ARGOUL

Ion Pachia Tatomirescu:

“ argoul este un mod de exprimare nonliterar, specific

anumitor grupuri sociale „certate cu legea“ şi cu „codul
manierelor elegante“ – grupuri alcătuite din vagabonzi,
delincvenţi, dar şi din elevi, studenţi, militari ş. a. –, care
şi-au format un „vocabular special“, cuprinzând cuvinte
„cu sensuri deturnate“, din limba comună, ori din sfera
regionalismelor, neologismelor etc .”
 Exemple:
1. marfă, meseriaş,
2. valabil, vrăjeală,
3. trombonist, trotilat,
4. a se da rotund,
5. a zemui, venit cu pluta (sau plutaş),
6. căzut odată cu ploaia,
7. venit cu roata de caşcaval pe dunga gardului,
8. e groasă, măcăne,
9. bişniţări, a drincui (din engl. (to)drink),
10. şmenar („persoană care înşală în schimbarea ilegală a
banilor“),
11. a şpăgui (< şpagă) .
 Argouri recente
I. ŞMECHER

 Cuvant polsemantic: verbul a şmecheri în construcţie tranzitivă,

a şmecheri pe cineva sau ceva înseamnă „a înşela; a truca, a
falsifica“; iar ca reflexiv – a se şmecheri – are sensul „a deveni
(mai) abil“ „e, ne-am şmecherit! “

 Familie lexicala: şmechereşte , şmecherie, şmechereală,

şmecherlâc , şmecherit („fercheş, puţin neserios, puţin
şmecherit)

 Camp lexical: cuprinde acţiuni generale – a se învârti, a se

descurca, a se orienta, a se prinde, a fenta, a îmbârliga –,
strategii punctuale – mişculaţii (mişcoraţii), combinaţii, manevre,
lipeli, mistreţuri, moşmande –, simulări – trucaje de Buftea,
figuri, la şto, la ciuciu –, mijloace verbale – papagal, texte,
vrăjeli, caterinci, abureli etc.
 II. MARFA

Substantivul capata valoare substantivala si adverbiala (uneori

superlativa):

 „O tipă cu totul superbă – marfă!“

 „Unul peste alta, băutură peste băutură, a fost «marf㻓
 Marfă bună „se spune, depreciativ, despre un om şmecher sau
imoral“
 “Marfa de marfa” a cumparat (calitate).
III. Expresia colocviala “De cartier” intalnita azi in
toate mediile, pornind din muzica pana in paginile ziarelor.

 băieţii de cartier
 viaţa băieţilor de cartier
 şmenar de cartier
 Limbaj de cartier
 muzică de cartier
 viaţa de cartier
 gaşca din cartier.
 IV. Expresia "băiat de băiat "

 băiat cu ochi albaştri,

 băiat de băiat,
 băiat de ghindă,
 băiat deştept,
 băiat de traseu,
 băiat salon,
 băiat solvabil.
V. Mişto este folosit mai ales în calitate de adjectiv şi adverb ca
echivalent pentru „bun“, „bine“, „frumos“, „potrivit“ etc.

Un sens cu totul diferit presupune construcţia fixă a lua la mişto „a-

şi bate joc“ (unde mişto este tratat ca substantiv). Prin analogie cu
expresia sinonimă din vorbirea familiară a lua peste picior, a lua la
mişto se modifică în a lua peste mişto. Cu acelaşi sens se foloseşte
şi a face mişto (de…).

Un derivat, recent s-ar părea, al lui mişto este miştocar, folosit cu

sensul „ironic, batjocoritor, zeflemist“ (deci semantic, de­rivatul are
ca punct de plecare expresiile a lua la mişto, a face mişto).
VI. Expresie argotică „Aşa vrea muşchii…“destul de
recentă, a cunoscut un succes rapid.

 „m-a ghicit că mi-e milă de tagma martalogilor, nu

numai de muşchii mei“

 „noi, cu muşchii de oţel / la cules de muşeţel .

 VII. A se lasa cu…

 Verbul a se lăsa se foloseşte, impersonal, cu sensul „a se

produce, a se întâmpla; a fi iminent“: „se lasă cu nori
dinspre U. S. “;

„se lasă şi pentru bietu' Gigi cu un week-end scurt“

„Se va lăsa oare cu epurări la Interne? “

 Când verbul are un subiect – sensul său este „a produce,

a avea ca efect“ .
 VIII. Sufixul familiar-argotic -ar:

 prietenar,
 ciumecar,
 şmenar,
 găşcar,
 giolar,
 (mi)ştocar
 străinar,
 jupânar.
 IX. Derivat (din Sufixul -ist) : ist cu
temă neologică:

 alarmist,
 analist,
 colonist,
 congresist,
 miniaturist,
 propagandist,
 romanist etc.,
 fripturist,
 zeflemist,
 bonjurist.
 X. Sufixul –an de origine slavă :

 merţan,
 lungan,
 grăsan,
 beţivan;
 bădăran,
 ghiorlan,
 modârlan,
 topârlan,
 barosan.
 XI. Sufixul -os:

 lexic de bază (bărbos, ruşinos, băşcălios, bătăios,

pontos, pricinos, drăcos, lenevos, ţâfnos );

 neologisme (dubios, religios) ;

 formaţii populare şi familiar-argotice (păgubos, haios).

 „Zicea că i-am vrăjit nasol, / că fac mişto la parastase / ... mă tot
miram ce-o gâdilase / de-a dichisit-o-n ochi un trol. // Şi mi-a suflat-
o, mă... de-a gata, / călca-i-ar dricu' arătarea... / Cântai, cântai, dar
vezi, cântarea / mi-a încălzit doar beregata. // Mă arde sub cămaşă
coasta, / mă seacă dur, prea dur, abraşa, / sau bă... m-o fi durând
cămaşa / şi eu nu ştiu nimic de asta. // Sunt şmecher, eu ? Eu,
mă ? Ce zici... / C-aşa-mi turnă la-nghesuială... / Dar vezi, m-am
prins: e pe gineală, / c-o arde-n muscă d-un carici. // M-a uns cu
găinaţ de zână / şi tocmai cine... O cartoafă, / o ştoalfă talciocară,
oafă... / Ei şi ? De-o gâdilă... rămână ! // Ochitul, vorbele îi put, /
Dar dă-o-n suflet de gagică / ....... / Ai oasele la tine, Gică ? / Te fac
pe zece un barbut...

Nichita Stănescu, “La Calul Bălan, cârciumă şi han”.

 Bibliografie :

1.Valeria Guţu – Romalo. Corectitudine şi greşeală. Limba română

actuală

2.Rodica Zafiu. Diversitate stilistica in romana actuala. Bucuresti,

2003

Material: Nae Roxana