În cadrul limbajului comun, comportamentul prosocial şi cel antisocial sunt
considerate în mod frecvent (şi eronat) ca fiind opuse, într-o perfectă simetrie. Modalităti de definire a comportamentului prosocial (in ordine cronologica):
a) Raportare la comportamentele antisociale.
Raportarea la comportamentele antisociale s-a remarcat ca manieră de definire mai
ales după celebrul caz Kitty Genovese (1964), când un grup numeros de cetăteni dintr-un cartier al New York-ului au asistat fără să intervină la agresarea repetată şi în final la uciderea unei tinere. Acest incident şi altele similare au stimulat încercările de definire a unui tip de comportament şi a unor caracteristici de personalitate aflate în opozitie cu cele antisociale.
b) Enumerarea componentelor sale.
Prin enumerarea componentelor sale, comportamentul prosocial include fenomene
foarte variate devenind astfel mai uşoară delimitarea sa de altruism, ca subspecie a comportamentului prosocial
c) Referire la consecintele sale.
Comportamentul prosocial este definit în prezent cel mai frecvent prin referire la consecintele sale (Sigelman, 1972/1993, 286), în pofida faptului că delimitarea acestui tip de comportament nu poate fi făcută doar prin atestarea prezentei unor efecte pozitive.
d) În manieră integralistă.
În manieră integralistă, comportamentul prosocial este abordat din perspectiva
teoriei actiunii sociale - Chelcea (1990, 2003) - prin luarea în considerare a unei multitudini de elemente de care depinde actiunea socială: circumstantele concrete, situatia reală şi perceperea ei (modul de cunoaştere a ei de către actorii sociali). Abordarea integralistă face posibilă identificarea cu acuratete a comportamentelor prosociale şi eliminarea posibilitătilor de includere în această categorie - într-o manieră interpretativă - doar a comportamentelor cu efecte pozitive pregnante. Din această perspectivă, delimitarea acestui tip de comportamente devine posibilă ori de câte ori avem de-a face cu un “comportament intentionat, realizat în afara obligatiilor profesionale şi orientat spre sustinerea, conservarea şi promovarea valorilor sociale” (Chelcea, 1996, 444-445). Acestă modalitate de definire este cea mai completă şi mai adecvată surprinderii esentei comportamentului prosocial.
