Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Valeriu Gherghel
Introducere
Un enunț care formulează / exprimă o opinie / o credință începe printr-un verb care arată
poziția / atitudinea subiectului față de ceea ce urmează: propoziția, conținutul
propozițional.
Credințele pot lua forma unor enunțuri de felul armător (am ales anume o opinie greu de
acceptat):
Cred în Dumnezeu, deși admit (pe urmele lui Kant) că Dumnezeu este incognoscibil
Cred că există un Creator al universului
Cred că unii filosofi (sf. Anselm, sf. Thoma de Aquino, Descartes etc.) au formulat
argumente valabile / valide cu privire la existența lui Dumnezeu
Consider că este mai bine să crezi în Dumnezeu decât să nu crezi (Blaise Pascal:
argumentul pariului, William James: în împrejurări vitale credința este mai profitabilă
decât necredința, vezi și argumentul lui James Beattie în contra opiniilor ateiste ale lui
David Hume).
1. 1. Justificări
1
i) Unele opinii își au temeiul în experiența simțurilor. Simțurile par a ne îndemna să
credem că pământul este plat.
ii) Alte opinii se sprijină pe autoritatea științei, care ne învață că de fapt pământul e sferic.
Credința ține astfel de cunoașterea comună.
iii) Unele credințe pot fi derivate (prin inferență inductivă, deductivă etc.) din altele: ”Ion
a fost un oștean curajos, fiindcă toți oștenii lui Ștefan cel Mare au dat dovadă de curaj în
bătăliile de la Vaslui și Războieni și Ion a participat la aceste bătălii ca oștean al
voievodului” (un exemplu de argument care pornește de la credința că oștenii lui Ștefan
au fost niște bărbați curajoși și conduce la concluzia că Ion a fost un viteaz).
iv) Unele opinii provin dintr-o inspirație mistică (incomunicabilă și aproape imposibil de
repetat): filosoful Blaise Pascal a trăit un astfel de moment în ziua de luni, 23 noiembrie
1654 (era și ziua sfântului Clement). Pentru Pascal existența lui Dumnezeu era astfel o
evidență. Din păcate nu toată lumea are norocul unei trăiri de acest fel (vezi în anexa 1,
mai jos, Memorialul lui Pascal).
2. Au un rol cauzal în acțiunile celor care le împărtășesc. Explică modul notru de a fi. Ne
plimbăm dintr-un anumit motiv și anume credința că plimbarea este o activitate
sănătoasă și antidepresivă.
3. Sunt raționale în măsura în care se sprijină pe dovezi, probe, temeiuri (David Hume),
deci sunt raționale în măsura în care au un fundament, o justificare. Credința reclamă (sau
măcar presupune) întotdeauna o dovadă, o evidență (chiar dacă dovada este o autoritate,
crezi pentru că magister dixit, pentru că așa a spus magistrul, profesorul, preotul).
2
credință e falsă. Filosofii de limbă engleză exprimă această însușire a credințelor prin
propoziția „Beliefs aims at truth” (Bernard Williams, „Deciding to believe”).
8. Credințele nu sunt niciodată izolate, ele se leagă, formează o țesătură mentală, o rețea,
un „rizom”, ar spune Gilles Deleuze. Unele provin din altele pe cale inferențială. Edmund
Husserl (vezi fragmentul din Meditații cartesiene!) vorbește de judecăți nemediate și
judecăți mediate.
9. Credințele pot fi mai puternice sau mai slabe, mai tari sau mai palide. Am putea vorbi,
așadar, de „grade de credință”, de convingere / de certitudine. Credința cuiva se verifică
prin pariu sau jurământ (Immanuel Kant). Ce sumă ai risca pentru credința că pământul
este plat? Ai jura în fața unui tribunal de savanți că propoziția „Pământul este plat” e
adevărată?
1. 3. Tipologia opiniilor
Din punctul de vedere al unui subiect oarecare (obișnuit cu gândirea critică), am putea
considera trei specii de credințe:
Kant numea opinia nechestionată (opinia care nu a fost supusă nici unei investigații
critice) prejudecată.
Sigur, majoritatea prejudecăților sunt false. Dar există, desigur, și prejudecăți adevărate.
Pericolul prejudecăților este că devin premise / principii ale argumentelor noastre. De
obicei, dintr-o prejudecată rezultă opinii eronate (a se vedea fragmentul din Immanuel
Kant, Logica generală).
3. Opinii originale.
3
Mulți filosofi pretind că filosofia implică o evaluare și o analiză a tuturor credințelor
noastre. Începutul analizei poate fi „îndoiala hiperbolică”, aceea de care s-a discutat în
cazul lui Descartes.
4
Anexa 1
Însemnarea gânditorului (posterioară, firește, trăirii sale) e mult mai lungă; ea poate oferi,
totuși, o sugestie cu privire la modul în care desfășoară o experiență de ordin mistic, un
rapt. Trăirea din noaptea de 23 noiembrie i-a oferit filosofului francez certitudinea
credinței sale în Dumnezeu. Credințele nu au întotdeauna un temei logic sau empiric. În
acest caz, justificarea rămâne pur subiectivă. Crezi în Dumnezeu pentru că ai avut acea
trăire.
Memorial