Universitatea “Ovidius” din Constanța

Facultatea de educație fizică și sport

Master kinetoterapie-recuperare și reeducare motrică

Recuperarea în boala Parkinson

Coordonator:
Conf. Univ. Dr. Docu-Axelerad Any
Student:
Simion Silvia Ioana

CONSTANȚA
2020
Cuprins

Definiție .......................................................................................................................................... 3
Scala lui Hoehn și Yahr .................................................................................................................. 3
Recuperarea Parkinsonului ............................................................................................................. 4
Definiție

O boală degenerativă specifică, în general, vârstincilor și bătranilor, boala Parkinson

survine în urma unor leziuni neuronale a cărei evoluție este lentă și progresivă.Semnele și
simptomele se acumulează în timp de aceea ele pot fi confundate de multe ori cu procesul normal
de îmbătranire. Din cauza că această boală evoluează lent stabilirea diagnosticului se face târziu
astfel încât în momentul stabilirii primelor simptome se crede că deja 60-80% din celulele din
zona de control a motricității sunt distruse.

Caracteristicile acestei boli sunt: hipertonia, adică rigiditate, hipokinezia și tremurăturile.

Hipertonia se instalează mai ales în zona mușchilor flexori, determinând o atitudine specifică
bolii: capul și trunchiul devin înclinate înainte, iar membrele superioare și inferioare într-o
ușoară flexie, evidențiindu-se în special în timpul mersului. Acest lucru face ca actul motric al
deplasării bolnavilor să se modifice și să se realizeze prin pașii mici , iar în față obstacolelelor
chiar oprindu-se și bătând pasul pe loc. Hipokinezia, scăderea capacității de mișcare, se
manifestă prin mișcări lente sărace la număr și reduse ca amplitudine. Ea fiind vizibilă prin scris
de mâna mic, ilizibil, prin diminuarea mișcărilor mimice, clipit rar și voce redusă.

Tremurăturile sau fasciculațiile la nivelul mâinilor, brațelor, picioarelor, bărbiei și feței

sunt cele mai frecvente manifestări ale bolii Parkinson. De obicei, tremorul apare când membrul
respectiv este în repaus. Poate afecta unul sau mai multe membre. Poate să dispară sau nu este la
fel de vizibil în cursul exercițiilor fizice, diverselor activități sau în timpul somnului.

Acesată boală afectează nu numai motricitatea cât și memoria recentă, ceea ce

îngreunează munca fiziokinetoterapeutului în desfășurarea exercițiului de recuperere al
bolnavului, el uitând foarte ușor indicațiile date.

Scala lui Hoehn și Yahr

Scala lui Hoehn și Yahr examinează parametrii expresiei faciale, tulburările de vorbire,
tremurul, rigiditatea postură, tulburările de mers, bradikinezia.

Stadializare:

 Stadiul I: trăsături de boală Parkinson unilaterale, inclusiv manifestările majore: tremor,

rigiditate sau bradikinezie
 Stadiul II: trăsăturile menționate anterior, prezente bilateral în asociere cu posibile
probleme de fonație, capacitate scăzută de menținere a poziției și mers anormal
  Stadiul III: trăsături de boală Parkinson prezente bilateral, agravate, în asociere cu
dificultăți de echilibru. Funcționalitatea independentă a pacienților este menținută.
 Stadiul IV: Pacienții nu pot locui singuri și independenți.
 Stadiul V: Pacienții au nevoie de scaun pe rotile sau nu pot să se coboare din pat.

Recuperarea Parkinsonului

Deși nu există un tratament curativ pentru boală Parkinson, totuși simptomele sale pot fi
atenuate cu ajutorul kinetoterapiei prin exerciții fizice zilnice și gimnastică, pentru refacerea
agilității motrice, pentru a recăpăta suplețea mișcărilor prin combaterea rigidității musculare,
creșterea dinamismului în activitățiile zilnice, și ameliorarea diferitelor tulburări cum ar fi cea de
vorbire și de mers. De asemenea se mai urmărește și îmbunătățirea circulației, a respirației,
educarea și reeducarea stabilității, mișcării controlate și abilității.

Toate acestea pot fi posibile prin următoarele exerciții:

• exerciții de încălzire;
• exerciții de mobilitate și de coordonare;
• exerciții de echilibru;
• exerciții pentru mobilitatea gleznei;
• exerciții de mimica;
• exerciții cu obiecte: baston și minge medicinală;
• gimnastică respiratorie;
• plimbări pe iarbă, pe pietriș și nisip, pentru a stimula reacțiile de echilibru.

Exercițiile de încălzire permit pacientului perceperea propriului organism, până când va fi

în gradul de a face anumite mișcări:mers înainte și înapoi, mișcări de eliberare a mâinilor și a
șoldurilor.

Pentru exercițiile de mobilitate și coordonare se folosesc exerciții de mobilizare

globală, asociate cu mișcări alternative și ritmice, pentru a stimula coordonarea pacientului. Se
începe cu exerciții simple, crescându-se gradual dificultatea: exerciții de mers pe loc
(evidențiindu-se astfel alternanța între mâini și picioare), exerciții de coordonare cu mingea. La
aceste exerciții, mingea este folosită pentru a marca etapele de corectare a posturii, succesiunea
fiind următoarea: decubit ventral, pe genunchi, “cavaler-servant”,ortostatism.

La exercițiile de echilibru, acesta este consolidat, atât prin mijloace specifice, de stimuli
(exerciții de mobilizare a capului și trunchiului produc modificarea centrului de gravitație), cât și
cu ajutorul altor factori, cum ar fi:coordonarea; mobilitatea articulară; rapiditatea și precizia
(exerciții cu mingea); orientarea în spațiu într-o activitate dinamică (mersul printre obstacole).
 Exercițiile pentru mobilitatea gleznei sunt numeroase, dar ceea ce le face eficiente sunt
modalitățile de execuție: lent și ritmat. Primele exerciții vor servi la ameliorarea funcționalității
articulare, iar următoarele, la relaxarea musculaturii plantare și stimularea la maxim, a
capacității informației asupra echilibrului piciorului atât în statică cât și în dinamică.

Exercițiile de mimică au o importanță majoră pentru viață relațională a pacientului. Se

vor exersa toți mușchii faciali, deoarece servesc la exprimarea emoțiilor.

1. Exerciții din poziția culcat pe spate, lateral și pe burtă

Activitățile în poziția culcat sunt folosite în special pentru împiedicarea scurtării

ligamentelor, a mușchilor, ca și a anchilozării articulațiilor. Pentru ameliorarea mobilității este
bine ca exercițiile să fie făcute dimineața, mobilitatea ameliorându-se pentru toată ziua.

• Mișcări executate în poziția culcat pe spate:

Pacientul culcat cât se poate de drept, execută apropierea și întinderea alternativă a

membrelor inferioare, fără ajutorul mâinilor.

Pacientul culcat pe spate, cu genunchii îndoiți, cu ambele mâini se apucă genunchii, care
se trag spre trunchi. Se poate lăsa capul în poziție culcat sau ridicându-l concomitent cu
genunchii.

Cu genunchii îndoiți și apropiați se înclină stânga-dreapta alternativ, în timp ce brațele

rămân lângă corp sau încrucișate sub cap.

Se ridică trunchiul în sprijin pe antebrațe din stând pe brațe, un picior se întinde și celălalt
picior se flexează și încrucișează la nivelul genunchiului piciorului opus, se pune talpa piciorului
îndoit peste cel întins, se alternează mișcarea.

• Mișcări executate în poziția culcat lateral

Se așează o perniță sub cap, o a doua sub abdomen, piciorul aflat dedesubt se îndoaie și cel
de deasupra se așează înntins pe o a treia pernă. Membrul inferior se întinde cât mai mult,
împingând cât mai mult spre exterior cu călcâiul și flexând laba piciorului. Brațul corespunzător
piciorului întins se ridică concomitent cu acesta și se întinde cu putere cu palma flexată la fel ca
și piciorul.

• Mișcări executate în poziție pe burtă

 Cu mâinile încrucișate sub cap, întinderea maxim posibilă a picioarelor, apoi îndoirea
membrelor inferioare și repunerea lor.

Alternarea mișcării anterioare cu fiecare picior în modul următor: piciorul se ridică la 90° la
fel ca la exercițiul anterior urmat de ridicarea coapsei piciorului îndoit de pe suprafața de sprijin.

2. Activități în poziția șezând cu sau fără mijloace ajutătoare

Activități în poziția șezând, fără mijloace ajutătoare, sunt astfel concepute încât să fie
executate cât mai simplu în condițiile vieții cotidiene. La exercițiile cu mijloace ajutătoare este
indicată implicarea familiei, fiind foarte utilă executarea acestora în aer liber.

• Șezând drept în fața unei mese

Mâinile se așează pe o stivă de cărți sau alt mijloc de înălțare, astfel încât brațele să fie
așezate la aproximativ 90°. Se îndreaptă colana vertebrală cu fermitate, umerii rămân relaxați iar
zona cervicală se cabrează în sensul ducerii, iar apoi se revine la poziția inițială.

Mutarea greutății de pe o fesă pe cealală, curbând coloana, umerii nu se mișcă, rămân la

aceeași înălțime.

Mâinile apucă un baston vertical și îl spijină pe masă, se simulează urcareaa pe baston cu

îndreptarea accentuată a spatelui.

• Poziția pe scaun cu două bastoane

Bastoanele se plasează în dreptul vârfurilor picioarelor, având spatele drept, se alternează

mișcarea față-spate cu partea de sus a bastoanelor.

Apucarea de mijloc a abastoanelor, ridicarea acestora cu întinderea brațelor, simularea

mișcării de aruncare a suliței alternativ cu brațul drept și stâng.

• Mișcări în poziție șezând fără mijloace ajutătoare

Din poziția șezând pe scaun, se întind brațele spre înainte și se readuc în poziție îndoită, cu
degetele pe umeri.

Se duc palmele la ceafă, se execută extensia coatelor spre spate și revenirea la poziția
inițială.

Cu spatele drept, se mișcă brațele pe lângă corp în față și în spate.

• Activități cu mingea în poziție șezând

 Aruncarea mingei cu o mână apoi cu ambele către o persoană sau un perete.

Învârtirea în jurul corpului a unei mingi mutând-o dintr-o parte în alta, mingea se schimbă
dintr-o mână în alta prin spatele corpului.

Mingea medicinală se rulează de la scaun cât mai departe lateral după care se readuce lângă
scaun.

3. Activități în picioare

Aceste activități mențin și ameliorează echilibrul, ameliorează controlul cutiei toracice,

stabilitatea și mobilitatea centurii scapulare și mobilitatea brațelor.

• Stând cu spatele la o masă, mainile iau contact cu marginea mesei, se îndepărtează și se

apropie prin extensii repetate bazinul și trunchiul de masă poziția picioarelor rămâne ușor
depărtată și nemodificată.
• Cu ajutorul unui baston care se duce la spate menținut cu brațele la nivelul coatelor,
picioarele ușor depărtate se execută răsucirea lentă a trunchiului stânga-dreapta.
• Cu o a doua persoană și cu două bastoane față în față se flutură simultan cele două bastoane
în lateral.

4. Motricitatea fină

Aceste exerciții antrenează mâinile și degetele în sensul de a susține capacitatea de apucare

și menținere a obiectelor.

• Se stă pe scaun la o masă, cotul se sprijină pe masă, se apucă o sticlă plină și se rotește în
jurul axei verticale.
• Pumnii așezați pe masă se închid și se deschid.
• Exercițiul de cântat la pian
• Mingea de tenis se rulează cu vârful degetelor pe masă.

5. Mimica

Exercițiile activează musculatura feței, făcând posibilă o comunicare activă prin mimică.

• Încrețirea frunții și a nasului, apoi relaxarea și repetiția acestora

• Umflarea obrajilor, relaxare urmată de repetiție
• Închiderea conștientă a ochilor, strângerea lor din pleoape, deschiderea ochilor și ridicarea
bruscă a pleopaelor
• Cu gura se mimează pronunțarea literelor A, E, I, O, U.
 Bibliografie

1. “Pregătirea pentru viața de zi cu zi”-J.Durner, G. Fickert, W. Kroneb, B. Stadler, M&I

2. „Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare”-Tudor Sbenghe, Ed. Medicala,
Bucuresti, 1987;
3. „Recuperarea functionala in practica reumatologica”-Dr. Ion Stroescu, Ed. Medicala,
Bucuresti, 1979