Noi adeseori socotim că ajunge să-i spui omului să facă binele şi să nu facă răul la arătare.

Dar până
să ajungă aci trebue să-şi câştige anumite deprinderi lăuntrice, să fi biruit înăuntru răul in mod
statornic şi să se fi deprins cu cugetările bune. Altfel nu va putea face binele la arătare, sau îl va face
forţat, trecător sau fariseic. De aceea se pune atâta preţ in scrierile Filocaliei pe paza gândurilor.
Patimile pot fi topite şi faptele externe pot fi îmbunătăţite numai după ce omul s'a deprins să-şi
urmărească atent orice gând, ca dacă e rău să-l alunge îndată, sau să-l cureţe şi să-l îmbrace în
pomenirea lui Dumnezeu. Când astfel toată desfăşurarea vieţii lăuntrice se va face curată,
luminoasă, bună, pătrunsă de lumina pomenirii lui Dumnezeu, omul va deveni bun cu adevărat şi în
viata externă şi slobod de patimi. De aci înainte va creşte în dragostea de semeni şi va cunoaşte tot
mai mult tainele adânci ale vieţii spirituale, pătrunzând în centrul de lumină şi de fericire
dumnezeească.