23s.

Basarabia sub ocupaţia rusă

a. Premisele anexării Basarabiei
b. Primii ani ai ocupaţiei ruse (1812 – 1820)

BIBLIOGRAFIE:
* * * Istoria românilor. Vol. VI. Românii între Europa clasică şi Europa
luminilor (1711 – 1821). Coordonatori: dr. Paul Cernovodeanu, membru
de onoare al Academiei Române, prof. univ. dr. Nicolae Edroiu, membru
corespondent al Academiei Române. Secretar ştiinţific: Constantin Bălan,
Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2002, p. 697 – 719.
Ibidem, capitolele: Bibliografie, p. 721 – 724 (facultativ), în sensul alegerii
lucrărilor care vi se par interesante sau vă completează informaţiile, deja
indicate din prezentul Tratat.
 23s. Basarabia sub ocupaţia rusă

a. Premisele anexării Basarabiei

- este strâns legată de direcţiile urmărite de politica rusă în problema orientală, de a
pune stăpânire pe strâmtori şi Constantinopol; realizarea acestor obiective nu puteau fi
atinse fără a nu lua în calcul situaţia politică a Principatele Române;
- în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea evoluţia relaţiilor internaţionale au
permis Rusiei:
- să readucă în discuţie problema gurilor Dunării
- să aducă Polonia, în 1764(alianta ruso-prusaca), sub controlul Rusiei, care a dus
la izbucnirea războiului ruso-turc din 1768;
- să elaboreze, pe fondul primei împărţiri a Poloniei (1772), al crizei sociale din
Rusia dată de răscoala lui Pugaciov (1773 - 1775) şi al refuzului Austriei de a
sprijini Rusia în realizarea planurilor sale, noi planuri de rezolvare a problemei
orientale, între care modificarea statutului juridic al Principatelor Române;
- tartatul de pace ruso-turc de la Kuciuk-Kanargi (1774):
- arată direcţiile pe care le viza Rusia să le atingă în viitor;
- confirma întâietatea Rusie în Problema orientală;
- conţinea căile prin care Rusia putea să ajungă în stăpânirea strâmtorilor,
obiectivul principal al diplomaţiei ruse; ca pas intermediar era stăpânirea gurilor
Dunării, ce aveau să joace un rol important în raporturile ruso-turce;
- pentru atingerea acestui obiectiv trebuia ca zona gurilor Dunării să dobândească un
statut de zonă neutră, faţă de Moldova şi Ţara Românească, ce putea fi negociată, fapt
stipulat prin art. XVI al tartatului de la Kuciuk-Kainargi, prin care se arăta că „Imperiul
Rusiei restituie sublimei Porţi întreaga Basarabie”, adică Bugeacul, precum şi „cele două
principate Ţara Românească şi Moldova”;
- prin aceasta se creiea ideea că sud-estul Moldovei, adică Basarabia, nu
constituia o parte integrantă a teritoriului moldav, ci o provincie separată, al cărui
statut devenea discutabil în raporturile ruso-turce;
- cercurile politice moldave au sesizat acest lucru, încă din 1770, prin memoriul
din 16 aprilie acelaşi an, adresat Ecaterinei a II-a, în care se arăta că teritoriul
 dintre Nistru şi Dunăre, ce avea să fie eliberat, să nu constituie „posesiune
separată”, ci să fie realipită pe veci Moldovei;
- prin această distincţie de trei provincii la Dunărea de Jos, Rusia îşi asigurase, în
cazul unui eşec al anexării Principatelor Române, obţinerea cel puţin a acestei
zone pe care turcii o stăpâneau nemijlocit;
- importanţa „Basarabiei” a devenit şi mai mare în timpul crizei Crimeeii(1779
incheiata pe cale diplomatica);
- prilejul anexării Basarabiei a fost oferit de izbucnirea războiului ruso-turc din 1787,
când Ecaterina a II-a viza în 1788 ocuparea acestei provincii pentru a obliga Poarta să
încheie pacea în orice condiţii;
- izbucnirea Revoluţiei franceze şi criza poloneză din 1791 a dus la încheierea păcii de la
Iaşi, ianuarie 1792, prin care se arătă la art. IV că Rusia restituia Porţii otomane nu
numai Moldova şi Ţara Românească, ci şi „Basarabia”, cu cetăţile Bender, Akkerman
(Cetatea Albă), Chilia, Ismail şi alte aşezări din Bugeac;
- aceasta constituia în concepţia diplomaţiei ruse doar o amânare a anexării gurilor
Dunării şi nicidecum o abandonare a obiectivului;
- acordul secret încheiat între Rusia şi Austria, la Sankt Petersburg, la 3 ianuarie
1795, prevedea ca împăratul să sprijine desprinderea Moldovei, Ţării Româneşti şi a
Basarabiei, adică Bugeacul, din Imperiul otoman şi unirea lor într-un singur stat, adică
reactualizarea planului dacic al Ecaterinei a II-a;
- sub presiunea pericolului răspândirii ideilor revoluţiei franceze, Rusia, pentru a nu
pierde controlul asupra Peninsulei Balcanice şi a influenţei sale la Istanbul şi, mai ales, a
înaitării armatelor franceze în Marea Mediterană şi în Balcanii de Vest, prevede
ocuparea militară a Moldovei, Ţării Româneşti şi a Bugeacului sau Basarabiei, iar
Poarta, sub presiunea lui Napoleon Bonaparte, va încerca să scoată Pprincipatele
Române de sub influenţa rusă, destituind, în august 1806, pe Constantin Ipsilanti,
domnul Ţării Româneşti, un rusofil notoriu, şi pe Alexandru Moruzi, domnul Moldovei,
pe care i-a înlocuit cu domni agreaţi de diplomaţia franceză de la Istanbul, anume
Scarlat Callimachi în Moldova şi Alexandru Şuţu în Ţara Românească;
- punerea în aplicare de către Rusia a acestei idei, în noiembrie 1806, fără intenţia de
a anexa Principatele Române şi nici a Basarabiei, ci doar de a determina Poarta de a se
conforma obligaţiilor asumate faţă de ea; Poarta a reacţionat prin declaraţia de război
Rusiei;
- pe fondul acesta Anglia cere Porţii să cedeze Rusiei Moldova şi Ţara Românească,
precum şi Ismailul şi alte cetăţi, ceea ce arată că în diplomaţia internaţională s-a însuşit
concepţia rusă privind existenţa a „trei provincii” otomane la Dunărea de Jos şi gurile
Dunării;
- de asemenea, în tratativele dintre Rusia şi Franţa, inclusiv în tratatul de la Tilsit din
iulie 1807, încheiat între Alexandru I şi Napoleon I, referindu-se la Principatele Române,
nu se făcea nici o aluzie la cea de a „treia provincie”, adică „Basarabia”, ceea ce se poate
considera că acel teritoriu avea un statut aparte ce nu trebuia să facă obiectul negocierilor
cu Franţa;
- în concepţia ţarului Alexandru I, Rusia avea dreptul, cel puţin la o „despăgubire”
pentru acoperirea cheltuielilor de războiul pe care nu aceasta îl provocase, care constau în
„cedări teritoriale”, între care şi toată ţara „Basarabiei” cu cetăţile Bender, Akkerman,
Chilia şi Ismail, dar şi cetatea Hotin, care nu aparţinea acestei ţări „Basarabia”;
- de asemenea, Rusia înţelegea încheierea păcii cu Imperiul otoman, prin medierea
Franţei, dacă Poarta îi ceda nu numai Moldova şi Ţara Românească, ci şi „această îngustă
margine de ţară, care, nealcătuind o provincie, se numeşte Basarabia”, sau în cel mai rău
caz Alexandru I putea să renunţe la Moldova şi Ţara Românească, dar nu şi la
„posesiunea” asupra acelei „Basarabii”;
- de acum încolo diplomaţia rusă a tranformat conceptul de „Basarabia” în leit-
motivul tuturor demersurilor sale în raporturile cu Franţa şi Imperiul otoman;
- se avea în vedere proiectele de convenţie cu Franţa (ianuarie 1808);
- mai mult diplomaţia rusă a mers atât de departe în tratativele cu Franţa, încât
susţinea că Moldova şi Ţara Românească nu erau anexate ca o achiziţie în urma
dezmembrării Imperiului otoman, ci ca unele care-i aparţinea „de drept”, la
care trebuie adăugată şi Bulgaria;
- falsitatea pretenţiei conform căreia „Basarabia” ar fi constituit o provincie separată de
Moldova este dovedită înrtr-o notă a ministrului de externe al Rusiei, N.P. Rumianţev,
din 12 martie 1808, în care se arată negru pe alb că „Basarabia ... este o fâşie la
marginea mării şi care, în mod obişnuit, se consideră ca aparţinând Moldovei”, fapt
însuşit şi de art. V şi VIII, ale Convenţiei secrete de alianţă dintre Franţa şi Rusia,
semnată de Napoleon I şi Alexandru I la Erfurt, unde nu se făcea nici o referire la
Basarabia;
- acest lucru este prevăzut şi în condiţiile începerii tratativelor dintre Rusia şi Imperiul
otoman, din octombrie 1808, între care figura şi încorporarea celor „trei provincii” la
Rusia şi la stabilirea graniţei între Imperiul rus şi cel otoman pe Dunăre şi gurile
fluviului;
- încheierea păcii dintre Anglia şi Imperiul otoman, din 5 ianuarie 1809, de la
Dardanele, a dus la ameninţarea întreruperii tratativelor ruso-otomane de la Iaşi şi la
reînceperea ostilităţilor dintre Rusia şi Poarta otomană;
- încurajată de Franţa, Rusia propune un alt proiect de pace cu turcii, care prevedea
necesitatea ca Poarta otomană să recunoască anexarea totală şi definitivă a Moldovei,
Ţării Româneşti şi Basarabiei la Imperiul rus, iar frontiera cu Imperiul otoman să fie
fixată pe talvegul Dunării;
- duplicitatea Franţei în cursul anului 1810 în politica orientală a dus la formularea
ideii hotarului Rusiei cu Imperiul otoman să fie fixat pe râurile Prut sau Siret, timp
în care guvernul rus ducea tratative şi cu Austria, căreia îi promitea compensaţii
corespunzătoare în Balcani, în schimbul recunoaşterii anexării de către Rusia a Moldovei,
Basarabiei şi Ţării Româneşti;
- refuzul Imperiului otoman de a ceda cele”trei provincii” Rusiei, a reactualizat
ideeia frontierei pe Siret;
- evenimentele anului 1811 au dus la reînceperea tratativelor ruso-turce, mai ales, că
ruşii erau presaţi de începerea războiului cu Franţa şi trebuiau să-şi reglementeze
raporturile cu otomanii;
- tratativele ruso-otomane de la Giurgiu, din toamna anului 1811, dezvăluie faptul că
diplomaţia rusă cunoştea bine configuraţia teritorială a Moldovei, că Basarabia era parte
componentă a acesteia, că Alexandru I comunicase lui M.I. Kutuzov ca în caz de forţă
majoră să accepte drept frontieră Prutul până la vărsarea lui în Dunăre, ceea ce a şi
obţinut prin Tratatul de pace cu Poarta otomană de la Bucureşti, din mai 1812;
- cu aceasta Rusia şi-a atins obiectivul de acces la cele două mări: Baltică şi Neagră,
prin care o impunea ca mare putere europeană;
- urmările păcii de la Bucureşti din mai 1812:
- Rusia devine o mare putere europeană;
- Poarta otomană pedepseşte pe cei care au semnat pacea:
- marele vizir Ahmed paşa îndepărtat din funcţie;
- dragomanul Dumitrachi Moruzi şi fratele său, Panait, executaţi în
noiembrie 1812;
- regretul Angliei;
- protestul românilor
- la 2 octombrie 1812, jalba marilor boieri şi a clerului înaintată domnului
Scarlat Callimachi, prin care se plângeau că, deşi ţara le fusese jefuită timp
de şase ani de armatele ruseşti, acum au mai pierdut şi şase ţinuturi: Orhei
sau Lăpuşna, Soroca, Hotărniceni, Codrul, Greceni şi cea mai mare parte
din ţinutul Iaşi, la care se adaugă ţinutul Hotin şi Bugeacul, care erau cele
care asigurau plata tributului şi a celorlalte dări către Poarta otomană;
ţinuturile rămase abia asigurau hrana locuitorilor, că numărul birnicilor a
scăzut la jumătate;

b. Primii ani ai ocupaţiei ruse (1812 – 1820)

- după anexarea Basarabiei, Rusia a păstrat:
- vechea organizare moştenită de la domnii Moldovei, cu precizarea că aceasta s-
a extins şi la Bugeac;
- în 12 ţinuturi (districte): Greceni, Codru, Hotărniceni, Orhei, Soroca,
Hotin, Tighina (Bender), Cetatea Albă (Akkerman), Chilia, Căuşani, Reni
(Tomorova) şi Ismail;
- în cuprinsul acestora erau 17 oraşe şi 693 aşezări rurale cu o populaţie de
43.160 familii, adică 240 – 300.000 locuitori;
- ţinuturile (districtele) erau divizate în ocoale sau plase, ce reuneau mai
multe sate;
- vechea stemă a Moldovei, reprezentând în câmpul inferior, capul de bour, în
„câmp albastru”, căreia i s-au adăugat, în registrul superior, pajura imperială rusă
in „câmp de aur”;
 Conducerea Basarabiei a fost asigurata de un guvernator civil. Primul
guvernator a fost Scarlat Sturdza, mare boier emigrat şi naturalizat în Rusia, intrat
în armata rusă unde a căpătat gradul de general de brigadă. De asemenea a fost şi
membru al delegaţiei ruse însărcinată cu ducerea tratativelor cu turcii de la
Bucureşti, din mai 1812;
- era ajuta de doi boieri pământeni;
- sfatul obştesc, asemănător ca mod de funcţionare Divanului domnesc din Iaşi;
- la nivelul districtelor (ţinuturilor) a numit ispravnici din rîndul boierimii
basarabene rusofile, din familiile Balş, Catargi, Ghica, Krupenski, Vârnav ş.a.;
- aceştia aveau în subordine pe ocolaşi care erau în fruntea ocoalelor;
- şi vornici sau staroşti din fruntea satelor;
- aceştia aveau atribuţii administrative şi judecătoreşti similare
celor din Moldova;
- actele erau scrise în româneşte;
- judecăţile se făceau conform pravilelor cunoscute în Principatele Române;
- în guvernarea lui Scarlat Sturdza s-a introdus iobăgia în rândul ţărănimii şi a
scutirii de serviciul militar;
-fiind bolnav şi în vârstă îşi dă demisia în 1813, încetând din viaţă în 1816
la Sankt Petersburg;
- a fost numit în locul său guvernator Ivan Markovici (Jan Festus
Harting), de origine olandeză, căsătorit cu Elena, fiica marelui logofăt
Grigorie Sturdza din Moldova
- el a dezamăgit, în guvernarea sa, populaţia, findcă a promovat
interesele Rusiei, contribuind la:
- rusificarea provinciei
- reducerea influenţei şi numărul localnicilor în administraţia
publică;
- la înlăturarea vechilor legi şi obiceiuri autohtone din
administraţie şi justiţie etc.;
- faţă de aceste măsuri boierimea protestează în faţa ţarului prin
mitropolitul Gavril Bănulescu-Bodoni, cerând încetarea abuzurilor;
 - aceste abuzuri sunt constate şi de contele rus Pavel Dimitrievici
Kisselev, ca trimis al ţarului în guberniile sudice ale imperiului rus;
- ca urmare a celor constate Marcovici este revocat, în 1816, din funcţie,
iar Alexandru I promitea, printr-un ukaz din 1 aprilie din acelaşi an, că va
restabili in provincie vechile drepturi şi obiceiuri;
- numeşte, totodată, pe guvernatorul militar al Podoliei, generalul
Aleksei Nikolaevici Bahmetev, rezident imperial al Basarabiei,
care promitea, la rândul său, că va administra provincia după
vechile ei rânduieli, folosirea limbii române şi greacă alături de cea
rusă, menţinerea scutirilor de bir pe trei ani şi de serviciu militar pe
cinci ani;
- totodată, ţarul a hotărât înfiinţarea unei comisii pentru elaborarea
unui statut de administrare a provinciei, asemămător cu cel al
Moldovei,
- precum şi depunerea jurământului de credinţă de către locuitorii
basarabeni faţă de ţar, amânat an de an la propunerea lui Gavril
Bănulescu-Bodoni;
-astfel Comisia din Basarabia a elaborat Aşezământul de funcţionare a
provinciei Basarabia, promulgat in 1818, în prezenţa ţarului Alexandru I
care s-a deplasat la Chişinău, pe care îl declară capitala provinciei, şi
publicat în rusa si română;
- Aşezământul prevede:
- conducerea provinciei era asigurată de un guvernator civil;
- asistat de un Consiliu Suprem, alcătuit din 11 persoane, dintre care cinci
numite de la centru, iar şase alese din rândul boierimii băştinaşe;
- vota legilor şi le punea în aplicare;
- judeca litigiile civile şi penale;
- hotărnicea moşiile;
- aplana conflictele de violare a proprietăţii;
- făcea o nouă împărţire administrativă a Basarabiei, în şase tinuturi:
Hotin cu reşedinţa în Hotin, Bălţi cu reşedinţa la Bălţi, Orhei cu reşedinţa
 la Chişinău , Bender (Tighina) cu reşedinţa la Bender, Akkerman (Cetatea
Albă) cu reşedinţa la Cetatea Albă şi Ismail cu reşedinţa la Ismail;
- în fruntea acestora era numit un căpitan ispravnic ajutat de patru asesori
sau comisari, precum şi câte un judecător cu doi asesori;
- judeţele erau divizate în ocoale, conduse de ocolaşi, iar satele aveau în
frunte un vornic;
- în târguri sau oraşe conducerea era încredinţată „dumelor orăşeneşti” şi
„cârmuitorilor de bresle”, după modelul rusesc;
- toate funcţiile publice şi administrative, de la vornicul de sat până la
membrii „Înaltului Sfat” erau eligibile;
- dreptul de alegere îl aveau numai boierii care posedau cel puţin 300 (o
deseatina=1.09 ha) deseatine de pământ, precum şi fiii acestora care
împlinise vârsta de 22 de ani;
- din punct de vedere social locuitorii provinciei au fost împărţiţi în nouă
clase: cler, marea boierime, boiernaşi, mazili, ruptorii, negustori, târgoveţi,
ţigani şi evrei, cu drepturi fiecărei clase în parte;
- după înlăturarea lui Bahmetev, în 1820, a fost adus generalul Ivan Nikitici
Inzov, fost curator al coloniilor bulgare din Ucraina;
- în timpul acestuia a început:
- limitarea drepturilor localnicilor basarabeni
- procesul de rusificare, prin înlocuirea legislaţiei autohtone cu cea
rusă;
- modificarea Înaltului Sfat, prin introducerea a doi membri numiţi
de puterea centrală, iar ceilalţi erau rusofili;
- preşedintele Sfatului se bucura de dreptul de veto;
- în cazuri de neconcordanţă se adresa guvernului central;
- erodarea autonomiei provinciei a continuat până în 1828 când Basarabia a
devenit o simplă gubernie rusească;( in timpul guvernarii acestuia s-a inceput un
proces de rusificare in toate domeniile , Basarabia devenind in 1828 o simpla
gubernie ruseasca)
Populaţie şi clase sociale:
- recesământul din 1817 înregistra o populaţie de 507.600 de locuitori,
dintre care 74, 63% erau români, 11,82 % ucrainei, 1.97% ruşi, 1,18%
evrei, 1,62 germani, 3,8% bulgari şi găgăuţi, restul ţigani şi alte etnii;
- populaţia musulmană a trebuit să plece;
- majoritatea populaţiei o formau ţăranii, restul meşteşugarii şi puţini
negustori;
- după ocuparea Basarabiei mulţi ruteni, ucraineni, bulgari au găsit aici loc
de refugiu din cauza persecuţiilor şi pentru a scăpa de recrutarea din
Rusia;
- bulgarii şi găgăuzii au ocupat în general satele abandonate de
tătari,
- ocârmuirea rusească a încurajat colonizările în Bugeac părăsită de
elementele turco-tătare şi puţin locuită;
- boierimea privilegiată a fost primită în tagma nobilimii ereditare ruseşti
care beneficia de privilegiile castei aristocratice;
- în fruntea ei era mareşalul nobilimii, ales din trei în trei ani;
- în fiecare judeţ era un sfat al boierimii, în frunte cu un mareşal al
nobilimii, care se bucura de o largă autonomie în privinţa apărării
drepturilor lor;
- boierii de clasele II – IV. Cei din provincie erau consideraţi nobili
individuali şi erau scutiţi de cnut şi alte pedepse corporale şi de capitaţie şi
orice alt impozit;
- ei erau înscrişi printre sufletele nebirnice, se bucurau de
privilegiile boierimii individuale ruseşti cu dreptul de a intra în
slujba imperiului, care cu vremea s-au deznaţionalizat, formând
masa cinovnicilor şi nacialnicilor (slujbaşi ai statului) rus;
- mazilii şi ruptaşii formau o tagmă deosebită, avînd în frunte un căpitan
şi erau încadraţi în clasa nobililor săraci cu o singură curte;
- târgoveţii erau reuniţi în bresle sau isnafuri după meşteşugul lor, plătind
o dare către stat, dar liberi de a-şi alege căpitanul;
 - ţăranii, conform Aşezământului din 1818, îşi păstrau libertatea
individuală faţă de stăpânii lor, iar averea lor era ocrotită de cârmuirea
provinciei;
- plăteau capitaţia şi suportau cheltuielile pentru ţinerea oştilor,
cailor poştei, staţiilor de poştă, pentru întreţinerea drumurilor şi
podurilor publice;
- pentru folosirea pământului statului plăteau adetul (un galben de
familie, jumătate de galben cei burlaci), zeciuiala pentru pâine
(goştina pentru oi, deseatina pentru stupi şi râmători, vădrăritul
pentru vin şi pogonăritul pentru pământurile cultivate cu tutun);
- clerul – Aşezământul îi considera o tagmă specială deosebită de
boierimea privilegiată şi masa ţăranilor plugari;
- preoţii nu primeau salariu de la stat, trăind din donaţiile
credincişilor şi bogăţiile proprietăţii ecleziastice;
- cei ce profesau în învăţământul religios primeau leafă de la
autorităţi;
- Biserica. Tiparul. Învăţământul
- la anexarea Basarabiei din punct de vedere ecleziastic era organizată
astfel:
- j. Bălţi şi Orhei ţineau de Mitropolia Iaşi;
- j. Greceni, Codru, Hotărniceni, Lăpuşna şi Soroca de Episcopia
Huşilor;
- raiaua Hotin îşi avea propriul episcop;
- creştinii din Bugeac erau sub oblăduirea Mitropoliei Poilavei;
- după anexare: Gavril Bănulescu-Bodoni, care s-a retras odată cu trupele
ruseşti peste Prut, a fost însărcinat cu organizarea şi păstorirea arhidiecezei
Basarabiei;
- astfel, la 21 august 1813 s-a înfiinţat Arhiepiscopia
Chişinăului şi Hotinului, ce cuprindea Basarabia şi gubernia
Kersonului, incluzând oraşele Odessa, Tiraspol, Ananiev şi
 Elisabetgrad din regiunea dintre Nistru şi Bug, locuită de români,
greci, bulgari şi alte etnii, dar puţini ruşi;
- prin recesământul din 1817 s-a constat existenţa a 40 de biserici
din piatră, una din cărămidă şi 734 de lemn, ocazie când au fost
inventariate toate schiturile şi mănăstirile;
- la iniţiativa lui Gavril Bănulescu-Bodoni s-a înfiinţat la Chişinău,
în 1813, un „Seminar duhovnicesc”, pentru educarea tinerilor
clerici, cu limba de predare „moldovenească”, alături de latină,
rusă şi greacă;
- în 1817 la Chişinău s-a ctitorit Mitropolia şi Soborul, terminată în
1836,
- apoi tipografia în 1814 pe lângă Episcopia Chişinăului şi
Hotinului, care între 1815-1820 s-au tipărit 35 de cărţi în limba
română, precum şi 20 de alte tipărituri: regulamente, acte de etc.;
- după moartea lui Gavril Bănulescu-Bodoni, în 1821, rolul
inastituţiei Bisericeşti a fost mult diminuat;
- Învăţământul în limba română, în primul deceniu după anexare a cunoscut o
înviorare;
- s-au redeschis o şcoală „moldovenească”, în locul celei ce funcţionase
din 1766;
- apoi s-au înfiinţat şcoli la Greceni, Lăpuşna, Orhei, soroca,
- conform Aşezământului din 1818 s-a hotărât în 1819 deschiderea de şcoli la
Hotin şi cetatea Albă, Briceni în limba rusă;