Sunteți pe pagina 1din 13

5 sfaturi ca sa traiesti in coerenta inimii

Planeta noastra trece prin transformari continue pe care le simtim mai mult sau mai putin.
Una dintre ele este trecerea accelerata a timpului. De asemenea, pot aparea anxietati in
legatura cu viitorul, avand in vedere multitudinea de optiuni. In ciuda stresului si a haosului
provocat de modificarile climatice, de instabilitatea economica si de lipsa securitatii la nivel
global, oamenii par a se uni, intr-un grup plin de speranta si optimism.
Aceasta speranta este rezultatul unor calitati venite din inima: aprecierea, fericirea, grija,
compasiunea. Aceste calitati se intaresc prin:
– practici spirituale, precum meditatia, rugaciunea.
– conexiuni inima-inima cu alte persoane dinauntrul sau din afara familiei.
– participarea la intruniri religioase, sociale, umanitare.

Iata 5 sfaturi care te ajuta sa traiesti in coerenta inimii.

1. Apreciaza orice lucru intalnesti si traieste pozitiv emotiile.


2. Genereaza emotii pozitive inainte, in timpul si dupa activitatile pe care le prestezi
sau a intalnirilor pe care le ai, pentru a creste bogatia experientelor de viata.
3. Fii grijuliu, insa nu in exces, fata de tine si de ceilalti oameni.
4. Pazeste-te de proiectiile negative in legatura cu propria-ti persoana, in legatura cu
alte persoane sau cu viitorul.
5. Fii obiectiv in ceea ce priveste diferitele probleme cu care te confrunti. Vin din tine?
Sau apartin altcuiva? Concentreaza-te pe zona inimii, traieste emotii si atitudini
pozitive. Asculta-ti inima pentru a gasi solutii.

Nu te astepta ca practicand aceste metode sa vezi rezultate imediat, insa te poti obisnui cu
ele. Iar schimbarea opticii iti va aduce schimbarea modului de perceptie. Traind in coerenta
inimii vei resimti imbunatatiri ale abilitatilor cognitive, functionarea eficienta si armonioasa a
sistemului cardiovascular, a sistemului nervos si a celui hormonal, inclusiv a sistemului
imunitar.

Prin coerenta cu inima, inima si creierul se vor “alinia”, campul electromagnetic al


organismului va trimite unde coerente catre Univers, care vor avea ca rezultat cresterea
perceptiilor obiective si intuitive.

Atunci cand nu esti in coerenta cu inima vei resimti senzatii de stres, coplesire, anxietate,
incertitutine, teama si vei trimite in Univers semnale haotice, incoerente. Ca rezultat, vei
primi raspunuri stresante si emotii negative.
.

duminică, 4 octombrie 2009

Tehnica Coerentei Rapide

Cercetăriile Institutului Heartmath, din ultimii 18 ani, au adus contribuţii seminificative pentru
înţelegerea practică şi ştiinţifică a psihologiei stresului, interacţiunii inimă-creier şi performanţă.
Aceste cercetări au dus la crearea mult premiatelor tehnologii: emWave Personal Stress
Reliever® şi emWave® PC.

Pentru a vedea detalii accesaţi chiar filmuleţe ale institutului, traduse in limba română pe canalul
meu youtube http://www.youtube.com/user/coerentaglobala
Toate filmele de pe acel canal au traducere în limba romană si în caz ca nu e activată
subtitrarea gasiţi instrucţiuni simple aici: Cum activez subtitrari pe youtube

Folosind tehnologia emWave şi tehniciile Heartmath atingeţi starea psihofiziologica optima în


care veţi lucra la performanţe optime. Marturiile celor care practica confirma acest lucru clar iar
reputaţia Institutului Heartmath provine tocmai din validitatea acestor tehnici şi tehnologii care
sunt folosite de numeroase spitale şi clinici, de cei de la NASA, de sportivi şi antrenori foarte
recunoscuţi. (detalii pe www.heartmath.com)

Aici vreau să ofer o tehnică deosebit de eficientă şi rapidă pentru eliberarea stresului oricând,
oriunde şi îmbunătăţirea stării generale de sănătate.

Tehnica Coerenţei Rapide

Originalul în engleză îl găsiţi la adresa http://www.heartmath.org/about-us/quick-coherence-technique-for-adults.html

Creaţi o stare de coerenţă în aproape un minut cu simpli, dar puternici paşi ai Tehnicii Coerenţei
Rapide®. Folosing puterea inimii tale ca să echilibrezi gânduriile şi emoţiile, poţi dobândi
energie, claritate mentală şi să te simţi bine rapid oriunde. Foloseşte Coerenţa Rapidă în special
cănd începi să simţi o emoţie care te seacă de vitalitate cum ar fi: frustrare, iritare, anxietate sau
mnie. Găseşte o senzaţie de comfort şi armonie interioră care este se reflectă într-un mod mult
mai echilibrat în ritmuriile inimii, facilitând funcţionarea creierului şi acces crescut câtre
inteligenţă superioară.

Tehnica Coerenţei Rapide te ajută să creezi o stare de coerenţă, oferindu-ţi astfel acces către
inteligenţa inimii tale. Foloseşte puterea inimii tale ca să-ţi echilibrezi gândurile şi emoţiile,
ajutându-te să atingi o stare de neutralitate, stabilă pentru o gândire clară. Este o tehnică
puternică care te conectează cu zona energetică a inimii tale ca să te ajute să eliberezi stresul,
să echilibrezi emoţiile şi să te simţi mai bine rapid.
Coerenţa Rapidă® te va ajuta
să găseşti un sentiment de comfort şi armonie interioară care se va reflecta în ritmurile inimii.
Inima este un generator primar de ritm în corpul tău, influenţând procesele creierului care
controlează sistemul tau nervos, funcţia cognitivă şi emoţia. Ritmuri ale inimii mai coerente
facilitează funcţiile creierului, oferindu-ţi acces mai înalt către inteligenţa ta superioară astfel poţi
îmbunătăţii atenţia, creativitatea, intuiţia şi nivele superioare de a lua decizii. Când eşti în starea
în care ritmuriile inimii sunt coerente, performanţa ta este maximă - ce atleţii numesc "zona",
"eram în stare". Te simţi sigur pe tine, pozitiv, concentrat, calm şi totuşi energizat.

Pasul 1: Atenţie pe inimă. Puneţi atenţia în zona din jurul inimii, în


centrul pieptului. Dacă, preferi, primele dă-ţi când încerci, pune mâna pe centrul pieptului că să
te ajute să-ţi menţii atenţia acolo.
Pasul 2: Respiraţia Inimii. Respiră adânc dar normal şi simte
cum respiraţia intră şi iese prin centrul pieptului. Când inspiri simte ca şi cum respiraţia intră prin
inimă şi în timp ce expiri simte cum iese prin acea zonă. Respiră încet şi natural, puţin mai
adânc decât normal. Continuă să respiri confortabil până când iţi găseşti un ritm propiu care ţi
se potriveşte.

Pasul 3: Simţirea Inimii. În timp ce menţii atenţia pe inimă şi


respiraţia inimii, activează un sentiment pozitiv. Aminteşteţi o trăire pozitivă, un timp când te-ai
simţit minunat în interiorul tău şi readu starea aceea ca şi cum intri în memorie şi o retrăieşti
complet. Unul dintre cele mai uşoare metode de a genera un sentiment pozitiv, bazat pe trăirea
din inimă este să-ţi aminteşti un loc special unde ai fost sau iubirea pe care o simţi pentru un
prieten apropiat sau membru al familiei sau animăluţ. Acesta este cel mai important pas.

Coerenţa Rapidă® este utilă în special când începi să simţi o emoţie care te seacă cum sunt:
frustrarea, iritarea, anxietatea sau stresul. Folosind Coerenţa Rapidă la pornirea emoţiilor
negative mai puţin intense le poţi transforma în ceva pozitiv înainte să escaladeze în ceva grav.
Această tehnică este în special utilă după ce ai avut vreo ieşire emoţională necontrolată întrucât
te aduci repede în echilbru.

Poţi face Tehnica Coerenţei


Rapide® oricând, oriunde şi nimeni nu va şti că o faci. În mai puţin de un minut, crează
schimbări pozitive în ritmurile inimii tale, transmite semnale puternice către creier care pot să-ţi
îmbunătăţească starea. Aplică această tehnică rapidă la începutul fiecărei dimineţi, înainte sau
în timpul telefoanelor, întruniriilor, în mijlocul unei conversaţii dificile, când te simţi copleşit sau
presat de timp, sau oricând pur şi simplu vrei să o practici pentru aţi creşte coerenţa.
Deasemenea poţi folosi Coerenţa Rapidă oricând ai nevoie de mai multă coordonare, viteză şi
fluiditate în reacţii.

Asculta-ti inima - Tehnica Coerentei Rapide


Acasa/Corp

Like Share Share Tweet 17454 vizualizari

Cand nu stii ce sa faci, intreaba-te “ce-mi spune inima sa fac?". Exista o tehnica pe care o aplica
psihoterapeutii, ajutandu-se de doua scaune. Pacientul sta pe unul dintre scaune si este rugat de
psihoterapeut sa vorbeasca cu vocea inimii adresandu-se mintii sale imaginare, care sta pe celalalt
scaun. Apoi pacientul face schimb de locuri si vorbeste cu vocea ratiunii, adresandu-se inimii imaginare
care sta pe scaunul opus.
Este ca si cum ar vorbi doi oameni diferiti. Persoana care vorbeste din inima exprima sentimente sincere
si autentice, totul raportat la prezent. Mintea vorbeste luand in calcul pareri, temeri, lucruri care trebuie
si nu trebuie facute. Pacientii sunt rugati sa schimbe scaunele pana in momentul in care inteleg ce au de
facut. Deseori pacientul realizeaza ca vocea inimii este cea care exprima ceea ce vrea el cu adevarat, o
voce care exprima mai multa intuitie si capacitate mai mare de intelegere.
Nu intamplator se intampla acest lucru. Ceea ce este fascinant este ca inima are ea insasi un creier mic.
Da, inima omeneasca, pe langa alte functii, poseda efectiv un creier al sau cu peste 40,000 de neuroni
care pot simti, invata si pot avea amintiri. Creierul inimii trimite mesaje creierului capului despre cum se
simte corpul si multe altele. Acest lucru a fost stabilit in urma unor cercetari stiintifice si pare logic. Inima
a parut sa aiba mereu felul ei de a sti.
Pana in anii '90, cercetatorii au presupus si multi specialisti in domeniu au fost astfel invatati, ca doar
creierul trimite informatii si instructiuni inimii, dar acum se stie ca functioneaza in ambele directii. De
fapt, sistemul nervos intrinsec al inimii, creierul inimii, este o retea complexa de diverse tipuri de
neuroni, neurotransmitatori, proteine si celule de sprijin, precum cele gasite in creierul propriu-zis.
Studiile au aratat ca inima comunica cu creierul in cateva feluri si actioneaza independent de creierul
cranian.

Un mod important in care inima poate comunica cu creierul si poate influenta mintea este atunci cand
inima este coerenta – generand un tipar stabil, sinusoidal prin ritmul sau. Cand ritmul inimii este
coerent, intregul corp, inclusiv creierul, incepe sa simta tot felul de beneficii, printre care o minte mai
clara si o intuitie mai agera.

Desi mintea si creierul comunica in mod constant, putem face ca inima sa comunice in mod intentionat
cu creierul si corpul in moduri benefice. Cand simtim emotii sincere si pozitive, precum grija,
compasiunea si aprecierea, inima proceseaza aceste emotii si ritmul inimii devine mai coerent si mai
armonios. Aceste informatii sunt trimise catre creier si intreg corpul pe cai neurologice, biochimice,
biofizice si energetice. Poti atinge acest stadiu coerent in care mintea si inima sunt perfect aliniate si poti
profita mai bine de propria ta intuitie in mai putin de un minut. Necesita putina practica pentru a
determina comunicarea la cerere, dar devine tot mai usor si mai rapid cu cat exersezi mai des.

Iata cum poti folosi coerenta rapida a matematicii inimii pentru tehnica de luare a deciziilor:
Cand ai o problema care iti genereaza o stare de stres, scrie tot ce gandesti si simti despre ea.
Intra in starea de coerenta prin tehnica de coerenta rapida:
Pasul 1: concentreaza-ti atentia asupra inimii.

Concentreaza toata atentia asupra zonei inimii, in centrul pieptului. Daca preferi, primele dati cand
incerci, poti pune mana pe piept pentru a te concentra mai usor in acel punct.

Pasul 2: respiratia inimii.

Respira adanc, dar normal ca si cum respiratia ar intra si ar iesi din zona inimii. Continua sa respiri pana
cand gasesti un ritm interior natural cu care te simti confortabil.

Pasul 3: simte inima.


Pe masura ce esti atent asupra inimii si asupra respiratiei, activeaza un sentiment pozitiv. Evoca un
sentiment pozitiv, un moment in care te-ai simtit bine si incearca sa retraiesti sentimentul. Unul din
modurile cele mai usoare de a crea un sentiment pozitiv ar fi sa-ti amintesti un loc special unde ai fost
sau dragostea simtita pentru un prieten apropiat sau un membru al familiei sau un animal la care ai
tinut. Acesta este cel mai important pas.

In aceasta stare, intreaba-te care ar fi cel mai eficient mod de a reactiona la aceasta situatie, unul care sa
minimizeze un eventual stres.

Asculta ce-ti spune inima. Fii atent la primele sentimente si senzatii pe care le simti. Poate iti ofera o
perspectiva noua asupra lucrurilor sau iti spune sa renunti sau sa ai rabdare?

Scrie ceea ce iti spune inima, chiar daca pare prea simplist.

Acum compara ceea ce ai scris la punctul #1 cu ceea ce ti-a spus inima. Care dintre cele doua raspunsuri
pare mai bun? Care este mai usor, pare mai firesc si are mai multa logica?

Ceea ce incurca pe multi este mintea care exprima ce par a fi argumente rationale care tulbura emotiile,
dar intelepciunea inimii este atat de clara, ofera liniste sufleteasca si te ajuta sa te simti impacat cu
situatia. Atunci cand compara ceea ce au scris la #1 si la #5, deseori oamenii observa ca inima vorbeste
mai intelept; mintea vorbeste mai irational si mai emotional.

Sa ai mintea si inima in armonie una cu cealalta este un mod de viata mult mai eficient, mai firesc si care
aduce mai multa claritate si fericire in viata. Ori de cate ori ai nevoie, cere inimii tale indrumarea
necesara. Intuitia ei este clara - iti va arata mereu calea corecta. Nu te va lasa sa actionezi in virtutea
unor emotii negative. Foloseste tehnica coerentei rapide ori de cate ori ai nevoie sa iei o decizie
importanta.

In ultima vreme, tot mai multe persoane din domenii de activitate variate vorbesc tot mai mult despre
inima. Oamenii par sa inteleaga cat au de castigat daca se lasa calauziti de intelepciunea inimii, care ii va
conduce numai spre implinire si bucurie. Acest lucru nu poate decat sa umple inimile de bucurie.

Coerenta inimii

Coerenta inimii, armonia inima-creier, este cea care ne da cea mai BUNA
solutie. Cand suntem in stare de coerenta a inimii, inima noastra radiaza
unde electromagnetice mult mai coerente care sunt benefice noua, corpului
nostru (prin activarea acestei armonii inima-creier evitam producerea
tiparelor de stres, imbunatatim claritatea mentala si capacitatea de
discernamant, iar corpul nostru are reactii biologice naturale maxime),
semenilor, animalelor, mediului.

Trezirea Inimii - Inima si Creierul - HeartMath Institute


http://www.youtube.com/watch?v=PjYCF6Vlph8&feature=youtu.be

Inteligenta intuitiva a inimii


O cale catre coerenta personala, sociala si globala.

Majoritatea oamenilor stie cum se simte sa fie intr-o stare de armonie si curgere,
cand mintile si inimile lucreaza impreuna cand exista conectare autentica cu ceilalti
implicati e usor sa iubesti aceasta experienta de sinergie, dar deseori acest lucru
se intampla aleator, in loc sa fie o stare creata constient prin dorinta si intentie.
Nu ar fi placut sa poti creea aceasta stare constient, zilnic, in comunicarea noastra,
proiecte, provocari? .

Cercetarile arata ca atunci cand ne schimbam starea intr-una de coerenta,


inima si creierul opereaza intr-o sinergie ca doua sisteme care se unesc
intr-unul singur. Invata cum sa activezi aceasta sinergie intre inima si
creier si evita producerea tiparelor de stres si in acelasi timp imbunatatesti
claritatea mentala si capacitatea de discernamant. Cand facem asta, solutiile
catre provocarile sociale si globale devin mai accesibile oferindu-ne un acces mai
intuitiv si o curgere lina a solutionarii.

In ultimii 20 de ani, Institutu lHeartMath (Harta Inimii), a produs unelte pentru a


creea starea de coerenta, a caror intentie e simpla avand la baza cercetari stiintifice
Misiunea noastra este clara: sa simplificam sistemul de accesare a inteligentei si a
ghidarii sufletului pentru a descoperi Cine Suntem cu Adevarat! Cercetarile noastre
arata ca inima noastra energetica sau spirituala este un punct de acces pentru
tehnologia noastra naturala, interioara. Inteligenta intuitiva a inimii poate eleva
comunicarea, deciziile, alegerile catre un cu totul alt nivel de eficacitate.

Unul dintre lucrurile interesante aflate din cercetari este ca atunci cand
oamenii sustin o emotie autentica din esenta inimii cum este Aprecierea sau
Compasiunea, acest fapt le ridica in mod natural nivelul de coerenta.
Cand spunem “energie” ne referim la sistemele pe care nu le vedem sau
nu le atingem, de exemplu: gandurile, emotiile, intuitiile noastre.
Sentimentele minte-inima sunt surse energetice care stau la baza
gandurilor si emotiilor noastre si sunt motoarele sistemelor biologice
avand o influenta puternica asupra comportamentelor, alegerilor si
rezultatelor noastre.

Inima energetica intuitiva este ceeea ce oamenii au numit “vocea interioara” de-a
lungul istoriei. Din perspectiva noastra inima energetica comunica un influx constant
de informatii intuitive catre minte si creier, iar in majoritatea cazurilor folosim un
foarte mic procent din ele, pentru ca alegerile EGO-ului nostru trec peste sugestiile
intuitive ale inimii.
Accesul la informatia intuitiva a inimii variaza de la om la om.
Dar cu totii o avem!
Pe masura ce invatam cum sa incetinim mintea si sa ne acordam la
sentimentele inimii interioare conexiunea noastra interioara se poate intampla.

Intuitia este ca un aur energetic!


Informatia intuitiva de obicei ne ofera mai multa intelegere despre noi, despre
altii, despre provocari si Viata insasi. Poti folosi inteligent cunoasterea acumulata,
de aceea starea de coerenta incepe rapid sa prinda interes! In aceasta stare,
din ce in ce mai multi oameni reporteaza ca au acces catre ghidarea intuitiva a
inimii lor realizand ca este in interiorul lor si cu putina practica e chiar mai usor
de accesat decat cred.
Cercetari facute in laboratoarele noastre au confirmat ca atunci cand un individ
este in stare de coerenta a inimii, atunci inima radiaza unde electromagnetice mult
mai coerente care sunt benefice oamenilor, animalelor si mediului.
Din ce in ce mai multe cercetari stiintifice demonstreaza ca atunci cand un
grup coopereaza in coerenta genereaza o mai buna curgere, eficacitate si
potentialul pentru rezultate superioare. Se pare ca participantii grupului nu
sunt doar in sincronicitate dar comunica la un nivel energetic nevazut.

Coerenta noastra personala este benefica familiei, colegilor, prietenilor,


animalelor,etc. prin simpla noastra prezenta. Din cercetarile noastre stim ca
starea de Coerenta Inimii nu e o stare individuala, ci se extinde, ii influenteaza si-i
sustine pe ceilalti in multe moduri deosebit de benefice.
Dovezi stiintifice demonstreaza existenta unui camp global care conecteaza toate
fiintele Vii in Constiinta. Multi oameni de stiinta cred ca exista o bucla de feedback
intre toti oamenii si sistemele energetice ale Pamantului.
Lucram impreuna cu alte initiative pentru a imbunatati intentia colectiva de
cooperare. Este un numar crescator de organizatii ce ofera unelte si tehnici care
faciliteaza o imbogatire in comunicare si colaborare cu ceilalti. Acest fenomen
evolueaza intr-o deschidere colectiva a inimii ceea ce reprezinta un pas major in
imbunatatirea coerentei sociale si globale!
Noi numim aceasta A TRAI DIN INIMA.

HM prin proiectul Initiativa Coerenta Globala a plasat 14 senzori in jurul lumii


pentru a masura rezonanta campului magnetic al Pamantului. Acest proiect global
va avea nevoie de mai mult ajutor stiintific pentru a masura interconexiunea intre
campul magnetic al Pamantului si emotiile si comportamentele colective umane.
Stiinta a aratat cum campul electromagnetic al Pamantului faciliteaza oamenii in
moduri diferite.
Insa intentia noastra este sa studiem cum colectivul uman afecteaza campul
electromagnetic al Pamantului. Fiecare camp energetic al fiecarui individ contribuie
la campul global si fiecare Gand, Emotie si Intentie a fiecarei persoane afecteaza
campul.

Primul pas pentru a mari coerenta campului este ca fiecare individ sa-si asume
responsabilitatea pentru propria lui energie. Putem face asta devenind mai constienti
de ganduri, emotii si atitudini pentru ca hranim Campul in fiecare zi.
Ipoteza noastra este ca daca suficienti indivizi isi maresc coerenta inimii rezulta
intr-o marire a coerentei sociale, iar cand o masa critica de culturi si natiuni devin
mult mai armonios aliniate acest fapt eventual duce la imbunatatirea coerentei
globale si pace sustenabila.
Doc Childre, fondatorul HeartMath, spune asa:
“Cu cat mai multi oameni practica Trairea din Inima vor genera pasajul catre
urmatorul nivel de constiinta. Sa ne folosim ghidarea intuitiva a inimii, va deveni
ceva obisnuit bazat pe inteligenta practica”

oerenţa inimii – un „medicament” minune


18 IUNIE 2013 ANDREEA HEFCO CUVINTE DUHOVNICEŞTI

„Simt un nod în gât”, „mi se strânge stomacul ca un ghem”, „am inima uşoară, simt fluturi în corp” – sunt
mai mult decât un fel de exprimare sugestivă. Inima, ca şi sistemul digestiv, dispune de un creier al său. Îşi
secretă proprii hormoni care acţionează şi asupra creierului. În plus, prin câmpul electromagnetic, afectează
întreg organismul. Inima simte şi, când ea se „exprimă”, influenţează întreaga noastră fiziologie.Un
medicament care ar fi capabil să armonizeze relaţia dintre inimă şi creier, ar determina efecte uimitoare în
întreg organismul şi ar îmbogăţi mai presus de orice estimare optimistă compania farmaceutică care l-ar
produce. Ar reduce stresul, oboseala, ar încetini îmbătrânirea, ar scădea anxietatea şi ar vindeca minunat
depresia.

Un astfel de medicament ne-ar ajuta să dormim bine noaptea şi să fim energici ziua. Cred că ar ajuta să atingem o
formă anume de bunăstare psihică pe care specialiştii au numit-o starea de „flux”. Ea apare atunci când ne găsim
realmente scufundaţi într-o activitate şi simţim că avem acces la resurse noi de energie şi creativitate care efectiv
curg odată cu noi. În aceeaşi pastilă ar mai fi cumulate efecte antihipertensive, antiaritmice, anxiolitice şi
antidepresive. Poate ar ajunge să fie administrat chiar în apa potabilă şi, în mod clar, ar apărea ca fiind cea mai
frecventă prescriere medicamentoasă. Dar nu există. Şi totuşi?

Creierul nostru emoţional răspunde mesajelor transmise de inimă

Pentru a înţelege cum ar fi posibil, sunt necesare câteva precizări. Emoţiile sunt resimţite în corp, nu în
minte. Unul dintre cei care a afirmat acest adevăr, în 1890, este profesorul William James, părintele psihologiei
americane, care a spus că o emoţie este, înainte de toate, o stare corporală, şi numai după acea o percepţie în
creier. „Simt un nod în gât”, „mi se strânge stomacul ca un ghem”, „am inima uşoară, simt fluturi în corp” – sunt
mai mult decât un fel de exprimare sugestivă. Inima, ca şi sistemul digestiv, dispune de un creier al său. Îşi secretă
proprii hormoni care acţionează şi asupra creierului. În plus, prin câmpul electromagnetic, afectează întreg
organismul. Inima simte şi, când ea se „exprimă”, influenţează întreaga noastră fiziologie.

Psihiatrul David Servan-Schreiber descrie cazul unei paciente diagnosticate cu atacuri de panică în timpul cărora
inima îi bătea din ce în ce mai repede şi mai neregulat, uneori cu stare de ameţeală şi pierderea echilibrului.
Medicamentele cardiologului nu au avut efecte, deşi i s-a găsit şi un prolaps de valvă mitrală. La fel, nici
antidepresivele administrate pe principiul că originea ritmului neregulat al inimii era, de fapt, în creier. Doctorul
descrie că ritmurile haotice s-au liniştit doar când ea a învăţat „să-i vorbească” inimii sale. Creierul nostru
emoţional răspunde mesajelor transmise de inimă. Mai exact, o ascultă!

Între bătăile inimii nu sunt intervale identice. Deşi numim ritmul inimii ca fiind regulat, el nu este ca al unui
metronom. Înregistrări performante au arătat efectele asupra inimii după o activitate relativ banală: calcule
matematice simple, scăderi şi adunări. Apoi participanţii au fost rugaţi să îşi amintească evenimente plăcute,
menţinând un nivel de atenţie pe inimă, amintiri care au determinat o succesiune de valuri uniforme şi regulate,
complet diferite de undele neregulate anterioare, asemenea unei treceri din haos la coerenţă. Fiziologic, este vorba
de un proces de accelerare versus unul de frânare, prin modularea sistemului nervos simpatic versus parasimpatic. În
timp, odată cu vârsta, se pare că inima nu mai poate să încetinească la comandă, adică nu mai reacţionează la
emoţiile noastre şi asta, trebuie să vă spun, nu este deloc un semn bun.

Când nu ne gândim deloc să schimbăm ceva

Iubirea, bucuria, recunoştinţa – acestea favorizează cel mai mult coerenţa cardiacă. Acumularea episoadelor
haotice, stimulate de furie, anxietate, tristeţe, griji mărunte, epuizează din energia noastră şi ne induce imediat
gândul către o schimbare: altă slujbă, alt partener de viaţă, alte circumstanţe. Din fericire pentru noi toţi, fazele de
coerenţă nu apar numai în momentele de extaz şi beatitudine. De exemplu, rugăciunea către Dumnezeu, prezenţa
unui prieten, chiar a animalului de companie, a unei muzici, a unui parfum anume, ne pot trece în această stare. Mi
se pare important de subliniat că un semn al acestei coerenţe interioare este faptul că atunci nu ne gândim deloc
să schimbăm ceva. Ceea ce este este ceea ce este. Şi e un maxim, luat astfel de la sine, natural. Această stare
odihneşte inima în cel mai minunat mod cu putinţă, şi prin inimă – întreg organismul. Coerenţa inimii este, deci,
medicamentul-minune. Nu e o stare de relaxare în sensul clasic al cuvântului. Nu presupune un mediu
controlat, liniştit. Apare când trăim pur şi simplu, fără ostilitate, în acceptare.

Se pare că noţiunea de coerenţă a inimii contrazice teoriile legate de gestionarea stresului. Acele teorii propun
metode care să modifice exteriorul, pentru o mai bună relaxare. Dar acţiunea eficientă este exact inversă, adică se
orientează numai spre interiorul nostru, care, odată cunoscut şi îmblânzit, are un impact enorm asupra
noastră şi, implicit, asupra evenimentelor și oamenilor din viața noastră.

S-ar putea să vă placă și