Sunteți pe pagina 1din 2

Intrebarea saptamanii.

Ma respect pe mine?

“Respectul de sine nu poate fi vânat. Nu poate fi cumpărat. Nu poate fi fabricat din relaţiile
noastre cu cei din jur. Respectul de sine vine când suntem singuri, în momentele de linişte, în
locurile ferite de agitaţie, când ne dăm seama că, ştiind diferenţa dintre bine şi rău, am făcut
binele, că recunoscând frumuseţea, i-am oferit admiraţia noastră; cunoscând adevărul, l-am
rostit. “ Whitney Griswold
Una din trăsăturile fundamentale ale unei personalităţi alfa este RESPECTUL
Felul în care TU te respecţi pe tine determină nu doar respectul celor din jur ci aşa cum vei
vedea, toate rezultatele tale din viaţa de zi cu zi, sunt strâns legate de respectul pe care tu ţi-l
acorzi ţie.
De exemplu, dacă nu te respecţi pe tine atunci nu îţi respecţi corpul, partea cea mai vizibilă a
ta. Îl vei batjocori cu mâncare, viaţă sedentară, abuzuri de tot felul. Lipsa de respect pentru
tine se va vedea la o simplă privire. Ştiai că la nivel inconştient noi oamenii suntem reticenţi
la a primi sfaturi şi învăţături de la oameni care nu îşi respectă corpul şi nu se respectă pe
sine?
Respectul de sine reprezinta dezvoltarea unei profunde constientizari a valorii de sine si a
iubirii de sine pentru a arata ca esti demn de a primi si de a oferi iubire.

Problema pentru cei mai multi dintre noi este ca intelegem gresit acest lucru. Ne cladim
propria valoare in functie de cate like-uri primim pe Facebook sau de ce masina avem, cand
adevarul este ca factorii externi nu ne vor cladi niciodata respectul de sine pe care ni-l dorim.
Iata 3 moduri in care demonstrezi respect de sine:
1. Trebuie sa-ti dai seama ce anume iti cladeste respectul de sine.

Pentru unii este important sa-si tina promisiunile. Daca spun ca fac ceva sau ca vor fi undeva,
cu exceptia unor situatii de urgenta, se simt cel mai bine cand reusesc sa faca ce au promis.
2. Fii tu insuti si nu pretinde a fi ceva ce nu esti.

Odata ce intelegi ce anume te face sa te simti bine trebuie sa fii sincer - atat cu tine cat si cu
ceilalti. Sa fii sincer nu numai ca este mai simplu, dar este si mai placut.
3. Arata-ti respect luand initiativa in privinta lucrurilor care te pasioneaza.

Da, sa iei initiativa poate fi un lucru inspaimantator. Nu iti garanteaza nimeni ca vei reusi si
acest lucru te poate face sa dai inapoi. Dar cei mai de succes oameni au avut curaj sa incerce
ceva nou si nu au dat inapoi.

Malais Marius XID

S-ar putea să vă placă și