Câinii cei buni - Charles Baudelaire

Lui Joseph Ste ve ns

Niciodată n-am roşit, c hiar înai ntea t inerilo r scriitori ai veac ului me u, din cauza admi raţiei mele pentru Buffo n, dar astăzi nu suflet ul

acestui zug ra v al naturii pompoase îl voi c hema î n aj utor. Nu.

M-aş adresa mai degrabă lui Sterne, şi i -aş spune: „Coboară di n cer, sa u urcă sp re mi ne di n Câ mpiile Elizee, să -mi inspi ri î n folosul câinilor

buni, ai bieţilor câ ini, un câ ntec vre dnic de tine, se ntime ntal, poznaş, p oznaş fără perec he ! Reî ntoarce -te crăcănat pe vestit ul măga r care te

însoţeşte mere u î n a minti rea pos teri tăţii; şi măgarul să nu piardă mai cu seamă din vedere să aibă, delicat a ninată înt re dinţi, ne muritoarea

lui prico migdală !"