Universitatea Bucureşti

Facultatea de Istorie

Proiect de cercetare

Corpul ofiţeresc român în a doua jumătate a

secolului al XIX-lea

Profesor: Andrei Florin Sora

Student: Augustin Poenaru

Istorie și politică militară în România secolelor XIX-XXI

București
2015

1
2
 Familia generalului Ion Dragalina este originară din comuna Borlova, aşezare
situatăla 12 km sud-est de Caransebeş. Parte din strămoşii lui Dragalina au fost intelectuali;
cei mai mulţi însă, ţărani.

Tatăl lui Ion Dragalina, pe nume Alexandru, a fost ofiţer în armata austriacă, din care
însă a demisionat în anul 1859 nemulţumit de faptul că ofiţerii de origine română avansau în
cariera militară cu mult mai multe piedici decât cei de origine austriacă ori maghiară. El a
trecut Carpaţii, în România, şi s-a instalat cu familia la Râmnicu Vâlcea, îndeplinind funcţia
de inginer geodez1.

Fiul cel mare al lui Alexandru Dragalina, Ion, eroul de mai târziu, s-a născut în oraşul
Caransebeş2.

Ion Dragalina a făcut primele clase primare la Râmnicu Vâlcea, dar în anul 1869 mutându-se
familia la Caransebeş a trebuit să ia învăţătura de la început. Datorită stăpânirii străine, în
Caransebeş nu existau pe acea vreme şcoli româneşti, aşa că Alexandru Dragalina s-a văzut
nevoit să-şi înscrie fiul în clasa întâi la şcoala germană din localitate. Cu toate greutăţile pe
care micuţul Ion Dragalina a trebuit să le învingă( limba de predare fiind cea germană, pe
care nu o cunoştea), reuşeşte să termine cu bine şase clase.

În anul şcolar 1875-1876, fiul lui Alexandru Dragalina intră în clasa a treia a unui gimnaziu
din Budapesta, pe care o absolvă în condiţii foarte bune.

În anul 1876 Ion Dragalina intră la şcoala de cadeţi din Timişoara 3. Sârguincios, cu
mare putere de muncă şi cu un bogat bagaj de cunoştinţe, Dragalina reuşeşte să se afirme în
scurt timp ca unul dintre cei mai buni elevi. Încă din această perioadă, el dă dovadă de alese
calităţi morale şi ostăşeşti. Dişciplinat, cinstit, apropiat de colegi, pe care îi ajută la pregătirea
diferitelor lecţii, tânărul Dragalina se face iubit şi respectat de către cei din jur.

1
Obţinuse diploma de inginer geodez încă din vremea când era în armată.
2
Deşi familia Dragalina locuia în acest timp la Râmnicu Vâlcea, mama lui Ion a ţinut să nască la Caransebeş în
casa părintească.
3
Generalul Ion A. Dragalina, eroul de la Cerna şi Jiu, văzut de contemporanii săi, Lugoj, 1925, p. 1.

3
 În anul 1880, după absolvirea şcolii de cadeţi, este repartizat pentru efectuarea
stagiului la trupă, la Regimentul 43 Infanterie, cu garnizoana în Caransebeş.

În anul 1883, Dragalina este avansat la gradul de sublocotenent şi tot în acelaşi an obţine
aprobarea- pe baza rezultatelor deosebite obţinute în şcoala de cadeţi şi în practica la unitate-
să urmeze cursurile Academiei Militare din Viena. Ca şi tatăl său, tânărul Dragalina studiază,
paralel cu Academia, şi la Şcoala de ingineri geodezi. În anul 1884, Ion Dragalina termină
Academia de Război şi tot în acelaşi an obţine şi diploma de inginer geodez.

Tânărul ofiţer şi inginer este încadrat în Batalionul cadre din Regimentul 43 Infanterie,
dislocat tot în oraşul Caransebeş. Aici, el intră în cercul ofiţerilor români, în rândurile căruia
se găseau numeroşi ofiţeri cu vederi înaintate, adepţi ai luptei pentru unitatea naţională.

În anul 1886 se căsătoreşte cu Elena Giurgincă. Împreună vor avea doi băieți
(Corneliu - născut în 1887 și Virgiliu - născut în 1890) și patru fete (Aurora, Elena, Cornelia
și Viorica).

În 1887, Ioan Dragalina, întocmai ca şi tatăl său, revoltat de sistemul nedrept de

promovare din armata imperială a demisionează din armata austro-ungară, trece granița în
România și este încadrat în Armata Română cu gradul de sublocotenent.

Primăvara anului 1899 aduce lui Ion Dragalina bucuria avansării la gradul de maior,
dar şi vestea tristă a despărţirii de batalionul său, de care se simţea atât de mult legat, după 7
ani petrecuţi la comanda lui.

Astfel, la 10 mai 1899, o dată cu avansarea la gradul de maior, Dragalina este mutat în funcţia
de comandant de batalion în Regimentul 7 Rahova, cu garnizoana în oraşul Vaslui.

În anul 1900, e numit la comanda Regimentului 7 Rahova colonelul Constanin Prezan(

devenit mai târziu mareşal), care, apreciind pregătirea militară deosebită a maiorului
Dragalina, l-a rugat să-l ajute să-şi completeze şi să-şi consolideze cunoştiinţele de tactică şi
strategie, domenii cu care- datorită funcţiilor sale anterioare- nu era îndeajuns de familiarizat4

4
În 1936, cu ocazia comemorării a două decenii de la moartea generalului Ion Dragalina, mareşalul Prezan
arăta în interviul acordat delegaţiei Uniunii Ofiţerilor de Rezervă: ,, el a fost acela care m-a învăţat, de la A la Z,
tactica şi strategia şi astfel tot ce am ştiut şi aplicat în cursul războiului, în calitate de comandant de armată şi
apoi ca şef al Marelui Cartier General se datorează şi învăţăturii primite de la el. A fost un mare profesor, un
adevărat savant în felul cum a ştiut să predea cursul, mai ales în minunata artă a tacticii.’’

4
În aprilie 1904, maiorul Ion Dragalina este numit ajutor al comandantului Batalionului 9
Vânători, în curs de constituire în garnizoana Ploieşti. Apoi, după un an este promovat din
nou.

La 1 aprilie 1905, Dragalina este numit comandant al Batalionului 7 Vânători de la

Cernavodă, funcţie pe care o deţine până în anul 1908. Cu simţul său organizatoric şi
gospodăresc, reuşeşte să facă în scurt timp din batalionul său o unitate model. Paralel cu
rezolvarea problemelor curent de serivciu, Dragalina nu neglijează nici o clipă pregătirii sale
militare. ,,Cunoştiinţele sale militare, mereu consolidate şi adâncite prin neobosite cercetări
şi studii- arată un contemporan al lui Dragalina- au constituit temeiul învăţăturii multor
generaţii de ofiţeri...’’5

La 1 aprilie 1908, maiorul Ion Dragalina este numit comandant al Şcolii Militare de
Infanterie din Bucureşti. O lună mai târziu, la 10 mai 1908, este avansat la gradul de
locotenent-colonel. Numirea la o şcoală militară îl înaripează pe Dragalina. El simte şi
înţelege răspunderea ce apasă pe umerii săi şi se dedică cu toată pasiunea şi puterea de muncă
ridicării prestigiului acestei instituţii de învăţământ militar. Pentru meritele dovedite în
ridicarea nivelului știintific al școlii, pentru ordinea și disciplina instituită în învățământul
militar, Ioan Dragalina este decorat cu Ordinul Steaua României, clasa V-a.

În aprilie 1911, Ioan Dragalina este avansat colonel și numit comandant al

Regimentului 34 din Constanța. În această perioadă, este decorat cu Ordinul Coroana
României, clasa IV-a.

În vara anului 1914, colonelul Ion Dragalina este numit comandant al Brigăzii 9 Infanterie, cu
garnizoana în Ploieşti, iar după un timp foarte scurt, în noiembrie 1914, trece la comanda
Brigăzii 8 Infanterie, dislocată în Bucureşti.

În august 1915, Marele Stat Major îi încredinţează misiunea de a conduce lucrările de

fortificaţie executate pe Valea Prahovei de ,, Grupul Predeal’’ (sarcină pe care Dragalina o va
deţine până în aprilie 1916).

În luna noiembrie a anului 1915, colonelul Dragalina este avansat la gradul de general de
brigadă. După numai trei luni de zile petrecute la comanda Comandamentului 3 teritorial,
proaspătul general este numit, la 1 iulie 1916, comandant al Diviziei 1 Infanterie, cu sediul la

5
Revista ,,Lumea Militară’’ nr. 8, septembrie 1935, p. 65.

5
Turnu Severin. Cu trupele ei avea să acopere de glorie pe câmpurile de bătălie şi de victoriile
acelei mari unităţi avea să-şi lege numele pentru vecie şi generalul de brigadă Ion Dragalina.
Trupele diviziei acopereau o distanță mare din frontiera de vest a României, de la izvoarele
Argeșului până la Calafat. Divizia sa a luptat cu curaj, în august 1916, la Orșova și pe valea
râului Cerna. După ce a atacat în dimineața zilei de 15 august 1916 la Porțile de Fier, trupele
române aflate sub comanda generalului Dragalina au reușit, la 19 august, să ocupe culmile
muntoase Alion, Ozoina și Dranic, eliberând în zilele următoare orașul Orșova. Ofensiva
germano-austro-ungară a fost stopată până la începutul lunii octombrie, Divizia I reușind să-
și mențină pozițiile.

Ca urmare a declanșării unei masive ofensive germane și austro-ungare în Valea Jiului

(conduse de generalul Paul von Kneussl), în dimineața zilei de 11/24 octombrie 1916
generalul Dragalina primește ordin să se deplaseze la Craiova, unde este numit în funcția de
comandant al Armatei I. Decide să ducă lupta în munți, stabilind începerea ofensivei la 14
octombrie. În ordinul de zi din 11 octombrie 1916, generalul Dragalina face apel la curajul și
onoarea de român a fiecărui soldat:

„Ofițeri și soldați ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei și cer
imperios la toți, de la General la soldat: în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ
al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a ogorului și a cinstei numelui de român. Cer la
toți cea mai deplină ascultare și cea mai strictă executare a ordinelor. Trupa care nu
înaintează, să moară pe loc.”

În dimineața zilei de 12 octombrie 1916, generalul Dragalina ia o mașină, un șofer și

doi ofițeri (colonelul Toma Dumitrescu și maiorul Constantin Miltiade) și pleacă personal în
Valea Jiului, în recunoaștere, pentru a vorbi cu comandanții aflați în primele linii, deoarece
legăturile cu unitățile înaintate erau întrerupte. Ajunge în primele linii și trece podul din
apropierea Mănăstirii Lainici, unde s-a spo­ve­dit și s-a împărtășit. La întoarcere, podul este
cuprins într-un schimb de focuri. Mașina trece în viteză pe pod prin ploaia de gloanțe, dar
câteva gloanțe își ating ținta. Generalul este rănit de două gloanțe în brațul stâng și în
omoplat.

Mașina reușește să ajungă în tabăra română, iar Dragalina este transportat de urgență la postul
sanitar din Gura Sadului, unde este bandajat, iar rana îi este curățată. Este dus apoi la Târgu
Jiu și în aceeași zi la Craiova, unde doctorii constată că este necesară amputarea brațului.

6
Marele Cartier General ordonă printr-o telegramă ca generalul Dragalina să fie transportat de
urgență la Spitalul Militar de la Palatul Regal din București. Este urcat în tren, dar din cauza
aglomerației de pe calea ferată rana i se infectează. Trenul ajunge la București abia în seara
zilei de 13 octombrie; i se dezinfectează rana, i se scoate glontele din omoplat, iar brațul îi
este pus în ghips. Pe patul de spital, regele Ferdinand I al României îi conferă Ordinul Mihai
Viteazul. La 16 octombrie 1916, îi este amputat brațul stâng. Deși starea sa începuse să se
îmbunătățească, spre seară se declanșează septicemia.

Moare în seara zilei de 24 octombrie/9 noiembrie 1916.

Slujba de înmormântare este oficiată la Biserica Albă din București, în prezența regelui
Ferdinand, a principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea) și a numeroși oameni politici: Ion
I.C. Brătianu (prim-ministrul României), Vintilă I.C. Brătianu (ministrul de război), Barbu
Ștefănescu-Delavrancea, Mihail Cantacuzino (ministrul justiției), Take Ionescu (ministrul de
externe), Henry Catargi (mareșalul Palatului), generali și atașați militari străini în România.
Este înmormântat în Cimitirul Eroilor (Bellu Militar).