De ce victimele violului nu depun plangere impotriva abuzatorului?
La nivel mondial, majoritatea victimelor asaltului sexual nu constientizeaza
pericolul imediat, nu realizeaza ca sunt agresate in acel moment, poate nu o vor face niciodata. Si chiar si dupa momentul constientizarii evenimentului si a gravitatii acestuia, refuza sa depuna plangere impotriva abuzatorului lor. Frica de stigmatizare poate fi unul dintre motivele ignorarii acestui eveniment nefericit, cat si raspunsul automat al corpului la trauma. In opinia mea, este foarte important ca acest subiect sa fie discutat mai mult, sa poata deveni incet, dar sigur, parte din normalitate. Vreau sa cred ca, daca victimele violurilor ar vorbi mai mult despre experienta lor, daca ar exista mai multa informare, mai mult suport si ajutor pentru victime, nivelul fricii de stigmatizare s-ar reduce macar intr-o mica masura. Totodata, atat victimele cat si organele de politie, psihoterapeutii, cat si orice alt membru al societatii ar putea contribui la preventia acestui fenomen, ale carui conditii de existenta le intretinem cu totii. In primul rand, majoritatea victimelor abuzului sexual nu constientizeaza din primul moment ce li se intampla. Povestile din spatele acestor victime ajung la aceeasi concluzie: violul, agresiunea sexuala nu sunt raportate imediat deoarece persoanele agresate au nevoie de mai mult timp sa digere experienta, sa constientizeze ce li s-a intamplat de fapt. Cateodata pentru unele persoane, acest timp este prea lung si ajung in situatia de a nega intamplarea. Mai ales in situatiilein care violaturii sunt fie membri ai familiei, prieteni, cunoscuti, parteneri de viata, raportarea cazului la politie e de cele mai multe ori inexistenta. De exemplu, o metaanaliza a 28 de studii realizate pe femei si fete, care au fost amenintate, fortate, abuzate sa intretina raporturi sexuale, a aratat ca 60% dintre aceste victime nu au realizat ca au fost violate si au povestiti intamplarea foarte tarziu. In al doilea rand, trauma prin care trece o persoana abuzata poate intarzia procesul de constientizare a experientei avute. Victimele pot avea tendinta de a ignora faptele intamplate, ba chiar de a le nega, se prefac ca nimic nu s-a intamplat. In cele mai multe cazuri evitarea emotionala a amintirilor traumatice lasa urme adanci cu consecinte grave. De exemplu, aparitia PTSD poate ingreuna pe termen lung constientizarea si acceptarea evenimentului traumatic, aceste procese putand sa nu se petreaca niciodata. Victemele ajung sa creada ca daca ignora cele intamplate, nu depun plangere, probelma va disparea de la sine, insa aceste lucruri pot avea consecinte grave asupra sanatatii mentale a acestora, de tipul anxietatii, depresiei, tulburari de alimentatie, uzul de substante. In concluzie, documentarea acestui subiect este importanta, intrucant ar putea ajuta la preventia fenomenului. Numarul victimelor care nu constientizeaza ca au fost supuse unui abuz fizic/ mental e alarmant, si cu siguranta acest numar este mult mai mare decat ne putem imagina.