Util C4 2012 13 PDF

UTILAJE ÎN INDUSTRIA
ALIMENTARĂ
Cursul nr. 4
Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru

dumitrualdumitru@yahoo.com
Transportoare suspendate
Transportoarele
suspendate se folosesc
în abatoare în secţiile de
tranşare şi prelucrare a
cărnii de porcine, bovine
sau de pasăre, pentru
transportul carcaselor
semifabricatelor sau
produselor finite precum
şi a rastelelor cu
semifabricate.
Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 2

A-linie de ghidare nedemontabilă

1-placă de suspendare, 2-orificii de fixare, 3-suspensii, 4-linie de ghidare, 5-cârlig, 6-
placă metalică, 7-splint, 8-ax, 9-role, 10-şuruburi deprindere.
Linia de ghidare este formată dintr-o ţeavă din oţel
fixată pe suspensiile cu care este suţinută, printr-o
asamblare nedemontabilă cu sudură. Pe aceasta se
pot deplasa ansamblurile suporturilor cârligelor de
care vor fi agăţate carcasele ce trebuie transportate,
prin rularea unor role pe această linie de ghidare.
Rolele, au profilul exterior conjugat liniei de ghidare,
şi pot fi montate pe ax fie în varianta lagăr de
alunecare, fie în varianta cu rulmenţi (lagăre de
rostogolire).
Pentru transportul carcaselor sau cuvelor cu
semiproduse, acestea se împing manual sau
mecanizat pe liniile suspendate.

Transportul fluidelor
În instalaţiile de proces ale industriilor alimentare se
transportă numeroase fluide cu proprietăţi foarte
diverse. Fluidele se deplasează prin conducte,
canale, aparate şi reactoare fie sub acţiunea unei
energii primite din exterior, fie – în cazul lichidelor –
sub acţiunea energiei potenţiale create de o diferenţă
de nivel.
Transferul energiei de la o sursă exterioară la fluid se
poate realiza cu utilaje statice sau dinamice, acestea
convertind energia primită de la o sursă exterioară
(turbină, motor electric, etc.) în energie de presiune,
energie potenţială sau în energie cinetică, după caz.

Transportul fluidelor
Utilajele care servesc la transferul energiei de la o
sursă exterioară la un fluid poartă denumirea
generică de pompe (dacă fluidul este un lichid),
respectiv compresoare (dacă fluidul este un gaz).
Pentru a provoca deplasarea (curgerea) fluidelor
există mai multe posibilităţi:
1. Prin acţiunea unei forţe centrifuge;
2. Prin deplasarea unui volum de fluid: fie pe cale mecanică,
fie prin intermediul altui fluid;
3. Printr-un impuls mecanic;
4. Prin transfer de impuls de la alt fluid;
5. Prin acţiunea unui grup magnetic;
6. Prin acţiunea forţelor gravitaţionale.
Elemente de mecanica fluidelor
LICHIDUL IDEAL
Pentru simplificarea studiului mişcării lichidelor
a fost introdusă noţiunea de lichid perfect, care
este incompresibil şi are vâscozitate nulă.
Astfel, mişcarea lichidului perfect are loc fără
frecare între particule, iar densitatea este
constantă şi independentă de variaţia presiunii
şi temperaturii.

LICHIDUL REAL
Este caracterizat prin vâscozitate, curgerea
fiind influenţată de forţele tangenţiale dintre
particulele lichidului.
Lichidul real este puţin compresibil, din care
cauză este considerat incompresibil.
În funcţie de temperatură şi presiune, lichidele
reale îşi schimbă schimbă volumul şi deci
densitatea.

Densitatea ρ a lichidului este masa unităţii unităţii de
volum. Unitatea SI a densităţii este [kg/m3].
Greutatea specifică γ a unui lichid este raportul dintre
greutatea sa Fg şi volumul acestuia V, la temperatură
şi presiune dată:
Fgmg
γ= = = ρ⋅g
V V
Vâscozitatea este proprietatea fluidelor de a se
opune deformărilor şi astfel mişcarea lor este însoţită
de forţe tangenţiale între straturile de lichid.
Forţa tangenţială F necesară deplasării unui
strat de fluid de arie A, cu viteză dv faţă de un
strat vecin situat la distanţa dn, este dată de
relaţia:
dv
F = ηA
dn
Factorul de proporţionalitate η se numeşte
viscozitate dinamică. Unitatea SI a vâscozităţii
dinamice este [Pa·s].
Dacă η nu depinde de gradientul dv/dn, fluidul
se numeşte newtonian.
Raportul dintre
vâscozitatea dinamică
şi densitate, la
presiune şi
temperatură date, se
numeşte viscozitate
cinematică, ν.
Unitatea SI a
vâscozităţii cinematice
este [m2/s].
Ecuaţia lui Bernoulli.
Această ecuaţie exprimă
conservarea energiei
pentru un fluid în mişcare.
Constanţa energiei totale a
unei mase de fluid în
mişcare se scrie în forme
diferite, după cum
mişcarea este permanentă
(∂v/ ∂t = 0), sau
nepermanentă şi după cum
se consideră fluidul perfect
sau real.
Énergia cinetică Energia potenţială
2 2
p1 V p2 V
+ + gz 1 =
1
+ + gz 2 = Constant 2
ρ1 2 ρ2 2
Energia de presiune
Elementele caracteristice legii lui Bernoulli:

Energia potenţială este energia specifică de poziţie în
raport cu un plan orizontal faţă de care interesează
energia totală a unităţii de greutate de lichid;
Energia cinetică a unităţii de greutate de lichid;
Constanta este diferită de la o linie de curent la alta.
Curgerea lichidelor prin conducte
Ecuaţia de continuitate: În regim staţionar, în cazul în
care în acelaşi loc viteza nu variază în timp (curgerea
este permanentă) cantitatea de lichid incompresibil care
trece în unitatea de timp prin oricare dintre secţiunile
transversale ale unei conducte este constantă:
A1v1 = A 2 v 2 = K = A n v c = Constant
Regimul de curgere prin conducte, poate fi laminar sau
turbulent.
În curgerea laminară, particulele se mişcă paralel cu axa
conductei, iar în curgerea turbulentă au loc , în acelaşi
timp, şi mişcări neparalele cu axa conductei.
Caracterul regimului de curgere se apreciază practic
printr-un criteriu adimensional, numit criteriul lui
Reynolds, Re, care exprimă raportul dintre forţele de
inerţie şi forţele de viscozitate din fluidul în mişcare:
vd
Re =
ν
unde: ν este viscozitatea cinematică, v - viteza medie
de curgere, d - diametrul interior al conductei.
a) Regim laminar
b) Regim turbulent
Regimul laminar de curgere
prin conducte cilindrice
corespunde la numere
Re<2100 (uneori şi mai mult,
depinzând de natura
lichidului), iar regimul
turbulent de curgere
corespunde la Re>4000.
Pentru valori ale numărului
Re, cuprinse între 2100 şi
4000, regimul de curgere
este mixt (sau regim
tranziţional).

Re=0 Laminar
• Rgim laminr
– Viteză mică de curgere Oscilatoriu
– Re < 2 100
Re=
2100 Tranziţional
• Regim turbulent
– Viteză ridicată de curgere
Tranziţional
– Re > 4 000
Tranziţional
• Regim tranziţional
Re=
– Viteză intermediară 4000
– 2 100 < Re < 4 000 Turbulent

Re

Pierderi hidraulice.
La curgerea prin conducte,
lichidele întâmpină rezistenţe
cauzate de: frecarea lichidului
cu pereţii solizi şi la trecerea
prin fante, coturi, supape etc.
Aceste rezistenţe determină
un consum de energie care se
manifestă sub forma
pierderilor de presiune.
Acestea se clasifică în liniare
şi locale.

Pierderile liniare de presiune depind de regimul de curgere,
fiind mai mari la regimul de curgere turbulent.
Pierderile locale de presiune se produc în locurile în care
există abateri de la forma sau mărimea secţiunii transversale a
conductei (supape, coturi, ramificaţii etc.)

Mărimi caracteristice ale pompelor
Pompele sunt maşini care realizează creşterea presiunii
statice a fluidelor sau, mai general, pomparea înseamnă
adăugarea de energie unui fluid, în scopul mişcării lui dintr-
un loc în altul, sau pentru creşterea presiunii acestuia,
necesară transmiterii energiei prin intermediul lichidului.
La creşterea energiei fluidului pentru pompare se utilizează,
în majoritatea cazurilor, energia mecanică de la arborele de
antrenare a organelor mobile ale pompelor, iar uneori se
utilizează în acest scop energia vaporilor, câmpul
electromagnetic, şocul hidraulic, energia jetului liber, etc.
Pompele sunt utilajele care măresc presiunea fluidului,
prin utilizarea unei parţi din energia mecanică
exterioară consumată la pompă.
Prin pomparea lichidului se
înţelege operaţia de ridicare
a energiei totale a unui lichid
cu ajutorul unei pompe. În
acest scop, în pompă se
transformă energia de
antrenare a pompei în
energie hidraulică.
Pomparea se realizează
dacă energia consumată de
pompă asigură debitul şi
înălţimea de ridicare
necesară.
Mărimile caracteristice referitoare la transportul fluidelor pot
fi grupate în trei categorii: mărimi care se referă la sistem,
mărimi care se referă la utilajul de transport şi mărimi
care se referă atât la sistem cât şi la pompă.
Prin sistem se înţelege traseul pe care este transportat
fluidul, fiind format din: spaţiul din care aspiră utilajul,
conducta de transport împreună cu armăturile, dispozitivele
de măsură şi de control a curgerii şi spaţiul în care refulează
utilajul de transport.
Dintre mărimile care se referă la sistem se menţionează:
debitul care trebuie transportat în sistem, înălţimea
manometrică a sistemului, puterea necesară transportului
fluidului în sistemul dat.
Debitul pompei, reprezintă cantitatea de fluid transportată de
pompă în unitatea de timp.
Cantitatea poate fi exprimată prin masa sau volumul de fluid,
ceea ce corespunde unui debit masic, respectiv unui debit
volumic.
Debitul masic al pompelor este definit ca fiind masa de lichid
transportată de pompă în unitatea de timp. Debitul volumic
este definit ca volumul de lichid transportat în unitatea de timp.
În cazul pompelor se deosebeşte un debit real şi un debit
teoretic. Raportul dintre debitul volumic real şi cel teoretic
defineşte randamentul volumic al pompei.
Mv
ηv =
M vt
Înălţimea manometrică a
sistemului, reprezintă consumul
de energie necesar transportului
fluidului în sistemul considerat.
Dacă se consideră sistemul din
figura alăturată, înălţimea
manometrică a acestuia se
calculează cu ecuaţia Bernoulli:
P2 − P1
L M = g(H 2 − H 1 ) + (v 2 − v 1 ) +
1 2 2
+ Ep
2 ρ

Împărţind relaţia de mai sus prin g se obţine expresia
de calcul a înălţimii manometrice a sistemului:
P2 − P1
H M = (H 2 − H 1 ) +
2g
(
1 2
v 2 − v1 ) +
2
ρg
+ Hp
Înălţimea manometrică efectivă şi teoretică a

pompei, este o expresie a energiei primite de fluid la
trecerea lui prin pompă. Aceasta marime
caracteristică se determină pentru fiecare pompă, la
bancul de probă.
Pompa aspiră lichid dintr-un rezervor,
pe care-l refuleaza in acelasi rezervor.
Pe conducta de aspiraţie este montat
un vacumetru, care măsoară presiunea
de aspiraţie, Pa, iar pe conducta de
refulare se află un manometru, care
măsoară presiunea de refulare, Pr.
După punerea în funcţiune a pompei se
deschide treptat ventilul de reglare (1)
şi pentru fiecare debit se citesc
presiunile din conducta de aspiraţie si
din cea de refulare. Distanta, H0, pe
verticală, dintre priza de măsurare a
depresiunii de pe conducta de aspiraţie
şi priza de măsurare a presiunii de
refulare, este cunoscută. Înălţimea Pr − Pa v 2r − v a2
manometrică efectivă a pompei este H me = + + H0
ρg 2g
dată de relaţia:
Înălţimea de aspiraţe a pompei, Ha,
exprimată în metri coloană de lichid aspirat.
Pentru determinarea acestei mărimi se
aplică ecuaţia Bernoulli, pentru sistemul
prezentat în figură, între sectiunea 1-1’ şi
secţiunea 3-3’.
Curgerea lichidului între sectiunile1-1’ si 3-
3’ este determinată de diferenţa de
presiune ( P1 – P2), P3 fiind depresiunea
din racordul de aspiraţie al pompei.
Prin urmare curgerea între secţiunile
menţionate se face fără consum de energie
mecanică din exterior şi deci Lm=0. Ecuaţia
lui Bernoulli, în termeni de înălţimi devine:
P3 − P1
0 = (H 3 − H 1 ) +
2g
(
1 2
v 3 − v1 )+
2
ρg
+ Hp

Deoarece v1 << v2 şi ţinând cont că H3 – H1 = Ha, iar P3 =
Pa ( presiunea de aspiraţie ), ecuaţia devine:
P1 Pa v 2
Ha = − − − Hp
ρg ρg 2 g
în care P1 este presiunea la suprafaţa liberă a lichidului în
rezervorul din care aspiră pompa, iar v este viteza în
conducta de aspiraţie.
Dacă rezervorul este deschis, P1 este presiunea
barometrica notată, cu Pb. Rezulta, deci:
Pb Pv v 2
Ha = − − − Hp
ρ g ρg 2 g

Dacă se neglijează toţi termenii negativi din relaţia
anterioară se obţine expresia înălţimii teoretice de
aspiraţie, Hat:
Pb
H at =
ρg
Pentru apă, considerând Pb = 1 ata = 9.81 104 N/m2,
rezultă:
9,81 ⋅ 10 4
H at = = 10 m
9,81 ⋅ 10 3
Pentru majoritatea lichidelor, când aspiraţia se face la

temperaturi cuprinse între 15-20oC, Hat = 6m.
Înălţimea totală netă absolută de aspiraţie, notată obişnuit cu
NPSH (Net Positive Suction Head) este diferenţa dintre
valoarea teoretică a înălţimii de aspiraţie şi suma presiunilor
hidrostatice, pierderile hidraulice şi presiunii vaporilor saturaţi.
Presiunea absolută la intrarea în pompă nu trebuie să fie mai
mică decât presiunea de vaporizare a lichidului la temperatura
respectivă. Numai dacă NPSH disponibilă (determinată de
utilizatorul pompei) este mai mare decât (determinată de
producătorul pompei), presiunea absolută a lichidului la
aspiraţie nu va scădea sub presiunea vaporilor saturaţi,
respectiv nu se vor forma goluri datorită incapacităţii pompei
de a absorbi lichidul în elementele de pompare.

Puterea şi randamentul pompelor. Puterea necesară
transportului lichidului se calculează ca produs dintre debitul
masic de fluid, Mm, şi lucrul mecanic, LM, determinat din
ecuaţia Bernoulli:
LM ⋅ M m
P= [Kw]
1000 ⋅η t
Ţinând cont de relaţiile dintre LM, Hm si ΔPt,rezultă:
H M ⋅ g ⋅ M m ρ ⋅ g ⋅ H m ⋅ M v ΔPT ⋅ M v
P= = =
1000 ⋅η t 1000 ⋅η t 1000 ⋅η t
În relatiile de mai sus ηt, reprezinta randamentul total
(global) al utilajului de transport, care este dat de relaţia:
η t = η p ⋅η tr ⋅η m

Clasificarea pompelor
Pompele transmit lichidului vehiculat prin ele
energia mecanică a unei surse exterioare,
mărindu-i presiunea.
De asemenea, pompele realizează – pe lângă
transport – şi operaţii de amestecare, atunci
când situaţia o impune.
Clasificare după principiul de funcţionare:
pompe cu elemente mobile
pompe fără elemente mobile


Pompa cu aer sau pompa gaz-lift
Acest dispozitiv realizează
transportul utilizând un gaz
comprimat (aer, azot, etc),
care prin amestecarea cu
lichidul formează un sistem
eterogen gaz-lichid cu
densitatea mai mică decât
densitatea lichidului, ceea ce
determină ridicarea lui pe
conductă de refulare până la
o înălţime, care rezultă
aplicând principiul vaselor
comunicante.
Înalţimea de ridicare este
proportională cu adâncimea
de scufundare şi de aceea,
de regulă, Hs, reprezintă
aproximativ 40% din (Hs+Hr).
Pompa gaz-lift, care mai este cunoscută şi
sub numele de pompa Mammut, poate fi
folosită pentru transportul lichidelor curate sau
cu suspensii, cu ajutorul aerului sau a aburului.
Se foloseşte pentru transportul în apă a sfeclei
de zahăr, cartofilor sau fructelor, dar şi pentru
evacuarea apelor reziduale cu suspensii
provenite din diverse procese tehnologice
alimentare.
Pompe gaz-lift
A – Pentru transportul sfeclei:
1-conductă cu aer comprimat, 2-bazin, 3-cilindru, 4-conductă de transport.
B - Pentru dezodorizarea uleiului:
1-conductă cu abur, 2-conductă cilindrică, 3-conductă de transport.

A. În varianta A, aerul comprimat alimentat sub clopotul
cilindric 3, aflat la extremitatea inferioară a conductei 4,
determină micşorarea densităţii amestecului sfeclă apă –
aer din conducta 4. Aceasta face presiunea exercitată de
apa cu sfeclă din bazinul 2 să ridice sfecla prin conducta 4.
B. În cazul dezodorizării uleiului, (cazul B), prin conducta 1 se
injectează abur supraîncălzit la partea inferioară a conductei
de transport 3. Aceasta determină micşorarea densităţii
amestecului ulei-abur din conducta 3, în comparaţie cu
densitatea uleiului care pătrunde pe la partea inferioară a
sectorului cilindric 2. Ca urmare uleiul este antrenat prin
conducta 3, până la partea superioară, de unde se prelinge
pe pereţii exteriori ai conductei 3.
Injectoarele şi ejectoarele
Pentru transportul lichidelor intr-un spatiu in care
presiunea est mai mare decat presiunea atmosferica
se utilizeaza injectoarele, al caror principiu de
functionare se bazeaza pe utilizarea energiei cinetice
a unui fluid motor (aer comprimat, abur, apa sub
presiune, etc).
Ejectoarele au aceeasi constructie si functionare
dar servesc la evacuarea unui gaz sau a unui lichid
dintr-o incinta in care presiunea poate avea chiar
valori subatmosferice.
1 – duză; 2 – camera de amestec; 3 – confuzor; 4 – difuzor; 5 – racord de aspiraţie

Fluidul motor este alimentat prin duza (1), in care
energia de presiune se transforma in energie
cinetica, datorita cresterii vitezei fluidului motor, prin
scaderea sectiunii de curgere. Prin cresterea vitezei
la iesirea din duza, presiunea statica scade in
camera de amestec (2), ceea ce determina
aspirarea lichidului in aceasta camera, prin racordul
(5).
Amestecul dintre fluidul motor si cel aspirat intra in
confuzorul (3), in care datorita scaderii sectiuni si
cresterii vitezei, presiunea statica se mentine
scazuta.
Din confuzor amestecul trece in difuzorul (4) a carui
sectiune crescatoare determina scaderea vitezei
concomitent cu cresterea presiunii statice, care
atinge valoarea maxima la iesirea din injector.
Injectoarele si ejectoarele sunt ieftine, au fiabilitate
ridicata dar prezinta dezavantajul unui consum mare
de fluid motor, care se amesteca cu fluidul
transportat iar randamentul lor este scazut, avand
valori de 15-30%.

În industria alimentară, ejectoarele se
utilizează pentru:
Ejectoare cu abur, utilizate în instalaţiile de
concentrare a zemii de difuziune, în industria
zahărului;
Ejectoare cu abur, utilizate ca pompe de vid, care
aspiră aerul din instalaţiile de concentrare,
uscătoare şi dezodorizare de ulei;
Ejectoare cu aer sau abur pot asigura pot asigura
antrenarea apei sau fluidelor combustibile ce
alimentează cazanele termice.
Sifonul
Este un dispozitiv simplu
folosit la transvazarea
lichidelor, format dintr-o
teava indoita, umpluta cu
lichid.
Ramura mai scurta este
scufundata partial in lichidul
transvazat iar lichidul din
ramura mai lunga se scurge
sub actiunea gravitatiei in
vasul inferior si creaza o
depresiune in punctul cel
mai inalt al sifonului, datorita
careia lichidul din vasul
superior urca in ramura
scurta si continua sa se
scurga prin sifon.
Sifonul
Pentru ca lichidul să poată trece din recipientul superior în cel
inferior este necesară aspiraţia lichidului în sifon – amorsarea
sifonului.
Pentru amorsarea sifonului se poate folosi un tub lateral care
se umple cu acelaşi lichid pentru amorsare. Pentru amorsarea
sifonului se închide ventilul 3 şi se umple cu acelaşi lichid
tubul lateral 4. Pe principiul vaselor comunicate se amorsează
sifonul. La deschiderea ventilului 3 începe transvazarea
lichidului din recipientul superior în cel inferior.
Varianta B, de amorsare a sifonului, presupune utilizarea unor
mici recipiente, 2 şi 3, care menţin tot timpul sifonul amorsat.
Pentru amorsare se coboară sifonul cu cablul 6 în recipientul
superior. Lichidul trece prin sifon scurgându-se peste
marginile recipientului 3 în recipientul inferior.
Sifonul
A-amorsarea sifonului: 1-recipient, 2-sifon, 3-ventil, 4-tub lateral pentru amorsare.

B-sifonul cu saboţi: 1-recipient, 2-3-recipienţi pentru menţinerea amorsării, 4-sifon, 5-
scripete, 6-cablu.

Montejusul
Montejusul, sau pompa cu aer comprimat, se
utilizează la transportul lichidelor corozive sau cu
suspensii.
Lichidele cu suspensii,cum ar fi nămolurile provenite
din instalaţiile de filtrare DDS din industria zahărului,
sau acidul sulfuric folosit în industria uleiului la
scindarea soapstokului, precum şi o serie de ape
reziduale cu suspensii provenite din diverse procese
tehnologice ale industriilor alimentare, sunt
transportate cu acest tip de pompe.

Montejusul
Este format dintr-un recipient,
orizontal sau vertical, captusit cu
material anticoroziv, prevazut in
capacul superior cu racorduri
pentru: alimentarea cu lichid (1),
pentru evacuarea lichidului (2) si
racorduri care fac legatura cu
atmosfera, cu o sursa de vid si cu
una de aer comprimat.
Componenţa montejusului
1 – record pentru alimentarea cu lichid, 2 – record pentru evacuarea lichidului, 3 – robinet pentru conducta
de alimentarea cu lichid, 4 – robinet care face legătura cu atmosfera, 5 – robinet pentru sursa de vacuum, 6
– robinet pentru conducta de aer comprimat, 7 – manometru, 8 – robinet pentru conducta de aer
comprimat, 10 – tub de nivel.
Montejusul
Alimentarea se face prin curgere libera sau prin
depresurizarea recipientului. Daca alimentarea se face prin
curgere libera, se deschide in prealabil robinetul (4) care face
legatura cu atmosfera. Daca umplerea se face cu vacum se
inchid toate robinetele, cu exceptia robinetului (5) de pe
conducta de vid.
Vacumul realizat se citeste la manovacumetrul (7) si cand
ajunge la valoarea prescrisa se inchide robinetul (5) dupa care
se deschide robinetul de pe conducta de alimentare (3),
urmarindu-se la un indicator (10) nivelul lichidului in recipient.

Montejusul
Dupa umplere se inchide robinetul (3) si se deschide
robinetul(8) de pe conducta de evacuare si robinetul
(6) de pe conducta de aer comprimat, sau alt gaz
comprimat.
Montejusul prezinta avantajul ca are o constructie
simpla, dar are dezavantajul ca functioneaza
intermitent.

Montejusul
Montejusul alăturat, este
destinat transportului
nămolului provenit de la
instalaţiile de filtrare DDS,
din industria zahărului.
Funcţionează instalaţiei este
automatizată. Automatizarea
permite închiderea şi
deschiderea automată a
ventilelor, necesară
Montejus cu funcţionare automată parcurgerii etapelor de
1-rezervor, 2-conducta de refulare, 3-4-7-9-
ventile, 5-conductă de alimentare cu aer (abur), umplere şi golire.
6-conducta de evacuare aer (abur), 8-rezervor
cu nămol.
Pulsometrul
Pulsometrul reprezintă o
pompă cu aer la care nu mai
este necesară închiderea şi
deschiderea controlată a
ventilelor pentru admisii şi
evacuări din rezervor.
1-rezervor, 2-tub în formă de
U, 3-conductă de evacuare,
4-6-8-ventile, 5-conductă de
alimentare cu aer
comprimat, 7-picioare de
sprijin, 9-racord de
alimentare, 10-valvă de
trecere într-un singur sens.
Pulsometrul
Lichidul ce urmează a fi pompat intră în rezervor prin valva 10
şi racordul 9. Valva 10 permite trecerea într-un singur sens,
spre rezervor.
Aerul comprimat intră prin racordul 5, ventilul 6 fiind deschis
permanent. Nivelul lichidului urcă în rezervor şi în conducta 3
ajungând la un moment dat la înălţimea “h”. Aerul comprimat
intră prin pâlnia 2, trece prin conducta 2 şi intră prin b în
conducta 3 părăsind rezervorul fără a crea suprapresiune în
interiorul lui.
Alimentarea cu lichid se face până în momentul în care nivelul
acestuia depăşeşte nivelul pâlniei. În acest moment conducta
2 se umple cu lichid şi aerul nu mai are pe unde să iasă din
rezervor.

Pulsometrul
Se creează suprapresiune, aceasta opreşte trecerea lichidului
prin valva 10, şi presiunea aerului va determina împingerea
lichidului prin a, în conducta de refulare. În etapa de golire,
conducta 2 este plină cu lichid.
În momentul în care nivelul lichidului din rezervor ajunge la
capătul “a” al conductei 3, aerul pătrunde prin pâlnie golind
conducta 2.
Scăderea presiunii în rezervor permite deschiderea ventilului
10 pentru alimentarea cu lichid.
Până în momentul atingerii nivelului pâlniei, aerul va circula
prin conducta 2. În momentul în care lichidul atinge nivelul
pâlniei, conducta 2 se umple, se creează suprapresiune, valva
10 se închide, începe etapa de golire a rezervorului.

Sfârşitul cursului 4
Vă mulţumesc
pentru atenţie!

Util C4 2012 13 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Util C4 2012 13 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UTILAJE ÎN INDUSTRIA

Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 2

A-linie de ghidare nedemontabilă

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 5

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 6

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 8

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 9

Elementele caracteristice legii lui Bernoulli:

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 17

– 2 100 < Re < 4 000 Turbulent

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 18

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 19

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 20

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 25

 Înălţimea manometrică efectivă şi teoretică a

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 28

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 29

 Pentru majoritatea lichidelor, când aspiraţia se face la

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 31

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 32

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 34

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 35

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 38

1 – duză; 2 – camera de amestec; 3 – confuzor; 4 – difuzor; 5 – racord de aspiraţie

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 41

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 43

A-amorsarea sifonului: 1-recipient, 2-sifon, 3-ventil, 4-tub lateral pentru amorsare.

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 47

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 48

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 50

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 51

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 54

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 55

Universitatea Valahia © Dr. ing. Dumitru Al. Dumitru 56

S-ar putea să vă placă și

Înălţimea manometrică efectivă şi teoretică a

Pentru majoritatea lichidelor, când aspiraţia se face la