Şerban Codrin

AMĂRĂCIUNEA POETULUI
CÂND ÎNTÂRZIE PRINTRE CĂRŢI

Mă şterg la ochi şi intru-in librărie,

Nu-am bani să-ating o carte cu privirea,
Nevinovat, mă trag spre-afară, fie
Chiar din oraş, să-mi caut izbăvirea;
Zambesc; sunt liber; deci respir in pace;
Degeaba cad la vorbă cu-o fantană:
O-intreb pe cine-a mai iubit; cam tace;
Doi mă ignoră, nouri intr-o rană;
In buzunarul gol de la cămaşă,
Cu grijă-aşez şi-mi laud disconfortul
Un varf de munte-in formă buclucaşă,
Iar brazilor le-apreciez efortul
De-a-mi oferi cu verde-ingăduinţă
Mai drept prilej să cred in umilinţă.
(*)
Pe o tarabă, aflu dintr-o carte
Cum Stalin, un pios predicator,
Unui alumn scria, la belle-arte:
„Heil Hitler! Fi-ţi-ar Domnu-intr-ajutor!”
Mult zgalţaita lor zburdălnicie
Pe gropi comune chefuia cu-avant,
Profana, mană-in mană,-impărăţie
Din ceruri să-o ingroape in pămant;
 Doar un dement cu-a 7-a simfonie,
Şostakovici in cizme de soldat,
In loc să se impuşte de mandrie
Dădea cu tobe-alarma, panicat
De-un zeu cu dumnezeii pe-intrecute
Și-un demiurg al artei absolute.
(*)
De cate ori, dezacordat, in zori
Aud hodorogitul pătimaş
De spartă uşă, nu ştiu ce-agresori
Imi iau cu-asalt nobleţe de făraş
Şi mătura utopică-intr-un peş;
De jos in sus trosnind năbădăios,
Flori năvălesc pe vant, flori de cireş,
Şi raftu-mi zgalţaie de sus in jos,
De-o carte-mi cade-in braţe din tavan,
Amară-ocară că i-am lepădat
Uitării pe Maestrul, de-ani şi ani,
Şi Margareta, intr-un mod ciudat,
Sau este-o veste, semn din răsputeri
De inviere-a cerului din cer.

(*)
Şi visul meu de-a-mi cumpăra o carte,
Şi dimineaţa, cand m-am supărat
Din somn să mă trezesc infricoşat
De viscolul cu vrăbiile moarte,
Şi muzica neterminată-a cate
Păduri se-indrăgostesc de un topor,
Şi Dumnezeu spălandu-şi in izvor
Mahmure bătraneţile, şi-urate,
Şi amintiri cu buzunare pline
De panică, nuci, bocete, fantani,
Şi luna dezgolindu-şi doar un san
Cu-inseninată lipsă de ruşine,
Pe toate-in vălmăşie sau pe rand
Le-aş cerceta, cu sufletul flămand.
(*)
Intr-o maternitate de hartie,
Cu toleranţa unui dicţionar,
Nu academic, mai de buzunar,
De capul meu mă nasc in poezie;
Nu-am vrere; nu-am părere; nu-am repere;
Nici cărţi; nici clocot de cafea-in ibric;
Destinului i-adaug mai nimic
Şi nu-l proclam chivotul cu manere;
Un anotimp mai răsfoiesc; o lene
 La rang de nevinovăţie, deci
Glorific praful pe biblioteci
Şi-in criză de creioane cumpăr pene
De inspiraţie, incă-un motiv
La muncă să le-indemn definitiv.
(*)
Din Kama Sutra iţi recit versete,
Tu, cu-amandouă maneci suflecate
Şi ochii-in sfanta carte de bucate,
Ȋţi potriveşti un carlionţ; de sete
Mai bei o votcă din Esenin; pană
Aici e straşnic; mai agiţi esenţa;
Tristan şi-Isolda-ţi parfumează-ardenţa
Răsfăţului; cu şorţul ştergi o mană;
La apogeu, torni miere pe Cantarea
Cantărilor; ca-in vremi primordiale
Jaf ne iubim pe mieji de portocale,
Drogaţi, neghiobi, demenţi, neobrăzarea
Intăratandu-ne de lăcomie
Intr-o edenică bucătărie.
(*)
Incă o carte fără cititori,
O umplutură de orori, cum unii
Fac pe profeţii, alţii pe nebunii
Intr-o nepotrivire-a tuturor,
Mă vrea, mă-absoarbe, mă preschimbă-intr-un
Corupător de apă măsluită
In vin, in cheie de-uşă-inchipuită,
Ci tocmai eu să-o spun, dar la ce bun;
Alături altă carte, alte cărţi,
Toate-in acelaşi hal de feciorie,
Zbor de-un bănuţ căzut la naiba ştie
Ce rişcă pe nici una dintre părţi,
Cu-aripile mă-inşală, mă imbie,
Aripi tăiate, smulse, de hartie.
(*)
Işi potriveşte la purtat cununa
De flăcări, cu podoabe de cerneală
Și flori de camp alese din greşală,
Iar dintre toate cărţile, niciuna;
Regină mare-in ţara ei, poemul,
Se-imbracă-intotdeauna după modă,
Sau inepţia vremii şi, comodă,
Pe trotuar se lasă la cheremul
Decepţiei, cea mai liniştitoare;
In staţia de-autobuz discută,
 Mimand o bucurie reţinută,
Cu-eşecul, tocmai singur la plimbare;
Nu au, de zile, nopţi, de ore bune,
Nimic ce-şi reproşa; nimic ce-şi spune.
(*)
Sătul de Tolstoi cu o carte-in mană
Şi barbă-in două valuri, ca profeţii,
I-arunc romanu-in toiul nopţii, pană
Viforniţa nu-mi năruie pereţii;
Somnul mă-indeamnă, sau nimic, prin goana
Zăpezii scărmănate in fuioare,
Să mă-intalnesc la gară cu profana
Nelinişte a sălii de-aşteptare;
Superb ascunsă-in blănuri abundente,
Proptindu-se de-o bară, sus, pe scară,
Fără vagoane, uşi, compartimente,
Ana din trenul eşuat coboară,
Pe cand o strig, indrăgostit din fire,
Ori numai adormit de fericire.
(*)
O neputinţă răsfoiesc şi-un pin
Cu pricopsite acele-in ceasornic,
Un pumn de cuie se declară dornic
De-accesu-in ring a unui pumn de spini;
La cocteilul cu totu-inălţător
O carte se dedă-intr-atat de-elită
In rochia de-imprumut, incat evită
Să-şi recunoască propriul autor;
Prin geamul spart intrezăresc, neclar,
Tocuri de-a valma, de pantofi, sandale,
Deci inţeleg, cu zaruri abisale,
Ce scrie Dumnezeu pe trotuar:
Cifruri ascunse-in coduri de citire,
Biblioteci de-umplut, şi cimitire.

(*)
Dacă-o religie-a vinovăţiei
S-ar intrupa şi-ar preacinsti chivotul,
Atunci altarul cine-ar fi să-i fie
Şi cine Cartea Sfantă, sacerdotul
Oficiind in magice odăjdii?
Sub cerul gol, mult mai prejos de zarea
Schimbată pe caştigul deznădejdii,
Işi doarme paradisul-inmormantarea,
Neantu-şi reanimă letargia,
Mort, bunul Dumnezeu al milei tace,
Nimicul dă in floare, agonia
Mai palpaie, mai frange-un zbor, mai face
O dată umbră peste vechi efigii,
Lumina stinsă-a ultimei religii.
(*)
Sub aurore-incununat cu steme
Și-imperiale flamuri, dand semnalul
De-asediu, calm işi linişteşte calul,
Apoi preferă cateva poeme
Pictate printre pagini de mătase;
Brutal răpit fantasmelor de gloate
Insangerate şi ingenuncheate,
Abia-inţelege: „Cu-arme manioase
Și vrednicie mai presus de fire,
Mărite, aţi invins!”; „Intai pe dragii
Poeţi să-mi prezentaţi, să-aduc omagii
Mai marelui maestru; şi-ocrotire;
Pe scribălăi cu-aripi umbelifere
In vasle preschimbaţi-i, de galere.”
(*)
Pe raft, rad cărţi de mine; rad, precare,
Indeosebi Maeştrii ganditori,
Că prea revin acasă călător,
Mult mai sărac; mai rupt ca la plecare;
Nu-am cine ştie-in buzunar ce pleavă,
Ori ceas cu turn; ci nişte porumbei
Citiţi pe crucea sfantului Andrei;
Sau numai răstigniţi; cea mai grozavă;
Mai am o vale ca o nebunie
Sub unghii, pavoazat pămant cu flori,
Să-şi facă-un crin de cap adeseori
In hohote, cu mare-obrăznicie,
Ba chiar cu-acelaşi ranjet obsedant
Al cărţilor pe-o muchie de neant.
(*)
Abia la bătraneţe predispus
Să se mărturisească-intaia oară,
O carte chestionează pe Iisus,
O alta, cu făclii de foc, declară
Fiu intre fiii-iubiţi pe Ginghis-Han
Incălecat pe bocetu-omenirii;
O carte imi cerşeşte-in loc de bani
Un boschetar pe Bulevardu-Unirii;
O carte răsfoieşte vantul; dar
Ce-i pasă tocmai vantului de-o carte,
Cand Dumnezeu imperiul stelar
Din ce-in ce mai ocult şi-l face parte
 Și, mut, se-indepărtează, cu pudoare,
In sacră, absolută nepăsare.

Sonetele mării *
Oceanule, tu, fratele mai mare

Al mărilor, şamanule născut

Din grindină şi ploile stelare,

Cu inima în mână te salut!

Valuri pe valuri duci în spate broaşte

Ţestoase, naufragii, albatroşi,

De-ai ce-ndura, purta şi recunoaşte

Prin zeci de faruri cu-ochii luminoşi.

În adâncimi, c-un alt ortac, de lave,

Vă-ngemănaţi pe-ascuns şi vă-arătaţi

Brăţări împodobite cu epave,

Obscură împărţeală-ntre piraţi.

Eşti singurul, ai fost, vei fi-n splendoare

Imperiu demn de vastele hotare.

Cu marea nu-i de glumă, cine vrea

S-o strângă-n braţe, e-o femeie marea.

Tăcerea, tihna ei mă-aruncă-n starea

Feroce de-a-i respinge dragostea,

În schimb furtunile şi mii de mii

De răsuciri răstindu-i disperarea

 Nu-s numai frânte jocuri de-a splendoarea

Şi nebunatice năzdrăvănii.

N-am fost nici o secundă marinar,

Nici algele nu i-am gustat, nici sarea,

Nici nu i-am luat vreodată apărarea,

De-or fi hulit-o înecaţii, dar,

Îmbrăţişând-o, am simţit cum bate

Din inimile ei nenumărate.

Când marea e regatul, iar oceanul –

Imperiul oamenilor îndrăzneţi,

Oricât de-a surda-şi tună uraganul

Neumilinţa, prima-ntre nobleţi,

Tot vine pacea, vine-eliberarea

Să îmbuneze ceru-ncăpător,

Învinşilor tămăduind surparea,

Preabinefericind pe-nvingători,

Ba încă se încruntă mai adâncă

Mândria lupului-de-mare, far

Cu-obraji săraţi, cârmaci din stâncă-n stâncă,

Pe îndrăcite jucător de zar

În ceasurile lungi de plictiseală:

Om şi-apă, dragoste primordială.

Deasupra ţărmului de piatră-abruptă,

 Pe când ne sparg auzul obsedate

Zvârcolituri şi strigături de luptă,

Te-mbrăţişez ocrotitor din spate.

E disperarea ei de vijelie

Să îşi izbească pumnii în pământul

Luat la bătaie cu sălbăticie,

Aşa că noi, sub acoperământul

Cu cea mai încruntată-alergătură

De nouri câţi s-au zvârcolit vreodată,

Obraji ne-atingem şi-absorbim pe gură

Amărăciunea mării, vinovată.

Îngenunchind rafală cu rafală,

Jaf ne iubim în ploaia colosală.

Degeaba-mi scrii şi mă somezi:

„Începe Curând spectacolul în toată-amploarea…”

Nu trebuie să văd cu ochii marea

Urcând şi coborând, spre a pricepe

Furtuna în grandoarea ei, furtuna.

O inimă mi-ajunge cum se zbate

Ca un ciclon de clopote-agitate,

Mi-ajunge-o inimă, e prea mult una.

N-au fost surâsuri între noi, ci ură

Pe viaţă şi pe moarte, jaf, demenţă,

Foc unde nu încape inocenţă

 Nici picătură lângă picătură.

Ba încă-mi spui: „Te-aştept cu nerăbdare,

Căci fără amândoi, ce rost mai are?…”

La pescuit pe marea-n vijelie

Adorm vâslaşii, când Iisus încearcă

Năvodul, trage şi-l răstoarnă-n barcă,

Dar, speriat, zăreşte ce-anarhie

Mânie, vrăjmăşie, mârşăvie,

Inchizitori cu rânjet de paiaţă

Din valuri a târât la suprafaţă,

Biblioteci zvârlite lemnărie

Sub ruguri, Dies irae, gălăgie

De-asedii, Agnus Dei, cruciade,

Călugări asasini, dreptăţi schiloade…

Cu mâinile în cap, de grozăvie,

În palme-şi vede răni de cuie, sânge

Şi, în furtună, un prilej de-a plânge.

Eşti singurul în miile de ani

Poet zvârlit pe uşi de fericire

Din casă-afară, să te ia-n primire

Superbul vifor hiperborean.

Cu zbor, în buzunar, de pescăruşi,

Când te înnebuneşte crunt furtuna,

 Îţi place-o dată pentru totdeauna

Să-i pipăi mării sânii nesupuşi.

Revii cu-atât înzăpezit scandal

Şi-arunci paltonul, de ţi se năzare

Că-aş fi o-nfundătură de-nchisoare,

Să-l maltratez pe sfântul sideral.

Alte-ndrăzneli promit, şi dărnicie,

Oricât mă-nşeli cu marea-n cârdăşie.

Pe-un ţărm neroditor, săpat în sare

De vijelie lângă vijelie,

Cu bolovani spăimoşi la temelie

E-o candelă, jos, între cer şi mare.

Păzeşte fără preoţi, catedrală,

Mereu pământul straşnic de-arătură,

Iar Dumnezeu înmoaie în Scriptură

Un deget, văruind cu albăstreală,

Să lecuiască răni, să învelească

În praf stelar firimituri de pâine,

Spre-a ni se dărui ieri, astăzi mâine,

Pe masa dureros de omenească.

Răpus de neodihnă, pe altarul

Cu bezne-n clocot se-ndârjeşte farul.

 POEME: Şerban CODRIN
*

Se-învălmăşesc răsaduri la tarabă,

Snopi verzi, pe-alese-n luna lui frunzar.

De varză, de ardei, de gogoşari,

Şi-un semn cu ochiul pentru cine-ntreabă!…

Ascunsă de lumina la vedere,

O-adîncitură cît un degetar

Şi-un fel de spin răsar dintr-un pahar:

De le plantezi cu sacră prevedere

În bărăganu-ngenuncheat sub soare,

Udînd cu rouă magică, de flori.

Cu aştri-n cer şi nouri călători

Va creşte o fîntînă cu răcoare…

Se mai găsesc răsaduri de-orice vrei

La piaţa-ntre mileniul doi şi trei…

În vîjîitul iernii, unde-i piaţa

De stînjenei cu aur praf în gură,

 Dar crizantema unde-i, cu măreaţa

Şi-obraznica, pe creştet, coafură?…

Est ubi floarea prunului, săracă,

Dar samuraiul dintr-un clan de vază?…

Pios văzînd bujorii, se desbracă

Şi-ngenuncheat, la soartă meditează…

Ci unde-s floarea de lumînărică

De lîngă-oraşul cu periferie,

Ori cerceluşul din fereastra mică

Şi crinul, candelabru în pustie?…

Vor învia prin magică putere

Şi bucuraţi-vă de înviere!

Vechi, orologiul gării, decăzut

La teapă de rugină vinovată,

În miezul nopţii, de-amărît, arată

Că-i după-amiază fără un minut…

De jos în sus pereţii afumînd,

Un secol de războaie planetare

 Şi revoluţii care mai de care

Pe linii moarte-au deraiat la rînd…

Secundă cu secundă, pas cu pas,

Peroane se preschimbă-n surpătură,

Si trenu-ntîrziat, cu steag în gură,

Şi-acarul cu nostalgicul macaz…

Doar vîntul scîrţîie, prin uşi se zbate

În flautul vagoanelor stricate…

Cu cărţile-n ghiozdan, de bucurie

Nu prea călcăm spre-un loc de viaţă-amară…

Mai bine să chiulim, fir-ar să fie

De clopoţel chemîndu-ne de-afară,

Căci nu găsim decît o magazie

De cataloage rupte, bănci stricate,

Iar Domnul Dumnezeu pe datorie

Ne-nvaţă crucea s-o purtăm în spate…

Oricîte constelaţii pe cununa

De spini promite pentru fiecare,

 De leneşi ce sîntem, întotdeauna

Numai Iisus cîştigă premiul mare,

Iar noi, gălăgioşi, pe tabla goală,

Cu cretă mîzgălim „Adio şcoală!”

În coborîş pe scări interioare

De propria prăpastie mi-e groază…

Alunec, pe-ntuneric, la-ntîmplare,

Iar paşii cad, se-mpiedică, ratează

Şi-n rîpi mă nărui de-a rostogolişul…

E-o luptă-aici, alb îngerul se bate,

Vădindu-şi neprihana-n luminişul

Coroanei şi-al aripilor pe spate;

Nimic nu iartă celuilalt la trîntă,

Dar nici străinul cu nimic nu iartă…

Din cînd în cînd strident cocoşul cîntă

Şi-ncearcă pentru-o vreme să-i despartă,

Ştergînd oglinda cu-o amiază mare,

Dau peste neştiutul din coşmare…

Pustiu de toamnă – Automne désert –
Autumn desert

Cuib atât de gol

încât înţeleg totul –
merg mai departe

Si vide est le nid

de sorte que je comprends tout –
je vais plus loin
So empty is the nest
as I understand everything –
I go further
*
Tot mai bătrână –
nimeni pe câmp n-ajută
sperietoarea

De plus en plus vieux –

dans le champ personne n’aide
l’épouvantail
Older and older –
nobody on the field
helps the scarecrow

Muntele toamna –
pisc în formă de vulture
luându-şi zborul

Montagne en automne –
cime en forme de vautour
prenant son vol
Mountain in autumn –
an eagle shaped peak
taking flight
*
Streaşina spartă –
 reparaţii în lipsa
rândunelelor

Gouttière brisée –
réparations en l’absence
des hirondelles
Broken gutter –
repairs in the absence
of swallows
*
Dintotdeauna –
păianjeni îndărătul
imperiilor

Depuis toujours –
à l’arrière des empires
les araignées
Ever since –
behind empires
nothing but cobwebs
*
Necules mărul
pe-o creangă fără frunze –
pendul în amurg

Une pomme restée

sur la branche sans feuilles –
un pendule au crépuscule
An apple left
on a leafless branch –
pendulum in the dusk
*
Cu resemnare –
cuib gol în pălăria
sperietoarei

Avec résignation –
un nid vide dans le chapeau
de l’épouvantail
Resignedly –
in the scarecrow’s hat
an empty nest
*
Întunecare –
strigătul altei mierle
în acelaşi loc

A la nuit tombée –
le cri d’un autre merle
au même endroit
Night falls –
another blackbird’s call
at the same place
*
 Nicio scrisoare
în cutia poştală –
târziu de toamnă

Aucune missive
dans la boîte aux lettres –
automne tardif
No letter
in the mailbox –
late autumn
*
Deodată crescând
în geam umbra bufniţei –
singurătate

L’ombre du hibou
augmente soudain dans la vitre –
solitude
The owl’s shadow is
suddenly growing in the window –
loneliness
*
Pe întuneric
singura crizantemă –
sting felinarul

Dans l’obscurité
un seul chrysanthème –
j’éteins la lampe
A chrysanthemum
alone in the darkness –
I blow out the lantern

*
Pustiu de toamnă –
în chitară plesneşte
încă o fibră

Automne désert–
dans la guitare se brise
encore une corde
Autumn desert –
another string breaks
in the guitar
*
Liniştea nopţii –
se răstoarnă în brumă
Calea Lactee

Calme de la nuit –
la Voie Lactée
se renverse dans la brume
 Stillness of the night –
the Milky way
overturns in the fog

Șerban Codrin, pseudonimul literar al lui Șerban Ioan Denk, Șerban Ioan Dencǎ este un scriitor
român contemporan și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Născut: 10 mai 1945 (vârsta 74 de ani)

Date biografice
 Cu numele real Șerban Ioan Denk , cu numele modificat Șerban Ioan Dencǎ , s-a născut la 10
mai 1945 în București. Fiu al inginerului silvic Gheorghe Adolf
Denk (1914, Hemeiuș (maghiară Hemejus)[1], jud.Bacău–1984) și al soției sale, Serena
Denk nǎscutǎ Petrovici (1918–1987).
 Familia străbunicului Ambrozie Denk provine din Bucovina de Nord, orașul Dorna
Candreni (maghiară Dornakandren, germană Dorna Kandreny), unde veniseră din Austria,
numele Denk al familiei întâlnindu-se, astăzi, frecvent atât la Viena, cât și în multe alte orașe
austriece și din localități din Boemia.
 A urmat școala generală în comuna Ceahlău (Csalhó), județul Neamț, începând cu anul 1952,
comuna Valea Rea (Pokolpatak, Kicsipatak)/Livezi, județul Bacău, școala medie mixtă nr. 1,
Bacău (devenităliceul George Bacovia, actualul Colegiu Național Ferdinand). Cu numele
schimbat în Șerban Petrovici, prin înfiere de bunicul matern, George Petrovici, ofițer,
croitormilitar, a absolvit liceul „Dimitrie Bolintineanu”, București, cu bacalaureat în anul1962.
 Șerban Petrovici a absolvit Facultatea de limba și literatura română, Universitatea București,
promoția 1968. În același an a revenit la numele real de familie Denk, carea devenit, însă,
Denca Șerban.
 A fost repartizat profesor sublinitor de limba și literatura românǎ în comunele Giurgeni, Bucu, și
din municipiul Slobozia (1970–90). Consilier la Inspectoratul pentru Culturǎ al județului Ialomița
(1990–95), director al Centrului Cultural “Ionel Perlea”-Ialomița, (1995–98), director al Bibliotecii
județene "Ștefan Bănulescu" (1976–82; 1998–2002).
 Cunoscut sub pseudonimul literar Șerban Codrin, este poet, dramaturg, prozator, eseist, editor,
antologator, autor de lucrări de inițiere în poezia scurtă/zen, autor de volume de versuri, eseuri,
piese de teatru, selecții de poeme zen.
 A editat revistele de poezie scurtă/zen, tanka, renku, haiku Orion (1994–98), Micul Orion (1995–
96), reeditate pe internet, și a fondat Școala de poezie tanka, renku, haiku de la Slobozia.
 Membru fondator al Asociației Scriitorilor Profesioniști din Romania (ASPRO, 1994); membru
fondator și președinte al Asociației culturale "Ascultialomița"; (2002); membru fondator și
vicepreședinte al Asociației culturale "Helis" (2004).
 Compozitorii Theodor Grigoriu, Ede Terényi, Dan Dediu, Vasile Spătărelu, Cornelia
Tăutu, Felicia Donceanu, Valentin Timaru, Satoshi Tanaka (Japonia) au compus creațiimuzicale,
lieduri, o cantată, pe versurile sale.
 Cetățean de onoare al comunei Giurgeni (Ialomița, 2005) și al municipiului Slobozia (Ialomița,
2009).
Volume publicate

 Imnuri către soare", poeme, Editura Albatros, Bucuresti, 1982

 "Întemeietorii", teatru, Editura Cartea Românească, 1984
 "Jnețâ", (Secerǎtorii), teatru, traducere în limba rusǎ, 1985
 "Între patru anotimpuri", poeme zen, 1994
 "Dincolo de tacere", poeme zen,1994
 "Ion Budai-Deleanu<Țiganiada> într-o recitire de Șerban Codrin", 1994
 "Carte dintr-un exil interior", versuri, 1997
 "Scoici fara perle",poeme zen, 1997
 "O sarbatoare a felinarelor stinse", poeme zen, 1997 (reeditare partiala, 2005)
 "Missa Requiem", poeme zen, 1999
 "Marea tăcere", antologie de autor,poeme zen, 2001
 "Ion Budai-Deleanu<Țiganiada>un poem in proza de Șerban Codrin", 2002
 "Horeadele", trilogie dramaticǎ, 2005
 "Baladierul", 2002-2006, poem, 2006, ediția I
 "Baladierul, un poem pentru CCCLXV si inca una de zile si nopti", 2007; ediția II, revizuită
 "Testamentul din strada Nisipuri sau Poeme din cartea de munca - (1985–87)", poem în versete
în 4 părți, Infernul, Purgatoriul, Paradisul, Apocalipsa după lampa lui Ilici, Confesiunea despre
mustăciosul tuturor popoarelor (editare, 2002, reeditare revăzută, 2008, varianta completă a
poemului în 6 părți nu este editată)
 Incantații, Opera omnia, poezie contemporană, TipoMoldova, Universitatea „Petre Andrei”, Iași,
2014. (Cuprinde Dintr-un exit interior, Baladierul, variantă revizuită, Rodierul, fragmente)