Adrian LESENCIUC

OPERAŢIILE MASS-MEDIA.
ECHILIBRUL INSTABIL DINTRE
LOGICA MILITARĂ ȘI LOGICA MEDIA
2
 Cuprins

Cuprins ............................................................ 3
I. Operațiile mass-media. Cadrul conceptual .. 7
1.1. Determinări terminologice normative.
Conținutul și rolul operațiilor mass-media .... 7
1.2. Operații mass-media (MEDIA OPS) vs.
operații informaționale (INFO OPS) ............ 20
1.3. Spre un nou concept: operații de influențare . 33
II. Operațiile mass-media în contextul actual
de securitate ..................................................... 39
2.1. Operațiile mass-media și controlul
guvernamental ................................................ 40
2.2. Mass-media, vulnerabilitate la adresa
securității naționale? ...................................... 45
2.3. Operațiile mass-media ca suport al
operațiilor întrunite. Efectul Vietnam ............ 33
2.4. Cadrul normativ al raportului cu mass-media
în Armata României. Constrângeri discursive
militare ........................................................... 59
2.5. De la operațiile mass-media la războiul
mediatic. Speculații teoretice ......................... 67
Concluzii .......................................................... 79
Abrevieri .......................................................... 83
Bibliografie ...................................................... 89

3
4
 “Fundamentally, public opinion wins wars”
(General Dwight Eisenhower)

Operaţiile mass-media (MEDIA OPS) constau în

activităţi planificate la nivelul Ministerului Apărării
Naţionale şi desfăşurate la toate nivelurile în scopul
informării publice oportune, corecte şi eficiente. Ele
vizează promovarea înţelegerii şi obţinerea sprijinului
opiniei publice pentru desfăşurarea operaţiilor întrunite.
Intrate relativ recent, la nivel conceptual, în aparatul
doctrinar românesc, ele au nevoie de extinderea cadrului
doctrinar în sensul planificării şi coordonării unice a
acţiunilor vizând influenţarea opiniei publice, respectiv
de reproiectarea doctrinei operaţiilor întrunite, sau de
redefinirea acestui cadru și de operaționalizarea
conceptelor, ierarhizarea și coordonarea funcțiunilor
astfel încât funcționalitatea acțională să primeze.
Operaţiile mass-media, împreună cu operaţiile
informaţionale, completează în mod util şi eficace
capacitatea de acţiune a comandanţilor militari,
reprezentând un element suport atât al desfăşurării
operaţiilor întrunite, cât şi al securităţii colective,
naţionale şi de alianţă. Rațiunea existenței acestor
operații are la bază nevoia de informare a publicului,
rezultată nu ca urmare a exercițiului democratic al
raportului utilizatorului banului public cu contribuabilul,
ci ca urmare a principiului conform căruia orice
informație ar putea deveni publică (așadar, rațiunea
existenței MEDIA OPS este mai degrabă „frica” de
omnisciența mass-media)1.
1
„Even the most secret operations or activities need support if and
when they become public: and the only safe working assumption in
5
Media Operations (or Media Ops) is that everything will become
public eventually. Public support gives commanders freedom to
action: without it, ultimately they have none and of course the media
are omniscient eyes and ears of the public.” (Roberts, 2004:68)
6
 Cap.I. Operaţiile mass-media.
Cadrul conceptual

1.1. Delimitări teminologice normative.

Conţinutul şi rolul operaţiilor mass-media. Acţiunile
de susţinere a operaţiilor întrunite au îmbrăcat, de lungul
ultimelor decenii, diferite forme de prezentare în aparatul
doctrinar, deşi din punct de vedere al modului de aplicare
nu se pot constata diferenţe majore, ci doar de nuanţă.
Nici aparatul doctrinar românesc nu a fost scutit de
poziţionări şi repoziţionări diferite sau de aliniere la
concepte aparţinând diferitelor state. Prin Doctrina
Armatei României din 2007 (DAR, 2007:47) este stabilit
pentru prima dată cadrul operaţiilor mass-media, deşi
acestea au fost pentru prima dată definite în Doctrina
Operaţiilor Informaţionale din 20062. Actuala Doctrină a
Operațiilor Informaționale (SMG/CO – 10.0.) definește
astfel acest tip de operații:

2
În Doctrina Operaţiilor Informaţionale (SMG/FOP – 3.15.,
2006:40) operațiile mass-media erau definite astfel: „Operaţiile
mass-media constituie acele tipuri de activităţi planificate la cel mai
înalt nivel al Ministerului Apărării şi desfăşurate la eşaloanele
optime pentru asigurarea unei informări publice oportune, corecte şi
eficiente în timp de pace, criză, criză majoră sau la război,
caracterizată prin menţinerea unei politici proactive de comunicare
şi a unei reacţii rapide. Scopul operaţiilor mass-media, organizate
distinct de operaţiile informaţionale, este acela de a promova
înţelegerea şi de a obţine sprijinul public intern şi internaţional
pentru operaţiile militare desfăşurate de Armata României
concomitent cu asigurarea operaţiilor aflate în curs de pregătire sau
în desfăşurare.”
7
 Operaţiile mass-media constituie acele tipuri de
activităţi de informare și relații publice planificate de
cel mai înalt nivel al Ministerului Apărării Naționale şi
desfăşurate la eşaloanele optime pentru asigurarea
unei informări publice oportune, corecte şi eficiente în
timp de pace, (numai pe timpul participării în misiuni
în teatrele de operații), în situații de criză sau la război,
caracterizată prin menţinerea unei politici proactive de
comunicare şi a unei reacţii rapide în cazul situațiilor
de criză mediatică. Scopul operaţiilor mass-media,
organizate distinct de operaţiile informaţionale, este
acela de a promova înţelegerea şi de a obţine sprijinul
public intern şi internaţional pentru operaţiile militare
desfăşurate de Armata României, concomitent cu
asigurarea operaţiilor aflate în curs de pregătire sau în
desfăşurare. (SMG/CO – 10.0., 2011:51)

Definiţia din SMG/CO – 10.0. diferă puțin, la

nivel de nuanță, de cea din SMG/FOP – 3.15.
Principalele modificări vizează stabilirea mai clară a
genului proxim, „activități de informare și relații
publice”, ajustarea denumirii ministerului, MApN,
limitarea acțiunii la pace, „numai pe timpul participării în
misiuni în teatrele de operații”, respectiv definirea
domeniului aplicării reacției rapide, „în cazul situațiilor
de criză mediatică”. O parte a acestor ajustări ale
definiției sunt inoportune sau antagonice, cum ar fi de
exemplu notița privitoare la limitarea acțiunii la pace, pe
timpul participării la misiuni în teatrele de operații3, care
nu include obligatoriu și situațiile de criză mediatică, care
3
În mod logic, operațiile mass-media se desfășoară în special în
etapa pre-conflict, în scopul obținerii înțelegerii și sprijinului public
intern și internațional, etapă în care conflictul armat propriu-zis încă
nu a izbucnit și în care criza încă nu este manifestă.
8
se pot derula atât în timp de pace cât și la război. Dacă
definiția din SMG/FOP – 3.15. a fost reluată atât în
Doctrina Operaţiilor Psihologice. Proiect (SMG/FOP –
3.16., 2007:39), în aceeaşi formă, cât şi în Doctrina
Armatei României (DAR, 2007:51), într-o formă mai
nuanţată, subliniindu-se şi rolul acestora în defăşurarea
operaţiilor întrunite:

Într-un mediu informaţional global, dominat de

tehnologii extrem de sofisticate, natura/modalitatea
acoperirii media a unei acţiuni militare are un impact
semnificativ asupra desfăşurării ulterioare a
operaţiilor, atât la nivel strategic, cât şi operativ sau
tactic4,
4
Spre deosebire de Doctrina Armatei României din 2007, care
stabilește cadrul general după cum urmează: „Art.103. – (1) Pentru
desfășurarea operației întrunite sunt necesare capabilități specifice.
De regulă, sunt necesare capabilități de:
a) C2;
b) planificare;
c) sprijin cu informații;
d) manevră și de aplicare a puterii de foc;
e) operații informaționale – INFO OPS;
f) management al spațiului de luptă;
g) sprijin logistic;
h) cooperare civili-militari – CIMIC;
i) operații mass-media.
(2) În funcție de specificul operației, pe lângă capabilitățile
specificate la alin. (1) pot fi identificate și altele.” (DAR, 2007:47),
Doctrina Armatei României din 2012 redefinește capabilitățile
specifice ca fiind funcții întrunite, din rândul cărora sunt eliminate
operațiile mass-media, deși acestea sunt ulterior definite în cadrul
art. 0513: „0506. – (1) Pentru desfășurarea operației întrunite,
comandantul de nivel operativ trebuie să aibă în vedere o serie de
funcții întrunite, ce permit să determine capabilitățile specifice
necesare. Principalele funcții întrunite sunt:
9
definiția din SMG/CO – 10.0. nu a fost preluată în
Doctrina Armatei României din 2012, rămânând valabilă
vechea definiție din SMG/FOP – 3.16., respectiv cea din
SMG/CO – 10.0. (doctrină a operațiilor întrunite care are
drept sursă, printre altele, proiectul de doctrină a
operațiilor informaționale din 2007, SMG/FOP – 3.16.)
Conceptul de operaţii mass-media nu este specific
doctrinelor şi manualelor NATO privind funcțiile
întrunite (AJP 3.10, AJP 3.10.1, MC 422/2, MC 422/3,
MC 402/2 sau MC 457/1) şi nici celor americane similare
(JP 3-13, JP 3-61). Arta militară românească s-a
îmbogăţit cu acest concept prin împrumutul din aparatul
doctrinar britanic, mai exact din Joint Warfare
Publication 3-45. Media Operations (JWP 3-45). În baza
acestui document, operaţiile media (MEDIA OPS) sunt
definite ca fiind

always based on absolute and demostrable truth,

directed from the highest level but conducted at the
lowest appropriate level, consistent with the
maintenance of a proactive approach and rapid
reaction. The aim of Media Ops is to promote
widespread understanding and support for our military

a) manevra și aplicarea puterii de foc;

b) comanda-controlul;
c) sprijinul cu informații;
d) operațiile informaționale – INFO OPS;
e) susținerea;
f) protecția forței;
g) cooperarea civili-militari – CIMIC.
(2) În funcție de specificul operației, pe lângă capabilitățile
specificate la alin. (1) pot fi identificate și altele.” (DAR, 2012:80)

10
 operations while maintaining OPSEC (JWP 3-45,
2001:1-1).

În doctrina britanică operațiile mass-media au

apărut ca urmare a acțiunilor din teatrul de operații din
Kosovo. Armata Marii Britanii, fiind pusă în situația de a
avea un rol important în conducerea acțiunilor întrunite
multinaționale din cadrul acestui teatru de operații, a
realizat, asemenea armatei americane în urma conflictului
din Vietnam, că „sofisticatele operații mass-media au
fost cruciale în menținerea sprijinului publicului”5
(Roberts, 2004:70), respectiv că în raporturile dintre
nivelul politic (susținut sau nu de public) și cel militar e
nevoie de o verigă de legătură, care să presupună luarea
în considerație a ritmului informațional cotidian, a
supremației mass-media, vitezei și omniscienței acestora.
MEDIA OPS au devenit, în acest context, unul dintre
cele mai importante elemente de legătură între nivelurile
politic, strategic, operațional și tactic, gestionând, dincolo
de informația fracturată la diferitele niveluri ierarhice, un
flux informațional de referință în opinia publicurilor.
Înțelegând rolul media în conflictul contemporan ca fiind
element de legătură între palierele politic și militar, chiar
mediator între acestea, teatrul de operații Kosovo a fost
cadrul în care, în raport cu armata britanică, media au
mobilizat opinia publică, au conștientizat guvernul și au
atras atenția asupra rolului media (în triunghiul
decizional politici-media-public, de la care nu se poate
sustrage armata). Rezumând rolul lecțiilor învățate din
Kosovo, Roberts (2004:77) a subliniat fundamentul

5
„sophisticated Media Operations were crucial to maintaining
public support”, în original.
11
operațiilor mass-media redus la nivelul unui principiu
acțional de referință în raport cu publicul contribuabil/
națiunea care susține eforturile de război:

Kosovo has taught us some new lessons, and

confirmed some old ones. Among the new ones,
perhaps the most important is the need to invest
people, resources, training, doctrine and coordination
in Media Operations, to help to achieve freedom of
action at all levels. As for the old lessons confirmed:
above all, ‘Tell the Truth!’ (Roberts, 2004:77)

În urma acestor operații întreprinse în Kosovo,

armata Marii Britanii a înțeles, așadar, înființarea
structurii de operații mass-media, a cărei filosofie poate fi
ușor rezumată la îndemnul cu care generalul de brigadă
S.J.L. Roberts își încheie studiul: „Tell the Truth!” sau,
mai nuanțat, la expunerea „adevărului demonstrabil, spus
simplu și interesant” (Roberts, 2004:76), în consens cu
principiul fundamental al relațiilor (sau afacerilor)
publice, al obligativității spunerii adevărului6. De aici
rezultă și echivalența dintre structura MEDIA OPS și
cele de relații publice, devenite Public Affairs, atât în
doctrina SUA, cât și în cea a NATO.
Așadar, deşi nespecific doctrinelor și manualelor
SUA, conceptul acoperă un câmp de semnificaţie
apropiat celui de Public Affairs (PA), de origine
americană, care a înlocuit mai vechiul termen de Public
Relations (PR) vehiculat în documentele organizaţiei
nord-atlantice. PA vizează acelaşi conţinut şi se bazează

6
„Telling the truth, afirmă Philips and Young (2009:227), is seen by
many as a basic prerequisite of ethical public relations”.
12
pe aceleaşi principii ale informării ca şi MEDIA OPS,
mai exact:
- asigurarea informării corecte, precise şi la timp a
publicurilor interne şi externe;
- asigurarea acoperirii media necesare în timpul
desfăşurării operaţiilor întrunite;
- determinarea publicurilor să fie conştiente de
acţiunile statului;
- împiedicarea agresiunii împotriva statului şi
- destabilizarea acţiunilor propagandiste prin
oferirea adevărului (JP 3-61, 2005:III-1).
De altfel, echivalența conceptului „operații mass-
media” (MEDIA OPS) în aparatul doctrinar britanic cu
cel de „afaceri publice” (PA) în aparatul doctrinar
american a presupus nu doar aducerea în discuție a
principiilor funcționale similare, ci și existența unor
funcții similare în misiunile internaționale comune, cum
ar fi de pildă, International Security Assistance Force
(ISAF) din Afganistan, respectiv a constituit subiectul
analizei în lucrări de specialitate de către cercetători care
nu găsesc nicio diferență de natura conținutului, ci doar
de natura formei (Moorcraft & Taylor, 2008:225;
Lesenciuc & Nagy, 2009:234-242; Bakir, 2010:42;
Wyatt, 2012:641; Kuehl, 2013)7.
7
Dacă Vian Bakir, de pildă, sesizează doar distincția de formă: „PA
in American parlance” este echivalent cu „‘Media Ops’ in British
parlance” (Bakir, 2010:42), Kuehl (2013:slide 14) pune în paralel
conceptele cheie utilizate în aparatele doctrinare american, britanic și
NATO, cu definițiile-sursă, după cum urmează: Statele Unite ale
Americii – Public Affairs: „Those public information, command
information, and community relations activities directed toward both
the external and internal publics with interest in the Department of
Defense.” (Jt Pub 3-61); NATO – termenul vechi Public Information
(PI), termenul actual Public Affairs (PA): „NATO’s military PA is
13
 Operațiile mass-media (MEDIA OPS) vizează
funcţia operaţională care încorporează informarea publică
şi relaţiile pubice. Atât operaţiile media cât şi relaţiile
publice fac apel la analiza audienţelor, la activităţi de
informare deliberat desfăşurate, la influenţarea
audienţelor ţintă prin informarea corectă, obiectivă şi la
timp vizavi de organizaţia militară şi prin crearea
încrederii în aceasta sau prin ameliorarea percepţiei şi
atitudinii dacă instituţia s-a confruntat cu o criză.
Operaţiile media şi relaţiile publice intenţionează
plasarea dincolo de orice suspiciune privind o posibilă
intenţie de manipulare a audienţelor ţintă, iar această
perspectivă va conduce la o primă diferenţă faţă de
operaţiile informaţionale.
În ceea ce priveşte tipul de politică de informare
adoptată, MEDIA OPS se bazează pe evitarea politicii
pasive sau reactive: lipsa comunicatelor de presă;
neîncurajarea jurnaliştilor să participe la evenimente;
oferirea de răspunsuri doar la solicitările media şi
organizarea unui punct de contact, făcând apelul la
politica semi-activă ca modalitatea de reacţie rapidă:
difuzarea de comunicate de presă, fără ca jurnaliştii să fie
încurajaţi să participe la evenimente; răspunderea la
solicitările media şi furnizarea de informaţii despre

the function responsible to promote NATO’s military aims and

objectives to audiences in order to enhance awareness and
understanding of military aspects of the Alliance. This includes
media relations, internal communication, and community relations.”
(MC 457); Marea Britanie – Media Ops: „That line of activity
developed to ensure timely, accurate and effective provcision of
Public Info and implementation of Public Relations policy within the
operational environment, whilst maintaining Opsec.” (Jt Warfare
Pub 3-80 „IO”).
14
eveniment. Politica de relații publice recomadată este cea
activă, constând în: difuzarea de comunicate de presă;
încurajarea şi invitarea jurnaliştilor să ia parte la
evenimente; constituirea unui flux continuu de informaţii
către presă şi organizarea unui centru de presă.
Aparatul doctrinar românesc detaliază conţinutul
şi rolul MEDIA OPS în situaţii de criză şi conflict în
contextul unui mediu informaţional în care acoperirea
media este cvasitotală iar informaţia este disponibilă unei
audienţe globale. În acest sens, comandanţii operaţiilor
întrunite pot beneficia de rezultatele monitorizării opiniei
publice vizavi de acţiunile militare, îşi pot explica situaţia
operativă într-un anumit context al evenimentelor şi pot
comunica viziunea şi misiunea armatei în mod clar şi
coerent (DAR, 2007:55, preluat de DAR, 2012:84-85).
Această imagine generală, această analiză de context a
situaţiei devine utilă doar dacă se realizează la modul real
cooperarea între structurile militare şi cele civile. Dacă
nu se realizează acordul mutual de colaborare dintre cele
două structuri, mass-media vor încerca să suplinească
lipsa vocii autorizate a instituţiei militare şi vor acoperi
vidul informativ cu informaţie culeasă, prelucrată şi pusă
în lumina interpretării proprii. Zonele de operaţii
presupun existenţa dinainte de sosirea forţelor a
corespondenţilor de război, care cunosc bine respectivul
areal şi relatează despre un eveniment deja în
desfăşurare, iar această întâietate la nivelul culegerii
informaţiilor se transformă, la nivel perceptiv, într-o
întâietate privind accesul la informaţie. Acest aspect
poate constitui, în multe dintre situaţii, debutul unei
concurenţe între cele două tipuri de instituţii care aduc
prejudicii amândorura, dar în special organizaţiei

15
militare. Cunoaşterea acestor aspecte, oferirea în volum
adecvat, în mod corect, oportun şi eficient de informaţie
către mass-media, mai avide în special în debutul
operaţiilor, vor conduce la colaborarea necesară armată-
media. Dar pentru a răspunde oportun acestei provocări,
operaţiile mass-media trebuie planificate, coordonate şi
executate adecvat. Astfel, pentru prima dată s-a luat în
considerație nevoia înființării unor centre de operații
specifice în 2007. Conform Doctrinei Armatei României,
art.122 alin.(5), în zonele de operaţii se înfiinţează centre
de operaţii mass-media (COMM), care asigură relaţiile
între purtătorul de cuvânt şi mijloacele de comunicare în
masă, planificarea operaţiilor, analiza media, evaluarea,
producţia media, informarea internă şi pregătirea
comandanţilor, statului major şi a altor membri ai
grupului de comandă pentru interviuri, conferinţe de
presă etc. (DAR, 2007:55). În actuala doctrină, aspectele
sunt prezentate identic în raport cu activitatea din cadrul
Centrului de Operații Mass-Media (COMM), cu
mențiunea că acronimul JOA – Zona Operațiilor Întrunite
(realizat în raport cu terminologia engleză) este înlocuit
de acronimul ZOI, desemnând aceeași zonă temporară
stabilită de comandamentul NATO operațional sau
strategic în care este planificată și executată o misiune
specifică de luptă:

0513. – (5) Pentru planificarea, coordonarea și

execuția operațiilor mass-media, în ZOI se
înființează un Centru de Operații Mass-Media –
COMM, care are următoarele capabilități: relații cu
mass-media/purtător de cuvânt; planificare operații
mass-media; analiză media și evaluare; producție
media și informare internă – cu mijloace proprii sau

16
 prin sprijin din spate8; internet/administrativ;
pregătirea comandanților, statului major și altor
membri ai grupului de comandă pentru interviuri,
conferințe de presă sau alte activități media. Pentru
dislocarea/redislocarea forțelor în/din ZOI și
principalele faze ale operației, COMM va fi sprijinit
de Grupul Mobil de Informare Publică – GMIP al
Direcției de Informare și Relații Publice. (DAR,
2012:85)

Evident, întrebarea firească ce se desprinde din

această descriere a activității COMM este privitoare
tocmai la natura operațiilor mass-media, nedefinite
anterior în doctrină: operațiile mass-media (MEDIA
OPS) mai există sau nu mai există în aparatul doctrinar
românesc? Dacă da, de ce nu sunt definite în cadrul art.
0506 privitor la funcțiile întrunite și/sau în partea a 2-a a
documentului, „Termeni și definiții”9 (DAR, 2012:138-
175)? Dacă nu, de ce sunt amintite în art. 0513 alin. (5)
din cadrul aceluiași document, respectiv definite în
cadrul SMG/CO – 10.0. și SMG/FOP – 3.16.,
neabrogate?
Există și posibilitatea ca la baza confuziei din
Doctrina Armatei României să stea și operațiile media
NATO subordonate entității PA, diferite (mult
8
reach-back
9
În această secțiune sunt definiți, de exemplu, termenii „operații
informaționale” și „operații psihologice”, având drept sursă
documentele MC 422/1 și AAP-6 (DAR, 2012:160), nu și ”operații
mass-media”. De altfel, sursele tuturor definițiilor din Doctrina
Armatei României din 2012 sunt: AAP-6, AJP-1, AJP-2, AJP 01(D),
Concepția C2, IPS 3.1, MC 133/4, MC 324/1, MC 317/1, MC 389,
MC 422/1, Std-1și Strategia de Securitate Națională/2006, printre
acestera neregăsindu-se JWP 3-45.
17
simplificate față) de înțelesul britanic al MEDIA OPS,
constând în proiectarea planurilor PA, captura, arhivarea
și diseminarea de imagini, managementul website-urilor,
monitorizarea media, construirea și menținerea relațiilor
cu mass-media locale/internaționale, producerea de
informație internă pentru trupele dislocate în teatrele de
operații, pregătirea media pentru liderii militari etc.
(ACO/ACT, 2010:35), care presupun înființarea unui
NATO Media Operations Centre (NMOC) în ZOI,
precum cel din cadrul misiunii ISAF din Afganistan, în
cazul (conform Anexei 4-A, Establishing a NATO Media
Operations Centre din ACO/ACT, 2010:81) în care se
așteaptă ca un număr mare de reprezentanți media să fie
prezenți în teatrul de operații:

NMOCs are organised when large numbers of news

media representatives are anticipated to cover military
activities and may be formed for all types of
operations or for any stage within an operation.

În aceste condiții trebuie să operăm o distincție

între înțelesul sintagmei MEDIA OPS din doctrina
britanică, echivalentă, cum am văzut, afacerilor publice /
relațiilor publice, și operațiile media, fără acronim, din
doctrina NATO. În cadrul aparatului doctrinar NATO,
media operations sunt înțelese ca operații subsumate PA
care, împreună cu planurile și politicile de afaceri
publice, monitorizarea și analiza media, respectiv
producția de documente scrise, de clipuri sau filme și
asigurarea de servicii web constituie funcțiunile
minimale ale PA în cadrul unui comandament NATO
(MC 0457/2, 2011:8). În cadrul NATO Military Policy on

18
Public Affairs (MC 0457/2), operațiile media sunt
definite ca fiind:

All activities pertaining to managing the interaction

with the news media; can refer to the function
responsible for such activities, such as the “media
operations section” (MC 0457/2, 2011:A-3)

Același document NATO stabilește clar

raporturile dintre media operations și afacerile publice,
definind Media Operations Centre (MOC) ca element al
PA, mai exact:

That element of a PA office or section established

within a NATO body, mission or operation, to deal
with day-to-day management of media operations,
specifically in response to crisis management (MC
0457/2, 2011:A-3).

În aceste condiții, considerând că doctrina

românească a preluat sintagma „operații mass-media”
din doctrina NATO, ar fi trebuit evitată confuzia
sprijinului pe care îl asigură Grupul Mobil de Informare
Publică (GMIP) al Direcției de Informare și Relații
Publice (DIRP) centrelor de operații mass-media
(COMM). În înțelesul doctrinei NATO, COMM,
echivalente MOC/NMOC, sunt elemente ale PA,
echivalente relațiilor publice românești, coordonate de
DIRP. Între MOC și structurile PA există un raport de
subordonare, cele două elemente fiind situate pe niveluri
ierarhice diferite, MOC asigurând funcțiunile PA. În
doctrina românească COMM colaborează cu o structură
subordonată DIRP, GMIP, care asigură aceleași funcțiuni

19
cu MOC din doctrina NATO. Ce reprezintă, atunci, cu
adevărat, operațiile mass-media românești?
1.2. Operaţii mass-media (MEDIA OPS) vs.
operaţii informaţionale (INFO OPS). Odată definit
conceptul şi stabilite coordonatele desfăşurării operaţiilor
media, este necesar să se realizeze o diferenţiere clară de
operaţiile informaţionale. Operaţiile informaţionale sunt
înrudite operaţiilor media şi reprezintă

procesul complex și continuu de planificare,

coordonare, sincronizare, armonizare și desfășurare a
tuturor activităților informaționale în scopul obținerii
efectelor dorite asupra capacității de înțelegere și
percepție , voinței și capabilităților adversarului,
potențialului adversarului sau altor entități aprobate de
Consiliul Suprem de Apărare a Țării/CSAT, de
sprijinul îndeplinirii obiectivelor militare, concomitent
cu protecția celor proprii ( SMG/CO – 10.0.,
2011:13;51)10

Sintagma este comună tuturor ţărilor membre

NATO, iar conţinutul şi rolul acestora sunt aproape
similare. Singura diferenţă constă în faptul că doctrina
românească nu fixează şi cadrul relaţionării MEDIA OPS

10
În Doctrina Armatei României din 2007 operațiile informaționale
presupuneau setul de „acţiuni sincronizate şi coordonate, planificate
şi desfăşurate în vederea obţinerii efectelor dorite asupra voinţei,
puterii de înţelegere şi capabilităţii/mijloacelor adversarului,
potenţialului adversar sau altor entităţi aprobate de autorităţile
naţionale cu responsabilităţi în domeniul securităţii şi apărării, în
sprijinul îndeplinirii obiectivelor comandantului, prin afectarea
informaţiilor şi proceselor bazate pe informaţie ale acestora,
concomitent cu valorificarea propriilor informaţii şi cu protecţia şi
întărirea propriilor sisteme bazate pe informaţii” (DAR, 2007:49).
20
– INFO OPS, câtă vreme celelalte doctrine descriu
explicit acest lucru. Spre exemplu, doctrina americană
statuează trei funcţiuni militare legate de operaţiile
informaţionale: afacerile publice (PA), operaţiile civili-
militari (CMO) şi sprijinul apărării pentru diplomaţia
publică (JP 3-13, 2006:x). În Marea Britanie există un
organism care coordonează MEDIA OPS cu INFO OPS,
mai exact News Release Group (NRG), iar coordonarea
se realizează la toate nivelurile decizionale:

Media Ops are not a subordinate sub-set of Info Ops

but are closely related activity. Media Ops and Info
Ops staff must have clear visibility of each other’s
plans and operations to generate synergy. However,
they must to be separate and distinct, to avoid giving
the false impression that the media are being
manipulated, deceived or used for misinformation
purposes. (JWP 3-45, 2001:1-2).

Din perspectiva ierarhiei documentelor doctrinare

ale armatei Marii Britanii care vizează operaţiile privind
informarea, documentele JWP 3-80 (Info Ops), JWP 3-
80.1 (Info Ops Tools) şi JWP 3-45 (Media Ops) se
situează în același cadru al aparatului doctrinar privind
operaţiile suport (fig.1), în timp ce, din perspectivă
acţională cele două tipuri de operaţii, coordonate de
NRG, sunt parte a campaniei informaţionale a
Ministerului Apărării, alături de diplomaţia apărării şi
CIMIC, încadrată la rândul ei în campania informaţională
guvernamentală. De subliniat faptul că documentele
doctrinare britanice privitoare operațiile media și
informaționale intră în categoria operațiilor suport, care
pot fi înțelese în proximitatea celor speciale: „(…) Media

21
Ops’ command, control and coordination has much in
common with Special Operations.” (Roberts, 2004:74)

Fig. 1 Locul doctrinei operaţiilor mass-media britanice în raport cu

doctrina operaţiilor întrunite multinaţionale (RTO-TR-SAS-057)

Distincția este dusă mai departe de specialiștii în

comunicare strategică, cum ar fi Vian Bakir, de exemplu,
care avertizează asupra necesității de a discrimina între
INFO OPS și MEDIA OPS, în condițiile înțelegerii unor
concepte sau acronime diferite din cadrul doctrinelor
diferite ca fiind identice în plan acțional:

It is important to distinguish between two concepts

regarding information that are used by the military –
Information Operations (IO in American parlance and
‘Info Ops’ or ‘I Ops’ in British parlance) and Public
Affairs (PA in American parlance or ‘Media Ops’ in
British parlance). (Bakir, 2010:42)

22
 În linia distincției INFO OPS – MEDIA OPS se
impune înțelegerea în limitele aparatului doctrinar sursă a
focalizării diferențiate a PSYOPS și MEDIA OPS, în
condițiile coordonării unitare și a obiectivelor comune, în
raport cu operațiile întrunite pentru care acestea
constituie operații suport. Plecând de la premiza că,
indiferent de nivelul operațional, deschiderea în raport cu
mass-media trebuie echilibrată cu înțelegerea rolurilor
distincte a diferiților actori implicați în operația întrunită
în cadrul structurilor INFO OPS, PSYOPS și MEDIA
OPS, respectiv că primele două au rolul de a provoca și
antagoniza mijloacele de comunicare de masă, în timp ce
ultima se bazează pe principiile clasice ale relațiilor
publice, începând cu principiul adevărului11, este
necesară nu doar coordonarea comună, ci și cunoașterea
reciprocă a acestora, la nivelul scopurilor și acțiunilor
derivate. Generalul de brigadă S.J.L. Roberts subliniază
acest deziderat, argumentând în baza determinării
nomologice a acțiunilor militare, în special în baza
principiului comenzii unice, necesitatea cunoașterii
reciproce și coordonării comune a MEDIA OPS, având
rolul de a transmite prin intermediul mass-media a
mesajelor organismului militar în raport cu „adevărul
demonstrabil, simplu și interesant spus” și PSYOPS,
având rolul de a controla cu metode specifice influențării
(persuasiunii, manipulării, propagandei etc.) mijloacele
de diseminare a informației – aceeași entitate angajându-
11
„The British military refer to relations with correspondents,
particularly in the field, as “media operations”. It has always been a
part of military doctrine that media ops should be distinct from
propaganda operations (including psychological operations:
PSYOPS), public information operations (P Info), and Information
Warfare (IW).” (Moorcraft & Taylor, 2008)
23
se, așadar, diferit în raporturile sale cu mass-media în
timpul conflictului armat:

‘(…) at every level, openness must be balanced with

evident separation between different players nothing is
more certain to provoke and antagonise the media than
they should be used for propaganda or Psyops. So
while it is vital that the Media Ops and Psyops staff
and operators (and indeed all the branches and
agencies involved in conducting the campaign) know
and understand each others’ aims and activities, the
Psyops and Media Ops staff must be seen rigorously
to be separated. There must be a glass fire-wall
between them. (Roberts, 2004:75-76)

În aparatul doctrinar românesc, nici similaritatea

PA/PR – MEDIA OPS, nici distincția INFO OPS/
PSYOPS – MEDIA OPS la nivel acțional nu presupun
lipsa echivocului în determinare. Mass-media reprezintă
o provocare mai mare decât conflictul însuși: logica
militară, a închiderii, pusă față în față cu logica de piață a
media, se simte trădată în raport cu propriile proiecții.
Înțelegerea rolului media în conflicte – în special rolul
mijloacelor de comunicare în masă aparținând statelor
dezvoltate, însoțind operațiunile acestora, nu înseamnă și
înțelegerea adecvată a rolului mass-media naționale,
odată ce nu se realizează doctrinar conexiunea între
relațiile publice și operațiile mass-media. În acest
context, nici descrierea operațiilor militare mass-media
nu poate fi consistentă, chiar dacă așteptările proiectate
din partea media în ceea ce privește angajarea în operații
sunt înalte și consistente, așa cum subliniază și Viorel
Mihăilă:

24
 In covering the war, a lack of combat operations
seems to lead to a degree of frustration both in the
government and in the media. The deployment of a
Task Force is usually accompanied by extensive media
coverage assisted by the respective Ministry of
Defence. The commander of the Force will rapidly
become a familiar face on television. The rhetoric
around the Force emphasizes their capabilities, the
dangers of the terrain/mission and the prospects of
fighting and casualties. This rhetoric has a priming
effect and creates expectations for the media. These
expectations have to be met in order to be consistent.
(Mihăilă, 2007:116)

În afara lipsei cadrului adecvat de definire și a

celui de proiecție a sarcinilor și misiunilor în acord cu
obiectivele structurii desemnate să coordoneze operațiile
mass-media – aparatul doctrinar românesc nu
desemnează o asemenea structură, amintind doar de o
formă de colaborare a COMM înființat în ZOI cu Grupul
Mobil de Informare Publică (GMIP) al Direcției de
Informare și Relații Publice (DIRP), în timp ce PSYOPS
sau INFO OPS, de pildă, beneficiază de structuri cu rol
specific, cum ar fi Centrul de Operații Psihologice sau
Secția Operații de Sprijin din cadrul Direcției Operații a
Statului Major General (SMG)12 -, Doctrina Armatei
12
În baza doctrinei britanice, MEDIA OPS se bucură de existența
unui centru de operații mass-media al apărării, Defense Media
Operations Centre (DMOC), care asigură funcțiunile echivalente
PA/PR la toate nivelurile. DMOC asigură: consultanță în domeniul
media și comunicare (M&C), rapida dislocare a echipelor întrunite
de operații media, Joint Media Operations Team (JMOT) și formarea
continuă în domeniu prin intermediul școlii de media și comunicare
25
României (2007; 2012) nu crează nici cadrul comun de
cooperare.
Chiar dacă aparatul doctrinar românesc, în plină
transformare şi aliniere la NATO, nu defineşte cadrul
comun de cooperare şi nici limitele sensibile ale
diferenţelor dintre cele două tipuri de operaţiuni, în
literatura românească de specialitate este sesizată nu doar
necesitatea cooperării, ci şi nuanţa privitoare la falsa
impresie care se poate crea, privind ideea că mass-media
ar fi manipulate în vreun fel (Hentea, 2008:246). Mai
mult, Hentea consideră acest lucru ca fiind o „ipocrită
salvare a aparenţelor”. O posibilă distincţie se poate face
prin apel la acţiunile în câmpul psihologic (Francart,
2000, apud Hentea, 2008, 123-124). Loup Francart face
distincţia între acţiuni realizate pe paliere diferite,
respectiv pe:
- palierul comunicării: prin informare,
argumentare, sugestie, persuasiune;
- palierul mistificării: prin strategeme, înşelare,
intoxicare, dezinformare;
- palierul alienării: prin propagandă,
îndoctrinare, subversiune şi teorirsm.

în domeniul apărării, Defense School of Media & Communications

(DSMC), responsabilă pentru coordonarea integrală, dezvoltarea și
asigurarea de servicii de instruire și educație în domeniul M&C.
JMOT este structura mobilă capabilă să asigure funcțiunile MEDIA
OPS în teatrele de operații, fiind echivalentă COMM din doctrina
românească, respectiv NMOC din doctrina NATO. Dacă COMM-ul
românesc nu a funcționat efectiv în teatre, experiența JMOT în
asigurarea gamei de funcțiuni MEDIA OPS: planificare media,
analiză, briefing-uri, escortă etc. este foarte importantă, amintind aici
doar rolul său din teatrul de operații din Afganistan, unde a contribuit
la sprijinirea operațiilor UK’s Joint Rapid Reaction Force.
26
 Dacă operaţiile informaţionale presupun acţiuni şi
contracararea acţiunilor de pe palierele mistificării şi
alienării, operaţiile media se opresc la nivelul
comunicării în masă, în ambele forme pe care le poate
îmbrăca: ca transmitere de informaţii şi ca influenţare.
Aşadar, operaţiile media implică difuzarea în timp util a
unui flux de informaţii corecte despre entitatea militară
din zona de operaţii, dincolo de orice suspiciune privind
o posibilă intenţie de manipulare a audienţelor ţintă prin
intermediul mass-media, dar implică şi conducerea/
coordonarea campaniilor mediatice în timp de pace şi pe
timpul operaţiilor militare întrunite pentru îndeplinirea
misiunii încredinţate comandantului, respectiv aspectele
de media campaign, adică utilizarea planificată,
coordonată şi continuă a informării şi relaţiilor publice
pentru asigurarea unei diseminări oportune, coerente şi
pozitive în ceea ce priveşte prezentarea imaginii corecte
şi credibile a forţelor militare aflate în misiune (Hentea,
2004:36). Mai mult, ele presupun exclusivitatea
transmiterii de mesaje din partea instituţiei militare către
publicurile intern şi extern prin intermediul mass-media.
Spre deosebire de acestea, operaţiile informaţionale
presupun obţinerea superiorităţii informaţionale, prin
orice mijloace şi prin intermediul oricăror canale,
respectiv obţinerea efectelor dorite asupra voinţei
adversarului de a lupta.
Operaţiile informaţionale includ, în baza
precedentelor doctrine (SMG/FOP – 3.15., 2006; DAR,
2007): operaţiile psihologice (PSYOPS), planificate cu
scopul influențării emoțiilor, motivațiilor,
raționamentului și comportamentului adversarului;
securitatea operaţiilor (OPSEC), reprezentând setul de

27
acțiuni de protejare a integrității operațiilor și activităților
militarilor și a celorlalte persoane implicate în activitățile
din teatrul de operații; securitatea informaţională
(INFOSEC), constând în ansamblul de măsuri și structuri
de protecție a informațiilor clasificate împotriva
amenințărilor sau acțiunilor care pot aduce atingere
confidențialității, integrității, disponibilității și
autenticității acestora; inducerea în eroare a
adversarului13, presupunând setul de acțiuni întreprinse
pentru amplificarea sau inducerea deliberată în eroare a
factorilor de decizie ai adversarului; războiul electronic
13
Doctrina americană se bucură de existența unui document
specializat, Military Deception. Joint Publication 3-13.4 (JP 3-13.4,
fostul JP 3-58, 2006), care statuează locul și rolul acestui tip de
operații, raporturile cu operațiile informaționale, coordonarea,
planificarea și punerea în aplicare acțiunilor specifice military
deception (MILDEC). În baza JP 3-13.4 (2006:vii), inducerea în
eroare a adversarului este definită ca fiind: „Military deception
(MILDEC), conducted at strategic, operational, and tactical levels,
is defined as being those actions executed to deliberately mislead
adversary decision makers as to friendly military capabilities,
intentions, and operations, thereby causing the adversary to take
specific actions (or inactions) that will contribute to the
accomplishment of the friendly mission.”, în timp ce principiile
MILDEC pot fi rezumate la:
„(1) focus—the deception must target the adversary decision maker
capable of taking the desired action(s);
(2) objective—the deception must cause an adversary to take (or not
to take) specific actions, not just to believe certain things;
(3) centralized planning and control—MILDEC operations should
be centrally planned and directed in order to achieve unity of effort;
(4) security—friendly forces must deny knowledge of a force’s intent
to deceive and the execution of that intent to adversaries;
(5) timeliness—a deception operation requires careful timing; and
(6) integration—fully integrate each military deception with the
operation that it is supporting.” (JP 3-13.4, 2006:viii)
28
(EW) sau ansamblul de acțiuni vizând controlul
spectrului electromagnetic, implicit împiedicarea
asalturilor inamice prin intermediul acestuia, distrugerea
fizică a structurii informaționale inamice şi operaţiile
cibernetice (CNO), constând în acțiuni deliberate
desfășurate în scopul obținerii superiorității
informaționale în raport cu rețelele de calculatoare.
Figura 2 este ilustrativă în ceea ce privește
acțiunile/operațiile subsumate INFO OPS, în baza
proiecției doctrinare românești anterioare.

Fig. 2 Operațiile informaționale

În noua proiecție (SMG/CO – 10.0., 2011), INFO
OPS vizează domeniile cheie: PSYOPS; prezența,
postura și profilul trupelor; inducerea în eroare;
distrugerea fizică; CNO; EW; OPSEC; INFOSEC;
CIMIC; KLE (angajarea liderilor cheie); domeniile

29
conexe: informare și relații publice și alte domenii. INFO
OPS presupun, aşadar, atât contracararea capacităţii de
comandă a inamicului: distrugere fizică, operaţii în reţele
de calculatoare, tehnologii neconvenţionale, război
electronic, cât şi influenţarea voinţei adversarului:
operaţii psihologice, inducere în eroare, distrugere fizică,
operaţii în reţele de calculatoare şi război electronic
(Hentea, 2008:247). Tipurile de activități coordonate de
structura INFO OPS pot fi rezumate astfel:

Fig. 3 Tipuri de activități coordonate de INFO OPS

Perspectiva lui Hentea este contrazisă de doctrina

operațiilor informaționale care, deși clasifică în limitele
art.0125 al.(2) din SMG/CO – 10.0. (2011:20) tipurile
principale de activități informaționale în același mod,
activitățile de influențare privesc, în baza art.0126 al.(2),
operațiile psihologice PSYOPS, activitățile de cooperare
civili-militari CIMIC, angajarea liderilor cheie KLE,
războiul electronic EW, inducerea în eroare/mascarea,
respectiv operațiile în rețelele de calculatoare CNO.
Doctrina operațiilor informaționale din 2011 crează o
anumită formă de confuzie, în măsura în care, spre
deosebire de Doctrina Armatei României din 2007, cât și

30
de cea din 2012, care așază INFO OPS și CIMIC pe
acelați palier, definite fiind ca funcții întrunite/
capabilități specifice (art.103 al.(1) lit.e) și h), în DAR,
2007:47, respectiv art.0506 al.(1) lit.d) și g), în DAR,
2012:80), subordonează CIMIC operațiilor
informaționale. Confuzia este cu atât mai mare cu cât
cadrul colaborării și coordonării comune a INFO OPS și
a celorlate funcții întrunite prezentat în limitele art. 0204
al.(1) din SMG/CO – 10.0. (2011:24-25) conduce la
reașezări în raport cu Doctrina Armatei României. Mai
exact, acest cadru al relaționării este definit după cum
urmează:

0204. (1) În scopul armonizării, sincronizării, obținerii

unei maxime sinergii și evitării efectelor colaterale
nedorite, structurile de operații informaționale
relaționează cu structurile în a căror responsabilitate se
află următoarele domenii:
a) operații psihologice;
b) informare și relații publice;
c) informații militare;
d) cooperare civili-militari;
e) război electronic;
f) inducerea în eroare/mascare;
g) protecția/securitatea operației;
h) protecția/securitatea informațiilor;
i) operații speciale;
j) operații întrunite;
k) managementul întrunit al țintelor;
l) altre domenii cu un posibil impact direct sau indirect
asupra țintelor, precum operații în rețele de
calculatoare etc. (SMG/CO – 10.0., 2011:24-25).

31
 În Doctrina Armatei României (2007; 2012) nu
toate structurile cu care relaționează structurile de
operații informaționale conform art. 0204 al.(1) din
SMG/CO – 10.0. se găsesc pe același palier, al
capabilităților suport sau al funcțiilor întrunite. Spre
exemplu, operațiile întrunite (pct.j) subsumează funcțiile
întrunite, printre care și INFO OPS, în timp ce INFO
OPS subsumează PSYOPS (pct.a), EW (pct.e), MILDEC
(pct.f), OPSEC (pct.g), INFOSEC (pct.h) sau CNO
(pct.l). Cele două abordări, cea din Doctrina Armatei
României și cea din Doctrina operațiilor informaționale,
pot fi prezentate, prin suprapunere, astfel:

Fig. 4 Perspectivele diferite ale Doctrinei Armatei României și

Doctrinei operațiilor informaționale asupra subordonării și
colaborării structurilor de operații informaționale

Care este, în aceste condiții, locul exact al

operațiilor informaționale și al structurilor aferente și
care sunt relațiile reale de subordonare și colaborare, în
condițiile în care Doctrina Armatei României (DAR,
2012) și Doctrina operațiilor informaționale (SMG/CO –
10.0., 2011), ambele în vigoare, proiectează perspective
diferite? Un posibil răspuns în raport cu colaborarea
funcțională va fi adus în discuție în următorul subcapitol,

32
dedicat unui concept propus de specialiștii români,
operații de influențare.
1.3 Spre un nou concept: operaţii de
influenţare. Pentru a operaţionaliza procesul de
influenţare a publicurilor ţintă interne şi externe
subsumând operaţiile media şi cele informaţionale, Călin
Hentea propune un nou proiect de structurare şi implicit
un nou concept: conceptul de operaţii de influenţare.
Acest concept nu este de noutate în câmpul artei militare
europene, el provenind din spaţiul cultural francez. În
aparatul doctrinar francez, expresia operaţii psihologice a
fost iniţial înlocuită de expresia operaţii militare de
influenţă (OMI), iar conceptul a fost adaptat la nivel
doctrinar, existând o Doctrină inter-arme privind
operaţiile militare de influenţă (PIA 03.253). Abordarea
franceză apropie conţinuturile operaţiilor media şi a celor
informaţionale (preponderent a operaţiilor psihologice),
vizând, prin intermediul sintagmei operaţii de influenţă,

o schimbare de comportament, adică un rezultat vizibil

pe termen scurt sau mediu, şi nu o schimbare de
atitudine cu caracter definitiv, mult mai profundă şi
mai dificil de evaluat şi de realizat pe termen lung
(Chauvancy, 2007:43).

Doctrina franceză a operațiilor militare de

influență îndeplinește simultan câteva cerințe ale
aplicabilității: are la bază conceptul de INFO OPS
(opérations d’information, abreviate OI în termeni
francezi), se situează în prelungirea doctrinei inter-arme a
operațiilor întrunite, privește cu predilecție punerea în
aplicare la nivel operativ, contribuind la configurarea
sinergiei funcțiunilor operaționale și asigurând
33
interoperabilitatea cu conceptele și doctrinele întrunite
ale NATO și UE. În înțelesul doctrinei PIA 03.253, OMI
sunt echivalente PSYOPS, fiind definite ca:

Les opérations militaires d’influence (OMI)

regroupent l’ensemble des activités dont l’objet est
d’obtenir un effet sur les comportments d’individus,
de groupes ou d’organisations (info-cibles) afin de
contribuer à l’attinte des objectifs politiques et
militaires. (PIA 03.253, 2008:6, 47)

În aceiași termeni, mijloacele de comunicare de masă nu

se rezumă la media vizuale, mesajul fiind necesar a
atinge publicul țintă în urma lecturii și/sau vizualizării și,
obligatoriu, a înțelegerii acestuia. Mai mult, doctrina
accentuează faptul că, „en général, les systèmes de
communication purement visuels ont une efficacité
relativement faible en termes d'impact sur les info-cibles”
(PIA 03.253, 2008:27), îndepărtându-se de înțelesurile și
procedurile MEDIA OPS.
Cu toate acestea, în baza acestui concept - OMI,
Călin Hentea (2008:365-366) propune termenul de
operaţii de influenţare pentru a reuni la nivel conceptual
şi, mai ales, la nivel acţional, sub comandă şi planificare
unică, toate domeniile de activitate cu incidenţă asupra
comportamentelor, atitudinilor, emoţiilor, motivaţiilor şi
percepţiilor audienţelor interne şi externe, prin modalităţi
de acţiune specifice operaţiilor psihologice, relaţiilor
publice şi operaţiilor media, războiului electronic,
operaţiilor în reţelele de calculatoare, relaţiilor civili-
militari, diplomaţiei militare etc. Cu alte cuvinte, Hentea
privește comunicarea cu publicurile interne şi externe ale
organizaţiei militare ca pe un proces complet şi continuu
34
de influenţare, concomitent cu procesul de transmitere de
informaţii, aşadar intenţionând modificări atitudinale şi
comportamentale din partea publicurilor ţintă,
diferenţierea acţiunilor suport în operaţii informaţionale,
operaţii media şi relaţii civili-militari este artificială. Din
perspectiva percepţiei acestui proces în dinamica şi
continuitatea sa, nu se poate realiza o diferenţiere clară
între obiectivele operaţiilor mass-media şi a operaţiilor
informaţionale decât la nivelul palierelor la care a făcut
referire Francart. Prin urmare, este neceară şi proiectarea
comunicării în câmp acţional pe paliere diferite, dar sub
comandă unică, după modelul britanic News Release
Group sau al modelului american al campaniei de
informare strategică, Stategic Information Campaign,
care reuneşte operaţiile mass-media şi operaţiile
informaţionale, sau chiar al majorităţii statelor membre
NATO în care obiectivele operaţiilor mass-media (sau
similare) sunt corelate cu obiectivele operaţiilor
informaţionale.
Organizaţia militară ar trebui să proiecteze şi să
conducă unitar, la nivel strategic, un set de operaţii care
urmăresc influenţarea publicurilor interne şi externe,
urmărindu-se adeziunea forţelor proprii şi înfrângerea
voinţei de a lupta a adversarului. Această structură
centrală ar putea împiedica suprainformarea, ar putea
preveni apariţia vidului informativ şi impicit a obligaţiei
de a adopta o politică semi-activă sau chiar reactivă în
domeniul informării publice. Pe de altă parte, scopul
influenţării ar fi comun, chiar dacă mijloacele prin care
se realizează influenţarea şi palierele acţiunilor sunt
diferite.

35
 Aceeaşi structură de influenţare va gestiona în
exclusivitate toate contactele, relaţiile, dialogul,
interferenţele organismului militar cu societatea sau cu
celelalte instituţii civile (Hentea, 2008:366).

Perspectiva lui Hentea nu este singulară în rândul

cercetătorilor și practicienilor români. Operațiile de
influență, în înțelesul de câmp larg al operațiilor care
reunesc acțiunea comunicațională pentru producerea de
efecte, sunt aduse în discuție și de către Viorel Mihăilă,
autor care înțelege termenii INFO OPS, MEDIA OPS și
PSYOPS ca nefiind complet distincți:

In summary, we should acknowledge the media’s vital

role in the Global War on terrorism, both for
governments and terrorist organizations. From the
military point of view, for military operations mainly,
there has been already developed and in force a kind
of “tool kit”: Influence operations as the broadest
category. Alternatively, if we prefer, we may name
this: INFO OPS, MEDIA OPS, and PSYOPS.
Terrorist organizations also develop different
strategies to use the media in order to reach their
objectives. (Mihăilă, 2007:123)

Propunem, în baza perspectivei Hentea și

Mihăilă, în acord cu funcționalitatea entităților NRG,
specifică armatei britanice, și SIC, specifică armatei
americane, înfiinţarea unei structuri unice de coordonare
a activităţilor de comunicare la nivel strategic, care să
stabilească obiectivele influenţării pe toate cele trei
paliere acţionale (dar care, pentru a nu se crea confuzia
cu termenul francez OMI, echivalent PSYOPS, să nu
poarte, neapărat, denumirea de operații de influențare).
36
Chiar dacă atât operaţiile informaţionale, cât şi operaţiile
mass-media urmăresc influenţarea comportamentului,
voinţei, percepţiei şi înţelegerii publicurilor ţintă, iar
această trăsătură se poate constitui în genul proxim în
care să încadrăm, pe de o parte, activităţile de informare
cu rol de a crea anumite atitudini vizavi de organizaţia
militară, pe de altă parte acţiunile persuasive,
manipulatorii sau propagandistice, având drept scop
înfrângerea voinţei de a lupta a adversarului, pentru a
evita posibila apropiere de o formă fără fond, ar fi
preferabil să lansăm un nou concept și o nouă structură,
care să se caracterizeze prin funcționalitate.

37
Cap.II. Operațiile mass-media în contextul
actual de securitate

38
 Operaţiile mass-media au la bază studii privind
eficienţa mijloacelor de comunicare în masă. Mass-media
s-au bucurat de o percepţie publică diferită, uneori
contradictorie, alteori ambiguă, dar au ocupat mereu un
rol central în preocupările celor care vizează obţinerea
unei modificări sensibile în rândul opiniei publice. La
baza acestor modificări proiectate se află percepţia
imaginativă/senzorială a grupurilor de indivizi supuşi
mesajului mediatic. Contagiunea mentală cere transferul
de pe fundament raţional pe fundament senzorial asupra
conştientului, în paralel cu informarea oportună,
potenţarea axiologică şi deschiderea globală intenţionate
prin intermediul mass-media.
Ian H. Angus, în Media Beyond Representation
(apud Tudor, 2001:43-45), consideră fundamental printre
rolurile mediatice reprezentarea, ca oglindire a unui
„ce” preexistent, protagoniştilor (celor care apelează la
canalele de informare pentru diseminarea anumitor
mesaje) revenindu-le rolul de a restitui cópii ale realităţii.
Prin intermediul reprezentării, în comunicarea mediatică
accentul se mută pe protagonist sau se împarte între
acesta şi canalul de comunicare, temei în discuţie
revenindu-i un rol minor. Protagonistul (re)inventează
scheme de organizare internă raţională a unor structuri
preexistente în mintea telespectatorului şi organizează
opiniile acestuia. În cazul în care accentul se mută de pe
protagonist pe canal, ca urmare a unei inabilităţi a
acestuia de a proiecta şi controla fluxul informaţional,
predomină rolul constitutiv al media, de recreare a unei
realităţi (a doua realitate) şi nu de oglindire a primeia.
Îmbrăcând o formă aparte în mesajul mediac, cea de-a
doua realitate preexistă, fiind pusă sub lumina analitică

39
începând cu primele studii în domeniul comunicării.
Cercetările paloaltiste, de pildă, propun o aplecare asupra
acestei structurări la nivelul reprezentării.

Există, în concepția lui Watzlawick, două accepțiuni

ale termenului [n.a.: realitate], „două realități”: prima
are de-a face cu proprietățile pur fizice, obiectiv
sensibile ale lucrurilor și este intim legată de o
percepție senzorială corectă (realitate de prim ordin),
pe când cea de a doua privește atribuirea unei
semnificații și a unei valori acestor lucruri și se
fondează pe comunicare (Corbu, 2007:356),

convingerea că există o singură realitate fiind cea mai

periculoasă dintre iluzii. Din această perspectivă,
înlocuirea propriei reprezentări a realității cu realitatea
prefabricată televizual, alimentând rolul constitutiv al
mijloacelor de comunicare în masă, nu poate lăsa
indiferente audiențele. Pentru aceasta, mass-media preiau
din capitalul de încredere al protagonistului şi
reconfigurează mesajul în funcţie de propriile interese,
constituind o nouă ordine culturală, prin apel la
interpretare în baza propriei realităţi a actorilor mediatici.
Prin urmare, în mediul militar este absolut necesar ca
protagonistul (instituţia militară) să preia controlul asupra
fluxului informaţional şi să activeze rolul reprezentaţio-
nal al mass-media în dauna celui constitutiv. În baza
acestei raţiuni au apărut operaţiile mass-media, ca
proiecţie din interiorul organizaţiei militare a unui flux de
informaţii care să aibă drept efect influenţarea opiniei
publice în sensul obţinerii suportului pentru desfăşurarea
operaţiilor întrunite. Iar cum eficienţa comunicării
depinde de transparenţa/deschiderea organizaţiei către

40
publicurile sale, obiectivitatea reprezentaţională,
acceptată de masele largi de telespectatori, devine o
cerinţă a politicilor de informare şi a operaţiilor mass-
media.
2.1. Operaţiile mass-media şi controlul
guvernamental. Problema de profunzime a planificării
operaţiilor mediatice trimite la politicile de media, care
depind de controlul guvernamental asupra mijloacelor de
comunicare în masă. În conformitate cu modelul
patrulaterului torsionat a lui Pierre Schaeffer (apud
Lohisse, 2002:95), relaţia jurnalistului cu publicul
depinde de poziţionarea pe diagonala puterii în raport cu
grupurile autorizate, respectiv de poziţionarea pe
diagonala profesională în raport cu grupurile de
programare.

Fig.2 Modelul „patrulaterului torsionat” al lui Schaeffer (apud

Lohisse, 2002:95)
Cu alte cuvinte, mass-media nu sunt complet
independente, iar controlul guvernamental devine
manifest, afirmă Doris Grabner în Putere mediatică şi
control guvernamental (apud Pop, 2001:210), în una din
41
formele clasice pe care poate să îl îmbrace, sau într-o
alternare de forme:
- control autoritar, neideologic sau ideologic;
- control non-autoritar, îmbrăcând haina
libertarianismului, care presupune prezentarea a orice
este pe gustul publicului, sau haina responsabilităţii
sociale, conducând spre eficientizarea/educarea/
civilizarea societăţii.
Politicile publice privitoare la mass-media ar
trebui să faciliteze un control de tip non-autoritar de
responsabilitate socială, astfel încât politica proactivă de
comunicare, intenţionată în cadrul operaţiilor mass-media
să găsească climatul adecvat de aplicare, iar Ministerul
Apărării Naţionale să poată să asigure cadrul optim de
informare oportună a mass-media. Dacă acest cadru al
controlului guvernamental nu este reglementat în direcţia
creării responsabilităţii sociale, efectele adverse nu pot fi
prevăzute şi cuantificate. Dependenţa mediatică faţă de
factorul politic poate conduce la asemenea derapaje, iar
un exemplu concludent în acest caz este cel al invaziei
americane planificate a avea loc în Golful Porcilor din
Cuba, în 1961. Astfel, la cererea guvernului american,
New York Times nu a transmis ştirea privitoare la invazia
planificată, pentru a nu expune oficialităţile (Grabner,
apud Pop, 2001:213-214). Cu certitudine, o asemenea
atitudine la nivel strategic atrage după sine necesitatea de
a informa ulterior în baza unei politici reactive, ceea ce
ridică semne de întrebare, conduce la neîncredere a
populaţiei faţă de instituţiile statului şi se situează în
afara ariei de definire a operaţiilor mass-media.
Acest control al statului asupra mass-media în
societăţile non-autoritare, în scopul protejării

42
supravieţuirii statului prin norme juridice, al protejării
unor tratative guvernamentale sensibile, al protejării
reputaţiei şi dreptului de viaţă al cetăţenilor sau al
ocrotirii principalelor standarde morale ale comunităţilor
este limitat, iar statul reuşeşte cu tot mai mare dificultate
să-şi manevreze propriul sistem de comunicare, atât în
ceea ce priveşte media publice, dar mai ales în ceea ce
priveşte media private. Din această perspectivă, raportat
la conceperea şi planificarea operaţiilor mass-media, să
menţionăm că dintre funcţiile fundamentale ale media, de
supraveghere a lumii pentru prezentarea evenimentelor
aflate în derulare, de interpretare a sensului
evenimentelor şi de socializare a indivizilor în mediul lor
cultural, se distinge cea de-a doua funcţie, care presupune
interpretarea în funcţie de valorile şi experienţa celui care
interpretează. Cu alte cuvinte, o politică proactivă de
informare publică, imperios necesară eficienţei
operaţiilor mass-media, implică o proiectare din timp a
unui set mai amplu de politici media şi culturale care să
aibă drept finalitate un control guvernamental asupra
media vizând responsabilitatea socială.
Aceasta implică un control al spaţiului informării,
imposibil de realizat în condiţiile vicierii spaţiului
informaţional. Cu alte cuvinte, politica publică de
informare oportună, corectă şi eficientă poate conduce la
împiedicarea erodării identităţii naţionale, la anihilarea
viabilităţii naţiunilor, la alienarea sistemelor axiologice
proprii spaţiului cultural. Totodată, această politică
asigură cadrul general de planificare a operaţiilor mass-
media în scopul obţinerii suportului opiniei publice, pe
plan intern şi internaţional, pentru desfăşurarea de
operaţii militare şi de asigurare a operaţiilor întrunite în

43
curs de pregătire sau în desfăşurare. Rezultatele unei
politici proactive de informare sunt creşterea încrederii în
instituţiile statului şi deturnarea agresiunii informaţionale
la adresa statului.
Cel de-al doilea aspect prefigurat este explicit
intenţionat de operaţiile informaţionale, dar aceste
operaţii sunt realizate preponderent la nivel operativ şi
tactic. Însă, în ceea ce priveşte combaterea discreditării
naţionale şi culturale, şi implicit a Armatei României,
prin acţiuni subversive la adresa culturii, prin negarea
producţiei culturale autohtone şi importul de subvalori,
prin impunerea complexului naţional de inferioritate
culturală, prin bulversarea internă a ierarhiei valorilor,
prin denigrarea personalităţilor şi valorilor culturale, prin
promovarea neîncrederii faţă de instituţiile naţionale
fundamentale, prin intoxicarea valorilor, prin
dezorientare în plan axiologic şi minimalizarea valorilor
profesionale, prin cultivarea neîncrederii în mediile
sociale productive, prin paştizare/caricaturizare/imitare a
valorilor autohtone, prin excluderea unor categorii
profesionale din viaţa socială, prin alimentarea de
tensiuni inter-etnice sau inter-religioase, prin crearea sau
menţinerea sentimentului de insecuritate naţională, prin
atacul mediatic dirijat în ceea ce priveşte bunul simţ,
normele morale şi tradiţia, prin inducerea unui sentiment
de inutilitate naţională, prin inducerea fragmentării la
nivelul conştiinţei de popor (Tudor, 2001:127-128), rolul
fundamental revine politicilor naţionale de securitate,
politicilor publice privind educaţia, media şi cultura şi,
implicit, afacerilor publice ale Ministerului Apărării
Naționale și operaţiilor mass-media.

44
 Corelarea politicilor publice în domeniile de
interes strategic, astfel încât capitalul simbolic al statului
să nu fie afectat, conduce în mod logic spre o planificare
oportună a operaţiilor mass-media. În lipsa unei
asemenea corelări, armata, ca instituţie a statului care se
bucură de un nivel ridicat de încredere din partea opiniei
publice, nu poate să se menţină la acest nivel şi, implicit,
nu poate să confere coerenţă acestei imagini. Mai mult,
este afectată capacitatea organizaţiei militare de a
promova înţelegerea şi de a obţine sprijinul public.
Din această perspectivă, operaţiile mass-media nu
constituie suport doar pentru operaţiile întrunite, ci
constituie şi un suport al securităţii colective (naţionale şi
de alianţă). Prevenirea, în stadiu incipient, a agresiunii la
adresa securităţii naţionale şi de alianţă se poate realiza
printr-o politică proactivă de de informare eficientă,
corectă şi oportună, atât în mediul intern cât şi în mediul
extern al organizaţiei militare. Iar acest deziderat
constituie tocmai raţiunea de a fi a operaţiilor mass-
media. De aceea este imperios necesar să existe o
contrapondere a agresiunii informaţionale (prin
intermediul unei ofensive mediatice, a unor operaţii
mediatice agresive) cu contra-operaţiile mediatice având
drept scop cunoaşterea organizaţiei şi creşterea nivelului
încrederii în aceasta. Avertismentul Donei Tudor
(2001:138) este relevant din acest punct de vedere:

Informaţiile sociale introduse cu scopuri agresive în

structurile mediatice, prin frecvenţa şi amploarea
folosită, pot să devină operaţii mediatice dacă sunt
riguros organizate şi conduse în raport cu anumite
obiective strategice.

45
 Şi din această perspectivă, operaţiile
informaţionale sunt incapabile să contracareze operaţii
mult mai ample, ca cele sus amintite.
2.2. Mass-media, vulnerabilitate la adresa
securității naționale? Ținând cont de fundamentarea din
subcapitolul precedent și de faptul că Strategia Națională
de Apărare reprezintă unul dintre documentele importate
apărute după 1990, document vizând proiecția măsurilor
de asigurare a stării de normalitate democratică la care
aspiră societatea, o problemă importantă de dezbătut este
cea privitoare la considerarea, prin intermediul ultimei
versiuni a strategiei (SNAp, 2010), a mass-media drept
una dintre principalele vulnerabilități la adresa securității
României. Poate fi, așadar, garantat controlul spaţiului
informării, poate fi garantat controlul statului în raport cu
acțiunile denigratoare asupra statului, culturii, reputației
și dreptului de viață al cetățenilor prin considerarea mass-
media ca fiind vulnerabilitate națională?
Strategia Națională de Apărare (SNAp),
document și cutumă occidentală – copie după strategia
americană de securitate, prezentată de președintele
statului spre validare în primele șase luni ale mandatului 14
- reprezintă unul dintre instrumentele cheie în
planificarea strategică. Importanța acestui document nu
constă doar în proiecția riguroasă a apărării, ci și în
extinderea cadrului de aplicare la nivelul întregii societăți
românești, în contextul armonizării obiectivelor naționale
de apărare/securitate cu modificările strategice globale.
14
În istoria sa, indiferent de numele pe care l-a purtat strategia, acest
document a născut dispute încă de la început, fiind uneori blocat de
Parlamentul României, ca în cazul Concepției integrate de securitate,
avizată favorabil în CSAT în 1994, sau al Strategiei Naționale de
Apărare din 2010.
46
Ultimele trei documente, cel din 2001, cel din 2007 și cel
neadoptat din 2010, vizează elemente de natură
doctrinară aliniate la contextul strategic global post-11
septembrie. În aceste condiții, includerea mass-media pe
lista vulnerabilităților ar presupune, în acord cu politicile
proactive derivate din cadrul doctrinar global, acțiunea
împotrivă, în sensul împiedicării unui risc emergent să se
transforme în criză, să conducă la escaladarea unui
potențial conflict. Poate fi privită, totuși, presa ca fiind
furnizoare de insecuritate15, în condițiile acceptării tacite
a acesteia drept „câine de pază al democrației”? Acest
înțeles, derivat din rolul esențial jucat de mijloacele de
comunicare în masă în exercitarea libertății de exprimare,
este importat tot din spațiul vestic, cu diferențele de
nuanță asociate: Convenția Europeană a Drepturilor
Omului (CEDO) realizează o balanță a îndatoririlor și
responsabilităților raportat la drepturile și libertățile
presei, în timp ce Curtea Supremă a Statelor Unite le
„sacralizează”. CEDO statuează prin art.10 § 1 faptul că

Toată lumea are dreptul la libertate de exprimare.

Acest drept va include libertatea de a avea opinii şi de
a primi şi comunica informaţii şi idei fără amestec din

15
Există și studii de specialitate, din domeniul științelor militare,
care afirmă că mass-media pot afecta securitatea națională:
„Implicarea mass-media în orice tip de confruntare constituie un
multiplicator de putere pentru partea care este susținută. În cazul
polarizării presei, în campaniile electorale sau în alte situații, sub
masca principiului libertății de exprimare și a diversității opiniilor,
opinia publică va fi supusă unui tir încrucișat și va sfârși prin a se
lăsa influențată de una din părți. În acest caz, mass-media afectează
securitatea națională prin diminuarea coeziunii sociale a populației”
(Orzeață, 2011:190).
47
 partea autorităţilor şi fără a ţine cont de frontiere.
(Article 19, 2005:11),

dar această libertate de exprimare nu este un drept

absolut, ci presupune sarcini și responsabilități legate de
securitatea națională, siguranța publică și reputația
personală a cetățenilor16. Ingerința statului în raport cu
libertatea de exprimare și informare de care beneficiază
mijloacele de comunicare de masă este condiționată și
trebuie să fie proporțională cu scopul legitim vizat, în
limitele aceluiași articol din convenție. Tocmai acest
principiu al non-proporționalității este invocat în ceea ce
privește includerea mass-media pe lista vulnerabilităților
la adresa securității naționale, în condițiile în care, în
jurisprudența CEDO, Curtea (supra-)valorizează
libertatea presei17. Aspectele limitative exprimate prin
intermediul § 2 al art.10 din convenție, privitoare la
securitatea națională și ordinea publică, dau în mai mică
măsură câștig de cauză statului. Excepțiile sunt legate,
îndeobște, de incitarea la escaladarea violenței. Să fi fost
vorba, până în prezent, de incitarea la violență din partea
mijloacelor de comunicare în masă din România, acțiune
repetitivă, punând sub semnul incertitudinii securitatea
16
Restricțiile, cu nuanța democratică inclusă, presupun referirea, în
limitele Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO), art.10 §
2 la „interesul securităţii naţionale, integrităţii teritoriale şi a
siguranţei publice, pentru prevenirea dezordinii şi a infracţiunilor,
pentru protecţia sănătăţii şi a moralei, pentru protejarea reputaţiei
sau drepturilor altora, pentru prevenirea dezvăluirii de informaţii
primite în secret sau pentru păstrarea autorităţii şi imparţialităţii
sistemului de justiţie”.
17
Sunt ilustrative, în acest sens, cazurile Jersild vs. Danemarca (hot.
1994), De Haes & Gijsels vs. Belgia (1997), Fressoz & Roire vs.
Franța (1999), Bergens Tidende et al. vs. Norvegia (2000) etc.
48
națională, pentru a fi aduse în discuție campaniile de
presă drept vulnerabilități la adresa securității? Cu
siguranță că nu, drept pentru care organismele
internaționale, cum ar fi, de pildă, The South East Europe
Media Organization (SEEMO), afiliată International
Press Institute (IPI), s-au sesizat imediat ce strategia a
primit avizul favorabil în CSAT.
Care este, atunci, sursa unei poziționări atât de
categorice a statului în raport cu mijloacele de
comunicare în masă? Să privim cu atenție formula
înscrisă în proiectul de strategie: constituie
vulnerabilitate

fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul

de a denigra instituții ale statului, prin răspândirea de
informații false despre activitatea acestora; presiunile
exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice
în vederea obținerii de avantaje de natură economică
sau în relația cu instituții ale statului” (SNAp,
2010:14).

Vulnerabilitățile, factori interni care potențează

acțiunea amenințărilor și concură la apariția riscurilor,
sunt o categorie în care presa – cu rolul său de păstrător
al valorilor democrației – nu poate fi inclusă decât dacă
societatea nu este democratică. Mass-media contribuie, în
termenii strategiei, la gestionarea securității, ca voce a
societății civile, fiind, în egală măsură și potențator în
ciclul de viață al riscurilor la adresa securității. În aceste
condiții, împotriva presei – ca vulnerabilitate – ar trebui
să acționeze întreg sistemul național de apărare și
securitate care ar trebui să înlăture vulnerabilitatea.
Câteva întrebări, necesare în ghidarea posibilelor acțiuni
49
represive la adresa mass-media, sunt necesare a fi supuse
atenției: În baza căror criterii, în limitele cărui prag
acțional sunt considerate anumite trusturi de presă ca
făcând parte din această categorie? Cum identifică armata
exercitarea de presiuni de către trusturile de presă asupra
deciziei politice atâta vreme cât decizia politică nu face
obiectul analizei în mediul militar?
Cel mai grav aspect al acestei perspective este
antagonizarea armatei și mass-media, situarea de o parte
și de alta a interesului național, explicat în termeni pur
politici. Întrebarea și mai importantă este: cum a putut
primi strategia avizul CSAT în raport cu o mențiune de
natură politică, neprobată, specifică unor societăți
nondemocratice? Singurul răspuns posibil, al unei situări
nepartizane a armatei în raport cu politicul, este cel
conform căruia mass-media și armata sunt percepute ca
antagonice. Așadar, în lipsa identificării unor situații care
să conducă la asemenea catalogare a mass-media (ca
vulnerabilități), dar în condițiile în care este cultivată
antagonizarea celor două logici, a presei și a armatei,
cum poate răspunde armata pozitiv unor provocări de
natura celor ce fac obiectul operațiilor mass media? Cum
este înțeleasă logica presei și rolul său de furnizor de
securitate (așa cum rezultă și din textul SNAp din 2010)
în condițiile în care decizia avizării a fost luată în lipsa
oricăror dovezi despre „campaniile de presă la
comandă”? Nu există documente publice ale Direcției
Informare și Relații Publice din Ministerul Apărării
Naționale, în cadrul căreia se realizează monitorizare
media, care să dovedească existența unor asemenea
campanii de presă cu rol în vulnerabilizarea securității
naționale, iar generalizarea abuzivă în termenii SNAp

50
este, în esența ei, antidemocratică. Riscul criticii la adresa
politicului, a presiunii publicului la campaniile de
influențare cu tentă politică este un risc asumat al oricărei
democrații. De la acțiunea pe palier politic până la
amenințarea la adresa securității naționale este, însă, o
cale destul de lungă pe care, din păcate, societatea
românească contemporană nu a înțeles-o pe deplin. O
asemenea antagonizare a celor două instituții
fundamentale ale statului democratic român, presa și
armata, sunt semne ale unei distopii de factură orweliană,
nu a unei raportări corecte la securitatea națională. Mass-
media pot juca rolul de amplificator al crizei sau de
catalizator, în funcție de rolul corect jucat de instituțiile
statului. Chiar dacă mass-media americane, de exemplu,
nu au fost favorabile unuia sau altuia dintre factorii cu rol
politic, înțelegerea publică a rolului acestora a determinat
o raportare corectă și în raport cu strategia națională de
securitate: o presă slăbită, fie chiar și de instituțiile
statului, este vulnerabilă la acțiunile teroriste18, în timp ce
o presă puternică, bucurându-se de încrederea publicului
și a statului nu poate face obiectul includerii pe lista
vulnerabilităților la adresa securității naționale. Probabil
18
„If the media become unavailable because of infrastructure
collapse, media-reliant individuals will feel a sense of dislocation
and confusion that may leave them susceptible to rumors and
misinformation. This fact of life in the information age makes public
confidence, human perceptions, and the media prime targets for
hostile attack. Attempts to manipulate an enemy’s morale and
political support are not new, but the growing importance of the
media in shaping public perceptions means that information
operations have become potent strategic weapons. When combined
with directed attacks on other critical infrastructures, these
operations can become even more powerful.” (Miller & Lachow,
2008:4)
51
că lecția americană a raporturilor dintre armată și mass-
media ar trebui învățată de la începuturile ei, când cele
două logici antagonice produceau efecte contrare
democrației. Această lecție este prezentată în subcapitolul
următor.
2.3. Operaţiile mass-media ca suport al
operaţiilor întrunite. Efectul Vietnam. Pe timp de criză
şi de conflict, mass-media participă ca actori activi,
uneori chiar cu un rol hotărâtor în producerea sau crearea
de stări conflictuale. Mass-media au rol în protejarea sau
limitarea libertăţii de acţiune a decidenţilor politici şi
militari, în protejarea sau compromiterea realizării
surprinderii, în susţinerea sau compromiterea securităţii
naţionale în funcţie de succesul operaţiilor mass-media,
dar şi a operaţiilor informaţionale şi a celorlalte funcții
întrunite (DAR, 2012:80). Nu se poate realiza înfrângerea
voinţei adversarului de a lupta şi, implicit, obţinerea din
partea acestuia a unei decizii favorabile propriilor
interese dacă victoria nu este obţinută mai întâi la nivelul
opiniei publice, în mentalul colectiv ostil anumitor
acţiuni.
Mass-media au rolul de a „(re)crea” realitatea.
Din perspectiva MEDIA OPS, mass-media contribuie la
a o reproduce, aducând-o în proximitatea analizatorilor,
simţurilor publicurilor ţintă, într-un context în care
accesul la informare este limitat fie prin protecţie vizavi
de anumite aspecte, interese, intenţii, tendinţe, fie prin
supraoferta de informaţie, neierarhizată şi fără adâncime
axiologică. Se impune crearea realităţii prin reproducerea
ei – informare corectă -, şi ca urmare a faptului că
evenimentele neplăcute nu pot fi ascunse. Mass-media
vor acţiona întotdeauna în sensul goanei după senzaţional

52
şi vor denatura cu uşurinţă un construct imagologic
fragil, cel puţin din dorinţa de a-şi asigura exclusivitatea
ştirilor sau prioritatea la informaţie. Controlul câmpului
mediatic este marea provocare a operaţiilor mass-media.
Câmpul mediatic se orientează spre zona înţelegerii
subterfugiilor, dificultăţilor, complexităţii, iar un conflict
între instituţia militară şi instituţiile media poate conduce
la sindromul Vietnam.
Eşecul american din Vietnam s-a datorat pierderii
sprijinului opiniei publice, pe fondul mediatizării
excesive şi tendenţioase a conflictului. De la încrederea
de care s-a bucurat la începutul conflictului, administraţia
americană a întâmpinat ulterior o opoziţie virulentă,
pornind de la elita universitară. Lipsa unor acţiuni
coerente de informare corectă şi oportună asupra
situaţiei, prin neplanificarea unor operaţii media, şi, mai
mult, transmiterea eronată către mijloacele de
comunicare în masă prin interemdiul Biroului de Relaţii
Publice a succeselor fictive pe frontul din Vietnam nu au
făcut decât să îngroaşe rândul nemulţumiţilor şi să îl
extindă inclusiv în senat (prin vocea senatorului J.W.
Fulbright). Episodul Vietnam este un exemplu de
referinţă în ceea ce priveşte inabilitatea informării
oportune, lipsa de maleabilitate a structurilor militare de
relaţii publice, chiar dacă administraţia americană a
încercat ulterior, după înfrângere, să recupereze teritoriul
pierdut prin acţiuni persuasive, de largă amploare, la
nivelul opiniei publice. Acţiunile de influenţare agresivă
prin intermediul filmelor din ciclul „întoarcerea din
Vietnam” (Kellner, 2001:86): seria Rambo (1982; 1985;
1988; 2008), Curaj neobişnuit (1983), Dispărut în
misiune (1984-1986) etc., cu eroi stupizi într-o

53
autoetalare agresivă, primitivistă, s-a dorit să fie efectul
politic al culturii media, adică victoria mediatică, menită
să neutralizeze înfrângerea pe câmpul de luptă19:

Însumate, filmele despre întoarcerea în Vietnam sunt o

reacţie defensivă compensatorie la înfrângerea militară din
Vietnam şi exprimă incapacitatea de a învăţa o lecţie despre
limitele puterii Statelor Unite şi despre amestecul complex
de bine şi rău care apare în mai toate evenimentele istorice.
(Kellner, 2001:80)

Chiar dacă scopul US Army a fost atins, numărul

recrutărilor crescând după primii trei ani de producții din
ciclul „întoarcerea din Vietnam” și încrederea în instituția
armată dând semne de revenire, efectul asupra
publicurilor ţintă nu a fost acelaşi ca în cazul în care ar fi
fost planificate și puse în aplicare operaţiile media în
timpul intervenţiei americane din Vietnam. Înțelegând
rolul mass-media, US Army a reconsiderat rolul
sectorului relațiilor publice, vizând reabilitarea imaginii
armatei americane în fața opiniei publice și focalizându-
și mesajul de forță asupra supremației tehnologice.
Apelul la industria cinematografică nu a fost întâmplător:
lung metrajele de genul celor amintite sunt producții
broadcast, ușor de urmărit și de înțeles, nu necesită

19
Această serie de filme venea în contrapondere la producțiile
cinematografice The Deer Hunter (1978), Apocalypse Now (1979)
sau Platoon (1986), în care atitudinea anti-război a lui Michael
Cimino, Francis Ford Coppola sau Oliver Stone, notorietatea
acestora și succesul de casă al filmelor, confirmate de premii (filmul
Platoon, de pildă, s-a bucurat de șapte premii Oscar, inclusiv Oscarul
pentru cel mai bun film) au condus spre efectul contrar celui vizat de
parteneriatul dintre Hollywood și US Army.
54
cunoștințe în domeniu, oferă satisfacții (recompense)20
telespectatorilor plasându-i în mijlocul acțiunii. În
paralel, armata americană și-a satisfăcut nevoia de
promovare țintind la publicul nu foarte instruit prin apel
la etosul antiintelectual al succesului cu orice preț
(Kellner, 2001:94) exprimat prin filmele deja amintite
sau prin cele din genul Top Gun (1986). Dar acest apel a
fost absolut necesar atâta timp cât războiul din Vietnam,
susținut inițial de americanul de rând și înțeles ca fiind
expresia luptei lumii libere împotriva expansiunii
comuniste, a fost pierdut pe ecranele televizoarelor.
Mediatizarea la cote ridicate a războiului, fără ca
structura de relații publice a armatei americane să
sesizeze pericolul, fără ca operațiile media să fie
planificate, a condus la efecte contrare așteptărilor
oficialilor americani. Publicul și-a schimbat atitudinea
odată ce mass-media și-a focalizat interesul asupra
ororilor războiului21, asupra mediului promiscuu din
20
O teorie de referinţă raportat la efectele mass media este teoria
utilizărilor şi recompensei (theory of uses and gratifications), având
la bază studiul lui Wilbur Schramm, Jack Lyle şi Edwin Parker
(1961), conform căruia „activismul” receptorilor este influențat de
raportul dintre selecția în funcție de nevoile acestora de divertisment,
informaţie, utilitate socială și satisfacerea acestor trebuințe de către
mass-media. Unii cercetători, cum ar fi Hanson (2008) leagă special
teoria utilizărilor şi recompensei și de cinematografie.
21
Hentea (2000:59) comenta reflectarea televizuală a războiului din
Vietnam în următorii termeni: „Televiziunea are o tendință
constitutivă spre a relata orice conflict în termenii unei vizibile
brutalități... Întreaga brutalitate a luptelor este arătată în prim-plan
și în imagini color, iar roșul sângelui apare foarte puternic pe micul
ecran... Dacă există un singur popor în lume care nu a înțeles
niciodată nimic din războiul din Vietnam, atunci acesta a fost
poporul american, care a urmărit războiul la televizor. Acest război
a fost fără sens pentru americani; nu au știut niciodată ce se
55
teatrul de operații, manifestând public și condamnând, în
contextul unor importante evenimente culturale și
politice strident anti-război, cum este suita de spectacole
Woodstock. Practic, se poate spune că armata americană
a pierdut războiul din Vietnam mai întâi pe plan
televizual și abia apoi în teatrul de operații.
Lipsa de experiență a structurii de relații publice a
armatei americane în ceea ce privește raporturile cu
mass-media la o asemenea scară a mediatizării
conflictului a condus la incapacitatea de gestionare a
propriei imagini. Discrepanța dintre conținutul
transmisiilor media și trâmbițatele victorii declarate de
reprezentanții armatei americane a constituit punctul de
la care a început neîncrederea opiniei publice în acțiunile
de pe frontul vietnamez. Armata americană, una dintre
principalele instituții căreia îi fuseseră imputate ororile
războiului, a pierdut în plan imagologic deoarece
comunicarea strategică fusese incorect proiectată.
Neproiectarea operațiilor mass-media și menținerea unui
set de structuri de operații psihologice funcționând
independent22 sunt cauzele principale ale apariției

întâmplă cu adevărat într-o anumită fază a războiului și sunt o

generație pierdută din acest punct de vedere, iar tocmai acest lucru
mă îngrijorează pe mine în privința televiziunii. Războiul a fost
pierdut pe ecranele televizoarelor din Statele Unite.”
22
Amintim, dintre aceste structuri: Biroul Integrat de Relații Publice
al Statelor Unite, Joint United States Public Affairs Office
(JUSPAO), structura responsabilă între 1965 și 1972 de desfășurarea
operațiilor întrunite și coordonatoare a unui set de activități în
domeniul afacerilor publice, diplomației publice și operațiilor
psihologice; Comanadamentul de Asistență Militară a Statelor Unite
în Vietnam, U.S. Military Assistance Command, Vietnam (MACV),
funcționând între 1962 și 1973, înglobând din 1964 Military
Assistance Advisory Group (MAAG); Armata Americană din
56
efectelor contrare în ceea ce privește înțelegerea și
sprijinul public, intern și internațional, pentru
desfășurarea operațiilor militare. Mai mult, proiectându-
și activitatea în raport cu o singură categorie de public
țintă, populația vietnameză, și acționând ambiguu,
ezitant, structurile de comunicare strategică ale armatei
americane și-au atins limitele. Lecția învățată de armata
americană a privit nu doar greșelile referitoare la negarea
realității și situarea pe poziții antagonice în raport cu
mass-media, ci și abdicarea de la principiul vocii unice,
„one single voice”. Dar această lecție a fost înțeleasă abia
la începutul anilor ’80, ințial armata încercând să se
victimizeze și să acuze mass-media de eșec. Pierderea
conflictului cu mass-media a determinat repoziționarea
armatei. Armata nu a mai impus nota de control asupra
mass-media, ci a transformat mijloacele de comunicare în
masă în partener în timpul operațiilor. Așa a luat ființă
noua perspectivă asupra raporturilor dintre logica militară
și cea a mass-media, dar care perspectivă nu a fost
imediat adoptată pretutindeni. Armata americană, în
schimb, a învățat o lecție care a condus la apariția
momentului critic în reproiectarea comunicării strategice:
diplomație, afaceri publice, operații informaționale etc.

Războiul din Vietnam a însemnat un moment de

cotitură în ceea ce privește evoluția operațiilor
informaționale. Relațiile publice, operațiile

Republica Vietnam, United States Army Vietnam (USARV), structură

cu rol în proiectarea operațiilor psihologice, funcționând din 1965
până în 1972, când a fost subordonată MACV; Grupul 4 de Operații
Psihologice, 4th PSYOP Group Saigon (4th POG), activ între 1967 și
1971, devenit ulterior 4th Military Information Support Group și 4th
PSYOP Battalion Da Nang, activ între 1968 și 1970 etc.
57
 psihologice și cele speciale, propaganda de război nu
au mai fost aceleași după usturătoarea experiență
suferită de americani. (Hentea, 2004:90)

Începând cu momentul Vietnam, planificarea

operaţiilor mass-media a implicat realizarea apropierii
dintre logica militară şi logica mediatică.
Proiectiv, din această perspectivă se impune fie
specializarea militarilor în domeniul media, fie apelul la
specialişti care să contracareze efectele unei „rigidităţi”
cunoscute a sectorului militar, care să transforme tentaţia
competiţiei informaţionale în cooperare militari-media în
plan informaţional. În situaţii de criză sau de conflict,
operaţiile mass-media presupun colaborarea dintre cele
două instituţii, echilibrul mediatic şi înlăturarea
tensiunilor şi divergenţelor. Gestionarea unei asemenea
relaţii este mai dificilă deoarece logica mediatică este
logica pieţei iar comportamentul actorilor mediatici
trimite la sintagma: „Good news no news”. Cunoaşterea
logicii mass-media şi alimentarea nevoilor acestei
instituţii sociale poate conduce la o bună gestionare a
imaginii armatei, prin urmare o bună pregătire mediatică
a operaţiunii. Lipsa de informaţie de la sursele autorizate,
prin canalele formale, este compensată de informaţia
preluată de la mass-media. Nu este de dorit ca structurilor
mediatice să li se delege responsabilităţi şi să li se
autorizeze „voci” în situaţii de criză sau conflict. Din
această perspectivă, operaţiile mass-media, dincolo de
monitotizarea surselor de insecuritate, de identificarea
agresiunilor informaţionale, presupun înlăturarea
posibilităţii de agresiune informaţională şi crearea
climatului de încredere în instituţiile proprii, şi prin
colaborarea dintre instituţia militară şi cea mediatică.
58
 Mass-media îşi exercită forţa de presiune asupra
societăţii din perspectivă economică, politică, coercitivă
şi, mai ale, simbolică. Efectele mass-media sunt efecte
interpersonale obţinute în cadrul unui proces lent de
cristalizare, realizate prin intermediul mijloacelor de
comunicare. Pornind de la efectul bandwagon, al alinierii
de partea câştigătorului (Dobrescu, Bârgăoanu,
2002:166), continuând cu teoria spiralei tăcerii, privind
formarea opiniei publice în baza perceperii climatului
acesteia (Noelle-Neumann, 2004:257-258), cu teoria
integrării sociale – culturală, normativă, funcţională şi
comunicativă, cu teoria utilizărilor şi a recompenselor, cu
teoria cultivării sau cu teoria agenda setting (Michel,
2005:25; McQuail, Windahl, 2001:87), bazată pe ideea
mecanicii sociale, coordonată de un grup decizional mixt,
compus din elite politice şi mediatice, capabil să schimbe
convingerile publicului prin selecţia de mesaje şi
prezentarea lor ca fiind semnificative, toate acestea se
bazează pe influenţarea opiniei publice şi prin mesaje
eficiente în formă, conţinut şi impact. Mass-media
constituie, în războiul contemporan, o componentă
importantă a spaţiului operaţional, alături de factorii
edafici, climatici etc. Ele nu pot fi neglijate sau interzise
ci, din contră, trebuie utilizate efectele acestora în scopul
atingerii obiectivelor proprii.
2.4. Cadrul normativ al raporturilor cu mass-
media în Armata României. Constrângeri discursive
militare. Pentru a înțelege scopul și sensul implementării
și aria de aplicare a operațiilor mass-media este necesară
înțelegerea funcționalității structurii relațiilor publice în
Armata României, în special în ceea ce privește situațiile
de criză. Reglementările militare privind activitatea de

59
relaţii publice acoperă, din păcate, doar aspectele reactive
ale comunicării. Primele documente care au reglementat,
în conformitate cu învățămmintele din experiența
americană din Vietnam, activitatea de relații publice în
armată au fost regulamentele din 2001, R.P. 1-1
Instrucţiuni privind informarea publică în situaţia
producerii de accidente/incidente grave, elaborat de un
colectiv coordonat de șeful structurii, generalul Ion
Chiciudean, aprobate prin dispoziţie a secretarului de stat
şi şef al departamentului pentru relaţii cu parlamentul,
armonizare legislativă şi relaţii publice, respectiv din
2002, R.P.-1 Instrucțiuni privind activitatea de relații
publice în armată, elaborat de același colectiv și aprobat
prin Ordinul ministrului apărării naționale nr.
M.134/2002, înlocuind precedentul document
presupunând o logică antagonică a raporturilor armată –
mass-media, ordinul ministrului apararii nationale M-
92/1998, pentru aplicarea Instrucțiunii privind
organizarea și desfășurarea activității de relații publice
în armată. Documentul R.P.-1 a fost modificat prin
Ordinul ministrului apărării naţionale M 12/2009 privind
activitatea de informare şi relaţii publice în Ministerul
Apărării Naţionale, care stabilea atribuţii ale personalului
specializat în ceea ce priveşte informarea ierarhică în
scopul armonizării răspunsurilor şi a punctelor de vedere
sau al obţinerii sprijinului de specialitate şi în ceea ce
priveşte participarea la gestionarea crizelor mediatice
locale, respectiv atribuţiile comandanţilor/şefilor privind
„gestionarea, prin personalul de informare şi relaţii
publice, a situaţiilor de criză care ar putea avea impact
asupra opiniei publice sau a instituţiei”. Ulterior, prin
Ordinul ministrului apărării naționale nr.148/7 decembrie

60
2012, au fost aprobate Instrucțiunile privind activitatea
de informare și relații publice în Ministerul Apărării
Naționale.
Cu toată deschiderea față de mass-media și cu
lecția învățată a efectului Vietnam, regulile de coordonare
şi operare, dar şi regulile de elaborare a discursului în
situaţii de criză, cuprinse în regulamentele de relații
publice, prezentate în acest cadru în manieră algoritmică,
conturează un comportament comunicaţional restrictiv, în
acord cu limitările retoricii cognitive impuse de
reportarea la context, la câmpul discursiv şi la spaţiul
social. Ultimul document, M. 148/2012, deși aduce în
discuție caracterul pro-activ al armatei în raport cu mass-
media, justifică acest caracter prin acțiuni ce țin de
politicile semi-active, reactive sau pasive:

(1) Pentru asigurarea caracterului activ al relaţiilor cu

mass-media, la nivelul Ministerului Apărării Naţionale
se constituie echipe de briefing militar alcătuite din
specialişti pe diferite domenii din structurile armatei.
(2) Echipele prevăzute la alin. (1) prezintă şi susţin, în
presă şi în activităţile publice, punctul de vedere al
instituţiei militare, în scopul realizării obiectivelor de
comunicare ale Ministerului Apărării Naţionale,
precum şi pentru a răspunde la solicitările mass-mediei
sau ale unor organizaţii guvernamentale şi/sau
nonguvernamentale. (M 148, 2012:art.67)

În ceea ce privește proiecția discursivă în raport

cu mass-media, discursul militar nu face obiectul
abordării normative. La modul general, discursul
presupune atât apel la criteriul lingvistic: la
informativitate, exhaustivitate (maximum de informaţie

61
pertinentă susceptibilă a interesa publicul), claritate şi
concizie, cât şi la criteriul codurilor de comportament.
Aceste criterii, transformate în impuneri, au devenit paşi
ai unui algoritm în abordarea comunicaţională în situații
de crize și conflict. O argumentare a limitării, ca urmare
a situaţiei retorice speciale, a ceea ce produce şi inspiră
comunicarea, ar conduce la o comportare adecvată. A
interacţiona, în condiţiile limitării impuse, în contextul
comunicativ dat, atâta vreme cât semnificaţia enunţurilor
este influenţată nu numai de factori lingvistici, ci şi de
presiunea emoţională care deformează grila de percepţie,
înseamnă să îţi cunoşti auditoriul şi să nu te raportezi la
un set de reguli. Spre exemplu, organizarea discursului
(sau dispoziţiunea) nu presupune doar structurarea
impusă, în exordiu, naraţiune, confirmare şi peroraţie;
discursul astfel pregătit continuă cu o secvenţă dialogală
(întrebările jurnaliştilor care vin după încheierea
declaraţiei/briefingului/conferinţei de presă). Pe de altă
parte, necunoaşterea unei asemenea structurări a
discursului şi utilizarea şabloanelor în „fabricarea”
comunicatelor de presă, îl poate surprinde pe locutor
nepregătit. Ştiind, de exemplu, că peroraţia presupune
amplificare, apeluri emoţionale, structură recapitulativă,
locutorul îşi va putea organiza expunerea astfel încât
peroraţia să cuprindă şi secvenţa dialogală, adică să
dozeze eficient potenţialităţile discursului şi să mute
accentul în funcţie de contextul inteacţiunii. Dar acelaşi
context al interacţiunii oferă şi posibilitatea alternării
secvenţelor discursive. Chiar dacă accentul este pus pe
secvenţele argumentative şi explicative, în general
discursurile specifice contextului militar încep cu o
secvenţă narativă, acaparând ca importanţă şi spaţiu de

62
prezentare, aproape întregul discurs. Această secvenţă
narativă, în condiţiile unei structurări inadecvate a
discursului în situaţii de criză, conduce la încălcarea cel
puţin a maximei cantităţii23, dacă nu şi a celorlalte
maxime ale lui Grice. Pregătirea secvenţelor discursive
pentru a fi plasate într-o anumită ordine, în baza
algoritmului impus prin planul de comunicare de criză,
de exemplu, poate conduce la ostilitate din partea
jurnaliştilor, la prezentare trunchiată, la specularea
micilor scăpări. În schimb, inserţia de secvenţe (pentru
cazul prezentat anterior, a secvenţei narative în
secvenţele argumentative sau explicative) sau dominanţa
secvenţială pot oferi jurnalistului răspunsul adecvat
interacţiunii. Iar acest construct discursiv, structurat în
baza criteriului lingvistic, dar flexibil ca stil de expunere
în raport cu modul de interacţiune, presupune acordarea
codurilor de comportament la contextul comunicativ.
Comunicarea în situaţii de conflict sau de criză nu
începe în timpul crizei. În timpul crizei sunt accentuate
doar rolurile ce vizează direct situaţia retorică specifică.
Statutul locutorului şi imaginea organizaţiei, ca negociere
23
Maxima cantităţii, „Make your contribution as informative as is
required for the current purposes of the exchange; Do not make your
contribution more informative than is required”, presupune oferirea
cantităţii de informaţie adecvată situaţiei, iar pentru aceasta este
necesară atât estimarea acesteia, cât şi estimarea cunoaşterii comune
şi a cunoaşterii contextuale; “Of course, the assumptions that first-
person (n.a. emiţătorul) parties make about this can be wrong. If
they underestimate how much context is shared and so over-
textualize by producing too much language, then what they say will
be heard or read as pointlessly wordy, or verbose. If, on the other
hand, they overestimate the extent of shared contextual knowledge,
and so under-textualize, then what they say will be heard or read as
obscure” (Widdowson, 2007:57).
63
asupra locului ocupat în momentul colectiv sunt
constructe de durată. În timpul crizei are loc doar
adecvarea rolului comunicaţional al locutorului, derivat
din rolurile instituţionale şi implicit din statut, la rolul
social al organizaţiei, derivat din imaginea organizaţiei.
Dar cum în memoria socială se păstrează cu predilecţie
datele legate de comportamentul organizaţional (implicit
de comportamentul comunicaţional) atunci când grila de
percepţie este deformată emoţional, se impune adecvarea
comunicării la situaţia de conflict sau de criză, nu
adecvarea discursului la şablon sau a locutorului la
algoritm. Cu alte cuvinte, se impune gestionarea
comunicării în contextul interacţiunii cu auditoriul, în
limitele retoricii cognitive, şi nu respectarea maşinală a
unui algoritm expozitiv faţă de care reacţionează, de
obicei, opinia publică. Din aceste rațiuni, armata are
nevoie de profesioniști în ceea ce privește comunicarea
publică, persoane care să înțeleagă logica media și care
să se angajeze, în special în situațiile de conflict, în
obținerea sprijinului publicurilor pentru operațiile
desfășurate.
Pe de altă parte, normativele militare românești
privitoare la informare și relații publice în Armata
României nu acoperă complet și aria operațiilor mass-
media, așa cum sunt definite în aparatul doctrinar
românesc. Chiar dacă, începând cu M 148 (2012:art.1),
scopul activității de informare privește stabilirea,
menținerea și dezvoltarea relațiilor de încredere între
instituția militară și societatea românească, promovarea
scopurilor și obiectivelor instituției militare și creșterea
gradului de informare și a nivelului de înțelegere a
problematicii asociate domeniului apărării, politica

64
proactivă de informare publică nu beneficiază de cadrul
legal de implementare, iar acțiunile de promovare a
înțelegerii și de obținere a sprijinului public internațional
nu fac obiectul de aplicare al amintitului ordin de
minstru. Prin urmare, în condițiile actualei proiecții,
DIRP nu poate să acopere planificarea și executarea
MEDIA OPS în condițiile impunerilor prin prisma
aparatului doctrinar propriu. Pe de altă parte, nici alte
structuri din cadrul Ministerului Apărării Naționale nu
sunt îndrituite să acopere acea parte a sferei de aplicare a
MEDIA OPS necesară funcționalității întregului. În plus,
discursul militar în situații de criză sau conflict nu
constituie decât obiectul unor cercetări particulare, fără
impact în proiectarea riguroasă a operațiilor.
Cu toate acestea, promovarea înțelegerii și
obținerea sprijinului public intern şi internaţional pentru
operaţiile militare și asigurarea operaţiilor aflate în curs
de pregătire sau în desfăşurare sunt cerințe firești pentru
o proiecție riguroasă a operațiilor întrunite. MEDIA OPS,
asigurând fluxul de informații și transparența necesară în
ceea ce privește cursul acțiunilor militare, cerință firească
pentru obținerea bunăvoinței și sprijinului public, cu rol
în menținerea coeziunii forțelor, în creșterea credibilității
și a gradului de legitimare a acțiunilor, sunt necesare a fi
proiectate pentru a putea susține operațiile întrunite.
Aparatul doctrinar românesc nu răspunde adecvat acestei
cerințe și permite acoperirea parțială, în mod sincopat,
necoordonat (asemenea situației din Vietnam când
structurile americane JUSPAO, MACV, USARV,
4thPOG etc. acționau distinct și fără efecte scontate) a
problematicii acute a comunicării strategice. Pentru a
înțelege lipsa de coerență normativă și defazarea în

65
aplicarea diferitelor documente, având surse diferite,
specifice anumitor state sau alianței NATO, este suficient
să amintim conținutul planului coerent de executare al
acțiunilor mass-media, prezent în Doctrina operațiilor
întrunite multinaționale (DOIM) din 2001, neabrogată
până în 2009, funcționând în paralel cu Doctrina Armatei
României din 2007, dar presupunând contradicții cu
acesta:

1. Scopul şi obiectivele generale;

2. Raportarea „listei de acreditare” şi a „regulilor de
acces”; ziariştii acreditaţi şi înregistraţi trebuie să
respecte reguli care asigură, în măsura posibilului,
securitatea şi coeziunea forţei;
3. Orientări proactive care includ:
 Cooperarea cu mass-media, care trebuie să
cuprindă: asigurarea facilităţilor, proceduri de
transport a corespondenţilor acreditaţi, proceduri de
aprobare a transmiterii informaţiilor, controlul şi
cenzurarea corespondenţilor acreditaţi şi a materialelor
multiplicate de aceştia;
 Orientări privind multiplicarea materialelor,
regimului fotografiilor, culegerea de ştiri electronice,
video-clipuri cuprinzând ştiri, interviuri radio şi
accesul la internet. (DOIM, 2001:196-197).

Este evident faptul că MEDIA OPS sunt elemente

obligatorii în planificarea și desfășurarea operațiilor
întrunite însă, pentru a deveni cu adevărat aplicabile, este
necesară o viziune coerentă, începând de la Strategia
Națională de Apărare, continuând cu Doctrina Armatei
României, cu doctrinele categoriilor de forțe și cu
celelelte doctrine și manuale conținute de întreg aparatul
doctrinar românesc. Pentru aceasta, este obligatorie o
66
reformă doctrinară aliniată standardelor operaționale
NATO, care să asigure o viziune de ansamblu asupra
unui aspect, cel comunicațional, în particular al relațiilor
dintre armată și mijloacele de comunicare în masă (chiar
dacă acestea sunt înțelese cel mai adesea ca fiind structuri
antagonice, disjuncte, care ar trebui să se ocolească
reciproc). Speranța noastră se leagă de faptul că probabil
nu va fi nevoie de o experiență militară nefericită, ca cea
americană din Vietnam, pentru a înțelege efectul
Vietnam.
2.5. De la operaţiile mass-media la războiul
mediatic. Speculații teoretice. Atâta vreme cât mass-
media reprezintă un instrument de influenţare, folosit ca
atare de instituţii publice şi private, utilizarea lor de către
instituţia militară, într-un cadru organizat, planificat,
coordonat prin apel la MEDIA OPS reprezintă angajarea
în războiul mediatic, care precede sau se desfăşoară în
timpul operaţiilor întrunite. Războiul mediatic reprezintă
confruntarea dintre mass-media aparţinând unor tabere
aflate în stare de conflict sau a unor părţi conflictuale
opuse în stare de configurare, pentru a impune propria
versiune atât publicului intern cât şi opiniei publice
internaţionale.

În sens larg, războiul mediatic cuprinde întreg spectrul

de confruntări, purtate exclusiv de mass-media, atât
între presa provenind din taberele adverse aflate în
conflict, cât şi între cele dintre diferitele organe ale
mass-media aparţinând aceleiaşi părţi, referitoare la
războiul în cauză, pentru impunerea propriilor puncte
de vedere (Hentea, 2002:24).

67
 Din perspectiva unei abordări corelate MEDIA
OPS – INFO OPS, utilizarea efectelor mass-media poate
deveni scop în sine, iar de aici până la apariţia unei noi
forme de război – războiul mediatic – nu a fost decât un
pas. Conflictul din Balcani a consacrat acest termen,
definit fiind de partea iugoslavă ca repertoriu de
tehnici/presiuni psihologice aplicate de lobby-ul
internaţional pentru atingerea scopurilor politice, prin
utilizarea mass-media împotriva propriilor lor interese, pe
perioade extinse de timp (Hentea, 2002:25).
Dar războiul mediatic nu poate fi privit decât în
corelaţie, în consonanţă cu războiul informaţional, care
presupune

actions taken to achieve information superiority by

affecting adversary information, information-based
processes, information systems, and computer-based
networks while defending one's own information,
information-based processes, information systems, and
computer-based networks (Haeni, 1997:4).

Plecând de la constructul teoretic şi normativ al

operaţiilor mass-media, putem discuta mai degrabă de
acţiuni concertate de promovare/impunere a imaginii
unei organizaţii – organizaţia militară – în presă. Cu alte
cuvinte, în demersul acţiunilor care privesc relaţiile
publice – informarea publică – operaţiile mass-media, se
pot întrezări germenii unui război imagologic, derulat pe
timp de pace, criză şi conflict, de către instituţia armată,
pentru întărirea propriei imagini şi pentru impunerea în
mentalul colectiv al audienţelor-ţintă a unei imagini cât
mai negative, prin contrast cu imaginea proprie, a
adversarului real sau potenţial. Războiul mediatic/
68
războiul imagologic reprezintă ameninţări omniprezente
atât la pace, în situaţii de criză sau de conflict, iar acestea
se derulează în scopul obţinerii avantajelor de natură
militară, tehnologică, economică, politică şi mai ales
simbolică, respectiv de înfrângere a voinţei adversarului
de impunere a propriului punct de vedere. Aceste forme
de manifestare ale războiului ar trebui să se alăture altor
forme aparent beligene, care ar putea intra sub incidența
polemologiei, cum ar fi:
- războiul pentru comandă şi control/ Command
and Control Warfare – C2W;
- războiul bazat pe informaţii/ Intelligence Based
Warfare – IBW;
- războiul electronic/ Electronic Warfare – EW;
- războiul psihologic/ Psychological Warfare –
PSYWAR;
- războiulul hackerilor/ Hacker Warfare – HW;
- războiul informaţiilor economice/ Information
Economic Warfare – IEW şi
- războiulul împotriva infrastructurii informaţionale
globale/ Cyber Warfare – CW (Popa, 2007:61)
şi să se constituie în componenta soft a războiului
contemporan.
Practic, conceptul de „război mediatic” este astfel
înțeles, în limitele acestui cadru de definire și în limitele
interconexiulilor cu formele beligene nonviolente, de
teoreticienii militari care promovează sintagma „război
continuu”24. Această formă de confruntare (semnul de
24
„Caracterul continuu al războiului este dat de competiția
(confruntarea) permanentă dintre indivizi, dintre comunități (state,
alianțe, entități religioase, etnice, profesionale etc.), dintre indivizi și
comunități etc., pentru a-și susține cât mai bine sau a-și impune
interesele pe multiple planuri: putere, influență, teritorii și resurse
69
întrebare fiind ridicat tocmai de perspectiva confruntării
deschise, condiție neîndeplinită, în opinia altor
cercetători) are la bază un set de trei principii, vizând
consolidarea forței morale a trupelor proprii, descurajarea
inamicului și obținerea sprijinului din partea populației
proprii (Ioan, 2008:5). Principiile enumerate sunt cele
care stau la baza operațiilor mass-media, aspect care ne
îndepărtează de posibila înțelegere a confruntării
mediatice la nivelul strategic, ca război mediatic. Ținând
cont de faptul că războiul se diferențiază de alte forme de
conflicte prin trăsături distincte, o definire adecvată a
termenului „război” pe aceste coordonate ar face posibilă
înțelegerea nivelului la care au loc confruntările de natură
mediatică. Gaston Bouthoul (1951/1978) consideră
războiul ca fiind forma de confruntare care îndeplinește
simultan următoarele condiții:
- să fie un fenomen colectiv;
- să fie utilizată violența deschisă, fapt ce
atribuie războiului și caracterul organizat și distructiv.
Bouthoul insistă asupra acestei trăsături, subliniind
atributul „sângeros”, după cum urmează:

Ultima lui [n.a. a războiului] caracteristică este aceea

de a fi sângeros, căci atunci când nu comportă
pierderea de vieți omenești, el nu este decât un conflict
sau schimb de amenințări. „Războiul rece” nu este
război. (Bouthoul, 1978:54)

Adăugând acestor condiții cea privitoare la

confruntarea dintre două grupări organizate (cerință
exprimată în însăși definiția războiului propusă de

(umane, materiale și financiare).” (Orzeață, 2011:31).

70
părintele polemologiei, Gaston Bouthoul25), armate sau
paramilitare, instruite și care utilizează armament și
tehnică militară, putem construi un cadru al definirii care
să permită înțelegerea diferitelor activități cu caracter
conflictual într-o anumită lumină a raportării la
fenomenul război. Din această perspectivă, războiul
mediatic, asemenea „războiului rece”, nu poate fi
considerat război. Acțiunea mediatică poate îmbrăca cel
mult forma operației, contribuind la atingerea scopurilor
operațiilor întrunite, dar nicidecum forma complexă a
fenomenului social numit război. E posibil ca în urma
trecerii dinspre paradigma strategiei acționale spre
strategia de intimidare și termenul „război” să își fi
schimbat cadrul de definire. Este cu atât mai dificil de
stabilit acest lucru cu cât dicționare militare recunoscute,
precum Department of Defense Dictionary of Military
and Associated Terms (J.P. 1-02, 2010), nu definesc acest
termen.
Să trecem, însă, în revistă câteva perspective
asupra războiului. Este clar faptul că, odată cu atingerea
punctului de maximă intensitate în cursa înarmărilor
nucleare (criza rachetelor din Cuba, 1962), strategia de
acțiune a lăsat locul strategiei de intimidare și celei de
rispostă flexibilă, însemnând, în termenii lui Maxwell D.

25
„Războiul este o luptă armată și sângeroasă între grupuri
organizate” (Bouthoul, 1978:54). Traducerea românească este
inexactă, atâta vreme cât în terminologia românească de specialitate
lupta și războiul sunt operații desfășurate la nivel tactic, respectiv
strategic, așadar diferă fundamental. În limba franceză în original
definiția este următoarea: „la guerre est la lutte armée et sanglante
entre groupements organisés” (Bouthoul, 1951:35). Termenul lutte
înseamnă luptă, dar are și sensul de confruntare, traducere
recomandabilă în acest caz.
71
Taylor (1960) inclusiv utilizarea armelor nucleare tactice
în caz de necesitate pentru interesul național al SUA. În
aceste condiții, ale „războiului rece”, societatea modială
bipolară a intrat într-un conflict la nivelul amenințărilor
și nu într-un conflict clasic, acțional, presupunând
utilizarea forțelor și violența deschisă. În contextul în
care războiul fusese privit până în acel moment ca având
un rol curativ, așa cum reiese din concepția lui Heraklit
din Efes, contribuind la însănătoșirea etică a națiunilor,
cum avea să afirme G.W.F. Hegel sau moșind
schimbarea, cum proclamase E.H. Carr, noile perspective
se pot defini doar în raport cu cadrul paradigmatic
dominant. Prima paradigmă a gândirii militare, cea a lui
Sun Tzi, presupune luarea în discuție a războiului ca fiind
instrumentul utilizat nu în scopul nimicirii inamicului, ci
al cuceririi lui:

Scopul trebuie să fie de a cuceri intact „tot ceea ce este

sub cer”. În acest mod trupele vor rămâne neatinse și
victoria va fi totală. Aceasta este arta strategiei
ofensive. (Sun Tzi, 1993:20)

Din perspectivă clausewitziană – lucrarea Despre

război (von Clausewitz, 1982) constituind principalul
fundament teoretic al ulterioarei paradigme -, războiul
constituie continuarea politicii cu alte arme și este purtat
în scopul anihilării adversarului și dictării condițiilor în
vederea creării păcii. „Războiul absolut” din paradigma
clausewitziană, care a atins maximul violenței în cea de-a
doua conflagrație mondială (amintind deopotrivă și
atrocitățile naziste, și victmile atacurilor nucleare
americane din Japonia), constituie în sine un concept-
limită, alimentând violența extremă și angajarea anti-
72
umană. Abandonul paradigmei clausewitziene,
reconfigurarea cadrului de definire al strategiei ca „artă a
repartiției și folosirii mijloacelor militare pentru
înfăptuirea scopurilor politicii” (Liddell Hart) și nu
substituirea politicii cu războiul au permis revenirea la
direcțiile paradigmatice anterioare. Doar că, în limitele
acestui cadru paradigmatic, ultima redută clausewitziană,
curentul neoclausewitzian, a repus în discuție
problematica războiului (orizontului sfârșitului istoriei al
lui Francis Fukuyama fiind suficient de îndepărtat) în
termeni care nu presupun antagonismul în raport cu
pacea:

Deşi ’pacea’ şi ’războiul’ sunt privite de obicei ca

fiind opuse, există un sens în care ambele sunt ilustrări
ale conflictului, care este endemic în toate aspectele
vieţii sociale. Războiul este doar un tip special de
conflict, care diferă de pace prin natura sa violentă.
Faptul că pacea nu este un panaceu explică de ce,
atunci când sunt confluntaţi cu alegerea imposibil de
evitat între pace şi război, liderii aleg uneori războiul.
Unele forme de pace – sub dictatură, de exemplu – pot
fi mai rele decât unele forme de război. În consecinţă,
deşi toţi doresc pacea, aproape nimeni (cu excepţia
pacifiştilor convinşi) nu doreşte doar pacea sau pacea
cu orice preţ26. (Garnett, 2007:39)

26
„Though ’peace’ and ’war’ are usually regarded as opposites,
there is a sense in which both are aspects of the conflict that is
endemic in all social life. War is simply a special kind of conflict that
differs from peace only by its violent nature. The fact that peace is
not a panacea explains why, when confronted with the stark choise
of peace and war, leaders sometimes choose war. Some kinds of
peace – under dictatorship, for example – may be worse than some
kinds of war. In other words, although everyone wants peace, almost
73
 În aceste condiții a luat naștere schimbarea de
perspectivă în gândirea militară a deceniului șapte al
secolului trecut, când pacea, necesară dar fragilă,
întemeiată pe principiul descurajării nucleare după criza
rachetelor din Cuba, a „impus” reformularea sintagmei
războiul – instrument al politicii în sintagma politica –
instrument al războiului. Schimbarea de perspectivă
datorată ultimei redute clausewitziene (John Garnett,
Hans Morgenthau, Gordon Harland) în orizontul
paradigmei postclausewitziene, al strategiei descurajării
nucleare, dar în condițiile în care clausewitzianismul
forte era încă valid și funcțional la nivel doctrinar în
limitele Tratatului de la Varșovia27, a condus la o
reconfigurare a raportului pace/război:

Noua orientare constă, în esenţă, în conceperea

politicii internaţionale ca o confruntare dură, în care
forţa poate fi folosită nu pentru război, ci pentru a
duce la succes o politică de pace şi securitate. (Soare,
1993:188)

Acesta este cadrul în care, în plan acțional, ia

naștere politica de alianțe în intenția construirii lucide a
păcii, cu recunoașterea limitelor morale și a rațiunii în
politică. Începând cu deceniul șapte al secolului XX
singura justificare validă a războiului este asigurarea
păcii. Această repoziționare, această reconfigurare a
no one (apart from strict pacifists) wants only peace or peace at any
price” în original.
27
În România comunistă, de pildă, „lupta întregului popor”
reprezenta o formă de punere în act a conceptului lui Carl von
Clausewitz, „războiul popular”.
74
raportului pace/război a dat bătăi de cap teoreticienilor
militari formați în limitele paradigmei clausewitziene (în
forma de aplicare doctrinară specifică blocului comunist),
fiind nevoiți să redefinească pacea în termeni de război.
Astfel, operațiile desfășurate pe timp de pace au fost
denumite războaie. Așa au luat naștere noțiunile de
război economic, psihologic, mediatic, informațional,
cosmic, cultural, geofizic, genetic, cibernetic etc. Într-un
asemenea înțeles și în acest cadru care presupune situarea
în limitele vechii paradigme, politica a fost înțeleasă ca
un instrument al războiului. În echilibrul actual (stabil și
în mare măsură controlabil) al raportului soft power –
hard power, războiul este doar ultima cale, recursul la
forma violentă pentru instaurarea climatului non-violent,
pentru promovarea securității și sprijinirea statu-quo-
ului. Singura situație în care războiul poate fi privit ca
instrument politic, în înțeles clausewitzian și neo-
clausewitzian, este cea în care își atinge scopurile pentru
care a fost declanșat iar aceste scopuri vizează pacea. Dar
intervenția pentru pace, pe care o iau în calcul inclusiv
neoclausewitzienii drept ultima ratio în rescrierea
raportului, îi determină pe aceștia să se alinieze la
conceptul de „război limitat„ și nu la cel de „război total”
din doctrina lui Carl von Clausewitz:

Controlul armamentelor este teoria potrivit căreia

pacea şi securitatea pot fi realizate orintr-o
administrare abilă a armamentelor. Războiul limitat
este teoria care susţine că pacea şi securitatea pot fi
realizate prin controlul şi limitarea forţelor armate
folosite într-un conflict. Controlul crizei este teoria
potrivit căreia pacea şi securitatea pot fi promovate
prin dezvoltarea unor tehnici destinate ţinerii sub

75
 control a crizelor internaţionale. (Garnett, 1975, apud
Soare, 1993:189).

Doar clausewitzianismul forte dă, încă, speranța

menținerii în vechea paradigmă, prin apel la sintagma
„războiul continuu”. Însă, pentru a înțelege
discontinuitățile din această sintagmă, ar fi necesară
definirea păcii, cu cele două înțelesuri majore pe care le
poartă, fapt pentru care am apelat la perspectiva
britanicului Colin S. Gray:

„Pace” este un cuvânt cu două sensuri principale. Pe

de o parte, este o simplă descriere a unei condiții de
nonrăzboi. Pe de altă parte, acest cuvânt poartă o
judecată de valoare privind relațiile politice, descriind
o condiție de nonrăzboi. Prin a doua definiție, „pacea”
se referă la o relație politică în care războiul este
aproape de neconceput. (Gray, 2007/2010:315)

Plecând de la definirea păcii, a discuta despre

redefinirea războiului, în termenii ultimei baricade
clausewitziene sau în termenii paradigmei
postclausewitziene necesită a lua în considerație formele
de putere și raporturile dintre acestea. Dincolo de clasica
distincție a lui Joseph Nye jr. între soft power și hard
power, tipologia lui Michael Mann (apud Thompson,
1995:18) este ilustrativă. În câmpul social se exercită
patru forme de putere: economică, politică, coercitivă și
simbolică, aflate într-o formă metabolică de compensare.
Puterea militară, formă particulară de manifestare a
puterii coercitive, nu se situează, în limitele actualei
paradigme, pe același palier al celorlalte tipuri de putere.

76
Ea depinde direct de acestea, dar puterea formațiunii
statale sau a alianței nu constă în capacitatea sa militară,
ci în posibilitatea conversiei, când este cazul, a puterii
politice, economice și simbolice în putere militară.
Rațiunea acestui palier de rezervă în manifestarea
confruntărilor de putere poate fi explicată în termenii lui
Graham James (2007):

While it is possible to convert military power back

into economic power peacefully, the cost is largely
prohibitive. Forceful use of military power to build
economic power is extremely risky and can have
counterproductive side effects in the form of economic
sanctions. Military power is also extremely difficult to
sustain without corresponding levels of economic
power. For it is economic power that allows military
power to be built up in the first place.

Circuitul metabolic al puterilor (instituțiile

simbolice făcând presiuni asupra politicului, care
determină cadrul de structurare și funcționalitatea
economicului, la rândul său angajat în proiecția
raporturilor simbolice) exclude, aparent, puterea
coercitivă. Aceasta intervine doar cu rol reglator și doar
când este cazul. În termeni simpli, noua paradigmă
reconfigurează raporturile de putere:

In this space of the vivid power, the military power is

marginalized. On the one hand, it represents a surface
effect of the domination. On the other one, it
represents a marginal structure.
Like the foam on the boiling milk shed over the
margins of the pot.

77
 Which seems enormous, but which is reduced to drops
when the fire is out. (Lesenciuc, 2007:80)

Să fie oare acesta cadrul în care, înțelegând

confruntarea la nivelul puterii politice, al puterii
economice sau al puterii simbolice, teoreticienii militari
să fi dat înțeles sintagmelor „război diplomatic”, „război
economic”, „război cultural”, „război informațional”,
„război psihologic” și, nu în ultimul rând, „război
mediatic”? Mă îndoiesc de faptul că aceste sintagme au la
bază o simplă traducere neadecvată a termenului englez
warfare, care înseamnă și confruntare, nu numai război.
Cert e doar că ultima redută clausewitziană încă
proclamă războiul total, cu formele lui multiple de
manifestare, chiar dacă acestea sunt simple operații, de
regulă în perioada preconflict, în condițiile în care
conflictul nu a îzbucnit încă sau poate, din fericire, nici
nu va izbucni. Reduta clausewitziană încă așteaptă
războiul, asemenea generalului Drogo în ipoteticul fort
izolat Bastiani al utopicei lucrări a lui Dino Buzzati,
Deșertul tătarilor.

Concluzii

Operaţiile mass-media reprezintă un concept

intrat relativ recent în aparatul doctrinar românesc. În
condiţiile în care rolul puterii militare pe câmpul de luptă
este din ce în ce mai scăzut, locul principal în
confruntările armatei revenindu-i informaţiei, este
necesară abordarea exhaustivă a aspectelor privind
câmpul informaţional, pe direcţiile:

78
 - informare corectă şi oportună;
- contracararea acţiunilor informaţionale ale
adversarului;
- influenţarea percepţiilor/opiniilor/ atitudinilor/
comportamentelor adversarului.
Dacă ultimele două direcţii de acţiune fac obiectul
operaţiilor informaţionale, informarea eficientă, corectă
şi oportună atât în mediul intern al organizaţiei militare
cât şi în mediul extern al acesteia, cu scopul influenţării
opiniei publice pentru obţinerea suportului necesar în
ceea ce priveşte desfăşurarea operaţiilor întrunite
reprezintă obiectul operaţiilor mass-media. Prin
intermediul operaţiilor mass-media se urmăreşte
comunicarea viziunii/misiunii armatei în mod clar şi
coerent, abordându-se o politică pro-activă în relaţiile cu
reprezentanții mijloacelor de comunicare de masă, la
toate nivelurile ierarhice.
Conceptul de operaţii mass-media (MEDIA OPS)
a fost împrumutat din doctrina britanică, dar câmpul de
acoperire acţională este identic cu cel american al
afacerilor publice (PA), existent și în doctrina NATO.
Proiecţia britanică şi americană în câmp informaţional
asigură o coordonare a operaţiilor media/afacerilor
publice cu operaţiile informaţionale, prin intermediul
News Release Group (NRG), respectiv prin intermediul
Strategic Information Campaign (SIC). Aparatul
doctrinar românesc este în transformare. Este imperios
necesară și în Armata României proiectarea unei structuri
cu rol de planificare, conducere şi coordonare unică a
acţiunilor şi operaţiilor informaţionale, media şi a
relaţiilor civili-militari.

79
 În raport cu operaţiile întrunite, MEDIA OPS au
un rol hotărâtor, vizând activităţi planificate al căror scop
final este schimbarea percepţiilor, reprezentărilor,
atitudinilor publicurilor-ţintă intern şi extern pentru
obţinerea suportului necesar desfăşurării operaţiilor/
acţiunilor militare planificate. Valorificarea experienţei
în câmp acţional conduce spre o proiectare corectă a
MEDIA OPS ca suport al operaţiilor întrunite,
confirmându-se totodată faptul că acestea constituie şi un
element suport al securităţii naţionale şi de alianţă. Însă,
pentru ca aceste operaţii să aibă eficienţa scontată, este
necesar ca experţii în operaţii media să fie cât mai din
timp cuprinşi în campaniile de planificare, ca mixul
MEDIA OPS – INFO OPS să deruleze cât mai din timp
campaniile de informare, ca operaţiile media să
presupună apel la toate disponibilităţile mediatice,
respectiv ca structurile MEDIA OPS să se
debirocratizeze şi să fie finanţate corespunzător.
Operaţiile mass-media, proiectate şi coordonate împreună
cu operaţiile informaţionale, completează în mod util şi
eficient capacitatea de acţiune a comandanţilor militari.
MEDIA OPS sunt indispensabile organismului militar,
constituindu-se într-un contributor important la succesul
operaţiilor întrunite. Rămâne doar ca aparatul doctrinar
românesc să facă distincția între operații mass-media și
informare și relații publice, respectiv între structurile
coordonatoare în domeniu. Apoi, este necesar ca odată
operaționalizat aparatul conceptual împrumutat de
doctrina românească din alte doctrine, să se proiecteze
structura unică de coordonare a funcțiilor întrunite. Și,
eventual, să se regândească raporturile dintre logica
militară și logica media.

80
 În asemenea condiții, clarificarea conceptuală ar
sluji păcii. Și ar conduce, într-un posibil conflict, la
evitarea unor pierderi umane, materiale și financiare
inutile.

81
 Prezentul studiu este rezultatul unei cercetări
individuale. El nu reflectă, neapărat, modul de înțelegere
al instituțiilor statului, nici cel al anumitor „centre de
reflecție și gândire”, ci doar, posibil și parțial, înțelegerea
opiniei publice. Probabil că studiul nu ar fi fost posibil în
condițiile în care Strategia Națională de Apărare din 2010
ar fi fost adoptată de Parlamentul României. Conform
acesteia, cercetarea științifică reprezintă un demers
important pentru înțelegerea amenințărilor actuale, iar

această înțelegere trebuie să fie transferată instituțiilor

statului într-un mod care să le permită să dezvolte
politici adecvate. În egală măsură, este important ca
opinia publică, societatea civilă, diversele centre de
reflecție și gândire să poată participa la acest efort,
contribuind cu propria expertiză. (SNAp, 2010:29)

Scopul prezentului studiu este de a promova ceea

ce Bouthoul punea sub semnul pacifismului științific. De
aceea, concluzia reputatului gânditor francez este
umbrela sub care se pot adăposti intenția și demersul
studiului de față: „suntem condamnați fie să ne pregătim
pentru război, fie să milităm pentru polemologie”
(Bouthoul, 1978:153).
Abrevieri

AAP-6 NATO Glossary of Terms and

Definitions
ACO/act Allied Command Operations and Allied
Command Transformation Public Affairs
Handbook
AJP 01(D) Allied Joint Doctrine
82
AJP 1 Allied Joint Operations Doctrine
AJP 2 Allied Joint Intelligence, Counter
Intelligence and Security Doctrine
AJP 3.10 NATO Information Operations Doctrine
AJP 3.10.1 Allied Joint Doctrine for Psychological
Operations
CEDO Convenția Europeană a Drepturilor
Omului
CIMIC Civil-Military Co-operation
CMO Civil-Military Operations
CNO Operaţii cibernetice
COMM Centrul de Operaţii Mass-Media
CSAT Consiliul Suprem de Apărare a Țării
CW Războiul cybernetic / Cyber Warfare
C2 Comandă-control
C2W Războiul pentru comandă şi control
DAR Doctrina Armatei României
DIRP Direcția Informare și Relații Publice
DMOC Defense Media Operation Centre
DOIM Doctrina operațiilor întrunite
multinaționale
DSMC Defense School of Media &
Communications
EW Război electronic / Electronic Warfare
GMIP Grupul Mobil de Informare Publică
HW Războiul hackerilor / Hacker Warfare
IBW Războiul bazat pe informaţii /Intelligence
Based Warfare
IEW Războiul informaţiilor economice /
Information Economic Warfare
INFO OPS Operaţii informaţionale
(Info Ops)

83
INFOSEC Securitate informaţională
IPI International Press Institute
IPS 3.1 Manual privind procedurile de informații
militare pentru sprijinul operațiilor
ISAF International Security Assistance Force
IW Information Warfare
JMOT Joint Media Operations Team
JOA v. ZOI
JP 1-02 Department of Defense Dictionary of
Military and Associated Terms
JP 3-13 Joint Pub 3-13. Information Operations
JP 3-13.4 Military Deception. Joint Publication
(fosta JP 3-
58)
JP 3-61 Joint Pub 3-61. Public Affairs
JUSPAO Joint United States Public Affairs Office
JWP 0-10 Joint Warfare Pub 3-45. United Kingdom
Doctrine for Joint and Multinational
Operations
JWP 2-98 Joint Warfare Pub 3-45. Deception
JWP 3-00 Joint Warfare Pub 3-45. UK doctrine for
operations
JWP 3-45 Joint Warfare Pub 3-45. Media
Operations
JWP 3-80 Joint Warfare Pub 3-45. Info Ops
JWP 3-80.1 Joint Warfare Pub 3-45. Info Ops Tools
JWP 3-98 Joint Warfare Pub 3-45. OPSEC
KLE Angajarea liderilor cheie
MAAG Military Assistance Advisory Group
MACV US Military Assistance Command
Vietnam
MApN Ministerul Apărării Naționale

84
MC 0457/2 NATO Military Policy on Public Affairs
MC 133/4 NATO’s Operations Planning
MC 317/1 NATO Force Strucure Document
MC 324/1 NATO Military Command Structure
MC 389 Implementation Directive for the CJTF
Concept NATO Publications
MC 402/2 NATO Military Policy on Psychological
Operations
MC 422/1 NATO Military Policy on Information
Operations
MC 422/2 NATO Military Policy on Information
Operations – Project
MC 422/3 NATO Military Policy on Information
Operations
MC 457/1 NATO Military Policy on Public Affairs
MEDIA OPS Operaţii mass-media
(Media Ops)
MILDEC Military Deception
MOC Media Operations Centre
M&C Media & Communication
M 148/2012 Ordinul ministrului apărării naționale
pentru aprobarea instrucțiunilor privind
activitatea de informare și relații publice
în Ministerul Apărării Naționale
NATO North Atlantic Treaty Organization
NMOC NATO Media Operations Centre
NRG News Release Group
OMI Operaţii militare de influenţă
OPSEC Operations security
(Opsec)
PA Public Affairs
PI Public Information

85
PIA 03.253 Doctrina inter-arme privind operațiile
militare de influență
P Info Public Information Operations
PR Public Relations
PSYOPS Psychological operations
(Psyops)
PSYWAR Războiul psihologic / Psychological
Warfare
R.P.-1 Instrucțiuni privind activitatea de relații
publice în armată
R.P. 1-1 Instrucțiuni privind informarea public în
situația producerii de accidente/incidente
grave
OI v. IO
SEEMO The South-East Europe Media
Organization
SIC Strategic Information Campaign
SMG Statul Major General
SMG/CO – Doctrina Operaţiilor Informaţionale, 2011
10.0.
SMG/FOP Doctrina Operaţiilor Informaţionale,
3.15 2006
SMG/FOP Doctrina Operaţiilor Psihologice
3.16
SNAp Strategia Națională de Apărare
Std-1 Instrucțiuni privind activitatea de
(SMG/Std-1) standardizare în Armata României
USARV United States Army Vietnam
US Army Forțele Terestre ale Statelor Unite ale
Americii
ZOI Zona Operațiilor Întrunite
4th POG 4th PSYOP Group Saigon

86
87
 Bibliografie
BAKIR, Vian. (2010). Sousveillance, media and
strategic political communication: Iraq, USA,
UK. New York, London: The Continuum
International Publishing Group.
BOUTHOUL, Gaston. (1951). Traité de sociologie. Les
guerres, elements de polémologie. Paris: Payot.
BOUTHOUL, Gaston. (1978). Războiul. Traducere,
prefață și note de Simion Pitea. București: Editura
Militară.
CHAUVANCY, François. (2007). Operaţiile militare
franceze de influenţă. Infocom, septembrie.
CORBU, Nicoleta. (2007). Școala de la Palo Alto: o
axiomatică a comunicării. În Paul DOBRESCU,
88
 Alina BÂRGĂOANU & Nicoleta CORBU,
Istoria comunicării. București: comunicare.ro.
349-367.
DOBRESCU, Paul, BÂRGĂOANU, Alina. (2002).
Mass-media. Puterea fără contraputere,
Bucureşti: Editura Bic ALL.
GARNETT, John. (2007). The Causes of War and the
Conditions of Peace. În John BAYLIS, James
WIRTZ, Colin S. GRAY, and Eliot COHEN.
Strategy in the Contemporary World. Oxford:
Oxford University Press.
GRAHAM, James. (2007). Military Power Versus
Economic Power. [online]. URL:
http://www.historyyorb.com/world/power.shtml.
[accesat în iunie, 2007].
GRAY, Colin S. (2007) [2010]. Războiul, pacea și
relațiile internaționale. O introducere în istoria
strategică. Traducere de Ramona Lupu. Iași:
Polirom.
HAENI, Reto N. (1997). Information Warfare. An
Introduction, Washington DC: The George
Washington University, Cyberspace Policy
Institute.
HANSON, R. E. (2008). Mass communication: Living in
a media world. 2nd ed. Washington, DC: CQ
Press.
HENTEA, Călin. (2000). 150 de ani de război mediatic:
armata și presa în timp de război. Bucureşti:
Nemira.
HENTEA, Călin. (2002). Propaganda fără frontiere.
Bucureşti: Nemira.

89
HENTEA, Călin. (2004). Arme care nu ucid, Bucureşti:
Nemira.
HENTEA, Călin. (2008). Noile haine ale propagandei,
Piteşti: Editura Paralela 45.
IOAN, Alexandru. (2008). Contribuții ale presei la
securizarea națiunilor. Colocviu strategic. Nr. 3,
1-8.
KELLNER, Douglas. (2001). Cultura media, Iaşi:
Institutul European, colecţia Sinteze.
KUEHL, Dan. (2013) Public Affairs, Strategic
Communication, and Info Ops/Psyop:
wunderliche dreifaltigkeit or Three Headed
Hydra? [online]. Washington, D.C.: National
Defense University (NDU)/ Information
Resources Management College. URL:
http://www.ndu.edu/jrac/docUploaded/Kuehl
%20%20Info%20&%20Public%20Diplo
%2025%20Jan.pdf. [accesat în ianuarie, 2013].
LESENCIUC, Adrian. (2007). The End of Ideology and
the Military Power. Review of the Air Force
Academy. No.2. 77-80.
LESENCIUC, Adrian & NAGY, Daniela. (2009). The
Communicative Dimension of War. The Role of
Mass Media Operations. Conferința internațională
Manažment: Teória, Výučba a Prax 2009.
Liptóvsky Mikulás: AOS, Katedra Manažmentu.
234-242.
LOHISSE, Jean. (2002). Comunicarea. De la
transmiterea mecanică la interacţiune, Iaşi:
Polirom.
McQUAIL, Denis, WINDAHL, Sven. (2001). Modele
ale comunicării pentru studiul comunicării de

90
 masă. Bucureşti: comunicare.ro.
MICHEL, Jean-Luc. (2005). Théories de la
communication, Paris: Université Jean Monnet,
Département de Communication.
MIHĂILĂ, Viorel. (2007). Security of media personnel
whilst reporting on terrorism. Centre of
Excellence Defence Against Terrorism, Ankara,
The media: The Terrorists’Battlefield. NATO
Security through Science Series. E: Human and
Societal Dynamics – Vol.17. Proceedings of the
NATO Advanced Research Workshop on the
Media: Vital Ground for Terrorist Operations.
Ankara: IOS Press. 111-124.
MILLER, Robert A. & LACHOW, Irving. (2008).
Strategic Fragility: Infrastructure Protection and
National Security in the Information Age. Defense
Horizons. A publication of the Centre for
Technology and National Security Policy /
National Defense University. No.59. 1-6.
MOORCRAFT, Paul L. & TAYLOR, Philip M.. [1984]
(2008). Shooting the messenger. The Political
Impact of War Reporting. Wahington, D.C.:
Potomac Books, Inc.
NOELLE-NEUMANN, Elisabeth. (2004). Spirala
tăcerii. Opini publică – învelişul nostru social,
Bucureşti: comunicare.ro.
ORZEAȚĂ, Mihail. (2011). Războiul continuu.
București: Editura Militară.
PHILIPS, David & YOUNG, Philip. [2001] (2009).
Online Public Relations. A practical guide to
developing an online strategy in the world of

91
 social media. Second edition. Londra,
Phiuladelphia, PA: Kogan Page Limited.
POP, Doru (ed.). (2001). Mass media şi democraţia, Iaşi:
Polirom.
POPA, Radu. (2007). „Abordări moderne privind
războiul informaţional pe timp de pace, criză şi
război”. În Gândirea Militară Românească, nr.4.
ROBERTS, S.J.L. (2004). Media Operations: Lessons
from Kosovo. In Stephen BADSEY, Paul
LATAWSKI (eds.), Britain, NATO and the
Lessons of the Balkan Conflicts 1991-1999. With
an Introduction by Geoffroy Hoon. Londra, New
York: Frank Cass. 67-78.
SCHRAMM, Wilbur, LYLE, Jack & PARKER, Edwin.
(1961). Television in the Lives of Our Children.
Stanford, CA: Stanford University Press.
SOARE, Corneliu. (1993). Recitindu-l pe Clausewitz.
Bucureşti: Editura Militară.
SUN Tzi. (1993). Arta războiului. București: Antet.
TAYLOR, Maxwell Davenport. (1960). The Uncertain
Trumpet. New York: Harper.
THOMPSON, John B. (1995). [-]. Media şi
modernitatea. O teorie socială a mass-media.
București: Antet.
TUDOR, Dona. (2001). Manipularea opiniei publice în
conflicte armate. Cluj-Napoca: Dacia.
von CLAUSEWITZ, Carl. (1982). Despre război.
București: Editura Militară.
WIDDOWSON, H.G. (2007). Discourse Analysis.
Oxford: Oxford University Press.
WYATT, Caroline. (2012). Communicating War: The
Poacher’s Perspective. În Julian LIDLEY-

92
 FRENCH & Yves BOYER (eds.), The Oxford
Handbook of War. Oxford: Oxford University
Press. 631-646.
***. (2007). Doctrina Armatei României (DAR),
Bucureşti: Statul Major General.
***. (2006). Doctrina operaţiilor informaţionale, SMG-
FOP 3.15., Bucureşti: Statul Major General.
***. (2007). Doctrina operaţiilor psihologice, SMG-FOP
3.16., Bucureşti: Statul Major General.
***. (2006). Joint Pub 3-13. Information Operations, JP
3-13. Washington, D.C.: Joint Chiefs of Staff.
***. (2005). Joint Pub 3-61. Public Affairs, JP 3-61.
Washington, D.C.: Joint Chiefs of Staff.
***. (2001). Joint Warfare Pub 3-45. Media Operations,
JWP 3-45. Swindon, UK: The Joint Doctrine and
Concepts Centre.
***. (2005). NATO Doctrine on Information Operations,
AJP 3.10. Study Draft. Bruxelles: NATO.
***. (2005). Libertate și responsabilitate: Protejarea
libertății de exprimare prin autoreglementarea
presei. (Article 19). Campania Globală pentru
Libertatea de Exrpimare. Index No.
Europe/2005/03/22. International Federation of
Journalists/Federația Internațională a Jurnaliștilor.
Martie.
***. (2006). NATO Doctrine on Psychological
Operations, AJP 3.10.1., Study Draft. Bruxelles:
NATO.
***. (2006). Military Deception. Joint Publication 3-13.4
(formerly JP 3-58), JP 3-13.4. Washington, D.C.:
Joint Chiefs of Staff.

93
***. (2008). Doctrine Interarmées des Opérations
Militaires d’Influence, PIA 03.253. Paris:
Ministère de la Défense / État-Major des
Armées/CICDE. No069 DEF/CICDE/NP du
05/03/2008.
***. (mai 2009). Overview of Info Ops Documents
(RTO-TR-SAS-057). URL: http://ftp.rta.nato.int/
public//PubFullText/RTO/TR/RTO-TR-SAS-
057///TR-SAS-057-WP-1.pdf. [accesat în
decembrie 2008].
***. (iulie 2010). Allied Command Operations and Allied
Command Transformation Public Affairs
Handbook, ACO/ACT. Bruxelles: NATO.
***. (noiembrie 2010). DOD Dictionary of Military and
Associated Terms. Joint Publication 1-02, JP 1-
02. Washington, D.C.: Joint Chiefs of Staff.
***. (2011). NATO Military Policy on Public Affairs. MC
0457/2. Bruxelles: NATO.
***. (2011). Doctrina operațiilor informaționale.
S.M.G./C.O. – 10.0. București: Statul Major
General.
***. (2012). Doctrina Armatei României (DAR).
București: Statul Major General.

94