Amurgul - Charles Baudelaire


Și iată vine seara, iubită de -ucigaș,

Ca un complice vine: precum un uriaș

Alcov se-nchide cerul după perdele brune.

Iar omu-acum devine, iabraș, sălbăticiune.

O seară, blândă seară, dorită de acel

Ce poate spune fără să minta: azi cu zel

Am ostenit din brațe; acum sunt mai senini

Toți cei al căror spirit e devorat de chin,

Savatul ce se simte cu capu -ngreunat

Și lucrătorul dornic să se aștearnă -n pat.

Și totuși, prin văzhuhuri, mulțimi de demoni ag eri

Încep ca să se scoale, ca oamenii de -afaceri.

Și bat pe la obloane, în zbor, din când în când.

Printre lumini bătute cu furie de vânt,

Pe stradă Desfrânarea lămpașul și -l aprinde,

Ca un viespar de patimi și pofte forfotinde,

Croindu-și pretutindeni pot eca ei obscură,

Întocmai ca dușmanul ce -ncearcă-o lovitură,

Și-n mâzgă, prin noroaie, ca viermii se târăște,

Iar omului i-ascunde ce hrană o nutrește.

Auzi pe ici pe acolo suflând bucătării,

Orchestre-ncep să cânte și teatre -a forfoti.

La masa verde jocul le dă acum delicii

La hoți și curviștine, care îi sunt complicii,

În vreme ce tălharii cu inimă de cremeni

Se pregătesc de lucru, și dânșii de asemeni,

Mergând să spargă -o ușă sau un safeu, în taină,

Spre-a-i cumpăra gagicii, pe bani prădați, o haină.

Pătrunde-te. o suflet, de ceasu -acesta grav

Și nu pleca urechea la sunetu -i bolnav.

 Betegii-și simt durerea acum crescând deodată,

Iar noaptea, sumbra noapte, îi ia de beregată,

Ducându-i ca să doarmă în vreun mormânt comun.

Suspinul lor ticsește spitalele ac um

Și prea puțini dintr -înșii vor mai sorbi vreodată

Un bol călduț de supă cu -o ființă adorată,

Iar cei mai mulți aproape că nici n -au viețuit

Și nu cunosc căldura unui cămin tihnit.