TEMA 1.

ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII FINANCIARE ÎN

CADRUL ENTITĂȚII (2 ore)
l.1. Definirea, rolul și organizarea contabilităţii financiare în cadrul
entității;
1.2. Reglementarea normativă a contabilității financiare;
1.3. Particularitățile, funcțiile și principiile contabilităţii financiare;
1.4. Elaborarea politicilor contabile ale entității, modificări ale
estimărilor contabile, erori și evenimente ulterioare.

l.1. Definirea, rolul și organizarea contabilităţii financiare în cadrul

entității
Informaţia privind activitatea desfăşurată de întreprinzători se reflectă în
contabilitate. De aceea evidenţa se ţine în cadrul oricărei întreprinderi şi reprezentă
o cerinţă a existenţei acesteia, unde munca de contabil începe din momentul
înfiinţării şi se încheie odată cu lichidarea ei. Potrivit Legii contabilităţii toate
entităţile (persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător)
sunt obligate să ţină contabilitatea proprie.
Datele evidenţei prezintă un sistem de informare operativă şi dinamică
privind mărimea patrimoniului, operaţiile şi procesele economice care au loc la
entitate. În baza datelor contabilităţii se primesc decizii optime la capitolul
gestionării patrimoniului şi prevenirii formării rezultatului negativ (pierderii) în
activitatea întreprinzătorului.
Informaţia contabilă reflectă situaţia trecută şi prezentă, tendinţele de
dezvoltare în perspectivă a entităţii. Ea asigură cunoaşterea nu numai în ansamblu
a rezultatelor obţinute de entitate, dar şi a celor mai amănunţite aspecte privind
starea elementelor patrimoniale.
Contabilitatea a apărut şi s-a instituit odată cu producţia de mărfuri, cu
necesitatea evidenţierii afacerilor în ordine cronologică. Ea a trecut prin mai multe
faze de dezvoltare, începând cu cele mai primitive forme de organizare a evidenţei
şi finalizând cu elaborarea standardelor internaţionale şi naţionale de contabilitate.
1
Dacă anterior evidenţa era necesară pentru ca activitatea într-o gospodărie
individuală să nu să se transforme într-un haos, odată cu dezvoltarea producţiei ea
a devenit un sistem important de control al proprietăţii.
Treptat contabilitatea a început să fie studiată ca ştiinţă, având obiectul şi
metoda de cunoaştere proprii. Fondatorul contabilităţii se consideră italianul Luca
Paciolo (1445-1515) care este cunoscut ca autorul primei cărţi de contabilitate.
Pe parcursul secolelor s-au acumulat importante idei, concepte, principii şi
standarde cu privire la ţinerea evidenţei. Dezvoltarea istorică a societăţii umane
influenţează semnificativ asupra conţinutului contabilităţii, contribuind esenţial la
perfecţionarea formelor ei de organizare.
Contabilitatea, ca sistem de obţinere a informaţiei, conţine următoarele
elemente legate reciproc: colectarea, prelucrarea şi înregistrarea.
Colectarea este procesul obţinerii informaţiei privind activitatea desfăşurată
de entităţi (de exemplu, cumpărarea materialelor, fabricarea produselor, achitarea
datoriilor etc.).
Prelucrarea prezintă gruparea, exprimarea în anumite mărimi de referinţă şi
generalizarea informaţiei obţinute în rezultatul colectării (de exemplu, în perioada
5-10 august 20__ s-au vândut mărfuri în valoare de 38 mii lei).
Înregistrarea prezintă perfectarea documentară a informaţiei obținute în
urma colectării şi prelucrării.
Prin urmare, contabilitatea este un sistem sistem de colectare, prelucrare,
înregistrare și generalizare a elementelor contabile şi de raportare financiară.
În corespundere cu cerinţele utilizatorilor de informaţii contabilitatea se
subîmparte în:
1. Contabilitatea financiară;
2. Contabilitatea de gestiune.
Contabilitatea financiară reprezintă un sistem de colectare, prelucrare şi
sistematizare a informaţiei privind existenţa şi mişcarea activelor, capitalului
propriu, datoriilor, veniturilor şi cheltuielilor în expresie valorică pentru întocmirea
situațiilor financiare. Ea se organizează în baza unor reguli şi principii stabilite de
2
către organele de stat, care sunt obligatorii pentru toate entităţile. Aceste reguli şi
principii sunt reflectate în standardele naţionale de contabilitate.
Pentru contabilitatea financiară este caracteristic: utilizarea procedeului
dublei înregistrări, folosirea obligatorie a etalonului valoric, întocmirea situațiilor
financiare după formele stabilite de către organele de stat etc.
Contabilitatea de gestiune reprezintă un sistem de colectare, prelucrare şi
transmitere a informaţiei contabile pentru planificarea, calculația costurilor,
verificarea şi analiza bugetelor în scopul întocmirii rapoartelor interne pentru
luarea deciziilor manageriale. Ea reflectă informaţii privind costurile de producție,
rezultatele obţinute pe subdiviziuni şi tipuri de produse etc.
Contabilitatea de gestiune se organizează, în fond, după regulile stabilite de
fiecare întreprindere, conform necesităţilor proprii.
Informaţiile contabile de gestiune sunt destinate pentru luarea deciziilor în
cadrul întreprinderii şi sunt inaccesibile utilizatorilor externi de informaţie.
Faptul separării contabilităţii în financiară şi de gestiune nu denotă că la
întreprindere există două contabilităţi şi diverse registre contabile. La întreprindere
funcţionează un singur sistem contabil, însă el este organizat în aşa mod, încât în
urma regrupării datelor iniţiale, se pune la dispoziţia utilizatorilor informaţia
necesară pentru luarea deciziilor corecte. Prin urmare, ambele contabilităţi se
bazează pe aceleaşi date din documente primare, folosesc acelaşi plan general de
conturi, aceleaşi procedee de colectare şi prelucrare a informaţiei.

1.2. Reglementarea normativă a contabilității financiare

Sistem de reglementare normativă a contabilității - totalitatea actelor
legislative și normative care reglementează ținerea contabilității și întocmirea
situațiilor financiare. Se bazează pe următoarele elemente:
 Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007. Potrivit prezentei
legi toate entităţile sunt obligate să ţină contabilitatea şi să întocmească situațiile

3
financiare în modul prevăzut de legea în cauză, de standardele de contabilitate, de
Planul general de conturi contabile, precum şi de alte acte normative în vigoare;
 Hotărâri ale Guvernului Republicii Moldova;
 Standarde Naţionale de Contabilitate (SNC);
 Planul general de conturi contabile;
 regulamente, instrucţiuni, indicaţii metodice ale Ministerului Finanţelor
etc.
Legea contabilităţii stabileşte regulile generale referitoare la:
 principiile contabilității;
 modul de organizare şi ţinere a contabilităţii, întocmirea şi prezentarea
situațiilor financiare, inclusiv termenii de prezentare;
 aplicarea standardelor de contabilitate, în funcţie de tipul entităţii;
 responsabilităţile şi drepturile entităţilor privind ţinerea contabilităţii şi
raportarea financiară;
 sistemele de ţinere a contabilităţii şi de prezentare a situațiilor financiare;
 modul de întocmire, utilizare și păstrare a documentelor primare;
 cerințele privind corectarea erorilor contabile etc.
Standardele Naţionale de Contabilitate – standarde bazate pe directivele
Uniunii Europene şi pe I.F.R.S., elaborate şi aprobate de Ministerul Finanţelor al
Republicii Moldova, care stabilesc reguli generale obligatorii privind ţinerea
contabilităţii şi raportarea financiară. Actualmente sunt elaborate și implementate
16 SNC și 2 indicații metodice.
Planul general de conturi contabile - act normativ care stabileşte
nomenclatorul sistematizat al conturilor contabile şi normele metodologice de
aplicare a acestora.
Regulamentele, instrucţiunile, indicaţiile metodice ale Ministerului
Finanţelor au drept scop de a concretiza prevederile unor acte legislative și
normative şi se referă, de obicei la probleme concrete ale contabilităţii şi
impozitării. De exemplu, Regulamentul privind inventarierea, aprobat prin

4
Ordinul Ministerului Finanțelor nr.60 din 29.05.2012, care stabilește regulile de
efectuare a inventarierii elementelor de activ și datorii, constatare și înregistrare a
rezultatelor inventarierii, perfectare a formularelor utilizate la efectuarea
inventarierii.
Organele de reglementare a contabilităţii includ:
a) autorităţi statale - Guvernul, Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a
Moldovei, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Serviciul situaţiilor financiare
etc.;
b) asociaţii profesionale care au drept scop perfecţionarea şi dezvoltarea
contabilităţii.

1.3.Particularitățile, funcțiile și principiile contabilităţii financiare

Contabilitatea financiară se deosebește prin anumite particularități, utilizând
anumite procedee cum ar fi:
 documentarea,
 inventarierea,
 evaluarea,
 contul,
 dubla înregistrare,
 balanța de verificare,
 bilanțul,
 situațiile financiare.
În prezent se conturează următoarele funcții ale contabilității:
1) Funcția de înregistrare și prelcrare a datelor – constă în consemnarea
potrivit unor principii și reguli proprii a proceselor și fenomenelor economice ce
apar în cadrul unităților economice și se pot exprima valoric;
2) Funcția de control a contabilității constă în asigurarea integrității și
utilizării raționale a bunurilor agentului economic;
3) Funcția informațională constă în faptul că contabilitatea este furnizorul
de bază al informației de diverse niveluri de gestiune;
5
 4) Funcția analitică are o mare însemnătate, întrucît indicatorii obținuți
sunt importanți la luarea deciziilor de către utilizatori;
5) Funcția juridică – datele furnizate de contabilitate și documentele de
evidență servesc ca mijloc de probă în justiție, pentru a dovedi realitatea unor fapte
economice și a stabili răspnderea patrimonială pentru pagubele produse.
Sistemul contabil se bazează pe următoarele principii:
1. Continuitatea activităţii. Presupune că întreprinderea îşi va continua în
mod normal activitatea în viitorul previzibil fără a intra în stare de lichidare sau
reducere substanţială a activităţii. Continuitatea activităţii se exprimă clar în actul
de constituire, întrucât este delimitată în timp perioada funcţionării întreprinderii.
2. Permanenţa metodelor. Presupune continuitatea aplicării metodelor şi
regulilor privind evaluarea şi înregistrarea elementelor contabile, astfel asigurând
comparabilitatea în timp a informaţiei contabile. Conform acestui principiu
întreprinderea trebuie să utilizeze pe parcursul anului de gestiune unele şi aceleaşi
metode şi reguli de reflectare a faptelor economice, evaluare a activelor şi
datoriilor, calculare a amortizării mijloacelor fixe (de exemplu, metoda casării
liniare). Modificarea metodelor de la un an la altul trebuie să fie determinată de o
motivaţie, cum ar fi modificarea legislaţiei contabile sau fiscale.
3. Contabilitate de angajamente. Prevede înregistrarea elementelor
contabile pe măsura apariţiei lor indiferent de momentul încasării sau plăţii
numerarului. De exemplu, s-au vândut produse în luna mai, iar cumpărătorii s-au
achitat în luna iulie. Prin urmare, venitul din vânzarea produselor va fi recunoscut
în momentul vânzării, adică în luna mai, indiferent de faptul că cumpărătorii s-au
achitat în iulie.
4. Separarea patrimoniului şi datoriilor. Prevede prezentarea în situaţiile
financiare doar a informaţiilor despre patrimoniul şi datoriile entităţii, care trebuie
contabilizate separat de patrimoniul şi datoriile proprietarilor şi ale altor entităţi;
5. Principiul necompensării, potrivit căruia elementele de activ şi de pasiv
trebuie să fie evaluate şi înregistrate în contabilitate separat, adică nu se admite

6
compensarea între posturile de activ şi cele de pasiv ale bilanţului şi între venituri
şi cheltuieli.

1.4. Elaborarea politicilor contabile ale entității, modificări ale

estimărilor contabile, erori și evenimente ulterioare
Pornind de la condițiile concrete de activitate și cerințele actelor normative
în vigoare fiecare entitate își elaborează politicile contabile.
Politici contabile – principii, reguli şi practici specifice aplicate de o entitate
la ţinerea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare. Se elaborează în
corespundere cu SNC „Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile,
erori şi evenimente ulterioare”. Aspectele elaborării constau în:
 alegerea unei proceduri din cele propuse în fiecare SNC;
 fundamentarea procedurii selectate, ținându-se cont de particularitățile
activității entității;
 acceptarea acesteia în calitate de bază pentru ținerea contabilității și
întocmirea situațiilor financiare.
Politicile contabile se perfectează printr-un document de dispoziţie (hotărîre,
dispoziţie, ordin etc.) şi se aplică tuturor subdiviziunilor entităţii.