Sunteți pe pagina 1din 28

Curs 1

7.10.2008

Conceptul de spatiu

Sociologia urbana se ocupa cu relatia dintre societate si spatiu.


Notiunea de spatiu are mai multe intelesuri in functie de domeniul analizat:
Filosofic spatiul este forma obiectiva si universala a existentei materiei. Are
forma unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni: latime, adancime, inaltime.
Spatiul exprima ordinea coexistentei lucrurilor din lumea reala. Ordinea coexistentei se
refera la pozitia unui lucru in spatiu, la distanta dintre lucruri, la marimea lucrurilor,
forma pe care o iau lucrurile, intinderea, volumul etc.
Matematic spatiul este definit ca fiind o multime de puncte care au anumite
proprietati.Cand vorbim de spatiu vorbim de perspective. Spatiul mai este folosit si in
sensul de loc, o suprafata limitata.
 Spatiul mai este folosit ca si sinonim pentru cadru.
 Spatiu inteles ca traiectorie, ca lungimea unei traiectorii.
 Spatiul se mai poate intelege ca locul liber dintre doua lucruri; ca un interval de
timp.
Timpul reprezinta o dimensiune universala, dupa care se ordoneaza succesiunea
ireversibila a fenomenelor.
Timpul ne serveste sa stabilim durata sau perioada exprimata in minute, secunde.
A juxtapune inseamna a pune mai multe obiecte impreuna, a alatura, a imbina mai multe
lucruri.
Un spatiu poate fi folosit pentru mai multe juxtapuneri. Pentru a evita aceste
juxtapuneri se inventeaza esalonarea in timp a activitatilor (ex:orarul, mersul trenurilor).
Spacing inseamna juxtapunerea intr-o anumita ordine a lucrurilor, fiintelor sau
activitatilor. Spatiul include un set de conditii ordonate intr-un anumit fel, astfel incat noi
sa ne putem desfasura activitatea.

Conceptii despre spatiu:

1) Spatiul are un caracter obiectiv: substantialismul – spatiul este ceva dat, este ceva
natural (Rene Decartes, Newton).
2) Relationismul: Spatiul este inteles ca un mod de coexistenta a lucrurilor. In absenta
lucrurilor spatiul nu reprezinta decat posibilitatea de plasare a lucrurilor (Leibniz- teoria
monadelor).
3) Directia epistemologica de definire a spatiului (Kant).
- spatiul si timpul ne servesc pentru orientare, ne ajuta la ordonare.
4) Teoria relativitatii – Einstein
- presupune un sistem de referinta.
- Spatiul poate fi inteles ca o relatie intre elemente dpdv sociologic.

1
Conceptia mecanico-euclidiana (fizico-geometrica) a spatiului este definita cu
ajutorul a trei dimensiuni: lungime, latime, inaltime.
Avem o axa de coordonate, un punct 0 si un vector care ne indica directia si sensul in
spatiu.Vectorul ne serveste la punerea in evidenta a miscarii.
Spatiu izotrop si omogen - Spatiul are aceleasi insusiri peste tot. Pentru a
determina pozitia unui obiect in spatiu se poate realiza prin fixarea punctului 0. Punctul 0
se fixeaza printr-o conventie sau arbitrar.
Principiul unicitatii si exclusivitatii sociale: o trasatura a realitatii, a lumii fizice
este ca doua obiecte diferite nu pot sa ocupe in acelasi timp acelasi loc.
Excluziunea se intampla datorita unui principiu al proprietatii.
Geografii au simplificat dimensionalitatea spatiului la latitudine si longitudine.

Cand, cum si in ce conditii apar asezarile umane


-sate si orase-

Revolutia neolitica: momentul in care avem dovezi ca au aparut primele localitati


locuite de oameni. Stilul de viata nomad a fost inlocuit cu un stil de viata sedentar.
Aceasta trecere a insemnat stabilirea intr-un loc. Oamenii au intemeiat asezari umane, in
care ramaneau pentru perioade lungi de timp (ex. Roma construita in 753 I.H.)

Curs 2
14. 10.2008

Problematica spatiului este cadrul mai larg al discutiilor sociologiei urbane.

Constituirea localitatilor umane:

Spatiul este un cadru de referinta pentru actiunile sociale .


Sociologia a avut mai multe turnuri. Prin anii ’70 a fost turnura lingvistica in sociologie,
apoi a avut loc turnura spatiala in sociologie. Din punct de vedere paradigmatic, ne
incadram in sociologia mondiala (turnura spatiala).
Anthony Giddens in “The Constitution of Society” (1883) incearca sa arate ca
spatiul si timpul sunt conditii ale constituirii societatii, fac posibila societatea. Aceasta
lucrare a sa marcheaza turnura spatiala in sociologie. Spatiul devine un element important
in explicarea si intelegerea fenomenelor sociale. In analiza sociologica spatiul joaca un
rol de referinta, este un cadru de orientare pentru actiunile sociale. Orientarile spatiale au
rost numai daca exista un cadru care permite acest lucru. Exista o relativitate a cadrului.
Spatiul este tridimensional, putem stabili pozitia unui obiect in spatiu. Important
din punct de vedere social este caracterul de excluziune al spatiului. Acelasi punct in
spatiu nu poate fi ocupat decat prin negociere, esalonat in timp. Plasarea evenimentelor
presupune plasarea in spatiu, intr-un anumit punct. Analiza sociologica trebuie sa se
refere si la dimensiunea spatiala a actiunilor sociale.

2
Spatiul nu este o cauza a actiunilor noastre, nu explica ce se intampla actual in
lume (determinismul geografic sustinea ca totul are o cauza fizico-geografica). Spatiul
este o conditie care face posibile actiunile si interactiunile sociale. Nu putem lucra insa,
cu un concept de asa mare generalitate, spatiul trebuie privit in ipostazele sale concrete.
Spatiul se transforma in locuri. Nu tot ceea ce este spatiu este automat si un loc.
Sociologia analizeaza in ce conditii spatiul se transforma intr-un loc. Un spatiu se
transforma in loc in momentul in care acel loc este incarcat cu semnificatie culturala si
sociala. Semnificatiile sunt utile pentru orientarea actorilor. Trebuie sa stii ce este intr-un
anumit loc pentru a sti cum sa iti controlezi actiunile si interactiunile.
Cand actionam social, consumam timp si spatiu. Acest consum de spatiu se
numeste aproprierea – utilizarea unui spatiu sau unui loc, luarea acestuia intr-o gestiune
vremelnica sau permanenta; folosirea locului pentru a putea realiza scopurile pe care noi
ni le propunem. Intr-un anumit loc vom gasi un set de mijloace care ne stau la dispozitie
pentru a ne atinge scopul. Orientarea consta in identificarea acestor mijloace. Scopurile
sunt la randul lor formulate in functie de mijloacele localizate.
Presupunand ca orice actiune sociala este rationala, trebuie sa includem in analiza
de tip rational si locul in care se desfasoara aceasta actiune. Rationalitatea este gradata.
Rationalul inseamna predictibilitate si calculabilitate. La Weber, punctul de pornire al
rationalitatii este atunci cand se face diferenta intre scop si mijloace. El vorbeste despre
adecvarea mijloacelor la scop. Tipurile ideale de rationalitate a actiunilor cuprind o
gradare a rationalitatii:
a) Cel mai mare grad de rationalitate o are actiunea de tip scop-rational. Acest tip de
actiune se refera la actiunea care are scop predictibil si calculabil la fel fiind si adecvarea,
mijloacele si consecintele.
b) Al doilea tip este actiunea cu rationalitate valorica (actiunea care porneste de la
convingeri ferme) – acest tip de actiune este mai putin rational; consecintele nu mai pot fi
prezise si calculate.
c) Al treilea tip este actiunea de tip traditional este prezenta la nivelul scopurilot si
mijloacelor, dar si la consecinte. Nu exista predictibilitate pentru adecvare si consecinte si
acestea nu poti fi nici calculate.
d) Ultimul tip ideal de actiune este cel afectiv - emotional. Rationalitatea este asigurata
doar la nivelul scopului, restul nu e sigur.
Activitatile agricole sunt inca traditionale insa adecvarea mijloacelor la scop nu
poate fi prezisa precum nici consecintele.
La o scara ce trece de actiunea individuala, societatea se confrunta cu problema
patrimoniului istoric, locul devenind scop in sine, proiectele vizeaza conservarea.
Prin sedentarizare populatia umana ajunge sa ocupe anumite locuri.
Prin modernizare, spatiul este transformat in locuri, localitati.
Prima revolutie urbana are loc odata cu procesul de sedentarizare, in perioada
neolitica. A doua revolutie urbana coincide cu geneza societatii moderne, cu aparitia
capitalismului, mergand mana in mana cu industrializarea. Obiectul sociologiei urbane
incepe cu aceasta revolutie. Sociologia urbana incepe o data cu aparitia orasului modern.
Atunci cand „space” devine „place”. Locul este o constructie socio culturala. Oamenii
au creat asezarile in momentul in care au fost pregatiti pentru acest lucru. Orice asezare
poarta amprenta intentionalitatii umane. Acest moment de intentionalitate se observa si
cand oamenii au apropriat natura in scopul de a ramane intr-un singur loc.

3
Printr-un loc intelegem un punct in univers, un amplasament geografic. Sporeste
astfel ideea de excluziune a spatiului. Unicitatea unui loc rezida din diferenta construita si
articulata dintre “aici” si “altundeva”. Conditiile pe care le regasesti acolo nu se mai
gasesc in alta parte, cu aceeasi intensitate, in acelasi fel. Unicitatea locului se contureaza
prin raportarea la alte locuri, se subliniaza prin diferenta. Pentru unii, localitatea natala
poate fi spatial universala.
Orice loc se caracterizeaza prin delimitari mai mult sau mai putin
flexibile. Unicitatea se arata prin identitate, iar aceasta se defineste prin delimitarea fata
de ceea ce nu este locul respectiv. Ca sa faci acest lucru ai nevoie de granite reale sau
imaginare.
Orice loc are anumite insusiri fizice, are o realitate fizica proprie. Aceasta
fizicalitate poate fi artificiala, modificata intentional dar poate sa contina elemente
naturale. A spune ca ceva este natura, este o definitie socio-culturala. Aceasta fizicalitate
rezulta din faptul ca pe un anumit teritoriu sunt aranjate elemente sociale, obiecte
culturale, oameni, intr-un anumit fel, unic. Fizicalitatea este construita de oameni. Orice
loc contine elemente materiale ale vietii sociale, la asta se mai adauga consecintele dintre
oameni si elemente fizice.
Orice spatiu are o semnificatie si o valoare. Totul are nume, iar numele sunt date
prin procesul de apropiere a spatiului. Toate locurile au povesti, istorie. Orice loc este
interpretabil. Locurile pot fi percepute, pot fi simtite, observate. Orice loc se preteaza la
imaginar, la reprezentari; are semnificatie simbolica si culturala. Toate locurile impreuna
constituie o localitate. Sociologia urbana a inceput sa includa in discursul sociologic
fiecare dintre aceste elemente. La toate lucrurile ce tin de materialitate si simbolistica se
adauga si oamenii care ocupa acele locuri.

Curs 3
21.10.1008

Spatiul este un cadru de orientare pentru actiunile si interactiunile sociale. Spatiul


ofera posibilitatea de a afla coordonatele scopurilor pe care ni le propunem. In macro
social nu ne focalizam atentia asupra unei localitati ci asupra unei retele de localitati.
Avem o retea de localitati legate intre ele fiind dependente de ce se intampla intre ele.

Mediu sau habitat

Realitatea sociala este compusa din doua medii: urban si rural.


Termenul de loc este un concept contestat si contestabil. In geografie s-a pus un
fel de monopol de cunoastere mai bine asupra locului. In geografie „locul” este sinonim
cu cel de „amplasament”, „punct”, „arie in spatiu”, „mediu” (in sens ecologic).
Geografii au transformat orice loc in local si transformarea aceasta face ca
indirect sa se identifice locul cu comunitatea (de aceea au devenit dusmani ai
sociologiei). Ei inteleg comunitatea ca fiind un loc in care au loc interactiuni sociale.
Locul a devenit un set de conditii pentru interctiunile sociale. Locul e vazut ca si context
al interactiunilor sociale.
4
Spatiul-teritoriu-locul sunt folosite in analizele sociale ca si context. Nu exista un
acord in sociologie cu privire la definirea comunitati. Tonnies a definit comunitatea si
societatea, el nu este durcheimian. Tonnies considera ca temeiul constituirii comunitatii si
societatii este vointa umana. Vointa este de doua tipuri: organica si libera (liberal arbitru).
Organica – datorita ei se constituie comunitatile. Organic – ceva ce se dezvolta si
apare de la sine.
Tonnies sustine ca comunitatea este nascuta si se dezvolta in mod natural,
oamenii traiesc de la sine in comunitate. El distinge mai multe tipuri de comunitate:
- de sange (rudenie)
- spatiala (vecinatatile, relatii datorate proximitatii fizice a activitatilor care au loc
undeva in spatiu)
- mentala (relatii pe baza afinitatilor axiologce si normative a oamenilor care traiesc intr-
un anumit loc)
Comunitatea mentala face trecerea spre societate. La baza ei se afla vointa libera
aceasta functioneaza pe baza principiului intereselor. Societatea este un mod de
organizare a oamenilor in functie de interesele pe care le urmaresc. Societatea este o
creatie artificiala a oamenilor, un artefact. Tonnies afirma ca in societate indivizii sunt
mai liberi decat la nivelul comunitatii. Indivizii isi pot asuma actiunile in functie de
interesele pe care le au. Societatea trebuie mereu renegociata datorita fluiditatii
intereselor. Lui Tonnies i s-a reprosat ca referentialul empiric pentru comunitate la
asociat mai degraba ruralului si societatea a asociat-o urbanului (dar el nu afirma asta
clar niciodata).
Sociologia a identificat, foarte multa vreme, locul in intelesul geografic cu
comunitatea (de aici preferinta pentru monografiile sociologice). Metoda preferata de
Gusti este monografia exhaustiva. Neajunsul monografiilor este ca nu puteau fi
comparate intre ele, deci nu au valoare macro-sociala. Sublinierea contextului fizic al
actiunilor este o caracteristica a abordarilor micro-sociologice. Contextualitatea fizica era
o constanta a abordarilor geografice. Numitorul comun este dorinta de a explica
comportamentul uman. Pentru o analiza de acest tip, este obligatoriu sa studiezi micro-
episoadele cotidiene si inculcarea lor intr-un context, mediu. Viata noastra este continua
alcatuita din micro-episoade in timp. Actiunile si interactiunile noastre sunt conditionate
temporal si spatial.
Giddens a fost primul care s-a amintit de aceasta comunitate. El a stabilit ideea ca
amplasamentul nu este doar un punct in spatiu. Exista o semnificatie care transcende
semnificatia fizico - geografica a unui loc. Avem amintiri iar aceste amintiri includ si
locuri. Locurile sunt valorizate, evenimentele care se petrec intr-un loc sunt valorizate si
ele si le este asociata o dimensiune spatiala. Calitatea contextului conteaza pentru
impresia generala asupra evenimentelor.
Daca vrem sa explicam comportamentul social trebuie sa facem referire la
spatialitatea evenimentelor. Locul reprezinta un set de conditii pentru actiune (nu cauza).
M. Low pledeaza pentru depasirea viziunii conditionista a lui Giddens. El priveste
ca un element de atmosfera si aceasta influenteaza succesul sau insuccesul unei actiuni.
Atmosfera poate potenta sau inhiba anumite actiuni. Spatiul permite crearea de atmosfera
in care e posibila realizarea scopului propus. Aceasta spatialitate a devenit importanta in
viata cotidiana. Experientele noastre sunt rezultatul vietii noastre cotidiene (nu al unei
abstractiuni - globalul) iar aceasta include intotdeauna un anumit loc.

5
Lumea trairilor cotidiene conteaza foarte mult in analiza sociologica. Analiza
sociologica este interesata de modul de apropriere a spatiului si de investire a sa cu
semnificatie. In momentul in care acel loc are un nume inseamna ca acel loc are o
semnificatie sociala. Faptul ca noi comunicam inseamna ca noi recurgem la o semantica
sociala. Spatiul sau locul nu inseamna ca actiunea se petrece oriunde ci undeva anume.
Actiunile si interactiunile oamenilor au loc in anumite puncte spatiale pentru ca ele
trebuie sa fie in concordanta cu cerintele spatio-extensive a diviziunii muncii si se refera
implicit la sistemul global de productie si redistributie a marfurilor si serviciilor. Aceasta
conditionalitate reprezinta macro-ordinea socio-spatiala.
Spatiul ofera posibilitatea bunurilor de a fi unul langa altul, in consecinta avem
de-a face cu o ordine. Pentru sociologi este important punctul de observatie. Spatiul ne
serveste la orientare. In semantica cotidiana avem nenumarate sensuri care ne ajuta sa
indicam directia.
Avem un numar limitat de localitati care interactioneaza intre ele si care formeaza
reteaua de localitati intr-un stat. Sunt doua mari tipuri de localitati care formeaza retele de
tip urban si rural, care interactioneaza intre ele.

Conceptele rual si urban.

Acestea se definesc prin oglinda unul fata de celalalt; exista o serie intreaga de
caracteristici prin care se diferentiaza. Aceste doua concepte au sens numai unul in relatie
cu celalalt.
Mediu urban – totalitatea asezarilor de tip urban si populatiile aferente acestei
localitati. Mediu urban reprezinta reteaua localitatilor de tip urban si populatia aferenta
lor. Sunt prezentate niste privilegii care nu se regasesc la nivelul asezarilor rurale
(targuri,mestesuguri, dreptul la jurisdictie proprie).
Mediul urban se caracteriseaza printr-o desitate mai mare a populatiei, a
cladirilor spre deosebire de mediul rural. In oras predomina peisajele artificial create. In
orase avem de-a face cu o populatie eterogena, aceasta vine din mobilitatea oamenilor si
din gradul de libertate. Tipurile de activitati economice sunt diferite fata de cele din
mediul rural (predominante sunt cele industriale si serviciile).

Curs 4
28.10.2008

Indicatori de delimitare rural-urban

Tipuri de indicatori folositi:

1. Indicatori juridico-administrativi: prin lege localitatile au un anumit statut, ele sunt fie
rurale fie urbane
Ex:- cuantumul taxelor si a impozitelor;
- echipamentul edilitar;

6
2. Indicatori geografici si de urbanizare
Ex:- tipuri de folosinta a terenurilor;
- serviciile de cadastru;
- cartea funciara;
- densitatea locuirii, a locurilor de munca;
- distante dintre cladiri;
3. Indicatori demografici si sociologici
Ex:- natalitate; - divortilitate;
- mortalitate; - fertilitate;
- nuptialitate; - marimea gospodariilor;
4. Indicatori socio-economici
Ex:- functiile unei localitati;
- industrie, agricultura, servicii;
- produsul intern brut(PIB);
- puterea reala de impozitare;
- densitatea locurilor de munca;

Ce se intelege prin urbanizare?


Urbanizarea are dublu inteles.
Def 1: (intelesul clasic): Prin urbanizare se intelege cresterea numarului de localitati
urbane dintr-o tara sau o regiune si cresterea ponderii populatiei urbane in totalul
populatiei unei tari sau regiuni
Def 2: Urbanizarea are rolul de invatare sociala, mediul urban are rolul de socializare.
Ratiunea practica(Kant)se refera la cum ne comportam in societate. La inceputul
oricarei cunoasteri sta ratiunea practica.
Primele probleme care au necesitat o reflectare critica, au fost igienico-sanitare,
legate de incendii. Astfel au dus la primele reglementari urbanistice
Alte ratiuni practice au fost:distantele intre cladiri(pentru prevnenirea
incendiilor); taxele si impozitele; notiunea asigurarilor de viata.
La mijlocul sec XIX cand apare sociologia ca stiinta se nasc si preocupari legate
de orase, de urbanizare.
Clasicii sociologiei (Marx, Durkheim, Weber) nu au elaborat o teorie a mediului
urban, si astfel nu sunt atat de des invocati. Clasicii s-au axat pe elaborarea unei teorii a
societatii moderne, chiar daca au atins probleme legate de mediul urban, au facuto doar
pentru a ilustra tezele lor despre geneza societatii.
Marx vorbeste despre modul de productie ca fiind o caracteristica universala a
societatii umane. Marxistii fac referire la urban si la rural pentru a explica dezvoltarea
mediului de productie capitalist. Mediul urban este mediul favorabil pentru productia
capitalista pentru ca doar in mediul urban se strang mari mese de oameni care pot fi
folosite ca forta de munca. Ei teoretizeaza diferentele dintre urban si rural ca
reprezentand baza diviziunii sociale a muncii.
Pana in epoca moderna mediul rural era considerat mai important decat mediul
urban deoarece orasele antice medievale nu traiau dupa productia industriala urbana ci
dupa activitatile rurale de productie.
Orasele nu au jucat un rol important in istoria omenirii pentru ca nu aveau medii
de productie, ele erau dependente de productia din agricultura din mediul rural.Orasele nu

7
au contribuit la un nou mod de productie pana in epoca moderna. Orasele erau
dependente in mod absolut de rural.
Diferenta dintre burghezie si nobilime: nobilimea avea proprietati funciare in
mediul rural iar burghezia se baza doar pe comert. Contradictia fundamentala a evului
mediu a fost cea dintre urban si rural. O data cu modul de productie capitalist dezvoltarea
sociala sta sub semnul urbanului. In epoca moderna lucrurile s-au schimbat o data cu
modul de productie capitalist. Epoca moderna este marcata de o urbanizare a ruralului.
A doua revolutie urbana a dus la diminuarea importantei ruralului si dezvoltarea
urbanului (prima revolutie urbana a fost in neolitic cand au aparut prima data orasele).
Proletariatul schimba societatea (este considerat motorul schimbarii sociale), doar el e in
stare de asa ceva pentru ca sunt foarte multi oameni si pentru ca sunt centralizati. Mediul
urban este esential in organizarea proletariatului, pentru ca in oras exista resursele pentru
mobilizarea clasei muncitoare. Mediul urban si industrializarea au fost cele care au putut
sa desprinda oamenii de rural, de agricultura, ele au descatusat oamenii. Practic proletarii
sunt oameni liberii, nu mai sunt legati de pamanturi. Urbanizarea este vazuta ca un proces
de desprindere de ruralitate. Orasul are potential revolutionar.
Engels s-a preocupat de conditiile de viata si conditiile de munca pe care le avea
proletariatul la inceputurile lui:promiscuitate, foamete, mizerie, saracie.
Un alt studiu al lui Engels a fost “Problema locuintelor” in care se axeaza pe
productie, ce conditii trebuie indeplinite pentru ca productia sa aiba loc.
Forta de munca in capitalism se plateste prin salariu. Orice marfa are o valoare de
intrebuintare(utilitate) si o valoare de schimb(data de cantitatea de munca necesara).In
capitalism orice devine marfa.
Valoarea de intrebuintare consta in faptul ca forta de munca produce mai mult
decat valoarea de schimb pe care o are un anumit produs, o anumita marfa.
Proletariatul nu trebuie sa aiba proprietate imobiliara pentru ca asta ii transforma
in conservatori. Proletariatul nu are nevoie de locuinte stabile pentru a putea migra acolo
unde erau platiti mai bine. Daca ar avea proprietatea imobiliara proletariatul ar castiga
mai putin (primeau bani de chirie).

Curs 5
4.11.2008

ORASUL - MAX WEBER

Important pentru capitalism este raportul rural/urban. Nu conteaza productia


materiala pentru Weber ci spiritul capitalist. Weber analizeaza importanta politicului, a
puterii in aparitia oraselor moderne, pornind de la orasele medievale.
“Economie si societate” apare in capitolul Comunalizare si Socializare.Weber
trateaza problema orasului intr-o tematica care se refera la dominatia legitima.
Pentru Weber orasul medieval este o forma ilegitima de dominatie, e o forma de
organizare care contravine normelor si valorilor medievale. Weber face diferenta intre
dominatie si putere.
8
Puterea- capacitatea cuiva de a-si impune interesele sau vointa altora.
Dominatia - o forma mai speciala de putere , capacitatea cuiva de a-si impune
viziunea chiar si in conditii de rezistenta si chiar de opozitie din partea celorlalti, daca
este nevoie si cu forta (prin constrangere). Dominatia are un atu, forta.
Weber distinge 3 tipuri ideale de dominatie:
- dominatia rationala
- dominatia carismatica
- dominatia traditionala
Cand este vorba de dominatie se pune problema sursei care legitimeaza dominatia.
La cea rationala sursa este data de statute, norme, legi, ea se poate ca si birocratie.
Dominatia de tip traditional se legitimeaza prin credinta in traditii, obiceiuri, in
caracterul sfant, sacru si imuabil al ordinii sociale. Forma pura in care apare aceasta
forma este patriarhul.
Dominatia carismatica se bazeaza pe dimensiunea sentimental-afectiva.
Ex: profeti, IIsus, eroii din razboi, demagogi.
Scopul actiunii de dominare este sa ii faci pe ceilalti sa te asculte, sa-ti respecte ordinele,
de aceea Weber cauta actorii care reprezinta aceste tipuri de dominatie:
- pt dominatia rationala – cel care este superiorul celorlalti (presupune un
sistem ierarihic-seful)
- pt dominatia traditionala-stapan, rege, imparat
- pt dominatia carismatica- conducatorul
Actorii care asculta ordinele celorlalti:
- rationala (birocratica sau legala) –membrii diferiteleor institutii sau cetatenii
- dominatia traditionala- supusii
-dominatia carismatica- discipoli, invatacei
Orasul este considerat o forma ilegitima de dominatie, pentru ca tipurile de
dominatie legitima nu se regasesc in el. Exista o alta forma de domninatie care se
apropie de dominatia rationala, dar in evul mediu cadrul de referinta era dominatia de tip
traditional. Orasul contribuie la exercitarea dominatiei de tip traditional bazata pe o
ierarhie piramidala foarte clara. Aceste cadru este spart si incepe sa se impuna
rationalizarea, apare o democratie incipienta in oras care sparge tiparele dominatiei
traditionale. Orasele contribuie la erodarea tiparelor de dominatie de tip traditional, a
ierarhiei piramidale, a relatiilor de dependenta personala, bazate pe un juramant de
loialitate.
Weber incearca sa defineasca ce e un oras .Orasul nu poate fi definit pornind doar
de la criteriul marimii unei localitati. Trebuie sa cautam alte criterii pentru a defini ce este
un oras. Un prim criteriu pe care il propune este criteriul economic. Orasul este o asezare
ai carei locuitori traiesc in preponderenta din mestesuguri si comert. O trasatura
importanta in viziunea lui Weber este profilul non-agricol si existenta unei piete.
Locuitorii numai asa isi pot satisface nevoile de materii prime.
Weber distinge urmatoarele tipuri ideale de orase, dupa activitatile preponderent
desfasurate:
1. oras producator
2. oras consummator
3. oras commercial

9
Un alt element pe care il propune Weber pt a defini profilul urban al unei
localitati este puterea (chiar dominatia). Puterea este considerate in societatea medievala
ca fiind o putere ilegitima, care contravine organizarii feudale. Orasul este intotdeauna o
forma de exercitare a puterii, de aceea este esentiala introducerea dimensiunii puterii in
definire. Un semn exterior al puterii unui oras in societatea medievala sunt fortificatiile.
Dincolo de acest semn exterior, in orase mai avem un set de drepturi care garantau
anumite lucruri locuitorilor. Aveau un sistem juridic aparte, in neconcordanta cu sistemul
legal medieval.
Rationalitatea care a generat aparitia orasului a aparut in Occident(Europa de vest,
Centrala si SUA). Cadrul de referinta pentru analiza orasului este Europa de Vest. Orasul
ca fenomen de masa a fost cunoscut doar de occident.
Definitie:
O localitate este un oras, in cadrul de referinta al societatii medievale, daca intruneste
urmatoarele caracteristici ideal-tipice:
- caracterul dominant al activitatii ne-agricole
- existenta de fortificatii si a unei piete-
- tribunal propriu, o minima jurisdictie.
- caracterul asociativ al locuitorilor, asocierea libera a cetatenilor duce la constituirea
orasului, oamnenii stau in oras de buna voie,
- autonomie fata de stapanii locurilor, cee ce inseamna si autocefalie, posibilitatea de a-
si alege din randul lor conducerea orasului.
Nu in oras s-a nascut capitalismul. In oras are loc o trecere de la dominatia
traditionala la cea rationala. Orasul a fost cheia care a descuiat poarta modernitatii.”Aerul
orasului te face liber”. A deveni cetatean al unui oras inseamna sa-ti dobandesti
libertatea. Orasele cuprindeau o ordine sociala aparte care a favorizat aparitia modenitatii.
Capitalismul nu s-a nascut odata cu orasul, dar a gasit aici un mediu propice dezvoltarii
sale. Orasele erau oaze de libertate si isi puteau gestiona singure soarta.
Din punct de vedere juridic, in orase proprietatea funciara era libera, lipsita de
obligatii, spre deosebire de restul proprietatilor feudale. Cel mai inalt in rang intr-un
anumit teritoriu era proprietarul tuturor pamanturilor. Proprietatea funciara libera
presupune degrevarea de taxe si impozite. In oras exista un statut juridic particular al
persoanei.
In oras coabitau oamenii cu statute sociale diferite, dar privilegiile aferente
diferentelor de status in orase nu mai functionau. Orasele au fost cadrul in care s-a scapat
de servitute si s-a ajuns la statutul de om liber. Orasele au oferit conditiile pentru o
mobilitate sociala ascendenta si descendenta. In societatea feudala statutul era dat prin
nastere, aceasta era o societate imobila. Orasul a erodat dominatia traditionala. Cetatenii
orasului au uzurpat dreptul nobilial. De aceea orasul este considerat o forma de dominatie
ilegitima. Contribuita orasenilor la nasterea capitalismului, a societatii moderne, a fost
bresa pe care au creat-o in sistemul nobiliar (din punct de vedere juridic erau egali intre
ei).
Caracterul asociativ – cetatenii se asociaza pentru a-si rezolva problemele si au si
mijloacele pentru a face asta ( nu cer nici voie si nici ajutor financiar). Pentru ca numai
este nevoi de alte forme de ajutor se evita dependenta. Cetatenii orasului isi asuma
intreaga responsabilitate si se asociaza eficient. Nucleul de organizare sociala de la care
s-a pornit a fost dat de organizatiile profesionale breslele. Totul era organizat rational. In

10
domeniul militar exista principiul de organizare si de inarmare a fortelor armate care i
Occident se baza pe responsabilitatea personala (armele erau proprietate personala numai
in Occident aveai armele acasa, in alt tip de societate armele erau tinute de un individ
important si le impartea in caz de razboi). Avand echipamentele de lupta acasa, cetatenii
orasului aveau sanse reale sa se opuna oricaror cerinte pe care le considerau exagerate.
Fortificatiilor li se adauga o garnizoana gata de lupta, permanent inarmata.
Datorita acestor circumstante, in conditiile de egalitate si de asociere libera,
vechile legaturi comunitare numai reprezentau un liant social. Relatiile de sange, relatiile
date de religie, sunt inlocuite cu asocierea pe baza de interese. Orasul propune ca si motor
al solidaritatii interesul. Ordinea traditionala este astfel iarasi erodata.
Pentru a aparea capitalismul a fost nevoie de resurse de inovatie. Se ajunge la
burghezie, iar cetatenii orasului se transforma treptat treptat in burghezi. Componentele
care contribuie la geneza capitalismului au pornit din oras.
Daca la Marx raportul urban-rural a fost cheia modernitatii, in viziunea lui Weber,
inainte sa apara capitalismul trebuie sa apara conditiile care au facut posibila aparitia lui.
Weber vorbeste de forme de democratie care incep sa se manifeste in oras.
Durkheim
Durkheim nu poate ocoli problema urbanului. "Diviziunea sociala a muncii" se
ocupa tangential si de problema orasului. El se intreaba care este fundamentul moral al
solidaritatii sociale. Clasicii sociologi erau adeptii unei viziuni fundamentalist morale.
Durkheim pune la baza solidaritatii sociale principii morale. El a identificat progresul
social cu ceva moral cu binele social.
Dintr-o logica perversa am ajuns sa identificam binele cu adevarul. Toata
cunoasterea societatii produsa de aliniamentele de clasa e adevarata. Ca sa-si
indeplineasca rolul revolutionar, proletariatul trebuie sa studieze stiintific realitatea.
Ideologia justifica cautarea adevarului si invers. Mai face diferenta intre falsa constiinta
si autentica constiinta. Falsa constiinta – reflectii si discutii asupra societatii in mod
inadecvat. Simtul societatii este un liant moral.
Durkheim arata ca solidaritatea sociala este o functie a omogenitatii sociale dar si
a eterogenitatii sociale. Partile sociatatii se aseamana intre ele sau sunt distincte unele de
celelalte, dar sunt complementare reciproc, si de aceea exista solidaritate. Problema lui
Durkheim este ca fundamerntul moral nu este observabil nemijlocit. El construieste o
intreaga metodologie ce ne trimite la fundamental moral al solidaritatii. Acest element
vizibil este dreptul represiv si dreptul restitutiv. Dreptul represiv se bazeaza pe obtinerea
solidaritatii prin pedepse. Dreptul restitutiv se bazeaza pe restabilirea normalitatii prin
echilibrare dupa ce ea a fost zdruncinata de incalcarea anumitor norme. Ajunge in
demersul lui pana la diviziunea sociala a muncii care este determinata de 2 factori:
densitatea materiala si densitatea morala. Densitatea materiala se refera la densitatea
populatiei intr-un anumit loc (numarul pe o unitate de referinta). Densitatea morala se
refera la densitatea relatiilor sociale intr-o anumita populatie. Intensificarea diviziunii
sociale a muncii este datorata in principal densitatii morale.
Aici atinge Durcheim probleme urbana. El spune ca in mediul urban sunt intalnite
conditii pentru cresterea densitatii morale. Orasele sunt locuri in care densitatea morala
este foarte mare, exista o varietate de interactiuni sociale care determina divziunea
sociala a muncii. Durkheim propune ca un catalizator al solidaritaii sociale, revigorarea
organizarii profesionale. In societatile moderne avem nevoie de niste corporatii sociale

11
care sa asigure liantul social. El face referire la rolul breslelor in forma lor de sindiucate
in societatea moderna.

Curs 6
11.11. 2008

Orasul - paradigma ecologica

Scoala de la Chicago

Ecologie este un termen lansat in a doua jumatate a secolului al XIX-lea in


lucrarea biologului german Ernst Haeckel. Ecologia este o stiinta care se ocupa de
interactiunile dintre organisme si mediu. Aceasta paradigma este legata de sociologia
americana. Ecologia urbana trebuie privita in contextul institutionalizarii sociologie in
SUA.
In 1892 la Univesitatea din Chicago se infinteaza prima facultate de sociologie in
SUA sub conducerea lui Albion Small (este cel care publica in 1895 American Journal of
Sociology). Scoala de la Chicago este considerata ca fiind una dintre principalele scoli de
sociologie din SUA. Primele trei generatii de ganditori ai acestei scoli au marcat
abordarea orasului.
Prima generatie de sociologie este formata din Albion Small, William Thomas (a
definit perspectiva individuala). Acestui nucleu initial i se adauga alti ganditori (George
Herbert Mead, Ewey - pragmatismul, Veblen- analiza stilului de viata) care dau o
orientare interdisplicinara Scolii.
Pentru sociologia urbana a 2-a generatie a scolii de la Chicago a fost
semnificativa, punand bazele abordarii ecologice in domeniul urbanului. A 2-a generatie
il are in compozitie pe Albion Small, Robert Ezra Park, Ernest Burgess, Ellsworth Ferris
si cativa studenti (Robert McKenzie, Louis Wirth). Park si Burgess fac trecerea la a treia
generatie, care-i mai cuprinde pe : Herbert Blumer si Ogburn.
A 2-a generatie a urmarit impunerea perspectivei ecologice si a contat pe
infiintarea unui centru de cercetare (“Local Community Research Center” - 1823) care a
propus o alta abordare interdisciplinara – sociologie, politologie, antropologie si
economie politica. Obiectul de cercetare a fost comunitatea din Chicago. Acest centru a
realizat foarte multe cercetari empirice care au constituit emblema Scolii de la Chicago.
S-au abordat teme precum: dezvoltarea urbana, cercetarea tematica a comunitatii urbane,
delicventa juvenila, criminalitatea, dezorganizarea familiala, problemele imigrantilor,
problema celor fara de adapost. Membrii celei de a 2-a generatie vor coordona o lucrare
celebra in literatura de specialitate - “The city”, 1925. In aceasta lucrare este expus
programul de cercetare al Scolii de la Chicago, temeiul cercetarii precum si primele
rezultate ale cercetarilor empirice ale LCRC.
Preocuparea pentru oras apare la Chicago pt acesta a fost un promotor al
dezvoltarii capitaliste si a devenit un pol de atractie pentru imigranti. Societatea
americana a incercat dupa primul razboi mondial sa inlature anumite vicii. Astfel, in anii
’20 SUA a interzis productia si comercializarea de alcool - politica prohibitiei – de aici a

12
inceput istoria criminalitatii organizate. Unul dintre cei mai mari criminali din SUA a fost
Al Capone. A fost nevoie de o cercetare stiintifica a realitatii din oras pentru a arata
administratiei ce ar trebui sa fie facut.a inceput o cercetare in amanunt a realitatii urbane
de care se leaga Scoala de la Chicago. Local Community Research Center a folosit
argumente politice si a pornit de la ratiuni practice.
Paradigma ecologiei umane este prima teorie cuprinzatoare despre mediul
urban. Pentru Statele Unite ale Americii, ecologia umana a fost prima teorie sociologica
de sorginte si de expresie americana. Aceasta teorie a inceput sa se cristalizeze atunci
cand sociologia americana a inceput sa dobandeasca recunoastere sociala – un pas fiind
institutionalizarea. Dovada este faptul ca s-au lansat catedre si publicatii. Cei mai multi
din reprezentantii Scolii de la Chicago au studiat in Europa.
Ecologiei umane ii este inerenta o tensiune duala. Ecologia umana este o teorie
de rang mediu, circumscrisa in sfera urbanului, incercand sa ofere explicatii legate de
procesele dezvoltarii urbane si ale culturii fiind astfel o paradigma a unei sociologii de
ramura. Apoi, fiind prima teorie de sorginte americana ecologia umana a pretins sa fie o
disciplina autonoma cu un edificiu teoretic propriu. Membrii Scolii de la Chicago
sustineau, astfel, ca perspectiva ecologica nu poate fi subsumata nici unei alte
perspective. Ecologia umana studiaza adaptarea grupurilor de populatie umana la
mediu (obiect care nu este revendicat de vreo alta disciplina). Ea este o stiinta
fundamentala pentru alte stiinte. Aceasta tensiune apare mereu in Scoala de la Chicago,
este o particularitate ce vine dintr-o traditie de definre a stiintei (are un obiect propriu si
propune o pespectiva de studiu al realitatii.). Scoala de la Chicago a circumscris ca
perspectiva perspectiva ecologica asupra orasului. Tensiunile Scolii de la Chicago se
observa si in ambiguitatea conceptiei lui Robert Park. Park oscileaza in modul in care
intelege comunitatea.

Concepte fundamentale ale ecologiei:

Perspectiva teoretica ecologica considera ca viul are caracter de sistem si


sistemele se deosebesc intre ele prin marime si complexitate. Sistemul viu prezinta o
arhitectura in trepte a lumii, si anume:
a) nivelul fizico-chimic
b) nivelul biologic
c) nivelul social
La baza acestei ierarhii a viului se afla organismul individual, care este format din
niveluri inter-organismice. Dincolo de organismul individual avem nivelul
supraorganismic - adica forme de integrare a mai multor organisme individuale.
Organismele care au trasaturi comune formeaza o comunitate. Populatiile pot fi
considerate comunitati de indivizi conspecifici.
Mediul este inteles ca si spatiu. Exista o ierarhie spatiala a nivelurilor supra-
organismice, avem populatii care se distribuie in mediu. Un prim nivel este biocenoza
care reprezinta comunitati de populatii. Un alt nivel spatial este dat de ecosisteme,
compuse din comunitati din biocenoza si biotop (sectoare restranse ale crustei terestre).
Ecosistemul reprezinta deci o comunitate intr-un segment al crustei terestre. Cel mai
mare nivel este biosfera, ansamblul lumii vii, totalitatea conditiilor de viata existente pe
planeta.

13
Ecologia umana se ocupa de adaptarea comunitatilor de populatii umane la un
mediu. Orasul reprezinta echivalentul biotopului. Sociologia nu lucreaza insa dupa
arhitectura prezentata de biologie (gen, specie, subspecie). Logica ecologiei ramane in
sfera teoretica.
Ambiguitatea apare atunci cand Park incearca sa defineasca comunitatile umane
in registrul biologic. Park a fost influentat de Simmel, Compte, Spencer, Durkheim (cel
mai mult) si Charles Darwin. Robert Park a preluat de la Durkheim mai ales perspectiva
metodologica, respectiv un fel de pozitivism. Faptul social nu poate fi explicat decat
printr-un fapt social. Park a preluat modalitatea in care Durkheim a circumscris natura
umana, relatia dintre individ si societate (natura umana nu e sociala, e egoista). Avem
stabilitate sociala pentru ca individul se subordoneaza autoritatii morale a societetii.
Apare aici problema raportului dintre libertatea individuala si controlul social. Durkheim
spune ca societatea moderna erodeaza constrangerile morale traditionale si le inlocuieste.
Analog, Park defineste un fel de natura egoista si nesociala a omului, care trebuie
controlat in permanenta de catre societate spre binele lui propriu, dar mai ales spre binele
celorlati. Apare o atitudine dihotomica fata de controlul social si la Durkheim si la Park.
Atat Durkheim cat si reprezentantii S.C deplang decaderea morala si spun ca
dezorganizarea sociala este plata pe care omenirea trebuie sa o plateasca pentru progresul
social.
Pentru Durkheim si reprezentantii Scolii de la Chicago, dezordinea sociala este
un element necesar in procesul de tranzatitie de la societatea premoderna la cea moderna.
In acest context, mediul urban capata o importanta majora pentru ca el contribuie la
cresterea densitatii morale, creste numarul si intensitatea relatiilor interindividuale. Exista
si ratiuni practice, avem de-a face cu o societate bulversata de primul razboi mondial.
Aceste enunturi teoretice subliniaza nevoia de stabilitate.
Urbanizarea slabeste coeziunea sociala, normele, valorile traditionale incep sa
devina mai putin importante. Acum se schimba reprerele, se interevede un alt fel de
societate. Inainte de a fi capitalism avem reprezentare a ceea ce va fi. Mediul urban
descatuseaza potentialul libertatii ai autorealizarii individuale. Intre ordinea morala si
ordinea sociala exista o relatie nemijlocita. Ordinea sociala si natura umana se afla in
opozitie, de aici rezulta ca orice forma de organizare umana trebuie trebuie sa exprime cu
necesitate acest antagonism; ceea ce inseamna ca strucura orasului isi are temelia in
natura umana si este expresia acestei naturii. Prin urmare, structura orasului exprima si
corespunde naturii umane, dra si normativitatii sociale. Structurile fizice si simbolice ale
unui oras reflecta relatia dintre libertatea individului si instantele constrangatoare.
Scoala de la Chicago analizeaza care sunt temeiurile socialitatii si ale
sociabilitatii. Sociabilitatea este expresia naturii umane.Omul nu este doar o fiinta
sociala ci si una biologica, care respecta principiile de functionare ale lumii vii.orice om
va incerca sa ramana viu cat mai mult timp. Principiul supravietuirii presupune ca fiecare
om va face totul pentru a supravietui, chiar daca asta inseamna sa incalce anumite reguli.
Datorita naturii umane careia ii este inerenta dorinta de a supravietui, relatiile dintre
indivizi sunt utilitarist-pragmatice. Indiviizi sunt valorizati prioritar in raport cu
colectivitatea. Acest nivel al realitatii sociale este definit de Park ca fiind comunitatea,
nivelul biotic, biologic al existentei sociale (in care prevaleaza principiul supravietuirii
indivizilor sau a grupurilor). Conditionarea biologica se manifesta la nivelul biotic numit
comunitate. Deci, comunitatea umana este o comunitate ecologica - pentru a putea

14
explica astfel ca procesele de adaptare ale unei comunitati umane la mediu sunt
echivalente cu cele ale unei comunitati animale.
Socialitatea inseamna sa cooperezi cu altii, ceea ce presupune consens si
instituirea unui scop comun. In acest context, in raport cu individul primeaza actiunea
colectiva conditionata de o constiinta colectiva. Colectivitatea este acum valorizata
prioritar in raport cu individul. Acest nivel este numit de Park societate. Dar
subordonarea individului fata de societate nu se poate realiza decat daca individul
valorizeaza prioritar intregul, nu interesele personale. La nivel de societate interesele
asociative primeaza in fata intereselor individuale, iar asocierea trebuie invatata.
Invatarea asocierii nu este data biologic ci este invatata socio-cultural. Ambiguitatea
conceptiei despre oras depinde de cantonarea intereselor fie in domeniul biologicului, fie
in domeniul culturii.

Curs 7
18.11.2008

ECOLOGIE UMANA (II)

Comunitatea = unitatea de referinta a analizei, nivelul biotic al existentei sociale.


Mediul = ansamblul fortelor fizice si biologice ce influenteaza o unitate vitala sau un
sistem viu.
Von Uexkull – biolog, identifica mediul cu “habitat”/”ambient”
- in acest mediu se formeaza cercuri functionale : in psihologia animal, se numesc
“preajma”
Factori de mediu – factori abiotici/fizici
- factori biotic – tin de sistemele vii; acesti factori elibereaza energii
Eco-sistem = biocenoza + biotope
Mecanisme de adaptare:
Charles Darwin – se preia conceptia sa evolutionista; prezinta viul/viata sub forma unei
retele (web of life) →interdependenta a tot ceea ce este viu; prin intermediul unei retele
biologice toate fiintele sunt legate intre ele prin simbioza
- aceasta retea functioneaza optim atunci cand toate fiintele au sanse sa supravietuiasca
(biotopul trebuie sa fie intr-o stare de echilibru); in natura aceasta se intampla in mod
natural, pe baza instinctelor
- lupta pentru supravietuire, la Darwin, este o competitie intre specii pentru resurse
- competita pentru spatiu (teritoriu), nise ecologice
- spatiu vital – asigura supravietuirea si reproducerea
- competitia pentru resurse nu conditioneaza doar supravietuirea si reproducerea ci
reglementeaza si reproducerea speciilor intr-un biotope
- “the fittest survives” = selectie naturala
- logica lui Darwin a fost combinata cu conceptia lui Durkheim despre comunitate si
societate →Toate comunitatile umane sunt vazute ca si comunitati biologice.

15
- daca comunitatea umana este o comunitate biologica, ecologia poate fi analizata din
perspectiva biologica, respectiv ecologica →legitatile regnului biologic se aplica si in
cadrul comunitatilor umane
- competita pentru supravietuire si reproducere este o caracteristica a societatii
umane→explicarea comunitatii umane poate recurge la argumentele legitatii naturale
- diviziunea sociala a muncii - explica de ce apar diferente in cadrul aceleiasi specii
- aceasta competitie naturala din biologie genereaza diferentiere functionala
- comunitatile umane se diferentiaza intern/extern din punctul de vedere al activitatilor
(diviziune sociala a muncii)
- comunitatile umane sunt intotdeauna deopotriva unitati functionale si teritoriale
Orasul = unitate teritoriala si unitate functionala
Comunitatea poate fi analizata ecologic deoarece:
→ diferentierea functionala (adancimea diviziunii sociale a muncii) se datoreaza in
viziunea lui Park cresterii volumului populatiei (cresterea densitatii materiale – D)
→ extinderea sistemului de transport si comunicatii (factor de mobilitate fizico-
geografica) influenteaza mobilitatea sociala – are repercursiuni asupra stratificarii sociale
- toate aceste elemente genereaza o adancire din ce in ce mai mare a diviziunii sociale a
muncii iar consecinta acestei dezvoltari este cresterea gradului de interdependenta dintre
aceste specializari
- cresterea densitatii morale → solidaritate organica (Durkheim)
- oamenii pot schimba/modifica mediul in care traiesc
- se poate studia adaptarea comunitatii la un mediu observand cum spatiul este divizat in
vederea competitiei (pentru anumite activitati); localizarea activitatilor in spatiu
Lupta pentru supravietuire = competitie in cooperare → castiga cel mai bine adaptat
- in domeniul economic – dominatie = reprezinta efectele pe care le produce o anumita
specie asupra altor specii
- pentru ecologia umana, economicul are functia de dominatie – trebuie sa urmarim cum
are loc competitia: amplasamente pentru activitati economice accesibile in cadrul
comunitatii = amplasamente
- competitie pentru zonele centrale; presiune competitionala pe zona → creste valoarea
terenurilor in acea zona; proprietate publica/privata, terenuri, inchiriere (strategii
imobiliare)

Curs 8
25.11.2008

Ecologie urbana

Park considera ca spatiul functioneaza simbiotic si ca exista o competitie


continua a societatii umane. Pentru el, competitia este conceptualizata ca o forma de
„interactiune fara contact social”, sau, cu alte cuvinte, o interactiune care nu presupune
constiinta sau comunicare prin simboluri. In acest fel, Park, goleste conceptul de
competitie de orice semnificatie sociala si astfel il poate generaliza cu usurinta de la
domeniul ecologiei la cel al sociologiei.

16
Biotic- persoanele intra in competitie (concurenta economica).
Ordine morala – comunitati umane care coopereaza.

Park este de parere ca este nevoie de o suprastructura culturala pentru a permite


pastrarea unui echilibru in diferitele nise pentru ca acestea sa nu se distruga.
Wirth aduce o critica lui Park spunand ca nu
putem sa ne limitam la spatiu urban ca fiind un spatiu delimitat strict de anumite granite,
ci trebuie sa cercetam modul de viata urban (urbanism)
Urbanismul reprezinta modul de viata urban.
Urbanizarea se refera la : - extinderea demografica a orasului (definitie tehnicista)
- extinderea modului de viata urbana (definitia lui
Wirth).

Conform lui Wirth spatiul urban inseamna: - numarul mare de oameni – ceea ce
inseamna segregare etnica;
- densitate mare de oameni, ceea ce duce
la relatii de afectiune superficiale si la o libertate individuala mai mare.
- eterogenitate mare de oameni- Indivizii
sunt diversi, acestia nu sunt loiali unui singur grup pentru ca sunt membri mai multor
grupuri.

Wirth considera ca in oras se creeaza comunitati bazate pe relatii de excluziune.


El afirma ca trebuie sa ne uitam la spatiul urban :
a) ca la o structura fizica, determinata spatial si temporal;
b) ca la un sistem de organizare sociala;
c) ca la un sistem de atitudini si idei.

Modelul cercurilor concentrice a fost elaborat de W. E. Burgess, ţinand seama


de condiţiile oraşului Chicago. Autorul consideră că se pot stabili o serie de zone
concentrice, fiecare zonă caracterizîndu-se printr-un mod particular de utilizare a
terenului, prin anumiti oameni si stiluri de viata distincte.
După 1930, alţi sociologi au examinat procesele creşterii urbane şi au propus
modele noi sau modificate. Astfel, Homer Hoyt (1939) a elaborat modelul sectorial, după
care oraşul mare este constituit din sectoare, nu din cercuri concentrice, iar Harris şi
Ullman (1945) au construit modelul nucleelor multiple, după care un oras mare nu are un
singur centru, ci mai multe, fiecare avînd trăsături specifice.
Modelul lui Burgess nu e corect din punct de vedere empiric, deoarece, asa dupa
cum spune Hoyt, acesta nu a tinut seama de existenta transportului public.

Curs 9
2.12.2009

ORASUL- perspectivă culturală

17
La sfârsitul secolului al XIX lea, inceputul secolului alXX-lea, conceptia era
pozitivă asupra ruralului. Orasele erau considerate locuri pline de vicii, cu oameni egoisti,
anonimi. Groaza fată de oras se poate explica partial prin teama claselor dominante (ce a
mai rămas din aristrocratie si burghezie) fată de proletariatul care se concentra în mediul
urban. Proletariatul era considerat o fortă distructivă, proletariatul si orasul erau
considerate o amenintare la adresa ordinii sociale. În vremea aceea vizionarii, urbanistii,
au încercat să ofere conditiile care să permită reconstituirea vechilor legături morale ale
societătilor rurale. Un exemplu este dat de “orasele grădină” care încercau să recreeze
habitatul natural al lumii rurale, oferind conditiile de a reveni la legăturile comunitare
rurale. Scopul a astfel de proiecte a fost să ofere conditiile care să permită reintegrarea
indivizilor în societate. ,,Orasele grădină,, sunt însă forme de segregare, formează unităti
în mod artificial, urmărind un anumit scop.
Apar discutii în legătură cu orasul analizat din perspectivă culturală. Simmel pune
în legătură directă calitatea vietii spirituale cu mărimea unui oras. El nuantează conceptia
că orasul e sediul viciilor. El spune că orasul este sediul sanselor pe care le oferă (nu
insistă asupra testului de la seminar).
Foloseste o metodologie de sorginte neokantiană. Kant a subliniat că orice
cunoastere este un proces care presupune un subiect si un obiect al cunoasterii. Kant a
subliniat rolul activ al subiectului cunoasterii in procesul cunoasterii. Orice cunoastere
este si o constructie a subiectului cunoscator. Cunoasterea necesită un efort mental
prealabil observatiei nemijlocite. Avem concepte, categorii cu care ne apropiem de
realitate si o cunoastem în functie de aceste constructii mentale. Subiectul cunoscător
introduce o anumită ordine în realitate care e haotica. Pentru Simmel această ordonare e
posibilă prin separarea formei de fond (continutul). Fondul actiunilor, interactiunilor si
relatiilor sociale e de competenta psihologiei; în schimb forma prin care se exprimă acest
continut social e de competenta sociologiei; pentru că forma pe care o îmbracă continutul
actiunilor, relatiilor sociale poate fi observată nemijlocit. Sociologia e considerata o
stiinta socială empirică.
Simmel spune că sociologia începe cu numărul 3. Forma de la care se porneste în
sociologie este triada. Relatiile dintre două entităti nu sunt obiectul sociologiei, sunt de
competentă psihologică pentru că nu există alternativă. Sociologia începe de la triade
pentru că există o situatie care necesită o observare mai atentă si există consecinte care nu
sunt implicate în diadă. Din momentul în care analizăm triade avem un obiect al
sociologiei pentru că cantitatea relatiilor e însotită de o schimbare a calitătii relatiilor
sociale. Sociologia poate analiza strategiile care-i fac pe oameni să fie solidari sau
nesolidari. Analizarea strategiilor de solidarizare/ nesolidarizare ne ajută să întelegem
fenomenele istorice singulare(la stiintele naturii fenomenle se repetă, la stiinta spiritului
avem obiecte singulare - Dilthey).
Traditia neokantiană delimitează obiectul cercetării prin raportare la valori. În
momentul în care un obiect din realitate are o valoare pentru cercetare, el devine obiect
de cercetare. Simmel spune că , chiar dacă sociologia nu poate determina motivele unei
anumite strategii, poate analiza formele pe care le îmbracă o strategie socială. Sociologia
poate analiza o varietate foarte mare a unor evenimente istoric singulare. Sociologia este
stiinta despre formele interactiunii umane, forme care sunt abstrase din interactiunile
lumii reale.

18
Simmel este unul din reprezentantii sociologiei pure (conceptuale) care
elaborează un sistem de concepte construite a priori. Sociologia studiază prin urmare
formele interactiunilor umane, nu si continutul acestora. Socilogia este geometria
formelor sociale, este stiinta care analizează si explică formele sociale. Formele sociale
sunt mijloace prin care se exprimă actiunile si interactiunile sociale; ele indică si limitele
actiunilor si interactiunilor sociale. Individul trăieste în societate si societatea trăieste în
fiecare individ în parte. Societatea este deopotrivă originea dar si negarea individualitătii.
Viata socială, realitatea socială se întemeiază pe un paradox insolubil. Expansiunea,
dezvoltarea socială este deopotrivă o conditie dar si o provocare la adresa dezvoltării
individualitătii.
Simmel a încercat să analizeze raportul dintre cantitativ si calitativ în relatiile
sociale. Triada e exemplul de început al societătii pentru că apare posibilitatea ca un
individ să-i domine pe ceilalti si posibilitatea ca unul să fie pus în minoritate. Seriile
sociale încep de la 3, minim 3 actori trebuie să fie pusi într-o situatie pentru că aceasta să
fie pusă în atentia sociologiei. Salturile de la 2 actori la 3 nu sunt doar cantitative ci si
calitative. Un alt salt calitativ apare când se face trecerea de la grupuri mici la grupuri
mari (dificultate cantitativă de definire a grupului mic/mare). De ce apar diferentele de
natură calitativă la forme sociale mai mare de 3. Triada este o formă de agregare. La
nivelul unor agregate sociale mari apar, se manifestă anumite fenomene sociale care nu
apar în agregate sociale mici. Diferentele calitative între grupurile mici si mari sunt
evidente. În grupurile mici unitatea, coeziunea este dată de obiceiuri, traditii, interactiuni
face to face, există un control social mare. La grupurile mari coeziunea nu poate fi
asigurată prin control social ci prin manifestarea dreptului. Relatiile persoanelor devin din
ce în ce mai putin numeroase si intense raportate la totalul relatiilor pe care individul le
are într-un grup mare.
În grupurile mari există relatii anonime, depersonalizate. În grupurile mici
apartenenta îti este prescrisă si controlul social nu te lăsa să te eliberezi. În societatea
moderna individul nu apartine unui singur cerc social ci poate opta pentru incluziunea în
cercuri sociale diverse. În societatea modernă există o expansiune a libertătii individuale
care merge mâna în mână cu o asumare mai mare a responsabilitatilor formelor de
interactiune pe care le acceptă individul.
Odată cu mărirea numărului cercurilor sociale la care poate apartine un individ,
nu creste doar libertatea, ci se modifică si dimensiunile identitatii individuale. Individul
riscă să se piardă în masa celorlati, el riscă să-si piardă identitatea. Confruntati cu un
asemenea risc, indivizii reactionează exacerband elemente ale propriei lor identităti.
Aceată exagerare se referă în primul rând la o întărire foarte mare a constiintei de sine, a
stimei de sine. Constiinta de sine puternică accentuează identitatea individului în relatiile
cu ceilalti.
Simmel vorbeste de raportul dintre dimensiunea socială si calitatea interactiunilor
pe fondul consecintelor modernitătii asupra vietii sociale. Modernitatea este marcata de 2
procese. Ea e legată de diversificarea diviziunii sociale a muncii din care Simmel derivă
consecinte sociale ale economiei financiare. El analizeaza cum valoarea afectează
calitatea relatiilor, interactiunilor sociale. Diviziunea socială a muncii produce 3 tipuri
de consecinte asupra formelor de interactiune umană:

19
a. Fragmentează si segmentează viata socială.Incluziunea socială într-o societate
slab diferentiată functional se realizează într-un cerc social. Într-o societate diferetiata
functional apare posibilitatea ca individul să apartină unor cercuri sociale diferite.
b. Potentarea constiintei de sine prin ordinul de mărime. Într-o societate diferentiată
functional fiecare individ e expus clipă de clipă unei multimi de stimuli, situatii si
impresii, singura sa certitudine, în acest mediu fluid, e personalitatea proprie (apare
egoismul si individualismul).
c. Înstăinarea individului fată de civilizatia creată de el si de ceilalti. Înstrăinarea
este o consecintă inevitabilă a modernizării. Diviziunea muncii separă creatorul de creatia
lui. Acest proces se termină prin reificarea întregii creatii umane. Apare iluzia că avem
de-a face cu o lume obiectivă, desprinsă de creativitatea umană.
Aceste consecinte sunt amplificate de economia financiară, de bani. Avantajul
banilor este că sunt impersonali. Banii sunt un mijloc universal de schimb, ei
intermediază schimbul de mărfuri. Ei nivelează si reduc diferentele calitative la difente
cantitative. Orice calitate este tranformată în pură cantitate cu ajutorul banilor. Pericolul
social este dat de proprietătile banilor de a nivela calitătile, de a transforma
caracteristicile calitative în cantităti. De aceea, banii reprezintă izvorul libertătii si
independentei individuluale, permitând o incluziune în cercuri sociale până la nivel
global si o exprimare liberă a optiunilor individuale.
Banii se opun individului de parcă ar exista în mod obiectiv. Banii sunt expresia
rationalitătii si rationalizării lumii moderne. Această economie financiară are de aceea
repercursiuni si asupra modului în care ne raportăm la lume. Se tranformă calitatea
oamenilor în cantităti, maximizăm profiturile sociale în interactiunea cu altii.
Maximizăm profiturile sociale, deoarece în orasele mari oamenii au o excesivă luciditate
si foarte mult calm, există oameni mai reci, mai distanti, mai precauti în metropolă.
Mărimea unui oras contează în analiză. Alege metropola pentru că acolo sunt
vizibile consecintele modernitătii. Individualitatea, înstrăinarea sunt mai evidente pe
măsură ce creste o localitate. Pentru a contracara efectele societătii moderne, individul
dezvoltă strategii de supravietuire, el contracarează anonimizarea si atomizarea societătii
prin exagerarea unor efecte personale (extravaganta). Metropolitanul are un comportamen
artificial(totul e premeditat, nu e nimic spontan), alege contextele în care-si prezintă
personalitatea. Situatiile în care se află orăseanul se schimbă foarte repede si pentru a
supravietui acestui flux de stimuli apare o selectivitate la individ si apare blazarea
(mecanism de apărare în situatiile de bombardament constant de stimuli). Apare o
devalorizare a situatiilor si a altor oameni si apar simpatii si antipatii spontane=
mecanisme de apărare în fata indiferentei celorlati. Complexitatea face ca viata în mediul
urban să cuprindă relatii impersonale si elemente imprevizibile.

Curs10
9.12.2008

Paradigma sistemică

20
Dupa al doilea razboi mondial se schimbă perspectiva orasului. Inainte orasul era
considerat o entitate culturala, un sistem ecologic, acum el este considerat o entitate
socio-spatiala.
1967- Rex I., Marc R.
,,Race, Community and Conflict,,
- miscări care îsi caută un suport teoretic(miscări critice, de înnoire);
- renasterea marxismului- aparitia neomarxismului
- relansarea a abordărilor de sociologie urbană (Race, Community and Conflict)
- rezultatele unei cercetări despre conditiile de locuit si relatiile rasiale din cartierul unui oras
Cadru de referintă: amalgam între: - modelul ecologic (Burgess) – zona de tranzitie
- Weber –actiunea ratională(sens subiectiv atasat)
structuri sociale---------------spatiu
structurile sociale structuri rasiale
spatiu segregare
=>reconectarea sociologiei urbane la mainstream-ul socilogic din acea vreme : scoala critică
de la Frankfurt- Habermas si Franta, Italia, Anglia-neomarxism,
Ideea preluată de Burges si scoal de la Chicago:
De-a lungul dezvoltării sale, orasul s-a divizat în comunităti, care la rândul lor prezintă
caracteristici de segregare în naumite zone din oras, în care trăiesc anumite tipuri de
locuitori- subcultură
Segragarea poate fi pusă în evidentă cu ajutorul mecanismelor de proprietate
Grupuri segregate :
a) clasa mijlocie superioară:
-proprietatea unor case relativ mari
-apropiate de centru
-centru dominat de comert si cultură
-distantă mare de site-uri de uzină
b) clasa muncitoare:
-chirie,
-set de experiente comune(experienta mizeriei economice în raport cu
alte categorii sociale)- costiintă colectivă puternic conturată
c) clasa mijlocie de jos :
- case cu chirie
- tinde să imite stilul de viată burghez al proprietarilor imobiliari
filtrarea: descendetă si ascendentă
miscarea dinspre zonele centrale spre periferie
- zona centrală – zonă de comert
- imitatia – dorinta de a imita un anumit stil de viată
- categorii: prefessionals, „căpitani” industriali, oameni de afaceri; clasa mijlocie de
jos(dar în zone ceva mai jos calitativ)
- clasa muncitoare: suburbii slab dotate- locuinte sociale, suburbii publice
- salturi ale populatiei dintr-o zonă a orasului în alta
- zona de tranzitie – zonă abandonată de proprietari, clădirile nu au valoare, doar terenul
- apare degradare- apare o folosire comercială a acestora, subînchiriere (migrantii care
acceptă conditii proaste si foarte proaste de locuire)
- zona de tranzitie- zona crepusculară

21
- datorită competitiei pentru spatii de locuire- presiune asupra suburbiilor care sunt greu
de obtinut, iar accesul în locuinte de un anumit tip în suburbii este inegal distribuit într-o
populatie, sanse
- interes sociologic: modul în care sunt accesate resursele arată sansele indivizilor
- accesul la o locuintă contine în sine un potetial conflict între persoanele care doresc să
ajungă acolo
- accesibilitate si conflict –nou accent pe sociologia urbană

Concluzii:

Clasa mijlocie de rasă albă are deschisă optiunea de proprietate în suburbii.


Clasa muncitoare de rasă albă – locuinte cu chirie în suburbii (închirierea locuintelor se
face prin intermediul autoritătilor locale)
Restul populatiei – calea barată spre proprietatea imobiliară sau chiar închirierea printr-o
tactică administrativă- înghesuită într-o zona de tranzitie.
Valuri de migranti :
Primul val caută locuinte prin închiriere de la proprietarii privati. Cei care dispun cât de
cât de resurse preferă să cumpere o proprietate imobiliară, chiar si degradată; vânzarea nu se
realizează într-un cadru legal neapărat- cămătari- subînchiriere- deprecierea locuintelor-
părăsirea zonelor.
Ex: spatiile din jurul gărilor
Această stare de fapt criticată de reprezentantii liberali si de cei conservatori.

Curs 11
16.12.2008

Sociologia anilor ‘70- Critica scolii de la Chicago si revenirea la Marx si


Simmel

3 mari autori care constituie sociologia marxista a anilor ’70: Harvey, Costelles,
Lefevre- refundamentarea intregii sociologii.
Harvey este cel mai influnet marxist in epoca contemporana. Are aceste explicatii
in care reformuleaza textele lui Marx si Simmel. Porneste de la faptul ca timpul si spatiul
absolut sunt reprezentari care au aparut odata cu modernitatea.
Timpul absolut- timp egal cu sine insusi.
Spatiul absolut- tot ceea ce este egal intr-un punct al sau este egal intr-un alt
punct. Spatiul spre deosebire de timp este reversibil. Acest tip de imaginar al spatiului si
timpului este specific capitalismului si nu poate fi separat de bani. Porneste de la ideea lui
Marx de bani. Singurul lucru care conteaza este posesia de bani. Banii nu sunt decat alt
bun care exista printre bunuri. Banii sunt acum decuplati de valoarea lor in aur, au
devenit un bun fictiv. Parsons reia aceasta idee si afirma ca banii nu sunt decat un

22
simbol, apoi Habermas si Luchman- mediu de schimb generalizat simbolic. De la Marx,
Harvey preia faptul ca viata sociala in capitalism iti ofera intr-o mai mare masura
capacitatea de manipulare simbolica a obiectelor, decat a obiectelor in sine.
Harvey atrage atentia ca daca Simmel accentueaza fapul ca banii sterilizeaza
relatia sociala, Marx afirma ca acestia circula. Se subliniaza ca forta motrica este
acumularea de banii-circulatia, in capitalism ( criticat pentru ca aceasta forta ar fi lupta de
clasa). Harvey preia ideiile lui Thomson si Golf- timp dependent de modul de productie-
timpul se naste in fabrica-in fabrica munca incepe la 8 si se termina dupa un anumit
standard. Harvey sustine ca pasul generalizarii timpului din fabrica se face prin capital.
Acesta circula- iar aceasta circulatie presupune existenta unei anumite temporalitati, timp
egal peste tot. Spatiul se naste la fel. Relatiile sociale trebuiau egalizate. Banii
standardizeaza relatiile de schimb peste tot. Capitalul realizeaza difuzarea acestui mod de
a gandi si de a relationa. Spatiul si timpul absolut apar in sec. 17 si se generalizeaza in sec
18.
Benedict Anderson- capitalistii au nevoie de compartimentalizarea pietelor. Chiar
daca exista spatiu absolut, acesta este compartimentat. Sistemul capitalist isi creeaza
spatii compartimentale pentru as proteja competitia.
Harvey: exista spatiu, timp absolut, relativ si relational. Spatiul si distanta in
esenta este un fenomen social. Distanta se masoara in procese si activitati, nu cu rigla.
Se intreaba al cui este orasul. Se porneste de la Marx de la “Capitalul”. Spatiul
absolut se bazeaza pe o relatie sociala esentiala numita monopol. Un individ detine un
spatiu, capitalul ia o zona din spatiu, timp si detine monopolul asupra sa. Acesta este
creat de renta absoluta. Spatiul relativ este creat de renta relativa. Capitalul obtine profit
diferit in functie de pozitionarea relativa in spatiu - spatiul einsteinian. Un punct este
constituit de relatia cu celelalte puncte (de la ideea lui Leibniz de monada- depind unele
de celalalte, dar sunt in acelasi timp autonome). Apare astfel spatiu relational. Spatiul nu
este ceva in sine ci este o relatie ce se stabileste intre obiecte.
Contradictiile interne ale capitalistului - provine la tendinta continua de
acumulare=> competitie =>productie=> supraproductie. Harvey in “The Limits of
Capital” incearca sa vada cum se spatializeaza aceste contradictii; cum capitalul incearca
sa depaseasca crizele sale prin crearea de spatial fixes si temporal fixes.Cum depasesti
crizele prin rezolvari spatiale? Cum se rezolva temporal crizele?=> prin capitalul
financiar. Ia de la Lefevre ideea ca capitalismul se bazeaza pe un spatiu deja creat si
capitalul creaza un spatiu. Exista un capital productiv si exista o productie de spatiu care
depaseste crizele.
Exista si un alt circuit conform lui Harvey, cel al capitalului financiar. Creditul
rezolva problemele, este mijlocul de time fixing. Spatial fix se rezolva prin piata
pamantului ( incearca sa fluidizeze tranzactiile cu pamantul. Valoarea nu poate fi
inteleasa in afara spatiului. Spatiul este comodificat in capitalism. Un al doilea mijloc
spatial fix este decuplarea locurilor de consum de locurile de productie. Al treilea e
modul in care se guverneaza un loc. Se vorbeste despre The politics of space.
Incearca sa reconceptualizeze spatiul pornind de la distinctia dintre spatii 1-
organice(percepute prin simturi), 2- percepute(mediate conceptual), 3-imaginate.
Marxistii din anii ‘70 aduc in spatiu urban relatiile sociale. Aceste relatii intra in
logica unei societatii definite spatial si temporal. Orasul este teoretizat in aceasta schita,
el inseamna acumulare de oameni si mijlloace de productie.

23
Polanyi- 3 tipuri de relatii-de schimb de reciprocitate,
- de piata
- de redistributie
In viziunea anilor ’70, spatiul urban e un spatiu redistributiv, capitalul subinvesteste in
reproductia fortei de munca iar orasul in redistributie creaza locuri in care forta de munca
se poate reproduce.

Curs 12
06.01.2009

Spatiul a devenit o marfa ,ceea ce inseamna ca el e tranzactioneaza, intra in


circuitul schimburilor. Deci problematica spatiilor din mediul urban trebuie privita si din
perspective politica si economica.
Spatial, pentru a putea functiona ca si marfa trebuie produs. Productia se spatiu
trebuie inteleasa in mod similar procesului de productie al orcarei marfi. Astfel s-a facut
simtita prezenta marxismului in sociologia urbana.
Viziunii de politica economica in sociologia urbana ii urmeaza faptul ca orasul a
inceput sa fie privit diferit (ecologii vedeau orasul ca fiind natural). Naturaletea,
perspective asupra orasului a fost schimbata cu perspective in care orasul este un loc in
care se produce ceva. Orasul este o reflectare a societatii in care se produce, este o
amprenta a acestor procese.
Henry Levebvre : in capitalism, totul este o marfa si spatial urban e una. Productia
de spatiu urban e o forma de dominatie de clasa. Teoria marxista occidentala a incercat
sa-si largeasca orizontul theoretic definit de Marx astfel incat miscarea centrala
revolutionara sa poata include noile miscari sociale aparute intre timp.
Miscarile radicale( ecologista pentru emanciparea negrilor) trebuiau incluse in
miscarea marxista revolutionara.
A reaparut in discutie problematica urbana si in marxism. Reconsiderarea
marxismului pe filiera urbana a urmat doi pasi:
1.critica a teoriilor urbane, urbanistice si a practicilor urbanistice etichetand aceste
teorii si practicile ca fiind ideologii.
2. depasirea etapei 1 prin elaborarea unei teorii despre urban si despre urbanism
fara conotatii ideologice. Fara ca teoriile sa mai reprezinte interesele unei anumite clase.
Problema a fost in primul rand ca nu se stie ce se intelege prin ideologie, cum se
defineste ideologia. Ideologia are mai multe intelesuri: legitimarea unei pozitii de clasa
dominante. Atunci cei care cred ca totul in plan urban e ideologie au dreptate pentru ca
totul ar reflecta interesele burgheziei.
Se face distinctia intere ideologii teoretice si praxisul stintific. Diferenta dintre
ideologie si stiinta e greu de analizat.
S-a crezut ca marxismul poate exista daca se critica onest propriile argumente. Se
eticheteaza totul ce este anterior ca fiind ideologie. Depasirea fazei aceasta se face prin

24
elaborarea unei teorii dezideologizate. Marxismul occidental a incercat sa se reformeze
descutand si osciland intre doua variante ale conceptiei lui Marx :
-cea determinista. Exista trei legitati =>cunoasterea lor => tehnologie, inginerie
sociala;
-cea umanistica;
A doua varianta sublineaza neajunsurile, restrictiile ( asupra dezvoltarii
armonioase a omului ) generate de societatea urbanizata. Se pleda pentru umanizarea
oraselor ( user friendly). Ele nu mai trebuiau sa fie construite conform ideilor burgheziei.
Varianta determinista avea o atitudine sceptica fata de umanismul socialist. Prin
calitatea vietii se demonstra suprematia socialismului. Problema a fost persistenta
conflictelor si a antagonismelor si a fost explicata prin persistenta unui proces de
productie nereformat. Directia umanista a incercat sa orienteze intreaga miscare
revolutionara spre calitatea vietii (trebuia imbunatatita calitatea vietii). Directia
determinista a incercat sa atraga miscarile radicale in miscarea muncitoreasca existenta.
Aceste prapastii dintre umanismul si determinismul socialist pot fi intelese prin lupta
pentru influenta in cadrul miscarilor marxiste (atat in cadrul celei atat in cadrul celei
occidentale cat si intre cele occidentale si cele din tarile socialiste)
Henry Levelevre a fost unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai acestei
perioade de efervescenta a miscarilor din anii respective (60-70). El defineste ideologia
destul de interesant. Orice sistem teoretic care seduce, cucereste oamenii prin ceea ce
afirma astfel incat acestia sa accepte neconditionat relatiile sociale existente, este
ideologie. Tot ceea ce perverteste mintile e ideologie. Orice reprezentare care contribuie
la reproductia relatilor sociale existente este ideologie. Prin urmare, ideologia poate fi
separate de praxis . Ideologiile sunt seducatoare , atractive pentru ca ele sunt de fapt niste
teorii sociale generale ( descriu si explica societatea in ansamblui ei). Eficienta lor se
bazeaza pe faptul ca sustin cu argumente teoretice in mod practic interesele particulare de
clasa. Aceasta justificare teoretica a practicilor se realizeaza prin aceea ca adevaratele
interese ale clasei dominante sunt mascate prin indiguirea miscarilor politice (ele sunt
canalizate in orice parte numai spre originea dominatiei nu). Atat timp cat ideologiile au
opturat miscarile politice orientate spre radacinile dominatiei au avut success. Marxismul
nu este o ideologie pentru ca el vizeaza exact originile dominatiei. Marxismul este
neideologic fiind revolutionar, el permite intotdeauna actiuni practice de reforma, de
schimbare radicala a societatii.
El a incercat sa separe ideologia de stiinta prin:
- renuntarea la a face diferenta intre ideologie si stiinta. “Discutia este dominate de
teorie”.
- are fie urmari practice revolutionare(marxismul).
- fie sunt teorii sociale care asigura consensul social.
Toate teoriile ne-marxiste sunt teorii ale consensului, sunt doar ideologii ale
burgheziei. Teoria marxista are urmari practic-revolutionare. Marxismul este o teorie
politica a practicii socialiste. Eficienta unei actiuni sociale de schimbare depinde de
gradul de informare (stiintifica) al actorilor care le intreprind. El ajunge sa vorbeasca
despre problema urbana in termini ideologiei. Spatial este o marfa, are valoare de
intrebuintare, accesul la aceasta marfa depinde de pozitia sociala a actorilor.

25
Curs 13
13.01. 2009
Chestiunea urbana- H. Lefebvre

Lefebvre se incadreaza in reformatorii marxismului pe linie umanista.


Teoria in care se incadreaza conceptia lui este o teorie care are consecinte pentru
practica revolutionara. Teoria lui Lefebvre este o teorie politica a practicii socialiste. Ca
sa fie eficienta teoria trebuie sa fie informata, pentru a actiona se pune accentul pe
informatie.
Lefebvre este considerat a fi promotorul unei conceptii utopice despre actiunea
practica a indivizilor.
Elaborarea unui set de idei despre urbanism, care aveau menirea sa fundamenteze
actiuni radicale impotriva intruziuniicapitalismului in viata cotidiana a indivizilor.
Practica de urbanizare si implicit criticand praxisul din aceasta vreme, critica si
teoriile din spatele practicii.
Teoriile concep spatiu ca fiind un obiect pur stiintific
Consecinta acestui principiu in practica este asumarea de amenajarea teritoriului
ca si practici pur stiintifice, matematice.
Aceasta practica este mai degraba o teorie tehnocratica care propune ca spatiul
este derivat din definitia spatiului, iar urbanizarea este conceputa ca fiind prin excelenta
interventie tehnica.
Practica de urbanizare si amenajarea teritoriului este aplicarea logicii stiintifice.
Lefebvre reproseaza conceptiei teoretice si practici lor faptul ca aceste practici
trec cu vederea peste caracterul eminamente politic al spatiului. Politicile sunt elemente
rationalitate intr-un demers pe care acestia il considera stational.
Politica este un element irational care actioneaza din exterior si se supra impune
sistemelor spatiale. Este un factor esential in configurarea si conservare in procesul de
juxtapunere ( admiterea ideii ca in spatiu elementele au un loc al lor, sunt ordonate intr-
un anumit fel) Prin urmare varianta tehnocratica de urbanizare este considerata de
Lefebvre ca o ideologie. (tot ce s-a facut pana la el – ideologie)
Ideologie – orice enunt care are putere de seductie, care ii face pe oameni sa
accepte. Pentru proiecte cu finantari de la UE tot ceea ce poate convinge oamenii sa faca
ceva e ideologie.

26
Teoria si practica aferenta ei sunt conservatoare. Lefebvre spune ca asemenea
teoriei si practica reuseste sa fie seducatoare fiindca depolitizeaza problematica urbana.
Urbanizarea a fost si atunci ca si azi un proces global. Prin urmare Lefebvre pledeaza
pentru depolitizarea urbanismului si pune in loc politizarea chestiunii urbane.
Mai intai Lefebvre critica practica urbana prin depolitizare iar in capetele acestei
teorii se afla o alta teorie care spune ca spatiul nu are de-a face cu politica. Lefebvre
recunoaste faptul ca formele spatiale sunt create politic si urbanizarea si amenajarea
teritoriului servesc unor functii politice.
“Spatiul este politic. Spatiul nu este in exclusivitate un obiect al stiintei. Spatiul
este departe de a fi un obiect neutru din punct de vedere politic si ideologic, spatiul
intotdeauna a fost politic. Spatiul care ni-l reprezentam omogen si care in forma lui
deplina este un dat obiectiv este de fapt un produs obiectiv.” Productia spatiului se poate
asemana cu productia oricarui alt bun.
Ca sa putem utiliza spatiul e nevoie de un proces de productie. Spatiul este o
marfa. Cu cat este mai complexa viata sa, cu atat mai complexa este si amenajarea
teritoriului. Caracterul de excluziune a spatiului a fost patentat de caracterul de
proprietate privata a spatiului. Lefebvre sustine ca in sociologia urbana nu avem nevoie
sa construim o teorie a spatiului in sine. In sociologia urbana avem nevoie de o teorie a
productiei spatiului in societatea capitalista.
Esenta capitalismului este productia de marfuri, daca ai o astfel de teorie poti
intelege capitalismul. Si asupra spatiului se aplica aceleasi principii de analiza a marfii.
Avem nevoia capitalismului de a produce profit si nevoia consumatorilor de a-si
acoperi aceste nevoi . Exista contradictia sociala intre profit si nevoi (contradictie intre
valoarea de intrebuintare si valoarea de schimb)
Expresia politica a acestor contradictii este competitia intre strategii individualiste
de viata si strategii colectiviste de viata.
Modul de productie se compune din : 1. Fortele de productie (elem. Materiale)
2. Relatii de productie

Intre acestea doua exista o contradictie fundamentala.

Marx a inclus la nivelul de productie relatia de proprietate , pozitia membrilor


societatii fata de mijloacele de productie. Doar o parte a membrilor unei societati au in
posesie mijloace de productie (contradictie)
Forta de munca se duce acolo unde se poate valorifica in salariu.
Contradictia fundamentala in capitalism intre fortele de productie si valoarea de
productie a disparut. Lefebvre sustine ca detensionarea acestei contradictii ale
capitalismului se datoreaza procesului de urbanizare. Se vorbeste de efectul de lift –
capitalismul a reusit sa aduca la un alt nivel intreaga societate. Capitalismul a ridicat
bunastarea intregii societati pastrand diferentele.
Atenuarea diferentelor se datoreaza procesului de urbanizare. Lefebvre spune ca
dizolvarea capitalista nu a ajuns la propriile limite, deoarece capitalismul a gasit noi
forme de a produce castig. Cea mai mare gaselnita a fost transformarea spatiului in marfa.
Trecerea graduala de la o productie pur industriala la una orientata spre spatiu este
echivalenta cu o revolutie.

27
Revolutia urbana este echivalentul urban cu revolutia industriala de la inceputul
capitalismului.
Lefebvre ne atrage atentia sa nu confundam aceasta constructie teoretica cu
subiectul urban. Obiectul real difera de obiectul construit teoretic. Lefebvre spune sa nu
confundam teoria productiei de spatiu cu orasul. La nivel teoretic rezolvarea palpabila a
acestei revolutie urbane este constituirea societatii urbanizate.
Societatea urbana ajunge sa stearga aproape total diferentele intre rural si urban.
Obiectul empiric al unei societati in reprezinta orasul. Ca sa analizam orasul ca si
realitate empirica avem nevoie de conceptie, spatiu, viata cotidiana si concepte de
reproductie al relatiilor capitaliste. Cu aceste elemente Lefebvre incearca sa diferentieze
orasul. Pentru Lefebvre orasul este contextul spatial global in care relatiile de productie
capitaliste sunt reproduse la nivelul experientei cotidiene a indivizilor, a omului in
general. Experienta spatiala cotidiana a omului a fost cucerita(“colonizata”) de capital si
intreaga experienta este subordonata logicii capitalismului. In acest fel spatiul capitalizant
isi lasa amprenta asupra tuturor relatiilor sociale si prin intermediul relatiilor sociale
capitalul isi impune logica si la nivel cotidian a indivizilor.
In viata noastra cotidiana actionam pe baza logicii capitaliste. Sistemul este atat
de puternic, incat isi impune logica si in viata de zi cu zi.

Concluzia:

Orasele, arhitectura lor, simbolizeaza relatii capitaliste. La ora actuala timpul liber
este la fel de comercializat ca si munca. Logica capitolului a devenit logica utilizarii
spatiului deci si logica vietii cotidiene.
Lefebvre spune ca cei care controleaza productia de spatiu sunt tot cei care
controleaza si productia dar si relatiile sociale
Diagnosticul pe care il da Lefebvre este unul optimist. Exista si elemente pozitive
care deriva din aceasta revolutie urbana, ea a rezolvat o serie de probleme a societatii
capitaliste.
Are loc o fragmentare si atomizare a populatiei. Aceasta bulversare a
mecanismelor care genereaza solidaritate sociala.
Orasele au fost considerate ca fiind centrul vietii sociale.
Daca datorita revolutiei urbane se modifica spatiul de tip urban, orasele si avem
civilizatie urbana peste tot, apar probleme administrative si politice, raman cu o problema
dominanta politica si administrativa.
Lefebvre presupune ca are loc diminuarea, hegemonia in societate.
Productia capitalista de spatiu urban se va concentra in anumite localitati, acolo se
arata conditii favorabile.

28