CAPITOLUL 1.

2
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND SPĂLAREA BANILOR2
1.1. Evoluţia istorică 2
1.2. Etapele procesului de spalare a banilor 8
1.3. Internationalizarea. Situatia Romaniei 11
1.4. Cum se pot recunoaste tranzactii suspecte………………...............…………… 19.
CAPITOLUL 2 27
INFRACŢIUNEA DE SPĂLARE A BANILOR 27
2.1. Infracţiunea de spălare a banilor incriminată în art. 23 al legii 656/2002 27
2.2 Infracţiunea prevăzută la art. 24 din legea 656/2002 41
CAPITOLUL 3………………………………………………………………………… 46
PREOCUPĂRILE ORGANELOR STATULUI PE LINIA PREVENIRII ŞI
COMBATERII SPALARII BANILOR ……………………...… ……………… ….46
3.1. Necesitatea combaterii fenomenului de spalare a banilor……………………… 46
3.1.1. Masuri luate la nivel international ……… ……………………………… 47
3.1.2. Evolutii legislative in Romania ………………………………………… 48
3.1.3. Evolutii institutionale …………………………………………………… 50.
3.1.4. Cooperare interna …………………………………………………………50
3.2. Entităţile raportoare prevăzute la art.8 din legea 656/2002 şi obligaţiile.................
instituite în sarcina acestora 52
3.2.1. Entitati raportoare ……………………………………………………… 52.
3.2.2. Obligatii in sarcina entitatilor raportoare ……………………………… 53.
3.3. Sancţionarea neândeplinirii de către entităţile prevăzute la articolul 8,a obligaţiilor
stabilite de lege 58
3.4. Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor 59
3.4.1. Organizare si functionare ……………………………………………… 59.
3.4.2. Atributii stabilite prin lege ……………………………………………… 61
3.5. Activitatea de cooperare desfăşurată de organele de cercetare penală abilitate
în.domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor 65
CAPITOLUL 4 …………………………………………………………………………
ACTIVITATI DESFASURATE DE ORGANELE DE CERCETARE PENALA
 ABILITATE IN DOMENIUL PREVENIRII SI COMBATERII SPALARII BANILOR
IN ROMANIA …………………………………………………………………………68
4.1. Competenţa cercetării infracţiunilor de spălare a banilor 68
4.2. Activităţi poliţieneşti specifice desfăşurate cu ocazia efectuării actelor premergătoare
69
4.3. Programul de măsuri întreprinse de poliţie pentru creşterea eficienţei în lupta
împotriva spălării banilor 72
4.4. Dificultăţi în activitatea de cercetare 75
4.5. Aspecte privind protecţia martorului în cauzele ce au ca obiect infracţiuni de spălare
a banilor 76
CONCLUZII 80
BIBLIOGRAFIE 81

Teoretizarea notiunii de spalare a banilor

CAPITOLUL 1.

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND SPĂLAREA BANILOR

1.1. Evoluţia istorică

Tumultoasa şi misterioasa istorie a spălării banilor a prins rădăcini într-o epocă in care
rigorile normelor morale erau împinse până la paroxism într-o eşuantă tentativă de a rezista
strălucirii ademenitoare, a ceea ce in literatura populară este cunoscut drept ”ochiul dracului”.
 Fenomenul de spălare a banilor precum şi fenomenul de evitare a impozitelor şi actele de
evaziune fiscală au fost într-o simbioză inseparabilă de-a lungul istoriei.
Cu toate, evaziunea fiscală si spălarea banilor împărtăşesc aceleaşi tehnici şi chiar se
sprijină reciproc, este important de înţeles că, din punct de vedere opţional, ele sunt procese
complet distincte.
În general, evaziunea fiscală implică sustragerea veniturilor dobândite pe cale legală sau
chiar ascunderea lor(dacă, spre exemplu, este vorba de bani lichizi) sau mascarea lor (prin
declararea lor într-o categorie neimpozabilă).
În ambele situaţii, venitul legal devine ilegal. Spălarea banilor este opusul acestui
procedeu, in sensul că, în această situaţie, banii în cauză au provenienţă ilegală, dar prin
manopera de spălare li se dă o aparenţă legală, iar folosirea lor fiind apoi impozitată de stat.
Spălarea banilor este un proces complicat care parcurge mai multe etape şi implică mai
multe persoane şi instituţii.
Reciclarea fondurilor este un proces complex prin care veniturile provenite dintr-o
activitate infracţională sunt transportate, transferate, transformate sau amestecate cu fonduri
legitime, în scopul de a ascunde provenienţa sau dreptul de proprietate asupra profiturilor
respective. Necesitatea de a recicla banii decurge din dorinţa de a ascunde o activitate
infracţională.
În cadrul activităţilor infracţionale, numerarul este principalul mijloc de schimb.
Strategiile de spălare a banilor includ tranzacţii care, prin volum, sunt foarte profitabile şi
atractive pentru instituţiile financiare legale.
Spălarea banilor orientează banii dintr-o economie ilegală şi îi plasează în investiţii
binevenite în economia legală.
Cele două elemente majore ale procesului de reciclare de fonduri sunt: ascunderea
veniturilor ilicite şi convertirea lor în bani, în scopul de a le ascunde provenienţa.
Putem vorbi de un prim caz de evitare a taxelor şi impozitelor atunci când vechea cetate a
ATENEI a impus o taxă de 20% asupra importurilor şi exporturilor, fapt care i-a determinat pe
comercianţii greci şi fenicieni să facă un ocol de 20 mile pentru a evita plata acestor impozite.
Mai apoi în secolul XV, OLANDA era un înfloritor centru comercial internaţional, în
care existau foarte puţine restricţii sau taxe asupra schimburilor monetare interne şi externe.
 Drept urmare comercianţii englezi preferau să-şi vândă lâna in OLANDA, decât în
ANGLIA unde trebuiau să plătească taxe şi impozite ridicate.
Un prim caz de spălare a banilor îl putem consemna in epoca medievală, când,
condamnată de BISERICA CATOLICĂ, camăta era considerată un păcat, o crimă de gravitate
similară traficului de droguri din ziua de astăzi.
Negustorii şi cămătarii au anticipat tehnicile moderne de ascundere, transferare şi spălare
a banilor încât atunci când negociau împrumuturi pe termen lung, „umflau” artificial rata de
schimb, suficient cât să acopere şi plata dobânzilor, pretinzând că acestea sunt un fel de
recompensă pentru riscul asumat.
Chiar dacă termenul de „spălare a banilor” nu era atunci cunoscut, se poate aprecia că
atâta timp cât a existat această nevoie de a masca anumite transferuri financiare, fenomenul s-a
produs la această dată.
Tot în acea perioadă, cămătarii şi negustorii mai recurgeau la o tehnică de ascundere a
dobânzilor interzise, dovedind o ingeniozitate ieşită din comun.
Astfel, ei priveau dobânda ca pe o penalizare pentru întârzierile survenite în returnarea
sumelor împrumutate in baza unor acorduri stabilite cu clienţii lor.
De asemenea cămătarii considerau dobânzile ca profituri reale, prin utilizarea a ceea ce în
prezent se cheamă firmă-fantomă. Capitalul era împrumutat unei companii, apoi retras sub formă
de profit, şi nu de dobândă la împrumut, deşi in realitate, nu se realizase nici un fel de profit.
Toate aceste trucuri prin care se urmărea înşelarea BISERICII CATOLICE au în prezent
echivalent in redutabile tehnici de spălare a banilor.
Tehnicile „primare” de spălare au evoluat odată cu timpul, ducând la ceea ce mulţi cred
că este o ”invenţie” a epocii moderne: PARADISURILE FISCALE.
Veridicitatea celor scrise anterior o putem deduce din primul fenomen de evitare a
taxelor, prezentat mai sus.
Simplu fapt al ocolirii, făcute de către comercianţii greci şi fenicieni pentru a nu plăti taxa
de 20% asupra importurilor şi exporturilor impusă de vechea cetate a Atenei, a făcut ca micile
insule vecine să devină „paradisurile fiscale” ale comerţului liber de taxe vamale şi impozite,
precum şi puncte de penetraţie clandestină de bunuri la Atena.
 În secolul XVII, operând între Europa şi America, piraţii au fost şi ei printre primii
utilizatori ai „paradisurilor fiscale” , care nu erau altceva decât locurile(in special, insule) in care
îşi depozitau averile şi bunurile confiscate.
Apăruse chiar o competiţie intre statele mediteraneene în atragerea averilor piraţilor,
folosite uneori si drept „monedă de schimb” pentru întoarcerea lor acasă.
Datele istorice de la acea vreme, ne arată că un eveniment produs în 1612 poate fi
considerat fără nici un dubiu, primul caz de amnistie a profiturilor ilegale când Anglia oferea
piraţilor care-şi abandonau meseria, libertatea deplină dar mai ales dreptul de a-şi păstra banii.
Idee de actualitate, care a fost aplicată şi în zilele noastre de unele state contemporane în lupta cu
traficanţii de droguri.
Cineva spunea: „ ca să cunoşti bine lucrurile, trebuie să le cunoşti detaliile; şi cum
detaliile sunt aproape infinite, cunoştinţele noastre rămân superficiale şi imperfecte”.
Spălarea banilor este şi va rămâne un fenomen complex si dinamic de o diversitate foarte
mare, atât în domeniul public, cât si în cel privat, manifestându-se atât activ, cât si pasiv dar
totodată un fenomen prea puţin cunoscut de oamenii obişnuiţi.
Această infracţiune apare ca fiind una fără victime şi lipsită de implicaţiile emoţionale ale
infracţiunilor cu violenţă sau ale celor de furt. „Discreţia” care înconjoară acest gen de
infracţiuni constituie, de fapt, una din dificultăţile majore întâmpinate de anchetatori.
În materia spălării banilor, istoria arată că bazele acestui fenomen complex au fost puse
cu multe secole în urmă, ceea ce a urmat fiind mai mult o adaptare modernă a unei "piese
clasice".
Confiscarea averilor în cazul în care acestea aveau origine criminală este un exemplu în
acest sens; legile moderne ce facilitează aceste operaţiuni avându-şi rădăcinile în tradiţiile
britanice în domeniul dreptului cutumiar.
Iniţial majoritatea confiscărilor erau pedepse aplicate mai degrabă din motive politice
decât economice, ca şi în societatea modernă, ele fiind de multe ori determinate de dorinţa de a
spori averea Coroanei.
Cu timpul temuţii piraţi s-au metamorfozat in gangsterii începutului de secol XX.
Prohibiţia specifică acelei perioade a „hrănit” multe figuri din lumea interlopă a începutului de
secol.
 Gangsterii încasau în aceea perioadă sume uriaşe din prostituţie, jocuri de noroc şi
comercializarea băuturilor alcoolice. „Regele Chicagoului”, celebrul ALPHONSE CAPONE, a
rămas în istorie ca fondatorul unei organizaţii criminale ce rula anual 100 de milioane de dolari.
Era deci, necesară justificarea acestor venituri iar una dintre metodele folosite a fost
achiziţionarea unor afaceri legale şi amestecarea câştigurilor acestora cu cele provenind din
afacerile nelegale.
Lanţurile de magazine care ofereau servicii de spălare a hainelor au fost preferate,
întrucât se obţineau cantităţi mari de numerar, un avantaj incontestabil pentru AL CAPONE.
De aici s-a născut şi expresia „spălare de bani” folosită ulterior pentru a defini toate
operaţiunile ilegale prin care se obţineau „bani negrii”. Această origine puţin romanţată este
contestată de alţi autori, considerându-se că termenul „spălarea banilor” arată, de fapt, în ce
constă activitatea pe care o denumeşte: banii obţinuţi din surse nelegale, sau „murdari” ,sunt
trecuţi printr-o serie de tranzacţii, sau „spălaţi”, astfel încât să apară ca provenind dintr-o sursă
legală, sau „curaţi”.
În ciuda eforturilor depuse la acea vreme, nici CAPONE, nici acoliţii săi nu au putut fi
dovediţi că spălau bani. După îndelungi încercări, autorităţile americane au trebuit să se
mulţumească cu infracţiunea de evaziune fiscală, singura sub care au putut să fie arestaţi celebrii
mafioţi.
Condamnarea lui AL CAPONE, în octombrie 1931, pare să fi fost punctul de referinţă
care a dus la apariţia fenomenului spălării banilor. Polonezul MAIER SUCHOWLJANSCHI-
americanizat ca- MEYER LANSKY, considerat geniul financiar al crimei organizate din New
York (cunoscut şi sub porecla de „contabilul mafiei”) a fost foarte afectat de condamnarea lui
CAPONE şi a decis să nu aibă aceiaşi soartă.
Alianţa sa cu personaje faimoase din clanurile mafiote, conduse de evrei şi italieni, (unul
din prietenii săi apropiaţi, în afară de CAPONE, a fost şi renumitul BUGSY- cel care a înfiinţat
imperiul jocurilor de noroc din LAS VEGAS) a pus bazele crimei organizate din S.U.A. pentru 5
decenii la rând.
După puţin timp de la condamnarea lui CAPONE, MEYER a descoperit avantajele
conturilor cu parolă numerică din băncile elveţiene răspândind astfel milioane de dolari în
conturi bancare din întreaga lume pentru spălarea banilor murdari.
 El a fost printre primii „pioneri ai parteneriatului stat- privat”, înţelegând că pentru a
exista, crima organizată trebuie să lucreze în cooperare cu oficiali guvernamentali flexibili.
Considerat "sfântul patron" al afacerilor de spălare de bani, LANSKY a murit in 1983 ca
un adevărat "erou": nu a făcut nici o zi de închisoare pentru milioanele de dolari spălate în
numele Mafiei şi a învins statul american în toate procesele de evaziune fiscală ce i-au fost
intentate.
LANSKY este considerat a fi unul dintre cei mai influenţi spălători de bani din toate
timpurile, lui fiindu-i atribuită prima metodă propriu-zisă de spălare a banilor, denumită
„returnarea împrumutului”, care înseamnă că sumele de bani provenite din afaceri dubioase
puteau fi deghizate ca împrumuturi acordate de îngăduitoarele bănci străine.
Experţii în spălarea banilor nu au reuşit să descâlcească nici acum toate iţele
mecanismelor sofisticate folosite de LANSKY. Unele- precum cele din Cuba si Bahamas- nu au
fost niciodată detectate, astfel că s-a ajuns la concluzia că, cel mai probabil, o parte din bani nu s-
au întors niciodată în economia americană.
Sunt relevante în acest context afirmaţiile făcute de GIOVANNI FALCONE, celebrul
judecător italian, asasinat de Mafia la 23 mai 1992:”Mafia constituie o lume logică, mai raţională
şi mai implacabilă decât STATUL. Mafia este o articulaţie a puterii, o metaforă a puterii, dar şi o
patologie a puterii. Mafia este un sistem economic, o componentă obligatorie a sistemului
economic global. Mafia se dezvoltă datorită statului şi îşi adaptează comportamentul în funcţie
de acesta”.
Expresia „spălarea banilor” a fost însă efectiv folosită mult mai târziu, prima apariţie
fiind semnalată într-un ziar din 1973, tot din Statele Unite, în cuprinsul unui articol care relata
despre afacerea „WATERGATE”. După acest moment expresia s-a răspândit în majoritatea
limbilor, fiind folosită pe toate meridianele.
Infracţiunea de spălare a banilor a intrat în atenţia autorităţilor mai ales în anii 1980,când
a ocupat un loc de frunte in agenda politică a multor state europene.
Este cunoscut faptul că reciclarea sumelor provenite din infracţiuni are o evidentă
influenţă asupra creşterii recrudescenţei crimei organizate, iar combaterea spălării banilor este
unul dintre cele mai eficiente mijloace de luptă împotriva acestei forme de activitate
infracţională.
 Punctul de referinţă in procesul de reglementare pe plan internaţional a concepţiei de
luptă împotriva spălării banilor proveniţi din activităţi criminale îl constituie CONVENŢIA
NAŢIUNILOR UNITE, adoptată la 19.12.1988 la Viena, care a definit pentru prima dată
termenul de spălare a banilor, dar care a prevăzut ca infracţiune generatoare doar traficul de
droguri.
Principala sursă de îngrijorare a fost creşterea nivelului de profesionalism în domeniul
crimei organizate. Investigatorii au realizat faptul că infractorii utilizează mijloace şi metode din
ce în ce mai avansate pentru atingerea scopurilor lor şi au descoperit că s-au dezvoltat noi forme
de infracţionalitate prin intermediul calculatorului, evoluţii la care investigatorii nu au
întotdeauna răspunsuri gata pregătite.
Investigaţiile financiare sunt relativ recente în majoritatea statelor completând şi
funcţionând în directă interacţiune cu metodele şi tehnicile de investigare tradiţionale.
Oricum, practicienii în domeniu s-au plâns că măsurile de combatere a spălării banilor în
vigoare au o eficienţă restrânsă şi că, în general, efectele eforturilor de combatere a spălării
banilor au fost relativ dezamăgitoare până în prezent.
Mai mult, specialiştii din multe ţări au constat lipsa de resurse şi expertiză, in special la
nivel judiciar, şi că în multe cazuri, atât de-a lungul timpului cât şi în cazurile recente, a fost
dificilă identificarea legăturii faptice între tranzacţia suspectă şi infracţiunea generatoare de bani
murdari, care în cele mai multe cazuri a fost comisă în străinătate.
Spălarea banilor este deseori, în esenţă, o infracţiune care se extinde peste graniţele
naţionale ale statelor . De aceea, statele europene au conştientizat faptul că este necesară o
cooperare intensă la nivel internaţional în vederea combaterii acestui fenomen.
După 1989, tranziţia către o economie de piaţă şi deschiderea graniţelor României a dus
la o creştere spectaculoasă a circulaţiei transfrontaliere de mărfuri, persoane şi capital, rezultând
în acelaşi timp într-o creştere serioasă a diferitelor tipuri de activităţi infracţionale.
Infracţionalitatea în floare şi câştigurile de pe urma ei a făcut ca spălarea de bani o
noţiune relativ necunoscută în economia românească înainte de 1989.
Analizând evoluţia criminalităţii economico-financiare în societatea noastră, în perioada
anilor 1990 până în prezent, se poate concluziona că s-au extins şi s-au agravat actele de
corupţie, de contrabandă, de evaziune fiscală, înşelăciuni în domeniul financiar-bancar şi nu în
ultimul rând activităţile ilicite intitulate generic de “spălare a banilor”.
 Doru Bulata, membru in Oficiul de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor din
România, declara că "tendinţele sunt axate pe înşelăciune în domeniul financiar-bancar,
contrabandă" si alte activităţi ilicite, derulate prin firme-fantomă.
Cifrele oficiale arată că în 2000 sumele implicate în circuitul spălărilor de bani se ridicau
la 800 de milioane de dolari, iar in 2001 la circa 700 de milioane de euro.

Etapele procesului de spălare a banilor

Nu există o singură metodă de spălare a banilor. Metodele pot varia de la cumpărarea şi

vinderea unui obiect de lux (de ex. o maşină sau o bijuterie) până la trecerea banilor printr-o
reţea complexă, internaţională, de afaceri legale şi companii „scoică" (companii care există în
primul rând numai ca entităţi legale fără să desfăşoare activităţi de afaceri sau comerciale).
Iniţial, în cazul traficului de droguri sau altor infracţiuni cum ar fi contrabanda, furtul, şantajul
etc., fondurile rezultate iau în mod curent forma banilor lichizi care trebuie să intre printr-o
metodă oarecare în sistemul financiar.
Procesul de spălare a banilor are trei faze: plasare, stratificare şi integrare sau, altfel spus,
prespălare (convertirea banilor murdari în bani curaţi); spălarea principală (conversia banilor în
intrări contabile); uscarea sau reciclarea (folosirea banilor pentru a obţine profit).
Plasarea presupune deplasarea fizică a profiturilor în numerar, necesară pentru evitarea
controlului de către organele legii; reprezintă „scăparea", la propriu, de numerar şi îndepărtarea
fizică a veniturilor iniţiale derivate din activitatea ilegală. Este cea mai vulnerabilă etapă a
spălării banilor deoarece implică colectarea şi manevrarea unei mari cantităţi de numerar.
Stratificarea este procesul de mişcare a fondurilor între diferite conturi pentru a le
ascunde originea; separarea veniturilor ilicite de sursa lor prin crearea unor straturi complexe de
tranzacţii financiare proiectate pentru a înşela organele de control şi pentru a asigura anonimatul.
Integrarea reprezintă mişcarea fondurilor astfel spălate prin intermediul organizaţiilor
legale; furnizarea unei legalităţi aparente bogăţiei acumulate în mod criminal.
Dacă procesul de stratificare are succes, schemele de integrare vor aşeza rezultatele
spălării la loc în economie în aşa fel încât ele vor reintra în sistemul financiar apărând ca fonduri
normale şi „curate" de afaceri.
 În cadrul procesului de spălare a banilor s-au identificat anumite puncte vulnerabile,
puncte dificil de evitat de către cel care spală banii şi în consecinţă uşor de recunoscut, respectiv:
intrarea numerarului în sistemul financiar;
trecerea numerarului peste frontiere;
transferurile în cadrul şi dinspre sistemul financiar.
Intrarea numerarului în sistemul financiar se realizează prin:
fragmentarea operaţiunilor în numerar în scopul evitării raportării tranzacţiei prin
divizarea operaţiunilor sub nivelul minim de raportare;
folosirea inadecvată a listelor de excepţii prin care unele categorii de operaţii cu numerar
sunt exceptate de la raportare (presupune uneori complicitatea unităţilor financiare respective);
executarea de false documente de raportare pentru a legitima numerarul general;
depunerile de profituri ilegale în bănci corespondente pot fi prezentate ca transferuri de la
bancă la bancă;
Folosirea instituţiilor financiare netradiţionale în procesul de plasare a fondurilor. Aceste
instituţii pot fi: casele de schimb valutar, societăţile de valori mobiliare, bursele de mărfuri,
cazinourile, serviciile de încasare a cecurilor, serviciile de transmitere de fonduri. Metodele
folosite de reciclatori în acest caz sunt aproximativ aceleaşi cu cele folosite în instituţiile
financiare tradiţionale.
Casele de schimb valutar: în alte ţări, ele oferă şi alte servicii financiare (vânzare de
mandate de plată şi cecuri de casă, transferuri electronice de fonduri, schimb de devize pentru
cecuri etc.), care pot oferi un paravan pentru tranzacţii ilicite; în România, casele de schimb au
un singur obiect de activitate, schimbul valutar. Metoda prin care se plasează fonduri ilicite în
acest caz este efectuarea schimbului valutar fără întocmire de documente ori violarea memoriei
computerului pentru a nu se mai putea reconstitui şirul de tranzacţii încheiate; ambele părţi au
câştiguri ilicite: reciclatorul scapă de o sumă mare de lei şi primeşte o cantitate mai mică de
bancnote străine, iar casa de schimb comite evaziune fiscală prin nedeclararea veniturilor din
operaţiunile efectuate.
Agenţiile de transmitere a fondurilor sunt utilizate pentru transferarea fondurilor pe plan
intern sau internaţional, prin mijloace electronice, cecuri, curiei, fax sau reţele de computere.
Faptul că valoarea banilor poate fi deplasată dintr-un loc în altul, deseori fără deplasarea fizică a
monedelor constituie principala caracteristică a acestui sistem.
 Cazinourile: amalgamarea fondurilor ilegale cu cele legale sunt favorizate de faptul că
jocurile de noroc sunt activităţi desfăşurate cu numerar, oferind participanţilor anonimat.
Comercianţii de bunuri de folosinţă îndelungată de mare valoare (automobile, iahturi,
bunuri de lux, bunuri imobiliare) sunt folosiţi de reciclatori pentru a schimba numerarul în bunuri
care, eventual, sunt revândute pentru a obţine numerar cu origine licită.
Agenţii de bursă pot fi manipulaţi de reciclatori prin oferirea de avantaje în schimbul
utilizării numerarului pentru achiziţionarea de acţiuni sau mărfuri, prin evitarea raportărilor
tranzacţiilor cu numerar.
Companii de faţadă, care de fapt nu au încasări din activităţi reale, ci numai din
depunerile reciclatorilor.
Exportul ilegal de valută; transportul fizic se realizează cu diferite mijloace de transport,
fără a se respecta legislaţia cu privire la raportarea sumelor ce ies din ţară şi au ca destinaţie ţări
în care nu se pune problema justificării sumelor în numerar; după depunerea în bănci, aceste
sume fac cale întoarsă, utilizându-se transferul electronic.
Moduri de stratificare:
După ce numerarul a fost depus în instituţii financiare fără a fi detectat, contra acestui
numerar reciclatorii procură instrumente financiare (cecuri de călătorie, scrisori de credit,
mandate de plată etc.), pe care le reconvertesc apoi în numerar;
Transferurile electronice. O dată de numerarul a fost depus în conturi bancare, acesta
poate fi transferat în orice colţ al lumii în timp record.
Multe entităţi se servesc în ultimul timp de Internet pentru a propune servicii de spălare
de bani, dând uneori aparenţa de servicii financiare extrateritoriale sau de posibilităţi de
plasament legale. Dat fiind caracterul din ce în ce mai mobil de acces la Internet, un client are
posibilitatea de a accesa virtual contul său din orice loc din lume.
În această situaţie reciclatorii pot controla orice cont, chiar dacă acestea au fost deschise
pe numele unor interpuşi; soldurile persoanelor interpuse se transferă ulterior în contul
administratorului titular, iar acesta poate dispune de banii transferaţi.
Integrarea. Prin intermediul ei profiturile reciclate sunt plasate în economia reală legitimă
iar rezultatele obţinute din activităţi ilegale sunt legale. Profiturile au o acoperire legală iar
reciclatorul le poate folosi achiziţionând bunuri la vedere.
Metodele de integrare sunt:
 Achiziţionarea de bunuri imobiliare sau a unor afaceri în pierderi, după care, utilizând
fondurile ilicite, aceste bunuri sau afaceri sunt revândute la valoarea lor reală;
Posibilitatea creditării de către asociaţi a propriei societăţi comerciale, care merge mereu
în pierdere. Se scot din firmă sume, încărcând costurile, în final realizându-se pierderi; cu sumele
care s-au scos din firmă dar neimpozitate, asociaţii creditează firma proprie, încasând chiar şi
dobânzi pentru sumele cu care au împrumutat societatea;
Bunurile achiziţionate cu fonduri ilicite sunt vândute unor societăţi de tip captiv (care
aparţin de fapt proprietarului bunurilor), după care sunt revândute realizând un profit substanţial
tot proprietarului iniţial;
Împrumuturi fictive acordate de o companie de faţadă; o astfel de companie înregistrată
într-un paradis fiscal este controlată de o companie din ţară, iar fondurile companiei de faţadă
sunt de fapt, fonduri reciclate ale companiei din ţară;
Folosirea de facturi false pentru import sau export (se utilizează facturi de import
supraevaluate, pentru a justifica transferul unor asemenea fonduri, iar în cazul reciclării
fondurilor străine în ţară, facturile de export sunt supraevaluate pentru a justifica încasările).

1.3. Internaţionalizarea. Situaţia României.

Sfârşitul de mileniu ne înfăţişează amploarea deosebită a activităţilor economice ce se

desfăşoară în statele puternic dezvoltate din Europa, America şi Asia. Relaţiile economice inter-
naţionale cunosc un dinamism fără precedent, fiind integrate noi state şi sisteme economice.
Este în afara oricărei îndoieli faptul că în acest nesfârşit teritoriu al economiei se iniţiază,
dezvoltă şi finalizează un număr impresionant de afaceri ilegale, care alcătuiesc ceea ce, foarte
adesea, este cunoscut ca fenomenul de criminalitate a afacerilor.Frauda lezează economia în
ansamblul ei, cauzează imense pierderi financiare, slăbeşte stabilitatea socială, ameninţă
structurile democratice, determină pierderea încrederii în sistemul economic, corupe şi
compromite instituţiile economice şi sociale.Preocupată de problema criminalităţii afacerilor,
Comunitatea Internaţională a analizat cauzalitatea şi efectele acesteia, recomandând statelor
membre să adopte măsuri concrete pentru limitarea ei.Diversitatea legislaţiilor, cuplată cu
particularităţile economico-sociale derivând din stadiile de dezvoltare ale ţărilor europene şi
celorlalte state, au făcut practic imposibilă redactarea unei definiţii precise a criminalităţii
afacerilor.
Cele două dimensiuni ale criminalităţii afacerilor:
dimensiunea naţională, respectiv suma infracţiunilor incriminate în legile penale sau
speciale ale fiecărei ţări, care se produc în interiorul sistemului economic şi financiar şi nu
comportă sau nu includ elementul de extraneitate;
dimensiunea internaţională, respectiv suma infracţiunilor care se comit şi se finalizează
cu participarea elementului de extraneitate (persoane, firme, corporaţii, bănci etc.)
Cele două dimensiuni nu au avut şi nici nu vor avea un caracter static. Astăzi este
evidentă internaţionalizarea afacerilor de tip criminal, în cele mai răsunătoare cazuri de
contrabandă, evaziune fiscală, trafic de droguri, operaţiuni de import-export ilegale, s-a realizat
şi perfecţionat continuu parteneriatul pentru crimă. Contrabanda cu alcool sau ţigări, traficul de
droguri şi armament nu pot fi concepute fără participarea afaceriştilor aflaţi pe mai toate
meridianele şi paralelele globului.
Într-un asemenea context este relevantă lista de infracţiuni circumscrise fenomenului de
criminalitate a afacerilor, redactată de Comitetul European pentru Problemele Criminale:
infracţiuni în legătură cu formarea cartelurilor;
practici frauduloase şi abuzuri comise de întreprinderi multinaţionale;
obţinerea frauduloasă sau deturnarea fondurilor financiare alocate de stat sau de
organizaţii internaţionale;
infracţiuni în domeniul informaticii (criminalitatea informatică);
crearea de societăţi fictive;
falsificarea bilanţului întreprinderii şi încălcarea obligaţiei de a ţine contabilitatea;
fraude care se răsfrâng asupra situaţiei comerciale şi a capitalului social;
fraude în detrimentul creditorilor (bancrută, violarea drepturilor de proprietate
intelectuală şi industrială);
infracţiuni împotriva consumatorilor (falsificarea mărfurilor, publicitate mincinoasă);
concurenţă neloială;
infracţiuni fiscale;
corupţie;
infracţiuni bursiere şi bancare;
 infracţiuni în materie de schimb valutar;
infracţiuni împotriva mediului ambiant.
Odată declanşată ofensiva reală contra unor componente sau segmente ale criminalităţii
afacerilor (evaziunea fiscală, contrabanda, corupţia, traficul de droguri etc.) se scot la lumina
zilei aspecte deosebite, unele cutremurătoare prin dimensiunea lor.
A fost suficient, de exemplu, să se descopere, mai mult sau mai puţin întâmplător,
importante fraude privind utilizarea subvenţiilor acordate, în cadrul Pieţei Comune,
producătorilor şi exportatorilor de produse agricole şi alimentare, pentru a se declanşa o analiză
serioasă care a evidenţiat fraude imense comise în acest domeniu, în Italia, abia în anii 1985-
1996, după investigaţii şi anchete complexe s-au conturat adevăratele dimensiuni şi adevărata
faţă a organizaţiilor mafiote, despre care autorităţile nu au vorbit timp de 30-40 de ani. În
Germania şi celelalte state ale Europei Occidentale abia acum se vorbeşte despre rolul crimei
organizate în migraţia clandestină a cetăţenilor turci, arabi, români, sârbi etc., după ce mai bine
de 20 de ani, în numele dreptului cetăţenilor la libera circulaţie, autorităţile au stimulat acest
fenomen.Prin urmare, se poate afirma că aceste edificii criminale se construiesc şi se dezvoltă în
imensa lor majoritate din interesul şi cu sprijinul autorităţilor statale. Geneza lor trebuie căutată
în perimetrul intereselor de putere.
Această stare de fapt face ca autorităţile să nu dezvăluie adevăratele dimensiuni ale
criminalităţii decât în momente de răscruce. Fiecare nouă guvernare este preocupată să spună şi
să demonstreze cât de coruptă a fost guvernarea anterioară, refuzând să accepte că aspectele
criminalităţii afacerilor şi cele ale crimei organizate se vor prelungi şi intensifica, uneori la cote
mult mai ridicate.
Politizarea activităţilor de luptă contra criminalităţii este cauza fundamentală a reacţiei
slabe faţă de pericolul acesteia, elementul care determină puternica consolidare a ei în societatea
de azi. într-un asemenea climat, pe un teren prielnic, structurile care acţionează în domeniul
criminalităţii afacerilor şi-au construit, dezvoltat şi perfecţionat un management performant,
caracterizat de: eficienţă maximă, specializare riguroasă, logistică ultramodernă, mult superioară
celei aflate la dispoziţia organelor legii. Sunt relevante în acest context afirmaţiile făcute de
Giovanni Falcone, celebrul judecător italian, asasinat de Mafia la 23 mai 1992: „Mafia constituie
o lume logică, mai raţională şi mai implacabilă decât STATUL. Mafia este o articulaţie a puterii,
o metaforă a puterii, dar şi o patologie a puterii. Mafia este un sistem economic, o componentă
obligatorie a sistemului economic global. Mafia se dezvoltă datorită statului şi îşi adaptează
comportamentul în funcţie de acesta."
Produsul financiar rezultat din afacerile ilegale derulate de grupările crimei organizate are
dimensiuni impresionante. Banii murdari care circulă, practic la vedere, constituie oxigenul care
dă forţă infractorilor aflaţi foarte aproape sau chiar în intimitatea structurilor de putere ce le
garantează şi acoperă activităţile infracţionale.
Analiştii fenomenului criminalităţii afacerilor avertizează asupra faptului că importante
fonduri rezultate din afacerile ilegale sunt injectate în organisme şi structuri politice şi
administrative, pentru ca acestea să se menţină la putere şi să poată garanta grupărilor criminale
succesul în multitudinea afacerilor murdare pe care le iniţiază.
Scopul, ţinta primordială a acestor grupări este aceea de a face inoperante, ineficiente şi
de a paraliza structurile abilitate să lupte împotriva lor.
Şi în România s-a produs de multă vreme fuziunea elitelor: elita lumii interlope şi elita
vieţii publice. Acestea acţionează împotriva ordinii şi a legii, în perimetrul degradant al
imoralităţii, afacerilor veroase, luxului şi desfrâului.
Exponenţii acestor elite au în proprietate restaurante, cazinouri, întreprinderi profitabile,
case de modă, hoteluri, autoturisme de lux, imobile ce rivalizează cu proprietăţile princiare,
trusturi de presă şi posturi de televiziune, locuinţe de vacanţă şi, nu în ultimul rând, substanţiale
conturi în străinătate.
Este, aşadar, limpede pentru omul de rând care asistă neputincios la acest spectacol că în
teritoriul ocupat de crima organizată, acţionează profesioniştii din lumea comerţului, investiţiilor,
finanţelor şi băncilor într-o perfectă articulare cu exponenţi ai puterii.
Afacerile ilegale de mare amploare - contrabanda, evaziunea fiscală, traficul de droguri,
spălarea banilor, practici frauduloase în privatizarea unor societăţi comerciale etc. - nu se pot
iniţia, derula şi finaliza fără existenţa unui parteneriat între grupările autohtone şi cele
corespondente ale acestora care acţionează pe teritoriul altor state.
În România, începând cu anul 1990, s-au desăvârşit afaceri ilegale de proporţii uriaşe:
distrugerea flotei comerciale şi a celei de pescuit oceanic, fraude cifrate la sute de milioane de
dolari săvârşite la Banca „Dacia Felix", Credit Bank, Bankcoop, Bancorex, privatizarea
frauduloasă a unor societăţi comerciale, contrabanda cu ţigări derulată prin portul Constanţa,
Aeroportul Otopeni şi punctele de trecere a frontierei de la Giurgiu, Borş, Albita etc., traficul de
droguri şi substanţe radioactive, contrabanda cu produse petroliere, alcool şi cafea, prostituţie,
trafic ilegal cu opere de artă etc.
Principalele faze pe care le-au parcurs grupările de infractori care au acţionat şi
acţionează în prezent în România:
A. FAZA ERMETICĂ este caracteristică grupărilor care s-au constituit pe criterii etnice
şi profesionale, începând cu anul 1990, cele mai reprezentative grupuri care au acţionat în
această fază sunt cunoscute, într-o terminologie promovată de mediile de informare drept:
Mafia Ţigănească, reprezentată de grupuri de persoane provenite din 3-4 familii de ţigani,
conduse de un lider autoritar, profilate pe săvârşirea în serie de furturi din avutul public şi privat,
tâlhării, escrocherii, trafic ilegal cu valută şi metale preţioase, furturi din autoturisme, prostituţie
şi proxenetism, cerşetorie, vânzarea de copii pentru înfiere ilegală a acestora de către cetăţeni
străini, afaceri imobiliare, cămătăria, traficul de droguri, furtul şi comercializarea operelor de
artă, şantaj, ameninţări, perceperea taxelor de protecţie, recuperarea prin violenţă a unor debite,
valorificarea în ţară de bunuri şi valori furate din alte ţări (Germania, Franţa, Austria, Polonia).
Adevărate clanuri mafiote, aceste grupuri şi-au delimitat sferele de dominaţie şi afaceri,
recurgând foarte adesea la acte de mare violenţă şi intimidare chiar la adresa organelor de ordine.
Produsul financiar obţinut din comiterea infracţiunilor este investit de liderii acestor
grupuri în achiziţionarea sau construcţia de imobile de lux, autoturisme, bijuterii, valută, opere
de artă, terenuri, spaţii comerciale etc.
Mafia Arabă s-a afirmat foarte rapid în teritoriul afacerilor ilegale, dezvoltând activităţi
infracţionale desfăşurate anterior anului 1990 (comerţ clandestin, trafic de droguri, plasarea de
valută falsă). În România s-a constituit o veritabilă comunitate de cetăţeni arabi (sirieni, irakieni,
egipteni, iranieni etc.) care controlează traficul de droguri, contrabanda cu ţigări şi alcool,
traficul cu autoturisme de lux furate, prostituţia şi plasarea de valută falsă. Un număr apreciabil
dintre aceştia sunt căsătoriţi cu românce, au urmat cursurile unor instituţii de învăţământ
superior, cunosc obiceiurile şi realitatea din România. Mafia arabă reprezintă o forţă reală în plan
economic, are o puternică legătură cu structurile de putere, este infiltrată în organismele cu
atribuţii de control financiar şi vamal. Averea pe care mafia arabă o deţine în România este
considerabilă (imobile, întreprinderi, restaurante, spaţii comerciale, mijloace de transport, cluburi
de noapte, hoteluri, terenuri şi ferme agricole).
 Mafia Turcă este reprezentată de grupuri extrem de riguros organizate, prezente pe
teritoriul României imediat după luna decembrie 1989. Acestea au iniţiat şi pus în aplicare mari
operaţiuni de contrabandă cu produse alimentare şi industriale (ţigări, cafea, citrice, cosmetice,
confecţii, legume, fructe), trafic de metale preţioase şi droguri. Alte grupuri s-au specializat în
recrutare de femei din România cărora le-au promis angajarea ca lucrătoare în baruri, cazinouri,
restaurante etc., dar care, în realitate, au fost obligate să se prostitueze la Istambul, Ankara sau în
Antalia, fiind apoi exportate pe piaţa prostituţiei din Cipru şi Grecia. Mafia turcă are forţă
financiară în România, fiind specializată în spălarea banilor rezultaţi din traficul cu droguri şi
contrabandă.
Mafia Chineză reprezintă o specie aparte în peisajul criminalităţii afacerilor din România
pentru faptul că grupurile care acţionează au un cod de conduită puternic marcat de tradiţiile şi
obiceiurile specifice rasei galbene. Practic impenetrabilă, cu norme de comportament greu de
înţeles de către români, mafia chineză a demarat afaceri discrete, dar de mare amplitudine,
constând în contrabanda cu mărfuri specifice ţării lor. Se poate vorbi cu certitudine de existenţa
unei comunităţi chineze în România, care a ieşit la suprafaţă prin numeroase dispute violente
între grupuri. Pentru neplata taxei de protecţie şi neîncasarea unor obligaţii financiare au fost
lichidaţi, în manieră tipic chinezească, lideri ai unor grupuri ce desfăşoară activităţi ilegale în
Bucureşti.
Mafia Ucraineană şi Moldovenească a acţionat pe teritoriul României specializându-se în
acţiunile de tip „Racket", traficul de prostituate, contrabanda cu armament, explozivi şi substanţe
radioactive, furtul şi comercializarea autoturismelor de lux, traficul de droguri, contrabanda cu
alcool şi ţigări. Liderii acestor grupuri, proveniţi din rândul foştilor luptători în războiul din
Afganistan şi foştilor militari din trupele de securitate, au investit masiv în România cumpărând
imobile, terenuri şi spaţii comerciale.
B. FAZA DE DESCHIDERE A GRUPURILOR se caracterizează prin absorbţia în
interiorul acestora a elementelor autohtone, provenind din rândul specialiştilor din domeniul
financiar, administrativ, comercial şi juridic (experţi, contabili, avocaţi, funcţionari bancari, etc.).
În marea lor majoritate grupurile mafiote au angajat, ca salariaţi permanenţi, foşti poliţişti,
magistraţi, inspectori financiari şi alte categorii de persoane pe care le-au folosit pentru a le
facilita accesul la credite bancare, obţinerea licenţelor de import-export, avizarea construcţiilor şi
extinderea acestora, coruperea unor funcţionari din sistemul organelor vamale, de poliţie şi
Gărzii Financiare, înfiinţarea de societăţi comerciale fictive.
Această fază coincide cu puternica consolidare financiară a grupurilor mafiote care au
obţinut profituri uriaşe din contrabandă, evaziune fiscală şi traficul de droguri.

C. FAZA DE INTERNAŢIONALIZARE a afacerilor ilegale derulate de grupurile

mafiote este cea în care s-a realizat parteneriatul (cooperarea) acestora cu grupurile similare din
alte ţări.
Beneficiind de o forţă financiară remarcabilă, grupurile crimei organizate au realizat o
dotare materială şi logistică de ultimă oră, superperformantă care le permite contacte rapide şi
eficiente cu parteneri de afaceri din toate zonele lumii.
În această fază se desăvârşeşte fuziunea dintre criminalitatea afacerilor şi criminalitatea
de înaltă violenţă, caracterizată prin comiterea unor acte de terorism, omoruri la comandă, răpiri
de persoane, incendieri de imobile şi autoturisme.
Marile afaceri din domeniul traficului de droguri, contrabanda cu alcool şi ţigări, traficul
de carne vie, plasarea bancnotelor false, traficul de armament, furtul şi comercializarea
autoturismelor de lux, comerţul clandestin cu opere de artă se derulează astăzi de grupurile
mafiote din România în parteneriat cu grupurile similare din Rusia, Germania, Turcia, Cipru,
Grecia, Ucraina, Italia, Ungaria, Bulgaria etc.
Au fost intens mediatizate actele de contrabandă cu ţigări derulate pe teritoriul României
de grupările mafiei arabe cu complicitatea unor funcţionari superiori, precum şi profiturile uriaşe
rezultate din comercializarea băuturilor alcoolice de către societăţi comerciale patronate de foşti
demnitari şi specialişti din domeniul finanţelor.
O componentă aparte a criminalităţii afacerilor o constituie MAFIA GULERELOR
ALBE, respectiv grupurile compuse din specialişti în afaceri bancare şi comerciale.
Cea mai mare parte a acestora provin din rândul experţilor în operaţiuni de import-export,
a directorilor de mari unităţi economice, foşti angajaţi la reprezentanţele comerciale ale
României în străinătate, foşti diplomaţi şi demnitari în regimul comunist.
Aceste grupuri, cu puternică priză şi influenţă în structurile de decizie, s-au profilat pe
afaceri ilegale în domeniul privatizării, obţinerea ilegală de credite în valută, sustragerea de la
plata taxelor aferente importurilor de cereale şi altor bunuri de larg consum, obţinerea ilegală a
unor licenţe de export pentru bunuri contingentate.
Prin forţa financiară dobândită într-un timp relativ scurt (3-4 ani) aceste grupuri au
determinat autorităţile să subevalueze patrimoniul unor importante obiective economice,
industriale, turistice, agricole etc. pe care le-au achiziţionat la preţuri scăzute, devenind
proprietari ai unor averi fabuloase.
Elita albă se află astăzi în imediata apropiere a structurilor de putere din România
(parlament, guvern, administraţie, justiţie şi mass-media), fiind mai abilă şi mai rafinată decât
orice forţă legală a statului.
Elita albă din România are capacitatea de a influenţa, fie şi vremelnic, decizia în
domeniul politic, legislativ, economic şi al justiţiei.

1.4. Cum se pot recunoaşte tranzacţiile suspecte

Exemple de tranzacţii suspecte din domeniul bancar. Spălarea banilor folosind tran-
zacţiile în numerar (cash):
Depozite neobişnuit de mari în numerar făcute de o persoană fizică sau o companie ale
cărei activităţi curente de afaceri ar fi în mod normal generate prin cecuri sau alte instrumente de
finanţare;
Creşteri substanţiale de depozite în numerar ale unei persoane fizice sau ale unei societăţi
fără o cauză aparentă, în special dacă asemenea depozite sunt după aceea transferate într-o
perioadă scurtă de timp din cont şi/sau către o destinaţie care nu poate fi asociată în mod normal
cu clientul;
Clienţi care depun numerar prin numeroase formulare de depozit în aşa fel încât suma
fiecărui depozit este "nesemnificativă", dar totalul tuturor depunerilor este important;
Conturi ale companiilor ale căror tranzacţii - atât depuneri, cât şi retrageri - sunt efectuate
mai degrabă în numerar decât prin forme de debit şi credit asociate în mod normal cu operaţiuni
comerciale (de exemplu, cecuri, acreditive, cambii etc.);
Clienţi care, în mod constant, varsă sau depun numerar pentru a acoperi trate bancare,
transferuri de bani sau alte instrumente de plată negociabile şi uşor vandabile;
 Clienţi care cer să schimbe o mare cantitate de bancnote cu valoare nominală mică pentru
cele cu valoare nominală mai mare;
Frecvente schimburi de numerar în alte valute;
Sucursale care efectuează mult mai multe tranzacţii în numerar decât în mod obişnuit
(statisticile băncii centrale detectează aberaţii în tranzacţiile cu numerar);
Clienţi ale căror depuneri conţin bancnote false sau instrumente contrafăcute;
Clienţi care transferă mari sume de bani în sau din străinătate cu instrucţiuni de plată în
numerar;
Depuneri mari în numerar folosind dispozitive de depunere a banilor, evitând în felul
acesta contactul direct cu banca.
Spălarea banilor folosind conturile băncilor

Clienţi care vor să menţină un număr de conturi personale sau conturi administrate de
bancă, care nu par să fie compatibile cu genul activităţii lor, inclusiv tranzacţii care implică
persoane nominalizate;
Clienţi care au numeroase conturi şi le alimentează cu numerar, în situaţia în care totalul
depunerilor constituie o mare sumă de bani;
Orice persoană fizică sau companie al cărei cont nu indică desfăşurarea unor activităţi
normale în operaţiile bancare personale sau de afaceri, ci este utilizat pentru încasări sau plăţi de
sume mari de bani care nu au nici un scop sau legătură evidentă cu deţinătorul contului şi/sau
afacerile sale (de exemplu, o creştere substanţială a rulajului unui cent);
Evitarea furnizării de informaţii normale când se deschide un cont, furnizarea de infor-
maţii minime sau fictive sau, când se cere deschiderea unui cont, furnizarea unor informaţii care
sunt greu de verificat de către instituţia financiară sau necesită prea mulţi bani pentru a fi
verificate;
Clienţi care par să aibă conturi în câteva instituţii financiare din aceeaşi localitate, în
special când banca este conştientă de existenţa unui proces de consolidare regulată a acestor
conturi, anterior unei cereri pentru transmiterea progresivă de fonduri;
Concordanţa dintre ieşirile şi intrările de numerar în aceeaşi zi sau în ziua anterioară;
Alimentarea contului prin cecuri emise de terţi în sume mari andosate în favoarea
clientului;
 Retrageri mari de numerar dintr-un cont inactiv în prealabil sau dintr-un cont care tocmai
a primit neaşteptat o importantă sumă din străinătate;
Clienţi care, împreună şi simultan, folosesc ghişee diferite pentru a efectua mari tranzacţii
în numerar sau tranzacţii în valută;
Folosirea pe scară mai mare a dispozitivelor de păstrare a banilor,
Amplificarea operaţiunilor efectuate de persoanele fizice. Folosirea pachetelor sigilate
depozitate şi retrase;
Reprezentanţii companiei evită contacte cu sucursala;
Creşteri substanţiale de depuneri în numerar sau de instrumente negociabile (cecuri,
poliţe etc.) ale unei firme sau o companie specializată, folosind conturile clienţilor sau conturile
interne sau conturile de împuternicire, în special dacă depozitele sunt transferate rapid între
conturi de împuternicire şi ale clienţilor;
Clienţi care refuză să furnizeze informaţii care, în condiţii normale, i-ar califica pentru
obţinerea de credite sau de alte servicii bancare ce ar putea fi considerate importante;
Folosirea insuficientă a facilităţilor bancare normale, de exemplu, evitarea acordării de
dobânzi mari pentru solduri mari;
Un mare număr de persoane fizice care efectuează plăţi în cadrul aceluiaşi cont, fără o
explicaţie adecvată.
Spălarea banilor folosind tranzacţii de investiţii:
Cumpărarea de hârtii de valoare pentru a fi păstrate în custodie la instituţia financiară,
când acest fapt nu pare potrivit cu standingul clientului;
Tranzacţii de depozit/împrumut "back to back", cu subsidiare sau afiliate ale instituţiilor
financiare din străinătate, cunoscute ca făcând parte din aria traficului de droguri;
Cereri ale clienţilor pentru servicii manageriale de investiţii (fie în valută, fie in hârtii de
valoare) unde sursa fondurilor este neclară sau nu este potrivită cu standingul clientului;
Plata în sume neobişnuit de mari în cash a hârtiilor de valoare;
Cumpărarea sau vânzarea unei hârtii de valoare care nu are un scop perceptibil sau in
circumstanţe care par a fi neobişnuite.
Spălarea banilor prin activităţi internaţionale offshore;
Client recomandat de o sucursală din străinătate, filială sau altă bancă deschisă în ţări
unde producţia de droguri sau traficul de droguri pot fi predominante;
 Folosirea de acreditive şi alte metode de finanţare a comerţului pentru a face să circule
bani între ţări unde asemenea comerţ nu este compatibil cu afacerile obişnuite ale clientului;
Clienţi care fac plăţi regulate şi importante, inclusiv tranzacţii transmise telegrafic, care
nu pot fi identificate clar ca tranzacţii bona fidae sau primesc plăţi frecvente şi importante din
ţări care sunt în mod obişnuit asociate cu producerea, prelucrarea sau desfacerea drogurilor;
organizaţii teroriste interzise (ţări paradis fiscal);
Constituirea de solduri mari, nepotrivite cu rulajul cunoscut al afacerii clientului, şi
transferuri ulterioare către conturi ţinute in străinătate;
Transferuri electronice de fonduri, fără explicaţii, efectuate de clienţi sub formă de intrări
şi ieşiri sau fără a fi trecute printr-un cont;
Cereri frecvente de cecuri de călătorie, trate în valută şi alte instrumente negociabile care
urmează a fi emise;
Frecvente plăţi de cecuri de călătorie sau trate în valută, în mod special dacă provin din
străinătate.
Spălarea banilor implicând agenţi şi funcţionari ai instituţiilor financiare:
Schimbări în caracteristicile funcţionarului, de exemplu, stil de viaţă risipitor sau evitarea
plecării în vacanţă;
Schimbări în performanţele agentului sau funcţionarului, de exemplu, vânzătorul care
vinde contra numerar are rezultate remarcabile sau neaşteptat de mari;
Orice afacere cu un agent unde identitatea beneficiarului final sau a contrapartidei este
necunoscută, contrara procedurii normale pentru felul respectiv de afacere,
Spălarea banilor prin împrumuturi asigurate sau neasigurate:
Clienţi care rambursează" credite slab performante în mod neaşteptat;
Cererea de a împrumuta bani, având ca garanţie active ţinute de o instituţie financiară sau
o terţă persoană1, unde originea activelor este necunoscută sau activele sunt incompatibile cu
bonitatea clientului;
Cererea unui client către o instituţie financiară pentru a procura sau aranja o finanţare,
unde sursa contribuţiei financiare a clientului la afacere este neclară, în mod special unde este
implicată o proprietate.
Tranzacţii suspecte specifice altor domenii decât cel bancar
 1. Domeniul pieţei de capital
Utilizarea numerarului pentru achiziţionarea de valori mobiliare sau pentru plata celor
vândute, în locul decontărilor fără numerar (virament), mai ales când se vehiculează sume
importante. Aceasta, deoarece actorii pieţei de capital nu sunt simpli cetăţeni, care îşi efectuează
plăţile în numerar, ci investitori care deţin importante capitaluri;
Valorificarea acţiunilor la o valoare în neconcordanţă cu valoarea de piaţă ori cu valoarea
nominală. Au existat cazuri când tranzacţionarea unor acţiuni s-a făcut la un preţ de peste 1000
de ori faţă de preţul nominal sau chiar de pe piaţă;
Achiziţionarea unor valori mobiliare de către entităţi situate în paradisuri fiscale, urmată
imediat de vânzarea pachetului achiziţionat unei alte firme offshore, de multe ori revânzarea
făcându-se în pierdere;
Vânzarea acţiunilor unei persoane la preţ foarte ridicat (de câteva zeci de ori) în raport cu
preţul pieţei, unei persoane juridice la care asociat unic sau majoritar este chiar persoana fizică
vânzătoare. Scopul îl reprezintă diminuarea impozitului pe profit şi pe dividende în cazul
persoanei juridice;
Folosirea aceluiaşi pachet de acţiuni, prin vânzare repetată, în vederea justificării sumelor
compensatorii acordate de la buget persoanelor disponibilizate colectiv. În felul acesta s-au
încasat de la buget zeci de miliarde de lei, în timp ce infuzia de capital pe piaţă a fost numai de
zeci de milioane de lei.
2. Domeniul pieţei imobiliare:
Utilizarea numerarului în tranzacţiile imobiliare în locul instrumentelor de decontare
bancară (conturi bancare);
Achiziţionarea unor terenuri sau clădiri la preţuri mici, urmată de vânzarea lor imediată,
dar la preţuri cu mult mai mari. Diferenţa este utilizată pentru spălarea unor bani murdari;
Achiziţionarea unor imobile care se află într-o situaţie precară şi punerea lor la punct,
folosind sume ilicite, urmată de revânzarea la un preţ superior. Diferenţa se justifică ca fiind
preţul manoperei proprii şi al unor materiale refolosibile ori achiziţionate în timp (la preţuri
mici);
Elementele de suspiciune specifice pieţei imobiliare pot fi avute în vedere şi în cazul
tranzacţiilor cu bunuri mobile de valoare mare, precum: autoturisme, iahturi, tablouri, colecţii
artistice şi numismatice, antichităţi etc.
 3. Domeniul jocurilor de noroc (cazinouri):
Utilizarea unei mari sume în numerar pentru achiziţionarea de jetoane pentru joc, după
care se returnează jetoanele şi se solicită plata acestora utilizând altă modalitate decât numerarul,
precum: cecuri de casă, cecuri de călătorie, mandate de plată, ordine de plată, transferuri
electronice etc.;
Depozitarea numerarului la casa cazinoului, după care se solicită restituirea sumei prin
alte instrumente de plată;
Solicitarea unor chitanţe pentru a justifica sumele câştigate;
Achiziţionarea unor bilete nenominale ieşite câştigătoare la diferite sisteme de joc de
noroc sau case de pariuri.
4. Domeniul asigurărilor:
Achiziţionarea de poliţe de asigurare de viaţă de mare valoare, utilizând numerarul, şi nu
plăţile prin virament;
Folosirea unor poliţe de asigurare de mare valoare ca garanţie sau colateral pentru
obţinerea unui împrumut;
Achiziţionarea unei poliţe de asigurare de mare valoare cu ajutorul numerarului, urmată
de răscumpărarea acesteia, solicitându-se alte instrumente de plata;
Plata unor sume cu titlu de asigurări către societăţi de asigurări captive (care aparţin
asiguratului) situate în ţări considerate paradisuri fiscale;
Provocarea unor accidente asupra unor bunuri asigurate la o valoare ridicată, urmată de
încasarea contravalorii despăgubirilor aferente.
5. Domeniul financiar:
Creditarea firmei proprii de către asociaţi sau acţionari cu sume importante în numerar,
care se introduc fie în contul bancar, fie în casa societăţii comerciale. Acest procedeu este
repetat, în condiţiile în care firma funcţionează constant în pierdere. Urmează apoi restituirea
creditului, uneori însoţit de dobânzi;
Solicitarea restituirii unor impozite şi taxe de la buget (accize şi TVA cel mai adesea)
pentru operaţiuni de export care nu s-au efectuat ori exportul a fost supraevaluat în mod fictiv.
La fel se solicită rambursarea de la buget a taxei pe valoarea adăugată în cazul în care produsele
achiziţionate se vând în mod constant în pierdere;
 Solicitarea de scutiri sau reeşalonări la bugetul de stat, în condiţii în care se solicită
certificate fiscale pentru a putea participa la licitaţii organizate în vederea cumpărării de active
sau acţiuni, în cadrul procesului de privatizare;
Deşi o societate comercială achiziţionează în mod constant documente cu regim special,
ea nu depune bilanţuri şi declaraţii privind obligaţiile fiscale (lunare sau trimestriale);
Depunerea unor declaraţii fiscale nereale sau false, în discordanţă cu activitatea
anterioară a agentului economic sau care rezultă din alte informaţii, ca de exemplu, cele de
natură vamală.
6. Domeniul vamal:
Utilizarea unor facturi de export subevaluate pentru a repatria o parte din preţ, diferenţa
depunându-se în conturi offshore, sau supraevaluate pentru a se putea introduce în ţară bani iliciţi
din străinătate;
Utilizarea unor facturi de import subevaluate pentru a se plăti taxe vamale cât mai mici
sau supraevaluate pentru a se transfera în străinătate sumele ilicite produse în România.
7. Domeniul valutar:
Folosirea cu precădere a plăţilor în avans, în mod repetat, fără ca acestea să mai fie
justificate prin import sau prin restituire;
Plăţile în avans sunt preferate acreditivului, modalitate mai sigură şi mai eficientă pentru
garantarea realizării importurilor;
Plata unor facturi reprezentând contravaloarea unor servicii de valoare mare şi fără
prezentarea certificatului fiscal eliberat de autoritatea fiscală din ţara beneficiarului plăţii;
Închiderea unor DIV-uri (declaraţii de încasare valutară) cu sume în numerar, plătite de
diverse persoane, în locul închiderii acestora prin transferuri bancare din străinătate.

CAPITOLUL 2

INFRACŢIUNEA DE SPĂLARE A BANILOR

 2.1. Infracţiunea de spălare a banilor incriminată în art. 23 al legii 656/2002

În art.23 al Legii 656/2002, infracţiunea de spălare a banilor este incriminată în patru

variante.

CONCEPT

PRIMA VARIANTĂ.

Este prevăzută în art.23,alin.1,lit.a şi constă în „schimbarea sau transferul de bunuri,

cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni în scopul ascunderii sau al disimulării
originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din
care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.”
Obiectul juridic generic al infracţiunii prevăzută în această variantă este comun tuturor
celorlalte variante cuprinse în art.23 prin care se incriminează spălarea banilor.
În doctrină au existat unele disensiuni cu privire la definirea obiectului juridic generic al
infracţiunii de spălare a banilor.
Astfel, obiectul juridic generic al infracţiunii incriminată în această variantă îl reprezintă
„relaţiile sociale prin ocrotirea cărora este apărată circulaţia corectă a banilor şi operaţiunilor
financiar-bancare.”
Cu toate acestea există mai multe opinii în doctrină conform cărora definirea astfel a
obiectului juridic generic ar fi incompletă. În afară de relaţiile referitoare la circulaţia monetară şi
a operaţiilor financiar-bancare se mai au în vedere şi alte relaţii sociale cum sunt cele referitoare
la apărarea altor valori corporale sau necorporale, mobile sau imobile precum şi la actele juridice
sau documentele care apără şi atestă proprietatea acestora, produs al anumitor infracţiuni.
O altă opinie vehiculată în doctrină ar fi aceia că „obiectul juridic al acestor infracţiuni
este acela studiat la infracţiunile de corupţie şi deţinere a armelor şi muniţiilor, substanţe
stupefiante, contrabanda, comerţul cu ţesuturi şi organe, etc.”
Consider că această opinie este total eronată deoarece infracţiunea de spălare de bani ca şi
infracţiunile de tăinuire şi favorizare sunt infracţiuni distincte de infracţiunile prin care s-a
obţinut produsul infracţiunii.
 În acest sens, V Dongoroz, arată că: ”Tăinuirea de lucruri şi ajutorarea infractorilor după
săvârşirea infracţiunii (favorizarea infractorilor) sunt infracţiuni de sine stătătoare, având numai
un raport de conexitate cu infracţiunile din care provin lucrurile tăinuite sau la care au luat parte
infractorii favorizaţi. Nu avem de a face, deci cu un concurs subsequens, ci cu un delictum
subsequens.
Putem concluziona că OBIECTUL JURIDIC GENERIC al infracţiunilor prevăzute la
art.23 din Lega 656/2002 îl constituie relaţiile sociale prin care statul apără circuitul
legal(financiar, bancar, economic, comercial şi civil), prevenind şi combătând circuitul ilegal al
bunurilor, produs al unor infracţiuni grave prevăzute de lege, prin instituirea unor obligaţii ale
anumitor persoane fizice şi juridice de a sesiza operaţiunile cu astfel de bunuri, de a se abţine de
la efectuarea unor acte şi fapte juridice legate de produsul infracţiunii sau de a favoriza autorii ori
participanţii la infracţiunile principale.
Obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute la art.23 din Legea 656/2002 este
subsecvent obiectului juridic generic al infracţiunilor principale, adică al acelor infracţiuni grave
prin care s-a obţinut „produsul” ce urmează a fi „spălat.”
Ca urmare constatarea infracţiunilor de spălare a produsului infracţional se poate face
numai concomitent sau ulterior constatării infracţiunilor principale al căror produs se spală.
Sub acest aspect putem observa că pentru infracţiunea de spălare de bani incriminată în
prima variantă, condamnarea nu se poate face decât în următoarele situaţii:
-condamnarea concomitentă, adică atât pentru cel puţin una din infracţiunile prin care se
realizează sau din care provine produsul infracţiunii, concomitent cu una din modalităţile de
„spălare a banilor” din celelalte variante.
-condamnarea ulterioară, pentru infracţiunile reglementate de art.23, numai dacă există
cel puţin în primă instanţă o condamnare pentru o infracţiune prin care se realizează sau din care
provine produsul infracţiunii care s-a „spălat”.
Condamnarea pentru o faptă ce intră sub incidenţa art.23 este posibilă şi când produsul
provine dintr-o infracţiune care intră sub incidenţa acestei legi, chiar dacă răspunderea penală
pentru infracţiunea respectivă a fost înlăturată prin amnisti, prescripţie, în cazul decesului sau
reabilitării autorului.
Amnistia nu înlătură caracterul penal al faptei, fapta fiind infracţiune, chiar dacă autorului
acesteia i s-a înlăturat răspunderea penală ca urmare a amnistierii. art. 44 - 51 din Codul penal,
când infracţiunea primară, nemaiexistând atunci nici fapta de spălare a produsului acestora nu
mai poate constitui infracţiunea prevăzută la art.23.
La fel, în cazul prescripţiei, decesului sau reabilitării, nu este schimbat caracterul
obiectului faptei de produs al unei infracţiuni. Situaţia este diferită în cazul înlăturării
caracterului penal al faptei
Condamnarea poate surveni şi atunci când autorul infracţiunii din care provine produsul
infracţiunii este necunoscut dar autorul infracţiunii de „spălare” a ştiut că banii provin dintr-o
infracţiune.
Obiectul juridic special, de asemenea comun la infracţiunile incriminate în art.23 şi art.24
din Legea 656/2002 este cel care rezidă din titlul legii, cât şi din reglementările pe care le
cuprinde şi constă în relaţii sociale prin ocrotirea cărora se apără provenienţa licită a banilor şi
circulaţia corectă a acestora în operaţiunile financiar-bancare.
Se poate observa că obiectul juridic special este unul complex cuprinzând pe lângă
relaţiile referitoare la circulaţia monetară şi operaţiunile financiar-bancare şi relaţii privind
operaţiunile şi transferurile de valori, operaţiunile de credit, vânzare-cumpărare, schimb valutar,
etc.
Obiectul material este însăşi bunul asupra căruia este îndreptată infracţiunea astfel
incriminată(valori, bani, bunuri, etc.)
Cu alte cuvinte obiectul material al infracţiunii reglementată în art.23 îl poate constitui
venitul ilicit obţinut din săvârşirea de activităţi ilegale. Spre exemplu, banii obţinuţi din corupţie
sau trafic de droguri. Dar aceşti bani pot constitui ulterior şi obiectul material al infracţiunii de
spălare de bani, când aceştia se reinvestesc într-o afacere aparent legală.
Specific infracţiunii de spălare de bani este această activitate de schimbare, cumpărare ori
revindere, făcută cu ştiinţă şi în mod repetat pentru a ascunde originea reală a banilor sau
bunurilor.
Banii pot fi atât în lei cât şi în valută.
Bunurile pot fi corporale sau necorporale, mobile sau imobile.
Este corporal acel bun care are o existenţă materială vizibilă care poate fi perceput prin
simţurile noastre (un tablou, un obiect electronic, o maşină etc.).
Este incorporală valoarea economică care are o existenţă ideală, abstractă şi care poate
forma obiectul unui raport juridic (operă literară, dreptul de autor etc.).
 Bunuri imobile sunt acelea care au o aşezare fixă şi care deci nu pot fi mutate dintr-un loc
în altul, fără a-şi pierde valoarea economică (o casă, un teren, un pod).
Bunurile mobile sunt toate celelalte lucruri care pot fi mutate sau transportate din loc în
loc fără a pierde valoarea economică (o carte, o maşină, o statuie).
În legătură cu banii sau valorile - ca obiect material al acestor infracţiuni - putem spune
că nu orice ban sau valoare reprezintă obiectul infracţiunii de spălare de bani, ci numai acele
valori sau bani care provin din săvârşirea unei alte infracţiuni.
Astfel, atunci când cu bună ştiinţă se schimbă, se transferă, se cumpără sau se revinde
obiectul „concret” al infracţiunii principale, în mod repetat, pentru a-i ascunde originea,
infracţiunea de spălare de bani subzistă, iar bunurile vor avea acelaşi regim juridic penal.
Putem concluziona, că nu constituie produs al infracţiunii principale şi ca urmare nici al
infracţiunilor prevăzute de art.23, următoarele categorii:
-bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunii, deoarece nu sunt produs al infracţiunii,
în această categorie fiind: instrumentele spargerii, autovehiculul sau calculatorul proprietate
personală folosit la săvârşirea infracţiunii principale etc;
-bunurile care sunt produs al altor infracţiuni decât cele considerate infracţiuni principale,
cum ar fi al infracţiunilor pentru care pedeapsa maximă nu depăşeşte 4 ani(de pildă infracţiunea
prevăzută la art.213, art.246, art.281 din Codul penal).
-bunurile produs al unei infracţiuni principale, săvârşită în altă ţară unde fapta respectivă
nu este incriminată ca infracţiune.
Subiectul, de regulă subiectul activ nemijlocit(autor) al infracţiunii de spălare de bani
reglementată de art.23, atât în prima variantă cât şi în celelalte variante este necircumstanţiat,
adică poate fi orice persoană fizică responsabilă penal, legiuitorul nu cere ca subiectul activ să
aibă o calitate specială.
Doctrina şi practica judiciară, în special doctrina criminologică, recunosc o anumită
„calificare” necesară a subiectului activ al infracţiunii de spălare a banilor, derivată din
caracteristica acestei infracţiuni de a fi circumscrisă fenomenului de „criminalitate a gulerelor
albe”. Cei care comit astfel de fapte sunt acei infractori „rafinaţi”, care ocupă funcţii importante
atât în poziţiile de conducere la nivel central în cadrul unor societăţi strategice, cât şi în aparatul
legislativ sau executiv al ţării respective.
 Subiectul pasiv al infracţiunii reglementate de art.23 în prima variantă cât şi în celelalte,
poate fi statul, în întregul său, ale cărui interese sunt puse în pericol prin faptele incriminate,
precum şi anumite persoane fizice, organele de stat, instituţii bancare sau alte persoane juridice,
care suferă sau pot suferi de pe urma săvârşirii infracţiunii.

Conţinutul constitutiv.

Latura obiectivă, trebuie menţionat de la început că a suferit modificări faţă de

reglementarea din Legea21/1999. S-a renunţat a cuprinde în conţinutul infracţiunii de spălare de
bani, infracţiunea mijloc, adică infracţiunea primară care se săvârşeşte pentru realizarea
infracţiunii scop, spălarea de bani.
Deci infracţiunile săvârşite în variate domenii au fost scoase din conţinutul laturii
obiective, rămânând incriminate doar infracţiunile specifice de spălare de bani. Infracţiunile
mijloc (falsuri, contrabandă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, traficul de
stupefiante, etc.) au rămas reglementate prin Codul penal şi Legi speciale.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art.23, în prima variantă
îl constituie schimbarea sau transferul de bunuri, separat sau împreună, în scopul ascunderii sau
al disimulării originii ilicite al acesteia.
Elementul material al laturii obiective se realizează prin acţiuni sau inacţiuni cum ar fi:
schimbarea, transferul, ascunderea sau disimularea.
Infracţiunea fiind cu un conţinut alternativ se poate realiza când s-a comis oricare dintre
acţiunile incriminate.
Nu este necesar realizarea cumulativă a tuturor acestor acţiuni fiind suficient săvârşirea
doar a uneia din ele. Cerinţa esenţială a legii fiind ca aceste acţiuni să se facă în scopul şi cu
ştiinţa că provin din săvârşirea unei infracţiuni.
De asemeni trebuie menţionat faptul, că faţă de reglementarea iniţială din Legea 21/1999,
legiuitorul a venit cu o completare incriminând fapta de schimbare de bunuri atunci când se face
în scopul ajutării persoanei în cauză de a se sustrage de la urmărirea, judecată sau executarea
pedepsei.
În spiritul acestei Legi 656/2002 a infracţiunii incriminată în prima variantă art.23,
distingem:
 -un prim sens al „schimbării bunului” ar fi acela de transformare fizică adică de a
schimba prima înfăţişare, păstrând de regulă valoarea intrinsecă a obiectului; adică înlăturarea
acelor trăsături reale ale obiectului care ţin de modul ilegal de obţinere a acestuia şi înlocuirea cu
alte trăsături care să creeze aparenţa de origine şi/sau dobândire licită.
De pildă schimbarea culorii, seriei şi numărului de înmatriculare al autoturismelor noi
furate cu seriile, culorile şi numerele de înmatriculare ale unor autoturisme accidentate sau uzate
cumpărate legal.
- un alt sens al „schimbării bunului” ar fi acela de a înlocui lucrul produs al infracţiunii cu
un lucru deţinut legal de o altă persoană. Schimbul bunului poate fi la valoare echivalentă sau la
valori diferite după cum infractorul are interesul să justifice sau să ascundă.
De pildă, schimbarea acţiunilor anonime, a obligaţiilor, a titlurilor de plată, a
certificatelor la purtător, furate, care pot fi urmărite după serie, număr cu altele asemănătoare în
circuitul legal.
„Schimbarea bunului” poate să îmbrace şi forma unor acte juridice sub semnătură privată
sau chiar autentificată fără a se înlătura caracterul ilegal al operaţiunii.
De pildă, o persoană are un miliard de lei produs prin infracţiunea principală şi
procedează la spălarea acestuia prin schimbare , efectuând două operaţii de speculă imobiliară
astfel: cumpără o proprietate având valoarea reală de 2 miliarde de lei, cu preţul de un miliard
consemnat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat; infractorul plăteşte vânzătorului pe
lângă miliardul consemnat în actul de vânzare-cumpărare şi miliardul pe care vrea să-l spele,
astfel că vânzătorul îşi primeşte preţul real de 2 miliarde pe imobilul în cauză; infractorul
păstrează bunul o perioadă de timp necesară efectuării unor amenajări şi îmbunătăţiri investind
un miliard de lei; după aceasta infractorul revinde imobilul la un cumpărător de bună credinţă cu
suma de 3 miliarde de lei.
Prin această operaţiune infractorul justifică legal provenienţa cu ultimul act de vânzare-
cumpărare autentic suma de 3 miliarde de lei în care este inclus şi miliardul „spălat”.
„Transferul” de bunuri în scopul ascunderii al disimulării originii ilicite a acestora este o
altă modalitate a elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art.23, pct.1,
lit.a din Legea 656/2002.
 Cea mai simplă formă a transferului de bunuri este cea de mutare a bunului dintr-un loc
unde s-ar deduce uşor provenienţa ilicită, într-un loc unde bunul ar avea o aparenţă de
provenienţă legală, urmărindu-se aceasta.
De asemenea transferul de bunuri mai poate semnifica:
operaţiunea de „deplasare a capitalului” sub diferite forme de la o ţară la alta sau de la un
agent economic la altul, cu sau fără aparenţă legală(deplasare efectivă sau scriptică ori
electronică).
Astfel, pentru scoaterea din ţară a unor sume obţinute prin înşelăciune în sistemul bancar
se efectuează o plată în avans de marfă sau o plată pentru o marfă supraevaluată vândută de un
agent economic aflat sub controlul celui care transferă(agent care ulterior intră în „faliment” şi
nu mai expediază marfa).
O astfel de deplasare de capital se mai poate face prin asociere, fuziune cu o firmă
falimentată intenţionat, aflată tot sub controlul celui care transferă; plăţi pentru „consultanţă”,
„asistenţă de specialitate”, etc, constituirea de depozite în ţară din sume mai mici de 10000 euro
şi apoi plata unor cecuri în străinătate, pentru care nu mai există obligaţia formală a raportării
transferului respectiv;
deplasări de valută prin cumpărarea de obligaţii, titluri de credit, cesiune de creanţă cu
preţ subevaluat;
deplasări de valută prin cumpărări şi revânzări speculative de acţiuni la bursă;
deplasări de valută prin creditare, împrumut fără garanţii şi care evident nu se mai
restituie agentului care este tot sub controlului celui care transferă;
unele transferuri de fonduri interbancare prin sistemul Western-Union;
Transferul de fonduri interbancare este iniţiat de o bancă şi se încheie prin decontarea
finală a sumei, în momentul şi în forma hotărâte în cadrul unui sistem interbancar de transfer de
fonduri pentru înregistrarea în conturile de decontare.
transferabilitatea creditului documentar (transferabil) concretizată în dreptul
beneficiarului de a cere ca acesta să fie deschis la o altă bancă decât cea stabilită de părţi;
folosirea ilegală a diferitelor forme de decontări interne sau internaţionale inclusiv de
societăţi fantomă prin: cecuri, acreditive, dispoziţii de plată, dispoziţii de încasare;
transfer de fonduri prin intermediul biletului de ordin sau cambiei, instrumente care nu au
la bază raporturi juridice fundamentale;
 transfer cu plăţi fictive făcut prin carduri.
Scopul schimbării sau transferului de bunuri, produs al infracţiunii principale trebuie să
fie ascunderea sau disimularea origini ilicite. Acest scop trebuie să poată fi dedus din
circumstanţele de fapt obiective, atât ale producerii bunului cât şi ale schimbării sau transferului
efectiv al acestuia. Ceea ce înseamnă că doar acele operaţii de schimb sau transfer care conţin
elemente de fapt obiective din care rezultă scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite
constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art.23 în prima
variantă.
Deci, condiţiile esenţiale, ale elementului material al acestei variante, sunt:
Să fie comisă în scopul ascunderii sau disimulării provenienţei ilicite a bunurilor;
Bunurile să provină din comiterea unei infracţiuni şi nu a unei contravenţii sau orice alt
act ilicit;
Scop alternativ, adică fapta să fie comisă în scopul de a ajuta pe cel care a comis
infracţiunea să se sustragă de la urmărire, judecată sau executare.
Urmarea socialmente periculoasă o constituie rezultatul schimbării sau transferului de
bunuri, respectiv o aparenţă de origine licită a bunului care în realitate este produsul infracţiunii
principale.
Observăm că legea nu pretinde ca prin aceste operaţii să fie necesară obţinerea unui profit
pentru sine sau pentru altul, fiind suficientă crearea unei stări aparente credibile de origine licită
a bunului care în realitate este produsul infracţiunii.
Raportul de cauzalitate se poate defini astfel, infracţiunea de spălare a banilor subzistă
atunci când există legătura de cauzalitate între acţiunea de schimbare sau transfer de bunuri
rezultate din infracţiuni şi urmarea imediată despre care am vorbit mai sus.
Latura subiectivă a acestei infracţiuni o constituie intenţia directă calificată prin scop care
presupune întrunirea următoarelor elemente cumulative:
-cunoaşterea că obiectul „spălării” corporal sau necorporal este produs al infracţiunii
principale;
-motivul, imboldul rezultat din dorinţa de a folosi bunul produs al infracţiunii, direct sau
indirect, fără riscul de a fi descoperit;
 -scopul, să fie ascunderea sau disimularea originii ilicite a produsului infracţiunii
principale, precum şi de a ajuta persoana acre a săvârşit infracţiunea principală să se sustragă de
la urmărirea penală, judecat sau executarea pedepsei.
Astfel definită, latura subiectivă a infracţiunii de spălare de bani o deosebeşte de
infracţiunea de „tăinuire” şi „favorizarea infractorului”, prevăzute în art.221 şi art.264 Cod penal.
În consecinţă, persoana care cu intenţie directă ajută în orice mod la săvârşirea
infracţiunii de spălare a produsului infracţiunii, este complice, indiferent dacă este interesat sau
dezinteresat, deoarece el încalcă o obligaţie prevăzută de legiuitor pentru prevenirea şi
combaterea a unor asemenea fapte, încălcare care presupune că complicele a urmărit împreună
cu autorul, scopul ilegal.

Forme. Modalităţi. Sancţiuni.

Forme-actele pregătitoare, deşi posibile sunt lăsate în afara incriminării de către legiuitor.
Tentativa este posibilă atât în cadrul acestei variante, cât şi în cadrul celorlalte variante şi
se pedepseşte.

Modalităţi-infracţiunea prevăzută la art.23 în această primă variantă se poate săvârşi prin

următoarele modalităţi, respectiv schimbarea sau transferul de bunuri, ascunderea sau
disimularea adevăratei naturi a acestor bunuri.

Sancţiuni-infracţiunea de spălare de bani incriminată în art.23, alin.1, lit.a din Legea

656/2002, se pedepseşte cu închisoare de la 3-12ani.
De asemenea, în cazul săvârşirii acestei infracţiuni se va dispune conform art.118 Cod
penal privind confiscarea bunurilor care fac obiectul infracţiunii, iar dacă bunurile care fac
obiectul infracţiunii prevăzute la art.23 nu se găsesc, se va confisca echivalentul lor în bani sau
bunurile dobândite în locul acestora.
Pentru a se asigura aducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor se pot lua măsurile
asigurătorii prevăzute de Codul de procedură penală.
 A DOUA VARIANTĂ.

Este incriminată în art.23, alin.1, lit.b şi constă în: "ascunderea sau disimularea adevăratei
naturi a provenienţei, a situării, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a dreptului asupra
acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.”
Cu privire la obiectul juridic generic putem spune că nu sunt deosebiri faţă de obiectul
juridic generic al primei variante.
Obiectul juridic specific
Există anumite deosebiri faţă de prima variantă. Astfel, dacă în cadrul primei variante se
vizau doar obiectele materiale în cadrul acestei variante se vizează şi bunurile imateriale care pot
fi dreptul de proprietate sau orice alte drepturi produs al infracţiunii.
În consecinţă obiectul specific al acestei variante îl poate constitui: dreptul de proprietate,
dreptul de uzufruct, dreptul de superficie, dreptul de creanţă, dreptul de folosinţă, dreptul de
autor, etc.
Sintagma „proprietăţii bunurilor” folosită de legiuitor în acest aliniat face referire la
dreptul de proprietate asupra bunului şi nu la bun ca obiect al proprietăţii.
Astfel in „Tratat de drept civil-vol.I ” de C. Hamangiu se prevede că „Sunt corporale,
bunurile care au o existenţă materială. Sunt incorporale, bunurile constituite din elemente
abstracte, adică drepturile”.

Obiectul material

Pe lângă discuţiile purtate anterior pentru obiectul material din prima variantă, putem
spune că obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor incriminată în această variantă îl pot
constitui şi actele juridice sau documentele care atestă un titlu ori un drept cu privire la acesta.
Consider că mai pot constitui obiect material al acestei infracţiuni şi schimbarea
acţiunilor, obligaţiilor, titlurilor de valoare sau de plată, certificatelor la purtător furate şi
înlocuite cu altele asemănătoare şi aflate în circuitul legal. Schimbarea unei valori se poate face
şi prin intermediul unor acte juridice în cazul unor operaţiuni aparent legale şi care sunt menite a
ascunde sau disimula operaţiunile ilicite.

Subiectul.

După cum am mai precizat subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică
responsabilă penal care, fie a săvârşit, fie a participat la săvârşirea infracţiunii.
Subiectul pasiv (a se vedea discuţia purtată la prima variantă) poate fi statul, organele
statului, instituţiile bancare, orice persoană fizică sau juridică care poate fi prejudiciată prin
săvârşirea infracţiunii.

Conţinutul constitutiv.

Latura obiectivă a modalităţii prevăzute la art.23, alin.1, lit.b are două forme:
-ascunderea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a
proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din
săvârşirea de infracţiuni;
-disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a
proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din
săvârşirea de infracţiuni.
Elementul material constituie activitatea de ascundere sau disimulare a adevăratei naturi a
bunurilor incorporale. Astfel ascunderea sau disimularea în accepţiunea dată de art.23, alin.1,
lit.b nu se referă(după cum am mai precizat) la bunul corporal, bun cu existenţă materială, ci la:
-drepturile asupra bunului material produs al infracţiunii principale.
-alte drepturi(bunuri incorporale) produs nemijlocit al infracţiunii principale.
Ascunderea şi disimularea vizează natura juridică a provenienţei, a situării, a dispoziţiei,
a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora.
Sintagma „adevăratei naturi” poate avea două sensuri:
-un prim sens ar fi acela de apartenenţă legală a dreptului în cauză la subiectul care a fost
deposedat prin infracţiunea primară, adică o -ascundere sau disimulare a titlului părţii vătămate.
-al doilea sens ar fi modul de dobândire prin infracţiunea principală a dreptului respectiv.
 Prin disimular trebuie să înţelegem că activitatea de „spălare” a „dreptului” în cauză s-a
făcut prin ascunderea caracterului ilicit al producerii prin infracţiune şi înlocuirea trăsăturilor
ilegale cu „trăsături false” sau adevărate care dau aparenţă de o nouă natură(origine) legală.
Activitatea de ascundere, disimulare să fie de natură a face nesesizabilă, neperceptibilă în mod
obişnuit originea ilicită a dreptului prin crearea unei situaţii, stări, „probate” de apartenenţa
„legală”, veridică.
Ascunderea dreptului presupune introducerea ilegală a dreptului produs al infracţiunii
principale într-un alt drept cu aspect legal, „spălându-se” astfel primul drept de caracterul său
ilicit.
Prin provenienţă a dreptului în cauză se înţelege locul ca sistem de relaţii şi raporturi
juridice din care vine sau provine acesta. De pildă, unei sume obţinute prin şantaj i se dă aspectul
restituirii unei sume împrumutate care pe o perioadă mare, evident fictivă, a produs dobândă.
Potrivit DEX prin cuvântul „situa” se înţelege a ocupa un anumit loc într-o anumită
ordine, ierarhie, a aşeza într-un anumit loc, a indica, desemna locul cuiva. Iar prin situare se
înţelege acţiunea de a situa şi rezultatul ei. Astfel, potrivit legii ascunderea sau disimularea
adevăratei naturi a situării bunului incorporal constituie elementul material al laturii obiective a
infracţiunii sub această formă.
Se ştie că potrivit art.1909 Cod civil, lucrurile mişcătoare se prescriu prin faptul
posesiunii lor fără să fie trebuinţă de vreo curgere de timp. Drept urmare, drepturile de creanţă
„incorporate” în acţiuni la purtător, cecuri la purtător, titluri negociabile la purtător, etc, li se
poate schimba adevărata situare-posesie ca implicită asupra proprietăţii. De pildă, cumpărarea
biletelor câştigătoare la loto, bingo de către făptuitor pentru a justifica banii produs al infracţiunii
cu „suma câştigată” ca urmare a predării în numele său a biletului.
Cu privire la „circulaţia” bunurilor incorporale trebuie să înţelegem trecerea scriptică, sub
formă juridică a dreptului în cauză de la o persoană la alta. Trecerile se fac, fie cu folosirea unor
persoane cu identităţi false ca mai apoi să fie una, două treceri(vânzări-cumpărări) reale până la
făptuitor, fie prin unul sau mai mulţi intermediari ai acestuia.
Prin aceste treceri succesive care pot fi acte juridice încheiate sub formă autentică sau
acte sub semnătură privată(cumpărări-vânzări, cesionări, împrumut cu garanţie în condiţiile
nerestituirii şi valorificării garanţiei) se înlătură acele trăsături ale „dreptului în
cauză”(apartenenţă, preţ neplătit, modalitate de obţinere) care ţin de modul ilegal de dobândire a
acestuia şi înlocuirea cu alte „trăsături” care să creeze aparenţa de origine sau dobândire legală.

Urmarea imediată.

Ascunderea sau disimularea să aibă în vedere nu bunul în materialitatea sa, ci dreptul

asupra acestora, ducând la o ascundere sau disimulare juridică prin care se schimbă natura
juridică reală, adevărată a provenienţei bunului în cauză.

Raportul de cauzalitate.

Subzistă în legătura ce există între acţiunea de ascundere sau disimulare şi „schimbarea”

aparenţelor de origine şi/sau dobândire a bunului.
Latura subiectivă.

Referitor la forma vinovăţiei cu care se săvârşeşte infracţiunea de spălare a banilor, după

cum am mai precizat anterior, aceasta este: intenţie directă calificată prin scop.

Forme. Modalităţi. Sancţiuni.

Forme.
Tentativa este posibilă şi la această variantă, ea fiind dealtfel şi pedepsită. Consumarea
infracţiunii survine în momentul efectuării acţiunilor incriminate în text.
Modalităţi.
Infracţiunea prevăzută în art.23, alin.1, lit.b se poate săvârşi prin ascunderea sau
disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a
proprietăţii bunurile ori a drepturilor asupra acestora.
Sancţiuni.
Infracţiunea astfel incriminată în această variantă se pedepseşte cu închisoare de la 3-
12ani cu aplicarea corelativă a dispoziţiilor cuprinse în art.25 din aceiaşi lege.
 A TREIA VARIANTĂ

Este prevăzută în art.23, alin.1, lit.c, constă în „dobândirea, deţinerea sau folosirea de
bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni".
Discuţiile cu privire la Obiectul juridic generic şi specific sunt similare cu cele purtate la
primele două variante.
Obiectul material îl reprezintă însuşi bunurile se dobândesc, deţin sau se folosesc
cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.
Subiectul .
Subiectul activ poate fi orice persoană ce are capacitate de răspundere penală. Totuşi o
calificare indirectă se „desprinde” din faptul folosirii bunurilor, cunoscând că acestea provin din
săvârşirea unor infracţiuni. Această calificare indirectă este aceea de posesor de rea credinţă.

Conţinutul constitutiv.

Latura obiectivă.
Elementul material vizează faptele săvârşite de cel care participă la spălarea produsului
infracţiunii, dobândind, deţinând sau folosind bunul de la făptuitorul infracţiunii principale sau
un intermediar, ştiind că bunul dobândit provine din infracţiunea principală.
Se impun a fi făcute însă anumite precizări:
-acţiunea de dobândire desemnează fapta unei persoane de a deţine cu orice titlu un bun
din categoria celor precizate de Legea 656/2002(numai acele bunuri prin care se contribuie la
spălarea produsului infracţiunii) cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni.
-sintagma ”săvârşirea unei infracţiuni” face referire doar la infracţiunea principală prin
care s-a obţinut sau se obţine ilicit, produsul ce va face ulterior obiectul spălării.
-deţinerea sau folosirea desemnează fapta unei persoane de a se bucura de un, de a-l
folosi, de a-l întrebuinţa şi de a-l exploata pe o perioadă determinată sau nedeterminată, temporar
sau continuu, dacă persoana în cauză cunoaşte că acel bun provine din săvârşirea unei infracţiuni.
 Latura subiectivă a infracţiunii incriminate în cea de a treia variantă, constă în vinovăţie
sub forma intenţiei directe, deoarece subiectul activ înfăptuieşte acţiunile concrete de dobândire,
deţinere sau folosire a unui bun, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea unei infracţiuni.
În doctrina juridică a fost ridicată problema conform căreia ar fi posibilă la ceastă
variantă si intenţia indirectă, adică folosirea acestor bunuri fără a avea ca scop spălarea de bani.
Consider neviabilă această problemă deoarece textul de lege precizează clar „cunoscând
că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni”.

Forme. Modalităţi. Sancţiuni.

Forme.
La fel ca şi la celelalte variante, tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
Modalităţile de săvârşire a infracţiunii prevăzute la art.23, alin.1, lit.c constau în
dobândirea, deţinerea sau folosirea bunului de la făptuitorul infracţiunii principale sau chiar
intermediar, ştiind că bunul dobândit provine din infracţiunea principală, contribuind astfel la
spălarea produsului infracţiunii.
Sancţiuni. Şi pentru această variantă pedeapsa este închisoare de la 3-12 ani cu aplicarea
corelativă a dispoziţiilor art.25

A PATRA VARIANTĂ.

Era incriminată în art.23, alin.2 constând în "asocierea sau iniţierea unei asocieri,
aderarea ori sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de asocieri, în scopul săvârşirii infracţiunii
de spălare a banilor."

Infracţiunea prevăzută la art. 24 din legea 656/2002

CONCEPT
 PRIMA VARIANTĂ

Infracţiunea prevăzută la art.24, alin.1 şi 3, incriminează fapta de nerespectare a

obligaţiilor prevăzute în art.18, adică:
-de a nu transmite informaţiile primite în timpul activităţii decât în condiţiile legii(alin.1)
Această obligaţie se menţine şi după încetarea funcţiei, pe o durată de 5 ani. Dacă în
timpul exercitării funcţiei, ori în termen de până la 5 ani după încetarea activităţii, transmite
informaţiile primite în realizarea atribuţiilor în cadrul Oficiului, intervine răspunderea penală;
se incriminează şi fapta de a folosi în scop personal de către salariaţii Oficiului şi a
persoanelor indicate în mod expres în art. 8 a informaţiilor primite, atât în timpul activităţii cât şi
după încetarea acesteia(alin.3)
Aşadar nerespectarea de către personalul Oficiului a obligaţiilor prevăzute la alin.1 şi 3
constituie de sine stătătoare.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale care asigură protecţia informaţiilor
primite de către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.
Obiectul material al acestei infracţiuni îi constituie informaţiile pe care personalul
oficiului le-a primit în timpul activităţii. Informaţiile se referă, în concret, la date, aspecte,
împrejurări, stări de fapt şi situaţii constatate şi care sunt cuprinse (materializate) în documentele,
rapoartele, comunicările ori sesizările pe care oficiul le primeşte de la persoanele juridice şi
fizice, prevăzute la art. 8 din lege, precum şi cele pe care oficiul le transmite organelor abilitate
să efectueze investigaţii şi cercetări în cazurile respective.

Subiectul.

Subiectul activ al acestei infracţiuni este un subiect calificat, el trebuind să aibă calitatea
de angajat al oficiului, indiferent de funcţia pe care o ocupă în structura organizatorică şi
funcţională a oficiului.
O precizare se impune a fi făcută cu referire la coautoratul acestei infracţiuni. Astfel,
coautorul trebuie să aibă calitatea de „personal al oficiului”, pentru a se realiza coautoratul.
 Dacă coautorul nu are calitatea de nu are calitatea necesară nu mai putem vorbi de
coautorat, forma participaţiei poate fi instigarea sau complicitatea.
Subiectul pasiv al infracţiunii reglementată în această variantă este similar cu cel
corespunzător art.23, şi anume statul, în întregul său, ale cărui interese sunt puse în pericol prin
faptele incriminate, cât şi anumite persoane fizice sau juridice care suferă sau pot „suferi” prin
săvârşirea infracţiunii.

Conţinutul constitutiv.

Latura obiectivă.
Elementul material al infracţiunii constă în:
transmiterea de către personalul oficiului a informaţiilor primite în cadrul activităţilor
curente pe care le desfăşoară ca angajat, precum şi în următorii cinci ani după încetarea calităţii
de angajat. Acţiunea de transmitere înseamnă comunicare, prin orice mijloace, către persoane
fizice şi juridice, care nu sunt îndreptăţite să le cunoască, a informaţiilor pe care angajaţii
oficiului le-au primit în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Transmiterea se poate realiza prin
diverse mijloace: telefonic, predarea fizică a unor acte originale sau copii ale acestora,
informarea verbală a unor persoane etc.
Latura subiectivă constă în vinovăţie sub forma intenţiei directe sau indirecte.
- folosirea în scop personal, de către angajaţii Oficiului, a informaţiilor primite în timpul
activităţii, cât şi după încetarea acesteia, desemnează fapta de a utiliza, de a exploata aceste
informaţii în interesul personal al angajatului Oficiului. Termenul de "scop personal" înseamnă
interese materiale şi financiare personale, răzbunarea faţă de o persoană, şantajarea unei persoane
etc.
Urmarea imediată constă în faptul că informaţiile primite în cadrul Oficiului au fost
transmise ilegal unor categorii de persoane care nu erau îndreptăţite să le cunoască, situaţii care
sunt de natură a compromite demersurile Oficiului de identificare a cazurilor de spălare a banilor
şi de sesizare a organelor abilitate de lege să investigheze şi să cerceteze aceste cazuri. Tot o
urmare imediată o constituie şi folosirea în scop personal a informaţiilor, situaţie care are drept
efect imediat imposibilitatea exploatării oficiale a informaţiilor respective şi sesizării Parchetului
General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie abilitat să hotărască asupra măsurilor de
investigare şi cercetare specifice.
Legătura de cauzalitate se realizează ori de câte ori demersurile Oficiului de identificare a
cazurilor de spălare de bani şi sesizarea organelor abilitate de lege să investigheze aceste cazuri
sunt îngreunate sau nu se realizează ca urmare a transmiterii informaţiilor către persoane
neautorizate sau când folosirea în scop personal nu face altceva decât să ducă la imposibilitatea
fructificării informaţiilor respective.

Forme. Modalităţi. Sancţiuni.

Forme –forma culpei nu este cunoscută la această variantă a infracţiunii.

Modalităţi
Putem spune că infracţiunea incriminată de art.24 prima variantă se realizează prin mai
multe modalităţi.
Modalitatea principală prin care se săvârşeşte această faptă este o acţiune materială
-transmiterea.
Pe lângă acestea cred că mai sunt şi alte modalităţi prin care se poate realiza această
infracţiune, mai ales când informaţiile sunt folosite în scop personal-tăinuire sau ascundere a
informaţiilor care vor servi scopului personal.
Sancţiuni.
Infracţiunea prevăzută la art.24 în prima variantă se pedepseşte cu închisoare de la 2-7
ani.
A DOUA VARIANTĂ a infracţiunii prevăzută la art.24, alin.2, incriminează
nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art.18, alin.2
de a nu transmite, în afara condiţiilor prevăzute de legi;, informaţiile deţinute în legătură
cu spălarea banilor şi de a nu avertiza clienţii cu privire la sesizarea Oficiului. Este vorba de
persoanele prevăzute în art. 8 din lege adică:
personalul băncilor, instituţiilor financiare si de credit, persoane fizice şi juridice care acordă
asistenţă juridică, notarială, contabilă, agenţi imobiliari, persoanele cu atribuţii în procesul de
privatizare etc. Dacă una dintre persoanele delimitate expres de lege transmit informaţii altor
persoane fizice sau juridice decât celor abilitate de lege sau avertizează clienţii cu privire la
spălarea de bani atunci sunt realizate elementele infracţiunii de mai sus.
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale care asigură
protecţia informaţiilor deţinute de către persoanele prevăzute la art. 8 şi de salariaţii acestora în
legătură cu spălarea banilor, precum şi de protecţie a sesizărilor transmise oficiului.
Obiectul material îl constituie informaţiile privitoare la spălarea banilor, precum şi
sesizările transmise oficiului.

Subiectul.

Subiectul activ este un subiect calificat, ele trebuind să facă parte din persoanele
prevăzute la art.8 sau dintre salariaţii acestora, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte.
Discuţia privitoare la coautorat este similară cu cea purtată anterior, coautorul trebuie să aibă
aceiaşi calitate ca şi autorul, în caz contrar el dobândind calitatea de complice sau instigator.
Subiectul pasiv este similar cu subiectul pasiv al celorlalte variante ale infracţiunii.

Conţinutul constitutiv.

Latura obiectivă.
Elementul material al laturii obiective constă în:
transmiterea de informaţii în legătură cu spălarea banilor, în afara condiţiilor prevăzute de
lege;
avertizarea clienţilor cu privire la sesizarea oficiului;
folosirea în scop personal a informaţiilor primite în timpul activităţii, cât şi după încetarea
acesteia.
Latura subiectivă a infracţiunii constă în vinovăţie sub forma intenţiei directe sau
indirecte. Subiectul activ are reprezentarea că transmite sau foloseşte în interes personal
informaţii primite în cadrul activităţii sale profesionale şi că aceste fapte sunt de natură să creeze
un pericol pentru buna funcţionare a Oficiului, abilitat să prevină şi să combată fenomenul de
spălare a banilor.
 Pentru existenta infracţiunii în ipoteza transmiterii informaţiilor nu prezintă relevanţă
mobilul sau scopul urmărit de infractor.

Urmarea imediată.

Informaţiile primite sau la care au acces cu ocazia desfăşurării profesiei sunt transmise
unor persoane neautorizate, astfel că informaţii importante sau vitale ajung la destinatari
neautorizaţi.
Legătura de cauzalitate, se realizează atunci când prin transmiterea informaţiilor sau
avertizarea clienţilor, acţiunile Oficiului sunt îngreunate sau chiar dejucate.

Forme. Modalităţi. Sancţiuni.

Forme. Tentativa nu se pedepseşte

Modalităţi.

Infracţiunea prevăzută la art.24 în a doua variantă se poate săvârşii de asemenea prin mai
multe modalităţi.
O primă modalitate constă într-un act material de transmitere a informaţiilor cu care
aceste persoane intră în contact în cadru exercitării funcţiilor pe care le deţin.
O altă modalitate se realizează prin avertizarea clienţilor cu care lucrează că sunt „sub
lupa” Oficiului.

Sancţiuni.

Această variantă a infracţiunii prevăzută la art.24 se pedepseşte cu închisoare de la 2-7

ani.
 3.2. Entităţile raportoare prevăzute la art.8 din legea 656/2002 şi obligaţiile instituite în
sarcina acestora

3.2.1. Entităţile raportoare prevăzute de Legea 656/2002.

Potrivit articolului 8, intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii 656/2002, următoarele

persoane fizice şi juridice:
băncile, sucursalele băncilor străine şi instituţiile de credit;
instituţiile financiare, cum ar fi fonduri de investiţii, societăţi de depozitare de custodie,
societăţi de valori mobiliare, fonduri de pensii şi alte asemenea fonduri care îndeplinesc
operaţiuni precum: creditarea, incluzând printre altele, creditul de consum, creditul ipotecar,
factoringul, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetarea, leasingul financiar, operaţiuni
de plăţi, emiterea şi administrarea unor mijloace de plată, cărţi de credit, cecuri de călătorie şi
altele asemenea, acordarea sau asumarea de garanţii şi subscrierea de angajamente, tranzacţii pe
cont propriu sau în numele clienţilor prin intermediul instrumentelor pieţei monetare, cecuri,
ordine de plată, certificate de depozite, etc., schimb valutar, produse financiare derivate,
instrumente financiare legate de cursul valutar ori de rata dobânzilor, valori mobiliare,
participarea la emiterea de acţiuni şi oferirea de servicii legate de aceste emisiuni, consultanţă
acordata întreprinderilor în probleme de structură a capitalului, strategia industrială, consultanţă
şi servicii în acest domeniu, custodia şi administrarea de portofolii şi consultanţă în acest
domeniu, custodia şi administrarea valorilor mobiliare;
societăţile de asigurări şi reasigurări;
agenţii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, amanet, vânzări-cumpărări
de obiecte de artă, metale şi pietre preţioase, dealeri, turism, prestări de servicii şi orice alte
activităţi similare care implică punerea în circulaţie a valorilor;
persoanele fizice şi juridice care acordă asistenţă de specialitate juridică, materială,
contabilă, financiar-bancară, cu respectarea dispoziţiilor legale privind secretul profesional;
persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare;
oficiile poştale şi persoanele juridice care prestează servicii de transmitere de bani, în lei
sau valută;
 agenţii imobiliari;
trezoreria statului;
casele de schimb valutar;
orice altă persoană fizică sau juridică, pentru acte şi fapte săvârşite în afara sistemului
financiar bancar.

3..2.2. Obligaţiile instituite de lege în sarcina entităţilor raportoare.

Se constată în cuprinsul acestui art. 8, o multitudine de persoane fizice şi juridice aflate

pe scena afacerilor financiare, dar şi în afara sistemului financiar-bancar, ce trebuie să se supună
reglementărilor instituite de Legea 565/2002.
Considerăm, de altfel, că Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor
îi incumbă obligaţia de a identifica şi de a lista toate persoanele fizice şi juridice prevăzute la
art.8, persoane cărora trebuie să le comunice dispoziţiile legii şi obligaţiile ce decurg din acestea,
în sarcina lor.
Astfel, o primă obligaţie stabilită de lege în sarcina persoanelor prevăzute la art.8 este
obligaţia de raportare a operaţiunilor suspecte.
Potrivit art.3. alin.1 din Legea 656/2002, de îndată ce salariatul unei persoane juridice sau
una dintre persoanele prevăzute la articolul 8 are suspiciuni că o operaţiune ce urmează să fie
efectuată are ca scop spălarea banilor , va informa persoana desemnată potrivit art.14 alin.1, care,
pe baza unor indicii temeinice va sesiza imediat Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a
Spălării Banilor, care va confirma primirea sesizării, acesta, dacă consideră necesar, poate
dispune, motivat, suspendarea efectuării operaţiunii pe o perioadă de 48 de ore..
Oficiul trebuie să comunice persoanelor menţionate de art.8, în termen de 24 de ore,
decizia de suspendare a efectuării operaţiunii, ori, după caz, de Justiţie; dacă Oficiul nu a făcut
comunicarea în acest termen de 24 de ore, persoanele la care se referă art.8 vot putea efectua
operaţiunea.
O altă obligaţie a persoanelor menţionate de art.8 este aceea de raportare a tuturor
operaţiunilor ce depăşesc echivalentul a 10.000 Euro.
 Astfel, pentru operaţiunile de depunere sau retragere de sume în numerar, în lei sau
valută, sume ce depăşesc echivalentul a 10.000 Euro, indiferent dacă tranzacţia se realizează pe
una sau mai multe operaţiuni legate între ele, personalul din structurile prevăzute la art.8 va
raporta Oficiului în maximum 24 de ore de la data efectuării operaţiunii.
Aceeaşi obligaţie de raportare este prevăzută şi pentru transferurile externe în şi din
conturi pentru sume a căror limită minimă este echivalentul în lei a 10.000 Euro.
Totodată, art.3, alin.8 precizează şi anumite categorii de operaţiuni derulate prin
trezoreria statului, care sunt exceptate de la obligaţia de raportare către Oficiu, după cum
urmează: eliberări de sume în numerar privind drepturi salariale, plăţile efectuate de către
instituţiile publice, încasările de impozite, taxe, contribuţii şi orice alte venituri bugetare de la
persoane fizice şi juridice, inclusiv sumele în numerar depuse de către instituţiile publice,
precum şi transferurile externe în şi din conturi.
Altă obligaţie instituită de lege în sarcina persoanelor la care se referă art.8 este aceea de
raportare după efectuarea tranzacţiilor suspecte de spălare a banilor. Astfel, potrivit art.4, dacă o
persoană din cele prevăzute la art.8 are cunoştinţă că o tranzacţie pentru care a primit instrucţiuni
să o efectueze are ca scop spălarea banilor şi acesteia îi este imposibil să o efectueze sau, prin
neefectuarea ei este posibil să zădărnicească eforturile de a se urmări beneficiarii operaţiunii
suspecte de spălare a banilor, instituţia sau persoana în cauză va informa Oficiul imediat după ce
a efectuat tranzacţia, dar nu mai târziu de 24 de ore de la efectuarea acesteia. În asemenea cazuri,
în raportare se va preciza motivul pentru care nu s-a putut transmite informaţia despre tranzacţie
înainte ca aceasta să se fi efectuat.
O altă obligaţie ce incumbă persoanelor de la art.8 este obligaţia de a furniza date
necesare verificării efectuate de Oficiu. Art.5 alin.1 din lege recunoaşte Oficiului dreptul de a
cere persoanelor prevăzute la art.8, datele şi informaţiile necesare îndeplinirii atribuţiilor sale.
Alin.2 al art.5 prevede obligaţia persoanelor menţionate de art.8 de a transmite Oficiului datele şi
informaţiile solicitate în termen de 30 de zile de la data primirii cererii, textul de lege precizând,
de asemenea faptul că secretul profesional la care sunt ţinute persoanele prevăzute la art. 8 nu
este opozabil Oficiului.
Obligaţia de identificare a clienţilor reprezintă o altă obligaţie importantă reţinută în
sarcina persoanelor prevăzute la art.8. au obligaţia să stabilească identitatea unor relaţii de
afaceri, deschiderea unor conturi sau oferirea unor servicii. Totodată, această obligaţie de
identificare a clienţilor subzistă şi în cazul altor operaţiuni decât cele menţionate, a căror valoare
minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 Euro, indiferent dacă tranzacţia se desfăşoară prin
una sau mai multe operaţiuni legate între ele. De asemenea, se va proceda la identificarea
clienţilor, potrivit reglementărilor art.9, alin.3, de îndată ce există o informaţie că prin operaţiune
se urmăreşte spălarea banilor chiar dacă valoarea operaţiunii este mai mică decât echivalentul în
lei a 10.000 Euro.
Atunci când suma nu este cunoscută în momentul acceptării tranzacţiei persoana fizică
sau juridică din cele prevăzute la art.8, obligată să stabilească identitatea clienţilor, va proceda de
îndată la identificarea acestora când este informată despre valoarea tranzacţiei şi când a stabilit
că aceasta atinge echivalentul în lei a 10.000 Euro.
De asemenea, în cazul în care există informaţii că tranzacţia nu se desfăşoară în nume
propriu, persoanele prevăzute la art.8 vor lua măsuri, -în temeiul art.11 din Legea pentru
prevenirea şi sancţionarea spălării banilor- pentru a obţine date referitoare la adevărata identitate
a persoanei în interesul ori în numele căreia acţionează aceşti clienţi, putând solicita aceste date
de la Oficiu.
Datele de identificare a clienţilor vor cuprinde, în conformitate cu art.10 din Legea
656/2002:
în cazul persoanelor fizice:
–datele de stare civilă menţionate în documentele de identitate prevăzute de lege
în cazul persoanelor juridice:
–datele menţionate în documentele de înmatriculare prevăzute de lege, precum şi dovada
că persoana fizică ce conduce tranzacţia reprezintă legal persoana juridică respectivă. În cazul
persoanelor juridice străine, la deschiderea de conturi bancare, vor fi solicitate acele documente
din care să rezulte identitatea firmei, sediul, tipul de societate, locul înmatriculării,
împuternicirea specială a celui care o reprezintă în tranzacţie, precum şi o traducere în limba
română a documentelor autentificate de un birou al notarului public.
În conformitate cu reglementările legale, cerinţele de identificare nu vor fi impuse
societăţilor de asigurări şi reasigurări menţionate la art. 8, în legătură cu poliţele de asigurare de
viaţă dacă prima de asigurare sau ratele de plată anuale sunt mai mici sau egale cu echivalentul
în lei al sumei de 1.000 Euro, ori prima unică de asigurare plătită este, în echivalent în lei, până
la 2.500 Euro. Dacă ratele de primă periodice sau sumele de plată anuale sunt ori urmează să fie
mărite în aşa fel încât să depăşească limita sumei de 1.000 euro, respectiv de 2.500 Euro, în
echivalent în lei, se va cere identificarea.
Un alt caz în care cerinţele de identificare a clienţilor nu sunt obligatorii este acela al
subscrierii poliţelor de asigurare emise de fondurile de pensii, obţinute în virtutea unui contract
de muncă sau datorită profesiei asiguratului, cu condiţia ca poliţa să nu poată fi răscumpărată
înainte de scadenţă şi să poată fi folosită ca li garanţie sau colateral pentru obţinerea unui
împrumut.
De asemenea, cerinţele de identificare a clienţilor nu se impun dacă s-a stabilit că plata se
va face prin debitarea unui cont deschis pe numele clientului la o bancă sau la o instituţie pentru
economii. În cadrul acestei obligaţii de identificare a clientului, persoanele fizice şi juridice
prevăzute în art.8 sunt ţinute să păstreze o copie a documentului sau documentelor de identitate
menţionate anterior, pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data când se încheie relaţia cu
clientul.
Legea obligă, de asemenea, persoanele fizice şi juridice prevăzute de art.8 să păstreze
“într-o formă corespunzătoare, pentru a putea fi folosite ca mijloace de probă în justiţie”,
evidenţa secundară sau operativă ţi înregistrări ale tuturor tranzacţiilor financiare care fac
obiectul acestei legi pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.
Aceste evidenţe se păstrează pentru o perioadă de 5 ani de la executarea fiecărei
tranzacţii, după care vor fi predate pentru arhivare Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere
a Spălării Banilor.
Altă obligaţie ce incumbă, potrivit legii persoanelor prevăzute de art.8 este obligaţia
privind desemnarea persoanelor cu responsabilităţi în aplicarea legii. Astfel, conform art.14,
alin.1,persoanele juridice menţionate de art.8 vor desemna una sau chiar mai multe persoane care
au responsabilităţi în aplicarea acestei legi privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, ale
căror nume vor fi comunicate Oficiului, împreună cu natura şi cu limitele responsabilităţilor
menţionate.
Potrivit alin.2 al art.14, persoanele desemnate conform alin.1, răspund pentru îndeplinirea
sarcinilor stabilite.
O altă obligaţie ce incumbă, potrivit legii persoanelor prevăzute de art.8 este obligaţia
întocmirii unui raport pentru fiecare tranzacţie care poate fi legată de spălarea banilor.
 Articolul 15 din Legea 565 prevede că peroanele desemnate din cadrul persoanelor
juridice menţionate de art.8, cu responsabilităţi în aplicarea acestei legi pentru prevenirea şi
sancţionarea spălării banilor, precum şi persoanele menţionate de art. 8 vor întocmi pentru
fiecare tranzacţie suspectă un raport scris.
Acest raport se întocmeşte pe suport hârtie A4, urmărindu-se redarea exactă a tuturor
elementelor solicitate. Raportul cuprinde:
Capitolul I- identificarea persoanei care întocmeşte raportul , cu trei subcapitole: A,B, şi
C, din care se completează unul în funcţie de forma de organizare juridică a persoanei raportoare
(A-persoană juridică; B-persoană fizică autorizată; C-persoană fizică), celelalte două subcapitole
necompletate eliminându-se din textul raportului;
Capitolul II- date de identificare a clientului, de asemenea cu trei subcapitole din care se
completează unul în funcţie de forma de organizare juridică a clientului (A- persoană juridică
română; B- persoană juridică străină; C- persoana fizică), celelalte două subcapitole
necompletate eliminându-se din textul raportului;
Capitolul III- date despre tranzacţie, cu trei subcapitole, după cum urmează: în primul
subcapitol - A - vor fi redate toate informaţiile referitoare la tranzacţie, inclusiv datele cunoscute
despre persoana cu care persoana de la capitolul II a efectuat operaţiunea; în al doilea subcapitol
–B- vor fi detaliate evenimentele neobişnuite, suspecte, prezentându-se toate informaţiile, datele,
probele deţinute de raportor, inclusiv elemente de legătură cu cazuri raportate anterior; iar în cel
de-al treilea subcapitol –C- va fi specificat numărul de pagini conţinute de raport, eventualele
anexe ale raportului, urmând a fi enumerate, paginate, iar în acest caz se va specifica numărul
total de pagini.
În cazul în care la întocmirea raportului se vor constata elemente particulare, detalii sau
un mod de exprimare specific, necuprinse în forma standard, formă stabilită, potrivit legii, de
către Oficiu, raportul se va completa corespunzător, urmând să fie înscrise şi acele date.
Raportul va purta numele, semnătura şi ştampila persoanei autorizate O altă
obligaţie a entităţilor raportoare este aceea privind stabilirea procedurilor şi metodelor adecvate
de control intern pentru prevenirea spălării banilor - obligaţie prevăzută de art.16 din lege.
Este limpede faptul că pentru executarea tuturor acestor obligaţii pe care legea le prevede,
persoanele fizice şi juridice menţionate de art.8 trebuie să-şi dezvolte o veritabilă strategie în
cadrul căreia se vor stabili proceduri interne şi metode de control şi logistica necesară.
 În acest sens, angajaţii persoanelor prevăzute la art.8 trebuie să fie instruiţi pentru ca
aceştia să poată recunoaşte tranzacţiile sau operaţiunile care pot fi legate de spălarea banilor,
precum şi activităţile pe care trebuie să le desfăşoare imediat în cazul sesizării unor asemenea
situaţii.
Şi în fine, o altă obligaţie a persoanelor prevăzute la art.8 ţi a salariaţilor acestora este
aceea de a nu transmite, în afara condiţiilor prevăzute de lege, informaţiile deţinute în legătură cu
spălarea banilor şi de a nu avertiza clienţii cu privire la sesizarea Oficiului.
La art.18, alin. 3 din Legea 656/2002 se prevede că este interzisă, de asemenea, folosirea
în scop personal de către salariaţii Oficiului şi ai persoanelor menţionate de art. 8 a informaţiilor
primite, atât în timpul activităţii, cât şi după încetarea acesteia.
Persoanele menţionate în cuprinsul art.8 vor putea transmite Oficiului datele şi
informaţiile solicitate de acesta, date şi informaţii despre care au luat cunoştinţă în îndeplinirea
activităţilor şi atribuţiunilor sale şi pentru care, potrivit legii, sunt obligate la păstrarea secretului.
Secretul profesional la care sunt ţinute persoanele de la aet.8 nu este opozabil Oficiului
numai.
De asemenea secretul bancar şi profesional, în cazul infracţiunilor de spălare a banilor, nu
sunt opozabile organelor de urmărire penală după începerea, de către procuror, a urmăririi penale
şi nici instanţelor de judecată.

3.3. Sancţionarea neândeplinirii de către entităţile prevăzute la articolul 8, a obligaţiilor

stabilite de lege

Stabilindu-se îndatoririle la care sunt ţinute persoanele de la art.8 în exerciţiul funcţiei s-a
impus cu necesitate prevederea sancţiunilor aplicabile în caz de neîndeplinire a acestora, ca
măsuri de coerciţie.
Potrivit art.22 din Legea 656, constituie contravenţie:
nerespectarea obligaţiilor persoanelor de la art.8, obligaţii prevăzute la art.3 alin.1 şi 6,
art.4 si 9;
nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art.5 alin.2, art.11, art.13-15, art.16 alin.1 şi la
art.17.
 sancţiunea acestor contravenţii este amenda, al cărei cuantum diferă, astfel: pentru
contravenţiile prevăzute la litera “a”, cuantumul amenzii este cuprins între 20.000.000 lei şi
100.000.000 lei, iar pentru cele amintite la litera “b”, între 30.000.000 şi 200.000.000 lei, cu
menţiunea că aceste sancţiuni contravenţionale se aplică atât persoanelor fizice, cât şi
persoanelor juridice dintre cele prevăzute la art.8.
Atribuţia constatării contravenţiilor şi a aplicării amenzii revine, potrivit legii,
personalului desemnat din cadrul Oficiului şi din cadrul autorităţilor cu atribuţii de control
financiar şi de supraveghere prudenţială a persoanelor prevăzute la art.8.
Aceste reglementări referitoare la sancţiunile contravenţionale se completează cu
prevederile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea 180/2002, cu modificările ulterioare cu excepţia articolelor 28 şi 29.
Analizând activitatea desfăşurată de entităţile raportoare, pe baza rapoartelor de tranzacţii
suspecte înaintate de acestea, prezentăm în continuare evoluţia numărului total de operaţiuni în
numerar mai mari de 10.000 Euro în perioada 1999-2002 şi de asemenea evoluţia sumelor mai
mari de 10.000 de euro tranzacţionate în numerar în aceeaşi perioadă.

CAPITOLUL 3

PREOCUPĂRILE ORGANELOR STATULUI PE LINIA PREVENIRII ŞI

COMBATERII SPĂLĂRII BANILOR

3.1. Necesitatea combaterii fenomenului de spălare a banilor

În ultimii ani a survenit o recunoaştere din ce în ce mai mare a faptului că este esenţial să
se lupte împotriva crimei organizate, că infractorii trebuie opriţi, ori de câte ori este posibil, din a
legitimiza rezultatele activităţilor lor criminale prin transformarea fondurilor din “murdare” în
fonduri “curate”.
 Abilitatea de a spăla rezultatele activităţii criminale prin sistemul financiar bancar este
vitală pentru succesul operaţiilor criminale.
Cei implicaţi în astfel de activităţi au nevoie să exploateze facilităţile oferite de sectorul
financiar mondial dacă vor să beneficieze de rezultatele activităţilor lor.
Utilizarea, în scopul spălării banilor, a sistemelor financiar bancare conduce la
subminarea instituţiilor financiare individuale şi, în final a întregului sistem financiar bancar. În
acelaşi timp, integritatea crescută a sistemelor financiare mondiale şi îndepărtarea barierelor puse
în faţa mişcării libere a capitalului au crescut uşurinţa cu care banii negri pot fi spălaţi şi
complică procesul de urmărire.
Succesul şi stabilitatea pe termen lung ale oricărei instituţii financiare depinde de
atragerea şi păstrarea fondurilor câştigate în mod legitim.
Banii câştigaţi în mod fraudulos, au, invariabil, o natură tranzitorie. Ei strică reputaţia şi
descurajează pe investitorul cinstit. Instituţia financiară care se implică într-un scandal de spălare
a banilor va risca acuzarea în instanţă şi pierderea bunei reputaţii pe piaţă, iar reputaţia privind
integritatea este una din valorile cele mai importante ale unei instituţii financiare.
Ca şi consecinţe negative la nivel macroeconomic datorate unui fenomen de spălare a
banilor necontrolat, Fondul Monetar Internaţional a citat: schimbări inexplicabile a cererii de
masă monetară, riscuri prudenţiale faţă de stabilitatea sistemului bancar, efecte de contaminare
faţă de tranzacţiile financiare locale şi creşterea volatilităţii fluxurilor internaţionale de capital şi
a ratei de schimb valutar datorată neanticipării realizării transferurilor de bunuri peste graniţă.
Dacă nu este controlat, procesul de spălare a banilor poate submina eforturile depuse
pentru existenţa unor pieţe libere şi competitive, şi afectează dezvoltarea unei economii
sănătoase.
Într-o economie în care tehnologia avansată şi globalizarea permit transferul rapid de
fonduri, necontrolarea spălării de bani imense poate submina stabilitatea financiară.
Mai mult, într-o ţară cu o sănătate financiară precară, scoaterea a milioane şi chiar
miliarde de dolari anual din procesul normal de creştere economică reprezintă un real pericol.
Experienţa infracţională acumulată de reţelele crimei organizate este redutabilă. În
consecinţă se impune luarea de măsuri ferme şi colaborarea strânsă a organelor şi organismelor
abilitate să lupte împotriva acestora, pentru prevenirea generalizării fenomenului de spălare a
banilor.
 În caz contrar, există riscul, deloc neglijabil, ca banii spălaţi să devină “motorul”
economiei şi să-şi impună propriile “reguli”, ceea ce înseamnă de fapt subminarea sau chiar
desfiinţarea autorităţilor statale şi domnia arbitrarului de tip mafiot.

3.1.1 Măsuri luate la nivel internaţional:

Cea mai eficientă soluţie în problema spălării banilor pe plan internaţional este în primul
rând cooperarea internaţională şi sisteme de control şi reglementări unitare în cadrul fiecărei ţări.
Spălarea internaţională a banilor se bazează pe exploatarea, prin operatori financiari subtili, a
diferenţelor dintre reglementările financiare şi bancare ale ţărilor de pe întreg globul.
Spălarea internaţională a banilor are efecte nocive considerabile asupra economiei
mondiale prin: deteriorarea operaţiunilor eficiente ale economiilor naţionale, coruperea lentă a
pieţei financiare şi reducerea încrederii publice în sistemul financiar internaţional, mărind
riscurile şi stabilitatea sistemului, ce duc toate, în final, la reducerea ritmului de creştere
economică mondială.
Pentru contracararea fenomenului, s-au luat mai multe măsuri:
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe
psihotrope, adoptată la 20 decembrie 1988 la Viena. Aceasta stipulează: confiscarea bunurilor
obţinute în urma unor infracţiuni, extrădarea autorilor infracţiunilor legate de traficul de
stupefiante, asistenţă juridică acordată reciproc de către ţările implicate, intensificarea formelor
de cooperare între state;
Convenţia Consiliului Europei cu privire la spălarea, urmărirea, reţinerea şi confiscarea
produselor provenite din infracţiuni, deschisă spre semnare la 8 noiembrie 1990, la Strasbourg;
Directiva Consiliului Comunităţii Europene cu privire la folosirea sistemului financiar în
scopul spălării banilor nr. 91/308/EEC, adoptată la Luxemburg la 10 iunie 1991; această
directivă reprezintă sursa de inspiraţie pentru legile de combatere a spălării banilor, care au fost
adoptate de aproape toate statele, indiferent că sunt membre ale Comunităţii Europene sau se află
în proceduri de aderare;
Grupul de acţiune financiară în domeniul spălării banilor (GAFI) este un organism
interguvernamental ce dezvoltă şi promovează politici de combatere a spălării banilor; în mod
curent este alcătuit din 26 ţări (ţări însemnate din punct de vedere financiar din Europa, America
de Nord şi Asia) şi 2 organisme internaţionale;
 Grupul EGMOND (prima întâlnire a grupului în anul 1955 în palatul EGMOND –
Aremberg din Bruxelles la care au participat 24 de state şi 8 organizaţii internaţionale); în
prezent grupul numără 48 membri iar scopul său este cooperarea internaţională între agenţiile
naţionale specializate în lupta internaţională împotriva spălării banilor (între membrii grupului au
loc schimb de informaţii financiare legate de spălarea banilor, în baza unor memorandum-uri de
înţelegere (bi sau multilaterale).
3.1.2 Evolutii legislative privind spalarea banilor in ROMANIA

Fenomenul de spălare a banilor a cunoscut o evoluţie ascendenta in ultimii ani, fapt ce a

determinat Parlamentul României sa elaboreze un cadru legislativ adecvat, care sa protejeze
statul roman si economia naţională împotriva consecinţelor negative ale manifestărilor
criminalităţii organizate.
Dinamica acestui fenomen infractional, atat in tara noastra dar si pe plan international,
precum si necesitatea euroconformizarii prevederilor Legii nr. 21/1999, au determinat
Parlamentul Romaniei sa adopte Legea nr.656/07.12.2002, pentru prevenirea si sanctionarea
spalarii banilor.
Aceasta lege, a fost modificata de Legea nr. 230/13.07.2005, si OUG nr. 135/29.09.2005,
urmarindu-se armonizarea dispozitiilor legii cu prevederile Directivei Europene nr.97/2001/CE a
Parlamentului European si a Consiliului Europei, referitoare la prevenirea utilizarii sistemului
financiar in scopul spalarii banilor si cu prevederile celor 40 de Recomandari elaborate de
Grupul de Actiune Financiara Internationala, modificate in iunie 2003, cele 9 Recomandari
Speciale GAFI privind finantarea terorismului, precum si cu recomandarile facute cu ocazia celui
de al doilea Raport de evaluare a Romaniei de catre grupul MONEYVAL din cadrul Consiliului
Europei.
Avand in vedere necesitatea intensificarii luptei impotriva fenomenului spalarii banilor,
al combaterii criminalitatii organizate si finantarii terorismului, precum si a adaptarii mijloacelor
si metodelor de actiune la dinamica si evolutiile structurale ale manifestarilor acestor fenomene,
a fost elaborat un pachet de legi cuprinzand dispozitii speciale, care sunt complementare celor
prevazute de Legea nr.656/2004, din randul carora mentionam: Legea nr.78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, Legea nr.161/2003 privind unele
masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si
in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, Legea nr.143/2000 pentru combaterea
traficului de stupefiante, Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in
materie penala, Legea nr.682/2002 privind protectia martorilor, Legea nr.571/2003, privind
Codul Fiscal, Legea nr.241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, Legea
nr.31/1990 a societatilor comerciale (republicata), Legea nr.82/1991 - legea contabilitatii, Legea
nr.141/1997 privind Codul Vamal al Romaniei,
Legea nr.39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate, Legea
nr.508/2004 privind infiintarea in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si
Justitie a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism,
modificata prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 7/2005 si Legea nr.535/25.11.2004
privind prevenirea si combaterea terorismului.
Conform prevederilor art.209 al.3 Cpp, asa cum a fost modificat prin Legea nr.169 din
2002, privind modificarea Codului Penal si a Codului de Procedura Penala, in cauzele de spalare
a banilor, urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror.
In scopul punerii in aplicare a prevederulor Legii nr. 656/2002, ale Legii nr. 508/2004,
precum si pentru solutionarea in termen a dosarelor penale in care se efectueaza cercetari pentru
savarsirea infractiunii de spalare a banilor, procurorul in baza art. 217 alin. 4 Cpp poate dispune
pe baza unei rezolutii motivate efectuarea de acte de cercetare penala de catre ofiterii de politie
judiciara. Astfel, acestia pot efectua activitati specifice de investigare si cercetare (ridicari de
obiecte si inscrisuri , audieri de persoane , efectuarea de verificari economice, actiuni sub
acoperire, s.a.).
Totodata, în domeniul prevenirii si combaterii spalarii banilor au fost adoptate si o serie
de acte normative cu caracter secundar ce vizeaza in principal implementarea dispozitiilor Legii
nr. 656/2002 dupa cum urmeaza :
-Norma 3 din 26.02.2002 a Bancii Nationale a Romaniei privind standardele de
cunoastere a clientelei;
-Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 1250/6 din 22.09.2003 privind procedura
transmiterii de catre banci-persoane juridice romane si sucursalele din Romania ale bancilor –
persoane juridice straine a informatiilor referitoare la conturile deschise si/sau inchise de titularii
acestora;
 -Regulamentul nr. 11/28.09.2005 al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare privind
prevenirea si combaterea spalarii banilor si a finantarii actelor de terorism prin intermediul pietei
de capital ;

3.1.3 Evolutii institutionale :

Urmare a reorganizarii structurilor de combatere a crimei organizate si a cerintelor

impuse de compatibilizarea acestora cu structurile similare din Uniunea Europeana, la
15.08.2005 s-a infiintat in cadrul Directiei Generale de Combatere a Criminalitatii Organizate,
Directia de Combatere a Marii Criminalitati Economico-Financiare, in structura careia
functioneaza Serviciul de Combatere a Spalarii Banilor.
Personalul care desfasoara activitatea in cadrul acestor structuri au ca principala
atributiune efectuarea actelor premergatoare si de urmarire penala pe baza delegarii de
competenta in cauzele penale care au la baza Informari primite de la Oficiul National de
Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor prin Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si
Justitie sau in cauzele in care se efectueaza cercetari pentru savarsirea infractiunii de spalare de
bani.

3.1.4 Cooperarea interna

Dezvoltarea relaţiilor de colaborare între Serviciul de Combatere a Spălării Banilor şi

celelalte agenţii de aplicare a legii cu atribuţiuni in lupta împotriva spălării banilor si finanţării
terorismului din România, precum şi cu partenerii non-guvernamentali (entităţi raportoare)
reprezintă un obiectiv de maximă importanţă fiind abordat ca un element-cheie al luptei
împotriva acestor fenomene.
În aceste condiţii, au fost urmărite atât optimizarea relaţiilor de cooperare deja existente,
prin fluidizarea comunicaţiilor stabilite şi intensificarea acţiunilor comune, cât şi iniţierea unor
parteneriate noi, în domeniul prevenirii si combaterii spălării banilor si finanţării terorismului.
Cooperarea interinstituionala s-a derulat in conditii adecvate, pe baza protocoalelor de
cooperare, urmarindu-se identificarea de noi mecanisme de eficientizare a activitatii. S-a
intensificat schimbul reciproc de informatii in relatia cu Parchetul de pe langa Inalta Curte de
Casatie si Justitie care este, conform prevederilor legale, principalul beneficiar al Informarilor
transmise de ONPCSB.
La data de 02.09.2004 a fost semnat Protocolul de Cooperare pentru prevenirea si
combaterea spalarii banilor intre Inspectoratul General al Politie Romane si Oficiul National de
Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor. Acest protocol are ca obiect schimbul reciproc de date
si informatii din bazele de date ale Inspectoratului General al Politiei Romane si ale Oficiului
National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, realizarea unei conexiuni on line pentru
accesarea acetor baze de date cu respectarea prevederilor legale, initierea de intalniri comune in
vederea analizarii dosarelor penale complexe, pentru a se crea posibilitatea de a interveni
operativ in vederea stoparii activitatii infractionale, suspendarii tranzactiilor suspecte si
declansarii cercetarilor potrivit legii, participarea la sesiuni stiintifice, simpozioane si seminarii
organizate pe probleme de interes comun, comunicare permanenta pentru elaborarea de noi acte
normative sau modificarea celor in vigoare ce reglementeaza domeniul spalarii banilor, actiuni
organizate in comun pentru solutionarea cu celeritate a cazurilor de spalare a banilor.
Aferent acestui protocol, la data de 02.02.2005 a fost elaborata Metodologia privind
schimbul reciproc de date dintre Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor si
Inspectoratul General al Politiei Romane. Astfel a fost asigurat accesul on-line al ONPCSB la
bazele de date ale Ministerului Administratiei si Internelor cat si al IGPR la bazele de date ale
ONPCSB.
Având în vedere necesitatea punerii în aplicare a prevederilor legale in domeniu, dar şi
pentru o mai bună conlucrare a instituţiilor implicate în prevenirea şi combaterea spalarii banilor,
la nivelul Serviciului de Combatere a Spalarii Banilor s-au constituit task-force-uri formate din
procurori, poliţişti şi specialişti din cadrul DIICOT, Banca Nationala a Romaniei, Oficiul
National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, Garda Financiara, Agentia Nationala de
Administrare Fiscala, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Oficiul National al Registrului
Comertului, Autoritatea Nationala a Vamilor etc, pe cauze concrete în vederea soluţionării cu
operativitate si profesionalism a dosarelor aflate în lucru.
O alta componenta a cooperarii interinstitutionale implica si schimbul de date cu
serviciile specializate in culegerea si prelucrarea informatiilor ( Serviciul Roman de Informatii,
Directia Generala de Informatii si Protectie Interna si Serviciul de Informatii Externe) direct si
prin intermediul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, atat in cadrul
activitatii de cercetare si urmarire penala in cazuri concrete cat si pentru prevenirea fenomenului
de spalare a banilor.

3.2. Entităţile raportoare prevăzute la art.8 din legea 656/2002 şi obligaţiile instituite în
sarcina acestora

3.2.1. Entităţile raportoare prevăzute de Legea 656/2002.

Potrivit articolului 8, intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii 656/2002, următoarele

persoane fizice şi juridice:
băncile, sucursalele băncilor străine şi instituţiile de credit;
instituţiile financiare, cum ar fi fonduri de investiţii, societăţi de depozitare de custodie,
societăţi de valori mobiliare, fonduri de pensii şi alte asemenea fonduri care îndeplinesc
operaţiuni precum: creditarea, incluzând printre altele, creditul de consum, creditul ipotecar,
factoringul, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetarea, leasingul financiar, operaţiuni
de plăţi, emiterea şi administrarea unor mijloace de plată, cărţi de credit, cecuri de călătorie şi
altele asemenea, acordarea sau asumarea de garanţii şi subscrierea de angajamente, tranzacţii pe
cont propriu sau în numele clienţilor prin intermediul instrumentelor pieţei monetare, cecuri,
ordine de plată, certificate de depozite, etc., schimb valutar, produse financiare derivate,
instrumente financiare legate de cursul valutar ori de rata dobânzilor, valori mobiliare,
participarea la emiterea de acţiuni şi oferirea de servicii legate de aceste emisiuni, consultanţă
acordata întreprinderilor în probleme de structură a capitalului, strategia industrială, consultanţă
şi servicii în acest domeniu, custodia şi administrarea de portofolii şi consultanţă în acest
domeniu, custodia şi administrarea valorilor mobiliare;
societăţile de asigurări şi reasigurări;
agenţii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, amanet, vânzări-cumpărări
de obiecte de artă, metale şi pietre preţioase, dealeri, turism, prestări de servicii şi orice alte
activităţi similare care implică punerea în circulaţie a valorilor;
 persoanele fizice şi juridice care acordă asistenţă de specialitate juridică, materială,
contabilă, financiar-bancară, cu respectarea dispoziţiilor legale privind secretul profesional;
persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare;
oficiile poştale şi persoanele juridice care prestează servicii de transmitere de bani, în lei
sau valută;
agenţii imobiliari;
trezoreria statului;
casele de schimb valutar;
orice altă persoană fizică sau juridică, pentru acte şi fapte săvârşite în afara sistemului
financiar bancar.

3..2.2. Obligaţiile instituite de lege în sarcina entităţilor raportoare.

Se constată în cuprinsul acestui art. 8, o multitudine de persoane fizice şi juridice aflate

pe scena afacerilor financiare, dar şi în afara sistemului financiar-bancar, ce trebuie să se supună
reglementărilor instituite de Legea 565/2002.
Considerăm, de altfel, că Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor
îi incumbă obligaţia de a identifica şi de a lista toate persoanele fizice şi juridice prevăzute la
art.8, persoane cărora trebuie să le comunice dispoziţiile legii şi obligaţiile ce decurg din acestea,
în sarcina lor.
Astfel, o primă obligaţie stabilită de lege în sarcina persoanelor prevăzute la art.8 este
obligaţia de raportare a operaţiunilor suspecte.
Potrivit art.3. alin.1 din Legea 656/2002, de îndată ce salariatul unei persoane juridice sau
una dintre persoanele prevăzute la articolul 8 are suspiciuni că o operaţiune ce urmează să fie
efectuată are ca scop spălarea banilor , va informa persoana desemnată potrivit art.14 alin.1, care,
pe baza unor indicii temeinice va sesiza imediat Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a
Spălării Banilor, care va confirma primirea sesizării, acesta, dacă consideră necesar, poate
dispune, motivat, suspendarea efectuării operaţiunii pe o perioadă de 48 de ore..
Oficiul trebuie să comunice persoanelor menţionate de art.8, în termen de 24 de ore,
decizia de suspendare a efectuării operaţiunii, ori, după caz, de Justiţie; dacă Oficiul nu a făcut
comunicarea în acest termen de 24 de ore, persoanele la care se referă art.8 vot putea efectua
operaţiunea.
O altă obligaţie a persoanelor menţionate de art.8 este aceea de raportare a tuturor
operaţiunilor ce depăşesc echivalentul a 10.000 Euro.
Astfel, pentru operaţiunile de depunere sau retragere de sume în numerar, în lei sau
valută, sume ce depăşesc echivalentul a 10.000 Euro, indiferent dacă tranzacţia se realizează pe
una sau mai multe operaţiuni legate între ele, personalul din structurile prevăzute la art.8 va
raporta Oficiului în maximum 24 de ore de la data efectuării operaţiunii.
Aceeaşi obligaţie de raportare este prevăzută şi pentru transferurile externe în şi din
conturi pentru sume a căror limită minimă este echivalentul în lei a 10.000 Euro.
Totodată, art.3, alin.8 precizează şi anumite categorii de operaţiuni derulate prin
trezoreria statului, care sunt exceptate de la obligaţia de raportare către Oficiu, după cum
urmează: eliberări de sume în numerar privind drepturi salariale, plăţile efectuate de către
instituţiile publice, încasările de impozite, taxe, contribuţii şi orice alte venituri bugetare de la
persoane fizice şi juridice, inclusiv sumele în numerar depuse de către instituţiile publice,
precum şi transferurile externe în şi din conturi.
Altă obligaţie instituită de lege în sarcina persoanelor la care se referă art.8 este aceea de
raportare după efectuarea tranzacţiilor suspecte de spălare a banilor. Astfel, potrivit art.4, dacă o
persoană din cele prevăzute la art.8 are cunoştinţă că o tranzacţie pentru care a primit instrucţiuni
să o efectueze are ca scop spălarea banilor şi acesteia îi este imposibil să o efectueze sau, prin
neefectuarea ei este posibil să zădărnicească eforturile de a se urmări beneficiarii operaţiunii
suspecte de spălare a banilor, instituţia sau persoana în cauză va informa Oficiul imediat după ce
a efectuat tranzacţia, dar nu mai târziu de 24 de ore de la efectuarea acesteia. În asemenea cazuri,
în raportare se va preciza motivul pentru care nu s-a putut transmite informaţia despre tranzacţie
înainte ca aceasta să se fi efectuat.
O altă obligaţie ce incumbă persoanelor de la art.8 este obligaţia de a furniza date
necesare verificării efectuate de Oficiu. Art.5 alin.1 din lege recunoaşte Oficiului dreptul de a
cere persoanelor prevăzute la art.8, datele şi informaţiile necesare îndeplinirii atribuţiilor sale.
Alin.2 al art.5 prevede obligaţia persoanelor menţionate de art.8 de a transmite Oficiului datele şi
informaţiile solicitate în termen de 30 de zile de la data primirii cererii, textul de lege precizând,
de asemenea faptul că secretul profesional la care sunt ţinute persoanele prevăzute la art. 8 nu
este opozabil Oficiului.
Obligaţia de identificare a clienţilor reprezintă o altă obligaţie importantă reţinută în
sarcina persoanelor prevăzute la art.8. au obligaţia să stabilească identitatea unor relaţii de
afaceri, deschiderea unor conturi sau oferirea unor servicii. Totodată, această obligaţie de
identificare a clienţilor subzistă şi în cazul altor operaţiuni decât cele menţionate, a căror valoare
minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 Euro, indiferent dacă tranzacţia se desfăşoară prin
una sau mai multe operaţiuni legate între ele. De asemenea, se va proceda la identificarea
clienţilor, potrivit reglementărilor art.9, alin.3, de îndată ce există o informaţie că prin operaţiune
se urmăreşte spălarea banilor chiar dacă valoarea operaţiunii este mai mică decât echivalentul în
lei a 10.000 Euro.
Atunci când suma nu este cunoscută în momentul acceptării tranzacţiei persoana fizică
sau juridică din cele prevăzute la art.8, obligată să stabilească identitatea clienţilor, va proceda de
îndată la identificarea acestora când este informată despre valoarea tranzacţiei şi când a stabilit
că aceasta atinge echivalentul în lei a 10.000 Euro.
De asemenea, în cazul în care există informaţii că tranzacţia nu se desfăşoară în nume
propriu, persoanele prevăzute la art.8 vor lua măsuri, -în temeiul art.11 din Legea pentru
prevenirea şi sancţionarea spălării banilor- pentru a obţine date referitoare la adevărata identitate
a persoanei în interesul ori în numele căreia acţionează aceşti clienţi, putând solicita aceste date
de la Oficiu.
Datele de identificare a clienţilor vor cuprinde, în conformitate cu art.10 din Legea
656/2002:
în cazul persoanelor fizice:
–datele de stare civilă menţionate în documentele de identitate prevăzute de lege
în cazul persoanelor juridice:
–datele menţionate în documentele de înmatriculare prevăzute de lege, precum şi dovada
că persoana fizică ce conduce tranzacţia reprezintă legal persoana juridică respectivă. În cazul
persoanelor juridice străine, la deschiderea de conturi bancare, vor fi solicitate acele documente
din care să rezulte identitatea firmei, sediul, tipul de societate, locul înmatriculării,
împuternicirea specială a celui care o reprezintă în tranzacţie, precum şi o traducere în limba
română a documentelor autentificate de un birou al notarului public.
 În conformitate cu reglementările legale, cerinţele de identificare nu vor fi impuse
societăţilor de asigurări şi reasigurări menţionate la art. 8, în legătură cu poliţele de asigurare de
viaţă dacă prima de asigurare sau ratele de plată anuale sunt mai mici sau egale cu echivalentul
în lei al sumei de 1.000 Euro, ori prima unică de asigurare plătită este, în echivalent în lei, până
la 2.500 Euro. Dacă ratele de primă periodice sau sumele de plată anuale sunt ori urmează să fie
mărite în aşa fel încât să depăşească limita sumei de 1.000 euro, respectiv de 2.500 Euro, în
echivalent în lei, se va cere identificarea.
Un alt caz în care cerinţele de identificare a clienţilor nu sunt obligatorii este acela al
subscrierii poliţelor de asigurare emise de fondurile de pensii, obţinute în virtutea unui contract
de muncă sau datorită profesiei asiguratului, cu condiţia ca poliţa să nu poată fi răscumpărată
înainte de scadenţă şi să poată fi folosită ca li garanţie sau colateral pentru obţinerea unui
împrumut.
De asemenea, cerinţele de identificare a clienţilor nu se impun dacă s-a stabilit că plata se
va face prin debitarea unui cont deschis pe numele clientului la o bancă sau la o instituţie pentru
economii. În cadrul acestei obligaţii de identificare a clientului, persoanele fizice şi juridice
prevăzute în art.8 sunt ţinute să păstreze o copie a documentului sau documentelor de identitate
menţionate anterior, pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data când se încheie relaţia cu
clientul.
Legea obligă, de asemenea, persoanele fizice şi juridice prevăzute de art.8 să păstreze
“într-o formă corespunzătoare, pentru a putea fi folosite ca mijloace de probă în justiţie”,
evidenţa secundară sau operativă ţi înregistrări ale tuturor tranzacţiilor financiare care fac
obiectul acestei legi pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.
Aceste evidenţe se păstrează pentru o perioadă de 5 ani de la executarea fiecărei
tranzacţii, după care vor fi predate pentru arhivare Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere
a Spălării Banilor.
Altă obligaţie ce incumbă, potrivit legii persoanelor prevăzute de art.8 este obligaţia
privind desemnarea persoanelor cu responsabilităţi în aplicarea legii. Astfel, conform art.14,
alin.1,persoanele juridice menţionate de art.8 vor desemna una sau chiar mai multe persoane care
au responsabilităţi în aplicarea acestei legi privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, ale
căror nume vor fi comunicate Oficiului, împreună cu natura şi cu limitele responsabilităţilor
menţionate.
 Potrivit alin.2 al art.14, persoanele desemnate conform alin.1, răspund pentru îndeplinirea
sarcinilor stabilite.
O altă obligaţie ce incumbă, potrivit legii persoanelor prevăzute de art.8 este obligaţia
întocmirii unui raport pentru fiecare tranzacţie care poate fi legată de spălarea banilor.
Articolul 15 din Legea 565 prevede că peroanele desemnate din cadrul persoanelor
juridice menţionate de art.8, cu responsabilităţi în aplicarea acestei legi pentru prevenirea şi
sancţionarea spălării banilor, precum şi persoanele menţionate de art. 8 vor întocmi pentru
fiecare tranzacţie suspectă un raport scris.
Acest raport se întocmeşte pe suport hârtie A4, urmărindu-se redarea exactă a tuturor
elementelor solicitate. Raportul cuprinde:
Capitolul I- identificarea persoanei care întocmeşte raportul , cu trei subcapitole: A,B, şi
C, din care se completează unul în funcţie de forma de organizare juridică a persoanei raportoare
(A-persoană juridică; B-persoană fizică autorizată; C-persoană fizică), celelalte două subcapitole
necompletate eliminându-se din textul raportului;
Capitolul II- date de identificare a clientului, de asemenea cu trei subcapitole din care se
completează unul în funcţie de forma de organizare juridică a clientului (A- persoană juridică
română; B- persoană juridică străină; C- persoana fizică), celelalte două subcapitole
necompletate eliminându-se din textul raportului;
Capitolul III- date despre tranzacţie, cu trei subcapitole, după cum urmează: în primul
subcapitol - A - vor fi redate toate informaţiile referitoare la tranzacţie, inclusiv datele cunoscute
despre persoana cu care persoana de la capitolul II a efectuat operaţiunea; în al doilea subcapitol
–B- vor fi detaliate evenimentele neobişnuite, suspecte, prezentându-se toate informaţiile, datele,
probele deţinute de raportor, inclusiv elemente de legătură cu cazuri raportate anterior; iar în cel
de-al treilea subcapitol –C- va fi specificat numărul de pagini conţinute de raport, eventualele
anexe ale raportului, urmând a fi enumerate, paginate, iar în acest caz se va specifica numărul
total de pagini.
În cazul în care la întocmirea raportului se vor constata elemente particulare, detalii sau
un mod de exprimare specific, necuprinse în forma standard, formă stabilită, potrivit legii, de
către Oficiu, raportul se va completa corespunzător, urmând să fie înscrise şi acele date.
 Raportul va purta numele, semnătura şi ştampila persoanei autorizate O altă
obligaţie a entităţilor raportoare este aceea privind stabilirea procedurilor şi metodelor adecvate
de control intern pentru prevenirea spălării banilor - obligaţie prevăzută de art.16 din lege.
Este limpede faptul că pentru executarea tuturor acestor obligaţii pe care legea le prevede,
persoanele fizice şi juridice menţionate de art.8 trebuie să-şi dezvolte o veritabilă strategie în
cadrul căreia se vor stabili proceduri interne şi metode de control şi logistica necesară.
În acest sens, angajaţii persoanelor prevăzute la art.8 trebuie să fie instruiţi pentru ca
aceştia să poată recunoaşte tranzacţiile sau operaţiunile care pot fi legate de spălarea banilor,
precum şi activităţile pe care trebuie să le desfăşoare imediat în cazul sesizării unor asemenea
situaţii.
Şi în fine, o altă obligaţie a persoanelor prevăzute la art.8 ţi a salariaţilor acestora este
aceea de a nu transmite, în afara condiţiilor prevăzute de lege, informaţiile deţinute în legătură cu
spălarea banilor şi de a nu avertiza clienţii cu privire la sesizarea Oficiului.
La art.18, alin. 3 din Legea 656/2002 se prevede că este interzisă, de asemenea, folosirea
în scop personal de către salariaţii Oficiului şi ai persoanelor menţionate de art. 8 a informaţiilor
primite, atât în timpul activităţii, cât şi după încetarea acesteia.
Persoanele menţionate în cuprinsul art.8 vor putea transmite Oficiului datele şi
informaţiile solicitate de acesta, date şi informaţii despre care au luat cunoştinţă în îndeplinirea
activităţilor şi atribuţiunilor sale şi pentru care, potrivit legii, sunt obligate la păstrarea secretului.
Secretul profesional la care sunt ţinute persoanele de la aet.8 nu este opozabil Oficiului
numai.
De asemenea secretul bancar şi profesional, în cazul infracţiunilor de spălare a banilor, nu
sunt opozabile organelor de urmărire penală după începerea, de către procuror, a urmăririi penale
şi nici instanţelor de judecată.

3.3. Sancţionarea neândeplinirii de către entităţile prevăzute la articolul 8, a obligaţiilor

stabilite de lege

Stabilindu-se îndatoririle la care sunt ţinute persoanele de la art.8 în exerciţiul funcţiei s-a
impus cu necesitate prevederea sancţiunilor aplicabile în caz de neîndeplinire a acestora, ca
măsuri de coerciţie.
 Potrivit art.22 din Legea 656, constituie contravenţie:
nerespectarea obligaţiilor persoanelor de la art.8, obligaţii prevăzute la art.3 alin.1 şi 6,
art.4 si 9;
nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art.5 alin.2, art.11, art.13-15, art.16 alin.1 şi la
art.17.
sancţiunea acestor contravenţii este amenda, al cărei cuantum diferă, astfel: pentru
contravenţiile prevăzute la litera “a”, cuantumul amenzii este cuprins între 20.000.000 lei şi
100.000.000 lei, iar pentru cele amintite la litera “b”, între 30.000.000 şi 200.000.000 lei, cu
menţiunea că aceste sancţiuni contravenţionale se aplică atât persoanelor fizice, cât şi
persoanelor juridice dintre cele prevăzute la art.8.
Atribuţia constatării contravenţiilor şi a aplicării amenzii revine, potrivit legii,
personalului desemnat din cadrul Oficiului şi din cadrul autorităţilor cu atribuţii de control
financiar şi de supraveghere prudenţială a persoanelor prevăzute la art.8.
Aceste reglementări referitoare la sancţiunile contravenţionale se completează cu
prevederile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea 180/2002, cu modificările ulterioare cu excepţia articolelor 28 şi 29.
Analizând activitatea desfăşurată de entităţile raportoare, pe baza rapoartelor de tranzacţii
suspecte înaintate de acestea, prezentăm în continuare evoluţia numărului total de operaţiuni în
numerar mai mari de 10.000 Euro în perioada 1999-2002 şi de asemenea evoluţia sumelor mai
mari de 10.000 de euro tranzacţionate în numerar în aceeaşi perioadă.

3.4. Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor

3.4.1. Organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării

Banilor.

În conformitate cu prevederile Legii 656 din decembrie 2002, autorităţile cu atribuţii pe

linia prevenirii şi combaterii spălării banilor, alături de persoanele prevăzute de art.8 din lege, al
căror rol important este recunoscut, sunt:
Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;
 Parchetul de pe lângă Curtea supremă de Justiţie;
Organele specializate ale Poliţiei, cărora Parchetul de pe lângă Curtea supremă de Justiţie
le trimite spre investigare şi cercetare cazurile privitoare la operaţiuni de spălare a banilor.
Pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, potrivit art.19 din Legea 656/2002,
funcţionează Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Organ de specialitate
cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului României, cu sediul în municipiul
Bucureşti.
Oficiul Naţional de Prevenire şi Sancţionare a Spălării Banilor a fost înfiinţat în baza
Legii 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, lege care a fost abrogată prin
Legea nr.656/decembrie 2002. Astfel că în prezent, Oficiul cunoaşte ca reglementare legală
Legea 656/2002.Totodată, există şi un Regulament de Organizare şi Funcţionare a Oficiului
Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi a structurilor sale teritoriale, aprobat
prin H.G. 479 din decembrie 2002.
Potrivit art.19 alin.2 din Legea 656/2002 şi, de asemenea, articolului 2 alin.1 din
Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a
Spălării Banilor, Oficiul, are ca obiect de activitate prevenirea şi combaterea spălării banilor,
scop în care primeşte, analizează, prelucrează informaţii şi sesizează autorităţile abilitate prin
lege, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Rolul de prevenire a spălării banilor Oficiul îl realizează, potrivit competenţelor, prin
blocarea derulării unor tranzacţii despre care există indicii temeinice că ar face obiectul reciclării
banilor, iar sarcina de combatere a spălării banilor presupune descoperirea unor fapte de spălare
a banilor care s-au consumat şi sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie
pentru instrumentarea respectivelor cauze, în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorilor.
În vederea exercitării atribuţiilor sale, pentru atingerea scopului ce a stat la baza
constituirii sale, Oficiul are constituit un aparat propriu la nivel central şi teritorial.
La nivel central, numărul maxim de posturi este de 120, iar pentru structurile operative
teritoriale este de 140.
Oficiul este format, potrivit art. 7.alin.1 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare,
din câte un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Parchetului de pe
lângă Curtea Supremă de Justiţie, ministerul de Interne, Băncii Naţionale a României, Asociaţiei
Naţionale a Băncilor şi Curţii de Conturi, numiţi în funcţie prin hotărâre a Guvernului pe o
perioadă de 5 ani.
Oficiul este condus de un preşedinte cu rang de secretar de stat, care are şi calitatea de
ordonator principal de credite, şi care este numit de Guvern şi-n rândul membrilor Oficiului.
Rolul preşedintelui Oficiului este unul important în organizarea şi funcţionarea acestuia.
Preşedintele reprezintă Oficiul în relaţiile cu autorităţile legislative, judiciare şi administrative,
precum şi organismele şi organizaţiile internaţionale. El reprezintă Oficiul, ca persoană juridică,
şi îl angajează patrimonial în relaţiile cu terţii.
Preşedintele Oficiului poate delega puteri de reprezentare şi altor membri ai Oficiului, cu
precizarea că mandatul trebuie să menţioneze expres atribuţiile delegate şi durata exercitării lor.
El emite, de asemenea ordine de angajare şi încetare a raporturilor de muncă, aprobă transferul şi
aplică sancţiunile disciplinare prevăzute de lege pentru personalul angajat al Oficiului.
Preşedintele Oficiului conduce şedinţele plenului şi totodată controlează aplicarea
efectivă a deciziilor adoptate, dispunând măsurile adecvate.
Plenul Oficiului, constituit din şapte membrii –reprezentantul Ministerului Finanţelor
Publice, al Ministerului Justiţiei, Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Ministerul
de Interne, Băncii Naţionale a României, Asociaţiei Române a Băncilor şi Curţii de Conturi, ceea
ce îi dă, de altfel, o notă distinctă faţă de instituţiile similare din alte state, -este structura
deliberativă şi de decizie a Oficiului, Membrii plenului sunt numiţi în funcţie pentru o perioadă
de cinci ani, prin hotărâre a Guvernului.
Pentru membrii plenului sunt prevăzute de lege anumite interdicţii şi incompatibilităţi.
Astfel le este interzis să facă parte din partide politice sau să desfăşoare activităţi publice cu
caracter politic.
De asemenea , funcţia de membru al plenului este incompatibilă cu orice altă funcţie
publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, iar în cazul
apariţiei unui caz de incompatibilitate, membrilor plenului revenindu-le obligaţia de a comunica
îndată, în scris, despre aceasta, preşedintelui Oficiului.
O altă incompatibilitate prevăzută de lege nu doar pentru calitatea de membru al plenului,
ci cu privire la întregul personal angajat al Oficiului, este aceea că nu poate ocupa nici un post şi
nu poate îndeplini vreo funcţie în cadrul nici uneia dintre persoanele juridice prevăzute la art.8,
în acelaşi timp cu activitatea desfăşurată ca salariat al Oficiului.
 În exercitarea atribuţiilor sale, -prevede art.5 din Regulament-, Plenul Oficiului adoptă,
cu majoritate de voturi, decizii care au caracter obligatoriu pentru persoanele menţionate la art.8
din Legea pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.
Personalul angajat al Oficiului este format din experţi, consilieri juridici, referenţi de
specialitate şi referenţi.
În cadrul Oficiului, potrivit art.10 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a
acestuia, funcţionează următoarele direcţii de specialitate:
Direcţia generală informatică, sinteză şi evidenţă operativă;
Direcţia bănci, sucursale bănci străine, instituţii de credit;
Direcţia instituţii financiare;
Direcţia societăţi comerciale de asigurare şi reasigurare;
Direcţia agenţi economici şi persoane fizice;
Direcţia cooperare şi relaţii internaţionale;
Direcţia juridică;
Direcţia economic-administrativă;
Direcţia operativă teritorială.
Prin decizie a Plenului Oficiului, în cadrul acestor direcţii sunt organizate servicii, birouri
şi compartimente.

3.4.2. Atribuţiile stabilite prin lege.

Obiectul de activitate al acestui organism se realizează prin două modalităţi prevăzute de

lege: prima modalitate se referă la faptul că Oficiul primeşte, analizează şi prelucrează
informaţiile şi datele referitoare la activitatea de spălare a banilor ce îi sunt transmise de către
persoanele fizice şi juridice menţionate în art.8 din legea 652/2002; cea de-a doua modalitate
vizează activităţile prin care Oficiul sesizează autorităţile abilitate de lege să investigheze şi să
cerceteze cazurile în care acesta a stabilit indicii temeinice referitoare la operaţiuni de spălare a
banilor.
Astfel, Legea 656 instituie în sarcina anumitor persoane pe care le menţionează expres în
art.8, anumite obligaţii pe linia prevenirii şi sancţionării spălării banilor, între care, deosebit de
importantă este aceea de a sesiza imediat Oficiul Naţional de Prevenire şi Sancţionare a Spălării
Banilor, atunci când are suspiciuni că o operaţiune ce urmează să fie efectuată are ca scop
spălarea banilor. Corelativ cu acestea, sunt reţinute în sarcina Oficiului, potrivit Legii 656,
anumite drepturi şi îndatoriri.
În primul rând, legea prevede că Oficiul va confirma primirea sesizării persoanelor
menţionate de art.8.
În continuare, Oficiul poate dispune, motivat, suspendarea pentru o perioadă de 48 de
ore, a operaţiunii suspecte, dacă consideră necesară o astfel de măsură.
De asemenea, dacă Oficiul consideră că perioada de 48 de ore nu este suficientă, poate
ca, înainte de expirarea acestui termen, să solicite, motivat, Parchetului de pe lângă Curtea
Supremă de Justiţie, prelungirea suspendării efectuării operaţiunii, cu cel mult trei zile
lucrătoare.
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie poate autoriza o singură dată
prelungirea solicitată de Oficiu, sau dacă nu consideră că solicitarea prelungirii suspendării ar
avea temei, poate dispune încetarea suspendării operaţiunii.
În privinţa deciziei de suspendare a efectuării operaţiunii sau măsurii de prelungire a
acesteia, legea prevede în sarcina Oficiului, obligaţia de a le comunica în termen de 24 de ore
persoanelor menţionate de art.8, care au făcut sesizarea referitoare la operaţiunea suspectă ce s-a
decis a fi suspendată sau, după caz, a cărei suspendare s-a decis a fi prelungită.
Oficiul nu a făcut comunicarea în acest termen de 24 de ore, persoanele la care se referă
art.8 vor putea efectua operaţiunea.
De asemenea, în vederea îndeplinirii sarcinilor instituite Oficiul cu privire la prevenirea şi
combaterea spălării banilor, Legea prevede expres dreptul Oficiului de a cere persoanelor
menţionate la art.8, precum şi altor instituţii competente, toate datele şi informaţiile necesare;
secretul profesional la care sunt ţinute aceste persoane prevăzute de art.8, nefiind opozabil
Oficiului. În acest sens, legea prevede obligaţia persoanelor menţionate de art.8 de a transmite
Oficiului datele şi informaţiile solicitate, în termen de 30 de zile de la data primirii cererii, iar în
sarcina Oficiului este prevăzută obligaţia păstrării confidenţialităţii în legătură cu sesizările
primite.
Legea recunoaşte, de asemenea dreptul Oficiului, în îndeplinirea îndatoririlor ce-i revin,
de a face schimb de informaţii, în baza reciprocităţii, cu instituţii străine ce au funcţii
asemănătoare şi, obligaţia păstrării secretului în condiţii similare.
 Procedând la analizarea şi prelucrarea informaţiilor primite, atunci când constată
existenţa unor indicii temeinice de spălare a banilor, Oficiul sesizează de îndată procurorul
general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, iar dacă în urma analizării şi
prelucrării informaţiilor, nu constată indicii temeinice de spălare a banilor, Oficiul va păstra în
evidenţele sale aceste informaţii.
Dacă în timp de 5 ani aceste informaţii nu sunt completate, ele vor fi clasate în cadrul
Oficiului. Totodată, primind sesizările, dacă apreciază că informaţiile sunt insuficiente, parchetul
de pe lângă curtea Supremă de Justiţie poate solicita, motivat, Oficiului completarea acestora.
Corelativ acestui drept recunoscut de lege Parchetului de pe lângă curtea supremă de Justiţie în
exercitarea atribuţiunilor sale, legea prevede obligaţia Oficiului de a pune la dispoziţie
Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie sau, după caz, Parchetului Naţional
Anticorupţie, la solicitarea acestora, datele şi informaţiile pe care le deţine.
Trebuie să remarcăm totuşi o inadvertenţă în cuprinsul Legii 656/2002, între dispoziţiile
alin.1 art.6 şi dispoziţiile alin.5 al art.6. Astfel, alin.1 prevede că “atunci când constată existenţa
unor indicii temeinice de spălare a banilor, Oficiul va transmite informaţiile de îndată
procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie”, în timp ce alin.5
completează că “Oficiul are obligaţia de a pune la dispoziţie Parchetului de pe lângă Curtea
Supremă de Justiţie sau, după caz, Parchetului Naţional Anticorupţie, la solicitarea acestora,
datele şi informaţiile pe care le-a obţinut”.
Din moment ce obligaţia Oficiului de a raporta informaţiile în legătură cu faptele de
spălare a banilor, atunci când constată indicii temeinice, este, potrivit alin.1 al art.6, doar către
procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de justiţie, apare întrebarea care
vor fi situaţiile când Parchetul Naţional Anticorupţie va putea solicita Oficiului date şi informaţii
cu privire la fapte de spălare a banilor.
Dar cum de foarte multe ori infracţiunea de spălare a banilor este săvârşită în concurs de
infracţiuni de corupţie, deducem că atunci când cercetând acte de corupţie, Parchetul Naţional
Anticorupţie are date sau indicii că acestea ar fi fost comise pentru favorizarea spălării banilor,
va cere în vederea completării informaţiilor pe care le deţine, noi informaţii Oficiului.
De fapt este important să se stabilească dacă infracţiunea de spălare a banilor este
săvârşită în legătură cu o faptă de corupţie; în acest sens Legea 656 prevede că maximul special
al pedepsei pentru infracţiunea de spălare a banilor ce are la bază coruperea funcţionarilor
instituţiilor prevăzute la art.8, se va majora cu 3 ani.
La cererea Oficiului, Parchetul de pe lângă curtea Supremă de Justiţie va comunica
trimestrial stadiul de rezolvare a sesizărilor transmise.
Potrivit legii, Oficiul participă la programele speciale de instruire a reprezentanţilor
persoanelor prevăzute la art.8. De asemenea, oficiul poate efectua verificări şi controale comune
cu autorităţile cu atribuţii de control financiar, conform legii, şi cu cele de supraveghere
prudenţială a persoanelor prevăzute la art.8, verificând şi controlând modul de aplicare a
prevederilor Legii privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.
O altă obligaţie a personalului Oficiului este aceea de a nu transmite informaţiile în
timpul activităţii decât în condiţiile legii, această obligaţie menţinându-se şi după încetarea
funcţiei, pe o durată de 5 ani.
Totodată, folosirea în scop personal de către salariaţii Oficiului şi ai persoanelor
prevăzute la art.8 a informaţiilor primite, atât în timpul activităţii, cât şi după încetarea acesteia,
este interzisă.
De altfel, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi
Combatere a Spălării Banilor aprobat prin HG 479/2002 consacră întreg capitolul II atribuţiile
date prin lege acestuia. Astfel, articolul 4 al Regulamentului amintit prevede, mai sistematizat că
principalele atribuţii pe care le exercită Oficiul pentru îndeplinirea obiectului său de activitate
următoarele:
- primeşte date şi informaţii de la persoanele fizice şi juridice menţionate la art.8 din
Legea pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, referitoare la operaţiuni şi tranzacţii
efectuate în lei şi/sau în valută;
- analizează şi prelucrează datele şi informaţiile primite;
- examinează din proprie iniţiativă cazurile care intră în sfera sa de competenţă;
- solicită oricărei instituţii competente furnizarea de date şi informaţii necesare în vederea
îndeplinirii obiectului său de activitate;
- colaborează cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă
Curtea Supremă de Justiţie, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de
Informaţii Externe, Banca Naţională a României, Curtea de Conturi şi Asociaţia Română a
Băncilor;
 - cooperează şi promovează schimbul de informaţii şi de experienţe cu instituţiile străine
care au funcţii asemănătoare şi cu instituţiile internaţionale europene şi regionale care au atribuţii
în domeniul combaterii spălării banilor;
- emite, în condiţiile legii, decizii de suspendarea efectuării tranzacţiilor;
- informează Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie în cazurile prevăzute de
lege;”
- constată contravenţiile săvârşite în domeniul său de activitate şi aplică sancţiunile
stabilite de lege, prin persoane desemnate;
- urmăreşte aplicarea unitară a dispoziţiilor legale din sfera sa de activitate, prin emiterea
de decizii;
- urmăreşte aplicarea efectivă a deciziilor proprii;
- face propuneri Guvernului şi organelor administraţiei centrale pentru adoptarea de
măsuri în scopul prevenirii şi combaterii spălării banilor, avizează proiectele de acte normative
care au legătură cu domeniul său de activitate;
- organizează programe speciale de instruire a reprezentanţilor persoanelor juridice şi
fizice prevăzute la art.8 din Legea privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor ;
- întocmeşte raport de activitate anual sau atunci când Guvernul hotărăşte şi realizează
studii, analize şi sinteze privind domeniul său de activitate;
- preia şi organizează arhivarea evidenţei secundare sau operative şi înregistrările tuturor
tranzacţiilor financiare ce fac obiectul Legii privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor,
mai vechi de 5 ani de la executarea acestora;
- stabileşte forma raportului scris pentru tranzacţiile care pot fi legate de spălarea banilor;
- elaborează, negociază şi încheie convenţii, protocoale, înţelegeri cu instituţii similare
din alte ţări, în limita mandatului dat de guvern;
- propune Guvernului nomenclatorul de funcţii, condiţiile de studii şi de vechime pentru
încadrarea şi promovarea personalului propriu.”
Desfăşurându-şi activitatea în limitele atribuţiilor stabilite prin lege şi Regulament, prin
identificarea a tot mai multe cazuri suspecte de spălare a banilor, specialiştii Oficiului au adus o
contribuţie însemnată pentru eficientizarea luptei de combatere a acestui fenomen.
 În cele ce urmează, vom prezenta evoluţia numărului de cazuri suspecte de spălare a
banilor identificate de specialiştii Oficiului, ca urmare a analizei rapoartelor privind operaţiunile
în numerar mai mari decât echivalentul a 10.000 euro în perioada 1999-2002.
De asemenea, din totalul numărului de cazuri suspecte de spălare a banilor analizate în
anul 2002 de Oficiu, 45% au fost identificate în urma sesizărilor primite de la entităţile
raportoare, 27% în urma sesizărilor primite de la instituţiile de control financiar şi supraveghere
prudenţială, iar 28% sunt cazuri identificate de specialiştii Oficiului.2.

3.5. Activitatea de cooperare desfăşurată de organele de cercetare penală abilitate în

domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor

Procurorul General al Parchetului de pe lângă curtea Supremă de Justiţie are în

competenţă exclusivă, potrivit Legii 169/2002, efectuarea urmăririi penale în cauzele ce au ca
obiect spălarea banilor. În acest sens, cooperează cu Parchetul Naţional Anticorupţie, cu alte
structuri ale Ministerului Justiţiei, cu Ministerul Finanţelor Publice, cu S.R.I., cu S.I.E., cu
organele specializate ale poliţiei, asupra activităţii cărora exercită îndrumare şi control, etc.
Atunci când există indicii temeinice că o persoană care pregăteşte săvârşirea infracţiunii
de spălare a banilor foloseşte sisteme de telecomunicaţii sau informatice, procurorul poate
dispune, pentru o perioadă determinată, accesul la aceste sisteme; în acest sens, cooperează cu
organele specializate ale politiei prin intermediul cărora realizează măsura respectivă şi cu alte
organisme de profil, cu Ministerul Tehnologiei şi Informaţiei, etc.
De asemenea, poate dispune punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a
conturilor asimilate acestora, cooperând cu instituţiile financiar-bancare, cu organismele de
supraveghere şi control din cadrul acestora.
În vederea descoperirii şi contracarării actelor infracţionale în acest domeniu, cu urmări
grave pentru bugetul statului, este necesară o cooperare permanentă între ofiţerii Serviciului
specializat din cadrul Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog şi cel din cadrul
Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Economico-Financiare cu unităţile de poliţie teritoriale,
precum şi cu: Camera de Comerţ şi Industrie a României, respectiv Oficiul Naţional al
Registrului Comerţului, de la care solicită datele de identificare ale societăţilor comerciale
angajate în tranzacţii suspecte sau cu care societăţile analizate intră în relaţii comerciale sau
financiare; Administraţiile Finanţelor Publice, Direcţia generală a Tehnologiei Informaţiei, tot
din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, pentru a verifica dacă societăţile respective şi-au
îndeplinit obligaţia de a depune bilanţul contabil şi care este situaţia ce rezultă din analiza
indicatorilor financiari conform bilanţului depus; Direcţia Generală a Vămilor din cadrul
Ministerului Finanţelor Publice pentru a obţine şi verifica informaţii cu privire la exporturile
efectuate; instituţiile financiare şi bancare, solicitându-le toate datele referitoare la circuitele
financiare derulate de societăţile investigate; cu B.N.R., cu Garda Financiară.
În procesul activităţii de documentare pentru descoperirea şi cercetarea infracţiunilor
generatoare de bani murdari, organele de poliţie specializate realizează schimburi de informaţii
cu alte unităţi M.I., astfel:
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Direcţia Generală de Evidenţă
Informatizată a Persoanei, Direcţia pentru Străini şi Probleme de Migrări, Direcţia de
Supravegheri Operative şi Investigaţii;
De asemenea, pentru continuarea cercetărilor în dosarele în care s-a dispus începerea
urmăririi penale, în vederea strângerii datelor de interes operativ din sistemele de evidenţă ale
poliţiei, ofiţerii Serviciului Specializat Pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, direct
sau prin formaţiunile teritoriale, colaborează şi cu alte structuri ale Poliţiei: Cazier Judiciar şi
Evidenţă Operativă, Investigaţii şi Supravegheri Operative, Biroul Naţional Interpol.
Cooperarea pe plan internaţional se realizează în principal prin Biroul Naţional Interpol,
dar şi prin Europol şi Centrul SECI, existând în acest sens instituţia ofiţerului de legătură.
Cu privire la relaţiile de cooperare între Oficiul Naţional de Prevenire şi Sancţionare a
Spălării Banilor şi organele specializate ale poliţiei, pentru aplicarea prevederilor Legii 656/2002
şi pentru o cât mai bună colaborare şi eficientă instrumentare a informărilor Oficiului, între
această instituţie şi Inspectoratul General al Poliţiei Române s-a încheiat un Protocol de
cooperare, care are ca obiect schimburile reciproce de date şi informaţii privind suspiciunile
referitoare la spălarea banilor, inclusiv a celor rezultate din cooperarea internaţională cu
instituţiile străine ce au funcţiuni asemănătoare, privind persoanele fizice române care îşi
desfăşoară activităţile ilegale în ţară sau în străinătate, precum şi cetăţenii străini care săvârşesc
infracţiuni pe teritoriul României.
Pe de-o parte, în baza prevederilor Legii 656/2002 Oficiul poate solicita organelor de
poliţie date şi informaţii ce privesc persoanele fizice sau juridice suspecte de spălare de bani;
respectiv dacă sunt cercetate pentru săvârşirea vreunei infracţiuni, acestea fiindu-i strict necesar
pentru a pune în evidenţă originea banilor ce fac obiectul material al infracţiunii de spălare a
banilor.
La rândul lor, organele de poliţie, în situaţia care instrumentează o infracţiune, în baza
prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a Oficiului, referitoare la colaborarea
dintre acesta şi Ministerul de Interne, precum şi în baza Protocolului de cooperare menţionat, au
posibilitatea de a sesiza această instituţie atunci când banii rezultaţi din săvârşirea unor
infracţiuni nu sunt găsiţi şi există suspiciuni că fac obiectul procesului de spălare.
După efectuarea verificărilor, Oficiul procedează la examinarea informaţiilor şi dacă
acesta pune în evidenţă indicii temeinice referitoare la spălarea banilor, informează de îndată
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Potrivit celor stabilite, Parchetul de pe lângă Curtea supremă de Justiţie, în majoritatea
cazurilor, trimite informările Oficiului la Inspectoratul General al Poliţiei pentru verificări.
De reţinut că toate datele şi informaţiile cuprinse în informările Oficiului au caracter de
secret de serviciu, iar dezvăluirea lor este interzisă, sub sancţiunea pedepsei cu închisoarea.
Orice dezvăluire poate fi făcută, potrivit Legii 656/2002, numai în cadrul unei proceduri
judiciare, ceea ce presupune că în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală de către procuror.

CAPITOLUL 4

ACTIVITĂŢILE DESFĂŞURATE DE ORGANELE DE CERCETARE PENALĂ

ABILITATE ÎN DOMENIUL PREVENIRII ŞI COMBATERII SPĂLĂRII BANILOR ÎN
ROMÂNIA

4.1. Competenţa cercetării infracţiunilor de spălare a banilor

Fenomenul de spălare a banilor a cunoscut o dezvoltare alarmată în ultima perioadă de

după Revoluţia din 1989, fapt ce a făcut ca Parlamentul României să adopte o serie de legi care
reglementează cadrul de prevenire şi combatere al infracţiunilor specifice acestui domeniu,
printre care şi Legea 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.
După intrarea în vigoare a acestei legi, Poliţia economico-financiară şi de Combatere a
Crimei Organizatea acţionat în vederea prevenirii şi descoperirii atât a infracţiunilor generatoare
de bani murdari, cât şi a celor de spălare a banilor, aşa cum au fost incriminate de legea
656/2002.
În urma analizelor efectuate cu privire la cauzele de Spălare a Banilor, Inspectoratul
General al Poliţiei Române a propus conducerii Ministerului de Interne constituirea unei structuri
specializate la nivelul direcţiei de Combatere a Crimei Organizate.
Aşadar, după modificarea articolului 209 alin.3 din Codul de procedură penală, conform
Legii 169/18.04.2002 privind modificarea şi completarea Codului penal, a Codului de procedură
penală şi a unor legi speciale, informările rămase în lucru la Poliţie au fost înaintate parchetelor
pentru a dispune, întrucât competenţa de cercetare penală în cauzele de spălare a banilor revine
exclusiv procurorilor, potrivit ultimelor reglementări.
Astfel, procurorul, în baza art.217, alin.4 din Codul de procedură penală, poate dispune
efectuarea anumitor acte premergătoare de către organele de cercetare ale poliţiei care, după
efectuarea acestora, înaintează cauza procurorului pentru a dispune soluţia legală.
Ca o concluzie în ceea ce priveşte cercetarea penală a acestui complex de infracţiuni –
infracţiuni predicat, ce stau la baza spălării banilor şi infracţiunea de spălare a banilor, putem
spune că deosebim mai multe ipoteze de lucru:
Organele de cercetare ale poliţiei care, potrivit reglementărilor procesual penale, au o
competenţă de cercetare generală, pot efectua acte premergătoare şi pot dispune măsuri
procesuale pentru infracţiunile predicat care nu sunt date în competenţa materială a altor organe
judiciare, urmând ca procurorul să se pronunţe asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii de
spălare a banilor;
O altă ipoteză este aceea în care organele de cercetare ale poliţiei declină competenţa
cercetării acestor informări în favoarea procurorului atunci când, efectuând actele premergătoare
pentru infracţiunile generatoare de bani murdari, constată că aparţine procurorului competenţa
cercetării acestora.
Până la demararea procedurii judiciare în cauzele privind spălarea banilor, care presupune
punerea în mişcare a acţiunilor penale, documentele primite de la Oficiu nu pot fi folosite ca
mijloace de probă. Astfel că un rol deosebit de important revine ofiţerilor de poliţie în
transformarea datelor şi informaţiilor conţinute de informările Oficiului în probe, prin instituţia
actelor premergătoare.
Pentru acest lucru, este foarte important ca toate actele desfăşurate în această fază a
urmăririi penale să fie foarte bine materializate în acte de constatare procedurale, pe de-o parte
pentru ca acestea să fie folosite drept mijloace de probă, iar pe de altă parte pentru a crea
convingerea celor cercetaţi că activităţile care se efectuează sunt normale, de rutină, urmare a
sesizării poliţiei prin orice alte moduri, numai către Oficiu nu.
Pentru păstrarea secretului bancar, şi al celorlalte date şi informaţii confidenţiale
conţinute de informările Oficiului, este interzisă, pe timpul verificărilor şi cercetării penale,
deconspirarea datelor referitoare la conturi, băncile la care sunt deschise, operaţiunile de
creditare şi debitare a acestora.
Având în vedere aceste considerente, apreciem că un rol important revine artei cu care
organele de poliţie trebuie să acţioneze cu ocazia întocmirii actelor premergătoare, în vederea
transformării datelor şi informaţiilor conţinute de informările Oficiului, în probe.

4.2. Activităţi poliţieneşti specifice desfăşurate cu ocazia efectuării actelor premergătoare

În scopul verificării temeinice şi cu maximă operativitate a datelor existente în conţinutul

informărilor primite de organele de poliţie de la Oficiul Naţional de Prevenire şi combatere a
Spălării Banilor prin Parchetul de pe lângă curtea supremă de Justiţie, ofiţerii anume desemnaţi
trebuie să efectueze activităţi specifice, precum:

- Să iniţieze măsuri informativ operative faţă de persoanele fizice sau juridice semnalate
cu tranzacţii suspecte de spălare a banilor, prin activităţi ce le pot realiza prin:

recrutarea şi încadrarea cu surse de informare pe caz în vederea obţinerii de date şi

informaţii concrete privind activităţile ilegale desfăşurate atât de persoanele juridice, cât şi de
persoanele fizice semnalate cu tranzacţii suspecte de spălare a banilor;
 iniţierea unor acţiuni informativ-operative pentru lucrarea calificată a celor în cauză,
activităţi ce se vor concretiza prin întocmirea unor planuri de măsuri informativ-operative şi
deschiderea de dosare de urmărire informativă în cauzele aflate în cercetare;
solicitarea efectuării de activităţi de supraveghere operativă şi informativă prin
intermediul direcţiilor şi serviciilor specializate de Inspectoratul General al Poliţiei Române ce se
vor concretiza prin acţiuni de investigaţii operative şi filaj;
dirijarea surselor de informare existente în legătura ofiţerilor în cauzele aflate în lucru în
vederea obţinerii de date şi informaţii de interes operativ pentru probarea activităţilor ilegale
desfăşurate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice;
solicitarea prin intermediul instanţelor, în cazurile în care se impune, a interceptării
convorbirilor telefonice ce sunt purtate de reprezentanţii persoanelor juridice, cât şi alte persoane
fizice care fac obiectul cercetărilor;
solicitarea de la unităţile specializate ale Ministerului de Interne -Direcţia de Evidenţă
informatizată a Persoanei, Direcţia Paşapoarte, Direcţia Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă
etc, a tuturor datelor de interes operativ în legătură cu persoanele fizice aflate în atenţie;
instituirea consemnului de frontieră pentru persoanele care fac obiectul verificărilor şi
faţă de care există date şi infirmaţii că intenţionează să părăsească teritoriul naţional pentru a se
sustrage cercetărilor;

- Să depună măsurile de documentare a activităţilor infracţionale a celor semnalaţi cu

tranzacţii suspecte de spălare a banilor, prin:

solicitarea de date de interes operativ de la alte instituţii abilitate ale statului: Ministerul
Finanţelor Publice prin Garda Financiară, Direcţia Generală a vămilor, Administraţiile Finanţelor
Publice; Ministerul Justiţiei prin Oficiul Naţional al Registrului Comerţului etc.;
efectuarea de verificări directe ale persoanelor juridice în legătură cu aspectele semnalate
ori rezultate din celelalte activităţi desfăşurate, în scopul identificării tuturor documentelor şi
înscrisurilor ce pot proba activităţile ilegale săvârşite;
solicitarea efectuării verificărilor de specialitate prin intermediul instituţiilor specializate
ale Ministerului Finanţelor Publice şi anume de către Garda Financiară, Direcţia de Control
Financiar de Stat, Direcţia de Control Fiscal, Direcţia Generală a Vămilor, ori prin intermediul
altor instituţii cu atribuţiuni de control în scopul stabilirii actelor normative încălcate,
persoanelor ce se fac vinovate de nerespectarea acestora, precum şi în scopul stabilirii
prejudiciilor cauzate statului;

- Să solicite şi să obţină prin intermediul organelor abilitate ale statului –Direcţia

Generală de Impozite şi Taxe şi unităţile teritoriale ale acesteia –date necesare identificării
bunurilor şi valorilor deţinute de cei cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor generatoare de bani
murdari, în vederea instituirii sechestrului asigurător pentru recuperarea prejudiciului cauzat;

d)- Să efectueze cercetări în cauză prin audierea persoanelor semnalate că au săvârşit sau
au cunoştinţă de comiterea infracţiunilor generatoare de spălare a banilor, pentru lămurirea
tuturor aspectelor ce interesează organele de cercetare penală în scopul probării activităţilor
ilegale, iar în situaţia în care există contraziceri în declaraţiile persoanelor ascultate în aceeaşi
cauză, să procedeze la confruntarea acestora;

e) După începerea urmăririi penale, organele de cercetare penală vor dispune măsuri de
instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând persoanelor ce se fac vinovate de
săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.23 din Legea 656/2002, pentru recuperarea prejudiciului
în cauză.

Ofiţerilor anume desemnaţi cu atribuţiuni pe linia prevenirii şi combaterii spălării banilor

li se va asigura stabilitatea pe linia de muncă respectivă. Aceasta întrucât pentru a putea lupta
eficient împotriva fenomenului de spălare a banilor, pentru descoperirea unor asemenea fapte de
spălare de bani, pentru identificarea făptuitorilor, pentru investigarea tuturor aspectelor ce se
impune a fi clarificate cu privire la spălarea banilor, ofiţerii desemnaţi trebuie să cunoască în
amănunt legislaţia financiar-bancară, precum legislaţia privind organizarea şi funcţionarea
celorlalte instituţii prevăzute de art.8 din Legea 656/2002, să cunoască, de asemenea situaţia
operativă din acest sector economic, ce infracţiuni pot fi săvârşite şi de către ce categorie de
indivizi, modalităţile de săvârşire a infracţiunilor şi a oricăror alte nereguli din acest sector de
activitate cu alte cuvinte este nevoie de o vastă experienţă în domeniu.
 De asemenea, pentru respectarea cu stricteţe a prevederilor Legii 656/2002, se va acorda
o atenţie deosebită păstrării confidenţialităţii datelor şi informaţiilor de către ofiţerii care iau
cunoştinţă de conţinutul acestora, cum de altfel am precizat anterior.
Important de reţinut că în activităţile specifice de prevenire şi combatere a spălării
banilor, Poliţia cooperează îndeaproape cu celelalte instituţii ce au atribuţii în acest domeniu.
Aşa cum am mai arătat, organele de poliţie au posibilitatea de a sesiza, la rândul lor,
Oficiul. În cazurile penale instrumentate lucrări penale sau dosare de urmărire penală -al căror
obiect îl constituie infracţiuni, în situaţia că banii, bunurile şi valorile dobândite nu au fost
recuperate şi există suspiciune că au fost supuse procesului de spălare.
Prin urmare, organele de poliţie teritoriale vor întocmi rapoarte în astfel de cazuri, sub
semnătura inspectorului şef, sau şefului Centului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi
Antidrog pe care le vor adresa Inspectoratului General al Poliţiei -Direcţia de Combatere a
Crimei Organizate şi Antidrog; aceste rapoarte vor fi analizate de conducerea Direcţiei şi, dacă
apreciază că sunt întrunite condiţiile cerute de lege, va sesiza Oficiul.
Unităţile de poliţie raportoare vor beneficia de rezultatul pozitiv al verificărilor efectuate
ca urmare a sesizărilor transmise Oficiului numai dacă acestea vor confirma, materializându-se
în indicii temeinice cu privire la infracţiunea de spălare a banilor, fiind informat despre acest fapt
si Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. Din aceste motive, este necesar ca sesizările
să fie bine documentate, pentru a oferi Oficiului elemente suficiente în vederea verificărilor
specifice pe care instituţia le efectuează.

4.3. Programul de măsuri întreprinse de poliţie pentru creşterea eficienţei în lupta

împotriva spălării banilor

Fie că este vorba de cazurile penale pe care le instrumentează, al căror obiect îl constituie
infracţiune, în situaţia că banii, bunurile şi valorile dobândite nu au fost recuperate, existând
suspiciuni că au fost supuse procesului de spălare, fie că e vorba de informările primite de la
Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor prin Parchetul de pe lângă Curtea
Supremă de Justiţie, organele de poliţie trebuie să întreprindă măsuri ferme pentru cunoaşterea şi
contracararea fenomenului infracţional în domeniul spălării banilor.
 Astfel, în vederea creşterii operativităţii şi eficienţei activităţii de prevenire a faptelor de
natură penală în acest domeniu, formaţiunile de specialitate ale Direcţiei de Combatere a Crimei
Organizate şi Antidrog, dar şi celelalte unităţi cu atribuţii informativ-operative, este necesar să-şi
intensifice şi diversifice metodele şi mijloacele specifice de acţiune, executând activităţi precum:
asigurarea unui proces de pregătire continuă care să conducă la perfecţionarea
profesională a cadrelor ce se ocupă de combaterea acestui fenomen infracţional;
intensificarea şi perfecţionarea activităţii specifice, cu adaptarea la specificul de activitate
impus de acest domeniu, punându-se accent pe cunoaşterea şi supravegherea în special a
cetăţenilor străini şi, din rândul acestora, mai ales a celor de origine arabă, care au înfiinţat
societăţi comerciale în scopul efectuării de plăţi externe sub forma unor avansuri mascate pentru
importuri, reprezentând de fapt, transferuri ilegale de bani obţinuţi din afaceri ilicite derulate pe
teritoriul României;
realizarea unei mai bune colaborări cu celelalte organisme cu atribuţii în acest domeniu,
aparţinând altor organe ale administraţiei de stat, prin schimbul de date şi informaţii de interes
operativ.
De altfel, Programul Poliţiei Române de acţiune pentru prevenirea şi combaterea spălării
banilor prevede patru direcţii principale, după cum urmează:
În primul rând, Poliţia Română trebuie să ia măsuri în vederea întăririi capacităţii de
acţiune, în acest sens, îşi va concentra atenţia asupra:
- reanalizării structurilor organizatorico-funcţionale abilitate pentru investigarea şi
cercetarea infracţiunilor generatoare de bani murdari;
- reorganizarea activităţii de culegere a informaţiilor pe entităţi raportoare, aşa cum sunt
nominalizate în art.8 din Legea 656, obiectiv pentru realizarea căruia va proceda la identificarea
tuturor instituţiilor care au obligaţia de a raporta Oficiului tranzacţiile suspecte;
- identificarea problematicii cu care se confruntă structurile specializate ale Combaterii
crimei organizate şi stabilirea priorităţilor, care să asigure supleţea şi eficientizarea activităţii
acestora în domeniul prevenirii şi combaterii faptelor generatoare de bani murdari;
- însuşirea noilor prevederi ale Legii 656/2002 şi Legii 39/2003, Legea 682/2002 privind
protecţia martorilor şi norma 3/2002 privind standardele de cunoaştere a clientelei;
- pregătirea şi perfecţionarea structurilor proprii de acţiune, a efectivelor care desfăşoară
activităţi în acest domeniu, pentru aceasta urmărindu-se elaborarea unei noi Metodologii de
Investigare şi Cercetare a Cauzelor de Spălare a Banilor care să aibă în vedere art.209 alin.3 din
Codul de Procedură Penală, conform Legii 169/2002;
- constituirea unei baze de date privind fenomenul de spălare a banilor, pentru realizarea
acestui obiectiv urmărindu-se:
crearea unei baze de date specializate la nivelul Direcţiei de Combatere a Crimei
Organizate, interconectată cu formaţiunile teritoriale, cu privire atât la persoanele şi societăţile
comerciale implicate în operaţiunea de spălare a banilor, cât şi cu privire la acest gen de cauze
instrumentate;
accesul la baza de date informatizate ale Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a
Populaţiei şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră;
-realizarea unui schimb eficient de informaţii de interes operativ, prin intermediul
Punctului Naţional Focal şi Biroul Naţional Integral şi Relaţii Internaţionale, precum şi cu alte
instituţii abilitate în acest domeniu;
se are în vedere constituirea unei legături permanente în vederea schimbului de informaţii
cu Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi cu Direcţia Generală a
Vămilor;
O a doua direcţie de acţiune a Poliţiei o constituie identificarea domeniilor economico-
financiare care sunt pretabile a fi incluse în diverse circuite de spălare a banilor. În acest sens, se
va urmări obţinerea de date şi informaţii în legătură cu persoanele din structurile administraţiilor
finanţelor publice, instituţiilor financiar-bancare, etc., care în complicitate cu reprezentanţii
diverselor grupări de crimă organizată săvârşesc fapte generatoare de bani murdari.
Un al treilea obiectiv principal vizat de Poliţia Română în lupta împotriva fenomenului
spălării banilor îl constituie întărirea capacităţii de acţiune a colectivelor desemnate în
desfăşurarea activităţii de prevenire şi combatere a spălării banilor prin realizarea unei legături
permanente cu Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie –Secţia Combaterea
Criminalităţii Organizate şi Antidrog. În acest sens, se are în vedere realizarea unor analize
comparative între investigaţiile efectuate de Poliţie şi cauzele de spălare a banilor soluţionate de
Parchet, pentru identificarea diverselor tipologii de spălare a banilor, în scopul creşterii eficienţei
activităţii de investigare şi cercetare a acestui gen de fapte;
Cooperarea internaţională este, de asemenea, un alt obiectiv principal vizat de activitatea
desfăşurată de Poliţie pentru creşterea eficienţei în lupta împotriva fenomenului de spălare a
banilor. Astfel, Programul cuprinde participarea la activităţile incluse în Programul Phare privind
întărirea şi perfecţionarea capacităţilor de luptă în domeniul spălării banilor; participarea la
conferinţe, seminarii şi cursuri de instruire organizate de autorităţile internaţionale împreună cu
instituţiile specializate şi implicate în lupta împotriva spălării banilor

4.4. Dificultăţi în activitatea de cercetare

Din actele premergătoare efectuate de poliţie în cauzele de spălare a banilor au rezultat o

serie de aspecte care fac ca soluţionarea acestora să necesite un volum mare de activitate şi
implicit o durată de timp mult mai mare decât în cauzele clasice; astfel: în activitatea de cercetare
penală se întâmpină dificultăţi cu privire la probarea infracţiunilor predicat şi cele de spălare a
banilor, fiind absolut necesar ca cercetarea acestui complex de infracţiuni să se facă simultan,
având în vedere că acestea sunt conexe; de asemenea, în ceea ce priveşte subiectul activ al
infracţiunii de spălare a banilor, de cele mai multe ori nu se găseşte în situaţia de a fi şi autor al
infracţiunii predicat, aflându-se în relaţii de asociere cu unul sau mai mulţi autori de infracţiuni
generatoare de bani murdari, fapt ce necesită probarea înţelegerii dintre participanţii la întreg
procesul de spălare a banilor.
Alte dificultăţi întâlnite de organele de poliţie în efectuarea actelor premergătoare în
cauzele care au obiect spălarea banilor:
în majoritatea lor, informările Oficiului au o valoare operativă, însă în unele din aceste
cazuri, ele au fost insuficient documentate sau prelucrate şi, pe cale de consecinţă, fără
perspectivă juridică.
imposibilitatea, în majoritatea cauzelor instrumentate, a tragerii la răspundere a
persoanelor vinovate de operaţiuni suspecte de spălare a banilor, în special cetăţeni arabi şi turci,
deoarece au părăsit teritoriul României. Această situaţie este generată de faptul că circuitul
informaţiilor referitoare la tranzacţiile suspecte este sinuos, astfel că acestea nu sunt valorificate
operativ;
o altă dificultate este dată de identificarea subiecţilor activi ai tranzacţiilor suspecte
efectuate prin intermediul sistemului bancar şi care ţine de obligaţia de identificare a clienţilor;
un alt impediment în instrumentarea unor astfel de cauze îl constituie lipsa la nivelul
Poliţiei, a unei evidenţe computerizate şi a unor programe de analiză a informaţiilor cu privire la
persoanele juridice semnalate ca fiind implicate în operaţiunea de spălare a banilor, fapt ce duce
la o investigare subsecvenţială a unor astfel de cauze.

4.5. Aspecte privind protecţia martorului în cauzele ce au ca obiect infracţiuni de spălare

a banilor

In cadrul probaţiunii judiciare penale, organele de investigare operativă, cele de cercetare

penală, procurorul precum şi judecătorul, au de stabilit fapte concrete, săvârşite anterior, urmând
să procedeze la o cunoaştere inversă, de la cunoscut la necunoscut.
Pe baza informaţiilor primare, aceste organe refac, cu ajutorul probelor, traseul
infracţional, în aşa fel încât el să exprime convingerea că reprezintă adevărul, că există
concordanţă deplină între cele stabilite şi realitatea obiectivă a faptelor
De regulă, infracţiunile se săvârşesc fără a lăsa vreo urmă despre împrejurările în care s-
au comis şi despre persoana făptuitorului. In cele mai multe situaţii, singurele date pe care
organele judiciare se pot afla se datorează unor persoane (martori) care întâmplător au asistat la
săvârşirea infracţiunilor şi au dobândit prin propriile lor simţuri, în afara procesului penal, fapte
sau împrejurări de natura să servească la aflarea adevărului.
Potrivit Dicţionarului explicativ şi practic al limbii române, prin martor se înţelegea)
persoana care asistă sau a asistat din întâmplare, la o discuţie etc., putând da informaţii
referitoare la aceasta;
b) persoana chemată de un organ judiciar să declare tot ce ştie în legătură cu un fapt pe
care îl cunoaşte, pentru a contribui la soluţionarea unei cauze.
Încă din 1763 în tratatul "Despre infracţiuni şi pedepse", Cesare Beccaria spunea că
"orice om cu judecată, adică care are o coerenţă certă în propriile idei şi ale cărui senzaţii sunt
conforme cu cele ale celorlalţi oameni, poate fi martor.
Codul de procedură penală în art. 78 defineşte martorul ca fiind „persoana care are
cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea
adevărului în procesul penal.”
Martorul în sine nu este un mijloc de probă; au acest caracter numai declaraţiile lui în
măsura în care concură la rezolvarea cauzei.
 Capacitatea de a fi martor are un caracter general, orice persoană - fără deosebire de sex,
vârstă, religie, cetăţenie etc. - poate fi chemată să depună mărturie.
Prin noţiunea de martor se înţelege numai martorul procesual, adică persoana fizică care a
luat cunoştinţă de anumite elemente de fapt mai înainte de chemarea sa în procesul penal.
Deci, o persoană fizică nu dobândeşte calitatea procesuală de martor, decât în măsura în
care este chemată să facă declaraţii cu privire la împrejurările de fapt pe care le cunoaşte şi care
au, direct sau indirect, legătură cu obiectul probaţiunii.
Pentru dobândirea calităţii procesuale de martor, trebuie să fie întrunite următoarele
condiţii:
existenţa unui proces penal în curs de desfăşurare în faţa organelor judiciare;
existenţa unei persoane fizice care cunoaşte fapte şi împrejurări de natură să contribuie la
aflarea adevărului în procesul penal respectiv;
ascultarea acelei persoane de către organele judiciare cu privire la faptele şi împrejurările
pe care le cunoaşte.

Deci, sfera noţiunii de martor cuprinde orice persoană care are cunoştinţe despre vreo
faptă sau vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului şi poate fi chemată în
procesul penal să depună mărturie
In mod practic, nu există cauză penală, în care, la aflarea adevărului, să nu-şi aducă o
contribuţie esenţială declaraţiile martorilor, fapt ce a determinat pe unii autori să atribuie probei
testimoniale în procesul penal caracterul de probă firească, inevitabilă, de instrument necesar de
cunoaştere a împrejurărilor săvârşirii infracţiunilor.
De aceea caracterul uzual şi necesar al depoziţiilor martorilor ţine de esenţa unui proces
penal modern, constituie o garanţie a exercitării dreptului fundamental oricărei persoane la un
proces echitabil consacrat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În rândul infracţiunilor grave pe care prezenta Lege privind protecţia martorilor le
enumeră la art.2 litera h, este prevăzută şi infracţiunea de spălare a banilor.
Această protecţie a martorilor este asigurată de Ministerul de Interne prin oficiul Naţional
pentru Protecţia Martorilor, care este organizat în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei.
Includerea unei persoane în Programul de protecţie a martorilor se poate realiza, potrivit
Legii 682/2002, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
 a)– persoana se află în una din următoarele situaţii:
- are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, şi prin declaraţiile sale
furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni
grave, între care şi infracţiunea de spălare a banilor, sau care contribuie la prevenirea ori
recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de
infracţiuni;
- fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin informaţii şi date cu caracter determinant
contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave, între care şi infracţiunea de
spălare a banilor, sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin
săvârşirea unor astfel de infracţiuni ori la recuperarea acestora, în această categorie fiind inclusă
şi persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză;
- se află în cursul executării unei pedepse privative de libertate şi, prin informaţiile şi
datele cu caracter determinant pe care le furnizează, contribuie la aflarea adevărului în cauze
privind infracţiuni grave, între care şi privind spălarea banilor, sau la prevenirea producerii ori la
recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de
infracţiuni, prin prejudiciu deosebit înţelegându-se orice prejudiciu cauzat prin infracţiuni, care
depăşeşte echivalentul în lei a 50.000 de Euro;
- membrii familiei şi persoanele apropiate martorului protejat, care este persoana aflată în
una din cele trei situaţii expuse mai sus, prin membrii de familie înţelegându-se soţul, respectiv
soţia, părinţii şi copii, iar prin persoană apropiată, persoana de care respectivul martor este legat
prin puternice legături afective.
b) – persoana se află în stare de pericol, prin stare de pericol înţelegând situaţia în care se
află martorul, membrii familiei sale ori persoanele apropiate acestuia, a căror viaţă, integritate
corporală sau libertate este ameninţată, ca urmare a informaţiilor şi datelor furnizate ori pe care a
fost de acord să le furnizeze organelor judiciare, sau a declaraţiilor sale.
c) – există o propunere motivată din partea organelor abilitate –Organul de cercetare
penală, în faza de urmărire penală şi procurorul, in faza de judecată, pot solicita procurorului,
respectiv instanţei, includerea în Program a unui martor, a unui membru de familie al acestuia
sau a unei persoane apropiate, formulând propuneri menţionate în acest sens.
De asemenea, poate fi inclusă în Programul privind protecţia martorilor şi persoana care
are, într-o altă cauză, calitatea de organizator ori conducător de grup sau organizaţie criminală,
sau instigator ori autor al infracţiunii de omor, omor calificat, sau instigator ori autor al
infracţiunii de omor, omor calificat sau omor deosebit de grav.
Procurorul, respectiv instanţa, după caz, se va pronunţa asupra propunerii de includere a
unei persoane în Programul privind protecţia martorilor, în cel mult cinci zile de la primirea
acesteia, prin ordonanţă, respectiv încheiere.
În cazul în care este de acord cu propunerea, procurorul comunică Oficiului Naţional de
Protecţie a Martorilor ordonanţa, respectiv încheierea de includere a persoanei respective în
Program, iar acest Oficiu Naţional de Protecţie a Martorilor va lua toate măsurile necesare în
vederea elaborării şi implementării schemei de sprijin.
În termen de şapte zile de la data emiterii ordonanţei sau a încheierii de includere în
Program, Oficiul Naţional de Protecţie a Martorilor încheie în scris un protocol de protecţie cu
fiecare martor, membru de familie sau persoană apropiată martorului, pentru care s-a depus
includerea în Program.
Măsurile de asistenţă ce pot fi prevăzute, după caz, în cadrul schemei de sprijin sunt:
reinserţia în alt mediu social, recalificarea profesională, schimbarea sau asigurarea locului de
muncă, asigurarea unui venit până la găsirea unui loc de muncă.
Martorul protejat ţine legătura cu O.N.P.M. printr-o persoană de legătură desemnată de
către acesta, conform condiţiilor stipulate în Protocolul de protecţie şi dacă martorul protejat
constată că există posibilitatea deconspirării domiciliului sau a identităţii sale din cauză,
neîndeplinirii ori îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor persoanei de legătură, are posibilitatea de
a contacta o altă persoana nominalizată în Protocolul de protecţie pentru situaţiile prevăzute la
art. 3 alin. (2) lit. C)
Pentru desfăşurare în bune condiţii a activităţilor de protecţie a martorilor, Oficiul
Naţional de Protecţie a Martorilor cooperează cu structurile Ministerului Administraţiei şi
Internelor, Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public, precum şi celorlalte autorităţi publice
centrale şi locale.

CONCLUZII
 Fenomenul de spălare a banilor a cunoscut o dezvoltare alarmată în ultima perioadă de
după Revoluţia din 1989, fapt ce a făcut ca Parlamentul României să adopte o serie de legi care
reglementează cadrul de prevenire şi combatere al infracţiunilor specifice acestui domeniu,
printre care şi Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.
În ziua de azi când structurile de crimă organizată cunosc o extindere în toate domeniile
sociale, investigarea infracţiunii de spălare a banilor este din ce în ce mai greoaie. Capii lumii
interlope sunt în general persoane influente cu legături în toate mediile sociale, iar de cele mai
multe ori spălarea banilor se face de către terţe persoane pentru ei, fiind foarte greu să se facă o
legătură între infracţiunea de spălare a banilor şi aceştia.
Un impediment poate chiar mai mare în acest sens îl constituie şi dezvoltarea sistemelor
informatice care au o legătură tot mai strânsă cu infracţiunea de spălare a banilor iar modalităţile
de săvârşire sunt din ce în ce mai complexe, posibilităţile de ascundere a probelor fiind
nenumărate.
Lege 682/2002 privind protecţia martorului a echilibrat puţin balanţa în favoarea
investigatorilor, strângerea de probe în vederea documentării faptei fiind mai uşoară decât până
la apariţia acestei legi. Infracţiunea de spălare a banilor este una dintre infracţiunile pentru care
poate fi pus în aplicare programul de protecţie a martorilor.
La fel cum şi statele intenţionează să lege legături mai srânse în vederea depistării şi
cercetării infracţiunii de spălare a banilor şi nu numai, la fel şi grupurile de crimă organizată au
ajuns la faza de internaţionalizare a afacerilor ilegale realizându-se în acest sens adevărate
parteneriate ale grupărilor mafiote. Beneficiind de o forţă financiară impresionantă grupurile de
crimă organizată sunt mai mereu cu un pas în faţa investigatorilor având la îndemână tehnologie
de ultimă oră.
Drept urmare domeniul spălării banilor rămâne o provocare şi va fi mereu un domeniu de
actualitate, deoarece fără aceste metode folosirea produsului infracţiunilor săvârşite în sfera
crimei organizate este nesigură iar infractorii nu vor risca să piardă „roadele muncii lor