Conceptul de Ceramică

Aflată la răspântia dintre tehnică şi artă, ceramica se alătură fenomenelor culturale actuale. De
la primele recipiente modelate dintr-un boţ de argilă, la frumuseţea clasică a vaselor greceşti, de la
fineţea porţelanului chinezesc, la exuberanţa Art Deco, de la obiectele funcţionale, la cele industriale
sau instalaţiile care interacţionează cu spaţiul ambiental, aproximativ zece milenii de producţie
ceramică, la scară planetară, ne stau înainte. Data naşterii acestei arte nu ne este cunoscută. Nu ştim
nici prin ce împrejurare omul a avut ideea de a modela recipiente din lut şi a le arde în foc. Ceea ce
ştim este că lutul a fost utilizat cu mult înainte de a descoperi schimbările structurale pe care le
suferă în urma folosirii focului. Modelajul este unul dintre cele mai vechi meşteşuguri practicate de
om. Miracolul însufleţirii lutului este însă strâns legat de cel al unei forţe care a fascinat şi speriat
deopotrivă – focul. Magia arderii a fost cea care a transformat focul în mit şi simbol. Istoria
ceramicii începe în Neolitic, cu prima piesă din lut arsă intenţionat. O dată înfrântă această teamă
înnăscută, de a manipula focul, ce a urmat a fost una dintre cele mai impresionante aventuri ale
umanităţii. Olăritul este unul din cele mai vechi meşteşuguri, datând din epoca Neoliticului, adică cu
mai bine de 6000 de ani î.Hr. În vremurile străvechi lutul era extras din locuri speciale de–a lungul
cursurilor de apă. Odată adus în gospodărie, după o perioadă de păstrare (dospire), argila era
frământată cu mâinile, picioarele sau cu un ciocan mare de lemn, fiind amestecată cu apă. Pasta
obţinută era curăţată de impurităţi, tăindu–se în felii subţiri cu o lamă metalică şi apoi era lucrată
manual sau la roată.
Olarii se aşezau de obicei în zone apărate de pericolul invaziilor, în regiunile deluroase sau
muntoase, foarte rar în zonele de câmpie. O condiţie necesară era proximitatea carierelor de lut şi a
pădurilor, de unde olarii luau lemnul necesar arderii vaselor. Un vas de lut valora cât conţinutul lui
în grâu şi porumb sau cât dublul conţinutului în mere sau cartofi. Prin materia componentă ceramica
nu impresionează pe nimeni. Lutul este un simbol al materiei informe. Succesul  ceramicii se
datorează, în primul rând, durabilităţii şi costului redus de producere. Lutul a însoţit omul din cele
mai vechi timpuri, viaţa omului şi a lutului evoluând în paralel de-a lungul întregii istorii a
umanităţii. Considerată mult timp corolar al aşa–numitei „revoluţii neolitice”, originea ceramicii a
început să fie privită, relativ recent, dintr–o nouă perspectivă. Epoca modernă a adus materialele
ceramice la asemenea importanţă încât viaţa noastră de zi cu zi ar fi de neimaginat în lipsa acestora.
La sfârşitul secolului al XIX–lea ceramica a suferit mutaţii radicale datorită industrializării. În mod
paradoxal, în domeniul esteticii formelor şi decorului ornamental se constată o anumită stagnare.
Metodele tradiţionale şi modelele istorice sunt abandonate în detrimentul unui stil revoluţionar.
eramica este văzută la ora actuală ca o manieră de a iventa forme pentru a exprima idei. Cultura
postmodernă este o cultură a imaginilor pe care societatea le produce. Procesul de iniţiere începe
încă din atelierele şcolii. Demersul pedagogic al studierii artelor focului presupune asimilarea de
cunoştinţe din cultura ceramicii, constituite pe bază de informaţii, folosind în acelaşi timp
mecanisme creatologice ce explorează legi compoziţionale. Poate, o dată cu Pop art-ul pariul cu aşa
numita cultură kitsch a fost pierdut… Imaginile captivante şi estetica artificială, extrem de articulată,
devin un centru de atracţie şi fascinaţie în lumea contemporană. Pentru a putea defini ansamblul care
constituie lumea contemporană a formelor vizuale este necesar un permanent contact cu mesajul
obiectual al creaţiei artistice care, în societatea actuală, aparţine tehnologiei ce ignoră relaţia dintre
frumuseţe, autenticitate şi artă. În conceptul contemporan al artelor ceramica nu mai reprezintă
materia în sine, ci s-a impus ca o activitate artistică cu mare potenţial expresiv. Lucrul cu argila a
transformat arta modernă, care nu mai este o simplă înmagazinare de obiecte, ca recurs la tradiţie, ci
o cale de a participa la înţelegerea lumii contemporane şi formarea cadrului cultural-artistic.