Sunteți pe pagina 1din 1

Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-Media

13 martie 2020

Comunicat de presă

Ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Afacerilor Interne
și Ministerului Apărării Naționale, în cursul acestei seri vor fi readuși în țară 8 cetățeni români din
Republica Italiană. Aceștia sunt cetățeni români non-rezidenți în Italia, aflându-se acolo fie ca turiști,
fie pentru urmarea unui tratament medical de urgență și care au fost afectați atât de plasarea în carantină
a întregului teritoriu al Italiei, cât și de măsurile adoptate de către autoritățile române de suspendare a
zborurilor și a curselor de transport rutier de persoane înspre și dinspre Italia. Aceștia nu au avut
alternativă reală de a-și continua șederea pe teritoriul Republicii Italiene.
La sosirea în țară, cei opt cetățeni români vor fi preluați de către Direcția de Sănătate Publică și plasați
în carantină într-o unitate din București, în conformitate cu măsurile adoptate de către autoritățile
române pentru cetățenii care vin în România din Italia.
Având în vedere circumstanțele fără precedent în care ne aflăm la nivel global, în contextul epidemiei
de COVID-19, MAE asigură în mod constant și sistematic informarea cetățenilor români aflați în
străinătate prin atenționări de călătorie și buletine informative publicate pe site-ul MAE în cadrul
secțiunii dedicate COVID-19, precum și prin site-urile și canalele de social media ale misiunilor
diplomatice și oficiilor consulare ale României în străinătate.

Aleea Modrogan nr. 14, Sector 1


011822 București, România
1/1
Tel.: +40 21 431 1377 Mobil: +40 721 270 845
E-mail: presa.@mae.ro
Web: www.mae.ro