Sunteți pe pagina 1din 5

Curs master 2.

Valeriu Gherghel

Introducere

1. Belief, croyance, Glaube, Meinen: credința / opinia / convingerea. Exemple

Un enunț care formulează / exprimă o opinie / o credință începe printr-un verb care arată
poziția / atitudinea subiectului față de ceea ce urmează: propoziția, conținutul
propozițional.

Credințele pot lua forma unor enunțuri de felul armător (am ales anume o opinie greu de
acceptat):

Cred că pământul este plat.


Admit / accept că pământul este plat.
Sunt sigur că pământul este plat / pentru mine este o certitudine că pământul este plat.
Știu că pământul este plat.

Mă abțin să afirm că pământul este plat.


Mă îndoiesc de faptul că pământul este plat.
Neg că / tăgăduiesc că pământul este plat.
N-aș paria că pământul este plat.

Cred în Dumnezeu, deși admit (pe urmele lui Kant) că Dumnezeu este incognoscibil
Cred că există un Creator al universului
Cred că unii filosofi (sf. Anselm, sf. Thoma de Aquino, Descartes etc.) au formulat
argumente valabile / valide cu privire la existența lui Dumnezeu
Consider că este mai bine să crezi în Dumnezeu decât să nu crezi (Blaise Pascal:
argumentul pariului, William James: în împrejurări vitale credința este mai profitabilă
decât necredința, vezi și argumentul lui James Beattie în contra opiniilor ateiste ale lui
David Hume).

1. 1. Justificări

Toate aceste credințe pot primi justificări, pot fi întemeiate, așadar.

1
i) Unele opinii își au temeiul în experiența simțurilor. Simțurile par a ne îndemna să
credem că pământul este plat.

ii) Alte opinii se sprijină pe autoritatea științei, care ne învață că de fapt pământul e sferic.
Credința ține astfel de cunoașterea comună.

iii) Unele credințe pot fi derivate (prin inferență inductivă, deductivă etc.) din altele: ”Ion
a fost un oștean curajos, fiindcă toți oștenii lui Ștefan cel Mare au dat dovadă de curaj în
bătăliile de la Vaslui și Războieni și Ion a participat la aceste bătălii ca oștean al
voievodului” (un exemplu de argument care pornește de la credința că oștenii lui Ștefan
au fost niște bărbați curajoși și conduce la concluzia că Ion a fost un viteaz).

iv) Unele opinii provin dintr-o inspirație mistică (incomunicabilă și aproape imposibil de
repetat): filosoful Blaise Pascal a trăit un astfel de moment în ziua de luni, 23 noiembrie
1654 (era și ziua sfântului Clement). Pentru Pascal existența lui Dumnezeu era astfel o
evidență. Din păcate nu toată lumea are norocul unei trăiri de acest fel (vezi în anexa 1,
mai jos, Memorialul lui Pascal).

v) În fine, unele opinii sunt confirmate de practică și nu au nevoie de o întemeiere


inferențială („Cred că ar trebui să învăț pentru examen”).

1. 2. Caracterizarea credințelor / opiniilor

1. Credințele sunt atitudini propoziționale. Majoritatea filosofilor (începând cu Bertrand


Russel) susține această definiție. Alții văd în opinii „stări mentale”, „dispoziții”, „a-
sentimente / trăiri / feelings”). Pentru cursul de față, prefer prima caracterizare.

2. Au un rol cauzal în acțiunile celor care le împărtășesc. Explică modul notru de a fi. Ne
plimbăm dintr-un anumit motiv și anume credința că plimbarea este o activitate
sănătoasă și antidepresivă.

3. Sunt raționale în măsura în care se sprijină pe dovezi, probe, temeiuri (David Hume),
deci sunt raționale în măsura în care au un fundament, o justificare. Credința reclamă (sau
măcar presupune) întotdeauna o dovadă, o evidență (chiar dacă dovada este o autoritate,
crezi pentru că magister dixit, pentru că așa a spus magistrul, profesorul, preotul).

4. Servesc ca puncte de pornire în raționamente, dar pot fi și concluzii ale argumentelor.

5. Reprezintă o hartă a lumii după care subiectul se orientează (o Weltanschauung).


Omul obișnuit nu se conduce după Idei metafizice, el își urmează pur și simplu opiniile.

6. Când un subiect afirmă „Cred că p...”, pretinde că p este o propoziție adevărată; în


enunțul ”Cred că p”, adevărul propoției p este implicit. Deși nu toate credințele noastre
sunt adevărate, n-am accepta o credință / opinie dacă am ști cu certitudine că acea

2
credință e falsă. Filosofii de limbă engleză exprimă această însușire a credințelor prin
propoziția „Beliefs aims at truth” (Bernard Williams, „Deciding to believe”).

7. Credințele sunt involuntare, nu putem crede o propozție pentru că vrem (sau ni se


poruncește) să credem în ea. Nimeni nu va crede în existența lui Dumnezeu pentru că așa
dorește el (sau preotul). Nimeni nu crede o propoziție contra plată: ”Îți ofer un milion de
euro ca să crezi în Dumnezeu”. Oferta miliardarului fideist nu va avea succes. Prin
urmare, decidem ceva în virtutea unei credințe („cred că e preferabil să fiu un amărât de
vegan și, deci, mănânc pătrunjel”), dar nu ne putem decide (după voie și plac) să credem
ceva (că pătrunjelul are virtuți curative și previne cancerul). Credem sub influența cuiva
sau în urma unei meditații, după ce am cântărit argumentele pro și contra.

8. Credințele nu sunt niciodată izolate, ele se leagă, formează o țesătură mentală, o rețea,
un „rizom”, ar spune Gilles Deleuze. Unele provin din altele pe cale inferențială. Edmund
Husserl (vezi fragmentul din Meditații cartesiene!) vorbește de judecăți nemediate și
judecăți mediate.

9. Credințele pot fi mai puternice sau mai slabe, mai tari sau mai palide. Am putea vorbi,
așadar, de „grade de credință”, de convingere / de certitudine. Credința cuiva se verifică
prin pariu sau jurământ (Immanuel Kant). Ce sumă ai risca pentru credința că pământul
este plat? Ai jura în fața unui tribunal de savanți că propoziția „Pământul este plat” e
adevărată?

1. 3. Tipologia opiniilor

Din punctul de vedere al unui subiect oarecare (obișnuit cu gândirea critică), am putea
considera trei specii de credințe:

1. Opinii nechestionate / majoritatea opiniilor noastre rămân nechestionate.

Kant numea opinia nechestionată (opinia care nu a fost supusă nici unei investigații
critice) prejudecată.
Sigur, majoritatea prejudecăților sunt false. Dar există, desigur, și prejudecăți adevărate.
Pericolul prejudecăților este că devin premise / principii ale argumentelor noastre. De
obicei, dintr-o prejudecată rezultă opinii eronate (a se vedea fragmentul din Immanuel
Kant, Logica generală).

2. Opinii personale / asumate / verificate de subiect printr-un examen critic.

3. Opinii originale.

3
Mulți filosofi pretind că filosofia implică o evaluare și o analiză a tuturor credințelor
noastre. Începutul analizei poate fi „îndoiala hiperbolică”, aceea de care s-a discutat în
cazul lui Descartes.

Dar examinarea tuturor opiniilor nu este cu putință. Sarcina ar fi irealizabilă. Trebuie să


procedăm precum Descartes și să punem la îndoială numai credințele principale. De
îndată ce o credință fundamentală se dovedește a fi îndoielnică, tot ceea ce derivă din ea
devine, la rându-i, îndoielnic. Dacă ne îndoim de existența lui Dumnezeu, credința în
virtutea mântuitoare a semnului crucii se vădește a fi extrem de dubioasă (chiar dacă nu
încetăm să ne facem semnul crucii când trecem pe lângă o biserică sau când vizităm un
cimitir).

1. 4. Quine: Sursele credințelor / opiniilor

„Continuitatea opiniilor se datorează păstrării, la fiecare moment de timp, a majorităţii


opiniilor...
1.Un om rezonabil se va raporta la unele din opiniile sale ca la ceva evident prin sine
însuşi,
2. la altele ca la ceva ce aparţine cunoaşterii comune, deşi nu evidente prin sine,
3. la altele ca fiind garantate, într-o măsură variabilă, de către o autoritate,
4. iar la altele, în fine, ca fiind nişte ipoteze care, până acum, au funcţionat bine”.
(W.V. Quine, J.S. Ullian, Ţesătura opiniilor, traducere de Mircea Dumitru, Editura
Paralela 45, Piteşti, 2007, p.98).

4
Anexa 1

Blaise Bascal (1623 - 1662)

Însemnarea gânditorului (posterioară, firește, trăirii sale) e mult mai lungă; ea poate oferi,
totuși, o sugestie cu privire la modul în care desfășoară o experiență de ordin mistic, un
rapt. Trăirea din noaptea de 23 noiembrie i-a oferit filosofului francez certitudinea
credinței sale în Dumnezeu. Credințele nu au întotdeauna un temei logic sau empiric. În
acest caz, justificarea rămâne pur subiectivă. Crezi în Dumnezeu pentru că ai avut acea
trăire.

Memorial

„Anul de grație 1654,


Luni, 23 noiembrie, ziua sfântului Clement, papă și martir, precum și a altor martirizați.
Ajunul sfântului Crysogon, martir, și al altor martiri.
De la ora zece și jumătate seara până la ora douăsprezece și jumătate în miez de noapte
Foc
Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacob
Nu al filosofilor și al savanților.
Certitudine. Certitudine. Iubire. Bucurie. Pace...”