Download from www.Club13.

ro/

( FACETI ARANJAREA IN PAGINA )

Universitatea CLUB13.RO
Facultatea de CLUB13.RO
Specializarea Kinetoterapie

PROIECT LA METODOLOGIA CERCETĂRII

Îndrumător: CLUB13.RO

Student : CLUB13.RO
 IAŞI 2013

PERIARTRITA SCAPULO-HUMERALĂ:
TRATAMENTUL RECUPERATOR, OBIECTIVE, MIJLOACE ŞI
METODE
 « Corpul omenesc – noul prototip de maşina care
urmează a fi inventat»
Mih
ai Ursta
 CUPRINS

Pag.
CAPITOLUL I - ARGUMENTAREA TEORETICĂ ŞI ŞTIINŢIFICĂ A CERCETĂRII……………....…..1
I.1. KINETOTERAPIA ROLUL ŞI EVOLUŢIA ………………………………………………...……….…1
I.2. ROLUL ŞI IMPORTANŢA ORGANIZĂRII ACTIVITĂŢII ÎN PROCESUL RECUPERATOR……...1
I.3. PERIARTRITA SCAPULO-HUMERALA GENERALITĂŢI…………………………...……………..2
I.4. DEFINIŢIA ŞI CONŢINUTUL PERIARTRITEI SCAPULO-HUMERALĂ…………………...……..2
I.5. ANATOMIA FIZIO-PATOLOGICĂ……………………….………………………………...…………4
CAPITOLUL II - IPOTEZĂ. SCOP. SARCINI. ………………………………………………...………...…5
II.1. MOTIVAŢIA REALIZĂRII TEMEI…………………….………………………………....…………..6
II.2. IPOTEZA CERCETĂRII …………………….………………………………...………....………..…..6
II.3. SCOPUL ŞI SARCINILE (OBIECTIVELE) STUDIULUI …………………….………………...…..6
II.4. METODE DE CERCETARE UTILIZATE ÎN STUDIU…………………….………………..…….....6
CAPITOLUL III – ORGANIZAREA CERCETĂRII…………………….………………..…………….......7
III.1. LOCUL DE DESFĂŞURARE ŞI MATERIALELE NECESARE.………………..………….............7
III.2. LOTUL DE SUBIECŢI.………………..………………………………………………………...........7
III.3. ETAPELE STUDIULUI.………………..…………..............................................................................7
III.4. ALCĂTUIREA ŞI APLICAREA PROGRAMELOR DE KINETOTERAPIE…………………….…8
III.5. PROGRAM GENERAL DE RECUPERARE A PERIARTRITEI SCAPULO-HUMERALĂ…….…9
CAPITOLUL IV – REZULTATELE CERCETĂRII………………………………………………………..10
IV 1. PREZENTAREA REZULTATELOR DE LA TESTAREA INIŢIALĂ……………………………..10
IV.2. ANALIZA REZULTATELOR FINALE……………………………………………………………..10
IV.3. PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR……………………..………………..12
CONCLUZII………………………………………………………………………………..………………..13
BIBLIOGRAFIE……………………..………………………………………………………………..……..14
 CAPITOLUL I

ARGUMENTAREA TEORETICĂ ŞI ŞTIINŢIFICĂ A

CERCETĂRII
 I.1. KINETOTERAPIA ROLUL SI EVOLUŢIA

Kinetoterapia provine din greaca veche; kinetos - mişcare, terapevein -

totalitatea mijloacelor pentru prevenirea, tratarea şi recuperarea medicala. Kinetoterapia
reprezintă totalitatea măsurilor şi mijloacelor necesare pentru prevenirea, tratamentul şi
recuperarea medicală, utilizând ca mijloc fundamental exerciţiul fizic, mişcarea.
Kinetoterapia ridică la rang de ştiinţă mişcarea şi exerciţiul fizic, în scopul recuperării şi
refacerii organismului uman.
Obiectivele kinetoterapiei în cadrul recuperării funcţionale sunt realizate prin
mijlocul său de bază exerciţiul fizic.
Exerciţiul fizic în cadrul kinetoterapiei este practicat într-un cadru organizat,
constituit din secţiile de recuperare, săli de kinetoterapie din policlinici şi staţiuni baneo-
climaterice etc., ţinând cont de parametrii generali şi particulari precum şi de principiile
specifice.

I.2. ROLUL ŞI IMPORTANŢA ORGANIZĂRII ACTIVITĂŢII

ÎN PROCESUL RECUPERATOR

În procesul complex al recuperării sunt implicaţi mulţi specialişti de diverse

domenii de activitate.
Contribuţia echipei interdisciplinare de recuperare va fi orientată spre îndepărtarea
sau ameliorarea cât mai posibil a stării de disfuncţionalitate fizică, senzorială şi psihică a
pacientului în vederea reintegrării acestuia pe plan socio-profesional.

I.3. PERIARTRITA SCAPULO-HUMERALA GENERALITAŢI

 Prima descriere a periartritei scapulo-humerale aparţine lui Duplay care, în 1874,
atribuia toate suferinţele umărului bursitei subacromio-deltoidine; la o mai bună cunoaştere
a sindromului au contribuit Codman si de SeZe.
Periartrita scapulo-humerala este una dintre suferinţele cele mai frecvente, pentru
care bolnavul se adresează medicului. Este întâlnita la ambele sexe, la subiecţi în vârstă
activă, cu incidenţă maximă la cei peste 40 de ani.
Termenul de periartrită, care subliniază faptul ca sunt interesate structurile
periarticulare este în unele cazuri, necorespunzător realităţii, nefiind vorba de un proces
inflamator.
Clasificarea suferinţelor care se încadrează în noţiunea vagă si imprecisă de PSH
este diferită, în funcţie de şcoală.
Reumatologii francezi deosebesc următoarele forme clinice :
- umărul dureros simplu
- umărul dureros acut (hiperalgic)
- umărul mixt
- umărul blocat
- umărul pseudoparalitic.

I.4. DEFINITIA SI CONTINUTUL PERIARTRITEI

SCAPULO-HUMERALA

Periartrita scapulo-humerala (PSH) este un sindrom clinic, caracterizat prin

durere, redoare si impotentă funcţională a umărului, asociate în diverse grade, determinate
de procese patologice, care interesează ţesuturile periarticulare (tendoane, burse) şi în
unele cazuri capsula articulară.
Bolile reumatismale formează un grup de afecţiuni cu localizări în primul rând la
aparatul locomotor şi cardio-vascular, ca urmare a unor leziuni caracteristice mezenchinale.
Factorii etiologici în acest grup de boli sunt diferiţi determinând tablouri clinice
cu evoluţie acuta, subacuta si cronica.
 Clasificarea bolilor reumatismale sunt următoarele :
1. Reumatismul inflamator în care intră:
- reumatismul Socolski Bouillaud
- poliartrita reumatoidă
- spondilita anchilozantă
- reumatismul secundar infecţios
2. Reumatismul degenerativ în care intra:
- artroza
- poliartroza
- spondiloza
3. Reumatismul articular în care intra:
- tendinite
- bursite
- periartrite
- nevralgii şi nevrite.

În afara manifestărilor articulare ale reumatismului inflamator sau degenerativ, în

practica zilnică întâlnim adesea bolnavi cu suferinţe determinate de procese patologice
articulare în cursul cărora sunt afectate tendoane, teci sinoviale, burse, fascii, aponevroze.
Cele mai frecvente şi cele mai supărătoare uneori invalidante sunt : tendinitele şi
bursitele umărului (cunoscute generic sub numele de periartrită scapulo-humerală); mai rar
sunt întâlnite sunt sindromul umăr-mână, retracţia aponevrozei palmare (Boala Dupuytren),
periartrita coxo-femurală.
La nivelul structurilor umărului şi în primul rând la nivelul tendoanelor, are loc un
proces de uzură a cărei accelerare şi agravare pot fi determinate de traumatisme,
microtraumatisme (în special cele de ordin profesional) expuneri la frig etc.
Un rol deosebit în accelerarea proceselor de uzură şi în apariţia inflamaţiei; un
argument în acest sens îl constituie frecvenţa mare a acestui sindrom, atât in afecţiuni ale
sistemului nervos periferic (nevralgia cervico-brahială)
 I.5. ANATOMIA FIZIO-PATOLOGICĂ

Umărul este alcătuit din trei articulaţii şi două planuri de alunecare, care-i conferă
o mare mobilitate în dauna stabilităţii (de altfel, articulaţia glenohumerală este articulaţia
care se luxează cel mai des, din tot corpul uman).
Cele doua suprafeţe de alunecare sunt reprezentate de suprafaţa scapulo-toracică
şi de către spaţiul subacromial.
Cele trei articulaţii ale umărului sunt : articulaţia greno-humerală, acromio-
claviculară şi sterno-claviculară.
La menţinerea unei oarecare stabilităţi contribuie ligamentele, tendoanele şi
muşchii. O mare importanta o au patru muşchi, şi anume : supraspinosul, subspinosul,
micul rotind şi subscapularul. Împreuna, ei formează « manşonul » rotatorilor, care
participă la efectuarea rotaţiei interne si externe ; totodată în timpul ridicării umărului, el
deprima capul humeral care constituie un punct de sprijin pentru deltoid în ridicarea
braţului.
În funcţionalitatea umărului, un rol deosebit îl are bursa subacromio-deltoidiană, a
cărei porţiune superioară desparte tendonul supraspinosului de arcul coracoidian, iar cea
inferioară desparte deltoidul de capul humeral.
Bursa subacromio-deltoidiană constituie normal un spaţiu închis ; la unii bolnavi
cu boli reumatice inflamatorii, ea poate comunica cu articulaţia greno-humerală. O altă
bursă este cea a tendonului lungii porţiuni a bicepsului. Căptuşite cu un strat de celule
sinoviale, bursele se pot inflama, participând la realizarea unora dintre tulburările clinice
ale PSH.
Patologic, PSH are drept substrat – în primul rând – leziunile degenerative ale
tendoanelor, în special ale bicepsului, caracterizate prin necroze care duc la rupturi parţiale
şi prin calcificări, aceste procese de uzură sunt frecvente la subiecţi de peste 40-50 de ani,
fiind multă vreme asimptomatice. În privinţa anumitor factori, cum ar fi unele traumatisme,
o suprasolicitare sau o expunere la frig, leziunilor degenerative li se adaugă un proces
inflamator, în primul rând al tendoanelor, care pune capăt latentei clinice amintite mai sus,
bolnavii acuzând dureri de intensitate medie şi un grad variabil de impotentă funcţională. În
unele cazuri migrarea materialului calcic cu pătrunderea lui în interiorul unei burse (în
primul rând în bursa subacromiodeltoidiană) determină un proces inflamator deosebit de
intens, responsabil de prezenta unor dureri extrem de apăsătoare.
O forma particulară de PSH este cea determinată de inflamaţia capsulei
articulaţiei greno-humerale, a cărei evoluţie către fibroză este responsabilă de diminuarea
importanta a muscarilor la acest nivel (aşa-zisul « umăr blocat » sau « umăr îngheţat »).
În sfârşit, leziunile trofice ale tendoanelor manşetei rotatorilor pot duce, in urma
unor solicitări mari (la tineri) sau relativ mici (la vârstnici), la rupturi întinse care sunt
responsabile de umărul “pseudoparalitic ».
 CAPITOLUL II - IPOTEZĂ. SCOP. SARCINI.

II.1. MOTIVAŢIA REALIZĂRII TEMEI

Eu sunt de părere ca PSH-ul este sindrom complex ce merită toată atenţia, ţinând
cont că se manifestă prin durere şi ipotenţă funcţională.
Priveam uimit cât de complex este organismul uman şi câtă diversitate se găseşte
între indivizi.
În această lucrare am încercat găsirea unor modalităţi de aplicare precoce şi
sistematică a mijloacelor şi procedeelor kinetoterapice, prin care să se restabilească cât mai
pe deplin capacităţile funcţionale diminuate sau pierdute.

II.2. IPOTEZA CERCETĂRII

În studiul practic al periartritei scapulo-humerală voi încerca să clarific

următoarele ipoteze:
 importanţa procesului kinetoterapeutic în evoluţia bolii
 dacă tratamentul pe etape conduce la rezultate favorabile

II.3. SCOPUL ŞI SARCINILE (OBIECTIVELE) STUDIULUI

Obiectivele sunt recuperarea stabilităţii articulare, forţei musculare înlăturarea

durerii şi inflamaţiei locale.
Scopul acestei lucrări a fost de a verifica ipotezele formulate pe baza rezultatelor
obţinute, de a contribui la îmbunătăţirea procesului recuperator, în sensul reducerii timpului
de recuperare şi creşterea eficienţei sale si de ce nu de a descoperi noi procedee de
recuperare.

II.4. METODE DE CERCETARE UTILIZATE ÎN STUDIU

Pe parcursul desfăşurării cercetării am folosit următoarele metode:

a) Metode de colectare a informaţiilor:
 documentarea;
 studiul de caz;
 observaţia;
 convorbirile directe;
 CAPITOLUL III – ORGANIZAREA CERCETĂRII

III.1. LOCUL DE DESFĂŞURARE ŞI MATERIALELE

NECESARE

În această lucrare am prezentat studiul periartritei scapulo-humerala care s-a

efectuat la Spitalul de recuperare “Royal Hospital” din Londra (Anglia), la data de 28
martie 2005.
Sălile de kinetoterapie sunt dotate cu aparate de gimnastică: spaliere, bănci de
gimnastică, scripeţi, mingi medicinale, gantere, haltere, saci de nisip, oglinzi.
Pentru bună desfăşurare a activaţi de kinetoterapie am urmărit şi modul de
respectare a regulilor de igienă.

III.2. LOTUL DE SUBIECŢI

Pentru cercetare am selecţionat 12 cazuri care au efectuat tratament recuperator în

cadrul Spitalului de Recuperare “Royal Hospital” din Londra (Anglia)

Lotul a fost structurat astfel :

Pacientul 1
Nume: Eric Bush
Sex: M
Vârstă: 32 ani
Profesie: web master
 Diagnostic clinic: Periartrita dureroasa simpla neanchilozata.
Diagnostic funcţional : Leziuni în tendonul supraspinosului, mobilitate redusa.

Data luării în evidenţă: 1 Februarie 2005

Data ieşirii din tratament: 20 Martie 2005

III.3. ETAPELE STUDIULUI

Etapa I – în această etapă am studiat bibliografia existentă legată de tema

propusă şi modul de rezolvare a cazurilor.
Etapa a II-a – în această etapă am avut contact direct cu pacienţii. Am selectat
subiecţii şi mi-am alcătuit grupa de studiu propriu-zisă.
Etapa a III-a– este etapa practică propriu-zisă în care am aplicat programele de
kinetoterapie pentru fiecare pacient în funcţie de restantul funcţional al fiecăruia.
Etapa a IV-a – pe durata etapelor anterioare au fost strânse informaţii utile în
redactarea lucrării, care în final au fost sistematizate în tabele şi grafice pentru o
interpretare şi o expunere cât mai bună.

III.4. ALCĂTUIREA ŞI APLICAREA PROGRAMELOR DE

KINETOTERAPIE

Programul de kinetoterapie aplicat în decursul desfăşurării cercetării a fost adaptat

fiecărui pacient parte, specific afecţiunii şi cauzei care a determinat-o.

Terapia prin mişcare a făcut parte integrantă din programul complex de recuperare
funcţională, care a cuprins şi mijloacele :
 tratament igienico-dietetic
 evoluţia stării psihice
 medicaţia antiinflamatori, antalgică
 tratament chirurgical
  terapia fizicală şi de recuperare cu :
 hidrotermoterapie
 electroterapie
 masaj
 examinare CFM

Înainte de începerea programelor de kineoterapie s-a măsurat amplitudinea

mişcării (testarea iniţială) , dar şi la sfârşit pentru a vedea evoluţia după fiecare etapă de
tratament.
III.5. PROGRAM GENERAL DE RECUPERARE A PERIARTRITEI
SCAPULO-HUMERALA

După masajul selectiv urmează Kinetoterapia, care se face la început prin mişcări
pasive, care sunt la umăr:
- antepulsie – unde ţinem priza pe umăr şi contrapriza pe cot ducând mana
bolnavului prin uşoară vibraţie în antepulsie, pană la un unghi pe care-l poate face
bolnavul;
- retropulsie – priza este tot pe umăr şi contrapriza pe plica cotului care se
face tot prin uşoara vibraţie mişcând mâna către spatele bolnavului.

Mişcările de antepulsie si retropulsie sunt executate în jurul unui ax transversal pe

plan sagital:
- rotaţie internă (în jurul unui ax vertical)
- rotaţie externă (în jurul unui ax vertical)
- abducţie şi aducţie executate în plan frontal în jurul unui ax sagital.

Pe lângă aceste mişcări elementare umărul poate executa şi mişcări combinate ca:
- mână, umăr opus
- palmă, regiunea cervicală
- circumducţie.
 După aceste mişcări pasive urmează mişcările active pe care bolnavul le execută
singur, iar după acestea se mai fac mişcări active cu rezistenţă în care maseurul ţine
rezistenţa iar pacientul încearcă să execute mişcările.

Mişcările principale în articulaţia scapulo-humerala:

- flexie – extensie
- abducţie – aducţie
- rotaţie internă – rotaţie externă
- circumducţie

Flexie (antepulsie) – proiectează braţul înainte şi se produce printr-un ax frontal

care trece prin mijlocul capului humeral şi care variază între 80-180° (flexia cu omoplatul
fixat = 90°; iar flexia cu omoplatul mobilizat =180°)
Muşchii care executa flexia:
1) Partea anterioară a deltoidului (inervat de nervul circumflex)
2) Bicepsul (inervat de nervul musculo-cutanat)
3) Muşchiul caraco-brahial (inervat de nervul musculo-cutanat)
4) Muşchiul marele pectoral (inervat de plexul brahial)
Testarea muscarii de flexie:
- poziţia de plecare a bolnavului este în decubit dorsal cu braţele de-a lungul
corpului;
- goniometrul se fixează pe partea laterală a braţului cu capul humeral;
- braţul fix rămâne paralel cu planul central, iar braţul mobil urmăreşte
mişcarea de anteductie a umărului.
Extensia (retropulsia) – proiectează braţul posterior cu amplitudinea maxima de
50°.

Muşchii care proiectează retropulsia:

1) Deltoidul (inervat de nervul circumflex)
2) Marele rotund (inervat de nervul circumflex)
 3) Marele dorsal (inervat de plexul brahial).
Testarea mişcării de extensie:
- bolnavul este în poziţie de plecare în decubit ventral cu braţele de-a lungul
corpului;
- goniometrul este fixat pe partea laterală a braţului cu centrul pe capul
humeral;
- braţul fix rămâne paralel cu planul mesei iar cel mobil urmăreşte extensia
braţului.
Circumducţia – este mişcarea care descrie un trunchi de con cu vârful în centrul
capului humeral şi baza la nivelul extremităţii distale a membrelor superioare. Poziţia de
repaus a articulaţiei umărului este realizată când toţi muşchii sunt relaxaţi, asta se
realizează când braţul este aşezat în lungul corpului. Poziţia de funcţiune este poziţia în
care o articulaţie anchilozată permite o serie de mişcări suplimentare ajutând pacientul să se
autoservească.
La nivelul articulaţiei matului poziţia de funcţiune este:
a) abducţie – aducţie (amplitudine 60°)
b) antepulsie 10°
c) rotaţie interna 30°

CAPITOLUL IV – REZULTATELE CERCETĂRII

IV 1. PREZENTAREA REZULTATELOR DE LA TESTAREA

INIŢIALĂ

Rezultatele obţinute în urma aplicării tratamentului kinetoterapeutic le-am

prezentat în dinamica evoluţiei lor, pornind de la valorile înregistrate la prima examinare
până la ieşirea din tratament a pacienţilor.
Analiza cauzisticii aflată în tratament:
 Pacientul Eric Bush, în vârstă de 32 ani, pensionar , s-a prezentat la data de 1
Februarie 2005 cu diagnosticul de Periartrita dureroasă simplă neanchilozată.

La începutul tratamentului de kinetoterapie, pacientul prezenta următoarele

modificări locale :

 dureri în articulaţia umărului

 mobilitate redusă.

IV.2. ANALIZA REZULTATELOR FINALE

Prin aplicarea procedeelor de mobilizare pasivă, pasivo-activă şi activă s-au

obţinut în final valorile normale ale mobilităţii articulare.
Odată cu înlăturarea durerii, scăderii impotenţei funcţionale şi dezvoltarea forţei
musculare s-a ajuns la creşterea stabilităţii articulare şi abilităţii mişcărilor .
Reintegrarea pacientului în activitatea socio-profesională s-a făcut cu uşurinţă,
deoarece deficitul funcţional a fost înlăturat. La sfârşitul etapei, pacientul a fost instruit
asupra programului de întreţinere şi de prevenire a recidivelor. Din urmărirea în timp a
pacientului putem spune că nu s-au semnalat aspecte de recidivă a afecţiunii, colaborarea
fiind bună, participarea cu interes.

IV.3. PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR

La examinare s-a constatat:

- mobilitatea articulară s-a îmbunătăţit

- forţa musculară s-a recuperat aproape în totalitate

- durerile au dispărut
Obiective:
- continuarea dezvoltării forţei şi rezistenţei musculare ;
 - refacerea controlului muscular şi abilităţilor mişcărilor umărului;
- reintegrarea pacientului în activitatea socio-profesională şi fixarea
programului de întreţinere la domiciliu şi eventual la locul de muncă.

Indicaţii metodice:

- pacientul revine la control periodic pentru a se urmări efectele programului

de întreţinere;
- Creşterea treptată a gradelor de dificultate a exerciţiilor recuperatorii în
funcţie de sfatul kinetoterapeutului
 CONCLUZII

Instruirea subiecţilor încă de la începutul programului de recuperare asupra

obiectivelor urmărite şi efectele exerciţiilor fizice asupra organismului , formarea unor
motivaţii puternice au dus la optimizarea tratamentului prin participarea lor conştientă şi
activă .

Programele de recuperare concepute au contribuit la:

 refacerea complianţei tendinoase şi valorilor articulare;
 accelerarea resorbţiei proceselor inflamatorii;
 refacerea forţei şi rezistenţei musculare;
 refacerea controlului motor şi a abilităţii umărului afectat;
 readaptarea la efort a pacienţilor şi reintegrarea lor cât mai complexă.

Recomandări :
- să se evite poziţiile vicioase care pot duce la blocarea articulaţiilor .
- bolnavii să se adreseze centrelor medicale de recuperare şi balneo-fizioterapie,
perseverând în executarea programului zilnic de gimnastică.
- tratamentul recuperator trebuie continuat şi la domiciliul pacientului ; este
indicată frecventarea staţiunilor balneo-climaterice .
BIBLIOGRAFIE
 Dan Mirela - “ Educaţie pentru sănătatea corporală ” - Editura
Universităţii
din Oradea, 2004
Ghiţă Andreea - “Kinetoterapie - Lucrări practice” - Editura Orizonturi
Universitare, 2003
Sbenghe Tudor - “Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului” - Editura
Medicală, Bucureşti 1996;
- “Kinetologie profilatică, terapeutică şi de recuperare” -
Ed.
Medicală, Bucureşti 1987
Scarlat Mihai Alin - “Ghid de terapie naturistă” - Editura Romcartexim,
Bucureşti 1997