Apostol Bologa, fiul unui avocat român semnatar al Memorandului (1892), originar din

satul Parva din apropiere de Năsăud, dobândește în familie o educație religioasă, dar își pierde
credința în Dumnezeu după moartea tatălui său. Deși era student la Facultatea de Filozofie
a Universității din Budapesta și nici nu urmase stagiul militar deoarece era fiu de văduvă, el se
înrolează în Armata Austro-Ungară la începutul Primului Război Mondial[8]:Cap. I.2 atât din ambiția
juvenilă de a-și dovedi vitejia în fața logodnicei sale, Marta Domșa, ce era fermecată de uniformele
militare ale ofițerilor unguri,[9]:p. 288 cât și dintr-o suprastructură socială pe care o dobândise în școlile
ungurești.[10]:p. 379 După ce urmează cursurile școlii de artilerie, este trimis pe front. Luptă vitejește pe
fronturile din Italia și Galiția și este rănit de două ori în următorii doi ani, fiind înaintat la gradul de
locotenent și decorat de trei ori.[8]:Cap. I.2

Războiul devine concepția lui de viață,[11] iar tânărul locotenent se simte un om al datoriei. Este
cooptat în tribunalul militar care-l osândește la moarte pe ofițerul ceh Svoboda, surprins în timpul
unei tentative de dezertare pe frontul din Galiția.[8]:Cap. I.1[10]:p. 379 Siguranța morală cu privire la
vinovăția cehului este zdruncinată de o discuție de la popotă în care află motivele încercării de
dezertare și de evocarea ulterioară de către căpitanul Klapka a unei păduri pline cu oameni
spânzurați în urma unor acuzații de trădare.[8]:Cap. I.4-5 Bologa începe să aibă mustrări de conștiință.
[10]:p. 379
 Aflând că divizia sa va fi mutată pe frontul românesc, el trece printr-o criză psihologică și
distruge un reflector rusesc cu speranța că-l va îndupleca pe generalul Karg să rămână pe frontul
galițian sau să fie trimis pe frontul italian.[8]:Cap. I.7-8 Nu reușește să-l convingă pe general și se
hotărăște să dezerteze chiar în acea noapte, dar este grav rănit în urma unui atac neașteptat al
rușilor.[8]:Cap. I.9-11

După cinci luni de spitalizare, Bologa pleacă pe frontul din Carpații Orientali, iar generalul Karg
dispune mutarea sa la coloana de muniții ce se afla în satul Lunca, cu o populație mixtă româno-
maghiară.[8]:Cap. II.1, 2, 4 Intenționează să treacă frontiera pentru a se alătura oștirii române, dar cade la
pat din cauza epuizării, fiind îngrijit cu devotament de țărăncuța unguroaică Ilona, fiica gazdei sale,
groparul Paul Vidor.[8]:Cap. II.5-6 În cele din urmă, obține un concediu medical de o lună și se întoarce la
Parva. Rupe logodna cu Marta, pe care o surprinde conversând încântată în ungurește cu un ofițer
de honvezi, ce îi făcea curte, dându-și seama de frivolitatea și de necredința fetei și de faptul că a
plecat la război doar pentru a-i îndeplini ei un capriciu. [8]:Cap. II.7 Pentru a-și salva reputația, Marta
susține că ruperea logodnei se datorează faptului că a vorbit ungurește cu ofițerul de honvezi, iar
această variantă este răspândită în sat.[8]:Cap. II.8 Notarul Alexandru Pălăgieșu, fostul său prieten și un
supus loial al statului dualist, îl acuză de crearea unei tulburări antinaționale și este izgonit cu
brutalitate din casă.[8]:Cap. II.9 În zilele următoare, Apostol își regăsește credința în Dumnezeu și
bucuria de a trăi.[8]:Cap. II.10 Concediul îi este suspendat cu trei zile înainte de termen din cauza unui
denunț al lui Pălăgieșu, iar ofițerul se întoarce pe front, plin de credință și de iubire. [8]:Cap. II.11

Revenit la Lunca, Apostol Bologa se logodește cu Ilona, dându-și seama că o iubește. [8]:Cap. III.1,
6
 Deoarece este folosit la munca de cancelarie, el consideră că situația sa este încă acceptabilă. [9]:p.
289
 În zilele de dinaintea Paștelui, mai mulți ostași români din Armata Austro-Ungară încep să
dezerteze, iar comandanții militari dispun arestarea și spânzurarea țăranilor surprinși în apropierea
frontului, acuzându-i pe nedrept de spionaj.[8]:Cap. III.7 Bologa este chemat într-o seară la sediul
comandamentului de divizie din Făget și numit de generalul Karg în juriul Curții Marțiale care urma
să judece a doua zi 12 țărani români, învinuiți de fraternizare cu inamicul. [8]:Cap. III.8-9
Refuzând să devină complice la condamnarea unor oameni nevinovați, el se hotărăște să traverseze
liniile frontului pentru a ajunge la români, dar se rătăcește și este prins de o patrulă condusă de
locotenentul maghiar Varga, vechiul său amic.[8]:Cap. III.10-11 Cu ocazia percheziției se găsește asupra
sa o hartă cu pozițiile trupelor, iar pretorul militar îl acuză de dezertare la inamic și trădare.[8]:Cap. IV.1,
3
 Bologa refuză cu încăpățânare să se apere în fața Tribunalului Militar, în ciuda insistențelor
căpitanului Klapka, și este condamnat la degradare militară și moarte prin spânzurare.[8]:Cap. IV.6 El își
simte sufletul împăcat, în timp ce inima îi este inundată de iubirea care „îmbrățișează deopotrivă pe
oameni și pe Dumnezeu, viața și moartea. (...) Cine n-o simte nu trăiește aievea; cine o simte
trăiește în eternitate... Cu iubirea în suflet poți trece pragul morții, căci ea stăpânește și dincolo,
pretutindeni, în toate lumile existente și inexistente...”.[8]:p. 221 Moare în zorii zilei, detașat de lumea
pământească, „cu ochii însetați de lumina răsăritului” și cu privirile îndreptate „spre strălucirea
cerească”.