NUVELĂ

„Grupul lui Filimon Bodiu”

Povestită de străbunica mea, și adaptată de mine, Costiș Alexandru

Filimon Bodiu, cunoscut și cu numele conspirativ de Dimitrie Grosu, a fost un țăran basarabean,
originar din satul Mândrești, județul Orhei. Filimon Bodiu a fost conducătorul unui grup antisovietic
(Grupul antisovietic al lui Filimon Bodiu), care a activat între anii 1945 și 1950 pe teritoriul
raioanelor Chișcăreni, Telenești, Sângerei și Călărași. Deși grupul lui Filimon Bodiu era compus din
doar 8-10 persoane, baza socială a grupului era destul de largă. Documentele de arhiva atestă peste 50
de familii care i-au oferit adăpost și l-au susținut în activitatea sa, calificată drept "teroristă" de către
organele de securitate staliniste. Cercetarea comparată a documentelor a permis istoricilor să conchidă
că activitatea grupului n-a fost inițiată în scopuri de "jaf și omor", așa cum stipulează sentințele
pronunțate membrilor și susținătorilor grupului. Nici țăranii care îl susțineau nu percepeau activitatea
grupului ca fiind de natură criminală. Tipul de rezistența opusă de acest grup a fost, la început, unul de
propagandă. Bodiu organiza "adunări cu țăranii", în casele unora dintre participanți, unde le vorbea
despre pericolul sovietizării și al colectivizării forțate. Aceste acțiuni au fost considerate de autorități
ca "banditism terorist". O altă metodă, considerată de autorități drept "teroristă", era intimidarea
cadrelor de conducere prin intermediul unor scrisori, în care Filimon Bodiu, folosind expresii care,
după părea lui, trebuiau să sune autoritar și justițiar, le cerea să nu-i mai jefuiască pe țărani și să
respecte sentimentele religioase ale acestora. Radicalizarea metodelor de luptă ale grupului se produce
după ce organele de urmărire încearcă să-l aresteze pe Filimon Bodiu. Omorurile comise de membrii
grupului, e drept, majoritatea în condiții de autoapărare, au permis serviciilor de securitate sovietice să
fabrice o listă extinsă de "acte teroriste-banditești", care îi erau incriminate. Filimon Bodiu moare la 16
noiembrie 1950, împușcat într-o confruntare directă cu reprezentanții autorităților, care veniseră să-l
aresteze la adresa unde se ascundea familia Bodiu.

Era vara anului 1948, după seceta cumplită din anii trecuți. Poporul incă resimțea greutățile din plin,
represiunile și deportările staliniste îngreunînd situația. Pe fundalul propagandei staliniste apăruseră
cîteva grupuri restrînse de oameni, care se revoltau împotriva sistemului. Multe dintre acestea au fost
lichidate, și totuși au rămas și s-au răsculat alții, printre care și grupul lui Filimon Bodiu. Bodiu avea la
îndemînă o duzină de oameni, aleși pe sprînceană, rude, oameni de încredere și voluntari.Printre
aceștia se găseau și rude ale străbunicii mele, frați de-ai tatălui ei, veri. Soția lui Bodiu, Olimpiada, era
de fapt sora tatălui străbunicii.

Străbunica mea avea 12 ani pe atunci. Bodiu venea adesea pe la părinții ei, cu tot grupul. Străbunica
îmi povestea că era un om înalt, bine făcut și roșu la față, iar de „se culca în colibă îi ieșeau picioarele
afară”. Purta mereu cu el două curele încrucișate pe piept, cu patroane de carabină, pe care o ținea în
spate. La arsenalul lui se mai adăugau și mitraliere, grenade, muniții și altele. Veneau și cereau
băutură, mîncare și se așezau într-un colț de ogradă. Tatăl străbunicii, Mihai, era un om care știa de
frica lor, chiar dacă nu îi făcuseră nimic rău lui sau familiei sale. O dată Bodiu l-a scăpat de la exil pe
tatăl lui. Acesta l-a prins pe președintele de colhoz de pe atunci, care îi turna pe toți potențialii dușmani
 ai sistemului, și l-a obligat sa bea apa din Ciuluc. Intimidat, acesta nu a mai spus o vorbă pentru o
lungă perioadă de timp. Cînd Bodiu cerea ceva, era musai să fie îndeplinit, așa ca bunicul Mihai se
supunea.

Bunicul Mihai era un om între două vîrste. Barba lui albea pe zi ce trecea din cauza grijilor și a
nevoilor. În privirea sa blîndă și gînditoare nu se cite nici o urmă de răutate. Emana căldură și bunătate
oriude se afla. Nu era omul la care să te duci și să nu te întorci cu ceva în mînă, ori fără un sfat.Era
iubit și respectat de toți, ca un om înțelept.

În una din serile în care veneau ei sa facă chef, mama străbunicii cocea pîine din mălai, era seara de
Sfîntul Nicolae de iarnă. Ardea focul în vatră ți toți copiii stăteau cuminți pe cuptor.Ca de obicei
bunicul Mihaile scoase vin, căci nu era un om zgîrcit, însă ara fi dat orice să nu îi mai știe pe toți cei de
acolo pe aproape. În grupul din acea seară se găsea și un văr de-al bunicii, mai mare, Alexandru.Acesta
tot venea și lua din casă ba pîine, ba vin. Grosolan din fire, nu cerea voie, își lua singur. Mama
străbunicii stătea și plîngea într-un colț al camerei. Soțul ei ar fi făcut ceva, dar ce? Îi era frică pentru
familia sa, și printre altele, ce era să facă în fața atîtor oameni?

Bodiu avea planuri pentru seara ceea. Era tăcut tot timpul, nu scotea o vorbă. Se adîncise în gînduri,
cu ochii proptiți în para focului. Se apropia de el unul din grupul său, și îl întrebă:

- Ce e cu tine, comandante? Nu te-ai atins nici de vin, nici de pîine.

- Lasămă! tună acesta. Dute și îți vezi de nevoi, am planuri în astă seară. Spune-le și celorlalți să nu mai
bea, pornim în curînd în misiune. Hai, piei de aici!
- B....b....bine șefu, dacă zici, zise acesta și se întoarse pe călcîie.

Se duse glonț la grup și începu a-i probozi, să nu mai bea, că azi au “treabă”. Aceștia au început a-l
înjura și a striga la el. Apoi el arătă cu degetul spre Bodiu, le zise ceva, și aceștia tăcuseră imediat.

- Pregătiți-vă, le zise Bodiu tutoror, și intră în casa bunicului Mihai cu Alexandru.

Pe nepusă masă, o luă pe străbunica mea să-i vorbească în parte.

- Ascultă-mă, îi zise Bodiu. Vreau să mă ajuți. Ești o copilă dezghețată cum văd, și cred că o să ne
înțelegem.
- Ce vrei? începu a plînge fata.

Bunicul Mihai se apropie de Bodiu și vru să zică ceva, însă acesta îi aruncă o privire, iar bunicul se
întoarse lîngă soție, care începu și ea a plînge.

- Nu fi prostuță. Uite, îți dau cîteva bomboane.

 Auzinde de bomboane, străbunica făcu niște ochi mari și încetă a mai plînge. Ba chiar devenise mai
veselă, și înceu să se tîrguiască pentru bomboanele promise. Cînd în sfîrșit obținu numărul de bomboane
ce i se cuveneau dădu aprobator din cap. Apoi se întoarse la părinți și le spuse:

- Mama, tata, uite ce am eu! cu o bucurie vădită în ochi, și arătă părinților bomboanelor. Aceștia se
uitaseră la ea cu milă, și o mîngîiară pe creștet.
- Ce vrei de la copilă? întrebă bunicul Mihai pe Bodiu.
- De la ea? Nimic. Atîta doar că o să mă ajute puțin.
- Ce? se revoltă tata. Cu ce poate ea să te ajute?
- Taci! Știu eu ce fac. Nu te amesteca în treburile mele.
- Dar...
- Nici un dar.Nu uita cu cine vorbești! Dute la nevastă.
- Lasă fata în pace!, strigă mama copilei. Ce îți trebuie ea ție?
- Asta e treaba mea! spuse Bodiu, rînjîndu-se la ea.
- Mama, tata. Nu e nimic, o să fac tot singură.
- Ești doar un copil! Nu poți nimic!
- Gata! Ajunge cu vorba! Să mergem.Și o apucă pe biata copilă de braț după care ieșiră afară.

Mama și tatăl străbunicii au rămas în ușă, privind în urma unor siluete ce dispăreau încet în negura
nopții. Era o noapte fără lună, nu vedeai nici la doi pași în față. Se pornise o ninsoare puternică, prima
din acel an. Fulgii mari se așterneau în roiuri pe pămîntul răzleț. Se topeau încet în răceala nopții.

Timpul se scurgea alene, iar așteptarea devenea din ce în ce mai insuportabilă. Bunicul Mihai și soția
lui au intrat în casă, abătuți și îngrijorați. Bunicul își amintea ultimele cuvinte ale lui Alexandru:

”Răspund eu de ea! Fii pe pace, nu o să pățească nimic. Dacă i se întîmplă ceva, eu o să îți dau
socoteală.”

Lăsase fata în mîinile unor tîlhari. Se așeză acum cu fața în palme și începu a se văita. Iar bunica stătea
în colțul ei obișnuit, cu ochii înlăcrimați. A fost, se prea poate, cea mai lungă noape din viața lor.

Pe cărările Băneștiului mergeau opt-nouă inși, iar printre ei o copilă. Era o liniște de mormînt, nimeni
nu îndrăznea să scoată vreo vorbă. Știau cu toții că sînt căutați de comuniști, și ce îi așteaptă în cazul în
care sînt prinși. Se apropiau de granița județului, după care se găsea un sat. Bodiu își puse în plan să
prade unul din magazinele de acolo. Nimeni însă nu știa de planurile lui.

- Băieți! Aici ne oprim, zise Bodiu. Trebuie mai întîi să auziți planul meu.
- Da’ ce o să facem șefu’?
- Tocmai asta vroiam să vă zic, netotule! La apus de locul în care ne aflăm noi se află un magazin, e la
margine de drum, așa că nu o să ne fie greu sa facem ce mi-am pus în gînd. Vom lua tot ce o să
putem, fiecare cît va putea căra.
- Dar cum intrăm? Că sînt puse gratii, întrebă unul din ei.
- Bine că ai întrebat. Magazinul are o mică ferestruiscă prin care ar putea trece doar un om mic, sau un
copil în cazul nostru, de asta și am luat fata. E mai mică în comparație cu ceilalți frați ai ei, de asta
am și ales-o pe ea. Trofim, mai ai instrumentele cu tine?
- Sigur șefu!
- Bine, atunci tu o să tai sticla, dar vezi să o tai bine, să nu cumva să se taie fata. Am luat-o întreagă, așa
am de gînd să o și întorc acasă. Ion, Adrian voi doi o să păziți drumul să nu vină nimeni, iar dacă
apare cineva știți ce aveți de făcut. Eu și cu ceilalți vom aștepta sub fereastră, unde fata o să ne dea
totul din magazin. Totul e clar?
- Da! răspunseră toți într-un glas.

- Bine, atunci să mergem.

Porniră cu toții în liniște spre apus, în satul din fața lor. Se apropia de mijlocul nopții. De undeve din
depărtare se auzeau strigăte de disperare și plînsete. Iar erau deportați țăranii de la casele lor, departe,
undeva prin Siberia, sau poate urmau să fie omorîți, cine știe? Te cuprindeau fiorii la auzul acelor
strigăte, mai mult zbierături de fapt. Pe așa vreme, să mergi noaptea la furt-trebuia să ai foarte mult
curaj. Străbunica mea era încă copil, și nu înțelgea tot ce se întîmplă, poate. Copiii de atunci erau mai
maturi, erau nevoiți să crească. Străbunica însă imi povestea că era încă naivă și ușor de amăgit, cu
cîteva bomboane.

Prin bezna densă se mișca încet tot grupul lui Bodiu, cu el în frunte. Cîtă cutezanță să fi avut omul
acela?! Să lupți împotriva comuniștilor era sinucidere curată, darămite sa o faci pentru atîția ani. Bodiu
era însă privit cu respect de țărani, care îl ajutau. Conform rapoartelor de atunci, Bodiu a fost primit de
peste 50 de familii să locuiască la ei. Avea calități de conducător, știa să se facă auzit și înțeles de toți,
era și un bun orator, fapt demonstrat în repetate rînduri la ședințele pe care le făcea cu țăranii. Era foarte
înalt, lat în umeri, avea o față aspră și privirea pătrunzătoare. Te înfiorau ochii să negri, adînciți în cap,
străbătuți de fulgere violente. Nu era om care să nu se sperie la prima vedere cu el. Era temut de către
organele administrative din acele vremuri, mai ales în raioanele Telenești și Chișcăreni de azi. A
semănat teroare în rîndurile lor, cu amenințări și intimidări. Sînt atestate și omoruri, însă specialiștii le-
au calificat drept în legitimă apărare. Sistemul de atunci a preferat să le pună în dosarele celor care au
fost prinși.

Se vedea deja magazinul, iar grupul începu a grăbi pasul. Au spart luminile din față și s-au dus în spate.
Trofim a tăiat sticla, iar străbunica mea a intrat în magazin cu ajutorul lui Alexandru. Bodiu lumina cu
lanterna spre obiectele ce îi trebuiau, iar străbunica scotea totul în cea mai mare liniște. A trecut mai
bine de jumătate de oră, iar Bodiu deodată sare în sus ca aprins și le zice tuturor:

- A-ți auzit? Două împușcături!

- Da! Dinspre drum!

Se auziră incă cîteve focuri, iar după asta strigătele celor doi paznici puși de Bodiu. Se auzeau din ce în
ce mai aproape, cu fiecare secundă. Bodiu o scoase pe străbunica mea din magazin și îi zise să stea
cuminte în întuneric. Fata se așeză jos și începu să scîncească, Bodiu încerca să o liniștească. După un
timp, nu se mai auzeau cei doi. În schimb se auzeau mai multe voci, care se îndreptau foarte repede spre
ei. Erau cîțiva ofițeri și soldati, 30 la număr. Bodiu dădu ordin de retragere, și toți părăsiră locul în
liniște, fiecare cărînd cît putea.
- Unde-s Ion și Adrian?
- Sînt împușcați, comandante!
- Cum?! începu a striga Bodiu, însă se liniști foarte repede, întrucît era urmărit.
- Cînd s-au auzit primele focuri, au fost omorîți pe loc.
- Șefu’, cred că avem trădători printre noi!
- Parcă îmi citești gîndurile, Sandule!
- Cine să fie?
- Lasă că aflăm noi mai tîrziu, acum duceți copila acasă. Spuse asta cu un zîmbet bănuitor pe față, după
care porni spre sat, în liniște.

Au mers mai bine de jumătate de oră, pînă la granița județului. Bodiu le făcu tuturor semn să se
oprească. Se aplecă ușor în față și ascultă cu atenție. Ceva foșnea în dreapta sa. Pornise să cerceteze
locul, și se văzu în mijlocul soldaților. Atunci o apucă la fugă, fără să mai privească în urmă. Erau cîțiva
numai, însă înarmați. Aceștia porniră în urmărirea luia durat mai bine de două ore pînă s-a întors la
grupul lui, rănit la brațul drept de un cuțit. Arătă cu degetul spre sat și porniră cu toții acolo. Au ajuns la
bunicul Mihai spre zori. Acesta era cu nevasta în casă, așteptau întoarcerea lor. După ce și-au vazut
copila teafără și nevătămată, s-au liniștit și s-au dat deoparte.

La prima oră a dimineții au apărut și soldații pe urmele tîlharilor, care nu mai erau însă acolo. Plecară
îndată după ce au venit, fără să mai spună o vorbă. Soldații au căutat în fiecare colț al casei, însă nu au
găsit nimic, după care au plecat înjurînd. Bunicul a rămas cu soția și copiii speriați încă de cele
întîmplate. Străbunica însă era liniștită, de parcă nimic nu ar fi fost.

Bodiu a fost găsit de autorități peste ceva timp în satul Mîndrești, în casa lui, pe un dîmp de pamînt,
dupa cum povestește străbunica. A fost vîndut de unul din grupul său, Nicolae Bucilă, și împușcat
împreună cu fiul său Ionel, care era încă copil într-un schimb de focuri. Olimpiada Bodiu a fost grav
rănită, iar peste un an a fost judecată și acuzată de "trădare de patrie". După uciderea lui Filimon Bodiu
a urmat arestarea susținătorilor și simpatizanților grupului, toți fiind acuzați de "trădare de patrie" și
condamnați, după ce, în timpul anchetei, au fost torturați și amenințați cu deportarea celor apropiați,
dacă nu semnează procesele-verbale, în cea mai mare parte, false.