Sunteți pe pagina 1din 1

APA DE SALCIE

...sau WILLOW WATER...


Butasi -

În jurul anilor '70, începutul anilor '80, Dr. Makato Kawase, Ohio State University, a făcut
unele cercetări pe compuşi rizogeni ce promovează înrădăcinarea şi a descoperit ceva ce noi
cunoaştem azi sub numele de "apă de salcie". A lucrat cu specii de mesteacăn şi molid, specii ştiute
că înrădăcinează greu din butaşi, cu sau fără ajutorul altor compuşi chimici. A conceput un extract
din crenguţe de salcie (salcia fiind de la sine o foarte bună şi rapidă auto-rizogenă) şi a înmuiat
mesteacanul şi molidul în acel extract. Şi bineinţeles, butaşii de mesteacăn şi molid au avut un mare
grad de succes în înrădăcinare. Pentru un articol referitor la studiile lui se poate căuta: Southern
florist and nurseryman. South Florist Nurseryman Sept 11, 1981. v. 94 (26) p. 17-18, 23, 25, 29.

Din pacăte, Dr. K. a murit oarecum tânar şi studiile sale nu au fost continuate de alţi
cercetători. Teoria lui consta în aceea că formare unor rădăcini adiacente era provocată de doi
compuşi -- auxina (deja binecunoscută) şi al doilea, înainte de asta o substanţă necunoscută, pe care
el a denumit-o "rhizocalina." Conceptul lui Kawase e acela ca această "rhizocalina" e o substanţă
diferită, ce nu e din familia auxinei şi că planta are nevoie de ambele pentru a produce cu succes
rădăcini adventive.

Pentru cei care vor să încerce această apă de salcie, iată reţeta de obţinere a ei:

1. Culegeţi câteva ramuri de salcie, de la aproape orice specie de salcie(Salix spp.), Salcia plângătoare
(S. babylonica) e probabil cea mai populară. Ramurile trebuie să fie proaspăt culese, nu căzute la
pământ. Orice tip de salcie conţine în mod natural, faţă de alte plante, un exces de acid
indolebutyric, care este un stimulent natural de creştere a rădăcinilor.

2. Tăiaţi ramurile de salcie cam de 3-5 cm lungime. Pentru 2 mâini de tăietură folosiţi aproximativ 4
litri de apă.

3. Aşezaţi ramurile tăiate într-un vas larg şi turnaţi peste ele apă fiartă (cei aprox. 4 litri de apă), apoi
acoperiţi vasul.

În acest moment, metodele variază între cei care o fac. Fie încălziţi apa până la punctul de fierbere
sau puteţi să nu o încălziţi şi să o lăsaţi aşa, ca un ceai de plante pentru câteva zile, la temperatura
camerei. În oricare din cazuri, când lichidul dezvoltă o culoare galbena-verzuie-maronie, cam ca un
ceai mai slab, filtraţi materiile solide, păstrând lichidul.

4. Lăsaţi preparatul să se răcească peste noapte. În acest timp, acidul indolebutyric se va elibera în
apă. După răcire, puneţi soluţia obţinută într-un borcan/sticlă în frigider. Rezista in figider pentru
cateva saptamani sau poate fi folosit imediat.

5. Udaţi plantele cu acest “ceai”. Maceratul de tăietură de salcie, adică acidul indolebutyric rezultat,
va fi absorbit în sol. Acidul indolebutyric infuzat din scoarţă şi tulpini întăreşte rădăcinile şi inhibă
funguşii şi bacteriile, prevenind şi alte boli.

6. Când sunteţi gata să înrădăcinaţi butaşii, faceţi o tăietură proaspătă la baza butaşului şi puneţi-l în
apa de salcie, ca o floare in vază. Lasaţi-i cateva ore acolo, aşa încât să absoarbă destulă apă de salcie
în sistem. La sfârşitul timpului de înmuiere, se poate retăia un pic de la baza butaşului şi se pot aplica
hormoni pe bază de auxină. Apoi treceţi la înrădăcinarea normală a butaşilor, cel mai bine folosind
efectul de seră.