Istoria şi dezvoltarea limbii române

Limba română provine din latina vorbită în părţile de est ale Imperiului Roman. Prin
urmare face parte din familia limbilor romanice, dintre care unele au devenit limbi nationale
(italiană, franceză, spaniolă, portugheză, romană ), altele au rămas limbi regionale (catalană în
Spania, sardă în insula Sardinia, din Italia, dialectele retoromane în Elveţia ) sau altele care au
dispărut (dalmată). Formarea si stabilizarea acesteia a parcurs mai multe etape care nu pot fi
categorisite ca fiind perioada secolelor VI-VII sau perioada secolelor VIII – IX. Se consideră că
limba romănă are patru dialecte:

 Dacoromâna – cea pe care o desemnam de obicei prin termenul de “română”

vorbită la nord de Dunăre, pe un teritoriu care este, cu aproximaţiei, teritoriul
României de azi;

 Aromâna – vorbită în anumite zone din Grecia, Macedonia, Albania şi Bulgaria;

 Meglenoromâna- vorbită în de nord de Salonic, zonă împărţită între Grecia şi

Macedonia;

 Istroromâna – se vorbeşte în câteva localităţi din peninsula Istria, Croaţia.

Toate aceste dialecte au trăsături gramaticale şi lexicale asemănătoare, dar există şi foarte
multe deosebiri întrucât dialectele de la sud de Dunăre au fost puternic influeţate de contactul cu
limbile greacă, macedoneană, croată, italiană, albaneză, bulgară, turcă.

Elemente latine din structura limbii române - structura gramaticală şi vocabularul de

bază. In structura gramaticală română conservă din latină clasele de declinare ale substantivului,
pronumele personal, tipurile de adjective, numeralele de la 1 la 10, clasele de conjugare ale
verbelor, cele mai multe moduri şi timpuri, principalele conjuncţii şi prepoziţii. In vocabular sunt
cuvinte de origine latina care denumesc noţiuni, obiecte, acţiuni, însuşiri fundamentale (relaţii de
rudenie, părţi ale corpului uman, elemente naturale, plasarea în timp şi spaţiu etc. ) şi care sunt
frecvente în vorbire.

Elemente de substrat - dezvoltate în condiţii diferite, limbile romanice au suferit

influenţa substratului (limba vorbită de populaţiile cucerite) şi a altor limbi cu care populaţia
cucerită a venit în contact în cursul secolelor. In cazul limbii române, substratul îl constituie
limba daco - geţilor, din familia limbilor trace (indoeuropeana), din care nu s-au consemnat
cuvinte în scris. Pentru reconstituirea elementelor de substrat, s-a recurs la comparaţia cu
albaneza (exemple de cuvinte de origine traco - daca: abur, barza, brad, a se bucura, buza,
caciula, copac, mos, vatra, viezure ).

Influenţele altor limbi asupra limbii române se împart în două categorii:

 - influenţe vechi - slavă, maghiară, greacă.

- influenţe târzii - neogreacă, turcă.

Influenţele vechi: latina dunăreană a primit o serie de influenţe din greacă, chiar anterioare
formarii limbii române; ulterior, au intrat în română unele cuvinte din greaca medie (bizantină),
în genere prin intermediar slav. E foarte probabil că în fazele vechi limba română să fi primit
unele influenţe germanice (de la populaţiile migratoare), dar acestea nu au putut fi clar dovedite.

Cea mai puternică influenţă asupra limbii române este cea slavă. S-a exercitat pe cale
populară - prin contacte cu populaţii slave, aşezate din sec. al VII-lea în estul Europei şi
convieţuind cu populaţia romanizată, dar şi pe cale cultă, prin slavonă, care era limba
bisericească şi a cancelariei în tările romane. Unele dintre împrumuturile slave populare au
devenit cuvinte din fondul principal, esenţiale până astăzi - ceas, dragoste, a iubi, munca,
prieten, prost, a sfarsi, a trai, vorba. Imprumuturile culte din slavonă au avut în genere o
circulaţie mai limitată (în administraţie şi în biserică), de aceea au fost înlocuite de împrumuturi
(mai ales latino - romanice). Cele mai multe s-au păstrat în stilul bisericesc, predominant
conservator, unde au căpătat ulterior şi valoare de mărci distinctive ale limbajului bisericii
ortodoxe faţă de cele ale altor biserici creştine.

Istoria cuvintelor şi a formelor se numeşte etimologie,iar metoda cu ajutorulcăreia lucrăm se num

eşte metoda istorico-comparativă.

Folosind aceasta metoda sau stabilit reguli fonetice, asemanari si deosebiri

intre limba romana si latina sau intre romana si celelalte limbi romanice. Iata catevadin regulile d
e evolutie a limbii:

I) un 'l' simplu, intre doua vocale, pronuntat aspru, devine 'r'

lat. filum >fir; lat. gula >gura; lat. palus >par.

Totusi, 'l' dublu, nepronuntat aspru, nu devine 'r'

lat. callis >cale; lat. olla >oala

II) orice 'm', 'n', 's' si 't' din forma

de baza dispar din rostire atunci cand segasesc la sfarsitul unui cuvant, sau al uneia din
formele lui gramaticale:

lat. filum >film >fira >fir

III) 'b' intre doua vocale cade:

caballus >caballu >calu >cal

sebum >sebu >seu

 tibi >tie

Morfologia limbii romane mosteneste,in buna masura, realitatea limbii latinepopulare. Majoritate
a partilor de vorbire, flexibile si inflexibile, sunt mostenite dinlimba latina: substantivul, cucele tr
ei declinari; articolul; adjectivul cu gradele decomparatie; pronumele; numeralul; verbul cu cele
patru conjugari.

Sintaxa limbii romane simplifica timpurile si modureile verbale, modifica topica,

cu predicatul la sfarsitul propozitiei, prefera raportul de coordonare fata de cel desubordonare,
etc. dar are ca baza aceeasi latina populara.

Fondul principal de cuvinte al limbii romane este in proportie de 60-66%

deorigine latina, mostenit. Acestora li se adauga aproximativ 100 de cuvinte izolate (abur,
brad, barza, brusture, catun, galbeaza, gusa) si 2200
de nume proprii (Arges, Cris,Dunare, Motru, Mures, Olt, Prut, Somes, Timis, Tisa)
de cuvinte mostenite de la daco-
geti. Toate celelalte popoare ce au trecut pe aici au lasat influente si in fondul principal
de cuvinte. Astfel, din slava avem: (aproximativ 20-22% din fondul principal
de cuvinte)cleste, boala, mila, cocos, deal, a iubi, munca, noroc, vorba;
din maghiara: chip, fel,gand, oras; din turca: alai, cismea, ciulama, ciubuc;
din neogreaca: caramida, apedepsi, prosop; iar din franceza: bancnota, a defini, geniu, stil etc
(germana si latina -scoala ardeleana).

Primul document cunoscut scris in romaneste este o scurta scrisoare din anul1521
'Scrisoarea lui Neacsu de
la Campulung'. Dupa aceasta data, avem multe scrisori,acte de vanzare si cumparare, foi de zestr
e, insemnari,
etc.; iar dupa 1540, si cartitiparite, cele mai multe la Brasov. Ele sunt traduceri religioase din slav
ona. Primele aufost traduse in Maramures, unde li s-au gasit manuscrisele.
De aici au ajuns la diaconulCoresi, un vestit tipograf, care le-a tiparit in decurs de mai multi ani.
La Orastie s-atiparit in 1581-1582 prima parte din Vechiul Testament.

Carti religioase s-au publicat mereu dupa secolul al XVI-lea.

Cu toate ca erau sicarti de legende si chiar romane populare traduse, iar dupa 1600 se scriu direct
in limbaromana si cronici despre istoria romanilor, ele nu se tipareau,
se copiau de mana sicirculau in mai multe copii.

Aspectul cel mai ingrijit, din punct de vedere fonetic, lexical, al structuriigramaticale,
al limbii comune; cu ajutorul careia se exprima ideile culturii si ale stiintei,
se numeste limba literara.
 Limba literara se deosebeste de vorbire/limba populara prin aceea ca nuingaduie folosirea
unor forme sau rostiri locale
(pa in loc de pe, da in loc de de, ghinesu bini in loc de bine), intrebuintarea unor cuvinte cu raspa
ndire regionala (oghial -plapuma, batar -maces)

sau a unor expresii familiare sau de mahala (a festelit iacana, gagiu, misto).

Pe langa forma literara si forma populara, regionala, limba romana mai este silimba a litera
turii artistice. In literatura artistica, baza este limba literara,
ca limba aculturii. Literatura artistica nu se inscrie in graiurile locale, unde exista literaturapopula
ra sau folclorica, dar care
se transmite oral. Spre deosebire de limba literara,limba literaturii artistice poate sa intrebuinteze
orice forme, cuvinte sau expresii, atatdin limba populara,
cat si din graiuri. Prin urmare, limba literaturii artistice utilizeazatoate posibilitatile limbii cu sco
pul de a ilustra intentia scriitorului.

Dialecte ale limbii romane sunt: dacoromana (vorbita la nordul Dunarii),aromana (vorbita
in Macedonia), meglenoromana (vorbita in Meglenia), istroromana(vorbita in
peninsula Istria, disparuta astazi).

In cadrul dacoromanei se
pot identifica unele deosebiri, cea ce face sa sevorbeasca de subdialecte, fara insa a modifica uni
tatea (gramaticala)
a limbii:muntean, moldovean, maramuresean, crisan, banatean; dar se vorbeste si despregraiuri:
vrancean, oltean, etc.

In secolul al XII-lea si al XIII-lea

a fost introdus alfabetul slav in cancelariadomneasca, limba romana fiin scrisa cu caractere chiric
e. Insa in 1860 se instituieintrebuintarea alfabetului latin.

Dezvoltarea literaturii ca arta, dezvoltarea stiintelor prin ce au adus ele mai bun
in formularea ideilor si sentimentelor noastre o putem numi cultivarea limbii nationale.
La baza ei stau cercetarea si valorificarea vocabularului, a fiecarui cuvant,
a fiecaruitermen stiintific sau tehnic nou, stradania celui care scrie sau exprima idei prin viu grai
de a patrunde intelesul adanc al cuvintelor.