Diversitatea constructivă a uscătorilor convectivi este destul de

bogată şi se clasifică conform mai multor indice:

- organizarea procesului (discontinuu sau continuu);
- sensul de mişcare a materialului faţă de agent de uscare
(echicurent, contracurent, curent mixt);
- presiunea în camera de uscare (excesivă, barometrică
depresiune);
- natura agentului de uscare ( aer, gaze inerte sau cele de
focar, abur supraîncălzit);
- consistenţa şi structura materialului tratat etc.
În industria alimentară mai des sunt folosite următoarele construcţii
ale uscătorilor: cu cameră sau tunel ( funcţionarea continuu sau
discontinuu în raport cu modul de efectuare a operaţiilor auxiliare); cu
bandă sau mai multe benzi ( transportori a produsului tratat); cu tobă
( aparate cilindrice rotative); cu stratul fluidizat a produsului; cu
pulverizare.

Uscător cu cameră reprezintă o cameră ermetică, în interiorul cărei sunt

plasate dispozitive pentru plasarea materialului (tăvale, grătare, grile). De
obicei capacitatea de uscare a acestui tip de uscători virtutea funcţionării
discontinuu este destul de limitată. Majorarea capacităţii de uscare se
atinge prin mărirea lungimii camerei şi formarea regimului continuu de
uscare. Astfel camere se numesc deja uscători cu tunel.

Uscători cu bandă sunt destinate pentru uscarea produsului pulverulent,

granulos, fibros, în bucăţi, precum şi articolelor finite şi semifabricatelor.
Construcţia benzii este dependentă de proprietăţile ale materialului. În
uscători cu bandă uşor se poate de schimbat sensul mişcării al agentului de
uscare. Uscători cu una singură bandă se confecţionează de obicei cu mai
multe zone în sensul deplasării a materialului. Pentru uscarea cât mai
uniformă agentul de uscare de la început se vehiculează sub bandă pentru
a-l trece prin material şi numai apoi acesta se trece deasupra benzii. Zonele
de uscare se pot diferi nu numai prin sensul de vehiculare a gazului, ci şi
prin temperatura, umiditate, viteza trecerii gazului prin material. În zona
materialului umed vitezele gazului se menţin mai mari de acele din zona
materialului uscat.
Neajunsuri acestui tip de uscători sunt: masa considerabilă
105
 a instalaţiei, complexitatea deservirii şi capacitatea specifică de uscare
redusă (de pe 1 m 2 de bandă).

Fig. 11. Uscător cu benzi. 1 – uluc de alimentare; 2 – camera de uscare; 3 –

transportori cu bandă; 4 – role de antrenare; 5 – calorifer;
6 – ventilator.

Uscători cu tobă în industria alimentară sunt deseori întrebuinţate pentru

deshidratarea continuu a materialelor fărâmiţate, granuloase, cristaline la
presiuni barometrice (săruri minerale, zahăr, borhot de sfeclă etc.). Pentru a
evita în proces supraîncălzirea produsului, acesta de obicei se desfăşoară în
echicurent.

Agentul de uscare se vehiculează prin instalaţie cu ajutorul ventilatorului

cu viteza 2  3 m s pentru a evita transportarea particulelor. Gazul utilizat
se purifică de particule, trecând prin ciclon. Material uscat se evacuează
prin camera de descărcare, care este ermetizată pentru a evita aspiraţia
aerului din exterior.
Uscători cu tobă se confecţionează cu diametrul

106
 d  ( 1  3 ,5 ), m şi lungimea l   4  8  d , m .

Fig. 12. Uscător cu tobă. 1 – focar; 2 – uluc de alimentare; 3 . bandaje;

4 –tobă; 5 – cunună dinţată; 6 – camera de descărcare; 7 – ciclon;
8 – ventilator;9 – dispozitivele de afinare; 10 – role de reazem; 11 – motor
electric;12 – transmisia dinţată; 13 – gura de aspiraţie a aerului secundar.
Uscători cu stratul fluidizat se caracterizează prin suprafaţă considerabila
de contact între particulele materialului şi agentul de uscare şi prin urmare,
intensitatea majorată de uscare. Coeficientul de volum a transferului de
energie, raportat la stratul materialului constituie aproximativ
5  10 kW  m 3 K  , pe când pentru uscători
cu tobă acesta este egal pentru volumul întreg 0 ,5 kW  m 3 K  .

107
 Fig. 13. Uscător cu stratul fluidizat. 1 – calorifer; 2 – grătar distributiv; 3 – dozato
cu şnec; 4 – corpul uscătorului; 5 - dispozitiv de descărcare; 6 – ciclon; 7 – ventilator.
Uscarea cu stratul fluidizat de obicei necesită optimizarea consumului de
energie prin aranjarea raţională a instalaţiei şi poate fi executat în regim
destul de econom.

108
Fig. 14. Uscător cu pulverizare: 1 – ventilator; 2 – calorifer ;
3 – camera de uscare ;4 – discul pulverizator; 5 – ciclon; 6 – filtrul gazului; 7 – şnec
evacuator a produsului
Uscător cu pulverizare. Produsele alimentare în forma prafului
solubil se obţin prin uscarea concentratului lichid sau în forma de pateu a
produsului respectiv în uscător cu pulverizare, în care concentratul,
dispersat cu ajutorul dispozitivelor speciale de diferită construcţie, se usucă
în curentul gazului încălzit. Gradul avansat de dispersare, durata de sejur a
materialului în aparat neînsemnată permit de utilizat temperatura avansată
a agentului de uscare şi prin urmare uscarea rapidă şi calitativă a
produsului.

Dispersarea produsului se asigură prin pulverizatori mecanici sau

pneumatici, cu ajutorul discurilor centrifuge la turaţii
( 4000  20000 ) min 1 .
Materialul, dispersat cu discul centrifug 4 (sau cu altul dispozitiv de
dispersare) se introduce în camera de uscare 3 paralel cu agentul de uscare.
Particule uscate ( d  20  60 m ) sedimentează la fundul camerei şi se
evacuează cu ajutorul şnecului 7. Agentul de uscare utilizat se separă de
particule ademenite în ciclonul 5 şi filtrul 6.

109
 Dispersarea centrifugă se aplică la suspensii şi lichide vâscoase, şi
necesită mai multă energie. Dispersarea mecanică
la presiunea p  ( 3  20 ) MPa , este mai econoamă, însă nu poate fi
aplicată la amestecuri eterogene (suspensii).
Dispersarea pneumatică la presiunea circa 0,6 MPa este aplicabilă
pentru oricare produs, însă este mai costisitoare.
Uscători cu pulverizare funcţionează de obicei în echicurent, ceea
ce permite de efectuat proces la temperaturi şi viteza de sedimentare
avansate, evitând degradarea termică a produsului.
Pentru evitarea transportării particulelor mărunte cu agentul eşapat,
viteza acestuia în raport la secţiunea camerei se recomandă
  ( 0 ,3  0 ,5 ) m s . Distribuirea
uniformă a gazului se atinge prin
introducerea tangenţială acestuia sau prin
mai multe puncte pe circumferinţa
aparatului.

În uscător pneumatic uscarea

Fig.15. Uscător pneumatic.
1 – ventilator; 2 – calorifer,
3 – dozator cu şnec; 4 – tub
uscător;5 – camera gravitaţională
pentru separarea prealabilă a
materialului uscat de aer eşapat; 6 –
ciclon.
materialului se efectuează totodată cu
transportarea acestuia de către agentul de
uscare. De obicei acest uscător reprezintă
un tub vertical, prin care în sensul
ascendent se deplasează amestecul gaz-
particule solide. Durata trecerii
particulelor prin tub constituie doar
câteva secunde dar viteza gazului e mai
mare de cea de plutire a celor mai mari
particule ale stratului în câteva ori.
Deci, înălţimea tubului în zona de
uscare constituie circa 20 m , iar viteza
agentului de uscare - 10  30 m s .
Materialul se introduce în tub 4
prin dozator cu şnec 3 , de unde el se
antrenează de către curentul agentului de
uscare, încălzit în calorifer 2 şi refulat cu
ajutorul ventilatorului 1. Agentul de
uscare transportă materialul în camera
110
gravitaţională 5 pentru separarea prealabilă şi apoi se trece în ciclon 6
pentru separarea definitivă. Uscător pneumatic consumă multă energie
(proporţional mărimilor particulelor) şi de obicei pentru uscarea
particulelor cu dimensiuni d  1mm se utilizează în ansamblu cu altele
tipuri de aparate. Deci, cu toate , că uscător pneumatic este destul de
compact şi simplu, aplicarea acestuia în industrie este destul de limitat.

5.1 Parametrii de bază ale gazului umed.

Pe parcursul uscării convective agentul de uscare încălzeşte,
evaporă şi totodată transportă umezeală materialului. Deci la aceasta
metodă agentul de uscare se prezintă ca purtător de energie şi totodată – de
substanţă. Ţinând cont că proprietăţile fizice ale gazelor de focar şi a
aerului nu se deferă decât cantitativ, de aici înainte agentul de uscare
considerăm aer umed.
Deci, aerul umed ca agent de uscare se caracterizează prin
parametrii următori: umiditatea absolută, umiditatea relativă, conţinutul
de umezeală, entalpia şi densitatea.

Umiditatea absolută se prezintă prin masa vaporilor, conţinându-se într-un

metru cub al aerului umed, adică prin concentraţia de volum c  kg m 3  ,
care, la rândul său, nu este altceva decât densitatea vaporului de apă.

Umiditatea relativă, sau gradul de saturare  a aerului se consideră

raportul masei vaporilor de apă într-un metru cub de aer umed în condiţiile
date -  v , la masa vaporilor de apă într-un metru cub de aer umed saturat -
 sat , la aceleaşi temperatura şi presiune.

 v .
 sat
În conformitate cu ecuaţia Mendeleev - Klapeyron (legea de stare a
gazului ideal)
p M p M
 v  v v şi  sat  sat v ,
RT RT
aici T - temperatura absolută , K ; M v  18 kg kmol - masa molară a
vaporului de apă; R  8314 J  kmol  K  - constanta universală a gazelor ;
p v , p sat - presiunea parţială a vaporului în condiţiile date şi acelui saturat în

111
aceleaşi condiţii, N m 2 ,  Pa  ,
 p
Prin urmare se poate de scris   v
 sat p sat
Dacă temperatura aerului este mai mică sau egală cu acea de
saturaţie, corespunzătoare presiunii barometrice t  100 0 C  , atunci
presiunea de saturaţie a vaporilor de apă se egalează cu presiunea vaporului
sec saturat, ceea ce permite evaluarea stării a aerului umed prin intermediul
Tabelelor Internaţionale a vaporului de apă în funcţie de temperatura sau
presiunea.
Dacă temperatura aerului este mai mare de acea de saturaţie, atunci
presiunea vaporilor va fi egală cu presiunea barometrică şi deci, umiditatea
relativă devine invariabilă.
Umiditatea relativă  caracterizează capacitatea aerului de a
absorbi umezeală. Pe parcursul procedeului de uscare volumul aerului
variază din cauza răcirii şi prin urmare, utilizarea umidităţii absolute ca
parametrului de calcul, complică rezolvarea problemei. De aceea în calcule
umiditatea absolută se substituie prin concentraţia relativă de masă a
umezelii (conţinutul de umezeala): masa vaporului de apă, conţinându-
se în aer umed în raport la o unitate de masă a aerului absolut sec
mv v p M RT Mv pv
x   v v   
m aer u .  aer .u . RT p aer .u M aer .u . M aer .u . p aer .u . .
Ţinând cont, că M v  18 kg kmol ; M aer  29 kg kmol ; pv    psat şi
p  p v  p aer , definitiv obţinem
M v pv 18  p sat   p sat kg .umezeală
x   0 ,622  , .
M aer . p aer. 29 p   p sat p   p sat kg .aer uscat

Entalpia aerului umed la temperatura dată se determină ca suma entalpiilor

a aerului absolut sec ( c aer .s  t ) şi a vaporului de apă ( x  iv )
I  c aer .s .t  x  iv ,
aici c aer s .  1 kJ  kg .K  - capacitatea termică medie a aerului sec.;
iv entalpia vaporului de apă la 0 0 C , kJ kg .

Pe parcursul uscării aburul se află în stare supraăncălzită în

amestec cu aer şi deaceea entalpia vaporului poate fi prezentată prin suma

112
 iv  r0  c v t ,
aici r0  2493 kJ kg - căldura latentă de evaporare a apei la 0 0 C ;
c v  1,97 kJ  kg .K  - capacitatea termică a vaporului de apă,

şi prin urmare I   1  1,97 x   t  2493 x ,

sau I   2493  1,97  t   x  1  t , kJ kg .
Expresia pentru calculul densităţii sau a volumului specific se poate
de obţinut din legea Mendeleev-Klapeyron.

Densitatea aerului umed se prezintă ca  aer .um.  aer .u .  v   aer .u .   1  x 

, în care densitatea aerului absolut uscat se poate de obţinut din ecuaţia de
stare a gazului ideal
M p 29  p aer .u . p  pv p   p sat
 aer .u .  aer .u . aer .u .   
RT 8314  T 287  T 287T
  p sat
Ţinând cont, că x  0 ,622 , transformăm aceasta expresie în
p    p sat
raport la densitatea aerului umed, adică
p    p sat    p sat 
 aer .um   aer .u .   1  x    1  0 ,622  
287  T  p    p sat 
p    p sat  0 ,622  p sat
 ,
287  T
de unde
p  0 ,378    p sat
 aer .um. 
287  T
şi
1 287  T
 aer .um   .
 aer .u . p  0 ,378    p sat
Din aceasta ecuaţie se dovedeşte că mărirea umidităţii a aerului aduce la
diminuarea densităţii şi prin urmare la creşterea volumului specific, adică
prin umectare aerul umed se uşurează.

5.2 Diagrama I – x (I – d) a aerului umed.

Variaţia proprietăţilor generale ale aerului umed (agentului de
uscare) pe parcursul procedeului, se poate destul de precis pentru calculul
113
 tehnic ( în limitele a 3% eroare) de aflat cu ajutorul diagramei I – x a
aerului umed, elaborate de către inginerul L K.Ramzin pentru presiunea
barometrică constantă p  745 mm.Hg .
I

2 x const.
6 1
3  10 %
t  1000 C I const.
t const. 4
  const. t rthum ,tr pv
5

Schema parametrilor ale aerului

umed, incluşi în diagrama

Diagrama
I – d al
aerului
umed.

Pe această
diagramă
sunt
notate : l -
liniile a

114

X , kg . um .  kg , aer sec 
conţinutului de umezeală ( x  const . )- linii drepte verticale, paralele axei
ordonatelor ; 2- liniile de entalpii constante ( I = const. - liniile drepte,
trasate sub unghiul 4 5 0 faţă de orizont ; 3-liniile de temperatură constantă
a aerului umed ( t  const . ) – izoterme ; 4 - liniile de umiditatea relativă
constantă a aerului umed (   const . t) ; 5 – scala de presiune parţială a
vaporilor de apă p v , conţinându-se în aer umed, valorile cărui sunt notate
în scară pe axa de
ordonate din partea dreaptă a diagramei ; 6 – izotermele termometrului
umed ( t um  const . )Liniile   const . formează un
fascicul de curbe divergente, având originea comună
( t  273 ,15 0 C şi x= 0). La temperatura 99 ,4 0 C presiunea vaporului
saturat se egalează cu presiunea barometrică, pentru care este alcătuită
diagrama şi deci, pentru aceasta temperatura şi
cele superioare
p  pv
  v , prin urmare x  0 ,622  0 ,622
p 1 p  pv
şi atunci umiditatea relativă, ca şi conţinutul de umezeală în aer umed nu
depind de temperatură şi practic rămân constante.
De aceea la temperatura t  99 ,4 0 C liniile   const . brusc apucă
sensul vertical.
Liniile presiunilor parţiali a vaporului de apă sunt construite
conform ecuaţiei
px
pv  .
0 ,622  x
Pentru a se folosi de diagrama este destul de cunoscut oricare doi
parametri din cele şapte, incluse în diagramă.

5.3 Statica uscării.

Contactul între materie şi aer umed poate se rezulte sau
uscarea, sau umectarea produsului (respectiv- sorbţia sau desorbşia a
umezeli de către material). Uscarea are loc în cazul dacă presiunea
vaporilor pe suprafaţa materialului este mai mare decât acea în ambianţă
( p m  p amb ) şi se-nsoţeşte de transferul convectiv de căldură de la agent de
uscare spre material, supus uscării. Fluxul de energie termică transferată se
poate de prezentat conform lui Newtone

115
  
Q1    A  t g  t m , W
unde  - coeficientul parţial de transfer de căldură, W m 2
K ;  A - suprafaţă
de contact , m ; t g , t m - temperaturile gazului şi a materialului , respectiv,
2 0
C.

Fluxul umezelii înlăturate (evaporate) se determină prin expresia generală

M  k  A   p m  p  , kg s
şi deci, fluxul de energie, consumat pentru înlăturarea acestei umezeli, se
poate de exprimat prin
Q2  M  r  k  A   p m  p   r , kW ,
unde M  fluxul de umezeală înlăturată, kg s ; r - căldura latentă de evaporare,
kJ kg ; p m , p - presiunea vaporului pe suprafaţă şi în agent de uscare, respectiv ,

Pa ; k - coeficientul de transfer a umezelii, kg m 2  s  Pa 
Deoarece agentul de uscare este totodată şi purtătorul umezelii,
vaporul înlăturat trece în agent de uscare împreună cu energie de
evaporare, adică, energie, transferată de la agent de uscare spre umezeala
materialului, supus uscării, se exprimă prin diferenţa
Q  Q1  Q2 .
Este evident că aceasta valoarea tinde spre zero deoarece Q1 se
micşorează (creşte temperatura materialului t m ) şi Q2 se măreşte (se
măreşte presiunea vaporului pe suprafaţă materialului p m ). Deci, în acest
caz încălzirea agentului de uscare devine imposibilă, însă energie cheltuită
nu se foloseşte decât pentru evaporare în condiţiile izotermice.
Temperatura lichidului pe parcursul evaporării umezeli de pe suprafaţa
materialului, unde Q  0 , este numită temperatura termometrului umed
t um , - temperatura, indicată de către termometrul, bila de mercur al cărui
este acoperită cu o cârpă de bumbac umectată, de pe suprafaţa cărei se
evaporă umezeala.
Temperatura termometrului umed se poate de aflat din
bilanţul Q1  Q2 , adică
   t g  t um   r  k   p m  p 
aici p m - presiunea vaporului pe suprafaţa materialului la temperatura t um ; t g -
temperatura gazului (agentului de uscare).

116
De aici se poate de calculat t um , însă prin metoda aproximaţii consecutive,
deoarece p m  f  t um  .
Pentru a realiza procesul de uscare, necesită de creat condiţiile
termodinamice, în care acesta este posibil. Uscarea nu este posibilă decât
dacă p m  p g şi, dacă aceşti parametrii se egalează, sistema trece în starea
de echilibru dinamic si procedeul de uscare incetează.
Umiditatea materialului, supus uscării, poate fi prezentat prin două
expresii: umiditatea materialului
mum
faţă de masa totală - u   100 , % mas. ,
mum  m SU
sau faţă de substanţă, absolut uscată a materialului –
m
u   um  100 , % mas.
m SU
aici mum - masa umezelii libere, kg; m SU - masa substanţei uscate a materialului, kg .

Umiditatea de echilibru a materialului şi, prin urmare, desfăşurarea

procedeului, depinde de proprietăţile materialului, supus uscării, de forma
de legătură a umezelei cu material şi de parametrele termodinamice ale
agentului de uscare.
S-a stabilit că între umezeală şi material există legătura de trei
tipuri: mecanică, fizico-chimică şi chimică.
Umezeala mecanic aderată umplă capilari mari şi acoperă suprafaţa
materialului prin umectare. Aceasta umiditate (uneori numită exterioară)
este aderată de material cel mai slab şi deaceea se înlătură cel mai uşor.
Umezeala, adsorbită de către capilari mărunte a materialului
(umezeala de adsorbire) sau pătrunsă prin difuzie în interiorul celulelor
materialului (umezeala structurală sau osmotic aderată), se caracterizează
prin forţa de aderare mai considerabilă şi se evacuează mai greu.
Umezeala, chimic aderată la material, formează structura objectului
şi nu poate fi înlăturată prin uscare convectivă. Înlăturarea acestei forme de
umezeală se realizează prin ardere.
La uscare de la bun început se-nlăturează umezeala exterioară iar
apoi o parte majoră din umezeala adsorbită fizico-chimic, înlăturarea cărei
este posibilă în condiţii date. Umezeala, înlăturată prin uscarea convectivă,
se numeşte umezeala liberă.

117
 Variaţia stării materialului în dependenţa de starea agentului de
uscare (de obicei aerului umed) se face cu ajutorul curbei de echilibru în
coordonatele u ech  f    .Valoarea umidităţii de echilibru depinde de
presiunea parţială a vaporului în ambianţă şi se determină pe calea
experimentală în funcţie de
umiditatea relativă a mediului ambiant (a aerului umed).

Starea umedă a
U ech U ech t m  t um ,
materialului
A A

% u éq  f    %
Zona de
uscare
Starea higroscopică
tum  tm  tamb tm  tamb
a materialului
Zona de sorpţie a umezelei
de către material
Umiditatea relativă a mediului ambiant saturant se numeşte punctul

umiditatea maximă a materialului, la care

10 % 
higroscopic a materialului (punctul A.). Acest punct caracterizează
presiunea
Umiditatea parţială
relativă a vaporului
a ambianţei, % pe
10 % 
p p
suprafaţă materialului m şi în mediul ambiant amb se egalează cu
presiunea vaporului saturat la temperatura dată p m  p amb  p sat .
Dacă umiditatea materialului este mai mare decăt cea higroscopică,
materialul se află în starea umedă, în care presiunea parţială a vaporilor pe
suprafaţă materialului este drept cea saturată şi deci, uscarea poate fi
realizată la oricare caracteristici parametrice ale agentului de uscare.
Dacă umiditatea materialului este mai mică decât cea higroscopică,
materialul se află în starea higroscopică, la care agentul de uscare pe
suprafaţă materialului nu este saturat. În aceşti condiţii desfăşurarea
procesului depinde de presiunea vaporilor ale agentului de uscare, adică,
uscarea nu are loc decât în cazuri, dacă aceasta este mai mică decât
presiunea parţială a vaporilor pe suprafaţă materialului şi umiditatea
materialului este mai mare de cea de echilibru pentru condiţiile date.

118
 În starea umedă temperatura materialului este cea a termometrului
umed  t m  t um  . În starea higroscopică temperatura materialului e mai
mare de cea a termometrului umed, însă mai mică de cea a agentului de
uscare t hum  t m  t amb . În starea de echilibru temperatura materialului se
egalează cu cea a agentului de uscare  t m  t amb  .

5.4 Bilanţuri ale uscătorului convectiv.

Se examinăm uscător convectiv de schema normală, când agentul
de uscare (aer umed) se-ncălzeşte în calorifer, trece în camera de uscare,
usucă materialul absorbind umezeala şi răcindu-se. Agentul de uscare
utilizat se evacuează din camera de uscare.

5.4.1 Bilanţul de materie.

Fie debitul materialului umed G1 kg s cu umiditatea
u1 % mas. Uscarea rezultă G 2 kg s materialului uscat cu umiditatea
u 2 % mas. şi debitul umezelii înlăturate W kg s . Deci, bilanţul de materie
în aşa condiţii se va exprima prin fluxuri materiale
G1  G 2  W , kg s
şi fluxul de substanţă uscată
G1  1  u 1   G 2  1  u 2  .
Rezolvarea acestui sistem de ecuaţii rezultă formule de calcul :
u u  u u 
W  G1  1 2  , W  G 2  1 2  ,
 1  u2   1  u1 
care permit evaluarea capacităţii de uscare a aparatului,
Acelaşi bilanţ se poate de format referitor la agent de uscare: fie
L kg s - debitul aerului absolut uscat, x0 , x 2 kg kg - conţinutul de
umezeală în aer proaspăt şi cel utilizat, W kg s - debitul umezeli
evacuate. Deci pe baza acestor admisiuni bilanţul de materie se va prezenta
prin
L  x 2  L  x0  W kg s ,
de unde debitul agentului de uscare va fi
W
L kg s .
x 2  x0

119
 şi debitul specific al acestuia (raportat la o unitate de masă a umezelei
evacuate)
L 1 kg .aer
l  ,
W x 2  x0 kg .um.
de unde este evidentă o concluzie destul de importantă : debitul agentului
de uscare este proporţional conţinutului iniţial de umezeală în aer
proaspăt, dependent de temperatură şi de umiditate relativă a acestuia,
adică consumul de agent de uscare în condiţiile verii este mai mare.
De aceea suflante şi ventilatori ale instalaţiilor de uscare se
calculează pentru condiţiile verii.

5.4.2 Bilanţul de energie.

1 2

L; c v ; t 0 L; c v ; t1 4 L; c v ; t 2

K K cp G2 ; cm ; t m  W ; cv ; t m
Qc G2 ; c m ; t m Qcp 3

Schema uscătorului convectiv de varianta normală.

1 – calorifer de bază; 2 – camera de uscare; 3 – calorifer suplimentar,
montat în camera de uscare; 4 – dispozitivul de transportare a
produsului

Fie un uscător de schema normală cu debitul materialului

umed G1 kg h şi temperatura t m  0 C . Uscătorul evacuează
W kg h umezeală şi rămâne G 2 kg h a materialului uscat cu
temperatura t m .2 .Capacitatea termică a materialului cm şi a apei
c apă  kJ  kg  K  . Agentul de uscare(aer umed, fluxul căruia include
L kg h de aer absolut sec) cu temperatura t 0 să vehiculează în calorifer
de bază, în care temperatura acestuia devine t 1 , conţinutul de umezeală
rămânând acelaşi  x0  x1  , şi trece în camera de uscare. În camera de
uscare umezeala materialului se încălzeşte, se evaporă şi vaporul format

120
trece în agentul de uscare, care imediat î-l evacuează din camera de uscare,
răcindu-se până la temperatura t 2 . Entalpia aerului proaspăt la intrare în
calorifer constituie I 0 , la întrare în uscător (după calorifer ) I 1 şi la
ieşire din uscător – I 2 , kJ kg . .
În conformitate cu schema prezentată energie se comunică
agentului de uscare prin calorifer de bază K şi cel suplimentar K sp ,
instalat direct în uscător. Întocmind bilanţul, necesită de ţinut cont de
amenagarea eventuală a uscătorului cu dispozitive de transportare, care se
caracterizează prin masa M tr kg , capacitatea termică ctr kJ  kg  K  şi
temperatura t tr ,1 0 C la intrare în – şi t tr .2 0 C - la ieşire din uscător.
Deci, energia se distribuie în mod următor:
aportul de căldură în uscător căldura, ieşită din uscător
-cu aer proaspăt Q fr  L  I 0 - cu aer utilizat Qut  L  I 2
- cu material umed 
- cu material uscat Q2.m  G2 c m t m
Q1.m.  Q2.m  QW  G 2 c m t m  Wcv t m - cu dispozitive
- cu dispozitive de transport de transport Q2.tr  Gtr ctr t tr
Q1.tr  Gtr c tr t tr - pierderi în ambianţă Qp

- aportat în calorifer de bază Qc

- aportat în calorifer suplimentar Qcp

Cu aceşti condiţii bilanţul de energie se va prezenta prin

LI 0  G2 cmtm  Wcvtm  Gtr ctr ttr  Qc  Qcp 
,
 LI 2  G2 cmtm  Gtr ctr ttr  Q p
de unde consumul total de energie constituie
Qc  Qcp  L I 2  I 0   G2 c m  t m  t m   Gtr c tr  t tr  t tr   Q p  Wcv t m Divizând
toţi termeni ale acestei ecuaţii cu umezeala înlăturată W, se obţine bilanţul
cheltuielilor specifice de energie
 
q c  q cp  l I 2  I 0  q m  q tr  q p  c v t m
În aceasta ecuaţie l  I 2  I 0  - energie, pierdută de către aer utilizat, părăsindu-se
 - entalpia umizelei a materialului umed,
uscător, c v t m q m  G 2 c m  t m  t m  W -
energie, pierdută de către material uscat, care părăseşte uscător,

121
q tr  Gtr c tr  t tr  t tr  W - energie, pierdută pentru încălzirea dispozitivelor de
transport.

Totodată cheltuieli specifice de energie în calorifer de bază se

exprimă prin
qc  l  I 1  I 0  ,
aici I 1 - entalpia aerului proaspăt după încălzirea în calorifer de bază,

şi deci, ultima expresie se transformă în

l  I 1  I 0   q cp  l  I 2  I 0   q m  q tr  q p  c v t m ,
sau
l  I 2  I 1   q cp  c v t m   q m  q tr  q p  .
Notând partea dreaptă a acestei ecuaţii prin
   q cp  c v t m    q m  q tr  q p  ,

definitiv obţinem expresia

I 2  I1
  l I 2  I1   ,
x2  x0
numită bilanţul intern al uscătorului convectiv, deoarece ea
caracterizează diferenţa între energia întrată în, şi ieşită din camera
uscătorului, fără a ţine cont de căldura externă a caloriferului de bază.
Pentru a uşura analiza şi calculul proceselor de uscare, s-a introdus
noţiunea de proces teoretic de uscare, în care temperatura iniţială a
materialului este nulă, nu există cheltueli de energie pentru încălzirea
materialului şi a dispozitivelor de transport. Consumul suplimentar şi
pierderi de energie de
asemenea sunt nule:
q cp  c v t m  q m  q tr  q p  0
şi deci   0 , adică pentru uscător teoretic I 1  I 2 (deoarece l  0 ) şi
prin urmare în diagrama I  x acest proces de uscare se reprezintă prin
linia I  const . Deoarece aer în uscător convectiv joacă rolul purtătorului
şi de energie şi de umezeală, evident este că înlăturarea umezelei din
produs într-un uscător teoretic nu se va face decât din cauza recirii aerului,

122
căldura căruia, cheltuită pentru înlăturarea umezelei, se acumulează în
vapori formaţi, care totalmente trec cu căldura acumulată în aer.

5.5 Cheltuieli de energie şi de aer în uscător convectiv.

Una din cele mai importante probleme calculului tehnologic a
uscătorului convectiv se consideră determinarea cheltuielilor de energie şi
de agent de uscare. Aceşti parametri pot fi calculate analitic sau prin
intermediul diagramei I  x . Calculul cu ajutorul diagramei este concret şi
asigură rezultate destul de precise pentru aplicarea în practica.
I
I1  I 2
1

t1 2

I0 0 10 %
0

t2
t0 xx x x
01 2
Cu acest scop, cunoscând indiferent care doi parametrii a aerului proaspăt
(de obicei umiditatea relativă  0 şi temperatura t 0 ), pe diagrama se
prezintă schema procesului: punctul 0 la intersecţie liniilor izotrope a
parametrilor date caracterizează starea aerului
proaspăt la intrare în calorifer.
Încălzirea aerului în calorifer se prezintă prin linia
verticală 0 - 1 ( x0  x1 deoarece la încălzirea umiditatea aerului nu
variază ). La uscarea normală teoretică agentul de uscare (aer) absoarbă
umezeala, înlăturată din material, prin urmare răcindu-se şi deci, aceasta
etapă în diagrama se prezintă prin segmentul 1 – 2 al adiabatei I  const . (
I 1  I 2 ). Punctul de intersecţie 2 a izotermei t 2 cu adiabata I 1  I 2
caracterizează starea aerului folosit (la ieşire din uscător). Deci, linia frântă
123
0 – 1 – 2 reprezintă procesul teoretic de ucare conform schemei normale.
Conform acestei scheme debitul specific de aer şi de energie se exprimă
prin
1 I1  I0
l şi q  .
x 2  x0 x 2  x0
Multiplicându-le cu debitul umezelei înlăturate, obţinem consumul
total de aer şi de energie
W W  I1  I0 
L  l W  şi Q  q W   l   I 1  I 0  W
x 2  x0 x 2  x0
În cazul procedeului real de la bun început se calculează bilanţul
intern a uscătorului în cauză şi numai apoi imaginea procesului în diagramă
se corectează în conformitate cu pierderi de energie.
Ţinând cont de pierderi de energie
I 2  I1

x 2  x0
este uşor de constatat că substituind I 2 prin oricare valoarea
curentă arbitrară I, se poate de calculat valoarea curentă de x,
corespunzătoare pierderilor de energie, sau invers - substituind x de
calculat I. Din imaginarea grafică este evident, că valori negative
 l  I 2  I 1  se depun inferior liniei teoretice iar cele pozitive  I 2  I 1  –
I
superior aceastei.
I 2

I1  I 2 1
I 2 
0
l
t1 
0 2
2 l

I0 0
2
  100%
0
t2
t0
x0  x1 x2 x124
2t x2 x
 Cheltuieli de aer şi de energie termică în calorifer în acest caz se
calculează la fel ca şi pentru uscător teoretic.
Calculul asemănător se poate de efectuat şi analitic-cu ajutorul
ecuaţiei de bilanţ termic intern şi metodei de aproximaţie consecutivă.
Pornindu-se de la parametrii cunoscuţi ale aerului proaspăt (de obicei
t 0 , 0 ) se calculează conţinutul de umezeală x0  x1 şi entalpia I 1 după
formule
  p sat kg .um. kJ
x  0 ,622 , şi I   1  1,97 x  t  2493 x , kg .
p    p sat kg .aer
Se admite unul din doi parametri a aerului folosit - t 2 sau  2 . În caz, dacă
se acceptă temperatura, atunci se calculează I 2 în funcţie de x 2 , care apoi
se substituie în ecuaţia bilanţului termic intern, care se rezolvă faţă de x 2
1  t 2    x1  I 2
x2 
  1,97  t 2  2493
Cunoscând x 2 putem calcula I 2 şi apoi consumul agentului de uscare şi a
energiei termice după formule deja cunoscute.
Dacă este cunoscută umiditate relativă  2 , prin egalarea
expresiilor pentru x 2 se obţine
1  t 2    x1  I 2  2 p sat
 0 ,622
  1,97  t 2  2493 p   2 p sat
Acceptând arbitrar temperatura curentă t 2 , din tabela
termodinamică se găseşte valoarea presiunii p sat , care apoi se substituie
în ultima ecuaţie. Dacă ecuaţia nu se confirmă se admite altă valoarea
temperaturii şi calculul se repetă de la început. Încercările se repetă pînă
la confirmarea ecuaţiei.

5.6 Variantele procesului de uscare.

Regimul tehmologic de uscare este bazat pe combinaţia
determinată a proprietăţilor a agentului de uscare  t ,  cu viteza
de mişcare al acestuia   .
125
 Într-un uscător de schema normală se creează de obicei condiţii
termice de uscare dure din cauza, că toată energia termică necesară se
comunică agentului termic în calorifer de bază. Deci, agentul de uscare (aer
umed) se-ncălzeşte până la temperatura deseori maxim admisibilă
produsului. Conţinutul de umezeală în aer pe parcursul încălzirii în
calorifer rămâne constant, însă brusc se reduce umiditatea relativă a
aerului, ceea ce condiţionează desfăşurarea procesului la saltul mare de
temperatură t 1  t 0 , în mediul aerului cu conţinutul redus de umezeală x şi
umiditate relativă  a aerului. Deseori produsul tratat necesită condiţii mai
îndurate de uscare şi în acest caz se aplică alte scheme ale procesului.

5.6.1 Uscarea cu încălzirea parţială a aerului în camera de uscare.

La aceasta variantă a procesului caloriferul extern nu ne serveşte
decât pentru încălzirea agentului până la temperatura, maxim admisibilă
pentru produs, iar restul necesarului de energiei se adaugă în calorifer
intern, instalat în camera de uscare a uscătorului.

t0 , I 0 t1, I1 t2 , I 2
x 0 , 0 Qext x1  x0 x2 , I 2
Qint
I
B

t1

t1
B I2

t2
D  0 I1 C
  100%
A
I 0
t0

x0  x1 x2
Cu scopul de a simplifica analiza, în diagrama I  x prezentăm
procesul într-un uscător teoretic – la entalpia constantă. Din schema este
văzut că aer nu se-ncălzeşte în calorifer intern decât pînă la temperatura t 1
, maxim admisibilă materialului (verticala AB). Înlăturarea umezeli din
126
 material se prezintă prin linia BC. Procesul în întregime se prezintă prin
linia frântă ABC.
Energia, cheltuită pentru înlăturarea a unui kg. de umezeală din
material, în acest caz se compune din cheltuieli ale ambilor caloriferi –
extern şi intern
I I I I B B m I AB m I
q ext  qint  1 0  2 1     ,
x 2  x0 x 2  x0 DC m x DC m x
sau
AB  BB  m I AB  m I
q ext  q int     .
DC m x DC m x
De aici este văzut că cheltueli de energie şi de aer sec pentru
aceasta schemă sunt aceleaşi ca şi pentru schema normală pentru aceleaşi
condiţii de desfăşurare a procedeului
W W I I AB m I
L  şi Q W 2 0 W   .
x 2  x1 DC  m x x 2  x0 DC m x
Deci, avantajul acestei scheme este faptul că procesul se desfăşoară
la temperatura mai redusă decât acea a schemei normale, protejând astfel
produsul de supraâncălzire, adică eventuală degradarea.

5.6.2 Uscarea cu încălzirea treptată a aerului în camera de uscare.

Uscător, care funcţionează conform acestei scheme, enumeră un şir
de zone, amenajate cu calorifere complimentare. Aceasta schema de
uscare asigură condiţii cruţătoare şi flexibili de disfăşurarea a procesului.
I B Aer, încălzit în calorifer extern, trecând prima zonă, extrage o
porţiune de umezeală din material totodată răcindu-se, iar apoi se
t 1 încălzeşte la intrare în a două zonă, extrage încă o porţiune de umezeală

B
din material, trecând –o, se-ncălzeşte la întrare în a treia zonă, usucă
materialul şi trece prin calorifer în următoare zonă etc. – pînă la ieşire din
B
uscător. B
t1
I0 D C
t1C, I1
C 0
t2 t0 , 0 ,  10 % t2 , I 2
t0 A I ,x
0 0 x1 x2 ,  2
I II III

  xxxx x
0222 127
 Astfel aerul trece succesiv toate zone, realizând în fiecare procesul
normal de uscare şi deaceea această variantă de uscare teoretică se prezintă
pe diagramă I  x printr-o linie frântă AB C B C B C . Din schema
prezentată se vede că aer folosit în oricare zonă, exclusiv ultima, serveste
drept aer proaspăt pentru zona următoare, la întrare în care el se încălzeşte
până la temperatura admisibilă t1 la conţinutul de umezeală constant x =
const. De aceea debitul aerului absolut sec este acelaşi pentru fiecare zonă
aparte şi pentru uscător în întregime
W 1 kg
l  W   l  W   l  W   L   W , .
x 2  x0 DC  m x h
sau
W W  W  W
  
x 2  x0 x 2  x 2 x 2  x 2 x 2  x 0
De aici
W W  W 
x2  x0   x2  x0  , x2  x2   x2  x0  , x2  x2   x2  x0 
W W W
adică în sensul ultimii zone conţinutul umezelei în aer creşte proporţional
fluxului relativ de umezeală, evacuată în zona respectivă. Cheltuieli
energetice în toţi caloriferi se prezintă prin suma

128
 W AB m I I I
Q   AB   B C   B C   m I 
  W  1 0 W , W .
DC  m x DC m x x 2  x0
Deci, cheltuieli de energie şi de agent termic în acest caz sunt
aceleaşi ca şi în cazul unui uscător de schema normală, care funcşionează
la aceleaşi parametri iniţiali şi finali ale aerului, însă la temperatura de-
ncălzire mai redusă.

I B


 

B  B
l

B C
t2
0 C C   10 %
t0 A
0 2 22
Uscător real cu încălzirea
x x  x x
treptată a aerului în
camera de uscare

Uscător real de aceasta schemă se calculează succesiv pentru

fiecare zonă, fiind prezentat în diagrama I – x la fel ca şi pentru schema
generală. Se calculează bilanţul termic intern a fiecărei zone, admiţând doi
parametri a aerului utilizat (de obicei t 2 şi  2 ) la ieşire din uscător şi
din fiecare zonă. Apoi procesul se prezintă în diagrama I – x în varianta
teoretică (linia frântă ABC) însă la aceleaşi parametrii iniţiali şi finali.
Intervalul x 2  x0 divizăm în fracţii, proporţionale fluxurilor de
umezeală, înlăturată prin zone, obţinând prin urmare punctele, care
caracterizează umiditatea aerului utilizat în fiecare zonă. Prin aceşti puncte
se trasează linii verticale x  const . , marginând zonele. Cunoscând
bilanţul intern a fiecărei zone, se poate destul de uşor de calculat poziţia
liniei de uscare.

129
 5.6 3 Uscarea cu recirculaţie parţială a aerului utilizat.

x1 , t1 , I 1
x am , I am ,t am x2 , t 2 , I 2
x0 , I 0 , t 0

La aceasta schema o porţiune a aerului utilizat se întoarce, se

amestecă cu aer proaspăt şi acest amestec se-ndreaptă în calorifer extern, în
care el se-ncălzeşte şi se-ndreaptă în uscător.Parametrii ale amestecului,
obţinut prin amestecarea L0 kg de aer proaspăt şi L2 kg de aer utilizat se
poate calcula, conducându-se de regula de aditivitate
L x  L2 x 2 L I  L2 I 2
x am  0 0 , I am  0 0 .
L0  L2 L0  L2
Divizând toţi membrii părţii din dreapta a acestor expresii cu L0 şi notând
raportul L L0  n (proporţia de amestecare), se obţin expresiile
x  nx2 I  nI 2
x am  0
I1 n 1 I , I am  0
n1
,
rezolvarea căror B’ rezultă parametrii amestecului în funcţie de compoziţia
t
acestuia. 1
x am  x0 I am  I 0
 .
x 2  x am I 2  I amB

t1
I am D D’
C 2
  100%
0
t2
I0 M
t0 A
x0  x1 xam 1302
x x
 În diagrama I – x aceasta ecuaţie se va prezenta prin linia, unindu-
se punctele, corespunzătoare stării aerului proaspăt (p.A) şi celui utilizat
(p.C) – la secţiunile de întrare şi de ieşire a aparatului. Punctul, care
caracterizează starea amestecului separă segmentul AC în două părţi,
proporţionale raportului de
amestecare L2 L0  n .
Deci, aceasta schemă în diagrama I –x arată în felul următor: x0 ,
x 2 - conţinutul de umezeală în aer proaspăt (p. A) şi în aer utilizat (p.C), n
– proporţia amestecului. Trasând linia prin aceşti două puncte şi divizând
segmentul AC conform AM MC  L2 L0  n , se obţine punctul M, care
corespunde stării amestecului de gaze.
Dacă componenţa aerului proaspăt şi cel utilizat (punctele A şi C ),
precum şi temperatura admisibilă de încălzire a amestecului de gaze t1
sunt cunoscute, atunci la intersecţie liniei I 2  I 1  const . cu izoterma t1
se notează punctul B. Trasând prin acest punct verticala până la intersecţie
cu linia AC , obţinem punctul amestecului M, care caracterizează starea
amestecului de gaze  t mel . , x mel . , mel . , I mel .  .
Deci, segmentul AM prezintă procesul de amestecare a agentului
proaspăt cu acel utilizat, segmentul MB – încălzirea amestecului de gaze
(agentului de uscare) în calorifer extern şi segmantul BC –variaţia stării
agentului de uscare pe parcursul procesului. Aşadar uscarea conform
acestei scheme se prezintă în diagrama I – x prin linia frântă AMBC.
Oricare procedeu real se prezintă în diagrama ca unul teoretic,
care se desfăşoară în aceleaşi limite de stare a agentului de uscare. Numai
apoi urmează corecţia imaginii procesului conform bilanţului termic intern

131
 l . Din diagrama este evident, că consumul specific a aerului proaspăt
constituie
1 1
l  , kg. aer uscat/(kg. um. înl)
x2  x0 DC  m x
adică este acelaşi ca şi în cazul schemei normale, executate la aceleaşi
valori ale parametrilor aerului (agentului de uscare). Consumul amestecului
1 1
de aer proaspăt cu acel utilizat l am   , kg. aer uscat/
x2  x am D C  m x
(kg. um. înl)
Consumul specific de energie în calorifer

I 1  I am MB m I
q  l am  I 1  I am    
x 2  x am D C m x
de unde se poate uşor de observat prin similitudinea treunghiulilor AB’C şi
MBC, că consumul de energie în aceasta schema de uscare în comparaţie
cu schema normală este acelaşi, adică aplicând aceasta schema nu se atinge
decît protejarea produsului de supraâncălzire.

5.6.4 Uscarea cu ajutorul gazelor de focar.

Pentru intensificarea procesului de uscăre a produsului
termorezistent este raţional de a folosi gaze de focar în calitate de agent de
uscare. Temperatura acestuia este mai avansată în comparaţie cu cea a
aerului, încălzit în calorifer şi deaceea acest gaz posedă capacitatea mai
mare de umectare şi prin urmare
potenţialul avansat de uscare.
Rolul agentului de uscare în acest caz joacă gazul, obţinut prin
arderea în focar a combustibulului solid, lichid sau gazos sau gaze de
eşapament a cuptoarelor, a cazanelor şi a altor asemenea instalaţii. Aceşti
gaze necesită se fie obţinute prin de arderea completă a combustibulului,
se nu conţină scrum şi alte impurităţi capabile se impurifice produsul în
condiţiile de uscare convectivă. Deaceea înainte de uscare gaze de focar se
supun purificării pe uscat sau umede. De obicei temperatura gazelor de
focar este mai mare de cea admisibilă pentru produs şi pentru a o reduce,
acestea se amestecă cu aer rece până la temperatura dorită.

132
 Pentru a calcula un uscător cu gaze de focar necesită de ştiut
parametrii gazului şi anume umiditate x şi entalpia I. Umiditatea poate fi
prezentată prin raportul
Gv kg .vapor
x ,
G g .s kg .gaz sec
unde Gv - masa vaporului de apă în gaz şi G g .s - masa gazului sec, degajate
prin ardere, kg . ; valorile G v , G g .s se calculează după formule pentru procesul de
ardere în funcţie de natura combustibulului – solid, liquid, gazos.

Entalpia gazului depinde în caz general de capacitatea superioară

calorică a combustibilului QsP şi de coeficient de exces de aer în focar 
QsP   f  cc  t c    L0  I 0  WW  iW kJ
I , ,
G g .s kg
unde: QsP - capacitate superioară calorică a combustibilului , kJ kg ;
 f - randamentul focarului ; c c - capacitate termică combustibilului la temperatura t c ,
J  kg .K  ;  - coeficientul de exces de aer ; L0 - debitul teoretic de aer absolut sec
(necesar pentru arderea a 1 kg de combustibil), care se calculează în conformitate cu
composiţia elementară de combustibil şi
I 0 - entalpia acestui aer , kJ kg ; WW , iW - debitul şi entalpia vaporului, cheltuit
pentru injectarea combustibilului în focar.

Valorile c c  t c şi WW  iW în calcule tehnice uneori pot fi omise

I influenţei lor negligabile asupra valoarii de entalpie a gazului.
din cauza
Formule de calcul a parametrilor
B
L0 , G g .s , Gv , Qs , se poate de găsit în cursul instalaţiilor de încălzire şi
P

în literatura specială
I m tehnica de uscare. Precum la valori obişnuite a
I 1 despre
t 1 K de exces a aerului   3  5
coeficientului M
capacitatea termică şi densitatea gazului  şi a aerului practic sunt aceleaşi,
calculul grafoanalitic a uscătorului cu gaze de focar se poate de efectuat cu
ajutorul diagramei I – x , elaborate pentru l temperaturi avansate.

Uscătorul cu gaze de focar de obicei funcţionează conform
2 cu recircularea parţială
schemei normale şiCdestul de des-schemei
D I
a gazului utilizat. 2
t2 A
0  10 %
t0
I0 133
x0 x1 m x2
 Prezentarea schemei normale în diagrama se face după ce sunt
calculate valorile x şi I a gazului (p..B pe diagramă). Punctul B se uneşte cu
punctul A ,care caracterizează starea aerului proaspăt, obţinând astfel linia
de amastecare a aerului proaspăt cu gaze de focar. Starea a agentului de
uscare la întrare în uscător este prezentat prin punctul M, poziţia căruia
depinde de
proporţia cantitativă a aerului proaspăt şi a gazului. Construirea ulterioară
a procedeului în diagramă se face la fel, ca şi pentru uscător convectiv cu
aer încălzit: se determină poziţia reală a liniei de uscare, corespunzătoare
bilanţului termic intern a uscătorului calculat, care se trasează până la
izoterma gazului utilizat la ieşire din aparat.
De aici se poate de observat că temperatura amestecului gazos se
stabileşte proporţional raportului debitelor de aer proaspăt şi de gaz, iar
debitul specific a amestecului gazos se exprimă de obicei prin
1 1
l  .
x 2  x1 CD  m x
Mărirea conţinutului de umezeală în amestec este condiţionat de
aceea că hidrogenul şi hidrocarburi a combustibulului (în deosebi cel
gazos) se oxidează pe parcursul arderii, formând vapori de apă. Deci
mărirea umidităţii a agentului de uscare începe încă până la camera de
uscare, în care acest proces continuă.
134
 Consumul specific de energie în acest caz
AK
q  mI ,
CD
adică într-un uscător cu gaze de focar consumul specific de
energie este mai mare faţă de acel cu aer, însă în acest caz criteriul de
comparare este consumul specific de combustibil, care împreună cu
cheltueli capitale (lipsesc calorifere de aer şi utilaje concomitente) sunt
totuşi mai mici.

5.7 Cinetica uscării.

Viteza uscării serveşte pentru calculul duratei de proces. Cinetica
uscării se prezintă prin curba de uscare şi curba vitezei de uscare.

5.7.1 Curba de uscare. Variaţia umidităţii produsului în funcţie de timp se

numeşte curba de uscare. În caz general aceasta curba constă din perioada
de incălzire a produsului şi două perioade de uscare : prima perioadă a
vitezei constante şi a doua –vitezei variabile de uscare. Perioadă de
încălzire de obicei este destul de scurtă. Pe parcursul acestui interval de
timp umiditatea produsului scade neânsemnat iar temperatura sa atinge
valoarea temperaturii a termometrului umed (segmentul AB).În prima
perioadă nu are loc decît difuzia exterioară, adică nu se elimină decît
umezeala exterioară, aderată mecanic sau adsorbită de către suprafaţă
produsului.

ui A perioada1

u1 B perioada 2

u cr1 C

u cr 2 M D
u2
u ech  0 1  2 135

Curba de uscare
Aceasta perioadă pe curba se prezintă prin segmentul BC, tangenta
unghilui de înclinare a cărui este drept viteza de uscare, care rămâne
constantă pînă la primul punct critic C (prima umiditate critică, care
corespunde apariţiei a primului punct uscat pe suprafaţa produsului). De
aici se-ncepe perioada a doua de uscare, în care viteza de uscare
diminuează, mai întâi uniform – până la a doua umiditate critică (p. M ,
curba CD), care corespunde suprafeţii produsului în stare uscată. Deci,
deoarece în aceasta perioadă nu rămâne decât umezeala internă, în
interiorul produsului apare gradientul de umiditate şi influenţa difuziei
interne asupra vitezei de uscare de vine determinantă.Deaceea
viteza de uscare, dependentă de structura materialului, aici diminuează
neuniform pînă la umiditatea de echilibru.

5.7.2 Curba vitezei de uscare.

Cu ajutorul curbei de uscare pentru oricare moment de
timp se poate de aflat viteza de uscare, care este drept tangenta unghiului
de înclinare a segmentului respectiv a curbei.

du d
C 1 B
2 M

D u cr .r A
uech u2 ucr.2 ucr.1 u1 ui u
Curba vitezei de uscare

Prezentarea grafică a vitezei, astfel determinate, în funcţie de

umiditate a produsului se numeşte curba vitezei de uscare.
Pe grafic este uşor de observat perioade de uscare.Durata perioadei
respective în general depinde de natura materialului, supus uscării şi se
calculează după expresii, ce urmează:
- pentru perioada de uscare la viteza constantă
1
1   u1  u cr .1  , s. ;
C
136
 - pentru perioada de uscare cu viteza descendentă segmentul
curbiliniu acestui se substitue prin dreapta înclimată, care poate fi
prezentată prin ecuaţia vitezei
du
 C   u cr .r  u ech  ,
d
u 2  u ech
care rezultă după integrare  ex p  C   2 
u cr .r  u ech
du d
.Aici C  coeficientul vitezei de uscare pentru a doua
u cr .r  u ech
perioadă; du d - viteza de uscare în prima perioadă; u cr . r - prima
umiditate critică redusă, adică corespunzătoare functiei linearizate de uscare.

Deci, de aici durata perioadei a doua de uscare

u cr .1  u eq
2 
1
C
 
u cr .1  u eq  ln
u 2  u eq
,
iar durata totală a procesului poate fi obţinută prin suma acestor două
expresii
1 u cr .1  u eq 
  1  2  u1  u cr .1   u cr .1  u 2   ln  ,
C  u 2  u eq 
în care u1 , u cr .1 , u eq , u 2 - umiditatea produsului, supus uscării: initială, prima
critică, de echilibru şi cea finală.

Expresiile acestea nu ţin cont de aşa factori ca spălarea neuniformă

a produsului de către agent de uscare, existenţa zonelor de stagnare,
variaţia temperaturii a produsului etc. şi deaceea valoarea teoretică a
duratei de uscare (calculată conform acestor expresii) necesită corectarea
prin înmulţirea acestuia cu coeficientul de corecţie k d  1,5  2 ,0 , ba
uneori şi mai mare. Membrul C în aceştea expresii se numeşte coeficientul
vitezei de uscare şi se exprimă prin fluxul umezelei înlăturate, raportate la
o unitate de masă a substanţei uscate a produsului.
Notând cantitatea umezelei înlăturate prin mW kg , conţinutul
substanţei uscate în produs- prin m S .U kg iar durata de uscare- prin  s . ,
şi folosindu-se de ecuaţia difuziei convective  M    A  m  , putem obţine
formula coeficientului vitezei de uscare în forma

137
 mW   A  m  
C     a  m , s 1 .
m S .U   m S .U  
 
Aici  kg m 2  s  kg kg  - coeficientul parţial de transfer în faza
2
gazoasă ; f ( m kg .s .u .) - suprafaţă specifica a substanţei uscate ;
m   x *  x  m - forţa motrice, medie pe suprafaţa de contact.

În condiţiile parametrilor variabile a agentului de uscare forţa

motrice medie a procesului se poate de calculat ca media logaritmică a
diferenţilor de umiditate a produsului şi a agentului de uscare la întrare în
şi ieşire din fiecare perioadă de uscare.
Coeficientul parţial de transfer se poate de extras din ecuaţia
criterială
Nu  A  R e gn  P rg0 ,33 Gu 0 ,135 ,
în care dimensiunea caracteristică liniară l în criteriile Nu şi Re se exprimă
prin lungimea suprafeţii de contact în sensul de vehiculare a agentului de
uscare, coeficientul A şi exponenta n depind de de criteriile Re , şi de
criteriul Gu, care caracterizează influenţa schimbului de masă asupra
schimbului de căldură
r
Gu  ,
 t
aici r , kJ kg -căldura latentă de evaporare ;  ,W  m K  - coeficientul parţial de
2

transfer a energiei spre produs ; t ,0 C - temperatura agentului de uscare.;

 
 , kg m 2  s  kg kg - coeficientul parţial de transfer de masă în faza gazoasă.

Viteza de uscare depinde şi de sensul mişcării reciproce a agentului

de uscare şi a produsului de uscat.
La echicurent produsul umed contactează cu aer proaspăt,
încălzit până la temperatura maximală, adică procesul de la
început se desfăşoară cu intensitatea maximală, însă peste un timp
oricare încetează şi la ieşire din uscător, unde temperatura
produsului se egalează cu temperatura aerului de echapament,
procesul se stopează.
La contracurent produsul umed contactează cu aer de echapament,
deja recit, iar acel uscat- cu aer proaspăt încălzit,întrat în uscător.Prin
urmare uscarea se începe lent, dar spre finisarea se
138
accelerează.Temperatura produsului creşte apropiindu-se de valoarea
temperaturii a aerului proaspăt,uneori inadmisibilă produsului. Deaceea
uscarea produselor termoirezistente cu ajutorul agenţilor de uscare cu
temperatura avansată se efectuează în echicurent.

t
t1

t 2
t2 t1  thum
t pr.2 t2  tpr,2
t hum 1 2
În figură este prezentată variaţia temperaturilor a aerului  t  şi a
u éq u 2 u cr 1 u u
produsului  t pr  pe parcursul uscăriiîn echicurent. Din schema este văzut 1 i
că temperatura produsului pe parcursul primei perioade este constantă şi
egală temperaturii termometrului umed, dar forţa motrice termică în
aceasta perioadă se prezintă prin
 t 1  t um    t 2  t um  t 1  t 2
t m ,1  
t 1  t um t t ,
ln l n 1 um
t 2  t um t 2  t um
unde t 2 - températura aeruli la finele primei perioade.
În mod analog pentru a doua perioadă

139
  t 2  t hum   t 2  t pr .2 
t m .2 
t 2  t hum
ln
t 2  t pr .2
şi deci, forţa motrice termică pentru procesul în întregime se poate de
prezentat prin suma
2
t m  t m .1   1  m   t m .2  m , în care m  .
1 2
Duratele perioadelor se calculează cu ajutorul formulelor susprezentate.

Operaţii hidrodinamice.

6. Separarea sistemelor lichide eterogene.

Sistemele se consideră eterogene, dacă ele sunt constituite din două
sau mai multe faze, separate prin oricare suprafaţă interfazică, ceea ce
permite astfel sisteme de separat prin metode mecanice.
Sistema binară eterogenă este alcătuită din mediul de dispersare,
sau faza continuu (externă) în care este distribuită faza dispersată
(internă).
Conform stării fizice a fazelor sisteme eterogene lichide se
divizează în:
- suspensii - amestecul particulelor solide cu lichid. În dependenţa
de mărimile a particulelor solide suspensii se clasifică în cele grosiere (mai
mult de 100 m ), fine (0,5-100) m şi – amestecul tulbur (0,1-0,5) m
. Poziţia intermediară între suspensie şi soluţie ocupă soluţia coloidală, în
care particule ale fazei dispersate posedă mărimile la nivelul molecular,
ceea ce nu permite separarea lor prin sedimentare;

140