse cu mîinile de umeri.
— Miss Ethel? întrebă el.
Caroline înghiţi în sec şi încuviinţă din cap.
— E moartă. A murit.
Voia să plîngă, simţea nevoia să plîngă, dar nu putu
scoate nici un sunet, nici măcar atunci cînd Guthrie o
luă în braţe şi o strînse la piept.
— E-n ordine, şopti el. O să am eu grijă de tot.
Şi aşa făcu. Le explică pe scurt situaţia lucrătorilor
săi, o urcă pe Caroline în căruţa lui şi porni înspre oraş.
Se opri în drum să lase vorbă la antreprenorul de pompe
funebre, apoi plecă mai departe, către biserică. După ce-
l anunţă pe pastorul Penn, o conduse pe Caroline şi o
instală la masa din bucătărie.
În timp ce pastorul era sus în cameră, Guthrie îi făcu
soţiei sale un ceai şi-i puse o ceaşcă dinainte.
— Am comandat cheresteaua pentru casă, îi spuse el
şi cuvintele lui păreau un colac de salvare aruncat în
apele morţii. Copiii noştri vor creşte acolo, Caroline. O
543
să fac dragoste cu tine în dormitorul cel mare, iar tu o să
pregăteşti pui fript în bucătărie.
Ea ştia că Guthrie voia să-i spună că viaţa merge
înainte şi-i era recunoscătoare pentru asta.
— Au fost bune cu mine, rosti ea cu voce plină de
durere.
Guthrie îşi trase un scaun lîngă ea şi îi ridică o mînă la
buzele sale.
— Ştiu, răspunse el.
— Ar fi însemnat aşa de mult pentru ele să ştie că ne-
am căsătorit…
— Poate că ştiu, rosti Guthrie cu blîndeţe.
O luă pe Caroline pe genunchii lui şi ea izbucni în
lacrimi, umezindu-i cămaşa în locul unde-şi rezemase
capul de umărul lui.
El o duse în braţe pînă în camera ei şi o puse la
culcare într-o cămaşă de satin, după ce pastorul şi
antreprenorul plecaseră, acesta din urmă luînd-o pe Miss
Ethel cu dricul lui.
— Nu pleca de lîngă mine, şopti Caroline, ridicîndu-
se în genunchi şi petrecîndu-şi braţele pe după gîtul lui
Guthrie.
Valul de căldură care o cuprinse cînd se lipi de el o
făcu să se ruşineze, avînd în vedere că una dintre
persoanele cele mai dragi din viaţa ei abia murise, dar
544
nu putea să-l nege. Era de parcă această pasiune bruscă
şi violentă venea ca o reacţie împotriva morţii.
Se trezi în poala lui Guthrie, cu faţa spre el şi-l sărută
lacomă, în timp ce degetele ei căutau cu disperare
nasturii de la pantaloni.
El păru că o înţelege. Îi adună cu blîndeţe poalele
cămăşii şi i-o ridică peste cap. Apoi împinse pantalonii
în jos suficient de mult pentru a-şi elibera bărbăţia, pe
care mîngîierile Carolinei o pregătiseră deja.
Guthrie pătrunse în ea cu blîndeţe, dar ea nu avea
nevoie, nu accepta blîndeţea. Se undui sălbatic pe trupul
lui, pînă ce fu scăldată de apă din cauza efortului şi
părul despletit i se lipi de faţă. Apoi, cu un ţipăt
înfundat, se cutremură şi-şi azvîrli capul pe spate,
capitulînd triumfătoare.
El îi murmură numele, apoi încremeni şi ea-i simţi
sămînţa revărsîndu-se în trupul ei.
— Te iubesc, gemu el.
Caroline auzi cuvintele şi le lăsă, fericită, să-i
pătrundă în inimă, dar nevoia ei de Guthrie nu fusese
stinsă încă. Încă împreunată cu el, îi duse un sîn la gură
şi-l mîngîie pe ceafă, şoptindu-i cuvinte dulci prea de
preţ pentru a fi rostite cu voce tare.
El îi supse sînul o vreme, apoi mîinile sale începură să
hoinărească pe trupul Carolinei cu mişcări tot mai
545
disperate. Bărbăţia lui se ridică puternică şi fierbinte în
trupul ei.
Caroline îl împinse pe spate şi începu să se mişte încet
deasupra lui. Nu se lăsă cuprinsă de plăcere pînă ce nu-l
aduse în stare de delir, şi nu-l stoarse de toată esenţa lui.
Cînd clipa de plăcere sosi pentru ea, Caroline se lăsă
pradă ei, unduindu-şi trupul şi savurînd senzaţia mîinilor
lui pe sînii ei.
Avură nevoie de timp să-şi revină pentru a se putea
mişca şi, de data asta, Caroline fu cea care-l duse pe
Guthrie la culcare. După ce-i dezmierdă buzele umflate
de sărut cu degetul arătător, se întinse alături de el şi-i
dădu un sîn. El gustă sfîrcul cu limba, apoi îl prinse şi-i
supse cu lăcomie, descriind cu mîna cercuri pe pîntecul
Carolinei.
Dimineaţa făcură dragoste din nou, apoi Caroline se
sculă, se spălă, îmbrăcă o rochie neagră şi făcu
pregătirile pentru înmormîntare.
În după-amiaza aceea, Miss Ethel fu îngropată în
cimitir alături de Miss Phoebe şi părea normal ca cele
două surori să fie împreună din nou, într-o lume mai
bună şi mai dreaptă.
Deşi era îndurerată, Carolinse se desprinse de lîngă
mormînt cu inima împăcată. Într-o zi, avea să le revadă
pe protectoarele ei în lumea îngerilor şi atunci urma să
546
le povestească o mulţime de lucruri.

CAPITOLUL 25
Zăpada se vedea căzînd prin ferestre şi pîntecul
Carolinei se rotunjise de-a binelea, în acea zi de sfîrşit
de ianuarie cînd ea găsi scrisorile în caseta cu bijuterii a
lui Miss Ethel.
Cu mîinile tremurînd, Caroline se împletici pînă la
cufărul aflat la capătul patului lui Miss Ethel şi se aşeză,
îşi apăsă o palmă pe pielea întinsă a pîntecului,
deschizînd plicul cu cealaltă.
Scrisoarea era de la Kathleen Harrington, mama ei, şi
înăuntru se afla un extras din bancă în valoare de şapte
sute cincizeci de dolari.
Cuprinsă de un amestec de emoţii – speranţă,
neîncredere şi furie – Caroline citi de două ori
scrisoarea pentru a înţelege sensul cuvintelor. Kathleen
o căutase ani de zile, la fel ca pe surorile ei. Renunţarea
la copii era actul cel mai regretat din viaţa ei, spunea ea.
Iar acum spera la o întîlnire cu ele trei în Chigaco.
Caroline simţea că se sufocă în timp ce privea lung la
cecul acela. Nu avea nevoie de banii aceia; mina lui
Guthrie producea, casa cea nouă se ridica solida şi
impozantă în marginea oraşului şi mai existau şi
moştenirile lăsate de surorile Maitland.
547
 Mototoli cecul şi-l azvîrli jos, pe covorul decolorat.
Cealaltă scrisoare purta pe spate o adresă din Fox
Chapel, Pennsylvania şi fusese expediată cu luni în
urmă, la sfîrşitul lui iulie. Caroline simţi în gît o
înţepătură de speranţă şi de teamă de a nu fi dezamăgită
şi cînd o deschise, scoase cîteva pagini împăturite şi
începu să citească.

28 iulie 1878

Scumpa mea Caroline,

Sper din toată inima ca, pînă ce scrisoarea mea va
ajunge ia tine, să te fi întors acasă din expediţia în care
ai plecat, sănătoasă şi…

O privire grăbită la sfîrşitul scrisorii, îi arătă că

scrisoarea era de la Lily şi ochii i se umplură de lacrimi
de bucurie pe măsură ce citi şi restul. Lily era fericită –
singura excepţie era faptul că nu-şi găsise surorile – şi
se căsătorise cu un bărbat pe nume Caleb Halliday, fost
maior în Armata Statelor Unite. Aştepta un copil în
iarnă şi spera ca într-o zi să se întoarcă la casa pe care
şi-o ridicase în teritoriul Washington.
Caroline citea cuvintele acelea minunate pentru a treia
oară, cu lacrimile şiroind pe obraji, cînd uşa se deschise
548
scîrţîind din balamale şi ea ridică ochii să-l vadă pe
Guthrie în prag.
— Lily, spuse ea, întinzîndu-i scrisoarea.
Guthrie o luă şi o citi rapid, zîmbetul lărgindu-i-se cu
fiecare cuvînt.
— S-a măritat cu un yankeu, nu? o tachină el, dîndu-i
scrisoarea înapoi şi aplecîndu-se s-o sărute pe frunte. Ei,
nu-i nimic. Fiindcă este sora ta, există toate şansele să-
mi placă de ea.
Ajutată de Guthrie, Caroline reuşi să se ridice în
picioare. Îşi petrecu braţele pe după talia lui şi-şi culcă
fruntea pe umărul lui.
— Miss Ethel păstra scrisorile pentru mine, spuse ea.
Au fost aici tot acest timp. N-ar fi trebuit decît să le
caut.
Guthrie îşi strecură degetele sub bărbia ei şi-i ridică
faţa spre el.
— Aveai nevoie de timp să-ţi potoleşti durerea, îi
aminti el. În plus, eu cred că lucrurile se întîmplă atunci
cînd trebuie să se întîmple.
Caroline schiţă o grimasă cînd copilul se mişcă,
violent. Apoi urmă o durere îngrozitor de puternică.
— S-ar putea să ai dreptate, spuse ea, respirînd cu
greutate. Guthrie, cred că copilul tău tocmai a hotărît că
azi va fi ziua lui de naştere.
549
 El făcu ochii mari şi, pentru o clipă, pielea i se făcu
albă ca hîrtia pe sub bronzul de iarnă.
— Ce? îngăimă el. Vrei să spui…?
— Vreau să spun că urmează să nasc copilul acesta.
Chiar acum. Azi.
Guthrie se uită la ea cu o spaimă mută şi se apucă să o
împingă înspre pat.
Ea se împotrivi.
— Nu aici. Vreau acasă, domnule Hayes, în patul
nostru.
El arăta îngrozit, de parcă ea i-ar fi cerut s-o ducă la
Denver, sau San Francisco.
— Dacă tu… dacă el se naşte în căruţă?
Caroline pufni în rîs, apoi tresări, cînd un nou val de
durere îi transformă muşchii din talie în oţel flexibil.
— El – sau ea – n-o să se nască în căruţă, Guthrie,
răspunse ea răbdătoare, împleticindu-se înspre uşă. Dar
cred că ar fi o idee bună să ne oprim la cabinetul
doctorului Alien în drum spre casă şi să-i lăsăm un bilet
pe panoul de mesaje.
Complet dezorientat, Guthrie o ajută pe soţia sa să
coboare scările, îi puse pe umeri mantaua de lînă
albastră cînd ajunseră la uşa de la intrare şi o conduse cu
atenţie prin verandă, în jos pe scări şi apoi, pe alee, pînă
la poartă. Pînă ce ajunseră în stradă, însă îşi recăpătase
550
simţul umorului şi mormăi, spunînd că parcă urca în
căruţă un urs, în loc de nevasta pe care deseori o
caracterizase drept „slăbănoaga”.
Abia după ce căruţa porni la drum, Caroline observă
că încă mai strîngea în mînă scrisoarea de la Lily. Cea
de la Kathleen rămăsese sus, în camera lui Miss Ethel,
la un loc cu cecul acela de care n-avea trebuinţă.
Guthrie mînă cît putu de repede pe străzile acoperite
de zăpadă şi sări aproape din mers, din căruţă cînd
ajunseră la cabinetul doctorului.
Ca de obicei, doctorul Alien nu era acolo şi Caroline
zîmbi printre contracţii cînd soţul ei scrijeli cu creta:
„Soseşte copilul Hayes, vino repede!” pe tabla agăţată
pe perete, lîngă uşa cabinetului.
Pînă să ajungă la casa lor, o construcţie albă cu trei
etaje cu frontoane şi un foişor, plus o verandă în stil
sudist, zăpada începuse să cadă cu fulgi de mărimea
oului de găină şi fusta Carolinei era complet udă.
Mary O’Hally, menajera irlandeză pe care Guthrie o
angajase imediat ce casa fusese gata, îi aştepta în
verandă.
— Ştiam eu! cotcodăci femeia cea roşcată, cînd
Guthrie o ajută pe Caroline să coboare din căruţă, după
care o împinse pe poartă, apoi pe alee, înspre casă. Am
avut azi noapte un vis limpede ca lumina zilei.
551
 Sus, în dormitorul principal, care se întindea pe toată
lăţimea camerei şi pe jumătate din lungimea ei, Mary
făcu focul, în timp ce Guthrie o dezbrăcă pe Caroline şi
o ajută să îmbrace o cămaşă de noapte curată. Caroline
nu era aşa de rău încît să nu se poată dezbrăca singură,
dar soţul ei nu-i dădu nici o şansă.
— O să fie băiat, insistă Mary, scuturînd un deget
înspre Caroline, în timp ce Guthrie o aranja în pat. Ţine
minte cuvintele mele, doamnă Hayes. Visele mele nu
mint.
Caroline fu cuprinsă de un nou val de durere de data
aceasta mai feroce decît celelalte. Ea se agăţă de mîna
lui Guthrie şi făcu o mărturisire care ştia că n-o să-l
liniştească deloc.
— Mi-e frică.
El se aşeză pe marginea patului şi-i sărută mîinile.
— Şi mie, răspunse el cu o voce sugrumată.
Ca de obicei, el arăta nelalocul lui, aşa cum stătea
acolo, sub baldachinul tivit cu dantela patului.
Durerile facerii progresau rapid şi Carolinei i se părea
ciudat că, atunci cînd venea durerea, ea scotea aproape
aceleaşi sunete ca atunci cînd atingea culmile pasiunii.
Paradoxul era că, deşi nu suferise dureri aşa de mari în
toată viaţa ei, n-ar fi dat această experienţă pe altceva.
Guthrie pleca de lîngă Caroline numai pentru a ţine în
552
viaţă focul care ardea în şemineul dormitorului. În restul
timpului, îi dădea Carolinei mîinile să se agaţe de ele şi-
i şoptea cuvinte de încurajare. Între contracţii, cînd ea se
străduia să-şi regleze respiraţia, el o făcea în mod
intenţionat să rîdă. Cînd ea-şi arcuia spatele şi ţipa, el îi
punea capul pe pieptul lui şi-i masa pîntecul tare ca
piatra cu mişcări blînde.
Era întuneric afară cînd veni doctorul, dar Caroline
mai putea să vadă fulgii de zăpadă, prin ferestrele mari
din faţa patului. Dincolo de ele erau luminile oraşului,
clipind ca nişte stele căzute de pe cer.
Doctorul era în vîrstă şi atitudinea lui era încurajator
de calmă. El i se adresă lui Guthrie pe un ton potolit:
— Mă-ntreb dacă mă pot baza pe tine că poţi să
încălzeşti nişte apă, domnule Hayes. O să ne trebuiască
peste puţin timp.
Nerăbdător să fie de ajutor, Guthrie încuviinţă din
cap, o sărută pe Caroline pe frunte şi ieşi din cameră.
Cu trupul scăldat de sudoare, sfîşiată de durere,
Caroline îi zîmbi chinuit doctorului.
— Ai vrut numai să te descotoroseşti de el, îl acuză ea
amuzată.
Doctorul Allen chicoti şi ridică din umeri. După ce-şi
dezbrăcă haina, îşi descheie butonii şi-şi suflecă
mînecile.
553
 — Soţii nu sînt, de obicei, de prea mare ajutor în
timpul consultaţiilor, mărturisi el. Şi pe urmă, bietul om
arata de parcă era gata să leşine.
După ce se spălă bine pe mîini pînă la coate, doctorul
se apropie de pat şi dădu cuvertura la o parte.
Caroline era prinsă în cleştele unui nou val de durere
cînd el începu s-o examineze şi, cînd contracţia se
domoli, doctorul zîmbi.
— N-o să mai dureze mult, Caroline, spuse el.
Micuţul este grăbit să apară pe lume.
Mary intră neauzită în cameră, goli ligheanul şi turnă
apă proaspătă din cană. Doctorul Alien se spălă din nou
pe mîini, dar nu-şi dădu mînecile jos.
O nouă contracţie o făcu pe Caroline să ridice
şoldurile de pe pat şi să ţipe animalic, şi Guthrie dădu
buzna în cameră, ţinînd în mînă o găleată cu apă
fierbinte.
— Nu puteţi face ceva să n-o mai doară? întrebă el
agitat, de parcă suferinţa Carolinei ar fi fost cumva din
vina doctorului.
Răbdător, doctorul scutură din cap.
— Acum nu putem face altceva decît să aşteptăm,
spuse el, deşi Caroline ar face bine să se plimbe puţin.
Înainte ca ea să protesteze că nu merge nicăieri,
Guthrie o ridicase deja în picioare. O scoase afară pe
554
hol, unde începură să se plimbe de colo-colo. După o
oră, agonia Carolinei era atît de mare, încît ea începu să
suspine şi declară că nu mai putea face nici măcar un
pas.
Guthrie o duse înapoi în patul pe care Mary îl
despuiase de cearşafurile de mătase şi de cuvertura
dantelată şi îl acoperise cu cearşafuri de bumbac
proaspăt spălate, dar vechi.
Patul era moale şi reconfortant, ca un cuib.
— Cred că sîntem pe drumul cel bun, declară doctorul
Alien, după ce o examină din nou pe Caroline.
Apoi îi sugeră lui Guthrie să iasă din cameră.
Domnul Hayes refuză într-un limbaj colorat şi se
aşeză pe partea laterală a patului, s-o susţină pe Caroline
de spate, în timp ce ea ridicase genunchii şi împingea
copilul să se nască.
Procesul dură mult şi fu extrem de dificil dar, tocmai
cînd Caroline credea că o să moară de durere, şi de
efort, simţi cum copilul se desprinde din trupul ei.
Rîzînd de încîntare, bucuros de parcă experienţa era
complet nouă pentru el, doctorul Alien prinse copilul în
mînă şi-i curăţă gura cu dexteritate.
— Domnule şi doamnă Hayes, rosti el jovial, aşezînd
copilul care ţipa în braţele Carolinei, vi-l prezint pe fiul
dumneavoastră.
555
 Caroline se uită uimită la băieţelul ei, apoi la pîntecul
încă bombat.
— Se pare că tînărul nostru n-a sosit singur, explică
doctorul în timp ce tăia cordonul care lega copilul de
Caroline.
Mary luă copilul din braţele Carolinei să-l spele şi să-l
înfeşe, iar Caroline fu prinsă din nou în cleştele durerii.
Spasmele durerii îi sfîşiară trupul iarăşi, mai ţipă o dată
şi-i dărui încă un fiu soţului ei. Ea întoarse capul către
Guthrie în timp ce doctorul tăia cel de-al doilea cordon
ombilical şi Mary îi punea din nou în braţe primul lor
fiu şi văzu lacrimi în ochii lui.
— Te iubesc, spuse ea.
El se lăsă în genunchi lîngă pat şi o sărută apăsat.
— Şi eu te iubesc, răspunse el cu voce sugrumată.
Guthrie mîngîie capul mic şi fragil al primului său
născut cu o mişcare plină de tandreţe şi de uimire.
Caroline era epuizată şi, deşi ecoul durerii încă îi mai
dăinuia în trup, era extaziată. Starea ei emoţională
semăna foarte mult cu ceea ce simţea Guthrie cînd făcea
dragoste cu ea şi plăcerea deveni aproape prea mare
pentru a putea fi suportată.
Mary aşeză celălalt copil alături de Caroline, apoi ea
şi doctorul ieşiră afară, lăsîndu-i singuri pe membrii
familiei Hayes.
556
 Cu multă blîndeţe, Guthrie se aplecă şi sărută
mînuţele delicate ale copiilor, cu ochii aprinşi de
emoţie.
— Cum aş putea să-ţi mulţumesc pentru un asemenea
dar? şopti el, privind la faţa Carolinei de parcă nu mai
văzuse niciodată ceva mai frumos.
— Poţi să-mi dăruieşti şi alţi fii, răspunse Caroline, cu
ochii de asemenea scăldaţi în lacrimi. Oh, Guthrie,
niciodată nu m-am simţit mai aproape de tine ca acum.
Mă simt de parcă sufletele noastre s-au unit, aşa cum au
făcut-o trupurile noastre.
— Şi eu simt la fel, spuse el.
Apoi luă copiii pe rînd şi-i aşeză cu grijă în frumosul
leagăn de lemn, pe care-l construise şi-l încrustase cu
mîinile lui. După aceea, se întoarse şi se lungi peste
cuverturi alături de Caroline şi-o luă în braţe,
cuprinzîndu-i un sîn cu mîna şi sfîrcul înmuguri, supus,
sub degetele lui.
Caroline se înfioră şi oftă greoi, de parcă însuşi
sufletul ei s-ar fi împerecheat cu sufletul lui Guthrie,
producîndu-i o eliberare mult mai profundă decît simţise
vreodată fizic.
Spre sfîrşitul zilei, sînii Carolinei se umplură cu lapte
şi Guthrie rămase să privească în extaz cum ea-i hrănea
fii pe rînd.
557
 — Ce nume o să le punem? întrebă el.
Caroline zîmbi, mîngîind capul celui de-al doilea
născut. Acesta sugea la fel de lacom ca tatăl său, dar
ochii ei priveau spre celălalt fiu, care dormea, sătul, în
leagăn.
— Acela este Guthrie Hayes ÎI, anunţă ea. Şi acesta,
spuse ea, aplecîndu-se să sărute căpşorul gol, acesta este
Robert – Robert Edward Lee, după numele generalului
pe care tatăl tău l-a servit cu curaj şi credinţă.
Ochii lui Guthrie se umplură iarăşi de lacrimi şi el se
ridică să scormonească jarul din vatră pînă ce-şi reveni.
Luna februarie fusese foarte bogată în zăpadă şi
friguroasă, dar copiilor le mergea bine. Cînd a venit
luna martie, Caroline i-a lăsat cu Mary, s-a învelit în
mantaua ei cea mai călduroasă şi s-a dus la mină.
Îl găsi pe Guthrie în clădirea birourilor, singur. Se
duse la el şi-l luă de mînă.
Îşi lipi buzele de urechea lui şi şopti.
— Am nevoie de soţul meu.
Apoi, fără să-i dea prea mult timp să-i răspundă, îl
conduse la uşă şi-i dădu paltonul şi pălăria.
El era emoţionat ca un adolescent, dar era şi foarte
nerăbdător. La urma urmei, trecuseră atîtea săptămîni
lungi de cînd nu mai dormiseră împreună şi trupul lui
era la fel de înfometat ca al ei.
558
 Ajunşi acasă, urcară scările împreună, ignorînd-o pe
Mary, care îi anunţa veselă că sosise o scrisoare pentru
doamna Hayes.
După ce închiseră uşa de la dormitor în spatele lor,
Caroline îi luă lui Guthrie paltonul şi pălăria şi le aruncă
pe podea, apoi îi dădu bretelele jos şi-i scoase cămaşa
din pantaloni. Cînd îl descheie la nasturi şi-şi răsfiră
degetele pe pieptul lui, îi simţi sfîrcurile întărindu-se
sub palmele ei şi sorbi cu plăcere geamătul lui de
dorinţă.
Odată cu naşterea copiilor, între ei se formase un nou
fel de legătură şi Caroline simţi o dulce agonie de
bucurie cînd îngenunche la picioarele soţului ei, în faţa
focului şi, cu mişcări lente, îi descheie centura şi
nasturii de la pantaloni.
Bărbăţia lui izbucni afară, gata pregătită şi Guthrie
gemu cînd Caroline îi coborî pantalonii în jos pe coapse
şi, plină de îndrăzneală, îl cuprinse cu gura. Îşi afundă
degetele în părul ei şi bolborosi incoerent, în timp ce ea
îi aducea bucurie.
— Te vreau, imploră el gutural, cînd ştiu că n-o să
mai poată rezista multă vreme atenţiilor acordate de
buzele şi limba ei.
Dar dragostea Carolinei faţă de Guthrie căpătase o
dimensiune nouă, motiv pentru care nu se putea
559
desprinde de el. Îi strînse şoldurile în palmele ei şi-l ţinu
prizonier pînă cînd el capitulă.
Guthrie se prăbuşi pe covorul din faţa şemineului,
trăgînd-o pe Caroline după el şi ea ştiu că răzbunarea lui
va fi cruntă, fiindcă îl chinuise atît de tare. Hainele de
pe ei zburară ca luate de vînt şi Guthrie rămase stăpîn pe
sînii care-i hrăneau pruncii.
— Sînt atît de frumoşi, gemu el, dar Caroline se simţi
jenată, fiindcă pe sfîrc se ivi un picur de lapte.
Guthrie o dezmierdă cu limba, o modelă şi o supse
pînă cînd sfîrcul deveni rozaliu şi se întări. Găsi apoi cu
mîna grădina ei secretă şi-o invadă, punînd stăpînire pe
comoara ei palpitîndă.
Ea scînci sub atingerea rotundă a degetelor lui, iar el
continuă să-i sărute, să-i dezmierde şi să-i muşte sfîrcul.
— Guthrie, imploră ea, ridicînd şoldurile de pe covor
în căutarea lui, te doresc atît de mult… nu mai pot să
suport…
El alunecă în jos, acoperindu-i pîntecul cu sărutări,
apoi se aşeză între coapsele ei. Îi puse genunchii pe
umerii lui musculoşi şi îşi plimbă privirea pe trupul ei
alb şi mătăsos şi zîmbi.
— Şi-o să mă doreşti încă şi mai mult, o avertiză el cu
voce guturală.
Apoi se aplecă şi o cuprinse cu gura.
560
 Caroline scăpă un ţipăt înăbuşit şi-şi ridică mîinile
deasupra capului, iar mîinile lui Guthrie alunecară lent
pe şoldurile ei, pe pîntec şi puseră apoi stăpînire pe sînii
ei. Ea-şi înfipse călcâiele în spatele lui şi se arcui de
spate, în timp ce el o chinuia tiranic cu limba.
Capul ei zvîcnea într-o parte şi-n alta pe covor şi
carnea îi strălucea în lumina focului, în timp ce plăcerea
căpătă proporţii sălbatice.
— Tot oraşul o să audă… izbucni Caroline, în timp ce
trupul ei se pregătea să primească extazul produs de
Guthrie.
Ea-şi împleti picioarele pe după gîtul lui cînd primul
spasm trecu peste ea ca un val emoţional.
— O să… oh, Doamne, Guthrie… Eu…
El continuă, neîndurător, făcînd-o să răspundă pînă la
ultimul fior, ultimul oftat, ultimul geamăt, înainte s-o
coboare înapoi pe covor. Ea sperase să aibă o clipă de
răgaz, dar Guthrie o excită din nou şi se pricepea al
naibii de bine s-o facă.
Ridicîndu-i un picior de pe umărul lui, el îi sărută
pielea fină de dinapoi a genunchiului, apoi glezna şi
talpa. Repetă apoi ritualul cu celălalt picior, după care
se lungi alături de ea, să-i modeleze sfîrcurile cu mîna,
să-i guste urechea cu gura.
— O să fie minunat să pot pătrunde din nou în trupul
561
tău, doamnă Hayes, îi şopti el şi Caroline fu străbătută
de un fior de anticipaţie.
— O să fie minunat să te primesc din nou, domnule
Hayes, răspunse ea, alunecînd cu mîna în jos pe pîntecul
lui pînă ce-i găsi bărbăţia.
El era deja tare ca o bară de oţel şi Caroline savură
senzaţia de flexibilitate dintre palma şi degetele ei.
Pe neaşteptate, el se rostogoli deasupra ei, sprijinindu-
şi greutatea pe coate şi pe braţe şi-şi aplecă buzele pe
gura ei.
Sărutul lui în sine era o posedare atît de dulce-amară,
atît de puternică, încît Caroline se simţi prinsă în vîrtejul
ei ca o frunză luată de ape învolburate. Cînd Guthrie
alunecă în ea, pătrunzînd-o în forţă, ea-şi ridică şoldurile
să-l primească.
El îşi desprinse buzele de gura ei, cu respiraţia
întretăiată, ridicîndu-se pe palme, alunecă afară din
trupul ei, apoi iarăşi înăuntru. Ochii lui verzi, întunecaţi,
aruncară o vrajă asupra ochilor ei cafenii, pe care-i
ţineau captivi. Cu o încetineală chinuitoare, o pătrunse
din nou.
Stăpînirea lui de sine însemna iadul pentru Caroline.
Trupul ei zvîcni către el, păru apoi să explodeze în jurul
lui şi Caroline fu ameţită de lumina ei orbitoare. Îşi
încolăci picioarele pe trupul lui şi ţipă lung, înăbuşit,
562
fără să mai ştie de nimic în afară de trupul lui şi de
puterea lui de dominare.
Cînd, în sfîrşit, rămase nemişcată, cu lacrimile
curgînd şiroaie, căci îi părea că însuşi sufletul ei îi
fusese smuls şi pus apoi la loc, avu bucuria de a-l vedea
pe Guthrie atingînd culmea extazului.
Un suspin gutural izbucni din pieptul lui şi el se
scufundă din nou în trupul ei, iar Caroline îl apucă de
şolduri şi strînse ca pentru a-l forţa să-şi verse esenţa
pînă la ultimul strop. Ochii lui se aburiră şi respiraţia i
se tăie, dar trupul lui continua să se onduleze pe trupul
ei, dînd mereu şi mereu…
— Caroline, imploră el. O, Doamne, Caroline…
Într-un tîrziu, trupul lui puternic rămase nemişcat şi el
se prăbuşi alături de ea, cu capul pe sînii ei. Ea-l mîngîie
pe spate şi pe cap pînă ce el îşi recăpăta suflarea şi,
imediat după aceea, îi prinse sfîrcul cu gura şi ritualul
începu de la capăt.
Scrisoarea aştepta pe farfuria Carolinei, cînd, două ore
mai tîrziu, ea coborî la cină, cu obrajii îmbujoraţi, cu
ochii strălucitori, cu faţa înconjurată de părul negru ca
de un nor întunecat.
Se încruntă cînd văzu ştampila de pe plic, care arăta
că mesajul fusese scris foarte recent. Deşi scrisul nu-i
era familiar, adresa de pe spate îi era cunoscută: plicul
563
acela alb fusese pus la poşta din Fox Chapel,
Pennsylvania.
Zîmbetul Carolinei se stinse şi deschise plicul. Oare
se întîmplase ceva cu Lily? Oare abia aflase cîte ceva
despre surorile ei ca să le piardă din nou?
— Se află în Chigaco! strigă Caroline după ce citi
scrisoarea pînă la capăt.
Flutură plicul spre Guthrie.
— Este de la doamna Joss Halliday, şi zice că Lily s-a
dus în Chicago să ne caute, pe Emma şi pe mine!
Guthrie zîmbi şi întinse mîna spre platoul cu biscuiţi.
— Atunci, cred că e cazul că pornim înspre est,
doamnă Hayes. Părerea mea este că, dacă tu ai primit o
scrisoare şi un cec, la fel au primit şi surorile tale. Vom
începe prin a-i face o vizită misterioasei Kathleen.
— Dar nu ştiu unde locuieşte, se tîngui Caroline. Am
aruncat scrisoarea de la ea.
— Iar eu m-am dus şi am luat-o de acolo după ce tu ai
născut. O găseşti în sertarul de sus din dreapta de la
biroul meu.
Uitînd de cină, Caroline sări de pe scaun şi se aplecă
să-l sărute pe soţul ei pe creştet.
— Eşti un înger, Guthrie Hayes! exclamă ea.
El pufni în rîs.
— Nu ai spus la fel acum o oră, cînd te-am pus pe
564
marginea patului…
— Guthrie! îl întrerupse Caroline, cu obrajii în flăcări.
Dar, deja spera că el o să facă la fel la terminarea
serii, cînd aveau să se retragă în camera lor. Ea se
prefăcu indignată cînd el o ciupi de fund înainte să plece
de lîngă el.
Găsi scrisoarea acolo unde-i spusese Guthrie şi o citi
pînă o învăţă pe dinafară, de la dată pînă la sentimentele
transmise în încheiere.
În dimineaţa următoare, Guthrie îl puse pe maistrul
său să se ocupe de treburile minei, după care familia
Hayes se îmbarcă într-un tren care mergea către est,
împreună cu Mary, care avea să aibă grijă de copii.
Caroline avea mari speranţe şi, deşi încerca să le ţină în
frîu pentru a evita o eventuală dezamăgire, ele căpătau
tot mai mult aripi.
Călătoriră timp de cinci zile, petrecîndu-şi nopţile în
cuşetele nu mai mari decît un dulap. Caroline abia mai
putea îndura aşteptarea.
Cînd ajunseră în Chicago, nu mai vru să aştepte nici
măcar pînă să închirieze camere la hotel. Insistă să caute
imediat o trăsură şi Guthrie o urmări, zîmbind, cum îşi
hrăneşte pruncii pe rînd, în timp ce trăsura îi ducea la
adresa pe care le-o dăduse Kathleen în scrisoarea ei.
Mary privea cu discreţie în altă parte, şi nu era un secret
565
că nu era de acord cu felul deschis în care domnul şi
doamna Hayes tratau aceste lucruri.
Cînd ajunseră la destinaţie, Caroline scosese deja
capul pe fereastră şi văzu o altă trăsură aşteptînd în faţa
casei. Nici nu aşteptă ca trăsura lor să oprească bine, că
deschise grăbită portiera şi o porni înspre poarta casei.
Guthrie nu o însoţi, deşi Caroline ştia că el va fi acolo
să o susţină şi să o încurajeze, indiferent ce s-ar fi
întîmplat.
Ajunsese la jumătatea aleii cînd auzi un pian şi două
voci răsunînd în perfectă armonie. Ochii i se umplură de
lacrimi şi un suspin i se ridică în gît cînd desluşi
cuvintele cunoscute…
Trei flori pe pajişte-nflorite
Îşi odihneau petalele în soare,
O margaretă, un crin şi-un trandafir…
Ştergîndu-şi lacrimile cu dosul palmei, Caroline
deschise grăbită uşa de la intrare fără a mai bate şi se
orientă după cîntecul care continua să răsune.
Trecînd printr-o uşă ovală, o găsi pe Lily, mlădioasă,
blondă şi incredibil de frumoasă, cu faţa scăldată de
lacrimi. Iar la pian stătea Emma, cu minunatul ei păr
arămiu, şi cu ochii ei albaştri, atît de frumoşi.
Cînd corul începu din nou, Caroline îşi adăugă vocea
celorlalte două, iar Lily şi Emma întoarseră către ea
566
feţele uimite şi încîntate.
— Caroline! exclamară cele două surori ale ei într-un
glas, uitîndu-se la ea de parcă nu le venea să creadă că
era acolo.
Şi apoi, pentru prima dată după paisprezece ani, Lily
şi Caroline şi Emma se îmbrăţişară, suspinînd de
bucurie.
— Unde aţi fost? întrebă Lily cînd se mai liniştiră
puţin, uitîndu-se cînd la Caroline, cînd la Emma.
— Oh, este o poveste foarte lungă, suspină Caroline,
cu faţa strălucind de bucurie, sărutînd-o pe obraz pe
Emma, apoi pe Lily, mirîndu-se cum de putea să suporte
atîta bucurie, cum de putea să se simtă atît de întreagă.
Cuprinzîndu-şi surorile pe după taliile subţiri, le
conduse către o canapea largă aflată la îndemînă, unde
se aşezară, uitînd cu totul de restul lumii.
— Mi s-a spus că ai fost răpită de un bărbat
îngrozitor, care avea un cîine beţiv! exclamă Lily,
făcînd ochii mari.
Caroline izbucni în rîs.
— M-am măritat cu bărbatul acela, iar cîinele l-am
convertit, spuse ea, apoi le povesti pe scurt ce se
întîmplase de cînd se despărţiseră. Încheie anunţînd
naşterea recentă a celor doi fii ai ei.
Lily stătea între Emma şi Caroline, ţinîndu-le mîinile
567
în mîinile ei.
— Dar tu, Emma? Tu unde ai fost în toţi aceşti ani?
Emma zîmbi şi-şi şterse ochii cu gesturi delicate,
folosind o batistă cu margini de dantelă.
— Eu m-am îndrăgostit de un proscris, spuse ea.
Acum avem o casă frumoasă în New Orleans şi o fetiţă
abia născută căreia i-am pus numele voastre.
Lily scăpă o exclamaţie de încîntare. Caroline îşi
aminti că surorile sale mai mici găseau întotdeauna
bucurie în lucrurile simple. Scoase un medalion de sub
corsajul rochiei şi le arătă o mică fotografie a celor doi
fii ai ei.
Caroline pierdu noţiunea timpului. La un moment dat,
Guthrie veni să aducă în casă copiii şi bona, dar avu
grijă să nu se amestece în discuţia lor. Ceilalţi doi soţi,
impozantul Caleb Halliday şi chipeşul soţ al Emmei,
Steven Fairfax, sosiră şi ei ceva mai tîrziu.
— Aşadar, oftă Lily, stînd în picioare pe covorul din
faţa şemineului, cu spatele la cameră, aici a locuit mama
în tot acest timp. Mi-am imaginat-o trăind într-o
dugheană şi bînd în neştire.
Emma o apucă pe Lily cu blîndeţe de umeri.
— Haideţi să cădem de acord şi să o iertăm, rosti ea
cu blîndeţe. Pînă la urmă ne-am regăsit, şi toate avem
soţi pe care-i iubim şi copii frumoşi. Trecutul ne-a
568
produs destulă suferinţă. Eu nu vreau să mă mai gîndesc
la el nici măcar o singură clipă.
Caroline se aşeză la măsuţa de toaletă şi luă în mînă o
fotografie mică. Nu-şi amintea cînd fusese făcută şi nici
s-o mai fi văzut înainte de ziua aceea nefericită cînd ea
şi surorile ei fuseseră îmbarcate în trenul de orfani, dar,
de sub geamul ramei, o priveau trei feţe mici, cunoscute.
A ei, a lui Lily şi a Emmei.
— Ea ne-a iubit, spuse Caroline. A vrut să-şi repare
greşeala. Este suficient.
Lily şi Emma încuviinţară dînd din cap.
În ziua următoare, cele trei familii se adunară la casa
pe care şi-o luaseră Lily şi soţul ei, iar Caroline fu
mulţumită de alegerea făcută de sora ea – Caleb era un
bărbat cumsecade, chipeş şi hotărît, potrivit pentru a
avea grijă de Lily. Steven al Emmei nu era tot aşa de
înalt precum Caleb, dar era la fel de chipeş, cu părul lui
castaniu şi ochii aceia ageri, inteligenţi, şi avea în plus o
graţie în mişcări care îi plăcea mult Carolinei.
După cină, soţii – doi rebeli şi un yankeu, se gîndi
Caroline cu un zîmbet – rămaseră lîngă şemineul din
salon, să bea coniac şi să fumeze. În timpul acesta,
Caroline, Lily şi Emma îşi traseră scaunele în cerc, încă
încercînd să-şi împărtăşească miile de lucruri care li se
întîmplaseră de cînd părăsiseră trenul de orfani. Copiii
569
dormeau alături în coşuleţele lor împodobite cu perne
colorate, supravegheaţi îndeaproape de bonele lor.
Se făcuse tîrziu şi cele trei surori încă stăteau la
poveşti, oprindu-se din cînd în cînd din cauza lacrimilor
stîrnite de vreo amintire, sau pur şi simplu de bucuria de
a fi din nou împreună.
Caleb, Steven şi Guthrie plecară fiecare în camerele
lor, iar copiii se treziră şi aşteptau să fie hrăniţi.
Caroline, Lily şi Emma stătură de vorbă cît îşi hrăniră
copiii la sîn, apoi îi puseră înapoi în pat.
Se iveau zorile cînd Lily rosti cu tristeţe:
— Nu pot să suport gîndul că va trebui să mă despart
din nou de voi. Mi-aş dori să putem locui toate trei în
acelaşi oraş, dar eu şi Caleb trebuie să ne întoarcem
acasă la timp pentru însămînţările de primăvară.
Emma încuviinţă din cap, şi părul ei minunat străluci
în primele raze ale dimineţii.
— Iar noi avem o viaţă în New Orleans.
Caroline se gîndi la Bolton şi la casa ei frumoasă şi la
mină. Ştiu că se putea întoarce acolo cu inima împăcată
fiindcă găsise acea parte care lipsea vieţii ei – pe
surorile ei.
— Am putea să ne întîlnim toate trei o dată sau de
două ori pe an, poate în San Francisco sau în Denver.
Emma şi Lily dădură din cap, fericite.
570
 — Şi putem să ne scriem. Important este că ne-am
regăsit. Cînd o să mă gîndesc la voi, o să pot să-mi
spun: „Lily este aici”, „Emma este acolo”.
Lacrimile îi umplură ochii din nou, dar erau lacrimi
de fericire.
— Vă iubesc atît de mult, încheie ea.
Lily şi Emma izbucniră într-un rîs amestecat cu
suspine şi luînd-o pe Caroline de talie, se adunară în
cerc şi-şi aplecară frunţile, atingîndu-şi capetele.
Undeva, în depărtare, în cealaltă parte a oraşului, unde
cu atîta vreme înainte începuse aventura lor, fluieră o
locomotivă, răsunînd ca o binecuvîntare stridentă.

SFÎRŞIT

571
572