CUPRINS

INTRODUCERE...................................................................................................................... 4
PARTEA GENERALĂ.............................................................................................................6
CAPITOLUL 1.........................................................................................................................7
OREIONUL - GENERALITĂŢI...................................................................................................7
1.1. Etiologie......................................................................................................................7
1.2. Epidemiologie..............................................................................................................8
1.3. Patogenie....................................................................................................................9
1.4. Anatomie patologică...................................................................................................9
1.5. Manifestări clinice.....................................................................................................10
1.6. Diagnostic.................................................................................................................14
1.7. Prognostic.................................................................................................................16
1.8. Tratament.................................................................................................................16
1.9. Profilaxie...................................................................................................................18
CAPITOLUL 2....................................................................................................................... 19
PARTICULARITĂŢILE CARACTERISTICE ALE PROCESULUI EPIDEMIC ŞI REZISTENŢEI
POSTVACCINALE ÎN OREION...............................................................................................19
2.1. Generalităţi...............................................................................................................19
2.2. Caracteristica procesului epidemic în oreion în diferite condiţii epidemiologice......21
2.3. Aspecte de vaccinare şi seroprevalenţă....................................................................30
2.4. Supravegherea epidemiologică a infecţiei urliene....................................................36
PARTEA SPECIALĂ.............................................................................................................40
CAPITOLUL 3....................................................................................................................... 41
STUDIU RETROSPECTIV PRIVIND CAZURILE DE PAROTIDITĂ EPIDEMICĂ LA NIVELUL
JUDEŢULUI SATU MARE ÎN PERIOADA 2007-2010..............................................................41
3.1. Motivaţia..................................................................................................................41
3.2. Material şi metodă....................................................................................................42
3.3. Rezultate şi discuţii....................................................................................................43
3.4. Prezentări cazuri.......................................................................................................47
Cazul 1. Demersul de îngrijire pentru bolnavul F.F.......................................................47
Cazul 2. Demersul de îngrijire pentru bolnavul C.V......................................................55
Cazul 3. Demersul de îngrijire pentru bolnava P.M......................................................63
3.5. Concluzii la partea specială.......................................................................................70
CONCLUZII GENERALE........................................................................................................ 71
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................73

3
 INTRODUCERE

Oreionul face parte din grupul infecţiilor imunodirijabile şi măsura de

bază în combaterea infecţiei date este în primul rând vaccinarea, mai ales la
vârstă fragedă.
Practica mondială a demonstrat că vaccinarea este cea mai sigură,
efectivă şi economică măsură de prevenţie a maladiilor infecţioase de etiologie
virală, inclusiv oreionul, care permite eficient de controlat incidenţa, contribuie
la diminuarea morbidităţii, a formelor clinice grave, a complicaţiilor şi
deceselor.
Implementarea vaccinărilor antiurliene la finele anilor ’60 ai secolului
trecut a dus la scăderea esenţială a incidenţei oreionului în diferite state. Ţările
care au aplicat programul de imunizare cu o doză de vaccin şi au asigurat un
nivel înalt şi stabil al acoperirii vaccinale au raportat micşorarea morbidităţii cu
88% comparativ cu perioada de până la vaccinări. Ţările care au implementat
schema de vaccinare cu două doze de vaccin şi au asigurat un nivel înalt şi
stabil al acoperirii vaccinale au reuşit să micşoreze incidenţa oreionului cu 97%,
iar câteva ţări au atins nivelul de eliminare a cazurilor indigene de boală – <1
caz la 100 000 populaţie.
În anul 1991 Biroul Regional European al OMS a pus scopul eliminării
oreionului către anul 2000, în 1993 acest scop fiind definit astfel: „incidenţa
anuală a morbidităţii prin oreion să fie <1 caz la 100 000 populaţie în ţară”.
Un argument solid şi de durată în favoarea posibilităţii reale de eliminare
a cazurilor indigene de oreion serveşte exemplul Finlandei – ţară în care, în anul
1996, oreionul a fost eliminat peste 14 ani de realizare a programului de
imunizare cu două doze de vaccin ROR. Finlanda este prima ţară înregistrată
oficial ca teritoriu liber de cazuri indigene de boală, care îşi menţine până în
4
prezent statutul dat, înregistrând în unii ani aparte (a.a.1997-1999) doar cazuri
unice importate de boală, dar care nu capătă răspândire pe fonul păturii
vaccinale înalte.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii presupune posibilitatea eliminării
oreionului în perspectivă mai îndelungată în ţările care aplică programul de
vaccinare cu două doze de vaccin antiurlian şi care vor atinge şi menţine un
nivel înalt al acoperirii vaccinale. Strategia de eliminare a oreionului include:
- atingerea nivelului înalt de acoperire vaccinală >90% cu o doză de
vaccin la vârsta de 12-18 luni;
- introducerea dozei a doua;
- realizarea campaniilor de imunizare a contingentelor susceptibile.

5
PARTEA GENERALĂ

6
 CAPITOLUL 1
OREIONUL - GENERALITĂŢI

Oreionul este o afecţiune virală acută. Parotidita şi orhita au fost descrise

de Hipocrat în secolul 5 î.e.n.. În 1934, Johnson şi Goodpasture au arătat că
oreionul poate fi transmis de la pacienţii infectaţi la maimuţele rhesus şi au
demonstrat că oreionul a fost cauzat de un agent filtrabil prezent în salivă. S-a
demonstrat ulterior că acest agent este un virus. Oreionul a cauzat frecvent
epidemii în rândurile personalului militar înainte de apariţia vaccinurilor şi a
fost una din cele mai răspândite cauze de meningită aseptică şi surditate
sensorineurală la copii. În timpul Primului Război Mondial, numai gripa şi
gonoreea erau cele mai frecvente cazuri de spitalizare în rândul soldaţilor. În
2006, o epidemie de oreion apărută în mai multe state a cauzat peste 6.000 de
cazuri raportate.

1.1. Etiologie
Virusul urlian face parte din familia Paramyxoviridae, genul
Paramyxovirus. ARN-ul viral este inclus într-o nucleocapsidă acoperită de un
strat de glicoproteine, care au funcţii de hemaglutinină, neuraminidază şi
fuziune celulară.
Virusul are două antigene (S şi V), care fixează complementul.
Rezistă la temperatura camerei mai multe zile, dar îşi pierde
infecţiozitatea după 3-4 ore. Poate fi conservat luni şi chiar ani la - 20 0 C. Este
inactivat de căldură, de razele ultraviolete şi de concentraţiile slabe de formol
sau fenol.

7
 Virusul poate fi izolat din salivă, în diferite stadii ale infecţiei, cu 6 zile
înainte de debut şi 9 zile după aceea. A fost izolat şi din sânge, din laptele de
femeie şi din urină.
Virusul cultivă pe numeroase tipuri de linii celulare. Efectul citopatogen
se exprimă prin rotunjirea şi fuzionarea celulelor în sinciţii gigante,
multinucleate, precum şi prin prezenţa de incluziuni intracitoplasmatice.(9)

1.2. Epidemiologie
Sursa de infecţie: omul bolnav cu forme tipice sau atipice şi persoanele
cu infecţii inaparente. Bolnavul este contagios cu 2-6 zile înainte de debutul
bolii, până la a 12-a, a 14-a zi de boală. Dată fiind posibilitatea existenţei şi a
altor localizări, perioada de contagiozitate este apreciată la 21 de zile de la
debutul bolii.
Indicele de contagiozitate: 40%.
Transmiterea se face direct prin picături de salivă, după contact prelungit
şi intim; este posibilă şi transmiterea indirectă prin obiecte contaminate cu
salivă sau prin terţă persoană.
Receptivitatea este generală, maximum de receptivitate la preşcolari,
şcolari, adolescenţi şi adulţii tineri. Boala este rară la sugari şi la persoanele
adulte după vârsta de 40 de ani.
Imunitatea postinfecţioasă: durabilă, rare recidive.
Manifestările procesului epidemiologic: sporadice sau endemice; focarele
epidemice sunt întâlnite îndeosebi în colectivităţi închise de preşcolari, şcolari
sau de tinerii adulţi (şcoli, internate). Boala afectează mai frecvent, sexul
masculin. Se întâlneşte tot timpul anului, cu o frecvenţă uneori mai mare în
sezonul rece.(9)

1.3. Patogenie
8
 Virusul urlian se replică la nivelul mucoasei rinofaringiene şi în
ganglionii limfatici regionali, apoi trece în sânge (viremia primară) şi
diseminează în numeroase organe, incluzând epiteliul glandular, sistemul nervos
central, ovarele, urechea internă ş.a. Virusul poate fi izolat din salivă, sânge,
LCR, urină, secreţia lactată, ceea ce atestă caracterul de infecţie generală.
În SNC, virusul poate pătrunde la nivelul plexurilor coroide sau de-a
lungul căilor nervoase. Orhita urliană se produce prin invazia directă a
testicolului.
Răspunsul imun la infecţie constă în apariţia de IgM, IgA şi IgG. Apariţia
de IgA secretorii coincide cu încetarea eliminării prin salivă. In LCR a fost
dovedită producţia locală de imunoglobuline, precum şi de interferon-gamma.

1.4. Anatomie patologică

La nivelul glandelor salivare si pancreasului se evidenţiază edem si

infiltraţii cu limfocite. La nivelul testiculului, inflamatia celulelor germinale,
infiltratie si edem în tesutul interstitial, ceea ce poate produce, prin
compresiunea celulelor tubilor seminiferi, o necroza a acestora.
În sistemul nervos se constata infiltraţii celulare, predominant
perivascular si un proces de demielinizare.
9
 În meningita urliana modificarile sunt asemanatoare cu cele din oricare
meningita virala.(2)

1.5. Manifestări clinice

Parotidita urliană
Perioada de incubaţie durează între 9-25 de zile, media fiind de 14 zile.
Debutul este brusc, cu febră, frison, cefalee, mialgii, disfagie sau dureri în loja
parotidiană şi trismus sau cu sindrom meningian.

Perioada de stare
- În majoritatea cazurilor, după 24-36 de ore apare tumefierea dureroasă a
glandei parotide, cu ştergerea şanţului retromaxilar. Iniţial, tumefierea este
unilaterală, dar de foarte multe ori se bilateralizează după 2-3 zile, dând capului
aspectul de pară sau de lună plină.
Regiunea tumefiată are coloraţie normală, este elastică şi dureroasă la
palpare. Durerea poate iradia în ureche sau la baza gâtului, producând trismus
reflex cu jenă în masticaţie şi vorbire.
Articulaţia temporo-maxilară, vârful mastoidei şi gonionul sunt dureroase
la palpare.

10
 Enantemul constă din angină eritematoasă, congestie şi edem la nivelul
orificiului canalului Stenon, cu secreţie salivară redusă. Limba este saburală.
Sunt întâlnite adenopatia submaxilară şi pre-auriculară.

Concomitent se pot inflama şi glandele submaxilare formând un relief de

3-4 cm diametru, submandibular şi paramedian, precum şi glandele sublinguale,
care apar ca nişte boabe de fasole, de o parte şi alta a frenului lingual.
Fenomenele generale sunt moderate. Febra nu depăşeşte 390 C şi durează
2-6 zile, ca şi cefaleea şi astenia.
Ascensiunile termice însoţesc noi localizări ale infecţiei urliene.
Inflamaţia gladelor salivare retrocedează treptat în 7-14 zile. La copii,
evoluţia este mai uşoară decât la adulţi.(9, 28)
Meningita urliană
Este una dintre cele mai frecvente meningite cu lichid clar ale copilăriei.
Poate apare ca boală primară, (20% din cazuri), dar mai frecvent apare în a 4-7-
a zi de parotidită. Se manifestă cu febră, cefalee, vărsături, fotofobie şi semne
de iritaţie meningeană.
LCR este clar, hipertensiv. Pleiocitoza variază între 300-800 celule/mm 3,
dar în unele cazuri poate ajunge chiar până la 2000 de elemente. Caracteristică

11
este limfocitoza, dar o parte dintre bolnavi prezintă iniţial procente variabile de
polimorfonucleare punând probleme de diagnostic diferenţial.
Albuminorahia este moderat crescută. Unele cazuri pot evolua cu
hipoglicorahie, alt motiv de confuzie cu o meningită bacteriană.
Evoluţia este favorabilă, în cursul unei săptămâni.(2, 9, 28)
Encefalita urliană
Survine mai rar (1:600.000 de cazuri). Poate apare precoce (prin
agresiune virală directă) sau tardiv (prin demielinizare post infecţioasă).
Se manifestă prin: febră (39-400C) tulburări psihice, delir, convulsii,
comă, paralizii de nervi cranieni sau perifericii. Anomalii electroencefalografice
se întâlnesc şi în absenţa tabloului clinic de encefalită.
Sechele pot fi: de tip retard psihomotor, convulsii, modificări de EEG,
surditate tranzitorie sau permanentă.
Mortalitatea este de 1- 2 %.
Mielita transversă, poliradiculonevrita, paralizia facială, ataxia
cerebeloasă, sindromul polio-like sunt semnalate într-un număr redus de
cazuri. (2, 7, 9, 28)
Orhita urliană
Incidenţa variază între 20-30% din cazuri afectând, de regulă, adolescenţii
şi adulţii tineri. Orhita poate preceda parotidita, poate surveni în cursul acesteia
sau în convalescenţă.
Boala începe brusc cu febră mare, frison, cefalee, vărsături. Simptomele
generale cedează în intensitate în 1-2 zile, când apar simptome locale: durere
vie testiculară, tumefiere, congestie şi căldură locală. Testicolul este dublat sau
triplat în volum. Regresiunea fenomenelor locale este totală în 8-10 zile şi cel
mai frecvent fără sechele.
Atrofia testiculară, rară, nu duce la sterilitate decât dacă este bilaterală.
Pancreatita urliană survine între a 4 şi a10-a zi de boală. Are debut
brusc prin durere epigastrică mediană iradiind trasfixiant în spate şi lateral (în
12
bară), se însoţeşte de anorexie, vărsături, diaree, rareori colaps. Evoluează în 2-
8 zile spre vindecare. Mult mai frecventă este afectarea pancreatică infraclinică,
cu perturbarea glicemiei, hiperamilazemie, amilazurie.
Ovarita urliană -este întâlnită rar şi este mai greu de diagnosticat. Se
manifestă prin durere în hipogastru; uneori se palpează ovarul mărit şi dureros.
Alte localizări rare: tiroidita, mastita, bartolinita, dacrioadenita.
Complicaţiile infecţiei urliene - sunt de fapt localizări viscerale foarte
rare ale infecţiei urliene; unii autori includ în complicaţii şi localizările
extrasalivare, anterior menţionate.
1. Miocardita urliană este o complicaţie rară. (studii electrocardiografice
au evidenţiat apariţia miocarditei până la 15% din cazuri).
2. Pericardita urliană este foarte rară.
3. Surditatea, uni- sau bilaterală, este o complicaţie foarte rară, fie
temporară - cu o durată de 2-3 săptămâni, fie definitivă.
4. Artrita sau reumatismul urlian este o poliartrită migratoare care
prinde articulaţiile mari şi mici şi se vindecă spontan.
5. Alte complicaţii: diabetul zaharat (infecţia urliană pancreatică ar
determina exprimarea unei predispoziţii genetice), edemul laringian, pneumonia
interstiţială, sindromul pseudo-apendicular, hepatita cu sau fără icter, anemia
hemolitică, purpura trombocitopenică. La gravide, în primul trimestru de
sarcină, infecţia urliană poate produce avort.
Infecţia congenitală a fost asociată în unele studii cu apariţia
fibroelastozei endocardice la copil. (2, 7, 9, 28)

1.6. Diagnostic
 Date epidemiologice: contact cu cazuri de infecţie urliană (adeseori
trece neobservat dat fiind numărul mare de forme subclinice), absenţa
bolii în antecedente.
13
  Date clinice - în determinarea parotidiană clasică diagnosticul este
uşor, dar este dificil când atingerea parotidiană este unilaterală şi
discretă, şi mai ales când lipseşte afectarea glandelor salivare.
 Date de laborator
Nespecifice: hemoleucograma este de obicei normală, dar se poate nota
leucopenie, limfocitoză sau leucocitoză în cazul determinărilor extrasalivare.
Diagnosticul etiologic este rareori necesar, datele epidemiologice şi
clinice fiind suficiente. Stabilirea etiologiei este necesară când se suspectează
encefalita urliană primară, în determinările extrasalivare fără parotidită sau când
parotidita este extrem de severă sau prelungită. (7, 9)
1. Izolarea virusului urlian (din exudat faringian, LCR sau din urină, în
primele 3 zile de la debut). În culturi celulare se urmăreşte apariţia efectului
citopatogen şi fenomenul de hemadsorbţie.
2. Examene serologice: determinarea IgM în serul acut, în primele 5 zile
de la debut (rezultate în 2-3 ore); o a doua probă de ser, la 7-14 zile după prima,
este necesară.
I.d.r cu antigen urlian inactivat este pozitivă la persoanele cu infecţie
urliană în antecedente. Reacţia negativă arată receptivitatea la infecţia urliană.
Teste complementare
a) examenul salivei - în primele patru zile de la debut, saliva are o
citologie particulară: numeroase leucocite, histiocite şi macrofage, celule
epiteliale alterate.
b) dozarea amilazemiei şi amilazuriei - enzimele cresc precoce, din a 2-3-
a zi de boală, arătând o atingere salivară precoce; persistenţa sau reapariţia lor
indică pancreatită.
Diagnosticul diferenţial al parotiditei urliene se face cu alte suferinţe
parotidiene de variate etilogii:

14
 - parotidite acute virale determinate de virusul paragripal 3, Coxsackie,
ECHO, virusul coriomeningitei limfocitare, virusul citomegalic şi gripal tip A,
virusul herpes simplex tip 1 (tumefacţie parotidiană de tip oreion);
- parotidita cronică din infecţia cu HIV;
- parotidita granulomatoasă determinată fie de M tuberculosis, fie de
micobacterii atipice;
- parotidita septică: survine pe organisme tarate, după infecţii buco-
faringiene, boli generale severe sau după operaţii pe tubul digestiv. De regulă,
unilaterală, parotidita septică este de consistenţă mai dură, foarte dureroasă şi cu
tendinţă la supuraţie. În orificiul Stenon apare puroi la comprimarea parotidei.
Se însoţeşte de leucocitoză şi neutrofilie.
- parotidita recidivantă: se datorează unor dopuri fibrinoase de salivă sau
calculozei canaliculare;
- parotiditele toxice evoluează subacut, fără febră;
- sindromul Mikulicz este o hipertrofie cronică bilaterală a glandelor
salivare şi lacrimale;
- emfizemul parotidian profesional (suflători, sticlari);
- tumori parotidiene;
- parotidite alergice;
- sindromul Heerfordt: parotidita cronică din sarcoidoză, cu pareză de
nerv facial şi simptome oculare (uveită);
- hipertrofia parotidiană la marii mâncători, parotidomegalia
constituţională.
Submaxilita urliană trebuie diferenţiată de adenita şi periadenita din:
difterie, scarlatină, boala ghiarelor de pisică, mononucleoza infecţioasă,
tularemie, leucemii, angine, abcese dentare, furunculul conductului auditiv
extern.
Infecţia urliană a glandelor sublinguale trebuie diferenţiată de angina
planşeului gurii.
15
 Orhita urliană se va diferenţia de orhitele cu altă etiologie: tuberculoasă,
bruceloasă, gonococică, virus Coxsackie.
Pancreatita urliană trebuie diferenţiată de ulcerul perforat, apendicita
acută, pancreatita acută hemoragică, colica hepatică.
Meningita urliană aduce în discuţie meningitele cu LCR clar, de natură
virală sau bacteriană. (2, 7, 9)

1.7. Prognostic
Este favorabil în aproape toate cazurile.
Decesele sunt foarte rare (0,3%), determinate de obicei de encefalita.
Surditatea, consecutivii nevritei acustice, apare excepţional. (9)

1.8. Tratament
Formele comune pot fi tratate la domiciliu. Se spitalizează formele severe
sau cele complicate.
Se recomandă: repausul la pat, timp de 10-14 zile, pentru evitarea
apariţiei determinărilor în alte organe.
Regimul alimentar este constituit din: alimente lichide şi semilichide,
pentru a evita accentuarea durerii prin masticaţia unor alimente dure. De
asemenea, având în vedere suferinţa globală a glandelor salivare şi deseori a
pancreasului, regimul alimentar nu trebuie să conţină multe dulciuri şi nici
multe grăsimi, fiind constituit mai ales din lapte, soteuri, piureuri de legume,
brânză de vaci, supe slabe, carne slabă.
Igiena cavităţii bucale se realizează prin gargară cu infuzie de muşeţel.
Tratament simptomatic - Durerea şi hiperpirexia se combat cu antialgice,
antipiretice (ac. acetilsalicilic, acetaminofen).
Aplicarea de căldură umedă pe regiunea parotidiană tumefiată poate
ameliora durerea.

16
 Pancreatita urliană se tratează cu comprese calde pe abdomen, medicaţie
antiemetică şi antialgică.
Meningita urliană necesită sedative, antialgice, antiinflamatorii
nesteroidice, iar în formele severe, cortizon.
Orhita urliană - imobilizare la pat; suspensor, comprese reci locale.
Antiinflamatoriile nesteroidice sau corticosteroizii (1-2 mg/kg de prednison/24
ore, timp de 3-4 zile) influenţează pozitiv evoluţia bolii.
În complicaţiile nervoase (meningoencefalită, mielită, nevrită) este
indicat cortizonul. (9, 10)
Lupta în focar
Se impune o supraveghere activă a focarului de colectivitate timp de 21
de zile. Raportarea numerică a cazurilor confirmate se face lunar.
Măsuri privind bolnavii: depistare precoce, izolare la domiciliu, în
secţiile de boli infecţioase, pe o durată de 10-14 zile de la debutul bolii, pentru
copii şI până la dispariţia fenomenelor clinice în cazul adulţilor; raportarea
focarelor epidemice; depistarea şi supravegherea contacţilor din focar pe
perioada maximă de incubaţie.
Triajul clinico-epidemiologic se face zilnic, cu depistarea şi izolarea
precoce a suspecţilor.
În colectivităţi de copii nu sunt admişi noi rezidenţi până la stingerea
focarului epidemic. În focar se practică decontaminarea curentă. Dezinfecţia se
efectuează continuu şi terminal. (19)

1.9. Profilaxie
Se bazează pe măsuri generale, care limitează contactul cu surse de
infecţie cunoscute. Imunoglobulinoprofilaxia nu dă rezultate. Vaccinarea
antiurliană se face cu vaccin urlian viu şi atenuat ce conferă o protecţie de 80-90
% la cei vaccinaţi, făcându-se începând cu vârsta de 12 luni. De obicei, se

17
recomandă, ca vaccinarea, să se facă mai ales copii la pubertate şi adolescenţii,
din colectivităţile expuse. (9)

18
 CAPITOLUL 2
PARTICULARITĂŢILE CARACTERISTICE ALE PROCESULUI
EPIDEMIC ŞI REZISTENŢEI POSTVACCINALE ÎN OREION

2.1. Generalităţi
Oreionul este o maladie infecţioasă acută, determinată de virusul urlian
(Paramyxovirus parotidis) care face parte din familia.
Maladia este răspândită pe întreg globul, la un nivel destul de înalt în
populaţie, imunitatea postinfecţioasă la persoanele neimunizate fiind
determinată în ≈90% cazuri către vârsta de 14-15 ani. Oreionul practic afectează
persoane de toate vârstele, la cele de sex masculin cu o frecvenţă de 1,5-2 ori
mai sporită decât la sexul feminin. Până în prezent este o infecţie cu caracter
ciclic, care se manifestă în formă de izbucniri în grup (preponderent în
colectivităţi şcolare, militare) şi epidemii.(4)
Fiind considerată drept o boală infecţioasă sistemică acută „minoră”,
clinic, oreionul se caracterizează prin afectarea glandelor salivare, precum şi a
altor glande şi ţesuturi: pancreas, sistem nervos, testicule.
Simptomul clasic al infecţiei – inflamarea glandelor parotide, poate fi
unilateral, dar mai des – în aproximativ 60-90% cazuri este bilateral, tabelul 1.
În general, cu evoluţie uşoară, auto-limitată, oreionul poate provoca
forme clinice grave către care se atribuie meningita seroasă, meningoencefalita,
encefalita. Meningita urliană este raportată în 1-15% cazuri, în unele surse chiar
până la 25%, adulţii prezentând un risc mai sporit decât copiii. Encefalita
urliană apare cu o frecvenţă de 0,02 – 0,3% cazuri, letalitatea fiind joasă – 1%,
însă sechelele permanente apar în 25% cazuri.
În 20–30% cazuri de boală la adolescenţi şi până la 50% cazuri la bărbaţi
adulţi apare orhita urliană, în 20% cazuri – bilaterală, cu posibilitatea dezvoltării
19
ulterioare a sterilităţii la o parte de bolnavi. Orhita urliană in anamneză prezintă
risc pentru dezvoltarea cancerului testiculului. Mai rar în cazul îmbolnăvirii de
oreion se înregistrează orhoepididimite (25%) şi ooforite (5%).
Pancreatita acută urliană apare în aproximativ 4% cazuri de boală şi sunt
date care susţin că poate prezenta risc pentru dezvoltarea ulterioară a diabetului.
Literatura de specialitate prezintă date privind avorturile spontane la
femei în primele 12 săptămâni de sarcină (aproximativ 25%) provocate de
virusul urlian, însă alţi autori sunt de părerea că virusul urlian nu influenţează
frecvenţa avorturilor şi naşterea prematură a fătului.
Către manifestările mai rare a bolii se atribuie: miocardita, mastita,
tireoidita, artrita, neurita, purpura trombocitopenică, dereglările renale. (5)
După suportarea bolii pot surveni complicaţii ca: surditate în rezultatul
afectării nervilor cranieni în cazul meningoencefalitelor (5 cazuri la 100 000
pacienţi), atrofie optică, diabet insulino-dependent, tabelul 1.

Tabelul 1 Manifestări mai frecvente ale infecţiei urliene

Manifestări Frecvenţa (%)
Glandulare
Parotidita 60-70
Adenita submandibulară şi/sau sublingvală 10
Epididimo-orhita 25
Ooforita 5
Pancreatita 4
Neurologice
Pleiocitoza asimptomatică 50
Meningita aseptică 1-10
Encefalita 0,02-0,3
Surditate 4
Alte
Dereglări renale 30-60
Simptome cardiace 5-15

Merită atenţie faptul că 1/3 din persoanele afectate suportă forma

asimptomatică a bolii (20-30%) şi nu sunt diagnosticate ca oreion, în legătură cu
20
ce morbiditatea înregistrată nu reflectă situaţia epidemiologică reală. De
exemplu, în Italia înregistrarea oficială a oreionului arată de 3-7 ori mai puţine
cazuri comparativ cu situaţia reală estimată. În Coreea prezenţa formelor
subclinice a fost confirmată prin realizarea investigaţiilor serologice.
Maladia dată face parte din grupul infecţii ale copiilor. În pofida faptului
că sunt afectaţi preponderent copiii, oreionul poate afecta şi persoanele adulte la
care evoluţia bolii este mai severă, iar probabilitatea apariţiei complicaţiilor
grave şi sechelelor neurologice ireversibile este foarte mare. În acest context,
parotidita epidemică atrage după sine nu doar pierderi economice majore
(cheltuieli pentru internarea şi tratamentul bolnavilor, pierderea temporară a
capacităţii de muncă, etc.), dar se caracterizează prin importanţă socială majoră,
cauzând prejudicii majore sănătăţii publice.(18)

2.2. Caracteristica procesului epidemic în oreion în diferite condiţii

epidemiologice
În era prevaccinală oreionul afecta 0,1–1% populaţie, în unele teritorii
până la 6%. Incidenţa anuală a oreionului a variat în diferite regiuni în limitele
100-1000 cazuri la 100 000 populaţie, cu erupţii epidemice fiecare 2-5 ani şi
afectarea preponderent a copiilor, morbiditatea majoră fiind determinată la
vârstele 5-9 ani. În ţările cu clima caldă maladia se înregistra pe tot parcursul
anului, comparativ cu cele cu clima temperată – unde incidenţa majoră era
atestată iarna şi primăvara.
Studiile realizate în Polonia au determinat o incidenţă a bolii destul de
înaltă şi variabilă în anii de până la vaccinare (1990-2003) – 45-570 cazuri la
100 000 populaţie, cu majorări caracteristice a morbidităţii peste 4-5 ani şi
indicele de incidenţă superior în grupele de vârstă 5-9 ani (2133,1 cazuri la
100.000 copii).
Studiul serologic a confirmat încă o dată circulaţia intensă a virusului
sălbatic, seroprevalenţa în populaţie majorându-se de la 24,1% la grupul de
21
vârstă 1-4 ani până la 45,4% - la 5-9 ani, 72,5% - la 10-14 ani şi mai mult de
85% - la 15-30 ani. În România, incidenţa oreionului în anii 1983-1985 a
constituit în medie 242 cazuri la 100.000 populaţie, în anii 1989-2003 –
174,30/0000, cu valori crescute a morbidităţii în perioada rece a anului (lunile
ianuarie - martie şi noiembrie – decembrie). Structura de vârstă a morbidităţii în
această perioadă a repetat legităţile generale a procesului epidemic la nivel
global, cu afectarea în special a copiilor de 5-9 ani. Aceleaşi caracteristici de
bază a morbidităţii prin oreion s-au determinat şi în teritorii aparte ale României
(judeţele Moldovei, Iaşi). Studiul realizat în Rusia a determinat, că în perioada
prevaccinală şi primii 3 ani după implementarea vaccinării incidenţa oreionului
a constituit în medie 412,8 cazuri la 100 000 populaţie, variind în limitele 200-
15000/0000. În Republica Moldova incidenţa oreionului în perioada prevaccinală
a variat în limitele 172-323 cazuri la 100 000 populaţie, în anii 1964-1973
constituind 246,840/0000. Copiii de vârstă 0-4 ani au fost grupul cel mai afectat cu
incidenţa 36,78 cazuri la 1000 copii de vârstă respectivă, pe locul doi fiind
plasaţi copiii de vârstă 5-9 ani cu incidenţa – 31,6 cazuri la 1000 copii.
Danemarca, Suedia, Slovenia, Norvegia, Finlanda au raportat un nivel
înalt al morbidităţii în anii de până la aplicarea vaccinărilor (1977-1979),
respectiv 726, 435, 410, 371 şi 223 cazuri la 100 000 populaţie (tab.2). În
Anglia incidenţa anuală a oreionului în anii 1962-1981 a variat în limitele 160-
10110/0000. În SUA în anul 1967 morbiditatea prin oreion a constituit aproximativ
90 cazuri la 100 000 populaţie. Un studiu sero-epidemiologic realizat în această
ţară în anii ’60 a determinat că nivelul real al morbidităţii a constituit
aproximativ 2000 cazuri la 100 000 populaţie, fiind de 10 ori mai mare decât
datele raportate oficial.
De asemenea şi datele serologice obţinute în Anglia, Olanda, Singapore
ne vorbesc despre o răspândire intensă a infecţiei urliene în perioada
prevaccinală. Studiile serologice realizate în aceste ţări au înregistrat o creştere
spectaculoasă a nivelului de anticorpi urlieni către vârsta de 2-3 ani, la 4-6 ani
22
 – 50% din copii fiind seropozitivi, iar către 14-15 ani – 90% din populaţie
având anticorpi naturali.(4)

Tabelul 2 Incidenţa medie anuală a oreionului raportată în unele state

din Regiunea Europeană a OMS până la şi după introducerea vaccinului
contra oreionului şi în două ţări fără vaccinare antiurliană
Ţara Perioada prevaccinală Perioada postvaccinală
Incidenţa Incidenţa
medie medie %
Anii Anii
anuală anuală reducerii
(100 000) (100 000)
Lista cu două doze
Danemarca 1977-79 726 1993-95 1 >99
Finlanda 1977-79 223 1993-95 <1 >99
Norvegia 1977-79 371 1993-95 11 97
Slovenia 1977-79 410 1993-95 4 >99
Suedia 1977-79 435 1993-95 <1 >99
Lista cu o doză
Armenia 1983-85 280 1993-95 16 94
Croaţia 1983-85 101 1993-95 12 88
Anglia 1983-85 40 1993-95 5 88
Israel 1983-85 102 1993-95 10 90
Lituania 1983-85 141 1993-95 3 98
Fără vaccin antiurlian
Polonia 1983-85 415 1993-95 361 -
România 1983-85 242 1993-95 217 -

Studiul seroprevalenţei la populaţia nevaccinată din Turcia, Italia a

relevat că ponderea persoanelor seropozitive creşte odată cu vârsta, fiind 29,9%
la 1-4 ani, 88,8% la 13-16 ani şi 88,3% - la persoanele >50 ani. Datele din
Republica Moldova din anii ’70 demonstrează că anticorpi protectivi după
suportarea bolii la vârsta de 3-4 ani posedă 67,9% copii, către vârsta de 5-6 ani -
77,8% copii, iar la persoanele >20 ani imunitatea se determină în 98,4% cazuri,
concomitent fiind determinată o diferenţă semnificativă între nivelul de
protecţie specifică a populaţiei din mediul rural şi cel urban. Totodată, datele din
alte ţări (Arabia Saudită, Polonia) atestă o proporţie înaltă a persoanelor adulte
23
care rămân receptive la virusul urlian – până la 50%. Cele din urmă pot reflecta
diferenţele reale în rata de transmitere a virusului, timpul trecut de la ultima
erupţie sau diferenţele de selectare a probelor sau tehnicii de laborator.
Implementarea vaccinărilor la finele anilor ’60 a secolului trecut a
condiţionat scăderea esenţială a incidenţei oreionului în diferite state. Vaccinarea
a condus la schimbări majore în dinamica multianuală a infecţiei: durata ciclului
epidemic s-a majorat până la 8-10 ani şi mai mult. Cu toate că s-a păstrat
sezonalitatea infecţiei în perioada vaccinărilor cu o doză de vaccin, s-a micşorat
amplitudinea variaţiilor sezoniere. Totodată, unii autorii notifică că în această
perioadă sezonalitatea infecţiei este mai puţin pronunţată, cu majorarea
maximală a morbidităţii în luna decembrie. În perioada vaccinărilor cu două
doze de vaccin s-au produs modificări în dinamica anuală a procesului
epidemic, majorarea morbidităţii fiind atestată în lunile martie-mai. În perioada
vaccinărilor informaţia privind structura de vârstă a morbidităţii prin oreion şi
nivelul de afectare a diferitor grupuri de vârstă nu este uniformă. Astfel, sunt
date despre afectarea mai intensă a copiilor de 1-10 ani, 9-14 ani, sau a
grupurilor de vârstă mai mari – 18-29 ani. Se constată că în prezent oreionul nu
mai poate fi socotit o infecţie pediatrică. Totuşi în majoritatea surselor din
literatura de specialitate este subliniat că vaccinarea a condiţionat schimbarea
structurii de vârstă a morbidităţii, altfel spus s-a produs fenomenul de
maturizare a infecţiei, maladia afectând preponderent adolescenţii, tinerii şi
adulţii. Datele de literatură atestă că în anii epidemici sunt afectaţi preponderent
copiii de 10-14 ani şi 15-19 ani, iar în anii interepidemici – respectiv cei mai
mari de 15 ani. Totodată au survenit unele modificări privind frecvenţa apariţiei
erupţiilor şi intensitatea lor: pe fundalul micşorării numărului de focare cu
cazuri multiple a crescut numărul cazurilor unice de boală, sau afectarea
colectivităţilor de învăţământ cu focare mari.(10)
Datele din SUA, Canada vorbesc despre o micşorare a morbidităţii
comparativ cu perioada prevaccinală cu peste 92% şi a mortalităţii cu peste 99%,
24
s-a determinat o micşorare a numărului de spitalizări cu peste 92%. Diverse
surse de literatură atestă că în rezultatul aplicării vaccinărilor a fost redusă
frecvenţa apariţiei formelor clinice grave şi a complicaţiilor după suportarea
bolii, au fost lichidate cazurile de deces. Este subliniat, că în perioada
vaccinărilor tabloul clinic este modificat, fiind înregistrate forme atipice de
boală. Totodată, la persoanele mature mai des se înregistrează forme clinice
grave cu meningite, orhite.
Ţările care au aplicat programul de vaccinare cu o doză de vaccin şi au
asigurat un nivel înalt şi stabil al acoperirii vaccinale au raportat micşorarea
morbidităţii cu >88% (88-98%) comparativ cu perioada de până la vaccinări. În
Armenia, Croaţia, Anglia, Israel, Lituania incidenţa anuală a oreionului a scăzut
de la 40-2800/0000 în anii 1983-1985 la 3-16 cazuri la 100 000 populaţie în anii
1993-1995 (tab.2). În Canada s-a înregistrat o scădere a numărului de cazuri de
boală de la 6858 în anul 1977 până la <100 cazuri anual începând cu anul 1981.
În Rusia morbiditatea s-a micşorat după implementarea unei doze de vaccin până
la indicatorul 88,50/0000 în anii 1984-1996 sau de 4,7 ori şi în unele teritorii de 4-
80 ori mai puţin comparativ cu perioada prevaccinală, în anul 1992 fiind
înregistrat cel mai jos nivel de morbiditate -23,3 cazuri la 100 000 populaţie.
Pe fundalul micşorării incidenţei oreionului în rezultatul vaccinărilor cu o
doză de vaccin, reducerii numărului de complicaţii şi forme clinice grave, totuşi
au fost înregistrate erupţii de oreion, mai ales la copiii din şcoli, colegii şi
universităţi. Erupţii de oreion au fost înregistrate în mai multe ţări: Canada (în
anii 1988-1989), SUA (a.a.1985-1986), Anglia (a.1997), Croaţia (1981-1982),
Ucraina (Lvov -a.a.2000-2002), Rusia (mijlocul anilor ’90), Republica Moldova
(1996-1998). Aceasta a contribuit la apariţia părerilor, că imunizarea nu
influenţează procesul epidemic al oreionului şi nu este în stare să lichideze
erupţiile.

25
 Datele de literatură (30) ne indică, că erupţiile de oreion la etapa actuală
afectează preponderent vârstele 15-30 ani. Cauzele care explică înregistrarea
erupţiilor sunt:
 lipsa vaccinărilor la persoanele afectate care s-au născut în perioada de

până la aplicarea imunizărilor,

 protecţia parţială a populaţiei în legătură cu introducerea recentă a

vaccinărilor planice a copiilor,

 acumularea persoanelor susceptibile în populaţie, care se produce

foarte rapid în cazul când acoperirea vaccinală este joasă,

 eşecul vaccinal.

În acest context putem menţiona, că în ţările care până în prezent nu

aplică vaccinări oreionul rămâne a fi o infecţie epidemică. De exemplu, Kenya
pe fonul lipsei vaccinărilor a înregistrat în anul 2000 o epidemie cu 30.468
cazuri, China în anul 2004 – 226.619 cazuri, România în anul 2004 – 64.427
cazuri.
În ţările care au introdus vaccinarea recent continuă să se înregistreze
erupţii de oreion, dar care afectează grupurile de vârstă nevaccinate. Astfel în
Argentina vaccinul ROR a fost introdus în calendarul de vaccinări la vârsta de 1
an în 1997, iar în anul 1999 a fost înregistrată o erupţie cu 24 028 cazuri. Tot aşa
în Polonia, pe fundalul implementării vaccinării antiurliene cu vaccin combinat
ROR în anul 2003, s-a înregistrat o ascensiune epidemică a morbidităţii cu 135
179 cazuri de boală în anul 2004.
Acoperirea vaccinală joasă menţine procesul epidemic şi favorizează
apariţia erupţiilor periodice de oreion. În Japonia vaccinarea antiurliană este la
alegere şi ca rezultat nivelul acoperirii vaccinale este la un nivel foarte scăzut –
30-40%. Pe acest fundal în anul 2004 Japonia a înregistrat o erupţie cu 84 672
cazuri de oreion raportate. În Londra în anii 1998-1999 s-a înregistrat o erupţie
de oreion într-o comună religioasă unde acoperirea vaccinală a fost la un nivel

26
scăzut (67-86%), în SUA în anii 1985-1986 – au fost afectate cohortele de
adolescenţi născuţi în anii 1967-1977.
Eşecul vaccinal poate fi lămurit prin utilizarea vaccinului ce conţine
tulpina Rubini. La finele anilor ’90 ai secolului trecut în mai multe ţări, care au
asigurat un nivel înalt al acoperirii vaccinale pe parcursul a mai multor ani, s-au
înregistrat erupţii de oreion legate de folosirea vaccinului ce conţinea tulpina
nominalizată. Studiile serologice efectuate în Spania, Portugalia, Elveţia,
Canada, SUA au confirmat eficacitatea joasă a tulpinei date. Este subliniat
faptul că eşecul vaccinal depinde de diferenţa structurii antigenice a tulpinei
circulante şi celei vaccinale. OMS în anul 2001 a recomandat ca vaccinul în
baza tulpinei Rubini să nu fie folosit în cadrul calendarelor naţionale de
imunizări, iar persoanele care au primit acest vaccin să fie vaccinate cu o doză
de vaccin eficace produs din altă tulpină.
Toate cele expuse mai sus au sugerat că o singură doză de vaccin nu este
suficientă pentru preîntâmpinarea erupţiilor şi au demonstrat necesitatea
protejării vârstelor respective prin implementarea revaccinării peste 4-6 ani
după prima vaccinare (până la intrarea în şcoală) pentru combaterea eficientă a
infecţiei date.
Din anul 2001, în legătură cu disponibilitatea mai largă a trivaccinului
combinat contra rujeolei, oreionului, rubeolei (ROR), OMS a recomandat
implementarea acestui vaccin în 2 aplicări, fiind stabilite şi obiective strategice
de morbiditate – sub 1 caz la 100 000 populaţie către anul 2010.
Implementarea programului de vaccinare cu două doze de vaccin a
condiţionat micşorarea morbidităţii cu peste 97% (97–>99%), iar câteva ţări au
atins nivelul de eliminare – sub 1 caz la 100 000 populaţie. Datele din SUA,
Danemarca, Finlanda, Norvegia, Slovenia, Suedia ne relevă că incidenţa
oreionului a scăzut de la 223-726 cazuri la 100 000 populaţie în perioada
prevaccinală la 4-11, 1 şi <1 caz la 100 000 populaţie după aplicarea
vaccinărilor, tabelul 2. În Polonia incidenţa oreionului în anul 2006 a constituit
27
39,60/0000 după implementarea programului de vaccinare cu două doze în anul
2003, comparativ cu 45-5700/0000 în anii 1990-2003.
Succesul programului de vaccinare cu două doze de vaccin în reglarea
procesului epidemic, obţinut iniţial în SUA, a încurajat Finlanda de a
implementa în anul 1982 imunizarea copiilor cu două doze de vaccin ROR la
vârstele de 14-18 luni şi la 6 ani în scopul eliminării cazurilor indigene de
oreion. Totodată, pentru realizarea cu succes a scopului propus au fost selectate
şi vaccinate şi grupurile de adolescenţi şi adulţi tineri. Rezultatul realizării
măsurii respective a dus la eliminarea oreionului în anul 1996, actualmente
Finlanda fiind înregistrată oficial ca teritoriu liber de cazuri indigene de boală.
Programe de eliminare a oreionului în baza aplicării schemei de
imunizare cu două doze de vaccin ROR au fost iniţiate în Suedia în anul 1982,
Elveţia în 1987, Comunitatea Franceză din Belgia în 1989.
În anul 1991 Biroul Regional European al OMS a pus scopul eliminării
oreionului către anul 2000, în 1993 acest scop fiind definit astfel: „incidenţa
anuală a morbidităţii prin oreion să fie <1 caz la 100 000 populaţie în ţară”.
Acest nivel de morbiditate practic a fost atins în Finlanda în anul 1996, în
Suedia în anii 1993-1995, în Islanda şi Norvegia în anii 2000-2004 în baza
realizării programului de imunizare cu două doze de vaccin şi asigurării unui
nivel înalt şi stabil al acoperirii vaccinale.
SUA în 1998 a pus scopul eliminării oreionului la nivel local către anul
2010. Savanţii din Rusia subliniază posibilitatea de a atinge nivelul morbidităţii
prin oreion de 1 caz (sau mai puţin) la 100 000 populaţie către aceeaşi termeni.
De menţionat, că în ultimii ani procesul epidemic al oreionului la nivel
global s-a intensificat, ceea ce a impus necesitatea de a revedea recomandările
privind supravegherea oreionului. În Anglia pe parcursul anilor 2004-2005 au
fost observate în total circa 56 mii cazuri de oreion, preponderent la
contingentele de tineri. Morbiditatea sporită a fost înregistrată şi în alte state
europene – Austria, Croaţia, Spania, Belgia ş.a. În Suedia în anul 2004 cazuri de
28
maladie au fost depistate la diferite contingente de vârstă – de la 5 până la 88
ani, cu cea mai mare incidenţă la 35-44 ani. În SUA în anul 2006 a fost
înregistrată incidenţa sporită prin oreion în 45 state, cu erupţii în colectivităţi
organizate de adolescenţi şi tineri adulţi. La analiza erupţiilor de oreion în Rusia,
autorii au presupus că posibila cauză este că tulpina vaccinală nu produce
rezistenţă la cea circulantă, s-a stabilit eficienţa variată a diferitor tulpini
vaccinale şi schemelor de vaccinare şi se face concluzie că nivelul înalt al
păturii imune nu protejează de la infectare şi apariţia erupţiilor de oreion.
Totodată, unii autori susţin, că anticorpii produşi de tulpina vaccinală pot
neutraliza efectiv virusul sălbatic circulant.
Trebuie menţionat, că procesul epidemic în oreion este influenţat şi de
starea mediului ambiant. A fost demonstrat, că în oraşele mari cu nivelul înalt de
poluare se menţine un nivel înalt al morbidităţii. Este subliniat faptul, că pentru
micşorarea morbidităţii în aceste teritorii este necesar de atins un nivel mai înalt
al acoperirii vaccinale – 99-99,5%.

2.3. Aspecte de vaccinare şi seroprevalenţă

Oreionul se atribuie la grupul infecţiilor imunodirijabile şi măsura de
bază în combaterea infecţiei date este în primul rând vaccinarea, mai ales la
vârstă fragedă. Practica mondială a demonstrat că vaccinarea este cea mai
sigură, efectivă şi economică măsură de prevenţie a maladiilor infecţioase de
etiologie virală, inclusiv oreionul, care permite eficient de controlat incidenţa,
contribuie la diminuarea morbidităţii, a formelor clinice grave, a complicaţiilor
şi deceselor.(9)
Toate vaccinurile utilizate sunt bazate pe tulpini vii atenuate, actualmente
fiind folosite mai multe tulpini vaccinale (11), dintre care 5 tulpini – mai
frecvent:
 tulpina Jeryl-Lynn (genotipul A) – obţinută în SUA, licenţiată în anul
29
 1967 şi recomandată pentru vaccinarea de rutină în anul 1977;
 tulpina Urabe Am9 (genotipul B) – licenţiată iniţial în Japonia în anul
1979 şi ulterior în Belgia, Franţa şi Italia;
 tulpina Leningrad-3 (genotipul D) – obţinută în fosta URSS în anii
’60, aplicată pentru vaccinarea în masă a copiilor în anii ’70 şi în
cadrul programelor de imunizare din anii ’80 a secolului trecut;
 tulpina RIT 4385 (genotipul A) – obţinută în Germania în 1997, este
un derivat al tulpinei Jeryl-Lynn;
 tulpina Leningrad-Zagreb (genotipul D) – obţinută în Croaţia în baza
tulpinei Leningrad-3 (prin atenuare) în anii ’70.
Tulpinile care actualmente se utilizează limitat sunt Hoshino, Torii,
Miyahara, NKM-46, Sofia 6, iar tulpina Rubini cu eficacitatea joasă – 6,3%, nu
este recomandată pentru aplicarea în cadrul programelor naţionale de imunizări.
Vaccinul antiurlian este disponibil în formă de vaccin monovalent,
bivalent (RO) şi trivalent (ROR). Către anul 2002 aproximativ 121 ţări au inclus
vaccinul împotriva oreionului în programe naţionale de imunizări. Actualmente
110 ţări membre ale OMS (57%) efectuează vaccinarea antiurliană sistematică,
inclusiv 89 state (>80%) - după schema de vaccinare cu două doze. În acelaşi
timp 105 state aplică vaccinul combinat contra rujeolei, oreionului şi rubeolei
(ROR). Majoritatea statelor (93%) aplică prima doză de vaccin la vârsta de 12-
15 luni şi doza a doua – la 13-24 luni în 11 ţări, la 3-7 ani – în 64 ţări, la 9-12 ani
– în 14 ţări. OMS şi CDC recomandă aplicarea primei doze de vaccin ROR la
vârsta de 12-18 luni şi dozei a doua – până la intrarea în şcoală la 4-6 ani.
Către anul 2001 mai mult de 500 mln. doze vaccin antiurlian au fost
administrate pe scară globală. Utilizarea extensivă a vaccinurilor în ţările
industrializate a dovedit că ele sunt efective şi inofensive. Reacţii adverse la
vaccinul antiurlian apar rar şi sunt benigne, mai des fiind înregistrată parotidita,
temperatura subfebrilă. Complicaţiile postvaccinale grave se determină rar:

30
convulsii pe fonul temperaturii ridicate a corpului (la copii cu predispoziţie),
reacţie alergică accentuată, foarte rar poate apărea meningita aseptică,
encefalita, orhita. Conform surselor bibliografice frecvenţa meningitelor seroase
asociate cu vaccinul antiurlian depinde de tulpina vaccinală, metoda de obţinere
şi este cel mai redus în cazul tulpinei Jeryl-Lynn. Datele privind rata apariţiei
meningitelor vaccino-asociate diferă mult în diferite ţări şi sunt prezentate în
tabelul 3.

Tabelul 3 Meningite aseptice asociate cu vaccinul antiurlian

Tulpina vaccinală Rata maximă de înregistrare a Rata minimă de înregistrare
meningitelor aseptice a meningitelor aseptice
Jeryl Lynn 1/950.000 0/1.800.000
(Schlipkoter, Germany, 2002) (Patja, Finland, 2000)
N = 1,9 million N = 1,8 million
Rit 4385 0/ 1.500.000
(Schlipkoter, Germany, 2002)
N = 1,5 million
Leningrad-3 1/1.500.000 1/5.500.000
(Popov, Russia, 1997) (Maximova, Russia, 2001)
N ~ 50 million N ~ 100 million
L-Zagreb 1/3.300 1/55.000
(Souza Cuhna, Brazil, 1998) (Martins, Brazil, 2001)
N = 105,000 N = ~ 3,6 million
Urabe 1/400 1/69.000
(Kimura, Japan, 1996) (Maguire, U.K., 1991)
N = 4830 N = ~ 1,65 million

Datele din literatură atestă că la copiii vaccinaţi cu vaccinul ROR, care

prezintă simptomatologia asemănătoare cu oreionul după vaccinare, se constată
deseori alte infecţii virale, ce este important pentru tratament, evaluarea
eficienţei vaccinării şi procesului epidemic al oreionului. Conform unui studiu
efectuat în Rusia în perioada 1993-2002, din 78 copii investigaţi suspectaţi de
complicaţii postvaccinale după vaccinarea contra oreionului doar la 2,6% copii
s-a confirmat reacţia alergică la vaccin, la 28,1% copii fiind determinate IRVA,

31
la 15,4% copii - infecţii intestinale acute, la 29,5% copii - afectări a sistemului
nervos, la 24,4% copii - alte maladii. Totodată sunt şi alte păreri, precum că
vaccinul antiurlian nu provoacă reacţii alergice. Studiul realizat în Finlanda în
anii 1983-1998 a determinat că din 601 persoane investigate cu suspecţie la
complicaţii după vaccinarea ROR doar în 14% cazuri examinate s-a confirmat
etiologia virală a bolii, dintre care cauzate de virusul Epstein-Barr – 7% cazuri,
parainfluenza virus tip 1, 2, sau 3 – 4% cazuri, adenovirus – 3% cazuri, dar nici
un caz nu a fost vaccino-asociat cu vaccinul ROR. În cadrul unei campanii de
vaccinare cu vaccinul în baza tulpinii Leningrad-Zagreb în Brazilia a fost
calculat, că riscul apariţiei meningitei postvaccinale este egal cu 1 caz la 7-20
mii doze de vaccin administrate. La compararea frecvenţei meningitelor
aseptice apărute după suportarea bolii şi după vaccinarea antiurliană în Japonia
au fost obţinute următoarele date: respectiv 1,24% şi 0,05%.
La evaluarea eficienţei vaccinărilor se va ţine cont de faptul că rata de
seroconversie la persoanele vaccinate variază în funcţie de tulpina vaccinală
administrată şi programul de imunizare aplicat, de asemenea că imunogenitatea
vaccinului diferă de eficacitatea protectivă. Cercetările realizate în mai multe
ţări industrializate au demonstrat că o doză de vaccin pe baza tulpinei Jeryl
Lynn induce seroconversia în 80-100% cazuri. Datele din Elveţia vorbesc
despre eficacitatea tulpinii date în limitele a 70%. Evaluarea eficacităţii
vaccinului în baza tulpinii Jeryl Lynn în cadrul erupţiilor înregistrate în SUA a
determinat eficacitatea protectivă a vaccinului în limitele 63-96%. Rata de
seroconversie la tulpina RIT 4385 este evaluată la 96%, studiul realizat în Italia
pe 498 persoane a determinat o seroconversie în 97% cazuri. Rata de
seroconversie la tulpina Leningrad-3 a fost apreciată la 89-98% la copii de 1-7
ani şi eficacitatea protectivă în limitele 92-99% într-un studiu realizat în Rusia.
Aplicată într-o erupţie la finele anilor ’70 în Rusia, tulpina dată a arătat o
eficacitate protectivă de 97% la copii de 1-12 ani. Rata de seroconversie la
tulpina Urabe Am9 este evaluată în limitele 92-100% la copii de 12-20 luni.
32
Studiul comparativ realizat în Anglia între tulpinile Jeryl Lynn şi Urabe Am9
peste 4 ani de la aplicarea unei doze ROR cu aceste 2 tulpini a determinat
seroconversia în respectiv 81% şi 85% cazuri. Un studiu similar în Brazilia a
determinat o rată a seroconversiei de 99,5% pentru tulpina Leningrad-Zagreb,
94,5% – pentru Jeryl Lynn şi 92,0% – pentru Urabe Am9. În Canada peste 5-6
ani de la aplicarea unei doze ROR anticorpii protectivi au fost determinaţi în
93% cazuri pentru tulpina Urabe Am9 şi în 85% cazuri pentru Jeryl Lynn.
Tulpina vaccinală Leningrad-Zagreb a indus seroconversia în 87-100% cazuri şi
a demonstrat o eficacitate vaccinală de 97-100% în cadrul unui studiu realizat în
Croaţia. Rata de seroconversie la tulpina dată în India a fost apreciată ca 12-
92% la vârsta de 15-24 luni.
Studiile serologice pentru evaluarea eficienţei programelor de imunizare
în diferite state au determinat că seroconversia la persoanele vaccinate cu o doză
de vaccin este ≥90%, însă eficacitatea unei doze la termeni îndepărtaţi după
vaccinare, evaluată în cadrul mai multor erupţii, este inferioară şi variază în
limite largi de la 60% la 90%. În Suedia doar 73% copii care au primit o doză de
vaccin la vârsta de 18 luni au fost seropozitivi peste 10,5 ani după vaccinare.
Aprecierea nivelului de protecţie în Spania a evidenţiat 79,3% persoane
seropozitive în populaţia de 2-39 ani, nivelul cel mai jos de protecţie fiind
înregistrat la grupul de vârstă 2-5 ani – 76,7%. În Anglia eficienţa unei doze de
vaccin a fost apreciată la 64%, Israel – 92%, Olanda – 93,2% (89,8-96,6%) la
copii de 3 ani, cu scăderea nivelului de protecţie către vârsta de 7 ani – respectiv
88,9%. Datele din Federaţia Rusă ne indică că 5-50% din copiii vaccinaţi contra
oreionului cu o doză de vaccin din diferite grupuri de vârstă au rămas receptivi
la agentul patogen dat. Studiile din SUA demonstrează că eficacitatea unei doze
de vaccin este în limitele 78-91%.
Datele serologice privind eficacitatea programului de vaccinare cu două
doze indică un nivel mai înalt al protecţiei după doza a doua: în Anglia -
respectiv 88% seroconversie comparativ cu 64% după o doză, în Catalonia
33
(Spania) eficacitatea dozei a doua este apreciată la 91,1%, Olanda – 94,4%
(91,3-97,4%). Datele din Finlanda indică o seroconversie după doza a doua de
vaccin de 86% peste 4 ani după vaccinare şi de 74% peste 15 ani. După
Vandermeulen şi coautorii proporţia persoanelor cu titru protectiv este
semnificativ mai înaltă la cei care au primit două doze de vaccin: 67,5% contra
55,6% după o doză de vaccin.
Este subliniat că peste un termen durabil de 20 ani după vaccinarea cu
ROR este la nivel înalt nu numai imunitatea umorală dar şi cea celulară. După
datele altor autori, imunitatea postvaccinală obţinută cu mai mult de 10 ani în
urmă nu conferă protecţie la boală şi nu poate preîntâmpina dezvoltarea
complicaţiilor la bolnavii de oreion. În prezent au fost încercări de a administra
doza a 3-a de vaccin antiurlian, care a indus seroconversia în 94% cazuri.
Vizavi de eficacitatea vaccinului, o importanţă majoră prezintă gradul de
protecţie a populaţiei la infecţia urliană, care poate fi apreciat prin metoda de
screening. Astfel, în Polonia studiul seroprevalenţei a determinat că aproximativ
75% copii de 1-4 ani sunt seronegativi. Cercetările serologice efectuate în Rusia
au determinat că în populaţia adultă, în condiţiile vaccinării planice, mai mult de
30% de persoane mature sunt seronegative, deci există necesitatea
imunoprofilaxiei oreionului la adulţi. În Israel seroprevalenţa populaţiei a fost
evaluată la 77,0% în populaţia generală, la copiii de 10-13 ani (născuţi până la
introducerea vaccinării) proporţia celor seropozitivi a constituit doar 59% şi
care ulterior au fost antrenaţi într-o erupţie de oreion. În Anglia a fost
determinat că aproximativ 20% copii de 11-15 ani sunt neprotejaţi şi aceasta
prezintă un risc pentru apariţia erupţiilor în şcoli, universităţi. Studiul realizat în
Luxemburg a determinat un nivel al protecţiei specifice în populaţia generală de
75,4% şi s-a observat că odată cu majorarea vârstei nivelul imunităţii la
persoanele vaccinate scade. În SUA seroprevalenţa a fost determinată la nivel de
89,5% în anii 2000-2004, în Italia proporţia persoanelor susceptibile în grupul
de vârstă 2-14 ani constituie 20% şi la 15-39 ani este mai mare de 10%. În
34
Australia nivelul de protecţie a fost de 87,1-94,3%, însă mai redus la persoanele
născute în anii 1978-1982.
În baza datelor obţinute autorii susţin că este necesar de atins un nivel
înalt al acoperirii vaccinale (nu mai puţin de 80% cu o doză de vaccin), iar dacă
proporţia persoanelor seronegative în populaţia generală este înaltă se
recomandă imunizarea adulţilor. Totodată este menţionat, că nivelul jos al
imunităţii colective nu poate întrerupe circulaţia virusului şi este insuficient
pentru a preveni erupţiile. Nivelul acoperirii vaccinale la oreion este influenţat
de mai mulţi factori cum ar fi: diferenţe teritoriale, etnie, nivelul de cunoştinţe
al populaţiei, factori sociali.
Studiile din diverse ţări au demonstrat că introducerea vaccinării de rutină
contra oreionului este economic justificată şi este necesar de a o realiza. În
Austria rata cost-beneficiului a constituit 3,6 la vaccinarea de rutină a copiilor
cu tulpina Jeryl-Lynn, în Israel – 5,9. Evaluarea cost-eficienţei vaccinării în
Japonia, care nu intră în calendarul de vaccinări, a demonstrat că beneficiul de
la vaccinare este mai înalt de 1. În SUA rata cost-beneficiului direct şi social al
programului de vaccinare cu o doză de vaccin ROR a constituit respectiv 14,2 şi
26,0; iar pentru doza a doua de vaccin – respectiv 0,31 şi 0,49. Aplicarea
vaccinurilor eficace asociată cu o acoperire vaccinală la un nivel înalt permite a
reduce incidenţa prin oreion până la un nivel nesemnificativ, sau chiar eliminare
– fapt care s-a produs în Finlanda în anul 1996. În cadrul sistemului de
supraveghere a reacţiilor postvaccinale nu a fost înregistrat nici un caz de
sechele permanente sau decese imputate vaccinului.

2.4. Supravegherea epidemiologică a infecţiei urliene

Actualmente sistemul de supraveghere epidemiologică la oreion include
mai multe aspecte, inclusiv supravegherea agentului cauzal, morbidităţii prin
oreion în diferite aspecte, nivelului acoperirii vaccinale şi păturii imune a

35
populaţiei, supravegherea bazată pe definiţia de caz standard şi confirmarea de
laborator.(9)
Aspectele de monitorizare a agentului cauzal al oreionului prezintă
importanţă prin faptul că virusul urlian (ARN-virus) fiind monotipic, totuşi
prezintă variaţii genetice între tulpini, diferenţiate în funcţie de gena hidrofobă
SH. Apropo, şi imunitatea naturală şi posvaccinală la oreion este monotipică.
Actualmente sunt cunoscute 12 diferite genotipuri ale virusului urlian, fiind
notificate cu litere latine A–L şi un genotip nou – M, recent identificat în
Brazilia şi confirmat de OMS. O particularitate prezintă câteva genotipuri de
virus – C, D, H, J şi tulpina vaccinală Urabe Am9 care sunt asociate cu
neurovirulenţa ridicată. În funcţie de teritorii se distinge o diferenţă şi o
redistribuire a genotipurilor de virus circulante. Sunt date, care atestă că
redistribuirea virusului în teritorii poate duce la apariţia unei tulpini noi cu
neurovirulenţă mai accentuată sau cu capacitatea de neutralizare încrucişată
(între genotipuri) redusă la interferenţa cu tulpina vaccinală utilizată. Genotipul
H este caracteristic pentru teritoriul Europei şi n-a fost depistat în regiunea
Asiei. A fost constatat că în timpul epidemiilor de oreion în diferite teritorii
circulă cât tulpinile care au fost şi în perioada precedentă, atât şi tulpini noi.
Este subliniat că e necesară standardizarea depistării tulpinilor la nivel mondial
şi crearea unui nomenclator internaţional şi efectuarea mai largă a investigaţiilor
de genotipare a tulpinilor circulante. Aceste momente impun necesitatea
monitorizării atât a genotipului virusului circulant, care permite a identifica
calea de transmitere a virusului, a diferenţia tulpina sălbatică de cea vaccinală,
cît şi cel al tulpinei vaccinale utilizate.
In structura supravegherii epidemiologice a oreionului locul prioritar
aparţine investigaţiilor de laborator. A fost dovedit faptul că cu cât mai înaltă
este acoperirea vaccinală raportată, cu atât devine mai important de depistat prin
metode de laborator contingentele neprotejate, care pe parcursul anilor sunt
acumulate şi pot deveni drept cauză a declanşării unei epidemii. În acest
36
context, monitoringul serologic al nivelului de protecţie a populaţiei are o
importanţa majoră în condiţiile vaccinării planice şi are drept scop a determina
nivelul rezistenţei specifice la diferite grupuri de populaţie, a depista
contingentele de risc sporit, a evalua eficacitatea programului de vaccinare
existent, a argumenta necesitatea efectuării măsurilor suplimentare în situaţii de
risc. Actualmente se propune standardizarea investigaţiilor serologice în cadrul
reţelei seroepidemiologice europene pentru a avea posibilitatea de comparat
datele obţinute.
Totodată este necesar de perfecţionat evidenţa şi depistarea activă a
bolnavilor de oreion, luând în consideraţie particularităţile actuale ale maladiei,
realizarea supravegherii epidemiologice a oreionului în baza cerinţelor OMS şi
CDC, inclusiv implementarea definiţiei standard de caz. La organizarea
supravegherii epidemiologice trebuie de luat în consideraţie şi faptul, că în
perioada epidemică creşte numărul cazurilor de boală spitalizate şi durata
spitalizării.
În condiţiile de morbiditate redusă este importantă confirmarea fiecărui
caz suspect de boală prin cele mai precise metode de laborator, ceea ce în
perioada de eliminare poate servi drept criteriu pentru un teritoriu liber de cazuri
indigene de maladie. Actualmente, metodele cele mai frecvent utilizate pentru
confirmarea diagnosticului de oreion sunt radioimunologică, imunoenzimatică
şi reacţia de polimerizare în lanţ (în transcripţia engleză – PCR). De menţionat,
că metoda PCR este mai eficientă comparativ cu cea virusologică, respectiv
70% şi 20-50%. Metoda PCR este numită ca „standard de aur” în diagnosticul
de laborator al oreionului. Examinarea anticorpilor specifici de tip IgM prin
metoda imunoenzimatică în prezent este folosită pe scară largă în diagnosticul
de laborator al oreionului. Confirmarea diagnosticului clinic de oreion prin
metoda dată este la nivel de 24-55,4%. În literatura de specialitate este
subliniată necesitatea standardizării metodelor de laborator pentru confirmarea
diagnosticului clinic prin examinarea anticorpilor de tip IgM şi IgG, metodelor
37
de detectare a ADN specific sau izolarea virusului. Sursele de literatură atestă că
diagnosticul de laborator la persoanele vaccinate este mai dificil, proporţia
cazurilor de boală confirmate este la un nivel mai jos comparativ cu cele
nevaccinate, şi este necesar de utilizat un complex de metode pentru obţinerea
rezultatelor mai precise.
În condiţiile vaccinărilor planice supravegherea infecţiei va include
anumite direcţii prioritare în funcţie de obiectivul trasat la nivel naţional:
a) controlul infecţiei, sau

b) întreruperea completă a transmiterii infecţiei.

Controlul infecţiei va include asigurarea unui nivel înalt al acoperirii
vaccinale (>80%) cu un vaccin eficace la vârsta de 12-18 luni. În acest caz
supravegherea va avea scopul de a determina grupurile de risc sporit cu nivelul
scăzut al imunităţii, a prognoza şi preveni posibilele erupţii.
Ţările care au fixat obiectivul de a întrerupe complet transmiterea
infecţiei vor asigura un nivel al acoperirii vaccinale cu o doză de vaccin >90%,
vor implementa doza a doua de vaccin şi realiza campanii de vaccinare “catch-
up” a contingentelor susceptibile. În acest caz OMS recomandă a institui
supravegherea epidemiologică bazată pe înregistrarea fiecărui caz de boală, în
scopul depistării, investigării şi confirmării de laborator a tuturor cazurilor
suspecte.
Menţionăm, că analiza surselor din literatura de specialitate a evidenţiat
modificări a caracteristicilor de bază ale procesului epidemic în oreion, dar care
au anumite particularităţi în diferite state şi care depind într-o mare măsură de
sistemul de supraveghere epidemiologică realizat în teritoriul concret şi
componentele sale. De aici apare necesitatea de a realiza studii speciale în
domeniul dat în vederea definirii şi standardizării direcţiilor prioritare în
sistemul de supraveghere epidemiologică, elaborării şi argumentării ştiinţifice a
programelor de combatere şi control a oreionului.

38
39
PARTEA SPECIALĂ

40
 CAPITOLUL 3
STUDIU RETROSPECTIV PRIVIND CAZURILE DE PAROTIDITĂ
EPIDEMICĂ LA NIVELUL JUDEŢULUI SATU MARE ÎN PERIOADA
2007-2010

3.1. Motivaţia
Oreionul face parte din grupul infecţii ale copiilor. În pofida faptului că
sunt afectaţi preponderent copiii, oreionul poate afecta şi persoanele adulte la
care evoluţia bolii este mai severă, iar probabilitatea apariţiei complicaţiilor
grave şi sechelelor neurologice ireversibile este foarte mare. În acest context,
parotidita epidemică atrage după sine nu doar pierderi economice majore
(cheltuieli pentru internarea şi tratamentul bolnavilor, pierderea temporară a
capacităţii de muncă, etc.), dar se caracterizează prin importanţă socială majoră,
cauzând prejudicii majore sănătăţii publice. (10)
Lucrarea şi-a propus cercetarea principalelor nevoi ale pacienţilor cu
parotidită epidemică, selectarea problemelor lor şi stabilirea obiectivelor pentru
a putea facilita intervenţii precoce şi eficiente din partea medicului şi a
asistentelor medicale.
Prin studiul morbidităţii prin oreion se asigură obţinerea şi acumularea
informaţiei în toate aspectele privitoare la evoluţia epidemică a bolii şi a
factorilor ce o influenţează. Informaţia socio-economică, demografică şi
epidemiologică este cheia succesului în diagnosticul epidemiologic, pronosticul
şi determinarea direcţiilor principale de activitate în supravegherea
epidemiologică.

41
 3.2. Material şi metodă
În lucrarea de faţă materialul este reprezentat de cazuistica Spitalului
Judeţean de Urgenţă Satu Mare – Secţia Boli Infecţioase.
Lotul studiat a fost constituit din cazurile de oreion internate şi tratate la
Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare – Secţia Boli Infecţioase în perioada
2008-2010, studiul retrospectiv cuprinzând următorii parametrii:
 distribuţia pe sexe
 mediul de provenienţă
 categoria de vârstă

42
 3.3. Rezultate şi discuţii
În perioada 2008-2010, în cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare secţia
Boli Infecţioase au fost internaţi un număr de 70 de pacienţi având diagnosticul
de parotidită epidemică, distribuţia pe anii luaţi în studiu fiind prezentate în
tabelul nr. 4.

Tabelul 4. Distribuţia cazurilor de parotidită epidemică pe cei 3 ani luaţi în

studiu
2008 2009 2010
Număr cazuri de
39 13 18
parotidită epidemică
% 55,71% 18,57% 25,72%

Figura 1 Grafic privind distribuţia cazurilor de parotidită epidemică pe cei 3 ani

luaţi în studiu

Se observă că în anul 2009 numărul cazurilor de oreion a fost de

aproximativ 3 ori mai mic faţă de anul 2008, pentru ca în 2010 numărul
cazurilor să crească foarte uşor.

43
 Această scădere se datorează faptului că începând din anul 2004 a fost
introdus în planul naţional de imunizări vaccinul ROR şi a cărui efecte au
început să fie vizibile.

Distribuţia pacienţilor cu parotidită epidemică pe sexe

Analizând distribuţia cazurilor de parotidită epidemică pe sexe, se
observă că nu există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte incidenţa bolii
între sexe, distribuţia fiind aproximativ egală.
Situaţia detaliată se poate urmări în tabelul nr. 5.

Tabelul 5. Distribuţia cazurilor de oreion pe sexe

2008 2009 2010 Total
Masculin

Masculin

Masculin

Masculin
Feminin

Feminin

Feminin

Feminin
Distribuţia
20 19 8 5 8 10 36 34
cazurilor
% 51,28 48,72 61,53 38,47 44,44 55,56 51,42 48,58

Figura 2 Grafic privind distribuţia cazurilor de parotidită epidemică pe sexe în

cei 3 ani luaţi în studiu

44
 Distribuţia pacienţilor cu parotidită epidemică în funcţie de mediul de
viaţă al pacienţilor
Urmărind mediul de provenienţă al pacienţilor cu oreion, se observă că în
anul 2008, pacienţii din mediul urban erau într-un procent mai mare (58,94%),
pentru ca în anii următori cei din mediul rural să ia un avans faţă de cei din
mediul urban. (tabelul 6)

Tabelul 5. Distribuţia cazurilor de oreion în funcţie de mediul de viaţă al

pacienţilor
2008 2009 2010 Total
Urban

Urban
Urban

Urban
Rural

Rural

Rural

Rural
Distribuţia
23 16 5 8 8 10 36 34
cazurilor
% 58,97 41,03 38,46 61,54 44,44 55,56 51,42 48,58

Figura 3 Grafic privind distribuţia cazurilor de parotidită epidemică în funcţie

de mediul de viaţă al pacienţilor

45
 Distribuţia pacienţilor cu parotidită epidemică pe categorii de vârstă
Grupele de vârstă cele mai afectate de această boală sunt, în ordine, 5-9
ani cu 35,72%, 1-4 ani cu 27,15%, 10-14 ani cu 21,42% şi 15-19 ani cu 11,42%.

Tabelul 6. Distribuţia cazurilor de oreion pe categorii de vârstă

Sub 1 an 1-4 ani 5-9 ani 10-14 ani 15-19 ani 20-24 ani
Total 2 19 35 25 8 1
% 2,86 27,15 35,72 21,42 11,42 1,43

Figura 4 Grafic privind distribuţia cazurilor de parotidită epidemică pe categorii

de vârstă

Din totalul cazurilor confirmate de oreion o pondere destul de mare se

înregistrează la vârstele de 2 si 3 ani deşi copiii aparţinând acestor grupe de
vârstă ar trebui să fie protejaţi in urma vaccinării cu RRO la vârsta prevăzută în
calendar (12 luni).
Fenomenul poate fi explicat prin faptul ca produsul biologic nu a fost
disponibil in mod constant şi în cantităţi suficiente.

46
 3.4. Prezentări cazuri

Cazul 1. Demersul de îngrijire pentru bolnavul F.F.

Culegerea datelor
Bolnavul F.F., în vârstă de 7 ani, este de naţionalitate română, religie
ortodoxă, limba vorbită este româna.
Are domiciliul în, Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, locuieşte cu părinţii
într-o casă cu 4 camere.
Bolnavul este elev în clasa I. Este o persoană cu o fire comunicativă.

Retoric
Antecedente personale: Bolnavul nu a avut internări anterioare, nu a
suferit de nici o boală sau intervenţie chirurgicală.
Antecedente heredocolaterale: nu semnalează boli cronice în familie
(TBC, boli cardiace, diabet).

Motivele internării:
Datorită unei stări generale alterate, cu febră, frisoane, cefalee, durere la
masticare şi la înghiţire, pierderea poftei de mâncare, inflamare şi durere la
nivelul glandei parotide, bolnavul se prezintă la medic, unde este consultat şi
trimis la secţia Boli Contagioase, în vederea efectuării unui tratament de
specialitate.
În data de 20.03.2011 bolnavul F.F. este internat la Secţia de Boli
Contagioase, cu diagnosticul parotidită epidemică bilaterală (oreion).
La internare bolnavul prezintă o stare generală alterată, febră 38,5ºC, cu
tumefierea dureroasă a glandei parotide, cu ştergerea şanţului retromaxilar.

47
 Din discuţiile cu bolnavul în timpul spitalizării am aflat că boala a debutat
brusc, cu 1 zi înainte de a se prezenta la medicul de familie. A avut la început o
stare generală uşor alterată, urmată de febră moderată 38,5ºC, disfagie,
oboseală, indispoziţie, inapetenţă, inflamare şi durele la nivelul glandelor
parotide.

Anamneza asistentei medicale

Pacientul afirmă că începând cu două zile în urmă prezintă febră, stare
generală alterată, durere la masticaţie şi înghiţire şi tumefierea dureroasă a
glandei parotide.
Pacientul prezintă:
- febră;
- stare generală alterată,
- insomnii;
- oboseală;
- inapetenţă.
Tratamentul administrat în perioada spitalizării:

1. Tratament igienic:
 repaus la pat în perioada febrilă;
 izolare;
 igiena tegumentelor şi mucoaselor;
 schimbarea lenjeriei de corp şi de pat;
 alimentarea bolnavului: regim alimentar suportat de bolnav, cu
alimente de consistenţă scăzută (piureuri de legume, fructe,
supe).
2. Recoltarea produselor biologice şi patologice
3. Administrarea tratamentului medicamentos

48
 ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR CULESE
Diagnosticul de Manifestări de
Nevoia Surse de dificultate
îngrijire dependenţă
A evita - anxietate - agitaţii, temeri - durere
pericolele - stare depresivă - nelinişte, - stare depresivă
- pierderea insomnie - mediu neadecvat
respectului faţă - apatie, astenie - izolare
de sine - slăbiciune, - neacceptarea bolii
- posibilitatea de inapetenţă - pierderea propriei
atingere a - lipsa de imagini şi a
integrităţii fizice încredere în sine respectului faţă de
- sentiment de sine
devalorizare
A fi curat îngrijit - alterarea - limbă saburală - dezechilibru
şi a-şi proteja mucoasei bucale metabolic, anxietate,
tegumentele stres
- depresie
- proces infecţios
A menţine - hipertermie - ridicarea - proces infecţios şi
temperatura temperaturii peste inflamator
corpului în limitele normale - anxietate, stres
limite normale
A mânca şi a bea - alimentaţie - inapetenţă - anxietate
insuficientă - dificultate de a - durere la masticaţie
calitativ şi înghiţi şi înghiţire
cantitativ - dificultate de a - mediu neadecvat
- dificultate sau mânca - pierderea apetitului
incapacitate de a - alterarea mucoasei
se alimenta bucale
A dormi - dificultate de a - cantitate - evenimente
se odihni necorespunzătoare ameninţătoare,
- insomnie de odihnă spitalizare, boală,
- epuizare - trezire frecventă stres
- repaus - anxietate, durere
insuficient - mediu neadecvat
- oboseală, - incomoditate
epuizare

49
 Diagnosticul de Manifestări de
Nevoia Surse de dificultate
îngrijire dependenţă
- astenie,
plictiseală
- dificultate în a
dormi
A comunica - singurătate - izolare de - absenţa persoanelor
- separare faţă de anturaj şi mediu semnificative
familie - izolare de - izolare, anxietate,
persoane stres
semnificative - adaptare dificilă la
- sentiment de rolul de bolnav
tristeţe
A învăţa - insuficientă - cerere de - izolare
cunoaştere informaţii - lipsă de informaţii
- insuficientă - teamă de
cunoaştere a bolii necunoscut
A acţiona după - dificultate de a - incapacitatea de - pierderea imaginii
credinţele şi participa la a participa la propriei înfăţişări
valorile sale activităţi activităţi - izolare, anxietate,
religioase religioase stres
- neacceptarea bolii
A se recrea - dificultatea de a - dificultatea de a - stare depresivă,
desfăşura îndeplini activităţi izolare, oboseală,
activităţi recreative slăbiciune,
recreative singurătate

50
 Diagnostic de nursing: stare de anxietate, nelinişte, febră, durere,
dificultate în a se alimenta, insuficientă cunoaştere privind convalescenţa.
Diagnostic medical: Parotidită epidemică bilaterală

Stabilirea obiectivelor în funcţie de priorităţi:

1. Combaterea anxietăţii
2. Asigurarea igienei tegumentelor şi mucoaselor
3. Combaterea febrei
4. Asigurarea aportului necesar de alimente
5. Înlăturarea sentimentului de izolare
6. Educaţia sanitară

51
 PLAN DE ÎNGRIJIRE în perioada 20-30.03.2011
Problema Obiectiv Intervenţii autonome Evaluare
1. Hipertermie Menţinerea - măsurarea temperaturii Temperatura
temperaturii corpului corpului se menţine
corpului în - administrare de in jur de 38 grade
limite antitermice (aspirină, Celsius timp de 2
normale nurofen) zile Febra cedează
- aplicare de comprese după administrare
reci pe torace de antitermice
Temperatura:
36,5OC
2. Pericol de Prevenirea - hidratare cu ceaiuri, Nu apar semne de
deshidratare deshidratării sucuri de fructe deshidratare
- observarea Tegumente si
tegumentelor si mucoase integre
mucoaselor
- regim alimentar hidro-
zaharat
3. Dificultate de Asigurarea - se asigură un regim Regim alimentar
a se alimenta unui regim alimentar cu alimente suportat de pacient
(jenă la alimentar de consistenţă scăzută Greutate corporala
masticaţie) corespunzător (piureuri de fructe, in limite normale
legume, supe)
4. Cefalee Calmarea - se administrează Pacientul se simte
durerii algocalmin sau alte confortabil
antialgice
- se aeriseşte încăperea
- se asigura linişte si
semiobscuritate in
încăpere
5. Halenă Asigurarea - gargara cu ceai Eritem si
igienei de muşeţel, uscăciune a
cavităţii mentă mucoasei cavităţii
bucale bucale
6. Pericol de Prevenirea - asigurarea repausului Infecţia urliană se
apariţie a complicaţiilor la pat limitează la
complicaţiilor - administrare de simptomatologia de
(orhite, vitamine „parotidită
pancreatite, epidemică”
encefalite)
7. Alterarea Informarea - se discută cu pacientul Pacientul înţelege
imaginii de sine pacientului informându-1 că această schimbarea
52
 Problema Obiectiv Intervenţii autonome Evaluare
(cap de pară) stare va trece în câteva fizionomiei si o
zile acceptă
- se aplică prişniţe cu rol
antiinflamator şi sedative
pe zonele inflamate
8. Pericol de Prevenirea - se izolează pacientul Măsuri de profilaxie
contaminare contaminării - se face dezinfecţie corectă
pentru cei din jur - se urmăresc contacţii
(sursă de - se raportează numeric
infecţie) lunar
- se evită contactul cu
gravidele

53
 EVALUARE FINALĂ

Pacientul F.F. este internat în secţia de Boli infecţioase cu diagnosticul de

parotidită epidemică..
Pe perioada spitalizării urmează tratament cu antipiretice, analgezice şi
vitamine.
În urma spitalizării şi îngrijirilor acordate, starea generală a bolnavului se
ameliorează treptat.
După zece zile de spitalizare, bolnavul se externează în data de
30.03.2011 cu stare generală bună.
La baza deciziei de externare au stat şi rezultatele obţinute la ECG şi
valorile glicemiei, amilazemiei şi amilazuriei.

54
 Cazul 2. Demersul de îngrijire pentru bolnavul C.V.

CULEGEREA DATELOR

Bolnavul C.V., în vârstă de 5 ani, este de naţionalitate română, religie

ortodoxă, limba vorbită este română şi maghiară. Are domiciliul în Negreşti
Oaş, judeţul Satu Mare, locuieşte cu părinţii şi un frate mai mic.

Retoric
Antecedente personale: Bolnavul nu a avut internări anterioare, nu a
suferit de nici o boală sau intervenţie chirurgicală, în afară de boala actuală.

Motivele internării:
Datorită unei stări generale alterate, cu febră, frisoane, cefalee, durere la
masticare şi la înghiţire, pierderea poftei de mâncare, inflamare şi durere la
nivelul glandei parotide, bolnavul se prezintă la medic, unde este consultat şi
trimis la secţia Boli Contagioase, în vederea efectuării unui tratament de
specialitate.
În data de 01.04.2011 bolnavul C.V. este internat la Secţia de Boli
Contagioase, cu diagnosticul parotidită epidemică bilaterală.
La internare bolnavul prezintă o stare generală alterată, febră 39ºC,
frisoane, mialgii, cu inflamarea si durerea la nivelul glandelor parotide.
Din discuţiile cu bolnavul în timpul spitalizării am aflat că boala a debutat
brusc, chiar înainte de a se prezenta la medic. A avut la început o stare generală
uşor alterată, urmată de o febră de 39ºC, disfagie, oboseală, indispoziţie,
inapetenţă, durere la masticaţie şi înghiţire.
Anamneza asistentei medicale
55
 Pacientul afirmă că în urmă cu o zi a prezentat febră, stare generală
alterată, durere la masticaţie şi înghiţire şi tumefierea dureroasă a glandei
parotide.
Pacientul prezintă:
- febră;
- stare generală alterată;
- durere la masticaţie şi înghiţire;
- tumefiere la nivelul glandelor parotide;
- insomnii;
- oboseală;
- inapetenţă.
Tratamentul administrat în perioada spitalizării:
1. Tratament igienic:
 repaus la pat în perioada febrilă;
 izolare;
 igiena tegumentelor şi mucoaselor;
 schimbarea lenjeriei de corp şi de pat;
 alimentarea bolnavului: regim alimentar suportat de bolnav, cu alimente
de consistenţă scăzută (piureuri de legume, fructe, supe).
2. Recoltarea produselor biologice şi patologice
3. Administrarea tratamentului medicamentos
 Paracetamol
 Algocalmin
 Vitamine

56
 ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR CULESE
Diagnosticul Manifestări de Surse de
Nevoia
de îngrijire dependenţă dificultate
A evita - anxietate - agitaţii, temeri - durere
pericolele - stare depresivă - nelinişte, insomnie - stare depresivă
- pierderea - apatie, astenie - mediu neadecvat
respectului faţă - slăbiciune, - izolare
de sine inapetenţă - neacceptarea bolii
- posibilitatea - lipsa de încredere - pierderea propriei
de atingere a în sine imagini şi a
integrităţii - sentiment de respectului faţă de
fizice devalorizare sine

A fi curat îngrijit - alterarea - limbă saburală - dezechilibru

şi a-şi proteja mucoasei metabolic,
tegumentele bucale anxietate, stres
- depresie
- proces infecţios
A menţine - hipertermie - ridicarea - proces infecţios şi
temperatura temperaturii peste inflamator
corpului în limite limitele normale - anxietate, stres
normale
A mânca şi a bea - alimentaţie - inapetenţă - anxietate
insuficientă - dificultate de a - durere la
calitativ şi înghiţi masticaţie şi
cantitativ - dificultate de a înghiţire
- dificultate sau mânca - mediu neadecvat
incapacitate de - pierderea
a se alimenta apetitului
- alterarea
mucoasei bucale
A dormi - dificultate de a - cantitate - evenimente
se odihni necorespunzătoare ameninţătoare,
- insomnie de odihnă spitalizare, boală,
- epuizare - trezire frecventă stres
- repaus insuficient - anxietate, durere
57
 Diagnosticul Manifestări de Surse de
Nevoia
de îngrijire dependenţă dificultate
- oboseală, epuizare - mediu neadecvat
- astenie, plictiseală - incomoditate
- dificultate în a
dormi
A comunica - singurătate - izolare de anturaj şi - absenţa
- separare faţă mediu persoanelor
de familie - izolare de persoane semnificative
semnificative - izolare, anxietate,
- sentiment de stres
tristeţe - adaptare dificilă
la rolul de bolnav
A învăţa - insuficientă - cerere de informaţii - izolare
cunoaştere - insuficientă - lipsă de informaţii
cunoaştere a bolii - teamă de
necunoscut
A acţiona după - dificultate de a - incapacitatea de a - pierderea imaginii
credinţele şi participa la participa la activităţi propriei înfăţişări
valorile sale activităţi religioase - izolare, anxietate,
religioase stres
- neacceptarea bolii
A se recrea - dificultatea de - dificultatea de a - stare depresivă,
a desfăşura îndeplini activităţi izolare, oboseală,
activităţi recreative slăbiciune,
recreative singurătate

58
 Diagnostic de nursing: stare de anxietate, nelinişte, febră, durere,
dificultate în a se alimenta, insuficientă cunoaştere privind convalescenţa.
Diagnostic medical: Parotidită epidemică bilaterală

Stabilirea obiectivelor în funcţie de priorităţi:

1. Combaterea anxietăţii
2. Asigurarea igienei tegumentelor şi mucoaselor
3. Combaterea febrei
4. Asigurarea aportului necesar de alimente
5. Înlăturarea sentimentului de izolare
6. Educaţia sanitară

59
 PLAN DE ÎNGRIJIRE în perioada 04-11.04.2011
Problema Obiectiv Intervenţii autonome Evaluare
1. Hipertermie Menţinerea - măsurarea temperaturii Temperatura
temperaturii corpului corpului se
corpului în - administrare de menţine in jur de
limite normale antitermice (aspirină, 38 grade Celsius
nurofen) timp de 2 zile
- aplicare de comprese Febra cedează
reci pe torace după administrare
de antitermice
Temperatura:
36,5OC
2. Pericol de Prevenirea - hidratare cu ceaiuri, Nu apar semne
deshidratare deshidratării sucuri de fructe de deshidratare
- observarea tegumentelor Tegumente si
si mucoaselor mucoase integre
- regim alimentar hidro-
zaharat
3. Dificultate de Asigurarea - se asigură un regim Regim alimentar
a se alimenta unui regim alimentar cu alimente de suportat de
(jenă la alimentar consistenţă scăzută pacient
masticaţie) corespunzător (piureuri de fructe, Greutate
legume, supe) corporala in
limite normale
4. Cefalee Calmarea - se administrează Pacientul se
durerii algocalmin sau alte simte confortabil
antialgice
- se aeriseşte încăperea
- se asigura linişte si
semiobscuritate in
încăpere
5. Halenă Asigurarea - gargara cu ceai Eritem si
igienei de muşeţel, mentă uscăciune a
cavităţii mucoasei
bucale cavităţii bucale
6. Pericol de Prevenirea - asigurarea repausului la Infecţia urliană
apariţie a complicaţiilor pat se limitează la
complicaţiilor - administrare de simptomatologia
(orhite, vitamine de „parotidită
pancreatite, epidemică”
encefalite)
7. Alterarea Informarea - se discută cu pacientul Pacientul înţelege
60
 Problema Obiectiv Intervenţii autonome Evaluare
imaginii de sine pacientului informându-1 că această schimbarea
(cap de pară) stare va trece în câteva fizionomiei si o
zile acceptă
- se aplică prişniţe cu rol
antiinflamator şi sedative
pe zonele inflamate
8. Pericol de Prevenirea - se izolează pacientul Măsuri de
contaminare contaminării - se face dezinfecţie profilaxie corectă
pentru cei din - se urmăresc contacţii
jur (sursă de - se raportează numeric
infecţie) lunar
- se evită contactul cu
gravidele

61
 EVALUARE FINALĂ

În data de 01.04.2011 bolnavul C.V. este internat la Secţia de Boli

Contagioase, cu diagnosticul de parotidită epidemică bilaterală.
După administrarea medicaţiei prescrise de medic şi în urma acţiunilor
proprii de satisfacere a nevoilor alterate ale pacientului, starea bolnavului se
ameliorează treptat. După zece zile de spitalizare, bolnavul se externează în data
de 11.04.2011 cu stare generală bună.

62
 Cazul 3. Demersul de îngrijire pentru bolnava P.M.

Culegerea datelor
Bolnava P.M, în vârstă de 14 ani, este de naţionalitate română, religie
ortodoxă, limba vorbită este româna.
Are domiciliul în Satu Mare, judeţul Satu Mare, locuieşte cu părinţii într-
o casă cu 3 camere.
Bolnava este elevă în clasa a VIII-a. Este o persoană de statură mijlocie,
păr şaten, ochi verzi, are o fire comunicativă, îi place să citească şi să asculte
muzică acceptă spitalizarea, înţelegând necesitatea ei.
Bolnava este alergică la medicamente şi la alimente.

Retoric
Antecedente personale: a avut bolile copilăriei, a primit vaccinările
obligatorii, nu are internări anterioare.
Antecedente heredocolaterale: nu semnalează boli cronice în familie
(TBC, boli cardiace, diabet).

Motivele internării:
Bolnava se prezintă la medic cu mama sa, unde este consultată de
medicul de familie şi trimisă la secţia Boli Contagioase, în vederea efectuării
unui tratament de specialitate.
În data de 09.01.2011 bolnava P.M. este internată la Secţia de Boli
Contagioase, cu diagnosticul parotidită epidemică dreapta.
La internare bolnava prezintă o stare generală alterată, cu febră, frisoane,
cefalee, durere la masticare şi la înghiţire, pierderea poftei de mâncare,
inflamare şi durere la nivelul glandei parotide.
63
 Anamneza asistentei medicale
Bolnava relatează că boala a debutat brusc, a prezentat febră, stare
generală alterată, durere la masticaţie şi înghiţire şi tumefierea dureroasă a
glandei parotide.
Bolnava prezintă:
- hipertermie
- durere la masticaţie şi înghiţire;
- stare generală alterată,
- insomnii;
- tumefiere la nivelul glandelor parotide;
- inapetenţă.

Tratamentul administrat în perioada spitalizării:

 Algocalmin
 Paracetamol
 Vitamine

64
 ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR CULESE
Diagnosticul Manifestări de Surse de
Nevoia
de îngrijire dependenţă dificultate
A evita - anxietate - agitaţii, temeri - durere
pericolele - stare depresivă - nelinişte, insomnie - stare depresivă
- pierderea - apatie, astenie - mediu neadecvat
respectului faţă - slăbiciune, - izolare
de sine inapetenţă - neacceptarea bolii
- posibilitatea - lipsa de încredere - pierderea propriei
de atingere a în sine imagini şi a
integrităţii - sentiment de respectului faţă de
fizice devalorizare sine

A fi curat îngrijit - alterarea - limbă saburală - dezechilibru

şi a-şi proteja mucoasei metabolic,
tegumentele bucale anxietate, stres
- depresie
- proces infecţios
A menţine - hipertermie - ridicarea - proces infecţios şi
temperatura temperaturii peste inflamator
corpului în limite limitele normale - anxietate, stres
normale
A mânca şi a bea - alimentaţie - inapetenţă - anxietate
insuficientă - dificultate de a - durere la
calitativ şi înghiţi masticaţie şi
cantitativ - dificultate de a înghiţire
- dificultate sau mânca - mediu neadecvat
incapacitate de - pierderea
a se alimenta apetitului
- alterarea
mucoasei bucale
A dormi - dificultate de a - cantitate - evenimente
se odihni necorespunzătoare ameninţătoare,
- insomnie de odihnă spitalizare, boală,
- epuizare - trezire frecventă stres
- repaus insuficient - anxietate, durere

65
 Diagnosticul Manifestări de Surse de
Nevoia
de îngrijire dependenţă dificultate
- oboseală, epuizare - mediu neadecvat
- astenie, plictiseală - incomoditate
- dificultate în a
dormi
A comunica - singurătate - izolare de anturaj şi - absenţa
- separare faţă mediu persoanelor
de familie - izolare de persoane semnificative
semnificative - izolare, anxietate,
- sentiment de stres
tristeţe - adaptare dificilă
la rolul de bolnav
A învăţa - insuficientă - cerere de informaţii - izolare
cunoaştere - insuficientă - lipsă de informaţii
cunoaştere a bolii - teamă de
necunoscut
A acţiona după - dificultate de a - incapacitatea de a - pierderea imaginii
credinţele şi participa la participa la activităţi propriei înfăţişări
valorile sale activităţi religioase - izolare, anxietate,
religioase stres
- neacceptarea bolii
A se recrea - dificultatea de - dificultatea de a - stare depresivă,
a desfăşura îndeplini activităţi izolare, oboseală,
activităţi recreative slăbiciune,
recreative singurătate

66
 Diagnostic de nursing: stare de anxietate, nelinişte, febră, insuficientă
cunoaştere privind convalescenţa, inapetenţă, insomnie.
Diagnostic medical: Parotidită epidemică dreapta

Stabilirea obiectivelor în funcţie de priorităţi:

1. Combaterea anxietăţii
2. Asigurarea igienei tegumentelor şi mucoaselor
3. Combaterea febrei
4. Asigurarea aportului necesar de alimente
5. Înlăturarea sentimentului de izolare
6. Educaţia sanitară

67
 PLAN DE ÎNGRIJIRE în perioada 10-15.01.2011
Problema Obiectiv Intervenţii autonome Evaluare
1. Hipertermie Menţinerea - măsurarea temperaturii Temperatura
temperaturii corpului corpului se
corpului în - administrare de menţine in jur de
limite normale antitermice (aspirină, 38 grade Celsius
nurofen) timp de 2 zile
- aplicare de comprese Febra cedează
reci pe torace după administrare
de antitermice
Temperatura:
36,5OC
2. Pericol de Prevenirea - hidratare cu ceaiuri, Nu apar semne
deshidratare deshidratării sucuri de fructe de deshidratare
- observarea tegumentelor Tegumente si
si mucoaselor mucoase integre
- regim alimentar hidro-
zaharat
3. Dificultate de Asigurarea - se asigură un regim Regim alimentar
a se alimenta unui regim alimentar cu alimente de suportat de
(jenă la alimentar consistenţă scăzută pacient
masticaţie) corespunzător (piureuri de fructe, Greutate
legume, supe) corporala in
limite normale
4. Cefalee Calmarea - se administrează Pacienta se simte
durerii algocalmin sau alte confortabil
antialgice
- se aeriseşte încăperea
- se asigura linişte si
semiobscuritate in
încăpere
5. Halenă Asigurarea - gargara cu ceai Eritem si
igienei de muşeţel, mentă uscăciune a
cavităţii mucoasei
bucale cavităţii bucale
6. Pericol de Prevenirea - asigurarea repausului la Infecţia urliană
apariţie a complicaţiilor pat se limitează la
complicaţiilor - administrare de simptomatologia
(pancreatite, vitamine de „parotidită
encefalite) epidemică”

68
 Problema Obiectiv Intervenţii autonome Evaluare
7. Alterarea Informarea - se discută cu pacienta Pacienta înţelege
imaginii de sine pacientului informând-o că această schimbarea
(cap de pară) stare va trece în câteva fizionomiei si o
zile acceptă
- se aplică prişniţe cu rol
antiinflamator şi sedative
pe zonele inflamate
8. Pericol de Prevenirea - se izolează pacienta Măsuri de
contaminare contaminării - se face dezinfecţie profilaxie corectă
pentru cei din - se urmăresc contacţii
jur (sursă de - se raportează numeric
infecţie) lunar
- se evită contactul cu
gravidele

69
 EVALUARE FINALĂ

În data de 09.01.2011 bolnava P.M. este internată la Secţia de Boli

Contagioase, cu diagnosticul parotidită epidemică dreapta.
I se administrează un tratament antipiretic, antialgic şi vitaminizant.
În urma tratamentului administrat şi a acţiunile proprii de satisfacere a
nevoilor alterate, starea generală a bolnavei s-a ameliorat treptat.
După zece zile de spitalizare, bolnava se externează în data de 20.01.2011
cu stare generală bună.

3.5. Concluzii la partea specială

Diagnosticul pozitiv se bazează pe contextul epidemiologic (sezon,

contact cu pacient cu virusul urlian) diagnosticul clinic este sugestiv mai ales in
contextul epidemic. Diagnosticul etiologic se bazează cel mai frecvent pe
examenul serologic care evaluează in dinamică titrul anticorpilor.
Nu există tratament etiologic. Pacientul va fi izolat. Se recomandă repaus
si alimentaţie adaptată toleranţei digestive. Tratamentul se bazează pe
medicamente antialgice si antitermice.
Ca in cazul tuturor bolilor virale, infecţia cu oreion trebuie lăsată să îşi
facă cursul vindecându-se de la sine. Majoritatea copiilor şi adulţilor se
recuperează, atunci când este vorba de un caz necomplicat de oreion, în termen
de aproximativ două săptămâni.
După o săptămână se consideră ca o persoana infectată nu mai este
contagioasa şi poate să îşi reia activitatea.

70
 CONCLUZII GENERALE

1. Parotidita epidemică este o boală infecţioasă acută

2. Apare pe tot parcursul anului, dar mai ales primăvara şi iarna
3. Asistenta medicală are un rol important în procesul de îngrijire bazat pe
înţelegere, răbdare, afecţiune
4. La copii sunt suficiente măsuri generale de îmbunătăţire a simptomelor
5. Este importantă izolarea bolnavului în perioada contagioasă a bolii de acele
persoane care nu au făcut boala în trecut, în special aceia care prezintă risc
crescut (adolescenţi, viitoare mame, persoane imuno-deprimate)
6. Majoritatea celor care au avut oreion devin imuni la această boală tot restul
vieţii
7. Parotidita epidemica face parte din categoria bolilor prevenibile prin
vaccinare
8. Vaccinarea este cea mai sigură, efectivă şi economică măsură de prevenţie a
oreionului, care permite eficient controlul incidenţei, contribuie la
diminuarea morbidităţii, a formelor clinice grave, a complicaţiilor şi
deceselor
9. În mai 2004, in locul vaccinului rujeolic monovalent, a fost introdus în
calendar vaccinul combinat rujeola – oreion – rubeola (ROR), la vârsta de
12-15 luni (prima doză) şi, începând cu anul 2005, a doua doză de vaccin
combinat a fost administrată copiilor în vârstă de 7 ani (elevi în clasa I-a).
10.După introducerea vaccinării antiparotidită, rata de incidenţă a bolii a scăzut
până la 1,3 %000 in 2010.
11.În urma unui studiu retrospectiv asupra celor 70 de cazuri de oreion internate
în cadrul Spitalului Judeţean de urgenţă Satu Mare – Secţia Boli infecţioase,
71
 s-a constat că nu există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte incidenţa
bolii între sexe, distribuţia cazurilor fiind aproximativ egală.
12.Şi în ceea priveşte mediul de viaţă al pacienţilor, există un echilibru între
numărul cazurilor provenite din mediul urban şi cele provenite din mediul
rural.
13.Grupele de vârstă cele mai afectate de această boală sunt, în ordine, 5-9 ani
cu 35,72%, 1-4 ani cu 27,15%, 10-14 ani cu 21,42% şi 15-19 ani cu 11,42%.
14.Din totalul cazurilor confirmate de oreion o pondere destul de mare se
înregistrează la categoria de vârstă 1-4 ani, deşi copiii aparţinând acestei
grupe de vârstă ar trebui să fie protejaţi in urma vaccinării cu RRO la vârsta
prevăzută în calendar (12 luni).

72
 BIBLIOGRAFIE

1. Bocârnea, C. – „Manual de Boli Infecţioase şi Epidemiologice”,

Editura Info-team, 1995
2. Bocârnea C, Duminică Al. – „Boli infecţioase – ghid practic, Editura
Medicală, 1993
3. Borundel, C. – „Manual de medicina interna pentru cadre medii”,
Editura ALL, Bucureşti, 1966
4. Brândeu, I. – „Boli Infecţioase şi Epidemiologice”
5. Cajal N. – „Tratat de virusologie medicală”, Editura Medicală, 1990
6. Cernescu C – „Virusologie clinică”, Editura Medicală, Bucureşti, 1995
7. Chiotan, M. – „Boli Infecţioase”, Ed. Naţional, Bucureşti, ed. 1998, ed.
2003
8. Chiru, F. Chiru G. si Moraru L. – „Îngrijirea omului bolnav si a omului
sănătos”, Editura Cison, 2001
9. Cupsa A. – „Boli Infecţioase transmisibile” - curs universitar cu
recomandări pentru activităţile practice, Ed. Medicala Universitară, Craiova
2007
10. Drăgan I. Madelena – „Boli infecţioase”, Editura Didactică şi
Pedagogică, 1998
11. Gherasim L. – Medicina Interna, vol. I, ed. a II-a, Editura Medicala,
Bucuresti, 2000
12. Harrison – Principii de Medicina Internă, Ed. Teora, ed a 15-a,
Bucuresti, 2003.
13. Ionescu, M.; Niculescu, A.D. – „Boli interne”, Editura Didactică şi
Pedagogică”, Bucureşti, 1978

73
 14. Macin, F. – „Îndreptar de medicina interna” , Editura Medicala,
Bucureşti, 1986
15. Manea M., Geormăneanu C., Nituică G., Răducanu D. – „Nursing
general”, vol. I, Ed. Medicală Universitară, Craiova, 2003
16. Manea M., Trăistaru A. – „Nursing în medicina de familie - manual
de curs”, Ed. Medicală Universitară, Craiova 2006.
17. Mozes C. – „Cartea asistentului medical”, Ed. Medicală, Bucureşti,
2006
18. Nechita A. – „Tehnica îngrijirii copilului sănătos şi bolnav”, Ed
ALMA Galaţi, 2004
19. Rebedea I – „Boli infecţioase”, Editura Medicala, Bucureşti, 2000
20. Rebedea Ileana, Rebedea Irina – „Boli infecţioase”, Editura ALL,
1998
21. Serban V.- „Medicină Internă” – vol.I, II – Ed. Excelsior, 2002
22. Spock B., Rothenberg M., Îngrijirea sugarului şi copilului de Dr.
Spock, Ed. All, Bucureşti, 1995
23. Suteanu, St.; Proca, E.; Dimitrescu A. – „Diagnosticul şi tratamentul
bolilor interne”, vol. I, Editura Medicală, Bucureşti, 1982
24. Titircă, L. – „Breviar de explorări funcţionale”, Editura Medicală,
Bucureşti, 1994.
25. Titircă, L. – „Ghid de nursing cu tehnici de evaluare şi îngrijiri
corespunzătoare nevoilor fundamentale, Editura Viaţa medicală românească,
Bucureşti
26. Titircă, L. – „Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii
medicali. Ghid de nursing, Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti,
2005
27. Titircă L. – „Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii
medicali”, Ed. Viaţa Medicala Românească, Bucureşti, 2008
28. Voiculescu, M. – „Boli Infecţioase”, Editura Medicala, 1990
74
 29. Voiculescu M – „Tendinţe şi perspective în terapia infecţiilor
medicale”, în Viaţa Medicală 1997
30. *** – Rapoartele privind evoluţia bolilor transmisibile aflate în
supraveghere pe anii 2007, 2008, 2009 şi 2010, Centrul pentru prevenirea şi
controlul bolilor transmisibile, România

75