1.

2 Conotații teoretice cu privire la vinovăția persoanei juridice

Atunci cînd ne-am propus abordarea unui subiect pe cît de complex, pe atît de tentant
prin problemele pe care le ridică răspunderea juridico-penală a persoanei juridice 1, la general, și
vinovăția acesteia în special, am plecat de la ideea că, odată ce are loc o evoluție a fenomenului
criminalității corporative2 la nivel mondial, este necesară și o modernizare a dreptului penal,
modernizare ce poate fi asigurată doar prin politica penală a statului. Or, pe bună dreptate afirmă
N.Cuznețova că, în procesul de reformare a codului penal trebuie urmărite trei scopuri de bază:
modernizarea măsurilor juridico-penale de luptă cu criminalitatea, intensificarea lor și
perfecționarea juridică a sistemului, instituțiilor și normelor codului penal.3Anume modernizarea
și perfecționarea, în ansamblu, a dreptului penal, poate garanta scopul legii penale.
În locul controlului retrospectiv al comportamentelor umane, caracteristic dreptului penal
clasic, este vorba tot mai intens de controlul disfuncționărilor sociale 4, disfuncționări care într-un
final au determinat mutaţii în politica penală a statelor şi au favorizat abandonarea treptată a
maximei societas delinquere non potest, dinamizând instituirea răspunderii penale a persoanei
juridice, și implicit recunoașterea unei vinovății penale.
Într-adevăr, nu se pune la îndoială faptul că, o persoană juridică poate fi subiect al
dreptului penal, fie chiar și indirect5. Aceasta îşi găseşte legitimarea în primul rând din
considerente de ordin practic, impuse de realităţile economico-sociale contemporane. Persoanele
juridice sunt uneori create şi utilizate de persoane fizice ca instrumente sau drept acoperire
pentru activităţi infracţionale. Alteori organizaţiile criminale îşi aleg drept paravan structuri
specifice industriei şi comerţului şi în spatele unei aparenţe de legalitate desfăşoară activităţi
ilicite ca: trafic de persoane, trafic de droguri, spălare de bani, fraude economice, fiscale, vamale
etc. De asemenea, în activitatea curentă a persoanelor juridice, care au o participare reală la viaţa
economică, pot să apară situaţii şi perioade de criză în care organele de conducere, pentru a salva
afacerea sau pentru a-şi salva sau creşte sursele de venit apelează la înşelăciune, deturnare de
fonduri, evaziune fiscală, corupţie etc. La fel, tot mai des în literatura de specialitate se atrage o
atenţie deosebită infracţiunilor ecologice, care deseori se comit de persoane juridice.6

1
Controversa doctrinară care a determinat, după caz, respingerea vehementă sau acceptarea timidă a răspunderii
penale a persoanei juridice, a avut ca suport teoretic, s-a axat şi concentrat, în principal, în jurul celor două teorii
opuse, referitoare la existenţa şi natura persoanei juridice:teoria ficţiunii şi teoria realităţii.
2
Criminalitatea gulerelor albe, crima organizată, spălarea banilor, infracțiunile de mediu etc.
3
N.F.Cuznețova, «Цели и механизм реформы уголовного кодекса», Государство и право, Nr.6/1992, pag.78
4
V.Grosu, Răspunderea penală a persoanelor juridice și categoriile teoriei delictului prin prisma politicii penale și
criminologiei, Revista Națională de Drept, Nr.10/2001, pag.44
5
Avem în vedere că, persoana juridică se manifestă în viața socială prin persoana fizică (fondator,asociat,mandatar
etc.)
6
А.В.Наумов, Предприятие на скамье подсудимых // Советская юстиция, 1992, nr.17-18, р.3; С.Г.Селина,
Ответственность юридических лиц в проекте нового УК Российской Федерации, р.51-52
 Oare toate acestea nu demonstrează necesitatea obiectivă și utilitatea incontestabilă de
atragere la răspundere penală a persoanei juridice, și implicit de recunoaștere a unei vinovății
caracteristice persoanelor ”morale”?, vinovăție care nu poate fi analizată ca un proces psihic,
caracteristic ființei umane, ci care presupune intervenția celei din urmă.
În acest sens, sunt relevante spusele d-lui Traian Pop, care menționa: "Faptul, că scopul
persoanei morale, fixat prin actul de asociere, nu admite comiterea de infracţiuni, nu înseamnă
că, dacă totuşi contrar scopului se vor comite, ele nu se vor socoti ca fapte ale persoanei morale,
din a cărei voinţă derivă...".7Observăm din această afirmație, că autorul încearcă să vorbească
despre o emanație de voință din partea persoanei juridice. Dar oare putem vorbi despre o voință
proprie înseși persoanei juridice? În mod firesc, nu!, însă aceasta manifestă o voință
desinestătătoare, generată de voturile asociaților.8
Astfel, dacă e să facem referire la noțiunea legală de persoană juridică, oferită de Codul
Civil9al RM la art.55 alin.(1), stabilim că: ”Persoana juridică este organizația...”. Prin
organizație, se are în vedere acea structură internă a subiectului-persoană juridică prin care
colectivul de participanți (fondatorii, asociații, membrii, acționarii etc.) ai acesteia formează și
manifestă în exterior o voință unitară. Altfel spus, organizația este structurarea colectivului de
oameni astfel încît aceștia să se manifeste ca unul singur.10Despre manifestarea de voință a
persoanei juridice putem concluziona și din dispoziția alin.(1) art.61 a aceluiaș Cod,11 unde se
menționează: ”Persoana juridică îşi exercită, de la data constituirii, drepturile şi îşi execută
obligaţiile prin administrator”. Oare asta nu dă de înțeles că, persoana juridică își manifestă
voința în exterior numai prin intermediul administratorului (persoană fizică), adică prin organul
său executiv?
Deci, voința colectivă a persoanei juridice, într-un final formează o voință unică, proprie
persoanei juridice. Și atunci cînd vorbim despre vinovăția persoanei juridice, observăm că
aceasta din urmă nu se poate desprinde total de comportamentul uman, că în determinarea
vinovăţiei persoanei juridice nu se poate face total abstracţie de vinovăţia individuală şi că cele
două forme de vinovăţie, chiar dacă vor deveni independente vor rămâne strâns legate,
determinarea şi aprecierea vinovăţiei persoanei juridice presupunând o raportare la vinovăţia
persoanei fizice, mai bine zis la atitudinea organelor persoanei juridice care formează voinţa şi
atitudinea persoanei juridice însăşi.

7
T.Pop, Drept Penal Comparat.Partea Generală,Vol.II. Cluj, 1923, pag.273
8
L.Antohi, ș.a., Comentariul Codului Civil al RM, Volumul I, Ediția I, Editura ARC, 2005, pag.113
9
Legea nr.1107-XV din 06.06.2002, publicată în MO nr.82-86/661 din 22.06.2002 și intrată în vigoare la
01.01.2003
10
L.Antohi, ș.a., Comentariul Codului Civil al RM, Volumul I, Ediția I, Editura ARC, 2005, pag.100
11
Legea nr.1107-XV din 06.06.2002, publicată în MO nr.82-86/661 din 22.06.2002 și intrată în vigoare la
01.01.2003
 În acest sens s-a pronunțat și A.Păduraru, care consideră: ”Chiar dacă vinovăția persoanei
juridice nu are acelaș sens, acelaș conținut și aceeaș relevanță pe care le are în ce privește
persoana fizică, reglementarea răspunderii penale a persoanei juridice nu este contrară
principiului răspunderii subiective...Astfel, cînd fapta este săvîrșită de organele persoanei
juridice, vinovăția acestora este vinovăția persoanei juridice. Cînd fapta este săvîrșită de
reprezentanți, vinovăția persoanei juridice se raportează de asemenea la atitudinea organelor
persoanei juridice, adică acestea să fi avut cunoștință, să fi îndemnat sau consimțit la săvîrșirea
faptei, iar în cazul infracțiunilor din imprudență să fi cunoscut riscul comiterii infracțiunii și să
nu fi luat măsurile necesare pentru a le preveni”.12
Problema care s-a pus, şi se mai pune încă în literatura de specialitate, este aceea a
fundamentelor acestei răspunderi. Astfel, în viziunea unor autori, ca un pretins obstacol pentru a
institui răspunderea penală a persoanei juridice, ar fi încălcarea principiului caracterului personal
al răspunderii penale.13
În opinia noastră, interpretarea acestui principiu este prea restrictivă și unilaterală, or
conform principiului dat, stipulat la art.6 CP al RM: ”Persoana este supusă ...”. Observăm că
legiuitorul nu menționează anume despre persoana fizică, ca beneficiar al principiului vizat, ci
lasă loc de interpretări și în favoarea persoanei juridice. Iar cu referire la efectele prin ricoșeu
asupra membrilor nevinovați, produse ca urmare a pedepsei persoanei juridice, ținem să
menționăm că acestea nu sunt disproporționate și în nici un fel nu se încalcă principiul
vinovăției, deoarece însuși ”colectivul de oameni se manifestă ca unul singur”.14Or, atunci cînd
se pedepsește un grup, anume grupul este pedepsit, iar condamnarea persoanei juridice nu se
prezintă ca o condamnare a fiecărui membru al său.15

12
Păduraru A., Infracțiunile în domeniul proprietății industriale în legislația RM și în legislația României:Studiu de
drept comparat, CEP USM, Chișinău, 2011, pag.222-223
13
A se vedea în acest sens: S. Botnaru, I. Buravcenco, Unele reflecţii asupra persoanelor juridice ca subiect al
infracţiunii,"RND", 2008, nr.11, pag.28; X.Ulianovschi, Răspunderea penală a persoanelor juridice,”RND”, 2002,
nr.2, pag.4
14
L.Antohi, ș.a., Comentariul Codului Civil al RM, Volumul I, Ediția I, Editura ARC, 2005, pag.100
15
V.Grosu, Persoana juridică și pedeapsa penală, RND, nr.04/2002, pag.37
 Din perspectiva argumentelor prezentate în cuprinsul lucrării se poate afirma că
atitudinea persoanei juridice trebuie raportată la modul de organizare, la structurarea deciziei, la
crearea, evaluarea, punerea în aplicare şi menţinerea unui climat general de respectare a legii, iar
vinovăţia la organizarea deficitară sau culpa în organizare. În lipsa unor criterii legale de
delimitare a vinovăţiei proprii a persoanei juridice am apreciat întemeiată opinia că potrivit
actualei reglementări vinovăţia persoanei juridice se raportează la atitudinea organelor sale. Cînd
fapta este săvârşită de organele persoanei juridice vinovăţia acestora este vinovăţia persoanei
juridice. Cînd fapta este săvârşită de reprezentanţi, mandatari sau prepuşi, vinovăţia persoanei
juridice se raportează de asemenea la atitudinea organelor persoanei juridice, adică acestea să fi
avut cunoştinţă, să fi îndemnat sau consimţit la săvârşirea faptei, iar în cazul infracţiunilor din
imprudență să fi cunoscut riscul comiterii infracţiunii şi să nu fi luat măsurile necesare pentru a
le preveni.
De lege ferenda propunem consacrarea legislativă expresă a formelor şi conţinutului
vinovăţiei în cazul persoanei juridice, reglementare pe baza căreia să se degaje o teorie precisă a
intenţiei şi imprudenței persoanei juridice, pentru a putea identifica o vinovăţie diferită de cea a
persoanei fizice care îndeplineşte funcţia de organ, astfel încât şi în cazul infracţiunilor săvârşite
cu intenţie de persoana juridică, în ipoteza în care persoana fizică organ nu poate fi identificată
sau nu răspunde penal, răspunderea să poată fi angajată persoanei juridice. Or, dacă persoana
fizică nu este identificată, aceasta nu reprezintă o cauză de nedeclanşare a urmăririi penale in
personam faţă de persoana juridică sau de nepunere în mişcare a acţiunii penale. Astfel,
recomandăm consacrarea unui nou articol în Codul Penal al RM, și anume: art.191 „Săvîrșirea
infracțiunii de către persoana juridică”, în conținutul căruia să se creioneze următoarele
prevederi: „(1)Orice persoană juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, se
consideră vinovată de comiterea unei infracțiuni, dacă fapta prejudiciabilă imputată a fost
săvîrșită cu forma de vinovăție prevăzută de legea penală; (2)Vinovăția persoanei juridice se
raportează la vinovăția angajaților săi, indiferent dacă aceștia sunt organe de conducere sau
execuție, ori la vinovăția unor terțe persoane, care au acționat sau inacționat în baza conduitei
organelor de conducere.”
 Totodată, credem că este necesară instituirea unor cauze speciale de înlăturare a
caracterului penal al faptei prin lipsa vinovăţiei, în ipoteza în care persoana juridică prin organele
sale a depus toate diligenţele rezonabile pentru a preîntâmpina săvârşirea faptei de către prepuşii
săi. Astfel, dacă persoana juridică înainte de a se comite fapta a luat măsuri de prevenire a
săvârşirii unor astfel de fapte, adică în regulamentele de organizare şi funcţionare şi în
regulamentul intern sunt prevăzute instrucţiuni cu privire la conduita angajaţilor, sancţiuni
interne pentru nerespectarea de către angajaţi a legalităţii şi măsurilor prevăzute, iar aceste
regulamente au fost efectiv implementate şi a fost urmărită respectarea legalităţii de către
angajaţi, credem că nu poate fi reţinută vinovăţia persoanei juridice pentru fapta săvârşită de
prepuşii săi şi că o astfel de organizare nu poate fi apreciată ca deficitară sau culpabilă pentru a
reţine vinovăţia persoanei juridice. În acest sens ar putea fi folosită ca călăuză reglementarea
Codului penal model american, unde este prevăzută aşa-numita cauză de due diligence, prin
intermediul căreia corporaţia se poate exonera de răspundere dacă a depus eforturi rezonabile
pentru a preveni fapta şi rezultatele acesteia. Reglementarea din Austria are prevederi
asemănătoare prin formulări de genul: persoana juridică „înainte de a se comite fapta a luat
măsuri de prevenire a comiterii unor astfel de fapte”, „a reparat consecinţele faptei”, „a adoptat
măsuri pentru evitarea în viitor a unor fapte asemănătoare”.
La început de drum am căutat răspuns la întrebarea dacă vinovăția persoanei juridice
există, sau este o impunere. Considerăm că ar fi absurd să negăm existența vinovăției persoanei
juridice, doar de dragul unor dogme care s-au înrădăcinat în gîndirea juridică de-a lungul
timpului. Or, odată ce societatea se află într-o permanentă dezvoltatre multidirecțională, prin
urmare și criminalitatea, dintre care cea corporativă, se prezintă cu totul din alte ipostaze.
 Astfel, putem spune că existența vinovăției persoanei juridice se datorează impunerii
parvenite din partea societății, nu doar de dragul unor instrumente juridice și recomandări ale
Uniunii Europene16 ori a altor foruri internaționale 17, ci ca o stringentă necesitate, întru
contracararea abaterilor comise din contul și pe contul persoanelor juridice.
Fără a avea pretenţia că cele mai sus expuse sunt la adăpost de critici, credem că o
reglementare completă şi optimă a materiei nu poate să omită faptul că vinovăția persoanei
juridice este vădit diferită de cea a persoanei fizice, iar pentru a contura un adevărat „drept penal
al persoanei juridice” este necesar efortul consecvent, conjugat şi constructiv al teoreticienilor şi
practicienilor dreptului şi sunt indispensabile anumite măsuri de politică penală.

16
Convenţia penală privind Corupţia (Strassbourg, 27 ianuarie 1999), sub egida Consiliului Europei, art. 18.;
Rezoluţia nr. 28/mai 1977, privind contribuţia dreptului penal la protecţia mediului, recomandă o reevaluare a
principiilor răspunderii penale a persoanelor juridice în vederea examinării posibilităţii reglementării anumitor
cazuri de răspundere penală a entităţilor publice şi private dotate cu personalitate juridică; Recomandarea nr.
12/1981 asupra criminalităţii afacerilor, prevede posibilitatea instituirii răspunderii penale a persoanelor juridice
pentru infracţiuni comise în domeniul comercial sau punerea în practică a altor măsuri privind aceeaşi finalitate;
Recomandarea nr. 15/1982 privind rolul dreptului penal în protecţia consumatorului, consideră ca fiind oportună
instituirea în domeniul vizat a răspunderii penale a persoanei juridice; Recomandarea Consiliului Europei nr.
18/1988 privind răspunderea întreprinderilor persoanei juridice pentru infracţiuni comise în activitatea lor, adoptată
de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 28.10.1988; Rezoluţia nr.1 privind aspectele civile, administrative
şi penale ale luptei împotriva corupţiei adoptată la lucrările Conferinţei Miniştrilor Europeni de Justiţie, ţinuta la „La
Valetta” (Malta) în 1994; Recomandarea nr. 8/1996 privind politica penală într-o Europă în transformare, adoptată
de Comitetul de Miniştri la 5 septembrie 1996, care consideră potrivită adoptarea de către statele membre a unor
dispoziţii instituind răspunderea penală a persoanelor juridice; Rezoluţia nr. 24/1997, privind cele 20 de principii
directoare în lupta împotriva corupţiei, adoptată de Comitetul de Miniştri la 6 noiembrie 1997 - subliniază
necesitatea stabilirii de măsuri care să preîntâmpine transformarea persoanelor juridice în paravane pentru
ascunderea infracţiunilor de corupţie.
17
Convenţia privind criminalitatea informatică – art. 12 (Budapesta, 23 noiembrie 2001); Rezoluţia celui de-al XV-
lea Congres Internaţional de Drept Penal (Rio de Janeiro, 1994), aprobă răspunderea penală a persoanei juridice,
formulând şi o serie de principii asupra modului cum trebuie să funcţioneze aceste principia.