Dave Mearns Si Brian Thorne - Consilierea Centrata Pe Persoana in Actiune (OCR) PDF

Dave Mearns şi Brian Thorne
Consilierea centrată
pe persoană
în acţiune
Traducere din engleza de
Monica Constau tinescu
Corina Pînzaru
Mihaela Tudosie
Consultanţi ştiinţifici
Georgeta Niculescu
Florentina Palada
J& .
TRei
Editori:
SILVIU DRAGOMIR
VASILE DEM, ZAMFIRESCU
Director editorial:
MAGDALENA MÂRCULESCU
Coperta:
FABER STUDIO (S. Olteanu, D. Dumbrăvician)
Redactor:
VICTOR POPESCU
Director producţie:
CRISTIAN CLAUDIU COBAN
Dtp:
EUGENIA URSU
Corectură:
ELENA BIŢU, RODICA PETCU
Descrierea G P a Bibliotecii Naţionale a României

MEARNS, DAVE
Consilierea centrată pe persoană în acţiune / Dave Mearns şi Brian
Thorne; trad.: Monica Consta ntinescu, Corina Pînzaru, Mihaela Tudosie. -
Bucureşti: Editura Trei, 2010
Bibliogr.
ISBN 978-973-707-402-7
I. Thorne, Brian
EL Constantinescu, Monica {trad.}
II. Pînzaru, Corina (trad.)
HI. Tudosie, Mihaeia (trad.)
159.9
Titlul original: Person-Centred Counsefling in Action, 3ed

2007
Autori: Dave Mearns fir Brian Thorne
Copyright © Dave Mearns and Brian Thorne, 2007

Ediţia în Hmba engleză a fost publicată de SAGE Publications of London,
Thousand Oaks, New Deihi and Singapore.
Ediţia în limba romană a fost publicată prin acord cu
Agenţia Literară LIVIA STOIA.
Copyright © Editura Trei, 2010

pentru prezenta ediţie
C.P, 27-0490, Bucureşti

TeL/Fax: +4 021 3 00 60 90
e-maih comenzi@edituratrei.ro
www.edituratrei.ro
ISBN 9 7 8 - 9 7 3 - 7 0 7 - 4 0 2 - 7
Această a treia ediţie
Ie este dedicată lui
Elke şi Christine,
în semn de recunoştinţă pentru
sprijinul şi încurajarea lor 1
Cuprins
11 Mulţumiri
13 Prefaţă la ediţia în limba română
17 Prefaţă la a treia ediţie în limba engleză (2007)
(trad, Monica Constantinescu)
23 Introducere
31 Abordarea centrată pe persoană:

o revizuire contemporană şi teoria de bază
(trad. Monica Constantinescu)
31 Spiritul epocii actuale
34 Conceptul de sine
37 Condiţiile de valorizare
39 Procesul de evaluare organismică
43 Locusul evaluării
45 Crearea condiţiilor pentru creştere
48 Evoluţii recente în teoria centrată pe persoană
(trad. Corina Pînzaru)
48 Procesul de actualizare
58 Procesul egosintonic
62 Principiile teoretice 1~4
65 Procesul dificil
70 Dialogurile cu sine
74 Principiile teoretice 5-8
79 O concepţie modernă centrată pe persoană privind
procesul de consiliere
84 Rolul sinelui consilierului în procesul terapeutic
84 O disciplină riguroasă
86 Atitudinea consilierului faţă de sine însuşi
Consilierea centrată pe persoană în acţiune «Cuprins

8 87 Ascultarea sinelui
90 Autoacceptarea
93 Dezvoltarea empatiei
95 învăţând să fii autentic
97 „Relaţia sănătoasă" dintre consilier şi client
107 Unicitatea sinelui consilierului
109 Asumarea unor riscuri ce decurg din unicitatea sinelui
112 Şinele în schimbare al consilierului
113 Trăirea profunzimii relaţionale
121 Empatia
126 O scală-a empatiei
133 Empatia şi locusul evaluării
135 De ce şi cum este importantă empatia în consiliere?
138 Focusarea pe „limita conştientizării"
145 A nu fi nevoie să înţelegi
150 Exprimarea sensibilităţii empatice
152 Blocaje ale empatiei
159 Empatizând cu diferite părţi ale clientului
163 Acceptarea necondiţionată
(trad. Mihaela Tudosie)
167 De ce este importantă acceptarea necondiţionată?
170 Clienţi care se autoprotejează
172 Limbaje personale
174 Dar ce fac când, pur şi simplu, nu~mi accept clientul?
177 Poate clientul să accepte acceptarea mea?
180 Concentrarea pe căldura afectivă
186 Concentrarea pe condiţionalitate
192 Acceptarea necondiţionată nu înseamnă „să fii amabil"
199 ' Congruenţa
(trad. Mihaela Tudosie)
205 De ce este importantă congruenţa?
216 Rezonanţa
220 Metacomunicarea
225 Incongruenţa
DAVE MEARNS şi BRIAN THORNE

230 Linii directoare pentru congruenţă 9
235 Cum îşi poate dezvolta consilierul congruenţa?
245 Combinarea celor trei condiţii
251 „începutul"
251 Jocul de putere
252 Clientul vine cu aşteptările sale
255 Primele momente
261 Stabilirea încrederii
268 „Deghizări şi indicii"
271 Sfârşitul începutului
271 Cadrul terapeutic şi contractul
276 Aspecte financiare
278 Rezumat
278 Studiu de caz (partea I)
289 „Mijlocul"
289 Studiu de caz (partea a Il-a)
306 „Mijlocul" — recapitulare
323 „încheierea"
323 Studiu de caz (partea a Iîl-a)
328 Finalul procesului de consiliere
332 încheieri pe care consilierul
le consideră ca fiind „premature"
333 Pregătirea pentru încheiere
337 După încheiere
340 Anexă v
(trad. Mlhaela Tudosie)
340 întrebări şi răspunsuri
351 Bibliografie
Consilierea centrată pe persoană în acţiune « Cuprins

î
%
f
Mulţumiri
Recunoştinţa faţă de primii noştri formatori şi faţa de colegii

apropiaţi rămâne la fel de profundă ca întotdeauna, şi în primul
rând faţă de dr. Cari Rogers, bineînţeles, fără a cărui viaţă şi-
muncă propriile noastre vieţi personale şi profesionale ar fi fost
foarte diferite. în vremuri mai recente, ne-au îmbogăţit şi stimu
lat contribuţiile unor practicieni mai tineri şi vrem să recunoaş
tem în mod deosebit influenţa lui Mick Cooper, Judy Moore,
Margaret Warner şi Peter F. Schmid.
Ca întotdeauna, suntem recunoscători colectivului editorial
şi de marketing de la Sage Publications, ale cărui sprijin şi efi
cienţă au fost exemplare şi care a reuşit să transforme scrierea
unei cărţi într-o activitate atât plăcută, cât şi captivantă. în final,
dorim să lăudăm munca de tehnoredactare, răbdătoare şi meti
culoasă, depusă de Tessa Mearns. Ea a fost o sursă constantă de
încurajare, iar faptul că ne cunoaşte bine de mult timp pe amân
doi ne-a făcut să ne simţim în siguranţă şi în acelaşi timp ne-a
ambiţionat.
Consilierea centrată pe persoană In acţiune“ Mulţumiri

/
/
Prefaţă la ediţia în lim ba rom ână
în perioada în care a lucrat în cadrul Universităţii de Stat din

Ohio, la începutul anilor 1940, Cari Rogers, iniţiatorul orientării
centrate pe persoană, a început să utilizeze termenul de client
pentru a se referi la o persoană ce este beneficiar de psihotera
pie. Denumirile sunt indicatori importanţi ai influenţei într-o
profesie, iar acesta a fost în mod special un caz elocvent. La acea
vreme, termenul utilizat cu predilecţie era pacient, indicând in
fluenţa medicală asupra unei faze mai timpurii a dezvoltării psi-
hoterapiei, prin psihiatrie. Dar conotaţiile acestui termen sunt că
pacientul este un beneficiar pasiv al diagnosticului şi al trata
mentului doctorului. Nu există aşteptarea ca pacientul să se afle
în centrul procesului de vindecare. în cadrul modelului medical,
„expertiza pacientului" a fost o expresie mai mult sau mai pu
ţin lipsită de înţeles, cel puţin până în anii mai recenţi, când a
crescut în intensitate înţelegerea faptului că, atunci când pacien
tul are posibilitatea de a se implica activ, tratamentul poate avea
un impact de mai lungă durată. Aşadar, începând cu ardi 1940,
termenul „client" a devenit consacrat pentru a comunica aştep
tarea că în psihoterapie şi consiliere va exista o relaţie caracteri
zată în mai mare măsură prin egalitate.
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * Prefaţă la ediţia în limba română

14 Există probleme şi diferenţe similare în întreaga lume în ceea
ce priveşte termenul pe care îl utilizăm pentru activitatea tera
peutică în sine. Termenii psihoterapie, consiliere sau, simplu/ tera
pie simt cele mai comune denumiri. „Terapie" poate că este prea
nespediic — am putea vorbi despre terapia vorbirii, terapia ocu-
paţională sau alt fel de terapie. Dar dacă am stabilit deja că do
meniul este cel al terapiilor psihologice, atunci „terapie" poate
fi suficient.
Termenul „consiliere" prezintă o problemă fundamentală prin

faptul că sensul său original era „a oferi consiliere (sfaturi)". Aşa
ceva ar fi contrar scopurilor celor mai mulţi practicieni, mai ales
ale celor din tradiţia centrată pe persoană, unde scopul constă în
încurajarea clientului să îşi găsească şi folosească puterea pro
prie în viaţa sa. A oferi sfaturi este contrar scopurilor de încura
jare a clientului să devină autonom. Practicianul centrat pe per
soană îşi demonstrează abilitatea atunci când îl ajută pe client să
devină capabil să îşi ofere singur sfaturi!
Ceea ce pare a indica faptul că termenul de „psihoterapie" ar

prezenta cele mai puţine dificultăţi. Cu toate acestea, Rogers s-a
confruntat cu o problemă considerabilă intr-o instituţie unde psi
hiatrii au obiectat faţă de utilizarea termenului de „psihoterape-
ut" de către echipa lui, motivând că doar persoanele cu o pregă
tire medicală şi cunoştinţe de psihanaliză ar putea utiliza acea
denumire — în niciun caz un simplu psiholog! Rogers a rezol
vat până la urmă problema venind într-o dimineaţă mai devre
me, însoţit de un tâmplar. Au desprins de pe uşi toate tăbliţele
pe care scria „psihoterapeut" şi le-au înlocuit cu altele pe care
scria „consilier". Apoi întregul personal a continuat să facă ceea

eea ce făcuse de la bun început! Poate că această relatare ilustrează 15
îra- motivul pentru care, în practica centrată pe persoană, nu facem
im- vreo distincţie între „consiliere" şi "psihoterapie"! f
rea
cu~ în Marea Britanie, probabil mai mult ca în oricare altă parte
io- a lumii, termenul „consiliere" care se referă la psihoterapia cen
ate trată pe persoană este preferat de un număr considerabil de prac
ticieni. Unul dintre motivele acestei alegeri pentru unii practi
cieni este că publicul se simte mai confortabil cu acest termen.
rin Recomandările sunt mai frecvent urmate dacă persoana merge
Lşa la un „consilier", şi nu la un „psihoterapeut".
ies Asociaţia profesională principală din Marea Britanie, având
în 35 000 de membri, este Asociaţia Britanică pentru Consiliere şi P$C
:o- hoterapie (ABCP). Include ambii termeni în titlu pentru a indica
ra- relevanţa sa pentru practicieni, indiferent de titlul pe care îl fo
er- losesc aceştia. Ceea ce este şi mai important este faptul că ABCP
să nu face discriminări între cele două titluri — considerând că din
punct de vedere operaţional între ceea ce se face sub cele două
denumiri nu există diferenţe.
ar
~a Indiferent de limbajul folosit, sperăm că cititorul va recunoaş
site profunzimea relaţionării umane descrisă în aceste pagini.
e-
ă- Dave Meams
?a aprilie 2010
1- (www. davemearns .corn)
e
■e
a
Consilierea centrată pe persoană în acţiune ■ Prefaţă ia ediţia în limba română

!
f
Prefaţă la a treia ediţie

în lim ba engleză (2007)
Au trecut aproape 20 de ani de când a apărut prima ediţie a

cărţii Consilierea centrată pe persoană în acţiune. în această perioar
dă a avut loc o înflorire remarcabilă a practicării consilierii şi psi-
hoterapiei şi o dezvoltare comparabilă în cadrul specific al con
silierii centrate pe persoană. In 1988,, în afară de scrierile lui Cari
Rogers, exista puţină literatură disponibilă care să fie de ajutor
consilierului centrat pe persoană începător, iar prima ediţie a
acestei cărţi a adus atât miez, cât şi disciplină unei orientări care
era în pericol de a deveni anarhică. Intr-adevăr, nu era neobiş
nuit la acea vreme ca practicienii să îşi însuşească eticheta de
„centrat pe persoană" fără a înţelege bine nici teoria şi nici prac
tica a ceea ce este, de fapt, una dintre cele mai solicitante abor
dări terapeutice care a apărut în secolul XX. în mod ironic, utili
zarea inadecvată şi insuficient documentată a sintagmei „centrat
pe persoană" încă se mai întâlneşte în studiile guvernamentale,
în special în contextul activităţilor Serviciului Naţional de Sănă
tate din Marea Britanie, unde accentul pus pe plasarea pacien
tului în centrul tratamentului este susţinut de o terminologie care
nu are absolut nimic de-a face cu teoria şi aplicarea consilierii
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * Prefaţă ia a treia ediţie în limba englezi

18 centrate pe persoană aşa cum o înţelegem noi. Este intr-adevăr
dificil să ocolim gândul năstruşnic că, dacă acest Serviciu naţio
nal ar fi fost intr-adevăr bazat pe o filosofie centrată pe persoa
nă autentică, acum am fi trăit intr-o cultură foarte diferită de me
diul orientat spre scop, obsedat de eficienţă, monitorizat pentru
supraveghere ce predomină în atâtea domenii ale civilizaţiei pre
zente.
Această a treia ediţie apare pe fundalul schimbărilor profun
de care au avut loc în universul centrat pe persoană în ultimele
două decenii. Abordarea este acum bine stabilită în Marea Bri-
tanie şi a fost adoptată de mii de practicieni. Există câteva cursuri
de formare de înaltă calitate, iar practicieni, teoreticieni şi cerce
tători centraţi pe persoană sunt activi în universităţi prestigioa
se — în mod deosebit în Universităţile Strathclyde şi East An
glia — unde autorii cărţii de faţă sunt responsabili pentru
dezvoltarea unor Centre care au obţinut recunoaştere internaţio
nală. Abordarea a fost bine reprezentată şi în studiile de specia
litate şi sunt câţiva autori centraţi pe persoană ale căror cărţi sunt
larg răspândite şi foarte apreciate (e.g. Merry, 1995,1999; Keys,
2003; Tolan, 2003; Wilkins, 2003; Sanders, 2006; Tudor şi Worrall,
2006). Există două asociaţii profesionale înfloritoare, Asociaţia
Britanică pentru Abordarea Centrată pe Persoană (ABACP) şi or-
ganizaţia-soră, Asociaţia pentru Terapie Centrată pe Persoană
(Scoţia). în prezent, abordarea este de asemenea admirabil repre
zentată de PCCS Books Limited, din Ross-on-Wye, care, sub con
ducerea minunată a lui Pete Sanders şi a lui Maggie Taylor-San-
ders, este devotată aproape în întregime publicării de cărţi
centrate pe persoană şi a devenit principala editură de materia
le centrate pe persoană, nu numai în Marea Britanie, dar şi în
lume. în acelaşi timp, editura Sage (UK) a continuat să joace un
DAV£ MEiARNS şi BRIAN THORNE

rol central în publicarea de cărţi (precum aceasta) care s-au do- 19
vedit a avea rol de pionierat în tradiţia centrată pe persoană. Cel
mai recent eveniment este înfiinţarea Asociaţiei Mondiale pen
tru Psihoterapie şi Consiliere Centrată pe Persoană şi Experien-
ţială, iar revista sa, Person-Centered and Experentiai Psiychothera-
pies, are în prezent două mii de abonaţi în întreaga lume,
Răspândirea rapidă a orientării şi consolidarea sa în Marea
Britanie şi în alte părţi ale lumii i-au asigurat de asemenea vita
litate. Au apărut noi şcoli de gândire care, în timp ce au rămas
loiale elementelor de bază ale abordării, au pus accent deosebit
pe aspecte diferite şi au deschis noi posibilităţi terapeutice. Au
torii consideră bine-venite asemenea evoluţii, dar rămân atenţi
la apariţia deviaţiilor care ameninţă să renunţe la elemente-che-
ie ale abordării. Ei au fost de asemenea perseverenţi în revizui
rea continuă a bazei teoretice a lucrului centrat pe persoană, pen
tru a vedea unde e nevoie de extinderi sau elaborări. în acest
sens, Dave Meams a fost în mod special activ, iar munca sa cu
privire la configuraţii şi la procesul egosintonic s-a dovedit a fi
deosebit de edificatoare şi de mare importanţă clinică. Amândoi
am adoptat conceptul de profunzime relaţională ca pe o noţiu
ne remarcabil de utilă în evaluarea competenţei unui consilier şi
a eficienţei terapeutice. Pentru Dave Meams s-a dovedit a fi un
concept valoros în abordarea situaţiei dificile a disperării exis
tenţiale, în timp ce, pentru Brian Thome, a furnizat un context
pentru a explora calitatea prezenţei şi îndreptarea spre experien
ţa spirituală. De la începutul prieteniei şi colaborării noastre de
32 de ani, faptul că Dave este un umanist ateu, iar Brian un creş
tin anglican de orientare catolică liberală s-a dovedit a fi un be
neficiu neaşteptat şi a adus muncii noastre o energie creativă care
pare a fi atrăgătoare în rândul cititorilor. Probabil reflectă de
Consilierea centrată pe persoană în acţiune - Prefaţă la a treia ediţie în limba engleză

20 asemenea faptul că practicienii centraţi pe persoană tind să fie
împărţiţi în mod egal între cei ce se declară a fi agnostici sau atei
şi cei care susţin o credinţă spirituală care postulează existenţa
unei autorităţi superioare sau a unui sens universal.
Fe acest fundal, ne-am străduit ca prin acest material revizuit
să creăm o carte care să fie apreciată din punctul de vedere al
contextului şi al stilului de practicieni al căror nivel de experien
ţă poate varia considerabil. Cei nou-veniţi în această orientare şi
care încep poate prima etapă a formării vor găsi în paginile căr
ţii o expunere clară a aspectelor-cheie din teorie şi practică. Vor
dobândi de asemenea informaţii direct de la sursă despre expe
rienţa de zi cu zi, dificilă şi uneori dramatică, de a fi consilier
centrat pe persoană. Noi credem însă că practicienii recunoscuţi
şi chiar şi teoreticienii cu experienţă ai abordării vor găsi destu
le aici care să îi intereseze şi stimuleze. într-o carte anterioară,
Person-Centered Therapy Today (Sage, 2000), am încercat să explo
răm noi frontiere atât în teorie, cât şi în practică şi o introducere
la acea carte a fost inclusă în volumul de faţă. Suntem însă
mândri să aparţinem unei tradiţii care rămâne mereu deschisă
la noi descoperiri şi oportunităţi şi sunt momente în această nouă
ediţie când facem paşi nesiguri pe un teren deocamdată puţin
explorat. Cititorii primelor două ediţii au fost generoşi în a lău
da o carte pe care au considerat-o a fi clară şi captivantă, accesi
bilă şi totuşi facilitând reflecţii de profunzime. Au comentat de
asemenea frecvent despre plăcerea de a fi însoţiţi de doi autori
atât de diferiţi în temperament şi totuşi uniţi în valori şi scop.
Primele două ediţii s-au vândut în peste 130 000 de exemplare.
Poate că suntem nechibzuiţi aducând această revizie radicală la
a treia ediţie, adăugând 20 000 de cuvinte şi triplând bibliogra
fia. Totuşi credem că această nouă ediţie nu va fi pierdut nimic
T T ŢŢ
fie din claritatea şi accesibilitatea predecesoarelor sale, iar conţinu 21
tei tul său va fi suficient de captivant pentru a păstra loialitatea ci

iţa titorilor vechi şi a-i întâmpina pe cei noi. De un lucru suntfem si
guri: nu ne-am plicitisit unul de celălalt şi nu am pierdut
uit abilitatea de a ne surprinde unul pe celălalt prin percepţiile di
al ferite, dar complementare asupra scenei fascinante a unei abor
;n- dări terapeutice despre care credem că are multe de oferit unei
; şi lumi aflate în impas. Mai presus de orice, această nouă ediţie
ar~ poate contribui la restabilirea încrederii în capacitatea fiinţelor
fer umane de a se îndrepta, în ciuda şanselor mici, spre un viitor
>e- mai constructiv.
ier
aţi Dave Meams, profesor la Universitatea Strathclyde, Glasgow
ju Brian Thome, profesor la Universitatea East Anglia, Norwich
ră,
lo-
;re
.să
isă
uă
pin
u-
si~
de
^ri
’P*
re.
la
a-
Lic
Consilierea centrată pe persoană in acţiu ne« Prefaţă la a treia ediţie în limba engleza
I
Introducere
Pe 8 iulie 1997, a fost fondată la Lisabona Asociaţia Mondia

lă pentru Psihoterapie şi Consiliere Experienţială şi Centrată pe
Persoană, iar trei ani mai târziu, intr-o Adunare Generală la Chi
cago, a fost aprobat prin consens Statutul. Aceste evenimente
probabil că l-ar fi uimit pe dr. Cari Rogers, creatorul-pionier al
consilierii centrate pe persoană, şi poate chiar l-ar fi îngrozit, în
trucât avea o aversiune aproape instinctivă faţă de asociaţii şi or
ganizaţii. Pentru Rogers, acestea aveau tendinţa de a duce către
un profesionalism îngrădit, unde exista pericolul ca nevoile şi
insighturile clienţilor să fie puse în plan secundar de formele de
expertiză care ar fi servit la consolidarea vanităţii, a prestigiului
şi a puterii terapeuţilor. Insă pentru practicienii centraţi pe per
soană din întreaga lume, formarea Asociaţiei Mondiale a marcat
un eveniment important în evoluţia abordării în consiliere şi psi
hoterapie care îşi are rădăcinile în munca lui Rogers şi a colegi
lor săi, în anii 1930 şi 1940. A oferit posibilitatea unei identităţi
ferme şi a unei voci mai puternice intr-o vreme în care, ca şi
acum, spiritul epocii era mai puţin favorabil pentru multe din
tre principiile care au stat de la bun început la baza teoriei şi
practicii consilierii centrate pe persoană.
Consilierea centrată pe persoană în acţiu ne« Introducere

24 Pentru Rogers, adevărul central era că cel care ştie cel mai
bine cum ^r trebui să funcţioneze procesul terapeutic este în
suşi clientul. Clientul este cel care ştie ce-1 doare şi unde se află
durerea şi tot clientul este cel care, în ultimă instanţă, Va des
coperi calea cea mai bună. Sarcina consilierului este să fie un
companion care să poată relaţiona cu clientul, în aşa fel încât
acesta să îşi poată accesa propria înţelepciune şi să îşi poată re
găsi reperele în viaţă. Diversele denumiri atribuite abordării
de-a lungul anilor stau mărturie pentru principiile fundamen
tale. Rogers a început prin a denumi felul s in de a lucra consi
liere nondirectivă, subliniind astfel importanţa ca un consilier să
fie un companion care nu impune restricţii, şi nu un ghid sau
un expert în viaţa altei persoane. Deoarece criticii au interpre
tat nondirectivitatea ca pe un fel de pasivitate mecanică a con
silierului, Rogers şi-a descris ulterior abordarea ca fiind centra
tă pe client şi, în acest fel, a pus un accent mai mare pe poziţia
centrală a lumii fenomenologice a clientului şi pe necesitatea
ca un consilier să rămână acordat cu acurateţe la experienţa şi
percepţia lumii de către client. Numeroşi practicieni din întrea
ga lume continuă să se descrie ca fiind „centraţi pe client".
Aceştia susţin că atunci când însuşi Rogers a utilizat pentru pri
ma oară expresia centrat pe persoană, el era preocupat de abor
darea atitudinală faţă de activităţi în afara cabinetului de con
siliere, cum ar fi lucrul cu grupuri, procesele educaţionale şi
înţelegerea interculturală. Ei susţin că expresia „abordare cen
trată pe persoană" ar trebui să fie rezervată în continuare pen
tru aceste contexte care nu au legătură cu consilierea. Deşi res
pectăm acest punct de vedere, noi am optat pentru expresia
consiliere centrată pe persoană şi o folosim pe parcursul acestei
cărţi. Amândoi suntem membri dedicaţi ai Asociaţiei Mondiale

şi ni se pare complet adecvat sa aderăm la descrierea care apa 25
re în titlul Asociaţiei.
Decizia noastră de a utiliza termenul „centrat pe persoană"
nu se bazează însă pur şi simplu pe alinierea dezirabilă la ter
minologia Asociaţiei Mondiale. Există cel puţin trei alte motive
puternice. în primul rând, nu este adevărat că Rogers însuşi a
rezervat întotdeauna expresia „abordare centrată pe persoană"
pentru activităţi care nu sunt legate de consiliere. Sunt situaţii
dare când el a folosit termenii „centrat pe client" şi „centrat pe
persoană" în mod interşanjabil şi era cât se poate de mulţumit
să ia parte la cursuri de formare care aveau ca obiectiv să for
meze consilieri şi psihoterapeuţi centraţi pe persoană. Mai im
portant însă este faptul că cel de-al doilea motiv izvorăşte din
credinţa noastră că sintagma „centrat pe persoană" comunică
cu mai mare acurateţe accentul dual pus pe lumea fenomenolo
gică a clientului şi pe starea de a fi a consilierului. Activitatea
noastră terapeutică este, în esenţă, dezvoltarea unei relaţii între
două persoane; lumile interioare ale clientului şi consilierului
sunt în mod egal importante în făurirea unei relaţii care să ser
vească în mod optim nevoile şi interesele clientului. Conceptul
de „profunzime relaţională" are importanţă deosebită în obţi
nerea eficienţei terapeutice, iar abilitatea consilierului de a-şi în
tâlni clientul în profunzime depinde de disponibilitatea sa de a
se apropia fără teamă de client. Consilierea centrată pe persoa
nă este, în esenţă, o relaţie între două persoane, ambele dedica
te urmăririi unei împliniri cât mai satisfăcătoare a fiinţei.
Cel de-al treilea motiv pentru a opta pentru termenul de
„consiliere centrată pe persoană" are de-a face cu dezvoltarea
operei lui Rogers de la moartea sa în 1987. Pe vremea când lu
cram la prima ediţie a acestei cărţi, Rogers încă era în viaţă, iar
Consilierea centrată pe persoană în acţiune « Introducere

26 în Marea Britarde oportunităţile pentru formare aprofundată în
această abordare erau limitate. Rezultatul a fost o situaţie pe care
am deplâns-o intens, în care numeroşi practicieni cu o înţelege
re inadecvată sau chiar minimală erau tentaţi să se autointitule
ze „centraţi pe persoană", compromiţând abordarea prin practi
ca lor superficială, confuză sau, în mod prost înţeles, anarhică,
fără o fundamentare solidă în adevărata teorie centrată pe per
soană. în a doua ediţie, vreo zece ani mai târziu, am relatat că,
deşi încă mai existau cazuri similare cu situaţia din anul 1988,
care ne alimentau exasperarea, deja exista un număr de cursuri
de formare specializate, cu merite recunoscute. Pe scurt, era din
ce în ce mai posibil să identificăm un grup crescând de practi
cieni care beneficiasem de formare aprofundată în această abor
dare. în acelaşi timp, avusese loc o înflorire a studiilor despre
abordarea noastră, apăruseră asociaţii profesionale şi un număr
de posturi academice în universităţi britanice. Acum era mult
mai dificil să porţi eticheta „centrat pe persoană" în mod fals sau
să te prefaci că nu ştii în ce constă abordarea „veritabilă", în pre
zenţa dezvoltării tot mai mari a orientării prin institute de for
mare şi activitate teoretică.
în ultimii ani, situaţia din Marea Britarde şi din alte ţări a luat
o turnură care a adus complexitate domeniului şi a consolidat
argumentaţia pentru păstrarea termenului „centrat pe persoa
nă". Aşa cum se întâmplă, poate, inevitabil după moartea unei
figuri proeminente, cei care au fost cel mai mult influenţaţi de
munca acestuia au început să îşi urmeze propriile drumuri, dez
voltând unele aspecte ale materialului original şi renunţând la
altele. în cazul lui Rogers, aceasta a fost o urmare aproape
previzibila deoarece chiar el insistase mereu asupra caracterului
provizoriu al teoriei şi rămăsese remarcabil de deschis la noi

experienţe şi noi descoperiri în cercetare pe tot parcursul vieţii 27
sale.
Titlul Asociaţiei Mondiale este din nou semnificativ. încorpo
rarea termenului „experienţiala" indică faptul că Asociaţia învi
tă sub umbrela sa pe acei practicieni care au fost profund influ
enţaţi de munca lui Eugene Gendlin şi de psihoterapia sa
orientată pe focusare, precum şi pe cei care pun accent pe proce
sul de experienţiere a clientului şi care îl văd pe consilier ca pe
un facilitator abil al procesului, păstrând o atitudine de nondirec-
tivitate în ceea ce priveşte conţinutul. Asemenea mlădiţe ce por
nesc din ramura principală a ceea ce poate fi denumită consilie
rea clasică centrată pe client sunt dovezi, am spune noi, ale unei
situaţii sănătoase. Confirmă o abordare care nu este muribundă^
în care practicienii sunt deschişi Ia dezvoltări teoretice şi practi
ce noi în lumina experienţei. în acelaşi timp, a existat o încercare
din partea unor autori precum Lietaer (2002), Schmid (2003) şi
Sanders (2000) de a elucida principiile sau criteriile ireductibile
ale travaliului centrat pe persoană, astfel încât să fie posibil să
identificăm acele dezvoltări care rămân fidele conceptelor de
bază, faţa de cele care au deviat atât de departe de originile abor
dării încât nu mai sunt ceea ce Margaret Warner (2000b) a descris
ca fiind „triburi" ale naţiunii centrate pe persoană. Pentru noi,
consilierea centrată pe persoană serveşte ca un concept cuprin
zător pentru toate acele „triburi" care subscriu la principiile fun
damentale şi ireductibile ale abordării; este speranţa noastră că
ceea ce urmează va fi valoros pentru practicienii autonomi sau
practicienii în formare, fie ca ei se cataloghează pe sine ca fiind
consilieri „clasici" centraţi pe client, fie că preferă să se identifice
cu unul sau altul dintre triburile centrate pe persoană care au evo
luat recent. Cât despre noi, deşi ne plasam, prin temperament şi
Consilierea centrală pe persoană în acţiune » introducere

28 experienţă, la capătul „clasic" al continuumului, am dorit să dez
voltăm şi sa rafinăm numeroase dintre constructele teoretice ori
ginale ale lui Rogers, iar această muncă este încorporată îh cele
ce urmează. Consilierea centrată pe persoană, aşa cum o vedem
noi, nu este gravată în nişte table ale legii şi nici nu este mărgini
tă la o formă anumită şi exclusivistă de practică.
Cartea este concepută aşa încât sa se focalizeze predominant
pe practică, dar avem încredere că este în acelaşi timp susţinută
de o expunere clară a teoriei. Nu pretinde să ofere o explorare
amănunţită a studiilor de cercetare sau să se lanseze în analiza
cercetărilor. Prin urmare, o mare parte din munca migăloasă a
generaţiilor anterioare de cercetători americani rămâne nemeh-
ţionată, Ia fel ca şi munca mai recentă a unor cercetători euro
peni eminenţi. Cititorii care doresc să remedieze acest deficit sunt
invitaţi să consulte monumentala istorie a abordării centrate pe
persoană a lui Goff Barrett-Lennard (Sage, 1998), care oferă, prin
tre altele, o prezentare vastă a înrădăcinării abordării în cerceta
re. PCCS Books (o editură dedicată orientării centrate pe persoa
nă, fondată la începutul anilor 1990) a publicat de asemenea o
colecţie de lucrări de la conferinţa internaţională de la Chicago
din 2000, incluzând prezentări de sinteză a cercetărilor de până
atunci (Watson, Goldman şi Warner, 2002). Din 2002, revista in
ternaţională Person-Centered and Experiential Psychotherapies, în
prezent la cel de-al şaselea volum, reprezintă principalul mediu
pentru comunicarea de noi dezvoltări în abordare.
Ca şi la ediţiile anterioare, sperăm că volumul Consilierea cen
trată pe persoană în acţiune este scris în aşa fel încât se va dovedi
a fi util pentru practicienii autonomi şi practicienii în formare
din Europa, America şi alte părţi ale lumii unde abordarea cen
trată pe persoană este înfloritoare. Există două probleme însă,
DAVE MEARNS şi BRÎAN THORNE

care sunt poate specifice Marii Britanii şi necesită o elucidare 29
pentru cititorii din alte ţări. în primul rând, sunt câteva referin
ţe în carte la travaliul consilierului cu supervizorul său. Această
subliniere a supervizării reflectă cadrul britanic, unde acredita
rea continuă a consilierului în cadrul Asociaţiei Britanice pentru
Consiliere şi Psihoterapie necesită o supervizare de-a lungul în
tregii vieţi profesionale, o condiţie care, din câte ştim noi, nu este
obligatorie în cea mai mare parte a Americii şi a Europei conti
nentale. în al doilea rând, trebuie înţeles faptul că, în ceea ce pri
veşte abordarea centrată pe persoană, se consideră de obicei că
activităţile de consiliere şi psihoterapie nu diferă una de alta,
deoarece procesele implicate între practician şi client rămân ace'-
leaşi, indiferent de numele acordat activităţii. Pentru cititorii
americani, situaţia va fi şi mai confuză, de vreme ce în Marea
Britanie termenul de „consiliere" este folosit într-un sens mult
mai larg, acoperind domenii care în SUA cad exclusiv sub con
ceptul de „psihoterapie". în acest volum am rămas fideli seriei
originale (dedicate diverselor orientări din consilierea psiholo
gică) în care a fost publicată această carte, rezumându-ne la re
laţiile terapeutice de o durată relativ scurtă. Astfel, niciunul din
tre cazurile prezentate nu s-a întins pe mai mult de un an.
Cartea, ca şi ediţiile anterioare, încearcă să îl invite pe cititor
în experienţa vie a consilierii centrate pe persoană. Caută să îi im
plice pe practicieni şi pe potenţialii practicieni atât la nivelul emo
ţional, cât şi la cel intelectual. Mai presus de orice, caută să comu
nice entuziasmul — câteodată strâns legat de anxietate şi risc —
de a relaţiona cu o altă fiinţă umană în profunzime. Sperăm de
asemenea că această carte va fi citită de potenţiali clienţi şi mai
ales de cei care au avut experienţa nefericită de a întâlni consi
lieri care, fie prin temperament, fie prin formare, au ezitat să îi
Consilierea centrată pe persoană în acţiune ■ Introducere

30 întâlnească de la persoană la persoană. Primele capitole prezintă
o recapitulare contemporană a principalelor constructe teoretice
ale abordării şi a solicitărilor asupra consilierului m ceea ce pri
veşte propria sa conştientizare şi atitudine disciplinată faţă de
propriul sine. Mai departe/cititorul se cufundă în provocările
punctuale ale consilierului centrat pe persoană care se confruntă
cu toate dilemele ce apar în mod inevitabil în contextul terapeu
tic. Sunt explorate îndeaproape atitudini şi capacităţi, în special
acelea care facilitează abilitatea şi temeritatea de a interacţiona în
profunzime relaţională cu persoane care poate au fost grav răni
te m trecut în cadrul unor relaţii care s-au dovedit a fi perfide sau
abuzive. O parte substanţială din carte este dedicată unei relaţii
terapeutice concrete, însufleţită considerabil de disponibilitatea
clientului de a participa pe deplin la procesul de a reflecta la că
lătoria sa terapeutică. Cartea se încheie cu activitatea plăcută pen
tru cei doi autori de a răspunde la întrebări deseori adresate de
către consilieri în formare, practicieni debutanţi, practicieni cu ex
perienţă şi consilierii curioşi sau ostili din alte orientări. Conside
răm bine-venită oportunitatea de a ne găsi faţă în faţă cu aceste
întrebări, care pot apărea atât de frecvent la finalul unei prelegeri
sau al unui workshop epuizant când poftim la un gin tonic.
Speranţa noastră este că cititorii se vor simţi încurajaţi să re
flecteze la propriile lor călătorii terapeutice — fie în rol de con
silier, fie de client — şi ca se vor molipsi întru câtva de entuzias
mul pe care îl trăim în mod invariabil atunci când încercăm să
punem în cuvinte frumuseţea şi misterul întâlnirii de la persoa
nă la persoană pe care o numim consiliere. Ştim, desigur, că în
cercarea este sortită eşecului, fiindcă numai poezia cea mai ex
presivă poate cuprinde într-adevăr asemenea frumuseţe şi poate
pătrunde în inima misterului.

Irită 1
tice
i
pri-
i de
rile
inta
feu Abordarea centrată pe persoană:
dal
a în
o revizuire contemporană
ani- si
/
teoria__ de bază
sau
laţii î
iţea Spiritul epocii actuale
că-
■en- In 1988, când a apărut prima ediţie a acestei cărţi, existau su
i de ficiente dovezi care să indice o nepotrivire între consilierea cen
ex- trată pe persoană şi cultura predominantă. Insistenţa sa asupra
de- unicităţii persoanelor, asupra nevoii de atenţie asiduă faţă de
;ste proces, asupra credibilităţii organismului uman părea a fi în
jeri mare dezacord cu o cultură materialistă în mod rapace, unde
motivul profitului, obiectivele pe termen scurt, eficienţa tehno
re- logică şi tehnicile sofisticate de supraveghere guvernau vieţile
on- majorităţii cetăţenilor din Marea Britanie, precum şi din cea mai
;as- mare parte a lumii. In anii care au trecut, forţa acestei culturi din
; Să ce în ce mai depersonalizate s-a intensificat până la punctul în
oa- care o întreagă generaţie creşte fără a cunoaşte altceva în afară
în- de frenezia unei societăţi brutal de competitive, unde reacţiile
ex- rapide, experţii adulaţi în pripă, vrăjitoriile tehnologice şi domi
ate narea legilor economice sunt acceptate ca fundalul inevitabil al
unei aşa-zise existenţe civilizate.
Consilierea centrată pe persoană In acţiune ■ Abordarea centrată pe persoană: o .

32 Situaţia a luat o turnură şi mai sinistră m ultimii ani ai celui
din urmă mileniu şi în primii ani ai mileniului actual. Conflicte
îngrozitoare în Rwanda, Somalia, Bosnia, Kosovo şi Cec&ua au
fost urmate de aşa-zisul „Război împotriva terorii", iniţiât după
atacul asupra World Trade Center şi a Pentagonului în 2001. Si
tuaţia disperată din Afganistan şi Irak continuă în timp ce, în
Orientul Mijlociu, conflictul dintre Israel şi Autoritatea Palesti
niană rămâne nerezolvat. Tumultul din Iran şi Coreea de Nord
anunţă şi mai multă instabilitate în viitor. De parcă nu ar 0 în
deajuns, efectele tot mai grave ale încălzirii globale sunt eviden
te peste tot, iar progresul meteoric al economiilor Indiei şi al
Chinei au crescut în mod incomensurabil gradul de poluard la
care este supusă planeta prin nechibzuinţa umana. Rezultatul
net al acestor catastrofe este acela de a induce panică şi un sen
timent aproape global de neputinţă. într-un asemenea context,
guvernele dezvoltă în mod inevitabil politici defensive şi devin
obsedate de siguranţă, supraveghere şi măsuri draconice care să
asigure supravieţuirea. A fost creată o lume psihologică în care
încrederea există în doze foarte mid, anxietatea dă naştere la sus
piciune, libertăţile individuale sunt reduse în interesul siguran
ţei corporaţiilor, iar soluţii impulsive sunt impuse pentru pro
blemele prolifice generate de o societate în pericol.
Este dificil de imaginat un cadru mai puţin propice pentru ac
ceptarea valorilor care stau la baza abordării centrate pe persoa
nă. Cultura actuală nu pune mare preţ pe unicitatea persoanei şi
pe importanţa realităţii subiective a acesteia. Nu este o cultură
care înzestrează natura umană cu abilitatea de a se îndrepta spre
împlinirea creativă a potenţialului inerent. Cu siguranţă, nu ca
ută să afirme puterea personală a fiecărui individ sau să consi
dere de extremă importanţă dezvoltarea de profunzime relaţio-

nală între copii şi părinţi, soţi şi soţii, prieteni şi parteneri, colegi 33
de muncă sau profesori şi elevi. Dimpotrivă, este o cultură care
a devenit profund suspicioasă faţă de autonomia personală şi în*
cearcă să reglementeze aproape toate ariile de implicare inter*
personală. Trăim tot mai mult într-un coşmar reglementat, în care
profesorilor le este teamă să manifeste compasiune faţă de copiii
care suferă, asistentele medicale nu mai au timpul şi nici chiar
dispoziţia de a empatiza cu pacienţii, iar consilierii şi psihotera-
peuţii se pot surprinde bifând mental paragrafe din codurile eti
ce ale asociaţiilor lor profesionale înainte să răspundă suferinţei
unui client mai dificil.
în mod ciudat, în ceea ce pare a fi o lume tot mai sumbră, nu'
simţim disperare. Dimpotrivă, credem că situaţia este acum atât
de severă, încât s-ar putea să ne apropiem de momentul critic
când va avea loc o schimbare de paradigmă, iar lumea îşi va re
veni. în unele feluri, suntem încurajaţi în această speranţă de că
tre clienţii noştri şi consilierii noştri în formare. Deseori, sunt oa
meni care au trăit din plin asprimea forţelor culturale pe care
le-am descris şi totuşi descoperă în contextul consilierii centrate
pe persoană o nouă sursa de putere şi inspiraţie. Cel mai deose
bit este faptul că ei ajung să cunoască — poate pentru prima
oară — ce înseamnă să aibă simţul propriei valori şi să aibă ac
ces la propriile gânduri şi sentimente. Sunt tot mai mult con
ştienţi de puterea lor personală. Această conştiinţă este însoţită
de o nouă libertate de a lua decizii şi de a obţine un sentiment
al sensului. Poate că cea mai mare transformare dintre toate este
eliberarea de sentimentul singurătăţii, care vine odată cu expe
rienţa de a fi angrenat în profunzime relaţională cu cineva care
nu le face niciun fel de solicitări, ci, pur şi simplu, insistă în a fi
deplin umani în cabinet.
Consilierea centrată pe persoană în acţiune ■ Abordarea centrată pe persoană: o ...

34 Cititorul nu se înşală chiar întru totul dacă detectează un ton
vag evanghelic în aceste ultime comentarii. însăşi experienţa trăi
rii principiilor abordării centrate pe persoană, atât în vieţilef noas
tre profesionale, cât şi personale, ne permite să ne agăţăm de o
speranţă care pare a se afla dincolo de disperare. Când întâlnim
atitudinea de desconsiderare faţă de consilierea centrată pe per
soană, ce pare a caracteriza încă unele cercuri academice, sau
când suntem martori ai afirmării dubios motivate a terapiei cog-
rdtiv-comportamentale în cercuri guvernamentale şi medicale,
nu mai suntem prea uimiţi. Mulţumită clienţilor noştri şi consi
lierilor noştri în formare, primim zilnic confirmări ale puterii şi
eficienţei abordării pe care am adoptat-o. Suntem conştienţi de
baza sa solidă atât din punctul de vedere al teoriei, cât şi al cer
cetării şi, mai presus de orice, ştim câte ceva despre disciplina
necesară pentru a aştepta desfăşurarea procesului şi despre im
portanţa disponibilităţii clientului pentru consiliere. Cultura
noastră, credem, se apropie cu repeziciune de punctul critic în
care spiritul uman nu va mai tolera situaţia anevoioasă în care
ne-am afundat în prezent. Atunci va fi, credem, o mai mare dis
ponibilitate pentru a adopta conceptele-cheie ale abordării cen
trate pe persoană şi de a găsi în ele resurse pentru un mod întru
totul pozitiv şi optimist de a relaţiona cu sine, cu alţii şi cu în
treaga creaţie. Către aceste concepte ne întoarcem acum.
Conceptul de sine
Neîncrederea în experţi este frecventă în rândul practicieni
lor centraţi pe persoană. Pentru a fi eficient, consilierul centrat
pe persoană trebuie să înveţe să îşi poarte expertiza ca pe o haină
invizibilă. Se aşteaptă din partea experţilor ca aceştia să ofere
Ci ?
expertiză, să recomande ce e de făcut, să ofere sfaturi autoritare
sau chiar să dea ordine. In mod clar, există unele arii ale existen
ţei umane unde o asemenea expertiză este esenţială şi adecVată.
Oin păcate, mult prea mulţi dintre cei care solicită ajutorul con
silierilor au petrecut mare parte din vieţile lor înconjuraţi de oa
meni care, cu o inadecvare devastatoare, s-au autodeclarat ex
perţi în dirijarea vieţilor altor oameni. Drept urmare, aceşti clienţi
sunt disperaţi din cauza inabilităţii lor de a împlini aşteptările
altora, fie aceştia părinţi, profesori, colegi sau aşa-numiţi prie
teni, şi nu au nicio brumă de respect de sine sau sentiment al
propriei valori. Şi totuşi, în ciuda vătămării pe care arrsuferit-o
deja din partea celor care au încercat să le direcţioneze vieţile îh
locul lor, asemenea oameni vin deseori la consilier căutând încă
un expert care să le spună ce să facă. Consilierii centraţi pe per
soană, deşi acceptă şi înţeleg nevoia lor disperată pentru autori
tate externă, vor face tot ceea ce pot pentru a evita capcana în
deplinirii unui asemenea rol. A face asta ar însemna să nege o
afirmaţie centrală a abordării, anume că pot avea încredere că
acel client îşi va găsi singur drumul, atâta timp cât consilierul
poate fi un companion capabil să încurajeze o relaţie în care
clientul poate începe, oricât de timid, să se simtă în siguranţă şi
să aibă experienţa primelor semne de acceptare de sine. Şansele
ca aşa ceva să nu se întâmple sunt uneori formidabile deoarece
clientul are o părere proastă despre sine, iar „experţii" critici din
viaţa sa, trecută şi prezentă, au fost extrem de distructivi. Reve
larea gradată a conceptului de sine al unui client, adică a construc
ţiei conceptuale pe care o are persoana despre sine însăşi (oricât
de sărăcăcios exprimată), poate fi extrem de agonizantă pentru
ascultător. Odată cu această revelare devine evident cât de inten
să era respingerea de sine a persoanei, iar aceasta se dovedeşte
Consilierea centrată pe persoană in acţiune ■ Abordarea centrată pe persoană

36 deseori o provocare serioasă pentru încrederea consilierului atât
în client, cât şi în capacitatea sa de a deveni un companion de
nădejde în procesul terapeutic. {
Scurtul extras din Caseta 1.1 surprinde dezvoltarea'tristă şi
aproape inexorabilă a unui concept de sine (self-concept) care
apoi subminează tot ceea ce o persoană face sau încearcă să fie.
Există un sentiment al lipsei de valoare şi de a fi condamnat la
respingere şi dezaprobare. Odată ce un astfel de concept de sine
a fost internalizat, persoana tinde să îl întărească şi este o cre
dinţă fundamentală a perspectivei centrate pe persoană că, în
mare măsură, comportamentul nostru reprezintă un acting-out
a ceea ce simţim faţă de noi înşine şi faţă de lumea în tare
trăim. în esenţa, ceea ce facem este deseori o reflectare a felu
lui în care ne evaluăm pe noi înşine; dacă am ajuns la conclu
zia că suntem inapţi, lipsiţi de valoare şi inacceptabili, este mai
mult decât probabil că ne vom purta intr-un mod care demon
strează validitatea unei asemenea evaluări. Aşadar, şansele de
a obţine stimă şi aprobare devin din ce în ce mai mici pe mă
sură ce trece timpul.
Caseta 1.1 Evoluţia conceptului de sine slab dezvoltat
Clienta: Nu îmi amintesc ca părinţii mei să mă fi lăudat pentru ceva

vreodată. Mereu aveau ceva critic de spus. Mama mă bătea
la cap mereu despre cât de dezordonată eram şi că nu mă
gândeam la nimic. Tata îmi spunea mereu că sunt o proas
tă. Când am luat şase note maxime la terminarea liceului, el
a spus ca era tipic ca eu să mă descurc bine la materiile ne
potrivite.

Consilierul: Se pare că niciodată nu puteai face ceva bine în ochii părin- 37
ţpor, indiferent cât de mult încercai sau cât succes aveai.
Clienta: Prietenii mei erau la fel. Mă băteau la cap în legătură cu fe
lul în care arătam şi îmi spuneau că sunt o tocilară plină de
coşuri. îmi doream să mă furişez fără a fi văzută de cineva.
Consilierul: Aveai o părere aşa proastă despre tine, încât îţi doreai să fii
invizibilă.
Clienta: N-am scăpat de asta. Este exact la fel şi acum. Soţul meu nu
este niciodată de acord cu ceea ce fac, iar fiica mea spune că
îi este ruşine să îşi aducă prietenii acasă, pentru că mă voi
=~*p>urta urât cu ei. Se pare că nu sunt de folos nimănui. Ar fi
mai bine dacă aş dispărea pur şi simplu. '
Condiţiile de valorizare
Din fericire, dezaprobarea şi respingerea pe care mulţi oameni
le trăiesc nu sunt chiar de natură anihilatoare. Ei păstrează ceva
urme de stimă de sine, dar acestea pot părea atât de fragile în
cât teama de condamnare definitivă nu este niciodată prea de
parte. Este ca şi cum ei ar trăi conform unui contract legal şi este
suficient să facă un pas greşit pentru ca întreaga greutate a legii
să coboare asupra lor. Ei se chinuie aşadar să supravieţuiască,
încercând să facă şi să fie ceea ce ei ştiu că va atrage aprobare, în
acelaşi timp evitând sau suprimând cu scrupulozitate acele gân
duri, sentimente şi activităţi care simt că ar atrage judecăţi po
trivnice. Simţul propriei valori, atât în propriii ochi, cât şi în ochii
celor care sunt importanţi pentru ei, este condiţionat de câştiga
rea aprobării şi evitarea dezaprobării, iar aceasta înseamnă că
gama lor de comportamente este sever restricţionată, întrucât ei
Consilierea centrată pe persoană în acţiune ° Abordarea centrată pe persoană; o ...

38 se pot comporta doar în feluri care sunt sigur acceptabile pentru
ceilalţi. Ei sunt victime ale condiţiilor de valorizare care le-au fost
impuse de către alţii, dar nevoia lor de aprobare este Atât de
mare, încât ei mai degrabă acceptă această cămaşă de forţă de
cât să rişte să fie respinşi prin încălcarea condiţiilor stabilite pen
tru acceptarea lor.
Câteodată însă situaţia este de aşa natură, încât ei nu mai pot
juca acest joc contractual şi atunci cele mai groaznice temeri ale
lor pot deveni realitate pe măsură ce ei trăiesc dezaprobarea şi
respingerea crescând în intensitate a celeilalte persoane (vezi Ca
seta 1.2).
Caseta 1.2 Condiţiile de valorizare
C lienta: Totul a fost bine la început. Ştiam că îmi admiră conversa

ţia isteaţă şi felul în care mă îmbrăcam, li plăcea şi felul în
care făceam dragoste cu el. Luasem obiceiul de a sta de vor
bă cu el când venea şi de a mă asigura că eram bine aran
jată chiar şi după o zi încărcata la birou.
Consilierul: Ştiai cum să îi câştigi aprobarea şi erai fericită să împlineşti
condiţiile necesare.
C lienta : Da, dar toate acestea s-au schimbat când am rămas însărci
nată. Voiam să vorbesc despre bebeluş, dar el nu părea in
teresat. în mod evident nu îi plăcea ce se întâmpla cu silu
eta mea, iar eu mă simţeam atât de obosită, încât nu aveam
energie pentru a face dragoste cum dorea el. El a devenit
tot mai prost dispus iar eu m-am simţit tot mai deprimată.
Consilierul: Nu mai erai acceptabilă nici pentru el, n ici pentru tine.

Procesul de evaluare organismică
Cari Rogers credea că există o forţă motivaţională care deter

mină dezvoltarea fiinţei umane. El a numit-o tendinţa spre actua
lizare. Tendinţa spre actualizare este cea care, în ciuda oricărui
fel de opoziţie sau obstacol, garantează că o persoană va conti
nua să se străduiască să se îndrepte în direcţia celei mai bune îm
pliniri posibile a potenţialului său. Cei care au fost atât de noro
coşi încât au beneficiat de un mediu iubitor şi suportiv în primii
ard de viaţă primesc întărirea necesară care să garanteze hrăni-
rea tendinţei spre actualizareTEi sunt de asemenea confirmaţi în
abilitatea lor de a avea încredere în propriile gânduri şi emoţii
în' a lua decizii în acord cu propriile percepţii şi dorinţe. Procesul
de evaluare organismică, pentru a utiliza terminologia lui Rogers,
este în bună funcţionare şi face posibil ca ei să treacă prin viaţă
cu o senzaţie de satisfacţie şi împlinire.
Cei care nu fost atât de norocoşi încât să beneficieze de ase
menea relaţii suportive, ci, dimpotrivă, au suferit în urma impu
nerii a numeroase condiţii de valorizare punitive, descoperă cu
rând că au o copleşitoare nevoie de acceptare necondiţionată. Atât
de mare este această nevoie în noi toţi, încât satisfacerea sa poa
te, deseori, să aibă prioritate faţă de imboldurile tendinţei spre
actualizare şi prin urmare să creeze o mare confuzie pentru pro
cesul de evaluare organismică (vezi Caseta 1.3). Acest conflict în
tre nevoia disperată pentru aprobare şi înţelepciunea procesului
de evaluare organismică a persoanei generează multă tulburare
şi deseori duce la confuzie interioară, care subminează încrede
rea şi face imposibilă luarea eficientă de decizii.
Consilierea centrată pe persoană In acţiune « Abordarea centrată pe persoană

Caseta 1.3 Tulburarea timpurie a procesului
de evaluare organismică
Copilul: [C ade şi se loveşte la gen u n chi; se duce plân gân d la mam a tui pen
tru a f i alinat sau a prim i siguranţă.]
M am a: Ce lucru prostuţ! încetează să mai plângi şi nu mai fi aşa un
bebeluş. Abia curge un pic de sânge.
Copilul: [G ândeşte: este stu pid să cad; este greşit să plâng; nu ar trebui să
vreau sprijinul m am ei, dar am nevoie de e l D ar voiam să plâng; vo
iam ca m am i să m ă îm brăţişeze; nu am fo s t un prost. Nu ştiu ce să
f a c . în cine pot avea încredere? A m nevoie de dragostea m am ei, dar
vreau să plâng].
Pierderea încrederii în procesul de evaluare organismică şi

pierderea contactului cu tendinţa spre actualizare, care oferă in
formaţii procesului, pot avea ca rezultat crearea unui concept de
sine care este forţat să suprime sau chiar să nege cu totul imbol
durile care vin din cele mai profunde părţi ale persoanei care re
acţionează la experienţă. O persoană căreia, de exemplu, i se spu
ne în mod repetat că este greşit şi distructiv să fie deprimată
poate ajunge la un punct în care spune despre sine: „Sunt per
soana care nu e niciodată deprimată" sau, la fel de dezastruos:
„Sunt o persoană care merită să fie pedepsită deoarece mereu
mă simt nefericită". In primul caz, indiciile depresiei au fost re
fulate din conştiinţă, în timp ce în al doilea caz, acestea sunt o
cauză pentru condamnarea de sine şi vinovăţie. în ambele ca
zuri, conceptul de sine care rezultă este departe de orice fel de
sentiment de încredere în exactitatea procesului de evaluare
organismică, acest ghid pentru evaluarea experienţei directe şi
DAVE MEARNS şi BR1AN THORNE

neîngrădite. Unul dintre cele mai gratificatoare momente în pro 41
cesul de consiliere vine atunci când clientul descoperă sau redes

coperă autenticitatea procesului său de evaluare organismică,
en- oricât de temporar sau parţial ar fi (vezi Caseta 1.4). Un aseme
nea moment poate fi de mare ajutor în a-i întări consilierului cre
un dinţa în abilitatea clientului de a-şi găsi propriul drum. Indică
de asemenea puterea tendinţei spre actualizare, de a supravie
i să ţui împotriva tuturor obstacolelor apărute în calea funcţionării
vo- sale sănătoase. La cel mai profund nivel, se pare, năzuinţa de a
? să deveni mai mult decât suntem în prezent nu piere niciodată.
dar
' Caseta 1.4 Procesul de evaluare organismică este restabilit ,
îşi Clientul. Mă simt foarte trist: este un sentiment copleşitor.

în C on silieru l Ca şi cum nu ai avea altă opţiune decât să te predai
de tristeţii.
ol- C lien tu l Asta sună foarte înfricoşător — ca şi cum aş pierde contro
re lul. Dar eu niciodată nu pierd controlul [brusc izbucneşte în
lu lacrim i].
ată C on silieru l Lacrimile tale vorbesc pentru tine.
er- C lien tu l Dar băieţii mari nu plâng.

os: C on silieru l Vrei să spui că îţi este ruşine de lacrimile tale?
eu Clientul: [P au ză lu n gă j. Nu... pentru prima oară simt că sunt în con

re- tact cu mine însumi... Simt că este în regulă să plâng.
to
ca
de Ar fi incomplet dacă am opri aici discutarea procesului de
ire evaluare organismică. Fiinţele umane, deoarece sunt în esenţă
îşi creaturi relaţionale, sunt profund afectate nu numai de răspun-
Cortsifierea centrată pe persoană In acţiu neB Abordarea centrată pe persoană: o ...

42 şurile persoanelor semnificative în cursul vieţilor lor, ci şi de nor
mele sociale şi culturale ale mediului în care se găsesc. Procesul
de evaluare organismică este în mod inevitabil afectat de aceste
norme şi este intr-adevăr pătruns de ele în aşa fel încât indivi
dul este uneori împiedicat să se comporte în feluri care ar fi ne
chibzuite sau chiar autodistructive. Ceea ce am ajuns să denu
mim mediere socială este un factor important pentru consilier când
acesta întâlneşte un client care se străduieşte să hotărască asu
pra unui curs de acţiune luând în considerare imboldurile pro
cesului de evaluare organismică. Influenţa moderatoare a me
dierii sociale poate fi necesară pentru un răspuns la aceste
imbolduri — care par a cere creşterea cu orice preţ — pentru a
preveni vreun dezastru. Tendinţa spre actualizare şi procesul de
evaluare organismică necesită uneori frâna plină de compasiu
ne a medierii sociale care să asigure că acel client ascultă o voce
care îi şopteşte că, în acest caz şi în acest moment, a nu creşte
este alternativa mai prudentă. Ceea ce nu contestă, desigur, fap
tul că foarte adesea normele societăţii sau ale culturii predomi
nante mai degrabă împiedică funcţionarea procesului de evalua
re organismică decât să îl informeze sau să îl faciliteze. Nu este
mereu uşor, indiferent de metode, să distingi între medierea so
cială ca frână plină de compasiune şi condiţionarea socială ca
pretext al condiţiilor de valoare ce înăbuşă creativitatea, submi
nează încrederea şi condamnă persoanele la jumătate de viaţă.
O explorare mai detaliată a acestei probleme şi a altor teme com
plexe care derivă din evoluţii recente în teoria centrată pe per
soană şi care afectează procesul actualizării se va găsi în urmă
torul capitol.

Locusul evaluării
Persoana care a avut nenorocul de a fi înconjurată de oameni
care critică şi condamnă va fi fost forţată să recurgă la diverse
strategii pentru a obţine un minimum de aprobare şi acceptare.
In cele mai multe cazuri acest fapt va fi condus la o alienare pro
gresivă faţă de procesul de evaluare organismică şi la crearea
unui concept de sine separat de resursele înnăscute şi înţelepciu
nea dezvoltată în timp a persoanei. Conceptul de sine este pro
babil sărăcăcios, dar în unele cazuri persoana stabileşte o imagi
ne de sine care îi permite să păstreze un oarecare respect de sine
prin blocarea completă a experienţelor senzoriale sau „viscera
le" semnificative. în toate aceste cazuri însă, procesul de evalua
re organismică a încetat a mai fi o sursă importantă de cunoştin
ţe sau călăuzire pentru respectiva persoană. Este probabil ca
persoana să aibă mari dificultăţi în a lua decizii sau a şti ce gân
deşte sau simte. Probabil că se va baza mult pe autorităţi exter
ne pentru călăuzire sau va încerca în mod disperat să mulţu
mească pe toată lumea, ceea ce, deseori, are ca rezultat un
comportament imprevizibil, inconstant şi incongruent.
Persoanele sănătoase psihologic simt bărbaţi şi femei care au
avut norocul de a fi înconjuraţi de oameni a căror acceptare şi
aprobare a făcut posibil ca ei să dezvolte concepte de sine care
le permit, măcar o parte din timp, să fie în contact cu cele mai
profunde sentimente şi trăiri ale lor. Nu sunt separaţi de rădăci
nile fiinţei lor şi au o bază bună pentru a deveni ceea ce Rogers
a descris ca fiind persoane „deplin funcţionale" (Rogers, 1963a),
Astfel de oameni sunt deschişi la experienţe fără a se simţi
ameninţaţi şi sunt prin urmare capabili să se asculte pe ei înşişi
şi pe ceilalţi. Sunt profund conştienţi de sentimentele lor şi de
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * Abordarea centrată pe persoană:

44 sentimentele altora şi au capacitatea de a trăi în momentul pre
zent. Cel mai important, ei au încredere în procesul de evaluare
orgarrismică, credinţă care în mod evident lipseşte la cei câre au
fost nevoiţi să se lupte continuu cu judecăţile nefavorabile ale al
tora. O asemenea încredere este evidentă mai ales în procesul
luării de decizii şi în conştientizarea şi exprimarea gândurilor şi
sentimentelor prezente. In loc să caute călăuzire în afara sau să
trăiască o senzaţie de confuzie sau de gol interior, persoana de
plin funcţională îşi găseşte sursa de înţelepciune în adâncul său.
Rogers a descris această raportare la sine ca locusul intern de eva
luare iar pentru consilier unul dintre cele mai semnificative mo
mente în consiliere este momentul în care clientul recunoaşte
acest punct de referinţă din sine, poate pentru prima oară (vezi
Caseta 1.5).
Caseta 1.5 Locusul intern de evaluare
Clientul: Cred ca am luat această slujbă ca să îl mulţumesc pe tatăl

meu. Părea să aibă sens decizia mea, în măsura în care îmi
doream o carieră sigură.
C on silieru l : A fost important să îl mulţumeşti pe tatăl tău şi să te simţi
bine în ceea ce priveşte o carieră convenţională.
C lientul: Da, şi am senzaţia că m-am căsătorit cu Jean deoarece ştiam
ca părinţii mei o plăceau. Eu sigur nu eram îndrăgostit de
ea.
C onsilierul: Te-ai căsătorit cu ea ca să îi mulţumeşti de fapt pe ei.
Clientul: Iar azi-noapte mi~am dat seama că nu mai pot continua.
Urăsc slujba iar mariajul meu este o farsă. Trebuie să aflu ce
îmi doresc eu, ce are sens pentru mine, înainte să îmi irosesc
DAVE MEARNS şi 8RIAN THORNE

re- toată viaţa încercând să le fac pe plac altor oameni. Şi cred 45
ire că am început să îmi fac o idee despre ceea ce trebuie să fac.

au Este foarte înfricoşător să îţi auzi vocea pentru prima oară.
al-
>ul
' Şi Crearea condiţiilor pentru creştere
să
ie- Consilierul centrat pe persoană are credinţa că toţi clienţii au
iu. în ei înşişi resurse vaste pentru dezvoltare. Aceştia au capacita
va- tea de a creşte către împlinirea identităţilor lor unice; altfel spus,
10 - conceptele de sine nu sunt inalterabile, iar atitudinile sau com
şte portamentele pot fi modificate sau transformate. Acolo unde dez
2zi voltarea este blocată sau distorsionată este rezultatul relaţiilor
care au zdrobit nevoia bazată a individului pentru acceptare şi
care au dus la crearea unui concept de sine şi a unui comporta
ment aferent care servesc ca protecţie în faţa criticii şi dezapro
bării. Sarcina consilierului este să aducă noi ingrediente în rela
ţie prin care procesul de creştere să fie încurajat, iar blocarea şi
ităl distorsionarea remediate. într-un fel, consilierul încearcă să ofe
mi re un sol diferit şi un climat diferit în care clientul să îşi poată re
veni din deprivarea sau modul inadecvat în care a fost tratat în
nţi trecut şi să înceapă să înflorească ca individul unic ce este de
fapt. Natura acestui nou mediu al relaţiei şi abilitatea consilieru
im
lui de a-1 crea sunt centrale pentru întregul proces terapeutic.
de
Nu e greu să descriem succint şi clar natura climatului ce pro
duce creştere. Eogers credea că este caracterizat de trei condiţii
de bază. Primul element se concentrează pe onestitatea, autenti
citatea sau congruenţa consilierului. Cu cât consilierul este mai
ia.
capabil să fie el însuşi în relaţie fără a prezenta un paravan pro
ce
fesional sau o faţadă personală, cu atât mai mari vor fi şansele
ÎSC
Consilierea centrată pe persoană In acţiune * Abordarea centrată pe persoană: o ...

46 ca acel client sa se schimbe şi să se dezvolte intr-un mod pozitiv
şi constructiv. Consilierul care este congruent transmite mesajul
că este nu numai permis, ci şi dezirabil ca o persoană să fie ea
însăşi. Se prezintă clientului ca fiind transparent şi astfel refuză
să încurajeze o imagine a sa ca fiind superior, expert, omniscient,
într-o asemenea relaţie este mai probabil ca acel client să găseas
că resurse în sine însuşi, şi nu să se aştepte ca al său consilier să
furnizeze răspunsuri în locul său. A doua cerinţă pentru a crea
un climat ce favorizează schimbarea şi creşterea este abilitatea
consilierului de a-i oferi clientului o acceptare totală, o preţuire,
o acceptare necondiţionată. Când consilierul este capabil să adop
te această atitudine prin care-1 acceptă şi nu-1 judecă pe client,
ameliorarea terapeutică este mult mai probabilă. Clientul este
mai capabil să se simtă în siguranţă pentru a explora sentimen
te negative şi pentru a se îndrepta spre miezul anxietăţii şi al de
presiei sale. Este mai probabil ca acesta să se privească pe sine
însuşi cu onestitate, fără teama veşnic prezentă de respingere sau
condamnare. Mai mult, experienţa intensivă a acceptării din par
tea consilierului este contextul în care este cel mai probabil ca
acel client să simtă primele sentimente de acceptare de sine. Al
treilea element necesar în relaţia terapeutică este înţelegerea em-
patică. Când aceasta este prezentă, consilierul demonstrează ca
pacitatea de a urmări şi simţi cu acurateţe sentimentele şi sem
nificaţiile personale ale clientului; este capabil să afle cum este
să âe în pielea clientului şi sa perceapă lumea aşa cum o perce
pe clientul. Mai mult, consilierul dezvoltă abilitatea de a-i comu
nica această înţelegere sensibilă şi îngăduitoare clientului. A fi
înţeles în acest fel este pentru mulţi clienţi o experienţă rară sau
chiar unica. Le indică acestora o disponibilitate din partea con
silierului de a oferi atenţie şi un grad de grijă care în mod inevi-

itiv tabii îi investeşte cu valoare. Mai mult, când o persoană este pro 47
ajul fund înţeleasă în acest mod/ nu va mai rămâne pentru mult timp
î ea în acea poziţie de alienare şi separare. înţelegerea empatică îi
uză redă individului care se simte singur şi alienat un sentiment al
ent. apartenenţei la rasa umană. Aceste trei elemente în relaţia tera
;as- peutică sunt prezentate pe scurt în Caseta 1.6. în literatura cen
r sa trată pe persoană acestea sunt deseori denumite condiţiile de bază
:rea şi au fost constant reiterate de Rogers (1951/ 2008/1974/ 1979/
stea 1980a).
ire,
OP-
mt, Caseta 1.6 Condiţiile de bază j
îste
en- Crearea climatului ce duce la creştere într-o relaţie terapeutică
âe~ necesită ca un consilier să poată:
ine
sau * să fie autentic sau congruent;
âr ®sa ofere acceptare pozitivă necondiţionată şi acceptare totală;
ca » să simtă şi să comunice o profundă înţelegere empatică.
Al
>m~
ca E uşor să vorbim despre aceste condiţii de bază/ dar pentru
na ca un consilier să dezvolte şi să menţină asemenea atitudini e ne
ste voie de o muncă de-o viaţă şi de un angajament care are impli
ce caţii profunde nu numai pentru activitatea profesională a consi
rn- lierului/ ci şi pentru viaţa sa ca întreg. O mare parte din această
l fi carte este într-adevăr dedicată explorării temelor complexe ce
au apar atunci când un consilier încearcă să fie congruent empatic
»n- şi îngăduitor. Iar acestea nu sunt vorbe în vânt/ ci sunt nişte lu
vi- cruri de o importanţă foarte mare.
Consilierea centrată pe persoană In acţiune ■ Abordarea centrată pe persoană: o ...

2
Evoluţii recente
în teoria centrată pe persoană
Procesul de actualizare
De la moartea lui Rogers, în 1987, au avut loc importante Evo
luţii ale teoriei centrate pe persoană. în acest capitol vom reuni
teoretizările originale ale lui Rogers despre tendinţa spre actu
alizare şi formarea tulburării (Rogers, 1951,1959,1963b) cu efor
turile lui Meams de a extinde teoria lui Rogers (Meams şi Thome,
2000; Meams, 2002) şi cu contribuţiile lui Warner (Warner, 2000a,
2002a, 2006).
Punctul de plecare îl constituie conceptul motivaţional al lui
Rogers, tendinţa spre actualizare, pe care el o descrie astfel:
... tendinţa organismului de a se conserva — de a asimila hra

nă, de a se comporta defensiv în faţa primejdiei, de a îndeplini
obiectivul autoconservării chiar şi atunci când modalitatea obiş
nuită de a-1 atinge este blocată. Vorbim despre tendinţa orga
nismului de a merge în direcţia maturizării, aşa cum este ma
turizarea definită pentru fiecare specie în parte. (1951:488)
în teoria personalităţii elaborată de Rogers, tendinţa spre ac

tualizare era singurul concept motivaţional. El descria tendinţa

de bază a oricărei fiinţe umane de a-şi menţine, dezvolta şi in 49
tensifica funcţionarea. Intr-un fel, este o „forţă vitală" fundamen

tală care nu numai că nu abate, ci chiar impulsionează constant
persoana în sensul dezvoltării. Tendinţa spre actualizare împin
ge persoana să acţioneze cum poate mai bine în circumstanţele
în care se află. Unii critici, care nu înţeleg acest concept, îl văd ca
pe o dovadă a viziunii mult prea optimiste a lui Rogers asupra
naturii umane, că oamenii continuă să se dezvolte într-o manie
ră pozitivă. Dar conceptul nu este legat de valori precum „pozi
tiv" sau „negativ", ci se referă la o forţă care împinge spre con
tinuarea dezvoltării într-o direcţie care poate fi apreciată sau
;v o condamnată în funcţie de diferite perspective. Spre exemplifica
■uni re, iată cazurile Sheilei şi al lui Nigel;
:tu-
for- SH E ILA nu se simte în largul ei în relaţi a cu Maureen. Relaţia
me, durează de cincisprezece ani, în ciuda diferenţei considerabile
)0a, de vârstă (Sheila are 35 de ard, iar Maureen 54) dar, în ultimii doi
ard, Sheila acordă mai puţină valoare securităţii pe care i-a ofe-
lui rit-o întotdeauna această relaţie şi tânjeşte după un alt stil de via
ţă, mai palpitant.
N IG E L a fost în primii săi paisprezece ani de viaţa prizonierul
tra- abuzurilor fizice şi emoţionale ale tatălui său. Ca într-un ritual,
lini tatăl obişnuia săptămânal să-l lege şi să-l bată, sub un pretext
nş- oarecare — cea mai neînsemnată nesupunere putea pune în
ga- funcţiune cureaua tatălui. Dar violenţele nu erau numai fizice —
ria atunci când Nigel dădea semne că se descurcă bine la şcoală, el
devenea ţinta unui torent de insulte. Nigel a supravieţuit deve
nind o persoană „interlopă". Acum, la douăzeci şi doi de ani, el
le - conduce o reţea de afaceri cu droguri în care sunt implicaţi
iţa patruzeci de oameni. îşi conduce cu mână de fier afacerea şi
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * Evoluţii recente în teoria centrată pe persoană

50 oamenii exercitându-şi uneori autoritatea prin comportamente
publice de o cruzime considerabilă. El şi-a câştigat supremaţia
în războiul dintre bande atât prin violenţă, cât şi datorită inteli
genţei sale.
Atât la Sheila, cât şi la Nigel se observă acţiunea tendinţei spre

actualizare. Deşi la începutul relaţiei cu Maureen siguranţa era
de importanţă primordială pentru Sheila, acum ea se detaşează
de aceasta şi caută să se dezvolte în alte direcţii. Această situaţie
___ poate fi privită ca „pozitivă" de către Sheila şi prietenii eh dar
poate să nu fie primită la fel de entuziast de către Maureen, în
afara cazului că este şi ea în căutarea altor direcţii. Nigel a su
pravieţuit copilăriei lui, dar a trebuit să „să devină interlop" pen
tru a reuşi să o facă. Şi totuşi, şi la el se manifestă presiunea exer
citată de tendinţa spre actualizare conducându-l spre ce putea el
să facă mai bine în acele circumstanţe, realmente chinuitoare. El
nu a rămas o „victimă", ci şi-a folosit intelectul pentru a găsi mo
dalităţi prin care să se exprime şi să se dezvolte, deşi doar în li
mitele mediului său subcultural. Aşa cum spunea el: „Nu simt
mulţi oameni din şcoala mea care au ajuns milionari încă de la
22 ani". Mulţi cititori vor înclina să nu considere nimic „pozitiv"
în dezvoltarea lui N igel Dar tendinţa spre actualizare nu ne di-
recţionează în funcţie de valorile sociale. Ea ne direcţionează
doar în sensul că va presa persoana să acţioneze cum poate mai
bine pentru supravieţuire, dezvoltare şi diversificare.
De asemenea, tendinţa spre actualizare este activă pe tot par
cursul vieţii. Asigurarea securităţii a fost necesară pentru Sheila
într~un stadiu precedent al dezvoltării ei, dar, acum, ea tânjeşte
după diversitate şi, mai târziu, va depune eforturi pentru a în
deplini alte obiective. Poziţia actuală a lui Nigel reprezintă un

succes al dezvoltării din perspectivă psihologică, chiar dacă nu 51
şi din cea socială. Şi el va fi presat de tendinţa lui spre actualiza

re sa îşi continue dezvoltarea. Această presiune nu rezidă nfea-
părat intr-o dezvoltare imediată — este posibil ca Nigel să rămâ
nă blocat pentru o perioadă şi incapabil să se mişte într-o direcţie
pe care el să o aprecieze ca „un progres". Uneori, frustrarea şi
depresia se manifestă ca motivatori secundari (vezi cel de-al şa
selea principiu teoretic al lui Rogers, 1951: 492-4). Poate că, ur
mărind continuarea dezvoltării lui, îl vom vedea pe Nigel folo-
sindu-şi calităţile intelectuale şi manageriale în afaceri legale sau,
poate, devenind un infractor şi mai eficient decât este deja.
Rogers a publicat trei lucrări principale despre propria sa te
orie a personalităţii (1951: 481-533,1959,1963b). Expunerile c o n -.
cepţxei sale privind relaţia dintre tendinţa spre actualizare şi for
marea tulburării făcute în 1951 şi 1959 au fost, în linii mari,
similare. Totuşi, în lucrarea sa din 1963, mai puţin cunoscută,
apare o modificare însemnată atunci când el susţine că:
Treptat, am ajuns să consider disocierea, dezacordul, înstrăi

narea [dintre structura sinelui şi experienţă] ca pe ceva învăţat,
o canalizare perversă a unei părţi a tendinţei spre actualizare în
comportamente care nu actualizează... In această privinţă, gân
direa mea s-a schimbat pe parcursul ultimei decade. în urmă cu
zece ani, mă străduiam să explic dezacordul dintre sine şi expe
rienţă, dintre obiectivele conştiente şi direcţiile organismice, ca
pe ceva natural şi necesar, chiar dacă nefericit. Acum consider
că indivizii sunt condiţionaţi cultural, recompensaţi, reconfir
maţi pentru comportamente care sunt în fapt pervertiri ale di
recţiilor naturale ale unei tendinţe spre actualizare unitare.
(1963a: 19-20)
Consilierea centrată pe persoană in acţiune8 Evoluţii recente în teoria centrată pe persoană

52 Aceasta reprezintă o schimbare considerabilă faţă de scrierile
sale precedente. El introduce o evaluare negativă în privinţa for
ţelor sociale care acţionează împotriva exprimării tendinţei spre
actualizare. în 1963, când a fost publicată această lucrare, Rogers
îşi încheia o etapă din viaţa lui în care se dedicase psihoterapiei.
Cea mai mare parte a activităţii lui s-a desfăşurat în Chicago, cu
0 clientelă pe care atât el, cât şi Bill Coulson (1987) au descris-o
ca fiind „nevroticii din Chicago".1 în tulburarea unul „nevrotic"
tipic, tendinţa la actualizare se va regăsi în opoziţie cu puternice
le directive introigctate de la părinţi, de exemplu: Să nu ai încre
dere în sentimentele tale; Exprimarea de sine este periculoasă; Fii mai
curând precaut decât spontan şi alte sentimente similare. Relativ la
această clientelă, judecata lui Rogers din 1963 cu privire la forţe
le care restricţionează tendinţa spre actualizare este de înţeles.
Dar are rezultatul nefericit de a încadra toate influenţele care pot
perturba tendinţa spre actualizare ca negative. Nicio restricţie so
cială „normală" nu-şi găseşte locul aici: orice restricţie socială este
privită ca o influenţă negativă. Această schimbare în cadrul teo
riei sale ba adus lui Rogers o mare popularitate odată cu muta
rea în California. El a devenit un exponent al revoluţiei cultura
le din anii 1960 care a contestat restricţionarea exprimării de sine
pe care o promovau generaţiile anterioare.
Un critic al acestei reevaluări a lui Rogers a fost Bill Coulson
(1987). O prezentare mai detaliată a criticilor acestuia a fost fă
cută în altă lucrare (Mearns şi Thome, 2000: 179-80), dar, pe
scurt, Coulson sugera că o mare parte a restricţiilor sociale sunt
în fapt „normale" şi reprezintă o modalitate rezonabilă de aco-
1 Cititorii zilelor noastre sunt preveniţi să nu ia în considerare acest termen în sens peio
rativ. în contextul clinic al anilor 1960 din SUA, acest termen descria pur şi simplu un
grup de clienţi, deosebindu-i de „psihotici", „sodopaţi" şi alţii.

modare a persoanei cu universul ei social. Contestarea venita din 53
partea lui Coulson, o persoană atât de apropiată de centrul aces
tei mişcări (el a lucrat cu Rogers în Wisconsin şi l-a urmat şi în
California), a fost considerată o erezie de mulţi dintre colegii lui
Rogers, deşi, în viziunea lui Coulson, nu şi de către Rogers în
suşi (Coulson, 2000). Privit simplist de către oponenţii lui, Coul
son era doar reprezentantul forţelor represive ale socializării pa
rentale. Această reacţie dezvăluie o atitudine defensivă, de înţeles
din partea unei mişcări noi, dar rămâne o viziune îngustă pe care
noi o putem reconsidera acum, de pe o poziţie consolidată. Pen
tru Coulson, contextele sociale, în special familia, nu reprezintă
o forţă inhibatoare, ci exact opusul. Ele pun la dispoziţie un me
diu ofertant pentru exprimarea şi dezvoltarea sinelui. Acordarea
de atenţie dialogului cu părinţii ajută în lumea socială îndeosebi
la sporirea oportunităţilor de actualizare ale persoanei.
Contactul preponderent cu procesul de socializare „nevrotic"
i-a îngustat lui Rogers perspectiva asupra mediului social. Ob
servaţiile sale despre efectele nocive ale socializării erau impor
tante şi folositoare, dar efectul pe termen scurt a fost să favori
zeze schimbarea atitudinii opiniei publice prea mult în direcţia
opusă — până într-un punct în care toate influenţele sociale erau
considerate indezirabile. Este interesant de observat cum acelaşi
proces se derulează în clienţi, în cadrul psihoterapie!. Din mo
mentul în care se eliberează de restricţiile sociale incapacitante,
ei trec deseori, pentru un timp, în cealaltă direcţie şi devin „im
posibil de suportat" deoarece refuză orice influenţă socială nor
mală. Din fericire, după un anumit timp, trecerile dintr-o extre
mă în alta se fac într-un balans mult mai realist.
Ca urmare, exprimându-ne în termenii teoriei iui Rogers, pozi
ţia defensivă şi critică faţă de influenţa socială i-a stopat acesteia
Consilierea centrată pe persoană în acţiune 8 Evoluţii recente în teoria centrată pe persoană

54 dezvoltarea şi potenţialul de aplicare în culturile şi sistemele de ;
gândire în care individul este privit ca parte integrantă a mediu- ].
lui lui social şi inseparabil de acesta — şi în care noţiunea de ac- (
tualizare are sens doar în contextul acelei apartenenţe. Un exem- 1
piu poate fi găsit în cultura japoneză a zilelor noastre. Cu toate că f
această ţara este puternic „occidentalizată", importanţa fundamen
tală a comunităţii este prevalentă şi se interpune în structurile mo- ;
deme. Spre exemplu, un consilier şcolar centrat pe persoană, for- |;
mat în cadrul Universităţii Kyusyu Sangyo din Fukuoka, va căuta f
să lucreze nu doar cu elevul, ci se va dy.ce şi acasă la acesta pen- ;
tru a discuta cu mama şi cu bunica lui, asta înainte de a se întoar- ;
ce la şcoală unde va discuta cu profesorul îndrumător şi chiar tu
prietenii lui. în multe părţi ale lumii, consilierii şcolari ar fi alar
maţi de cât de extinsă este lărgimea graniţelor în această manieră
de lucru şi ar fi preocupaţi de problema păstrării confidenţialită
ţii. Dar delimitarea strictă a limitelor în această manieră de lucru
nu este nici mai bună, nici mai rea — este pur şi simplu diferită, !
într-un mod care reflectă propria lor cultură. în Japonia, elevul se \
aşteaptă de la consilier să lucreze cu întreaga lui comunitate deoa
rece, ca persoană, el nu numai că este o parte a comunităţii lui, dar
comunitatea este o parte din el (Ide, Hirai şi Murayama, 2006;
Morita, Kimura, Hirai şi Murayama, 2006). Există multe alte opor- '■>
tunităţi similare în contemporaneitate pentru abordarea centrată
pe persoană de a fi aplicată unor culturi şi subculturi şi numeroa
se provocări de a face acest lucru (Balmforth, 2006; Boyles, 2006;
Chantler, 2006; Khurana, 2006; Lago, 2006; Lago şi Haugh, 2006;
Sembi, 2006; Shoaib, 2006). Am fost de asemenea martorii unor în
cercări de dialog impresionante, cum ar fi prezentarea făcută de
Inayat conceptului islamic de sine în relaţie cu diferite teorii psiho
logice (2005). Aceste progrese deosebit de semnificative demon-
DAVEM EARNSşi BRIAN THORNE

strează că teoria, din punctul în care a lăsat-o Rogers, necesită mo 55
dificări şi extinderi pentru a o conduce din California anilor 1960
spre o perspectivă a lumii modeme. *
Când Rogers scria despre tendinţa spre actualizare, spunea:
„în cele din urmă, autoactualizarea organismului pare a se re
aliza în direcţia socializării, definită în sens larg" (1951: 488).
Această concesie făcută dimensiunii sociale este insuficientă şi
nu reflectă nici experienţa clinică a lucrului cu o gamă variată
de clienţi având diverse tipuri de tulburări şi nici activitatea
care vizează o largă diversitate de culturi. Fiinţele umane simt
în mod fundamental animale sociale şi multe dintre direcţiile
lor principale de dezvoltare sunt, în fond, sociale. Relaţiile
noastre cu prietenii, colegii, partenerii de viaţă, copiii repre
zintă cea mai mare parte a contextelor potenţiale ale creşterii
şi ale dezvoltării noastre. De aceea, ca o dezvoltare a teoriei lui
Rogers, noi introducem noţiunea de mediere socială (Mearns,
2002; Mearns şi Thorne, 2000: 182-3) ca un amortizor al ten
dinţei spre actualizare. în timp ce individul este direcţionat
spre conservare şi dezvoltare (datorită tendinţei spre actuali
zare), noi venim cu ipoteza că există şi o forţă restrictivă, tot
interiorizată, care încearcă să facă legătura cu contextele socia
le ale persoanei respective. Cu alte cuvinte, forţei îndreptate
spre creştere nu i se permite să-şi impună propriul ei ritm fără
un oarecare control sau „mediere". Aceasta înseamnă că per
soana nu numai că îşi potenţează propria dezvoltare, dar se
conservă în suficient de multe contexte sociale care, în conti
nuare, îi vor oferi bazele unor viitoare creşteri. Folosim noţiu
nea de proces de actualizare pentru a descrie această legătură în
tre forţele tendinţei spre actualizare şi cele ale medierii sociale.
Noi susţinem că:
Consilierea centrată pe persoană în acţiune - Evoluţii recente în teoria centrată pe persoană

56 în această formă revizuită a teoriei/ conceptul central devi
ne procesul d e actu alizare care este descris prin homeostazia im
perativelor tendinţei spre actualizare şi ale medierii sociale din
diferite zone ale vieţii sociale a persoanei şi reconfigurarea ace
lei homeostazii astfel încât să corespundă circumstanţelor în
schimbare. (Mearns şi Thome/ 2000: 184)
Altfel spus/ persoana ia în considerare şi oamenii din viaţa ei pe

parcursul propriei sale conservări şi dezvoltări. în timpurile sale/
Rogers ar fi fost prudent faţă de o asemenea afirmaţie pentru că
cei mai mulţi dintre clienţii lui şi ai colegilor lui din principala
sa bază din Chicago manifestau o valorizare nevrotică a dorin
ţelor altora de a le controla nevoile. Conform noii teorii/ din dez
echilibrarea procesului lor de actualizare a rezultat o relativă su-
praaccentuare a medierii sociale şi o subevaluare a stringenţei
tendinţei spre actualizare. Acest tip de client este întâlnit frec
vent în practica de consiliere. Dezechilibrul lui se dezvoltă ca o
modalitate de adaptare la disonanţa dintre trăirea de sine şi per
spectiva altora despre el. Aşa cum am descris în capitolul 1, el
îşi pierde încrederea şi legătura cu procesul lui de evaluare or-
ganismică şi îşi conturează propriul concept de sine nu prin dia
logul dintre propriile sale trăiri şi perspectivele celorlalţi/ ci
aproape în exclusivitate prin internalizarea părerilor celorlalţi
despre cum este eh aşa cum vom exemplifica cu ajutorul lui
Racheh care a început să-şi pună întrebări în legătură cu alege
rea profesiei de învăţător abia în ultimul an de facultate:
Brusc, am realizat ca motivul pentru care aveam probleme

cu activitatea la catedră era acela că eu nu „iubesc copiii". Tot
deauna mi s~a spus: „Ce bine se descurcă Rachel cu copiii".

Poate că aceasta a fost o metodă de a mă ţine în rolul de su 57
praveghetoare pentru cei patru fraţi şi surori mai mici. Era o
caracterizare drăguţă/ pe care puteam să o accept — îmd ofe
rea o cale uşoară de mă privi pe mine însămi şi de a primi
aprobare din partea celorlalţi. Din nefericire/ această iluzie a
persistat şi eu am pierdut aceşti ultimi patru ani. A f i n ev oită
să te vezi în mod constant ca o „iubitoare de copii'' este o ce
rinţă greu de satisfăcut în condiţiile reale din şcoli. Şi nu ai nici
cea mai vagă idee despre ceea ce vei simţi cu ad ev ărat faţă de
copii atunci când nu eşti o b lig a tă să-i iubeşti.
în zona restrânsă legată de dragostea ei faţă de copii/ concep

tul de sine al lui Rachel a fost distorsionat ca să reflecte mai cu
rând vederile altora decât propriile ei trăiri/ dar această distorsiu
ne se poate răspândi şi poate afecta o mai mare parte din
conceptul de sine. în acest fel, persoana devine vulnerabilă/ inca
pabilă să aibă încredere în propriile trăiri interioare şi judecăţi asu
pra sinelui. Uneori/ persoana nu poate avea încredere nici măcar
în propria trăire a propriilor sale emoţii. Pentru un bărbat/ este
posibil ca trăirea interioară a tristeţii să fi fost inacceptabilă pen
tru nişte părinţi care au considerat acel sentiment ca fiind „moa
le" pentru un băiat. Daca el ar fi trăit această emoţie ca pe un sen
timent de mânie şi l-ar fi exprimat ca atare, poate că tot s-ar fi aflat
într-o situaţie dificilă, dar ar fi fost acceptat, ca fiind un sentiment
„specific băieţilor". în mod similar, în majoritatea culturilor occi
dentale, trăirea interioară a mâniei de către o fată poate fi redefi-
nită şi manifestată ca tristeţe. Treptat, locusul evaluării de care am
pomenit anterior devine din ce în ce mai externalizat, pe măsură
ce persoana renunţă la propria ei autoritate asupra sieşi şi accep
tă autoritatea celorlalţi ca sursă a definirii propriului sine.
Con si fierea centrată pe persoană în acţiune « Evoluţii recente în teoria centrată pe persoană
58 Rogers a analizat amănunţit această cale de dezechilibrare a pro
cesului de actualizare, dar ea reprezintă doar un aspect al debutu
lui unei tulburări. O altă sursă de dezechilibru apare atund când
persoana îşi pierde încrederea în propria trăire a medierii sodale.
în locul imul dialog între cerinţele tendinţei sale spre actualizare şi
avertizările imperativelor medierii sociale, persoana ajunge să se
bazeze doar pe propriile sale experienţe. Ca urmare, conceptul de
sine al acestei persoane nu are şansa să se dezvolte într-o manieră
coerentă social — dialogul care face acest lucru posibil nu mai are
loc şi conceptul de sine devine prizonierul propriei nevoi de apăra
re a sinelui. Totul se învârte îri jurul lui „Eu" într-un efort de auto
conservare. Procesul acelei persoane este „centrat-pe-Eu", adică îşi
permite numai ei însăşi să-şi înţeleagă lumea socială din acea per
spectivă egocentrică, motiv pentru care Meams (2006a) a împrumu
tat termenul psihologic de proces egosintonic pentru a descrie acest
tipar existenţial. Acest termen merită o prezentare detaliată.
Procesul egosintonic
Baza pe care se dezvoltă un proces egosintonic este uneori
abuzul emoţional, acompaniat, deşi nu în mod obligatoriu, de
alte forme de abuz.
Persoana a supravieţuit unui stil parental în care iubirea şi va
lorizarea erau acordate imprevizibil. Trăiri negative puteau urma
atunci când erau de aşteptat unele pozitive — persoana nu avea
cum să pună bază pe relaţie. Pentru a supravieţui într-un con
text atât de instabil şi dăunător, o persoană va face trei lucruri;
1 îşi retrage ataşamentul emoţional.
2 îşi găseşte modalităţi de a controla relaţia.
3 îşi găseşte modalităţi de a se controla pe ea însăşi în relaţii.

într-un documentar televizat despre activitatea lui Bruno Bet- 59
telheim în şcoala sa, Orthogenic School din Chicago, un fost pa
cient, „Sandy", în prezent agent de bursă de succes pe W all
Street, a oferit un insight unic despre cum te simţi, xntr-o aseme
nea situaţie, la o vârstă fragedă. Sandy a fost cel mai tulburat co
pil pe care l-a avut şcoala lui vreodată, cu fantezii suicidare şi
criminale accentuate. El descrisese cum ar vrea să taie burta lui
Patti, consiliera lui, care era însărcinată, şi să-i distrugă copilul.
După mulţi ani, Sandy descrie cum s-a simţit el în pielea sa:
Individul care are un părinte care, uneori, se poartă drăguţ şi,

alteori, oribil crede că aşa este întreaga lume. în cazul meu, aşa â
fost. Atunci când am ajuns la şcoală, cred că, printre altele, mi-a
fost dificil să fiu în relaţie cu Patti [consiliera lui], care era o fiinţă
umană excepţional de fină şi foarte afectuoasa şi decenta. Nu eram
capabil să primesc afecţiune, ceea ce mi-a provocat şi mai multă
mânie deoarece tuturor le place să aibă parte de afecţiune. Dar
dacă te condiţionezi să nu primeşti afecţiune deoarece, dacă prin
acceptarea ei nu faci decât să rămâi descoperit pentru unnătoarea
prăbuşire, te pui mtr-o poziţie în care nu îndrăzneşti să speri că
afecţiunea este reală şi o tot testezi, ca să verifici dacă e reala şi aces
ta este procesul prin care, pas cu pas, descoperi daca aşa este.
Intr-un fel, poate ca aceasta explică nevoia mea de a-i răni pe cei
care erau buni cu mine, deoarece aveam nevoie să ştiu dacă, după
ce-i rănesc, afecţiunea avea să mai vină sau nu... (Bettelheim, 1987)
Pentru personalul din casele de copii, relatarea lui Sandy va

produce un fior de înţelegere. Cu siguranţă, mulţi dintre cei care
trec printr-un proces egosintonic nu sunt atât de sever tulburaţi
cum a fost Sandy şi cu toate acestea, dizabilitatea socială pe care
Consilierea centrată pe persoana în acţiune ■ Evoluţii recente în teoria centrată pe persoană

60 o au în viaţa de adult poate fi cronică. Strategiile de protejare a
sinelui pe care le-au dezvoltat ca să supravieţuiască abuzului
emoţional la care au fost supuşi s-au generalizat şi la alte relaţii.
(De urmărit noţiunea de „RfG-uri", propusă de Stern — „Repre
zentări ale Interacţiunilor care s-au Generalizat" — Stern, 2003;
Mearns şi Cooper, 2005; 27-30). Consecinţele sociale ale proce
sului care decurge de aici pot varia foarte mult. într-o ordine
crescătoare a severităţii consecinţelor asupra celor din jurul ei,
persoana poate deveni:
p op u lară, dar „ in abord abilă" — s i ngur ă şi sin g u ratică — con tro

la tă —>- rece — c r uda —>- crim in a lă sau sin u cig aşă
într-o formă moderată, procesul egosintonic face ca persoana

să fie confuză şi temătoare în relaţii. Acea persoană ştie că lucru
rile merg prost pentru ea şi ajunge să se aştepte ca lucrurile să
meargă prost. Dar, cu toată sinceritatea, nu înţelege de ce merg
prost. Ea s-a străduit cât a putut de bine. A încercat chiar şi să se
gândească la ceea ce vrea cealaltă persoană şi s a f e aşa (între anu
mite limite). Dar de fiecare dată merge prost. Desigur că, din per
spectiva celeilalte persoane, ceea ce se observă sunt incongruen
ţa acestor eforturi şi lipsa lor de eficienţă.
Intr-o altă manifestare a procesului egosintonic, persoanele
atrag relaţii, dar eşuează în cadrul acestora deoarece, în ultimă
instanţă, ele trebuie să controleze totul Au nevoie să definească
realitatea şi să se protejeze împotriva schimbării ei. Se descurcă
bine la un nivel concret şi funcţionează adecvat în relaţii mai su
perficiale, dar au nevoie să fie „vedeta" în relaţie — relaţia fiind
valorizată în măsura în care le plasează în centru şi, bineînţeles,
nu presupune condiţionări de durată asupra lor. Şi în acest caz,

aceste persoane sunt, la modul cel mai sincer, surprinse atunci 61
când cealaltă persoană termină relaţia, deoarece ele s-au străduit
cât au putut. !
într-o formă accentuată, astfel de persoane sunt periculoase
pentru ele şi pentru ceilalţi. Ele simt atât de ameninţate de rela
ţii, încât propria lor protejare a sinelui se manifestă nu prin con
fuzie sau exces de control, ci prin detaşare şi chiar violenţă. Frica
lor este atât de profundă şi adaptarea este atât de fragilă, încât
numai detaşarea sau chiar distrugerea (lor sau a celuilalt) poate
fi singura protecţie existenţială care le-a mai rămas.
Scopul acestui capitol este doar de a puncta noua teorie cen
trată pe client, aşa că nu vom analiza exemple de consiliere a
clienţilor egosintoni. Totuşi, cititorul poate găsi un astfel de
exemplu în cazul lui „Bobby", descris în Mearns şi Thorne (2000)
şi Mearns şi Cooper (2005).
Evoluţii recente ale teoriei centrate pe persoană au extins
gama de clienţi la care poate fi aplicată în mod eficient această
abordare. în practicarea psihoterapiei în general, nu doar în abor
darea centrată pe persoană, există tendinţa de a îngusta graniţe
le de aplicabilitate pentru a crea zone de confort. Este facil pen
tru consiliere să-şi stabilească limitele la a lucra numai cu
aşa-numita populaţie „nevrotică". Cu excepţia cazului deosebit
de solicitant al clientului cu un proces fragil (subiect abordat mai
târziu în acest capitol), această populaţie se conformează struc
turii şi definirii delimitărilor pe care consilierul alege să le apli
ce în activitate. Clienţii care manifestă alte tipuri de tulburări re
prezintă noi provocări pentru relaţia terapeutică şi pentru
structura activităţii. La cei care preferă să considere consilierea
ca pe o activitate rutinieră, cu durata de o oră, cu un client în linii
mari cooperant, pot apărea rezistenţe faţă de această definire
Consilierea centrată pe persoană în acţiunea Evoluţii recente în teoria centrată pe persoană

62 extinsă a ariei de aplicabilitate a consilierii. Dar provocarea tre
buie acceptată deoarece, în prezent, consilierea este considerată
ca utilă de numai zece procente din întreaga populaţie. Dacă ne
propunem să stabilim o utilitate mai extinsă, atunci trebuie să
punem în acord teoria noastră cu o mai largă gamă de sisteme
culturale şi să devenim mult mai flexibili şi creativi în modul în
care definim contextul terapeutic. Clasica obsesie psihodinami-
că pentru structurări şi limitări, căreia i s-a permis să domine de
finirea coordonatelor profesiunii, trebuie revizuită pe baza fap
tului că este rezistentă la evoluţie şi, în cele din urmă, poate chiar
să înăbuşe această profesie.
Principiile teoretice 1-4

în încercarea de a sumariza noile teorii relativ la acest subiect,
prezentăm patru principii teoretice legate de apariţia tulburării.
Ele sunt prezentate foarte detaliat în Mearns şi Thorne (2000:
181-4) şi Mearns (2002).
Primul principiu: Tendinţa spre actualizare este unica forţă moţi-

naţională. Această perspectivă de a privi tendinţa spre actualiza
re ca unică forţă motivaţională reflectă principiul nr. 4 a lui Ro-
gers din prezentarea princeps a teoriei sale (Rogers, 1951: 487).
Nu are rost să încercăm să schimbăm acest principiu. Ca orice
teorie bună, ea reflectă o simplitate elegantă.
Al doilea principiu: Imboldurile tendinţei spre actualizare determi

nă propria lor rezistenţă în interiorul spaţiului vieţii sociale a persoa
nei. Această rezistenţă este denumită „mediere sociala'. Această în
cadrare a „abilităţii prosociale" a tendinţei spre actualizare este

mult mai elaborată şi empatica (Brodley, 1999). Ea plasează lu- 63
mea socială trăită a persoanei mult mai central în cadrul proce
sului ei. Persoana ia în considerare contextul ei social şi relaţio
nal. Cum tendinţa spre actualizare cere un răspuns im ediat o
parte a acestui răpuns este destinat să producă un vector de con
trabalansare, reprezentând mai curând preocupările de dezvol
tare socială decât pe cele pur individuale. Nu această preocupa
re a nevroticului de a face pe placul celorlalţi este cea pe care o
dezbătea Rogers în 1963, ci el se referea la acea consideraţie în
dreptăţită pentru ceilalţi şi la aprecierea importanţei celorlalţi în
dezvoltarea continuă a persoanei.
Al treilea principiu: Există o homeostazie psihologică între imbol

dul tendinţei spre actualizare şi constrângerea medierii sociale. în con
figurarea şi reconfigurarea acestei homeostazii constă /fproce$ul de ac
tu alizare'Procesul de actualizare este conceptul-cheie în această
nouă teorie şi provine în totalitate din observaţii din practica cli
nică. Persoana nu este guvernată de o singură forţă impetuoasă
cum este tendinţa spre actualizare. Funcţionarea fiinţei umane
este mult mai sofisticată. Metaforic vorbind, putem conduce o
maşină folosind numai acceleraţia, dar obţinem un control mult
mai sofisticat asupra ei când adăugam şi frâna. Aşa cum în func
ţionarea fiziologică controlul se menţine în mare parte prin se
creţia de hormoni cu efecte opuse, tot aşa, în funcţionarea psiho
logică există un sistem cu dublu control, cu echilibre delicate şi
precis stabilite între forţele tendinţei spre actualizare şi cele ale
medierii sociale. în plus, aceste echilibre pot varia considerabil
de la o perioadă la alta şi în cadrul unor arii diferite din existen
ţa unei persoane. Este fascinant să observi derularea procesului
actualizării — să urmăreşti cum negociază oamenii noi echilibre
Consilierea centrată pe persoană tn acţiune ■ Evoluţii recente în teoria centrată pe persoană

64 în concordanţă cu dimensiunile în schimbare ale vieţilor lor.
Aceste reglări nu sunt simple adaptări la presiunea externă; ele
sunt dialoguri constructive şi sofisticate în interiorul sinelui şi în
relaţie cu ceilalţi — dialoguri care conduc persoana spre creşte
re şi facilitează şi creşterea celorlalţi. Când tânărul adult dezvol
tă echilibre total schimbate în numeroase zone ale spaţiului lui
de viaţă cu scopul de a accepta provocarea de a deveni părinte,
procesul actualizării şi aceste dialoguri, interne şi externe, sunt
evidente. Este la fel de impresionant să urmăreşti procesul actu
alizării la oameni şi mai tineri. Perioada adolescenţei şi chiar şi
etapele anterioare sunt caracterizate de configurarea şi reconfi-
gurarea echilibrelor de către tânăra persoană în timp ce intră în
zbuciumul vieţii şi asta nu numai pentru a supravieţui, ci şi pen
tru a contribui la îmbogăţirea şi diversificarea traiului.
Al patrulea principiu: „Tulburarea" este cauzată de înţepenirea cro

nică a persoanei în cadrul propriului proces de actualizare, astfel încât
echilibrul homeostatic nu mai poate fi reconfigurat să corespundă cir
cumstanţelor în schimbare. în această perspectivă a teoriei centra
te pe persoană, pierderea fluidităţii este cea care produce tulbu
rarea în sistem. Fluiditatea este înlocuită cu fixitatea, un termen
folosit frecvent de Rogers: „Indivizii trec... de la fixitate la mu-
tabilitate, de la structură rigidă la flux, de la stază la proces".
(2008:194). Geneza acestei fixităţi este descrisă în altă lucrare de
către Meams astfel:
Este posibil ca persoanele sa dezvolte sisteme de autoprote

jare care le fac capabile să supravieţuiască stresului şi suferin
ţei psihice, ameninţărilor la adresa fiinţei lor fizice sau a iden
tităţii lor şi oricăror altor provocări pe care le-ar întâlni în viaţă.

In sistemele normale, procesul actualizării le va permite să se 65
deplaseze în continuare — să reconfigureze echilibrele pe mă
sură ce pericolele scad sau cresc şi circumstanţele sociale se
schimbă. Pe de altă parte, acolo unde fixitatea rămâne, persoa
nei îi va veni greu să îşi continue viaţa, în mod special în am
bianţa socială. Regăsim această situaţie la clienţii noştri care
„supravieţuiesc salvării lor". (2002; 24)
Deci, dacă reflectăm asupra tânărului adult care acceptă pro

vocarea de a deveni părinte, putem descoperi că procesul actu
alizării este minimalizat — nu are loc nicio reconfigurare fluidă
a echilibrelor. Poziţiile anterioare de echilibru au fost atinse cu
dificultate şi nu se renunţă la ele cu uşurinţă. Reechilibrarea este
resimţită într-o mare măsură ca renunţarea la libertate fără com
pensaţii garantate sau trăite. Reglările au loc nu acţionând, ci re
acţionând, răspunzând celorlalţi. Anxietatea creşte deoarece doar
o singură dimensiune a schimbării, cea de „pierdere", este trăi
tă. Partenerul unei persoane trecând printr-un astfel de proces
va simţi, de asemenea, anxietate.
Procesul dificil
După aprecierea ambilor autori ai acestei cărţi, cea mai sem
nificativă contribuţie adusă teoriei în ultimii ard a fost cea făcu
tă de către Margaret Warner prin introducerea conceptului de
proces dificil Ca oricare altă fiinţă umană, persoana cu un pro
ces dificil încearcă să găsească sensul, să dea înţeles trăirilor sale
sociale, dar, spre deosebire de alţii, ea trebuie să o facă în timp
ce trece prin circumstanţe extrem de nefavorabile dezvoltării.
De exemplu, intr-un proces fragii, persoana a suferit de pe urma
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * Evoluţii recenteîn teoria centrată pe persoană

66 „lipsei de empatie" (Warner, 2000a: 150) din partea uneia dintre
figurile parentale din viaţa sa. în dezvoltarea timpurie, noi ne
bazăm pe empatia îngrijitorilor noştri pentru a ne ajuta să învă
ţăm să ne procesăm trăirile. Prin empatie, îngrijitorul îi transmi
te înapoi copilului o reflectare a exprimării lui pentru ca astfel
copilul sa poată, treptat, să pună îri corespondenţă trăirea lui cu
exprimarea ei şi să dezvolte sofisticata abilitate de a lucra cu ceea
ce simte, de a-şi gestiona sentimentele şi de a relaţiona eficient
cu ceilalţi din lumea sentimentelor lui. Dar, în lipsa empatiei,
feedbackul pe care-1 primeşte poate fi inexistent, minim sau de
format în mod grav. Dacă se loveşte la genunchi şi ţipă de dure
re, răspunsul pe care îl poate primi de la părinţii lui poate fi ceva
de genul:
® „Oh, asta cred că a fost dureros pentru tine" (şi îl alintă).

• Părintele îi ignoră suferinţa.
® „Ei, hai acum — nu e nevoie să zbieri chiar atât de tare'''.
• „Hei, hei — băieţii mari nu plâng".
Primul răspuns îl întâmpină empatie, în timp ce celelalte

eşuează în a-i răspunde, îi răspund minimal sau, ca în ultimul
exemplu, introduc o distorsiune complexă care pune un semn
de egalitate între rana lui şi slăbiciune sau lipsa de maturitate.
Calitatea empatiei îngrijitorilor poate varia pe parcursul unei
zile. Uneori, ei vor fi chiar acolo, lângă copil, dar alteori vor fi
prea preocupaţi cu propria lor supravieţuire. Variaţii ca aceasta
sunt normale şi nu sunt vătămătoare pentru copil din perspec
tiva dezvoltării. Intr-adevăr, asemenea variaţii, pe fondul unei
baze solide, ajută copilul să devină şi mai sofisticat în procesa
rea trăirilor lui deoarece sunt situaţii când el trebuie să procese-

ze disjuncţia dintre trăirea lui şi feedbackul părinţilor, ajungând, 67
poate, la concluzia că: „Mama mi-a ignorat strigătele..., dar tot
doare". Totuşi, când copilul nu are o bază empatică solidă —
când norma este una de insuficientă empatie — procesarea de
vine fragilă. La maturitate, el resimte acut inconvenientele aces
tei procesări fragile. Margaret Warner descrie dificultăţile mani
festate de clienţii care au un astfel de stil de procesare:
Clienţii care au un stil fragil de procesare au tendinţa de a trăi

problemele esenţiale la un nivel de intensitate fie foarte înalt, fie
foarte scăzut. Tendinţa lor este de a avea dificultăţi în a iniţia şi
a încheia trăirile care sunt semnificative la nivel personal sau în
cărcate emoţional. în plus, este probabil ca ei să aibă dificultăţi
în a accepta punctul de vedere al altei persoane cât timp sunt în
contact cu asemenea trăiri. De exemplu, un client poate conver
sa de convenienţă în cea mai mare parte a unei ore de terapie şi
sa intre în contact cu un sentiment ascuns de furie chiar la sfâr
şitul ei. în acest moment, el se poate simţi incapabil să stingă
această furie intr-un mod care să-i permită să se întoarcă la ser
viciu. Ca urmare, el poate petrece ore întregi plimbându-se în
parc, încercând să se descurce cu intensitatea acelui sentiment.
Clientul poate fi capabil să discute despre sentimente de furie cu
terapeutul şi sa-şi dorească foarte mult să fie înţelese şi exprima
te. Şi totuşi, comentariile terapeutului menite să explice situaţia
sau dezacordul faţă de client vor fi resimţite ca tentative din par
tea terapeutului de a anihila trăirile acestuia. (2000a: 150)
Margaret Warner descrie, de asemenea, şi procesul disociat. Pri

mul aspect pe care-1 menţionează este acela ca absolut fiecare
client întâlnit de ea şi care prezenta un proces disociat fusese
Consilierea centrată pe persoană In acţiune * Evoluţii recente în teoria centrată pe persoană

68 abuzat, fizic sau sexual, înaintea vârstei de şapte ani. în conti
nuare, ea descrie procesul:
La o vârstă atât de fragedă, copiii au un nivel ridicat de suges-

tibilitate hipnotică. Confruntaţi cu o traumă copleşitoare şi cu
lipsa modalităţilor mai complexe de coping la trăiri gestionabi-
le de copiii mai mari, clienţii noştri par să fi găsit, ca din întâm
plare, disocierea ca soluţie. De exemplu, o clientă a descoperit că
atunci când se uita fix la punctele de pe tapet, se putea separa
de teroarea şi angoasa de a fi violată de tatăl ei. Unii clienţi îşi
descriu trăirea de a fi în afara corpurilor lor şi de a privi eveni
mentele din tavan. ;
Este de înţeles cum, în asemenea circumstanţe, disocierea ofe
ră un sprijin major. Copiii trec de la o angoasă extremă la lipsa
unei dureri intense şi la abilitatea de a-şi scoate întreaga poveste
din minte în ziua următoare. Această capacitate face ca viaţa să
pară tolerabilă şi pentru unii chiar permite iluzia că au o viaţa
de familie normală, fericită. (2000a: 160)
Procesul disociat poate lua multe forme, în care diferite părţi

ale persoanei îşi dezvoltă propriile lor trăsături caracteristice, iar
persoana trece de la o parte la alta, uneori conştient şi deliberat,
alteori într-o manieră care pare scăpată de sub control. Este in
teresant de făcut o comparaţie între procesul disociat şi psiholo
gia configuraţiilor (Mearns, 2002; Mearns şi Thome, 2000). Con
figuraţiile sunt „părţi" ale sinelui care au evoluat pentru a
exprima diferite teme din cadrul sinelui (cum va fi prezentat mai
târziu, în acest capitol). Acelaşi lucru poate fi spus şi despre „păr
ţile" disociate, dar acestea tind să fie mult mai disparate unele
faţă de celelalte, uneori fără să aibă cunoştinţă unele de existenţa

altora şi, în plus, gradul de personificare al părţilor disociate este 69
mai mare — ele putând apărea ca oameni totalmente diferiţi. O
ipoteză interesantă ar fi aceea că procesul disociat este o exten
sie radicală a configuraţiilor. în încercarea de a face faţă traumei
diferite părţi se formează pentru a reprezenta teme şi a crea un
sistem de conţinere, autoprotectiv. Dar, în vreme ce acest proces
poate fi eficient în cazul unor conflicte psihice mai puţin profun
de, el este forţat să-şi depăşească limitele dacă este aplicat pen
tru confruntarea cu niveluri mai profunde ale traumei. în loc ca
părţile să fie capabile să conţină şi să exprime conflictul, ele sunt
răvăşite de acesta (Warner şi Meams, 2003).
în procesul dificil, pentru care înainte menţionatul proces ego-
sintonic poate fi un alt exemplu, vedem rezultatele procesului
de actualizare încercând să facă faţă provocărilor circumstanţe
lor dezvoltării şi făcând tot ce poate pentru a ajuta persoana să
supravieţuiască şi să se şi dezvolte (chiar dacă între limite foar
te strânse). Procesul dificil, prin modalitatea sa de formare, nu
este o „tulburare", o „patologie" sau o „boală". Constă în efor
turile persoanei de a supravieţui în acelaşi mod în care febra nu
este boala, ci încercarea organismului de a lupta cu boala. Aceas
ta este o trăsătură distinctivă a perspectivei abordării centrate pe
persoană. Abordarea nu este îndreptată spre „reducerea simpto
mului", ci spre a face clientul capabil să-şi exploreze şi să înţe
leagă procesele. Mai mult, procesul dificil nu reprezintă întrea
ga persoană. Reprezintă istoria eforturilor persoanei de a
supravieţui unor circumstanţe relaţionale dificile.
în mod clar, persoana va fi avut şi alte trăiri relaţionale şi aces
tea, de asemenea, vor fi avut un impact. în experienţa noastră cli
nică, în general există o altă parte a persoanei sau alte părţi care
reflectă ceva diferit faţă de procesul dificil. Deseori, această parte
Consilierea centrată pe persoană în acţiune ■ Evoluţii recente în teoria centrată pe perscană

70 se manifestă în consiliere ca o voce foarte firavă şi disonantă, obiş
nuită să ia un locşor în spate în relaţia cu încrederea dominatoare
a procesului dificil. Unul dintre atuurile abordării orientale spre
relaţie, aşa cum este consilierea centrată pe persoană, este acela că
iniţial mici părţi pot fi atrase şi implicate în relaţia terapeutică. în
contextul acestei relaţii noi şi sănătoase, această parte poate să apa
ră mult mai des. Pe măsură ce această voce prinde putere, se sta
bileşte un dialog mai complex în cadrul sinelui, disonanţa din ca
drul sinelui devine mai intensă şi schimbarea devine posibilă.
Dialogurile cu sine
Conceptul de „dialog interior" are un înţeles comun în măsu
ra în care suntem cu toţii familiarizaţi cu noţiunea de „a vorbi
cu noi înşine", dar în ultimii ani observaţiile clinice ale specia
liştilor din cadrul unei largi game de abordări terapeutice au fost
de acord asupra faptului că dialogurile cu sine sunt un lucru des
întâlnit (Berne, 1961; Gergen, 1972, 1988, 1991; Brown, 1979;
Bearhrs, 1982; Schwartz, 1987, 1997; Rowan, 1990; Hermans şi
col., 1992; Hermans şi Kempen, 1993; Schwartz şi Goulding,
1995; Hermans, 1996; Honos-Webb şi Stiles, 1998; Rowan şi
Cooper, 1999; Hermans şi Dimaggio, 2004). Această zonă a de
venit cunoscută ca teoria pluralismului sinelui, în care persoana
pare să simbolizeze propriul sine ca fiind format din diferite
părţi, voci, subpersonalităţi, niveluri inferioare ale sinelui sau, în ter
menii noştri, configuraţii (Meams, 1999; Meams şi Thome, 2000).
Am definit acest concept după cum urmează:
O configuraţie este un construct ipotetic care desemnează un

tipar coerent de sentimente, gânduri şi reacţii comportamen-

tale preferate, simbolizate sau presimbolizate de către persoa- 71
nă ca reflectând o dimensiune a existenţei în cadrul sinelui.
(Mearns şi Thorne, 2000; 102)
O analiză detaliată a acestei definiţii este făcută în lucrarea

menţionată mai sus (2000:102-3), dar este important de ştiut că
ceea ce descriem noi nu este doar simplul fapt că oamenii au o
multitudine de înclinaţii, tendinţe şi reacţii diferite, ci acela că o
configuraţie este un „sine-în-interioral-sinelui" evoluat, care poa
te conţine o gamă largă de elemente — un set de gânduri, senti
mente şi comportamente care împreună reprezintă o dimensiu
ne importantă a existenţei persoanei. Două sau mai multe
configuraţii pot dialoga între ele. Acest dialog este deseori trăit
ca un conflict, dar procesul este mult mai constructiv decât su
gerează termenul „conflict", deoarece configuraţii diferite furni
zează alternative astfel încât persoana poate lua în considerare
toate posibilităţile.
în cadrul abordării centrate pe persoană există o multitudine
de lucrări despre pluralismul sinelui (Muller, 1995; Gaylin, 1996;
Keil, 1996; Elliott şi Greenberg, 1997; Stiles, 1999; Stinckens, 2000;
Stiles şi Glick, 2002; Stickens, Lietaer şi Leijssen, 2002; Cooper,
2003; Cooper şi col., 2004; Barrett-Lennard, 2005). în vreme ce
aceste observaţii se constituie intr-un catalog consistent de argu
mente în sprijinul existenţei unor „părţi" diferite ale sinelui,
vrem să exprimăm un profund sentiment de precauţie. Deşi cu
siguranţă conceptul de pluralism al sinelui este relevant pentru
mulţi oameni, el nu este cu adevărat înţeles de toată lumea. Noi
am elaborat teoria configuraţiilor cu scopul de a răspunde clien
ţilor care şi-au simbolizat şinele într-o manieră pluralistă. Ar fi
o dovadă de lipsă de logică să presupunem că teoria se aplică
Consilierea centrată pe persoană în acţiune » Evoluţii recente In teoria centrată pe persoană

72 tuturor. Nu este earateristic orientării centrate pe persoană să
facă presupunerea că orice client va avea configuraţii. în fapt,
noi lucrăm cu acel client aşa cum se prezintă el. Dacă seprezin-
tă într-o manieră holistică, atunci lucrăm cu întregul. Dar dacă
el prezintă ceea ce a trăit prin părţile sale diferite, atunci lucrăm
cu aceste părţi.
Noua teorie ne ajută să venim în întâmpinarea provocărilor
practice ale lucrului cu acei clienţi care se simbolizează pe ei
înşişi prin părţile lor. Mary şi Joe ne furnizează următoarele
exemple:
MARY: In cea mai mare parte a timpului sunt o mică prinţesă — dulce
şi diafană. Par inocenţa întruchipată. Mica mea prinţesă este
prietenă cu toată lumea şi, în general, oamenii se poartă bine
cu ea. Ea s-a dezvoltat în copilăria mea şi este încă prin preaj
mă. Dar am şi o latură dură, pe atât de dură pe cât este de
moale mica prinţesă. Eu numesc această parte zgripţuroaica. Mă
apucă tremuratul când mă gândesc la ea. Tî-ar scoate ochii —
nu te pune cu ea. Şi ea a apărut tot în copilăria mea, din moti
ve întemeiate.
JOE: Eu îi am peforţosul şi pe slăbănogul. Ani de ziie,forţosul l-a urât
pe slăbănog, dar asta s-a schimbat pe parcursul consilierii.
Acum am înţeles care era situaţia cu slăbănogul — nu era doar
faptul că era „jalnic" — el era speriat, profund speriat. Forţo-
sul m-a ajutat să supravieţuiesc, dar am nevoie şi de slăbănog —
el are părţi din mine pe careforţosul nu le are.
Mary şi Joe îşi cunosc configuraţiile şi chiar le-au dat nume

care ilustrează menirea lor principală. Pentru alte persoane, exis
tă mai puţină cunoaştere, mai puţină claritate, dar tot rămâne un

simţ al pluralismului, aşa cum se întâmplă cu Teri care, supra- 73
vieţuind unei situaţii în care a fost luată ostatică, şi-a descoperit
o alta dimensiune a sinelui:
TERI: La început doar am plâns. Am simţit că asta era tot ce puteam

face. Apoi s-a-ntâmplat ceva — am încetat să plâng şi am deve
nit calmă, cu capul limpede şi hotărâtă. Am început să fac o stra
tegie. Citisem despre faptul că mulţi ostatici au supravieţuit deoa
rece se făcuseră „remarcaţi" de către cei care îi sechestraseră. Aşa
că am încetat sa mă mai smiorcăi şi am început să le captez aten
ţia acelor oameni. Am fost atât de surprinsă — parcă nu eram eu
cea care vorbea, dar, de fapt, eu eram. Nu mă „prefăceam"
chiar eram „eu", dar o parte din mine pe care nu o recunoşteam.
Avem cazurile documentate ale unor clienţi care simbolizea

ză nu doar două părţi ale sinelui lor, ci mai multe şi au o dina
mică complexă între aceste părţi (vezi cazul „Alexander" în
Mearns şi Thorne, 2000:120-6). Primul nostru obiectiv a fost să
descriem o metodă de a lucra cu acei clienţi care îşi simbolizau
şinele prin intermediul părţilor. Această etapă a durat opt ani şi
a fost concretizată într-o primă lucrare formală (Mearns, 1999).
Dificultatea a constat în a rămâne pe o poziţie concordantă în ca
drul abordării centrate pe persoană făcând în acelaşi timp şi re
feriri la părţile diferite. Până atunci, principiul director din ca
drul abordării era acela că trebuie „să lucrăm cu clientul ca
întreg". A trebuit să învăţăm să facem o distincţie între acest prin
cipiu şi cei care nu spun „să lucrăm cu un client în integralitatea
lui", deoarece mulţi dintre clienţii noştri nu se percepeau pe ei
înşişi ca „întreg". Sistemul pe care l~am elaborat, şi care este
descris pe larg în Mearns şi Thorne (2000: 127-43), este foarte
Consilierea centrată pe persoană în acţiune ■ Evoluţii recente în teoria centrată pe persoană

74 asemănător cu terapia de familie centrată pe persoană (O'Leary,
1999): toate părţile sunt legate între ele, chiar dacă unele se află
actualmente în conflict şi noi trebuie să stabilim o relaţii terape
utică cu fiecare dintre ele. Obiectivul final a fost de a formula o
teorie care să poată descrie geneza şi existenţa configuraţiilor.
Acest proces a însemnat combinarea teoriei lui Rogers privind i
structura sinelui cu noi dovezi rezultate din observaţiile noastre
clinice. Drept urmare, au fost formulate încă patru principii te- -■
oretice.2
Principiile teoretice 5-8
Al cincilea principiu: Configuraţiile pot fi formate în jurul introiec~

ţiilor despre sine. O introiecţie despre sine conţine un mesaj sau o
judecată din partea celorlalţi. O modalitate de a păstra o astfel
de introiecţie este de a o găzdui în cadrul unei „configuraţii" al
cărei sens reflectă introiecţia. Acest înveliş ai introiecţiei îi con
feră un statut mult mai definit şi mai funcţionai şi în acelaşi timp
oferă posibilitatea altor configuraţii sa poarte şi alte poveşti de
spre sine chiar foarte diferite. De exemplu, clienta noastră, Lor-
raine, care a introiectat imperativul: Eu trebuie să fiu perfectai nu
mai dacă sunt perfectă sunt acceptată, nu va considera neapărat că
aceasta i-a dominat întreaga existenţă. Poate că a devenit o par
te proeminentă a sinelui ei, prezentată ca partea din mine care vrea
să fiu perfectă. Acea parte poate să-i fi dat lui Lorraine multe bă
tăi de cap cu autoacceptarea şi poate să fi condus la dezvoltarea
unui repertoriu sofisticat de modalităţi de evitare a situaţiilor
2 Acesta este rezultatul combinării a cinci principii prezentate într-o publicaţie anterioa
ră (Mearns, 2002:19-21).

problematice* Dar nu este necesar să-i fi definit întregul sine. 75
Aceasta este frumuseţea adaptativă a configuraţiilor ca mecanis
me psihice. Ele ne permit să ne adaptăm situaţiilor care ne-af pu
tea defini, dar pot restricţiona această definire la doar o parte a
sinelui (Mearns şi Thorne, 2000:108-113).
Al şaselea pincipiu: Configuraţiile se pot forma şi în jurul trăirilor

de sine disonante. O persoană trebuie să găsească modalităţi de a
reacţiona şi la trăirile de sine care sunt neconcordante cu alte di
mensiuni ale sinelui. Aceste trăiri disonante pot fi încapsulate şi
personificatei cadrul configuraţiilor sinelui. O dată în plus, este
satisfăcut scopul lor de a permite sinelui să „deţină" trăiri foar
te variate şi chiar contradictorii (Mearns, 1999; Mearns şi Thor-
ne, 2000). De exemplu, clienta noastră Lorraine se poate să fi acu
mulat trăiri de sine în care nu era îmboldită de imperativul
perfecţiunii şi totuşi era acceptabilă pentru ea însăşi. în acest caz,
acestea ar putea fi găzduite în cadrul unei configuraţii reprezen
tate de partea din mine care obiectează la necesitatea de a fi perfecta.
Astfel Lorraine are un sistem dialogal prin care menţine diso
nanţa între aceste imperative. Ei i se permite să caute perfecţiu
nea şi, tot ei, i se permite să se opună căutării perfecţiunii. Ea
poate foarte bine să descopere că diferite configuraţii se eviden
ţiază în relaţii diferite din viaţa ei — oamenii constată deseori
cum acestea variază în diferite contexte sociale.
Teoria lui Rogers este concordantă în această privinţă cu ac

centuarea unităţii caracteristică timpurilor sale şi, în plus, cu „te
oriile compatibilităţii" din psihologia socială din acea epoca (Fes-
tinger, 1957; Heider, 1958). Din perspectiva sa unificatoare, el nu
se putea referi la negare decât ca la o modalitate de a manevra
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * Evoluţii recente în teoria centrata pe persoană

76 disonanţa, aşa cum reiese din „Principiul al XlII-lea" formulat
de el:
în anumite situaţii, comportamentul poate fi determinat de

trăiri şi nevoi organice care nu au fost simbolizate. Asemenea
comportamente pot fi neconcordante cu structura sinelui, dar în
asemenea situaţii comportamentul nu este „recunoscut" de că
tre individ. (Rogers, 1951: 509)
Celui de-al XIH-lea Principiu am dori să-i adăugăm următo

rul amendament:
în unele cazuri, comportamentul p o a te fi „recunoscut", dar

poate fi alocat unei părţi sau configuraţii din cadrul sinelui. O ase
menea configuraţie poate foarte bine sa fie neconcordantă cu alte
părţi ale sinelui şi poate aduce restricţii de accesare.
Daca nu suntem îngrădiţi să considerăm şinele ca pe un fe

nomen unitar, ci ca pe unul cuprinzând o gamă de configuraţii
ale căror neconcordanţe sunt tolerate de limitele şi dinamica lor,
avem un sistem care acum poate descrie trăirea umană mult mai
complet
Al şaptelea principiu: Configuraţiile formative asimilează alte ele

mente concordante. O configuraţie este un principiu organizator în
cadrul sinelui. Ea poate oferi structurare şi funcţionalitate gân
durilor, sentimentelor şi trăirilor individuale. De exemplu, con
figuraţia lui Lorraine, dezvoltată iniţial pentru a găzdui introiec-
ţia ei despre nevoia de a fi perfectă, ar putea colecta ulterior
elemente cu acelaşi mesaj. Chiar dacă sursa introiecţiei iniţiale
T
nu o mai susţine, configuraţia însăşi poate acumula elemente su- 77
plimentare. Prin urmare, Lorraine „trebuie să fie perfectă" în
toate acţiunile ei ca adult. Este inutil să mai spunem că, în ter
menii acestui imperativ mai curând paralizant, tot ce poate face
Lorraine este să colecţioneze eşec după eşec. Desigur, cealaltă
configuraţie a ei, partea din mine care contestă obligaţia de a f i per
fectă, va colecta de asemenea elemente, ca de exemplu, situaţia
în care a preferat să-şi părăsească partenerul decât să continue
să încerce să fie „soţia perfectă" ori situaţia în care s-a simţit în
cărcată de energie (dar şi de teamă) când i-a spus şefului ei să-şi
facă singur cafeaua!
Pe măsură ce ambele configuraţii îşi diversifică existenţa, fie
care sporindu-şi propria veridicitate, disonanţa se măreşte până
când nu mai poate să fie conţinută. Aceasta se datorează naturii
procesului dezvoltării umane, încadrat între nişte limite dialo-
gale şi imboldului nevoii de schimbare, urmărite uneori pe par
cursul consilierii.
Al optulea principiu: Configuraţiile interrelaţionează şi se reconfi-

gurează. Aceasta este o concepţie a nivelurilor inferioare ale sine
lui mult mai dinamică decât teoria relaţiilor obiectuale (Fairbaim,
1952), care consideră „obiectele" ca rămânând cu totul statice
de-a lungul vieţii. Din perspectiva pe care o prezentăm acum,
configuraţiile nu sunt permanent compartimentate ca nişte „crus
te psihice". Clienţii vorbesc despre părţi în schimbare şi
părţi-în-relaţie unele cu celelalte. Deseori, un client va da un alt
nume unei configuraţii care evoluează. Noi considerăm că ase
menea reconfigurări sprijină schimbările determinate de dezvol
tarea în cadrul sinelui, dar în acelaşi timp permit şi rafinarea con
siderabilă a sistemelor de protejare a sinelui. Sistemele de
Cortsiiierea centrată pe persoană în acţiu neB Evoluţii recente în teoria centrată pe persoană
78 autoprotejare pot evolua odată cu schimbarea spaţiului vieţii so
ciale a persoanei. Poate că nu pierdem niciodată mecanismele de
autoprotejare anterioare: ele pur şi simplu evoluează într-o di
recţie îh care permit existenţa unui număr mai mic de restricţii,
dar păstrează totuşi un rol de „gardian".
Mai sunt şi alte posibile principii care ar putea fi formulate în
legătură cu dinamica configuraţiilor. De exemplu, este evident
că unele configuraţii poartă o poveste sistematic autoprotectoare
în timp ce altele se concentrează asupra autoafirmării. Cu toate
acestea, este necesară precauţia înainte de a formula alte princi
pii pe baza acestor observaţii deoarece ajungerea într-o zonă a
descrierilor ipotetice poate începe să erodeze natura fenomeno
logică fundamentală a muncii noastre. Poate că este suficient să
menţionăm interacţiunea dintre aceste imperative diferite şi apoi
să lăsăm restul teoretizărilor în favoarea investigării unicităţii
fiecărui client în parte — aceasta fiind esenţa consilierii centrate
pe persoană ca disciplină ştiinţifică.
în esenţă, ceea ce am descris este un sistem de dezvoltare a
sinelui care generează posibilităţi enorme pentru adaptabilitate.
Şinele poate dezvolta a gamă de aspecte sau configuraţii care
permit un vast repertoriu de modalităţi de a face faţă provocă
rilor sociale. Persoana nu este doar un singur „sine", ci o întrea
gă distribuţie de actori, fiecare dintre ei puternic ancoraţi şi co
erenţi, astfel încât să permită o unitate de expresie. Poate că
această dimensiune a dezvoltării sinelui permite fiinţelor uma
ne să fie actori „emeriţi'". Actorii talentaţi vor găsi un aspect al
sinelui lor care să fie adus în prim plan cu scopul de a fi mai flu
enţi într-un anumit rol. Ceea ce constatăm urmărind multitudi
nea de configuraţii din cadrul sinelui sunt nu numai creativitatea
şi expresivitatea, ci şi un sistem adaptativ incredibil de sofisticat

care poate chiar şi să permită persoanei să prezinte,, într-o ma 79
niera congruenta, aspecte contradictorii ale sinelui în contexte
sociale diferite.
0 concepţie modernă centrată pe persoană

privind procesul de consiliere
Noul conţinut al teoriei, rezumat în acest capitol, ne permite
să tragem o concluzie de actualitate asupra procesului consilie
rii din perspectiva centrată pe persoană. Această concluzie este
ilustrată în figura 2.1.
în figura 2.1 sunt prezentate trei posibile zone spre care ar puL
tea fi îndreptată activitatea psihologică. Clientul şi-ar putea de
scrie problema arătând că, deşi are o mulţime de prietenii pe ter
men scurt, pare că niciodată nu reuşeşte să aibă o relaţie
durabilă. O abordare a consilierii din perspectiva „centrată pe
problemă" poate încerca să lucreze cu el la acest nivel, luând în
considerare o multitudine de strategii pe care le-ar putea adop
ta pentru a-şi îmbunătăţi situaţia. Totuşi, cele mai multe psiho-
terapii vor încerca să meargă mai adânc decât atât şi vor fi dis
puse să lucreze cu el asupra procesului egosintonic care a blocat la
un nivel nesatisfăcător problema lui de relaţionare. Această
Figura 2.1 Procesul de consiliere
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * Evoluţii recente în teoria centrată pe persoană

80 muncă va fi de asemenea deschisă către variate dialoguri cu sine
care au ajuns să-i caracterizeze modul de procesare. Abordarea
centrată pe persoană face parte dintr-un grup mai mic de tera
pii care nu vor defini procesul lui egosintonic şi nici dialogurile
cu şinele ca fiind întreaga poveste, ci va fi deschis să exploreze
întreaga lui persoană, inclusiv potenţialele trăiri de sine mai in
tense care au alimentat procesul lui egosintonic, ca şi alte aspec
te fundamentale ale existenţei — adică zona pe care noi o denu
mim procesul existenţial al clientului.
Folosim cuvântul „existenţial" ca un simplu adjectiv derivat
din „existenţă" (şi nu din „existenţialism") pentru a desemna
ceva trăit de către persoană cu o semnificaţie specială pentru ea.
Deoarece acest concept este în totalitate fenomenologic, ceea ce
înseamnă că descrie un fenomen trăit în mod unic de către fie
care persoană în parte, este extrem de dificil să îl descriem şi pro
babil imposibil să îl definim aşa cum se formulează în mod nor
mal o definiţie în psihologie. De asemenea, oferirea de exemple
individuale poate fi derutantă deoarece fiecare exemplu este im
portant numai pentru viaţa persoanei respective. Pentru altcine
va, exact acelaşi exemplu este foarte probabil să nu aibă aceeaşi
semnificaţie existenţială. Cu toate acestea, vom încerca să pre
zentăm câteva aspecte ale acestui proces existenţial, aşa cum l-am
denumit noi.
Din propria experienţă cu clienţii noştri, procesul existenţial
conţine o bogată combinaţie de trăiri de sine (self-experiences), su
poziţii despre sine ale sinelui, speranţe, temeri, fantezii, terori,
trăiri în relaţiile cu ceilalţi, supoziţii despre ceilalţi şi valori din
tre cele mai intime. Elementele şi dinamica sunt trăite de către
persoană ca fiind mai fundamentale pentru existenţa lor decât
aspectele sinelui pe care le prezintă lumii în mod normal şi, în

consecinţă, sunt urmărite îndeaproape. Să fim judecaţi de către 81
altcineva pe baza sinelui pe care îl prezentăm noi este una, dar
sa fim judecaţi pentru ceea ce considerăm noi a fi esenţa noastră
este în mod particular periculos şi realmente poate produce ani
hilarea aşa cum descrie clienta noastră, Sandra:
Aveam atât de multa ura în mine. Nu puteam sa o arăt nicioda

tă nimănui în stare brută. Ieşea în nenumărate moduri, dar eu nu
puteam să o arăt în felul în care era ea pentru mine. Nu puteam
arăta fierea, dorinţa de răzbunare, invectivele cu „spume la gură".
Nuputeam să le arăt în felul în care erau pentru mine — nu pu
team să-mi arăt nici mie felul în care erau pentru mine. Era mult
prea distructiv.
Paul descrie un conţinut care pare destul de diferit şi totuşi,

existenţial, poartă un potenţial cu aceeaşi semnificaţie anihilantă:
Nu pot descrie cum sunt eu pentru mine înţr-un mod care să aibă
sens pentru ceilalţi* E ceva care-mi învăluie mintea şi corpul în va
luri ca din vis, din când în când ajungând în prim-plan şi apoi re-
trăgându-se. Totul este plin de urâţenie. Este despre cât sunt eu de
urât — despre cum, în interiorul meu, sunt putred. Pot să simt vier
mii târându-se de colo-colo în interiorul meu, mâncând din mine.
Poate că vor mânca putregaiul şi mă vor ajuta. Cum pot eu să arăt
asta altcuiva? Cum pot să-mi îngădui mie însumi să văd asta?
Nu pare surprinzător că accesul la procesul existenţial este

păzit îndeaproape. In cazul Sandrei şi al lui Paul, frica este faţă
de potenţialul distructiv al conţinutului, dar frica poate să fie le
gată şi de pericolul de a fi distrus de către celălalt. Aceasta este
Consilierea centrată pe persoană în acţiune E Evoluţii recente în teoria centrată pe persoană

82 surprinsă bine de către Bemard al cărui sine de faţadă era activ
şi puternic, potrivit cu poziţia înaltă pe care o avea în lumea de
afaceri. Dar nu aşa se vedea el:
Uneori, adevăratul eu mă urmăreşte la serviciu. îl vede pe ope

ratorul calm, plin de încredere, intimidându-i pe ceilalţi cu în
crederea lui. Parcă ar fi o amplificare a opusului a ceea ce sunt
eu cu adevărat. Pe dedesubt eu nu sunt decât un mic băieţel
plângăcios. Simt trântit la pământ, rostogolindu-mă şi hohotind
de plâns. Faţa îmi este umflată după o viaţă întreagă de plâns
amarnic. îmi ţin ochii permanent închişi — cu greu reuşesc să
îndur durerea provocată de ceea ce înseamnă să fiu eu — nu pot
să-mi deschid ochii şi sa văd pe altcineva în cazul în care îi văd
că se uită la mine.
Uneori, clienţii se referă la acest domeniu existenţial ca la

„adevăratul eu". Noi trebuie să urmărim sensul fenomenologic
al sinelui său atunci când lucrăm cu un client. Dar nu trebuie ne
apărat sa extindem această căutare până la teoretizările noastre
psihologice mai generale. Nu înseamnă că acolo există, de fapt,
un miez al lucrurilor sau că materialul din cadrul procesului exis
tenţial este mult mai important decât dimensiunile sinelui care
este prezentat, deşi cam aşa simt unii oameni.
Simt diferenţe considerabile între oameni în privinţa accesu
lui pe care-1 au la procesul lor existenţial. Pentru unii oameni,
acest domeniu este un vechi prieten care nu este niciodată cu
noscut în totalitate, dar care este totuşi întotdeauna familiar. Pen
tru ei, procesul existenţial este un reper de soliditate — ei pot să
compare cu uşurinţă trăirile curente cu el pentru a obţine un sens
al valorii. La cealaltă extremă, sunt persoanele a căror frică faţa
DAVE MEARNS si BRÎAN THORNE

de procesul lor existenţial i-a înstrăinat de acesta cu excepţia 83
străfulgerărilor din vis. Ca o astfel de persoană să aleagă şă lu
creze la nivelul procesului ei existenţial înseamnă să aleagă o po
tenţială confruntare cu propria sa teroare.
Cu siguranţă, crucial pentru perspectiva centrată pe persoa
nă este că partea asupra căreia se va lucra este definită de către
client. Totuşi, această definire nu se face de către clientul singur,
ci în cadrul relaţiei pe care clientul o trăieşte cu un consilier şi pe
baza gradului în care această relaţie îi diminuează frica şi, în une
le cazuri, teroarea. Pe unii clienţi, consilierea nu îi va duce mai
departe de problema comportamentală şi asta va fi suficient,
pentru moment cel puţin. Pentru alţii, relaţia va fi de ajuns pen
tru a~i duce în suferinţa procesului lor fragil sau în teroarea pro
cesului lor disociativ şi asta va fi suficient. Unii clienţi, poate da
torită unei combinări a progresului pe care l-au înregistrat
anterior cu profunzimea relaţiei avute cu consilierul lor, simt ca
pabili să intre în zona extrem de intimă în care trăirile persona
le formative, dubiile, fricile, speranţele şi disperările aşteaptă să
fie explorate — o zonă care poate că nu a fost încă deschisă unei
fiinţe umane, inclusiv lor înşişi. Nu tehnica stăpânită de consilier
îl va ajuta pe client să capete acest curaj, ci umanismul pe care
acesta îl oferă. Acest umanism este explorat în cele ce urmează
în această carte.
Consilierea centrată pe persoană în acţiuneB Evoluţii recente în teoria centrată pe persoană

3
Rolul sin elu i con silieru lu i

în procesul terapeutic
O disciplină riguroasă
A fi consilier nu este un obiectiv pentru cei indecişi, întrucât,

după unele aprecieri, aceia care îmbrăţişează orientarea centra
tă pe persoană îşi asumă adoptarea unei discipline extrem de ri
guroase. Există, cu siguranţă, multe elemente care să susţină
acest punct de vedere. Spre deosebire de multe alte abordări,
consilierul centrat pe persoană nu se poate refugia în abilitatea
de a pune diagnostice sau în aplicarea unei serii de tehnici tera
peutice. El trebuie, de asemenea, să evite să îşi asume postura de
expert care poate atât de uşor să alimenteze un sentiment de su
perioritate. Dacă doreşte să cultive un tip de relaţie în care clien
tul să se simtă acceptat ca un egal şi să se pregătească treptat
pentru riscul de a deveni vulnerabil şi deschis spre explorarea
unor zone greu accesibile şi dureroase, atunci el trebuie să rezis
te tentaţiei de a ridica bariere în calea dezvoltării intimităţii. Fie
care nouă întâlnire reprezintă o provocare pentru abilitatea con
silierului de a se oferi pe sine ca pe o persoană pregătită să intre
într-o relaţionare de profunzime şi care nu se teme să atingă un

anumit nivel al implicării, nivel la care clientul să se poată con 85
frunta cu suferinţe ascunse şi să rişte noi modalităţi de a fi.
Accentuarea implicării, a intimităţii şi a riscului emoţional
este contrară unei mari părţi din cultura cotidiană. Este dificil să
ignori concluzia că, pentru mulţi profesionişti din domenii care
oferă ajutor oamenilor, climatul actual, pe fondul multor regle
mentări legislative recente, încurajează o atitudine de precauţie
şi teamă care conduce către o implicare redusă condamnabilă
faţă de cei care, adesea, au mare nevoie de sprijin. Consilierul
centrat pe persoană trebuie să facă în aşa fel încât să găsească cu
rajul de a se opune acestei tendinţe. Departe de^rămâne „obiec
tiv" sau chiar distant în mod conştient, el va lucra pornind de la
premisa că tocmai abilitatea lui de a intra în lumea clientului şi
de a oferi o relaţie de profunzime va determina eficienţa demer
sului terapeutic. Aceasta nu înseamnă că un consilier centrat pe
persoană nu are nevoie de repere teoretice în activitatea lui. Dim
potrivă, este deosebit de importantă înţelegerea atât a dezvoltă
rii personalităţii, cât şi a procesului terapeutic. Să accentuăm fap
tul că prima preocupare a unui consilier nu este nici aceea de a
achiziţiona cunoştinţe teoretice şi nici de a~şi dezvolta abilităţi
le terapeutice, ci înţelegerea şi preţuirea lui însuşi, ca fiinţă uma
nă. Consilierul centrat pe persoană are o încredere deplină în în
ţelepciunea şi potenţialul interior proprii fiecărui client şi ştie că
obiectivul lui este acela de a oferi o relaţie în cadrul căreia aceas
tă înţelepciune şi acest potenţial să fie eliberate şi amplificate.
Dar această încredere se va dovedi neîntemeiată în cazul în care
consilierul nu va putea să ia în considerare, cu aceeaşi convin
gere pozitivă, şi propria sa fiinţă. Şi nu va putea să ofere clien
tului o relaţionare corespunzătoare decât daca va considera că el
însuşi merită aceeaşi acceptare necondiţionată consolidantă şi
Consilierea centrată pe persoană In acţiune B Roiul sinelui consilierului în procesul terapeutic

86 aceeaşi înţelegere empatică pe care doreşte să o trăiască clientul
său. Un consilier centrat pe persoană care nu se acceptă pe sine
sau se autopedepseşte şi care nu poate avea o înţelegere plină de
compasiune faţă de propria sa fiinţă se află în pericolul de a pre
zenta o farsă care va fi simţită rapid de cei mai mulţi dintre
clienţi şi cu siguranţă de cei care sunt cel mai profund afectaţi.
Atitudinea consilierului faţă de sine însuşi

Este plină lumea de persoane care oferă ajutor şi a căror acti
vitate nu este decât o strategie disperată de a evita o confrunta
re cu ei înşişi. Această autoevitare este uneori luată drept renun
ţare la sine şi poate fi întărită de o înţelegere greşită a tradiţiei
creştine în care conceptele de egoism şi iubire de sine sunt dese
ori confundate între ele. Conform acestei înţelegeri greşite, ne
voile unei persoane trebuie mereu subordonate nevoilor alteia şi
este apreciat drept nesănătos chiar şi a reflecta puţin mai mult
decât ar fi rezonabil sau necesar asupra propriilor stări. Odată
ce un asemenea mod de gândire se îmbină cu neîncrederea des
întâlnită în introspecţie, scena este gata pregătită pentru genul
de ajutor care este oferit dintr-un persistent sentiment de marti
riu care afectează în plus şi respectul de sine al persoanei ajuta
te. Pentru consilierul centrat pe persoană capacitatea de a se ac
cepta şi exprima pe sine este, în fapt, piatra de temelie a practicii
sale terapeutice şi, în absenţa ei, utilitatea relaţiei de ajutorare va
fi grav afectată. Este imposibil să oferi unui client acceptare, em-
patie şi autenticitate la cel mai profund nivel dacă astfel de răs
punsuri nu sunt oferite propriului sine.
Autoacceptarea, fără să mai vorbim de iubirea de sine, nu se
obţine cu uşurinţă şi, odată atinsă, necesită direcţionare. în mod

esenţial, necesită o disponibilitate a terapeutului de a-şi acorda 87
sieşi timp, atenţie şi grijă, nu pornite dintr-o indulgenţă faţă de
sine, ci dintr-un sentiment de responsabilitate faţă de clienţii im
plicaţi intr-un proces de consiliere. Deseori, aceasta înseamnă
pentru consilier să fie pregătit să caute, în mod constant, sprijin
din partea unui prieten sau coleg faţă de care poate să fie des
chis, vulnerabil şi confuz. Aceasta poate sau nu să fie aceeaşi per
soană care oferă sprijin consultativ în mod regulat pentru acti
vitatea de consiliere aflată în derulare. Oricum, în mod
tradiţional în orientarea centrată pe persoană, este obişnuit ca în
cadrul activităţii de supervizare să se acorde atenţie procesului
continuu de dezvoltare personală a consilierului. Poate că nu este
deloc surprinzător acest aspect din moment ce calitatea consilie
rului ca fiinţă este un factor fundamental în crearea condiţiilor
terapeutice. Tipul de relaţie pe care consilierul îl are cu sine în
suşi va determina într-o mare măsură calitatea muncii pe care
este capabil să o iniţieze cu clienţii şi este, drept urmare, o temă
firească pentru atenţia unui supervizor.
Ascultarea sinelui
Dezvoltarea unei relaţii cu propriul sine, în care acesta este
preţuit şi întărit, nu se realizează peste noapte. Consilierii cen
traţi pe persoană, asemenea multora dintre clienţii lor, este po
sibil să fi avut în trecut relaţii în care erau judecaţi şi pedepsiţi
şi care să-i fi lăsat cu o stima de sine scăzută. De asemenea, ei
ar fi putut fi împovăraţi de profunde sentimente ascunse de vi
novăţie. Conştiinţa de sine şi cunoaşterea de sine, care sunt cru
ciale atunci când autodezamăgirea nu poate fi evitată, este po
sibil să fi fost câştigate printr-un dureros proces de confruntare
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * Rolul sinelui consilierului în procesul terapeutic

88 cu condiţiile de valorizare care condamnă persoana şi stabilirea
contactului cu procesul de evaluare organismică ale cărui im
bolduri au fost intermitente în cel mai bun caz şi nedetectâte în
cel mai rău caz. Tocmai datorită acestei potenţiale suferinţe, as
cultarea sinelui este pentru atât de mulţi un proces care provoa
că teamă şi rezistenţă. Oricum ar putea fi, pentru consilierul cen
trat pe persoană în formare nu există nicio cale de a evita o
sarcină care va deveni un aspect important în viaţa disciplina
tă pe care se pregăteşte să o adopte. Ascultarea sinelui va nece
sita perioade de atenţie totală şi, pentru consilierii centraţi pe
persoană, este de aşteptat să devină o preocupare zilnică. O ase
menea ascultare permanentă este crucială nu doar pentru dez
voltarea şi menţinerea conştiinţei de sine, dar este şi un element
esenţial pentru asigurarea congruenţei şi a autenticităţii care vor
caracteriza relaţia cu clienţii. Ascultarea sinelui în acest fel va
constitui pentru consilier un mod de monitorizare disciplinată
a lumii sale interioare şi care va reduce posibilitatea de a fi luat
prin surprindere de o revelaţie a clientului. Ajută de asemenea
la stabilirea unei încrederi interioare în care cunoaşterea de sine
este un ingredient de bază şi, drept consecinţă, diminuează tea
ma de a nu rămâne încâlcit în stările confuzionale şi angoasele
altora. O asemenea diminuare a fricii este o cerinţă care prece
de intrarea în profunzimea unei relaţii, profunzime care este ne
cesară pentru uşurarea suferinţei provocate de disperarea exis
tenţială.
Pentru majoritatea consilierilor în formare, ascultarea disci
plinată a sinelui se desfăşoară cel mai bine în prezenţa şi cu aju
torul calificat al unei alte persoane. Pentru mulţi, această persoa
nă va fi probabil un consilier, dar un mic grup de colegi de
formare poate deseori oferi un mediu admirabil de siguranţă şi

atenţie în care părţi ale sinelui să poată îndrăzni să se facă auzi- 89
te pentru prima dată. In formarea centrată pe persoană/ nu se in
sistă niciodată ca cei aflaţi în formare să înceapă o terapie indi
viduală/ deşi mulţi aleg să facă aşa. Pe de altă parte/ nu este nicio
îndoială că sunt cazuri în care ascultarea sinelui nu este cel mai
bine stimulată de stabilirea unei relaţii formale de consiliere.
Grupul este deseori zona preferată pentru asumarea de riscuri
şi explorarea de teritorii care pot rămâne ascunse în cadrul unui
proces terapeutic individual de durată. Pentru alţii, un prieten
de încredere se poate dovedi un companion ideal pentru practi
ca ascultării sinelui. MaPsunt şi persoane pentru care practica
rea meditaţiei sau a anumitor forme de rugăciuni contemplati
ve pot fi la fel de eficiente, în timp ce alţii se pot asculta pe ei
înşişi cu mare acuitate atunci când fac plimbări solitare sau pur
şi simplu stau şi savurează un peisaj din natură de o mare fru
museţe. Indiferent de mod sau context, este aproape sigur că ast
fel de oportunităţi vor trebui căutate şi planificate în mod deli
berat şi conştient. Lumea interioară este cea mai preţioasă resursă
a unui consilier şi ar friza iresponsabilitatea dacă ar renunţa la
explorarea ei în favoarea mediului frenetic în care trăim majori
tatea dintre noi.
Sunt şi unii — şi ei pot fi chiar majoritatea — care pot bene
ficia de pe urma unei abordări structurate a ascultării sinelui şi
a explorării care, în mod inevitabil, se va declanşa. Ei pot aplica
o metodă născocită chiar de ei. De exemplu, este posibil să alcă
tuiască exerciţii care să faciliteze accesul la părţi ale sinelui de
mai mare profunzime. Aceste exerciţii pot lua forma unor între
bări directe cum ar h: Ce îmi aduce cea mai mare bucurie zilele
acestea? Când trăiesc cea mai intensă anxietate? Ce îmi lipseşte
cel mai mult? Este atât de uşor ca o strategie să ofere teme ample
1 Consilierea centrată pe persoană în acţiune * Roiul sine iui consilierului în procesul terapeutic
90 pentru perioade lungi de reflecţii profitabile. Metoda cunoscută
sub denumirea de „focusare" , dezvoltată de Eugene Gendlin,
unul dintre primii colaboratori ai lui Rogers, este o elaborare
mult mai sofisticată a aceleiaşi încercări de a localiza şi a pune
în legătură trăirile interioare (vom reveni asupra activităţii lui
Gendlin în capitolul 4). Unii consilieri ţin cu asiduitate un jurnal
în care se concentrează nu pe evenimente externe, ci pe stări de
spirit şi pe lumea sentimentelor. Se prea poate ca tocmai consi
lierii să fie cei care vor revigora marea artă a redactării de scri
sori datorită explorării trăirilor interioare şi dorinţei de a-şi îm
părtăşi concluziile prietenilor de încredere sau colegilor. în
timpurile noastre, a scrie poezii a devenit pentru mulţi consilieri
o modalitate preţioasă de a-şi exprima stările de spirit comple
xe sau turbulente şi poate că este semnificativ că unii consilieri
centraţi pe persoană experimentaţi consideră deseori limbajul
poetic ca fiind un vehicul ideal pentru a transmite rezultatele ce
lei mai profunde ascultări a sinelui. într-un anume fel, discipli
na implicată pentru realizarea unui poem simbolizează angaja
mentul ferm faţă de sarcina ascultării sinelui, obligatorie pentru
fiecare consilier centrat pe persoană care intenţionează să devi
nă un companion fără frică al celor care suferă.
Autoacceptarea
Ascultarea sinelui este un lucru, dar cunoaşterea de sine care
rezultă din ea este altceva, care poate să nu fie totdeauna ceva
uşor de suportat. Deşi o asemenea cunoaştere este în mod in
discutabil preferabilă unei ignoranţe intenţionate rezultate din
necercetarea vieţii consilierului, ea îl poate pune pe acesta în
faţa unei provocări majore în ceea ce priveşte autoacceptarea.

Dacă ne propunem ca şinele să fie preţuit şi afirmat, atunci auto- 91
acceptarea este prima etapă vitală în această direcţie. în plus,
consilierul centrat pe persoană căruia îi lipseşte autoacceptarea
se expune riscului de a trăi o contradicţie legată de chiar esen
ţa demersului terapeutic deoarece îşi va refuza imul dintre răs
punsurile atitudinale esenţiale pentru starea de bine a clienţilor
lui. Autoacceptarea despre care vorbim noi nu trebuie confun
dată cu mulţumirea de sine şi nici nu trebuie privită ca un fel
de blazare. Atât persoana mulţumită, cât şi cea resemnată înce
tează să-şi mai asculte şinele şi nu mai au dorinţa sau energia
de a continua procesul autoexplorării desprerare am afirmat că
este un angajament pe durata întregii vieţi pentru consilierul
centrat pe persoană. Spre deosebire de ele, autoacceptarea are
ca forţă motivatoare o dorinţă de a creşte şi o voinţă de a înfrun
ta adevărul. Când adevărul este dureros şi, mai ales, când pro
voacă sau exacerbează sentimente de vină sau de profundă lip
să de valoare, atunci obţinerea autoacceptării se poate dovedi
extrem de dificilă pe alocuri. In asemenea cazuri, contextul în
care trăieşte consilierul centrat pe persoană poate avea o impor
tanţă deosebită.
Obţinerea autoacceptării, mai ales de către cei care, în trecut,
au fost subiectul a nenumărate judecăţi adverse, aproape sigur
va necesita prezenţa continuă a unor persoane care se acceptă pe
ele însele şi care se pot conecta empatic la universurile interioa
re ale altora. Pentru un consilier în formare este foarte probabil
ca aceste persoane să fie: membri ai grupului de formare, spriji
niţi poate de către formatori, un supervizor şi un terapeut per
sonal. Prietenii fideli, de încredere, sau rudele pot, de asemenea,
avea un rol esenţial de jucat. Aceştia sunt oamenii care creează
o zonă de siguranţă pentru explorarea sinelui şi pot oferi şi în
Consilierea centrată pe persoană in acţiune » Roiul sinelui consilierului in procesul terapeutic

92 continuare sprijin şi acceptare atunci când se fac descoperiri di
ficile sau dureroase sau apar în prim plan sentimente de vino
văţie. De asemenea, ei vor ajuta persoana să înţeleagă diferenţa
dintre acele sentimente de vinovăţie nepotrivite, apărute din eşe
cul de a trăi după pretenţiile şi aşteptările altcuiva — ceea ce în
seamnă a nu fi la înălţimea condiţiilor de valorizare impuse de
alţii — şi acele sentimente de vinovăţie îndreptăţite, generate de
o trădare a sinelui, unde există un sentiment de autodezamăgi-
re şi de ratare în privinţa realizării sensului propriei existenţe. In
primul caz, este nevoie ca persoana să-şi conştientizeze senti
mentele de vinovăţie, să renunţe la ele şi astfel să dispară forţa
lor, în timp ce în al doilea caz sentimentele de vinovăţie justifi
cate pot constitui factorul declanşator al restabilirii contactului
cu procesul de evaluare organismică şi pot acţiona ca un puter
nic stimulent pentru creştere şi schimbare. în mod ironic, consi
lierii centraţi pe persoană sunt deseori pricepuţi în a distinge la
clienţii lor aceste sentimente diferite de vinovăţie şi pot arăta o
răbdare fără margini cât timp aceştia descurcă iţele încâlcite.
Când însă vine vorba de propriul lor proces, ei îşi pot pierde cu
uşurinţă răbdarea şi se pot cufunda într-o nesănătoasă autoînvi-
novăţire. Este de aşteptat să se întâmple astfel mai ales atunci
când consilierul locuieşte cu un partener sau o rudă care îl des
consideră, pe acesta sau munca sa, şi o mare parte din timp emi
te judecăţi nefavorabile sau face comentarii răutăcioase. Pentru
cineva care se străduieşte să meargă înainte cu autoacceptarea,
poate fi extrem de descurajant să fie criticat sau chiar denigrat
zi de zi. Din păcate, nu este neobişnuit pentru un consilier cen
trat pe persoană să fie nevoit să aleagă între o muncă spre care
simte că are chemare şi o relaţie care, prin impactul invalidant
asupra lui, îi împiedică progresul spre autoacceptarea care este

v ita lăpentru starea lui de bine atât personală, cât şi profesiona 93
lă (vezi şi Thome 2002: 39).
Dacă autoacceptarea este o piatră de temelie a atitudinii con
silierului centrat pe persoana faţă de sine, se poate spune că iu
birea de sine constituie o dezvoltare înfloritoare a personalităţii
pe baza căreia consilierul poate afişa o emoţionalitate netemă
toare în faţa celor mai mulţi clienţi aparent refractari. Iubirea de
sine reprezintă preţuirea şi susţinerea sinelui, ceea ce este de-a
dreptul opus egoismului. Se bazează pe evaluările realiste ale si
nelui, cu toate calităţile şi deficienţele lui, dar este pătrunsă de o
tandră compasiune, care stimulează transformarea. Persoana se'
vede pe ea însăşi ca meritând să fie iubită şi dorită cu toate slă
biciunile şi vulnerabilităţile ei şi, ca rezultat, poate fi extrem de
iertătoare cu sine. Pentru persoana care se iubeşte pe sine, şine
le nu mai constituie o problemă şi devine posibil să se manifeste
pe deplin şi fără frică în faţa unei alte persoane. Pe de altă par
te, persoana egoistă este atât de preocupată de sine şi de propri
ile nevoi şi dorinţe, încât nici nu recunoaşte prezenţa celuilalt,
nici nu se apropie de el. Fără autoacceptare, consilierul centrat
pe persoană va constata treptat că îi este imposibil să profeseze.
Cu iubire de sine, el va trăi minunea de a fi găsit o muncă ce îi
aduce zi de zi bucurie (vezi şi Thome 2002: 23).
Dezvoltarea empatiei
Autoacceptarea devine mai puternică atunci când consilierul
simte nu numai înţelegerea venită din partea celorlalţi, ci şi spo
rirea repertoriului propriilor abilităţi empatice. Empatia nu tre
buie confundată cu simpatia. In timp ce simpatia se naşte din
faptul că ne simţim mişcaţi de compasiunea faţă de trăirile altuia,
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * Rolul sinelui consilierului în procesul terapeutic

94 şi că/ până la im anumit punct o împărtăşim/ empatia presupu
ne un proces mult mai complex şi delicat de a intra în pielea al
tei persoane şi a vedea lumea prin ochii e t dar fără a pierde le
gătura cu propria noastră realitate. O asemenea capacitate este
sporită de depunerea unui efort voluntar de a depăşi limitele
normale ale mediului social sau ale subgrupului din care facem
parte. Consilierul procedează bine dacă se întâlneşte cu cei de
spre care are puţine cunoştinţe sau cu cei de care se simte ame
ninţat sau intimidat. Beneficiile acestei extinderi a experienţelor
sociale depăşesc cu mult o simplă înţelegere a oamenilor şi a gru
purilor contemporane cu care intra în contact. La modul gene
ral/ ea duce la creşterea încrederii/ dar şi a umilinţei/ ambele fa
cilitând dezvoltarea empatiei.
Obtuzitatea este inamicul empatiei/ dar poate fi în egală mă
sură o problemă de atitudine sau de geografie. Esenţială este
imaginaţia care trebuie stimulată şi îmbogăţită dacă se doreşte
dezvoltarea abilităţii empatice a consilierului. în această privin
ţă/ psihologia ca disciplină pare că oferă doar rareori hrana adec
vată. Şi aceasta/ deoarece multe lucrări psihologice/ în încerca
rea de a transmite impresia unor cercetări ştiinţifice obiective/
înăbuşă spiritualitatea prin laborioasele demersuri lipsite de ima
ginaţie. Excepţii apar atunci când se încearcă explorarea trăirilor
subiective prin aplicarea unor paradigme umaniste şi, din feri
cire, astfel de încercări au început să se înmulţească odată cu di
versificarea proiectelor de cercetare calitativă şi accentuarea spo
rită asupra trăirilor clienţilor (de exemplu: Alexander, 1995;
Sands, 2000; Bates, 2006). Cu toate acestea, este mai probabil ca
un consilier centrat pe persoană să găsească hrană pentru ima
ginaţie în lucrările romancierilor, poeţilor şi dramaturgilor şi ar
fi o propunere bună să li se solicite consilierilor în formare să

facă studii aprofundate despre operele celor mai creativi autori 95
universali. Consilierul care nu citeşte niciodată un roman sau nu

deschide niciodată o carte de poezii neglijează o importantă re
sursă pentru dezvoltarea empatiei.
învăţând să fii autentic

Capacitatea consilierului de a fi autentic în relaţiile sale tera
peutice este strâns legată de modul în care se comportă, în ge
neral în relaţiile sale sociale. Este ceva care dă fiori pe şira spi
nării când vezi un consilier care are capacitatea aparentă de „a
da drumul" autenticităţii sale în momentul în care începe şedin
ţa de consiliere, ca şi cum congruenţa ar fi un fel de tehnică com
portamentală care poate fi aplicată atunci când este nevoie. Im
plicaţiile autenticităţii sunt discutate pe larg în capitolul 6, dar
în acest moment, preocuparea noastră este să aruncăm o scurtă
privire asupra „felului de a fi" care va caracteriza întreaga exis
tenţă a consilierului, şi nu doar activitatea sa profesională. Aceas
tă perspectivă „globală" nu este probabil nicăieri atât de relevan
tă cum este atunci când luăm în considerare ce înseamnă a fi
autentic în interacţiunile unei fiinţe umane.
A învăţa să fii autentic este, de obicei, un proces treptat, ne
cesitând un angajament serios şi consecvent din partea consilie
rului centrat pe persoană. El îşi va analiza cu atenţie autenticita
tea reacţiilor faţă de oameni şi evenimente şi va primi cu
deschidere feedbackurile legate de felul cum îl percep ceilalţi.
Evident, această „testare" a lui însuşi nu este restricţionată la ca
drul din consiliere. Prieteni, colegi şi în mod special cei pe care-i
iubeşte pot observa diferenţele pe măsură ce devine mai încre
zător în el însuşi şi, ca urmare, mai capabil de a fi autentic chiar
Consilierea centrată pe persoană în acţiune11Rolul sinelui consilierului în procesul terapeutic

96 şi în situaţii dificile. Deseori/ evoluţia consilierului va fi aprecia
tă de către cei din jurul lui. De exemplu./ o consilieră care este
mamă poate începe să-şi manifeste sentimentele de iubire faţă
de copiii ei intr-un mod mai spontan; ea va deveni mai directă
în contactele intime cu partenerul ei şi va participa mai activ şi
deplin în activităţile de familie. Totuşi/ este de aşteptat să apară
şi alte consecinţe ale dezvoltării autenticităţii consilierului. Pro
babil că îşi va cenzura mai puţin şi celelalte sentimente/ nu atât
de iubitoare faţă de copii/ îşi va exprima mai deschis dificultăţi
le cu parteneruLşi va fi mai determinată în a-şi susţine dreptul
de a dedica o parte din energie şi timp unor preocupări din afa
ra familiei.
Toate aceste rezultate ale dezvoltării autenticităţii consilieru
lui sunt schimbări/ iar schimbările/ indiferent de forma pe care
o iau/ pot deranja delicatele echilibre şi tipare din cadrul relaţii
lor. Astfel de variaţii pot aduce cu ele oportunităţi pentru îmbo
găţirea relaţiilor/ dar, ca oricare schimbare/ pot aduce cu ele şi
unele pericole. De exemplu, consilierii în formare vorbesc une
ori despre o intensificare a manifestărilor lor emoţionale/ inclu
siv a celor sexuale. Este uşor de văzut cum un astfel de efect poa
te îmbunătăţi relaţia consilierului cu partenerul său, dar chiar şi
o schimbare aparent pozitivă se poate dovedi ameninţătoare şi
indezirabilă în unele cazuri. Apare de asemenea şi cazul în care,
pe parcursul formării sau al terapiei individuale, consilierul poa
te descoperi aspecte ale fiinţei sale (ceea ce noi am denumit „con
figuraţii") care până atunci fuseseră adormite sau poate repri
mate de ani buni. Această descoperire poate fi însoţită de dorinţa
de a lăsa să se exprime o nouă configuraţie şi de aici pot rezul
ta comportamente surprinzătoare sau chiar dezgustătoare pen
tru cei care credeau că o cunosc bine pe persoana respectivă. Cu

cât creşte cunoaşterea de sine, cu atât este mai probabil că vor 97
apărea noi provocări pentru obiectivul de a fi autentic în aceas
tă lume.
„Relaţia sănătoasă" dintre consilier şl client

Tot ceea ce s-a spus până acum subliniază importanţa funda
mentală a relaţiei pe care consilierul o are cu sine. Poate el să se
accepte pe sine şi chiar să se iubească pe sine? Poate el să fie su
ficient de motivat pentru a căuta conştient modalităţi de dezvol
tare a abilităţilor sale empatice? Poate avea suficientă încredere
în el însuşi pentru a-şi exprima propriul sine şi a risca să fie des
chis şi autentic cu cei dragi? Răspunsurile pe care consilierul le
dă unor întrebări de această natură (vezi Caseta 3.1) vor deter
mina într-o mare măsură dacă va putea sau nu să ofere o relaţie
sănătoasă clientului său. înainte de a continua explorarea natu
rii acestei relaţii sănătoase, trebuie subliniat încă o dată că tipul
de relaţie cu şinele descris până acum, şi care este caracteristic
consilierii centrate pe persoană, nu este necesar în multe alte ac
tivităţi care oferă ajutor oamenilor. De exemplu, nişte chirurgi
lipsiţi de empatie pot desfăşura o activitate exemplară şi este
bine cunoscut faptul că unii dintre cei mai mari sfinţi ai lumii,
care au adus nenumărate binecuvântări altora, au rămas convinşi
până în ultima clipă de lipsa lor de merite. Relaţia sănătoasă pe
care o vom analiza în continuare îi vizează pe consilierii centraţi
pe persoană şi pe clienţii lor. Nu este un şablon pentru toate re
laţiile de ajutorare, ca să nu mai vorbim despre relaţiile umane
în general. Cu toate acestea, există o anumită bănuială că abili
tatea de a relaţiona cu şinele în maniera pe care consilierii cen
traţi pe persoană aspiră să o deprindă ar alina semnificativ de-
ConsiHerea centrată pe persoană în acţiune hRoSu! sineiui consilierului în procesul terapeutic

98 presia şi anxietatea care caracterizează în mod curent cultura
noastră.
Atunci când consilierul centrat pe persoană se simte „ca aca
să" în lumea sa interioară şi confortabil cu felul său de a f i este
de aşteptat ca munca lui cu clienţii să fie caracterizată de un nu
măr de factori care, însumaţi, indică o relaţie terapeutică sănă
toasă aşa cum este ea conceptualizată în tradiţia centrată pe per
soană. Nu toţi aceşti factori vor fi prezenţi în fiecare relaţie, dar
este foarte probabil că ei vor fi detectaţi prin întreaga gamă de
clienţi ai consilierului şi vor proveni din atitudinile şi credinţele
de bază care au fost sublimate în capitolele de început.
Caseta 3.1 Chestionarea propriului sine de către

consilierul centrat pe persoană
1 Pot să fac distincţie între autoacceptare, iubire de sine şi egoism

şi să mă dedic adoptării primelor două calităţi?
2 Mă accept pe mine însumi şi, dacă nu, care sunt aspectele pe care
nu le pot accepta?
3 Caut în mod conştient să-mi dezvolt abilităţile empatice?
4 Pot fi suficient de autentic încât să-mi dezvălui gândurile şi sen
timentele în faţa prietenilor şi a celor din intimitatea mea, mai
ales atunci când mă simt mânios şi plin de resentimente, slab sau
nevrednic de iubire?
Preocuparea consilierului de a relaţiona cu clientul pe baze

de egalitate şi de a nu rămâne blocat în rolul de expert al diag
nosticelor şi tratamentelor înseamnă că el va face tot ce poate

pentru a demistifica procesul de consiliere. Va E cât se poate de 99
deschis în privinţa manierei lui de lucru şi va încerca să nu evi
te nicio întrebare directă pe care clientul ar putea să o pună în
zbaterea lui de a decide dacă se va implica în relaţia de consilie
re. El va E pregăEt să discute cu clientul, dacă acesta îi va cere,
reperele teoretice de bază ale consilierii centrate pe persoană şi
va sublinia natura de cooperare a acestei activităţi. El va comu
nica, Ee explicit, Ee implicit, că nu are nici cea mai mică intenţie
să îşi asume responsabilitatea în locul clientului, dar că va face
tot ceea ce poate pentru a E responsabil fa ţă de client angajân-
du-se să stabilească o relaţie în care clientul să-şi poată explora
îngrijorările într-im mediu care oferă sprijin şi înţelegere. Aceas
tă deschidere a terapeutului faţă de obiectivele şi intenţiile sale
este un prim şi necesar semn al unei relaţii sănătoase şi de obi
cei contribuie mult la începutul „detronării" consilierului şi sta
bilirii unui cadru în care clientul recunoaşte rapid că trebuie să-şi
asume partea lui de responsabilitate pentru situaţia dificilă în
care se află şi pentru schimbările de care va E nevoie pentru a
avansa în viaţa sa.
Este important atât în acest stadiu de început, cât şi pe par
cursul consilierii ca acest consilier să monitorizeze continuu cât
anume este pregătit să ofere clientului şi ce rămâne în afara gra
niţelor angajamentului său. Nu va exista o limită impusă în
această privinţă, iar disponibilitatea consilierului de a se oferi pe
sine şi energiile sale pot varia foarte mult — de la un client la al
tul sau cu acelaşi client — în diferite etape ale procesului de con
siliere. Ceea ce este crucial totuşi pentru ca relaţia să rămână una
sănătoasă este ca acel consilier să fie cât mai lămurit posibil în
privinţa a ceea ce este el dispus să ofere, lucru despre care clien
tul e bine să fie informat. Unii consilieri cad, fără să bage de
Consilierea centrată pe persoană Irt acţiune» Rolui sinelui consilierului în procesul terapeutic
îoo seamă, în capcana de a oferi luna de pe cer şi ulterior sunt sur
prinşi sau supăraţi de creşterea dezamăgirii şi a resentimentului
clientului atunci când luna nu coboară la el. Acolo unde este o
lipsă de deschidere şi un eşec de explicare a limitei implicării
consilierului este posibil şi ca acel client să fantasmeze în moduri
potenţial dăunătoare şi uneori chiar dureroase. Fantasmele pot
fi extrem de diferite. Pentru un client poate fi vorba de o frică
permanentă de a fi izgonit la sfârşitul şedinţei sau înainte de ur
mătoarea întâlnire doar pentru că un consilier nu a adus vorba
despre durata consilierii sau despre cum, la un moment dat, va
fi ea încheiată. Pentru un altul, poate fi vorba de o fantasmă tot
mai intensă legată de consilierul care s-a îndrăgostit de el şi nu
îl va părăsi niciodată. Ce altă explicaţie ar putea avea modul
blând în care se poartă cu el şi sensibilitatea plină de înţelegere
pe care i-o acordă? Numai prin disponibilitatea de a fi deschis şi
explicit în privinţa scopului şi implicării consilierului în relaţie
pot fi confruntate asemenea fantasme şi deseori consilierul va
trebui să vorbească iar şi iar despre scopurile şi limitele terapiei
pentru a domoli fantasmele clientului.
Consilierul centrat pe persoană nu are nimic de câştigat dacă
este altfel decât transparent faţă de clientul său. El nu profesea
ză pentru a şti ce este „bine pentru" client şi, în consecinţă, nu
este preocupat să îşi exerseze abilităţile manipulatorii, chiar dacă
bine intenţionat, cu scopul de a obţine rezultate „bune". Este un
indicator al unei relaţii sănătoase faptul că există o minimă pre
ocupare din partea consilierului pentru „progres" pentru că el
ştie că nu este el cei care trebuie să facă această evaluare,
într-adevăr, uneori este chiar amuzant să descoperi că ceea ce
pare a fi o deosebită lipsă de progres din perspectiva consilieru
lui poate fi apreciată foarte diferit de către client care, până la
DAVE MEARNS şi BRIAN THORNE j
. — " 1 - T 1, IU,, wamwowiwwniIwrwiuaMMMiflmtMaaHBaaSBaiBME»
-m m
urmă, are criterii de judecată de a căror existenţă consilierul poa~ 101
te să nu fie conştient (vezi Caseta 3.2). Este mai puţin amuzant
să descoperi cum unii consilieri, care se considerau profesionişti
de mare succes, au avut deseori un şoc violent atunci când şi-au
întrebat clienţii, iar aceştia din urmă s-au simţit suficient de cu
rajoşi încât să spună adevărul.
Caseta 3.2 Cine ştie ce este „progresul"?
Ceea ce urmează este un fragment dintr-o înregistrare a unei şe

dinţe de consiliere în care consilierul tocmai îşi exprimase nesigu
ranţa şi curiozitatea în legătură cu beneficiile pe care clientul le ob
ţinuse din cele şapte şedinţe pe care le avuseseră până atunci.
Clientul: Cu ce m-am ales eu din asta? Oh!... M-a ţinut în viaţă, asta-i
tot! Deseori mă tot învârt în cerc atunci când sunt cu tine şi
pare că nu ajung nicăieri, dar în tot acest timp sunt eu: simt
ceea ce nu pot să risc să fiu cu nimeni altcineva — sunt con
fuz, zăpăcit... nebun. Adică, acum ştiu că nu sunt nebun...
dar înainte nu ştiam asta. Simt că, cu cât pot fi mai mult
astfel când sunt cu tine, cu atât mai puţin speriat sunt de
aceste stări... cu atât sunt mai puţin speriat de mine.
Dacă lipsa de interes a consilierului în a-şi manipula clientul

către finalităţi „bune"' este semnul unei relaţii sănătoase, la fel este
şi disponibilitatea de a f i manipulat şi chiar, în unele ocazii, de a
fi păcălit de un client aparent viclean. Consilierul centrat pe per
soană, să ne reamintim, are o încredere fundamentală în natura
Consilierea centrată pe persoană in acţiuneB Rolul sinelui consilierului în procesul terapeutic

102 umană şi crede că m fiecare persoană există o năzuinţă spre ade
văr şi spre contacte sociale constructive. O asemenea credinţă nu
înseamnă că acest consilier este naiv şi orb faţă de perversitatea
umană/ dar sugerează că este pregătit să aibă încredere în cei care
sunt în mod făţiş neserioşi pentru ca ei să-şi poată descoperi/ trep
ta t propria lor onestitate. Deşi/ într-un mod ciudat disponibili
tatea consilierului de a se lăsa înşelat este şi ea un semn al sănă
tăţii relaţiei. Consilierul nu încearcă să prindă clientul greşind şi
nici nu caută m mod continuu motivele clientului. El acceptă fap
tul că acel client face ce şi cât poate el de bine, în circumstanţele
lui particulare/ pentru a se dezvolta şi a se proteja pe sine însuşi/
şi dacă asta înseamnă că/ la momentul respectiv, el trebuie să pă
călească şi să manipuleze consilierul, atunci acesta este pregătit
să rămână alături de client în această înşelătorie decât să dea curs
îndoielnicei satisfacţii de a-1 demasca şi de a-şi menţine propria
mândrie neştirbită. Dovedind că nu este interesat să intre în jo
curi de putere sau de a se menţine în avantaj, consilierul speră ca,
treptat, clientul să nu mai aibă nevoie să recurgă la înşelătorie şi
manipulare cu scopul de a-şi menţine fragila sa identitate. Un ase
menea comportament se va reduce odată ce clientul se va simţi
în siguranţă într-o relaţie în care este respectat în pofida incapa
cităţii lui iniţiale de a răspunde cu acelaşi respect. Este tristă con
statarea ca acei consilieri care sunt dornici să-şi demonstreze is
teţimea şi să demaşte manipularea din partea clienţilor lor pot
foarte uşor să fie sursele unei umiliri suplimentare pentru nişte
oameni care deja se simţeau ruşinaţi şi lipsiţi de valoare.
Disponibilitatea de a se lăsa manipulaţi/ dacă este necesar, este
unul dintre semnele determinării consilierului de a rămâne ală
turi de clientul său la bine şi la rău. O relaţie sănătoasă nu va fi
subminată nici de ostilitatea sau defensivitatea clientului, nici de

sentimentele consilierului de neplăcere faţă de client. Dimpotri 103
vă, va fi caracterizată de o disponibilitate de a „lupta" pentru re
laţie, în sensul de a fi pregătit să ofere un angajament serios care
să poată transcende dificultăţile de înţelegere şi să poată ţine
piept imprevizibilelor capricii rezultate din toanele şi îndoielile
clientului. Vor fi, desigur, şi unele relaţii în care sentimentele con
silierului de neplăcere sau chiar ostilitate clară faţă de client ating
o asemenea intensitate sau durată, încât trebuie să fie exprima
te dacă se doreşte păstrarea autenticităţii. O asemenea exprima
re va fi încă un semn al implicării consilierului în relaţie şi al dis
ponibilităţii de a se confrunta cu propria durere şi negativismul
generate de interacţiunea cu acel client. Această exprimare nu
este un răspuns defensiv sau agresiv, ci o tentativă de a adânci
relaţia. Sub niciun motiv consilierul nu îşi va dezvălui neplăce
rea cu scopul de a evita responsabilitatea sau angajamentul său
în speranţa de a scăpa de un client plictisitor sau necooperant.
Disponibilitatea de a merge aproape până în pânzele albe
pentru a demonstra angajamentul faţă de client este de o impor
tanţă crucială pentru acei oameni pe care experienţa vieţii i-a în
văţat să se aştepte la respingere, inconstanţă şi lipsa încrederii în
ceilalţi. în acelaşi timp, consilierul trebuie să fie atent ca dorinţa
sa de a-şi arăta angajamentul să nu fie percepută de către client
ca o impunere sau ca o invadare nedorită. Uneori trebuie mers
ca pe sârmă, în special atunci când un client excesiv de timid sau
care nu se acceptă pe sine nu mai vine la terapie după o şedinţă
anterioară dificilă. Asemenea oameni sunt predispuşi să se vadă
pe ei înşişi ca fiind clienţi „nedemni", iar zbaterile lor din cadrul
relaţiei de consiliere ca pe încă un semn de inadecvare, de adău
gat pe lunga lor listă de eşecuri anterioare. Pe de altă parte, este
posibil să existe un motiv pentru absenţa lor, care să nu aibă rdcio
Consilierea centrată pe persoană în acţiune» Rolul sinefuf consilierului în procesul terapeutic

104 legătură cu astfel de sentimente de inadecvare. Consilierul se
confruntă cu o dilemă. Să nu facă nimic, fiind posibil să trans
mită clientului mesajul că, de fapt, nu-i pasă dacă acesta vine sau
nu, sau să ia legătura cu el, asumându-şi riscul de a fi perceput
ca un consilier intruziv sau „posesiv"? Dacă acel consilier are un
cabinet privat, ce va face: îi va trimite pur şi simplu clientului
factura pentru şedinţa neefectuată fără niciun comentariu? în
practică, cel mai probabil, consilierii centraţi pe persoană îi vor
scrie unui asemenea client intr-o manieră care să transmită dis
ponibilitatea pe care consilierul o are, lăsându-i clientului o li
bertate absolută pentru a se decide ce va face în continuare. Ast
fel de scrisori sunt deseori greu de scris şi vor fi diferite în funcţie
de client. Un exemplu de bilet „scris de pe sârmă" este prezen
tat în caseta 3.3. în unele cazuri, un client care primeşte o aseme
nea scrisoare poate să nu dea niciun răspuns în scurt timp şi poa
te sa pară că a dispărut fără urmă. Dar, nu rareori, o asemenea
persoană va relua legătura multe luni mai târziu şi îşi va expri
ma gratitudinea atât pentru exprimarea de către consilier a dis
ponibilităţii lui, cât şi pentru „permisiunea" de a se retrage din
consiliere pentru o vreme.
Caseta 3.3 Implicare fără impunere
Dragă Michael, mi-a părut rău că nu te-am văzut astăzi la întâlni

rea stabilită şi sper că lucrurile nu sunt prea dificile. Te rog să nu eziţi
să suni pentru a stabili o altă întâlnire, dacă o doreşti. Este de la sine
înţeles că voi fi foarte încântată să te văd, dar voi înţelege pe deplin şi
dacă vei dori să ne oprim pentru moment. Cu cele mai bune urări, a
ta, Jean.
r
Se crede adesea, pe nedrept, că procesul de consiliere va fi in» îos
variabil de scurtă durată. Cu siguranţă că sunt multe cazuri în care
cinci sau şase şedinţe vor fi suficiente pentru a ajuta clientul de-a
lungul drumului său şi, uneori, chiar şi o singură şedinţă cathar-
tică poate aduce suficiente clarificări pentru ca acel client să mear
gă mai departe de unul singur. Cu toate acestea, există şi clienţi
care, din pricina neliniştilor lor, doresc o legătură de-a lungul mul
tor luni în timp ce se reorientează treptat şi îşi reconfigurează vie
ţile. în astfel de cazuri, disponibilitatea consilierului de a se „lup
ta ^ pentru sănătatea relaţiei este un aspect vital, pentru a evita
căderea într-un tipar de relaţionare care este mai curând „confor
tabil^ decât dinamic sau, şi mai grav, un tipar care prinde clientul
într-o capcană şi îi întăreşte neputinţa. Un indicator sigur al de-
tenninărh consilierului de „a lupta pentru" o relaţie sănătoasă este
atenţia meticuloasă faţă de proces, pentru a se asigura că implica
rea sa faţă de client nu conduce spre un subtil abuz de putere, care
plasează clientul în „închisoarea" compasiunii din care se simte
incapabil să evadeze fără a-1 răni pe preabunul temnicer. în case
ta 3.4 găsiţi un exemplu pentru cum acţionează această atenţie pli
nă de grijă. Din multe puncte de vedere, angajamentul ferm al
consilierului centrat pe persoană faţă de clientul său şi dorinţa sa,
la fel de puternică, ca acel client să se simtă liber să-şi găsească
singur calea de urmat sunt două puncte de referinţă fundamen
tale pentru felul lui de a fi în această relaţie. In formulări diferite
şi cu grade diferite de accentuare, el va încerca să spună:
Sunt dispus sa mă investesc pe mine însumi în această relaţie

cu tine şi să te las să mă vezi aşa cum sunt eu. In acelaşi timp,
fac această -investiţie fără obligaţii conexe. Tu eşti liber să fii tu
şi să ieşi din această relaţie când doreşti. Eu sunt dispus să stau
Consilierea centrată pe persoană tn acţiune ■ Rolul sinelui consilierului In procesul terapeutic

106 cu tine atâta timp cât această disponibilitate sporeşte dezvolta
rea ta, dar atunci când încetează să mai facă acest lucru, voi fi
disponibil, în egală măsură, să te ajut să pleci de lângă mine.
Caseta 3,4 înţelegere versus prindere în capcană
Consilierul: Noi lucrăm împreună cam de şase luni şi sunt conştient că

s-au schimbat multe pentru tine. Mă întreb ce simţi tu în le
gătură cu drumul pe care l-am parcurs până acum.
Clientul: Consider că a fost un drum lung, dar cred că în curând voi
putea sa mă desprind din îmbrăţişarea ta.
Consilierul: Deci ar mai fi câteva săptămâni şi apoi...
Clientul: Aşa simt în acest moment.
Permite-i să fie, permite-i să crească şi permite-i să plece este

o tentativă deloc inadecvată de a formula pe scurt scopul com
plex şi solicitant al unui consilier centrat pe persoană. Pentru
atingerea acestui scop, el se străduieşte să ofere o „relaţie sănă
toasă", ale cărei principale caracteristici sunt enumerate în ca
seta 3.5.
Caseta 3*5 Caracteristicile relaţiei terapeutice „sănătoase"
1 Consilierul este deschis în privinţa scopurilor şi intenţiilor sale.

2 Consilierul este responsabil faţă de clientul lui şi nu pentru el.
3 Consilierul nu îşi manipulează clientul, dar este dispus să se lase
manipulat.
4 Consilierul nu susţine că ar şti ce este „bun" pentru client.

5 Consilierul nu este orientat spre „succes", 107
6 Consilierul este lămurit în legătură cu ceea ce este dispus să ofe
re clientului în fiecare etapa. <
7 Consilierul este dedicat clientului său şi va „lupta" pentru rela
ţie.
8 Consilierul este disponibil să se investească pe sine însuşi în re
laţie fără obligaţii conexe.
9 Consilierul doreşte libertatea clientului de a fi el însuşi.
Unicitatea sinelui consilierului

Este de la sine înţeles că şi consilierii centraţi pe persoană, cu
toate că mulţi dintre ei pot adopta aceleaşi principii directoare
în construirea relaţiilor lor de consiliere, vor fi foarte diferiţi ca
temperament şi calităţi personale. Nici autorii acestei cărţi nu fac
excepţie. Unul dintre ei este un domn englez, intelectual, versat
în literatură, care uneori poate fi găsit în biserici anglo-catolice
inspirând mirosul de tămâie, cu o umbrelă strânsă atâmându-i
pe braţ, în timp ce celălalt este un scoţian direct, care nu pierde
timpul cu prostii, şcolit iniţial în ştiinţe exacte, a cărui idee de
spre distracţie este aceea de a înfrunta cu curaj vâltorile unei ape
pentru a prinde un păstrăv care nu bănuieşte ce-1 aşteaptă.
Aceste două personalităţi contrastante în mod clar vor aduce în
relaţiile lor de consiliere calităţi diferite şi experienţe de viaţă ex
trem de diferite. în calitate de consilieri centraţi pe persoană, pre
ocuparea noastră este de a ne asigura că punctele noastre for
te — şi vulnerabilităţile, fără îndoială — pot fi folosite în
activitatea noastră terapeutică spre beneficiul clienţilor noştri. Pe
scurt, amândoi ne dorim să fim noi înşine în munca noastră şi
Consilierea centrată pe persoană în acţiu nea Roiul sinelui consilierului în procesul terapeutic
108 de aceea suntem nerăbdători să facem toate calităţile noastre re
levante disponibile pentru relaţiile noastre de consiliere, atunci
când este cazuL Nu dorim să ne limităm la o gamă restrânsă de
răspunsuri terapeutice, ca şi cum acceptarea, empatia şi auten
ticitatea pot fi comunicate doar în anumite moduri stereotipe,
Fiecare consilier are repertoriul său unic şi demersul terapeutic
va fi cu mult îmbogăţit dacă acesta va fi capabil să-şi exploateze
pe deplin repertoriul şi să se folosească într-un mod adecvat de
propriile talente individuale.
Talentul deosebit al unui consilier poate să nu fie întotdeau
na evident în primii ani de practică. într-un anumit sens, preo
cuparea de „a face o treabă bună" asigură o consecventă poziţie
de loialitate faţă de „normele" abordării şi o preocupare adecva
tă pentru stabilirea condiţiilor de bază. Este de aşteptat ca un
consilier să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a-şi manifesta ac
ceptarea faţă de clientul său şi să urmărească lumea lui interioa
ră cu toate abilităţile empatice de care dispune. Consilierul se va
strădui şi să nu îşi pună o mască profesională în spatele căreia
sa se poată refugia când lucrurile merg rău. Totuşi, este puţin
probabil ca un consilier începător să fie suficient de îndrăzneţ ca
să îşi asume genul de riscuri care sunt implicate atunci când un
nivel mai profund al personalităţii ar fi pus la dispoziţia clien
tului. Numai atunci când el simte o siguranţă sporită în propria
sa capacitate de a funcţiona ca un consilier „suficient de bun",
este de aşteptat să descopere şi apoi să ofere acele atribute care
constituie unicitatea sa.
în cazul unuia dintre noi (Thorne), trecuseră nişte ani până a
fost posibil să identifice un fel de a fi de o anumită calitate şi apoi
să o recunoască a fi de o importanţă fundamentală în multe întâl
niri terapeutice (Thorne, 1985; 1991a; 2002). în prezent, calitatea

de a fi tandru, aşa cum a ajuns el să o numească, este o exprima 109
re importantă a unei însuşiri speciale care izvorăşte din perso
nalitatea şi experienţele sale unice. Implicaţiile acestor însuşiri
pentru procesul de consiliere au fost explorate în altă parte
(Thome, 2002: 72; 2006: 35-47), dar pentru scopurile noastre ac
tuale, este relevant să ne concentrăm pe experienţa consilierului
însuşi, pe măsură ce ajunge să aibă încredere în părţi ale propriei
sale fiinţe care până atunci nu avuseseră prea mult loc în mun
ca sa de consiliere. Este logic ca Brian Thorne să aducă în discu
ţie propria lui poveste.
Asumarea unor riscuri

ce decurg din unicitatea sinelui
De mai mulţi ani, eram conştient că aveam un sentiment de
comuniune aproape copleşitor cu anumiţi clienţi. Aceşti clienţi
erau foarte diferiţi în privinţa trecutului şi experienţei lor de via
ţă şi, deseori, nu erau oamenii cu care m-aş fi aşteptat să am o
afinitate spontană. Prima mea reacţie faţă de asemenea sentimen
te a fost să nu am încredere în ele şi să suspectez că aveau loc
nişte procese pe care colegii mei din orientarea psihodinamică le
numesc proiecţii sau contratransfer. Ar trebui să iau în conside
rare această posibilitate, mi-am spus, şi apoi să mă comport cu
maximă precauţie.
Cu toate acestea, într-o bună zi, pentru nu ştiu ce motiv, am
hotărât să las deoparte această precauţie. Presupun că pe unde
va mi~am reamintit că nu eram un consilier format în tradiţia
analitică, ci o persoană care crede în onestitatea fundamentală a
fiinţelor umane şi că această categorie mă includea şi pe mine.
Ştiam că sunt un consilier experimentat şi responsabil şi că eram
Consilierea centrată pe persoana în acţiune0 Rolul sinelui consilierului în procesul terapeutic

no dedicat stării de bine a clienţilor mei. Propria mea congruenţă —
rezultatul disciplinei orientării terapeutice pe care am ales-o —
îmi releva un puternic sentiment de implicare personala la un
nivel profund cu cineva cu care, aparent, aveam puţine în co
mun. Am hotărât să mă încred în acel sentiment, oarecum mis
terios şi inexplicabil, şi să mă ţin bine de el în loc să-l îndepărtez
sau să-l tratez cu obişnuita mea circumspecţie. Rezultatul aces
tei hotărâri a fost plin de consecinţe deoarece am descoperit că
încrederea mea în acest sentiment de comuniune (şi care de obi
cei se declanşează foarte imprevizibil) deschide accesul către o
lume care pare în afara spaţiului şi timpului şi în care este posi
bil atât pentru clientul meu, cât şi pentru mine, să relaţionăm
fără frică şi cu o surprinzătoare claritate a percepţiei. Am încer
cat să dau un înţeles acestei trăiri în cele ce urmează:
Clientul meu pare să se concentreze cu mai multă acurateţe: stă

în picioare, intr-o detaşare puternică de decorul înconjurător.
Atunci când vorbeşte, cuvintele îi aparţin numai lui. Mişcările fi
zice sunt o nouă confirmare a unicităţii. Pare că în acel spaţiu, cu
toate că pentru puţin timp, două fiinţe umane trăiesc pe deplin,
deoarece şi-au dat lor însele şi una alteia permisiunea de a risca
să trăiască pe deplin. într~un asemenea moment, nu am nido ezi
tare să spun că acel client şi cu mine suntem prinşi într-un flux
de iubire. Cu acest flux vine şi o înţelegere fără efort, intuitivă şi
ceea ce este uimitor este cât de complexă poate fi această înţele
gere. Uneori, pare ca îmi percep clientul pe de-a-nfcregul şi după
aceea posed o cunoaştere a lui care nu depinde de datele biogra
fice. Această înţelegere este pronunţat personală şi afectează în
mod invariabil percepţia faţă de sine a clientului şi poate condu
ce la schimbări însemnate de atitudine şi comportament. Pentru

mine/ în calitate de consilier, această înţelegere este acompaniată 111
de un sentiment de bucurie care, de câte ori am verificat, a fost
împărtăşit şi de către client. (Thorne/ 2004 :10-11)
Este clar pentru mine acum că decizia de a avea încredere în

sentimentul de comuniune a fost primul pas spre disponibilita
tea de a recunoaşte trăirea spirituală a realităţii şi valorificarea
multelor ore petrecute în rugăciune şi veneraţie. A fost ca şi cum
înainte refuzam să aduc toată această zonă de trăiri în organiza
rea activităţii mele terapeutice. Dintr-o pornire plină de zel de a
nu face prozelitism/ a fost ca şi când mi-aş fi reprimat conştient
una dintre cele mai preţioase resurse in direcţia relaţionării cu
clienţii mei. Dar/ odată ce m-am deschis pe mine pentru mine în
sumi/ am fost capabil să intru intr-o comuniune sufletească sau
a sufletelor legate intre ele, ceea ce reprezintă un dat fundamen
tal al vieţii spirituale. Totuşi am rămas convins că este nedrept
sa foloseşti o relaţie de consiliere pentru a evangheliza. Nu este
deloc mai probabil să vorbesc acum despre Dumnezeu sau reli
gie în activitatea mea profesională decât era în anii mei de înce
put. Diferenţa constă în aceea că acum încerc să fiu prezent pe
deplin pentru clienţi, pentru persoanele aflate în supervizare şi
în formare/ iar aceasta înseamnă că nu mă feresc să-mi recunosc
eternitatea sufletului şi că nu îl las afară, la uşă. Destul de inte
resant, aceasta a însemnat şi că, în ultimii 20 de ani, am fost mai
implicat la nivel corporal în comportamentul meu decât obiş-
nuiam să fiu la începuturile carierei mele în consiliere. Accepta
rea sinelui meu spiritual a condus către libertatea de a-mi folosi
întregul sine, inclusiv corpul meu fizic. Atunci când sunt sufi
cient de îndrăzneţ să îmi accept propria unicitate, se pare că de
vin capabil să ofer o tandreţe care atinge sufletul atunci când
Consilierea centrată pe persoană In acţiune B Roiul sinelui consilierului în procesul terapeutic

112 îmbrăţişez (uneori literalmente) trupul. Nu mă simt jenat scri
ind aceste cuvinte deoarece am ajuns să cred că un consilier cen
trat pe persoană are o obligaţie specială de a fi onest în privinţa
tuturor calităţilor sale şi pregătit pentru a lua în considerare şi a
explora orice potenţială contribuţie la relaţia de consiliere. In ceea
ce mă priveşte, ştiu că, dacă aş fi continuat sa neg semnificaţia
terapeutică a unora dintre cele mai profunde părţi ale propriei
mele fiinţe, aş fi putut să nu-mi dau seama niciodată de faptul
că am capacitatea de a exprima tandreţea atât fizic, cât şi spiri
tual. Poate că tocmai prin exprimarea acestei însuşiri mi-am afir
mat în cea mai mare măsură unicitatea sinelui şi poate că tot de
aceea exprimarea ei pare de fiecare dată o iniţiativa riscantă,
deoarece vulnerabilitatea şi forţa sunt prezente în egală măsură.
Totuşi, în prezent ştiu că de obicei nu am altă opţiune decât să
îmi asum acest risc. Cu toate că uneori riscul s-a dovedit costisi
tor din cauza înţelegerii greşite şi chiar calomnierii din punct de
vedere profesional (Thorne, 1996; 2005:191,197).
Şinele în schimbare al consilierului

în urmă cu aproape douăzeci de ani, Cari Rogers a fost invi
tat să reflecteze asupra experienţei îmbătrânirii. El a scris un ar
ticol numit „îmbătrânirea", după care înainte de publicare l-a re-
intitulat „îmbătrânirea — sau mai bătrân şi mai matur" (Rogers,
1980b). Această anecdotă scoate în evidenţă un important pre
cept al consilierului centrat pe persoană şi, în fapt, al oricărei per
soane implicate în relaţii terapeutice. Lucrul cu propriul sine nu
se încheie niciodată, iar consilierul este confruntat toată viaţa cu
acest obiectiv, dacă este să rămână fidel angajamentului său.
Dacă aceasta sună exagerat de solicitant, este necesar să ne rea-

minţim că procesul consilierii se referă la schimbare şi dezvolta 113
re şi că un consilier care nu se schimbă este pe cale de a deveni
un şarlatan profesional în plus, obligaţia consilierului de a creş
te continuu este, de fapt, o superbă invitaţie de a-şi trăi viaţa pe
deplin* Consilierul centrat pe persoană nu este solicitat într-o atât
de mare măsură să se confrunte cu ororile necunoscutului (deşi
unele pot să apară) cât să continue aventura descoperirii pro
priului sine, ştiind că multe dintre cele mai fermecătoare locuri
abia urmează să fie vizitate. Numai consilierul care îndrăzneşte
să-şi trăiască viaţa astfel este pregătit să ofere clienţilor lui o pro
funzime a relaţiei în care faţadele să fie treptat înlăturate şi să
devină posibil pentru aceştia, poate pentru prima dată, să trăias
că autentic.
Trăirea profunzimii relaţionale

La finalul celui de-al doilea capitol, în cadrul analizei celor
mai recente evoluţii în teoria centrată pe persoană, noi am suge
rat că în consilierea centrată pe persoană vrem să putem lucra
nu numai cu problema prezentată, ci şi cu procesul clientului şi
cu dialogurile din cadrul sinelui său, care se pot afla dedesubtul
acelei probleme, iar acolo unde avea sens pentru client, chiar să
ajungem în spatele acestor procese cu scopul de a ne întâlni cu
clientul în cadrul procesului lui existenţial. Noi vrem să trecem
dincolo de ceea ce uneori sunt denumite aspectele de prezentare
ale sinelui (Meams şi Cooper, 2005), pe care clientul le va folo
si în interacţiunile zilnice cu ceilalţi oameni. Noi, fiinţele uma
ne, suntem abile în a ne pune o „mască" în faţa lumii; într~ade~
văr, putem avea multe măşti care să se potrivească unor contexte
sociale diferite. Aceste portrete ale noastre sunt reale şi sunt
Consilierea centrată pe persoană în acţiunes Roiul sinelui consilierului în procesul terapeutic

114 reprezentări importante, totuşi nu ne descriu pe de-a-ntregul In
special, ele nu descriu ceea ce simţim şi credem despre noi înşi
ne la nivelul bazai unde nu trebuie să impresionăm pe nimeni.
Aceste portrete de zi cu zi sunt realizate cu mare talent cu sco
pul de a expune o faţă care să se potrivească şi contextului so
cial, dar să ne prezinte şi pe noi înşine într-un fel în care vrem să
fim văzuţi în contextul respectiv. O mare parte din psihologia so
cială a fost dedicată analizei măştilor pe care le prezentăm în di
verse contexte sociale şi concluziile ne provoacă uimire în faţa
abilităţii fiinţei umane. Posibil ca una dintre cele mai importan
te deprinderi din copilărie să fie învăţarea modului în care ne
prezentăm pe noi înşine în diferite contexte. Pentru copilul că
ruia nu i se oferă o bază solidă de acceptare, ci mai degrabă un
set îngust de condiţii de merit, această învăţare a varietăţii de
moduri în care se poate prezenta pe el însuşi are o valoare dară
de supravieţuire.
Relaţia de consiliere este unică prin aceea că oferă persoanei
un context în care nu este judecată, în care nu se aşteaptă de la
ea sa fie într-un anume fel. Mai mult decât atât, relaţia este în
mod evident înclinată în favoarea ei, în măsura în care consilie
rul nu cere să i acorde o atenţie personală reciprocă şi în egală
măsură. Toate aceste condiţii oferă un context în care clientul
poate fi capabil să îşi arate nu numai dimensiunile de prezenta
re ale sinelui, ci şi mult din şinele său existenţial. Totuşi, dacă
examinăm modul concret în care se desfăşoară şedinţele de con
sidere, îl găsim pe client ascunzându-se în mare măsură în spa
tele modurilor de prezentare a sinelui. Uneori, aceste portrete
ale sinelui sunt diferite de cele pe care le poate arăta în alte con
texte de viaţă, dar rămân totuşi portrete, în măsura în care ele
prezintă o imagine pe care clientul o consideră potrivită cadru-

lui, care va produce o impresie despre el aşa cum şi-o doreşte us
atât în ochii consilierului, cât şi în ai lui. De ce tinde clientul să
continue în acest stil de prezentare? în parte din obişnuinţă —
abilităţile sociale de portretizare, folosirea şi adaptarea lor la di
ferite contexte sociale reprezintă o dimensiune atât de impor
tantă şi bine integrată a existenţei noastre sociale, încât ne este
pur şi simplu dificil să le dăm deoparte şi să ne reprezentăm pe
noi înşine şi trăirile noastre proprii exact aşa cum le-am experi
mentat. Acesta este principalul motiv pentru care experienţa
participării intr-un grup de întâlnire poate fi atât de eliberatoa
re. Deseori, oamenii îşi încep participarea într-un grup de întâl
nire tot prin a se ascunde în spatele unor aspecte portretizate
ale sinelui lor — uneori portrete foarte sofisticate bazate pe ex
perienţa unor întâlniri de grup anterioare. Dar cu cât grupul se
menţine mai mult timp, cu atât este mai probabil ca ceilalţi oa
meni să privească dincolo de aceste portrete şi să înceapă să le
pună la încercare.
în consilierea centrată pe persoană, noi luăm în considerare
extrem de serios diferenţa dintre întâlnirea cu aspectele de pre
zentare ale sinelui şi întâlnirea cu mult mai bazalul sine existen
ţial. Nu suntem satisfăcuţi doar de stabilirea unei bune alianţe te
rapeutice cu clientul. Este bine stabilit, prin cercetări, că alianţa
terapeutică este o variabilă esenţială care corelează cu eficienţa
intr-o largă serie de abordări terapeutice (Lambert, 1992; Krup-
nick şi col-, 1996; Asay şi Lambert, 1999; Hubble şi col., 1999;
Keijsers şi col., 2000; Hovarth şi Bedi, 2002; Beutler şi col., 2004).
Dar noi vrem o legătură mai puternică decât atât, deoarece noi
vrem ca acel client să fie provocat şi să simtă suficientă siguran
ţă în trăinicia relaţiei care i se oferă pentru a intra în teritorii ale
relaţionării umane care sunt noi pentru el. Noi vrem ca el să
Consilierea centrată pe persoană In acţiune B Rolul sinelui consilierului în procesul terapeutic

116 îndrăznească să relaţioneze cu consilierul din şinele său existen
ţial. Aceasta cere foarte mult din partea clientului pentru că el
poate să fi petrecut mare parte din viaţa lui ascunzând ceea ce
el credea că sunt dimensiuni ale sinelui care, exprimate, nu ar fi
fost acceptabile pentru ceilalţi — desigur, ar fi putut fi inaccep
tabile şi pentru el însuşi.
Acel ceva pe care un consilier centrat pe persoană îl oferă pen
tru a face faţă acestei provocări poartă numele de profunzimea re-
laţionării şi poate fi descris astfel:
O stare de conectare profundă şi implicare între doi oameni,

în care fiecare persoană este pe deplin autentică pentru cealaltă
şi capabilă să înţeleagă şi să valorizeze trăirile celuilalt la un ni
vel înalt. (Meams şi Cooper, 2005: xii)
Aceiaşi autori merg mai departe pentru a descrie cum trăieş

te consilierul profunzimea relaţionării:
Un sentiment de conectare profundă şi de implicare faţă de

client, prin care trăieşte, simultan, niveluri înalte şi consistente
ale empatiei şi acceptării celuilalt, sentimente la care se rapor
tează într-un mod extrem de transparent. în această relaţie, clien
tul este sesizat ca răspunzând, fie implicit, fie explicit, la empa-
tia, acceptarea şi congruenţa celuilalt şi ca fiind pe deplin
congruent în acel moment. (Mearns şi Cooper, 2005: 36)
Cu alte cuvinte, rolul consilierului în adâncirea profunzimii

relaţiei este acela de a oferi condiţiile terapeutice de bază, şi anu
me: empatie, acceptare necondiţionată şi congruenţă, toate la un
nivel înalt, astfel încât fiecare să îmbogăţească trăirile celuilalt.
TT
De fapt, este cam derutant să încerci să separi profunzimea reia- 117
ţionării în funcţie de sub variabile cum ar fi condiţiile de bază.
Profunzimea relaţiei este mai mult decât simpla însumare a aces
tor elemente. Atunci când un client trăieşte puterea empatiei con
silierului combinata cu un sentiment de a fi pe de-a-ntregul ac
ceptat — indiferent de ceea ce aduce el — şi totodată realizează
că ceea ce i se oferă este pe deplin congruent cu şinele consilie
rului şi nu sunt doar măşti, atunci forţa acestui fenomen com
plex este mult mai mare decât orice trăire parţială a condiţiilor
separate.
Desigur, oferirea unei relaţii de profunzime nu înseamnă în
mod necesar că va fi primită sau că i se va răspunde. Consilie
rul poate doar să ofere: clientul trebuie să aleagă dacă va răspun
de sau nu. Uneori însă nu este chiar atât de simplu deoarece
clientul percepe oferta şi o stochează pentru un posibil răspuns
ulterior. De asemenea, răspunsul clientului nu va reflecta în mod
necesar invitaţia consilierului. Numai în anumite cazuri clientul
va simboliza conştient forţa relaţionării din momentul respectiv;
cel mai adesea, răspunsul clientului va consta în îndreptarea spre
un mod de trăire şi exprimare mult mai congruent. Noţiunea de
reciprocitate a trăirii profunzimii relaţionării este deseori greşit
înţeleasă în sensul că ar sugera că atât consilierul, cât şi clientul
ar trăi acelaşi lucru. Această situaţie este rară, deoarece de obicei
consilierul şi clientul au atenţia îndreptată spre zone diferite.
Pentru consilier, personajul principal asupra căruia se concentrea
ză atenţia sa este relaţia. în timp ce pentru client, personajul prin
cipal este procesul lui personal, iar relaţia este doar fundalul. Pro
funzimea relaţiei este trăită de către client ca deschizând uşi care
îl ajută să renunţe la mecanismele de apărare şi sa se exprime
mai deplin şi într-un mod congruent. Această diferenţă, între trăi-
Consilierea centrată pe persoană In acţiune H Roîuî sinelui consilierului în procesul terapeutic

118 rile consilierului şi cele ale clientului, este bine ilustrată de un
studiu realizat de McMillan şi McLeod (2006).
în caseta 3.6 este prezentat felul în care o clientă, Sally, a trăit
oferirea de către consilierul ei a unei relaţii de profunzime
printr-o puternică integrare a condiţiilor de bază şi diferenţa pe
care a produs-o aceasta în ea, comparativ cu alte experienţe an
terioare de consiliere.
Caseta 3.6 „Am încetat să mai simt nevoia să mă prefac"
Am încetat să mai simt nevoia să mă prefac. Mai făcusem

consiliere de trei ori până atunci. Toate fuseseră experienţe reu
şite şi consideram că mă alesesem cu destule de pe urma lor. Dar
de data aceasta a fost complet diferit. La început nu ştiam cum
s-o iau pe Mary [consiliera). Era mult mai „directă" decât eram
obişnuită să fie un consilier. Primul meu gând a fost că era un
pic cam „dură" cu mine. Eram obişnuită cu ceva mai multă blân
deţe. Dar ea a putut să mă „întâlnească" cu adevărat mult mai
deplin decât oricine altcineva de până atunci. Ea a putut să mă
întâlnească chiar printre apărările mele. Odată m-a provocat în-
trebându-mă dacă prezentam ceea ce spuneam într-im fel anu-
me — dacă o făcea special ca să gândească bine despre mine.
Spusese un lucru îngrozitor —, dar l-a spus chiar foarte bine —
, iar eu am simţit că venea din faptul că mă înţelegea şi nu
dintr-o „judecare". I-am răspuns doar „Da" şi m-am uitat direct
în ochii ei. Nici măcar nu am venit cu scuzele mele obişnuite.
Din acel moment totul a fost diferit. Am realizat că aveam două
răspunsuri pentru fiecare întrebare — cel „prefăcut" şi cel „real".
Am început să le dau pe amândouă. Ei îi vorbeam intr-un fel di
ferit faţă de oricare altul de până atunci. Până şi tonul vocii mele

era diferit — era mai puţin strident mai serios şi, per ansamblu, 119
mai „plin". Am început să trăiesc totul mai deplin. Când sim- s
ţeam emoţii, ele erau mai puternice — şi, din nou, mai comple
te. Am realizat, cu oarecare groază, că aproape niciodată' nu fu
sesem „adevărata" în viaţa mea de până atunci. Aveam obiceiul
de „a-mi pune o mască" în faţa lumii.
Cu mine, cea care nu mă mai apăram, am ajuns îh zone în
care nu mai fusesem niciodată până atunci. Am văzut atât sen
timente diferite în interiorul meu, cât şi pe cele pe care eram obiş
nuită să le am. în legătură cu moartea mamei mele nu numai că
mi-am recunoscut tristeţea, dar am simţit şi ura şi totodată re
gretul faţă de ea. Un lucru interesant a fost acela că „a nu mă
apăra" m-a făcut să fiu mai puţin speriată. Asta este dificil de ex
plicat, dar este important. Nu a fost doar faptul că ea a făcut ca
lucrurile să fie sigure pentru mine şi eu n-am mai avut nevoie să
mă apăr. A fost faptul ca ea m-a provocat ca o fiinţă umană pli
nă de grijă şi eu am răspuns. Faptul că eu am răspuns şi am con
tinuat sa răspund este cel care m-a făcut să fiu mai puţin speria
tă — nu a fost nicio dependenţă de ea. Este neobişnuit.
Sally ne-a oferit o vedere din interior asupra felului în care a

fost pentru ea această trăire. Ea a subliniat forţa provocării lan
sate de consiliera ei şi că ea a putut răspunde deoarece aceasta
venea din înţelegerea şi valorizarea ei de către consilieră. Dar
Sally ne oferă un alt insight interesant către sfârşitul relatării ei
atunci când încearcă să descrie cum propria ei reacţie de „a nu
se apăra" a făcut-o, mai mult decât orice a făcut de fapt consilie
ra, să fie mai puţin speriată. Aceasta ne aminteşte de o impor
tantă lucrare centrată pe persoană despre autonomia clientului
(Bohart şi Tallman, 1999; Bohart, 2004). Nu trebuie să ne gândim
Consilierea centrată pe persoană în acţiunea Rolul sinelui consilierului în procesul terapeutic

120 la consiliere ca la o simplă legătură în care consilierul oferă o re-
laţionare de profunzime, clientul răspunde şi astfel se ajunge la
un proces eficient. Variabila crucială care va avea un impact asu
pra schimbării clientului este autonomizarea acestuia, reprezenta
tă de nivelul atins de abilităţile sale de a gândi, simţi şi acţiona
ca o fiinţă autonomă, care are siguranţa de a se încrede în pro
priile sale trăiri, fără a neglija constrângerile contextului său so
cial Ceea ce încercăm noi să obţinem este stimularea şi întărirea
autonomiei clientului. în cele trei capitole care urmează, vom
analiza sistematic aşa-numitele condiţii de bază: empatia, accep
tarea necondiţionată şi congruenţa, dar vrem să reamintim două
lucruri. In primul rând, separarea profunzimii relaţionării după
aceste părţi constituente ne poate ajuta să le înţelegem pe fieca
re în parte mai detaliat, dar, oricare dintre ele, fără celelalte, va
fi aproape nesemnificativă. In al doilea rând, trebuie să ne rea
mintim că doar aceste condiţii, prin ele însele, nu determină ca
pacitatea de schimbare a clientului. Clientul este acela care va
determina proporţiile impactului lor. Cu toate acestea, putem fi
siguri ca abilitatea consilierului de a fi pe deplin el însuşi şi de
a-şi trăi viaţa cu autenticitate şi curaj va fi un factor-cheie în mis
terioasa alchimie a schimbării şi în procesul prin care clientul va
învăţa treptat să îşi activeze propria sa autonomie.
OAVE MEARNS şi BRIAN THORNE

4
Em patia
Una dintre dimensiunile centrale ale relaţiei terapeutice este

empatia. Definiţiile scurte rareori surprind întreaga semnificaţie
a proceselor, dar, ca prefaţă a descrierii mult mai cuprinzătoare
din acest capitol, următoarea definiţie poate fi suficientă:
Empatia este un proces continuu în cadrul căruia consilierul

lasă deoparte modul său propriu de a trai şi percepe realitatea,
alegând să simtă şi să răspundă la experienţele şi percepţiile
clientului său. Această simţire poate să fie intensă şi solicitan
tă pentru consilier care, în fapt, va percepe gândurile şi senii-
mentele clientului său la fel de puternic ca şi când s-ar fi pro
dus în el.
în secvenţa reprodusă în caseta 4.1, consilierul răspunde de

cinci ori clientului său, Bill. Toate aceste răspunsuri, inclusiv
atingerea umărului lui Bill, sunt răspunsuri empatice în măsu
ra în care ele reflectă cu acurateţe starea lui Bill din acel mo
ment.
Este dificil să extragi exemplificări ale empatiei de pe înregis
trările şedinţelor de consiliere, deoarece empatia nu este un sin
gur răspuns dat de către consilier clientului. Nici într~o serie de
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * Empatia

122 răspunsuri (ca în Caseta 4.1), empatia nu este pe deplin surprin-
să. De fapt7 empatia nu este un singur răspuns şi nici măcar o se
rie de răspunsuri, ci empatia este un proces. Este procesul de „a
fi cu" clientul. -
Caseta 4.1 Empatizând cu Bill, un profesor deziluzionat
Bill: Cred că ar fi trebuit sa ştiu că nu va fi chiar atât de uşor...

sa o fac pur şi simplu ca pe o „rutina de serviciu"... parcă
mă gândeam că pot să mă „detaşez" şi să mă salvez.
Consilierul: Dar ai descoperit că asta nu te-a „salvat"... ca a fost la fel
de rău sau chiar mai rău?
Bill: Da, mai rău. Nici n-aş fi crezut că poate fi mai rău. Ca şi
cum aş fi crezut că nimic nu poate fi mai rău decât să mă
trezesc ţipând la copii sau, altă dată, încuind uşa şi plân
gând de unul singur. Dar asta este mai rău... de parcă
atunci, cel puţin eram viu.
Consilierul: Şi acum nu eşti.
Bill: Acum sunt un zombie... de fapt, uneori sunt mai rău de
cât un zombie.
Consilierul: ...uneori nu eşti nici măcar mortul care umblă?
Bill: Da — acum, deseori, nici nu mai reuşesc să intru [în şcoa
lă] — numai ma gândesc să intru şi aproape că vomit —
poate că am fobie de şcoală — ce chestie!... profesorul cu
fobie de şcoală! Ce comic [râdejl
Consilierul: Nu pare că tu simţi asta ca pe ceva comic...
Bill: [pauză... începe să plângă cu suspine].
Consilierul: [îşi pune cu delicateţe mâna pe umărul lui şi nu spune nimic].
ŢT
Deşi împărţim cu toţii acelaşi univers fizic, îl trăim în mo- 123
duri diferite pentru că îl privim din perspective sau „cadre de
referinţă" diferite. Empatizând cu un client, consilierul lasă
deoparte propriul său cadru de referinţă şi, pe perioada respec
tivă, adoptă cadrul de referinţă al clientului. El poate aprecia
astfel cum se raportează clientul la evenimentele din lumea lui;
într-adevăr, consilierul poate chiar să simtă la fel cum simte
clientul evenimentele ca şi cum aceste sentimente ar fi ale sale.
De exemplu, spre finalul Casetei 4.1, Bill râde, dar consilierul
ştie că asta nu este tot ceea ce simte el. Consilierul a stat ceva
timp în cadrul de referinţă al lui Bill şi ştie că sentimentele lui
despre şcoală şi despre locul lui în ea sunt de profundă dispe
rare. Consilierul nu doar că se gândeşte la sentimentele lui Bill,
ci trăieşte şi el aceeaşi „constrângere" generalizată sau acelaşi
gât sugrumat care precede plânsul lui. Consilierul trăieşte sen
timentele lui Bill ca şi cum ar fi ale sale, dar tot timpul manifes
tarea sensibilităţii sale empatice este sub control: el nu se „ră
tăceşte'" în cadrul de referinţă al lui Bill şi poate să iasă din el
oricând doreşte. Caracteristica de „ca şi cum" a empatiei este
un aspect crucial al profesionalismului unui consilier centrat
pe persoană. El este capabil să lucreze în această manieră in
tensă şi plina de trăire cu clientul lui şi totuşi să nu fie copleşit
de acele sentimente. Acest autocontrol ai consilierului este cru
cial pentru client: îi oferă acestuia siguranţa de a şti că, deşi el
se poate simţi disperat şi pierdut în lumea lui, consilierul ră
mâne o persoană pe care se poate bizui, coerentă, dar şi sensi
bilă în acelaşi timp.
Uneori, aceste experienţe empatice, deosebit de intense în
anumite cazuri particulare, ne fac să uităm ca în consilierea
centrată pe persoană empatia funcţionează aproape tot timpul,
Consilierea centrată pe persoană în acţiune ■ Empatia

124 nu numai în momente de mare intensitate emoţională. Chiar
de la începutul relaţiei, consilierul încearcă să intre în cadrul
de referinţă al clientului şi să meargă alături de el, în lumea
lui. Atunci când acompaniem pe cineva într-o călătorie, este
de presupus că vom comenta ceea ce vedem, şi la fel se întâm
plă şi într-o „călătorie" empatică; consilierul comentează ceea
ce vede. Aceste răspunsuri sunt denumite în general „răspun
suri em patice". Răspunsurile în sine nu sunt „empatie", dar
sunt rezultatul călătoriei împreună, care este empatia.
Istoric, noţiunea de empatie, mai curând ca proces decât ca
răspuns, a fost foarte greşit înţeleasă. Cercetătorii au conside
rat mult mai lesnicios să lucreze cu răspunsurile empatice, care
puteau fi cuantificate, decât cu empatia ca proces (Truax şi
Carkhuff, 1967; Carkhuff, 1971), Cercetarea care se bazează pe
pozitivismul logic trebuie în mod necesar să restricţioneze şi
să reducă procesele umane pentru a le putea examina. Din pă
cate, această concepţie îngustă asupra empatiei a fost folosită
nu numai în cercetare, ci, pentru mulţi practicieni, a devenit
de baza pentru dezvoltarea empatiei. Ca rezultat, consilierii au
ajuns să fie instruiţi să facă reflectări empatice pornind de la
prem isa falsă că, daca aveau acest comportament lim itat,
atunci dădeau dovadă de empatie. în caseta 4.2, consilierul
face o reflectare care pare empatică, dar, numai din aceasta,
este pur şi simplu imposibil să apreciezi dacă el îşi acompa
niază cu adevărat clientul în călătoria lui sau doar răspunde
cu o reflectare „standard".
MţaipiN IIlMJl'lljM •VW!".1

Caseta 4,2 Răspunsul simplu, de reflectare
Clientul: Parca zbor — parcă zbor prin acea cameră mare, neagră.
Acum nu-mi este teamă... îmi place întunericul...
Consilierul: Deci tu te duci în locul acela întunecat... foarte repede... şi
ce simţi este diferit... acum nu este înspăimântător... e chiar
, plăcut...
Clientul: Mda...
în casftă 4.2, răspunsul consilierului arată că a auzit cuvintele

clientului, dar, prin acest răspuns, este dificil de stabilit cu certi
tudine dacă a înţeles pe deplin ceea ce trăieşte clientul. Acest răs
puns, singular, nu va avea în mod necesar un impact asupra clien
tului. Dar, dacă clientul simte în mod constant că este înţeles de
către consilier de-a lungul unei întregi secvenţe interactive, atunci
el se va simţi implicat într-rm proces empatic cu consilierul său.
Dacă ar fi cercetat procesul empatiei, atunci ar trebui luat în
considerare nu doar răspunsul verbal al consilierului şi cum este
el perceput de către client, ci şi secvenţa interacţională care a con
dus către acel răspuns şi semnificaţiile comune care au fost con
struite în şedinţele anterioare. Dacă cercetarea ar lua cu adevă
rat în considerare toate aceste comportamente şi trăiri relevante,
atunci ar începe să surprindă natura procesuală a empatiei şi for
ţa ei. Altfel, este doar o joacă reducţionistă hipersimplistă care
poate doar să vizeze aspectul „abilităţii de comunicare" impli
cat de empatie.
în concluzie, empatia nu este o „tehnică" de a răspunde clien
tului, ci un fel-de-a-fi-în-relaţie cu clientul. Deseori, empatia te
Consilierea centrată pe persoană îrt acţiu ne■ Empatia

126 face să te simţi ca a fi în acelaşi tren sau în acelaşi montagne
russe ca şi clientul! Consilierul se alătură călătoriei clientului şi-l
însoţeşte, indiferent câte hârtoape ar întâlni. Uneori călătoria este
lină, iar alteori călătorul se opreşte şi porneşte, coboară orbeşte
pe alei necunoscute, rămâne înţepenit şi se simte confuz. Astfel
de calatorii au aceleaşi caracteristici de urgenţă şi intensitate fie
că se petrec în camera de joacă a unui copil de şase ani, fie
într-un salon încuiat al unui schizofrenic sau într-un cabinet de
consiliere vocaţiorrală cu un student care nu se poate decide dacă
să abandoneze sau nu studiile universitare. Empatia este ca un
film în care răspunsurile empatice simt stop-cadre ale procesu
lui în mişcare. Pentru început totuşi, examinarea stop-cadrelor
este un punct de plecare şi consilierul în formare poate câştiga
mult din analiza diferitelor exemple de răspunsuri empatice.
O scală a empatiei
Pentru a începe un astfel de demers, o scală a empatiei poate fi
folositoare. Scala empatiei se concentrează numai pe răspunsu
rile empatice ale consilierului, dar este şi un mod eficient de eva
luare a diferitelor niveluri de acurateţe ale empatiei. Pentru con
silierii versaţi, care sunt familiarizaţi cu direcţiile clientului, este
relativ uşor să se menţină în procesul empatic, dar pentru con
silierii în formare, descoperirea tiparelor clientului necesită un
efort considerabil soldat uneori cu reuşite, alteori cu eşecuri şi
alteori cu succese parţiale. Scala empatiei indică tocmai această
noţiune de obiectiv atins, ratat şi parţial atins.
Truax şi Carkhuff (1967) au elaborat o sofisticată scală a em
patiei în opt trepte. Acestea au fost utilizate nu doar în cerceta
re, dar şi în formare, ca formă principală de evaluare a nivelului
T *'Ţ ttt
de empatie pe care îl atingeau răspunsurile consilierului aşa cum 127
reieşeau ele din interviurile înregistrate audio. Discutarea aces
tor niveluri ca şi a celorlalte răspunsuri posibile pe care terape
utul în formare le-ar fi putut da, poate ajuta la diversificarea re
pertoriului modalităţilor sale de comunicare a empatiei
Pentru a ne atinge scopurile pe care ni le-am propus, ne este
suficientă o scală cu patru niveluri pentru a evalua varietatea
răspunsurilor empatice. în această scală, diferitele niveluri pot
fi prezentate astfel:
Nivelul 0: Acest răspuns nu oferă nicio dovadă a înţelegerii sentimen

telor exprimate de către client. Poate consta intr-un comen
tariu care este irelevant pentru sentimentele clientului sau
într~un comentariu evaluativ, de îndrumare, ofensator sau
de respingere.
Nivelul 1: Acest răspuns arată doar o înţelegere parţială a acelor sen
timente şi răspunsuri care sunt, în cea mai mare parte, de
suprafaţă pentru client. Uneori, acest nivel al empatiei este
numit şi „incomplet" în sensul că, în răspunsul pe care l-a
oferit, ascultătorul a pierdut ceva din experienţa clientului,
Nivelul 2: în acest tip de răspuns ascultătorul arată înţelegere şi ac
ceptare faţă de sentimentele şi gândurile pe care le-a trăit
clientul. Acest nivel este uneori denumit empatie exactă.
Nivelul 3: Acest tip de răspuns arată o înţelegere a clientului dincolo
de nivelul său de conştientizare imediată. In timp ce comu
nică înţelegerea sentimentelor şi a gândurilor clientului aşa
cum se văd ele în exterior, ascultătorul arată şi o înţelegere
a sentimentelor ascunse. Aceasta este numită uneori empa
tie cumulativă, dar cel mai frecvent se face referire la ea ca
la o reflectare profundă.
Consilierea centrată pe persoană m acţiune * Em pa îi a

128 Aceste niveluri diferite sunt ilustrate prin următorul exemplu
din activitatea de consiliere. Răspunsul pe care l-a dat efectiv
consilierul a fost cel prezentat la nivelul 3. Cu toate acestea, pe
lângă reproducerea acestui răspuns, am construit alte posibile
răspunsuri care să ilustreze şi celelalte niveluri.
Exemplu
în acest fragment, clientul este o studentă adultă, a cărei

autoapreciere crescuse considerabil după ce descoperise că este
o studentă atât populară, cât şi foarte competentă. Cu toate
acestea, ea devenise foarte nefericită din pricina tiparului de
relaţionare cu soţul ei. Scrâşnind din dinţi, ea s-a exprimat ast
fel:
Mă tratează ca pe un copil — are grijă de mine tot timpul, mă

cocoloşeşte tot timpul... mă sufocă! Nu reuşeşte să înţeleagă că,
de când mă duc la universitate, nu mai simt un copil... Simt in
dependentă... Sunt puternică!
Răspunsurile posibile la fiecare dintre cele patru niveluri ar

putea fi:
Nivelul 0: „Toţi bărbaţii sunt la fel — mai bine scapi de eiV Pe lângă fap
tul că este un răspuns irelevant şi evaluativ, care oferă sfa
turi extrem de devreme, acest răspuns nu pare să arate nici-
un fel de înţelegere a clientei ca persoană. Este mai curând
tipul de răspuns pe care l~ar putea da un prieten sau o cu
noştinţă, dacă nu doreşte cu adevărat ca această clientă să
îşi exploreze mai adânc sentimentele.

Nivelul 1: „Doamne, asta trebuie să fie greu de suportat." Acest răspuns 229
pare să arate o înţelegere parţială a sentimentelor clientei.
Cel puţin consilierul înţelege seriozitatea şi dificultatea pe
care clienta le trăieşte, deşi calitatea sentimentelor ei nu este
reflectată în acest răspuns incomplet.
Nivelul 2: „Pare că nu te înţelege... cum te schimbi tu... el se comportă cu
tine aşa cum era obişnuit să o facă, ceea ce poate a fost OK atunci,
dar nu şi acum... şi tu eşti supărata foc pe asta," Aici, răspun
sul consilierului reflectă cu acurateţe atât calitatea, cât şi in
tensitatea sentimentelor clientei. Acest răspuns receptiv a
luat în considerare nu doar cuvintele clientei dar a surprins
şi furia ei, care era evidentă din felul în care scrâşnea din
dinţi în timp ce vorbea. Faptul că acest consilier a întors răs
punsul clientei înapoi către ea, folosind mai curând cuvin
tele consilierului decât pe ale clientei, este o confirmare în
plus a înţelegerii.
Nivelul 3: „Văd furia ta pentru faptul ca el nu înţelege că tu ie schimbi...
aceasta pare foarte, foarte puternica..., dar mă şi întreb totodată...
tu arăţi de parcă ai tremura... acest tremurat este doar din cauza
furiei tale sau mai este şî altceva care se mai întâmpla în tine?"
în şedinţa de consiliere reala, din care a fost extras fragmen
tul, acest răspuns al consilierului a provocat o lungă tăcere
din partea clientei care şi-a atins, în acel moment, limita
conştientizării. După acea tăcere, clienta a răspuns cu ceea
ce avea să se dovedească o foarte puternica descoperire:
„Da... da, mi~e frică... mi-e frică că am să-l pierd'". în acest
caz particular, reflectarea de profunzime s-a dovedit a fi im
portanta de vreme ce a ajutat-o pe clientă să conştientizeze
că ea era nu doar furioasă pe soţul ei, ci şi extrem de spe
riată de posibilitatea ca ei să se despartă. Mai târziu, clien-
ConsîKerea centrată pe persoană In acţiune - Em pa ti a

130 ta a legat această frică de faptul că, deşi ea devenea incon
testabil din ce în ce mai independentă, nu parcursese tot
acest drum până la capăt.
Uneori, încercările consilierului de a oferi răspunsuri empa-

tice de nivel 3 se vor putea lovi de un zid. De exemplu, în cazul
de mai sus, clienta ar fi putut reflecta la spusele consilierului şi
apoi replica: „Nu, simt doar extrem de furioasă pe el!" Acest răs
puns ar fi indicat una din următoarele două situaţii: sau consi
lierul avea dreptate simţind şi altceva sub sentimentele de su
prafaţă, dar clienta nu era capabilă încă să devină conştientă de
acel altceva, sau consilierul se înşela. Nu prea contează care din
aceste doua variante este adevărată deoarece consilierul centrat
pe persoană ar renunţa, cel puţin deocamdată, la acest subiect.
Metaforic vorbind, consilierul centrat pe persoană doreşte să
„bată la uşa clientului" situată la un nivel mai profund, dar nu
doreşte să „dărâme uşa" respectivă.
Aşa cum am menţionat şi mai devreme, analiza răspunsuri
lor empatice poate fi edificatoare de vreme ce ele se constituie
într-o formă foarte concretă a empatiei, dar acest fapt aduce cu
sine şi pericolul ca acei consilieri aflaţi în formare să rămână cu
ideea că există răspunsuri perfecte, care se potrivesc oricărei oca
zii. Răspunsul de nivel 3 pe care l-a dat consilierul din exemplul
de mai sus se potrivea foarte bine cu relaţia lui cu acea clientă.
Clienta avea încredere şi îl respecta pe consilier şi nu a fost în
niciun fel copleşită de el, dar exact acelaşi tip de răspuns, cu
exact aceleaşi cuvinte, poate să nu fie empatic pentru un alt
client. în exemplul prezentat, forţa empatiei s-a manifestat deoa
rece consilierul a simţit şi altceva la limita de conştientizare a
clientei: acea simţire a fost empatia. Cuvintele, adică răspunsul em-

patic, doar semnalizează procesul empatiei în desfăşurare. Pen- 131
tru consilierii în formare, simpla exersare a unor asemenea răs
punsuri ar fi o activitate lipsită de sens, pentru că astfel ar sepa
ra cuvintele de simţire. Nu cuvintele sunt importante — aceeaşi
trăire care a avut loc în exemplul de mai sus ar fi putut fi comu
nicată de către consilier în sute de formulări diferite. De exem
plu, consilierul s-ar fi putut înclina şi ţine mâna clientei într-o tă
cere plină de atenţie. Un asemenea răspuns puternic, deşi
nonverbal, ar fi putut-o ajuta pe clientă să intre în contact cu li
mita ei de conştientizare.
Cuvintele scrise nu pot reproduce într-un mod adecvat exem
ple de empatie care presupun comportamente nonverbale, ex
presive ale clientului şi ale consilierului. Reflectarea de profun
zime se bazează în mare măsură pe sensibilitatea consilierului
manifestată prin comportamente expresive cum ar fi: o înclina
re a capului, o schimbare bruscă a vocii, un pumn strâns, o pri
vire fixă sau un fior, gesturi care au o anumită semnificaţie pen
tru un anumit client. Privită ca un întreg, comunicarea unui client
constă în cuvintele lui şi în comportamentele expresive. Uneori,
aceste două componente pot transmite mesaje diferite şi reflec
tarea de profunzime a consilierului va arăta această diferenţă; de
exemplu: „Spui că te adaptezi mai bine acum, dar pari foarte în
cordată... chiar este OK acum?" Problema contradicţiei între com
portamentul verbal şi cel nonverbal al clientului este analizată
şi în capitolul 7, la secţiunea „Deghizări şi indicii".
Comportamentul expresiv al consilierului constituie o parte
importantă a răspunsului empatie, în mod special în cazul re
flecţiilor de profunzime, de exemplu: delicateţea vocii lui poate
fi cea care reflectă calitatea experienţei clientului într-o mai mare
măsură decât cuvintele pe care consilierul alege să le folosească
Consilierea centrată pe persoană în acţiuneB Empatia

B2 sau poate că modul în care consilierul îşi înclină capul, tremură
glasul, îşi strânge pumnul, se uită fix sau se înfioară comunică
profunzimea înţelegerii clientului.
Deşi reflectarea de profunzime reprezintă un nivel impresio
nant al empatiei, nu este, în niciun caz, cea mai frecventă moda
litate de răspuns a consilierilor, răspunsurile de la nivelurile 1 şi
2 fiind mult mai des întâlnite. La aceste niveluri, consilierul ara
tă dorinţa de a urma, cu grade diferite de reuşită, conştientul
clientului, în timp ce nivelul 3 este un pic înaintea acestei con
ştientizări. Totuşi, nivelurile 1 şi 2 sunt „mâncarea de bază" în
multe şedinţe de consiliere. Ele îi ajută pe consilier şi pe client să
monitorizeze apropierea din călătoria lor. Chiar şi un răspuns de
nivel 1 poate fi suficient pentru a-i arăta clientului că acel consi
lier este dispus şi se străduieşte să înţeleagă şi, deseori, această
dispoziţie şi străduinţă sunt apreciate la fel de mult ca răspun
sul empatic de la oricare alt nivel.
Chiar şi acolo unde consilierul exprimă doar o înţelegere par
ţială a experienţei clientului, de cele mai multe ori clientul va con
tinua prin a clarifica acea experienţă atât pentru consilier, cât şi,
incidental, pentru el însuşi, ca de exemplu:
CLIENTUL: Simt că sunt realmente înţepenit în asta. Nu pot să re

nunţ la serviciu pentru ca este prea riscant — pur şi simplu nu
ştiu ce o sa se întâmple — situaţia poate fi realmente disperată.
Şi pe de altă parte, nu pot să rămân la acest serviciu pentru că
mă distruge încet şi sigur şi această distrugere devine cu adevă
rat critică.
CONSILIERUL: Deci este o decizie cu adevărat greu de luat?
CLIENTUL: Nu este doar o decizie greu de luat... [pauza]... este o
decizie imposibil de luat — este ca şi cum devin atât de disperat
T TT
din cauza fricii, încât nu mai pot sa mă mişc deloc,.. Este ca ş i 133
când acum am văzut pentru prima dată că există speranţă pen
tru mine şi tot prima dată când m-am gândit serios să renunţ la
serviciu... Şi birte-nţeles că este tot prima dată în întreaga mea
viaţă când sunt atât de înţepenit.
în fragmentul de mai sus, consilierul a arătat doar o înţelege

re parţială a intensităţii experienţei clientului, dar, aşa cum se în
tâmplă adeseori, clientul i-a ajutat pe amândoi să meargă mai
departe şi, făcând asta, el a înţeles „imposibilitatea" pe care o
trăia.
Empatia şi focosul evaluării

Consilierul centrat pe persoană este receptiv atât faţă de clien
ţii săi şi particularităţile lor, cât şi faţă de influenţa propriei sale
puteri. Un aspect important care diferenţiază clienţii este locusul
evaluării descris în capitolul 1. Utilizându-şi sensibilitatea, con
silierul va descoperi că îşi comunică empatia destul de diferit
unui client cu locusul evaluării externalizat comparativ cu un
client al cărui locus este preponderent internalimt. Clientul cu un
locus externalizat este extrem de vulnerabil la evaluările celor
lalţi despre el. El se află într-o poziţie de teama adâncă de a nu
fi capabil să aibă încredere în propriile lui judecăţi despre sine;
într-o situaţie extremă, el nu poate avea încrede nici măcar în
propriile lui judecăţi asupra propriilor sale sentimente. Aceas
ta poate fi o situaţie înspăimântătoare, în care el se va agăţa cu
disperare chiar şi de eventualitatea de a primi o evaluare făcu
tă de altă persoană. Cu acest client, sensibilitatea consilierului îl
va îndruma spre a fi precaut cu potenţialul invaziv al empatiei
Consilierea centrată pe persoană In acţiu ne» Empatia

B4 cumulative. în mod special, consilierul nu va numi niciun senti
ment ascuns pe care l-ar putea sesiza la client, pentru că acesta
va accepta aceste etichete ca adevărate — în acest caz nu se poa
te baza pe abilităţile de evaluare şi rectificare ale unui client cu
locusul evaluării preponderent intemalizat. In caseta 4.3 este pre
zentat un exemplu pentru modul în care răspunsurile consilie
rului vor lua în considerare locusul evaluării clientului. Alte ex
plorări ale importanţei sensibilităţii terapeutului faţă de locusul
evaluării clientului simt oferite de Meams (2003: 80-3), unde se
mai face referire la pericolul inducerii de amintiri false unor clienţi
atât de vulnerabili.
Caseta 4.3 Sensibilitatea empaticâ faţă de locusul evaluării
Clientei, Adrienne, care are un locus al evaluării complet externali-

zat — îi este dificil sa facă evaluări până şi asupra propriilor sale trăiri.
Prezentăm expunerea ei cu două posibile răspunsuri, de la un consi
lier incompetent şi de la unul competent.
A drienne: Eu am doar amintiri foarte vagi a ceea ce a fost, poate, „un

abuz". De fapt, nici nu ştiu dacă ele su n t amintiri — poate
că doar mi le imaginez. Am şi sentimente, dar şi ele sunt ră
văşite peste tot. Simt foarte multă tristeţe — de fapt, plâng
destul de mult, aşa că îmi imaginez că trebuie să fie multă
tristeţe. Sunt destul de frustrată..., dar nu sunt sigură daca
frustrarea mea e faţă de ceilalţi sau faţă de mine.
Consilierul incom petent: Dar nu simţi şi furie? Este furia unul dintre sen
timentele tale? [Această persoană care încearcă să fie consi
lier a urmat un curs despre „adulţii care au fost abuzaţi în

copilărie". Acolo a învăţat că furia este deseori o emoţie re- 135
primată sau refulată şi că face parte din procesul curativ al
clientului ca acesta să-şi exprime acea furie. Din nefericire,
în cazul unei cliente cu locusul evaluării extemalizat, aceas
tă întrebare este invazivă şi o poate conduce spre presupu
nerea că trebu ie sau ar f i bin e şi d e a ştep tat să fie furioasă.
Clienta se poate simţi încă şi mai prost faţă de ea însăşi pen
tru că nu este capabilă sa acceseze această presupusă furie.]
C onsilierul com petent: Amintiri care ar putea să nu fie amintiri... plâns
care ar putea fi tristeţe... şi frustrare care poate fi faţă de cei
lalţi sau faţă de tine. Ce simţi tu c h m acum ... când vorbeşti
despre asta? [Consilierul centrat pe persoană nu este direc
tiv în privinţa a ceea ce exprimă clientul, dar poate oferi o d i
recţie procesului (Rennie, 1998) care, în acest caz, invită clien
ta să rămână în prezent şi să se concentreze pe sentimentele
ei din acel moment. Procedând astfel, consilierul invită de
asemenea clienta şi să se poziţioneze ea însăşi ca locus al
evaluării.]
De ce şi cum este importantă empatia

în consiliere?
Faptul că empatia şi eficienţa consilierii corelează pozitiv este
bine demonstrat prin cercetări de-a lungul multor ani (Barrett-
Lennard, 1962; Lorr, 1965; Truax şi Mitchell, 1971; Gurman, 1977;
Patterson, 1984; Sachse, 1990; Lafferty, Beutler şi Crago, 1991;
Burns şi Nolen-Hoeksema, 1991; Orlinsky, Grawe şi Parks, 1994;
Duncan şi Moynihan, 1994). Astfel de concluzii pozitive sunt con
cordante cu cele obţinute în alte ţări (Tausch şi colv 1970,1972) şi

B6 chiar cu studiile de cercetare ale altor orientări terapeutice, cum
ar fi terapia cognitivă (Burns şi Nolen-Hoeksema, 1991) şi tera
pia dinamică de scurtă durată (Vaillant, 1994). Relevanţa lbr se
extinde nu doar asupra activităţii cu aşa-numiţii clienţi nevrotici,
ci şi cu cei cu diagnostic de schizofrenie (Rogers, 1967). într-ade-
văr, în ultima cercetare menţionată, s-a obţinut nu numai o core
laţie între un nivel înalt al acurateţei empatiei şi o reducere sem
nificativă a patologiei schizofrenice, dar acei pacienţi care aveau
parte de slabe răspunsuri empatice au înregistrat o uşoară accen
tuare a patologiei lor schizoide (1967:85-6). Aceasta sugerează nu
doar că prezenţa empatiei în relaţia cu clienţii profund tulburaţi
este de ajutor, dar şi faptul că acei consilieri care nu reuşesc să de
ruleze procesul empatic pot chiar să facă rău. O altă dovadă a im
portanţei empatiei este susţinută şi de faptul ca practicieni cu ex
perienţă din multe orientări de consiliere acordă o atenţie similară
procesului empatic (Fiedler, 1950; Raskin, 1974).
Cu toate acestea, întrebarea de ce are empatia efecte atât de
pozitive rămâne deschisă discuţiei. Cu siguranţă, empatia comu
nică înţelegerea clientului de către consilier şi chiar şi numai
acest fapt poate creşte respectul de sine al clientului („Minune!
Pot fî înţeles!"O- Poate este şi faptul că, aşa cum am sugerat în ca
pitolul introductiv, consilierul este dispus să se străduiască să îl
înţeleagă pe client, ceea ce contribuie la efectul empatiei („Sunt
îndeajuns de important pentru această persoană ca ea să se stră-
A
duiască să mă înţeleagă")- In câteva cazuri, importanţa empatiei
poate fi aceea că dizolvă alienarea, făcând practic imposibilă
menţinerea unei poziţii de înstrăinare în faţa unei persoane care
îţi arată o înţelegere profundă la un nivel foarte personal. Poate
că este un punct de vedere cam cinic, dar, în unele cazuri, im
portanţa empatiei consilierului poate avea legătură cu faptul că
TT
acel client a experimentat arareori un asemenea proces cu alţi te- B7
rapeuţi. („Aid este cineva care chiar încearcă să mă înţeleagă...
cineva care nu doar mă încadrează în teoriile lui favorite, în loc
să mă asculte cu adevărat/') Aşa cum cauzele pentnrcare empa-
tia este eficientă pot fi variate, tot aşa vor fi şi modalităţile prin
care îşi exercită influenţa. Cu siguranţă, imul dintre efectele em-
patiei este acela că, prin focusare pe sentimentele de suprafaţă
şi de profunzime ale clientului, acesta le va conştientiza mai acut.
A deveni conştient de sentimente care înainte erau negate este
primul pas în asumarea responsabilităţii pentru ele şi pentru con
secinţele lor. De exemplu, o soţie poate deveni conştientă că
sentimentele ei ascunse de mânie împotriva soţului ei erau altă
dată negate şi considerate doar „iritare". O altă consecinţă a em-
patiei, care este bine stabilită prin cercetări, este aceea că tinde
să încurajeze continuarea şi aprofundarea autoanalizei din par
tea clientului (Tausch şi col., 1970; Bergin şi Strupp, 1972; Kurtz
şi Grummon, 1972). Cu alte cuvinte, atunci când consilierul ara
tă că înţelege sentimentele şi gândurile exprimate de către client,
o reacţie firească a clientului pare să fie accesarea unor zone de
conştientizare până atunci mereu ascunse. Este evident că senti
mentul de a fi înţeles va contribui la aceasta, dar mare parte a
efectului poate fi înţeles de asemenea în termenii procesului em-
patic care încurajează clientul să-şi ia viaţa în mâini (Bohart, 2004;
Bohart şi Tallman, 1999) aşa cum am descris la sfârşitul capito
lului 3. Nu consilierul este cel care îi schimbă pe clienţi — con
silierul ajută clienţii să îşi găsească propria lor forţă activatoare
şi să iniţieze propriul lor proces de schimbare. Empatia consilie
rului este activă în facilitarea automatizării clientului. Empatia
pune întotdeauna o întrebare clientului — nu este niciodată un
răspuns pentru client. Implicit, empatia manifestată de consilier

B8 solicită clientului să reflecteze asupra propriei sale trăiri şi să
ajungă la propriile sale judecăţi asupra procesului. Consilierul
centrat pe persoană arată că este conştient de funcţia declanşa
toare a empatiei chiar prin modul în care vorbeşte; Decât să în
curajeze tragerea concluziilor printr~un ton decis şi concluziv (de
exemplu: „Deci te simţi mânios în această privinţă")/ consilierul
poate încuraja mai curând continuarea explorării dacă adoptă
un ton mai vag şi mai interogativ: „Deci... te simţi... «mânios» în
această privinţa?". Formulând o întrebare de tatonare, consilie
rul nu numai că testează cât a înţeles, dar, implicit, încurajează
clientul să continue prin actualizarea trăirilor aflate la limita con
ştientizării. Procedând în felul acesta, consilierul intră într-o zonă
de fineţe în cadrul empatiei — fo c u s a r e a (fo c u sîn g ).
Focusarea pe „limita conştientizării"

în acest capitol, ne-am referit deja la termenii fo c u s a r e şi lim i
ta c o n ştien tiz ă rii. Utilizând aceşti termeni, recunoaştem contribu
ţia remarcabilă a lui Eugene T. Gendiin la înţelegerea procesului
empatiei (Gendiin, 1981, 1984,1996). Gendiin subliniază că im
portant nu este sentimentul pe care clientul îl trăieşte în prezent
în legătură cu un eveniment, ci sentimentele şi răspunsurile as
cunse de care clientul încă nu este conştient. în exemplele noas
tre de r e flec ta re p r o fu n d ă , am arătat deja cât de semnificative pot
fi sentimentele ascunse. Uneori, asemenea sentimente sunt con
cordante cu sentimentele de suprafaţă din prezent şi adaugă
foarte puţin la acestea. Dar, în alte situaţii, sentimentele ascunse
pot fi chiar opuse celor trăite la suprafaţă. De exemplu, un client
poate arăta o acceptare politicoasă, de suprafaţă, faţă de un eve
niment, în timp ce simultan, şi nu tocmai conştient, pe dedesubt
T
el clocoteşte de revoltă. Alteori, sentimentele ascunse nu sunt B9
nici în concordanţă, nici în opoziţie cu sentimentele de suprafa
ţă, dar aduc cu ele o perspectivă absolut nouă asupra unui eve
nim ent De exemplu, ceea ce părea să fie o dificultate în a lua o
decizie practică se dovedeşte a ascunde o intensă teamă de pier
dere. In toate aceste exemple, recunoaşterea sentimentelor as
cunse este importantă pentru proces.
Gendlin merge mai departe, subliniind că ceea ce este ascuns
sub sentimentele noastre de suprafaţă nu poate fi întotdeauna
descris adecvat ca un sentiment propriu-zis — fiind uneori mai
puţin clar şi mai puţin intens decât un sentiment, i-am spune mai
bine senzaţie. Poate fi o senzaţie de, „întunecime", „cădere", „um
flare", „înţepenire", „moliciune" sau „căldură". Gendlin foloseş
te termenul de „simţ corporal" (felt sense) pentru a vorbi despre
limita noastră de conştientizare între ce cunoaştem şi ce nu cu
noaştem. „Ce cunoaştem" ar fi sentimentele de suprafaţă ale
clientului precum şi alte răspunsuri comportamentale faţă de un
eveniment, în timp ce ceea „ce nu cunoaştem" poate include
multiple niveluri profunde de sentimente, asocieri cu evenimen
te din trecut sau aspiraţii pentru viitor. Cunoscutul este uşor ac
cesibil, dar necunoscutul nu este desluşit prin simpla focusare
asupra a ceea ce cunoaştem. Mai degrabă, o focusare adecvată
este cea îndreptată spre limita conştientizării dintre cunoscut şi
necunoscut. Focusarea doar pe sentimente cunoscute, de supra
faţă, poate să însemne să mergi pe cărări bătute, în timp ce focu
sarea pe limită (plecând de la senzaţii corporale) poate deschide
uşa către necunoscut. în caseta 4.3, al doilea consilier a invitat-o
pe clientă să se concentreze pe limita conştientizării ei din pre
zent decât să rămână la nivelul conţinuturilor exersate, aşa cum
l-a denumit Rogers (Rogers, 1977).
140 în călătoria lui empatică alături de client în mod frecvent con
silierul va fi atent la ceea ce spune clientul şi la sentimentele care
îi însoţesc spusele, dar a fi în totalitate alături de client va impu
ne consilierului să fie şi atent şi să verifice inclusiv ce simte clien
tul la nivel corporal în legătură cu acel subiect. Trecerea uşoară
de la un palier la altul este ilustrată în caseta 4.4. în această case
tă, atât consilierul, cât şi clientul încearcă să găsească ceea ce Gen-
dlin numeşte etichete care să se potrivească senzaţiilor corpora
le. Consilierul încearcă întâi să descrie prin „încordare" senzaţia
exprimată de client prin contorsionarea feţei şi corpului. Clien
tul probează eticheta „încordare" repetând-o pentru el însuşi.
Gendlin vorbeşte despre rezonanţa clientului la etichetă printr-o
senzaţie subiacentă. In fragmentul nostru, clientul reformulează
eticheta numind-o „tensionare" şi apoi o corectează ajungând să
spună că se simte ca „un arc încordat". în acest punct, clientul a
intrat în contact cu senzaţiile sale corporale care deschid uşa că
tre teama exprimată prin metafora lui cu jucăria cu cheie. Intr-un
timp foarte scurt, clientul a trecut de la ceva cunoscut — repre
zentat prin frământarea sa legată de senzaţia de a fi tensionat ca
un arc — la necunoscut, reprezentat de teama că toată munca lui
poate să nu aducă nicio schimbare în viaţa lui.
Caseta 4.4 Preocuparea pentru senzaţiile corporale

ale clientului
Consilierul: Ai făcut foarte multe planuri de când ne-am întâlnit ultima

dată. Vad că eşti entuziasmat de asta..., dar este tot ceea ce
simţi? Mai simţi şi altceva atunci când te gândeşti la planu
rile tale?

C lientul: [pauză] Nu, sunt doar preocupat — şi chiar dornic să fac o 143
schimbare [pauză]. Dar [pauză lungă] mai simt şi altceva.,.,
dar nu-mi este foarte clar... este un fel de [îşi în cordează fa ţa
şi trunchiul]...
C on silieru l : ... un fel de... „încordare"?
C lien tu l : Da — o încordare — o tensionare... ca şi cum aş fi un arc
încordat, ca la jucăriile cu cheie — aptă de a trece la fap
te — un activism frenetic... şi apoi poate mă voi opri la fel
cum se opreşte maşina după ce s~a epuizat energia din ar
cul destins, şi totul va fi ia fel cum era [se curtem u ră violent ].
Uneori, etichetele iau forma unor metafore, cum este metafo

ra folosită de client în caseta 4.4 despre jucăria cu cheie. Este fas
cinant cum reuşesc deseori metaforele să descrie calitatea şi in
tensitatea senzaţiilor mult mai complet decât simplele cuvinte
sau fraze. Şi este şi mai fascinant faptul că metaforele pot fi îm
părtăşite transculhiral, de exemplu: MM simt ca şi cum băieţii mai
mari tocmai mi-au furat jucăria mea cea nouă. Aproape peste tot, în
cultura occidentală cel puţin, această metaforă comunică o sen
zaţie de pierdere ce depăşeşte cu mult senzaţia de a fi prădat.
Senzaţia corporală a unei probleme poate fi comparată cu aro
ma ei în aşa fel încât fie că ne focusăm asupra întregii probleme,
fie asupra unei mici părţi a ei, senzaţia corporală va fi aceeaşi.
Această caracteristică este ilustrată în caseta 4.5.
Caseta 4*5 „Aroma" felt-sense-ului
în acest fragment, lui Donald, clientului, îi vine tot mai greu să vor
bească despre relaţia cu soţia lui. Consiîerul îl orientează de la a se
Consilierea centrată pe persoană în acţiune • Empatia

142 gândi la relaţia lui în termeni mult prea generali spre focusarea asupra
unui singur aspect al ei: plecarea iminentă în vacanţa, cu soţia lui, Fo
cusarea asupra unui singur element concret îi dă posibilitatea lui Do-
nald să simtă prin porii corpului arom a întregii relaţii cu'soţia lui.
D onald: Cred că Helen şi cu mine ne descurcăm chiar OK. Am rea

lizat destul de multe în căsătoria noastră — şi copiii par să
fi ajuns oameni destul de fericiţi. Poate că am putea face
mai multe împreună acum, când copiii au crescut şi au ple
cat de acasă.
Consilierul : Un lucru pe care o să-l faceţi împreună este să plecaţi în va-
canţă. îţi amintesc că ai spus că o să fie prima dată când o să
plecaţi în vacanţă împreună, singuri, după mai mult de [două
zeci de ani. Ce simţi când te gândeşti la această vacanţa?... în
cearcă să-ţi iei câteva momente să te concentrezi la asta.
D onald: [pauză] [D onald stă ţeapăn în scaun } Mă simt... speriat... teri-
fiat... este oribil — este ca şi cum o sa ma înăbuş... „sufocat".
D onald: [C âteva m in u te m ai târziu},., desigur ca nu e vorba doar de
vacanţă — asta doar pune relaţia noastră într-o lumină mai
clară. în realitate, este faptul că nu am nici cea mai vaga
idee cum o să fie relaţia noastră în continuare. A trecut atât
de mult timp de când am fost doar noi doi. îmi este atât de
frică încât parca mă sufoc — ca şi cum toate restricţiile pe
care le-am instaurat cât erau copiii prin preajmă vor func
ţiona şi acum când ei nu mai sunt..., încât nu va mai rămâ
ne nimic viabil.
Ascultându-şi clientul, consilierul încearcă sa reflecte senzaţi

ile corporale ale clientului, pentru ca acesta să le poată auzi.

Clientul poate medita la cuvintele consilierului şi la cât de mult mb
par să rezoneze ele cu senzaţiile sale corporale. Deseori, ajută
dacă clientul repetă cuvintele pentru el însuşi; este interesant că
de multe ori clientul va spune încă o dată cuvintele pentru el în
suşi, de parcă le-ar da glas ca sa constate dacă rezonează cu sen
zaţiile sale corporale. Poate că ele rezonează cu adevărat sau poa
te că astfel le poate nuanţa. Atunci când etichetele potrivite au
fost găsite, rezonanţa lor cu senzaţiile corporale este de obicei re
simţită de către client ca o detensionare. Intr-adevăr, deseori
clientul expiră prelung sau îşi exprimă uşurarea prin cuvinte. Şi
Gendlin vorbeşte despre corpul care răspunde. Acest fapt este re
levant mai ales atunci când există o lipsă de rezonanţă conside
rabilă între ceea ce îşi spune clientul sieşi şi care este de fapt sen
zaţia sa corporală. O ilustrare a acestei situaţii a fost prezentată
în caseta 4.4, atunci când clientul a făcut o pauză, a încercat să
intre în contact cu simţul său visceral, dar apoi a spus: „Nu, sunt
doar preocupat". Aceste cuvinte evident că nu se potriveau sen
zaţiei corporale, aşa cum s-a dovedit mai târziu. Spunându-şi
aceasta lui însuşi, era de aşteptat ca trupul iui să reacţioneze la
lipsa de concordanţă. Uneori, ea este trăită ca o tensionare brus
că sau doar ca o puternică senzaţie de eroare. Acest răspuns pre
zintă asemănări izbitoare şi cu alte tipuri de reacţie. De exem
plu, o categorie similară de fenomene se întâmplă oamenilor
atunci când au de luat decizii foarte importante. Deseori, abia în
clipa în care oamenii au luat o decizie realizează cât de impor
tantă este pentru ei cealaltă variantă. Astfel, când un cuplu de
cide în cele din urmă să se separe definitiv, deseori, în chiar ace
le momente unul dintre parteneri sau amândoi realizează că, în
adâncul lor, ei vor să fie împreună. Alteori, oamenii traversează
un tip de reacţie similar atunci când sunt pe punctul de a-şi lua
Consilierea centrată pe persoană în acţiune » Empatia

144 propria viaţă. Abia atunci când ajung în momentul de a alege
să-şi încheie propria viaţă simt cu toată fiinţa lor că nu vor să o
facă.
în timp cefocusarea este un proces de sine stătător tare are re
levanţă într~o largă gamă de contexte umane, el este de aseme
nea şi un aspect firesc al consilierii centrate pe persoană. Consi
lierul îşi invită în mod implicit clientul să reflecteze asupra
trăirilor curente, deseori prin mijloace foarte simple. Chiar şi nu
mai reflectând cuvintele clientului în exact aceeaşi formă, îi pune
în faţă o oglindă şi îi permite astfel să simtă orice trăire ascunsă.
Consilierii din alte orientări de multe ori pierd din vedere po
tenţialul acestui tip de reflectare. Pe hârtie, reflectarea poate să
pară o simplă imitare a cuvintelor clientului. Dar dacă porneşte
din sensibilitatea empatxcă a consilierului, atunci aduce cu ea pu
terea de a-1 ajuta pe client să intre în contact cu propria lui trăi
re, la limita lui de conştientizare, ca în exemplul următor:
CLIENTUL: ... deci... eu mă simt doar un pic deprimat de toate

astea... asta e tot.
CONSILIERUL:... deci... tu te simţi doar un pic deprimat de toate
astea... asta e tot.
CLIENTUL : [pauza]... la naiba... nu e deloc aşa... sunt total distrus de
lucrurile astea.
în acest exemplu, consilierul doar i-a întors expresia clientu

lui, dar a făcut-o pentru că sensibilitatea lui faţă de trăirea clien
tului i-a spus ca acesta din urma este capabil să înţeleagă cât de
importantă e acea trăire (vezi Meams, 2003: 84-7 pentru o dis
cuţie mai larga asupra reflectărilor empatice ale consilierului care
îşi sprijină clientul în procesul de focusare).

A nu fi nevoie să înţelegi 145
O neînţelegere frecventă în consiliere ar fi aceea că este im

portant pentru consilier să înţeleagă ceea ce spune clientul şi că
în empatie despre asta este vorba. De fapt, înţelegerea de către
consilier nu este scopul demersului — scopul este de a asigura
condiţiile în care clientul să ajungă să se înţeleagă pe sine. La în
ceputul formării, consilierilor li se întâmplă să întrerupă şirul
clientului ca să verifice dacă au înţeles cum trebuie. In general,
clientul confirmă sau corectează politicos ceea ce a înţeles consi
lierul şi apoi încearcă să-şi reia şirul.
Empatia consilierului va contribui într~o mare măsură la sta
bilirea unei relaţii de profunzime dacă acesta se va concentra mai
curând pe apropierea de trăirile prezente ale clientului decât pe
simpla înţelegere a cuvintelor lui. Are un impact mult mai mare
asupra clientului să-l simtă pe consilier alături de el în acel mo
ment — ca punându-se în pielea sa — decât sa~i priceapă pe în
delete firul poveştii.
Să parcurgem următoarele două răspunsuri empatice:
RICHARD: Nu ştiu încotro s-o iau cu această decizie — sunt rupt în

două {înclina capu l f i începe să plângă]. Pe de o parte, trebuie
să-l părăsesc pe Robert. Pe de alta, nu pot să-l părăsesc. Tre
buie să-l părăsesc ca să supravieţuiesc fîn cleştează si scutura
pu m n u l] — greutatea relaţiei noastre mă apasă mult prea
tare. Dar nu pot să-l părăsesc pentru că asta l-ar putea uci
de şi eu nu aş putea să trăiesc cu asta [scutură capul şi p lân
ge], Ce pot să fac? Ce naiba pot sa fac? [se uită la consilier ] Tu
ce ai face?

146 CONSILIERUL A: Pare a fi o decizie dificil de luat — sad părăseşti sau
nu — mai ales că nu ieşi tu în câştig în nicio situaţie. Şi te
întrebi ce aş face în locul tău — aşa-i?
CONSILIERUL B: Te rupe în două — simt asta în tine. Tu tânjeşti să fii
liber, dar gândindu-te la ce consecinţă ar putea avea — scu
turi capul şi plângi — o simţi ca pe ceva teribil. Si îmi ceri
să împart această greutate cu tine.
Lăsând deoparte faptul că răspunsul A este mai scurt şi in

complet faţă^de răspunsul B, diferenţa majoră pe care este pro
babil ca Richard sa o simtă este aceea că al doilea consilier este
mult mai aproape de trăirea lui. Consilierul B simte trăirea lui şi
este capabil să verbalizeze asta în. loc să arate o simplă înţelege
re a cuvintelor lui. Aceasta va contribui în mod semnificativ la
stabilirea profunzimii relaţiei.
Orientarea centrată pe persoană a contribuit mai mult decât
majoritatea celorlalte orientări în explorarea empatiei în situaţii
în care înţelegerea cuvintelor clientului este efectiv imposibilă
(Zinschitz, 2001). De exemplu, în lucrul cu clienţii traumatizaţi,
trauma trăită poate fi atât de puternică sau atât de bizară încât
consilierul ar trebui să facă eforturi foarte mari dacă ar trebui să
înţeleagă cuvintele clientului. în caseta 4.6 vom prezenta un
exemplu dintr-o carte anterioară (Mearns şi Thome, 2000:129-30).
Caseta 4.6 Fiind atent la exprimare
Tony era profund îndurerat. Stătuse toată dimineaţa într-un colţ, pe

podeaua camerei unde se întâlnea grupul, plângând. Asta era ceva nou
pentru Tony — plânsul era ceva nou. Era mult mai specific pentru Tony
DAVE MEARNS şf BRIAN THORNE

f i e să se piardă în mulţime,/ie să adopte o tăcere absolută. Tony avea 147
23 de ani şi era „veteran" a două campanii în Vietnam. Nu vorbise de
spre experienţa lui în război. Bill, consilierul lui Tony, stătea pe jos, lân
gă el, foarte aproape, dar fără să~l atingă. Timp de o oră, nu schimba
seră nicio vorbă între ei, dar comunicarea fusese intensă. Acum Tony
vorbeşte pentru prima dată:
Tony: Nu pot, nu pot, nu pot, nu pot, nu pot...

Bill: N u ,... nu poţi.
Tony: Nimeni nu poate.
BiU: [tăcere ]
Tony: [loveşte podeaua cu pum nul şi ţipa] Vreau să mă sinucid.
BiU: [tăcere]
Tony: Vreau să plec... Trebuie sa plec... Trebuie să mă îndepărtez de
mine.
Bill: [tăcere]
Tony: Nu ştiu cum să o fac.
Bill: Este greu, Tony... este greu... nu este rdcio posibilitate...
Tony: Nicio posibilitate... nicio posibilitate... cum o fac alţi oameni?
BUh Dumnezeu ştie Tony.
Tony: Poţi să mă încălzeşti, Bill?
BiU: [îşi p u n e braţele în ju ru l lui Tony]
Mult mai târziu, Bill comentează această întâlnire:
Este un exemplu pentru cum poţi sâ fii cu cineva şi să porţi o con

versaţie fără să ai nici cea mai vagă idee despre ce anume e vorba. Şi
totuşi, tot timpul poţi sa îl sim ţi — poţi să fii cu el simţind. Abia după
câteva săptămâni am aflat „conţinutul" acestei întâlniri. T o n y fu s e s e
în acel moment acea parte din el care făcuse nişte treburi rele. în
Consilierea centrată pe persoană în acţiuneB Empatia

148 război oamenii ajung să facă lucruri rele, cu care mai apoi nu pot trăi.
Tony sim ţise acea parte — el voia sa scape de ea — să o omoare sau
sa o facă să dispară — să o „exorcizeze" ar fi o bună metaforă. Dar,
binenţeles, nu era nicio posibilitate să o facă — despre asta a fost
vorba.
în caseta 4.6, dacă Bill ar fi simţit că trebuie să înţeleagă exact

cuvintele lui Tony, atunci n-ar fi ajuns prea departe. El poate să
fie cu Bill într-o manieră emp atică puternică chiar fără să înţe
leagă, doar prin receptarea trăirii lui. Intr-un alt caz, reprodus
în capitolul 6 din cartea lui Mearns şi Cooper (2005), consilie
rul este pus în situaţia de a empatiza cu un client traumatizat,
Rick, care pe parcursul primelor 26 de şedinţe nu scoate nici-
un cuvânt.
In timpul preterapiei centrate pe client, specialistul, care poa
te fi un consilier, o asistentă medicală sau un asistent social, este
pus în situaţia de a relaţiona cu persoane având serioase dificul
tăţi de comunicare, de exemplu, dificultăţi accentuate de învăţa
re sau psihoze acute (Prouty, 1994; Portner, 2000; Lambers, 2003;
Prouty, Van Werde şi Portner, 2002; Van Werde, 2003a şi b; Krei-
temeyer şi Prouty, 2003). Garry Prouty, creatorul preterapiei,
pune într-o strânsă legătură acest proces cu empatia:
Practicarea preterapiei reprezintă un contact empatic apli

cat... Preterapia este o „ţintire a concretului"... Este o formă
extrem de literală şi concretă a răspunsului empatic. (Prouty,
2001: 158)
Sistemul preterapiei îl învaţă pe specialist cum să răspun

dă iniţial într-o manieră empatică foarte concretă anumitor

comportamente pe care le are clientul sau contextului în care 149
ei se întâlnesc. Astfel, specialistul încearcă să-l ajute pe client
sa aibă un contact mai apropiat cu trăirea lui şi, de asemenea,
doreşte cât de cât să stabilească un contact psihologic între el
şi client cu scopul de a continua şi dezvolta comunicarea pli
nă de semnificaţii despre trăirea clientului. în descrierea făcu
tă preterapiei, Van Werde dă exemple de diferite tipuri de
reflectare care caută să stabilească contactul, de exemplu: reflec
tarea situaţională despre elementele contextului în care ei se în
tâlnesc; reflectarea facială, „tu zâmbeşti/tu pari furios"; reflecta
rea corporală, „te foieşti pe scaun"; reflectarea cuvânî^cu-cuvânt,
în care sunt repetate cuvintele clientului, sau reflectarea reitera-
tiva, când sunt repetate reflectări care anterior au avut succes,
cu scopul de a consolida contactul în viitor (Van Werde, 2003b:
122). Acestea pot părea că reprezintă foarte puţin, doar nişte
paşi mărunţi, dar se lucrează cu persoane a căror viaţă emo
ţională a fost într-o mare măsură neglijată. în preterapia cen
trată pe client avem un sistem de comunicare care poate fi apli?
cat în toate contextele de asistenţă — în spital, în cămine
sociale sau în familie.
Una dintre particularităţile interesante ale reflectărilor din pre-
terapie constă în tendinţa consilierilor de a le folosi natural atunci
când clienţii lor întrerup comunicarea. Fără nicio pregătire, în
preterapie, consilierul va comunica mai concret cu clientul său
atunci când acesta se blochează: „Iţi schimonoseşti faţa, John"/
„Mary, stai atât de ţeapănă pe scaun"/„Te tot uiţi pe fereastră,
William". Urmându-şi clientul în concret, terapeutul centrat pe
persoană îşi foloseşte sensibilitatea încercând să găsească noi
zone unde să-l întâlnească empatic. Empatia constă în exprima
rea sensibilităţii noastre în relaţia cu celălalt.
Consilierea centrată pe persoană in acţiune * Empatia

150 Exprimarea sensibilităţii empatice
Consilierii empatici sunt înnăscuţi sau făcuţi? Există o varie-

tate de presupuneri legate de originile abilităţii noastre empati
ce. Unii oameni presupun că ne naştem sau nu cu ea. Dacă aceas
tă presupunere ar fi fost adevărată, atunci mare parte din
asumarea consilierilor ar fi fost de prisos — ar fi fost nevoie doar
de o modalitate de a~i selecta pe cei care s-au născut empatici. O
presupunere opusă este aceea că abilitatea empatică este în în
tregime învăţată. Aceasta pune accentul mai mult pe focusare
decât pe selecţie, de vreme ce este posibil să „antrenezi" orice
persoană ca să fie empatică.
Autorii adopta o poziţie care este uşor diferită de cea de-a
doua variantă; noi privim empatia ca fiind s e n s ib ilita te a in te le c tu
a lă ş i e m o ţ io n a lă a c o n s ilie r u lu i f o c u s a t ă a s u p r a c lie n t u lu i. Această
sensibilitate este dezvoltată de-a lungul multor ani de observa
re şi relaţionare cu oameni în diverse contexte de viaţă. Chiar şi
un copil de trei ani are deja o sensibilitate suficient de dezvolta
tă pentru a evalua toanele şi reacţiile părinţilor lui la micile poz
ne. Până la maturitate, această sensibilitate faţă de alţii se dez
voltă prin literalmente milioane de contacte interpersonale.
Fiecare dintre noi are acest rezervor imens de sensibilitate pe care
este posibil să-l îndreptăm asupra clientului nostru. Astfel, pro
cesul devine unul de e x p r im a r e a a c e s te i s e n s ib ilită ţi. Efectul for
mării ar trebui să fie ajutarea consilierului să exprime această
sensibilitate mai des, mai deplin şi în variate moduri, după cum
doreşte. Noi privim această exprimare graduală a sensibilităţii
ca un proces de dezvoltare a consilierului — un proces care poa
te fi facilitat de formatori, supervizori şi experienţa în consilie
re, dar care este totuşi în mod esenţial sub controlul terapeutu-
DAVE MEARNS şi BRIAN THORNE j

f
ŢT
lui. în etapele de început ale dezvoltării, problema pentru con- 151
silier poate fi disponibilitatea lui de a empatiza. Este mult mai
uşor — şi mai sigur — să stai în propriul cadru de referinţă şi să
te pronunţi în legătură cu situaţia clientului- în măsura 'în care
această procedură urmează întocmai modelul medical, clientul
poate chiar să aştepte şi să accepte acest nivel de neimplicare din
partea consilierului. Dar potenţialul consilier centrat pe persoa
nă este de aşteptat să fie nemulţumit de un contact atât de su
perficial şi să îşi asume din ce în ce mai mult riscul de a-şi expri
ma sensibilitatea empatică.
Cercetări efectuate de-a lungul anilor susţin cu fermitate con
cluzia conform căreia consilierii experimentaţi oferă clienţilor lor
un grad de empatie mai ridicat decât consilierii mai puţin experi
mentaţi (Fiedler, 1949; Barrett-Lennard, 1962; Mullen şi Abeles,
1972). Dar, la fel cum experienţa era una dintre variabile, la fel este
şi gradul de desăvârşire al consilierului. La o extremă, un deficit al
dezvoltării personale a consilierului poate conduce la o înţelege
re empatică scăzută, dar pe de altă parte sentimentele de discon
fort şi un deficit de încredere în relaţionări simt suficiente pentru
a reduce înţelegerea empatică a consilierului (Bergin şi Jasper,
1969; Bergin şi Solomon, 1970; Selfridge şi van der Kolk, 1976). Ul
tima constatare este în mod special interesantă deoarece ne rea
minteşte că empatia nu este în mod necesar o calitate statică, pe
care o etalăm indiferent de circumstanţe. Abilitatea consilierului
de a-şi utiliza propria sensibilitate şi de a avea încredere în ea este
dependentă de relaţia pe care consilierul o are cu clientul şi, de
asemenea, de cât de echilibrat este el ca persoană. Consilierul se
goleşte pe sine cu scopul de a primi trăirea clientului şi este de aş
teptat ca, atunci când ceva perturbă echilibrul consilierului, aceas
ta să influenţeze exprimarea sensibilităţii iui empatice. Astfel de

152 factori sunt denumiţi în mod uzual blocaje ale empatiei şi o parte
dintre ei sunt puşi în discuţie în paginile următoare.
Blocaje ale empatiei

Problema teoriei
Poate că cel mai surprinzător blocaj al empatiei consilierului

rezidă în chiar propriile sale teorii despre comportamentul uman
(vezi şi Mearns, 1997a: 129-32). Orice teorie pe care o foloseşte
consilieml pentru a prezice comportamentul uman individual este
o potenţială ameninţare, care pândeşte să-l distragă pe acesta de
la concentrarea sensibilităţii sale foarte dezvoltate asupra lumii in
dividuale a clientului său. Uneori, aceste teorii îşi au rădăcinile în
cercetare şi pot fi denumite teorii psihologice, De exemplu:
® Oamenii deprimaţi nu pot gândi bine.

» Oamenii mai puţin inteligenţi vor fi mai puţin capabili să-şi ex
prime verbal problemele.
» Mânia sau afecţiunea clientului faţă de consilier vor fi, cel mai
probabil, semne ale transferului său.
Alte teorii nu îşi au bazele în cercetare, dar pot avea o influ

enţă la fel de puternică; deseori, aceste teorii personale pot lua for
ma unor prejudecăţi:
® Oamenii bogaţi nu au probleme cu adevărat .

® A fi pregătit să te confrunţi cu dificultăţi este cel mai eficient mod
de a progresa.
* în general, femeile vor fi mai vulnerabile decât bărbaţii.

Atât teoriile psihologice/ cât şi teoriile personale sunt inutile 153
pentru a prezice comportamentul unui anumit client. Chiar şi te
oriile bazate pe cercetări psihologice reflectă doar tendinţe sau
medii ale comportamentului uman: ele nu ne pot spune cu acu
rateţe cum se va simţi sau comporta un anumit client. Decât să
ne lăsăm seduşi de teorii, este mult mai eficient să empatizăm
cu clientul nostru cu scopul de a descoperi răspunsurile lui in
dividuale şi unice. Poate că aceasta este una dintre cauzele pen
tru care mulţi psihologi găsesc câteodată atât de dificilă aborda
rea centrată pe persoană. Ei trebuie să lase deoparte multe din
achiziţiile anterioare, din teoriile lor despre comportamentul
uman, pentru a putea sesiza individualitatea clientului lor.
Dar noi toţi avem teorii despre comportamentul uman şi,
într-o anumită măsură, vom investi emoţional în acurateţea lor.
Nu numai că ne vom aştepta să fie corecte, dar, la un nivel emo
ţional, s~ar putea să avem nevoie ca ele să fie corecte. Din acest
motiv, o mare importanţă în formarea în terapia centrată pe per
soană o reprezintă dezvăluirea şi demontarea teoriilor persona
le. Şi totuşi, chiar şi atunci când sunt foarte clare, aşa cum arată
caseta 4.7, teoriile personale tot pot constitui un „blocaj" pentru
consilier în a-şi înţelege un anumit pacient.
Caseta 4,7 Teoriile personale pot împiedica procesul terapeutic
Un consilier descrie relaţia terapeutică din trecut cu o clientă:

îmi amintesc că am lucrat cu o clientă care se despărţise recent de
partenerul ei. Am tot aşteptat să văd un semn de tristeţe, pierdere sau
depresie — dar nu apărea nimic. Mă tot gândeam că văzusem urme
ale unor astfel de sentimente, dar ca ea le nega. Atunci m-am gândit
Consilierea centrată pe persoană in acţiu nea Empatia

154 că probabil ea îşi blochează toate acele sentimente şi am încercat s~o
ajut să străpungă acele blocaje. Cred că se săturase de toate eforturile
mele. Numai după câteva săptămâni de empatie neadecvată am ajuns
şi eu să înţeleg că ceea ce mă împiedica să ajung la clienta mea era
chiar propria mea teorie despre cum se simt oamenii care se despart
şi anume: că ar trebui să fie trişti/dezorientaţi/deprimaţi. A fost foar
te greu pentru mine să înţeleg că această femeie plină de viaţă voia
doar un pic de ajutor pentru a-şi reorganiza principalele direcţii.
Un anumit tip de teorie personală poate fi atât de nociv pen

tru empatie, încât trebuie menţionat separat. Această teorie poa
te fi formulată astfel: „Dacă am fost în aceeaşi situaţie ca şi clien
tul meu, atunci probabil clientul meu o va trăi într-un mod
similar". Astfel de trăiri similare pot deseori facilita comunicarea
şi pot duce uşor la stabilirea timpurie a încrederii între pacient
şi consilier. In cazul în care trăirile chiar sunt similare, atunci şi
empatia ar putea fi sprijinită: consilierul ar putea să facă presu
puneri inteligente legate de ceea ce poate trăi clientul. în duda
acestui fapt, consilierul trebuie să fie conştient că trăirile simila
re pot constitui uneori un obstacol în consiliere făcând empatia
mult mai greu de realizat. Pericolul rezidă în aceea că acel con
silier va începe să se identifice cu situaţia clientului. Aceasta poa
te fi denumită empatie falsă pentru că, deşi pare că este, de fapt
nu este empatie. Se întâmplă când consilierul se pune în locul
clientului şi presupune în mod eronat că ceea ce ar simţi el în
aceeaşi situaţie este ceea ce simte de fapt clientul3.
3 La un nivel sofisticat de relaţionare, consilierul poate apela într-o maniera terapeutică

foarte puternică fa trăirile personale ca „repere existenţiale" prin intermediu! cărora să
realizeze o apropiere mai mare faţă de clientul său {vezi cap. 6}. Diferenţa constă în aceea
că ei ştie că asemenea trăiri de sine nu suni. ale clientului, ci doar II pun pe el (consilie
rul) într-o stare afectivă în care poate avea o receptare mai profundă a clientului său.

Astfel, apare ca evident ca atât teoriile psihologice, cât şi cele 155
personale pot bloca exprimarea sensibilităţii empatice. Dezvolta
rea personală a consilierului îl va ajuta să conştientizeze teoriile pe
care şi le-a însuşit şi cum pot ele influenţa perceperea clientului.
Uneori, consilierii centraţi pe persoană folosesc acest fapt ca argu
ment pentru ideea că e bine să ştii cât mai puţine despre client şi
viaţa lui înainte de a-1 mtâlni — deoarece orice informaţie preala
bilă poate deveni un blocaj al empatiei. Noi credem că această po
ziţie este una simplistă. Este o provocare mai mare pentru consi
lier să permită unor informaţii de acest fel să îi stimuleze imaginaţia
în legătură cu clientul lor, să fie pregătit să facă faţă unei game mult
mai largi de trăiri în legătură cu el. Consilierul nu va permite ca,
pentru el, aceste informaţii să îl definească pe client ci, din contră,
le va folosi pentru a lărgi posibilităţile pe care este pregătit să Ie ex
ploreze. O zonă în care relevanţa acestei atitudini apare ca eviden
tă este empatia în contextul diversităţii transculturale. Lago (2006)
subliniază în mod îndreptăţit că accentuarea asupra empatiei pune
consilierul centrat pe persoană într-o poziţie solidă pentru a reia- '
ţiona cu clienţi crescuţi în medii etnice diferite. Totuşi, aceasta poa
te deveni un pretext pentru unii practicieni centraţi pe persoană
care pot argumenta că nu este necesar să se informeze despre par
ticularităţile etnice ale clienţilor lor sau, şi mai grav, că vor învăţa
despre mediul de provenienţă al acestora de la clienţii înşişi. Deşi
pare un argument logic, clienţii vor resimţi cu siguranţă povara
diferenţei culturale. S-au scris multe lucrări pe această temă, pen
tru a expune acest deficit al abordării centrate pe persoană nu
numai în legătură cu diversitatea etnică (Inayat, 2005; Khurane,
2006; Lago şi Haugh, 2006) dar şi în privinţa comunităţilor de
homosexuali, lesbiene, bisexuali şi transsexuali, prezentate în
special în seria „Pink Therapy" dedicată lucrului cu minorităţi-
Consilierea centrată pe persoană in acţiune * Empatia

156 îe sexuale (Davies şi Neal, 1996,2000); Neal şi Davies, 2000). Pen
tru noi pare limpede că un consilier centrat pe persoană ar tre
bui să caute neîncetat informaţii despre diversitatea clientelei iui.
într-adevăr, lărgirea cunoaşterii despre umanitate este un dezi
derat principal pe agenda dezvoltării permanente a consilieru
lui centrat pe persoană (Mearns, 2006b; Meams şi Cooper, 2005).
De exemplu, un studiu despre conceptul islamic de sine (Inayat,
2005) a adus în atenţia consilierilor concepte încărcate de semni
ficaţii cum ar fi: qalb (inima spirituală), nafs (eul), ruh (sufletul)
şi fitra (potenţialul divin) provenite dintr-o doctrină teologică
care este înrădăcinată în noţiunile de dezvoltare personală con
tinuă şi responsabilitate faţă de ceilalţi. Cu siguranţă, asemenea
studii nu îi spun consilierului totul despre particularităţile ur
mătorului lui client musulman şi, ca în orice credinţă, sunt mult
prea multe nuanţe pentru a putea fi luate în calcul, dar ele îi vor
lărgi orizontul imaginaţiei şi îi vor deschide receptivitatea pen
tru potenţiala diversitate a trăirilor clientului său. Iar clientul va
fi încântat să nu trebuiască să explice conceptele credinţei sale
încă unei persoane neinformate.
Nevoile şi fricile consilierului
De departe însă, cea mai insidioasă şi deranjantă piedică în

calea empatiei consilierului sunt propriile lui nevoi şi temeri în re
laţia terapeutică. „Oamenii cu probleme nu pot empatiza", spu
ne o vorbă care, deseori, se potriveşte clienţilor, dar, uneori, şi
consilierilor. De exemplu, empatia consilierului poate fi blocată
de multe lucruri cum ar fi: o minte preocupată temporar cu alte
urgenţe, sentimentul de jenă sau poate chiar teamă faţă de dure
rile clientului. Sentimentele puternice de simpatie sau antipatie
DAVE MEARNS şi BRIAN THORME

faţă de client pot fi piedici în calea consilierului de a rămâne în 357
prezentul tumultuos al clientului. Uneori, consilierii fără multă
experienţă sunt blocaţi de nevoia lor de a vedea la client „îmbu
nătăţiri în fiecare şedinţă'7 sau, poate, de nevoia mult mai gene
rală „de a fi de ajutor". Principalul simptom al acestui ultim dis
confort este acela că fiecare şedinţă de consiliere se va termina
într-o notă optimistă; durerea nu va fi niciodată cu adevărat în
fruntată; iar călătoria empatică va urma doar căi sigure şi din ce
în ce mai ineficiente pentru client.
Acolo unde consilierul simte nevoia puternică de a fi plăcut
de client sau ca acel client sa aibă nevoie de el, este foarte probabil
să apară un blocaj, iar plenitudinea experienţei empatice a consi
lierului se poate pierde în competiţia cu aceste nevoi atât de pu
ternice. în unele dintre aceste cazuri, consilierul este atât de legat
prin aceste nevoi de clientul său, încât e posibil să nu poată fi des
chis faţă de schimbarea acestuia, tocmai pentru că această schim
bare l-ar putea afecta pe el însuşi. Orice abordare în consiliere re
cunoaşte această dilemă ca fiind cea a implicării excesive (vezi
capitolul 8). Este mult mai dificil să asculţi un om a cărui schim
bare te va afecta şi pe tine personal. Un caz special îî reprezintă
relaţia consilierului cu propriul său partener de viaţă. De regulă,
se presupune că o persoană care îşi petrece timpul ascultând
străini ar trebui să fie în mod special eficientă în a-şi asculta par
tenerul. Dar sigur că nu este deloc uşor pentru simplul motiv că
noi suntem „implicaţi" în relaţia cu propriul partener. Fiind des
chişi să aflăm schimbările partenerului nostru, putem afla şi ca
propria noastră viaţă este pe cale să se schimbe. Consilierii în for
mare au uneori mult de furcă cu acest tip de aşteptări.
Exprimarea sensibilităţii empatice este un act de dăruire. Con
silierul se oferă pe sine însuşi ca oglindă clientului. într-unul din
Consilierea centrată pe persoană în acţiune • Empatia

158 ultimele sale articole/Cari Rogers (1986) ne reaminteşte de im
portanţa clarităţii acestei oglinzi. El citează dintr-un articol mai
vechi al Sylviei Slack, care comenta pe marginea unei şedinţe de
consiliere cu el:
Era ca şi când dr. Rogers ar fi fost o oglindă magică. în acel

proces, eu trimiteam raze către acea oglindă. Am privit în oglin
dă pentru a surprinde un crâmpei al realităţii fiinţei mele. Dacă
aş fi simţit că oglinda ar fi fost afectată de razele receptate, refle-
xia mi s-ar fi părut distorsionată şi nedemnă de încredere. (Slack,
1985: 41)
Atunci când consilierul este în impas — şi, prin urmare, vul

nerabil — nu-şi poate manifesta empatia imediat iar dacă o face,
e posibil ca aceasta să fie distorsionată de propria frământare in
terioară. Când o persoană este vulnerabilă, reacţia normală este
aceea de a deveni autoprotectivă — refuză să se dezvăluie pe sine
prin empatie, se retrage şi ţine clientul la distanţă. Pe măsura ce
consilierii se dezvoltă prin formare, experienţă şi supervizare, e
de aşteptat să ajungă la o autoacceptare suficient de mare, încât să
nu mai simtă nevoia să fie defensivi în relaţia cu clienţii. O par
te a procesului de formare şi dezvoltare continuă a consilierului
centrat pe persoană urmăreşte ca acesta să devină conştient de
factorii personali care pot constitui blocaje în calea unor aptitu
dini cum este empatia. Cu siguranţă, dezvoltarea personală este
privită ca fiind cea mai importantă dimensiune a formării
(Mearrts, 1997a) şi în capitolul 3 al acestei cărţi am analizat într-o
anumită măsură problema autoacceptării consilierului.
Concentrarea asupra noţiunii de blocaje în exprimarea sensi
bilităţii noastre empatice este mai degrabă o modalitate negaţi-
□AVE MEARNS şi BRIAN THORNE

vă de apreciere a dezvoltării consilierului. Am putea la fel de 159
bine să descriem această dezvoltare utilizând termeni ca „depă
şirea blocajelor", pentru, ca, pe măsură ce consilierul îşi sporeş
te încrederea în sine şi in competenţele sale, să devină capabil să
găsească căi din ce în ce mai variate pentru a-şi exprima sensi
bilitatea empatică. In felul acesta, el poate căpăta încredere şi
apoi să folosească din ce în ce mai mult din el însuşi în relaţia cu'
clientul său. Pe măsură ce această dezvoltare progresează, cele
trei dimensiuni interpersonale de bază, empatia, congruenţa şi
atitudinea de acceptare necondiţionată, se întrepătrund până
ajung aşa cum trebuie de fapt să fie: inseparabile.
Empatizând cu diferite părţi ale clientului

în timp ce consilierul se poate strădui să obţină integrarea
acestor aptitudini, unii dintre clienţii lui pot manifesta o clară se
parare a diferitelor părţi ale sinelui lor. Noţiunea de sine multi
plu a fost descrisă în capitolul 2 şi una dintre particularităţile în
curajatoare ale dezvoltării psihologiei sinelui multiplu este că
specialiştii dintr-o serie de alte discipline şi orientări par să ob
serve acelaşi tip de fenomen, chiar dacă îşi descriu observaţiile
folosind termeni diferiţi (Cooper şi col., 2004).
Pentru psihologia sinelui multiplu, în orientarea centrată pe
persoană a fost introdus termenul de configuraţii ale sinelui, de
taliat în Mearns şi Thorne (2000: capitolul 6), iar teoria centrată
pe persoană despre psihoterapia bazată pe configuraţii este pre
zentată în capitolul 7 al aceleiaşi cărţi. Aceasta din urmă conţine
o provocare specială legată de empatie şi adresată consilierului
centrat pe persoană. De exemplu, cum empatizează el cu clien
tul atunci când diferite părţi ale acestuia tind spre direcţii opu-
ConsiHerea centrată pe persoană tn acţiune * Empatia

160 se şi poate chiar părea ca între ele se duce o luptă pe viaţă şi pe
moarte? Iată ce spune o clientă, Ariene:
ARLENE: O parte din mine spune că singurul mod în care pot avea
linişte este să mă sinucid. Cealaltă parte este o laşă smior-
căită care ţipă după îndurare cu vocea piţigăiată a unei
mucoase. Cu cât ţipă ea mai mult, cu atât mai mult vreau
să o omor — şi devin, mai furioasă pe ea. Vreau sa-i tai
gâtul şi să o văd cum sângerează până moare. Vreau s-o
văd cum se milogeşte, apoi să zâmbesc şi s-o omor.
Este dificil să lucrezi cu Ariene deoarece conflictul ei este pu

ternic şi poate deveni periculos pentru ea însăşi. Una dintre si
tuaţiile teribile în unele cazuri de suicid este aceea în care o par
te a sinelui încearcă să o omoare pe cealaltă. Faptul că cincizeci
de procente dintre cei care sunt intervievaţi la o zi după o tenta
tivă nereuşită de sinucidere sunt recunoscători că au eşuat
(O'Cormor, Sheehy şi O'Connor, 2000) ne face să ne întrebăm cât
de prevalentă este această dinamică.
în această zonă, găsim o diferenţă de opinii între practicienii
centraţi pe persoană. Cu o clientă ca Ariene, unii ar rămâne fi
deli principiului nondirectivităţii şi ar lucra cu oricare parte sau
părţi ar apărea la suprafaţă, în speranţa că Ariene va trece prin
toate teafăra şi, în cele din urmă, s-ar dezvolta pe ea însăşi. Al
ţii, între care şi autorii acestei cărţi, nu sunt chiar atât de încre
zători în inevitabilitatea acestui proces. Noi ne-am strădui să in
trăm într-un contact empatic cu ambele părţi ale Arlenei, în
speranţa că, dacă am reuşi să stabilim un oarecare dialog cu toa
te părţile, Ariene ar putea lua decizia pe baza unei mai comple
te cunoaşteri a ei înseşi. In concluzie, direcţia centrată pe persoa
nă pe care o adoptăm noi în lucrul cu părţi ale sinelui este de a

căuta să ejiipatizăm cu toate părţile, aşa cum se poate observa şi 161
din continuarea dialogului cu Ariene:
DAVE: Tu vrei cu adevărat să o d istru g i pe ea, dar mai mult de

cât atât, tu vrei să o vezi pe ea suferind — vrei ca ea să
ştie că va muri... şi... vrei ca ea să se m ilogească.
ARLENE: Pentru Dumnezeu — ea trebuie să se milogească. Tică
loasa trebuie să se milogească. M-a nenorocit de atâtea
şi atâtea ori. Ea trebuie să se milogească... şi apoi să afle
că tot va sângera până va muri.
DAVE: Pare-se că ţi-a făcut lucruri cu adevărat rele.
ARLENE: Oh da, oh da.
Este important de menţionat că, deşi particularităţile acestor

părţi diferite ale sinelui sunt importante, ea nu le disociază. Păr
ţile nu sunt atât de separate şi personificate şi nu există niciun
blocaj informaţional între ele aşa cum se întâmplă în procesul di
sociativ (Ross, 1999; Warner, 2000). Ea prezintă un conflict sim
plu, dar puternic, în interiorul ei.
Cel mai rău lucru pe care poate să-l facă un consilier în aceas
tă situaţie este să se sperie şi să rămână fără reacţie din cauza
forţei acestui conflict sau să încerce să-l oprească. Ariene vorbeş
te despre lucruri periculoase dar face asta în contextul relaţiei cu
acel consilier. Acest fapt oferă mai multă speranţă decât dacă ea
ar fi fost izolată şi nu ar fi purtat un dialog.
In dialogul prezentat până acum, consilierul a căutat să em~
patizeze cu acea parte a Arlenei care vrea să o distrugă pe cea
laltă, Dialogul care a urmat a condus către descoperirea că Arie
ne avea un tipar de a intra în relaţii în care, în cele din urmă, era
abuzată. Până în acest moment, cealaltă parte a Arlenei nu s-a
făcut încă auzită şi este important ca acest lucru să se întâmple.

162 Consilierul centrat pe persoană este responsabil faţă de clientul
său ca întreg, nu doar faţa de vocea care se aude cel mai tare. Ca
urmare, mai târziu în acea şedinţă, are loc următorul dialog;
DAVE: Ariene, am auzit o grămadă despre resentimentul tău

faţă de acea parte din tine care ţi-a adus atât de multe
necazuri — nu, „resentiment" nu este corect — u ra t a
faţă de această parte. Şi totuşi, ea este o parte din tine.
Mă întreb oare de unde vine ea?
ARLENE; Javra aia nenorocită era o curvă.— este o eurvă.
DAVE: Ea este încă acolo — încă aici — este încă o parte din tine,
dar... pentru Dumnezeu, tu o urăşti... tu ch iar o urăşti...
ARLENE: TĂCERE
DAVE: TĂCERE
ARLENE: Ea plânge.
DAVE: TĂCERE
ARLENE: Ea a făcut doar ceea ce putea să facă.
Cititorul va simţi că mai urmează foarte multe. Dar Ariene

ne-a condus suficient de departe pentru a exemplifica punctul
nostru de vedere. în orientarea centrată pe persoană, aşa cum a
fost adoptată de autorii acestei cărţi, se caută empatizarea cu
clientul ca întreg. Uneori, atunci când clientul nostru îşi simbo
lizează „şinele" prin intermediul unor părţi diferite, este nevoie
de o orientare care să caute contactul empatic cu toate aceste
părţi diferite. Aceasta poate să însemne tipul de negociere exem
plificat prin dialogul cu Ariene. Dar este mai mult decât o sim
plă „negociere" — este umanitatea consilierului atingând nu
doar o parte, ci întreaga umanitate a clientului său.

5
Acceptarea necondiţionată
Dacă a fost dificil de limitat procesul empatiei la anumite re

acţii comportamentale, acceptarea pozitivă necondiţionată este
la fel greu de explicat din moment ce este o atitudine a consilie
rului. Totuşi, este posibilă definirea acesteia intr-un limbaj des
tul de simplu.
Acceptarea necondiţionată este denumirea dată unei atitudini

fundamentale a consilierului centrat pe persoană faţă de clien
tul său. Consilierul care are această atitudine valorizează pro
fund umanitatea clientului său şi nu renunţă la această atitudi
ne indiferent de comportamentele particulare ale acestuia din
urmă. Această atitudine se manifestă printr-o acceptare constan
tă şi o căldură răbdătoare a consilierului faţă de clientul său.
Elementul distinctiv al acestei atitudini în abordarea centrată

pe persoană este caracterul ei constant. Consilierul centrat pe
persoană este capabil să-şi manifeste această atitudine faţă de o
paletă întreagă de clienţi indiferent de felul în care aceştia se
comporta. Este uşor să valorizezi un client care lucrează din greu,
dovedind respect statornic pentru cel care îl ajută, dar este o pro
vocare mai mare păstrarea acestei atitudini atunci când clientul
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * Acceptarea necondiţionată

164 se apără în mod repetat, se vede pe sine ca nevrednic, îi manipu
lează sistematic pe alţii în defavoarea lor sau îşi ascunde vulne
rabilitatea prin agresarea directă a celui care îl ajută. Această ati
tudine de acceptare faţă de client nu este numai consecventă de
la un client la altul, dar este şi constantă pe toată durata relaţiei
consilierului cu oricare client. Clientul se simte valorizat de con
silierul său în mod constant pe tot parcursul relaţiei în ciuda fap
tului că el însuşi nu se valorizează şi chiar şi atunci când acel
consilier nu agreează sau nu aprobă deloc comportamentul clien-
, tulul. Este posibil să accepţi clientul ca fiind o persoană valoroăP"
să şi, în acelaşi timp, să nu-ţi placă o parte din lucrurile pe care
acesta le face. Adesea această acceptare fundamentală va fi pusă
la încercare de clienţii al căror comportament exterior poate fi
uneori foarte neplăcut. în caseta 5.1 este exemplul unui astfel de
client foarte dificil de acceptat dar al cărui comportament a fost
înţeles odată ce consilierul a fost capabil să facă pasul către ac
ceptare.
Caseta 5 .1 0 persoană „de nimic" căreia h este frică

să iubească
Mary era o profesoară care a venit la terapeut la recomandarea unui

prieten. în timpul primului interviu a rămas rece, cumva distantă şi nu
tocmai entuziasmată de ceea ce i-ar putea oferi acesta. A vorbit cu sa
tisfacţie despre ura sa faţă de elevi.
îi urăsc pe ăştia mici. îşi râd de tine zilnic. Când ţipi la ei, se
pun pe chicotit şi nu stau liniştiţi mai mult de un minut. Este lip
sit de sens să încerci să-i înveţi limba franceză; tot ce încerc este

să-i învăţ nişte rudimente de comportament politicos, chiar dacă 165
în franceză. Probabil că singura mea plăcere este să-i fac să intre
în pământ de ruşine. Câţiva dintre ei sunt atât de încrezuţi că nu
trebuie luaţi în seamă, dar se poate face treabă bună cu câţiva
dintre cei mici. Sunt foarte încântată când îi fac să plângă.
Majoritatea oamenilor ar fi fost indignaţi de această atitudine a unui

profesor faţă de copiii mici. O reacţie normală ar fi fost clasarea atitu
dinii ei ca fiind inacceptabilă şi efortul de a o face să regândească as
pectul moral al continuării acestei profesii. Totuşi, emiterea unor ase
menea judecăţi nu este treaba consilierului pentru ca aceasta mai
degrabă ar închide comunicarea în loc să o adâncească. Acceptarea fap
tului că această atitudine violentă nu reprezintă fiinţa umană în între
gime îl ajuta pe consilier sa rămână interesat, preocupat şi chiar cald
în ceea ce o priveşte pe clientă. In cea de-a treia şedinţă de consiliere
apare ceva care ajuta la înţelegerea manifestărilor violente ale acestei
profesoare. Ea spune:
*
Devin atât de tristă uneori... foarte tristă... Nu pot arata asta
nimănui, niciodată. Doar plâng singură în apartamentul meu. Pot
fi atât de oribilă cu oamenii... doar pentru că mi-e frica de ei. Cred
că mă tem că mă vor vedea aşa cum sunt,., pe mine aşa cum sunt
în realitate.... o persoană „de nimic" căreia îi e frică să iubească.
Se folosesc multe cuvinte pentru a descrie această atitudine.

Ne-arn referit deja 1a acceptarea necondiţionată. Un alt termen al
tădată mult folosit este cel de căldura nonposesivă; şi acela de res
pect a fost o denumire preferată, deşi nu descrie multe dintre as
pectele esenţiale ale acestei dimensiuni: de exemplu, poţi

166 respecta pe cineva destul de rece şi condiţionat. Un cuvânt pe
care Cari Rogers l-a folosit pentru a reprezenta această dimen
siune a fost „a preţui" (prizing). în context american acesta a fost
o alegere bună de vreme ce comunică o intensitate mai mare a
sentimentului decât ceilalţi termeni. Similar, David Cain (1987)
foloseşte cuvântul „afirmare" pentru a sublinia funcţia acestei ati
tudini în beneficiul clientului — îi „afirmă" valoarea. Un termen
nepotrivit pentru această atitudine este a plăcea. Această observa
ţie este importantă pentru consilierii în formare pentru care pare
lipsit de sens gândul că ar trebui să le placă fiecare client care in
tră pe uşă. Aşa cum s-a mai precizat în alt context (Mearns,
2003 : 3-5), în cultura noastră, „a plăcea" pe cineva este o noţiu
ne ce implică multe condiţionări. în general ne place cineva care
arată că are valori similare sau complementare cu ale noastre.
Aşadar, a plăcea pe cineva este condiţionat de această similitu
dine sau complementaritate. Oricum, a valoriza clientul ca per
soană nu este ceva condiţional — este posibil să simţi că valori
zezi profund umanitatea unei persoane care manifestă un sistem
de valori destul de diferit de al tău. Caseta 5.2 reproduce afirma
ţia unei consiliere centrate pe persoană ce descrie diferenţa din
tre a plăcea şi a valoriza pe cineva în relaţia cu clientul ei care
este un politician important.
Caseta 5*2 Nu-1 plac, dar ţin mult la el
Când îl aud la radio sau îl văd la televizor, am, în egală măsură,

două reacţii. Mă strâmb, scutur din cap şi mă încrunt la politica şi de
claraţiile sale de dreapta. Simt că este total lipsit de inimă — complet
lipsit de interes pentru durerea celor săraci. Dar, în acelaşi timp, con-
DAVE MEARNS şi B.RIAN THORNE

stat deseori că zâmbesc. îl cunosc destul de bine, ştiu că, în timp ce 167
pare absolut sigur de sine, trebuie să fi măsurat podeaua cu pasul,
când sus, când jos, nervos şi anxios înaintea interviului. Ştiu, de ase*
menea, că are o inimă — care poate fi diferit localizată faţă de a mea —
dar are una. HI crede cu sinceritate prostiile pe care le spune (pentru
mine asta sunt: prostii). El crede în mod real că, pe termen lung, oa
menii vor fi ajutaţi dacă sunt lăsaţi să se descurce prin propriile mij
loace şi nu sunt cocoloşiţi (termenul îi aparţine). Este sincer şi, în
aceeaşi măsură, integru — spune ce crede şi este consecvent în con
vingerile sale. Deşi nu l-aş vota niciodată, cred că este un om de încre
dere — o calitate care ar fi o provocare pentru mulţi din partidul la
care ader eu. Nu-1 plac, dar ţin mult la el.
în timp ce diferenţa între a p lă c e a şi a v a lo r iz a pe cineva este

importantă pentru consilieri, această distincţie se pierde în cazul
clienţilor care tind să folosească termenul „a plăcea" mai degra
bă decât alternativele noastre mai pretenţioase.
De ce este importantă acceptarea necondiţionată?

Clientul care a crescut în c o n d iţii d e v a lo r iz a r e a p ă s ă to a r e , o p r e
s iv e (vezi capitolul 1) va fi învăţat că el este valoros doar atâta
timp cât se comportă conform cu aşteptările persoanelor semni
ficative din viaţa lui. Acceptarea necondiţionată a consilierului
manifestată faţă de client este importantă deoarece anihilează di
rect asemenea condiţii de valorizare: consilierul îşi valorizează
clientul fără să ia în considerare conformarea clientului la „con
diţii"; Lietaer (1984) foloseşte termenul de c o n tr a c o n â iţio n a r e pen
tru a descrie procesul pe care îl pune în mişcare acceptarea
Consilierea centrată pe persoană în acţiuneB Acceptarea necondiţionată

168 necondiţionată; legătura condiţionată între a împlini condiţiile
de valorizare şi a fi valorizat este ruptă prin tratarea consecven
tă a clientului ca fiind o persoană valoroasă prin sine însăşi, in
diferent dacă împlineşte sau nu condiţiile de valorizare stabilite
pentru el în viaţă.
Anihilând condiţiile de valorizare, acceptarea necondiţiona
tă rupe cercul negativ, de autoapărare al clientului, (vezi fig. 5.1)
Nimănui nu-i pasă Mă comport din ce în ce

de mine mai defensiv
Asta îi ţine la distanţă

pe ceilalţi
Figura 5 .1 Ciclul autoapărării
DAVE MEARNS ţi BRIAN THORNE

Clientul care nu se acceptă pe sine se comportă intr-un mod 169
care reflectă această atitudine: el nu se aşteaptă ca oamenii să-l
preţuiască, deci se apără în mod deosebit în relaţia cu ceilalţi. Poa
te părea slab, prea agresiv, lipsit de emoţii sau poate că are ten
dinţa de a se retrage din contactele sociale strânse. Asemenea
comportamente sunt departe de a fi bine primite de ceilalţi şi pot
chiar să-i îndepărteze, fapt care demonstrează încă o dată clien
tului că el este neiubit şi de neiubit. Atitudinea pozitivă necon
diţionată rupe cercul deoarece consilierul nu se lasă îndepărtat
de comportamentul defensiv al clientului, oferindu-i în schimb
acestuia o acceptare consecventă a valorii sale intrinseci.
Acest comportament diferit al consilierului are efect asupra
comportamentului clientului în relaţia lor. De vreme ce nu mai
simte acum nevoia să se autoprotejeze în relaţia cu consilierul,
clientul se simte suficient de sigur ca să dezvăluie mai mult de
spre el însuşi şi să-şi exploreze mai profund experienţele.
în acelaşi mod în care se opune condiţiilor contradictorii de
valorizare şi ajută clientul să simtă mai puţin nevoia de a se au
toproteja, acceptarea necondiţionată din partea consilierului are
un impact mult mai direct şi asupra felului în care clientul se au-
tovalorizează. Intr-un anumit fel clientul va fi contaminat de ati
tudinea de acceptare a consilierului şi, puţin câte puţin, începe
să experimenteze aceeaşi atitudine faţă de el însuşi. Numai
atunci când clientul începe, chiar şi timid, să se autovalorizeze
în acest fel, se poate produce o schimbare reală şi în cazul mul
tor clienţi această primă autovalorizare este rezultatul direct al
sentimentului că sunt valorizaţi de consilier şi al acceptării fap
tului că o asemenea atitudine este posibilă. Cercetarea lui Watson
şi Steckley (2001) evidenţiază importantele funcţii terapeutice ale
acceptării necondiţionate. încă de la începutul relaţiei terapeutice,

170 atunci când clientul vine „blindat" cu mecanisme sofisticate de
autoprotecţie de care s-a servit pentru a~i ţine pe ceilalţi la dis
tanţă, consilierul trebuie să-şi am intească faptul că acceptarea
necondiţionată poate să aibă asupra clientului un efect decisiv.
Clienţi care se autoprotejează

Câteodată este o sarcină grea pentru consilier să nu se lase în
depărtat de autoprotecţiile pe care clientul le-a dezvoltat. De
exemplu, Mary, Roger şi James sunt clienţi care şi-au dezvoltat
propriile mecanisme de apărare în relaţiile cu alţi oameni prin
evitarea apropierii prea mari.
Mary avea 45 de ani şi nu avea grijă de ea însăşi. Nu-şi spăla

părul şi hainele ei vechi erau o combinaţie de negru şi gri. Faţa
ei era ştearsă şi relativ lipsită de expresie în ciuda intensităţii sen-
timentelelor aflate sub această aparenţă. De asemenea, mirosea
urât. A suspinat aproape tot timpul în primele două şedinţe şi
le-a încheiat pe amândouă cu fraza: „Nu ştiu de ce aţi vrea să vă
bateţi capul cu una ca mine".
Roger, de 35 de ani, era un om de afaceri de succes care a ve

nit în consiliere împreună cu soţia sa, fără nicio tragere de ini
mă. în prima şedinţă a spus că soţia sa este cauza problemei pen
tru că ea „nu-şi cunoaşte locul". în opinia lui Roger, noii prieteni
ai soţiei „îi umplu capul cu idei fanteziste". Soluţia lui la proble
mele lor era că „dacă ea redevine soţia care se cuvine să fie,
atunci totul ar fi OK". Vorbind despre munca iui, Roger a poves
tit cu satisfacţie despre un mic competitor pe care îl scosese re
cent din afaceri acordându-i un împrumut pe care ştia ca acesta

nu l-ar putea rambursa la timp. „A fost mai ieftin să pierd acest 171
împrumut şi să cumpăr pe nimic o afacere falimentară decât să
preiau un concern funcţional". Roger îl considera pe fostul sau
competitor ca fiind „un pămpălău" pentru că a încercat să se si
nucidă după acest episod.
J a m e s avea 18 ani şi era dificil de lucrat cu el deoarece era

detaşat, suspicios şi furios. Următoarea scenă s-a petrecut la 30
de minute de la începutul primei şedinţe. In cea mai mare par
te a timpului de până atunci, James îşi luase în derâdere consi
liera, o întrebase dacă are vreo pregătire profesională, de ce era
atât de „bătrână" şi ridiculizase hainele pe care aceasta le pur
ta. în mod sigur, aceste 30 de minute nu au fost deloc uşoare
pentru consilieră, dar a încercat să depăşească barajul lui Ja
mes. Pe măsură ce timpul trecea, James şi-a intensificat atacu
rile culminând cu:
Jam es: O K ... spune-mi cum că trebuie să-mi iau o slujbă... hai
spune-mi... consiliază-mă... de fapt, asta-i meseria ta... zi...
fă ceva să-ţi meriţi banii, escroaco!
C on siliera [d u p ă o p a u z ă lu n gă]: Se pare că încerci să mă provoci din
ce în ce mai mult... ca şi când ai vrea, de fapt, să ne ba
tem sau ceva asemănător.
Jam es: Da..., ai dreptate, vreau să mă bat... eşti şi tu ca toţi ceilalţi...
o binefăcătoare care nu se gândeşte decât la ea... Pariez că
îţi place să te gândeşti la tine ca la o persoană bună, care-i
ajută pe ceilalţi. Ei bine, eu cred că eşti o... cred că nu eşti
bună de nimic... du-te şi câştigă-ţi banii, nenorocim
C onsiliera: Mă .simt chiar rănită... şi mă simt şi tristă [lin işte]... tu ce
simţi? Te simţi şi tu rănit? [tăcere lungă]
Consilierea centrată pe persoană în acţiu ne» Acceptarea necondiţionată

172 Aşa cum a reieşit ulterior, aceşti clienţi aveau patru lucruri în
comun:
• Erau toţi foarte trişti.

« Toţi se simţeau extrem de neiubiţi.
• Ei înşişi nu se iubeau.
® Erau extrem de vulnerabili.
Comportamentul acestor clienţi părea destul de diferit pen

tru că îşi arătau vulnerabilitatea prin tipare de autoprotecţie di
ferite. Mary se retrăgea în „copilul" profund rănit din interiorul
ei, în timp ce Roger afişa o aroganţă şi o superioritate rece. James
folosea furia, suspiciunea, detaşarea şi agresiunea făţişă ca mijloc
de a~i ţine departe pe ceilalţi. Mecanismele lor de autoprotecţie
aduceau respingere celor din jur, erau folosite ca scut împotriva
lumii exterioare, scut care ascundea ceea ce ei erau, de fapt, ca
oameni. Acceptarea necondiţionată implică din partea consilie
rului să nu se lase influenţat de ecranul de autoprotecţie al clien
tului, ci să aştepte, să continue valorizarea persoanei în sine şi,
ca urmare, să câştige dreptul de a~i fi permis accesul în spatele
scutului.
Limbaje personale
Felul particular în care un individ îşi apără vulnerabilitatea
este doar un aspect al limbajului său personal — al modurilor sale
caracteristice de a-şi exprima diferite faţete ale sinelui. Dacă un
consilier ar lucra cu un client din altă zonă culturală şi care vor
beşte o limbă diferită, ar fi probabil deosebit de răbdător, tole
rant şi preocupat să descopere înţelesul limbajului clientului. Ar

fi îngrijorat să nu facă judecăţi pripite, pentru că ar şti că aceste 173
raţionamente ar putea fi bazate pur şi simplu pe propria lipsă
de înţelegere a limbajului şi a culturii clientului său. Pentru con
silierul care încearcă să-şi dezvolte acceptarea necondiţionată
poate fi folositor să facă o astfel de presupunere în faţa tuturor
clienţilor săi. Poate începe prin a presupune că fiecare client nou
are propriul limbaj personal pe care-1 foloseşte ca să se exprime.
Obiectivul consilierului este ca, în primul rând prin empatie, să
descopere şi să înţeleagă acest limbaj. Această abordare este fo
lositoare pentru consilierul începător pentru că-i permite să ră
mână mai degrabă concentrat pe client decât să fie perturbat de
vreunul dintre comportamentele acestuia. în loc să emită jude
căţi asupra comportamentului clientului, consilierul se concen
trează asupra întrebării: Ce înseamnă acest comportament pentru
acest client? Aici sunt exemplificate câteva aspecte ale limbaju
lui personal cu semnificaţiile individuale pentru clienţii res
pectivi.
® Glumele lui Jim înseamnă, de obicei, că este tensionat.

® Lacrimile lui Polly adesea semnifică faptul că este furioasă.
» Furia lui Robert înseamnă adesea că el e trist.
• Exuberanţa lui Sally înseamnă, de obicei, că are nevoie să fie ad
mirată.
» A cel zâmbet al lui Peter înseamnă că suferă.
» Plânsul lui Jane pentru „nefericirea omenirii" este felul ei de a
rămâne în contact cu partea ei „delicată" pe care o preţuieşte
enorm.
« Uri cuvânt tandru de la Gus este un mesaj puternic de iubire.
® Precizia cu care Brian foloseşte cuvintele reflectă dorinţa lui sin
ceră de a nu-i răni pe ceilalţi prin neînţelegeri.

174 ® Obiceiul lui Dave de a spune lucrurile pe şleau reflectă teama sa
de manipulare.
« întârzierile repetate ale lui Donald înseamnă,, probabil, că nu se
simte confortabil cu ceea ce se întâmplă.
® întârzierile repetate ale lui Doug probabil că înseamnă-că îi pla
ce să simtă că el deţine controlul situaţiei.
• întârzierile repetate ale lui Charlie înseamnă, probabil, că este
neglijent în materie de punctualitate.
Pe măsură ce consilierul învaţă progresiv limbajul personal

al clientului său, comportamentul acestuia devine mai inteligi"
bil şi persoana din spatele acestui comportament devine din ce
în ce mai uşor de văzut şi de acceptat. în acelaşi sens, psihana
listul Bruno Bettelheim se referă la sarcina lucrului cu copiii cu
tulburări severe ca la „descoperirea şi înţelegerea logicii pe care
se bazează comportamentul copilului" (Bettelheim 1987).
Dar ce fac când, pur şi simplu,

n u -m i accept clientul?
Mai târziu în acest capitol, vom discuta în detaliu asupra lu
crului consilierului cu sine însuşi pentru a-şi dezvolta accepta
rea necondiţionată, dar pentru practicienii fără experienţă una
din primele îngrijorări se referă la paşii practici pe care trebuie
să-i facă atunci când se confruntă cu un client pe care nu-1 pot
accepta. Această problemă apare, de obicei, mai degrabă la înce
putul relaţiei de consiliere decât pe parcursul ei; se poate ca unui
consilier să-i displacă imediat clientul sau chiar în prima sau a
doua şedinţă să simtă nevoia să se retragă puţin din relaţie. Când
consilierul simte o asemenea tendinţă de retragere, îşi poate

reaminti ce am spus despre sistemele de autoapărare — anume 175
că sunt proiectate tocmai pentru a crea un asemenea răspuns —
să îi ţină pe ceilalţi la distanţă. Această conştientizare îl poate aju
ta pe consilier să lase deoparte judecăţile pe care le-a făcut şi să
rămână deschis şi curios pentru mai mult timp. Un alt pas prac
tic ar fi să acorde mai multă atenţie empatizării cu clientul. Acest
efort poate să nu fie uşor de făcut atunci când instinctul îl deter
mină să se retragă, dar îşi poate consolida acest efort spunân-
du-şi în mod repetat: „Nu cunosc încă această persoană". Aceas
tă îndreptare conştientă către empatie poate avea doua
^consecinţe benefice: în primul rând, mută atenţia consilierului
de la el însuşi la client şi, în al doilea rând, procesul empatie în
suşi poate ajuta ia descoperirea de noi faţete şi profunzimi ale
clientului care pot pune sub semnul întrebării judecata anterioa
ră a consilierului (ca în caseta 5.1).
Următorul pas pe care consilierul îl poate face este să mear
gă în supervizare. Cu ajutorul supervizorului îşi poate pune în
trebarea: „Ce nu ştiu eu despre acest client?" Aceasta poate fi o
întrebare utilă pentru că deschide noi domenii pentru posibila
explorare, dar şi pentru că îi aminteşte consilierului pe ce dovezi
limitate se baza judecata lui anterioară. Suplimentar acestei în
trebări i se poate adăuga exerciţiul de focusare asupra relaţiei tera
peutice, prezentat în caseta 5.3.
Caseta 5.3 Focusarea asupra relaţiei terapeutice
Adaptând tehnica exerciţiului de focusare (Gendlin, 1981) consilie

rul poate lua contact cu propriile senzaţii corporale în relaţia cu clientul
său. Fiecare întrebare este analizată atent, alocându-i-se suficient spaţiu
Consilierea centrată pe persoană în acţiune ®Acceptarea necondiţionată

176 pentru a permite reflectarea dincoio de nivelul răspunsurilor superfi
ciale, astfel încât să poată ieşi la iveală reacţii anterior nesimbolizate.
® Când mă gândesc la clientul meu ce senzaţii trăiesc? — A sta e tot?

Care sunt părţile lui frumoase? (focusare pe fiecare dintre ele în
parte)
* Ce anume trăiesc atunci când mă centrez pe asta? — A sta e tot?
Care sunt părţile lui urâte? (focusare pe fiecare dintre ele în parte)
* Ce anume trăiesc atunci când mă centrez pe asta? — A sta e tot?
» De ce are el cel mai mult nevoie din partea mea?
« Ce doresc eu cel mai mult să-i ofer?
» Cine simt eu în relaţia noastră?
Speram că explorări precum cele descrise în caseta 5 3 îl vor

face pe consilier să găsească adevăratele motive ale judecăţii sale.
La baza acestor măsuri practice pe care consilierul le poate lua
stă recunoaşterea că neplăcerea consilierului este intr-adevăr a
lui şi, ca atare, este responsabilitatea lui. Nu este acceptabil pen
tru practicianul în consilierea centrată pe persoană să proiecte
ze în mod repetat responsabilitatea pentru sentimentele sale asu
pra clientului.
Am început această secţiune presupunând că majoritatea ca
zurilor de neacceptare apar la începutul consilierii, dar sunt, de
sigur, situaţii în care dificultăţile apar mai târziu în relaţia tera
peutică. Dacă un consilier nu face faţă acestor dificultăţi, acestea
pot duce la retragerea sa treptată din relaţie şi, drept consecinţă,
la împotmolirea procesului terapeutic. Din nou, consilierul poate
duce aceste probleme în supervizare, dar le poate şi explora des
chis împreună cu clientul său, astfel încât să fie amândoi impli-

câţi în rezolvarea Ion Acest procedeu nu numai că ajută la dez- 177
voltarea relaţiei, ci relevă un material terapeutic important pen
tru client. Exemple de consilieri care au fost deschişi asupra unor
astfel de dificultăţi sunt oferite în capitolele 6 şi 8 şi în cerceta
rea legăturii nonverbale dintre terapeut şi client (Mearns, 2003:
64-73).
Poate clientul să accepte acceptarea mea?

Cel mai adesea clientul este uşurat să afle că este valorizat de
consilierul său. Clienţii pot chiar să-şi exprime verbal uşurarea
la sfârşitul primei şedinţe şi să comenteze ce bine se simt că au
fost trataţi în acest fel. Oricum, câteodată clientul a avut un isto
ric cu atâtea respingeri repetate, încât se aşteaptă la ceva similar
şi din partea consilierului. în anumite cazuri, clientul pare să fie
atât de pregătit pentru respingere, încât chiar o încurajează: „Nu
pot să înţeleg ce vezi tu la mine, de fapt nu sunt bun de nimic,
să ştii!" Un pericol pentru consilierul fără experienţă este să fie
atras către expectaţiile ce corespund sinelui clientului şi să devi
nă din ce în ce mai critic cu acesta. O consilieră a reflectat asu
pra acestor aspecte în supervizarea muncii sale cu un client,
Andrew:
îmi dau seama că, pe măsură ce timpul a trecut, am ajuns să

mă tem de întâlnirile cu Andrew. Este atât de negativ, încât m-a
făcut şi pe mine să devin negativă cu el. Am devenit din ce în ce
mai severă cu el şi am făcut mult prea multe sugestii despre cum
ar putea să-şi schimbe viaţa. Pariez că am devenit şi din ce în ce
mai rece faţă de el. Din partea lui, cred că asta l-a lăsat sa se re
tragă din ce în ce mai mult în postura de „băieţel respins".
Consilierea centrată pe persoană in acţiune «* Acceptarea necondiţionată

178 Dacă clientul are un lung istoric de a nu fi acceptat, la înce
put el poate să nu aibă încredere în acceptarea consilierului. Via
ţa lui s-ar putea să fi fost un catalog al persoanelor care i-au ofe
rit diferite forme de dragoste şi apoi şi-au retras oferta, aşadar,
de ce ar avea încredere de data aceasta? Un asemenea client poa
te fi rezervat în ceea ce priveşte acceptarea consilierului; în anu
mite cazuri, clientul îl supune pe acesta la o serie de teste ale ac
ceptării lui — dacă aceste obstacole sunt discutate de consilier,
atunci clientul poate că este pregătit să aibă încredere (vezi ca
zul „Sandy", în capitolul 2). Caseta 5.4 reproduce reflecţiile unui
client care a avut dificultăţi în a avea încredere în acceptarea con
silierului.
Caseta 5.4 Acceptarea poate fi dificil de acceptat
Către sfârşitul timpului petrecut împreună sau ca o trăsătură obiş

nuită a muncii lor, consilierul şi clientul pot aloca timp revizuirii pro
cesului de consiliere (vezi capitolele 6 şi 9). Următorul fragment este
dintr-o asemenea şedinţă în care clienta reflectează asupra modului în
care a încercat să pună la îndoială acceptarea din partea consilierului.
La început am avut mari dificultăţi cu faptul că mă conside

raţi o persoană OK — de fapt chiar părea că mă plăceţi. Era atât
de ciudat pentru mine, încât la început nu am crezut — nimănui
nu i-a plăcut de mine vreodată — nici măcar mie! Când mi-am
dat seama că nu vă prefăceaţi — chiar m ă plăceaţi — am început
să mă gândesc că eu sunt cea care se preface. Pesemne că m-am
prefăcut că sunt o persoană OK, altfel v-ar fi fost imposibil să mă
plăceţi, Următoarea explicaţie la care m-am gândit a fost ca dacă
DAVE MEARNS şi BRIAN THQRNE

v-aş fi arătat toate părţile mele oribile nu aţi fi putut să mă plă
ceţi, aşadar, am început să mă arăt în faţa dumneavoastră aşa cum
mă vedeam eu însămi — cea mai de jos dintre cei mai de jos. Nu
mai atunci când mi-am dat seama că asta nu v-a făcut să vă re-
trageţi am realizat că pot fi cu dumneavoastră aşa cum sunt eu
cu adevărat şi asta nu va fi distructiv pentru niciunul dintre noi.
O situaţie deosebit de dificilă pentru orice consilier este aceea

în care clientul nu-i acceptă acceptarea necondiţionată aşa cum
a fost oferită, ci interpretează greşit căldura consilierului ca fiind
un pas spre o relaţie intimă dincolo de cadrul de consiliere. Una
dintre multele sarcini ce-i revin consilierului aflat intr-o astfel
de situaţie este de a comunica cu claritate care-i sunt limitele,
continuând, în acelaşi timp, să arate acceptarea sa faţă de client.
O reacţie exagerată a terapeutului fără experienţă l-ar face să re
tragă o parte din această acceptare ca nu cumva clientul să con
tinue să o interpreteze eronat. Dacă ar face acest lucru, ar putea
afla că, fără să vrea, a repetat acelaşi tipar de respingere care s-a
produs adesea în viaţa clientului său. Nu este uşor să fii clar în
ceea ce priveşte limitele şi, în acelaşi timp, să~i comunici clien
tului că-1 valorifici. Nu există căi prestabilite pentru a stăpâni o
astfel de situaţie delicată, dar în caseta 5.5 este un asemenea
exemplu.
Caseta 5.5 Acceptând un client care te iubeşte
Acest fragment este selectat dintr-un dialog aproape de sfârşitul

urtui contract de consiliere destul de lung. Consilierul a încercat sa
Consiîierea centrată pe persoană în acţiune * Acceptarea necondiţionată

180 ridice problema încheierii acestei relaţii deoarece părea că treaba a fost
în esenţă, terminată, iar contractul putea fi încheiat cu posibilitatea unor
întâlniri viitoare. In majoritatea timpului acestei şedinţe s-a discutat
această posibilitate, deşi mereu clienta dădea impresia că are ceva ce-i
stă pe suflet. După un monolog destul de lung, clienta a culminat afir
mând următoarele:
Clienta: ...mi-am dat seama ce simt cu adevărat pentru prima dată

în viaţa mea, cât de mult iubesc pe cineva. Bănuiesc că~i
destul de neplăcut că acel cineva se întâmpla să fii tu..., dar
e adevărat. îmi dau seama că de aceea vreau să rămân —
mă înspăimântă gândul că se sfârşeşte. De fapt nu mai am
nevoie de tine, dar e dificil..,
C onsilierul: ...dificil să mă părăseşti?
Clienta: Ştiu că aşa e corect să fac..., dar e greu...
Consilierul: Simt acum că îmi încredinţezi ceva foarte, foarte preţios...
ceva foarte tandru şi delicat... un dar foarte frumos...
Clienta: ...şi mie mi se pare la fel
C onsilierul: Te temi că l-aş putea strica?
Clienta: Nu... nu chiar... nu cred că ţi l-aş fi oferit dacă mi-ar fi fost
frică de asta... [Tăcere.,.]
Consilierul: La ce te gândeşti?
Clienta: Cred că e OK să terminăm acum.
Concentrarea pe căldura afectivă

Doar a simţi că-1 accepţi pe client nu este suficient, trebuie ca
această acceptare să fie şi comunicată clientului Pentru unii con
silieri, un zâmbet sincer, spontan este un mijloc de comunicare,

în timp ce alţii îşi exprimă căldura prin cuvinte sau contact fizic. i£
Fiecare consilier va avea, se pare, repertoriul particular propriu —
modurile sale caracteristice de a arăta căldură. Unul dintre as
pectele formării unui consilier centrat pe persoană este extinde
rea propriului repertoriu, astfel încât să-şi poată exprima căldu
ra în moduri diverse cu clienţi diferiţi. Aceasta este parte a ceea
ce noi descriem ca „dezvoltarea persoanei pe care consilierul o
poate oferi în cabinetul de consiliere" (vezi capitolul 6). Pentru
a fi capabil să ofere o întâlnire cu profunzime relaţională fiecă
rui client care ajunge în pragul cabinetului, consilierul va avea
nevoie să-şi dezvolte un repertoriu amplu. Unii clienţi nu au în
credere în mesajele verbale călduroase sau nu au atâta încrede
re cât ar avea, de exemplu, în atingeri; dar, pe de altă parte, simt
şi clienţi pentru care o atingere poate reprezenta o agresiune. Ca
seta 5.6 enumeră câteva feluri în care consilierii îşi pot comuni
ca atitudinea caldă. Lista nu este nici pe departe completă, dar
poate fi de ajutor consilierului ca să reflecteze asupra propriului
repertoriu şi asupra dezvoltării graduale a acestuia.
Caseta 5.6 Moduri prin care poate fi comunicată

căldura afectivă
Fiecare consilier are repertoriul propriu prin care poate să comuni

ce căldură afectivă. Este interesant să reflectăm cât de uşor sau de greu
ar fi de folosit fiecare din următoarele abordări:
® a merge la uşă sa întâmpini clientul

• a da mâna cu clientul
* a-i vorbi pe numele mic (a folosi prenumele clientului)
Consilierea centrată pe persoană în acţiu ne» Acceptarea necondiţionată

182 * a zâmbi
* a folosi un ton cald al vocii
* a păstra contactul vizual
* a râde cu sinceritate când clientul povesteşte un incident nostim
* a folosi cuvinte bine alese ca să-ţi arăţi căldura
* a arăta un interes adevărat clientului
* a te apropia fizic de client
* a atinge braţul clientului
« a atinge umărul clientului
* a ţine mâinile clientului în mâinile tale
* a îmbrăţişa clientul
Căldura afectivă ajută la creşterea încrederii în relaţia de con

siliere. Prea puţină căldură va încetini dezvoltarea încrederii şi
procesul consilierii. Vor fi, de asemenea, cazuri când o prea mare
exprimare a căldurii, deşi este cu adevărat simţită de consilier,
va fi dificil de suportat pentru anumiţi clienţi. Aceste cazuri vor
fi rare şi se limitează Ia clienţii care sunt deosebit de suspicioşi
la căldura arătată de ceilalţi. In asemenea circumstanţe, ar fi o
greşeală din partea consilierului să nu le mai arate căldură afec
tivă pentru că asta nu ar face decât să repete cercul respingerii
menţionat anterior. In loc de asta, consilierul va continua să ara
te căldură, dar probabil că va folosi alte metode mai puţin intru-
zive din repertoriul său. în orice caz, consilierul centrat pe per
soană nu se va limita doar la acest lucru — el va fi deschis asupra
a ceea ce face pentru că scopul nu este de a obţine pur şi simplu
o comunicare uşoară cu clientul, ci de a folosi relaţia dintre ei
pentru descoperirea dimensiunilor terapeutice. Caseta 5.7 arată
cum lucrează consilierul în această direcţie. Alte exemple vor

apărea în capitolul 6, când vom discuta mai pe larg despre sine- 18
le consilierului.
Caseta 5.7 O lacrimă prea mult
Sandra şi clientul ei, Simon, nu se simt la fel de în largul lor când

vine vorba despre exprimarea căldurii umane. Pentru Sandra, căldura
se exprimă uşor şi pe deplin. Pentru Simon, exprimarea căldurii este di
ficilă — în istoria sa de viaţă aceasta nu reprezenta ceva în care să ai în
credere, aşadar, el se simte inconfortabil în faţa manifestărilor de efu
ziune. De data aceasta, Sandra a reacţionat la zbuciumul lui Simon —
a simţit fiecare gram de efort şi „paşii mici" pe care el i-a făcut ca să des
chidă altora lumea sa. Când el termină în cele din urmă şi o priveşte în
ochi, ea se surprinde zâmbindu-i luminos — dar nu e numai un zâm
bet, este şi o lacrimă. Este un mod puternic de a arata căldură — prea
puternic pentru Simon în acest moment, Sandra vorbeşte despre asta;
„îmi pare rău, Simon. Te-am cam zăpăcit acum. Tî-e destul
de greu şi numai efuziunile mele îţi mai lipseau. Voi încerca sa
îţi respect mai mult sentimentele. Dar, de asemenea, să ştii că aşa
am simţit cât de mult te~ai străduit."
Caseta 5.7 arată cât de delicat este echilibrul între respectul pe

care consilierul îl are pentru felurile de a fi ale clientului — ce este
confortabil şi inconfortabil pentru acesta din urmă — dar şi do
rinţa şi capacitatea de a lucra cu diferenţele dintre ei doi. Funda
mentală aici este dorinţa consilierului centrat pe persoană să-şi
desluşească în faţa clientului propria sa experienţa şi propriul său

184 comportament — să arate deschis cum gândeşte (vezi capitolul 6 )
mai degrabă decât să se ascundă în spatele propriului mister.
„Atingerea" este o formă naturală şi directă prin care fiinţe-
le umane ajung una la alta, dar mulţi dintre consilierii din anu
mite culturi consideră ca fiind enorm de greu să-şi arate căldu
ra prin atingere. Problema cu atingerea este ca un cerc vicios:
când o cultură nu încurajează atingerile, ele încep să devină de
temut, ridică suspiciuni şi sunt puţin folosite. Totuşi, atunci când
atingerea se produce în consiliere, ea este, de obicei, percepută
ca ceva perfect natural şi care nu întrerupe deloc fluxul de co
municare între cei implicaţi.
Unii consilieri folosesc cu uşurinţă atingerea, în timp ce pen
tru alţii această abordare se dezvoltă încet. Dificultatea constă în
a avea încredere în atingerea cuiva; e important ca atunci când atin
gem pe cineva acest gest să fie mai degrabă răspunsul a ceea ce
simţim cu adevărat pentru client decât o impunere a nevoilor
noastre. Pe măsură ce consilierul explorează felul în care foloseş
te atingerea, el va putea identifica şi evita situaţiile unde aceas
ta devine un gest constrângător pentru client. Un exemplu de
atingere constrângătoare poate fi atunci când consilierul îşi îm
brăţişează clientul nu ca expresie a căldurii şi a dorinţei sale de
a rămâne în contact cu sentimentele acestuia, ci doar pentru a-i
spune cam aşa: „Gata, gata acum... termină cu plânsul... pentru
că nu mai pot să suport!"
De la prima ediţie a acestei cărţi, de acum 19 ani, trebuie să
recunoaştem că, mai mult decât în oricare dintre dimensiunile
comportamentului unui consilier, cultura consilierii s-a schim
bat în ceea ce priveşte atingerea. în mod cert, există o teamă în
temeiată că anumiţi consilieri abuzează de puterea lor prin atin
gere. Dar teama de această posibilitate a dus, în anumite centre

de consiliere/Ia evitarea contactului fizic de orice fel. Alte pro- 18
fesiuni mai demult instituţionalizate (Mearns, 1997b) descriu o
repoziţionare similară cu privire la contactul fizic. învăţătoarea
din şcoala primară care,, în 1988, ar fi luat pe genunchi o elevă
ce suferă şi ar fi îmbrăţişat-o, în 2007 ar fi sfătuită de sindicat şi
de managerul şcolii să fie strictă în privinţa evitării contactului
fizic. Asistenta socială care îşi lua în serios sarcina de a avea în
grijă un copil şi care i-ar fi oferit o „îmbrăţişare" părintească în
1988, în 2007 ar păstra o „distanţă profesională". De fapt, aceas
tă asistentă imaginară din 2007 arjrutea să nu facă o alegere si
gură urmând protocoalele care îi interzic contactul fizic cu copiii
pe care îi are în grijă. Se poate emite ipoteza că, la fel ca aceia
care, acum douăzeci de ani, au folosit contactul fizic pentru a
abuza, asistenta de azi ar putea fi implicată într~un litigiu peste
douăzeci de ani. împricinatul ar putea, pe bună dreptate, să acu
ze asistenta socială sau centrul unde lucrează ca ar fi provocat
daune psihologice de durată şi că nu le-ar fi remediat nici pe cele
deja existente pentru că a evitat să-i ofere copilului contactul fi
zic adecvat. Această acuzaţie ar fi dificil de respins pentru că
există o multitudine de cercetări psihologice care confirmă im
portanţa contactului fizic în dezvoltarea persoanei (Lambers,
2002).
Fiind doi bărbaţi într-o profesie în care clienţii sunt adesea
vulnerabili, iar bărbaţii sunt mai frecvent printre abuzatori, noi
am simţit dureros această dilemă. Amândoi ne-am luptat, fieca
re în felul său, cu această chestiune şi, de asemenea, ne-am ofe
rit unul altuia foarte multă susţinere. Nu este uşor de răspuns
acestei dileme — mâhnirea noastră personală în ceea ce priveş
te această problemă este cel mai bine exprimată în expresia: „Nu
există răspuns într-o societate bolnavă". Totuşi, continuăm să

186 credem că a face terapie în maniera centrată pe persoană este un
angajament înrădăcinat în umanitatea noastră şi, dacă vom eli
mina din travaliul nostru dimensiunile umanităţii noastre, atunci
vom oferi clienţilor noştri şi nouă înşine un lucru de proastă ca
litate. Aşadar, noi nu ne vom abţine de la a atinge delicat pe
mână sau pe umăr — o atingere care apare spontan din senti
mentul nostru de a fi în contact cu o altă fiinţă umană. Nu ne vom
abţine de la a oferi sincer o îmbrăţişre atunci când vrem cu ade
vărat s-o oferim şi când clientul nostru doreşte să o primească,
în aceste ipostaze, ne vom trata clientul cu respect şi vom apre
cia cu grijă ceea ce el trăieşte. Dar vom refuza să excludemuma
nitatea din munca noastră, iar o parte esenţială a umanităţii noas
tre rezidă în corporalitatea noastră. Pericolul este ca alţii să
considere aceste cuvinte ca o legitimare pentru propriile lor abu
zuri. Nu există scăpare din această dilemă. Declaraţia noastră ar
putea probabil să ne reducă la tăcere ca autori sau sa însemne
sfârşitul nostru ca practicieni, dar, cel puţin, ne vom păstra inte
gritatea.
Concentrarea pe condiţionalitate
Mai devreme în acest capitol, am afirmat că cel mai adesea
viaţa zilnică este condiţională. Implicit, în orice relaţie există un
set de condiţii care ar putea completa frazele „îmi vei plăcea mal
mult dacă.. şi „Nu te voi mai plăcea atât de mult dacă../' Chiar
şi în relaţiile foarte apropiate, faptul că o persoană o place pe cea
laltă poate fi condiţionat: „să nu se schimbe prea mult", „să con
tinue să mă iubească" şi numeroase alte condiţii. Consilierea nu
este totuna cu viaţa de fiecare zi şi acceptarea necondiţionată nu
este acelaşi lucru cu modul nostru condiţional de a plăcea pe

cineva. Provocarea pentru consilierul centrat pe persoană este 187
de a-şi dezvolta siguranţa, stabilitatea şi acceptarea de sine ast
fel încât, în întâlnirea cu alte persoane, să aibă mai puţină nevo
ie de a folosi moduri de autoprotecţie care creează condiţionali-
tate. în formarea pentru consilierea centrată pe persoană se
acordă o foarte mare importanţă acestei dimensiuni a autoaccep-
tării consilierului şi noi am discutat în mai multe rânduri aceas
tă problemă pe tot parcursul cărţii.
Un prim pas pentru consilier ar fi să-şi dea seama de diferi
tele tipuri de situaţii în care ar putea să-i fie dificil din punctul
de vedere al condiţionalităţii Caseta 5.8 reproduce 26 de situa
ţii care au fost folosite în formarea consilierilor în abordarea pro
blemelor de cuplu pentru a-i ajuta să-şi exploreze condiţionali-
tăţile în a plăcea pe cineva (Mearns, 1985).
Caseta 5.8 Cum condiţionez simpatia pentru cineva?
într-un exerciţiu pentru explorarea condiţionalităţii consilierilor în

probleme de cuplu li s-a pus în faţă o lista cu 26 de situaţii şi li s-a ce
rut să reflecteze cât de uşor sau cât de greu le-ar putea fi să accepte ase
menea clienţi:
* Un soţ care-ţi pune la îndoială competenţa ca şi consilier.

® Un soţ care spune: „Soţia mea a promis să mă asculte şi asta e
ceea ce trebuie să facă; nu mai e nimic de discutat".
® O feministă căreia au ajuns să-i displacă bărbaţii în general, in
clusiv soţul ei.
* O femeie care spune: „Vreau să-l părăsesc fiindcă e plictisitor şi
am găsit pe altcineva mai tânăr..
Consilierea centrată pe persoană In acţiune * Acceptarea necondiţionată

188 « Un client care înjură permanent.
® Un client care vorbeşte tot timpul, dar niciodată despre senti
mentele sale.
• Un traficant de droguri care lucrează în şcolile primare.
® Un miner care vorbeşte despre „cum sparge capete" la manifes
taţiile de protest,
® Un dependent de heroină.
® Un creştin evanghelic care pare tot timpul că încearcă să te con
vertească.
• Un tată care şi-a lovit bebeluşul.
® Un client care-ţi mărturiseşte că e homosexual.
• Un cuplu care-ţi spune: „Nu ne-ai ajutat deloc şi dacă în şedin
ţa asta nu se întâmplă nimic, se prea poate să ne oprim".
• O femeie care simte că soţul ei trebuie să ia toate deciziile im
portante în relaţia lor,
• Un soţ care-şi lasă doar soţia să vorbească şi-ţi aruncă o privire
care spune: „Cu ce drept îţi bagi tu nasul în viaţa mea?"
• Un cuplu care te acuză mereu că nu le dai soluţia la problemele
lor.
® Un poliţist care-ţi vorbeşte despre „capetele sparte" de la mani
festaţiile de protest.
® Un tânăr care a tâlhărit o bătrână.
• O clienta care-ţi spune ca e lesbiană.
« Un client care pare sa nu se schimbe niciodată.
& O femeie care acceptă că a fi bătută frecvent face parte dintr-o
căsnicie normală.
• Un soţ care-şi loveşte frecvent nevasta.
• Un client care se plânge de viaţa lui, dar nici nu pare să încerce
să schimbe ceva.
« O mamă care şi-a lovit bebeluşul.
DAVE MEARNS ş\BRIAN THORNE

Un client care-ţi spune că e îndrăgostit de tine. 189
O clientă care-ţi spune ca e îndrăgostită de tine.
O explorare ca cea prezentată în caseta 5.8 poate începe pro

cesul de clarificare a valorilor consilierului pentru că este mai
probabil ca el sa devină condiţional cu clientul său când aceste
valori sunt încălcate sau ameninţate. Conştientizarea acestor va
lori şi a efectului pe care îl pot avea asupra acceptării clientului
poate, într-un prim pas, să-i ofere un oarecare grad de control
consilierului. Mai mult, identificarea acestor valori îi va oferi
oportunitatea de a analiza pe ce se bazează ele şi de a continua
să le exploreze. Câteodată consilierul poate descoperi că o valoa
re are o bază foarte precară în experienţa sa actuală; este ceva ce
a introiectat de la părinţi şi nu are o semnificaţie importantă pen
tru el în prezent.
Cu toate astea, alteori consilierul va constata că valoarea care
constituie o provocare are un fundament ferm în propria sa psi
hologie. Ar putea, de exemplu, să fie înrădăcinată în nevoile şi
în temerile sale. Să accepte necondiţionat un client poate fi ast
fel deosebit de dificil şi chiar ameninţător pentru consilier.
Supervizarea, la fel ca procesul de formare în orientarea
centrată pe persoană, implică o continuă atenţie îndreptată
spre dezvoltarea personală a consilierului, precum şi o preo
cupare pentru descoperirea şi înţelegerea nevoilor şi temerilor
sale care l-ar putea conduce spre condiţionalitate. Caseta 5.9
ilustrează descoperirea de către o consilieră în formare a ne
voilor sale personale care i-au inhibat munca. în acest caz ne
voile erau legate de valorizarea abordării centrate pe persoa
nă; consiliera descoperise că acceptarea clienţilor tindea să fie

190 condiţionată de felul în care aceştia urmau sau nu valorile
acestui tip de consiliere.
Caseta 5.9 Poate abordarea centrată pe persoană

să accepte opusul ei?
în fragmentul următor, o consilieră în formare discută cu supervi

zorul său despre dezvoltarea sa în ultimul an şi, în mod deosebit, de
spre două obstacole semnificative pe care le-a depăşit:
Anul acesta, una din chestiunile critice în ceea ce mă priveşte a fost

să realizez cât de lipsită de acceptare am fost faţă de clienţii care pă
reau că vor să vorbească mai degrabă despre gândurile lor decât să-şi
exploreze propriile sentimente. Bineînţeles că eram atât de convinsă de
importanţa sentimentelor, încât credeam că fiecare client trebuia să
ajungă imediat acolo — este un lucru care, în abordarea centrată pe per
soană, este considerat implicit aşa că am continuat să-mi împing clien
ţii pe acest drum şi, în mod sigur, nu le-am acceptat rezistenţa. Celă
lalt obstacol, deşi era în legătură cu primul, a fost şi mai greu de
depăşit: îmi venea foarte greu să accept o clientă care părea că se în
dreaptă într-o direcţie clar opusă celei care ar fi făcut-o să se dezvolte.
Era ca şi cum lucrul meu cu clienţii ar fi fost la un nivel fundamental
condiţionat de mersul lor în direcţia dezvoltării... condiţionat de felul
în care devenirea lor confirmă ipotezelor consilierii centrate pe persoa
nă. Am avut mari dificultăţi cu această clientă care părea că intenţio
nează să se reîntoarcă la soţul ei în ciuda bătăilor regulate pe care le
primea. Puteam să fiu deschisă în faţa gândurilor ei de a-1 părăsi, dar
de fiecare dat[ când vorbea despre intenţia de a se reîntoarce Ia el, o in
vitam „să reflecteze mai profund asupra acestui aspect". Biata femeie

a realizat repede că putea să aducă în faţa mea doar acea parte a ei care 191
dorea $ă~şi părăsească soţul; între timp, cealaltă parte care dorea să se
întoarcă în căsătorie rămânea neexaminată, misterioasă şi chiar mai so
licitantă. Cu această clientă mi-am dat seama că abordarea centrată pe
persoană era mai plină de provocări decât credeam, pentru că, dacă
eşti în mod real centrat pe persoană, trebuie să valorizezi clientul, chiar
dacă merge în direcţia opusă creşterii sale ca persoană — adică alege
o cale opusă tuturor valorilor tale.
Câteodată, nevoile şi temerile consilierului sunt legate de ca

drul instituţional în care lucrează. Instituţiile sunt rareori centra
te pe persoană, fiind mai curând centrate pe instituţie şi clienţii
lor sunt destul de rar acceptaţi necondiţionat. Aşadar, consilie
rul dintr-o instituţie poate fi expus criticilor dacă nu pune con
diţii. De exemplu, consilierul şcolar poate fi criticat de colegi pen
tru valorizarea unui elev turbulent; psihologul clinician poate
avea dificultăţi cu psihiatrii care consideră „naivă" acceptarea
unui client care „manipulează". Asemenea presiuni, pe bună
dreptate, sunt temeri pentru consilierul centrat pe persoană pen
tru că pierderea credibilităţii în faţa colegilor este o sancţiune se
veră. N-ar fi surprinzător ca, reflectând condiţionalitatea insti
tuţiei, consilierul să devină din ce în ce mai condiţional cu
clienţii. Nu e uşor de răspuns la aceast[ problemă intr-un cadru
instituţionalizat. Consilierul ar putea răspunde plângându-se de
faptul că instituţia unde lucrează nu e centrată pe persoană. Sem
nificaţia psihologică a acestei plângeri e că ne ajută să reducem
neconcordanţa pe care o simţim între ce vrem noi să facem şi ce
se aşteaptă de ia noi să facem, în acest sens, deplângerea unei si
tuaţii ne ajută, de fapt, să ne supunem cerinţelor exterioare şi să

192 acţionăm împotriva conştiinţei noastre (Milgram, 2004). Un răs
puns mai provocator ar fi să valorizăm instituţia ca ceea ce ea
trebuie să fie — „centrată pe instituţie" — şi să muncim respec
tând politica instituţiei fără a ne încălca propriile principii. Acest
domeniu important privind aplicarea principiilor centrate pe per
soană în cadrul politicilor instituţionale este explorat şi în alte
studii (Mearns, 2006b, Mearns şi Thorne, 2000: capitolul 2).
Acceptarea necondiţionată
nu înseamnă „să fii amabil"
Acceptarea necondiţionată este câteodată greşit interpretată
drept a fi „amabil" cu clientul, dar nu este deloc vorba despre
asta, ci înseamnă a valoriza profund clientul fără a-1 supune unor
eventuale solicitări. „A fi amabil" este o mască de socializare —
este faţa pe care o arătăm lumii ca să ascundem ce simţim în re
alitate sau pentru a preîntâmpina orice judecată potrivnică din
partea altora. A fi amabil nu-1 ajută pe client să înţeleagă şi să aibă
încredere în necondiţionarea noastră. A 0 amabil nu-i oferă clien
tului experienţa căldurii umane — cum amabilitatea este des fo
losită pentru a camufla alte reacţii, îl poate face pe acesta să sim
tă incontestabila răceală afectivă. A fi amabil are mai degrabă
legătură cu superficialitatea relaţiei decât cu profunzimea ei.
Una dintre cele mai timpurii sarcini în formarea centrată pe
persoana este provocarea cursantului „amabil" să găsească ce
este autentic şi ce nu în răspunsurile sale adresate celorlalţi. Câ
teodată oamenii sunt amabili în mod autentic. La ei nu este vor
ba de aparenţe — pur şi simplu, aşa sunt în majoritatea situaţii
lor. Oricum, faptul că ei sunt congruenţi în amabilitatea lor nu
le va reduce dificultăţile pe care le vor avea de înfruntat. Unii

dintre clienţi se vor simţi bine în mediul cald şi securizant ce le-a 193
fost oferit şi vor fi şocaţi când acest consilier amabil va aduce
schimbări în relaţie. Pentru alţi clienţi va fi dificil să creadă în
sinceritatea unui consilier amabil — au văzut suficient de mul
te persoane „amabile".
Iată trei enunţuri adresate de o consilieră centrată pe persoa
nă clientului său — afirmaţii pe care mulţi le-ar considera „lip
site de amabilitate". Şi totuşi fiecare dintre ele, în relaţia speci
fică în care au apărut, arătau profunda valorizare a clientului.
• Simt că mă enervezi,
• Simt că iar m-ai lăsat baltă!
• Deci asta e; acum te aştepţi de la mine să-mi fac bagajul şi
să plec?
Când citim asemenea afirmaţii specifice ale consilierei este

important să nu le transpunem în alte contexte şi să ne imaginăm
că le folosim cu clienţii noştri. Indiferent care ar fi natura afirma
ţiilor, acestea funcţionează rareori şi pentru alte contexte pentru
că fiecare afirmaţie specifică a apărut într~o anumită relaţie, iar
semnificaţia ei nu poate fi înţeleasă dacă replica este spusă în alt
context. în orice caz, ce poate fi transpus este intenţia pe care con
siliera o comunică în spatele acestor afirmaţii. Cele trei fraze de
mai sus sunt toate din timpul lucrului consilierei cu clientul,
John. în spatele tuturor acestor fraze a stat dubla intenţie a con
silierei:
1 D ea intra în contact cu John — să se întâlnească cu el la un

nivel mai profund decât pattem-ul normal al lui John de a-i
ţine pe ceilalţi la distanţă.

194 2 Să-i arate lui John că ei (consilierei) îi pasă cu adevărat de el şi
de munca lor — ceea ce lui John îi era dificil să-şi dea seama.
Consiliera lui John comentează :
John are o fire cu adevărat alunecoasă — înaintează puţin în

relaţii, apoi se sperie şi se retrage. Dar are un p attern sofisticat
de a fi pentru că, de obicei, poate să determine cealaltă persoa
nă să se simtă frustrată, iritată şi furioasă şi să-l respingă. Şi eu
am fost frustrată, iritată şi nervoasă, dar nu l-am respins. Când
i-am spus: „Simt ca mă enervezi", „Simt că iar m-ai lăsat baltă"
sau „Deci asta e: acum te aştepţi de la mine să-mi fac bagajul şi
să plec?" îmi exprimam acceptarea mea pozitivă şi nu eram con
diţională cu el. Ştie că eu nu-i spun: „Nu face lucrurile astea".
Ce îi spun eu este: „John, ştiu că trebuie să faci lucrurile astea,
dar uite cum se simte o altă fiinţă umană în relaţie cu tine". Ce
îi spun eu este: „Tu contezi pentru mine"; „Relaţia dintre noi
contează pentru mine"; „Voi lupta pentru relaţia noastră"; „Da,
poţi să te închizi în tine şi să te retragi, accept că faci asta, ştiu
că asta faci, şi ştiu că ştii că ştiu că asta faci". „Dar chiar dacă
accept asta la tine, nu mă complac în asta — nu voi diminua
ceea ce îţi ofer pentru că tu simţi nevoia să te retragi!"
Expresia mea iritată „Simt că mă enervezi!" este versiunea
iniţială, prescurtată, a tuturor acestor elemente. Probabil că cel
puţin o parte a lui John va şti că toate astea sunt adevărate —
şi dacă nu, i-o voi spune eu.
Cei care se formează în orientarea strict nondirectivă a tera

piei centrate pe persoană (Bozarth, 2001; Brodley şi Schneider,
2001) pot sesiza o diferenţă în abordarea mai relaţională descri-

să în această carte. în terapia nondirectivă centrată pe persoană 195
există tendinţa de a interzice acele comportamente ale consilie
rului care pot fi văzute ca fiind directive pentru client.
Acceptarea necondiţionată poate fi exprimată şi prin a b sen

ţa comunicării bazate pe provocare, confruntare, intervenţii,
critică, îndrumare nesolicitată, asigurare directivă sau susţine
re. Chiar dacă sunt intenţionate sau nu, odată ce sunt expri
mate, toate aceste tipuri de comunicare vor fi cel mai probabil
percepute ca fiind expresia aprobării condiţionale sau a deza
probării explicite din partea terapeutului. (Brodley şi Schnei-
der, 2001: 157)
Nu dezaprobăm intenţia din spatele acestui sfat — aceea de

a evita dezvoltarea unei relaţii în care clientul să cedeze pute
rea sa personală consilierului. Suntem toţi de părere că elemen
tul fundamental în această abordare este faptul ca persoana stă
în centru în ceea ce priveşte propriul locus al evaluării. Diferen
ţa este că noi nu vom căuta să obţinem acest lucru prin reco
mandarea sau interzicerea unor comportamente specifice din
partea consilierului. Ca o ironie, chestiunea directivităţii în
orientarea centrată pe persoană sau pe client a fost abordată
într-o manieră pur şi simplu „centrată pe consilier". Comporta
mentele din exemplele citate de Brodley şi Schneider sunt inter
zise pentru că „se prea poate să fie percepute" ca fiind condi
ţionale. De fapt, acest lucru acordă puţină încredere abilităţilor
clientului de a relaţiona cu consilierul şi blochează exprimarea
sinelui terapeutului. Istoric, dezbaterea privind direcţivitatea
s-a plasat între aceste două extreme — la un pol se interzic anu
mite comportamente specifice ale consilierului, iar la celălalt pol

196 avem încrederea în integritatea clientului. Opinia noastră este
că orientarea centrată pe persoană nu îşi atribuie/ în mod parti
cular/ niciuna dintre aceste extreme fiindcă amândouă fac pre
supuneri simpliste asupra felului de a fi al clientului. într-o per
spectivă/ clientul este uşor de influenţat/ în cealaltă se poate avea
încredere în el pentru păstrarea integrităţii sinelui. O abordare
centrată pe client ar fi mai curând aceea în care considerăm că
persoanele sunt extrem de diferite şi că scopul nostru este de a
le recunoaşte individualitatea şi de a răspunde acestei indivi
dualităţi. Deci/ cu un client al cărui locus al evaluării este pro
fund externalizat/ consilierul va avea mare grijă să evite com
portamentele care pot părea directive. De fapt această provocare
este considerabilă, pentru că o persoană aşa de vulnerabilă are
foarte multă nevoie de evaluările celorlalţi — chiar pentru a-şi
judeca propriile sentimente — încât va căuta repere chiar şi în
cele mai mici gesturi:
Consilierul: De ce ai luat această decizie?

Clientul: Pentru că era decizia pe cam tu ai considerat-o ca fiind mai
bună pentru mine.
Consilierul; Ce te-a făcut să crezi asta?
Clientul: Zâmbeai mai mult când eu vorbeam despre luarea aces
tei decizii şi mai puţin când era vorba despre cealaltă.
în lucrul cu acest client comportamentul nostru poate părea

foarte asemănător cu cel al unui terapeut nondirectiv centrat pe
client, dar asta nu ne scuteşte de o serie de verificări repetate
pentru a controla ce preia clientul din comunicarea noastră. Un
astfel de exemplu este dat în capitolul 6, dar se regăseşte şi
intr-un caz descris de Meams (2003: 80-3) unde clientul era atât

de influenţabil, încât au avut loc numeroase verificări în fiecare 19>
şedinţă.
Pe de altă parte, în lucrul cu un client diferit — unul cu mai
mult control asupra locusului evaluării — abordarea centrată pe
persoană nu ne permite să ignorăm această diferenţă. Dacă do
rim să stabilim o relaţie cu acest client e necesar să avem încre
dere în el că e capabil să fie el însuşi în relaţia cu noi. Aşa a fost
cazul clientului John care, după ce a descris în termeni laudativi
o nouă ofertă pentru un loc de muncă, î-a întrebat pe consilier
dacă ar trebui să o accepte. Răspunsul acestuia a fost clar „di
rectiv":
C onsilierul: Bineînţeles că ar trebui să accepţi — sună grozav

John [pauză]: Da, când pun problema în acest mod, sună grozav, nu-i
aşa? Acum sa vedem cum sună când pun problema alt-
fel...
Consilierul lui John ştia că acesta are un locus al evaluării su

ficient de internalizat pentru a trece prin propriul proces deci
zional. Răspunsul său hotărât afirmativ nu este directiv pentru
John — mai degrabă e util ca o „oglindă" care reflectă raţiona
mentul lui,
în abordarea relaţională din cadrul consilierii centrate pe per
soană practicianul se va găsi pe poziţia de a relaţiona în multe
moduri diferite cu toată gama clienţilor săi. A recomanda sau a
interzice anumite comportamente pentru aceasta gamă de clienţi
ar nega unicitatea clienţilor şi unicitatea relaţiei pe care o va clă
di cu fiecare dintre ei. De asemenea, lipsa unor recomandări re
prezintă o provocare pentru el. Dacă, în loc să etaleze un set uni
tar de comportamente cu toţi clienţii săi, consilierul doreşte, mai
Consilierea centrată pe persoană în acţiune » Acceptarea necondiţionată

198 degrabă, să-i întâlnească pe fiecare dintre ei în moduri diferite,
atunci va avea nevoie să-şi cultive deopotrivă amploarea şi pro
funzimea fiinţei sale. Acesta este subiectul următorului nostru
capitol — a ajuta consilierul să extindă şi să aprofundeze ce poa
te oferi în cabinetul de consiliere — să-l ajute să devină cât mai
congruent cu putinţă.

6
Congruenţa
Către sfârşitul perioadei din viaţa sa dedicată dezvoltării te

rapiei centrate pe persoană Rogers scria:
Cred că cel mai important element al relaţiei terapeutice este

autenticitatea terapeutului. Terapeutul este cel mai eficient atunci
când este natural şi spontan. Probabil ca este o „umanitate an
trenată", aşa cum sugera unul dintre terapeuţii noştri, dar în mo
mentul respectiv este reacţia naturală a acestei persoane. Aşadar,
terapeuţii noştri evident deosebiţi între ei ajung la rezultate bune
pe căi destul de diferite. Pentru cineva, o abordare nerăbdătoa
re, fără ocolişuri, de genul „Hai să punem cărţile pe masă" este
cea mai eficienta pentru că intr-o asemenea abordare terapeutul
însuşi este mai deschis. Pentru altcineva, ar putea fi potrivită o
abordare mult mai delicată şi evident mai caldă pentru că aşa
este acest terapeut. Experienţa noastră a confirmat ferm şi a ex
tins părerea mea că terapeutul eficient este acea persoană care
este capabilă să fie ea însăşi în mod d esch is la un moment dat,
adică sa participe cu toată fiinţa sa. Poate că nimic altceva nu
este atât de important. (Rogers, 1973:186)
Consilierea centrată pe persoană în acţiune • Congruenţa

200 Dacă aserţiunea lui Rogers este corectă, atunci suntem în faţa
unei provocări captivante, dar înfricoşătoare. Este tulburător să
gândeşti că doar umanitatea pe care celălalt o oferă într~o rela
ţie poate fi tămăduitoare. Afirmaţia lui Rogers ne poate confrun
ta, de asemenea, cu posibilitatea înspăimântătoare că am putea
să nu avem curajul să acceptăm provocarea.
Caseta 6.1 Pot îndrăzni să fiu eu însumi?
în raport cu clientul meu, pot îndrăzni;
Să simt sentimentele care sunt în mine?

Să-mi îmbrăţişez clientul când simt că are nevoie de asta?
Să-mi arăt furia atunci când o simt intens?
Să admit că îmi e distrasă atenţia când sunt provocat
să discut despre asta?
Să admit că sunt confuz când acest lucru persistă?
Să-mi exprim verbal iritarea când simt că aceasta creşte?
Să-mi exprim afecţiunea în cuvinte când ştiu că e prezentă?
Să ţip când ceva fierbe în mine?
Să fiu spontan chiar atunci când nu ştiu unde va duce asta?
Să fiu dur şi, în aceeaşi măsură, să fiu delicat?
Să fiu delicat şi, în aceeaşi măsură să fiu dur?
Să folosesc partea mea sensibilă în relaţia cu clientul meu?
Să ies din „faţada mea profesională"?
Pot îndrăzni să fiu eu însumi în relaţia cu clientul meu?

Congruenţa aduce întrebări provocatoare ca cele din caseta 201
6.1, dar aceste chestiuni apar în măsura în care specialiştii în asis
tenţă psihologică simt adesea incongruenţi. Intr-adevăr, suntem
deseori înspăimântaţi de nivelul de incongruenţă pe care îl ve
dem la furnizorii de servicii de sănătate mentală. Poate avea sens
să lucrezi cu clienţi şi pacienţi care se lupta cu propria lor incon
gruenţă oferindu-le modul nostru incongruent de relaţionare?
Faptul că această întrebare nu este pusă în mod serios celor care
oferă servicii de sănătate mentală trebuie privit din perspectivă
sociologică şi sociopsihologică. Modul incongruent de relaţiona- ^
re este atât de profund înrădăcinat în cultura noastră, încât a
ajuns să fie văzut ca fiind atitudinea sănătoasă, civilizată chiar.
Ca fiinţe umane investim mult pentru a ne cultiva incongruen
ţa, astfel că suntem protejaţi să fim cu adevărat văzuţi de ceilalţi.
Aşa cum scriam altundeva, noi creăm ,,p e r d e le d e d a n t e lă ş i e c r a
n e d e p r o t e c ţ ie " (Mearns, 1996; 1997a) pentru a ne ascunde de cei
lalţi şi, împreună cu alţii, dezvoltăm norme restrictive pentru a
ne asigura că minimalizăm posibilitatea de a ne întâlni liber unul
cu altul în relaţie (Mearns, 2003: 67-8), Dacă am fi capabili să ne
eliberăm suficient de normele noastre culturale de incongruen
ţă, am putea să ne punem poziţia sub semnul îndoielii — am pu
tea chiar să fim capabili să ne considerăm cultura în termenii p a
t o lo g ie i c o le c t i v e a in c o n g r u e n ţ e i. Această apreciere critică a
incongruenţei în relaţionarea socială este, bineînţeles, doar un
aspect. La fel, din perspectivă sociopsihologică, am putea să ne
minunăm de cât de sofisticată este fiinţa umană care poate să afi
şeze feţe diferite de-a lungul unui şir de situaţii sociale. Pentru
o fiinţă socială această diversificare are o valoare enormă pentru
supravieţuire. îi dă posibilitatea să prezinte, în diferite circum
stanţe, aparenţa pe care o consideră cea mai potrivită pentru sco-
ConsiHerea centrată pe persoană în acţiune « Congruenţa

202 purile sale. Aşadar, copilul învaţă rapid valoarea incongruenţei
în relaţie. De exemplu, daca Jill descoperă că furia ei este con
stant dezaprobată, o poate transforma în tristeţe pentru care este,
în schimb, consolată. Dacă Jack constată că tristeţea lui nu se po
triveşte imaginii pe care îngrijitorul său o are despre ce înseam
nă să fii bărbat, atunci o poate transpune totdeauna înfurie, care
este mai potrivită. Dacă, mai târziu, Jill şi Jack vor fi împreună
ca parteneri, un consilier pentru probleme de cuplu va avea mult
de lucru la începutul relaţiei lor.
Dacă nu am fi avut abilitatea de a fi incongruenţi, ar fi fost di
ficil de menţinut sofisticatele structuri sociale pe care le avem în
prezent. De exemplu, noi ne bazăm unul pe capacitatea celuilalt
de a pune deoparte preocupările noastre din prezent pentru a juca
diferite roluri pe care le îndeplinim în sistemele sociale. Această
încredere în abilitatea celuilalt de a fi incongruent ne permite să
ne angajăm în aceste sisteme cu un sentiment de siguranţă, cel
puţin. Dacă n-am presupune că — împotriva a ceea ce se petre
ce în interiorul lui — dentistul nostru tot îşi va îndeplini sarcina
profesională, cu greu l-am lăsa să ne pună freza în gură!
Am definit empatia ca un proces, acceptarea necondiţionată ca
o atitudine şi acum definim congruenţa ca un fe l de a fi al consi
lierului în relaţia cu clientul său:
Congruenţa este un fel de a fi al consilierului când reacţiile

sale manifestate faţă de client se potrivesc consecvent cu trăi
rea interioară pe care o are în relaţia cu acesta.
Consilierul este „congruent" când, în mod deschis, este ceea

ce este el cu adevărat în relaţia cu clientul său — când felul în
care se comportă este reflectarea a ceea ce trăieşte în interior —
DAVE MEARNS şi BRIAN THQRNE

când răspunsul dat clientului este ceea ce simte, nu o prefăcato 203
rie sau o apărare. Pe de altă parte, când pretinde că este „deştept",
„competent" sau „îngrijorat", el este fals în relaţia cu clientul său,
comportamentul lui exterior nu este congruent cu ceea ce se pe
trece în interiorul său. Moustakas vorbeşte despre importanţa
congruenţei în munca psihoterapeutieă cu copiii:
Am înţeles ca trebuie să mă opresc din a juca rolul terapeu

tului profesionist şi să permit potenţialului meu, talentelor, în
demânărilor, întregii mele experienţe ca fiinţă umană să se con
topească firesc în relaţia cu copilul şi, de câte ori este omeneşte
posibil, să mă raportez la ei ca la o persoană întreagă. (Mous
takas, 1959: 201)
Congruenţa nu este un concept complicat, totuşi este cel mai

provocator pentru un consilier aflat la începutul formării. Difi
cultatea constă în a învăţa să contestăm sistemele sofisticate ale
incongruenţei pe care le-am dezvoltat ca parte a socializării de
scrise mai sus. Aparent, ai zice că, mai degrabă, proaspătul con
silier va da răspunsurile aşa cum le trăieşte decât să se abţină sau
să le formuleze într-un mod incongruent. Dar este realmente di
ficil pentru consilierul în formare să conteste regulile socializării
şi are nevoie de ceva timp petrecut în noul context al învăţării, în
mediul de formare al consilierului unde cei din jurul lui împart
sarcina de a crea o comunitate congruentă în care sa poată avea
loc această reînvăţare. In acel mediu, el va învăţa despre propria
incongruenţă şi despre cum îşi poate exprima congruenţa. Va în
văţa că mare parte din persoana sa poate fi oferită în mod liber
clienţilor săi şi că acest lucru este sănătos şi pentru el, şi pentru
ei. Poate, de asemenea, să înveţe despre acele aspecte care simt
Consilierea centrată pe persoană în acţiune ■ Congruenţa

204 dificile pentru ei — aspecte care sunt atât de legate de nevoile sau
de temerile sale, încât pot invada şi deforma spaţiul psihologic în
care e găzduit clientul. Treptat, el poate învăţa să aibă încredere
şi sa-şi folosească o gamă mai largă din calităţile sale personale,
să zâmbească şi să aibă răbdare cu acele aspecte care sunt încă în
procesul de a fi recunoscute şi recâştigate.
Ca şi acceptarea necondiţionată, în limbajul comun, congru
enţa are câteva denumiri, una dintre acestea fiind s in c e r it a t e a .
Aceasta poate genera confuzie proaspeţilor studenţi deoarece cu
vântul „sinceritateô limbajul curent implică un anume control
conştient, altfel spus o persoană poate a le g e să fie sinceră sau nu.
Oricum, aşa cum vom vedea pe parcursul acestui capitol, incon
gruenţa consilierului nu este neapărat o reţinere deliberată. Dim
potrivă, aceasta poate apărea în clipa în care consilierul nu se
mai preocupă de sentimentele pe care le are faţă de client. Alt
termen folosit uneori este tr a n s p a r e n ta , termen făcut celebru de
Sid Jourard (1971) în cartea sa T h e T ra n sp a ren t S eif. Totuşi, Ger-
main Lietaer (2001) intr-o lucrare de altfel profundă, induce con
fuzia în rândul celor aflaţi în formare prin restrângerea de sens
a cuvântului c o n g r u e n tă definit drept conştientizarea corectă de
către consilier a trăirii sale şi foloseşte termenul de tr a n s p a r e n ţă
cu referire la comunicarea acestei trăiri. Alţi termeni alternativi
sunt r e a lism şi a u te n tic ita te . Aceştia au avantajul că descriu cum
este simţită adesea această dimensiune de către client:,,C o n s ilie
ru l s e p o a r t ă c a o p e r s o a n ă rea la — p a r e în tr -a d e v ă r a u te n tic în f e l u l
cu m r e la ţ io n e a z ă c u m i n e ", în orice caz, un dezavantaj al acestor
termeni este că ei ridică o întrebare asupra a ce este a u te n tic sau
real: consilierul încetează de a mai fi r ea l când are un comporta
ment defensiv şi îşi ascunde răspunsurile? Termenul de c o n g r u
e n ţ ă avea avantajul de a pune accentul pe ceea ce a fost descris

ca şi continuitate între trăirea fundamentală a consilierului şi 205
comportamentul său exterior. Oricum, chiar şi cel mai folosit ter
men poate crea dificultăţi studenţilor, care îl confundă cu noţiu
nea de „acord între două persoane". Studentul poate considera
că afirmaţia „ co n silieru l a f o s t p e r fe c t co n g r u e n t cu clie n tu l" înseam
nă „ c o n s ilie r u l a r e z o n a t cu c lie n t u l " în măsura în care se perpe
tuează confuzia dintre congruenţă şi empatie.
Fie că folosim „sinceritate", „transparenţă", „realism", „au
tenticitate" sau termenul nostru preferat, „congruenţă", este fo
lositor să evidenţiem cele două faţete ale sale:
1 conştientizarea de către consilier a trăirii sale;

2 consilierul comunică clientului această trăire.
Pentru a fi congruent în relaţia cu clientul său, consilierul tre

buie să îndeplinească ambele condiţii: (1) să fie conştient de ce
se întâmplă în şinele său şi (2) să dorească să se exprime. Aces
tea sunt abilităţi destul de diferite şi consilierii m formare le con
sideră pe ambele solicitante în moduri diferite. Vom reveni asu
pra acestei diferenţe pe parcursul capitolului, când vom analiza
diverse forme de in c o n g r u e n ţa .
De ce este importantă congruenţa?

La fel ca empatia şi acceptarea necondiţionată, congruenţa H
face pe client să aibă mai uşor încredere în consilier şi în proce
sul de consiliere. Dacă clientul îl acceptă pe consilier ca fiind con
gruent, atunci el va şti că răspunsurile pe care le primeşte de la
acesta pot fi acceptate ca deschise şi sincere. El ştie că preocupa
rea consilierului nu este de a-1 manipula şi, în consecinţă, se
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * Congruenţa

206 poate simţi mai liber în relaţia lor, în abordarea centrată pe per
soană congruenţa destramă aerul de mister al consilierului. Mis
terul evocă iluzia puterii, transparenţa o dizolvă. Aşa cum a fost
menţionat în capitolul 5, în formarea consilierului centrat pe per
soană, acesta (şi formatorul, de asemenea) este provocat în mod
constant să-i „arate cum gândeşte" clientului (sau celui în for
mare). La fel cum profesorul încurajează elevii care încearcă să
rezolve o problemă de matematică nu doar să dea răspunsul, ci
şi să arate cum au gândit , şi consilierul centrat pe persoană va fi
încurajat nu doar să dea un răspuns fenn clientului, ci şi să ara
te toate amănuntele care au dus către acel răspuns. Acest aspect
este ilustrat în caseta 6.2.
Caseta 6.2 Arată cum gândeşti
Conduita consilierului centrat pe persoană de a arăta mai degrabă

cum gândeşte decât să vina pur şi simplu cu o afirmaţie nesusţinută,
ferma şi câteodată misterioasă este ilustrată prin alternativele A şi B ale
răspunsului oferit unui client, Paul, care vorbeşte despre intenţia de
a-şi părăsi partenerul.
Clientul: Nu mai are într-adevăr niciun sens să stau cu George. Am

avut perioada noastră de stat împreună. Am terminat-o.
Sunt prea multe complicaţii şi nu am nevoie de aşa ceva,
e timpul pentru schimbări de peisaj.
Răspunsul A: Altă dată, în aceeaşi situaţie, ţi-ai fi părăsit partenerul, pe
când acum nu ţi se mai pare o decizie oportună?
Răspunsul B: Altă dată, în aceeaşi situaţie, ţi-ai fi părăsit partenerul, pe
când acum nu ţi se mai pare o decizie oportună? Te întreb

asta pentru că te aud mereu spunând că s-a terminat, că e 207
timpul ca tu să pleci. Şi totuşi, nu m-ai convins. Nu ştiu
ce este, poate că te-am văzut o dată sau de două ori mai
puţin vehement — mai şovăielnic când te gândeai să-l pă
răseşti. De ce am impresia că, de data asta, este diferit? Mi
se întâmplă doar mie? Doar eu d oresc să fie altfel pentru
tine? Asta ar putea fi parţial adevărat — în mod sigur eu
vreau ca lucrurile să se îmbunătăţească pentru tine.
Diferenţa dintre varianta A şi B este că B include tot ce este în sp a

tele răspunsului iniţial. Arată toate aspectele care au contribuit la for
mularea răspunsului inclusiv elementele care ar putea avea mai mult
de-a face cu consilierul decât cu clientul Acest răspuns congruent mai
complet nu numai că reduce misterul pentru client, dar îi oferă şi un
prilej pentru a continua. Aceasta nu înseamnă că un răspuns mai con
cis ca A este totdeauna nepotrivit. In anumite relaţii, concizia răspun
sului îl poate ajuta pe client să se concentreze — dar consilierul poate
că totuşi va dori, mai târziu, să explice de unde a apărut răspunsul
„A arăta cum gândeşti" demistifică discursul consilierului şi

reduce posibilitatea unui eşec terapeutic. Mai mult, arată uma
nitatea din spatele cuvintelor consilierului, o preocupare centra
lă în relaţiile terapeutice centrate pe persoană. Nu este dificil să
arăţi cum gândeşti şi totuşi este frapant cât de des consilierii
eşuează să facă asta îri relaţia cu clienţii lor (respectiv formatorii
în relaţia cu cursanţii lor). Bineînţeles, când arătăm cum lucrăm
devenim transparenţi; or, probabil că e dificil să fim lipsiţi de pa
văza misterului şi a puterii, să fim expuşi total cu vulnerabilită
ţile noastre.
Consilierea centrată pe persoană în acţiune« Congruenţa

208 încrederea poate exista, desigur, în relaţiile în care consilie
rul este misterios şi ascuns, dar este, în foarte mare măsură, ti
pul de încredere pe care cineva ar avea-o într-o fiinţă văzută ca
fiind superioară. Scopul abordării centrate pe persoană este să
stabilească o relaţie mai egalitară, în care consilierul mai curând
câştigă încrederea decât o comandă prin mister sau superiorita
te. încrederea pe care consilierul congruent o câştigă este aceea
a unei persoane care doreşte să fie pe de-a întregul prezentă ca
o fiinţă umană reală, fără să se ascundă în spatele niciunui tip
de faţadă.
Un al doilea mod în care congruenţa poate fi importantă de
rivă din dorinţa consilierului de a fi deschis în ceea ce priveşte
slăbiciunea. El este dispus să admită că este confuz, fără putere,
că greşeşte, că uneori e chiar defensiv când acestea sunt părţi
ale răspunsului lui congruent către clientul sau. Această deschi
dere cu privire la slăbiciunea aparentă poate iniţia posibilităţi
cu totul noi privitoare la au toacceptarea clientului care îşi pe
trece viaţa temându-se de propria-i slăbiciune, lată cum comen
ta un client:
Am fost surprins când ea (consiliera) a recunoscut că nu mă

înţelegea cu adevărat. Vreau să spun ca devenise îngrijorată şi
defensivă, dar era încă puternică. Dacă aş fi fost în locul ei, un
asemenea lucru m-ar fi distrus. Acela a fost momentul în care
mi-am dat seama, pentru prima oară, că era p o sib il ca cineva
să fie imperfect şi totuşi sa fie OK.
Al treilea motiv pentru care congruenţa este importantă se

leagă chiar de obiectivul consilierii unde, cel puţin la nivel
implicit, clientul se străduieşte să devină el însuşi mai congruent.

Clientul caută să devină mai capabil să-şi exprime sentimente 209
le şi răspunsurile într~un mod deschis, corect mai degrabă de
cât să le ascundă sau să le mascheze. Din moment ce „a mode
la" nu este un scop al consilierii centrate pe persoană, ar fi
destul de nepotrivit pentru consilier să se manifeste într~un mod
o p u s rezultatului terapeutic dorit; ar fi deopotrivă impertinent
şi pervers din partea consilierului să aştepte mai multă congru
enţă de la clientul său când el însuşi este incongruent.
De vreme ce creşterea încrederii, deschiderea în privinţa
eşecurilor şi construirea unei relaţionari congruente sunt efec
te importante ale congruenţei, ele vor fi de ajutor în principa
lul proces terapeutic pe care îl promovează congruenţa — un
proces unic prin modul său de acţiune. Congruenţa consilie
rului c r e e a z ă o s e c v e n ţă in t e r a c t iv ă în c a r e r e a lit ă ţ ile fe n o m e n a le a le
c lie n t u lu i ş i a le c o n s ilie r u lu i p o t f i c o m p a r a t e . Discrepanţele ob
servate între cele două realităţi fenomenale pot aduce un ma
terial terapeutic important pentru client sau o nouă lecţie de
spre sine pentru consilier. Această chestiune este atât de
importantă pentru consilierea relaţională centrată pe persoa
nă, încât este nevoie de o atentă elaborare. In primul rând, ter
menul de r e a lit a t e f e n o m e n a l ă poate că vă este necunoscut. în
esenţă, acesta înseamnă r e a lit a t e a a ş a c u m in d iv id u l o t r ă ie ş t e —
care poate fi diferită de cea trăită de altcineva. Să ne referim
la realităţile fenomenale ale amândurora, client şi consilier, aşa
cum acestea se dezvăluie în următoarea secvenţă interactivă.
Clientul, Jim, a lipsit de la trei şedinţe succesive invocând di
verse motive. După a treia absenţă de la şedinţă, consiliera i-a
scris că, dacă el ar considera bine-venit, ar vrea să se vadă din
nou. Vom reda dialogul de la începutul următoarei lor întâl
niri:

210 CONSILIERA: Mă întrebam dacă au fost mtr-adevăr lucruri care
te~au împiedicat să vii la ultimele trei întâlniri sau
dacă pur şi simplu n-ai mai crezut că mai are rost să
vii.
JIM: Nu mi se mai părea că ar fi de vreun folos.
CONSILIERA: Simţeai că terapia nu ducea nicăieri... sau era altceva?
JIM: A fost drăguţ că mi-ai scris. A fost drăguţ din partea
ta.
CONSILIERA: Am fost îngrijorată. Nu ştiam ce se petrece cu tine. Vo
iam să-ţi respect dorinţa dacă doreai să te opreşti, dar,
de asemenea, voiam să-ţi spun că eşti bine-venit dacă
vrei să continuăm.
JIM: Aşadar, îţi pare rău pentru mine?
CONSILIERA: Nu, Jim, nu-mi „pare rău" pentru tine. Departe de asta.
Mă simt puţin „tristă" pentru tine. Tocmai ce mi-ai vor
bit despre cât de „pierdut" te simţi şi asta mă face tris
tă. Dar nu-mi pare rău pentru tine.
JIM: Nu ţi se pare că sunt „jalnic"?
CONSILIERA: Departe de asta, Jim. Nu simt asta şi nici n-am simţit-o
vreodată.
JIM: Dar am fost cam jalnic ultima oară când ne-am întâlnit.
Am plâns tot timpul, am fost un idiot smiorcăit
CONSILIERA: Eu nu am simţit aşa, nu aşa simt eu. Simt acum — aşa
cum am simţit atunci — că eşti atât de singur, că ai fost
totdeauna atât de singur. Mă surprinde să te văd lup-
tându-te din greu. Nu ştiu dacă aş fi avut puterea
asta — puterea să supravieţuiesc simţindu~mă atât de
singură. Cred că eu m-aş fi dat bătută.
JIM [se u ită la consilieră J: Deci asta simţi despre mine?
CONSILIERA: Da.

JIM: Nu m-am mai întors fiindcă eram sigur că fu crezi că 211
am fost „jalnic".
CONSILIERA: Erai sigur că aşa voi simţi. Ca şi cum nu ai fi avut nicio
îndoială. Mă crezi când îţi spun ca acesta e chiar opusul
a ceea ce simt?
JIM: E greu... e greu să cred asta..., dar e la fel de greu să nu
te cred.
Pentru a explora mai departe congruenţa, îi vom părăsi aici

pe Jim şi pe consiliera sa. Dar cititorul poate vedea cum ei au
deschis o temă terapeutică importantă; aşteptarea lui Jim ca emo
ţia pe care a exprimat-o să fie considerată „jalnică". Dacă dialo
gul nu ar fi ajuns în acest punct, consiliera exprimând cât de clar
a putut ce simţea cu adevărat, Jim ar fi putut să continue să aibă
această părere. Astfel fusese el văzut în copilărie şi de tatăl, şi de
mama sa; dacă îşi exprima singurătatea şi tristeţea, era „jalnic".
El a internalizat această judecată despre sine care, mai apoi, l-a
înstrăinat de propria trăire. In această secvenţă congruentă, care
începe, de fapt, cu scrisoarea consilierei, Jim descoperă că reali
tatea sa fenomenală — aceea că tristeţea sa ar fi considerată jalni
că — contrastează evident cu realitatea fenomenală a consilie
rei, adică felul în care vede ea aceleaşi evenimente. Este încă
dificil pentru el să accepte diferenţa — toate fiinţele umane lup
tă să-şi păstreze propriul concept asupra realităţii — dar, aşa cum
spune în ultima frază: „Este dificil să nu te cred". Aceasta arată
cât este de important pentru consilier să fie extrem de credibil şi
pe deplin congruent. Consilierul trebuie să exprime, cât mai de
taliat şi cât mai exact poate, ce se întâmplă în mintea sa pentru
că se află în poziţia privilegiată de a oferi clientului său o altă
perspectivă asupra realităţii.

212 în exemplul de mai sus, procesul terapeutic important a con
stat în faptul ca Jim şi consiliera sa şi-au putut compara realită
ţile fenomenale şi au putut lucra asupra diferenţelor dintre ele.
Acelaşi lucru este valabil chiar când experienţa consilierei nu este
atât de pozitivă. Să analizăm următorul fragment din dialogul
dintre Robert şi consiliera sa. Robert povestea despre cea mai re
centă respingere dintr-un lung şir de refuzuri venite din partea
potenţialilor parteneri.
ROBERT Uite că încă o dată am d at greş. Am încercat şi totuşi

iarăşi nu a mers. Nu ştiu de ce mă deranjez, niciodată
nu merge, niciodată nu va merge pentru mine ...
CONSILIERA: Robert, STOP! Opreşte-te chiar aici, mă înnebuneşti!
Robert, tu eşti un drăguţ, dar câteodată mă scoţi din
minţi. Vreau să te scutur şi să-ţi spun: „Renunţă la a
mai renunţa la tine'". Opreşte-te din a cânta aceeaşi pla
că. Dacă aş fi un tânăr de care tu să fii interesat, şi eu
aş fugi mâncând pământul. Oohh! Mă simt frustrată.
Ai atât de multe lucruri de oferit în relaţii şi atâtea de
primit! Dar cum se poate întâmpla asta? Cum s-ar pu
tea întâmpla asta vreodată? Vei putea oare să laşi vreo
dată sa se întâmple aşa ceva?
ROBERT: Ai terminat?
CONSILIERA: Îhî...
ROBERT: Ai terminat cu mine?
CONSILIERA: Nici pe departe, Robert.
ROBERT: Presupun că într-adevăr mă port aşa cum zici, nu-i aşa?
CONSILIERA: Eh, mare grozăvie!
ROBERT: [zâm beşte]: Chiar că „mă grozăvesc" puţin, nu-i aşa?
CONSILIERA: [zâm beşte s ă i fa c e cu ochiul]

Pe tot parcursul acestei cărţi am prevenit cititorii să nu-şi ima- 213
gineze că răspunsurile consilierilor ar putea fi transpuse în acti
vitatea lor cu clienţii. Secvenţele interactive ca cele dintre Robert
şi consiliera sa sunt unice pentru relaţia lor şi pentru cine sunt
ei ca oameni. în orice caz, subliniem din nou, intenţia aflată în
spatele răspunsului dat de consilieră poate fi transpusă şi în alte
contacte terapeutice. Intenţia ei este să fie cât se poate de dară
în ceea ce ce priveşte trăirea ei faţă de Robert. Acel lucru este
ceea ce ea îi poate oferi — realitatea unei persoane rezonabile —
pentru ca el să-şi poată explora prin comparaţie propria realita
te fenomenală. De asemenea, ea nu se sperie să-i ofere o privire
critică asupra lui. S-ar putea ca, cel puţin la început, lui să nu-i
placă acest lucru, dar consiliera va lucra apoi cu răspunsul clien
tului, indiferent care va fi acesta. In acest caz, Robert e uşor iri
tat („Ai terminat?") şi mai în glumă, mai în serios, simte nevoia
de a verifica dacă a înţeles bine („Ai terminat cu mine?"). Răs
punsul consilierei sale la această întrebare a fost un puternic:
„Nici pe departe, Robert!", iar cei doi găsesc o stare de spirit co
mună pentru restul secvenţei.
E interesant de observat limbajul consilierei în această secven
ţă. Foloseşte fraze ca „Mă înnebuneşti" şi alte expresii directe.
Nu le îmbracă într-un limbaj mai indirect şi mai puţin critic. Nu
formulează fraze ca: „Robert, când te comporţi astfel simt o iri
tare crescândă, este iritarea mea" etc. Ea nu foloseşte un „limbaj
de consilier" pentru că are prea mult respect pentru client, pen
tru ea însăşi şi pentru potenţialul amândurora de a alege tipul
lor de comunicare.
Cea mai frecventă greşeală de început a consilierilor centraţi
pe persoană în ceea ce priveşte propria congruenţă este că cen
zurează răspunsuri ca cele ale consilierei lui Robert pentru că le

214 consideră ca fiind „negative". în scurt timp aceste procese de
cenzurare creează o colecţie de reacţii neexprimate către client,
aşa încât o „iritare" iniţială şi potenţial folositoare evoluează că
tre o frustrare crescândă ce dă naştere unui resentiment durabil
sau unei stări de furie. în această etapă experienţele consilieru
lui în relaţia cu clientul au mai multă legătură cu consilierul de
cât cu clientul. Ei au devenit astfel parte a relaţiei nevorbite
(Meams, 2003: 64-73) dintre ei. într-adevăr, la un anumit nivel,
clientul poate ajunge să aibă parte în relaţia cu consilierul de ju
decăţi nespuse, dar sesizabile. Câteodată în acest proces* consi
lierii exercită un abuz emoţional din ce în ce mai mare asupra
clientului hotărând, în final, să „fie congruenţi" cu clientul. De
obicei, aceasta înseamnă să-şi elibereze propria mânie reprima
tă, ceea ce nu are nimic de a face cu congruenţa terapeutică. O
intervenţie alternativă a consilierului, dacă a lăsat comunicarea
să se deterioreze în acest fel, ar fi să înceapă cu o scuză potrivi
tă şi apoi să-şi descrie în detaliu propriul proces („să arate cum
gândeşte") timp în care să nu exprime inferenţe sau judecăţi de
spre procesul clientului. în cel mai rău caz aceasta poate ajuta
clientul să se lămurească ce responsabilităţi are el şi care sunt res
ponsabilităţile consilierului.
Mai devreme am menţionat în acest capitol faptul că, în evo
luţia normală a unei relaţionări congruente, poate că are mai
mult de învăţat consilierul decât clientul. Asta se întâmplă între
Troy şi consiliera lui în secvenţa următoare. Troy a vorbit înde
lung despre durerea sa la moartea mamei venită după o lungă
suferinţă, terminând cu:
TROY: Mă simt pierdut fără ea. Niciodată nu m-am aşteptat să

simt asta.

CONSILIERA: Te înţeleg foarte bine Troy Ţi-ai dat seama abia după 215
ce ea s-a dus cât de mult a însemnat pentru tine.
TROY: [linişte lunga]
CONSILIERA: [pauză] Cred că te~am pierdut aici, Troy. Cred că
acesta este sentimentul meu, nu al tău.
în această secvenţă se întâmplă multe. Consiliera a crezut că

răspunsese congruent şi empatic. Dar, prin tăcerea lui Troy, ea
simte că afirmaţia a avut legătură cu ea, şi nu cu el. Mai mult, ea
este capabilă să-şi regăsească propria congruenţă prin exprima
rea acestui sentiment.
într-adevăr, consilierii greşesc uneori, de fapt destul de des.
Pentru asta nu ar trebui să fim foarte tulburaţi. Pe măsură ce se
îmbogăţeşte calitatea prezenţei pe care o putem oferi clienţilor,
propria noastră umanitate se va confunda uneori cu cea a clien
ţilor noştri. în timpul formării şi, de asemenea, în dezvoltarea
noastră ulterioară ne vom da seama de vulnerabilităţile din noi
şi de felul în care acestea ne invadează activitatea de consilieri.
Aceasta ne permite să le simţim cum se ridică la suprafaţă, să
zâmbim cald în sinea noastră şi să le lăsăm deoparte. Aceasta
este o deprindere pe care consilierul centrat pe persoană o dez
voltă. O altă abilitate este a observa când aceste procese persona
le chiar intervin în activitate, ca în această ipostază cu Troy. Oda
tă observat acest lucru, consilierul are nevoie să reintre în posesia
materialului înainte ca acesta să înceapă să contamineze trăirea
clientului. Tăcerea iui Troy poate fi un indicator al puterii sale de
a observa că răspunsul consilierei nu i se potriveşte, dar un client
cu un locus al evaluării profund externalizat ar putea să fie for
ţat să integreze experienţa consilierei ca şi cum ar fi propria ex
perienţă.
Consilierea centrată pe persoană în acţiune» Congruenţa

216 Rezonanta i
Peter F. Schmid ne oferă folositorul concept de rezonanţă pen

tru a ne ajuta să clarificăm natura experienţei consilierului în re
laţia cu clientul său.
Prin conştientizarea de sine din terapie terapeutul devine con

ştient de trăirile sale,, şi anume de fluxul prezent al experienţe
lor imediate. Ce trăieşte terapeutul este o rezon an ţă deopotrivă
cu lumea clientului şi cu propriul său univers. Rezonanţa... în
seamnă ecoul care ajunge la terapeut dinspre relaţia cu clientul.
(Schmid şi Meams/2006: 181)
S-au identificat trei forme de rezonanţă: autorezonanţa, rezo

nanţa empatică şi rezonanţa personală.
Autorezonanţa
A utorezonanţa este reverberaţia propriilor gânduri, te

meri, dorinţe, îndoieli, sentimente etc. Poate fi declanşată de
descrierea de către client a trăirii sale, dar acest gen de rezo
nanţă este în întregime al nostru. Un exemplu de autorezo-
nanţă este ceea ce a trăit consiliera lui Troy, care iniţial a con
fundat propria trăire cu cea a clientului său. Un alt exemplu
este oferit de Schmid, unde clienta vorbeşte despre partene
rul ei:
CLIENTA: Să-l iubesc sau să-l urăsc? Nu ştiu, sunt confuză...

CONSILIERUL: [gân din du -se la propria parten eră ]: Bună întrebare! Nu
ştii niciodată. (Schmid şi Meams, 2006: 183)

Aşa cum s-a menţionat în legătură cu consiliera lui Troy, în 217
dezvoltarea sa, consilierul va dori să-şi descopere vulnerabilită
ţile cu ajutorul autorezonanţei
Rezonanţa empatică
Multe dintre reveberaţiile pe care consilierul le va trăi în re

laţia cu clientul său vor fi empatice — consilierul va aduna ce a
detectat la client şi va reflecta conţinutul spre acesta. In scopul
descrierii varietăţii de răspunsuri ale consilierului este utilă dis
tingerea a două tipuri de rezonanţă empatică.
In primul rând, apare rezonanţa empatică concordantă atunci
când consilierul descrie cu cea mai mare acurateţe posibilă trăi
rea exprimată de client. Aceasta este descrisă în capitolul 4 ca
empatie exactă. Continuând exemplul lui Schmid:
CLIENTA: Să-I iubesc sau să-l urăsc? Nu ştiu, sunt confuză...

CONSILIERUL: [sim ţin d , în p rim u l râ n d , c o n fu z ia c lie n te i ]: Sunt în
tine sentimente confuze. Simţi afecţiune, simţi ne
plăcere şi toate sunt în tine în acelaşi timp. (Schmid
şi Mearns, 2006: 183)
în al doilea rând există rezonanţa empatică complementară care

înseamnă că simbolizarea clientului este completată: consilierul
adaugă altceva la ceea a ce a exprimat deja clientul, iar ce vine
în plus este, de asemenea, rezultatul empatiei. Această adăuga
re poate reflecta o dimensiune a trăirii clientului aflată la limita
conştientizării. Rezonanţa empatică complementară este ceea ce
s-a descris în capitolul 4 ca empatie cumulativă sau reflecţie profun
dă, de exemplu:
Consilierea centrată pe persoană In acţiune » Congruenţa

218 CLIENTA: Să-l iubesc sau să-l urăsc? Nu ştiu, sunt confuză...
CONSILIERUL: [simţind, în primul rând, că acea clientă a început sa se
plictisească de persoana despre care vorbeşte}.,, sau
chiar să-l dau uitării? (Schmid şi Mearns, 2006:183)
Rezonanţa personală
în timp ce autorezonanţa vine dinspre consilier şi rezonanţa

empatică dinspre client, rezonanţa personală apare din relaţia din
tre ei. în rezonanţa personală^consilieml include propriile răspun
suri, ca persoană raţională, la trăirea clientului. Este ce-desenam
anterior ca împărtăşirea de către consilier a propriei realităţi feno
menale, expuse în faţa clientului. Continuând exemplul:
CLIENTA: Să-Î iubesc sau să-l urăsc? Nu ştiu, sunt confuză...

CONSILIERUL: [atins personal de dezorientarea clientei],., ceea ce mă
face să-mi dau seama cât de mult mi-aş dori ca tu
să iei decizia corectă de data asta, (Schmid şi
Mearns, 2006: 185)
Această rezonanţă este diferită de referirea doar la experien

ţele clientului (rezonanţă empatică) şi diferită de a spune pro
pria poveste (autorezonanţa) ca răspuns la relatarea clientului,
în rezonanţa personală consilierul arată partea sa din relaţia cu
clientul. Rezonanţa personală este o expresie integrală a calităţii
prezenţei pe care consilierul o oferă şi este puternic încurajatoa
re pentru progresul clientului către profunzimea relaţională.
Cu siguranţă, la rezonanţa personală se referă Lietaer în lu
crarea sa despre congruenţă când descrie activitatea sa cu pa
cienţii diagnosticaţi cu schizofrenie:

Cu acest grup de pacienţi foarte retraşi tipul „clasic" de in- 219
tervenţie — reflectarea sentimentelor — a eşuat; adesea era
foarte puţin de reflectat. în încercarea lor de a stabili contac
tul, terapeuţii centraţi pe persoană învaţă să folosească o sur
să de ajutor alternativă: propriile lor sentimente de aici şi
acum. (Lietaer, 2001: 46)
El continuă citându-1 pe Gendlin:
Când clientul nu oferă nicio exprimare despre sine, trăirea

de moment a terapeutului nu este lipsită de conţinut. în tera
peut apar, în fiecare moment, o multitudine de sentimente şi
de evenimente. Mare parte dintre acestea au legătură cu clien
tul şi cu momentul prezent. Terapeutul nu trebuie să aştepte
pasiv până când clientul exprimă ceva intim sau relevant te
rapeutic. în schimb, el se poate baza pe propria trăire de mo
ment şi să găsească în ea un rezervor permanent pe care se
poate susţine şi pornind de la care poate iniţia, adânci şi con
tinua interacţiunea terapeutică chiar şi cu o persoană nemoti
vată, necomunicativă sau orientată foarte mult spre exterior.
(Gendlin, 1967: 121)
Aceste relatări ale lui Lietaer şi Gendlin sunt similare cu ex

perienţa unuia dintre autorii prezentei cărţi (Mearns) în munca
sa cu un pacient spitalizat, Rick, care a rămas mut după un tra
umatism din război.
Am început prima noastră întâlnire prin a vorbi. în lucrul cu

un pacient mut este important să nu ne aşteptăm ca el să vor
bească, să nu sperăm în niciun fel de comunicare reciprocă. în

2 2 0 acelaşi timp suntem mereu în căutarea unei „ferestre" pentru
limbaj sau altă comunicare din partea lor. în discursul meu din
prima şedinţă m-am prezentat cine sunt şi de ce sunt acolo.
Acest lucru a constituit o adevărată provocare/în condiţiile în
care nu primeam absolut nimic. înapoi de la cealaltă persoană.
Trebuia să descriu „cine sunt" şi trebuia să fie o prezentare au
tentică,.. Aşadar, discursul meu despre „cine sunt" trebuia să-i
arate lui Rick că, pentru el, voi fi mai degrabă o persoană au
tentică decât un reprezentant al armatei. Trebuia să mă prezint
pe mine însumi exact aşa cum mă văd, cu bune şi cu rele, cu
toate îndoielile, temerile, inclusiv să precizez cum mă simt aici
ş i acum . Comunicarea mea trebuia să fie teribil de congruentă
pentru că acest pacient ar fi mirosit şi cea mai mică incongru
enţa. (Mearns şi Cooper, 2005: 100-1)
Acest exemplu este interesant pentru că întinde o punte peste

breşa dintre rezonanţa personală şi dorinţa de ă f i cunoscut (Bar-
rett-Lermard, 1962). De cele mai multe ori, ultimul lucru despre
care clientul vrea să afle se referă la consilier şi la viaţa acestu
ia — dar sunt şi excepţii, în mod deosebit acolo unde consilierul
încearcă să stabilească un contact fragil ca în exemplele de mai
sus.
Metacomunicarea
Metacomunicarea este comunicarea despre comunicarea noas
tră: înseamnă a vorbi despre ce i se întâmplă fiecăruia dintre noi
şi între noi (Kîesler, 1982,1996; Rerrnie, 1998; van Kessel şi Lietar,
1998). Metacomunicarea poate fi organizată prin inserarea unor
timpi de verificare formală în cursul procesului de consiliere sau

prin folosirea unor exerciţii care încurajează şi clientul, şi consi- 221
lierul să reflecteze asupra procesului şi asupra a ceea ce trăiesc
unul în relaţie cu celălalt. La fel de bine metacomurticarea poa
te fi informata, ca o simplă parte a dialogului din timpul şedin
ţei de consiliere, când consilierul (şi clientul, de asemenea) ex
primă propria trăire a evenimentelor petrecute între ei şi îl invită
pe celălalt să reflecteze, ca în următoarele afirmaţii şi întrebări
ale consilierilor şi clienţilor:
® Cum a fost această şedinţă pentru tine?

• Am simţit că începi să te saturi de mine.
® Când am spus asta — chiar asta am vrut să spun —, mă întreb
dacă ax priceput ce am vrut să spun.
® Nu te cred! Tu spui asta, dar o voce mica din capul meu spune
că nu este adevărat.
« îmi fac griji pentru răceala ta din ultima vreme.
• Ne-am simţit bine azi, dar nu am vorbit despre ce s-a petrecut
săptămâna trecută.
® Ai fost foarte drăguţă cu mine, dar tot mai cred că eşti o vrăji
toare!
Metacomunicarea este importantă pentru că ajuta cele două

persoane să devină conştiente de diverse elemente ale relaţiei din
tre ele. în orice relaţie umană există cele spuse şi cele nespuse, ul
timele, de obicei, fiind mai multe şi mai semnificative psihologic
(Mearrts, 2003: 68-73). Cel mai bun mediu informai pentru comu
nicare este congruenţa consilierului (şi francheţea clientului!).
Adeseori, sursa unei asemenea congruenţe ce conduce la meta-
comunicare este rezonanţa personală a consilierului. Poate con
silierul simte un disconfort crescând în comunicarea sa cu clien-
Consiiierea centrată pe persoană în acţiune » Congruenţa

222 tul — ca şi cum ceva important nu a fost spus. El reverberează cu
disconfortul şi acesta nu dispare. Poate că îl ajută să-şi dea sea
ma ce nu a spus clientul sau poate simte că acesta îi ascunde ceva.
Oricare ar fi situaţia, se cere un răspuns congruent. O greşeală pe
care consilierii o fac uneori este că aşteaptă prea mult până să vor
bească despre disconfortul lor. Chiar dacă dă un sentiment de si
guranţă, acest lucru îl aşază pe consilier mult prea departe de
client, iar reacţia întârziată va părea mai dură. Dacă disconfortul
este exprimat mai devreme, când abia a apărut, dar este destul
de puternic, poate avea loc un schimb echitabil, ca în următoarea
discuţie dintre Rachel, consiliera, şi clienta ei, Sylvia:
RACHEL: Poate că nu-i din cauza ta, dar eu m-am simţit incon-
fortabil în şedinţa noastră de azi... ca şi cum... mă în
treb dacă se întâmplă ceva între noi. Simţi şi tu ceva
de felul ăsta?
SYLVIA: NU!
[LIN IŞT E ]
RACHEL: Spui „Nu", dar îl spui destul de puternic, Sylvia...
SYLVIA: [coboară p riv irea , sefr ă m â n ă , p are stâ n jen ită ]
RACHEL: Vrei s-o lăsăm aşa... sau s-o lămurim?
SYLVIA: [p au ză] O persoană pe care am întâlnit-o săptămâna aceas
ta mi-a spus că n-ar trebui să mă întâlnesc cu tine —
că asta nu-mi face niciun bine.
Se înţelege că, odată deschis dialogul între Rachel şi Sylvia,

aici s-au petrecut mult mai multe. Nu este nimic magic sau mis
tic în faptul că Rachel a simţit că ceva a rămas nespus. Şi-a folo
sit sensibilitatea pe care ea, asemenea altor persoane, şi-a dez
voltat-o de pe urma a zeci şi zeci de interacţiuni umane. Şi-a

folosit de asemenea, competenţa profesională in a pune întreba" 223
rea într-o manieră cât mai prevenitoare. Mai mult, a fost suficient
de abilă să ştie că ce-a simţit a fost o rezonanţă personală, nu o
autorezonanţă. Un exemplu de autorezonanţă ar putea fi teme
rile ce-I cuprind pe consilierul fără experienţă la gândul că clien
tul său nu şi-a exprimat îndoielile cu privire la el (la consilier) şi,
de fapt, îl invită să exprime nişte rezerve pe cel care, până la acel
moment, nu simţise aşa ceva.
A practica în mod consecvent metacomurdcarea congruentă
este un lucru extrem de important în relaţia cu clienţii al căror
locus al evaluării este profund externalizat Uneori, consilierii cred
că, dat fiind că lucrează cu clienţi atât de vulnerabili, congruen
ţa este contraindicată. Nimic nu ar putea fi mai departe de ade
văr. Clientul al cărui locus al evaluăm este profund externalizat
are o enormă dificultate în a şti diferenţa dintre el şi o altă per
soană, deci este esenţial ca, prin propria lipsa de transparenţă,
consilierul să nu contribuie la acea confuzie. De asemenea, pen
tru consilier şi client deopotrivă este important să aibă în vede
re presupunerile pe care clientul le face cu privire la relaţia lor,
astfel că metacomurdcarea joacă un rol mult mai mare. Un exem
plu în acest sens este dat de Mearns (2003: 80~3) în lucrul cu
clienta sa, June. june era atât de vulnerabilă în ceea ce priveşte
propriul locus al evaluării, încât ghicea tot soiul de „direcţionări"
de la consilier chiar dacă acesta nu-i sugera absolut nimic. Avea
nevoie să fie direcţionată aşa că şi-a dezvoltat abilităţi de a detec
ta un ton diferit al vocii, o pauză, o schimbare a contactului vi
zual şi numeroase alte manifestări verbale şi nonverbale pe care
le interpreta ca indicii despre ceea ce consilierul ar vrea ca ea să
gândească, să facă sau chiar să simtă. în medie, erau zece ocazii
în fiecare şedinţă în care consilierul făcea o pauză pentru a
Consilierea centrata pe persoană în acţiune * Congruenţa

224 verifica ce a dedus June din comportamentul sau şi pentru a
compara în mod deschis acest lucru cu ceea ce el trăise realmen
te. Era o muncă de migală, dar June era foarte motivată în a-şi
monitoriza şi gestiona propriile trăiri.
Spre deosebire de June, al cărei locus al evaluării era profund
externalizat, Brian Thome scrie despre lucrul său cu o clientă,
Emma, care s-a simţit din ce în ce mai în largul ei alături de con
silier şi a îndrăznit să exprime ce se întâmplă între ei într-un mod
destul de surprinzător şi de intim:
Em m a [S trâdu in du -se, fă r ă -prea m u lt su cces , să nu p lâ n g ă j; Mă iubeşti,

nu-i aşa? [A ceste cuvinte au fo s t spu se pu ţin m ai tare decât o şoap
tă, p e un ton su sp icios ]
B ria n : Da, te iubesc — dacă dragostea se măsoară prin profunzimea
dorinţei pentru binele cuiva. Doresc atât de mult să te văd fe
ricită, că sunt momente în care cred că voi exploda. [Am ştiut
că, spu n ân d acele cuvinte, m i-am pus toate cărţile p e m asă şi m-am
sim ţit extrem d e vulnerabil]
E m m a: Cred că am ştiut asta, dar n-am putut s-o cred. Nu eşti îndră
gostit de mine, nu-i aşa?
B rian : Nu, Emma. Nu sunt îndrăgostit de tine, dar trezeşti o pasiu
ne în mine. [L in iştea care a urm at acestu i u ltim sch im b d e rep lici
pare s ă f i du rat m u lt tim p. în tr-a â ev ă r, n-am n icio idee cât a d u
rat, dar părea să f i ieşit în afara tim p u lu i şi sp aţiu lu i. C ând a v or
bit d in n ou , E m m a părea să ş e f i în tors de fo a r t e d ep arte şi totuşi,
în o c h ii m ei, ea m i-a apăru t extrem de cla r con tu rata şi era ca şi
cu m aş f i cu n oscu t-o de la în cepu tu l lu m ii.]
E m m a: M-am gândit chiar acum, pentru o clipă, că tu ai fi tatăl meu,
Eî nu m-a cunoscut niciodată ca femeie.
(Thome, 2002: 73-4)

în acest moment faptul că, deopotrivă, consilierul şi clienta 225
au fost pregătiţi să aducă în discuţie relaţia lor nevorbită a în
semnat un mare pas înainte în gestionarea durerii neexplorate
datorate morţii tatălui ei pe când abia intra în adolescenţă.
Incongruenţa
Majoritatea cazurilor de incongruenţă nu sunt chiar atât de
evidente ca cele ce urmează. în supervizare incongruenţa poate
fi identificată după examinarea unui întreg interviu înregistrat
sau chiar a unei serii de interviuri; numai atunci este observabi
lă schimbarea graduală a consilierului. De exemplu, se poate în
tâmpla ca acesta să devină treptat mai puţin spontan şi mai de
fensiv. Chiar dacă, luate aparte, secvenţele nu par incongruente,
treptat consilierul se detaşează de această relaţie. Această „in
congruenţă insinuată" este dificil de observat de către consilier
fără ajutorul supervizării şi al analizei înregistrărilor din timpul
şedinţelor. Uneori, incongruenţa este mai evidentă, de exemplu,
când consilierul transmite un „dublu mesaj" încercând să-şi as
cundă adevăratul răspuns; cuvintele sale spun ceva, iar expre
sia sa nonverbală spune altceva. Un asemenea caz ar fi acela în
care consilierul spune: „Cred că ar fi bine pentru noi să ne întâl
nim din nou cât mai curând posibil", dar, în acelaşi timp, el are
o faţă plictisită! Alt exemplu obişnuit este acela când căldura con
silierului este at\t de „exuberantă", încât are un aer de irealita
te; sau iritantul şi repetitivul „mm-hm" prin care pretinde că as
cultă când, de fapt, ar putea să nu o facă.
Consilierii au dezvoltat numeroase feluri de a fi incongruenţi
pentru că, aşa cum am menţionat anterior, incongruenţa este atât
de înrădăcinată în cultura noastră. Unul dintre motivele pentru
Consilierea centrată pe persoană în acţiu ne» Congruenţa

226 care în formarea pentru abordarea centrată pe persoană se acor
dă mai multă importanţă dezvoltării personale în cadrul grupu
lui decât în cadrul terapiei individuale este acela că e mai dificil
să susţii forme incongruente de reiaţionare în grup, cel puţin în
grupurile în care există o regulă privind întâlnirea „de-adevăra-
telea" bazată pe sinceritate (Mearns, 1997a),
Exemplele 1 şi 2 arată două răspunsuri evident incongruente
reproduse textual din înregistrările şedinţelor.
Exemplul 1
C lien tu l : Nu cred că mă placi.

C on silieru l: Bineînţeles că te plac... [L in işte]
în acest exemplu, consilierul a fost perfect conştient că nu-1

place pe client, dar a minţit. Nu e niciodată uşor pentru un client
să-şi provoace consilierul, iar acest caz nu face excepţie. Ar fi fost
o oportunitate extraordinară pentru consilier să reacţioneze la
faptul că clientul său dorea atât de mult să investească în rela
ţie, încât era dispus să analizeze inclusiv greutăţile ei. Din păca
te, consilierul nu a putut folosi această oportunitate oferind un
răspuns congruent şi o continuare plină de înţelegere.
Exemplul 2
C lie n t u l : Pari supărat pe mine azi.

C o n s ilie r u l : Nu, nu sunt supărat... doar că am avut multe pe
cap azi. [Linişte]

Cititorul va fi ghicit că acest consilier era supărat. Oricum, în 227
acest caz, în mod particular, incongruenţa acestuia s-a datorat
unei lipse de conştientizare a acestei supărări din interiorul său.
în această situaţie, nu au fost probleme de durată din cauza in
congruenţei lui, singura problemă fiind confuzia temporară a
clientului căruia i-a fost destul de clară supărarea consilierului,
între şedinţe consilierul a sesizat incongruenţa şi şi-a propus să
deschidă subiectul, să-l explice complet şi să se scuze, nu pentru
supărarea sa, ci pentru incongruenţă.
Aceste exemple ilustrează două forme distincte de incongru
enţă care se pot produce la punctele A şi B din figura 6.1.
Figura 6.1 Două forme de incongruenţă
Incongruenţa A este cea în care consilierul nu este conştient de

anumite aspecte ale trăirii sale în legătură cu clientul şi, drept
urmare, nu le poate exprima. Exemplul 2 ilustrează acest tip de
incongruenţă. Incongruenţa B apare când consilierul îşi dă sea
ma de sentimentele sale, dar alege să nu le exprime (exemplul
1). Un alt exemplu ar putea ajuta la clarificarea diferenţei din
tre A şi B. în incongruenţa A, consilierul ar fi putut avea senti
mente crescânde de iritare sau nerăbdare, dar, fiindcă nu este
Consilierea centrată pe persoană în acţiune « Congruenţa

228 conştient de ele, nu le poate gestiona. Deşi consilierul nu şi-a re
marcat propria incongruenţă, clientul ar putea simţi că ceva nu
este în regulă pe măsură ce percepe schimbările din comporta
mentul nonverbal al consilierului. Poate simţi tensiunea consi
lierului sau poate percepe că tonul vocii sale devine mai rece şi
mai detaşat. Poate să remarce evitarea contactului vizual din
partea consilierului sau să simtă o scădere a interesului pe care
acesta i~l arată. în incongruenţa B poate să apară acelaşi rezul
tat, dar din motive destul de diferite. Aici consilierul îşi va fi dat
seama de creşterea sentimentelor de iritare şi nerăbdare, dar se"
abţine să exprime aceste sentimente chiar dacă acestea sunt per
sistente şi ar putea fi răspunsuri relevante pentru client. Din
nou, clientul poate sesiza discontinuităţi între trăirea şi discur
sul consilierului. Clientul nu ştie ce face terapeutul, dar propria
sensibilitate îl face să devină suspicios. La diferenţa dintre in-
congruenţele A şi B a făcut în mod abil aluzie un client cu o per
cepţie deosebită, care, după ce s-a confruntat cu repetate incon
gruenţe ale consilierei sale, i~a pus următoarea întrebare: „Pe
cine încerci să prosteşti, doamna: pe mine sau pe tine?" Dacă încer
ca să-l prostească pe ei, era incongruenţă B, iar dacă se prostea
pe ea, era incongruenţă A!
In explorarea motivelor pentru incongruenţa consilierului este
iarăşi important să se distingă între tipurile A şi B. Incongruen
ţa A poate avea legătură cu lipsa consilierului de autoconştien-
tizare sau poate că el însuşi are dificultăţi personale în zona pe
care o parcurge împreună cu clientul. De exemplu, un terapeut
pe care furia îl sperie poate constata că incongruenţa sa creşte
dacă clientul abordează acest subiect. Altfel spus, incongruenţa
oglindeşte poziţia consilierului în relaţie. De exemplu, el poate
nu este conştient de înstrăinarea sau detaşarea lui crescândă în

relaţia cu clientul. Toţi aceşti factori vor duce la o deteriorare a 229
calităţii prezenţei consilierului şi la o incongruenţă consecventă.
Bazele incongruenţei de tip B, în care consilierul se cenzurea
ză conştient, pot fi similare sau destul de diferite. Probabil con
silierul este capabil să exprime sentimente „drăguţe", dar nu şi
pe cele „rele"; dar există şi câteva cazuri în care se poate întâm
pla exact opusul. Altă situaţie ar fi aceea în care consilierul poa
te fi prea epuizat, emoţional sau profesional, ca să poată fi pe
de-a întregul prezent, aşa că preferă să urmeze etapele unui in
terviu de consiliere decât să se implice în el. Alteori, consilierul
poate că vrea sa-şi protejeze o anumită imagine de sine în ochii
clientului; de exemplu, se va strădui să-şi facă clientul să-l vadă
drept profesionist, puternic sau coerent si stabil. Protejând aseme
nea mituri despre puterea consilierului, poate fi angajată dimen
siunea de vindecare prin credinţă, dar asta nu are prea mult de-a
face cu a fi congruent. în alte cazuri de incongruenţă B, ca şi A,
pot interveni alte emoţii ale consilierului, de exemplu teama.
Unul din autorii acestei cărţi scrie despre aceasta într-o altă lu
crare:
Sunt conştient că incongruenţa mea B are mult de-a face cu

fr ic a . Atunci când îmi protejez clientul de răspunsul meu au
tentic, de fapt, mă protejez pe m ine de posibilele consecinţe ale
sentimentelor mele. Este bine şi frumos să spui: „Ar fi prea di
ficil pentru clienta mea să accepte asta chiar acum" sau „Pro
babil că o să mă gândesc mai mult îa aspectul acesta şi apoi o
să-l discut cu ea — s-ar putea ca aşa cum e acum gândul meu
să fie prea confuz". Acestea par motive întemeiate pentru a nu
răspunde clientei mele, dar, la fel de uşor, pot fi nişte raţiona
lizări. Dedesubtul lor ar putea fi gânduri, precum: „Ar putea
Consilierea centrată pe persoană în acţiune 8 Congruenţa

230 să fie oripilată dacă aş spune asta/S-ar putea să nu mă mai
placă dacă aş spune asta/Nu ştiu ce s-ar întâmpla dacă aş spu
ne asta". Asemenea temeri inhibă congruenţa. De fapt, frica
poate inhiba de asemenea empatia şi acceptarea necondiţiona
tă. (Mearns, 1988)
Linii directoare pentru congruenţă

Definiţia congruenţei oferită la începutul acestui capitol pă
rea clară şi simplă. Ha sugera că replicile consilierului date clien
tului său vor fi congruente dacă se vor potrivi în mod consec
vent cu ceea ce acesta trăieşte în interiorul său în raport cu
clientul. Pentru o mai completă înţelegere trebuie explorat în de
taliu ce fel de trăire este de dorit din partea consilierului, deoa
rece, evident, nu toate senzaţiile acestuia sunt potrivite cu con
tractul de consiliere. Consilierul nu poate exprima, pur şi simplu,
orice simte în acel moment pe considerentul că „este congruent".
Dacă ar face astfel, şedinţa de consiliere ar deveni centrată mai
degrabă pe el decât pe client. Este necesar să stabilim trei linii
directoare care ar trebui să guverneze, în general, congruenţa te
rapeutică.
In primul rând, când vorbim despre congruenţă ne referim la
răspunsul consilierului la experienţa clientului. Consilierul poate
avea o mulţime de sentimente şi senzaţii în sinea lui, dar numai
cele care vin ca răspuns dat clientului său sunt potrivite pentru
a fi exprimate. în această privinţă este important de remarcat că
a fi congruent nu este acelaşi lucru cu „dorinţa de a se face cu
noscut" discutată deja în acest capitol Când consilierul este con
gruent, el exprimă reacţia pe care a simţit-o în mod sincer la ex
perienţa clientului din acel moment. Doar rareori acest răspuns

ar putea dezvălui elemente din viaţa consilierului şi, chiar şi 231
atunci, atenţia se va îndrepta mai degrabă asupra clientului de
cât asupra consilierului. De exemplu, consilierul ar putea spune;
îmi amintesc cum a fost când am pierdut pe cineva apropiat

şi iubit... Şi eu am simţit acel fel de „dezolare" pe care ai de
scris-o..., dar tu spui ceva mai mult... spui că aşa cum simţi de
zolarea simţi şi un fel de... anihilare?
în acest exemplu este un amestec de autorezonanţă şi rezo

nanţă empatică. Consilierul reverberează cu propria sa neferici
re (autorezonanţă) care întâmplător se aseamănă cu ceea ce tră
ieşte clientul, dar, de asemenea, simte cum sentimentul clientului
se înrudeşte cu „anihilarea" (rezonanţă empatică). Răspunsul lui
exprimă clar autorezonanţa, dar nu continuă să se centreze pe
aceasta, ci se mută pe rezonanţa empatică. Elementul de autore
zonanţă nu are semnificaţie terapeutică— este doar un cadou
pasager — o dorinţă de a fi cunoscut.
A doua linie directoare pentru un răspuns congruent este că
acesta trebuie să fie unul relevant pentru grijile clientului. Câte
odată reacţia consilierului la experienţa clientului nu este real
mente relevantă decât pentru consilierul însuşi. De exemplu,
când clientul vorbeşte despre căsătoria sa, poate să-l ducă pe con
silier cu gândul la căsătoria altui client; sau când clientul vorbeş
te despre stresul său, consilierul poate reflecta la stres ca feno
men general. Deşi aceste experienţe simt răspunsuri la probleme
pe care le-a ridicat clientul, totuşi, în mod normal, consilierul nu
ar întrerupe discursul clientului ca să le exprime, pentru ca e pu
ţin probabil ca ele să fie relevante pentru experienţa prezentă a
clientului.
Consilierea centrată pe persoană tn acţiune ■ Congruenţa

232 în general, autorezonanţa consilierului nu va fi relevantă
pentru preocupările clientului şi nu va fi verbalizată de către
acesta, în timp ce rezonanţa empatica şi cea personală sunt ex
trem de relevante. Excepţiile pot fi de tipul „dorinţei pasagere
de a fi cunoscut" exemplificată mai sus, dar, chiar şi aici, auto-
rezonanţa este doar menţionată, lasă să devină un punct central
în travaliul cu clientul. O altă excepţie este cazul în care autore-
zonanţa este atât de persistentă sau de frapantă, încât trebuie să
fie luată în seamă pentru că altfel este în pericol să tulbure pre
zenţa consilierului. Aceasta ne duce către al treilea criteriu pen
tru congruenţă.
în şedinţa de consiliere, consilierul poate trăi o întreagă
gamă de reacţii faţă de clientul său. Chiar dacă le~ar exprima
doar pe cele relevante pentru preocupările clientului, consi
lierul tot ar putea să domine şedinţa. Prin urmare, a treia li
nie directoare devine necesară: aceea că trăirile ia care răspun
de consilierul să fie cele care au tendinţa de a fi persistente sau
frapan te. Consilierul nu va reacţiona la sentimente moderate
de iritare care apar şi dispar sau la micile inconveniente lega
te de un anumit lucru pe care clientul îl spune. Dar dacă iri
tarea sau deranjul au persistat, au reapărut sau au fost atât de
frapante încât au fost importante pentru relaţia clxent-consi-
lier, atunci ele ar merita toată atenţia. Majoritatea acestor exem
ple intră în categoria rezonanţei empatice sau personale, dar,
în mod excepţional, răspunsul persistent sau frapant ţine de
autorezonanţă. Urmăriţi relatarea unui consilier aflat în sufe
rinţă în caseta 6.3.

233
Caseta 6*3 Când autorezonartţa îşi iese'din matca
în general autorezonanţa consilierulni nu este relevantă pentru

client sau pentru munca împreună. Dar, uneori, este simţită ca fiind
atât de frapantă sau persistentă, încât consilierul o verbalizează în în
cercarea sa de a rămâne „prezent" în relaţie. Terapeuta Răni dă un ase
menea exemplu:
Clientul meu, un refugiat, Tariq, vorbea despre experienţa sa

cu privire la tortură. Experienţa mea personală în a fi torturată
mă ajuta, în general, să rămân aproape de un asemenea client —
eu pot rămâne aproape de el, pe când mulţi alţi consilieri ar fi
terorizaţi. Dar, de data aceasta, a fost prea aproape de propria mea
experienţă şi mi-am pierdut controlul. Pe măsură ce el descria
detaliile torturii sale, eu o simţeam pe a mea. Am simţit fiecare
tăietură de cuţit. M-au trecut sudori reci şi am început să tremur.
Vocea lui plutea în fundal şi mi-au apărut în faţă zâmbetele sa
dice ale torţionarilor mei. Pentru un timp, Tariq nu m-a obser
vat şi a continuat. Apoi, s-a cufundat uşor în tăcere şi s-a mulţu
mit să mă privească. Mi-am impus să vorbesc. Trebuia să-i spun
ce se întâmplă cu mine — nu detaliile poveştii mele, ci ce trăi
sem acolo şi atunci:
Rara: Tariq, tremur de frică. Simt nevoia să o spun pentru că ce simt

este atât de puternic, încât mă îndepărtează de tine. Şi eu am fost
torturată, cu mult timp în urmă. Ard buni, asta nu m-a afectat,
uneori chiar m-a ajutat. Dar acum m-a invadat. Am fost luată pe
sus de frica mea, de intensitatea fricii mele. Sper că, dacă vor
besc despre ea, va scădea. De fapt, o simt micşorându~se pe

234 măsură ce vorbesc. îmi pare rău că nu am putut să-ţi fiu alături
acum.
Tariq: înţeleg.
R ăn i : Presupun că înţelegi.
în caseta 6.3 consiliera îşi dezvăluie autorezonanţa din moti

ve profesionale. Nu încearcă să folosească şedinţa pentru a vorbi
mai departe despre propriile experienţe; dar are nevoie de un
timp să le verbalizeze pentru ca acest lucru să o ajute să se de
taşeze de acele experienţe. Dacă ar fi făcut altfel, şi-ar fi decep
ţionat clientul care era conştient că ea era tulburată şi tocmai de
aceea trebuia să-i spună de ce era aşa de afectată. Când sunt fo
losite congruent, chiar întreruperile brutale ca aceasta pot apro
funda relaţia, după cum s-a văzut în acest exemplu.
Pe scurt, este necesar să limităm definiţia de lucru a congru
enţei ca nu cumva să se presupună că ar trebui să fie exprimată
fiecare senzaţie trecătoare pe care o trăieşte consilierul în timpul
şedinţei de consiliere. Când vorbim despre „a fi congruent'", ex
ceptând situaţiile excepţionale ca cea din caseta 6.3, ne referim
la consilierul care exprimă răspunsuri pe care le consideră rele
vante pentru client şi care sunt relativ persistente sau frapante.
Aceste linii directoare par să excludă multe din ceea ce consilie
rul conştientizează, dar, de fapt, ele includ cea mai mare parte
din materialul important.
Chiar şi aşa, acestea sunt doar linii orientative pentru practi
cienii cu mai puţină experienţă care se întreabă dacă reacţiile lor
sunt potrivite pentru client. Pe măsură ce câştigă experienţă şi
înţelegere de sine, consilierul va deveni mai fluent cu congruen
ţa sa şi capabil să aibă încredere în judecata lui spontană despre
DAVE MEARN5 şi BRIAN THORNE

adecvarea comportamentului său. La acest stadiu al dezvoltării 235
sale, consilierul va fi capabil să fie pe deplin prezent şi să se fo
losească de trăirile sale în relaţia terapeutică. Congruenţa sa
spontană, asociată cu o empatie care poate urmări cu exactitate
trăirea clientului, precum şi coborârea până ia limita conştienti
zării clientului şi aprecierea necondiţionată a valorii sale ca fiin
ţă umană, toate îi conferă clientului o puternică umanitate.
Cum îşi poate dezvolta consilierul congruenţa?

Consilierii în formare vin către abordarea centrată pe persoa
nă cu rudimente de acceptare necondiţionată şi, destul de devre
me în timpul formăm, pot fi învăţaţi cum să-şi exprime sensibi
litatea empatică; dar condiţia terapeutică deseori cel mai greu de
dezvoltat este congruenţa. Orice lucru care are o putere deose
bită poartă cu sine, direct proporţional, ameninţarea pericolului;
consilierul centrat pe persoană care îşi investeşte propriul sine în
procesul terapeutic este plin de putere, dar şi în pericol, iar tera
peutul aflat în formare este înţelept să fie precaut.
Principalul pericol pe care congruenţa îl implică este acela că
autorezonanţa consilierului tulbură procesul: propriile lui nevoi
şi temeri pot deveni mult prea intim legate de recunoaşterea pe
care acesta o oferă clientului, prin urmare, ajung să provoace
confuzie în răspunsurile congruente. „Dar nu făceam altceva de
cât să fiu congruent!" este o scuză jalnică pentru consilierul care
şi-a copleşit clientul cu propriile nevoi şi temeri. Libertatea ofe
rită de congruenţă presupune responsabilităţi deosebite pentru
autodezvoltarea continuă a consilierului, fiindcă numai prin
această dezvoltare propriile sale nevoi şi temeri perturbă la mi
nimum cadmî terapeutic (caseta 6.4).

236
Caseta 6.4 Congruenţa nu înseamnă
impunerea propriilor nevoi şi temeri
în capitolul 4 am analizat în ce fel nevoile şi temerile personale ale

consilierului pot să-i afecteze empatia. în mod asemănător, acestea pot
avea un impact tulburător asupra congruenţei acestuia. Următoarele
două afirmaţii sunt din şedinţe de supervizare cu consilierii pe cale să
descopere modurile în care propriile lor nevoi şi temeri perturbă pro
cesul terapeutic:
A. Am vrut să merg la ea [la clientă] şi să o îmbrăţişez cu putere, dar

am realizat că asta era nevoia mea de a spune; „Gata, gata acum,
nu mai plânge, o să am grijă de tine, sărăcuţa de tine". îmbrăţi
şările pot „dărui" câteodată dar, alteori, pot să şi „ia" ceva îna
poi. în acest caz ar fi însemnat să o consider ca pe o fetiţă cu care
mă puteam descurca şi să îndepărtez femeia pe care o găseam
mai dificilă.
B. Mă simt atât de supărat pe el — sentimentul ăsta e atât de puter
nic, de persistent şi, cu toate astea, nepotrivit pentru simplul mo
tiv că nu are nimic de-a face cu el — este propriul meu dezgust
de a sta faţă în faţă cu un om ca el care-şi tratează soţia ca pe o
piesa de mobilier. Nu pot sesiza dragostea, blândeţea sau teama
lui atâta timp cât sunt blocat în propria mea teamă.
Consilierii din exemplele din caseta 6.4 erau conştienţi de

influenţa propriilor nevoi şi temeri. în abordarea centrată pe
persoană, a învăţa implică descoperirea şi explorarea de către
consilier a aspectelor din propriile nevoi şi temeri care se
impun în procesul de consiliere. Pe măsură ce această muncă

progresează/ consilierul devine mai încrezător în el însuşi/ căci 237
a învăţa să fii congruent este inseparabil legat de a învăţa să
ai încredere în tine însuţi. Dacă el se va folosi pe sine/ inclusiv
reacţiile sale congruente/ în relaţia de consiliere/ atunci va tre
bui să aibă încredere în sine şi în aceste reacţii. De obicei, nu
va şti unde îl duc şi, în acel moment/ nici măcar de unde vin
aceste reacţii; dar va fi învăţat să recunoască diferenţa dintre
o reacţie care este probabil empatică şi o alta care pare să pro
vină mai mult din propriile nevoi şi temeri. în procesul de în
văţare a încrederii de sine, va afla că până şi reacţiile sale spon
tane nu sunt distructive/ ci, adesea/ se dovedesc de ajutor
pentru client.
Acest fel de descoperire nu poate fi făcută de consilier doar
reflectând asupra lui însuşi chiar dacă are ajutorul celui mai
capabil supervizor. La acest lucru poate ajunge doar „experi
mentând" el însuşi contexte reale de asistenţă, inclusiv de con
siliere. Consilierii începători se pot simţi inconfortabil la ideea
că sunt puşi să tatoneze, dar, de vreme ce consilierul trebuie
să se dezvolte şi să se schimbe, atunci experimentarea, în sen
sul de a folosi diferite aspecte ale trăirii sale, este inevitabil
im plicată. Caseta 6.5 reproduce un raport al unei consiliere
asupra unei astfel de experimentări. în această casetă ea folo
seşte fraza: „ M i- a m im p u s s ă la s l u c r u r ile s a s e în t â m p le " . Este
modul perfect de a descrie ideea experimentării propriei con
gruenţe. Consiliera a ajuns treptat să aibă mai multă încrede
re în sine, inclusiv în atingerile sale, dar un pas important în
proces este să începi să laşi aceste lucruri să se petreacă în
practică. Paradoxal, adesea „a lă s a s ă s e în t â m p le " implică o in
tenţie deliberată.
Consilierea centrată pe persoană în acţiune » Congruenţa

238
Caseta 6.5 Un experiment mângâietor
Acest fragment provine din „profilul personal" al unei consiliere în

formare, adică dintr-un jurnal focalizat pe aspectul dezvoltării perso
nale din timpul formării:
Iert Ben (clientul) tremura şi era copleşit de durere şi chiar do

ream să ma îndrept spre el şi să-i ating mâinile. Mai demult m-aş
fi pierdut în gânduri despre cât de potrivit ar fi acest lucru, dar de
data asta mi-am impus să las lucrurile să se întâmple. De îndată
ce l-am atins, a fost ca şi cum ceva din căldura mea ar fi trecut că
tre el şi tensiunea lui a cedat — a suspinat şi a izbucnit în plâns.
Asemenea experienţe sunt paşi importanţi în creşterea con

gruenţei consilierului. în exemplul din caseta 6.5 consiliera a câş
tigat confirmarea că putea avea încredere în răspunsul ei con
gruent. A găsit încă un aspect al felului său de a fi pe care îl poate
folosi cu încredere în relaţia cu clienţii.
în procesul de sporire a propriei congruenţe consilierul îşi va
descoperi din ce în ce mai multe dimensiuni pe care le va folosi
constructiv în consiliere. Aceste descoperiri sunt incitante pen
tru că, în procesul de formare, consilierul se mişcă de la poziţia
în care investeşte foarte puţin din el însuşi, adesea părând rigid
şi stereotip, spre una unde devine tot mai liber pînă când pare
că fiecare parte din fiinţa lui poate fi folosită în munca sa.
Aceasta este o provocare esenţială pentru dezvoltarea consi
lierului centrat pe persoană. Aşa cum s-a menţionat în concluzia
capitolului 3, obiectivul final al consilierului este să fie capabil
să ofere o întâlnire la un nivel relaţional profund nu numai unor
clienţi, ci fiecărui client care îi calcă pragul. Acest lucru nu este

obţinut în procesul de formare iniţial. Formarea iniţială este reu 239
şită dacă îl ajută pe consilier sa iniţieze atitudinea de autodezvol
tare. Cea mai mare parte a travaliului se produce ulterior, în dez
voltarea profesională continuă a consilierului. Acest curriculum
de dezvoltare a sinelui are două componente mari: dezvoltarea
trăirii depline a umanităţii şi deschiderea sinelui pe care consi-
ierul îl poate oferi în lucrul cu clientul.
Dezvoltarea trăirii depline a um anităţii
Mei, obiectivul este să devii familiar şi să te simţi confortabil

cu o gamă din ce în ce mai extinsă de aspecte ale umanităţii.
Aceasta implică, de asemenea, genul de „experimentare cu şine
le" pe care tocmai l-am menţionat şi extinderea capacităţii de so
cializare discutată la capitolul 3. Cu ajutorul supervizorului său şi
uneori al unui grup de sprijin pentru dezvoltarea profesională con
tinuă sau al unui sistem de intervizare4, consilierul va identifica
diferite persoane sau grupuri care ar putea reprezenta „provocări"
pentru el dacă le-ar întâlni în postură de clienţi. Uneori, aceasta
are legătură cu teama sau prejudecata că nu a fost suficient pro
vocat de experienţa sa terapeutică anterioară. Consiliera în forma
re Debbie ne povesteşte despre una dintre provocările sale:
în cele din urmă, mi-am dat seama că, dacă voi lucra pe pos
tul de consilieră, aş face mai bine daca aş afla ceva despre cea
laltă jumătate a umanităţii. Aşadar, am început să lucrez cu
clienţi bărbaţi!
4 în Olanda, Belgia şi, de curând, în Franţa termenul de „supervizare" a fost înlocuit pen
tru practicienii experimentaţi cu acela de „intervizare". Intervizarea poate avea loc fie
între doi practicieni experimentaţi, fieîntr-un grup mic.

240 Claritatea şi chiar umorul lui Debbie cu privire la provoca
rea ei poartă un mesaj im portant. Dacă ne putem aborda
obiectivele de autodezvoltare într-un spirit pozitiv, expansiv,
aceasta ne vă face să acceptăm mai uşor provocările. Super
vizorul centrat pe persoană pentru care obiectivul de dezvol
tare continuă a sinelui este prima sa preocupare în lucrul cu
cei supervizaţi (Lambers, 2000, 2006) poate fi o resursă impor
tantă pentru a ajuta consilierul în formare să adopte o atitu
dine mai degrabă expansivă decât defensivă asupra acestui
proces.
Provocarea în faţa căreia a stat Imran, un consilier mai expe
rimentat, este expusă pe scurt într-un mod care~i contrazice am
ploarea.
Nu am asumat niciodată faptul că sunt „homofob", dar chiar

aşa eram. Alăturându-mă unui grup de dezvoltare format din
bărbaţi, am spulberat curând această prejudecată.
Imran a făcut un lucru extrem de dificil — şi-a înfruntat mai

degrabă propria prejudecată decât să se ascundă în spatele ei. El
a avut un ajutor, un membru homosexual al grupului său de dez
voltare personală, care l-a ajutat să exprime în mod deschis în
grupul de bărbaţi problema sa şi dorinţa lui de a se alătura gru
pului, pentru a lămuri acea prejudecată. Putem doar să ghicim
teama pe care ceilalţi membri ai acestui grup au trebuit s-o lase
deoparte pentru a-i susţine planul.
Multe aspecte ale planului personal nu sunt atât de înspăi
mântătoare ca în cazul lui Imran şi, adesea, modul de a le abor
da nu este aşa de extrem, ca în exemplul lui Elizabeth:

De câte ori mă apropiam de profunzimile disperării clientu- 2&1
lui meu, totdeauna ajungeam să fac un pas înapoi. Iniţial, am
depăşit această limită citind despre experienţele umane cu pri
vire la disperare. Asta mi-a adus lacrimi în ochi — şi mi-a fa
cilitat un contact mai direct cu fiinţa mea.
Oamenii ar putea fi înclinaţi să subestimeze valoarea lecturii

pentru că aceasta oferă mai curând un contact secundar decât
unul direct cu dimensiunea umană. Totuşi, lectura ar putea fi de
folos în a ne stimula imaginaţia şi a ne lărgi aria conştientizării,
în autobiografia sa, unul dintre autori (Thome) se referă adesea
la lecturile sale literare ca la o constantă sursă pentru dezvolta
rea cunoaşterii umanităţii şi sporirea propriului repertoriu em-
patic (Thome, 2005:128).
într-un capitol dedicat lucrului în peste 72 de şedinţe cu un
veteran de război profund traumatizat, unul dintre autori
(Meams) s-a luptat să înţeleagă contextul războiului prin care a
trecut pacientul lui, aşa că a încercat o experienţă care i-ar putea
adânci această apreciere:
O experienţă care mi-a fost de ajutor a fost să asist la o dis

cuţie neoficială într-un grup de veterani... am folosit acel grup
pentru a mă putea conecta la tipurile de trăiri despre care vor
beau pacienţii mei (Meams şi Cooper, 2005: 107).
Există o multitudine de căi prin care consilierul centrat pe per

soană ar putea să-şi lărgească experienţa de viaţă şi să cunoască
o gamă extinsă de aspecte ale dimensiunii umane. Niciuna din
tre acestea nu-i va spune ce anume trăieşte clientul lui, dar îl vor

242 aduce pe consilier mai aproape, astfel încât să nu fie speriat din
cauza lipsei de familiarizare cu subiectul.
Lărgirea sinelui pe care-î putem folosi

în lucrul cu clientul
Pentru a fi capabil să întreţină relaţii profunde cu o gamă mai

largă de clienţi, consilierului i-ar folosi să-şi extindă şinele pe
care îl poate oferi. Această direcţie contravine tendinţei conform
căreia profesia limitează constant comportamentul consilierului.
O astfel de tendinţă poate rezulta din reducerea consilierii la un
set de intervenţii prestabilite în legătură cu problemele specifi
ce ale clientului. Chiar dacă această abordare se potriveşte mo
delului medical, ea este negată de dovezile obţinute prin cerce
tările privind importanţa relaţiei (Mearns şi Cooper, 2005,
capitolul 1).
Lărgirea sinelui pe care îl oferim în cabinetul de consiliere poa
te însemna să devenim adepţii folosirii mai multor părţi — sau
ceea ce noi am numit configuraţii ale sinelui — ca răspuns oferit
clientului şi părţilor sale (vezi capitolele 2 şi 4). La un nivel mai
accesibil pentru practicienii începători, putem să gândim în ter
menii unor dimensiuni variate ale sinelui nostru care ar putea să
nu fie în prezent înfăţişate în cabinetul de consiliere, dar ar putea,
la timpul potrivit, să ne folosească în a construi „punţi" către vie
ţile şi experienţele altor clienţi. Acestea se numesc repere existen
ţiale (Mearns şi Cooper, 2005, capitolul 8) şi se definesc drept:
Evenimentele şi experienţele de viaţă care ne~au ajutat să ne

facem o idee despre diferitele dimensiuni ale persoanei noas
tre şi pe care le putem accesa pentru a ne transpune într-o stare

afectivă mai apropiată de trăirea prezentă a clientului, acţio- 243
nând astfel ca o „punte" către o mai autentică întâlnire cu
clientul.
O caracteristică interesantă a acestui fenomen este că o parte

din aceste repere existenţiale este posibil să fi apărut ca experien
ţe negative sau chiar dăunătoare pentru noi, dar pe care le-am
integrat treptat, astfel încât ele mai degrabă cresc capacitatea
noastră terapeutică decât s-o reducă. Caseta 6.6 prezintă câteva
exemple de repere existenţiale.
Caseta 6,6 Repere existenţiale.

Vulnerabilităţi transformate în putere
Cinci consilieri ne-au dat frânturi din experienţele lor timpurii, ex
perienţe dificile care au devenit nişte repere existenţiale pentru trava
liul lor,
® Amintirea singurătăţii mele timpurii este ceva la care pot recur
ge ca să mă apropii de clientul meu singuratic.
® Mi-au trebuit ani ca să pot depăşi experienţa abuzului, dar acum
nu mă mai sperie — acum o pot chiar folosi ca un mod de a fi
mai aproape de experienţa abuzului suportat de clientul meu.
® Nu cred că poţi vreodată să „treci peste" un doliu major pentru tine,
dar se ajunge la un punct când asta te face o persoană mai profun
dă şi te ajuta să fii alături de dient în profunzimea doliului său.
® Furia clientului meu era înspăimântătoare prin forţa sa. La înce
put am dat un pas înapoi, dar ulterior am revenit intrând în con
tact cu felul cum simţeam eu vechea mea furie. A fost interesant
să ma văd folosind pentru prima oară acea experienţă.
Consilierea centrată pe persoană In acţiune » Congruenţa

244 ® Conversaţia clientului meu despre sin u cid erea lui era dificilă
pentru mine — mă descopeream în mod repetat intrând în
acord cu el, apoi retrăgându-mă. Mi-am dat seama că ce mă
afecta era rezistenţa de a intra în contact cu propriile mele gân
duri timpurii despre sinucidere. Când nu am mai opus rezis
tenţă şi mi-am asumat acele trăiri asta m-a calmat, m-a făcut
să fiu mai profundă în întâlnirea cu clientul meu.
Un punct important de remarcat cu privire la folosirea aces

tor experienţe foarte personale este că ele nu spun nimic consi
lierului despre clientul său. Experienţele proprii ale consilierilor,
de singurătate, abuz, doliu, furie şi idei suicidare din caseta 6,6
sunt diferite de cele ale clienţilor lor. Aceste experienţe se confun
dă cu empatia, dar ele îi folosesc consilierului pentru a ajunge
într-o stare existenţială care~l ajută să se conecteze cu fluxul trăirilor
clientului său. Mai multe detalii despre natura şi forţa reperelor
existenţiale pot fi găsite în Meams şi Cooper (2005, capitolul 8)
şi Mearns şi Schmid (2006).
Dezvoltarea congruenţei poate fi imul dintre cele mai solici
tante obiective ale consilierului centrat pe persoană, dar aduce
enorme beneficii nu numai pentru client, ci şi pentru consilierul
însuşi. A fi congruent în relaţiile de consiliere este trăit de consi
lier ca un element energizant mai degrabă decât unul epuizant.
Chiar dacă practicienii nu au simţit asta, ei şi-ar putea aminti
opusul ei, anume că, atunci când lucrau în circumstanţe în care
predomina incongruenţa, deveneau repede obosiţi şi epuizaţi.
Conservarea iluziilor consumă energie. Pe măsură ce consilierul
foloseşte mai mult din ei însuşi în activitatea sa, clientului i se
oferă o fiinţă umană vibrantă, care combină acceptarea clientului

cu abilitatea de a păşi în lumea lui şi de a se mişca în ea fără tea- 245
mă. Şi nu e de mirare că această combinaţie este resimţită de
mulţi clienţi ca eliberatoare şi euforica.
Combinarea celor trei condiţii

în concluzia capitolului 3 am subliniat conceptul de profunzi
me relaţională precizând faptul că aceasta este facilitată de consi
lierul care oferă condiţiile fundamentale: empatia, acceptarea ne
condiţionată şi congruenţa. Am continuat apoi cu descrierea
acestor trei condiţii luate separat. Oricum, această tratare sepa
rată este în pericol de a ne duce pe terenul abstracţiei teoretice.
Forţa condiţiilor fundamentale constă în prezenţa lor simultană,
la un nivel înalt, combinându-se şi având o eficienţă mult mai
mare decât ar fi avut fiecare luată în parte. Şi alţii au observat
această caracteristică esenţial integrativă a condiţiilor fundamen
tale. Bozarth, de exemplu, spune:
... interrelaţionarea dintre condiţiile de congruenţă, empatie

şi acceptare necondiţionată este atât de importantă, încât ele
sunt inseparabile în teorie. Rogers a discutat aceste condiţii se
parat doar în puţine cazuri, atunci când voia sa ofere un ghid
pragmatic pentru terapeuţi sau să clarifice aspectele specifice
fiecărei dimensiuni (Bozarth, 1998: 83)
într-adevăr, Bozarth argumentează că „cele trei condiţii exis

tă realmente, în ultimă instanţă şi funcţional ca o singură condi
ţie" (1998: 80).
în mod similar, Freire consideră empatia şi acceptarea necon
diţionată ca fiind una şi aceeaşi experienţă;
Consilierea centrată pe persoană în acţiu ne« Congruenţa

246 Această descriere ne duce inevitabil la concluzia că experien
ţa empatică şi acceptarea necondiţionată sunt una şi aceeaşi
experienţă. Prin consideraţia pozitivă necondiţionată, terape
utul acceptă fiecare aspect al experienţei clientului pe măsură
ce-i oferă acestuia propria prezen ţă. Prin experienţa empatică
terapeutul acceptă fiecare aspect al cadrului de referinţă al
clientului pe măsură ce intră în lumea acestuia. (Freire, 2001:
152)
în acest capitol am discutat, de asemenea, despre legătura din

tre congruenţă şi empatie sugerând că principala funcţie a con
gruenţei este că îi permite consilierului să fie o oglindă exactă şi
nu una umbrită şi distorsionantă pentru client. Am putea mer
ge mai departe considerând mare parte din congruenţa consilie
rului ca fiind rezultatul ascultării propriilor sale senzaţii corporale
apărute în relaţia cu clientul din acel moment, plus comunicarea
lor respectivului client. Gendlin vorbea despre asemănarea între
empatie şi congruenţă:
Congruenţa... înseamnă a răspunde pornind de la procesul

trăirilor noastre, arătând paşii de gândire şi de simţire prin care
trecem, răspunzând nu formal sau artificial, ci din propria sim
ţire. Ca proces experienţial, empatia şi congruenţa sunt exact
acelaşi lucru, expresia directă a ceea ce trăim acum, împreună
cu clientul, ca reacţie la prezenţa sa. (Gendlin, 1970: 549)
Acceptarea necondiţionată şi congruenţa sunt, de asemenea,

legate prin faptul că existenţa uneia uşurează dezvoltarea celei
lalte; când consilierul îşi acceptă clientul, atunci îi este mai uşor
să aibă încredere în el şi să se simtă liber să se folosească pe sine

însuşi intr-un mod complet congruent. într-adevăr, atunci când 247
consilierii au dificultăţi cu congruenţa în relaţie cu un anumit
client, supervizorul lor centrat pe persoană le va recomanda ade
sea să ia în considerare până unde îşi acceptă clientul, din mo
ment ce lipsa congruenţei poate fi un simptom al dificultăţilor
de încredere şi de acceptare. A fi congruent poate, de asemenea,
să ajute la promovarea acceptării. Acest lucru se numeşte „a~ţi
asuma riscuri în relaţie". De exemplu, consilierul poate fi deschis
asupra dificultăţilor pe care le are în relaţia cu clientul său şi,
dacă amândoi pot explora şi clarifica această dificultate, atunci
relaţia lor şi acceptarea reciproca pot creşte în acelaşi fel cum se
întâmplă în orice relaţie.
Probabil cea mai frecventă provocare a abordării centrate pe
persoană poate fi sintetizată în întrebarea: „Ce se întâmplă când
acceptarea necondiţionată şi congruenţa ta sunt în conflict — poţi
fi congruent în legătură cu lipsa ta de acceptare?" Această între
bare i-a fost deseori adresată lui Cari Rogers, dar cei care au
pus-o au fost rareori mulţumiţi de răspuns, indiferent care a fost
acela! O parte a problemei este că cel care întreabă şi practicia
nul centrat pe persoană care răspunde au, în general, cadre de
referinţă diferite. Cel care întreabă îşi imaginează cu uşurinţă
multe situaţii în care ar experimenta acest conflict, dar realitatea
pentru consilierul centrat pe persoană experimentat este că, în
majoritatea situaţiilor, acest conflict pur şi simplu nu apare.
Aceasta poate suna nesincer, dar reprezintă, fără îndoială, reali
tatea. Consilierul centrat pe persoană dezvoltat şi experimentat
nu are acest fel de dificultate în valorizarea clientului pe care o
anticipează cel care întreabă. Mulţi oameni au probleme în
valorizarea altei persoane atunci când sunt ameninţaţi de pozi
ţia adoptată de acea persoană. Dar cea mai mare realizare a

248 dezvoltării personale a consilierului centrat pe persoană este
aceea că şinele său este mai puţin vulnerabil: pur şi simplu nu
se simte ameninţat de diferitele judecăţi de valoare adoptate de
client. în concluzie, întrebarea anterioară poate fi considerată la
nivel teoretic, dar aceasta nu este aproape niciodată o problemă
în practică.
Cu toate acestea, trebuie totuşi luată în seamă această între
bare în cazul consilierului în formare. Ce face el când se confrun
tă cu un client care reprezintă acel ceva de care consilierul se
teme cel mai mult? Mai are rost să se străduiască să „simuleze"
valorizarea în faţa unei asemenea provocări? De fapt, ar putea fi
capabil să facă asta pentru că oamenii sunt atât de pricepuţi în
materie de incongruenţă, că ar putea fi buni actori — este vorba
despre o pricepere neobservată la nicio altă specie. Sau, din con
tră, ar trebui să nu mai lucreze cu acest client? Comparată cu pri
ma opţiune, ultima este o alegere onorabilă mai ales atunci când
consilierul îşi asumă dificultatea din procesul terapeutic şi nu în
cearcă să o proiecteze asupra clientului. A treia posibilitate pen
tru consilier este să nu întrerupă legătura cu clientul şi să-x facă
problema sa cunoscută, în mod deschis. Aceasta este o alegere
dificilă şi nu este una pe care formatorii să caute s-o impună
cursanţilor pentru că, luând această hotărâre, cursantul optează,
în acel moment, să lucreze peste limitele sale personale. Situaţia
e diferită de cazul practicianului experimentat care are experien
ţa acestor situaţii nesigure şi poate duce consilierea mai depar
te. Cu toate acestea, poate fi un pas important pentru consilierul
în formare dacă va lua în considerare propria inadecvare şi, în
pofida temerilor sale, va fi onest cu clientul. O consilieră începă
toare a întocmit un raport al acestui gen de experienţă pe care îl
reproducem în caseta 6.7.

249
Caseta 6.7 A £1 onest
Am ajuns în punctul în care n-am mai putut continua cu J'an

[clienta]. Era atât de evident lesbiană, că mă provoca în fiecare şe
dinţă. Nu ştiam ce să fac cu asta — eram speriată. Nu puteam să
„mă prefac" cu ea — ar fi sesizat asta. Am vorbit cu supervizorul
meu despre opţiunea de a opri lucrul cu ea. Uitându-mă înapoi,
îmi dau seama ca am vorbit cu supervizorul despre asta tocmai
ca să evit să iau această hotărâre. Până la urmă, ce am făcut a fost
„să clarific lucrurile" cu Jan. Mi-am pregătit „discursul" toată ziua.
Am respirat profund şi i-am spus că îmi era frică de ea; ştiam că
asta are mai mult legătură cu mine decât cu ea, nu voiam sa „dau
vina" pe ea, dar i-am mărturisit ca am avut tot timpul dificultăţi
cu afecţiunea ei pentru mine, lucru pe care l-am ascuns până în
acest moment. Reacţia lui Jan mi-a tăiat respiraţia. Mi-a mulţumit
pentru onestitate. A spus că a fost deopotrivă tristă şi furioasă
pentru de teama mea faţă de ea, dar că ar fi fost mult mai rău dacă
n-aş fi fost sinceră. îmi amintesc că, îh acel moment, mi-am dorit
să nu fi căzut pradă fricii homofobe, căci am ştiut că, deşi am fost
sincere una cu alta, nu voi putea merge mai departe cu Jan până
nu voi merge mai departe cu mine însămi.
Congruenţa demistifică activitatea consilierului pentru că ea

arată simplu şi clar ce trăieşte el ca răspuns la clientul său. Ara
tă că el nu elaborează interpretări complicate şi ameninţătoare
sau teorii despre patologia clientului. îndepărtează secretul con
silierii şi certifică faptul că atât clientul, cât şi consilierul împart
aceeaşi realitate. Congruenţa este atât de importantă pentru re
laţiile interumane sănătoase şi dezvoltarea încrederii, încât tre
buie să punem sub semnul întrebării orice fel de consiliere care
o minimalizează. Pentru consilier, a fi pe deplin şi în mod onest
Consilierea centrată pe persoană In acţiune « Congruenţa

250 prezent pentru client este responsabilitatea sa profesională pen
tru că incongruenţa lui ar fi, cu siguranţă, dăunătoare pentru ci
neva care este deja vulnerabil. La începutul acestui capitol am
pus o întrebare care poate fi acum reformulată: „îmi pot permi
te să NU fiu eu atunci când răspund clientului meu?" încheiem
acest capitol cu caseta 6.8, care ne oferă părerea unei cliente asu
pra importanţei congruenţei din partea consilierei sale.
Caseta 6.8 îmi pot permite să nu fiu eu

atunci când răspund clientului meu?
La câtva timp după terminarea consilierii, o clientă reflectează asu

pra consilierei sale.
Ea a fost întotdeauna acolo , totdeauna vie, totdeauna prezentă. La în
ceput nu am avut încredere în ea, ca şi cum nu credeam că era sinceră,
că era cu adevărat interesată de mine. Nimeni nu a fost vreodată cu ade
vărat interesat de mine. A trecut mult timp până să am încredere în ea.
Dar, de fiecare dată când ne vedeam, era extrem de credibilă, de reala.
Când se supăra pe mine, mi-o spunea, iar asta era OK de asemenea.
Doar oamenii se mai şi satură unul de altul din când în când, nu-i aşa?
în explorarea întrepătrunderilor dintre empatie, acceptarea

necondiţionată şi congruenţă am selectat exemple din diverse
momente ale procesului terapeutic. A rămas să urmărim acum
paşii acestui proces, clarificând sistematic chestiunile ce apar în
diferite stadii. Logic va fi să pornim prezentarea procesului te
rapeutic chiar de la începuturile sale.

//
tl
Jocul de putere _
Cei mai mulţi dintre noi au fost umiliţi mtr-un moment sau
altul de felul în care am fost trataţi de către o persoană de la care
solicitam ajutor sau informaţii. Situaţia traumatizantă clasică este
aceea în care suntem lăsaţi să aşteptăm intr-o sală neprimitoare
plină de reviste învechite şi suntem chemaţi — cu o jumătate de
oră întârziere — prin interfon de către o voce eterică în a doua
sală pe dreapta. Urmăm direcţiile şi ajungem în faţa unei uşi în
chise. Ciocănim timid şi nu primim niciirn răspuns. Ciocănim
din nou şi o voce iritată ne spune să intrăm. Intrăm şi suntem
faţă în faţă cu o persoană care stă la birou şi scrie într-un carnet.
Suntem ignoraţi timp de un m inut apoi un cap se ridică, iar un
braţ ne îndeamnă spre scaunul incomod din faţa biroului. în
acest m om ent suntem deja atât de emoţionaţi, încât abia ne mai
amintim de ce am venit.
Procesul pe care l-am descris este un exemplu extrem, dar de
monstrează într-o formă fără menajamente abuzul de putere care
este chiar şi în ziua de azi tulburător de răspândit în unele cer
curi ale profesiilor din domeniul sănătăţii. Pentru consilierul cen
trat pe persoană este o problemă de maximă importanţă să nu
Consilierea centrată pe persoanătn acţiune « „începutul"

252 cadă într~o capcană similară fără să îşi dea seama. Pentru aceas
ta, aşa cum am văzut în capitolul 1, este de dorit ca acţiunile şi
atitudinile sale să fie determinate de credinţa că este important
să respingă preocuparea pentru autoritate sau control asupra al
tora şi să încerce să echilibreze forţele. Implicaţiile acestei credin
ţe pentru primirea clienţilor şi prima întâlnire cu aceştia sunt
considerabile şi au un impact nu numai asupra tuturor aspecte
lor interacţiunii dintre consilier şi clienta, ci şi asupra mediului
în care se desfăşoară consilierea. Jocurile de putere pot fi jucate
cu mese şi scaune la fel de bine ca şi cu vorbe şi tonuri ale vocii.
Este salutar pentru consilier să îşi pună întrebarea: „Prin ce pro
ces trebuie să treacă un client pentru a ajunge la mine şi ce me
saje primeşte pe parcurs?" Caseta 7.1 recapitulează câteva din
tre întrebările care ar putea apărea în urma unei asemenea
examinări.
Clientul vine cu aşteptările sale

Consiliatul care aşteaptă un client nou poate avea dificultăţi în
a rămâne deschis faţă de experienţa primei întâlniri. Pot exista mai
multe motive pentru aşa ceva, dar de multe ori un obstacol im
portant este reprezentat de informaţiile prealabile. Chiar dacă ase
menea informaţii sunt limitate, influenţa acestora poate fi deran
jantă şi dăunătoare. Poate consilierul a avut o conversaţie
telefonică cu clientul potenţial, iar aceasta a sădit seminţele anti
patiei sau ale atracţiei sau a trezit chiar nişte bănuieli legate de
diagnostic. Adresa clientului sau, când consilierul lucrează într-o
instituţie, funcţia clientului ori poziţia acestuia în ierarhie pot
stârni fantezii sau stimula atitudini în consilier. Cel mai dificil va
fi când clientul a fost trimis de către o altă persoană sau instituţie,

astfel încât consilierul se află în posesia unei scrisori de recoman- 253
dare detaliate sau chiar a unui întreg dosar de informaţii despre
client şi viaţa sa anterioară. Confruntat cu aşa un talmeş-balmeş
de informaţii, consilierului îi va veni greu să-l primească pe client
cu mintea deschisă şi să-l vadă altfel decât prin lentilele distorsio-
nante ale evaluărilor altor oameni şi, nu rareori, ale neputinţei şi
fmstrării lor. Nu e de mirare atunci că majoritatea consilierilor cen
traţi pe persoană cultivă arta surzenie! şi orbirii faţă de evaluările
altora despre potenţialii clienţi şi chiar încearcă să ţină la distanţă
propriile lor impresii premature bazate de obicei pe informaţii
fragmentate sau nesigure. Scrisorile de recomandare şi dosarele
trebuie privite cu precauţie şi citite cu pricepere. Pot conţine in
formaţii importante despre care clientul va considera că nu mai e
cazul să vorbească. Dar consilierul trebuie să îşi dezvolte abilita
tea de a filtra conţinutul, de a separa fapte de opinii — o sarcină
mai dificilă decât pare — şi de a nu lăsa conţinutul să dea naşte
re unor supoziţii înainte de prima întâlnire.
Caseta 7,1 Ce mesaje transmite cabinetul meu de consiliere?
« Cât de cald şi primitor este pliantul de prezentare al cabinetului

meu?
• Subliniază acesta excesiv autoritatea mea?
® Cum este primit de către alţii mesajul robotului telefonic?
« Dacă am un website, transmite o atitudine prietenoasă, precum ®
şi informaţii utile?
« Ce transmite sala mea de aşteptare?
Spune că serviciul meu este la fel de ponosit precum mobi
lierul?
Consilierea centrată pe persoană în acţiune ■ „începutul"

254 Spune că sunt învechit precum revistele mele?
Spune că ne place suficient de mult amenajarea spaţiului, în
cât să punem flori proaspete în sala de aşteptare?
Avizierul meu este actualizat şi suficient de interesant pen
tru a-1 ţine ocupat pe clientul care vrea să fie ocupat?
® Cum îi întâmpină secretara mea pe clienţi?

Este caldă?
îl ajută într-adevăr pe client să simtă că este în regulă că se
afla acolo?
Este la fel de sensibilă faţă de clienţii care au nevoie să fie lăsaţi
singuri ca şi faţă de cei care au nevoie de un pic de atenţie?
îi poate răspunde clientului aflat în criză?
Cunoaşte tipurile de situaţii în care este important să mă în
trerupă?
Are nevoie de mai multă grijă şi atenţie din partea mea?
® Ce le spune cabinetul meu clienţilor?

Transmite căldură sau este rece şi clinic?
De ce se află pe perete acel certificat al meu?
Cât de departe este aşezat certificatul faţă de clienţi şi faţă de
mine?
Conferă încredere?
Sau ie aminteşte clienţilor că eu sunt expertul?
Ce altceva divulgă încăperea despre mine (prin afişe,
tablouri, cărţi etc.}?
Este asta în regulă?
Există un scaun care este în mod evident al meu, în sensul
că este mai confortabil sau mai înalt decât celelalte?
Există mese sau alte obstacole între mine şi client?

Este mobila poziţionată în aşa fel încât clientul meu sa nu 255
simtă că sunt prea aproape de el şi totuşi să fiu suficient
de aproape pentru a auzi orice şoaptă şi pentru a-1 putea
atinge fără a~l jena?
Aşteptările clienţilor de la consiliere şi consilieri sunt nume

roase şi variate şi nu puţine vor fi în contradicţie cu ceea ce în
ţelege consilierul că este sarcina sa. Unii clienţi pot veni aştep-
tându-se să li se spună ce să facă sau să li se ofere sfaturi
competente. Alţii, la fel de bine, se pot aştepta la un asalt de în
trebări care să ducă la un diagnostic al problemei. Iar alţii pot fi
jucători cu vechime ai jocului de-a terapia şi pot veni aşteptân-
du-se Ia puţin, dar sperând totuşi că acest consilier va fi diferit.
Consilierul nu poate face supoziţii legate de aşteptările clientu
lui său, dar poate fi sigur că, dacă acestea nu sunt dezvăluite şi
explorate în oarecare măsură la începutul relaţiei terapeutice, vor
fi mari dificultăţi mai târziu. Din nou, totul arată cât este de de-
zirabil ca acesta să fie deschis, atent, receptiv şi lipsit de presu
poziţii, atunci când îşi întâmpină noul client pentru prima oară,
iar uşa cabinetului se închide în urma lor.
Primele momente
Consilierul se află pe teren cunoscut, clientul nu. Primul îşi
cunoaşte camera în cele mai mici detalii, cel de-al doilea este
acolo pentru prima oară. Consilierul este versat în activitatea sa
terapeutică, pe când clientul poate fi un adevărat novice.
Consilierul este susţinut de experienţa şi cunoştinţele sale, clien
tul poate fi vulnerabil şi suferind. Pe scurt, în acest moment de

256 început aceasta este o întâlnire izbitor de inegală. Consilierul
deţine aproape toate cărţile într-un joc în care clientul nici nu
cunoaşte regulile. Pentru consilierul centrat pe persoană, acest
dezechilibru al puterii este o chestiune ce trebuie discutată fără
întârziere. Cumva, clientul trebuie împiedicat să simtă că a re
nunţat să mai aibă controlul asupra situaţiei sale şi că a ajuns
intr-o poziţie inferioară în care nu are altă posibilitate decât să
fie supus şi dependent. Consilierul se va strădui din toate pu
terile să redreseze dezechilibrul de putere. Diferiţi consilieri îşi
dezvoltă moduri personale de a-comunica semnale de căldură
şi egalitate. De exemplu, unul dintre autori a fost influenţat de
experienţa unei ceremonii japoneze a ceaiului şi de atunci a de
venit un obicei pentru el ca, la începutul fiecărei şedinţe, sa ofe
re o băutură caldă clientului, cu excepţia cazului în care criza
clientului este prea presantă. A turna ceai sau cafea clientului a
devenit un dar iniţial şi necondiţionat, precum şi un semn de
respect. A avea un pahar de apă de oferit arată de asemenea pre
vedere şi grijă.
Ritmul este important la început. Un ritm lejer arată că există
spaţiu pentru a respira şi poate induce detensionarea. Fraza de des
chidere a consilierului va întări probabil şi mai mult faptul că este
ora clientului şi că are libertatea de a o folosi pentru propriile sale
nevoi. Consilierul nu are un plan sau o matriţă preconcepută în
care să intre clientul. Singura structură poate fi durata de timp pe
care o pot petrece împreună în această primă întâlnire, iar consilie
rul poate explicita acest aspect. Aşadar, odată ce clientul a ales un
scaun şi s-a aşezat cu un aer de aşteptare, consilierul va începe:
Ei bine, avem cam cincizeci de minute împreună. Cum va

pot fi de ajutor?

Bineînţeles, câteodată nu este nevoie deloc de cuvinte intro- 257
ductive, deoarece clientul izbucneşte imediat în lacrimi sau în
cepe cu un torent de cuvinte pe care le ţinuse în el de zile în
tregi. Dacă se întâmplă astfel, consilierul se va mulţumi să îi
ofere clientului întreaga sa atenţie şi să îl urmeze în direcţia pe
care o ia. Nu va încerca să intervină sau să îşi impună anumite
etape ale interacţiunii. Acum câţiva ani, unul dintre autori a pri
mit o tânără studentă care a început să plângă din primele se
cunde ale primei şedinţe şi a continuat să plângă pe parcursul
următoarelor patruzeci de minute. Consilierul doar a aşteptat
cu atenţie, iar după câteva minute a luat cu blândeţe mâna clien
tei într-a sa. La sfârşitul celor patruzeci de minute, clienta a ri
dicat privirea, a zâmbit printre lacrimi şi a spus: „Mulţumesc.
Mă simt mai bine acum" şi a plecat fără ca el să fi rostit un sin
gur cuvânt.
Câteodată, primele afirmaţii ale clientului dezvăluie aşteptă
rile sale de la procesul de consiliere — sau lipsa de aşteptări.
Acesta poate foarte bine ca la întrebarea deschisă „Cum vă pot
fi de ajutor?" să răspundă în diverse feluri: „Nu sunt sigur dacă
într-adevăr puteţi"; „Aş vrea să îmi daţi un sfat"; „Am nevoie
de cineva care să mă ajute să înţeleg ce se întâmplă cu mine; „Nu
am mai fost niciodată la consilier. Ce faceţi?" sau „Am ajuns la
capătul puterilor. Cineva trebuie să mă ajute". Oricare va fi răs
punsul său, consilierul va afla care sunt aşteptările şi nevoile
clientului şi se va concentra să le înţeleagă pentru a putea em-
patiza, iar dacă este cazul, pentru a clarifica aşteptările inadec
vate sau nerealizabile ale clientului.
Sarcina este mereu aceeaşi pentru consilierul centrat pe per
soană, chiar dacă răspunsul poate avea sute de forme. Aceasta
este de a fi sincer cu clientul, de a-i arăta că este demn de atenţie
Consilierea centrată pe persoană în acţiu ne» „începutul"

258 absolută, că merită orice efort pe care îl poate face consilierul
pentru a-1 înţelege, că este perceput ca o fiinţă umană, ceea ce
este un motiv suficient pentru a fi convins de acceptarea şi ones
titatea consilierului, în lumina acestei sarcini primordiale, este
instructiv să urmărim diferitele răspunsuri pe care consilierul le
poate oferi la afirmaţiile de început citate mai sus. „Nu sunt si
gur dacă s-ar putea să suscite o replică de genul: «Nu sunteţi
prea sigur că voi fi de prea mare ajutor» sau «Aveţi mari îndo
ieli în legătură cu venirea dumneavoastră aici»."
Amândouă răspunsurile arată că grija principală a consilie
rului este să indice clientului că într-adevăr a auzit vorbele aces
tuia şi ca nu este preocupat să impună clientului priorităţile sale
sau să ofere ceea ce nu poate fi decât o încurajare facilă într-un
stadiu atât de timpuriu.
„Aş vrea să îmi daţi un sfat" prezintă o problemă mult mai
mare pentru consilier. Acesta ştie că nu este sfătuitor de meserie
şi că dacă şi-ar asuma un asemenea rol, va fi contraproductiv. în
acelaşi timp, s-ar putea să nu dorească să rişte un răspuns care
să fie interpretat de către client ca o respingere rapidă. Poate ale
ge: „Simţiţi că aveţi nevoie de ghidare" sau „Poate împreună pu
tem vedea care ar fi drumul de urmat". Sau, cel mai probabil, ar
putea considera remarca o încercare de a începe discuţia, iar
atunci se va mulţumi să dea din cap sau să zâmbească. Dacă de
vine evident că, într-adevăr, clientul aşteaptă să i se ofere instruc
ţiuni competente sau să i se spună ce să facă, acel consilier va
trebui să destrame cu blândeţe această aşteptare pe măsură ce
şedinţa se desfăşoară.
Clientul care începe cu „Am nevoie de cineva care să mă aju
te să înţeleg ce se întâmplă cu mine" îl pune pe consilier în faţa
dilemei de a alege între a răspunde din perspectiva rolului care
DAVE MEARIMS şi 8RIAN THORNE

i se atribuie sau a răspunde conţinutului implicit din afirmaţie —• 259
la fel de bine poate răspunde în ambele feluri: „Aş fi bucuros să
vă ajut să vedeţi mai clar lucrurile" indică disponibilitatea con
silierului de a fi oglinda pe care pare să o solicite clientul. „Sim
ţiţi că lucrurile încep sa vă depăşească" recunoaşte teama clien
tului că a pierdut echilibrul obiectiv, pe când „Poate că împreună
putem încerca să găsim perspectiva pe care simţiţi că aţi pier
dut-o" încearcă să acopere ambele aspecte ale afirmaţiei clientu
lui.
Problema centrală a egalităţii a fost deja sugerată în câteva
dintre răspunsurile posibile ale consilierului. Acesta va vrea ca,
în cel mai scurt timp posibil, pentru a promova onestitatea şi cla
ritatea, să destrame iluzia că îşi va asuma rolul de expert în via
ţa clientului. Trebuie să fie propus conceptul de cooperare şi de
„însoţire" pentru ca munca necesară să fie asumată împreună,
deşi consilierul, ca Întotdeauna, trebuie să se străduiască să fie
sensibil la fiecare moment şi să nu lase ca preocuparea pentru
aceste chestiuni legate de rol să treacă în faţa nevoilor mai pre
sante ale clientului. De exemplu, ar fi de o absurditate maximă
ca un consilier să îi servească clientului o predică despre lucrul
împreună când acesta tremură din cap până în picioare şi abia
leagă două vorbe.
Clientul rar întâlnit care chiar solicită de la început o defini
re a rolurilor şi sarcinilor este, într-un fel, visul oricărui consi
lier. Desigur, teoretic, toţi clienţii ar fi trebuit să rezolve această
chestiune înainte de a veni la cabinet, citind pliantul cabinetu
lui sau descrierea publicată de către consilier despre munca sa.
în realitate, puţini fac asta, iar puţini dintre cei care s-au infor
mat au intemalizat implicaţiile pentru propria lor relaţie cu con
silierul. Merita aşadar să reflectăm la răspunsul probabil pentru
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * „începutul"

260 clientul mai rar întâlnit care spune „Nu am mai fost la consilier
până acum. Ce faceţi?" Ca de obicei, consilierul are mai multe
alternative. Ar putea decide sa răspundă sentimentelor din spa
tele întrebării: „Este important pentru dumneavoastră să ştiţi
cum lucrez". Şi mai probabil, în acest moment de început, va
lua întrebarea ca atare şi va încerca să răspundă. Din nou, poa
te verifica cu clientul dacă acesta doreşte să exploreze chestiu
nea în profunzime: „Aţi vrea să vorbim mai mult despre asta
înainte să începem?" Dacă alege a doua opţiune, probabil va
spune ceva de felul: „Sarcina mea este să vă ajut să exprimaţi
ceea ce vă frământă astfel încât să începeţi să vedeţi lucrurile
mai clar. Iar eu am tot interesul să înţeleg ce trăiţi". Un aseme
nea răspuns rezolvă un număr de probleme importante într-un
mod foarte concis. în primul rând, accentul este pus ferm pe res
ponsabilitatea clientului de a-şi lămuri gândurile şi sentimente
le cu ajutorul consilierului. în al doilea rând, este recunoscut
faptul că a exprima ceea ce te preocupă nu este neapărat ceva
uşor şi poate necesita sprijinul unui specialist. In al treilea rând,
ultima remarcă a consilierului subliniază importanţa enormă pe
care o atribuie înţelegerii şi indică („am tot interesul") disponi
bilitatea acestuia de a-şi lua un asemenea angajament. In cazul
în care clientul spune clar că doreşte un fel de miniseminar îna
inte să înceapă şedinţa propriu-zisă, consilierul probabil că va
vorbi mult mai pe larg despre natura relaţiei pe care speră că o
vor putea construi şi despre credinţa sa centrală în capacitatea
indivizilor de a-şi găsi propriile resurse interioare pentru a face
faţă provocărilor vieţii. Ar putea, de asemenea, să exprime în
mod explicit disponibilitatea sa de a-i fi alături clientului atâta
timp cât pare a-fi necesar şi adecvat pentru amândoi. Nu va exis
ta desigur nicio rezervă din partea consilierului de a-i explica
DAVE MEARNS şi ESRÎAN THORNE

clientului toate aspectele relaţiei şi ale activităţilor terapeutice 261
care necesită o elucidare. Se va strădui să arate clar că nu doreş
te să se retragă în spatele paravanului de expert sau sa impre
sioneze clientul cu un jargon sau nişte termeni misterioşi. Dim
potrivă, mesajul său va fi că doreşte să fie cât se poate de onest
şi transparent în ceea ce priveşte procesul de consiliere şi că este
pregătit să discute mai mult despre asta dacă clientul pare să
dorească aşa ceva în debutul şedinţei. Unul dintre autori
(Thorne) s-a aflat chiar în situaţia de a facilita o discuţie despre
un capitol dintr-o ediţie anterioară a cărţii sale cu un nou client
care dorea să se pregătească în mod corespunzător pentru tra
valiul ce avea să urmeze.
Stabilirea încrederii
Durata fazei de început a consilierii este direct legată de dis
ponibilitatea iniţială a clientului Unii clienţi ajung în consiliere
într-o perioadă în care sunt pregătiţi să-şi asume responsabili
tatea pentru viaţa lor şi sunt dispuşi să aibă încredere într-un
proces necunoscut. Alţi clienţi pot să intre în acest proces înain
te ca simţul răspunderii şi al încrederii să fie bine format (vezi
caseta 7.2).
Nu există nicio formulă magică, dar sunt doua reguli genera
le, şi anume că procesul nu poate fi niciodată grăbit şi că anga
jamentul consilierului este acela de a oferi condiţiile de bază şi
de a asigura echilibrul de putere în cadrul relaţiei. „Disponibili
tatea'" clientului va influenţa viteza cu care încrederea se va dez
volta în cadrul relaţiei, iar menţinerea acestui grad de încredere
va determina în final nivelul şi calitatea rezultatelor. In studiul
nostru de caz, care va fi prezentat mai departe în acest capitol,

262 „disponibilitatea" clientului era atât de mare/ încât, în duda unei
munci relativ slabe din partea consilierului, ambele persoane au
ajuns la o intimitate de mare profunzime încă din a doua întâl
nire. în alte cazuri poate fi vorba de săptămâni sau luni înainte
să se stabilească un grad suficient de mare de încredere care să
permită primii paşi timizi înainte.
Unii consideră că până şi întâmpinarea sugerată mai devre
me, „Ei bine, avem cam cincizeci de minute împreună. Cum vă
pot fi de ajutor?", sugerează deja un dezechilibru de putere.
Ideea în sine că rolul consilierului este de a ajuta, iar al clientu
lui de a fi ajutat are aerul unui raport de superioritate/inferiori-
tate. Se prea poate ca această obiecţie să fie fondată în ceea ce îi
priveşte pe clienţi, iar caseta 7.3 prezintă o serie de alte posibile
formule de debut, care toate reprezintă strădania de a evita com
plet capcana de a sugera implicit definirea unor roluri; în acelaşi
timp, aceste formule oferă o invitaţie caldă şi neclinică unei fiin
ţe umane deocamdată necunoscute.
Toate enunţurile prezentate în caseta 7.3 au în comun un ele
ment. Evită conversaţiile lipsite de conţinut. Nu se fac încercări
de a-1 linişti pe client discutând vremea, făcând aluzii la dru
mul pe care poate l-a făcut pentru a fi prezent sau discutând
starea naţiunii. Poate foarte rar va fi cazul să se recurgă la ase
menea strategii, dar de cele mai multe ori o scurtă reflectare va
dezvălui că cea mai mare preocupare a unui client este să în
ceapă imediat o explorare a motivului care !~a adus la cabinet,
în asemenea circumstanţe, discutarea vremii sau a altor ches
tiuni irelevante mai degrabă amplifică decât să diminueze an
xietatea şi impune încă din start un nivel superficial al comu
nicării.

Caseta 7,2 Starea de disponibilitate a clientului 263
pentru consiliere
Iată cinci elemente care denotă o „stare de disponibilitate" scăzută

la un client. Niciunul dintre acestea nu ar face consilierea imposibilă,
dar prezenţa sau absenţa lor poate lungi sau scurta iniţierea procesu
lui de consiliere.
® Nehotărârea în legătură cu dorinţa de schimbare; „Mi-ar plăcea
ca relaţia cu partenerul meu să fie diferită, dar nu sunt dispus să
mă şi sacrific pentru asta".
® Lipsa generală de încredere în ceilalţi: „Oamenii spun că vor să
mă ajute, dar de fapt ei nu vor decât să se ajute pe ei înşişi".
• Indisponibilitatea de a-şi asuma responsabilitatea în viaţă; „Nu
are nicio legătură cu mine... depresia asta e de vină că mă deter
mină să fac lucrurile acestea".
• Indisponibilitatea de a-şi asuma responsabilitatea în legătură cu
procesul de consiliere: „E treaba ta să mă vindeci; apucă-te de
treabă!"
» Indisponibilitatea de a recunoaşte sau a explora sentimente: „Da,
mă simt trist în legătură cu asta, dar concentrarea pe sentimen
te negative nu face bine nimănui".
Caseta 7,3 O serie de afirmaţii pentru debutul consilierii
1 Avem la dispoziţie aproximativ 50 de minute. Cum aţi dori să

folosim acest timp împreună?
2 Ei bine, ce v-a adus la mine? Avem cam 50 de minute la dispo
ziţie ca să putem discuta.
Consilierea centrată pe persoană în acţiune ■ „începutul

264 3 Avem la dispoziţie aproximativ 50 de minute pe care le putem
petrece împreună. Spimeţi-mi ce v-a adus aici.
4 Ei bine, de unde aţi vrea să începem? Avem la dispoziţie apro
ximativ 50 de minute.
5 Când sunteţi gata, vă rog să vă simţiţi liber să începeţi cum doriţi.
6 Aveţi toată atenţia mea. Dumneavoastră îmi spuneţi cum vreţi
să folosim timpul pe care îl avem la dispoziţie.
7 [Zâm beşte] Buna ziua. E ora dumneavoastră. De unde aţi vrea să
începem?
8 [Z âm beşte] Cum vă pot fi de folos? _^
Importanţa faptului de a începe imediat consilierea şi de a evi

ta conversaţiile banale devine şi mai dară în cazul unui client
aflat în criză. Afirmaţia clientului — „Sunt la capătul puterilor.
Cineva trebuie să mă ajute" — este doar un exemplu de client
aflat în criză. Confruntat cu o asemenea afirmaţie iniţială din par
tea clientului, consilierul va trebui să intre imediat într~o stare
de empatie profundă.
Clientul aflat în criză are nevoie, mai presus de orice, să ştie
că sentimentele sale sunt receptate şi înţelese şi că este luat foar
te în serios. Asta nu înseamnă, evident, că şi consilierul trebuie
sa intre în criză. Intr-adevăr, simpla activitate de înţelegere em-
patică are de obicei efectul de reducere a crizei, de încetinire a
ritmului şi de diminuare într~o anumită măsură a sentimentului
paralizant de anxietate şi teamă pe care clientul îl poate trăi.
Experienţa de a fi înţeles în mod profund şi sentimentul de
susţinere care apar de aici sunt în sine antidoturi puternice la
sentimentele copleşitoare de panică şi neputinţă care pot surveni
în criză. Este mai probabil ca un client aflat în criză să capete

încredere în procesul de consiliere dacă abilitatea empatică a con- 265
silierului este în prim plan încă din primele secunde. Caseta 7.4
ilustrează un astfel de început.
Caseta 7,4 Clientul aflat în criză şi începutul empatic
C onsilierul ; Cum pot sa vă fiu de folos?

C lien tu l : Fiul meu de şaisprezece ani a murit intr-un accident de ma
şină... ieri... pur şi simplu, nu pot să fac faţă. Simt că înne
bunesc. Trăiesc un coşmar.
C onsilierul: [pune m âna pe gen u n chiu l clientului] Pur şi simplu, nu ştiţi
cum o să puteţi face faţă la ceva ce trebuie să fie cel mai
groaznic lucru care vi s-a întâmplat vreodată. Simţiţi că vă
ieşiţi din minţi.
C lientul : [se prăbuşeşte în braţele consilieru lui , plângând în hohote ]
Este probabil ca o primă şedinţă ce începe cu o asemenea in

teracţiune dramatică şi empatică să asigure rapid intensitatea
unei relaţii care va duce la un înalt nivel de autodezvăluire din
partea clientului. într-adevăr, cu cât consilierul empatizează cu
mai mare acurateţe, cu atât este mai mare probabilitatea unei ase
menea evoluţii. Când o relaţie accelerează cu asemenea viteză
ameţitoare, există riscul ca, ulterior, clientul să simtă că s-a ex
pus fără ruşine şi cu o grabă indecentă. Consilierul priceput va
fi atent la această posibilitate şi chiar poate să îl avertizeze pe
client de asemenea sentimente: „Ne-am împărtăşit multe azi şi
aţi fost foarte deschis cu mine. Vreau să ştiţi că pentru mine va
fi în regulă dacă mai încolo veţi considera că mi-aţi spus mai
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * „începutul"

266 mult decât ar fi fost cazul. Sunt sigur că a fost bine să ne adân
cim direct în problemă". Stabilirea încrederii într~o relaţie este
un proces delicat şi complex, iar sentimentele inadecvate de ru
şine pot fi un obstacol major în calea consolidării acesteia.
în contrast evident cu clientul în criză, clientul „călit", care se
prea poate să fi vizitat o întreagă gamă de servicii psihiatrice şi
de consiliere, poate fi o provocare în multe feluri pentru consi
lier. O astfel de persoană este probabil abilă în a discerne inau-
tenticitatea şi este deprinsă cu aplicarea mecanică a unor tehnici
de consiliere. Pe scurt, va fi preocupată să cântărească autentici
tatea consilierului şi disponibilitatea acestuia de a se angaja într-o
manieră nondefensivă. Deloc surprinzător, aceşti clienţi pot pă
rea uneori cinici şi agresivi. Caseta 7.5 indică genul de debut al
şedinţei — deloc atipic — ce poate testa de la bun început con
gruenţa consilierului.
Caseta 7.5 Clientul „călit" şi începutul congruent
C onsilierul ; Avem la dispoziţie aproximativ 50 de minute. Cum aţi dori

să folosim acest timp împreună?
Clientul: Ora de terapie, nu?
Consilierul: Aşa este.
Clientul: Dumnezeu ştie de unde să încep. Voi sunteţi toţi la fel. Aş
teptaţi de la mine să fac totul.
Consilierul: Mi se pare cam dur. Mă cunoaşteţi doar de treizeci de se
cunde. Dar credeţi că toţi consilierii sunt nişte leneşi, nu-i
aşa, care vă forţează să faceţi toate părţile grele?
C lientul: Cam aşa ceva, presupun. Dar recunoaşteţi, nu îmi veţi oferi
niciun răspuns, nu este aşa?

Consilierul: Mă îndoiesc, dar începe să îmi surâdă perspectiva de a ne 267
lupta împreună pentru a afla câteva răspunsuri. Eu sunt
dispus să mă implic dacă dumneavoastră sunteţi dispus
să vă asumaţi riscul.
Unor asemenea clienţi chiar şi empatia autentică poate să li

se pară inventată şi preţioasă, şi consilierul ar fi bine să rămână
ferm în contact cu propriile sentimente şi să fie gata să le expri
me, chiar dacă ar putea părea combative sau lipsite de accepta
re. Clienţii „căliţi" au trăit experienţa întâlnirii cu specialişti care
nu aveau un interes real pentru ei sau care în mod constant se
ascundeau de teamă în spatele rolului de consilier anonim. Mai
presus de orice, ei caută un consilier dispus să fie deschis şi sin
cer cu ei şi a cărui identitate este suficient de puternică pentru a
nu fi zdruncinată de aparenta lor agresivitate sau de cinismul
făţiş.
Unii clienţi au ajuns la o asemenea intensitate a respingerii de
sine, încât, atunci când trec prima oară pragul cabinetului, sunt
aproape de autodistrugere. Se simt lipsiţi de valoare, respinşi,
fără de speranţă. în asemenea cazuri, atitudinea de acceptare ne
condiţionată a consilierului este cea care primează. Ceea ce nu
înseamnă că empatia şi congruenţa sunt irelevante, ci, pur şi sim
plu, că pentru clientul care se neagă puternic pe sine, cel mai ac
tiv ingredient pentru hrănirea încrederii este probabil atitudinea
caldă de acceptare necondiţionată. Pe deasupra, această atitudi
ne va trebui să fie menţinută pe parcursul mai multor săptămâni
până când clientul va începe să simtă, vag, că este puternică şi
durabilă. Asemenea clienţi se tem deseori că este doar o pro
blemă de timp înainte ca răbdarea şi căldura consilierului să se
Consilierea centrată pe persoană în acţiune « „începutul"

268 termine/ iar ei să fie rugaţi, în mod politicos, să caute ajutor în
altă parte. Când îşi dau seama până la urmă că aşa ceva nu se
va întâmpla, atunci există condiţiile ca ei să facă prima încerca
re de a ieşi din starea negării de sine. Clienţii se molipsesc mă
car cu un microb sau doi din acceptarea pe care o are consilierul
pentru ei. Unul dintre autori obişnuia să ţină pe perete — intr-un
loc unde s-ar fi uitat doar cei mai curioşi dintre clienţi — un
poem remarcabil scris de Richard Church care începe cu versu
rile „A învăţa să aştept îmi consumă viaţa/Mi-o consumă şi o
hrăneşte în acelaşi tinjp." Această disciplină a învăţării de a aş
tepta este premisă obligatorie în cazul unui client care se neagă
pe sine. Fără o asemenea disciplină, bazată pe credinţa profun
dă în resursele interioare ale fiecărui client, este puţin probabil
ca un consilier centrat pe persoană să reuşească să menţină în
mod autentic căldura consistentă şi calitatea necondiţionată a ati
tudinii pozitive, singurele care îi pot determina pe unii dintre cei
mai nefericiţi clienţi să aibă încredere în consilier şi în relaţia pe
care acesta le-o oferă.
„Deghizări şi indicii"
Lumea interioară a unei fiinţe umane este un sanctuar şi, prin
urmare, nu este surprinzător ca mulţi clienţi permit accesul doar
după îndelungate deliberări. Când clientul ia iniţiativa, în mod
ezitant, de a trece la un nivel mai profund, s-ar putea să facă
acest lucru într-o manieră ambiguă. Mai ales în primele etape ale
unei relaţii, ar putea părea că emite mesaje duble. Un asemenea
comportament este uşor de înţeles, deoarece clientul nu poate
avea nicio garanţie că acel consilier va răspunde eficient unor
date care nu au fost încă prezentate. Nu ştie încă dacă emoţiile
DAVE MEARNS şi BRLAN THORNE

mai intense, nevoile şi temerile profunde, brute, sau confuzia ori 269
violenţa nu îl vor îndepărta pe consilier, Este probabil ca aseme
nea aspecte să fi îndepărtat alţi oameni în trecut. Astfel, o stra
tegie pe care ar putea-o alege clientul este deghizarea. Acest com
portament indică nevoia clientului de a minimiza riscul astfel
încât în cazul în care consilierul se dovedeşte a fi inadecvat în a
răspunde la un nivel mai profund, clientul se poate retrage ra
pid în spatele deghizării sale fără să fi suferit consecinţele unei
prea mari vulnerabilizări. De obicei, un astfel de proces nu este
complet conştient pentru client — se află chiar dincolo de limi
ta conştientizării sale.
în primele etape ale relaţiei de consiliere, una dintre cele mai
comune deghizări este vălul umorului, atunci când clientul lasă
sa îi scape un mesaj important, dar îmbracă cuvintele într-o apa
rentă glumă sau le acompaniază cu râsete. în acest caz, consilie
rul are de ales între a răspunde ia mesaj sau la ambalajul umo
ristic. Un exemplu pentru o asemenea situaţie este clientul care
spune râzând: „Şi chiar mă deprimă câteodată — dacă îţi poţi
imagina asta, eu deprimat!" Acest tip de mesaj dublu este o do
vadă grăitoare a gradului de sofisticare pe care îl poate avea fi
inţa umană în ceea ce priveşte autoprotejarea. Dacă acel consi
lier se dovedeşte a fi incapabil să răspundă la un nivel mai
profund sau răspunde într-o manieră inadecvată, clientul poate
recurge cu uşurinţă la deghizarea sa şi poate sugera că aceasta
conţinea mesajul central: „Nu mă lua în serios, doar glumeam".
Altă strategie obişnuită care intră în aceeaşi categorie este ca
un client să comunice un mesaj semnificativ, dar alegând cuvin
te care fac mesajul să pară mult mai puţin important. Un exem
plu pentru această alegere de a „dilua" cuvintele poate fi când
o persoană sever deprimată spune despre sine că se simte „puţin
Consilierea centrata pe persoanăfn acţiune ■ „începutul"

270 rău" câteodată sau când o persoană care se simte disperat de sin
gură comentează; „Dar nu e chiar aşa rău de fapt pentru că ori
cine se simte puţin singur câteodată". Probabil că fiecare dintre
noi şi-a dezvoltat propriul repertoriu de deghizări preferate şi,
deşi câteva, precum cele menţionate mai sus, sunt foarte comu
ne, la începutul relaţiei una dintre sarcinile consilierului este să
descopere repertoriul noului client. Acesta este un aspect a ceea
ce am descris mai devreme ca fiind „limbajul personal" ai nou
lui client (vezi capitolul 5).
Câteodată, ceea ce semnalează dorinţauslientului de a trece .
la un nivel mai profund este un „indiciu" nonverbal care su
gerează că această schimbare importantă ar putea avea loc, chiar
dacă vorbele propriu-zise spun altceva. Indiciul ar putea fi o pa
uză foarte lungă, o modificare în tonul vocii sau o schimbare în
contactul vizual. La fel ca în cazul deghizărilor, consilierul are
ocazia să accepte indiciul sau nu, iar clientul poate sau nu să
admită existenţa indiciului. Câteodată, consilierul lipsit de ex
perienţă observă indiciul, dar decide să nu treacă la un nivel
mai profund, poate din teama de a intra într-un teritoriu în care
se îndoieşte de capacitatea sa de a face faţă. Mai frecvent, con
silierul lipsit de experienţă observă indiciul, dar nu are suficien
tă încredere în sine pentru a-1 urma. Hi încă nu a învăţat să aibă
încredere în experienţa sa de relaţionare, cunoscută şi sub de
numirea de „sensibilitate". La fel de bine clientul poate fi cel
care decide că răspunsul consilierului a fost inadecvat. In orica
re dintre cazuri, amândoi vor rămâne Ia un nivel mai superfi
cial. Abilitatea socială necesară în astfel de cazuri este într-ade-
văr uimitoare; dacă o invitaţie făcută a fost fie respinsă, fie
acceptată nesigur, se ajunge la un nivel de comunicare pe care
niciuna dintre părţi nu trebuie să îl admită. Indiferent ce se
OAVE MEARNS şi BRÎAN THORNE

întâmplă, nimeni nu iese „pătat" din relaţia terapeutică, iar acest 271
aspect poate fi de mare importanţă pentru client în primele sta
dii ale consilierii.
Sfârşitul începutului
Cea mai mare parte a acestui capitol s-a referit la primele în
tâlniri sau chiar la momentele de deschidere în relaţia consi-
lier-client, dar acum a devenit clar că faza de început se extinde
de obicei la mai mult decât o şedinţă şi nu are o durată de timp
clar delimitată. Am pus accent pe stabilirea încrederii în relaţie
şi poate că acesta trebuie să fie criteriul care determină momen
tul în care s-a ajuns la sfârşitul începutului. în momentul în care
clientul simte că poate avea suficientă încredere în relaţie, astfel
încât să pătrundă pe un teritoriu necunoscut sau doar pe jumă
tate cunoscut, se poate spune că este pe cale să înceapă călătoria
terapeutică şi că a fost primită şi aprobată însoţirea consilieru
lui. Pentru unii clienţi, după cum am văzut, acest moment apa
re după treizeci de secunde, iar pentru alţii pot trece săptămâni
înainte ca faza critică să se finalizeze. Această mare variaţie a
timpului necesar pentru ca încrederea sa se dezvolte este de o
importanţă majoră pentru cadrul terapeutic asupra căruia tre
buie să cadă de acord clientul şi consilierul la începutul relaţiei
terapeutice.
Cadrul terapeutic şi contractul

Pe măsură ce se apropie sfârşitul primei şedinţe, consilierul
şi clientul se confruntă cu problema pasului următor. Este desi
gur posibil ca singurul lucru care mai rămâne de făcut să fie

272 acela de a încheia relaţia într-un mod pozitiv şi satisfăcător. Până
la urmă, există unele preocupări şi probleme care pot fi explora
te şi chiar rezolvate m mod adecvat în intervalul unei şedinţe de
cincizeci de minute (Talmon, 1990)! Un alt motiv pentru a între
rupe legătura după prima şedinţă poate fi nemulţumirea clien
tului faţă de ceea ce oferă consilierul. Poate clientul se aştepta la
o „soluţie" instantanee sau poate caută o relaţie în care consilie
rul să fie o figură mai puternică. Asemenea chestiuni pot repre
zenta un conţinut' important în cursul primei şedinţe, dar pot de
asemenea indica un sfârşit rapid, chiar dacă este considerat pm?
matur de către consilier (vezi capitolul 9). Dacă cei doi vor lucra
împreună în continuare, este de dorit ca aceste aşteptări să fie
discutate într-o etapă timpurie a relaţiei, probabil la sfârşitul pri
mei şedinţe. Este important ca atât clientul, cât şi consilierul să
aibă o idee despre natura angajamentului reciproc pe care sunt
pe cale să şi-l asume.
Probabil că există mai multe opţiuni, iar consilierul, ca întot
deauna îri tradiţia centrată pe persoană, va avea grijă să nu îi im
pună clientului un cadru fix, ci să găsească împreună, de comun
acord, un aranjament reciproc acceptabil pentru lucrul împreu
nă. Nu este neobişnuit ca cei doi să stabilească un contract pro
vizoriu cu un anumit număr de şedinţe. Ar putea, de exemplu,
să decidă să se întâlnească săptămânal de încă patru ori şi apoi
să facă un bilanţ. Nu e nimic intrinsec inadecvat într-un aranja
ment de acest fel atâta timp cât este clar de la bum început că, la
sfârşitul numărului stabilit de şedinţe, clientul, şi nu consilierul
va decide dacă să continue sau nu încă o perioadă. Mulţi clienţi
care se prezintă pentru consiliere au trăit din plin respingerea şi
infirmarea din partea celorlalţi şi este foarte probabil ca ei să in
terpreteze oferirea contractului de patru şedinţe ca pe un mod

politicos al consilierului de a se asigura că nu are de-a face cu 273
clientul mai mult de o lună. Politica de a lăsa la latitudinea clien
tului decizia finală de a continua sau nu consilierea nu înseamnă,
desigur, că acel consilier renunţă la dreptul său de a-şi exprima
propriile gânduri şi sentimente când vine momentul evaluării.
Dacă acesta consideră că relaţia este neproductivă sau că este pu
ţin probabil să se obţină mai mult de atât, va spune asta, iar sen
timentele sale vor deveni apoi un ingredient important în pro
cesul de luare a unei decizii. Consilierul nu va pomi însă de la
presupunerea de bază că el are dreptate şi că ştie mai bine decât
clientul său. Din experienţa noastră, nu s-a întâmplat niciodată
ca asemenea contracte provizorii să ajungă la o situaţie în care
clientul să dorească intens să continue, iar consilierul să vrea din
tot sufletul să întrerupă întâlnirile terapeutice. Dacă s-ar ajunge
vreodată la un asemenea impas, credinţa noastră este că acel con
silier ar trebui să se străduiască sa continue măcar o vreme, cu
tot sprijinul pe care îl poate obţine de la supervizorul său.
în loc să folosească un contract provizoriu, consilierul şi clien
tul pot face o înţelegere pe durată nelimitată, fiind de acord să
continue atâta timp cât pare necesar. Va fi eventual menţionată o
unitate imprecisă de timp — câteva săptămâni, o lună sau două
sau, dacă problemele par deosebit de severe, poate câteva luni.
Un asemenea aranjament este deseori mult mai potrivit pentru
clienţii foarte anxioşi, care se tem de respingere sau care simt con
ştienţi că trăiesc de ani de zile într-o profundă nefericire. Oricum,
e de dorit ca ei să ştie de la bun început că un consilier nu îşi poa
te aroga dreptul de a pune capăt relaţiei atunci când. vrea el, ci că
ei au ultimul cuvânt în a determina propriile nevoi terapeutice.
Asemenea contracte deschise pot fi evaluate în cadrul unor şe
dinţe periodice retrospective, care seamănă foarte mult cu cele

274 care au loc la sfârşitul contractelor provizorii de afaceri. Momen
tele reevaluărilor pot fi stabilite de asemenea în principiu la în
ceput şi vor deveni o parte naturală a procesului terapeutic, atât
clientul, cât şi consilierul având libertatea de a apela la ele.
Este indicat, de asemenea, să se stabilească frecvenţa şedinţe
lor intr-o etapă timpurie, iar consilierul centrat pe persoană va
fi din nou atent să evite rigiditatea. Probabil că şedinţa săptămâ
nală de cincizeci de minute va fi potrivită pentru cei mai mulţi
clienţi, dar nu e nimic sfânt în acest cadru. Clientul care la înce
put este într~o stare de criză profundă poate solicita şedinţe mai
dese la început (poate de durată mai scurtă), în timp ce alţii ar
putea dori o perioadă mai lungă între şedinţe. Acesta pare a fi
cazul pentru cupluri, unde procesarea dintre şedinţe se face mai
bine în intervalul de două săptămâni. Desigur, este foarte pro
babil ca, pe măsură ce consilierea înaintează, frecvenţa stabilită
la început să nu mai pară adecvată. Se poate schimba şi durata
şedinţelor. Ambii autori au avut relaţii de consiliere în care clien
ţii au dorit şi au beneficiat de pe urma şedinţelor de două, trei
sau chiar mai multe ore. De asemenea, nu este neobişnuit ca unii
clienţi să descopere că le este mai confortabil cu şedinţe mai
lungi, dar mai rare. In etapa de început însă, ceea ce trebuie sta
bilit este disponibilitatea consilierului de a fi deschis în ceea ce
priveşte durata şi frecvenţa şedinţelor, indiferent de cadrul adop
tat iniţial. In practică, este mai degrabă o excepţie decât o regu
lă ca un client să dorească o schimbare radicală a cadrului, dar
faptul de a şti că asemenea schimbări sunt măcar posibile are o
oarecare importanţă pentru mulţi clienţi. Este încă un semn că
acel consilier este dispus să împartă puterea şi să fie receptiv la
nevoile clientului, chiar dacă acestea se schimbă în moduri po
tenţial incomode pentru el.

Este evident din cele scrise până acum că pentru consilierii 275
centraţi pe persoană este dificil să lucreze în instituţii a căror po
litică impune ca un client să aibă un anumit număr de şedinţe,
şi nu mai mult. Un asemenea sistem le ia puterea atât consilie
rului, cât şi clientului; consilierul centrat pe persoană şi clientul
său vor putea lucra împreună în mod constructiv doar prin re
cunoaşterea, acceptarea şi transcenderea unei asemenea nepu
tinţe. Nu credem că, in acest caz, succesul consilierii ar fi imposi
bil, dar astfel de politici aduc în mod clar obstacole formidabile
pentru demersul centrat pe persoană. Când sunt implementate
pentru a face faţă numărului foarte mare de clienţi, este clar că
problema reală este lipsa de resurse. Când sunt introduse pe
baza convingerii că relaţiile terapeutice scurte şi intensive pro
duc rezultate bune, suntem nemulţumiţi. Consilierea pe termen
scurt poate fi şi deseori chiar se dovedeşte a fi foarte benefică,
dar ni se pare puţin probabil ca aceasta să fie situaţia pentru toţi
clienţii.
Există o diferenţă importantă între consilierea „pe termen
scurt" şi cea „limitată ca durată". Consilierii din instituţii, mai
ales cei care profesează în asistenţa medicală primară, se simt
presaţi să se conformeze convenţiei limitei de timp, astfel încât
pot oferi numai un număr fix de şedinţe, fără flexibilitate. Acest
tip de politică nu ia în considerare diferenţele individuale ale
clienţilor şi este un mod crud şi ineficient de a structura servi
ciul de consiliere. Astfel, stipularea unei limite de, spre exem
plu, opt şedinţe la începutul consilierii, poate deveni un obiec
tiv în mintea clientului, când poate trei sau patru şedinţe ar fi
fost suficiente. De asemenea, e ineficientă încheierea prematu
ră a consilierii unui client când acesta este într-un punct în care
simte că mai are nevoie de întâlniri suplimentare. A nu lua în

276 considerare acest lucru atunci când starea clientului este seve
ră va fi costisitor atunci când problemele se vor croniciza. Al
ternativa, care respectă şi bugetele, este de a considera că trava
liul va fi „pe termen scurt", dar nu limitat ca durată. De
exemplu, în asistenţa medicală primară, nimic nu este limitat în
timp, dar totul este pe termen scurt. în acest sistem, serviciul de
consiliere poate oferi o medie de, să zicem, şase şedinţe per
client. Acest sistem pune, e drept, nişte limitări, dar le permite
consilierilor o libertate mult mai mare de a-şi adapta serviciile
pentru a investi „economiile" de la clienţi care au avut nevoie
doar de două sau trei şedinţe în clienţi pentru care limitarea la
şase şedinţe ar reprezenta o costisitoare pierdere de timp.
într-un articol recent, McGeever (2006) prezintă un raport de
spre un serviciu de consiliere din asistenţa medicală primară,
gestionat într-o asemenea manieră încât numărul de şedinţe de
consiliere variază între unu şi patruzeci. Acest model este de
asemenea mai bun pentru consilieri, care pot acumula o expe
rienţă mai variată, în principal din contracte pe termen scurt,
dar şi din contracte de durată medie sau chiar mai îndelungată
(Mearns, 1998). Multe dintre problemele care se ivesc din ceea
ce este, de fapt, o chestiune de maximă importanţă cu numeroa
se implicaţii financiare şi clinice, au fost discutate într~o prele
gere inaugurală susţinută în 1999 de către unul dintre autori la
conferinţa anuală de formare a Asociaţiei Britanice pentru Con
siliere şi Psihoterapie (Thorne, 1999).
Aspecte financiare
Pentru consilierii care lucrează în cabinete particulare sau
sunt angajaţi în instituţii, aspectul financiar trebuie abordat

într-o etapă timpurie cu fiecare nou client. în unele cazuri, in- 277
stituţia îl absolvă pe consilier de vreo responsabilitate în acest
sens, stabilind taxa şi înregistrând achitarea acesteia. Deseori
însă, consilierul însuşi trebuie să includă chestiunea plăţii în
prima şedinţă, iar asta nu e mereu uşor, mai ales dacă are un
client foarte tulburat sau dacă au fost dificultăţi în stabilirea ur
mătoarelor întâlniri şi a frecvenţei lor. însă problema nu poate
fi evitată şi necesită o atitudine deschisă şi directă. Clientul nu
trebuie să rămână cu incertitudini şi ambiguităţi. Trebuie să ştie
exact cât trebuie să plătească (dacă există un plan tarifar, el tre
buie să îl cunoască) şi trebuie să ştie ce se întâmplă dacă nu
vine la o şedinţă fără să anunţe. Consilierul, la rândul său, va
fi preocupat să înţeleagă sentimentele clientului legate de as
pectul financiar al relaţiei — mai ales dacă apar emoţii negati
ve — şi eventual îi va oferi opţiuni alternative pentru modul
de plată. Din experienţa noastră, cel mai adesea consilierul este
cel care trăieşte un mare disconfort legat de tranzacţia finan
ciară, şi nu clientul, iar acest disconfort este generat deseori de
o neîncredere inconştientă în propria competenţă sau chiar de
o lipsă de încredere în eficienţa procesului de consiliere. Aces
tea sunt adesea aspectele pe care un consilier trebuie să le dis
cute mai degrabă în supervizare, decât alte îndoieli „etice" le
gate de perceperea unei taxe pentru servicii, temă care poate
servi ca paravan pentru îndoieli mai fundamentale despre pro
pria identitate personală şi profesională. O ultimă observaţie
despre plată este aceea că e bine să fie percepută o plată care
nu este nici atât de mică încât consilierul să se simtă folosit, dar
nici atât de mare încât să simtă că trebuie să „lucreze" bine pen
tru a fi pe măsura plăţii.
Consilierea centrata pe persoană în acţiune ■ „începutul"

278 Rezumat
N-avem de gând să ne scuzăm pentru o analiză atât de rigu

roasă a începutului relaţiei de consiliere sau pentru insistenţa
asupra unor subiecte aparent triviale cum sunt mobila şi revis
tele vechi. Este bine ştiut faptul că primele impresii sunt de o
mare importanţă pentru noi toţi în multe aspecte diferite ale vie
ţilor noastre şi atunci este puţin surprinzător că unele persoane
afirmă că rezultatul probabil al relaţiei de consiliere poate fi de
seori prezis din calitatea interacţiunii ce are loc în primele
două-trei şedinţe. Pentru consilierul centrat pe persoană, ceea ce
spune şi face, mediul pe care i-1 oferă clientului, cadrul stabilit
de comun acord la începutul lucrului împreună — toate acestea
sunt o încercare de a transmite acelaşi mesaj neechivoc: „Te pri
mesc, te accept şi te valorizez ca pe o fiinţă umană, vreau să te
înţeleg, vreau să putem fi deschişi şi oneşti unul cu celălalt şi nu
este nimic în mine care să vrea să-ţi răpească ceva. Speranţa mea
este că vom putea lucra împreună pentru atâta timp cât simţi tu
că este de ajutor şi că merită".
Studiu de caz (partea I)

Introducere
Definim arbitrar faza „de început" a procesului de consiliere

ca perioada în care clientul dezvoltă suficientă încredere în con
silier şi în relaţia lor pentru a explora cu mai mult curaj limitele
conştiinţei sale. De obicei, este nevoie de profunzime relaţională
pentru a dezvolta această încredere. Uneori, un client va atribui
un înalt grad de încredere consilierului fură profunzime relaţie-

nala, dar este felul de încredere oarbă a unui copil faţă de părin 279
te şi are o calitate efemeră. Este vulnerabilă 1a schimbările bruş
te ale proiecţiei sau la ruperea vrăjii transferului, cum ar spune
colegii noştri din orientarea psihodinamică. încrederea oarbă du
rează numai atâta timp cât clientul îl poate menţine pe consilier
în poziţia de părinte perfect. în abordarea centrată pe persoană,
ne orientăm spre o încredere de natură adult-aduît mai degrabă
decât copil-părinte, deoarece cea dintâi oferă o bază mai solidă
pentru a atinge dimensiuni mai profunde ale trăirilor existenţia
le ale clientului. Pot exista de asemenea o serie de „straturi" ale
acestei încrederi care se dezvoltă. După ce se obţine suficientă în
credere pentru a începe procesul terapeutic, va fi nevoie de un
nivel crescut de profunzime relaţională pentru a ajunge pe teri
toriul mai intim şi mai temut. Acest aspect este discutat ca sec
venţă a procesului din partea de mijloc a consilierii m capitolul 8.
în ceea ce priveşte faza de început, este util pentru consilie
rul în formare să fie conştient că nu există o singură cale pe care
trebuie sa o apuce procesul terapeutic pentru a se dezvolta aceas
tă încredere; există mai multe drumuri către succes pe care con
silierul şi clientul pot păşi înainte spre următoarea fază a întâl
nirii lor terapeutice. în prima parte a studiului de caz ce
urmează, vom trasa un astfel de drum pe care poate pomi pro
cesul de consiliere. Acesta este un singur caz şi, prin urmare, nu
poate reflecta toate observaţiile pe care le-am făcut în această car
te. Cu toate acestea, sperăm să ilustreze o mare parte din ceea ce
înseamnă pentru consilier şi client să găsească suficient curaj şi
încredere unul în celălalt pentru a pomi împreună în călătoria
lor imprevizibilă.
O problemă majoră în descrierea unui caz este aceea de a de
cide ce rămâne şi ce nu. în relatarea ce urmează am încercat să
Consilierea centrată pe persoană în acţiu ne» „începutul"

280 păstrăm doar materialul considerat atât de către consilier, cât şi
de client ca fiind deosebit de semnificativ. Prin urmare, multe
şedinţe şi evenimente sunt comentate doar pe scurt pentru a
acorda mai mult spaţiu acelor momente care au afectat in mod
radical procesul.
în studiul de caz au fost utilizate o serie de informaţii pro
venind din mai multe surse, acesta fiind rezultatul muncii atât
a consilierului (Dave Meams), cât şi a clientului, la doi ani după
terminarea consilierii. De asemenea, descrierea cazului a fost
revizuită pentru această ediţie. In primul rând, au existat înre
gistrări audio pentru toate şedinţele în afară de prima. A doua
sursă principală de informaţii a fost clienta, Joan. Ea ţinuse un
jurnal în perioada consilierii şi l-a putut folosi împreună cu în
registrările audio, pentru a scrie note detaliate despre ceea ce
a trăit pe parcursul celor patru luni ale procesului de consilie
re. I s-a cerut să comenteze fiecare dintre cele şaptesprezece şe
dinţe şi să ia în considerare orice insight pe care l-ar fi avut în
tre întâlniri.
A treia sursă de informaţii au fost notiţele consilierului de
spre caz. în acest studiu de caz, după cum se obişnuieşte în stu
diile de caz centrate pe persoană, se acordă atenţie nu doar ma
terialului adus de către client şi comportamentului său în
consiliere, ci şi experienţei de sine a consilierului în timpul con
tactului, precum şi aprecierii pe care o face acesta despre calita
tea şi intensitatea relaţiei terapeutice. Aşadar, notiţele practicie
nilor centraţi pe persoană conţin în mod normal dimensiuni: ale
clientului, ale sinelui şi ale relaţiei. Asemenea notiţe detaliate au
fost disponibile pentru primele zece şedinţe, dar sunt mai pu
ţin amănunţite pentru restul de şedinţe. Unele notiţe au fost re-
scrise mai explicit şi sunt reproduse în prezentarea de caz.

După ce Joan şi consilierul au reconstruit experienţele lor in 281
dividuale din procesul de consiliere, s-au întâlnit pentru a-şi
compara percepţiile şi astfel au creat încă o sursa de informaţii,
în timpul experienţei de comparare, Joan şi consilierul au apelat
frecvent la înregistrările audio pentru clarificări. Aceste întâlniri
au adus la lumină multe diferenţe de înţelegere, inclusiv desco
perirea că unele presupuneri pe care le făcuse consilierul despre
experienţa clientei s-au dovedit a fi eronate. Această colaborare
apropiată între consilier şi client este o garanţie că descrierea ce
urmează a procesului de consiliere reprezintă relatarea lor co
mună, şi nu este doar interpretarea amăgitoare a consilierului.
Contextul
Cadrul acestui caz ţine de practica privată de consiliere. La

vremea când s-a desfăşurat consilierea, Joan avea douăzeci şi
şapte de ani. Era căsătorită cu Roger, nu avea copii şi era impli
cată în asistenţa socială voluntară. Mama ei murise, iar cu tatăl
pierduse legătura. Consilierul i-a fost recomandat lui Joan de că
tre un fost client şi ea a făcut programarea direct cu acesta prin
telefon. Joan a întrebat de taxă în timpul conversaţiei telefonice.
Consilierul s-a referit la politica lui de a avea două taxe: una mai
mare pentru clienţii care îşi permit şi una oarecum mai mică pen
tru cei cu dificultăţi financiare. Consilierul a menţionat de ase
menea politica sa de a nu percepe taxă pentru prima şedinţă
atunci când clientul nu doreşte să continue. Joan a decis să achi
te taxa mai mare şi a spus că vrea să plătească prima şedinţă in
diferent dacă vor continua sau nu.
Un alt aspect relevant al contextului este starea de spirit a con
silierului în timpul primei şedinţe. Acest aspect are o semnificaţie

282 deosebită pentru cazul discutat deoarece consilierul se simţea
epuizat şi oarecum neliniştit la acea vreme. Primirea lui Joan
creştea la maximum numărul de clienţi şi el s-a întrebat după
conversaţia telefonică dacă nu ar fi trebuit să fie mai precaut îna
inte să o accepte. O altă problemă tulburătoare pentru consilier
la acea vreme erau dificultăţile sale cu o clientă pe nume Chris-
tine, al cărei proces personal era deosebit de solicitant. Clienţii
trec câteodată printr-o perioadă în care sunt epuizanţi şi necesi
tă mai multa atenţie şi efort din partea consilierului dar acesta
avea dificultăţi mai mari decât de obicei cu clienta Christine, al
cărei „proces fragil" (Warner, 2000a) prilejuia solicitări repetate
către consilier ca acesta să demonstreze că „poate face treabă
buna", combinate cu un şuvoi aparent constant de critici. Aceas
tă dificultate avea să influenţeze în mod indezirabil primele şe
dinţe cu Joan.
Şedinţa 1
Este interesant de notat că, doi ani mai târziu, în notiţele lor,
consilierul şi clienta sa au considerat aceleaşi evenimente ca fi
ind în mod deosebit semnificative în prima şedinţă. începem cu
relatarea experienţei de către Joan.
Când am venit la cabinetul sau eram foarte speriată. încer

cam să par curajoasă, dar pentru mine era o chestiune de via
ţă şi de moarte... Iar el era un străin... într~un fel, urma sa îmi
pun viaţa în mâinile unui străin.
în momentul în care am intrat pe uşă, iar el a păşit spre mine,
m-a privit cu o licărire în ochi, ca şi cum ar fi avut emoţii. M-am
gândit — „O, Doamne, nu va fi suficient de puternic pentru

mine!" în primele cinci minute mi-am dorit să fug pe uşă, dar 283
nu am putut — aşa că am continuat să vorbesc. Nu cred că am
arătat prea multă emoţie. Asta s-a schimbat când el a spus: „Pari
foarte tensionată — ţi-e teamă?... A sta te sperie?" Pot auzi pe ca
setă cum am oftat profund şi îmi amintesc că m-am uitat la el
pentru prima oară de când mă aşezasem.
Joan şi-a spus povestea în cea mai mare parte din restul aces
tei şedinţe. Ea a vorbit despre cum se simţea „prizonieră" în pro
pria sa viaţă, despre cum „nu poate scăpa" şi cum simţea că
„Mt>are în acest mariaj". S-a referit la soţul său, Roger, ca fiind
„lipsit de emoţii" şi a fost înverşunată când s-a referit la aparen
ta lui incapacitate de a răspunde emoţiilor ei. A descris practici
le sadomasochiste care au început devreme în relaţia lor. Consi
dera că se grăbise să se căsătorească deoarece „îi era teamă să
facă altceva". Avusese o relaţie extraconjugală cu doi ani înain
te, dar i se „supusese" lui Roger când el i-a cerut să îi pună ca
păt. A spus că se simţise „paralizată de vinovăţie" şi că singura
cale posibilă de acţiune fusese să revină în mariaj pentru a „în
cerca din nou". Vorbind despre această revenire în mariaj, ea a
spus: „Undeva ştiam că nu va merge, dar mi-am negat acest sim
ţământ."
Doi ani mai târziu, Joan descrie cum a fost pentru ea să îşi
spună povestea în şedinţa de consiliere:
Până la sfârşitul primei şedinţe, spusesem aproape toata po

vestea. în unele momente, am vorbit atât de repede, încât consi
lierul nu a avut timp să intervină. Cred că numai aşa aş fi putut
să povestesc — nu puteam să înfrunt sentim entul asociat istori
sirii mele. De asemenea, am vorbit foarte repede şi nu m-am uitat
Consilierea centrată pe persoană In acţiune« „începutul"

284 la el de teamă să nu mă întrerupă... să nu mă dezaprobe sau să
ma respingă.
Aproape de sfârşitul acestei întâlniri, consilierul a oprit des

tul de ferm şuvoiul vorbirii lui Joan şi şi-a exprimat interesul,
căldura şi înţelegerea pe îndelete şi cu grijă, printr-o afirmaţie de
confirmare intensă:
Mi-ai spus foarte multe despre tine azi. Am văzut cât de în
spăimântător este să faci asta şi am văzut cât de important este
pentru tine să fad asta. Sunt uimii de curajul tău — în mod clar
nu eşti genul care să renunţe fără lupta.
în această relatare a primei întâlniri, am acordat o deosebită

atenţie clientei şi informaţiei aduse de aceasta. Dar aşa cum am
menţionat mai devreme, consilierul centrat pe persoană este de
asemenea preocupat să se monitorizeze pe sine şi dezvoltarea re
laţiei sale cu clientul. Aşadar, reproducem mai jos reflecţiile con
silierului asupra acestor aspecte după prima şedinţă:
ŞINELE: Concentrându-mă asupra mea, sunt conştient că în

această primă şedinţă cu Joan am fost destul de emoţionat la în
ceput. La prima vedere, ea părea foarte intensă şi dură, cu ochi
care priveau prin mine. M-a luat prin surprindere intensitatea ei
şi am avut nevoie de timp până m-am liniştit. Monologul ei lung
de la început mi-a oferit spaţiul pentru a deveni mai centrat şi
pentru a mă concentra asupra ei. Aproape mi se pare că am sim
ţit frică faţă de ea în primele momente şi doar atunci când m-am
concentrat asupra ei sentimentul meu s-a schimbat şi a devenit
o valorizare reală a ei în lupta sa.

RELAŢIA: Cred că cel mai important moment a fost spre sfâr 285
şit, când am oprit-o pentru a-i arăta clar şi ferm cât de mult îi ad
mir curajul. Această confirmare ar putea fi importantă pentru ea
în relaţie cu lupta ei, dar cred că va fi de asemenea de ajutor pen
tru a consolida încrederea ei şi relaţia noastră. Am presimţiri po
zitive în ceea ce priveşte potenţialul relaţiei noastre, dar bănuiesc
că ea a obosit să îşi ia angajamente. Va fi foarte important ca eu
să depun un efort mai mare pentru a-mi comunica respectul şi
înţelegerea. Cred că s-ar putea ca ea să nu mă creadă dacă nu
arăt asta cu intensitate.
Şedinţa 2
Această întâlnire a început cu întrebarea consilierului: „Ce

este cel mai important pentru tine acum?" Joan a început să vor
bească despre cum s-a simţit mult mai bine după întâlnirea an
terioară — se simţise mai puternică toată săptămâna. Ea spune:
„Sper să nu treacă... sper să meargă..." Continuăm relatarea din
notiţele consilierului:
în acest punct, am făcut o greşeală pe care am reparat-o mai

târziu, reuşind să aprofundez relaţia terapeutică, Când Joan a
spus: „Sper să meargă", m-a impresionat privirea ei, care pă
rea foarte penetrantă. Am devenit agitat, mă simţeam inconfor-
tabil şi m-am retras în scaunul meu de parcă eram ameninţat.
Pentru o clipă, m-am gândit la perioada dificilă pe care o avu
sesem cu Christine şi cum nu mă descurcam deloc bine. Am în
ceput să mă întreb dacă şi Joan era teribil de speriată că aş pu
tea să o dezamăgesc. In câteva momente, mi-am pierdut
complet concentrarea şi mi-a fost dificil să pun deoparte această
Consilierea centrată pe persoană In acţiune « „începutul"

286 idee pentru a-mi putea dedica în întregime atenţia ascultării
vorbelor lui Joan. După o scurtă tăcere, am decis să îmi înfrunt
nesiguranţa comentând ceea ce văzusem la Joan în acel mo
ment. Nu i-am reflectat trăirea mea mai profundă deoarece
ştiam că era probabil să fie contaminată de intruziunea expe
rienţei mele cu Christine, astfel încât i-am spus... [continuare
din înregistrările audio]
CONSILIERUL: Sper să meargă?... Când spui asta, pari atât de

tensionată... şi atât de afectată ... mai e ceva de spus,.. mai sunt
şi alte emoţii pe care Ie simţi acum?
[P au ză lungă]
JOAN; Da... frică... nu... groazal Sunt absolut îngrozită. [P a
uză]
CONSILIERUL: [cu o voce blândă, în cea tă şi cald ă]: Ce anume
te îngrozeşte, Joan?
JOAN: Simt îngrozită că mă vei părăsi.
[Continuare din notiţele consilierului]
Asta m-a uimit — nu mă aşteptam deloc să spună asta. Eram

atât de contaminat de experienţa mea cu Christine, încât mă te
meam că Joan ar putea fi în mod similar înfricoşată că nu sunt
suficient de pu tern ic pentru ea. De fapt, frica lui Joan era bazată
pe ceva destul de diferit — era îngrozita că aş putea sa o pără
sesc. Mă bucur că am fost rezervat în legătură cu prima mea re
acţie şi că am avut grijă să o verific.
Joan continuă povestea acestei a doua întâlniri reamintindu-şi

momentul în care şi-a dezvăluit teama că va fi părăsită:

Acest moment din a doua întâlnire a fost decisiv pentru mine. 287
Imi amintesc că am fost inundată de emoţii după ce am spus ca
eram terifiată că voi fi respinsă. Simţeam că aceasta era ultima
mea şansă la viaţă şi că aş putea fi respinsă şi am realizat brusc
că aceeaşi teamă de respingere marca relaţia mea cu Roger. De
asemenea, părea să existe un fir care ducea şi mai înapoi (mai
târziu am descoperit că avea legătură cu respingerea de către ta-
tăi meu). Pe lângă toate acestea, actul în sine de a-mi exprima
teama a avut un impact profund asupra relaţiei cu consilierul
meu. M-am simţit mult mai apropiată de el şi mult mai puţin
speriată când mi-am dat seama că el nu avea să mă refuze ca pe
un caz lipsit de speranţă. Odată cu acest incident, mi-a fost mai
uşor să îi povestesc despre „podul" meu mai târziu în acea
şedinţă.
Acest incident pare să fi contribuit enorm la stabilirea încre

derii între consilier şi Joan, care a putut apoi să îi împărtăşeas
că detalii ale fantasmei ei suicidare în care se arunca de pe un
„pod" (vezi capitolul 8). Dezvoltarea acestei încrederi impor
tante este punctul în care vrem să tragem linia noastră arbitra
ră care separă „începutul" şi „mijlocul" procesului de consilie
re, deoarece, doar atunci când se dezvoltă această încredere,
clientul este pregătit să îşi asume mai multe riscuri, având cer
titudinea relativă ca acceptarea şi angajamentul consilierului vor
fi la fel de intense.
în acest caz, încrederea s-a dezvoltat rapid, în ciuda erorilor
consilierului din unele momente. Doi factori principali contri
buie la viteza procesului. în primul rând, este dar că Joan mani
festa o disponibilitate mare pentru consiliere. Utilizând factorii
descrişi mai devreme în acest capitol (caseta 7.2) ca indicatori ai

288 stării de disponibilitate a clientului, este clar că Joan nu era chi
nuită de indecizie în ceea ce priveşte dorinţa de schimbare; că ea
nu suferea de o lipsă generală de încredere; că era dispusă să îşi
asume responsabilitatea în mod considerabil pentru ceea ce se
întâmpla în consiliere şi că era dispusă să îşi recunoască şi să îşi
exploreze sentimentele. Atunci când atât de mulţi dintre aceşti
factori sunt prezenţi, ne-am aştepta ca faza de început să fie des
tul de scurtă. Consilierul a contribuit de asemenea la accelerarea
procesului, fiindcă, deşi era în pericol de a o supraidentifica pe
Joan cu cealaltă clientă, Christine, el a fost conştient de această
deficienţă şi a avut grijă să verifice percepţiile sale despre Joan.
Deşi începutul său a fost unul neîndemânatic, situaţia ar fi fost
periculoasă doar dacă el ar fi fost mai puţin conştient de sine sau
nu ar fi fost dispus să îşi verifice asumpţiile.
Durata relativ scurtă a fazei de început în acest caz nu ar tre

bui să îl inducă în eroare pe cititor, care ar putea conchide că aşa
se întâmplă mereu. De exemplu, în cazul lui „Rick", descris în
capitolul 6 din Mearns şi Cooper (2005), faza de început a durat
până la a douăzeci şi şaptea şedinţă, când Rick a rostit primele
sale cuvinte!
încrederea din relaţia dintre Joan şi consilierul ei a fost stabi
lită în aşa măsură încât va putea fi realizat un progres semnifi
cativ. Ei au încheiat „începutul" şi se pregătesc să intre în faza
„de mijloc" a procesului lor de consiliere.
DAVE MEARNS şf BRIAN THORNE

8
„Mijlocul"
.Studiu de caz (partea a n-a)

Şedinţa 2 (continuare)
Către sfârşitul acestei şedinţe a venit unul dintre acele mo

mente din consiliere când clientul care şi-a asumat un risc sem
nificativ descoperă ca încrederea sa nu a fost greşit acordată. în
înregistrarea audio a şedinţei, există o lungă tăcere, întreruptă
până la urma de către Joan:
JOAN: [îşi p leacă capul şi vorbeşte cu o voce jo a să dar ferm ă ] Când

îmi este cel mai rău, îmi vizitez „podul". [Pauză] Este un pod
înalt deasupra liniei de tren. [Pauză] Fac lucruri ciudate, cum ar
fi să aştept să vină un tren şi apoi îmi imaginez cum ar fi dacă
m-aş rostogoli spre tren — şi mă gândesc de care vagon s-ar lovi
corpul meu... şi cum aş simţi durerea... Apoi întunericul... apoi
nimicul. [Pauză]
CONSILIERUL: Nu îmi pare chiar atât de ciudat... pare ceva
important, ca şi cum ar fi foarte important pentru tine?
JOAN: [privind consilierul] Este crucial pentru mine, este ceea
ce mă ţine în toate minţile — de fapt, într-un fel ciudat, este ceea
Consilierea centrată pe persoană în acţiune ■ „M ijlocul1

290 ce mă ţine în viaţă ... [Pauză] Nu credeam că îţi voi vorbi despre
asta pentru că e atât de important... înseamnă foarte mult pen
tru mine.
CONSILIERUL: [vorbind lent) Da, văd asta, cred că înţeleg cât
de preţios este de fapt, este incredibil de important pentru tine,
este de fapt mijlocul prin care tu fad faţă vieţii tale... este ceva
nespus de preţios.,. Mă simt onorat că ai avut încredere în mine.
JOAN: [zâm beşte].
înţelegerea şi acceptarea consilierului în acest moment au fost

resimţite de Joan ca oferind un nivel de intimitate care a adău
gat o profunzime incomensurabilă relaţiei. Asemenea experien
ţe ale profunzimii relaţionale nu se pierd niciodată, după cum a
comentat Joan doi ani mai târziu:
Acesta a fost un moment extraordinar de frumos — şi uimitor

că s-a întâmplat atât de devreme, la a doua şedinţă. Am avut des
tulă încredere în el, încât să devină singura persoană din lume
care să ştie despre „podul" meu. Şi a înţeles atât de bine semni
ficaţia şi importanţa sa... şi intr-adevăr valoarea sa pentru mine.
Bineînţeles, nu doar calitatea empatiei consilierului a creat

profunzimea relaţională. Clienta a iniţiat apropierea, mergând
în profunzime în mărturisirea de sine. Valoarea acestei experien
ţe pentru clientă, pentru Joan, apare în contrast acut cu ceea ce
s~ar fi putut întâmpla dacă acel consilier s-ar fi simţit obligat să
apeleze la un protocol formal legat de prevenirea suicidului. Ase
menea protocoale de obicei necesită o atenţie specială din par
tea consilierului (inclusiv informarea unei terţe părţi) dacă exis
tă dovezile unei „ideaţii sui ci dare" din partea clientului. La

prima vedere, se putea considera că Joan fantasma despre pro 291
pria sinucidere, dar, dintr-o perspectiva fenomenologică, fantas
ma ei făcea de fapt parte din strategia ei de supravieţuire. Este
bine ca protocoale precum acesta să fie analizate în funcţie de
„politica de consiliere" — ele există sub pretextul de a proteja
clientul, dar adevărata lor funcţie este să protejeze instituţia
(Mearns, 2006b).
Şedinţa 3
Notele consilierului explorează elementele importante pen

tru el în această a treia şedinţă:
C onţinutul acestei şedinţe este uşor de descris. A fost în între

gime dedicată sentimentului crescând al lui Joan de dezgust faţă
de ea însăşi şi faţă de soţ în legătură cu practicile lor sadomaso-
chiste. (Joan a intrat în detalii considerabile asupra acestor prac
tici şi a sentimentelor sale trecute şi prezente faţa de ele.) Pe par
cursul acestei săptămâni ea a început să refuze sa mai ia parte la
aceste practici. P rocesu l din şedinţă pare să fi fost pentru Joan,
unul de „despovărare" de tensiunea şi vinovăţia pe care le sim
ţea faţă de sexul sadomasochist — a părut foarte important pen
tru ea să îmi povestească fiecare mic amănunt, ca şi cum îşi exor
ciza vinovăţia. Este de asemenea vizibil că Joan devine puţin mai
puternică: nu cred că ar fi putut să îl refuze pe soţul ei nici acum
doua săptămâni... Se mişcă foarte rapid în prezent. Dar a fost
ceva ciudat azi în legătură cu ea de care îmi dau seama abia
acum, pe măsură ce mă concentrez asupra ei. Nu am avut sen
timentul că ea era grozav de tulburată de viaţa lor sexuală şi to
tuşi părea sa trăiască atât de intens în timp ce îmi povestea de-
ConstKerea centrată pe persoană în acţiune ■„Mijlocul"
*****
292 spre aceasta. Mai e ceva în fundal care ne-a scăpat? E prea târ
ziu acum pentru a face ceva. Să încep următoarea şedinţă cu
acest aspect nu ar fi o idee bună deoarece ar căpăta întâietate faţă
de alte lucruri importante pentru ea. Dar pare a fi o diferenţă în
intensitate între cum era în timpul şedinţei şi ce înseam nă aceste
practici pentru ea. Voi reţine acest lucru în caz că apare în viitor.
De ce am ratat acest aspect în timpul şedinţei? Pare atât de evi
dent acum. Cred că am fost puţin uimit de experienţele ei
sado-masochiste. Am fost orbit de ele, nu aveam suficientă ex
perienţă a detaliilor scenelor sadomasochiste. Asta m-a făcut să
pierd firul pentru o vreme şi am eşuat în a sesiza discrepanţa
dintre conţinutul spuselor ei şi felul ei de a fi.
Şedinţa 4
Acest extras din notele consilierului indică tema dominantă

a celei de-a patra şedinţe:
Azi Joan a fost atât de negativă faţa de ea însăşi şi faţă de si

tuaţia sa cum nu am mai văzut-o de la prima şedinţă. A repe
tat fraze precum „Nu e bine"; „Nu îl pot părăsi"; „Nu sunt
bună de nimic, sunt lipsită de putere".
Aceasta a fost una dintre acele întâlniri în care consilierul

mai puţin priceput ar fi încercat să o scoată pe Joan din starea
sa depresivă cu o versiune a frazei „Gata, gata, va f i bine". Un
răspuns mult mai rodnic este însă să vedem această depresie şi
regresie ca o parte integrală a procesului clientului: câteodată
clienţii trebuie sa recadă în cea mai neagră stare înainte să poa
tă merge mai departe. De asemenea, procesul terapeutic rare

ori progresează constant. De fapt, de mult mai multe ori d e 293
scrie tiparul unui montaigne-russe, trasând culmi, văi, bucle şi
spirale (vezi mai încolo în acest capitol). Sarcina consilierului
centrat pe persoană este să fie un companion de-a lungul tutu
ror părţilor călătoriei, fie ele negative, deprimante şi uneori ira
ţionale. Simpla remarcă asupra naţionalităţii regresiei nu îi
pune capăt acesteia, iar pentru client va deveni încă un eşec din
şirul de nereuşite.
De două ori în timpul acestei întâlniri Joan a spus: „Trebuie
să îmi vizitez poduT. Consilierul a explorat ce însemna asta pen
tru ea, dar mai târziu a simţit că ratase o oportunitate, după cum
a scris în notiţele sale;
Aş fi vrut să îmi urmez intuiţia de a sugera că putem, literal

mente, vizita podul ei împreună. în acele momente, am ştiu t că
acea judecată rapidă a mea era îndreptăţită şi că ar trebui să o
urmez. Relaţia noastră era suficient de puternică pentru ca ea sa
fi acceptat să merg cu ea în acel loc atât de personal. Să fiu cu ea
acolo ar fi putut să o ajute să se mai elibereze din blocajul
prezent.
Retrospectiv, consilierul a avut probabil dreptate să fie mai

precaut în aceasta ocazie. Ar fi fost o sugestie dificilă deoarece,
deşi Joan a împărtăşit importanţa „podului" ei, acesta încă era
un loc privat pentru ea. De asemenea, făcând o asemenea suges
tie, consilierul trebuie să fie foarte atent la locusul de evaluare al
clientului. Este Joan suficient de stăpână pe ea însăşi în acest
punct al procesului de consiliere încât să poată spune „Nu"?
Deşi precauţia este adecvată în acest caz, problema generală
a extinderii cadrului de consiliere este una importantă. Consi-
Consilierea centrată pe persoană în acţiu ne* „Mijlocul"

294 fierul centrat pe persoană nu ar trebui să se simtă constrâns de
graniţele fizice ale cabinetului de consiliere. Acea încăpere ser
veşte ca loc de întâlnire deoarece este convenabilă şi privată; une
ori aceste avantaje merită să fie sacrificate pentru alte beneficii
care pot urma. Există în cadrul profesiei de consilier o rezisten
ţă la a lucra în afara cabinetului — câteodată această rezistenţă
este chiar ridicată la rangul unei probleme cvasietice. Acest fapt
derivă din influenţele psihodinamice anterioare care, din păca
te, încă ne restricţionează explorarea problemelor de lărgirea ca
drului terapeutic (Meams şi Cooper, 2005: 55-8).
Şedinţa 5
Această şedinţă a început cu întrebarea consilierului: „Ce-ai

mai făcut săptămâna aceasta?" la care Joan a răspuns „Nu prea
multe." Joan a părut foarte tăcută şi retrasă în prima treime a în
tâlnirii. Consilierul a reacţionat la această tăcere şi la evitarea din
partea lui Joan a contactului vizual, mărturisind ceea ce trăia:
CONSILIERUL: Parcă azi ai evitat să mă priveşti... şi pari

mult mai tăcută... cum te simţi?
JOAN: [izbu cn eşte în lacrim i] Este prea lipsit de speranţă... eu
sunt lipsită de speranţă... nu pot s-o fac... nu pot să îl pără
sesc [pe R oger].
CONSILIERUL: Ce altceva mai simţi?
JOAN: Sunt lipsită de speranţă... [Pauză] Simt că te dezamă
gesc.
CONSILIERUL: Mă dezamăgeşti pentru că nu eşti la fel de
puternică ca până acum?
JOAN: Da, îmi este atât de jenă.

CONSILIERUL: Ca şi cum nu te-aş mai plăcea la fel de mult 295
când eşti în felul acesta?
JOAN: {evitând în continuare contactul vizual] Exact, cum poa
te să îi placă cuiva o fetiţă plângăcioasă? [îşi ridică picioarele şi
le îmbrăţişează, sprijinindu-şi capul de genunchi. începe să plângă
în hohote.]
CONSILIERUL: [se ridică de pe scaunul său pentru a se aşeza
lângă Joan pe canapea şi îşi pune braţul în jurul ei cu blândeţe. Stau
astfel aproape cinci minute, Joan plângând continuu.]
Tot restul şedinţei consilierul a rămas lângă Joan care/TTdată

ce a încetat să plângă, a început sa vorbească despre tristeţea con
tinuă pe care o simţise în viaţa ei ca fată.
Consilierul a acţionat din plin ca un practician centrat pe per
soană. Nu a fost doar empatic în mod adecvat faţă de neferici
rea tot mai mare a lui Joan, dar a arătat în mod consistent o con
siderabilă valorizare a lui Joan, chiar şi când ea se purta în feluri
despre care ea credea că sunt inacceptabile. In tot acest timp, con
silierul a fost perfect congruent cu intensitatea şi calitatea pro
priilor sale senzaţii; a fost chiar dispus sa-şi dovedească impli
care totală faţă de Joan apropiindu-se de ea şi îmbrăţişând-o în
timp ce plângea.
Ar putea fi dificil să judecăm importanţa unei interacţiuni pre
cum aceasta fără să cunoaştem contextul. Joan a înţeles foarte
limpede comportamentul consilierului în reflectările ei ulterioare:
Am simţit că era dispus să fie cu mine pur şi simplu în ciuda

lipsei mele de speranţă şi a depresiei. Nu a încercat să mă scoa
tă din acea stare. Asta a fost foarte important, deşi este dificil să
descriu de ce a fost important. Are ceva de-a face cu faptul că
Consilierea centrală pe persoană în acţiune ■ „Mijlocul"

296 exact când mă aşteptam ca el să mă respin gă , el a venit către mi
ne şi a stat lângă mine — asta a însemnat că el era cu mine
intr-adevăr, în mod autentic/şi eu am putut atunci să înfrunt în
treaga intensitate a dezolării mele şi cumva s-o las în urma mea.
Consilierul oferă o perspectivă similară a interacţiunii în no

tiţele sale:
Azi a fost o şedinţă critică pentru Joan şi de asemenea pen
tru relaţia noastră. Am putut să o întâlnesc în starea ei de mare
dezolare şi să împărtăşesc cu ea acest sentiment. Ea trecea
intr-adevăr prin emoţii puternice, deoarece senzaţiile pe care
le-am trăit eu erau incredibil de intense: senzaţia disperării şi
tristeţii ei mă umplea de fiori. Puteam să o simt în întregul
meu corp, iar la sfârşitul şedinţei m~am simţit atât epuizat, cât
şi slăbit.
Există o altă cale pe care consilierul ar fi putut să o urmeze în

această întâlnire. Ne străduim pe parcursul acestei cărţi să ac
centuăm că pot fi mai multe căi de a desfăşura un proces tera
peutic — şi toate pot fi încununate de succes. Un răspuns alter
nativ din partea consilierului ar fi fost să exploreze dacă Joan
simboliza părţi diferite sau configuraţii în cadrul sinelui ei. Răs
punsul ei „Cum ar putea să îi placă cuiva o fetiţă plângăcioasă?"
spus în timp ce îşi trăgea picioarele sub ea şi le ţinea cu braţele
ar putea indica o configuraţie a sinelui (Meams, 1999; Mearns şi
Thorne, 2000). Dacă acesta este cazul, dinamica dintre diferitele
părţi ar putea avea o importanţă semnificativă pentru consilie
re. însă consilierul centrat pe persoană ar trebui să cerceteze
aceste lucruri cu blândeţe, având mare grijă să nu inducă vreo
sugestie a pluralismului sinelui deoarece, la marginile conştiin-

ţei, oamenii sunt în mod special susceptibili la direcţionarea con- 297
silierului. Cu toate acestea, ţinând seama de emoţionaiitatea con
siderabilă trăită actualmente de clientă, consilierul ar putea la fel
de bine să decidă să ia lucrurile aşa cum apar, ca în exemplul
prezent, dar să ia aminte şi la posibilitatea existenţei unor părţi
ale sinelui astfel încât să le poată auzi mai apoi vocile, deseori
abia perceptibile. Această problemă, a posibilităţii ca un client să
îşi simbolizeze şinele ca părţi şi a felului în care va răspunde con
silierului, este discutată mai târziu în capitol.
Şedinţa 6 —
Joan a ajuns cu zece minute mai devreme şi, cum consilierul

era pregătit, şedinţa a început. Fără să aştepte o invitaţie, Joan
a început să povestească diferitele amintiri şi gânduri pe jumă
tate uitate care îi năvăliseră în conştiinţă în timpul ultimei săp
tămâni. Ea a vorbit pe îndelete despre faptul că până acum nu
a menţionat că tatăl ei o abuzase sexual între treisprezece şi şai
sprezece ard. Câteodată, actul sexual era precedat de acte varia
te de cruzime fizică. Ea a vorbit despre aceste activităţi cu la fel
de multe detalii precum oferise mai devreme despre relaţia
sadomasochistă cu soţul ei. A tremurat în mod constant în timp
ce a vorbit, câteodată „de ură", dar şi „de furie", „de frică", iar
mai târziu „de disperare". Spre sfârşitul şedinţei, ea şi-a rezu
mat poziţia cu întrebarea retorică: „Ce să fac cu toate aceste sen
timente"?
Pe lângă povestea legată de cruzimea tatălui, Joan avea re
sentimente din cauza rolului jucat de mamă. Următorul extras
dintr-unul dintre monologurile lui Joan rezumă această atitu
dine:
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * „M ijlocul1'

298 Am păstrat tăcerea ani şi ani exact cum ceruse tăticul, dar am
tot sperat ca mămica să afle. Odată am crezut că ea şi-a dat sea-
ma de ce se întâmplă atunci când a venit mai devreme şi m-a gă
sit plângând pe pat. Mă simţeam atât de rău — mai mult decât
orice mă simţeam vinovată pentru că ea aflase —, dar îmi doream
ca ea să afle. A părăsit camera mea fără o vorbă şi s-a dus jos.
Am tot aşteptat ca ea să vină iar sus, dar nu a mai venit şi am
adormit. Următoarea zi s-a purtat ca şi cum nu se întâmplase ni
mic — şi la fel am făcut şi eu.
Privind înapoi, acum sunt absolut sigură că ea ştia ce se întâm
pla, dar că a muşamalizat totul... şi că nu m-a ajutat. La scurt
timp după aceea, tatăl meu a încetat să ma mai abuzeze iar eu
am rămas complet singură. îmi amintesc că simţeam că vreau să
mor cu totul deoarece cauzasem asemenea lucruri groaznice tă
ticului şi mămicii mele.
în aceeaşi întâlnire Joan a făcut legătura între relaţia ei cu ta

tăl şi aceea cu soţul: „A fost aproape ca şi cum îmi alesesem mi
alt tătic şi încercam ca, de data asta, să nu mai dau greş". Când
consilierul a reflectat aparenta similaritate dintre senzaţiile pe
care părea să le trăiască la şaisprezece ani, de a fi „moartă cu
totul", şi „întunericul" şi „nimicul" pe care le găsea în fantas
ma ei de a sări de pe pod, Joan a recunoscut asemănările şi s-a
concentrat asupra celorlalte senzaţii, precum şi asupra „stării
de bine" care erau asociate cu această retragere fantasmatică în
neant.
Această şedinţă a scos în evidenţă o schimbare în relaţia ei cu
Roger. Pe lângă dezvăluirea unora dintre motivele ei în a~l ale
ge ca partener, ea a povestit că săptămâna anterioară putuse să
îi povestească despre incest. Plânsese mult cu el, iar el reacţio-

naşe mai bine decât se aşteptase ea: „Nu părea să ştie ce se în- 299
tâmplă, dar măcar m~a ţinut şi m~a mângâiat — mi-a arătat în
treaga grijă de care era în stare".
Nu am spus prea multe despre comportamentul consilierului
în această şedinţă. Adevărul este că ceea ce a facilitat exprima
rea amintirilor lui Joan şi povestirea acestora în şedinţa prezen
tă a fost comportamentul consilierului din şedinţa anterioară. Eve
nimentele din timpul celei de a cincea întâlniri au sporit la
profunzimea relaţionala, oferindu-i lui Joan siguranţa şi încrede
rea să intre pe un nou teritoriu. Joan a căpătat încredere în con
silierul ei, în relaţia lor, precum şHn ea însăşi, ceea ce reflectă
aşa-numita „trăire continuă a profunzimii relaţiei" (vezi capito
lul 3 şi Meams şi Cooper, 2005: 52-3). Câteodată este folosit ter
menul de reciprocitate pentru a descrie această etapă a relaţiei.
Prezenţa consilierului este importantă, dar ceea ce face el devi
ne mai puţin important, întrucât Joan este mai capabilă să îşi asu
me responsabilitatea pentru ea însăşi.
Şedinţele 7, 8 şi 9
Probabil că cel mai dificil aspect de prevăzut în procesul de

consiliere este viteza acestuia. Uneori clienţii încep încet şi apoi
continuă foarte repede, pe când alteori începutul este foarte ra
pid ca apoi să fie urmat de o domolire. După cum s-a văzut, cel
de-al doilea model se potriveşte cu prezentul caz. în timpul şe
dinţelor 7, 8 şi 9, Joan s-a confruntat şi reconfruntat cu mate
rialul generat în şedinţele 5 şi 6. A reluat problemele iar şi iar,
procesând şi reprocesând. Acest tip de fază aparent „blocată"
într-un proces de consiliere poate fi dificil pentru consilier. Şi
totuşi asemenea faze sunt adesea faţete importante ale proce-
ConsiHerea centrată pe persoană în acţiune* „Mijlocul"

300 sului clientului — e nevoie de mai mult de câteva ore pentru
ca cineva să îşi schimbe viaţa. In cazul lui Joan, ea descoperise
mult mai mult decât se aşteptase până la sfârşitul celei de a şa
sea şedinţe. într-un feb lucrurile evoluaseră prea repede pen
tru ea la acel timp şi nu este surprinzător că a avut nevoie de
câteva săptămâni pentru a se „prinde din urmă" pe ea însăşi.
Doi ani mai târziu, Joan reflectă la această fază a procesului de
consiliere:
Cam pe la mijlocul timpului petrecut împreună ne-am învâr

tit în cerc pentru o vreme. Era ca şi cum nidunul dintre noi nu
ştia încotro să o ia — şi nimic din ce încercam nu ducea îa vreun
rezultat. Acum realizez că mă blocasem deoarece, pe undeva, îmi
dădeam seama de importanţa lucrurilor scoase la lumină. Veni
sem în consiliere aşteptând să primesc ajutor în a face câteva
schimbări în viaţa mea prezentă şi dintr-odată am ajuns în situa
ţia de a asuma faptul că tatăl meu obişnuia să mă tortureze, apoi
să abuzeze de mine, că mama mea conspirase la păstrarea secre
tului în toată negarea noastră şi că mă căsătorisem cu soţul meu
deoarece era agresiv sexual, la fel ca tatăl meu!
Unele extrase din notiţele consilierului arata cât de dificilă

poate fi această fază şi cum consilierul centrat pe persoană va fi
preocupat să încerce să detecteze sursa blocării. Dacă este în
client, atunci atenţia răbdătoare probabil va aduce rezultate, dar
dacă sursa blocării se află în consilier sau în relaţia lor, atunci este
nevoie de o acţiune mai directă din partea consilierului:
După cum bănuiam, acum suntem de-a binelea blocaţi. Sunt

convins că blocarea nu este legată de relaţia noastră. E cert că

relaţia noastră nu este blocată din cauza unei lipse de implicare. 301
De asemenea, nu cred că blocarea vine dinspre mine. Nu am im
presia că mă conturez în vreun fel care ar crea în mod normal un
astfel de impas. Nici nu simt că Joan ameninţă vreuna dintre va
lorile mele, aşa încât să încep să mă port inhibant faţă de ea. îmi
dau seama că nu sunt surprins de blocarea ei — poate chiar
m-am aşteptat un pic la asta. Când a venit cu muntele acela de
lucruri în a şasea şedinţa, îmi amintesc că m-am gândit că îi va
lua ceva timp până va procesa totul. Cred că aceasta este
într-adevar blocarea lui Joan fără contaminare din partea mea.
Pare blocată în ea însăşi, precum a spus azi: „Simt c a mă înec
înăuntru... Simt că mă sufoc". Stând şi concentrându-mă asupra
acestui lucru, cred că, deşi nu am creat blocarea, e posibil să fi
contribuit la ea. Mă simt frustrat şi îmi dau seama că au fost mai
multe ocazii în care am încercat să o ajut pe Joan să găsească
mijloace de ieşire din blocarea ei. Ceea ce aş putea face însă ar fi
să încerc se o accept în blocarea ei.
Şedinţa 10
Când consilierul centrat pe persoană descoperă, între şedin

ţe, o posibilă cale de explorat, în mod obişnuit nu va începe ur
mătoarea şedinţă tocmai cu aceasta. în schimb, ar începe cu ori
ce este important pentru client la acel moment şi s-ar folosi de
timp pentru a verifica persistenţa reacţiei sale la ceea ce se în
tâmplă. în acest caz, consilierul a aşteptat cam douăzeci de mi
nute în timpul cărora Joan a părut să reia subiecte deja discuta
te înainte să intervină şi să îşi exprime reacţiile pe cât de exact şi
de deplin a putut:
Consilierea centrată pe persoană In acţiune ■ „Mijlocul"

302 Mă simt destul de blocat — am tot avut acest sentiment cu in
termitenţe pe parcursul ultimelor noastre întâlniri. Este un sen
timent ciudat pentru că sunt mulţumit cu ceea ce facem şi ceea
ce am făcut împreună. Dar după întâlnirea de săptămâna trecu
tă mi-am dat seama că nu ascultasem cu adevărat ceea ce se în
tâmpla în tine. Mă obişnuisem ca tu să pufăi ca un tren şi se pă
rea că eu căutam moduri de a te împinge mai departe şi mai
departe. Dar cred că nu am reuşit să îmi dau seama că trenul tău
s-a oprit deocamdată în staţie şi că am putea să cercetăm ce în
seamnă asta.
în această afirmaţie consilierul este perfect congruent cu re

acţia sa faţă de Joan. Răspunsurile congruente sunt câteodată
destul de lungi, consilierul având grijă să precizeze nu doar re
acţia sa dominantă faţă de clientul său, dar şi toate detaliile ace
lui răspuns — adică felul în care funcţionează „trăirile'' sale.
Deşi răspunsul consilierului sublinia impresia sa că Joan era
temporar blocata, în mod paradoxal a avut efectul opus, a aju
tat-o să îşi trăiască emoţiile din acel moment mai intens şi apoi
să treacă mai departe. Una dintre minunile relaţiilor umane este
că, dacă un consilier încearcă să se detaşeze afectiv de clientul
său, aceasta are deseori drept rezultat blocarea clientului, pe când
abordarea alternativă de a se strădui sa înţeleagă şi să recunoas
că experienţa clientului duce frecvent la intensificarea trăirilor
sale care apoi devine preludiu pentru următorii paşi terapeutici.
Una dintre trăsăturile distinctive ale abordării centrate pe per
soană este capacitatea sa de a valorifica eficient acest proces.
Concentrându~se asupra sentimentelor legate de istoria sa de
viaţă, furia a devenit prima emoţie proeminentă pentru Joan.
în timp ce îşi exprima furia ţipând, ea a început să plângă şi a

coborât de pe scaun pentru a se ghemui pe podea. Plânsul ei s-a 303
transformat în hohotit, iar în acel moment consilierul şi-a părăsit
propriul scaun pentru a se ghemui lângă ea, în continuare cu faţa
spre ea. Consilierul reia această relatare doi ani mai târziu, nu din
notiţe, ci din memorie, stimulat de înregistrarea audio a şedinţei:
Tot aşteptam ca ea să se oprească, dar continua sa plângă şi

apoi mi-am dat seama că acest plâns în hohote venea din însuşi
miezul existenţei sale. Acest plânset fusese păstrat înăuntru de
foarte mulţi ani. In timp ce stăteam cu ea, am simţit că îi permi
tea „fetiţei'' abuzate din ea să vadă lumina zilei şi să facă ceea ce
îi fusese interzis cu mulţi ani înainte — să-şi verse amarul. îmi
amintesc că m-am gândit la acea vreme că poate acesta era un
alt început; începutul a ceea ce avea să devină acceptarea sa de
sine.
Joan ne ajută de asemenea să înţelegem procesul aşa cum î-a

trăit ea, prin acest comentariu făcut doi ard mai târziu:
Cred ca ceea ce s-a întâmplat a fost că foarte devreme în şedin

ţele noastre am deschis uşa spre sentimentele mele. A ieşit doar
un pic, deşi atunci am simţit ca şi cum era mult, apoi, înspăimân
tată de intensitatea emoţiilor, am închis uşa. Nu am făcut asta în
mod conştient, a fost ca şi cum, undeva, ştiam că nu pot face faţă,
iar apărările mele au blocat calea spre trăirea furiei şi în special
spre trăirea tristeţii profunde faţa de ceea ce făcuseră mama şi
tata. îmi fusese frică la început, apoi mi-a fost mai puţin frică şi
am reuşit să exprim o parte din aceste emoţii, apoi însă frica mea
s-a întors. Abia în această a zecea şedinţă s-au eliberat sentimen
tele mele.
Consilierea centrată pe persoană în acţiune • „Mijlocul"
wr
304 Şedinţele 11-14
/ /
Din păcate, lenea din partea consilierului a dus la o absenţă

aproape completă a notiţelor pentru aceste şedinţe, aşadar ne pu
tem baza doar pe înregistrările audio şi pe amintirile lui Joan şi
ale consilierului doi ani mai târziu. Joan începe prin a comenta
ceea ce s-a întâmplat cu ea după a zecea şedinţă:
Odată ce am dat frâu liber furiei şi tristeţii mele, nu e ca şi cum

j&ş fi scăpat imediat de povara lor. Au apărut iar şi iar, dar de fie
care dată mai puţin intens. Chiar şi acum mă mai înfurii şi mă
întristez din cauza acestei situaţii şi bănuiesc că aşa va fi pentru
totdeauna. Dar din acel moment încolo, multe lucruri s-au
schimbat destul de brusc. Nu neapărat felul meu de a mă purta,
cât mai degrabă modul meu de a le privi era diferit. Roger nu
mai era căpcăunul care îmi domina complet existenţa. Mai de
grabă devenise un tip destul de slab, care avea propriile sale pro
bleme. Acum ştiam că pot sa îl părăsesc. Destul de amuzant, asta
m-a făcut mai puţin disperată să plec, deşi ştiam că se va întâm
pla astfel la momentul potrivit.
Ascultând casetele, este evident cum s-a schimbat vocea mea
în aceste şedinţe [11—14]. De la a fi ascuţită, spartă şi surescitată,
devine echilibrată, calmă şi matură. Am ieşit din ipostaza mea
de „fetiţă pierdută" şi dintr-odată sunt femeia care poate alege
în viaţa ei.
Comentariul lui Joan rezumă destul de bine starea ei de a fi

din aceste şedinţe. Problemele asupra cărora se concentra aveau
ca nucleu asumarea controlului asupra propriei vieţi. Ştia că se
căsătorise cu Roger în mare parte pentru că semăna cu tatăl ei şi

că practicile lor sadomasochiste reflectau de asemenea relaţia ei 305
cu tatăl, după cum a spus intr-o şedinţă:
Scopul meu în viaţa devenise să fiu iubită de Roger în timp

ce mă rănea — spre deosebire de tatăl meu care avusese con
tacte sexuale cu mine şi mă rănise, dar care nu m-a iubit nici
odată.
Conştientizarea de sine tot mai mare a dus de asemenea la

descoperirea faptului că avusese un comportament seducător
faţă de majoritatea şefilor săi şi că îşi ascunsese abilităţile inte
lectuale aproape deliberat în slujbele anterioare. Ea considera că
aceste aspecte făceau parte din tiparul în care îşi confirma repe
tat că este „o fetiţă inadecvată''.
Este interesant faptul că în comentariile ei referitoare la şedin
ţele 11-14, Joan spune: „Am ieşit din ipostaza mea de «fetiţă pier
dută»". Aceasta este cea mai clară indicaţie de până acum că Joan
îşi simbolizează şinele în părţi — cel puţin aşa face la doi ani
după terminarea consilierii. Dacă simbolizarea ar fi fost la fel de
clară în timpul şedinţelor, consilierul ar fi explorat, la un moment
dat, semnificaţia simbolizării — ce însemna „fetiţa pierdută"
pentru ea? Explorarea unei părţi sau configuraţii (Mearns, 1999;
Meams şi Thorne, 2000) poate duce la alte părţi. Deseori, dina
mica dintre părţi ilustrează conflictul pe care îl trăieşte persoa
na. De asemenea, de obicei persoanei îi este mai uşor să se „fo-
cuseze" asupra trăirilor sale (Gendlin, 1984; Purton, 2004)
pornind de Ia aceste părţi. Fiecare dintre părţi are o viaţă a sa,
dar, luate în considerare numai împreună, ele pot părea să se eli
mine una pe cealaltă. Teoria configuraţiilor a fost dezvoltată ca
un mod centrat pe persoană de a înţelege şi a lucra cu oamenii
Consilierea centrată pe persoană în acţiune » „Mijlocul''

306 care îşi percep şinele ca fiind alcătuit din mai multe „părţi". Dar
dorim să subliniem încă o dată că teoria poate fi aplicată greşit
în mod flagrant dacă se va pleca de la presupunerea că toţi oa
menii au părţi, iar că sarcina consilierului este de a le descoperi.
Consilierul centrat pe persoană va aborda fenomenul cu preca
uţie, într-o manieră în mod consistent centrată pe persoană, şi
va utiliza doar termenii pe care îi foloseşte clientul pentru a-şi
descrie şinele. (Legătura dintre orientarea centrată pe persoană
şi lucrul cu configuraţiile sinelui este detaliată în Mearns şi
Thome, 2000: capitolul 7.) _
„Sfârşitul mijlocului" procesului terapeutic intervine în timpul
şedinţelor 11-14, când devine clar că, în mare parte, Joan a în
fruntat şi a depăşit blocajele emoţionale care i-au inhibat desfă
şurarea vieţii; ea a început să se accepte pe sine iar acum este mai
liberă în a face schimbări în viaţa ei.
Discutarea şedinţelor 11-14 continuă la începutul capitolului
9, pe măsură ce Joan şi consilierul ei traversează perioada fina
lă a procesului lor de consiliere. Există însă un număr foarte mare
de teme generale care necesită atenţia noastră înainte de a pără
si această parte de mijloc a procesului terapeutic. Ne întoarcem
spre acestea acum.
„Mijlocul" — recapitulare
Consilierul centrat pe persoană nu îşi conceptualizează acti
vitatea ca urmând o serie de paşi definiţi cu claritate. în schimb,
recunoaşte că fiecare client este unic şi că procesul de consiliere
pe care îl trăieşte va fi diferit de cel al oricărui alt individ. Aceas
tă subliniere a unicităţii fiecărui client nu înseamnă totuşi că nu
are sens analizarea procesului de consiliere. Sunt câteva teme —

dezvoltarea profunzimii relaţiei şi, ulterior, creşterea încrederii — 307
care sunt atât de importante încât vor juca un rol major în lucrul
cu majoritatea clienţilor. In această perioadă de mijloc, momen
te de profunzime în relaţie pot fi trăite ca intimitate , iar profun
zimea relaţională, care este în mai mare măsură caracterizată prin
continuitate, se va dezvolta pentru a crea o experienţă a recipro
cităţii. Un alt lucru obişnuit în această perioadă de mijloc este ob
ţinerea de către client a acceptării de sine . Mai mult, există unele
evenimente care apar doar ocazional în cadrul unui proces tera
peutic, dar care justifică analiza deoarece pot prezenta probleme
profunde dacă un consilier nu este conştient de importanţa lor.
Această ultimă grupă include problema limitei dintre implica
rea terapeutică totală a consilierului şi supraimplicarea sa. Toate
aceste aspecte ale procesului de consiliere vor fi explorate în con
tinuare în acest capitol.
Consilierul din studiul de caz a fost atent la trei dimensiuni:
dezvoltarea relaţiei terapeutice, procesul clientului şi procesul
consilierului. Vom lua în considerare temele relevante pentru
această perioadă de mijloc a procesului terapeutic sub aspectul
acestor trei dimensiuni.
Dezvoltarea relaţiei terapeutice
Stabilirea între client şi consilier a unui nivel de profunzime re

laţională şi a încrederii ce decurge de aici a fost o parte crucială
a „începutului" procesului de consiliere, dar aceasta nu înseam
nă că profunzimea relaţiei încetează a mai fi importantă de-a lun
gul procesului. Ne-am aştepta ca relaţia să devină mai profun
dă şi să se consolideze pe măsură ce clientul şi consilierul îşi
împărtăşesc unul altuia toate trăirile.
Consilierea centrată pe persoană în acţiune ■ „Mijlocul

308 în ultima parte a celei de-a doua şedinţe există un moment
puternic de profunzime relaţională, când Joan şi~a asumat riscul
de a vorbi despre teama ei de respingere. Un alt moment simi
lar este cel când au vorbit despre importanţa pe care o avea „po
dul" în viaţa lui Joan. în şedinţa a cincea când, aşa cum a spus
Joan, consilierul „a fost dispus să fie pur şi simplu alături de
mine în depresia şi lipsa mea de speranţă", observăm un mo
ment similar de profunzime a relaţiei. în astfel de momente, în
ţelegerea dintre client şi consilier există la mai multe niveluri, la
fel ca acceptarea. Rezultatul este un sentiment profund de îm
părtăşire. Astfel de momente, care pot fi marcate doar printr-o
uşoară atingere, o scurtă privire reciprocă sau doar prin faptul
că stau împreună tăcuţi, vor ieşi în evidenţă şi vor fi rememora
te atât de client, cât şi de consilier mult timp după aceea. Pentru
client, a cărui istorie relaţională a fost tulburată şi a cărui accep
tare de sine este scăzută, astfel de momente pot fi unice şi îl pot
ajuta considerabil în dezvoltarea acceptării de sine. Momentele
de profunzime a relaţiei tind a fi trăite ca intimitate atât de client,
cât şi de consilier. Sunt experienţe puternice pe care le au două
fiinţe umane care îşi întâlnesc reciproc umanitatea deplină. Pen
tru majoritatea clienţilor, acestea sunt experienţe pe deplin cal
de şi „pozitive" — dar nu pentru toţi clienţii. Clientul a cărui
dezvoltare timpurie a fost caracterizată de o dragoste neconsec
ventă şi imprevizibilă poate dezvolta suspiciuni întemeiate faţă
de căldura afectivă venită din partea altor persoane sau faţă de
cea pe care el însuşi o trăieşte. Acest sistem de protejare de sine,
descris în capitolul 2 ca „proces egosintonic", face ca persoana
să aibă o reacţie ambivalenţă puternică faţă de momentele de
profunzime relaţională. Ca orice altă fiinţă umană, o parte din
client valorizează şi tânjeşte după intimitate, dar o altă parte se

simte fundamental ameninţată de aceasta, astfel încât răspunde 309
prin suspiciune sau chiar prin ură şi furie. Asta nu înseamnă că
profunzimea relaţională este contraindicată în astfel de cazuri —
nici pe departe. Având în vedere că „relaţia" a constituit baza
problemelor, acesta este probabil contextul cu cel mai mare po
tenţial de vindecare. Menţionăm acest lucru aici ca atenţionare
faţă de prezumţia că toţi clienţii noştri vor aprecia pe deplin
experienţa intimităţii. în Meams şi Thorne (2000) şi Mearns şi
Cooper (2005) sunt ilustrate astfel de cazuri mai dificile cu clienţi
care se tem de intimitate.
Momentele de profunzime relaţională se adaugă la încrede
rea pe care o au în relaţie atât consilierul, cât şi clientul contri
buind astfel la stabilirea unei trăiri continue ale profunzimii relaţio
nale (aşa cum a fost descrisă la finalul capitolului 3 şi în Meams
şi Cooper, 2005: 52-3). în ediţiile anterioare ale acestei cărţi, am
descris acest proces ca dezvoltare a reciprocităţii (Mearns şi
Thorne 1988,1999). Prin acest sentiment de profunzime relaţio
nală continuă, atât consilierul, cât şi clientul percep travaliul lor
ca pe un demers în care ambii investesc la fel de mult, aşa încât
pot avea încredere în angajamentul fiecăruia de a obţine şi men
ţine atutenticitatea în relaţie. Niciunul nu simte teamă faţă de ce
lălalt, iar intimitatea apare cu uşurinţă prin moduri adecvate con
textului consilierii. Diversele forme de apărare umană care
caracterizează relaţiile cotidiene sunt absente între consilier şi
client, care au dezvoltat această profunzime relaţională constan
tă — nu au motive să se teamă unul de celălalt în contextul con
silierii. Din ce în ce mai mult, ei devin atât de transparenţi încât
încetează să mai reprezinte simboluri imul pentru celălalt şi în
drăznesc să se vadă unul pe celălalt clar. Consilierul nu mai are
acum rticio dificultate în a-şi exprima liber sensibilitatea empatică,
Consilierea centrată pe persoană în acţiune« „Mijlocul"

310 modurile cele mai congruente cu putinţă. Clientul devine de ase
menea mai activ în a oferi sugestii cu privire la cum ar trebui să
continue — ar putea chiar să facă solicitări oarecum neobişnui
te, având încredere că acel consilier îi va răspunde sincer. (De
exemplu, la finalul studiului de caz prezentat, Joan face o solici
tare neaşteptată, cerându-i consilierului să o însoţească într-o vi
zită la mormântul mamei sale).
Procesul clientului
Intr-im interviu video, cu puţin timp înainte de moartea sa,

Cari Rogers a spus: „Există câteva momente foarte speciale în
viaţa unei persoane când aceasta se simte în stare să se schimbe.
Speranţa mea este că terapia va suscita tot mai multe momente
de acest fel". (Bennis, 1986). Aceasta este în fond o declaraţie
foarte simplă despre scopul consilierii centrate pe persoană: ca
ută să creeze cât mai multe astfel de „momente speciale" în care
clientul să se simtă capabil de schimbare.
în esenţă, consilierea centrată pe persoană tinde să creeze
astfel de momente prin eliberarea procesului natural de vindecare
existent în client. Aşa cum am discutat mai mult în capitolul 1,
abordarea centrată pe persoană afirmă că oamenii, la bază, vor
să fie „sănătoşi" atât în sens psihologic, cât şi în sens fizic, şi că
au potenţialul de a dezvolta o astfel de sănătate mentală pozi
tivă. Adesea, dificultatea pe care o trăieşte persoana în ceea ce
priveşte problemele care au un lung istoric este de fapt legată
de mecanismele de apărare pe care le-a dezvoltat pentru a su
pravieţui situaţiilor vătămătoare — de obicei relaţii nocive —
din prima parte a vieţii. Persoana a dezvoltat modalităţi prin
care să îşi protejeze şinele, ceea ce a ajutat-o să supravieţuiască

în prima parte a vieţii, dar aceste protecţii timpurii devin dis- BU
funcţionale mai târziu în viaţă, mai ales prin modurile în care
blochează diversele relaţii. Sarcina consilierului, prin interme
diul relaţiei de consiliere, este de a ajuta clientul sa îşi deblo
cheze procesul natural de vindecare, astfel încât dezvoltarea lui
să poată continua dincolo de blocajele prezente. Izolarea socia
lă şi emoţională, frica, negarea, lipsa clarităţii, lipsa conştienti
zării propriilor sentimente, paralizanta neîncredere în sine şi
respingerea de sine, sunt exemple tipice de asemenea blocaje.
Prin relaţia pe care cei doi o creează, clientul nu mai este la fel
de izolat social şi emoţional, frica sa se diminuează pe măsură
ce îi creşte încrederea, deoarece frica şi încrederea sunt două
feţe ale aceleiaşi monede. Reducerea fricii este cheia care des
chide şi alte uşi; când clientului îi este mai puţin frică, el poa
te înfrunta dificultăţile pe care până atunci a trebuit să le nege.
Lumea sentimentelor sale devine mai puţin ameninţătoare şi îi
este mai accesibilă. Prin trăirea unei relaţii cu consilierul în care
este profund valorizat, devine din ce în ce mai dificil pentru
client să îşi nege propria valoare şi începe demontarea bariere
lor de neîncredere îri sine sau de respingere de sine. Eliberarea
gradată a procesului de vindecare din interiorul clientului, nu
mită câteodată mişcare în consiliere, este frumos descrisă de
Goff Barrett-Lennard (1987) ca „trecerea de la starea de a fi ră
nit la speranţă".
Este interesant de reflectat mai îndeaproape la ceea ce se în
tâmplă efectiv când un client „se schimbă" într-un proces de con
siliere. Avem tendinţa de a folosi termenul de „schimbare" mai
degrabă superficial, fără să ne gândim cu adevărat la semnifica
ţia sa. în altă carte, Meams menţionează schimbarea „seismică"
şi o exemplifică cu studiul de caz al lui Joan:
Consilierea centrată pe persoană în acţiu ne« „Mijlocul"

312 Este ca şi cum sub suprafaţă s-a acumulat presiunea spre
schimbare şi apoi dintr-odata are loc o schimbare majoră.
(Meams, 2003: 92).
Aceasta poate fi comparată cu schimbarea „osmotică", descri

să astfel:
în această formă de schimbare, este ca şi cum clientul nu a fost

conştient de schimbarea lentă a conceptului de sine (care s-a dez
voltat încet). Procegul a avut loc gradat, încât fiecare element ai
schimbării a fost imperceptibil, dar vine şi un moment în care
clientul observă etapele schimbării acumulate. (Meams, 2003: 92)
în schimbarea „osmotică", consilierul se poate să fi văzut

schimbarea cu mult înaintea clientului. Experienţa este rezuma
tă de către un client astfel: „Este foarte ciudat... nimic nu este
schimbat, şi totuşi totul este diferit".
întrucât în consilierea centrată pe persoană „mişcarea" de
pinde de eliminarea unor obstacole precum cele menţionate
mai înainte, este puţin probabil ca aceasta să fie un proces uni
form şi regulat. Consilierul aflat în formare poate fi indus în
eroare destul de uşor de autorii şi formatorii care suprasimpli-
fică procesul într-o serie de stadii clare şi ordonate. Astfel de
stadii îi creează consilierului aflat în formare iluzia unui pro
ces care poate fi înţeles şi prevăzut. Dar aşa ceva este o ficţiu
ne şi încă una care îndepărtează consilierul de la preocuparea
lui centrală de a merge pe urmele clientului. Odată ce consilie
rul se aşteaptă ca un client să urmeze un tipar care a fost tra
sat pentru el de teoreticieni, acesta a abandonat abordarea cen
trată pe persoană.

Consilierul centrat pe persoană care are experienţă ştie şi se 313
simte confortabil cu faptul că „mişcările" clientului său pot in
clude perioade de stagnare sau regresie şi că vor fi multe perioa
de de stagnare şi acalmie. Mai mult/ consilierul va şti că cel mai
adesea aceste aparente //dificultăţi" sunt aspecte fireşti ale elibe
rării procesului de vindecare al clientului. Astfel de faze sunt
adeseori un indicator al faptului că acel client are nevoie să acu
muleze mai multă putere înainte de a avansa şi are nevoie de în
soţirea îndeaproape a consilierului la fel ca în perioadele de „miş
care" rapidă sau de schimbare dramatică.
Consilierii cu experienţă sunt conştienţi de faptul că adeseori
clienţii par a se simţi mai rău înainte de a se simţi mai bine/ dar
acest lucru poate fi dificil pentru practicianul începător/ care poa
te fi derutat atunci când vede cum starea clientului pare a se de
teriora în ciuda a ceea ce îi părea a fi o relaţie bună de lucru. O
modalitate de înţelegere a acestui fenomen este de a vă aminti
că/ înainte de a căuta ajutorul specialistului/ clientul s-a descur
cat cum a putut în a se proteja împotriva dificultăţilor sale. Se
poate să fi negat multe din sentimentele sale de frică/ poate a în
cercat să evite situaţiile care i-ar stârni tristeţea sau furia/ poate
că a restricţionat modul de relaţionare cu alte persoane pentru a
minimiza contactul emoţional şi pericolele iminente implicării
afective — pe scurt/ va fi construit multe bariere pentru a se pro
teja. Pe măsură ce începe procesul de consiliere şi frica clientu
lui se diminuează/ acesta va începe să îşi asume mai multe ris
curi/ confruntându-se cu situaţii pe care este posibil să le fi evitat
înainte şi fiind deschis faţă de sentimente de care poate înainte
îi era teamă. Este posibil ca cei din jurul, său să se simtă tulbu
raţi/ întrucât cedează şi plânge mai des, arată furia care anterior
era suprimată sau devine mai solicitant din punct de vedere
Consilierea centrată pe persoană în acţiune ■ „Mijlocul"

314 emoţional. In acea carte frumoasă şi mereu actuală a Virginiei
Axline, dedicată în întregime studiului de caz al psihoterapie!
prin joc cu un băiat în vârstă de 6 ani, Dibs (Axline, 1971), obser
văm că, atunci când Dibs a început cu adevărat să facă progrese
în psihoterapie, părinţilor săi li se părea că e „mai tulburat". De
fapt el se simţea mai puternic şi mai capabil să îşi arate furia şi
tristeţea, în timp ce înainte îşi suprima aceste sentimente. în stu
diul nostru de caz, Joan manifestă mai multa putere după cea
de-a doua şedinţă, pe măsură ce începe să facă schimbări acasă,
însă pe la şedinţele 4 şi 5 pare să încetinească mult ritmul şi să
alunece în sentimente profunde de negativitate şi slăbiciune. Ul
terior, vedem în şedinţele 5 şi 6 că totuşi a fost de o importanţă
crucială pentru Joan să ajungă la fundul prăpastie! dezolării şi
să împărtăşească aceasta cu consilierul ei. A fost capabilă să tră
iască pe deplin disperarea profundă pe care a cunoscut-o când
era copil. înainte nu se simţise niciodată suficient de sigură pen
tru a~şi permite conştientizarea deplină a acelui sentiment, iar
rezultatul a fost că întotdeauna ea fusese blocată de sentimentul
de nesiguranţă. O parte importantă a procesului de vindecare
declanşat în client este că acesta începe să „se accepte", în sen
sul că începe să se preţuiască pe sine ca persoană valoroasă; o
persoană care fără îndoială are slăbiciuni şi puncte tari, dar ră
mâne fundamental valoroasă.
Mai mulţi factori contribuie, în relaţia centrată pe persoană,
la dezvoltarea acceptării de sine, inclusiv la valorizarea consec
ventă a consilierului (vezi capitolul 5) şi la eliberarea blocajelor
emoţionale care au încătuşat clientul, probabil ani de zile, într-o
viziune negativă despre sine — în cazul lui Joan, de exemplu,
ea a fost eliberată de frica şi vina asociate cu abuzul ei din co
pilărie. Dezvoltarea acceptării de sine permite clientului să se

valorizeze şi să aibă încredere în procesul său de valorizare: /o- 315
cusul evaluării în relaţia de consiliere se deplasează de la consi
lier către sine. O astfel de schimbare este cu siguranţă observa
bilă în studiul nostru de caz: în şedinţa a zecea această
schimbare devine clară. După acel moment, întreaga atitudine
şi abordare faţă de viaţă ale lui Joan s-au schimbat: are o viziu
ne mai limpede în ceea ce priveşte valoarea aspectelor din via
ţa sa, cum ar fi căsnicia; are o mai mare siguranţă în ceea ce pri
veşte propria valoare; şi este capabilă să fie mult mai eficientă
în iniţierea schimbărilor necesare din viaţa sa. Din acest mo
ment, nevoia de a avea un consilier este diminuată, deşi valoriza
rea acestuia este încă mare. Uneori este uimitor cât de rapid se
poate deplasa un client din adâncul depresiei la o stare constan
tă de acceptare de sine în care totul pare diferit. Aşa cum vom
vedea în capitolul următor, dedicat încheierii, clientul poate
avea încă multe de făcut pentru a-şi reface viaţa, dar atunci când
este consolidat nucleul acceptării de sine, cea mai importantă
parte a consilierii este realizată, iar schimbarea este ireversibilă
pentru client. Un client a descris cum a simţit această acceptare
crescândă de sine:
E ca şi cum nimic nu s-a schimbat, când de fapt totul s-a schim

bat. Am venit în consiliere gândindu-mă că ceea ce vreau să fac
este o sumă de schimbări în viaţa mea. Până acum nu am făcut
nicio schimbare în viaţa mea, dar toată viaţa mea s-a schimbat.
Schimbarea m i $-a întâm plat: pentru prima dată în viaţă, pot spu
ne că am puncte bune şi puncte rele, dar în general sunt în regu
lă ca fiinţă umană. Deşi nimic altceva nu s-a schimbat în viaţa
din jurul meu, acest sentiment va schimba totul: îmi va permite
să fiu iubitor ca partener, îmi va permite să îmi arăt dragostea
Consilierea centrată pe persoană în acţiune ■ „Mijlocul"

316 faţă de copiii mei; îmi va permite să-mi reconsider munca pe care
o fac şi să decid ce vreau să păstrez din ea şi îmi va permite să
mă întâlnesc cu oamenii fără să îmi fie frică de ei.
Această dobândire a acceptării de sine este urmată de obicei

de o creştere pronunţată a puterii personale a clientului. Analogi
ile cu fizica sunt mai mult poetice decât ştiinţifice/ dar este ca şi
cum „fuziunea'' care are loc în persoană prin acceptarea de sine
eliberează o cantitate imensă de energie. Metafora este potrivi
tă/ pentru că odată ce sunt puse bazele acceptării de sine/ un
client îşi doreşte adeseori să facă multe schimbări în viaţa sa7 aşa
cum vom vedea în capitolul 9, şi va avea nevoie de toată ener
gia pe care o are la dispoziţie pentru a face asta.
Procesul consilieruiui
Consilierul centrat pe persoană trece de asemenea prmtr-un

proces pe parcursul relaţiei de consiliere. Tema principală a aces
tui proces este străduinţa sa de a~i oferi clientului o relaţie pro
fundă. Această străduinţă în cadrul fiecărei relaţii de consiliere
trebuie menţinută pe tot parcursul vieţii sale profesionale. Se vor
beşte despre ea cu uşurinţă/ dar este extraordinar de solicitan
tă — străduinţa de a fi capabil să oferi o relaţie profundă fiecă
rui client care calcă pragul cabinetului. Consilierul se aşteaptă să
devină şi mai profund/ dar şi mai tolerant ca persoană/ astfel în
cât să rămână de neclintit în faţa oricăror mecanisme defensive
pe care le poate dezvolta clientul, protecţii care în general inhi
bă relaţionarea. Consilierul poate oferi toate condiţiile terapeu
tice de bază, fiecărui client. Desigur, este vorba despre un pro
ces de dezvoltare care abia începe în timpul formării. în timpul

acestei formări timpurii se va familiariza cu condiţiile terapeu- 317
tice şi provocările cu care se poate confrunta. Va trăi momente
de profunzime a relaţiei cu cei mai mulţi clienţi şi o profunzime
constantă a relaţiei doar cu unii dintre aceştia. Iniţial poate avea
o atitudine critică asupra sa — pana la urmă, fiecare se aşteaptă
să fie perfect de la bun început! Momentul în care critica de sine
lasă loc curiozităţii faţă de sine reprezintă o parte-cheie în pro
cesul consilierului, cu beneficiul aferent al acceptării de sine care
însoţeşte această schimbare. Curiozitatea faţă de sine, susţinuta
de acceptarea de sine, este un obiectiv suficient pentru formarea
de bază, deoarece oferă platforma necesară procesului său de
dezvoltare ce va continua întreaga viaţă şi prin care va fi capa
bil să îşi atingă profunzimile existenţiale precum şi amploarea
umanităţii sale, pentru a oferi o întâlnire de profunzime relaţio
nală unei game tot mai vaste de clienţi.
Paragraful anterior rezumă procesul de dezvoltare descris în
capitolul 3 (şi în Mearns şi Cooper, 2005: capitolul 8), dar reflec
tă de asemenea tipul de proces prin care trece consilierul cu fie
care client. La începutul procesului, consilierul poate de aseme
nea să aibă dificultăţi cu aspecte ale sinelui său care nu sunt
rezolvate. Acest aspect a fost bine ilustrat în travaliul cu Joan,
în care consilierul a fost tentat să amestece dificultăţile din rela
ţia cu celălalt client, Christine. In esenţă, în prima parte a pro
cesului, consilierul se străduieşte să ajungă la congruenţă — se
străduieşte să devină capabil să îşi folosească pe deplin propriul
sine şi fluid în relaţia cu clientul. Va face „greşeli", în special la
începutul procesului. în toate studiile de caz pe care le pre
zentăm în diferite cărţi, suntem atenţi să nu lăsăm deoparte
„greşelile" (Mearns şi Thorne, 2000; Thorne, 2002; Mearns, 2003;
Mearns şi Cooper, 2005) pentru că „greşelile" fac parte din
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * „Mijlocul"

318 străduinţa de a ne întâlni clientul în profunzime. Descoperim că
empatia noastră eşuează sau este doar parţială; avem dificultăţi
cu valorizarea clientului — eşuând uneori; şi probabil mai mult
ca orice, ne străduim să circumscriem răspunsurile obişnuite ale
sineului pe care îl prezentăm în exterior (vezi capitolul 3), pen
tru a-i răspunde congruent celuilalt din profunzimea sinelui
nostru. „A face greşeli", în sensul de „a rata" în vreun fel întâl
nirea cu celălalt, face parte din natura noastră umană. Eşecuri
le noastre sunt mai degrabă de preţuit decât de blamat. Blama
rea conduce lanevitare şi defensivă. Clientul nostru nu poate
învăţa din acestea, sau ceea ce „învaţă" este că propriile sale gre
şeli sunt de asemenea supuse judecăţii sau, mai rău, că este pro
babil reponsabil pentru greşelile consilierului. Un răspuns mai
constructiv la greşeli este de a fi responsabil faţă de client. Aceas
ta înseamnă că trebuie să ne străduim să fim conştienţi de vul
nerabilităţile noastre; să fim conştienţi de felul în care clientul
trăieşte acţiunile noastre; să fim deschişi cu clientul în ceea ce
priveşte propriul nostru proces; şi nu rareori, să oferim clientu
lui nostru scuze.
Uneori rapid, alteori lent, pe măsură ce procesul se desfăşoa
ră, consilierul va deveni mai implicat în relaţia cu clientul său.
Devine mai dispus să se ofere ca oglindă pentru clientul său şi
să utilizeze pe deplin propriul potenţial al congruenţei sale, aşa
cum am detaliat în capitolul 6. în studiul nostru de caz, obser
văm că încă din a treia şedinţă consilierul nostru acţionează ast
fel. Reflectând ulterior la acea şedinţă, el s-a bazat pe propriile
senzaţii organice cu privire la client pentru a ajunge la ipoteza
că ar putea fi mai mult în spatele sentimentelor lui Joan faţă de
soţul ei şi faţa de practicile lor sadomasochiste. Nu a existat spa
ţiul adecvat pentru a utiliza această ipoteză la acel moment, dar

validitatea sa a fost descoperită mai târziu, când a apărut subiec 319
tul abuzului lui Joan. In mod similar, în şedinţa a cincea, când
consilierul a stat alături de Joan, a putut să fie în contact cu pro
priile senzaţii corporale ca reflectare a experienţei acesteia: „Am
fost furnicat de senzaţia ei de disperare. Puteam să simt în tot
corpul ceea ce simţea ea". Un alt exemplu clar a apărut în a ze
cea şedinţă, când consilierul s-a ghemuit în faţa lui Joan pe po
dea şi a simţit profunzimea tristeţii sale. Au mai fost multe alte
exemple în care consilierul a folosit propriul sine în relaţie cu
Joan, dar acestea au fost printre cele mai evidente în notiţele stu
diului de caz pe care le-am utilizat.
Explorând implicarea completă a consilierului în procesul de
consiliere, trebuie să răspundem întrebării cu privire la diferen
ţa dintre o astfel de implicare deplină şi supraimplicare. La fel ca
oricare alţi practicieni, recunoaştem „supraimpiicarea" consilie
rului ca fiind potenţial dăunătoare procesului de consiliere şi de
asemenea uneori neetică. Intr-adevăr, datorită faptului că este
necesar un grad atât de înalt de implicare personală din partea
consilierului centrat pe persoană, supraimpiicarea este privită cu
şi mai mare seriozitate deoarece ameninţă fundamentul abordă
rii centrate pe persoană, prin subminarea încrederii clientului în
integritatea şi profesionalismul consilierului. Atunci când consi
lierul abuzează de această încredere, este afectată nu doar res
pectiva relaţie terapeutică, dar şi integritatea şi raţiunea de a fi
a întregii abordări.
Supraimpiicarea ia diferite forme, dar în general implică ne
voia consilierului de a deveni proeminent în relaţie. O formă co
mună este cea în care consilierul foloseşte relaţia cu clientul ca
mijloc pentru a-şi confirma importanţa, exercitând putere asu
pra altora. Abordarea centrată pe persoană nu este terenul cel
Consilierea centrată pe persoană In acţiune ■ „Mijlocul"

320 mai propice pentru consilierul orientat spre putere, pentru care
ar putea fi mai potrivite abordările centrate pe consilier. în con
textul abordării centrate pe persoană, simptomele acestui abuz
de putere pot include dezvoltarea unei dependenţe excesive de
clienţii săi; apariţia frecventă a unor sentimente nerezolvate de
dragoste şi/ sau ură; şi eşecul în ceea ce priveşte stabilirea unei
stări de reciprocitate cu un client.
O altă formă de supraimplicare este atunci când consilierul
amestecă propriul proces cu cel al clienţilor. Astfel, de exemplu,
el nu aude experienţa de pierdere a clientului, dar şi-o imaginea
ză ca fiind similară cu propria sa experienţă; sau permite ames
tecul propiei sale furii faţă de abuzatorul clientului; sau se pier
de în propria dezolare interioară atunci când încearcă să
empatizeze cu starea similară a clientului. Dacă experienţa de
pierdere, abuz sau dezolare existenţială a consilierului este ne
prelucrată, apare pericolul ca supraimplicarea să înlocuiască im
plicarea deplină. Cea mai proastă reacţie din partea consilieru
lui la pericolul acestei forme de supraimplicare este de a se
asigura că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Singurul mod
în care se poate realiza acest lucru este cel în care consilierul de
vine aproape inuman. Doar dacă acel consilier este totalmente
neimplicat, poate fi sigur că această formă de supraimplicare nu
se va produce. Desigur, aceasta nu este o alternativă intr-o abor
dare orientată spre relaţie precum consilierea centrată pe persoa
nă. Noi vrem ca fiecare consilier în formare să devină cât mai
conştient de implicarea sa mai degrabă, decât să evite temător
orice posibilitate de apariţie a supraimplicării. Obiectivele for
mării se centrează astfel asupra înţelegerii acelor părţi ale pro
cesului personal cu un conţinut puternic, revizuirii stadiului ac
tual al acestui proces, aprecierii felurilor în care acesta ne-ar

putea afecta negativ şi monitorizării practicii pentru a surprin- 321
de pericole ce pot determina o supraimplicare. Supervizorul şi,
pe parcursul formării, grupul de dezvoltare, ne pot oferi un spri
jin puternic în procesul personal de monitorizare. Dar acest pro
ces nu constă pur şi simplu în monitorizarea pericolelor. Fiind
un proces de dezvoltare, ne va ajuta în eforturile noastre de a in
tegra aceste experienţe personale puternice pentru a le transfor
ma în viitoare resurse („repere"). Pare dar că această formă de
supraimplicare nu ar trebui privită cu teamă, deoarece ea face
parte din agenda dezvoltării personale.
Un consilier care aşteaptă o gratificare sexuală din partea unui
client este fără dubii supraimplicat şi, indiferent de complexita
tea motivaţiei consilierului sau a clientului, se consideră că se
comportă neetic. Nu există excepţii sau limitări.
Am discutat pericolele supraimplicării sexuale, când mai de
vreme în acest capitol am pus mare preţ pe intimitate în relaţia
terapeutică, iar acum nu putem să nu ne întrebăm dacă şi care
poate fi locul sexualităţii consilierului în relaţia terapeutică. Tex
tele despre consiliere de regulă ignoră complet acest aspect al se
xualităţii. Considerăm însă a fi extrem de important pentru con
silier să ajungă să îşi recunoască şi înţeleagă propria sexualitate
şi să se simtă confortabil cu aceasta. Consilierii ar trebui să ştie
că uneori pot descoperi că sentimentele lor pozitive puternice
pentru un client au intensitatea şi calitatea similară unei reacţii
anevoioase faţă de un partener sexual. Sexualitatea este o reac
ţie umană normală şi, astfel, vor apărea situaţii în care consilie
rul va recunoaşte trăirile sexuale ca pe un aspect al atracţiei sale
faţă de client.
Sexualitatea consilierului are potenţial dăunător doar dacă
acesta reacţionează excesiv într-una din următoarele trei direcţii:
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * „Mijlocul"

322 « Dacă acel consilier se angajează în relaţii sexuale cu clien
tul său;
« Dacă acel consilier, inconştient de atracţia simţită, trimite
semnale sexuale clientului;
* Dacă acel consilier reacţionează la propria sexualitate prin
a respinge clientul: de regulă, în acest caz, consilierul devi
ne puţin mai rece sau se retrage uşor din relaţie, fără ex
plicaţii. Aceasta este una dintre cele mai obişnuite reacţii
la sentimentele sexuale şi poate fi perturbatoare pentru
client, deoarece aspecte precum acceptarea şi respingerea
sunt critice pentru acesta.
Sexualitatea este o parte normală şi esenţială din viaţa fiinţe

lor umane. Departe de a pretinde ca sexualitatea nu există, am
vrea să încurajăm consilierii centraţi pe persoană să reflecteze şi
să discute despre sexualitatea lor, concentrându-şi atenţia în mod
deosebit asupra acestui aspect în timpul formării şi în supervi
zare. Sexualitatea devine mai puţin ameninţătoare când nu tre
buie să fie negată şi când consilierul are încrederea că nu va abu
za un client pentru propria gratificare sexuală.
Am rămas în studiul nostru de caz în punctul în care Joan se
deschisese complet faţă de amploarea experienţelor ei din copi
lărie. Ea supravieţuise acestor experienţe din copilărie, dar aces
tea îi restricţionaseră serios viaţa emoţională şi relaţiile de mai
târziu. Acum ea era în situaţia de a face mai mult — şi anume,
să supravieţuiască supravieţuirii sale.

9
„în ch e ie re a "
Studiu de caz (Partea a in-a)

Şedinţele 11-14 (continuare)
în timpul acestor patru şedinţe, Joan şi-a revăzut viaţa profe

sională şi s~a hotărât să reia studiile la care renunţase din cauza
protestelor lui Roger. De asemenea, ea a reînceput lecţii de dans,
pe care nu le mai urmase de la vârsta de 14 ani, şi a organizat o
vacanţă cu o prietenă. îi părea rău pentru Roger, dar nu regreta
faptul că, cel puţin emoţional, îl părăsise (deşi a fost zguduită
când el a ameninţat cu suicidul).
Curând a devenit evident că, odată ce s-a eliberat de teama
de a-şi simţi propria furie şi tristeţe, Joan a fost capabilă să-şi in-
fcernalizeze locusul de evaluare (vezi capitolul 1). A fost de aseme
nea clar că îşi construia stima de sine mai repede decât s-ar pe
trece de regulă cu o persoană care anterior ajunsese la o apreciere
de sine atât de negativă: probabil că îh anii timpurii ai vieţii sale
a fost capabilă să toarne puternice fundaţii pentru stima de sine.
Un lung proces de dezvoltare personală urma să vină după
trezirea lui Joan, cu condiţia să fie menţinută tendinţa către în
sănătoşirea psihologică. In multe relaţii de consiliere, consilierul
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * „încheierea”

324 va mai însoţi clientul pentru o bucată de drum, dar în cazul nos
tru, Joan şi consilierul s-au despărţit destul de devreme. Aproa
pe de sfârşitul celei de-a paisprezecea şedinţe, consilierul a co
mentat cât de uşor şi-a restructurat Joan viaţa.
Ea a început să plângă — un plâns care părea un amestec de
uşurare şi bucurie. Rememorând, doi ani mai târziu, Joan şi-a
dat seama că acesta a fost momentul în care a ştiut că poate face
singură restul. A ştiut că redescoperise un copil fericit, de dinain
tea anilor săi de abuz şi umilire din timpul adolescenţei.
Şedinţa 15
încheierea a venit destul de brusc. La începutul celei de a

cincisprezecea şedinţe, Joan a spus că ar putea încheia foarte cu
rând, deşi ar dori puţin sprijin în timp ce rezolva problema de
„a fi o nouă persoană în vechea viaţă'". Acest fenomen este bine
descris prin cuvintele lui Joan:
M-am schimbat profund şi dintr-odată. Cred că asta a început

să se întâmple de ceva vreme, însă abia acum văd în întregime
efectele acestei schimbări. Schimbarea este simplu de descris —
am început să mă simt bine cu mine. Uşor de spus, dar consecin
ţele sunt traumatice — adică este probabil ca acum să fiu nevoi
tă să îmi părăsesc soţul, să reîncep facultatea, să fiu singură cu
mine însămi, să renunţ la slăbiciuni, să fiu mai puţin reţinută în
a-mi exprima sentimentele faţă de ceilalţi şi să renunţ la a mani
pula şi înşela oamenii (măcar în cea m ai mare parte a timpului!).
Problema este că acel întreg edificiu care este viaţa mea este con
struit pe baza acestor lucruri. Totul urmează să se schimbe deoa
rece acum ma privesc diferit. Sunt o nouă persoan ă în vechea viaţă.

Şedinţele 16 şi 17 325
Aceste ultime două şedinţe au fost dedicate următoarelor as

pecte:
® în a o ajuta pe Joan să stabilească strategiile pe care le va

adopta pentru a schimba acele părţi ale vieţii ei pe care do
rea să le schimbe;
« în retrospectiva procesului de consiliere şi
® în discutarea eventualelor probleme nefinalizate între client
şi consilier.
în timpul ultimelor două şedinţe, consilierul a devenit mai

asertiv în legătură cu anumite aspecte ce trebuiau luate în con
siderare şi în legătură cu modalitatea de a face acest lucru. De
exemplu, acesta a încurajat-o puternic pe Joan să-şi revizuiască
fiecare aspect al vieţii sale, să descopere toate implicaţiile deter
minate de schimbarea conceptului ei de sine. De asemenea, con
silierul a iniţiat ideea de a revedea procesul de consiliere şi even
tualele probleme nefinalizate.
Discutând ce ar putea face în viitorul imediat, Joan a acor
dat cea mai mare atenţie posibilei încheieri a relaţiei sale cu Ro-
ger, muncii voluntare adiţionale pe care o va desfăşura pentru
a se pregăti pentru studii universitare în domeniul asistenţei
sociale şi faptului că dorea să exploreze în continuare nu doar
sentimentele faţă de părinţii ei, ci şi felul în care ei se purtase
ră cu ea. O a patra temă pe care Joan a adus-o în discuţie l-a
luat complet prin surprindere pe consilier, dar reflectând la
asta, era perfect logic. Cuvintele lui Joan descriu mai bine de
spre ce e vorba:
Consilierea centrata pe persoană in acţiune ■ „încheierea"

326 M-am trezit într-o dimineaţă săptămâna trecută şi am ştiut că
acum pot avea copii. Realizând asta mi s-a tăiat respiraţia: m-am
văzut întotdeauna ca pe cineva deloc preocupat de copii. Acum
ştiu că în spatele acestui lucru era team a de a avea copii — tea
ma că eram atât de afectată încât i-aş fi dat peste cap şi pe ei. Ro-
ger nu s-a arătat nici el interesat de copii vreodată, aşadar, aces
ta a fost un alt aspect prin care ne potriveam — poate că şi acesta
a fost un alt motiv pentru care l-am ales.
Au discutat o bucată de timp şi despre posibilitatea unor „re

evaluări" ulterioare şi chiar a unor „noi începuturi". După ce a
dedicat puţin timp „revizuirii procesului de consiliere", ultima
chestiune pe care a ridicat-o consilierul a fost aceea de a întreba
dacă au rămas probleme nerezolvate în relaţia consilier-client
în ceea ce îl priveşte pe el, a început prin a povesti detaliat in
certitudinile şi confuzia sa apărute la începutul şedinţelor. Nu îi
explicase până atunci ce se întâmpla cu el la acea vreme, inclu
siv dificultăţile sale cu cealaltă clientă, Christine, şi cum îl afec
taseră acestea în relaţia cu Joan. Joan a reacţionat cu interes la
aceste informaţii şi i-a spus că i-ar fi fost de ajutor dacă el ar fi
fost mai deschis la acea vreme. Se simţise într-adevăr derutată
de comportamentul lui: păruse „distras" şi oarecum „detaşat",
iar ea interpretase purtarea în mod greşit ca pe o respingere. I-ar
fi fost de ajutor dacă ar fi avut informaţii mai sincere din partea
consilierului.
O singură alţă*temă a mai fost introdusă de către Joan la ca
pitolul „probleme nerezolvate", şi anume mărturisirea ei că la
începutul lucrului împreună simţise destui de puternic o atrac
ţie sexuală faţa de consilier. Comentariul ei principal pe această
temă a fost:
DAVE MEARNS şi BRIAN TH0RNE

Sunt sigură că asta se întâmplă deseori într-o astfel de situaţie. 327
La începutul relaţiei noastre eram extrem de vulnerabilă şi, de
asemenea, îmi asumam multe riscuri. Faptul că îmi acordai atâ
ta grijă a fost incredibil şi uimitor. Pe măsură ce am devenit mai
puternică, importanţa acestei atracţii s-a diminuat pentru mine,
dar a fost foarte important pentru mine că tu ai fost constant. Se
pare că acea atracţie a fost un lucru natural pentru mine, dar
daca ai fi răspuns la ea ar fi fost groaznic — este foarte impor
tant că ai fost consecvent.
Chiar ia finalul celei de-a şaptesprezecea şedinţe, şi cea fina

lă, Joan a luat iniţiativa pentru ultima oară şi a spus:
Nu ştiu ce se spune la final, dar eu aş mai avea ceva de zis. Mi

se pare uimitor să vad unde simt acum comparativ cu patru luni
în urmă. E aproape de neînţeles — am încercat să îmi dau sea
ma cum s-a întâmplat. Pare complicat — e ca şi cum eu am făcut
asta, dar nu aş fi putut face asta fără tine. De asemenea, ceea ce pre
ţuiesc este modul în care ai fost alături de mine. în momentele
în care m-am purtat cel mai urât, te-ai apropiat şi mai mult. Şi
au fost atâtea momente în care... ceea ce făceam împreună a fost
ca un fe l... ca un fel... de iubire.
Post-scriptum
La o lună după această ultimă şedinţă, Joan i-a telefonat con-

silierului şi l-a întrebat dacă ar vrea să o însoţească xntr-o vizită
la mormântul mamei sale, Joan a spus că nu ştie ce va face aco
lo, dar că era foarte important pentru ea să meargă acolo. Nu
voia să facă singură această vizită şi dorea s-o însoţească fostul
Consilierea centrată pe persoană în acţiune • „Încheierea

328 consilier, întrucât avea încredere că el ar face faţă la orice s-ar fi
putut întâmpla. Consilierul a acceptat cererea fără dificultăţi şi
au mers în această vizită. în timpul celor zece minute cât au stat
tăcuţi lângă mormânt, Joan a părut rece şi fără expresie. La sfâr
şitul celor zece minute însă, ea a ţipat şi a lovit puternic cu pi
ciorul în piatra funerară. Apoi a plâns puţin, dar părea mai su
părată de faptul că se lovise destul de tare la picior.
Doi ani mai târziu în timpul retrospectivei, Joan a putut să
completeze această parte a poveştii sale. Timp de trei luni ea con
tinuase să viziteze singură în fiecare săptămână mormântul ma
mei sale. La început, ea mersese la mormânt pentru a se elibera
de ura, apoi, după ce a vorbit cu o mătuşă, a început să înţelea
gă vulnerabilitatea mamei sale, ca în final, la ultima vizită, să
simtă iertare. Joan nu l-a iertat niciodată pe tatăl ei şi nici nu a
încercat să îl contacteze.
Finalul procesului de consiliere

Studiul de caz al lui Joan şi al consilierului ei ilustrează fap
tul că finalul procesului de consiliere este caracterizat prin ac
ţiune. O astfel de acţiune este rezultatul a trei direcţii de dez
voltare importante: „mişcarea" terapeutică s-a produs, ducând
la creşterea rapidă a acceptării de sine a clientei; diferiţii factori
emoţionali care împiedicau o viaţă mai activă s-au redus; şi a
apărut o recunoaştere gradată a unei noi libertăţi de a face ale
geri şi schimbări care înainte ar fi părut imposibile. In timpul
şedinţelor 11-14, acceptarea de sine în, dezvoltarea lui Joan i-a
permis acesteia un progres considerabil: şi-a reevaluat ataşa
mentul faţă de soţ; şi-a înţeles mai bine comportamentul faţă
de şefi şi a început să îşi reevalueze abilităţile şi interesele.

Aceste ajustări psihologice hau permis lui Joan să fie mai stă- 329
până pe acţiunile sale: a decis să îşi reia studiile, să reînceapă
să danseze, să planifice o vacanţă cu o prietenă şi să se poarte
destui de diferit în relaţia cu Roger. In loc să mai fie soţia chi
nuită, frământată de conflicte şi, în esenţă, submisivă, Joan a
devenit deodată capabilă să iasă din dependenţa emoţională ce
o lega de Roger. A devenit capabilă să vorbească şi să se poar
te mai ferm cu el. A devenit capabilă chiar să îi vorbească de
spre detaşarea ei crescândă de relaţia lor, fără a fi paralizată de
vină sau teamă.
Aceste schimbări rapide dinspre finalul procesului de consi
liere sunt caracteristice pentru ceea ce se întâmplă când a fost
obţinută acceptarea de sine. Este ca şi cum porţile barajului care
ţineau în loc dezvoltarea personală a clientei sunt acum deschi
se şi toată nevoia presantă de schimbare acumulată în decursul
multor ani năvăleşte afară şi se aşază destul de rapid în noua
formă.
Joan a descris această fază a procesului ca pe una în care ea
era „o persoană nouă în vechea viaţă". Această experienţă este
obişnuită pentru clienţii care au reuşit o transformare în atitudi
nea lor faţă de sine. înainte, ei îşi vor fi construit o viaţă care re
flecta lipsa lor de acceptare de sine. Este posibil ca ei să fi fost
defetişti, extrem de supuşi şi să îşi fi subevaluat propriile abili
tăţi. Când este atinsă acceptarea de sine, toate aceste aspecte se
pot schimba, dar uneori cu preţul unui tumult considerabil. Poa
te că relaţiile clientului acasă şi la muncă pot fi hrănite şi conso
lidate de creşterea sa personală, dar este posibil ca aceste relaţii
să se fi bazat pe slăbiciunea clientului. A fi o persoană nouă într-o
viaţă veche poate fi o provocare pentru client chiar şi în relaţia
cu copiii săi. Aceştia vor fi dezvoltat strategii prin care să se
Consilierea centrată pe persoană în acţiu ne« „încheierea"

330 descurce cu un părinte care pare tulburat şi frământat de conflic
te în cea mai mare parte a timpului şi căruia este posibil să îi fi
fost dificil să le arate iubirea sa pentru ei. Clientul care s-a elibe
rat de opresiunea respingerii de sine este în mod potenţial o per
soană mult mai interesantă şi mai iubitoare, dar clientul nu ar
trebui să fie surprins în cazul în care copiii săi sunt precauţi în a
accepta această persoană nouă în a cărei schimbare rapidă pot
avea încredere cu greu la început.
„Nu ţi-am promis niciodată o grădină de trandafiri" este ti
tlul unui cunoscut cântec şi al unei cărţi (Green, 1967). Acest ti
tlu este elocvent pentru a descrie experienţa multor clienţi după
consiliere. în timp ce ei sunt mulţumiţi cu noul sine care s-a dez
voltat, pot fi de asemenea oarecum dezamăgiţi pentru că progre
sul lor din timpul consilierii nu înseamnă că viaţa ie va fi uşoa
ră după aceea. Uneori, clientul a construit o imagine de basm
despre cum ar fi viaţa daca „eu aş fi bine". Acest sfârşit de po
veste, de tipul „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi", nu
prea se aseamănă cu realitatea de a fi nevoit să construieşti o
nouă viaţă care să se potrivească sinelui nou-dezvoltat. Consi
lierul poate juca un rol important în a ajuta clientul să ajusteze
nepotrivirea dintre noul său sine şi vechea sa viaţă. Consilierul
se prea poate să fie acum singura persoană din viaţa clientului
care înţelege schimbarea care se petrece şi cât de pozitiv este trăi
tă această schimbare de către client.
Una dintre capcanele ce pot apărea la finalul procesului este
aceea când clientul judecă greşit „echilibrul" său referitor la de
venirea produsă în consiliere. El etalează în timpul consilierii o
capacitate de schimbare care mai târziu este mai mul t decât vrea
sau poate face, după cum reflecta O'clientă la câteva luni după
încheiere:
DAVE MEARNS şi BRîAN THORNE

La finalul consilierii voiam să schimb totul la mine. Reuşi- 331
sem să scap de fetiţa plângăcioasă din mine şi nu aveam de
gând să mă întorc acolo! Totul urma să se schimbe — partene
ra mea putea să îmi suporte schimbarea sau să plece — şi
urma în sfârşit să îi spun mamei mele ce gândeam despre ea
înainte să moară.
Consilierul cu experienţă probabil va tresări citind aşa ceva.

Arată un proces parţial de schimbare care va fi reechilibrat oda
tă ce va fi recuperată dimensiunea de mediere socială a procesu
lui de actualizare a clientei. Deseori, acest proces incomplet vine
din inabilitatea consilierului de a fi receptiv nu doar la străduin
ţa clientului către creştere ci şi la vocea, acum mai joasă, a impe
rativului său de mediere socială. Consilierii centraţi pe persoa
nă care sunt ei înşişi „dependenţi de creştere" pot aduce acest
deserviciu clienţilor lor.
în şedinţele 16 şi 17 ale studiului nostru de caz, consilierul a
fost de asemenea mai activ, în sensul că a iniţiat activităţi pre
cum retrospectiva procesului, discutarea problemelor nefinali
zate şi a insistat ca Joan să ia în considerare fiecare detaliu al vie
ţii sale de după finalizarea consilierii. Acest tip de „acţiuni" din
partea consilierului pot merge până la a face sugestii pentru stra
tegii pe care clientul le-ar putea lua în considerare şi până la a-1
ajuta pe client să adune informaţii legate de slujbă, aspecte lega
le, beneficii şi surse de bunăstare. Acest rol mai activ este în par
te legat de faptul că şi clientul devine acum mai activ, dar izvo
răşte de asemenea din faptul că acum clientul şi-a internalizat
substanţial „locusul de evaluare". In acest context, consilierul
poate avea încredere că acest client îşi va exercita propria putere
în relaţia lor. Aceasta îi permite consilierului să ofere informaţii,
Consilierea centrată pe persoană In acţiune« „încheierea"

332 sugestii şi chiar sfaturi, ştiind că acum clientul nu este intimidat
de prezenţa consilierului şi că va accepta ceea ce îi este util şi va
respinge ceea nu este. Această temă a oscilaţiei „dinamicii pute
rii" în cadrul procesului terapeutic este explorată în Mearns
(2003: 77-9).
încheieri pe care consilierul Se consideră

ca fiind „premature"
Când un client încheie brusc şi fără avertisment sau explica
ţii, este potrivit ca acel consilier să reflecteze asupra funcţionării
sale, cu scopul de a înţelege ce s-a petrecut, dar nu este potrivit
ca acesta să presupună că responsabilitatea h aparţine de fieca
re dată. Uneori, clientul pur şi simplu decide că procesul de con
siliere nu i se potriveşte în acest moment al vieţii sale.
Câteodată, un client îşi anunţă decizia de a încheia, dar rămâ
ne suficient timp pentru a-şi explica motivele. Aceasta poate con
stitui un feedback nepreţuit pentru consilier, care altfel ar fi pu
tut doar să fantasmeze în legătură cu motivele clientului, dar
există şi situaţii în care este mai dificil să te încrezi în veridicita
tea declaraţiei clientului. De exemplu, există ceea ce denumim
graba clientului către însănătoşire. Acesta este cazul când clientul
pretinde că toate problemele au fost rezolvate în ultima săptă
mână şi că nu mai este nevoie de consiliere! Consilierul ar trebui
să pună sub semnul întrebării o asemenea declaraţie, însă ar fi
înţelept să facă asta cu blândeţe, întrucât s-ar putea ca încrede
rea clientului în consilier să fie scăzută.
O altă încheiere dificilă pentru consilier este aceea în care
clientul îşi percepe problema mai mică decât este şi consideră
că procesul s-a încheiat fie atunci când această problemă este

rezolvată, fie când devine evident că această problemă nu se va 333
rezolva rapid. De exemplu, clientul care consideră că problema
sa constă în faptul că nu poate atrage un partener ar putea fi
derutat de consilierul care încearcă să îl ajute să exploreze fe
lurile în care se vede pe sine; la fel, clientul care se simte „cam
deprimat" ca urmare a decesului unui membru apropiat al fa
miliei ar putea fi descurajat atunci când procesul pare mai în
delungat decât obişnuita consultaţie la medic. Consilierul cen
trat pe persoană ar dori să îl invite pe client să exploreze în mai
mare adâncime implicaţiile problemei actuale, dar dacă clien
tul nu recunoaşte aceste implicaţii atunci nu este adecvat ca acel
consilier sa încerce să îşi impună propria percepţie. Clienţii,
până la urmă, au dreptul să rămână la nivelul de funcţionare
pe care ei îl aleg, fără a fi constrânşi de către consilieri care sunt
hotărâţi să producă persoane pe deplin funcţionale şi nimic alt
ceva.
Pregătirea pentru încheiere

în consilierea centrată pe persoană, în generai clientul hotă
răşte când a venit timpul încheierii. Aceasta este valabil atât pen
tru serviciile pe termen scurt din instituţiile de sănătate, cât şi în
lucrul din practica privată care nu este limitat în timp. în servi
ciile pe termen scurt, atât clientul, cât şi consilierul cunosc para
metrii ofertei consilierii şi pot aprecia când ar fi suficient pentru
a încheia, cel puţin pentru o perioadă. Dar consilierul nu trebuie
să simtă că nu poate iniţia rado discuţie legată de „încheiere".
Este cât se poate de adecvat ca acel consilier să încerce să intro
ducă întrebarea: „Ai vreun gând legat de când ar trebui să ne
oprim?" Este important ca el să abordeze acest aspect într-un
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * „încheierea "

f
m
A
334 asemenea mod, încât cei doi să poată discuta deschis, fără ca acel
client să simtă că se aşteaptă din partea lui să se oprească. Aşa
cum este dificil pentru consilier sa aprecieze importanţa proce
sului terapeutic pentru client, tot astfel nu este uşor pentru con
silier să aprecieze cât de pregătit se simte clientul să continue de
unul singur. Uneori, clientul a făcut progrese enorme în consi
liere, dar îi este dificil să îşi imagineze cum va continua de unul
singur. S-ar putea ca pentru acest client „încheierea" să dureze
ceva mai mult timp, pe măsură ce se obişnuieşte să fie pe cont
propriu. Aproape de finalul unui proces îndelungat, clientul unu
ia dintre autori (Meams) a comentat: „Uneori, când sunt nesigur
în legătură cu ceva ce se întâmplă în viaţa mea, mă opresc şi îmi
spun: «Ce aş spune despre asta dacă aş fi cu Dave chiar acum?»".
Acest client a găsit o cale de a deveni propriul său consilier.
Din studiul nostru de caz, se pare că Joan a devenit conştien
tă de încheierea naturală când şi-a dat seama în timpul şedinţei
14 că redescoperise un copil fericit care existase înaintea anilor de
abuz şi umilire din adolescenţa sa. Ea trecuse prin multe schim
bări, dar se pare că aceasta a avut o semnificaţie deosebită. La în
ceputul şedinţei 15, Joan a anunţat că ar putea încheia „foarte cu
rând". O întrebare utilă clientului în acest punct s-ar referi la ce
simte că ar vrea szifacă înainte să încheie. în studiul nostru de caz,
Joan a spus clar că dorea să discute despre schimbările pe care
urma să le facă în viaţa sa. Cu toate acestea, vedem că, pe lângă
asumarea acestei sarcini, consilierul a introdus trei alte teme. El
a menţionat posibilitatea retrospectivelor sau chiar a noilor începu
turi. Este important să fie menţionate aceste lucruri deoarece
clientul ar putea foarte bine să presupună despre consiliere că
este o ofertă de tipul „o dată pentru totdeauna". Deşi un rezultat
al consilierii centrate pe persoană este acela de a oferi clientului

posibilitatea să îşi dezvolte puterea personală şi percepţia de sine 335
care să îl ajute să gestioneze dificultăţi viitoare în viaţă, aceasta
nu sugerează că acel client nu va mai putea intra niciodată într-o
relaţie de consiliere. Dimpotrivă, dacă procesul iniţial de consi
liere a fost un succes, aceasta îl va încuraja pe client să mai ceară
şi pe viitor ajutorul consilierului.
A doua temă adusă în discuţie de consilier a fost ideea de a
revizui procesul de consiliere. Unul dintre beneficiile „revizuirii pro
cesului" este acela că poate ajuta atât clientul, cât şi consilierul
să îşi verifice înţelegerea cognitivă a evenimentelor şi a procesu
lui prin care au trecut. înţelegerea, atât la nivel cognitiv (gândi
re), cât şi la nivel afectiv (simţire), poate fi de asemenea impor
tantă pentru client în abordarea dificultăţilor viitoare; el devine
capabil să gândească despre viaţa sa şi în acelaşi timp să îşi tră
iască sentimentele. Cu toate acestea, revizuirea procesului aproa
pe de încheierea acestuia poate să nu ofere încă o înţelegere de
plină. Evenimentele, sentimentele şi relaţia pot fi încă prea
proaspete pentru a fi înţelese complet. Rogers relatează cuvinte
le unui client care a ajuns la finalul unui proces de consiliere re
uşit. Chiar şi atunci, acest client nu putea înţelege în întregime
ingredientele active ale acelui proces;
Nu pot spune cu precizie ce s~a petrecut. Pur şi simplu, am

expus un lucru, l-am scuturat şi l-am sucit, iar când l-am pus
la loc, m-am simţit mai bine. E puţin frustrant, fiindcă aş vrea
să ştiu exact ce se petrece. (Rogers, 2008: 221)
Este interesant că Joan, în studiul nostru de caz, reflectă o in

certitudine similară chiar la final într~o şedinţa pe care am citat-o
mai devreme:
Consilierea centrată pe persoană In acţiunee „încheierea"

336 E aproape de neînţeles. Am încercat să înţeleg cum s-a întâm
plat. Pare complicat — ca şi cum eu am făcut jasta, dar nu aş fi
putut face asta fără tine.
Poate că atât clienţii, cât şi consilierii pot înţelege procesul te

rapeutic în întregime după ce a trecut ceva timp, astfel încât să
se separe de el şi să simtă impactul său pe termen mai lung. Lu
crând împreună la studiul de caz pentru această carte, Joan şi
consilierul ei au putut să obţină o înţelegere a procesului lor de
consiliere, care nu ar fi fost posibilă în momentul în care se în
cheiase consilierea. Poate că şi alţi clienţi ar aprecia oportunita
tea de a petrece câtva timp revizuind propriul proces doi ani
mai târziu.
Cel de-al treilea element şi ultimul pe care consilierul l-a in
trodus în procesul de încheiere a fost întrebarea dacă au rămas
„probleme nefinalizate" pe care ar putea să le încheie împreună.
Pentru ca această întrebare să fie eficientă, ea trebuie pusă cu su
ficient timp înainte de finalul şedinţei şi în aşa fel încât să fie con
siderată a fi mai mult decât o formalitate. Această întrebare re
prezintă o oportunitate pentru client de a exprima întrebări,
incertitudini sau confesiuni care, de obicei, sunt destul de im
portante pentru el, dar care altfel ar fi rămas nespuse. Aceasta
este ultima intervenţie terapeutică a consilierului, dar, ca şi toa
te celelalte, nu este obligatoriu să se întâmple aşa, după cum a
evidenţiat un client care a răspuns întrebării într-un mod care l-a
lăsat pe consilier şi mai nelămurit: „Probleme nefinalizate... da...
şi cred că aşa le voi lăsa [zâmbeşte]!"

După încheiere 337
Am spus deja că încheierea nu trebuie să fie definitivă, în sen

sul că un client poate cere revizuiri sau chiar reînceperi ale pro
cesului de consiliere, dar pe practicienii centraţi pe persoană îi
preocupă o întrebare mult mai importantă; „Pot deveni prieteni
clienţii şi consilierii?" în alte abordări de consiliere, care implică
o mare diferenţă de putere între consilier şi client, această între
bare nu şi-ar avea rostul însă în cadrul tradiţiei centrate pe per
soană există o varietate de opinii privind întrebarea dacă clien
ţii pot deveni prietenii foştilor consilieri. Unii consilieri centraţi
pe persoană ar afirma că „odată ce e client, va rămâne mereu
client". Aceasta este o poziţie sigură care le menţine integritatea
şi trebuie respectată ca atare. Totuşi, nu răspunde întrebărilor
inevitabile legate de conceptul de reciprocitate. Dacă reciproci
tatea este trăită aşa cum am prezentat-o noi, atunci cele două per
soane împart în mod liber responsabilitatea pentru procesul care
are loc între ele. De ce nu ar fi atunci libere să îşi continue rela
ţia ca prieteni odată ce procesul de consiliere a luat sfârşit? în
cele mai multe cazuri, pentru autorii de faţă, aceasta îşi găseşte
uşor un răspuns: foştii clienţi pot şi devin prieteni, şi chiar co
legi în viitor.
La baza întrebării noastre stă ascuns subiectul mult mai di
ficil al posibilităţii ca un consilier şi un client să devină parte
neri sexuali la un moment dat în viitor. în consilierea centrată
pe persoană, aşa cum am descris-o noi, relaţia dintre consilier
şi client este una în care consilierul este prezent ca persoană, şi
nu doar interpretând un rol. Odată cu dezvoltarea reciprocită
ţii, această relaţie personală este consolidată şi devine în mai
mare măsură reciprocă. Cu toate acestea, am argumentat că, pe
Consilierea centrată pe persoană In acţiune ■ „încheierea"

338 parcursul procesului de cortsiliere/responsabilitatea consilieru
lui exclude legăturile sexuale. Vrem să mergem puţin mai de
parte şi să sugerăm că, şi după încheierea procesului de consi
liere acesta ar trebui ca, o perioadă de timp, chiar de câţiva ani,
să considere că relaţia de psihoterapie nu s-a încheiat definitiv
şi de aceea ar trebui să se conformeze principiilor etice uzuale
în ceea ce priveşte comportamentul sexual. Motivul acestei pre
cauţii în ceea ce priveşte relaţiile sexuale este susţinut de două
consideraţii. Prima, nici consilierul şi nici clientul nu pot fi si
guri că încheierea procesului, aşa cum o stabilesc ei, este
într-adevăr definitivă — uneori clienţii se întorc în consiliere
pentru a completa un proces pe care mai înainte îl crezuseră ter
minat. Cel de-al doilea argument pentru precauţie este legat de
subiectul pe care l-am expus mai devreme în acest capitol în
ceea ce priveşte dificultatea clientului de a înţelege în întregime
procesul de consiliere imediat după ce acesta s-a terminat. Cre
dem că o asemenea înţelegere este un ingredient foarte impor
tant care ar trebui să preceadă relaţii ce vor schimba raporturi
le intr-un asemenea mod profund. Atitudinea precaută pe care
o susţinem în ceea ce priveşte acest subiect reîntăreşte părerea
noastră că relaţiile sexuale în contextul unei diferenţe de pute
re între parteneri reprezintă un abuz sexual de tipul cel mai in
sidios.
O altă întrebare potrivită pentru consilier după terminarea
unei relaţii de terapeutice este: „Cum am fost afectat de aceas
tă experienţă?" Nu ne aşteptăm ca acel consilier să fie atât de
maleabil încât să fie schimbat semnificativ de fiecare relaţie de
consiliere. De asemenea, consilierul centrat pe persoană care nu
se schimbă şi nu creşte prin intermediul experienţei sale ar tre
bui să se întrebe în ce măsură este deplin prezent în relaţia de

consiliere şi care este natura cadrului pe care îl creează pentru 339
clienţii săi.
Această întrebare ne face să ne întoarcem la capitolul 6, unde
am explorat obiectivele de dezvoltare pentru consilierul centrat
pe persoană. Se poate ca unii cititori să fi închis cartea în acel
punct deoarece este un program extrem de solicitant. El invită
consilierul centrat pe persoană să îşi privească formarea iniţia
lă doar ca pe un început al dezvoltării personale. Va fi poate
dezamăgit de evidenţierea faptului că dezvoltarea sa nu se re
feră la a învăţa cum să consiliezi, ci la a deveni o persoană care
poate consilia. Sigur că formarea va viza experienţa sa de înce
put în a stabili o relaţie profundă cu un client, dar apoi îl invi
tă pe consilier să devină capabil să ofere profunzime relaţiona
lă fiecărui client. îl invită să exploreze propriul catalog de
experienţe personale temute, dar să nu se mulţumească doar cu
o simplă conştientizare — pentru că, dacă el va putea într~ ade
văr să integreze aceste experienţe, ele vor deveni repere existen
ţiale care pot îmbogăţi şi oferi profunzime persoanei pe care te
rapeutul o oferă clienţilor săi. Mai mult, formarea nu presupune
că „dezvoltarea" consilierului se va întinde de-a lungul unei pe
rioade de doi, cinci şi nici măcar zece ani, ci că va dura o viaţă
întreagă. Aşadar, de ce atât de mulţi oameni pornesc de bună
voie pe această cale? Probabil pentru a-şi trăi umanitatea şi a o
oferi celorlalţi, lucruri care ne poartă în acele locuri după care
tânjim, unde pot fi găsite înţelesul, scopul şi împlinirea.
Consilierea centrată pe persoană în acţiu ne« „încheierea"

A N EXA
întrebări şi răspunsuri
Există câteva întrebări despre consilierea centrată pe persoa

nă care apar în mod repetat. Câteodată acestea vin de la practi
cieni din alte discipline care au spicuit anumite aspecte ale
acestei abordări, dar nu e de aşteptat ca ei s-o fi studiat în pro
funzime. Alteori, aceste întrebări vin de la consilieri în formare
în orientarea centrată pe persoană pe măsură ce descoperă pro
vocările specifice acestui tip de abordare. Asemenea chestiuni
sunt tratate pe parcursul celor nouă capitole ale cărţii, dar am
crezut ca ar fi folositor sa le expunem şi să răspundem aici la câ
teva dintre cele mai frecvente.
întrebarea 1: După părerea dumneavoastră, este posibilă

combinarea abordării centrate pe persoană cu alte abordări
terapeutice?
Pentru noi este un semnal de alarmă când citim în Registrul

Asociaţiei Britanice pentru Consiliere şi Psihoterapie că un prac
tician se descrie ca fiind în acelaşi timp psihodinamic, centrat pe
persoană, gestaltist şi raţional-emotiv comportamental — sau

cine ştie ce altă combinaţie. Nu putem nici măcar să concepem 341
ce ar putea indica o asemenea autodescriere. Aceasta înseamnă
combinarea de către consilier a tuturor acestor orientări într-un
mod eclectic şi uimitor de integrat sau sugerează că intr-o anu
mită zi, la o anumită oră îşi pune o pelerină şi apoi alta — psi-
hodinamica pentru acest client şi centrată pe persoană pentru
următorul? La fel de confuzi am fi şi dacă ne-am bază pe o altă
orientare terapeutică decât a noastră. în perioada de dezvoltare
a corpului naţional (al consilierilor) şi a organizării cursurilor de
acreditare, raţionamentul a fost identic cu al nostru — consilie
rii pot lucra în orice specialitate — dar era important ca ei să aibă
o specializare. Raţiunea din spatele acestui lucru este că adânci
mea şi coerenţa consilierului sunt decisive. Consilierul va fi su
pus unor cereri variate şi câteodată dramatice, iar profunzimea
pregătirii sale de bază va da în acelaşi timp coerenţă şi stabilita
te muncii sale. Cât despre cursurile prezentate ca fiind „integra-
tive", nu s-a acceptat ca această integrare să reflecte pur şi sim
plu doar varietatea de interese a formatorilor, ci s-a cerut de la
aceste cursuri să fie dezvoltate pe o bază solidă, ordonată şi cu
o fundamentare teoretică ce defineşte această integrare. De ase
menea, au fost cerute în scris, lămuriri legate de modelul inte-
grativ (BAC, 1993:1-2; Dryden, Horton şi Meams, 1995: 38-40).
Cât priveşte abordarea centrată pe persoană sunt aspecte-che-
ie pe care le-am vedea ca inerente pentru cineva care vrea să fo
losească această etichetă. Cel mai specific acestea se referă la: în
ţelegerea pe care o avem faţă de resursele individului, de cursul
procesului de actualizare şi de abilitatea lui de a~şi găsi un drum;
la convingerea noastră privind importanţa condiţiilor terapeuti
ce şi a poziţiei centrale pe care o ocupă atitudinea nondirectivă
a consilierului precum şi la refuzul nostru de a adopta rolul de
Consilierea centrată pe persoană In acţiu ne« Anexă: întrebări şi răspunsuri

342 expert în viaţa şi experienţa clientului. Aceste aspecte-eheie ex
clud posibilitatea asocierii acestei abordări cu alte orientări care
se bazează pe ipoteze diferite sau chiar contrarii. Credem că este
posibil pentru consilierul centrat pe persoană să devină un ex
pert în facilitarea procesului terapeutic dar, chiar şi atunci, aces
ta trebuie să aibă o grijă deosebită în a se asigura că nu au fost
încălcate autonomia esenţiala a clientului şi dreptul său la auto
determinare, A devenit la modă în ultimii ani ca practicienii să
se descrie ca fiind „integrativi" fără să precizeze o orientare anu
me, aşa cum cerea iniţial corpul profesional, dar experienţa noas
tră ne spune că atunci când consilierii centraţi pe persoană adop
tă această etichetă simt adesea în pericol de a abandona principii
fundamentale ale acestei abordări chiar fără să-şi dea seama ce
, fac. Aceasta nu înseamnă ca practicienii centraţi pe persoană ar
trebui să se abţină de la cunoaşterea altor abordări sau de la a se
familiariza cu teoria şi practica din alte orientări. Asemenea cu
noştinţe s-ar putea dovedi importante cei puţin în cazurile când
e nevoie de recomandarea altui practician, plus că, la un nivel
mai profund, insight-uiile noi pot îmbogăţi fondul de înţelepciu
ne şi experienţă al consilierului, iar comparaţiile vor accentua
aprecierea şi înţelegerea abordării centrate pe persoană.
întrebarea 2: Cum respingeţi acuzaţia conform căreia con

silierea centrată pe persoană încurajează egoismul şi nepă
sarea pentru sentimentele altora?
Acest fel de întrebare apare din ideea că abordarea centrată

pe persoană, cu accentul pe care îl pune pe valorizarea trăirii de
către client a lumii sale şi pe găsirea forţei de a deveni mai activ
în lumea proprie, l-ar face pe client sa se umfle în pene şi să

privească dispreţuitor către viaţa celorlalţi. Se susţine că elibera- 343
rea de condiţiile apăsătoare de valorizare îi face pe clienţi să-şi
afirme propriile nevoi în aşa fel încât ceilalţi vor fi răniţi sau chiar
abandonaţi. Există poveşti despre clienţi ai practicienilor centraţi
pe persoană, clienţi care, având şansa să-şi asculte propria voce
pentru prima oară, şi-au respins părinţii, au abandonat căsnicia
şi au abordat un comportament revoltător de egoist şi de ires
ponsabil. Există ceva adevărat în aceste poveşti. Este, fără îndo
ială, cazul când un individ începe să se schimbe şi să-şi asume
responsabilitatea pentru propria viaţă. Atunci, tulburările adu
se în viaţa celor din jurul lui pot fi considerabile şi rareori
bine-venite. O parte din această tulburare socială se leagă de
„procesul de schimbare parţială" descris în capitolul 9, în care,
odată eliberat dintr~o poziţie de reprimare psihologică, clientul
poate iniţial să balanseze către poziţia opusă până să găsească o
cale de mijloc. Bineînţeles că acest client nu este singura persoa
nă responsabilă pentru relaţiile sale sociale — celor din jurul său
li se poate cere, în mod rezonabil, să-şi asume responsabilitatea
pentru propriile poziţii.
Interesant este că există anumite dovezi care sugerează că unii
clienţi ai consilierilor centraţi pe persoană nu numai că demon
strează o autonomie în creştere, ci chiar „prind" ceva din abili
tăţile empatice ale consilierilor lor. Departe de a deveni egoişti,
clienţii dovedesc adesea o sensibilitate crescută pentru ceilalţi şi
încrederea de a intra pozitiv în interacţiune socială. Capacitatea
de a-i înfrunta pe cei care au fost anterior surse de nefericire poa
te duce, de asemenea, la schimbări pe deplin pozitive în dinami
ca unei relaţii. Cercetări făcute în Germania au arătat că cel mai
mare câştig al participanţilor la un grup de terapie centrată pe
persoană a fost capacitatea lor de a oferi înţelegere empatică
Consilierea centrată pe persoană în acţiune ■ Anexă: întrebări şi răspunsuri

344 pentru membrii acelui grup şi pentru alte persoane semnificati
ve din viaţa lor. Acest câştig a fost chiar mai mare decât progre
sul lor în privinţa autoexplorării şi conştientizării de sine (Gie-
sekus şi Mente, 1986:163-71). în experienţa noastră, mulţi clienţi
din terapia individuala fac paşi similari în sensul capacităţilor
empatice şi sociale. Departe de a deveni mai egoişti, clienţii care
simt intr-o relaţie de consiliere centrată pe persoană, indiferent
de perioada de,timp, e mai probabil să devină mai implicaţi so
cial şi mai capabili să relaţioneze constructiv cu ceilalţi. Este de
asemenea relevantă, în această chestiune, revizuirea pe care am
faăcut-o teoriei originale a lui Rogers (vezi capitolul 2), prin care
adăugăm conceptul de mediere socială ca un amortizor al ten
dinţei spre actualizare.
întrebarea 3: Atitudinea permisivă faţă de limitările consi

lierului centrat pe persoană nu duce inevitabil la compor
tamente îndoielnice sau chiar neetice din partea consilie
rului?
Consilierii centraţi pe persoană ca şi colegii lor din alte orien

tări subscriu la principiile etice ale organizaţiilor şi ale asociaţi
ilor lor profesionale. In acest sens lucrează conform unor cadre
şi linii directoare care determină ele însele anumite limite. Ori
cum, pe lângă aceste limite etice incontestabile mai sunt şi alte
le mai specifice acestei abordări. Acestea vor fi apreciate ca „bune
practici" pentru unele situaţii dar nu ar trebui generalizate pen
tru alte situaţii fără să fie discutate. Aceste „limite" ar putea in
clude respectarea strictă a timpului şi a locului, evitarea contac
tului fizic cu clienţii, interdicţia autodezvăluirii în cazul
consilierului sau alte reguli nescrise care condiţionează relaţia

terapeutică. Aşa cum s-a discutat în capitolul 8 cu privire la ca- 345
drul terapeutic, aceste limite derivă istoric din abordarea clasică
psihodinamică. Acestea sunt relevante pentru poziţia de autori
tate cerută de această orientare, dar nu şi pentru abordarea cen
trată pe persoană. Pentru consilierul centrat pe persoană primor
dială este încercarea de a „egaliza" relaţia. Sarcina consilierului
este să creeze un mediu în care clientul să se simtă din ce în ce
mai capabil să-şi,descopere propriile resurse, să-şi găsescă direc
ţia şi să aibă grijă de viaţa sa. Limitele sunt stabilite pentru a uşu
ra aceste realizări şi este evident subînţeles că ele trebuie perma
nent să respecte nevoile clientului, prin urmare, să fie”deschise
renegocierii. A stabili limite fără a consulta clientul ar fi, pentru
consilierul centrat pe persoană, o negare a egalităţii în relaţie pe
care e de sperat s-o stabilească. In practică, aparent, ceea ce se
petrece în consilierea centrată pe persoană nu diferă mult faţă
de ceea ce se întâmplă în alte orientări. Clientul va veni, proba
bil, săptămânal, pentru o şedinţă de cincizeci de minute, la
aceeaşi oră şi în aceeaşi zi a săptămânii. Este puţin probabil ca
al său consilier va dezvălui mult din el însuşi pe parcursul pro
cesului şi probabil va exista foarte puţin contact fizic. Diferenţa
semnificativă faţă de alte orientări este că toate acestea sunt su
puse schimbării. Pentru consilierul centrat pe persoană este de
o importanţă fundamentală atenţia acordată procesului relaţiei
atât din punctul de vedere al autonomiei crescânde a clientului,
cât şi privitor la obţinerea reciprocităţii. în lumina acestui pro
ces, ar putea fi nevoie ca noi limite să fie negociate şi acceptate.
Poate şedinţele devin mai frecvente sau mai rare. De asemenea,
şi durata lor se poate schimba pentru că nu este nimic sfânt în
şedinţa de cincizeci de minute. Relaţia în dezvoltare poate duce,
în mod firesc, la un contact fizic respectuos, iar deschiderea
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * Anexă: întrebări şi răspunsuri

346 consilierului se poate transforma intr-o autodezvăluire conside
rabilă. Principiul important şi fundamental este ca aceste limite
să nu fie rigide, ci să fie renegociabile în lumina nevoilor clien
tului şi a procesului terapeutic. în tradiţia centrată pe persoană,
limitele, ca şi multe alte lucruri, nu sunt impuse, ci explorate şi
acceptate. Rezultă că practica de consiliere centrată pe persoană
este în esenţa sa o activitate profund etică şi în mod hotărât o va
riaţie faţă de impunerea de reguli sau faţă de manualele de prac
tică obligatorie care plasează regulile sau procedurile inflexibile
deasupra nevoilor în creştere ale persoanelor implicate în relaţie.
întrebarea 4: Prin importanţa considerabilă pe care o acor

dă experienţei subiective, consilierea centrată pe persoană
nu ignoră cumva chestiunile sociale şi politice, sprijinind
conservarea actualului sistem socio-politic?
Aceasta este o întrebare grozavă. Este ecoul suspiciunii că,

prin faptul că permite oamenilor să-şi descarce sufletul, consi
lierea dezamorsează potenţiala revoltă sau agitaţie, devenind
astfel o formă de maşinaţie socială subtilă. Din experienţa noas
tră nu aşa stau lucrurile, fapt dovedit inclusiv de viaţa lui Cari
Rogers. Pe măsură ce a îmbătrânit, el a devenit mai preocupat
de situaţia lumii. Ultimele decade ale vieţii sale au fost dedicate
căutării păcii mondiale, dezvoltării comunicării transculturale şi
creării unor noi forme de comunităţi. El s-a caracterizat ca fiind
„un revoluţionar paşnic" şi a văzut întreaga abordare centrată
pe persoană ca fiind subtil subversivă. Când ne gândim la noi şi
la mulţi dintre clienţii noştri de-a lungul anilor, vedem un pro
ces în cadrul căruia experienţa relaţiei caracterizată prin înţe
legere profundă şi onestitate interpersonală provoacă nu doar
OAVE MEARNS şi BRÎAN THORNE
TT
suferinţă, dar şi furie faţă de nedreptăţile omniprezente şi ipo- 347
crizia neruşinată care caracterizează prea des mediul nostru po
litic şi social.
La baza ei, abordarea centrată pe-persoană susţine o politică
radicală. Este un oponent constant al presiunilor societăţii care
exercită un control social asupra individului. In timp ce anumite
orientări în consiliere, în mod special cea cognitiv-comportameiv
tală, acceptă implicit, dacă nu chiar explicit, sarcina de a lucra
pentru reducerea simptomului ca unic scop valid al intervenţiei,
consilierea centrată pe persoană lucrează cu persoana ca întreg
şi este orientată spre scopurile acelei persoane mai degrabă de
cât spre sarcinile pe care societatea le are pentru acea persoană.
Aceasta creează o disonanţă incomodă şi permanentă pentru
consilierul centrat pe persoană care lucrează în serviciul public
de sănătate sau în educaţie, ambele dominate de politicile de
control social. Lucru de altfel ironic pentru că ambele profesii,
medicina şi educaţia, se ocupă în fond de persoană ca întreg şi
de dezvoltarea ei. Pentru consideraţii mai complete privind
aceste chestiuni politice, vezi Meams (2006b).
întrebarea 5: Consilierea centrată pe persoană încearcă să

evite relaţia de dependenţă dintre client şi consilier. Dar nu
există oare circumstanţe în care clientul este atât de vulne
rabil încât consilierul are nevoie să permită iniţial un anu
mit grad de dependenţă? Sigur că ulterior, când clientul de
vine mai puternic, poate fi dezobişnuit de dependenţă.
Consilierul centrat pe persoană nu ar încuraja în nicio împre

jurare dependenţa clientului. întregul obiectiv al muncii sale este
facilitarea acţiunii clientului — capacitatea şi dorinţa de a-şi
Consilierea centrată pe persoană în acţiu ne« Anexă: întrebări şi răspunsuri

T
348 asuma responsabilitatea pentru el însuşi. Deşi poate părea lo

gic — chiar plin de grijă — să credem că pentru clientul foarte
vulnerabil am putea începe cu o dependenţă care i~ar oferi un
anumit confort, aceasta este o iluzie. Problema cu dependenţa
este că nu-i atât de uşor cum ar crede cineva „să-l dezveţi pe
client de ea". în abordarea clasică psihodinamică s-a aplicat ace
laşi mod de gândire precum cel expus în această întrebare — că
se poate dezvolta o relaţie de transfer dependent şi ulterior, în
analiză, transferul ar fi dezvăluit şi autonomia clientului ar fi re
stabilită. Realitatea este descrisă mai bine de cele 21 de victime
ale psihanalizei pe termen lung prezentate în cartea lui Rose-
mary Dinnage (1988). Chiar şi după analize lungi, aceşti clienţi
au rămas intr-o relaţie de dependenţă cu analiştii şi cu foştii lor
analişti. în consilierea centrată pe persoană, în special cu o per
soană al cărei iocus al evaluării este puternic externalizat, clien
tul va căuta, poate, siguranţă într~o relaţie de dependenţă, dar
sarcina consilierului centrat pe persoană este să-i ofere un me
diu terapeutic solid, şi nu să-i dezvolte dependenţa.
întrebarea 6: De ce este mai influentă abordarea centrată pe

persoană în Marea Britanie decât în alte părţi ale lumii?
Pentru că am fost pregătiţi să colaborăm cu diferite instituţii

care sunt interesate în practica de consiliere. în această privinţă,
de exemplu, am făcut un lucru bun rămânând în legătură cu uni
versităţile. în momentul scrierii acestei cărţi, 70% dintre mem
brii corpului profesoral de consiliere din Marea Britanie sunt spe
cialişti centraţi pe persoană. De asemenea, pe parcursul primilor
30 de ani de dezvoltare a profesiei de consilier în Marea Britanie,
am fost foarte apropiaţi de principala asociaţie profesională,

Asociaţia Britanică pentru Consiliere şi Psihoterapie, fiind în dialog 349
cu colegii din alte abordări în privinţa acreditării individuale, a
acreditării cursurilor de formare şi a specificului practicii etice.
De asemenea, am muncit din greu pentru a dialoga cu instituţi
ile de stat, precum serviciile de sănătate, ca şi cu cele din siste
mul educaţional de liceu şi colegiu, astfel încât consilierea cen
trată pe persoană să poată fi acceptată în aceste locuri. în Statele
Unite ale Amerieii dialogul a fost neglijat în timpul enormei po
pularizări a acestei abordări în anii 1960. Dimpotrivă, în Austria,
ca şi în Marea Britanie, s-a acordat aceeaşi atenţie dialogului cu
instituţiile şi, ca urmare, abordarea centrată pe persoană este bine
reprezentată.
întrebarea 7: Care credeţi că este viitorul consilierii centra

te pe persoană?
Răspunsul lui Dave Mearns: O posibilitate ar fi ca abordarea

centrată pe persoană sa poata ajuta consilierea ca profesie să-şi
extindă mai degrabă decât să-şi restrângă relevanţa. Există o ten
dinţă a profesiilor în dezvoltare să-şi delimiteze din ce în ce mai
mult aria de aplicare. în timp ce poate oferi o siguranţă conside
rabilă pentru practicieni, acest lucru nu este de folos dacă vrem
să orientăm această profesie spre un grup mai larg de clienţi. Ori
cum abordarea centrată pe persoană, aşa cum am descris-o în
această carte, în termeni de forţă a relaţiei, ar putea stimula pro
fesia să se orienteze către direcţii mai vaste. în prezent, de exem
plu, doar 10% din persoanele cu probleme consideră consilierea
ca fiind o soluţie relevantă. Trebuie să aflăm de ce se întâmplă
asta şi să explorăm modele creative pentru a ne adresa şi celor
lalte 90 de procente. Probabil, abordarea centrată pe persoană
Consilierea centrată pe persoană în acţiune ■ Anexă: întrebări şi răspunsuri

350 este cel mai bine plasată pentru a prelua conducerea în această
provocare radicală, pentru că se bazează pe limite negociate mai
degrabă decât pe cele prestabilite şi ar putea fi la fel de bine con
sultativă şi creativă cu privire la aprofundarea diferitelor contex
te de consiliere.
Răspunsul lui Brian Thorne: Este din ce în ce mai evident că ex
perienţa în consilierea centrată pe persoană i-a făcut pe mulţi
clienţi nu numai să găsească mai multă satisfacţie în. muncă şi în
relaţii, dar şi să descopere un nou sens al scopurilor şi înţelesu
rilor din viaţa lor. Devine clar că această abordare are mult de
oferit în perioade de importante crize politice, interculturale şi
ecologice, când răspunsul din ce în ce mai frecvent este dispera
rea. Ar putea totuşi să fie doar începutul pentru adoptarea unui
fel de a fi care poate să contracareze în mod direct boala existen
ţială şi spirituală a acestei lumi aflate la marginea dezastrului.

Bibliografie
Alexander, R. (1995) Folie ă Deux: An Experience of-Bne-to-One The-

rapy. Londra: Free Association Press.
Asay, T.P., şi Lambert, M.J. (1999) „Therapist relaţional variables",
în D.J. Cain şi J. Seeman (eds.), Humanistic Psyckothe-
rapies: Handbook o f Theory and Practice. Washington:
American Psychological Association. pp. 531-57.
Axline, V. (1971) Dibs in Search o f S eif Harmondsworth, Middle-
sex: Penguin.
Balmforth, J. (2006) „Clients experiences of how perceived diffe-
rences in social class between counsellor and client
affect the therapeutic relationship", în G. Proctor, M.
Cooper, R Sanders şi B. Malcolm (eds.)/ Politicizing
the Person-Centred Approach. Ross~on-WTye: PCCS
Books. pp. 215-24.
Barrett-Lennard, G.T. (1962) „Dimensions of therapist response
as causal factors in therapeutic change", Psychologi
cal Monographs, 76: 43 (Whole No. 562).
Barrett-Lennard, G.T. (1987) Comunicarea personală. Al treilea
Foram Internaţional al Specialiştilor Centraţi pe Per
soană, La Jolla/California.
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * Bibliografie

352 Barrett-Lennard, G.T. (1998) Cari Rogers' Helping System: Journey
and Substance. Londra: Sage.
Barrett-Lennard, G.T. (2005) Relationship at the Centre: Heating in
a Troubled World. Londra: Whurr.
Bates, Y. (ed.) (2006) Shouldn't I Be Feeling Better by Now? Client
Views of Therapy. Basingstoke: Palgrave Macmillan.
Beahrs, J. (1982) Unity and Multiplicity. New York: Brunner/Ma-
zel
Bennis, W. (1986) Cari Rogers Iniervieweâ by Warren Bennis. Case
tă video produsă de University Associates Incorpo-
rated/San Diego.
Bergin, A.E. şi Jasper, L.G. (1969) „Correlates of empathy in psy-
chotherapy: a replication") Journal o f Abnormul Psy-
chology, 74: 477-81.
Bergin, A.E. şi Solomon, S. (1970) „Personali ty and performan-
ce correlates of empathic understanding in psycho-
therapy", în J.T. Hart şi T.M. Tomlinson (eds.), New
Directîons in Client-Centered Therapy. Boston; Houg-
hton-Mifflin. pp. 223-36.
Bergin, A.E. şi Strupp, H.H. (1972) Changing Frontiers in the Scien
ce o f Psychotherapy. Chicago: Aldine-Atherton.
Beme, E. (1961) Transactional Analysis in Psychotherapy. New York:
Grove Press.
Bettelheim, B. (1987) „The man who cared for children", Horizon.
Londra: BBC Television (video).
Beutler, L.EVMalik, M., Alimohamed, S., Harwood, M.T., Talebi,
H., Nobîe/S., şi colab. (2004) „Therapist variables",
in M.J. Lambert (ed.), Bergin and Garfield's Handbook
o f Psychotherapy and Behavior Change, a cincea ediţie,
Chicago: John Wiley and Sons. pp. 227-306.

Bohart, A .C (2004) „How do cliente make empathy Work?'', Per - 353
$on~Centered ană Experiential Psychotherapies, 2:
102-16.
Bohart, A.C., şi Tallman, K. (1999) How Cîients Make Therapy
Work: the Process o f Active Self~Healing. Washington:
American Psychological Association.
Boyles, J. (2006) „Not just naming the injustice — counseling asy-
IurrLseekers and refugees", in G. Proctor, M. Cooper,
P. Sanders şi B. Malcoim (eds.), Politicizing the Per-
son-Centred Approach. Ross-on-Wye: PCCS Books.
pp. 156-66. ^
Bozarth, J. (1984) „Beyond reflection: emergent modes of empa
thy", în R.F. Levant şi J.M. Shlien (eds.), Client-Cen-
tered Therapy and the Person-Centered Approach. New
York: Praeger. pp. 59-75.
Bozarth, j. (1998) Person-centered Therapy: a Revolutionary Para-
digm. Ross-on-Wye: PCCS Books.
Bozarth, }. (2001) „Client-centered unconditional positive re-
gard: a historical perspective", în J. Bozarth şi P
Wilkins (ed.), Rogers' Therapeutic Conditions: Uncon
ditional Positive Regard. Ross-on-Wye: PCCS Books.
pp. 5-18.
Bozarth, J. şi Temaner Brodley, B. (1986) „The core values and
theory of the person-centered approach". Lucrare
prezentată de Prima întâlnire Anuală a Asociaţiei
pentru Promovarea Orientării Centrate pe Persoană,
Chicago.
British Association for Counselling (BAC) Asociaţia Britanică
pentru Consiliere (1993) The Recognition ofCounsellor
Training Courses Scheme: Guidelines for întegrative and
Consilierea centrată pe persoană în acţiune ■ Bibliografie

354 Eclectic Courses. BAC/CRG Information Sheet. Rug-
by: British Association for Counselling.
Brodley, B.T. (1999) „The actualizing tendency concept in
client-centered theory", The Person-Centered Journal,
6 (2): 108-20.
Brodley B.T. şi Schneider, C. (2001) „Unconditionaî positive re-
gard as communicated through verbal behavior in
client-centered therapy", în J. Bozarth şi R Wilkins
(eds.), Rogers' Therapeutic Conditions: Unconditionaî
_ Positive Regard. Ross-on-Wye: PCCS Books.
pp. 156-72.
Brown, M. (1979) The Art ofGuiding: the Psychosynthesîs Approach
to Individual Counseling and Psychology. Redlands, CA:
Johnston College, University of Redlands.
Bums, D.D. şi Nolen-Hoeksema, S. (1991) „Coping styles, home-
work compliance, and the effectiveness of cognitive
behavioral therapy", Journal o f Consulting and Clini
cul Psychotogy, 59: 305-11.
Cain, D. (1987) Comunicarea Personală. Al treilea Forum Inter
naţional al Specialiştilor Centraţi pe persoană, La Joi-
la, California.
Carkhuff, R.R. (1971) The Development ofHuman Resources. New
York: Hoit, Rinehart & Winston.
Chantler, K. (2006) „Rethinking person-centred therapy", în G.
Proctor, M. Cooper, E Sanders şi B. Malcolm (eds.),
Politicizing the Person-Centred Approach. Ross-on-Wye:
PCCS Books. pp. 44-54.
Cooper, M. (2003) „«TI» and «I-Me»: Transposing Buber's inter-
personal attitudes to the intrapersonal plane", Jour
nal o f Constructivist Psychology, 16(2): 131-53.

Cooper, M., Mearns, D., Stiles, W.B., Warner, M.S. şi Elliott, R. 355
(2004) „Developing seif-pluralistic perspectives wi-
thin the person-centered and experiential approa
cheş: a round table dialogue", Person-Centered and Ex
periential Psychotherapies, 3(3): 176-91.
Coulson, W. (1987) „Reclaiming client-centered counseling from
the person-centered movement". Dreptul de autor:
Centre for Enterprising Families, P.O. Box 134, Corn-
ptche, CA 95427, USA.
Coulson, W. (2000) Comunicare personală.
Davies, D. şi Neal, C. (eds.) (1996) Pink Therapy: a G uiâefor Co-
unsellors and Therapists Working with Lesbian, Gay and
Bisexual Clients. Buckingham: Open University Press.
Davies, D. şi Neal, C. (eds.) (2000) Therapeutic Perspectives on Wor
king with Lesbian, Gay and Bisexual Clients. Buckin-
gham: Open University Press.
Dinnage, R. (1998) One to One: Experiences o f Psychotherapy. Lon
dra: Viking.
Duncan, BA. şi Moynihan, D.W. (1994) „Applying outcome re-
search: intenţional utilization of the clients' trame of
reference", Psychotherapy, 31: 294-301.
Dryden, W., Horton, I. şi Mearns, D. (1995) îssues in Professional
Counsellor Training. Londra: Cassell.
Elliott, R. şi Greenberg, C. (1997) „Multiple voices in proeess-ex-
periential therapy: dialogues between aspects of the
seif", Journal o f Psychotherapy Integration, 7: 225-39.
Fairbaim, W.R.D. (1952) Psychoanalytic Studies o f the Personality.
Londra: Routledge.
Festinger, L. (1957) A Theory of Cognitive Dissonance. Evanston:
Row, Peterson.

356 Fiedler, F.E. (1949) „A comparative investigation of early thera-
peutic relationships created by experts and non-ex-
perts of psychoanalytic, non-directive, and Adlerian
schools". Teză doctorală nepublicată, Chicago: Urd-
versity of Chicago.
Fiedler, F.E. (1950) „A comparison of therapeutic relationships
in psychoanaiytic, non-directive, and A dlerian
th erap y ", Journal o f Consulting Psychology f 14:
436-45.
Freire, E. (2001) „Uneenditional positive regard: the distinctive
feature of client-centered therapy", în G. Wyatt (ed.)
Rogers' Therapeutic Conditions: Unconditional Positive
Regard. pp. 145-55.
Gaylin, N.L. (1996) „Reflections on the seif of the therapist", în
R. Hutterer, G. Pawlowsky, P.F. Schmid şi R. Stipsits
{eds.), Client-Centered Experiential Psychotherapy: a Pa~
radigm in Motion. Frankfurt-am-Main: Peter Lang.
p p .383-94.
Gendlin, E.T. (1967) „Subverbal communication and therapist ex-
pressivity: trends in client-centered therapy with
schizophrenics", în C.R. Rogers şi B. Stevens (eds.)
Person to Person: the Problem ofBeing Human. Lafayet-
te: Real People Press, pp. 119-28,
Gendlin, E.T. (1970) „A short summary and some long predic-
tions", în J. Hart şi T. Tomlinson (eds.) New Directions
in Client-Centered Therapy. Boston: Houghton-Mifflin.
pp. 544-62.
Gendlin, E.T. (1981) Focusing. New York: Bantam.
Gendlin, E.T. (1984) „The client's client: the edge of awareness",
în R.F, Levant şi J.M. Shlien (eds.), Client-Centered

Therapy and the Person-Centered Approach. New York: 357
Praeger. pp. 76-107.
Gendlin, E.T. (1996) Focusing-Oriented Psychotherapy. New York:
Guilford.
Gergen, K J. (1972) „Multiple identity: the healthy, happy human
being wears many masks", Psychology Today, 5: 31-5,
64—6.
Gergen, K J. (1988) „Narrative and seif as relatiortship", în L. Ber-
kowitz (ed.), Advances in Experimentat Social Psycho
logy. Voi. 21. New York: Academic Press. pp. 17-56.
Gergen, K.J. (1991) The Saturated Seif. New-York: Basic Books.
Giesekus, U. şi Mente, A. (1986) „Client empathic understanding
in client-centered therapy", Person-Centered Revieiu,
1(2): 163-71.
Green, H. (1967) I Never Promised You a Rose Garden. Londra: Pan.
Gurman, A.S. (1977) „The patient's perception of the therapeu-
tic relationship", în A.S. Gurman şi A.M. Ragin
(eds.), Effective Psychotherapy. New York: Pergamon.
pp. 503-13.
Heider, F. (1958) The Psychology o f înterpersonal Relations. New
York: Wiley.
Hermans, H.J.M. (1996) „Voicing the seif: from Information Pro
cessing to dialogical interchange", Psychological Bul-
letin, 119: 31-50.
Hermans, H.J.M. şi Dimaggio, G. (eds.) (2004) Dialogical Seif in
Psychotherapy. Hove: Brunner-Routledge.
Hermans, H.J.M. şi Kempen, H.J.G. (1993) The Dialogical Seif:
Meaning as Movement. San Diego, Academic Press.
Hermans, H.J.M., Kempen, J. şi Loon, R. van (1992) „The dialo
gical seif", American Psychologist, 47 (1): 23-33.
Consilierea centrată pe persoană în acţiune • Bibliografie

358 Honos-Webb, L. şi Stiles, W. (1998) „Reformulation of assimila-
tion analysis in terms of voices", Psychotherapy, 35
(1): 23-33.
Hovarth, A.O. şi Bedi, R.P. (2002) „The alliance", în J.C. Norcross
(ed.), Psychotherapy Relationships that Work: Therapist
Contributions and Responsiveness to Patients. Oxford:
Oxford University Press. pp. 37-69.
Howe, D. (1993) On Being a Client. Londra: Sage.
Hubble, M., Duncan, B.L. şi Milier, S.D. (1999) The Heart and Soul
o f Change: What Works in Therapy. Washington: Ame
rican Psychological Association.
Ide, T., Hirai, T. şi Murayama, S. (2006) „The challenge for «ful-
ly-functioning community»: the school counselor
bridging the gap between a family and a school". Lu
crare prezentată la cea de-a şaptea Conferinţă Mon
dială de Consiliere şi Psihoterapie Experienţială şi
Centrată pe Persoană. Potsdam, Germania; iulie.
Inayat, Q. (2005) „The Islamic concept of seif", CounselHng Psy-
chology Review, 20: 2-10.
Jourard, S.M. (1971) The Transparent Seif. New York: Van Nos-
trand Reinhold,
Keijsers, G.P.J., Schaap, C.P.D.R şi Hoogduin, C.A.L. (2000) „The
impact of interpersonaî patient and therapist beha-
vior on outcome in cognitive-behaviour therapy", Be-
haviour Modification, 24 (2): 264-97.
Keil, S. (1996) „The seif as a systemic process of interactions of
«inner persons»", în R. Hutterer, G. Pawlowsky, P.
Schmid şi R. Stipsits (eds.), Client-Centered and Expe-
riential Psychotherapy: a Paradigm in Motion. Frankfurt
am Main: Peter Lang. pp. 53-66.
T T TT
Kessel, W. van şi Lietaer, G. (1998) „înterpersonal processes", în 359
L. S. Greenberg, J.C. Watson şi G. Lietaer (eds.), Han-
dbook o f Experientiai Psychotherapy. New York: The
Guilford Press* pp. 155-77.
Keys, S. (ed.) (2003) Idiosyncratic Person-Centred Therapy: front the
Personal to the Universal Ross-on-Wye: PCCS Books.
Khurana, I. (2006) „Person-centred therapy, culture and racism:
personal discoveries and adaptations", în G. Proctor,
M. Cooper, P. Sanders şi B. Malcolm (eds.), Politici-
zing the Person-Centred Approach. Ross-on-Wye: PCCS
Books. pp* 195-7. —
Kiesler, D.J. (1982) „Confronting the client-therapist relatioship
in psychotherapy", în J.C. Anchin şi D.J. Kiesler
(eds.), Handbook o f înterpersonal Psychotherapy. Ei~
msford: Pergamon. pp. 274-95.
Kiesler, D.J. (1996) Contemporary înterpersonal Theory and Research:
Personality, Psychopathology and Psychotherapy. New
York: Wiley.
King, M., Sibbald, B., Ward, E., Bower, P., Lloyd, M., Gabbay, M. şi
Byford, S. (2000) „Randomised controlled trial of
non-directive counseling, cognitive behaviour therapy
and usual general practitioner care in the management
of depression as well as mixed anxiety and depression
in primary care", British Medical Journal, 321:1,383-8.
Kreitemeyer, B. şi Prouty, G. (2003) „The art of psychological con
tact: the psychotherapy of a mentally retarded psy-
chotic client", în Person-Centered and Experientiai Psy-
chotherapies 2(3): 151-61.
Krupnick, J.L., Sotsky, S.M., Simmens, S., Moyer, J., Elkin, L, Wat-
kins, J., şi colab. (1996) „The role of the therapeutic
Consilierea centrată pe persoană in acţiune » Bibliografie

360 alliance in psychotherapy and pharmacotherapy out-
come: findings in the naţional institute of mental
health treatment of depression collaborative research
program", Journal o f Consulting and Clinical Psycholo
gy. 64 (3): 532-9.
Kurtz, R.R. şi Grummon, D.L. (1972) „Different approaches to
the measurement of therapist empathy and their re-
lationship to therapy outcomes", Journal o f Consul
ting and Clinical Psychology, 39 (1): 106-15.
_ Lafferty, R, Beutler, L.E. şi Crago, M. (1991) „Differences betwe-
en more and less effective psychotherapists: a study
of select therapist variables", Journal of Consulting and
Clinical Psychology, 59: 305-11.
Lago, C. (2006) Race, Culture and Counselling, a doua ediţie. Mai-
denhead: Open University/ McGraw-Hiîl.
Lago, C. şi Haugh, S. (2006) „White counsellor raclai identity: the
unacknowledged, unknown, unaware aspect of seif
in relationship", în G. Proctor, M. Cooper, P. Sanders,
şi B. Malcolm (eds.) Poliiîcizing the Person-Centred Ap-
proach. Ross-on-Wye: PCCS Books. pp. 198-214.
Lambers, E. (2000) „Supervision in person-centred therapy: fa-
cilitating congruence", in D. Mearns şi B, Thorne,
Person-Centred Therapy Today: New Frontiers in Theory
and Practice. Londra: Sage. pp. 196-211.
Lambers, E. (2002) Comunicare personală.
Lambers, E. (2003) „Psychosis", în D. Mearns, Developing Per-
son-Centred Counselling. Londra: Sage. pp. 113-5.
Lambers, E. (2006) „Supervising the humanity of the therapist",
Person-Centered and Experiential Psychotherapies. 5:
266-76.
DAVE MEARNS şî BRIAN THORNE

Lambert, M.J. (1992) „Implications of outcome research for psy- 361
chotherapy integration", în }.C. Norcross şi M R. Gol-
dstein (eds.)/Handbook o f Psy chotherapy întegration.
New York: Basic Books. pp. 94-129.
Lietaer, G. (1984) „Unconditional positive regard: a controversial
basic attitude in client-centered therapy", în R. Levant
şi J. Shlien (eds.), Cîient-Centered Therapy and the Per-
son-Centered Approach. New York: Praeger. pp. 41-58.
Lietaer, G. (2001) „Being genuine as a therapist: congruence and
transparency", în G. Wyatt (ed.), Rogers' Therapeutic
Conditions: Congruence. Ross-on-Wye: PCCS Books.
pp. 36-54.
Lietaer, G. (2002) „The client-centered/experiential paradigm in
psychotherapy: development and identity", în J.C.
Watson, R.N. Goldman şi M.S. Warner (eds.),
Client-Centered and Experiential Psychotherapy in the
21st Century: Aâvances in Theory, Research and Practi
ce. Ross-on-Wye: PCCS Books. pp. 1-15.
Lorr, M. (1965) „Client perceptions of therapists", Journal of Con
sulting Psychology, 29:146-9.
McGeever, K. (2006) „A long-standing commitment: providing
a managed counseling service in Lanarkshire", Heal
thcare Counselling and Psychotherapy Journal, 6 (4):
36-9.
McMillan, M. and McLeod, J. (2006) „Letting go: the client7s ex-
perience of relaţional depth", Person-Centered and Ex
periential Psychotherapies, 5: 277-92.
Mearns, D. (1985) „Some notes on unconditional positive re
gard". Lucrare nepublicată scrisa pentru Serviciul de
Consiliere Maritală din Glasgow.
Consilierea centrată pe persoană în acţiune * Bibliografie

362 Mearns, D. (1986) „Some notes on congruence: can I dare to be
me in response to my client?" Lucrare nepublicată
prezentată la primul curs de formare terapeutică al
Institutului Britanic de Dezvoltare.
Mearns, D. (1996) „Working at relaţional depth with clients in
person-centred therapy", Counselling, 7 (4): 306-11.
Mearns, D. (1997a) Person-Centred Counselling Training. Londra:
Sage.
Mearns, D. (1997b) The Future o f Individual Counselling. Conferin
ţă înm em oria lui Ben Har top, 7 mai, publicată de
Universitatea din Durham.
Mearns, D. (1998) „Managing a primary care service", Counsel
ling in Medical Settings, 57:1-5.
Mearns, D. (1999) „Person-centred therapy with configurations
of seif", Counselling, 10:125-30.
Mearns, D. (2002) „Further theoretical propositions in regard to
seif theory within person-centered therapy", Per~
son-Centered and Experiential Psychotherapies, 1(1&2):
14-27.
Mearns, D. (2003) Developing Person-Centred Counselling, ediţia a
doua. Londra: Sage.
Mearns, D. (2006a) „Person-centred therapy: a leading edge",
Curs de perfecţionare prezentat la Institutul Metano-
ia, Londra, precum şi în alte locuri (www.dave-
meams.com)
Mearns, D. (2006b) „Psychotherapy: the politics of liberation or
collaboration? A career critically reviewed", în G>
Proctor, M. Cooper, P. Sanders şi B. Malcolm (eds.),
Politicizing the Person-Centred Approach. Ross-on-Wye:
PCCS Books. pp. 127-42,

Mearns, D. şi Cooper, M. (2005) Working at Relaţional Depth in Co- 363
unselling and Psychotherapy. Londra: Sage.
Mearns, D. şi Schmid, P.F. (2006) „Being-with and being-coun-
ter. Relaţional depth: the challenge of fully meeting
the client"/ Person-Centered and Experiential Psychothe-
rapies, 5: 255-65.
Mearns, D. şi Thome/ B. (1988) Person-Centred Counselling in Ac-
tionâ doua ediţie. Londra: Sage.
Mearns/ D. şi Thome, B. (1999) Person-Centred Counselling in Ac-
tion, a doua ediţie. Londra: Sage.
Mearns, D. şi Thome, B. (2000) Person-Centred Therapy Today: New
Frontiers in Theory and Practice. Londra: Sage.
Merry, T. (1995) Invitation to Person-Centered Psychology. Londra:
Whurr Publishers.
Merry, T. (1999) Leaming and Being in Person-Centered Counselling.
Ross-on-Wye: PCCS Books.
Milgram, S. (2004) Obeâience to Authority: an Experimental View.
New York: Harper Collins.
Morita, T., Kimura, T., şi Murayama, S. (2006) „The approach to
the relationship based on a «way of being» of the
school counselor". Lucrare prezentată la cea de-a
şaptea Conferinţă Mondială de Consiliere şi Psihote
rapie Experienţială şi Centrată pe Persoană. Pot-
sdam, Germania; iulie.
Moustakas, C.E. (1959) Psychotherapy with Children — the Living
Relationship. New York: Harper and Brothers.
Mullen, J. şi Abeles, N. (1972) „Relationship of liking, empathy
and therapist's experience to outcome of therapy",
în Psychotherapy 1971, an Aldine Annual Chicago: Al
dine: Atherton. pp. 256-60.
Consilierea centrată pe persoană în acţiu ne» Bibliografie

364 Muller, D. (1995) „Dealing with self-criticism: the critic within us
and the criticized one", The Folio: Journal fo r Focusing
and Experiential Psychotherapy. 4 :1 -9 .
Neal, C. şi Davies, D. (eds.) (2000) Issues with Lesbian, Gay, Bise
xual and Transgender Clients. Buckingham: Open Uni-
versity Press.
O'Connor, R.C., Sheehy, N.P, şi O'Connor, D.B. (2000) „Fifty ca-
ses of general hospital parasuicide", British Journal of
Fîealth Psychology, 5: 83-95.
O'Leary, C, (1999) Couple and Family Counselling: a Person-Centred
Perspective. Londra: Sage.
Orlinsky, D.E., Grawe, K. şi Parks, B.K. (1994) „Process and out-
come in psychotherapy — noch einmal", in A.E. Ber-
gin şi SX. Garfield (eds.), Handbook o f Psychotherapy
and Behavior Change, a patra ediţie, New York: Wiley.
pp. 270-378.
Patterson, C.H. (1984) „Empathy, warmth and genuineness in
psychotherapy: a review of reviews", Psychotherapy,
21(4): 431-8.
Portner, M. (2000) Trust and Understanding: the Person-Centred Ap-
proach to Everyday Care fo r People with Special Needs.
Ross-on-Wye: PCCS Books,
Prouty, G. (1994) Theoretical Evolutions in Person-centred/Experien-
tial Therapy: Applications to Schizophrenic and Relarded
Psychosis. New York: Praeger.
Prouty, G. (2001) „A new mode of empathy: empathic contact'",
în S. Haugh şi T. Merry (eds.), Rogers' Therapeutic
Conditions: Empathy. Ross-on-Wye: PCCS Books.
pp. 155-62.
DAVE MEARNS şi BRIANf THORNE

Prouty, G., Van Werde, D. şi Portner, M, (2002) Pre-Therapy: Rea- 365
ching Contact împaired Clients. Ross-on-Wye: PCCS
Books.
Purton, C. (2004) Person-Centred Therapy: The Pocusing-Oriented
Approach. Basingstoke: Palgrave/Macmillan.
Raskin, N. (1974) „Studies on psychotherapeutic orientation:
ideology in practice", American Academy o f Psycho-
therapists Psychotherapy Research Monographs, Orlan-
do, Florida: American Academy of Psychothera-
pists.
Renrue, DX. (1998) Person-Centred Counselling: an Experimtial Ap
proach. Londra: Sage.
Rogers, C.R. (1951) Client-Centered Therapy: its Current Practice,
Implications and Theory. Boston: Houghton Mifflin.
Rogers, C.R. (1959) „A theory of therapy, personality and inter-
personal relationships as developed in the client-cen-
tered framework", în S. Koch (ed.), Psychology: a Stu-
dy o f Science (Voi. 3). New York: McGraw-Hill.
pp. 184-256.
Rogers, C.R. (2008), A deveni o persoană. Bucureşti: Editura Trei
(trad.: Anacoana Mândrilă-Sonetto). (ediţia origina
lă: 1961).
Rogers, C.R. (1963a) „The concept of the fully functiordng per-
son", Psychotherapy: Theory, Research and Practice, 1(1):
17-26.
Rogers, C.R. (1963b) „The actualizing tendency in relation to
«motives» and to consciousness", în M. Jones (ed.),
Nebraska Symposium on Motivation. Lincoln: Univer-
sity of Nebraska Press. pp. 1-24.

366 Rogers, C.R. (ed.) (1963) The Therapeutîc Relationship and its Im
pact. A Siudy o f Psychotherapy with Schizophrenics. Ma-
dison, Wisconsin: University of Wisconsin Press*
Rogers, C.R. (1973) „Some leamings from a study of psychothe
rapy with schizophrenics", în Rogers, C.R. şi B. Ste-
vens (eds.), Person to Person: the Problem o f Being Hu~
man. Londra: Souvenir Press. pp. 181-92. (variantă
prescurtată după o lucrare pubiicată în Pennsylvania
Psychiatric Quarterly, 1962).
Rogers,C.R. (1974) „înretrospect:forty-sixyears", AmericanPsy-
chologist, 29 (2): 115-23.
Rogers, C.R. (1997) The Right to be Desperate. Film produs de Aso
ciaţia Americană pentru Consiliere şi Dezvoltare,
Washington.
Rogers, C.R. (1979) „Foundations of the Person-Centered Ap-
proach", Education, 100(2): 98-107,
Rogers, C.R. (1980a) A Way o f Being. Boston: Houghton Mifflin.
Rogers, C.R. (1980b) „Growing old — or older and growing", Jo
urnal ofHumanistic Psychology, 20 (4): 15-16.
Rogers, C.R. (1986) „Refiection of feeîings", Person-Centered Re-
view, 1(4): 375-7.
Ross, C.A. (1999) „Subpersonalities and multiple personalities:
a dissociative continuum?", în J. Rowan şi M. Coo-
per (eds.), The Plural Seif. Londra: Sage. pp. 183-97.
Rowan, J. (1990) Subpersonalities: the People înside Us. Londra: Ro-
utledge.
Rowan, J. şi Cooper, M. (eds.) (1999) The Plural Seif: Multiplicity
in Everyday Life. Londra: Sage.
Sachse, R. (1990) „Concrete interventions are crucial: the iriflu-
ence of the therapist's processing proposals on the

client's interpersonal exploration in client-centered 367
therapy", în G. Lietaer, J. Rombauts şi R. Van Balen
(eds.), Client-Centered and experientiaî Psychotherapy in
the Nineties. Leu ven:. Leuven University Press,
pp. 295-308. -
Sanders, P. (2000) „Mapping person-centered approaches to co-
unselling and psychotherapy", Person-Centred Prac
tice 8(2): 62-74.
Sanders, P. (2006) The Person-Centred Primer. Ross-on-Wye: PCCS
Books.
Sands, A. (2000) Falling fo r Therapy: Psychotherapy from a Cîieni's
Point ofView. Londra: Palgrave Macmillan.
Schmid, P. (2003) „The characteristics of a person-centered ap-
proach to psychotherapy and counseling", Per
son-Centred and Experientiaî Psychotherapies, 2(2):
104-20.
Schmid, P.R şi Meams, D. (2006) „Being-with and heing-coun-
ter; person-centred therapy as an in-depth co-creati-
ve process of personaliza tion", Person-Centered and
Experientiaî Psychotherapies, 5:174-90.
Schwartz, R. (1987) „Our multiple selves", The Family Therapy
Networker, martie/aprile: 25-31 şi 80-3.
Schwartz, R. (1997) Internai Family Systems Therapy. New York:
Guilford.
Schwartz, R. şi Goulding, R. (1995) The Mosaic Mină. New York:
Norton Press.
Selfridge, F.F, şi Kolk, C. van der (1976) „Correlates of comiselor
self-actualisation and client-perceived facilitative-
ness", Counselor Education and Supervision, 15(3):
189-94.

368 Sembi, R. (2006) „The cultural situatedness of language use in
person-centred training", în G. Proctor, M. Cooper,
P. Sanders şi B, Malcolm (eds.), Politicizing the Per-
son-Centered Approach, Ross-on-Wye: PCCS Books.
pp. 55-9.
Shoaib, K. (2006) „Unveiling the unspoken: working transparent-
ly with South Asian commuruties", în G. Proctor, M.
Cooper, R Sanders şi B. Malcolm (eds.), Politicizing
tlie Person-Centered Approach, Ross-on-Wye: PCCS Bo
oks. pp. 183-94.
Slack, S. (1985) „Reflections on a workshop with Cari Rogers",
Journal o f Humanistic Psychology, 28: 35-42.
Stern, D.N. (2003) The Interpersonal World o f the Infanti a View front
Psychoanalysis and Developmental Theory. Londra:
Karnac.
Stiles, W. (1999) „Signs and voices in psychotherapy", Psychothe
rapy Research, 9: 1-21.
Stiles, W.B. şi Glick, M.J. (2002) „Client-centered therapy with
multi-voiced clients: empathy with whom?", în J.C.
Watson, R. Goldman, M.S. Warner (eds.) Client-cen-
tered and Experiential Psychotherapy in the Tiventy-First
Century. Ross-on-Wye: PCCS Books. pp. 406-14.
Stinckens, N. (2000) „De innerlijke criticus in beeld gebracht: Een
typologie van verschijningsvormen", Tijdschrift Clien-
tgerichte Psychotherapie, 38: 201-15.
Stinckens, N., Lietaer, G. şi Leijssen, M. (2002) „The valuing
process and the inner critic în the classic and cur-
rent client-centered/experiential literature", Per
son-Centered and Experiential Psychotherapies, 1 (1&2):
41-55.

Talmon, M. (1990) Single Session Therapy, San Francisco: Jos- 369
sey-Bass Publishers.
Tausch, R., Bastine, R., Bommert, H., Mînsel, W.R. şi Nickel, H.
(1972) „Weitere Untersuchung der Auswirkung und
der Prozesse klienten-zentrierterGesprăchs-psycho-
therapie", Zeitschrift fiir Klinische Psychoîogie 1(3):
232-50.
Tausch, R., Bastine, R., Friese, H. şi Sander, K. (1970) „Variablen
und Ergebnisse bei Psychotherapie mit alternieren-
den Psychotherapeuten", Verlagfiir Psychoîogie, 21(1).
Thorne, B. (1985) The Quality o f Tendemess. Norwich: Norwich
Centre Publicaţions.
Thorne, B. (1991a) Person-Centred Counselling: Therapeutic and Spi
ritual Dimensions. Londra: Whurr Publishers.
Thorne, B. (1991b) Behold the Mari. Londra: Darton, Longman and
Todd.
Thorne, B. (1992) Cari Rogers. Londra: Sage.
Thorne, B. (1996) „The cost of transparency", Person Centred Prac
tice, 2: 2-11,
Thorne, B. (1999) „The move towards brief therapy: its dangers
and its challenges", Counselling, 10(1): 7-11.
Thorne, B. (2002) The Mystical Power o f Person-Centred Therapy.
Londra: Whurr Publishers.
Thorne, B. (2004) The Quality o f Tendemess, Ediţie revizuită. Nor
wich: Norwich Centre Occasional Publications.
Thorne, B. (2005) Eoves Embrace. Ross-on-Wye: PCCS Books.
Thorne, B. (2006) „The gift and cost of being fully present", în J.
Moore şi C. Purton (eds.), Spirituality and Counselling:
Experiential and Theoretical Perspectives. Ross-on-Wye:
PCCS Books. pp. 35-47.
Consilierea centrată pe persoană In acţiune» Bibliografie

370 Tolan, J. (2003) SkiUs in Person-Centred Counselling and Psychothe-
rapy. Londra: Sage.
Truax, C.B. şi Carkhuff, R.R. (1967) Toward Effective Counseling
and Psychotherapy. Chicago: Aldine.
Truax, C.B. and Mitchell, K.M. (1971) „Research on certain the-
rapist interpersonal skills in relation to process and
outcome", în A.E. Bergin şi S.L. Garfield (eds), Han-
dbook of Psychotherapy and Behavior Change, New York:
Joîrn Wiley. pp. 299-344.
Tudor, K. şi Worrall, M. (2006) Person-Centred Therapy: a Clinicul
Philosophy. Londra: Routledge.
Vaillant, L.M. (1994) „The next step in short-term dynamic psycho
therapy: a clarification of objectives and techniques in
an anxiety-regulating model", Psychotherapy, 31:642-55.
Van Werde, D. (2003a) „Dealing with the possibility of psycho-
tic content in a seemingly congruent communica-
tion", în D. Meams, Developing Person-Centred Coun
selling. Londra: Sage. pp. 125-8.
Van Werde, D. (2003b) „An introduction to client-centred pre-the-
rapy", în D. Meams, Developing Person-Centred Coun
selling. Londra: Sage. pp. 120-4.
Warner, M.S. (2000a) „Person-centred therapy at the difficuît
edge: a developmentally based model of fragile and
dissociated process", in D. Meams şi B. Thome, Per-
son-Centred Therapy Today: New Froniiers in Theory and
Practice. Londra: Sage. pp. 144-71.
Warner, M.S. (2000b) „Person-centred psychotherapy: one na-
tion, many tribes", Person-Centred Journal, 7(1); 28-39.
Warner, M.S. (2002a) „Psychologicaî contact, meaningful process
and human nature", în G. Wyatt and P. Sanders

t
(eds.) Rogers' Therapeutic Conditions: Contact and Per- 371

ception. Ross-on-Wye: PCCS Books. pp. 76-95.
Warner, M.S. (2002b) „Luke's dilemmas: a client-centered/ex-
periential model of processing wlth a schizophrenic
thought disorder", în J.C. Watson, R.N. Goldman şi
M.S. Warner (eds.), Client-Centered and Experiential
Psychotherapy in the 2l st Century: Advances in Theory,
Research and Practice. Ross-on-Wye: PCCS Books.
pp 7459-72.
Warner, M.S. (2006) „Toward an integrated person-centered the
ory of wellness and psychopathology", Person-Cen-
tered and Experiential Psychotherapies, 5:4-20.
Warner, M. şi Meams, D. (2003) Dezbatere la Cea de-a Şasea Con
ferinţă Mondială de Consiliere şi Psihoterapie Exponen
ţială şi Centrată pe Persoană. Egmond, Olanda; iulie.
Watson, J.C. şi Steckley, P. (2001) „Potentiating growth: an exa-
mination of the research on unconditional positive
regard", în J. Bozarth şi P. Wilkins (eds), Rogers' The
rapeutic Conditions: Unconditional Positive Regarâ.
Ross-on-Wye: PCCS Books. pp. 180-97.
Watson, J.C., Goldman, R.N., şi Warner, M.S. (eds.) (2002)
Client-Centered and Experiential Psychotherapy in the
21$t Century: Advances in Theory, Research and Practi
ce. Ross-on-Wye: PCS Books.
Wilkins, P. (2003) Person-Centred Therapy in Focus. Londra: Sage.
Zinschitz, E. (2001) „Understanding what seems unintelligible",
în S. Haugh and T. Merry (eds.), Rogers' Therapeutic
Conditions: Empathy. Ross-on-Wye: PCCS Books,
pp. 192-205.
Consilierea centrată pe persoană 1n acţiune« Bibliografie

Dave Mearns Si Brian Thorne - Consilierea Centrata Pe Persoana in Actiune (OCR) PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dave Mearns Si Brian Thorne - Consilierea Centrata Pe Persoana in Actiune (OCR) PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dave Mearns şi Brian Thorne

Descrierea G P a Bibliotecii Naţionale a României

Titlul original: Person-Centred Counsefling in Action, 3ed

Copyright © Dave Mearns and Brian Thorne, 2007

Copyright © Editura Trei, 2010

C.P, 27-0490, Bucureşti

31 Abordarea centrată pe persoană:

Consilierea centrată pe persoană în acţiune «Cuprins

DAVE MEARNS şi BRIAN THORNE

Consilierea centrată pe persoană în acţiune « Cuprins

Recunoştinţa faţă de primii noştri formatori şi faţa de colegii

Consilierea centrată pe persoană In acţiune“ Mulţumiri

Prefaţă la ediţia în lim ba rom ână

în perioada în care a lucrat în cadrul Universităţii de Stat din

Consilierea centrată pe persoană în acţiune * Prefaţă la ediţia în limba română

Termenul „consiliere" prezintă o problemă fundamentală prin

Ceea ce pare a indica faptul că termenul de „psihoterapie" ar

DAVE MEARNS şi BRIAN THORNE

Consilierea centrată pe persoană în acţiune ■ Prefaţă ia ediţia în limba română

Prefaţă la a treia ediţie

Au trecut aproape 20 de ani de când a apărut prima ediţie a

Consilierea centrată pe persoană în acţiune * Prefaţă ia a treia ediţie în limba englezi

DAV£ MEiARNS şi BRIAN THORNE

Consilierea centrată pe persoană în acţiune - Prefaţă la a treia ediţie în limba engleză

DAVE MEARNS şi BRIAN THORNE

tei tul său va fi suficient de captivant pentru a păstra loialitatea ci­

Pe 8 iulie 1997, a fost fondată la Lisabona Asociaţia Mondia­

Consilierea centrată pe persoană în acţiu ne« Introducere

DAVE MEARNS şi BRIAN THORNE

Consilierea centrată pe persoană în acţiune « Introducere

DAVE MEARNS şi BRIAN THORNE

Consilierea centrală pe persoană în acţiune » introducere

DAVE MEARNS şi BRÎAN THORNE

Consilierea centrată pe persoană în acţiune ■ Introducere

DAVE MEARNS şi BRIAN THORNE

Consilierea centrată pe persoană In acţiune ■ Abordarea centrată pe persoană: o .

DAVE MEARNS şi BRIAN THORNE

Consilierea centrată pe persoană în acţiune ■ Abordarea centrată pe persoană: o ...

DAVE MEARNS şi BRIAN THORNE

Consilierea centrată pe persoană in acţiune ■ Abordarea centrată pe persoană

Caseta 1.1 Evoluţia conceptului de sine slab dezvoltat

Clienta: Nu îmi amintesc ca părinţii mei să mă fi lăudat pentru ceva

DAVE MEARNS şi BRIAN THORNE

Consilierea centrată pe persoană în acţiune ° Abordarea centrată pe persoană; o ...

Caseta 1.2 Condiţiile de valorizare

C lienta: Totul a fost bine la început. Ştiam că îmi admiră conversa­

DAVE MEARNS şi BRIAN THORNE

Cari Rogers credea că există o forţă motivaţională care deter­

Consilierea centrată pe persoană In acţiune « Abordarea centrată pe persoană

Pierderea încrederii în procesul de evaluare organismică şi

DAVE MEARNS şi BR1AN THORNE

cesul de consiliere vine atunci când clientul descoperă sau redes­

' Caseta 1.4 Procesul de evaluare organismică este restabilit ,

îşi Clientul. Mă simt foarte trist: este un sentiment copleşitor.

er- C lien tu l Dar băieţii mari nu plâng.

eu Clientul: [P au ză lu n gă j. Nu... pentru prima oară simt că sunt în con­

Cortsifierea centrată pe persoană In acţiu neB Abordarea centrată pe persoană: o ...

DAVE MEARNS şi BRIAN THORNE

Consilierea centrată pe persoană în acţiune * Abordarea centrată pe persoană:

Caseta 1.5 Locusul intern de evaluare

Clientul: Cred ca am luat această slujbă ca să îl mulţumesc pe tatăl

DAVE MEARNS şi 8RIAN THORNE

ire că am început să îmi fac o idee despre ceea ce trebuie să fac.

tei tul său va fi suficient de captivant pentru a păstra loialitatea ci

Pe 8 iulie 1997, a fost fondată la Lisabona Asociaţia Mondia

C lienta: Totul a fost bine la început. Ştiam că îmi admiră conversa

Cari Rogers credea că există o forţă motivaţională care deter

cesul de consiliere vine atunci când clientul descoperă sau redes

eu Clientul: [P au ză lu n gă j. Nu... pentru prima oară simt că sunt în con

... tendinţa organismului de a se conserva — de a asimila hra

în teoria personalităţii elaborată de Rogers, tendinţa spre ac

tensifica funcţionarea. Intr-un fel, este o „forţă vitală" fundamen

şi din cea socială. Şi el va fi presat de tendinţa lui spre actualiza

Treptat, am ajuns să consider disocierea, dezacordul, înstrăi

în zona restrânsă legată de dragostea ei faţă de copii/ concep

p op u lară, dar „ in abord abilă" — s i ngur ă şi sin g u ratică — con tro

Al doilea principiu: Imboldurile tendinţei spre actualizare determi

Al treilea principiu: Există o homeostazie psihologică între imbol

Al patrulea principiu: „Tulburarea" este cauzată de înţepenirea cro

Este posibil ca persoanele sa dezvolte sisteme de autoprote

Deci, dacă reflectăm asupra tânărului adult care acceptă pro

Margaret Warner descrie, de asemenea, şi procesul disociat. Pri

Avem cazurile documentate ale unor clienţi care simbolizea

Teoria lui Rogers este concordantă în această privinţă cu ac

Celui de-al XIH-lea Principiu am dori să-i adăugăm următo

Daca nu suntem îngrădiţi să considerăm şinele ca pe un fe

Al şaptelea principiu: Configuraţiile formative asimilează alte ele