Visul eliadesc

Din dorința de a nu se pierde de sacru, de a nu uita ce s-a întîmplat în acel timp,

omul arhaic rememorează evenimentele referitoare la nașterea lumii, mitul Strămoșului mitic
,,ce trăise cu adevărat o existență mitică; se bucura de toate beatitudinile și de toate
156
libertățile, era scutit de cel mai mic efort”. Aceste evenimente ireductibile poartă numele
de întîmplări mitice, deoarece ele s-au constituit ab origine, atunci cînd toate s-au născut: ,,
cosmogonia, antropogonia, miturile de origine, evenimente obligatoriu rememorate”157.
Rememorarea constă în periodicitatea retrăirii faptelor unice care au condus la apariția
omului arhaic, deoarece numai existențialul trebuie retrăit, rememorat, iar nu faptele, actele
zilnice ale omului ce implică hrana,vînatul. Sunt faptele ce au constituit apariția tuturor
plantelor, a omului, a lucrurilor pe pămînt, și de aceea este necesar ca începutul creației să nu
fie pierdut, ci ,,perpetuat”, fiindcă aceste acte mitice vor fi mai tîrziu transmise pe cale
orală,mai tîrziu, o dată cu descoperirea scrisului să fie transpuse sub forma miturilor, a
legendelor, basmelor, avînd un caracter populare, arhaic. 1

Participînd prin ritualuri,omul arhaic rememorează realul, sacrul, încercînd prin aceste
mijloace să pătrundă în Timpul sacru al zeilor, să regăsească Paradisul pierdut în urma
căderii omului primordial și să acceadă către transcendent.

Ritualurile îi permit să abolească timpul profan, menținîndu-se, pe durata ritualului, timpul

mitic, redevenind ,,contemporanii isprăvilor pe care zeii le-au săvîrșit in illo
tempore.”158Aceste reveniri în timpul creaței, îi permit omului religios să se considere șa
rîndul lui creator, chiar dacă imită faptele zeilor la nesfîrșit, el își concepe lumea în care vrea
să trăiască, anulînd condiția Haosului, a pămîntului nelucrat, sălbatic, transformîndu-l,
cosmicizîndu-l. Omul își creează Lumea pornind de la un Centru, în jurul căruia se află
așezările omenești. Centrul este templul, biserica, locul în care omul religios se apropie de
zei prin ritualuri, aducînd ofrande, jertfind animale.Lumea omului, creația sa, esre imaginea
Lumii cerești, pentru că ,, fiecărui lucru de pe pămînt îi corespunde cu precizie un lucru
identic în Cer, după al cărui model ideal s-a realizat.”( Eliade,Mircea,Cosmologie și alchimie
babiloniană,Iași, Moldova, 1991, p.16) Mitul are rolul de a conserva esența: faptele

1156
Durand,Gilbert, Structuri antropologice ale imaginarului. Introducere în arhetipologia generală, Buc.,
Univers, 1977, p.160
157
Eliade, Mircea, Eseuri. Mitul eternei reîntoarceri.Mituri,vise și mistere, București, Științifică, 1991,p.144
extraordinare ale zeilor sunt imitate de om pentru a nu fi uitate, pierdute. Esențialul, sacrul,
este camuflat, ascuns, și se află pe pămînt, numai că omul profan, se depărtează de Centru,
de locul unde sacrul era în forma sa compactă, transformîndu-se. De aceea, în ochii
contemporanului, sacrul nu mai este lucrul cel mai de preț, așa cum era în perioada omului
primitiv.

Bunăoară, reîntoarcerile în urmă erau posibile numai pentru săvîrșirea ritualurilor de către
oamenii religioși. Mai tîrziu, s-a constat că aceste reîntoarceri în urmă au vindecat bolnavii
prin recitarea mitului cosmogonic, mitul facerii lumii,fiindu-i permis suferindului să își
amintească ceea ce s-a întîmplat ab initio, devenind în acest fel ,, contemporanul Creației”159,
trăind, în timpul recitării, în lumea zeilor, atingînd ,,starea de plenitudine inițială”160,
asemenea șamanului extaziat ce urcă la cer.

2
Prin această stare, bolnavul se reface, adică se face din nou, se naște, asemănat cu
întoarcerea în pîntecul mamei, regressus ad uterum, apărînd în viață a doua oară plin de
vitalitate. În timpul recitării, bolnavul se află într-o strae ce nu poate fi numită decît transă,
pentru că întoarcerea regressus ad uterum nu se poate face fără recitarea mitului de către
șaman, vraci ori bătrînul ( înțeleptul) colectivului arhaic. Suferința bolnavului este înlăturată
miraculos, prin simpla recitare a Cosmogoniei. Buddha precizează că omul este destinat
suferinței, și că orice act înfăptuit de acesta necesită durere. Eliminarea suferinței se
realizează numai prin întoarcerea la originea răului, în Haosul ce a determinat apariția
păcatului, asemeni vindecării bolnavului, de la care s- a pornit roata reîncarnărilor, samsāra.

A te elibera de durere, presupune reîntoarcerea în Haos, în trecut și înlăturarea definitivă a

karmei, ,,<<schimbarea demonică și înșelătoare și, totodată stricăciunea stricăciunii>>”161,
care desemnează māyā. Iluzia cosmică, māyā, este în strînsă legătură cu actele ritualice,
karma, pornindu-se de la nerecunoașterea de ordin metafizic a vieții, avidya. A nu cunoaște
înseamnă a te lăsa învăluit de Timpul profan, optînd pentru anu înlătura vălul māyā-ei, și,
implicit, continuarea reîncarnărilor, repetînd la nesfîrșit un șir de fapte, de întîmplări ce nu
schimbă în sens bun viața omului. Este de dorit ca în scopul refacerii și anulării
reîncarnărilor și a prezenței karmic, ruperea vălului, participînd la cunoaștere, la revelarea
devărului, abolind Timpul.

2158
Id.
159
Eliade, Mircea, Aspecte ale mitului, București, Univers, p. 132
160
Eliade, Mircea, Eseuri. Mitul eternei reîntoarceri.Mituri,vise și mistere, București, Științifică, 1991,p.147
 Mergînd pe urmele lăsate de reîntoarcerea în urmă a bolnavului spre vindecare, omul
modern continuă acest act arhaic cu ajutorul psihanalizei, pacientul mărturisește, iar în urma
celor spuse, a materialului informativ pe care medicul psihiatru162 trebuie să îl ordoneze și să
găsească o logică în cele spuse, pentru a-l trata.

La baza psihanalizei, a analizei psihicului a stat isteria, așa cum precizează Freud 163, ca mai
tîrziu să fie adăugată și nevroza. Comunicarea dintre medic și pacient se realizează și prin
discurs oral, ,, discursul reprezintă astfel o formă de reconstituire verbală a visului, de
cercetare a unor mituri scrise, de explicare a modului de exprimare a relațiilor
interindividuale”164.Psihanaliza îl constituie pe adult drept rezultatul traumatismelor ori
dorințelor suprimate din copilărie, împins de către forța ce constituie libido-ul spre viitor,
acționînd în centrul său, omul fiind la mijocul firului, la capetele acestuia fiind viața,
3
respectiv moartea.

Cercetările psihanaliștilor se rezumă la realitatea psihicului, încercînd să caute și să

determine cauzele actelor umane, modul în care acesta reacționează la stimulii exteriori și
interiori. Sigmund Freud pune bazele psihanalizei, folosindu-se de cunoștiințele dobîndite în
urma repetatelor analize neuropsihice, căutînd să determine apariția traumatismelor ce
provoacă bolile nervoase, respectiv cele mentale, considerînd psihanaliza drept știință, nu
doar pentru elucidarea cazurilor bolnavilor pshici, dar și din dorința de a rezolva problema
umanității.

Medicul descoperă zone ale psihicului despre ,care pînă în secolul al XIX-lea, s-au
descoperit prea puține, iar filosofia și psihologia au urmărit traiectoria impusă de Freud,
lăsînd urme în ceea ce va dura până în secolul XX. .

Freud caută să exploreze conștientul și inconștientul,ceea ce îl determină pe om să acționeze

și să reacționeze, pentru ca în centrul atenției să fie dorința individului. Pornind de la
perioada copilăriei și pînă la maturitate, medicul descoperă că fința umană, încă din perioada
primilor ani ai vieții, dorințele sale sunt limitate de către părinți, ,, codul de interdicții
formulat de societate în legătură cu libertățile limitate în mod firesc”165, căutînd locul se
,,depozitează” aceste limitări ale libertății, traduse prin ,,oboseală sau neatenție”166 și prin
limbajul corpului, formînd ipoteza dorințelor refulate pe baza celor enunțate mai sus, aflate

3161
Eliade, Mircea, Eseuri. Mitul eternei reîntoarceri.Mituri,vise și mistere, București, Științifică, 1991,p.147
162
Eliade, Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase, vol. 1, București, Științifică, 1991, p.203
163
Munteanu,Romul,Metamorfozele criticii europene moderne, Buc.,Univers,1975,p.189
164
Freud,Sigmund, Viața mea și psihanaliza,Iași, Moldova,, trad. Vasile Braic și iuliana Urzică, p.14
în inconștient. Sunt de altfel dorințe care trec de bariera dintre inconștient și conștient,
realizîndu-se, iar altele se transpun în vise, permițîndu-i individului să se elibereze de
tensiunea acumulată în urma multitudinii dorințelor refulate.

Conștientul este numit de către eu, iar inconștientul de sine, alături de supraeu. Eul are rolul
de a cenzura dorințele ce vor să evadeze din inconștient, activînd sistemul de refulare și
blocînd astfel ceea ce nu se poate pune în practică în societate și nu este în benefic pentru
om. Adică eul, conștientul, se adaptează la realitate, distanțîndu-se de plăcere, de sine prin
,,cultură și educație ”167, iar rolul supraeului este de a atenua dorințele împinse de inconștient.
4

Sigmund Freud este cel care utilizează funcția libidoului drept ,,energia instinctelor
sexuale”168, sursa stărilor afective ce nu înclină în sfera pulsiunilor și dorințelor erotice.

Pentru a se defula, omul recurge la visarea nocturnă, fantezia, permițîndu-i să se bucure, pe

plan psihic, oferind o alternativă pentru a face cît mai utilă eliberarea de sub pragul
conștiinței, numite și vise în stare de veghe. Carl Gustav Jung, discipolul lui Freud, vorbește
despre visul freudian în termeni moderni, referindu-se la ,,un produs autonom și plin de sens
al activității psihice și, ca toate celelalte funcții psihice, accesibil unei analize sistematice.
Senzațiile organice din timpul somnului nu sunt cauza visului[…] oferă numai componentele
pentru munca psihică”169, aducînd un plus de lumină, și explică faptul că Freud observă ,,
visele ca fiind simple fațade, în spatele cărora ceva este intenționat ascuns”170.

Distanțarea dintre cei doi, îi permite lui Jung să afirme că visul nu poate fi ,,altceva decît
ceea ce pare că este “171, căutînd să analizeze visul alături de simbolurile ce apar în timpul
reveriei nocturne, și să pătrundă în psihicul uman, alcătuit din conștient și inconștient, cu
scoul revelării materialului psihic aproape nepătruns pînă în acel moment, inconștientul,
descoperind astfel inconștientul colectiv și arhetipul.

Pătrunde fără teamă psihicul uman în urma analizelor și a ordonării logice a viselor
pacienților, căutînd să își depășească maestrul, formulînd teorii cu privire la inconștient și
vis, ,,îl confruntă pe pacient cu problema sa de viață, și astfel cu anumite întrebări ultime, pe
care el atunci le-a evitat.”172 Nu se rezumă la aplicarea faimoasei teorii a lui Freud, privind
funcția libidoului de a scoate la suprafață dorințele ,,incompatibile cu conștiința” 173, ci

4165
Munteanu,Romul,Metamorfozele criticii europene moderne, Buc.,Univers,1975,p.189
166
Ibid., p.202.
167
Id.
pornește pe drumul obscur al Sinelui, al Centrului care înglobează conștientul și
inconștientul, căutînd să explice pe calea naturii, prin simboluri și imagini mitice ,,procesul
care se conturează în suflet.”174 5

Jung privește Sinele prin prisma ,,realității sufletului”175, așa cum numește psyche-ul drept
realitate, ceea ce ar însemna că Sinele este psihicul sufletului, cel care aduce laolaltă
conștientul și instabilul inconștient, în care dorințele nepermise în societate sunt
înmagazinate.

Plecînd pe acest drum al Sinelui, Jung desparte într-o oarecare măsură conștientul de
inconștient pentru a le putea studia în paralel cu practica în spitalul de psihiatrie, unde
descoperă că visele pacienților sunt un întreg arsenal de dorințe și pulsiuni refulate,
deosebind astfel visele ce aparțin inconștientului personal de acele vise ce au baza comună,
observînd tiparul ce stă la originea viselor ,,născute” din inconștientul colectiv.

Atunci cînd vorbește despre conștient, Jung înglobează și eul, fundalul prin care ,,conștiința
este funcția sau activitatea care întreține relația conținuturilor psihice cu eul”176, nu foarte
diferit de ceea ce a consemnat Freud ca fiind eul, ,,conștientul”177.Adaugă și persona,
,,masca”, o formă de ,,identificare a eului cu atitudinea respectivă, determină dublarea
caracterului”178, mascîndu-și intențiile pe de o parte, iar ,,exigențelor și opiniilor mediului
său, în așa fel încît în el predomină cînd elemental personal, cînd influența exterioară” 179,
arătînd dublul eului, exterior pentru mediul social, și interior pentru mediul familial,
domestic, pentru el însuși, aflîndu-se într-un cadru ambient ce îi permite să fie în largul său.
Dar Jung face o distincție în ceea ce privește persona, numind-o ,,atitudinea exterioară,
caracterul exterior”180, iar ,,atitudinea interioară” ”181 primește numele de anima, suflet.
Privind strict din perspectiva conștiinței, aceasta conține trei forme distincte, dar ele se
întrepătrund asemenea unei plase pescărești. 6

5168
Munteanu,Romul,Metamorfozele criticii europene moderne, Buc.,Univers,1975,p.203
169
Ibid., p. 204
170
Jung, Carl, Gustav, Opere complete, vol 4. Freud și psihanaliza, Buc., Trei, 2003, p. 47
171
Jung, Carl,Gustav, Psihologia religiei vestice și estice, Opere complete. Vol.11, Buc., Trei,2010, p.38
172
Ibid., p.39
173
Ibid., p. 383
174
Ibid., p. 381
6175
Wehr, Gerhard, Doi giganți:Jung și Steiner,Confruntare și sinopsis, Buc., Trei,2002, p.159
176
Ibid., p.69
177
Id.
178
Munteanu,Romul,Metamorfozele criticii europene moderne, Buc.,Univers,1975,p. 202
179
Jung, Carl,Gustav, Tipuri psihologice, Buc., Humanitas, 1997, p. 514
180
Ibid., p.515
181
Ibid., p. 517
Conștiința diurnă trează este forma realității în care omul își desfășoară activitatea în timpul
zilei ca ,,ființă-eu, veghiind, percepînd, plăsmuind, gîndind, acționînd”182( G.Wehr,105),
fiindu-i permisă conștiinței onirice să-și facă simțită prezența în timpul visului, prin
imaginile pe care individul le percepe pasiv și ,,care amintesc numai parțial de conștiința
trează, se îndepărtează adesea de trăirile diurne și sunt străbătute în configurația lor
imagistică de o simbolistică sumbră”183.

Deosebindu-se de cele două stări ale conștiinței, conștiința contemplativă privește

aspectul ,,de natură extrasenzorială”184, descoperind universul din exterior, cel al lumii
spirituale, care nu înglobează simțurile și nici sufletul.

Inconștientul, necunoscutul, noțiunea ,, ce acoperă toate conținuturile și procesele psihice

care nu sunt conștiente, adică nu sunt raportate perceptibil la eu”185, rezultă în urma
alunecării sub ,,pragul conștiinței prin uitare intenționată — ceea ce Freud numește refularea
unui conținut penibil.”186

Jung, în vol.4, Freud și psihanaliza, prezintă definiția inconștientului din perspectiva lui
Freud: ,, inconștientul poate numai să dorească, atunci el descrie în termeni simbolici efecte a
căror sursă nu este conștientă, dar care nu pot fi privite din punct de vedere al gîndirii
conștiente altfel decît analog lui ,,a dori ” .”187(+ vol 4.. pg 183) . 7

Inconștientul înglobează ,, achizițiile existenței personale, deci tot ceea ce a fost uitat sau
refulat, precup și percepții, gînduri și sentimente subliminale”188, adică inconștientul
personal, cel care se dosebește de ,,structura cerebrală moștenită” 189, inconștientul colectiv,
transmis ereditar.

,,Realitate extrem de nestabilă”190, însumează acele ,,corelații psihice inconștiente”191 care

dau naștere imaginilor cu aspect mitologic, despre care Gilbert Durand spunea, referitor la
Jung, că ,, visul sau dorința mitică cuprinzînd mai mult decît evenimentul istoric ce adesea le
concretizează, căci comportamentele concrete ale oamenilor, repetă decorurile și situațiile
dramatice din marile mituri”191.

7182
Wehr, Gerhard, Doi giganți:Jung și Steiner,Confruntare și sinopsis, Buc., Trei,2002, p.105
183
Id.
184
Id.
185
Id.
186
Jung, Carl,Gustav, Tipuri psihologice, Buc., Humanitas, 1997, p.484
187
Ibid., 485
 Astfel ne sunt revelate evenimentele sub formă inconștientă, prin intermediul visului,
manifestîndu-se cu ajutorul imaginilor simbolice. ,, În vise, simbolurile se prezintă spontan,
căci visul este un eveniment și nu o invenție. Ele sunt sursa din care ne extragem cunoașterea
simbolismului.”192

Simbolurile prezente în vis apar spontan, pentru că visul în sine este un eveniment ce îi
prezintă forma inconștientă, fapt ce poate avea la origine un sentiment, o emoție care a
declanșat ,,apariția” nocturnă: ,, funcția viselor este de a încerca să restabilească echilibrul
nostru psihologic cu ajutorul unui material oniric care să reconstituie subtil echilibrul total al
întregului nostru psihic.”193 8

În acest fel este atins punctul cel mai important care leagă visul eliadesc de cel jungian: visul
arhetipal a cărui origine se află în inconștientul colectiv, moștenire lăsată de omul primitiv,
care prin intermediul visului dobîndea cunoștiințe noi, căutînd să identifice originea revelării
acestora, descoperind că prin actele săvîrșite, și căutînd ,,inconștient” să progreseze,
conștiința diurnă trează i se activa, devenea conștient de actele sale, evoluînd.

Totuși visul arhetipal este singurul care îi leagă pe cei doi membri ai grupului Eranos. Îi
diferențiază calea pe care Părintele istoriei religiilor,continuă, aceea a visului religios, iar
Jung vorbește în continuare despre visul speciei, despre care,, Jolande Jacobi a desemnat
psihoterapia jungiană […] ,, capacitate eminent psihologică, educativă, modelatoare de
personalitate’’ ”194, apropiindu-se foarte mult de antroposofia lui Rudolf Steiner, Gerhard
Wehr căutînd în lucrarea sa să găsească asemănări și deosebiri între Jung și Steiner. Privită la
nivelul conștiinței religioase, amintirea periodică a actelor săvîrșite de divinitate, chiar și
acele zeități trimise pe pămînt, la creștini fiind vorba de apostoli, mucenici. Opusul amintirii
( rememorării), uitarea, provoacă ,,adevăratul sacrilegiu”195, punînd un semn de egalitate
între omul religios și cel profan , care consideră moartea drept ultimul stadiu al vieții.
Uitarea este echivalentă cu somnul, dar și cu pierderea de Sine, sinonimul dezorientării,
,,orbirea”196. Această pierdere temporară cauzează spiritului (âtman) o iluzie, māyā.
Neștiința, avidyā, cuprinde iluzia, formînd o <<realitate >> asemeni visului din timpul

8188
Jung, Carl, Gustav, Opere complete, vol 4. Freud și psihanaliza, Buc., Trei, 2003, p. 183
189
Jung, Carl,Gustav, Tipuri psihologice, Buc., Humanitas, 1997, p.486
190
Id.
191
Jung,Carl,Gustav, Puterea sufletului. Antologie. A patra parte.Reflecții teoretice privind natura psihismului,
Buc., Anima, 1994, p.45
192
Jung, Carl,Gustav, Tipuri psihologice, Buc., Humanitas, 1997, p.485
193
Durand, Gilbert, Figuri mitice și chipuri ale operei. De la mitocritică la mitanaliză, București,
Nemira,1997, p.11
nopții.Sāmkhya și Yoga consideră că lumea există datorită duratei date de ignoranța, neștiința
spiritului. Nu este vorba de lumea spiritului, ci de aceea a conștiinței care este învăluită în
avidyā; dar avidyā își are originea în durerea cosmică. Eliberarea din acest cerc al neștiinței
se face numai prin înlăturarea vălului mayei. Upanișade arată că eliberarea echivalează cu o
trezire, ,,luare la cunoștință a unei situații care exista de la început, dar pe care omul nu
ajungea să o realizeze.”197 Dar această uitare poate fi una temporară—anamnesis, fiind
echivalentă cu avidyā, ce dorea ca gnosa să nu fie revelată, totul păstrîndu-se sub forma
iluziei și a nepăsării. Din dorința de a afla care este rolul omului în Univers, el transcende, își
depășește condiția, eliberîndu-se prin știință, cunoaștere ( vidya), și ,,echivalează cu o
<<trezire>>”198. 9

La țigănci

Fraza memorabilă a lui Hildegard, ,,Toți visăm, spuse. Așa începe. Ca într-un vis…” permite
explozia visului eliadesc, eliberînd inconștientul și anulînd conștiința diurnă trează de a filtra
dorințele.

Vis al morții, reintegrarea se face în Haos și nu în Cosmos, deoarece Hildegard era moartă
și nu era decît un mesager al lui Thanatos, chemîndu-l pe Gavrilescu în Neant, așa cum se
întîmplă cu omul profan, iar visul de artist al personajului principal se năruie, fiind nevoit să
dea lecții de pian spre a-și cîștiga existența, dar dorința lui era de a se putea întoarce în trecut
și a reface drumul în viață pentru a nu-și pierde iubita. Parcurge acest drum simbolic, privit
prin prisma indică a stării de după moarte, Bardo.

10 198
,, Stare intermediară de 49 de zile simbolice, durata dintre moarte și renaștere” ,
stare prin care defunctul trece prin trei etape: ,, Cikhai Bardo, descrie evenimentele sufletești
din momentul morții”11, de-a doua, ,,Chönyid Bardo, se ocupă de starea onirică ce intervine
după moartea definitivă, de așa- numitele iluzii karmice”199 12
, ultima, ,, Sidpa Bardo, se
referă la apariția impulsului de a se renaște și la evenimentele prenatale.”200 13

9194
Jung, Carl.Gustav, Analiza viselor, selecție de texte, introducere și note de Jean Chiriac, AROPA,1998-
2003.p.85
195
Ibid., p.71 și urm.
196
Wehr, Gerhard, Doi giganți:Jung și Steiner,Confruntare și sinopsis, Buc., Trei,2002, p.149
197
Eliade, Mircea, Aspecte ale mitului, București, Univers, p.98
198
Ibid., p.101.
10197
Jung, Carl,Gustav, Psihologia religiei vestice și estice, Opere complete. Vol.11, Buc., Trei,2010, p. 544
11198
Ibid.
12199
Ibid.
13200
Ibid.
 Premisa acestei cărți tibetane a morților este aceea că sufletul, ,, instituie distincția dintre
entitățile metafizice”201 14, și este chiar ,,condiția realului metafizic”202 .15 Rolul acestei Bardo
este de a ajuta omul, din perpectiva Jungiană să se cunoască pe Sine, și ,,descrie o cale
inversă inițierii, care pregătește[…] coborîrea în devenirea fizică”203 16
, realizîndu-se un
proces de transformare a inconștientului care are loc în timpul analizei” 204 17, avînd acces la
inferioritatea conștiinței ce nu trece de bariera impusă de aceasta, dar permite o oarecare
eliberare a tensiunilor și pulsiunilor.

Acest lucru i se întîmplă lui Gavrilescu, simțind nevoia, la țigănci, atunci cînd trebuia să le
ghicească pe cele trei fete, țiganca, evreica și grecoaica, să se elibereze de sub ghearele
trecutului, să se facă auzit și înțeles de drama ce i se întîmplase în trecut, încercînd să
rememoreze evenimentele ce i-au schimbat viața: ,,Asta parcă îmi aduce aminte de ceva, își
spuse ca să-și dea curaj. Un mic efort, Gavrilescule, un mic efort de memorie.” (18)

Nu se poate elibera de sub jugul roții samsarei și rămîne blocat în tinerețe, atunci cînd a
întîlnit-o pe Hildegard, iubirea vieții lui pe care nu o poate uita și nici nu vrea să se elibereze,
să meargă pe drumul vieții alături de soția lui, Elsa. Aceasta l-a părăsit la trei luni după ce l-a
dat dispărut pe Gavrilescu, deși el fusese prezent în timpul ei, dar faptul că a mers la țigănci a
complicat foarte mult situația și a dat timpul cu aproape doisprezece ani mai departe.
Împlinirea Anului Cosmic înseamnă cei doisprezece ani pămînteni, semn că viața trebuie să
meargă înainte și destinul artistului să se împlinească.

Din punct de vedere al psihanalizei jungiene, nevroza este o boală a sufletului, și pentru a te
elibera de povară, este necesar să se vorbească despre problema ce a cauzat boala și cu
ajutorul terapeutului, pacientul rememorează evenimentele din trecut și înțelege că trebuie să
depășească acel prag critic. Acest lucru nu a putut fi experimentat în cazul lui Gavrilescu,
dar ne putem da seama că durerea sufletească, și faptul că nu a rămas fidel iubirii sale, l-a
costat viața petrecută în sărăcie, alături de Elsa, soția.

Bibliografie

Surse primare

1. Eliade, Mircea, Arta de a muri, Iași, Moldova, 1993

14201
Jung, Carl,Gustav, Psihologia religiei vestice și estice, Opere complete. Vol.11, Buc., Trei,2010, p. 546
15202
Ibid.
16203
Jung, Carl,Gustav, Psihologia religiei vestice și estice, Opere complete. Vol.11, Buc., Trei,2010, p. 557
17204
Ibid.
 1. 2. Eliade, Mircea, Aspecte ale mitului, București, Univers, în romînește de Paul G.
Dinopol, Prefață de Vasile Nicolescu

2. Eliade ,Mircea, Cosmologia si alchimia babiloniană, Iași, Moldova, 1991

3. Eliade, Mircea, Eseuri. Mitul eternei reîntoarceri. Mituri, vise și mistere, București,
Științifică, 1991
4. Eliade, Mircea, Făurari și alchimiști, Buc., Humanitas
5. Eliade, Mircea, Imagini și simboluri, București, Humanitas, 1994
6. 7.Eliade, Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase, vol 1, București, Științifică,
1991
7. Eliade, Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase, vol. 2, București, Științifică și
Enciclopedică, 1986
8. Eliade, Mircea, La țigănci ,București, CARTEX 2000, 2006
9. Eliade, Mircea, Mefistofel și androginul, București, Humanitas, 1995
8. Eliade, Mircea, Mitul reintegrării, București, Humanitas, 2003
9. Eliade, Mircea, Noaptea de Sînziene, București, Univers Enciclopedic, 2008
10. 13 . Eliade, Mircea, Sacrul și profanul, București, Humanitas, 2000

Surse secundare
1. Blaga, Lucian, Curs de filosofia religiei,Alba-Iulia-Paris, Fronde, 1994

2. Călinescu, Matei, Despre Ioan Petru Culianu și Mircea Eliade, Iași, Polirom,
2002
3. Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, București, Artemis,
1994
4. Durand, Gilbert, Structuri antropologice ale imaginarului.Introducere în
arhetipologia generală, Bucuresti, Univers,1977
5. Durand, Gilbert, Figuri mitice și chipuri ale operei. De la mitocritică la
mitanaliză, București, Nemira,1997
6. Fînaru, Sabina, Eliade prin Eliade, București, Univers, 2003
7. Freud, Sigmund, Viața mea și psihanaliza, Iași, Moldova, trad. Vasile Braic și
iuliana Urzică
8. .Gennep, Arnold Van, Le rite de passage, 1909 ,Studiu introductiv, traducere de N
. Constantinescu
9. Jung, Carl, Gustav, Psihologia religiei vestice și estice, Opere complete. Vol.11,
București, Trei, 2010
10. Jung, Carl, Gustav, Tipuri psihologice, București , Humanitas, 1997
11. Jung, Carl, Gustav, Psihologie și alchimie, vol.1, Simboluri onirice ale procesului
de individuație, Teora
12. Jung, Carl, Gustav, Psihologie și alchimie, vol.2, Reprezentări ale mîntuirii în
alchimie , Teora
13. Jung, Carl, Gustav, Opere complete, vol.4 Freud și psihanaliza, Buc., Trei, 2003
14. Jung, Carl, Gustav, Puterea sufletului. Antologie. A patra parte.Reflecții teoretice
privind natura psihismului, București, Anima, 1994
15. Jung, Carl.Gustav, Analiza viselor, selecție de texte, introducere și note de Jean
Chiriac, AROPA,1998-2003
16. Handoca ,Mircea, ,,Dosarul” Mircea Eliade, vol VI, 1944-1967,Niet!, partea
întîi, București, Curtea Veche, 2002
17. Handoca, Mircea, ,,Dosarul” Mircea Eliade, vol VIII, 1967-1970. Reabilitate
provizorie, București , Curtea Veche, 2003
18. Handoca, Mircea, Mircea Eliade. Cîteva ipostaze ale unei personalități proteice,
Buc., Minerva, 1992
19. Ionescu, Nae, Curs de metafizică. Teoria cunoștinței metafizice, București,
Humanitas, 1995
20. Marino, Adrian, Hermeneutica lui Mircea Eliade, Cluj-Napoca, Dacia, 1980

21. Munteanu, Romul, Metamorfozele criticii europene moderne, București ,Univers,

1975
22. Simion,Eugen, Mircea Eliade. Nodurile și semnele prozei, București, Univers
Enciclopedic, 2005
23. Ruști, Doina, Dicționar de simboluri din opera lui Mircea Eliade, București,
Coresi, 1997
24. Wehr, Gerhard, Doi giganți:Jung și Steiner,Confruntare și sinopsis, București,
Trei, 2002

Lungu Lisandra, Anul 2, PPS

Capitol din lucrarea de licenta intitulata Poetica reintegrarii

in opera lui Mircea Eliade (2012)