MANAGEMENT EDUCATIONAL ȘI LEADERSHIP

În literatura de specialitate se utilizeazå tot mai frecvent termenul de leadership

pentru a denumi acea parte a activității unui manager prin care acesta influențeazå
comportamentul indivizilor și grupurilor în vederea obținerii rezultatelor dorite. (B.P.Smith).
Secolul XXI a debutat cu crearea unui spaţiu european, pentru învăţarea
permanentă, care va duce până la urmă la armonizarea politicilor, structurilor şi instituţiilor
educative. Dimensiunea europeană devine astfel operaţională prin politicile educaţionale,
reflectate de legislaţie, finalităţi, valori şi competenţe, fiind totuşi un proces de
restructurare şi înoire pe termen mai lung, contextualizat în realităţile învăţământului
românesc.
Competenţele urmărite sunt: responsabilitate şi capacitate de adaptare,
competenţe de comunicare, creativitatea şi curiozitatea intelectuală, gândirea critică şi
gândirea sistemică, informaţii şi abilităţi media, capacităţi de colaborare şi perfecţionare,
identificarea, formularea şi soluţionarea problemelor, auto-formare, responsabilitate
socială sunt mai mult decât necesare.
Accentul se pune pe formarea continuă a educatorului, iar competenţele cadrelor
didactice, din această perspectivă devin un imperativ major. Acestea sunt reflectate prin
diferite programe.
Parteneriatul profesor-elev trebuie să devină o realitate. Rolul educatorului va
deveni foarte important în democratizarea acestei relaţii, constând în crearea unui climat
pozitiv, în care nota caracteristică este dată de cooperare-colaborare, astfel încât elevul
din obiect al educaţiei devine subiect activ al acesteia. Învăţarea pe tot parcursul vieţii,
devine foarte primordială în dinamica unei societăţi, iar cunoaşterea este principalul
motor, competenţele cheie a căror prezenţă promovează dezideratul unui ridicat grad de
ocupare, şi de împlinire la nivel personal. Astfel formarea adulţilor reprezintă una dintre
cele mai importante dimensiuni ale politicilor europene în domeniu.
Managementul educaţional, formarea, leadership-ul, sunt concepte mai mult ca
oricând în actualitate, fiind vorba până la urmă de CALITATE, atât ca excelentă şi scop în
sine, cât şi ca o răspundere faţă de nişte norme de bază, dar mai ales ale unor nevoi şi
aşteptări. Rolul managerului este de a analiza permanent evoluţia cererii pe piaţa muncii,
de a consulta permanent beneficiarii şi de a modifica strategiile conform situaţiilor
existente şi viitoare. Cele 8 principii ale calităţii reprezintă o serie de descriptori de
performantă pe baza carora se masoară performanţa la nivelul furnizorului de servicii
educaţionale şi la nivelul sistemului. Deoarece metodele de recrutare a personalului sunt
într-o continua dinamică în multe sectoare de activitate, din cauza apariţiei noilor
tehnologii în comunicarea şi transmiterea de informaţii şi din cauza reformelor structurale,
angajaţii de la toate nivelurile trebuie să dobândească cunoştiinţe, aptitudini, atitudini şi
mentalităţi noi, ăntr-un ritm cât mai rapid. Astfel învatamantul şi formarea devine un mijloc
de lărgire a cunoştiinţelor şi aptitudinilor, având ca scop satisfacerea nevoilor şi
posibilitatilor de formare continuă a adulţilor. Cursanţii, până la urmă, vor trebui “să învaţe
cum să înveţe” într-un mediu modern iar studiul individual, îi va încuraja să privească
studiul ca pe un proces continuu. Cum trăim într-o societate a învăţării aceasta este o
nouă forma de educaţie, modernă.
Faptul că o organizaţie educaţională funcţionează nu înseamnă neapărat că este
una de succes. Esenţial este modul în care este condusă, principiile şi valorile care se
 reflectă în practică. Dificultatea principală în ceea ce priveşte conducerea unei şcoli este
complexitatea variabilelor care intervin: elevi, profesori, programe de studiu, tehnologie
educaţională etc. Realitatea arată faptul că un director de şcoală trebuie să fie nu numai
un bun profesor, ci şi un bun manager.
Conducerea bazată pe principii este un model de management care oferă soluţii la
unele din dilemele celor care conduc destinele unei organizaţii:
 Cum se poate păstra echilibrul între muncă şi familie, ambiţii profesionale şi
personale?
 Cum se poate păstra direcţia cea bună, în condiţiile în care apar tot mai multe
schimbări cu efecte tot mai variate?
 Cum se poate crea o echipă de lucru ai căror membri se completează unul pe
altul?
 Cum se poate încuraja dorinţa de schimbare şi de modernizare fără a aduce mai
multe pagube decât avantaje?
Raportul dintre caracterul de ştiinţă şi cel de artă care se atribuie managementului
constituie un domeniu de dispută între specialişti, faţă de care se exprimă păreri diverse.
Aceste dispute sunt generate, în principal, de conţinutul termenilor cât şi dintr-un conflict
de opinii. În acest context, literatura de specialitate oferă grupări ale autorilor având drept
criteriu ideile referitoare la raportul dintre ştiinţă şi artă în management. În baza acestui
criteriu autorii au fost cuprinşi în trei grupe: 1.) cei ce manifestă reserve chiar în privinţa
utilizării cuvântului “artă” a managementului, având drept argument faptul că s-ar refuza
recunoaşterea conţinutului ştiinţific al managementului, făcând concesii empirismului şi
spontaneităţii în această activitate; 2) o altă grupă de specialişti este formată din cei care
susţin că managementul are atât o dimensiune ştiinţifică, cât şi una care ţine de domeniul
artei. Potrivit opiniei acestor autori latura ştiinţifică a managementului se referă la
principiile şi metodele elaborate, iar domeniul ce se referă la artă are în vedere
individualitatea managerilor care aplică diferenţiat conceptele, metodele, tehnicile oferite
de ştiinţa managementului având în vedere şi intuiţia, experienţa, curajul, etc.; 3) cea de-
a treia categorie de autori îi cuprinde pe cei care abordează procesul managerial ca fiind
atât ştiinţă, cât şi artă, cu precizarea că în perspectivă, pe măsura sistematizării
informaţiilor exacte despre management, acestea au menirea să acopere, prin
generalizare, un câmp larg de fapte, iar ştiinţa va ocupa, încetul cu încetul, locul artei. O
întoarcere în timp permite să se aprecieze că managementul este o artă veche.
Popoarele civilizaţiei antice – sumerienii, egiptenii, babilonienii, romanii etc. – au
organizat şi au condus diverse activităţi, lucru care poate atesta caracterul de artă al
managementului. Managementul ca ştiinţă presupune elaborarea unor concepte, principii,
metode şi tehnici de lucru cu caracter general, a căror utilizare trebuie să asigure
folosirea optimă a potenţialului uman, material şi financiar din unitatăţile economice.
Desigur, pe măsura dezvoltării şi îmbogăţirii teoriei managementului şi arta de a conduce
înregistrează progrese semnificative. Pentru acest motiv, mulţi specialişti pledează pentru
dezvoltarea unei teorii “complet integrate” a managementului. Referindu-se la motivele
care pledează pentru dezvoltarea teoriei integrate a managementului, Philip W.
Shayprecizează următoarele: a) în domeniul managementului, teoria rămâne un cadru
conceptual de referinţă şi prezintă o importanţă crucială pentru activitatea practicată care
foloseşte aspecte din numeroase şi diverse ştiinţe, precum şi nenumărate instrumente şi
tehnici; b) teoria este necesară pentru orientarea cercetării manageriale, prin evidenţierea
lacunelor existente în acest domeniu, precum şi prin oferirea de ipoteze pentru dirijarea
eforturilor şi eşalonarea lor judicioasă; c) absenţa unei astfel de discipline ar face
imposibilă predarea sau învăţarea managementului, iar managerii nu ar putea să-l
utilizeze ca îndreptar al activităţii manageriale; d) numai cu ajutorul unei teorii adecvate a
managementului poate fi înţeleasă întreprinderea modernă şi activitatea ei; e) cu ajutorul
teoriei managementului se formează managerii capabili să conducă întreprinderile şi
celelalte instituţii, se asigură progresul în libertate şi demnitate umană şi se previne
împingerea spre centralism excesiv.În condiţiile în care managementul se foloseşte de
cunoştinţe de bază organizate (principii, metode, tehnici) este ştiinţă. Când acestea sunt
aplicate potrivit unor condiţii specifice, pentru a obţine rezultate dorite, atunci el devine
artă. Capacitatea de a utiliza metodele, tehnicile şi principiile oferite de ştiinţa
managementului, de a le aplica, de a le combina reprezintă, de fapt, tocmai arta de a
conduce. Trecerea la economia de piaţă impune schimbări de fond, inclusiv în ceea ce
priveşte concepţia managerială. Este necesar un proces de asimilare de cunoştinţe care
să permită abordări şi soluţionări pentru problemele ivite, ceea ce a fost are tot mai puţină
importanţă. Cunoştinţele sistematice de management contribuie la realizarea a ceva care
reprezintă mult mai mult decât o simplă pricepere, adică organizarea, coordonarea,
antrenarea şi motivarea grupurilor umane care acţionează într-o unitate. El este chemat
să-i spijine pe oameni, să-i coordoneze în atingerea scopurilor proprii şi a obiectivelor
organizaţiei.
Liderii execelenţi dezvoltă şi facilitează îndeplinirea misiunii şi viziunii. Ei dezvoltă
valorile organizaţiei, sistemele cerute pentru un succes durabil şi le implementează prin
acţiunile şi comportamentul lor. În timpul perioadelor de schimbare, liderii menţin o
constanţă a obiectivelor. Liderii sunt capabili să schimbe direcţia organizaţiei şi, totodată,
să-i inspire pe alţii să-i urmeze.

Bibliografie:
 S. Iosifescu, Management educațional
 Tony Bush, Leadership și Management educațional
 Gabriel N. Teodorescu, Management, leadership, formare
 Alois Gherguț, Management general și strategic în educație

ȚUȚUIANU MONICA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”VASILE MITRU” TAȘCA