Colegiul de Medicină, Bălți

Referat pe tema:
”Anxietatatea”

A realizat eleva grupei AMg-402: Tizu Anastasia

Profesor: Ana Negru

Bălți, 2019
 Cuprins:

 Ce este anxietatea?
 Ce sunt tulburările de anxietate?
 Cum se tratează tulburările de
anxietate?
 Concluzie
 Biografie
 Ce este Anxietatea?
Anxietatea este o emoție fundamentală, pe care o întâlnim la oamenii din toate culturile. Poate termenul ne
sună puțin străin, dar emoția aceasta ne este cunoscută tuturor – am trăit-o în numeroase situații de viață, încă
de la vârste fragede. Înțelegem prin anxietate o stare accentuată de neliniște, în care așteptăm să se întâmple
ceva rău sau simțim că nu ne mai aflăm în siguranță. Iată câteva exemple tipice:

Nu știm cum va fi la un examen sau la un interviu pentru o slujbă. Va fi greu? Ne vom descurca? Ce
întrebări ne vor pune? Ce vor zice ceilalți dacă eșuăm? Poate va fi bine, dar poate nu!
Copilul nostru întârzie să vină acasă și nu răspunde la telefon. Oare a pățit ceva? De ce nu răspunde?
Poate nu e nimic grav, dar nu știm sigur!
Suntem în oraș și e întuneric pe strada pe care umblăm. Oare suntem în siguranță? Parcă am auzit niște
sunete în întuneric. Să fie vreo pisică? Sau ne urmărește cineva?
Mama noastră s-a îmbolnăvit grav. Nu știm ce prognostic are. Oare se va face bine? Va funcționa
tratamentul pe care l-a primit?
Ne-am pierdut locul de muncă din cauza reducerilor de personal. Oare cum ne vom descurca? Ce o să
se întâmple cu noi? Cum se va schimba viața noastră? Nu poate fi ușor!

Neliniștea aceasta nu este doar o stare mentală, ci o trăim în întreg corpul nostru: inima ne bate mai puternic,
respirația ne este îngreunată sau foarte accelerată, ne simțim mușchii încordați, transpirăm, ne strânge
stomacul. Trăind aceste lucruri, adesea ne este greu să stăm într-un loc, ne vine să facem ceva, să vorbim cu
cineva, să plecăm undeva, să ne mișcăm dintr-un colț în altul al camerei. Iar mintea noastră pare a fi
inundată cu îngrijorări (“Dacă se întâmplă … așa?” “Dacă pățesc … asta?” “Dacă nu reușesc să … ?”),
cu imagini înspăimântătoare (“O să mă muște un căine!” “Voi pica examenul!” “Toată lumea râde de
mine!”), cu amintiri neplăcute (“Vai, așa am pățit și atunci…” “Nu vreau să-mi aduc aminte cât de rău a
fost când…”) sau îndoieli repetate (“Poate nu m-am asigurat destul că…” “Poate nu am făcut bine…”
“Poate trebuia să zic ceva…”).
 Ce sunt Tulburările de anxietate?

Tulburările de anxietate sunt problemele de sănătate mentală cel mai frecvent întâlnite la nivel global.
Studiile realizate atât pe adolescenți (de exemplu studiul lui Kathleen Merikangas din JAACAP în 2010), cât
pe adulți (de exemplu studiul lui Ronald Kessler din JAMA în 2005) arată că prevalența tulburărilor de
anxietate de-a lungul vieții este de aprox. 30%. Evoluția tulburărilor de anxietate este cronică, iar în lipsa unui
tratament corespunzător persoanele suferă costuri majore pe termen lung, precum: risc crescut pentru boli
somatice și comorbiditate ridicată cu alte probleme de sănătate mentală (ex. depresie, abuz de alcool sau alte
substanțe), rată crescută de dizabilitate, eșec academic, șomaj sau performanță scăzută la locul de muncă.

Este important să înțelegem că anxietatea nu este în sine o problemă mentală sau nu este un termen care
definește o emoție rea, disfuncțională, pe care ar trebui să o eliminăm complet din viața noastră. Faptul că
anxietatea este o emoție pe care o întâlnim în toate culturile, din cele mai vechi timpuri, și o regăsim la toate
mamiferele, demonstrează faptul că este o emoție naturală, care s-a păstrat în evoluția noastră deoarece
servește un scop important pentru supraviețuire. Prin urmare, înainte de a vorbi despre anxietate ca problemă
mentală, trebuie să înțelegem diferența dintre: anxietatea normală și anxietatea patologică. Sau, pe
scurt, când devine anxietatea o problemă?

1. Anxietatea, de la normal la pathologic

2. Principalele categorii de tulburări de anxietateAnxietatea clinică poate lua multe forme, existând o
mare varietate a simptomelor între oameni, între culturi. între sexe, între vârste. Prin urmare, nu vom
putea acoperi în această secțiune toate manifestările anxietății patologice. În continuare vom trece în
revistă cel mai frecvent întâlnite categorii de tulburări de anxietate, așa cum sunt ele descrise în DSM.
 Cum se tratează tulburările de anxietate?
Conform ghidurilor publicate de autoritățile internaționale din domeniul sănătății mentale (de
exemplu: Ghidurile Asociației Americane de Psihiatrie, Ghidurile Institutului Național pentru Excelență în
Domeniul Sănătății din Marea Britanie, Sintezele publicate de organizația internațională Cochrane sau Ghidul
Asociației Canadiene de Psihiatrie), toate tulburările de anxietate descrise mai sus pot fi tratate eficient prin
următoarele două forme de terapie, aplicate independent sau în combinație:

 Medicație – anxiolitice, antidepresive sau beta-blocante

 Psihoterapie cognitiv-comportamentală
 1. Tratamentul prin medicație – anxiolitice, antidepresive, beta-blocante
 Atenție! Decizia de a urma sau nu un tratament medicamentos pentru anxietate (sau de a
modifica tratamentul medicamentos aflat în curs) trebuie luată numai în urma consultării unui
medic psihiatru.
 Pe scurt, tratamentul medicamentos reduce simptomele de anxietate prin modificarea activității unor
neurotransmițători, la nivelul sistemului nervos central sau periferic (beta-
blocantele). Neurotransmițătorii sunt niște mesageri chimici pe care celulele neuronale le utilizează
pentru a comunica între ele sau pentru a coordona activitatea organelor interne și a mușchilor. Într-
adevăr, studiile clinice au arătat că în tulburările de anxietate există anumite disfuncții ale activității
unor neurotransmițători, precum serotonina, noradrenalina sau GABA. Însă medicamentele nu pot
corecta strict circuitele neuronale alterate în anxietate, ci acționează global asupra întregului sistem
nervos. Din acest motiv, medicamentele sunt însoțite adesea de efecte secundare foarte variate,
somatice sau psihologice, precum: stări de amețeală, lipsă de energie, greață, confuzie, dificultăți de
concentrare, tulburări de vedere etc. Când sunt utilizate pe termen lung, medicamentele pot produce o
toleranță crescută, ceea ce înseamnă că dozele trebuie mărite pentru a se putea obține același efect sau
pot crea stări de dependență. De asemenea, întreruperea bruscă a tratamentului poate induce stări de
sevraj sau pot provoca reapariția simptomelor de anxietate. Din aceste motive, tratamentul
medicamentos trebuie urmat sub supravegherea atentă a unui medic psihiatru.
2. Tratamentul prin psihoterapie cognitiv-comportamentală

Psihoterapia cognitiv-comportamentală (adesea prescurtată CBT din engleză cognitive-behavioral therapy)

este poate cea mai bine validată formă de psihoterapie pentru tulburările de anxietate și depresie, fiind adesea
recomandată ca ‘intervenție standard‘ în aceste tipuri de probleme mentale. Pe scurt, psihoterapia cognitiv-
comportamentală presupune modificarea stilului de gândire și a modului în care oamenii acționează în fața
situațiilor stresante. Persoanele cu probleme de anxietate se percep excesiv de vulnerabile în fața anumitor
situații (ex. vorbitul în public, apariția unui atac de panică, declanșarea unei obsesii, eșecul la un examen,
prezența unui câine etc.) și sunt dominate de nevoia de a evita contactul cu aceste lucruri (ex. refuzul de a
vorbi în public, evitarea efortului fizic, realizarea unui ritual, absența de la examen, ocolitul parcurilor etc.).
Mai mult, aceste persoane nu reușesc să își controleze eficient reacțiile de anxietate/frică (ex. tremurul
măinilor, bătăile accelerate ale inimii, respirația agitată, transpirația abundentă etc.), ceea ce îi face deseori să
simtă că și-au pierdut complet controlul.

Prin urmare, psihoterapia cognitiv-comportamentală urmărește corectarea factorilor care determină apariția
simptomelor de anxietate sau care favorizează cronicizarea anxietății pe termen lung. Prin psihoterapie,
oamenii învață cum să își controleze anxietatea prin strategii eficiente de relaxare, învață cum să își observe
gândurile și comportamentele care nu fac decât să le alimenteze anxietatea pe termen lung și învață cum să
înlocuiască aceste gânduri și comportamente ineficiente cu noi tipare de gândire și acțiune. În continuare vă
prezentăm pe scurt principalele tipuri de intervenție care sunt utilizate pe parcursul psihoterapiei cognitiv-
comportamentale: Efectul psihoterapiei cognitiv-comportamentale asupra creierului Nu există îndoială
că CBT poate reduce simptomele de anxietate, însă până recent nu se știa dacă acest efect poate fi identificat
și la nivelul creierului. Este firesc să ne așteptăm la acest lucru, căci mintea și creierul fac parte dintr-un sistem
unitar, însă metodele de cercetare nu au permis decât în ultimele două decenii investigarea activității cerebrale
în relație cu procesele de gândire relevante pentru problema anxietății. Pe scurt, rezultatele arată că
psihoterapia cognitiv-comportamentală normalizează activitatea creierului în circuitele neuronale care
prezintă disfuncții în tulburările de anxietate. Mai exact, psihoterapia corectează funcționarea circuitelor
cerebrale implicate în detectarea pericolelor, declanșarea reacțiilor de anxietate și controlul anxietății. (câteva
studii care trec în revistă aceste descoperiri pot fi accesate gratuit aici: Roffman, 2005, Frewen, 2008, Porto,
2009) Prin urmare, este important de reținut că atât prin medicație, cât și prin psihoterapie, putem modifica
circuitele neuronale care înregistrează disfuncții în anxietate, însă cele două tratamente acționează asupra unor
circuite cerebrale diferite.
 Concluzie :
În concluzie pot spune că

Bibliografie: http://www.tratamentanxietate.ro/