Sunteți pe pagina 1din 4

Seminar 5 – Analiza SWOT și analiza stakeholderilor

Analiza SWOT = metodă utilizată în cadrul afacerilor, ce ajută la proiectarea unei


viziuni de ansamblu asupra organizației.

SWOT reprezintă acronimul pentru cuvintele englezești STRENGTHTS (forte, puncte


forte), WEAKENESSES (slăbiciuni, puncte slabe), OPPORTUNITIES (oportunități, șanse),
THREATS (amenințări). Primele două privesc firma, și reflectă situația acesteia, iar următoarele
două privesc mediul extern și oglindesc impactul acestuia asupra activității firmei.
Stakeholders (părți interesate) = persoanele sau grupurile de persoane ce influențează activitatea
unei companii și/sau sunt influențate de activitatea unei companii.
Aplicație. Analiza SWOT și analiza stakeholderilor.

Citiți următorul text.

De-a lungul timpului, compania Mob&Dec s-a confruntat cu problemele recesiunii și crizei
economice, dar și cu apariția noilor competitori. Activând de peste 10 ani în industria mobilei,
compania Mob&Dec încă nu a reușit să implementeze o cultură organizațională puternică prin
intermediul unui personal specializat. Lipsa experienței nu a avut însă o influență negativă asupra
gamei de produse extreme de diversificate, dar nici asupra bazei semnificative de clienți, ce a
crescut cu 15% în fiecare an. Compania se bucură actualmente de o notorietate puternică pe plan
local, însă calitatea slabă a informațiilor poate limita managerii companiei în a gestiona
schimbările manifestate în preferințele și cerințele clienților.

Concurența este puternică în acest domeniu, iar cele mai multe dintre companii oferă salarii mai
mari comparativ cu salariile oferite de Mob&Dec. Cu toate acestea, angajații firmei sunt fideli,
singurul inconvenient survenind din relația difuză și necooperantă dintre compartimentul de
resurse umane și compartimentul financiar-contabil. În ceea ce privește managementul
participativ al companiei, componenta managerială prezintă unele deficiențe din punct de vedere
al organizării, însă există un sistem omogen de planificare strategică și decizională.

Creșterea nivelulul de trai a contribuit la vânzări ridicate, vânzări ce au fost posibile și ca urmare
a practicării de către companie a unor prețuri favorabile. Pe lângă acest aspect, resursele
financiare s-au dovedit suficiente în ultimii ani, ca urmare a dimensiunilor aporturilor aduse de
către acționari. O parte din aceste resurse urmează a fi investite în vederea remedierii
problemelor legate de lipsa utilajelor moderne (deși acestea au costuri foarte mari) și lipsa unor
campanii de promovare puternice prin mass-media. Întrucât rata dobânzii la creditele acordate de
către bănci a scăzut cu 15%, compania ia în considerare și apelarea la un împrumut, în vederea
extinderii dimensiunilor organizației, dar și pentru îmbunătățirea abilităților și competențelor
angajaților. În ceea ce privește problemele financiare temporare ce nu depind de activitatea
companiei Mob&Dec, acestea se ivesc ca urmare a faptului că unii clienți și furnizori nu își
respectă obligațiile contractuale.

Locația companiei este una favorabilă, infrastructura rutieră fiind în plină ascensiune. Compania
Mob&Dec susține că în următoarea perioadă, cel puțin 6 competitori se vor retrage, din pricina
lipsei unor strategii bine implementate, dar și din cauza neadaptării condițiilor impuse de mediul
ambient extern. De asemenea, deși schimbările guvernamentale pot conduce la schimbări
legislative cu impact direct asupra resurselor companiei și nu numai, acționarii și managerii
Mob&Dec iau în considerare încheierea unor contracte de colaborare cu parteneri de afaceri din
străinatate, dar și atragerea de noi investitori.

1. Realizați analiza SWOT a companiei Mob&Dec.

Puncte tari Puncte slabe

Oportunități Amenințări

2. Realizați o analiză a stakeholderilor interni și externi ai companiei Mob&Dec.

Stakeholderi interni Stakeholderi externi

S-ar putea să vă placă și