Fişă de lectură

Elev: Balan Denis-George

Titlul operei: Catastrofa

Autorul operei: Liviu Rebreanu

Personaje: David Pop, bătrânul Pop, Elvira, Alex, Emil
Rezumat:

De când era mic, David Pop a fost împins de către tatăl său, un ţăran avut, să facă şcoală.
Cu chiu cu vai a isprăvit liceul, dar facultatea nu a făcu-o in cei şapte ani cât a fost student la
drept. În timpul acesta a făcut armata, a luat examenul de ofiţer şi a ieşit cu titlul de
sublocotenent în rezervă. Întors acasă, s-a însurat şi a început să trăiască o viaţă liniştită în
Năsăud. Nu se băga în discuţii despre politică, nu se ducea la alegeri, dacă lua bilete româneşti
lua şi ungureşti. Voia să aibă relaţie bună şi cu ungurii şi cu românii. Totuşi, chiar din această
cauză românii îl făceau renegat, iar ungurii agitator. Singurele preocupări ale lui David erau
mâncarea, băutura, fumatul şi joaca alături de copilul său, Titi. Până într-o zi, când a aflat că va fi
război. De atunci, se tot agita şi îi părea foarte rău că făcuse armata şi că era ofiţer în rezervă.
Până la urmă s-a obişnuit cu gândul. Când primi telegrama de chemare la regiment, întâi se
sperie, apoi se linişti. Se sculă cu noaptea în cap şi porni nerăbdător spre Bistriţa, uitând să îşi
sărute copilul.

La regiment, ofiţerii vorbeau numai de politică şi doreau războiul scrâşnind din dinţi. Cu
o zi înainte de plecare îşi scrise testamentul şi îl cusu în buzunarul dinăuntru al vestei. Batalionul
lui David a pornit primul, în prima zi a războiului. Ajunşi undeva în Ungaria, au aflat că se vor
bate cu scârbii. David era calm şi gândul lui era doar cum să-şi facă datoria. Când văzu primii
oameni căzuţi în luptă, şi-a pus în minte că datoria este moartea. Nu s-a speriat de asta,
dimpotrivă, avea mai multă siguranţă în luptă pentru care era admirat. Când a primit medalii şi
cruci ca răsplată nu le-a purtat deoarece zicea că doar şi-a făcut datoria. Aşa au trecut doi ani, el
tot avansând în grad, primind secţia de mitraliere. A luptat în Serbia, Galaţi, Polonia. El fost
mutat într-un regiment unguresc, aici el nu se mai simţea aşa de bine ca printre români, mai ales
că nu vorbea prea bine ungureşte. Se întâlni cu un fost coleg cu care purtase o discuţie care îl
tulbură, dar se regândi la datorie şi se liniştii. Într-o seara camarazii lui erau furioşi şi agitaţi
pentru că românii au intrat în Ardeal, şi spuseră pe ungureşte că el e fericit de asta şi că este
trădător, dar el le spuse că doar e la datorie. El chiar îşi făcea datoria, dar începuse se să
gândească cum ar fi dacă în Transilvania ar fi români şi ce ar face dacă s-ar afla în lupt, în faţa
unei companii româneşti. Începuse să se întrebe ce este această datorie.

Catastrofa se dezlănţui, când regimentul sau fu în Transilvania, iar el avea de ales între
datorie şi uciderea fraţilor români. Acum totul îl neliniştea, primise o scrisoare de la Elvira, soţia
lui, în care îi zicea că soldaţii au început să lucreze la tranşee în zona aceea. El ar fi vrut să fi
rămas în acea stare în care cuvântul datorie îi liniştea toate temerile. Lupta cu românii începu, iar
David era îngrozit de nedreptatea sorţii. El îşi respectă datoria şi ordonă să se tragă în fraţii lui
români. El îşi dorea să fie nimerit să se sfârşească totul. El fu prins şi împuşcat în piept, dar mai
apucă să spună că e frate român. La auzul acestor vorbe plutonierul se enervă şi îi zdrobise capul
cu patul puştii.

David Pop era un român în vârstă de 30 de ani, țăran in Transilvania ocupată de Imperiul Austro-
Ungar. Pop trăia destul de liniștit, fapt datorat averii lăsate de tatăl sau. Tatăl său îl voia avocat,
însa Pop nu reușise să termine facultatea și făcuse armată, reușind să ajungă sublocotenent de
rezervă. Pop este însurat cu Elvira și au un băiat mic pe nume Titi.
           Pop aude de la o berărie că a început războiul dintre români și Austro-Ungaria, fapt ce îl
neliniștește pe protagonist. A doua zi primește o telegramă prin care este chemat la Bistrița
pentru a forma batalioanele pentru război. Acesta pleacă grăbit și, din păcate, uită să îl pupe pe
Titi, fapt ce de fapt îl liniștește pe băoat, crezând ca Pop se va întoarce repede.
           Odata ajuns în Bistrița, Pop îi scrie soției o scrisoare și pleacă hotărât spre a-și îndeplini
datoria. Cu toate că batalionul lui Pop este primul care pleacă, acesta rămâne extrem de liniștit și
calm, față de ceilalți ofițeri ce erau extrem de speriați și nervoși. David Pop nu își pierde calmul
în război nici după ce vede oameni din regimentul său căzuți în bălți de sânge.
           Personajul principal dovedește a fi un bun strateg în război și mai ales în artilerie. Astfel,
este avansat în grad și ajunge într-un regiment unguresc. Din păcate, se înțelege greu cu ceilalți
comandanți pentru că nu vorbește foarte bine maghiară. Din nou, Pop rămâne calm, în timp ce
restul comandanților sunt nervoși și se cearta foarte des.
           Între timp, David se întâlnește cu un fost coleg de facultate, Alexe Candale. Cei doi poartă
o discuție privind nedreptatea războiului, însă, la fel ca restul comandanților, Alexe este extrem
de speriat și nervos, fapt ce îl deranjează pe Pop. De asemenea, acesta află că armata română
pătrunde în Ardeal. Pop devine tulburat, gândindu-se la familia sa și la nedreptatea războiului.
Mai târziu, Pop este mutat la frontul din Arad și se întâlnește cu Emil Oprișor, un vechi prieten
de al acestuia. Cei doi vorbesc, iar Emil aduce în discuție înaintarea românilor în Transilvania.
De asemenea, acesta vorbește despre evadarea din Imperiul Austro-Ungar și trecerea la armata
română. După această discuție, Pop rămâne extrem de tulburat și speriat, găsindu-se într-o
situație ce îi sfâșia sufletul: era obligat să lupte împotriva fraților săi români.
           Înainte de bătălia din apropierea Făgărașului, primește o scrisoare de la Elvira, fapt ce îi
sporește tulburarea și dorul de casă. În final, insă, Pop decide să își facă datoria, datorită faptului
că, fiind român, putea fi foarte ușor suspectat de trădare.
           Bătălia începe, iar Pop o privea cu același calm ca și până atunci. Dă ordinul de avansare a
trupelor, ezitând insă pentru o clipă. Asupra sa se prăbușise o enormă tristețe și, realizând faptul
că luptă împotriva propriului său popor, iși dorește să moară. Câteva ore mai târziu, regimentul
său este învins, iar Pop este grav rănit de un ofițer român. Viața lui David Pop se sfârșește cu el
picat peste o grămadă de cadavre, plin de sânge și cu ochii spre soare, având un zâmbet ironic,
scrisoarea de la Elvira strânsă în mână și spunând ”frate... român” cu ultimul său suflu.