Cuprins

Unităţi de măsură şi cantităţi fizice ....................... 1

Cantităţi şi unităţi de măsură de bază ..................................................... 2
1. Îndrumător: conversia între u. m. (unităţi de măsură) de ordin diferit ..... 3
Cantităţi fizice şi unităţi de măsură derivate ........................................... 4
2. Îndrumător: pentru definirea şi conversia cantităţilor şi u.m. derivate ... 4

I. Mecanică ............................................................. 7
I.1. Cinematică ........................................................................................7
3. Îndrumător: pentru determinarea traiectoriei............................................ 8
I.1.1. Mişcarea lineară dreaptă ..................................................................................10
a) Mişcarea dreaptă rectilinie uniformă ..............................................................10
I.1.2. Mişcarea curbilinie .......................................................................................... 12
a) Aruncări ........................................................................................................... 12
a.1. Aruncare verticală..................................................................................... 12
a.2. Aruncare orizontală.................................................................................. 12
a.3. Aruncare sub un unghi ............................................................................. 13
b) Mişcarea circulară uniformă ........................................................................... 13
4. Îndrumător: pentru rezolvarea problemelor legate de cinematică ........... 14
I.2. Dinamică ........................................................................................ 18
I.2.1. Legile lui Newton ............................................................................................. 19
a) Prima lege a lui Newton (Principiul inerţiei) .................................................. 19
b) A doua lege a lui Newton (Principiul fundamental) ....................................... 19
c) A treia lege a lui Newton (Principiul acţiunii şi reacţiunii) ........................... 20
I.2.2. Greutatea (Forţa gravitaţională) .................................................................... 20
I.2.3. Forţa de frecare............................................................................................... 20
a) Forţa de frecare statică sau de aderenţă ........................................................ 20
b) Forţa de frecare cinetică sau de alunecare ...................................................... 21
I.2.4. Descompunerea forţelor; Panta ...................................................................... 21
5. Îndrumător: pentru descompunerea forţelor în cazul pantei.................... 21
I.2.5. Forţa elastică, legea lui Hooke, forţa de tensiune.......................................... 25
6. Îndrumător: probleme legate de forţele elastice şi de tensiune ............... 26
I.2.6. Presiunea, presiunea hidrostatică.................................................................. 28
I.2.7. Impulsul şi teorema impulsului ..................................................................... 29
7. Îndrumător: pentru aplicarea corectă a conservării impulsului în
probleme ........................................................................................................ 30
I.2.8. Forţe inerţiale ................................................................................................. 32
 I.2.9. Forţa centripetală şi centrifugală ................................................................... 32
I.2.10. Legea atracţiei universale ............................................................................. 33
I.2.11. Legea lui Arhimede ........................................................................................ 34
I.3. Statică ............................................................................................ 34
I.3.1. Statica punctului material ............................................................................... 34
I.3.2. Condiţiile de echilibru pentru corpul rigid .................................................... 35
I.3.3. Centrul de greutate, situaţii de echilibru ....................................................... 36
8. Îndrumător: pentru stabilirea condiţiilor de echilibru ............................. 36
I.4. Muncă mecanică şi energie............................................................. 39
I.4.1. Munca mecanică (Lucrul mecanic) ................................................................ 39
I.4.2. Puterea ............................................................................................................ 40
I.4.3. Energia ............................................................................................................ 40
a) Energia potenţială ........................................................................................... 40
a1) Energia potenţială gravitaţională............................................................. 40
a2) Energia potenţială în resort ..................................................................... 41
b) Energia cinetică............................................................................................... 41
I.4.4. Teorema lucrului mecanic şi conservarea energiei ....................................... 41
b) Conservarea energiei ...................................................................................... 42
9. Îndrumător: pentru aplicarea lucrului mecanic şi conservarea energiei . 42

II. Termodinamică ............................................... 47

II.1. Noţiuni de bază a termodinamicii ...................................................47
II.2. Principiul 0 al termodinamici ....................................................... 49
II.3. Calorimetria ................................................................................. 50
10. Îndrumător: pentru utilizarea calorimetrului şi rezolvarea problemelor
calorimetrice ....................................................................................................51
II.4. Primul principiu al termodinamicii .............................................. 54
II.5. Gazul ideal .................................................................................... 56
II.5.1. Ecuaţie de stare a gazului ideal ..................................................................... 56
II.5.2. Transformările gazului ideal ......................................................................... 58
11. Îndrumător: pentru transformările gazului ideal .................................... 64
II.6. Tranziţii de fază ............................................................................ 68
II.6.1. Topirea şi solidificarea................................................................................... 68
II. 6.2. Fierbere, vaporizare şi condensare .............................................................. 69
II.6.3. Sublimare şi desublimare.............................................................................. 69
II.7. Maşinile termice, frigorifice şi pompe de căldură .......................... 69
II.7.1. Motorul Otto (motorul de benzină) ................................................................ 71
II.7.2. Motorul diesel ................................................................................................ 72
II.8. Al doilea principiu al termodinamicii............................................. 73
12. Îndrumător: Pentru determinarea randamentelor maşinilor termice ... 75
III. Electricitate ....................................................78
III.1. Starea electrică a materiei. Sarcina electrică .................................78
III.2. Curentul electric ...........................................................................78
Conservarea sarcinii electrice ............................................................................. 80
Potenţialul electric .............................................................................................. 80
13. Îndrumător: pentru notarea corectă a elementelor din circuite electrice
şi schiţarea corectă a acestuia .........................................................................81
III.3 Legea lui Ohm. Rezistenţa electrică .............................................. 84
III.3.1. Legea lui Ohm pe o secţiune a circuitului electric ...................................... 84
III.3.2. Legea lui Ohm pentru întregul circuit ........................................................ 86
14. Îndrumător: pentru aplicarea legii lui Ohm ............................................ 86
III.4. Legile lui Kirchoff........................................................................ 89
III.4.1. Prima lege a lui Kirchoff .............................................................................. 90
III.4.2. A doua lege a lui Kirchoff ............................................................................. 91
III.5. Legarea rezistenţelor .................................................................... 91
III.5.1. Legarea în seria a rezistenţelor ..................................................................... 91
III.5.2. Legarea în paralel a rezistenţelor ................................................................ 92
III.6. Legarea surselor de tensiune ....................................................... 93
III.6.1. Legarea surselor în serie .............................................................................. 93
III.6.2. Legarea paralelă a surselor.......................................................................... 93
15. Îndrumător: pentru rezolvarea reţelelor electrice ................................... 94
III.7. Energia şi puterea electrică.......................................................... 99
16. Îndrumător: Pentru calcularea puterii electrice şi a randamentului .... 100

IV. Optica ........................................................... 105

IV.1. Optica geometrică ....................................................................... 105
IV.1.1. Principiile opticii geometrice .......................................................................105
IV.1.2. Propagarea luminii (legile de bază ale opticii geometrice) ....................... 106
IV.1.3. Reflexia luminii ........................................................................................... 107
IV.1.4. Refracţia luminii ......................................................................................... 108
IV.1.5. Formarea imaginii ...................................................................................... 109
a) Oglindă plană ................................................................................................. 110
b) Imagistica lentilelor subţiri ............................................................................111
17. Îndrumător: pentru refracţie, reflexie şi proiectarea imaginilor. ..........124
IV.2. Optica ondulatorie ...................................................................... 128
IV.2.1. Experimentul lui Young cu doua fante .......................................................128
IV.3. Optica fotonică ........................................................................... 130
Unităţi de măsură
şi cantităţi fizice
Fenomenele naturii sunt dirijate în întregime de legile generale ale fizicii. Pentru
descrierea calitativă cât şi cantitativă a acestora este necesară definirea unor cantităţi
fizice măsurabile.

În concordanţă cu definiţia cantităţilor fizice, ele trebuie să fie măsurabile într-un

mod evident, astfel încât diferitele metode de măsurare pentru aceeaşi cantitate să
aibă rezultat identic.

Ca exemplu ar fi anecdota despre Heisenberg în care se pot afla diferite metode

corecte de stabilirea înălţimii unui turn.

Scopul măsurătorii este obţinerea unor rezultate comparabile cu alte rezultate care
caracterizează aceeaşi cantitate fizică, motiv pentru care descrierea unei cantităţi
fizice se face prin două date: număr de măsură (x) şi unitate de măsură (ex.: kg).

Numărul de măsură reprezintă multiplul unităţii de măsură care alcătuieşte

cantitatea fizică. Evident, că şi în cazul în care avem de a face cu 100 kg de produs sau
100 t (tonă) de produs. Menţionăm: nu fiecare cantitate fizică are unitate de măsură.
Exemplu: indicele de refracţie a luminii care se descrie prin folosirea unui număr:
1 2
, etc. Aceasta are loc când cantitatea fizică respectivă poate fi descrisă prin
2 3
proporţionalitatea a două cantităţi fizice cu aceeaşi unitate de măsură. Întrucât
v m
indicele de refracţie este: n 1 unde v1 şi v2 sunt viteze. Fie v1  108 şi
v2 s
m
1  108
m v1 s  1 , deci
v2  8  108
, în acest caz indicele de refracţie este n  
s v2 3  108 m 3
s
cantitatea fizică nu are unitate de măsură, ea este adimensională.

În România se foloseşte sistemul internaţional de măsură, care se notează astfel:

mSI  1kg, înseamnă că unitatea de măsură pentru masă este 1kg. O altă descriere

ar fi: m SI
 1kg.

1
Cantităţile fizice au notaţii general acceptate dar pentru fiecare cantitate există mai
multe variante de notaţie, chiar şi noi putem folosi un sistem propriu de notaţie dacă
acesta este definit la momentul potrivit.

Cantităţi şi unităţi de măsură de bază

În sistemul internaţional de măsură există şapte cantităţi, respectiv unităţi de măsură
de bază şi două complementare, din care derivă cantităţile şi unităţile de măsură
respective.

Tabel 1.

Cantitate de bază Notaţie Unitate de măsură Notaţie

lungime l metru m
masă m kilogram kg
timp t secundă s
temperatură T, t kelvin K
cantitate molară  ,n mol mol
intensitatea curentului electric I amper A
intensitatea luminoasă I kandela cd
Cantitate complementară
unghi  radian rad
unghi solid  steradian sr

Pentru descrierea cantităţilor de măsură de ordine diferite folosim multipli de 10 cu

exponent negativ sau pozitiv precum şi diferite semne pentru multiplii sau
submultiplii unităţilor de măsură.

Dacă vorbim despre distanţe între localităţi folosim kilometrul (km), pe când la
distanţe atomice, de exemplu mărimea atomului folosim femtometrul (fm).

Tabel 2.

Denumire Notaţie Ordin de măsură

tera T 1012
giga G 109
mega M 106
kilo k 103
hekto h 102
deka da(dk) 10
100=1
deci d 10-1
centi c 10-2
mili m 10-3

2
 Denumire Notaţie Ordin de măsură
micro  10-6
nano n 10-9
pico p 10-12
femto f 10-15
atto a 10-18

1. Îndrumător: conversia între u. m. (unităţi de măsură) de ordin diferit

Scop: conversia unei u. m. de un anumit ordin caracteristic pentru o cantitate fizică

într-o u. m. de ordin diferit.

Metodologie: folosind tabelul de mai sus numărul de măsură este multiplicat cu

ordinul de mărime pentru 10 corespunzător fiecărui semn, astfel încât multiplicarea
să nu schimbe cantitatea respectivă

Exemple:

1. 23km=23  103m=2300m (din km în m)

2. 3g=3  3  10-3  103g=3  103kg=0,003kg (din g în kg)

3. 6km=6  103m=6  103  102  10-2m=6  103  102cm=6  105cm (din km în cm)

2300nm  2300  10 9 m  2300  10 9  106  10 6 m 

4. (din nm în m )
 2300  10 9  10 6 m  2300  10 3 m  0,23m

5. 600F  600  10 6  103  10 3 F  600  10 6  103 mF  600  10 3 mF  0,6mF

(din F în mF unde F este Farad)

6. 5 A  5  103  10 3 A  5  103 mA  5000mA (din A în mA)

7. 10-2m=1cm (din m în cm)

8. 500m  5  102 m  5  10 1  10  102 m  5  10 1  103 m  0,5km (din m în km)

9. 0,3kmol  0,3  103 mol  300mol (din kmol în mol)

m 10 3  103 m 10 3 km km km
10. 3  3 1
 3  3  10 3  3600  10,2
s 3600  3600 s 36001 h h h

3
I. Mecanică
Mecanica este ştiinţa care studiază legile de mişcare a corpurilor. Mecanica clasică se
împarte în cinematică, dinamică şi statică. De regulă, pentru rezolvarea problemelor
în mecanică este necesară cunoaşterea acestor trei domenii.

I.1. Cinematică
Cinematica studiază deplasarea unui corp fără a lua în considerare cauzele acesteia.
Pentru simplitate corpurile, sunt considerate punctiforme şi sunt ca punct material.

Deplasarea unui corp are loc în raport cu alte corpuri, fără care nu se poate vorbi
despre deplasare. Corpul sau sistemul de raport prin care mişcarea este descrisă se
numeşte sistem de referinţă. Pentru descrierea analitică a deplasării, sistemul de
referinţă este înlocuit cu un sistem de coordonată. Sistemului de referinţă i se
atribuie un sistem de coordonate.

Linia de curbă parcursă de punctul material în sistemul de coordonate se numeşte

traiectorie, a cărei lungime este drumul parcurs ( s ). Deplasarea se defineşte printr-

un vector care leagă punctul de origine cu punctul final mişcării ( r ).

Mişcarea în plan este descrisă de coordonatele (x, y), iar cea lineară de o singură
coordonată la alegere x sau y.

Fig. I.1. Sistem de coordonate dreptunghic; traiectorie, deplasare

Poziţia punctului material este determinată prin vectorul de poziţie care este definit
prin coordonatele (x, y, z).

7
3. Îndrumător: pentru determinarea traiectoriei

Scop: determinarea tipului de mişcare, spaţială, planară sau de a lungul unei drepte

Metodologie:

 determinarea componentelor forţei, care acţionează asupra punctului material şi a


vitezei iniţiale (x, y, z) sau i, j , k 
 dacă componentele se află în două planuri diferite, atunci deplasarea este spaţială
(foarte rar în probleme), deci folosim coordonatele x, y şi z
 dacă componentele coincid sau sunt paralele atunci deplasarea se face de a lungul
unei drepte
 dacă deplasarea se petrece într-un plan, atunci probabil este planară. Dacă
problema nu precizează acest lucru atunci forţele interacţionează în plan vertical

Exemple:

1. mişcare rectilinie uniformă: mişcarea se petrece de a lungul unei drepte

2. cădere liberă: singura forţă care acţionează este forţa gravitaţională
3. aruncare sub un unghi: mişcare planară într-un plan vertical determinat de
vectorul vitezei şi a forţei gravitaţională
4. mişcare circulară uniformă: de regulă nu se ia în considerare greutatea obiectului,
deci mişcarea este planară
5. mişcarea Pământului în jurul Soarelui: acţionează forţa gravitaţională, mişcarea
este planară
6. deplasarea unui obiect pe un plan înclinat: componentele forţelor gravitaţionale,
de frecare şi vectorului de viteză sunt coplanare, deci mişcarea este planară
7. deplasarea unui obiect pe masă: de regulă mişcare planară
8. tren care circulă între două oraşe: traiectoria în cazul acesta nu este una relevantă,
ci drumul parcurs. Se consideră mişcare dea lungul unei drepte.
9. mişcarea unui pendul: experienţa dictează o mişcare planară, şi poate fi
confirmată prin analizarea forţelor
10.minge săritoare: dacă mişcarea se petrece în plan drept atunci mişcarea este de a
lungul unei drepte

Mişcarea unui corp este caracterizată prin viteză şi acceleraţie.

Viteza medie este viteza generală pe care o are un punct material pe o lungime
parcursă în interval de timp t .

Notaţie: v sau v sau v medie

s
Formula: v  , unde s – distanţa parcursă, t – interval de timp
t

8
Unitate de măsură v 
SI
1
m
s

Viteza instantanee sau momentană este viteza punctului material într-un anumit
punct pe un interval de timp foarte mic ( t  0 )

Notaţie: v (vector)

r r t  t   r t 
Formulă: v   în 3D
t t

 x
vx  t

 y
vy  de regulă în cazul 1D se foloseşte notaţia vx
 t
 z
v z 
 t

m
Unitate de măsură: vx SI  1
s

x
Folosirea indicilor x, y şi z nu este mereu necesară. Se foloseşte notaţia v  .
t

Acceleraţia este variaţia vitezei punctului material într-un interval de timp t

(variaţia poate fi negativă descrescătoare sau pozitivă în cazul în care punctul
material suferă o creştere în viteză).

Notaţie: a (vector)

 v vt  t   vt 
Formulă: a  
t t

m
Unitate de măsură: a   1 2
  SI s

În probleme acceleraţia este mereu constantă indiferent de lungimea intervalului de

timp t .

9
I.1.1. Mişcarea lineară dreaptă
a) Mişcarea dreaptă rectilinie uniformă

v =constantă

s  x  v  t (drumul parcurs)

Fig.I.2. Grafic viteză – timp

Fig. I.3. Grafic drumului parcurs

s
tg  v
t

b) Mişcarea rectilinie dreaptă neuniformă

a =constantă
1
s  x  v0 t  at 2 - drumul parcurs
2

v0 – viteză iniţială

t – interval de timp

v  v0  at - viteză finală

10
 Fig. I.4. Grafic viteză – timp

Fig. I.5. Grafic acceleraţie – timp

Fig. I.6. Grafic drum parcurs – timp

11
II. Termodinamică
Termodinamica este ştiinţa care studiază starea termică a corpurilor şi modificarea
acesteia. Temodinamica clasică determină in mod empiric caracteristicile
macroscopice a unui sistem. Cantităţile macroscopice a unui material sunt
determinate de structura microscopica a acestuia, mişcarea dezordonată a
particulelor şi interacţiunea acestora.

II.1. Noţiuni de bază a termodinamicii

Cea mai mică divizie a unui material care conservă proprietăţile chimice ale acestuia
se numeşte moleculă. Descompunerea moleculelor rezultă în atomi care pot fi
produse din aceştia prin metode chimice.

Legea lui Avogadro: gaze cu acelaşi volum, aflate la aceeaşi presiune cu aceeaşi
temperatura conţin acelaşi număr de molecule indiferent de natura acestora.

Cantitatea de substanţă este măsurată în mol-I, un mol este masa molară a unui
sistem care conţine un număr de particule elementare (atomi sau molecule) egală cu
numărul atomilor din 0.12kg 12C. Acest număr este aproximativ 6.023 x 1026

Notaţie: v

Unitate de măsură:  SI  1mol

Observaţie: numărul corespunzător acestui număr de molecule este numărul lui

Avogadro NA=6.023·1026 molecule/kmol sau NA=6,023·1023 molecule/mol.

Masa unei cantităţi molare de un mol este numită masa molară.

Notaţie: 
kg
Unitate de măsură:  SI  1
mol
Formulă:  A  m A N A

Masa moleculară relativă a unei molecule dintr-o substanţă este numărul care arată
de câte ori masa acesteia este mai mare ca 1/12 masa a unui atom 12C

Notaţie:  r

47
 mA
Formulă: rA  m A – masa moleculei
mC

mC– masa 12C

Unitate de măsură:  r SI  1 (adimensional)

Masa unitară este egală 1/12 din masa unei atom 12C.

Notaţie: u

mc
Formulă: u   1,66  10 27 kg
12

Unitate de măsură: uSI  1kg

Observaţie: masa unui atom 12C este egală cu 12u.

Volumul molar este volumul unui kmol de gaz oarecare

Notaţie: V

Formulă: V 0  22,41m 3 V 0 – volumul molar a gazului ideal

Unitate de măsură: V  
SI
 1m 3

Un sistem macroscopic este un sistem termodinamic care conţine particule

elementare de un număr multiplu a numărului Avogardo. Parametrii termodinamici
sunt cantităţi fizice care descriu în mod direct sistemul termodinamic şi sunt
măsurabili (ex. temperatura, presiunea, volumul…). Starea unui sistem definit de
aceşti parametrii se numeşte stare termodinamică.

Sistemul termodinamic se află în echilibru dacă parametrii care îl caracterizează nu

se modifică în timp. Dacă există o modificare a acestor parametrii atunci vorbim
despre un proces termodinamic. Gradele de libertate sunt parametri independenţi
care definesc poziţia moleculei : coordonatele x, y, z sau parametrii de viteză
pătratica din expresia energiei vx, vy, vz.

Notaţie: f sau i

Observaţii:

 molecula cu un atom f=3

 molecula cu doi atomi f=5
 molecula cu trei atomi f=6

48
Două sisteme termodinamice aflate în echilibru sunt în contact termic dacă există
posibilitatea conducţiei termice sau transferului de energie prin radiaţie. Relaţia
termică nu trebuie să fie neapărat de natură mecanică.

II.2. Principiul 0 al termodinamici

Principiul 0 al termodinamicii defineşte temperatura ca fiind cantitatea care
defineşte echilibrul termic: există un parametru care caracterizează echilibrul termic
numit temperatură. Condiţia echilibrului termic constă într-o temperatură constantă
în întregul sistem. Temperatura totodată arată direcţia schimbului de căldură
(formulat în al doilea principiu al termodinamici).

Temperatura este măsurată cu un termometru. Principiul de funcţionare al

termometrului se bazează pe modificarea liniară a unei cantităţi fizice dependentă de
temperatură. Pe lângă aceasta este necesară şi definirea unei scale de temperatură.

Termometrele clasice funcţionează pe principiul dilatării termice. La încălzire se

dilată iar la răcire se contractă.

Notaţie: l – modificarea lungimii

V – modificarea volumului

Formulă: l  l T l  l0 1  T 

V  V0 T V  V0 1   T 

l0 – lungimea iniţială

V0 – volumul iniţial

T – diferenţa de temperatură

 – coeficient de dilatare termică lineară

 – coeficient de dilatare termică volumică

 
SI 1
K
Unitate de măsură:
 
SI 1
K

Observaţie: din dilatarea lichidului din termometru se poate determina temperatura.

49
IV. Optica
Optica studiază fenomenele legate de lumină şi legile de propagare a acesteia.
Considerând metodele pentru analizarea luminii, optica se împarte în trei părţi:
optica geometrică, optica ondulatorie şi optica fotonică.

Optica geometrică studiază fenomenele luminii într-un mediu de mărimi mult mai
mari decât lungimea de undă a luminii. Pentru descrierea fenomenelor luminii în
acest domeniu se introduce noţiunea razei de lumină cu ajutorul căreia se determină
relaţii geometrice fără a se considera natura luminii.

Domeniul opticii ondulatorii constă în propagarea luminii prin fante şi interacţiunea

acesteia cu obstacole mici. Optica ondulatorie studiază fenomenele luminii în spaţii
de mărime aproximativ egală cu mărimea lungimii de undă. Fenomenele
caracteristice în acest caz sunt difracţia, interferentă şi polarizarea luminii. În acest
caz este necesară considerarea naturii luminii. Optica fotonică studiază interacţiunea
luminii cu materia la nivel atomic şi subatomic. Ordinul de mărime al acestor sisteme
este mult mai mic decât lungimea de undă. Înţelegerea fenomenelor se bazează pe
natura corpusculară a luminii.

IV.1. Optica geometrică

IV.1.1. Principiile opticii geometrice

Sursele de lumină sunt considerate corpurile care radiază lumina. Surse primare de
lumină sunt corpuri care emit ei însuşi radiaţia electromagnetică, surse de lumină
secundare sunt acele de pe suprafaţa cărora lumina este reflectată. În cazul în care
mărimea unei surse de lumină este mică aceasta este considerată punctiformă. Sursei
de lumină punctiforme nu îi sunt atribuite mărimi geometrice. În concordanţa cu
optica geometrică fiecare punct al sursei de lumină emite radiaţie în fiecare direcţie
care se propagă de a lungul unei linii geometrice. Aceste drepte sunt numite raze de
lumină. Un fascicul de lumină este alcătuit din mai multe raze de lumină.
Considerând direcţia razelor de lumină a unui fascicule, acesta poate fi paralel
(Fig.lV.), divergent (Fig.lV.2) sau convergent (Fig.lV.3).

105
 Fig.IV.1.: Fascicule paralele

Fig.IV.2.: Fascicule divergente

Fig.IV.3.: Fascicule convergente

IV.1.2. Propagarea luminii (legile de bază ale opticii

geometrice)
a) Conform legii propagării rectilinii a luminii, lumina se propagă în medii omogene
în linie dreaptă.

Viteza propagării luminii este numită: viteza luminii.

Notaţie: c
m m
Formula: c  2,99  108  3  108
s s

106
 m
Unitate de măsură: c SI  1
s

Observaţii: viteza luminii este dependentă de mediul propagării; valoarea de mai sus
caracterizează viteza propagării luminii în vid.

Umbra este considerată suprafaţa geometrică care nu este iluminată în mod direct de
sursa de lumină, în schimb suprafeţele înconjurătoare sunt iluminate. Formarea
umbrelor se explică uşor prin legea propagării rectilinii a luminii (Fig.lV.4.).
Deoarece lumina se propagă de a lungul unei drepte, există o suprafaţa în spatele
obiectului netransparent unde raza de lumină nu ajunge.

Fig.IV.4.: Formarea umbrei

b) Din cauza faptului că razele de lumină nu interacţionează între ele, acestea se

propagă independent una faţa de cealaltă; nici intersectarea acestora nu influenţează
propagarea lor.

c) Conform legii reversibilităţii drumului razelor de lumină, lumina se propagă din

punctul A în puntul B la fel ca din punctul B în punctul A.

IV.1.3. Reflexia luminii

Atunci când o rază de lumină ajunge la suprafaţa de separare dintre doua medii
omogene, transparente şi izotrope o parte din lumină se întoarce în mediul din care a
provenit, fenomen numit reflexie, iar o parte pătrunde în mediul al doilea, fenomen
numit refracţie. Dacă fascicolul de lumină reflectat îşi păstrează natura paralelă,
reflexia este seculară, în caz contrar reflexia este difuză. Instrumentul optic pe
suprafaţa căreia se produce reflexia seculară este numită oglindă plană. Dacă
suprafaţa împrăştie lumina se numeşte suprafaţă mată.

107
Considerând fig.IV.5 legile reflexiei sunt următoarele:

1. Raza incidentă, normală în punctul de incidentă şi raza reflectată se află în acelaşi

plan, numit plan de incidenţă.

2. Unghiul de incidenţă este egală cu unghiul de reflexie.

Formulă: i'= i unde i' unghiul de reflexie şi i este unghiul de incidentă

Observaţii:

 raze de lumină incidente paralele se reflectă paralel

 raze de lumină incidente perpendicular se reflectă în ele însuşi.

Fig.IV.5.: Legile reflexiei

IV.1.4. Refracţia luminii

Atunci când o rază de lumină ajunge la suprafaţa de separare dintre doua medii
omogene, transparente şi izotrope, o parte din lumină se întoarce în mediul din care
a provenit, o parte pătrunde în mediul al doilea schimbându-şi direcţia, fenomenul
de refracţie a luminii.

Considerând fig.IV.6. se pot determina legile refracţie.

1. Raza incidentă, normală în punctul de incidenţă şi raza refractată se află în acelaşi

plan, numit plan de incidenţă.

2. O rază de lumină incident perpendiculară nu îşi schimbă direcţia de propagare.

3. Legea lui Snellius-Descartes descrie relaţia între unghiul de incidenţă şi unghiul de

refracţie.

Formulă: n1 sin i1 = n2 sin i2

sau

108
 sin i1 n2
  n21 n1 n2 – indice de refracţie pentru nodurile 1 şi 2
sin i2 n1

n21 – indice de refracţie negativ

i1 – unghiul de incidenţă (i)

i2 – unghiul de refracţie (r)

Fig.IV.6.: Legile refracţiei

Indicele de refracţie relativ este raportul vitezelor luminii în cele două medii.

Notaţie: n21 n21 – este indicele de refracţie relativ a mediului 2. Faţă de mediul 1.

n2 c1
Formulă: n21   c1, c2 – vitezele luminii în mediile 1. şi 2.
n1 c 2

Unitate de măsură: n21 SI  1 (adimensional)

Indicele de refracţie absolut se referă la indicele de refracţie al unui mediu în

comparaţie cu indicele de refracţie a vidului.

Notaţie: n1 = n10 n0 = 1 – indicele de refracţie a vidului

n1 c 0
Formulă: n1   c0 – viteza luminii în vid
n0 c1

Unitate de măsură: n1 SI  1 (adimensional)

IV.1.5. Formarea imaginii

Pentru formarea imaginii unui obiect se folosesc diverse instrumente optice.

109