Demența de tip Alzheimer

IONIȚĂ CĂTĂLINA
LUNGU LISANDRA
NEAGU MIHAELA GEORGIANA
PPS, ANUL II
Definiție
 Kaplan & Sadock explică faptul că demența este o tulburare caracterizată prin deficite cognitive
multiple,care includ și scăderea memoriei, astfel încât, conștiența nu este afectată. Sunt afectate
funcțiile care includ inteligența, limbajul, rezolvarea problemelor, memoria, învățarea, orientarea,
percepția, atenția, judecata, concentrarea și abilitățile sociale.
 Demența de tip Alzheimer este o demență progresivă, în care toate cauzele reversibile ale
demenței au fost excluse.

 DSM V menționează categoria tulburărilor neurocognitive (TNC), unde deficitul clinic principal
este la nivelul funcției cognitive și care de obicei sunt dobândite, nefiind tulburări de dezvoltare. –
Au fost incluse doar tulburările al căror element central este afectarea cognitivă.
Boala Alzheimer reprezintă cea mai comună formă de demență predominant neurodegenerativă, ccare antrenează pierderea progresivă și
ireversibilă a funcțiillor mentale, care se asociază cu un declin cognitiv și care rămâne una dintre problemele importante de sănătate
publică actuale. Este de asemenea și principala cauză de demență la persoanele în vârstă,afectând milionane de persoane în întreaga lume.

În general, este diagnosticată după 65 ani, aproximativ 10% din populație fiind afectată, iar primele semne ale bolii confundate cu
aspectele normale ale procesului de îmbătrînire ale creierului sau cu alte afecțiuni neurologice precum demența vasculară.
Etiologia bolii Alzheimer este multifactorială, cu implicarea unor variate mecanisme de declanșare și progresie a bolii, fiind o demenţă cu
patogenie complexă. Cel mai important factor de risc al bolii Alzheimer este reprezentat de avansarea în vârstă sau, astfel spus, dacă nu
apar metode noi de prevenire a bolii Alzheimer, numărul persoanelor cu această maladie va crește proporţional cu dimensiunea populaţiei
vârstnice.

Pentru tulburarea neurocognitivă majoră, boala Alzheimer probabilă este diagnosticată dacă în istoricul familiei există o mutaţie genetică
cauzatoare de boală Alzheimer sau o mutaţie evidenţiată prin testare genetică.
Pentru tulburarea neurocognitivă ușoară, boala Alzheimer probabilă este diagnosticată dacă se evidenţiază o mutaţie genetică ce ar putea
cauza boala Alzheimer provenind fie din tes-tare genetică, fie din istoricul familiei, iar boala Alzheimer posibilă este diagnosticată dacă
nu se evidenţiază o mutaţie genetică provenind fie din testare genetică, fie din istoricul familiei.
Genele au în principal un rol determinant în producerea proceselor degenerative și sunt descoperite pe baza biologiei moleculare, ajutând
la realizarea diagnosticului diferenţial al acestor procese și în vederea evaluării riscului de transmitere a bolii la membrii familiei.
Primele semne remarcate de familie pot consta în dificultăți în amintirea evenimentelor recente sau pentru
desfășurarea activităților simple, bine cunoscute.
Pacienții pot prezenta de asemenea o confuzie mentală, modificări de personalitate sau de comportament,
perturbări de judecată, dificultăți în găsirea propriilor cuvinte, idei incoerente și tulburări de orientare.
Demența de origine vasculară este la fel de frecventă.
Boala Alzheimer atinge regiunile cerebrale care controlează gândirea, memoria și limbajul. Ea debutează
progresiv și starea pacientului se degradează în general lent.
Pentru moment, cauza bolii este necunoscută și nu există întotdeauna tratament eficient. Boala Alzheimer
poartă numele unui medic, dr. Alois Alzheimer, care a descris în 1906 anomaliile țesutului cerebral la un
pacient care a murit de o boală cerebrală neobișnuită.
Aceste anomalii sunt caracteristice bolii Alzheimer. Această boală se întâlnește la toate clasele sociale, nu e
legată nici de sex, nici de apartenența etnică, nici de situarea geografică.
 Care sunt simptomele bolii Alzheimer?
Manifestările bolii Alzheimer variază de la un pacient la altul. Efectul său depinde de starea persoanei
dinainte de apariția bolii, de personalitatea sa, de starea sa fizică și de modul său de viață anterior.
Pentru a descrie simptomele bolii Alzheimer, cel mai bine se procedează printr-o clasificare pe stadii:
stadiul inițial, stadiul de evoluție medie și stadiul evoluat.
Cum s-a spus deja, nu toți pacienții prezintă aceleași simptome; sunt variabile de la un pacient la altul.
Clasificarea bolii Alzheimer pe stadii permite anturajului să evalueze progresia bolii, consecințele
posibilelor probleme în timp util și să planifice la timp măsurile necesare pentru a face față nevoilor
viitoare.
Progresia bolii nu este niciodată exact apreciată în același mod de la un pacient la altul.
Unele simptome pot surveni în orice stadiu: de exemplu, un comportament descris în stadiul evoluat
poate să apară în stadiul mediu de evoluție.
Anturajul și persoanele îngrijitoare trebuie, în egală măsură, să cunoască stadiile, pacienții putând
prezenta scurte faze de luciditate.
Stadiul inițial
Stadiul inițial este adesea ignorat și interpretat pe nedrept de specialist, de familie și de prieteni ca o
“senilitate” sau ca un fenomen de îmbătrânire normal.

Persoana poate: - Să-i fie dificil să vorbească

- Prezenta tulburări evidente de memorie, mai ales memoria faptelor/evenimentelor
recente
- Orientarea dificilă în timp
-Să se piardă în locuri cunoscute
-Să nu reușească să ia decizii
-Să-și piardă toate inițiativele sau motivațiile
-Să prezinte semne de depresie sau agresivitate
-Să-și piardă interesul pentru distracții sau activități obișnuite cotidiene
Stadiul de evoluție medie
De-a lungul evoluției bolii, tulburările devin mai evidente și mai jenante.

Pacientul atins de boala Alzheimer are dificultăți în activitățile cotidiene și poate:

-Prezenta tulburări serioase de memorie, mai ales când e vorba să-și amintească fapte recente și nume
-Deveni incapabil să trăiască singur fără dificultate
-Deveni incapabil să-și facă menajul și drumurile obișnuite
- Deveni foarte dependent
- Prezintă halucinații și idei delirante
 Stadiul evoluat
Acest stadiu este caracterizat printr-o dependență și o inactivitate totală a pacientului.
Tulburările de memorie sunt grave și degradarea psihică provocată de boală devine vizibilă.

Pacientul poate:
-Avea dificultăți de a se hrăni
-Nu poate recunoaște pe cei apropiați, prietenii sau obiectele personale
-Avea dificultăți de înțelegere și interpretare a evenimentelor
-Nu se poate regăsi pe el însuși
-Avea dificultăți de deplasare
-Poate prezenta incontinență urinară și de materii fecale
-Poate avea un comportament inadecvat în public
-Deveni obligat să folosească un scaun rulant sau să rămână la pat
Trebuie subliniat, de asemenea, că departe de a fi o situaţie particulară pentru România, această su-
pramorbiditate a bolii Alzheimer va produce efecte mult mai grave în ţara noastră în condiţiile unui sis-
tem medical nereformat, ineficient şi dezorganizat. Pe plan mondial, prima şi cea mai importantă mă-
sură spre care se tinde este diagnosticarea cât mai precoce, care permite, pe de o parte, utilizarea efi-
cientă a actualelor terapii şi scăderea semnificativă a costurilor bolii, de altfel printre cele mai ridicate din
întreaga patologie.
O serie largă de articole din presa internaţională subliniază această recomandare de îmbunătăţire a
diagnosticului precoce al bolii Alzheimer, aşa cum rezultă şi din „The World Alzheimer Report“ 2011,
care afirma că „dacă acest lucru nu s-ar face, ar reprezenta o gravă neglijenţă şi o oportunitate tragic
ratată de a asigura rezultate mai bune pentru persoanele cu demenţă, familiile lor şi societate.“
(Anderson P., 2011)

România – populaţia de 65 de ani şi peste, 1956-2010

Opţiuni în diagnosticul precoce al bolii
Alzheimer
Tomografia computerizată şi imagistica obţinută prin rezonanţă magnetică sunt folosite pentru a
compara dimensiunile lineare şi volumetrice ale creierului la pacienţii cu boala Alzheimer în
comparaţie cu imaginile normale. Tehnicile de imagistică funcţionale precum tomografia
computerizată folosind emisia de fotoni şi tomografia folosind emisia de pozitroni sunt utilizate
pentru a identifica posibilele schimbări legate de boală în fluxul sanguin regional, metabolismul
glucozei şi activităţile de receptor.

Diagnosticul conform DSM V

Boala Alzheimer Normal, conform vârstei
 Diagnosticarea corectă
Realizarea diagnosticului corect de boală Alzheimer poate ajuta la explicarea unor compor- tamente neobişnuite,
supărătoare, pentru membrii familiei, care vor înţelege astfel cauza acestor ma- nifestări. Cu toate acestea,
diagnosticul precoce re- prezintă o mare încercare – simptomele sunt discrete, evoluează insidios, iar pacienţii,
îngrijitorii şi medicii adesea nu le observă, le ignoră sau le neagă.
În stadiile incipiente demenţa nu este o boală uşor sezisabilă. În fiecare zi, medicii consultă în spitale foarte
mulţi pacienţi, fără să bănuiască deloc faptul că ei au demenţă. Conversaţiile obişnuite pot fi nerelevante;
zâmbetul prietenos şi amabilitatea unei persoane vârstnice poate masca cu uşurinţă deficitul cognitiv, în special
dacă persoana are un nivel superior de educaţie.
În contrast, persoana „cu demenţă“ este în mod stereotip imaginată ca o persoană vârstnică, extrem de fragilă,
chiar confuză sau agitată. Mai mult, ima- ginea demenţei este distorsionată şi de folosirea termentului de
„dement“ în limbajul cotidian în- semnând „nebun“, „descreierat“ şi chiar pervers. Această viziune limitată şi
stereotipă conduce la ignorarea simptomelor de boală.
În mod alarmant, cea mai mare parte dintre pacienţii în stadiu incipient al demenţei nu sunt evaluaţi şi trataţi la
timp, adică în stadiu precoce.
Debutul adesea lent, insidios, le permite membrilor de familie şi bolnavilor să ignore, să nege, să ascundă şi/sau
să supracompenseze deficitele precoce.
Familia este de obicei alarmată, fiind surprinsă de apariţia „neaşteptată“ a bolii. Cel mai adesea nu este
vorba de un debut brusc; mai degrabă solicitările fizice, psihologice sau sociale depăşesc capacitatea
persoanei de a-şi mai ascunde deficitele cognitive.
În stadiile incipiente, majoritatea persoanelor au senzaţia vagă a faptului că uitările din fiecare zi prevestesc
o boală ca demenţa. Afirmaţia „cred că am boală Alzheimer“ este cel mai adesea semn al anxietăţii şi nu are
valoare predictivă clară.
Pe măsură ce boala evoluează, persoana în cauză începe să observe modificările – această capacitate variază
în funcţie de exigenţele personale faţă de performanţele intelectuale, de nivelul conştiinţei de sine, ca şi de
tipul simptomelor. De exemplu, un contabil va observa că are dificultăţi de calcul mai uşor decât o persoană
care nu are ocazia să facă prea des calcule.
Modificările personalităţii nu sunt de obicei observate de persoana în cauză.
În faze mai avansate, pe măsură ce boala progresează, capacitatea persoanei de a observa şi a-şi înţelege
deficitul cognitiv scade, persoana neagă faptul că ar avea probleme cu memoria şi scurtele perioade de
critică sunt repede uitate. Primele fraze discutate cu asemenea pacienţi clarifică rapid orice medic.
Organizarea vieții a unui pacient cu boala
Alzheimer
Rutina facilitează viața
Păstrarea autonomiei pacientului
Ajutați pacientul să-și păstreze demnitatea
Evitați conflictele
Simplificați viața
Păstrarea simțului umorului
Siguranța
Ajutați bolnavul să rămână în formă și sănătos
Ajutați pacientul să păstreze cea mai bună parte a aptitudinilor sale restante
Facilitați comunicarea
Efectul personal și psihologic asupra
membrilor familiei
Efectul personal și psihologic al persoanei care se ocupă de pacient e considerabil. Trebuie să faceți
față în viitor. Ascultați-vă sentimentele, acestea vă vor ajuta să faceți față problemelor pacientului și
problemelor voastre personale.

Tristețea
Este o reacție naturală după o înfrângere. Boala Alzheimer a făcut să vă pierdeți partenerul, prietenul,
părintele; vă amintiți cu tristețe de persoana aflată față în față cu boala. Odată ce vă obișnuiți cu
situația, starea pacientului se modifică din nou. Aceasta poate fi îngrozitoare în eventualitatea că
pacientul nu vă mai recunoaște. Anturajul acestor bolnavi reprezintă cel mai bun suport în această
dificilă povară.
Vinovăția
Anturajul dă dovadă adesea de un sentiment de vinovăție pentru că-i este rușine de comportamentul
persoanei bolnave, pentru că este furios pe el sau pentru că consideră că nu mai poate face față și dorește să
ducă pacientul într-o instituție. Sfatul nostru este să discutați această problemă cu alte persoane aflate într-o
situație similară dumneavoastră sau cu prieteni care vă vor ajuta.

Furia
Furia dumneavoastră poate reprezenta sentimente amestecate, poate fi dirijată împotriva pacientului, a
dumneavoastră înșivă, a medicului sau contra situației în ansamblu.
Va trebui să diferențiați bine furia împotriva comportamentului pacientului care rezultă din boală, de furia
împotriva pacientului însuși. Poate este util să cereți sfatul prietenilor, familiei sau unui grup de asistenți
sociali. Unele persoane sunt atât de furioase încât ele riscă să lovească sau să rănească pacienții atunci când
sunt furioși.
Dacă dați dovadă de asemenea sentimente este bine să cereți ajutorul unui specialist.
Încet-încet va trebui să preluați sarcinile pacientului, de exemplu: să achitați facturile, să vă ocupați de menaj,
să gătiți etc. Aceste treburi pot deveni dificile în timp.
Rușinea
Veți putea da dovada de rușine dacă pacientul are un comportament inadecvat în public. Această rușine
poate dispărea dacă veți vorbi cu cei apropiați despre aceleași sentimente. Explicați prietenilor și
vecinilor dumneavoastră natura bolii, ei integrând mai bine cauzele comportamentului pacientului.

Singurătatea
Mulți din cei apropiați se închid în ei și rămân singuri în casa cu pacientul.
Cei apropiați și persoana care îngrijește bolnavul pot da dovada de un sentiment de singurătate pentru că
au pierdut contactul cu persoane pe care ei le iubesc și, pe de altă parte, pentru că nu au suficientă forță să
întrețină relațiile sociale. Ori, singurătatea face ca problemele să fie și mai insuportabile. Păstrați-vă deci
contactul cu prietenii și relațiile. Aceștia vă vor ajuta mai bine.
 Bibliografie
 DSM V
 Kaplan &Sandock, Psihiatrie clinică
 Importanța diagnosticului precoce în boala Alzheimer– Noi criterii, noi dificultăți, REVISTA
MEDICALÅ ROMÂNÅ – VOLUMUL LX, NR. 2, An 2013, Prof. Dr. Cătălina Tudose, Prof. Dr.
Florin Tudose
 Genetica în boala Alzheimer, Dr. Elza MORUZZI, Spitalul de Psihiatrie Voila, Câmpina ,
PRACTICA MEDICALÅ – VOL. IX, NR. 4(37), AN 2014