Petru I (Petru cel Mare) (30 mai] 1672 – d. 8 februarie [S.V.

28
ianuarie] 1725) a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682
calendarul folosit pe atunci în Rusia la Moscova și este fiul
țarului Alexei Mihailovici și a celei de-a doua soții, Natalia Kirilovna
Narîșkina. În 1676, tatăl său moare, lăsându-l urmaș la tron pe fiul
său, Fiodor, care abia împlinise 15 ani. La 27 aprilie 1682,
țarul Fiodor al III-lea moare fără să-și aleagă urmașul -Ivan, fratele
său de 16 ani cu mintea tulbure sau Petru, fratele vitreg, iute ca
argintul viu, aprig, isteț dar în vârstă de numai 10 ani; Mulțimea
rostește numele lui Petru, care primește numele de Petru I. Însa
țarevna Sofia, sora bună al lui Ivan și sora vitregă al lui Petru
urzește planuri de răzbunare. Profită de faptul că trupele de streliți se răscoală și după multă
violență, jafuri, omoruri obține ca din 29 mai să fie doi țari : Ivan și Petru, iar ea, țarevna Sofia este
numită regentă, din cauza sănătății șubrede a lui Ivan. Boierii Dumei se supun. La 25 iunie 1682, în
Catedrala Adormirii Maicii Domnului, are loc în prezența patriarhului, a opt mitrolpoliți, patru
arhiepiscopi, doi episcopi și opt arhimandriți, ciudata încoronare a celor doi țari ai Rusiei, dintre care
unul bolnav și fără minte, iar celălalt un copil îngrozit.
Petru, de la primii pași a cunoscut oroarea, violența, minciuna. Doar mama sa, care îl înconjoară cu
multă dragoste are chip curat și nevinovat dar trăiește ca într-un vis iar el simte o nevoie mistuitoare
de a se mișca, de a porunci. Ca și sora lui vitregă, Sofia, de care se teme și pe care o urăște.
Regenta ia o hotărâre de neclintit : fratele său, Ivan va rămâne alături de ea la palat, în vreme ce
Petru și mama lui vor fi trimiși în satul Preobrajenskoe, în apropiere de Moscova. De învățat, învață
la nimereală. Dobândește un talmeș-balmeș de cunoștințe rudimentare de aritmetică, geometrie,
artilerie și fortificații, însă setea lui de cunoaștere este neostoită; deprinde știința navigației, se joacă
în fiecare zi de-a războiul împreună cu banda gălăgioasă și veselă a tovarășilor săi de joacă, fii de
boieri. La 27 ianuarie 1689 în vârstă de 17 ani se căsătorește cu Evdokia Lopuhina, o fată de 20 de
ani, frumușică, de rang mijlociu.
La 6 octombrie 1689 pleacă la Moscova, după ce țarevna Sofia este trimisă la mânăstirea
Novodevicie iar la 19 februarie 1690 se naște fiul său, țareviciul Aleksei. În ciuda multelor și
feluritelor îndeletniciri –manevre pe uscat și pe apă, petreceri și iubiri- Petru știe că lucrurile merg în
țară din ce în ce mai rău. Boierii și oamenii de rând sunt vădit nemulțumiți de țar, pe care-l socotesc
ușuratic, prea legat de sfetnicii străini, prins în jocuri militare fără noimă și ocări nerușinate împotriva
Bisericii.

Războiul cu turcii : La 20 ianuarie 1695, în toiul iernii, dă porunca de mobilizare la luptă

împotriva Turciei cu intenția de a cuceri Marea Azov. În plin război, la 29 ianuarie 1696 primește
vestea că fratele său vitreg, șubredul Ivan, a murit subit la Moscova. Realizează repede că Rusia
are nevoie urgentă de o flotă. O creează și prima bătălie navală ia sfârșit în avantajul rușilor. După
ce împrăștie navele turcești ancorate în dreptul Azovului, flota țarului blochează estuarul spre a
împiedica aprovizionarea. Ofițerii și inginerii austrieci calculează cu atâta precizie unghiul de tragere
al tunurilor încât turcii sunt în pericol. Pe 18 iulie 1696 cetatea Azovului se predă. Țarul trimite 50 de
bărbați ruși de neam în străinătate, pe cheltuiala lor, să deprindă arta navigației. Își dorește ca Rusia
să devină statul cel mai puternic din Europa. De altfel, se arată gata să plece el însuși, într-o "Mare
Ambasadă", prin țările apusene, ca să afle cum au progresat științele și să capete sprijin militar ori
diplomatic împotriva dușmanilor dintotdeauna ai Rusiei.

Marea Ambasadă: Petru știe că înaintea lui, un singur prinț rus a cutezat să treacă dincolo de
granițele țării sale: marele duce al Kievului, Iziaslav, care s-a dus în 1075 la Mayence, ca oaspete al
regelui Henric al IV-lea. Pentru un rus trecerea granițelor înseamnă trădare. Cu toate dojenile
duioase ale boierimii și ale clerului, Petru nu se lasă. Marea Ambasadă va merge
la Amsterdam, Berlin, Viena, Roma, Copenhaga, Veneția, Londra, numai în Franța nu, de vreme
ce Ludovic al XIV-lea îi sprijină pe turci.
Marea Ambasadă, alcătuită din 250 de persoane, părăsește Moscova la 10 martie 1697 cu țarul
Petru I călătorind incognito sub numele de Piotr Mihailov. Unul dintre scopurile principale ale Marii
Ambasade este dobândirea unor cunoștințe avansate de tehnică și tehnologie. În Olanda, Petru s-a
îndreptat spre Zaandam, un centru de construcții navale al cărui renume îl știa. La Amsterdam a
căpătat și mai multe cunoștințe în domeniul construcțiilor navale și a vizitat numeroase ateliere și
fabrici, câștigând experiență în fabricarea ceasurilor, gravura în cupru și participând la disecții
anatomice.
Ajuns la Koppenbrugge este invitat la cină de prințesa electoare Sofia de Hanovra și de fiica
acesteia, Sofia-Charlotta, prințesă electoare de Brandenburg. Mănâncă cu mâna, se murdărește cu
sos, nu știe la ce slujește șervetul. Însă, purtarea firească a lui Petru, vioiciunea și iuțeala
răspunsurilor o uimesc pe Sofia-Charlotta, care se simte cuprinsă de simpatie la vederea acestui
vlăjgan care n-are mai mult de 25 de ani și-i întrece cu cel puțin jumătate de cap pe uriașii din garda
ei, lat în umeri, cu chip hotărât, cu ochi negri strălucind sub fruntea bombată, cu sprâncene arcuite și
gura cărnoasă, umbrită de o mustață subțire.
Dornic să afle tot, aleargă în dreapta și-n stânga, oprește de nenumărate ori trăsura pentru că vrea
să măsoare un pod, să cerceteze o moară de vânt sau să stea de vorbă cu oamenii de la joagăr,
cutreieră șantiere, îi întâmpină pe pescuitorii de balene care se întorc din Groenlanda, se apucă să
cerceteze practica tipografică, urmează cursurile de anatomie ale profesorului Ruysch. Deși nu este
prea priceput, ia parte la intervenții chirurgicale și-și cumpără o trusă de chirurg de care nu se va mai
despărți.
Petru vrea să fie o enciclopedie vie și să le împărtășească și compatrioților săi ceea ce a învățat. Și
pentru ei, și pentru el a venit să culeagă tot ce ce se poate din știința Apusului. La Londra, intrigat de
sistemul parlamentar englez, asistă, în mare taină, la o ședință a Camerei Lorzilor. Vizitează
Observatorul Regale de la Greenwich și Arsenalul Woolwich. Regele Angliei William al III-lea îi
dăruiește oaspetelui său un yaht, The Royal Transport.
Petru e nevoit să recunoască că roadele diplomatice ale călătoriei sale de 18 luni sunt mai degrabă
negative. Nu reușește să-l convingă pe Leopold I, Împărat Roman să reia lupta împotriva Turciei.
Se întoarce în Rusia de urgență după ce primește un mesaj: s-au răsculat din nou streliții. Petru s-a
întors din Marea Ambasadă cu 260 de cufere pline cu arme, instrumente științifice și matematice,
unelte și un crocodil împăiat. A recrutat un număr mare de experți tehnici și militari care aveau să
împărtășească rușilor cunoștințele lor.

Reforme: Întors acasă omoară streliții, taie bărbile boierilor săi, își trimite soția să se retragă într-o
mânăstire, dă un ucaz prin care interzice tuturor bărbaților să-și lase barbă în afară de slujitorii
Bisericii. Cei care vor dori să-și păstreze barba vor fi nevoiți să plătească un bir. După ce s-a războit
cu bărbile, Petru începe bătălia cu veșmintele. Dacă Rusia vrea să meargă repede înainte, nu
trebuie să rămână îmbrăcată în vechiturile de pe vrema lui Boris Godunov. Un ucaz dat la 4
ianuarie 1700 hotărăște ca "boierii, oamenii de la curte, funcționarii vor purta îmbrăcăminte
ungurească, cu caftanul de deasupra până sub genunchi, iar cel de dedesupt mai scurt". Cei care nu
se supun ucazului plătesc amendă. Unii mormăie că veșmintele astea nu sunt bune pentru clima
aspră a Rusiei.
Obiceiurile din străbuni mai primesc o lovitură: reforma calendarului. La 20 decembrie 1699, când
mai rămăsese doar câteva zile până la sfârșitul veacului, Petru dă un ucaz prin care numărătoarea
anilor urmează să se facă din acea clipă după calendarul european, fiecare an începând la 1
ianuarie și nu la 1 septembrie ca până atunci. Nu merge atât de departe încât să instituie calendarul
gregorian, care, fiind, cel de la Roma, n-ar fi potrivit pentru ortodocși; se mulțumește cu cel iulian,
care are o întârziere de 11 zile (trecerea la calendarul gregorian se va face la 1 februarie 1918 de
către guvernul URSS). Hotărăște ca, la 1 ianuarie 1700 toată lumea să-și împodobească porțile
caselor, să ia parte la slujbele de la Biserică și să-și facă urări de Anul Nou. Veselia asta silită nu
tulbură inimile moscoviților. Unii șoptesc : "Cum a putut Dumnezeu să facă lumea iarna?" iar alții
merg mai departe : "Biblia spune că Antihristul are să schimbe vremea. Petru I este așadar
Antihristul".
În 1702, femeilor li se îngăduie să ia parte la întrunirile de societate, logodna devine obligatorie cu
șase săptămâni înainte de căsătorie. Un an mai târziu apare la Moscova primul ziar rusesc, Știri din
Moscova (Moskov-skie-novosti), care cuprinde în patru pagini, o mulțime de noutăți scurte despre
ceea ce se petrece în Rusia și în Europa. Este tradusă Viața lui Alexandru Macedon de Quintus
Curtius, se pregătesc manuale de aritmetică și chiar un dicționar.
În 1708 a creat opt enorme divizii teritoriale (gubernii) conduse de câte un guvernator care
răspundea de siguranța publică, drumuri, administrarea justiției și taxe. Curând își dă seama că
sistemul nu este satisfăcător. Necesitatea unui organism care să administreze Rusia în timp ce se
afla în campanie l-a făcut să creeze Senatul în 1711.

Marele Război de Nord:

Petru cel Mare după Bătălia de la Neva din 1704 de Nikolay Sauerweid, 1859.
Danemarca, Polonia și Rusia formează o coaliție împotriva suedezilor (are loc Marele Război al
Nordului). Carol al XII-lea al Suediei, de numai 18 ani, ajunge cu flota în dreptul
capitalei Copenhaga, debarcă în forță și obligă orașul să capituleze. Lovită în plin, Danemarca se
retrage din coaliție. La rândul său, regele August al II-lea al Poloniei, după ce cucerește
Dunamunde, este învins la porțile Rigăi. Petru I ajunge la Narva, oraș suedez controlat în trecut de
Rusia, la 23 septembrie 1700 și constată că asediul începe prost; rușii sunt înfrânți de suedezi.
Întors în Rusia, Petru se dezmeticește. La porunca sa, toată Rusia se pune pe treabă. Se întăresc
orașele, se reface armata, se construiesc tunuri, corăbii și reface coaliția cu Polonia și
cu Danemarca. În 1701, prima victorie a rușilor la Seremetiev asupra suedezilor este primită cu
mare bucurie. În 1702, rușii obțin noi victorii în timp ce Carol al XII al Suediei îi învinge pe saxoni și
polonezi și intră în Cracovia. La 11 octombrie 1702, fortăreața Noteburg capitulează în fața rușilor,
apoi are loc prima victorie navală a rușilor, urmată de capitularea Narvei. Toate aceste victorii se
datorează faptului că, grosul trupelor suedeze se afla în Polonia, unde în 1706, Carol al XII-lea
silește Dieta de la Varșovia să-l proclame rege pe Stanislaw Leszczynski. Petru rămâne singur în
fața regelui Suediei.
În 1708, Carol al XII este înfrânt iar din armata cea numeroasă și vitează nu mai rămân decât 24.000
de oameni, în zdrențe și vlăguiți. În iunie 1709, în Bătălia de la Poltava, Carol al XII-lea, rănit la
piciorul stâng, asistă la atac purtat pe o targă, în timp ce Petru se află peste tot, aleargă, răcnește,
împarte ordine, îmbărbătează pe unii si îi ocărăște pe alții. Cele 72 de tunuri rusești nimicesc liniile
dușmanului. Carol fuge la Tighina aflată sub ocupație otomană.
Petru se îndrăgostește de o țărancă suedeza (Ecaterina Alekseevna
) , Marta, harnică, sănătoasă, veselă, scurtă și îndesată, lată în șolduri, cu ochi lipsiți de strălucire,
bună la suflet și vitează. Marta îi va dărui lui Petru 12 copii, dintre care doar doi îi vor
supraviețui: Anna, viitoare Ducesă de Holstein-Gottorp și Elisabeta, viitoare împărăteasă a Rusiei.
Trece la ortodoxie și renunță la numele Marta, fiind botezată Ecaterina Alekseevna. Începe să
capete asupra țarului o mare influență.
La 21 decembrie 1709, armata rusă își face intrarea triumfală în Moscova. Ecaterina a rămas în
apropiere de Moscova unde se pregătește să nască (fiica lor, Elisabeta se va naște la 29
decembrie 1709). Între timp, Petru a restabilit pacea în Polonia și l-a adus înapoi pe tron pe August
al II-lea. Pe 19 februarie 1711 la 7 dimineața, în capela privată a prințului Mendikov, este oficiată în
mare grabă și în cea mai strictă intimitate căsătoria lui Petru cu Ecaterina Alekseevna. La 7
mai 1724, Ecaterina este încoronată împărăteasă a Rusiei.

Călătoria în Franța: De la 1 septembrie 1715, tronul Franței este ocupat de copilul Ludovic al XV-lea,
care-l are alături, ca regent, pe Filip d’Orleans. La 7 mai 1717, Petru își face intrarea în Paris,
escortat de 300 de grenedieri călări declarând că vrea să fie primit de regele Franței. A doua zi după
sosire, înaintea țarului se prezintă regentul. Totul arată că Petru e nemulțumit. Două zile mai târziu,
la 10 mai, regele Franței, însoțit de o numeroasă escortă, merge la hotelul des Lesdiguieres, locul
unde se cazase țarul.
Petru vizitează Luvrul, grădina Tuileriilor, studiază lucrările la Pont-Tournant, merge la Domul
Invalizilor, gustă din supa soldaților și bea vin în sănătatea lor, "bătându-i pe umăr și numindu-i
camarazi". Adevăratul motiv al călătoriei sale este însă unul politic. Relațiile cu aliații sunt în impas,
cele cu Anglia s-au răcit, așa că nădăjduiește că Franța se va îndepărta de Suedia, apropiindu-se
de Rusia, cu care va semna o convenție de întrajutorare militară și comercială. Tratativele
diplomatice vor duce în cele din urmă, la 15 august 1717, la atât de greu elaboratul tratat de
la Amsterdam, încheiat între țar, Ludovic al XV-lea și regele Prusiei, Frederic-Wilhelm I. Părăsind
Franța, la 20 iunie 1717, își declară atașamentul față de această țară harnică, primitoare și
ușuratică.
La 9 octombrie, după o vizită la Berlin, împreună cu țarina, Petru este din nou acasă, la Sankt-
Petersburg, în "raiul" său. După ce a văzut o sumedenie de lucruri, înțelege mai bine ce are de făcut
pentru a-și transforma capitala într-un adevarat oraș european.

Țareviciul Aleksei: Firea lui Aleksei este cu totul deosebită de a lui Petru. În venele tânărului
curge sângele plăpândei și cucernicei Evdokia; urăște războiul, ascultă orbește de Biserică,
este tradiționalist. Nu dovedește nici o aplecare către viața militară. Ajuns guvernator al
Moscovei în 1708, Aleksei a constatat că administrația este plictisitoare și a preferat să se
dedice lecturilor religioase. Petru era dezamăgit că fiul și moștenitorul său nu-i împărtășea
entuziasmul pentru ideile occidentale.
Dintr-o dată țarul își pune în minte să-și însoare fiul. Logodnica aleasă este Charlotte-Christine de
Braunschweig-Wolfenbuttel. Prințesa, de 16 ani, este foarte înaltă, slabă, ciupită de vărsat, de religie
luterană și cu o lumină blândă în ochi. La 14 octombrie 1711 are loc căsătoria, la castelul reginei
Poloniei, prințesa electoare de Saxa, nașa miresei.
Toată lumea știe că țareviciul este împotriva reformelor lui Petru, că s-a căsătorit împotriva voinței lui
cu o luterană, că este strâns legat de practicile bisericii ortodoxe; clerul îl privește cu simpatie,
reprezentanții vechilor familii aristocratice se bizuie pe el, oamenii de rând îl venerează.

La 12 iulie 1714, Charlotte naște o fetiță, botezată Natașa (care moare în 1728) iar la 12
octombrie 1715 aduce pe lume un băiat, Piotr. La 22 octombrie 1715, la vârsta de 21 de ani,
Charlotte își dă sfârșitul. La 29 octombrie, țarina dă naștere unui băiat, care este numit, după dorința
țarului, tot Piotr. Este limpede că țarul va prefera, în ordinea succesiunii, pe fiul Ekaterinei. Relațiile
dintre tată și fiu au cunoscut o continuă deteriorare până când Aleksei îi scrie tatălui său o scrisoare
prin care îi spune că vrea să se călugărească. Înainte să plece în Olanda, Petru îi lasă șase luni de
gândire înainte de a lua o decizie. În lipsa tatălui, țareviciul împreună cu iubita sa, Eufrosina, trăiesc
fără griji, într-o neîncetată sărbătoare
O scrisoare a țarului din 26 august 1716 prin care îi cere fie să se întâlnească la Copenhaga fie să îi
spună la ce mânăstire va intra, îl trezește pe Aleksei. Fuge din Rusia împreună cu iubita lui la Viena,
se ascunde de tatăl său. Într-un final pentru a-și întâlni tatăl, Aleksei sosește la Moscova la 31
ianuarie 1718, seara târziu. Țarul nu-l primește dar convoacă pentru luni, 3 februarie, consiliul privat,
alcătuit din prelați, miniștri și dregători. Când își zărește fiul, izbucnește în ocări. Îi reproșează
proasta creștere, lenea, fuga, încercările de a-și asmuți străinătatea împotriva părintelui său.
Petru îl numește moștenitor pe Piotr, fiul său cel mic iar lui Aleksei îi cere cu insistență numele celor
care l-au ajutat să fugă. Află de scrisori ale țareviciului către doi episcopi din Rusia pe când era
la Viena, scrisori îndreptate împotriva tatălui său. Țareviciul recunoaște tot. La 17 iunie 1718, Aleksei
este chemat în fața celor chemați să-l judece; după interogatoriu, aceștia hotărăsc să-l supună la
cazne. În timpul torturilor semnează declarații compromițătoare doar ca să scape.
Eufrosina care a fost închisă la întoarcerea în Rusia a pretins că Aleksei îi spusese că atunci când
va ajunge țar, va duce o politică total contrară celei promovate de Petru. Confruntat cu trădarea
amantei, Aleksei a recunoscut că dacă ar fi avut loc o rebeliune împotriva lui Petru, ar fi fost de
partea rebelilor.
Moare, după ce însuși țarul, se spune, ar fi participat la torturarea fiului său. Varianta oficială a fost :
"... ieri , 26 iunie, i-a rupt firul vieții țareviciului Aleksei. Acesta a murit din pricina unei boli grave, care
l-a doborât în clipa în care citea sentința de moarte și șirul nelegiuirilor făptuite împotriva noastră și
împotriva statului..."

Împărat: Negocierile de pace dintre Rusia și Suedia au început în 1718, dar au fost întrerupte
când Carol al XII-lea a fost ucis în luptă în Norvegia. Noua conducătoare a Suediei, Ulrica Eleonora,
a decis să continue războiul, sperând că din rândurile puterilor europene se va ridica o coaliție anti-
rusă. Acest lucru nu s-a întâmplat și englezii i-au convins pe suedezi să reia negocierile cu rușii.
Acordul de pace s-a semnat la Nystad la 30 august/10 septembrie 1721. Rusia primește pentru
totdeauna Livonia, Estonia, Ingria, o parte din Karelia; Suedia primește în schimb restul Finlandei.
Rusia avea acum acces la Marea Baltică de la Riga la Vyborg.
Văzându-și scopurile atinse după 21 de ani de război, Petru nu-și mai încape în piele de bucurie.
Senatul, prin cancelarul Golovkin rostește o cuvântare mișcătoare la adresa lui Petru.
"Senatul găsește de cuviință s-o roage pe Majestatea Voastră, cu cea mai adâncă umilință, să
primească numele de Petru cel Mare, părinte al patriei, împărat a toate Rusiile...Trăiască Petru cel
Mare, părinte al patriei, împărat a toate Rusiile!". Petru se preface uimit, apoi stânjenit, dar sfârșește
prin a primi. Petru nu simte nici un fel de schimbare de când a fost investit cu titlul imperial.
Deschide un Cabinet de Curiozități, în care strânge toate ciudățeniile naturii, este atras de pitici dar
și de uriași; atras de tot ceea ce este monstruos și împotriva firii, ia parte, în camerele de tortură, la
interogatorii, execuțiile capitale sunt pentru el un spectacol de la care n-ar lipsi pentru nimic în lume,
este gata să opereze în orice moment, meseria de dentist îi place din ce in ce mai mult. Tot ceea ce
face ține de capricii, de toane, de dorințe de-o clipa; este plin de energie, curios, repezit. La 16
aprilie 1719, micul Piotr, Petrușka cum îi spun părinții, moare pe neașteptate, din pricina unei boli.
Deznadejdea și durerea țarului nu cunosc margini. Va fi nevoit să lase moștenire coroana Rusiei
celuilalt Piotr, fiul lui Aleksei? Are nevoie de încă un fiu. De puțină vreme are o nouă iubită, foarte
tânără și strașnic de frumoasă, Maria Cantemir, fiica voievodului Dimitrie Cantemir care, pierzând
tronul Moldovei în urma tratatului de la Prut, s-a refugiat împreună cu familia la Sankt-Petersburg.
În 1721, Persia pare ușor de cucerit din cauza răscoalelor și anarhiei de acolo iar țarul în fruntea
oștilor se grăbește s-o ia înainte Turciei. Maria este însărcinată însă pierde copilul spre marea
dezamăgire a țarului și este părăsită. În iunie 1724 este semnat la Constantinopol un tratat de
împărțire prin care Rusia dobândește orașele Baku și Derbent, cele trei
provincii Ghilan, Mazanderan și Astrabad, în vreme ce Turcia primește Tauris, Erivan și alte câteva
ținuturi.
Ultimele reforme: Pune în locul vechii Dume a boierilor un Consiliu de miniștri restrâns, căruia îi
adaugă o Cameră de justiție și înființează un Senat care are autoritate legislativă, judecătorească și
executivă. Senatul se supune țarului.
În 1719, marile gubernii au fost împărțite în 45 (mai târziu 50) de provincii, fiecare dintre acestea
fiind conduse de un guvernator militar. În 1721 s-a creat un sistem de guvernare urbană locală
pentru a li se da cetățenilor mai înstăriți controlul asupra ordinii publice și securității interne. Această
organizare după model suedez nu a fost eficientă în Rusia. Oamenii nu erau educați și de încredere
pentru a pune măsurile în aplicare și Petru s-a văzut nevoit să apeleze la sodați pentru a rezolva
problemele. În 1722 a devenit clar că proprietarii de pământ nu erau nici dispuși nici capabili să
colecteze eficient taxa pe cap de locuitor, asă că sarcina a fost dată armatei.
Înlesnește oamenilor din popor pătrunderea în rândurile nobilimii. Prin ucazul din 16 ianuarie 1724,
un soldat, chiar dacă nu este de neam, poate ajunge ofițer, primind totodată rang de nobil, pe care-l
vor moșteni urmașii săi. Încurajează creșterea animalelor, introduce rase noi de bovine, înființează
cele dintâi herghelii, le arată țăranilor cum să secere grâul cu secera și nu cu cosorul.
Datorită lui, industria rusă cunoaște un avânt nebănuit. Îi scutește de serviciul la stat și de impozite
pe cei ce construiesc fabrici și pe rudele acestora, le acordă împrumuturi fără dobândă, precum și
privilegiul de a cumpăra, începând din 1721, robi de la moșieri pentru a-i folosi în întreprinderile
proprii.
Prin ucazul din 23 martie 1714, Petru schimbă statutul familiilor aristocratice, prin care împiedică
fărâmițarea pământului; fiul sau fiica cea mai mare vor moșteni tot pământul, ceilalți copii își vor
împărți între ei bunurile mobile. S- renunțat la titlurile tradiționale cum era cel de "boier", adoptându-
se cele de "conte" și "baron".
A încurajat traducerea în rusă a unor manuale cu subiecte practice ca aritmetica sau astronomia și a
înființat școli de matematică și navigație, construcții civile, chirurgie, minerit. La sfârșitul domniei,
avea în plan înființarea Academiei de Științe. A introdus obligativitatea educației pentru membrii
nobilimii, care începând cu 1714 nu mai aveau voie să se căsătorească decât dacă dețineau
certificatul de absolvire a unei școli elementare.
Petru considera că biserica trebuie să fie sub controlul statului și să servească nevoile acestuia.
După moartea Patriarhului Adrian în 1700, Petru nu a numit nici un înlocuitor. Moșiile patriarhului au
trecut sub controlul Departamentului Mănăstirilor și veniturile în proprietatea statului. În următorii 20
de ani, biserica a fost supusă unui control din ce în ce mai riguros. În 1716 episcopii au fost obligați
să depună un jurământ de credință față de țar. În 1721 Petru a plasat biserica sub controlul Sfântului
Sinod, un organism supus dreptului de veto al Procuratorului Șef, un demnitar mirean propus de țar.
În 1724 a desființat schiturile și micile mănăstiri, astfel că din cele 1.200 de mănăstiri existente la
1700, mai funcționau în 1800 doar 452.[1]

Sfârșitul: Petru suferea de dureri de coloană, abcese și o infecție a căilor urinare. În ianuarie 1725 a
suferit o operație de extragere a pietrelor urinare. În noaptea de 20 spre 21 ianuarie 1725, Petru se
plânge de dureri cumplite, pricinuite de retenția de urină. Medicii nu au nici o îndoială că gangrena a
cuprins colul vezicii urinare. A sosit clipa să numească urmașul la tron. Totuși, țarul tace.
La 28 ianuarie, la ora șase dimineața, la 53 de ani și după 43 de ani de domnie, Petru cel Mare își
dă sufletul. Clanul puternic din jurul Ecaterinei citește o proclamație prin care Ecaterina I e numită
împărăteasă legitimă a toate Rusiile. La 4 martie, după 5 săptămâni de la moartea țarului, timp în
care trupul nu fusese acoperit de giulgiu și capacul nu fusese pus pe sicriu, Natașa, mezina, moare
de vărsat. Împărăteasa hotărăște ca tatăl și fiica să fie îngropați în aceeași zi. În străinătate, vestea
morții lui Petru este primită cu ușurare.

Titluri imperial: În octombrie 1721 Senatul i-a conferit lui Petru titlul de "Împărat și Autocrat al
întregii Rusii". Formula finală este ușor diferită de predecesorii lui Petru și anume "al tuturor
Rusiilor", descriere care reflectă pretențiile țarilor de a domni peste toate teritoriile fostei Rusii
Kievene.
Titlul complet al lui Petru a fost începând cu 1721: "Petru I, cu ajutorul lui Dumnezeu Împărat și
Autocrat al întregii Rusii, Moscovei, Kievului, Vladimirului și Novgorodului; Țarul Kazanului, Țarul
Astrakhanului, Țarul Siberiei, Suveranul Smolensk; Prinț al Estoniei, Livoniei, Kareliei, Tverului,
Ugrei, Permului, Vlatkăi, Bulgariei și al altor principate; Suveran și Mare Duce de Nijny Novgorod,
Cernigov, Riazan, Rostov, Yaroslavl, Beluzero, Udoria, Obdoria, Kondia, și Stăpân al Ținuturilor de
Nord; Suveran al Iveriei și al Țărilor kartalian și georgian; și Suveran ereditar și Suzeran al
Kabardiniei și al Prinților circassieni și ai munților."
Succesorii lui Petru au modificat titlurile incluzându-l și pe cel de Mare Duce al Finlandei (1809) și
Țar al Poloniei (1815)