Sunteți pe pagina 1din 6

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ANUL UNIVERSITAR 2019-2020

DEPARTAMENTUL DE CHIMIE SEMESTRUL I

CALITATEA MEDIULUI, ANUL I

METILMERCURUL

Student,

1
Compuşi organometalici

Unele metale, care nu au caracterul metalic foarte pronunţat, formează combinaţii cu


structuri organice, numite combinaţii organometalice. Acestea prezintă caracteristici ale ambelor
componente structurale. Partea organică asigură, prin hidrofobicitatea sa, o mai bună solubilitate
în faza organică, reprezentată la nivelul organismelor vii prin ţesuturile bogate în lipide. De
aceea aceşti compuşi traversează cu uşurinţă membranele celulare şi pot, de asemenea, fi stocaţi
în ţesuturile biologice. Unele combinaţii organometalice se formează accidental, în condiţii
speciale ce pot apărea la un moment dat în mediu, altele însă sunt sintetizate datorită unor
proprietăţi specifice, ce le conferă o anumită utilitate.

O problemă deosebită o prezintă compuşii metilaţi ai mercurului: metilmercurul şi


dimetilmercurul. Aceştia se formează în medii anoxice (de exemplu în sedimente) prin metilarea
mercurului provenit din apele reziduale industriale (industria hârtiei, a prelucrării minereurilor).
Metilmercurul traversează cu uşurinţă membranele biologice datorită geometriei sale liniare si
caracterului lipofil conferit de radicalul organic, ceea ce explică uşurinţa cu care acest compus se
transmite în reţelele trofice şi concentrarea sa în organismele aflate la vârful piramidei trofice.
Efectele toxice ale metilmercurului sunt de natură neurologică.

Mercurul este identificat ca un element extrem de toxic şi este listat ca un poluant


prioritar din cauza persistenţei sale, bioacumulării şi toxicităţii în mediu (Horvat et al., 2000).
Toxicitatea mercurului depinde foarte mult de forma sa chimică. Cea mai toxică specie de
mercur este metilmercurul care provide din metilarea mercurului organic de către bacteriile
sulfatoreducătoare (Ebinghaus et al., 1994).
Sursele de contaminare cu mercur sunt naturale, antropice şi reemise, cea mai importantă
sursă antropică fiind mineritul, industria chimică şi arderea cărbunelui.
Pentru populaţia generală, aportul alimentar este calea dominantă de expunere la
mercur.Speciile de mercur extrem de toxice și liposolubile tind să se acumuleze în fructele de
mare, care sunt considerate principala sursă de metilmercuîn dieta omului.

Structură

Metilmercurul este un cation organometalic cu formula [CH 3Hg]+. "Metilmercurul" este o


prescurtare pentru "monometilmercur", și este mult mai corect " cationul monometilmercur (II)".
Este format dintr-o grupare metil (CH3-) legată de un ion de mercur, formula sa chimică este
CH3Hg+ (uneori scris ca MeHg +).Ca un ion încărcat pozitiv se combină ușor cu anioni, cum ar fi

2
clorura (Cl-), hidroxid (OH-) și nitrat (NO3-).De asemenea, are afinitate foarte mare pentru
anioni care conțin sulf, în special gruparea tiol (-SH) al aminoacidului cisteină, şi prin urmare, în
proteine care conțin cisteină, formând o legătură covalentă.
Transformarea mercurului în metilmercur
Vaporii de mercur sunt emişi în atmosferă prin surse naturale şi antropice. Sursele
naturale includ vulcanii, rocile, sol şi suprafaţa apelor.Mercurul este, de asemenea, găsit în mod
natural în cinabru, minereul major pentru producția de mercur.Surse antropice de vapori de
mercur includ emisiile provenite de la centralele electrice pe cărbune, incineratoare municipale,
precum și prin reciclarea de automobile (Clarkson & Magos, 2006). Se estimează că între 50 şi
70% din emisiile totale de mercur în mediu provin din activităţi umane. Aproximativ 1000 tone
de mercur pe an sunt emise în atmosferă din surse naturale, în timp ce de două ori mai mult sunt
emise din surse antropice (Honda et al., 2006). Cantitatea de mercur din aceste surse este apoi
recirculată prin ecosistem.
Odată ajuns în atmosferă, vaporul de mercur (Hg°) este transformat încet prin procese
oxidative în mercur divalent (Hg2+) care ajunge înapoi pe suprafaţa pământului prin precipitaţii
unde se acumuerază în sol şi apele de suprafaţă. O parte din încărcătura de mercur este
transformată înapoi în vapori de mercur(Hg°) şi revine în atmosferă. Cu toate acestea, o altă
parte a încărcăturii de mercur (Hg2+)ajunge în râuri, pârâuri, și în cele din urmă în ocean, unde se
acumulează în sedimente acvatice. Aici mercurul anorganic este transformat în mercur organic
(MeHg) de microorganismele care trăiesc în sedimente printr-un proces numit metilare (Clarkson
& Magos, 2006).
Metilmercur se acumulează în țesuturile de pește și crustacee, prin intermediul unui proces numit
bioacumulare, prin care concentrația de metil-mercur crește pe măsură ce avansează de la un
nivel trofic la altul. În cadrul fiecărui organism, metilmercurul se bioacumulează pe măsură ce
organismul consumă din ce în ce mai multe organisme ce conţin metilmercur. Astef, peştii mai
mici situaţi pe trepte mai inferioare în lanţul trofic au concentraţii mai mici de mercur în
ţesuturile lor, în timp ce peştii mai mari, care sunt mai sus în lanţul trofic au concetraţii mai
mari.De exemplu, sardine conțin aproximativ 0.01 ppm de mercur în timp ce rechinii conțin de la
1 ppm până la 4 ppm (EPA, 2006).Peştii cu cele mai mari concentraţii de mercur includ rechinii,
peștele-spadă, și scrumbiile. Mamifere marine mari, cum ar fi balenele au niveluri similare de
mercurcu acești pești.

3
Biotransformarea compuşilor toxici
Fără a se intra în detalii privind transformările pe care le suferă compuşii toxici în organismele
vegetale şi animale, care constituie obiectul de studiu al toxicologiei, este necesară prezentarea
unor aspecte generale, importante în înţelegerea celorlalte procese ecotoxicologice.
Biotransformarea poate avea drept consecinţă intensificarea eliminării, detoxifierii, redistribuirii
sau reactivării substanţelor toxice. Prin detoxifiere se înţelege reducerea toxicităţii unui compus
prin transformarea sa într-un compus mai puţin toxic. Activarea (sau bioactivarea) este
consecinţa transformării compusului iniţial într-un compus cu efect toxic mai puţin pronunţat

Eliminarea compuşilor toxici presupune scăderea concentraţiilor acestora ca urmare a


biotransformării şi/sau excreţiei. Acelaşi efect se poate înregistra şi ca urmare a creşterii
organismului, fenomen cunoscut ca „diluţi e de creştere”. Aceasta nu este o eliminare propriu-
zisă deoarece cantitatea totală a contaminantului nu s-a modificat ca urmare a creşterii
organismului. Mecanismele procesului de excreţie sunt bine studiate la vertebrate şi mai puţin
cunoscute la nevertebrate, cu excepţia unor specii de insecte. La nivelul plantelor, eliminarea
contaminanţilor se produce prin biotransformare, evapotranspiraţie, căderea frunzelor, sub formă
de exsudat radicular

Mecanismele de eliminare a compuşilor toxici la speciile animale constau în: transport prin
branhii, secreţie biliară, expiraţie, secreţia hepatopancreasului, secreţia mucoasei intestinale,
eliminarea de granule, materii fecale, excreţie prin urină, depunerea de ouă, căderea
părului/penelor/blănii sau descuamare. La animalele superioare eliminarea poate avea loc prin
lactaţie, transpiraţie, salivă şi secreţii genital

Efecte asupra organismului

Ambele forme de mercur, organice şi anorganice, sunt extrem de toxice pentru om. Cu
toate acestea, mercurul anorganic nu este la fel de uşor absorbit de către organism. Mercurul
anorganic, cum ar fi vaporii de mercur, este toxic dacă este inhalat în concentraţii ridicate şi
poate provoca pneumonie acută. Mercurul gazos inhalat este absorbit in sange. Odată ajuns în
sistemul circulator poate trece prin bariera hemato-encefalică și se acumulează în creier,
deterirând sistemul nervos central. Pe măsură ce organismul încearcă să scape de aceaste toxine,
mercur gazos este oxidat la mercur divalent, care se acumulează în rinichi și poate provoca
leziuni renale (Honda et al., 2006).
Cei mai mulți oameni nu sunt expuşi la mercur anorganic, ci mai degrabă absorb
metilmercur prin consumul de pește și crustacee.Metilmercurul este usor absorbit în tractul
digestiv, unde formează un complex cu cisteinași cu proteinele și peptidele care conțin aceast

4
aminoacid. Complexul metilmercuric-cisteină este recunoscut de aminoacizi ca metionină, un alt
aminoacid esenţial. Din această cauză, metilmercurul este transportat în tot corpul inclusiv
bariera hemato-encefalică și prin placentă, unde este absorbit de făt. În timp, metilmercurul este
eliminat în mod natural din organism.În cele din urmă, acest complex de metilmercur-cisteină
este transportat la ficat, unde acesta este secretat in bilă, după care enzimele descompun
complexul în aminoacizi și părţi de metilmercur.Unele părţi din acest metilmercur vine apoi în
contact cu bacteriile din intestin și este divizat în mercur anorganic și carbon.Mercurul anorganic
este slab absorbit în tractul digestiv și 90 % este excretat prin fecale.Restul metilmercurului care
nu interacționează cu bacteriile este resorbit de organism și procesul se reia.Este nevoie de
aproximativ 30 – 40 de ore ca metilmercurul să fie distribuit în țesuturi le corpului (Clarkson &
Magos, 2006).Acest ciclu este motivul pentru care este nevoie de atât de mult timp pentru a
scăpa organismul de mercur și modul în care se poate acumula în sânge. Poate dura până la un an
pentru ca nivelurile de mercur să scadă semnificativ(CFSAN, 2004).
Au fost mai multe episoade în care un număr mare de persoane au fost grav otrăvite de
alimente contaminate cu un nivel ridicat de metilmercur, în special deversarea deşeurilor
industriale ce a dus la poluare şi ulterior la otrăvire în masă în Minamata și Niigata, Japonia și
situația din Irak, în anii 1960 și 1970, când grâul tratat cu metilmercur pentru conservare şi
destinate ca cereale, au fost consumate de animale şi direct de către oameni. Aceste episoade au
dus la simptome neurologice incluzând parestezii, pierderea coordonării fizice, dificultăţi de
vorbire, îngustarea cămpului vizual, deterioararea auzului, orbire şi moarte. Copii care au fost
expuşi în uter prin contaminarea mamelor, au fost deasemenea afectaţi cu o serie de simptome,
incluzând dificultăţi motorii, probleme zenzoriale şi retard mental.
În ultimii ani, a existat o recunoaştere crescândă că metilmercurul afectează peştele şi
sănătatea faunei sălbatice, atât în ecosistemele acut poluate și ecosistemele, cu niveluri de
metilmercur modeste. Un studiu realizat de cercetatorul american Peter Frederick sugereaza
metilmercur poate crește homosexualitatea masculină la păsări: cu excepţia grupului de control,
toate cele 160 de păsări acvatice au fost hrănite cu mici cantităţi de metilmercur în hrana lor.
Comportamentul reproductiv al acestori păsări ce trăiesc pe coastă s-a modifict în aşa fel încât pe
măsură ce ingerau metilmercur mai multe păsări de sex masculin au ales să îşi facă cuib cu alţi
masculi, ignorând femelele. Cu toate acestea, construirea cuiburilor cu alţi masculi nu indică
neapărat către un comportament homosexual, ci mai degrabă către o tulburare psihologică non-
sexuală

5
Cel mai cunoscut caz ce ilustrează comportarea în mediu şi efectele acestui compus
asupra biocenozei în general şi a populaţiei umane în special, este cel de la Minamata. Este
primul caz de intoxicare cu mercur a populaţiei ca urmare a bioamplificării acestuia în reţeaua
trofică. Deversarea în golful Minamata a apelor reziduale rezultate în urma procesului de
obţinere a acetaldehidei de la întreprinderea Chisso a condus la acumularea unei cantităţi mari de
mercur în sedimente - au fost deversate aproximativ 27 t de compuşi ai mercurului între 1932-
1968 (Hayes şi Kruger, 2014) . Metilmercurul format s-a acumulat în organismele marine şi apoi
în cele terestre ce aveau o dietă axată pe peşte. Efectele intoxicării cu mercur s-au observat şi la
descendenţii persoanelor direct afectate şi au constat în malformaţii, retardare, orbire şi surditate.

Bibliografie

Abuin M, et al.(2000), Experimental design of a microwave-assisted extraction-derivatization


method for the analysis of methylmercury,J Chromatogr A. 889:185–193;

Center for Food Safety & Applied Nutrition (CFSAN), (2004),What You Need to Know About
Mercury in Fish and Shellfish, United States Food and Drug Administration;

Dart R.C, (2004),Medical Toxicology 3rd edition, LippincottWilliams Wilkins, 10:1393 – 1474;

Clarkson, T. W., & Magos, L. (2006),The toxicology of mercury and its chemical com-pounds,
Critical Reviews in Toxicology, 36(8), 609-662;

Gerbersmann C, et al. (1997). Two methods for the peciation analysis of mercury in fish
involving microwave-assisted digestion and gas chromatography-atomic emission spectrometry,
Anal Chim Acta. 350:273–285;

Gage JC. (1961), The trace determination of phenyl- and methylmercury salts in biological
material, Analyst. 86:457–459;

Ebinghaus R, et al.(1994),Mercurycycling in surface waters and in the atmosphere—species


analysis for the investigation of transformation and transport properties of mercury, Fresenius J
Anal Chem. 350:21–29;