Sunteți pe pagina 1din 2

PROIECT EDUCAŢIONAL: ,,AM ȘI EU DREPTURI”

DOMENIUL EDUCAȚIE CIVICĂ, VOLUNTARIAT, PROIECTE CARITABILE

ARGUMENT
Ideea de la care am pornit acest proiect a fost că omul, indiferent de locul în care
trăieşte, indiferent de culoarea pielii, de religie, de cultură constituie valoarea supremă, idee
pe care am dorit să o transmitem copiilor prin activităţile prevăzute.
Drepturile copilului reprezintă repere de civilizaţie autentică pentru societatea
modernă, care este multiculturală şi multireligioasă şi parte a unei lumi interdependente.
Niciun individ nu poate fi izolat, oamenii se susţin şi se ajută reciproc. Educaţia pentru
drepturile copilului le formează celor mici spiritul de întrajutorare şi prietenie. Copiii îşi vor
cunoaşte încă de la cea mai fragedă vârstă drepturile, aşteptând ca acestea să le fie respectate.
Adulţii vor accepta că, indiferent de vârstă, copilul este un subiect activ în universul
familiei, al comunităţii. Cazurile şi temele propuse vizează chestiuni profund omeneşti şi este
firesc să încurajeze manifestările de omenie. Propunerile de activităţi sunt flexibile, ele putând
fi adaptate capacităţii de înţelegere şi nivelului de pregătire a copiilor. Scopul fiecărei
activităţi este de a încuraja dialogul şi participarea activă.
SCOPUL PROIECTULUI: Cunoaşterea şi respectarea drepturilor copilului, încă de
la cea mai fragedă vârstă. Perceperea de către adulţi a copilului ca subiect activ în universul
familiei, al comunităţii. Educarea copiilor în spiritul prieteniei, al respectului şi al grijii faţă de
semeni. Promovarea dialogului între copii. Perfecţionarea continuă a educatoarelor implicate
în proiect. Popularizarea experienţei pozitive din fiecare grădiniţă implicată în proiect.
OBIECTIVE SPECIFICE: Privind preşcolarii - Cunoaşterea și familiarizarea
copiilor cu principalele categorii de drepturi, libertăţi, îndatoriri şi responsabilităţi ale acestora
(Convenţia cu privire la Drepturile Copilului). Cultivarea sentimentului de întrajutorare prin
activități caritabile. Dezvoltarea unor atitudini civice pozitive (grijă, toleranță). Atragerea
efectivă a copiilor în organizarea unor activități de voluntariat. Formarea unor abilităţi de
comunicare şi relaţionare între copii. Privind cadrele didactice - Perfecţionarea muncii în
echipă. Cunoaşterea mai precisă a particularităţilor copiilor şi a mediului familial din care
provin. Consolidarea unor relaţii strânse între familie şi grădiniţă, înlesnirea şi asigurarea
comunicării între acestea. Schimb de experienţă între grădiniţe privind drepturile copilului.
Privind părinţii - Cunoaşterea şi respectarea obligaţiilor legale privind creşterea şi educarea
copiilor. Implicarea acestora în acţiunile promovate de grădiniţă pentru crearea unui mediu
social şi familial pozitiv, sănătos. Rezolvarea problemelor apărute în procesul de educare a
copiilor prin găsirea unor soluţii de grup. Susţinerea, moral şi financiar, a formări şi
dezvoltării copiilor.
ACŢIUNI PREVǍZUTE ÎN CADRUL PARTENERIATULUI: Vizite reciproce
între grădiniţe. Momente artistice și artistico-religioase. Confecţionarea de lucrări specifice
sărbătorilor şi oferirea lor copiilor prieteni. Derularea de activități caritabile, de întrajutorare
și de integrare. Recital de cântece şi poezii despre copii. Momente vesele, jocuri distractive
organizate cu copiii în vederea accentuării relaţiilor de prietenie, colaborare, o mai bună
cunoaştere între copii. Jocuri exerciţiu şi jocuri de identitate privind familiarizarea copiilor
cunoscând drepturile copilului. Excursie în comun cu grădiniţele implicate în proiect.
Povestiri ale educatoarei. Deschiderea dialogului şi comunicării între copii în primul rând,
între educatoare, între părinţi şi comunitatea locală.
GRUP ŢINTǍ: Copiii preşcolari de la grădiniţele implicate în proiect, copii cu CES
și din medii dezavantajate, cadre didactice îndrumătoare din instituțiile participante în proiect.
Metode şi tehnici de lucru: Scrisori de intenţie, dialogul, înâlniri de lucru, dezbateri,
studiu individual, expoziţii, prelegeri, sesiuni de comunicări, inovări didactice, activităţi
didactice demonstrative, programe artistice, expuneri, concursuri, vizualizări video, albume
foto, vizite, plimbări, excursii, etc.
ETAPELE PROIECTULUI:
1. Analiza SWOT:
- Identificarea nevoilor de dezvoltare pofesională.
- Determinarea motivelor ce impun aceste nevoi.
2. Organizarea Consiliului Profesoral în vederea analizării motivelor.
3. Trimiterea scrisorii de intenţie grădiniţelor implicate în proiect.
4. Încheierea protocolului între grădiniţele implicate în proiect.
5. Rezultatele aşteptate:
Se va mări gradul de receptivitate a educatoarelor la schimbare, o mai bună pregătire
profesională, îmbogăţirea bazei materiale, implementarea unor tehnici de lucru creative în
activitatea didactică privind lucrul cu copiii cu CES/dificultăți de învățare/din medii
dezavantajate, cunoaşterea unor norme şi formarea deprinderii de a le respecta, formarea
capacităţii de a reacţiona în faţa încălcării drepturilor copiilor.
ACTIVITĂȚILE PROIECTULUI:
Ianuarie: „Hai să dăm mână cu mână” – mini spectacol artistic pentru ziua de 24 ianuarie
la unitățile partenere;
Martie: „Să facem o surpriză mamei”- activitate practică, confecţionare de felicitări,
activitatea se desfășoară în toate unitățile partenere;
Aprilie: „Dăruiesc din suflet!” - colectare de hăinuţe, rechizite şi dulciuri – acțiuni
caritabile, activitatea se desfășoară în toate unitățile partenere;
Mai: „Copacul prieteniei” - convorbiri legate de ziua Europei realizare de portofolii cu
imagini reprezentând drepturile copiilor, activitatea se desfășoară în toate unitățile partenere;
Iunie: „Zâmbet de copil”- activitate cultural distractivă, în parc, participă copii din unitățile
partenere;
Octombrie: „Toamnă aurie, dă-mi mâna și mie”- activități cultural artistice între copiii
unităților partenere;
Decembrie: ,,Crăciunul – bucuria tuturor copiilor!”-confecționarea, trimiterea unor
felicitări și cadouri de Crăciun tuturor copiilor din grădiniţele partenere și organizare de
activități caritabile.
Copiii vor primi diplome de participare și stimulente.

S-ar putea să vă placă și