Domnitor:

- Doamna Maria: Ce te doare păcatele mele?

Ștefan: Nimic pe domnul Moldovei… Ce e durerea?....

- Maria şi Moldova e totuna... Sunt patruzeci şi şapte de ani... de când Moldova

îmi ieşi înainte cu mitropolit, episcopi, egumeni, boieri, răzăşi şi ţărani, în Câmpul de
la Direptate. Şi cum vru Moldova, aşa vrusei şi eu. Că vru ea un domn drept, şi
n-am despuiat pe unii ca să îmbogăţesc pe alţii, că vru ea un domn treaz şi-am
vegheat ca să-şi odihnească sufletul ei ostenit... că vru ea ca numele ei să-l ştie
şi să-l cinstească cu toţii şi numele ei trecu graniţa de la Calfa până la Roma...”.
- Mătură tot înaintea lui. Şi toţi îi jurară credinţă, şi moldoveni, şi rusneci, şi leşi. [...] Straşnic
răcnea leul Moldovei, că vuia valea şi codrii”.
- cum se varsă apele în Siret aşa vin şuvoaiele în Suceava la chemarea voievodului lor!... Oh!
săracii!... Săracii mei ş-ai voştri... Săraci şi voi şi eu... Ce bogată e Moldova!...”.
- Domnitorul apare ca legenda vie, fabulosul insotindu-i imaginea in ochii celorlalti. Aceasta
pentru ca “Slavitul domn al Mare”, “Domnul cel Sfant” (pentru Oana), “Leul Moldovei” (pentru
Moghila), “Slavitul nostru voievod” (pentru Irina), “Viteazul meu” (pentru Doamna Maria),
“Soimul” si “Vulturul” (pentru uneltitori), nu putea sa se nasca decat in imprejurari deosebite de
cele ale omului de rand: “Cand s-a nascut, l-a scaldat in sange de serpoaica” (Neaga) “si de
vultur (…) sa se strecoare si sa se inalte” (Irina).
- „A fost bun [...] şi drept...”, „Boier, răzăş, ţăran supus, era tot una în faţa lui...”, „Moşiile le
împărţea numai la ostaşi”...”, „Din supuşi îi făcea răzăşi, din răzăşi boieri sadea...”.
- Un adevărat testament istoric pentru viitorime rosteşte Ştefan cel Mare atunci când îl
înscăunează ca domn pe fiul său, Bogdan: „Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan, care v-a fost baci
până la adânci bătrâneţe ... că Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a
voastră, ci a urmaşilor voştri, şi a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor”.
- 47 de ani am dus țara cu noroc. Am s-o duc și când voi muri, și după ce vor pecetlui piatra
deasupra mea.
- Recucerirea Rocuței ”această bucată de pământ e mai mult moldovenească ca leșească, s-o
ținem zalog pe bani buni din punga strămoșilor, s-o avem cu armele noastre și Ștefan n-a murit
încă”
-

Bătrân:

-Doamna Maria: Ce te doare păcatele mele?

Ștefan: Nimic pe domnul Moldovei…… Ce e durerea?.... Și toate pe Ștefan Mușatin, fiul lui Bogdan și
nepotul lui Alexandru cel Bun…

-„că sunt bătrân, că sunt bolnav”, dar „sufletul nu vrea şi trupul nu mai poate”.
- cine a zis că sunt bătrân și bolnav?
- Ardeți fără milă… Să vedem dacă bîtrânețele mele s-or mai aprinde de focul vostru.
- Bătrân , bolnav și neputincios… matia asta e prea grea.
- Iarna e aici (arată părul) și niciodată primăvara nu v-a mai sosi.
-eu auz și văz cala 40 de ani
- Nu… Nu…! Eu am fost biruit la Războieni și la Chilia, Moldova a biruit pretutindenea. Am
fost, norocul, a fost tăria!... Sânt bătrân….
- Mi-a venit veleatul . O tărie mai am să nu ascund sfârșitul.

Părinte:
- Mario! Fii mândră de Bogdan al nostru...
- Bogdan, fiul său, cel ”sfios ca o fecioară”
- Astor copii nu le-am spus... Păcat!...Și mi-e așa de dragă ca ochii din cap...Și
poate să mă duc călare pe Voițești... E sângele meu în ea. Să-i mărturisesc
barem ca-n vis , până mai e vreme... În inima mea ca o dulce moleșeală.
- actul al IV-lea). Oana il ingrijeste tot timpul si dupa un somn agitat, in vis,
domnul ii destainuie Oanei ca este fiica sa si a Raresoaiei.
- E de mult... Nu. Răreșoaia... Cănta de te slăvea cântecele bătrânești. Toa am
uitat. Peste câteva luni născu o fată... Da... Eu ștefan... tatăl bun al ei.
- La 2 ani o iau și-o duc la curte... Mărturisesc doamnei”Cum e ea bună 0
crește și o îngrijește ca pe copilul ei.
- Două ramuri ale aceluiași stejar, bătrân! Rareș, grozav te așteptam...
- Domnitorul se căiește în fața doamnei:”Rău am făcut... L-am crescut în
neștiință.Va afla tot... Săracul Petru.
- domnul manifesta o anumita afectiune fata de Oana careia ii spunea
“babatie”.
-