UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 2.

TEHNOLOGIA DEFORMĂRII
PLASTICE A MATERIALELOR
METALICE

Obiective educaționale
În urma parcurgerii acestei unități de învățare, studentul va
cunoaşte şi înţelege:

h cunoştinţele de bază privind procesele de laminare şi extrudare;

h fundamentarea mărimii capacităţii de producţie a secţiei de
deformare plastică şi măsurile tehnice pentru protejarea
împotriva poluării sonore;
h aspectele teoretice şi deprinderile practice necesare pentru
prelucrarea materialelor metalice prin ambutisare (tablele
subțiri) şi forjare liberă;
h modalitatea de determinare a eficienţei economice a
procedeelor de deformare plastică folosind corelaţia
parametrică;
h indicatorii prin care se caracterizează poluarea fonică rezultată
la prelucrările prin deformare plastică.

CUVINTE CHEIE:
Laminare, extrudare, ambutisare, forjare liberă, capacitate
de producție, corelație parametrică/statistică, poluare fonică.

Cuprins unitate de învăţare:

2.1. Laminarea şi extrudarea ................................................... 48
2.1.1. Laminarea .............................................................. 48
2.1.2. Extrudarea ............................................................. 50
2.1.3. Aspecte economice .................................................. 52
2.1.4. Aspecte privind poluarea mediului .......................... 53
2.1.5. Scopul şi conţinutul aplicaţiei practice .................... 53
44 Tehnologii primare. Aplicaţii practice

2.1.6. Aparatura folosită. Modul de lucru ......................... 53

2.1.7. Lucrare de verificare .............................................. 54
2.2. Ambutisarea şi forjarea liberă .......................................... 54
2.2.1. Ambutisarea ........................................................... 54
2.2.2. Forjarea liberă ....................................................... 55
2.2.3. Aspecte economice ................................................ 57
2.2.4. Aspecte privind poluarea mediului ......................... 61
2.2.5. Scopul şi conţinutul aplicaţiei practice .................... 61
2.2.6. Aparatura folosită. Modul de lucru ......................... 62
2.2.7. Lucrare de verificare .............................................. 62
2.3. Studii de caz ...................................................................... 63
2.3.1. Determinarea coeficientului de corelaţie
parametrică / statistică ............................................ 63
2.3.2. Calculul capacităţii de producţie a secţiei de
prelucrare prin extrudare ........................................ 66
2.4. Teste de autoevaluare (grilă) ............................................. 67
Rezumat ..................................................................................... 68
Bibliografie ................................................................................. 68
 2. Tehnologia deformării plastice a materialelor metalice 45

2. TEHNOLOGIA DEFORMĂRII PLASTICE

A MATERIALELOR METALICE

Deformarea plastică este o metodă de prelucrare prin care

piesele finite sau semifinite se obţin ca urmare a acţiunii unor forţe
exterioare ce modifică, în mod continuu sau intermitent şi fără
îndepărtare de material, forma semifabricatelor supuse prelucrării.
Prelucrările prin deformare plastică prezintă multiple avantaje,
precum: productivitatea ridicată, obţinerea unor piese cu formă
geometrică relativ complexă, îmbunătăţirea proprietăţilor mecanice ale
materialelor prelucrate, precizie ridicată, manoperă relativ scăzută,
economie de material, gamă largă de piese fabricate din punct de
vedere al gabaritului, cât şi a materialelor prelucrate etc.
În figura 2.1, sunt prezentate principalele procedee de
prelucrare prin deformare plastică la rece sau la cald şi sursele
corespunzătoare de poluare. Încălzirea semifabricatelor (în cuptoare
electrice / cu flacără, cu vatră fixă sau mobilă), în scopul deformării
lor plastice, urmăreşte micşorarea rezistenţei la deformare şi, implicit,
a efortului necesar realizării deformării plastice, precum şi reducerea
tensiunilor interne.
Tablele, benzile şi platbandele pot fi prelucrate şi prin procedee
de deformare plastică, precum: ambutisarea, îndoirea sau fasonarea.
Produsele rezultate prin aplicarea acestor procedee se utilizează
pe scară largă în industria de automobile, în industria aviatică, în
electrotehnică şi electronică, în industria bunurilor de larg consum, la
fabricarea maşinilor agricole etc., datorită avantajelor oferite de
acestea (micşorarea greutăţii pieselor cu 25 … 50 %, scăderea
consumului de metal cu 20 … 70 %, reducerea volumului de muncă
cu 50 … 80 %).
În figura 2.2 este prezentată o clasificare a principalelor
procedee şi operaţii de prelucrare a tablelor subţiri.
Dintre procedeele de prelucrare prin deformare plastică, în
cadrul acestui capitol se vor studia: laminarea, extrudarea, forjarea
liberă şi ambutisarea tablelor subţiri.
 Materii
Energie Apă Uleiuri Diverse Acizi
prime

- blumuri - gaz (natural, de - de răcire - vaseline - agenţi de degresare - HCl; H2SO4

- şleburi convertizor, de - de proces - de laminare - gaze inerte; H2, N3 - amestec de acizi
- ţagle furnal, de cocs) - NaOH
- lingouri - oxigen, abur - inhibitori de coroziune *
Subproduse
- electricitate
de la regenerare
- oxid de fier
PROCEDEE DE DEFORMARE PLASTICĂ - sulfat de fier

*
Şlamuri
LAMINARE; EXTRUDARE - şlam bazine decapare
LA CALD LA RECE - şlam tratare emulsie
Tdef ≥ 0,4Tt FORJARE Tdef < 0,4Tt - şlam tratare apă
TRAGERE; TREFILARE - şlam cu ţunder

*
Deşeuri lichide
* - baie decapare uzată
Subproduse şi deşeuri *
Ape uzate *
Emisii în aer - apă spălare acizi
- zgură de la tăierea cu flacără - suspensii solide - particule în suspensie - baie degresare uzată
oxiacetilenică - grăsimi - NOX
*
Pierderi
- praf de filtru - uleiuri - SO2 *
- fier vechi Subproduse şi deşeuri
- CO / CO2 - praf de filtru
- ţunder de cuptor / de laminare *
Produse - aerosoli acizi *
Zgomote,
- şlam de laminare - fier vechi
laminate - aerosoli alcalini vibraţii - ţunder / praf de şunder
- materiale refractare
- şlam de ţunder

Fig. 2.1. Procedee de prelucrare prin deformare plastică şi sursele de poluare ( * – sursele de poluare);
Tdef – temperatura la care are loc deformarea plastică; Tt – temperatura de topire a materialului deformat plastic.
 2. Tehnologia deformării plastice a materialelor metalice 47

Îndoire

ÎNDOIRE Profilare

Curbare

AMBUTISARE Reliefare
PRELUCRAREA PRIN
DEFORMARE PLASTICĂ Răsfrângere
A TABLELOR SUBŢIRI
FASONARE Umflare

Gâtuire

Bordurare

OPERAŢII COMBINATE

Fig. 2.2. Procedee şi operaţii de prelucrare a tablelor subţiri.

În cazul deformării plastice a materialelor metalice, un rol

deosebit de important din punct de vedere economic (cost, consum de
materiale, productivitatea muncii etc.) îl constituie respectarea
următoarelor principii (legi ale deformării plastice):
¾ Principiul volumului constant.
Volumul se păstrează constant în timpul deformării. Dacă se
notează cu V0, volumul iniţial al unui corp paralelipipedic (h0, b0 şi L0
reprezintă înălţimea, lăţimea şi lungimea acestuia), iar cu V1, volumul
după deformare al aceluiaşi corp, considerat tot paralelipipedic, se
poate scrie relaţia:
V0 = V1 ⇔ h0 ⋅ b0 ⋅ L0 = h1 ⋅ b1 ⋅ L1 = constant. (2.1)
Cu ajutorul acestui principiu, se calculează volumul şi dimensiunile
semifabricatului iniţial, pornindu-se de la volumul piesei finite. Pentru
calculul consumului de metal, se fac corecţii cu pierderile de material
rezultate prin debitare, ardere (la încălzire), pierderi tehnologice.
¾ Principiul coexistenţei deformaţiilor elastice şi plastice.
Deformarea plastică a oricărui material metalic este însoţită
întotdeauna de o deformare elastică. Prezenţa acesteia trebuie luată în
consideraţie la proiectarea sculelor utilizate la deformare (pot apărea
abateri dimensionale la piese).
¾ Principiul rezistenţei minime (drumului minim).
Punctele corpului deformat, situate pe o suprafaţă
perpendiculară pe direcţia forţelor exterioare, se deplasează în direcţii
corespunzătoare celor mai mici distanţe faţă de perimetrul secţiunii.
48 Tehnologii primare. Aplicaţii practice

Se poate astfel prevedea forma pe care o va căpăta un

semifabricat supus unei anumite solicitări, implicit alegerea
semifabricatului optim (cel mai avantajos din punct de vedere
economic).
¾ Apariţia şi echilibrarea tensiunilor interne.
În timpul deformării plastice, în interiorul materialului apar
tensiuni ce se opun deformării şi care tind să se echilibreze reciproc.
Aceste tensiuni datorate frecării şi neomogenităţii proprietăţilor
materialului metalic micşorează plasticitatea şi pot duce la apariţia
fisurilor. Pentru evitarea apariţiei tensiunilor interne se iau măsuri
tehnologice ca: alegerea corespunzătoare a formei semifabricatului,
proiectarea sculelor (unghiuri, raze de racordare) şi lubrifierea.
¾ Principiul similitudinii.
Pentru aceleaşi condiţii de deformare, la două corpuri
geometrice asemenea, confecţionate din acelaşi material, presiunile
de deformare p şi pi sunt egale, raportul forţelor de deformare, F şi F1,
este egal cu pătratul raportului mărimilor liniare caracteristice (l, l1),
iar raportul lucrurilor mecanice (L, L1) necesare pentru schimbarea
formei este egal cu cubul raportului mărimilor liniare ale corpului
deformat:
2 3
F ⎛l⎞ L ⎛l⎞
p = pi ; =⎜ ⎟ ; =⎜ ⎟ . (2.2)
F1 ⎜⎝ l1 ⎟⎠ L1 ⎜⎝ l1 ⎟⎠
Acest principiu permite alegerea corectă a utilajului necesar
pentru deformarea unei piese dintr-un anumit material şi pentru
asigurarea unui grad optim de utilizare a utilajelor existente.

2.1. LAMINAREA ŞI EXTRUDAREA

2.1.1. LAMINAREA

Laminarea este procedeul de prelucrare prin deformare

plastică, la cald sau la rece, care constă în trecerea forţată a
semifabricatului printre doi cilindri ce se rotesc în sensuri contrare
(laminarea longitudinală – v. fig. 2.3, a) sau în acelaşi sens (laminarea
transversală – v. fig. 2.3, b).
Laminarea la rece presupune debitarea semifabricatului
(obţinut prin prelaminare la cald), curăţarea suprafeţei lui, laminarea
propriu-zisă, tăierea la dimensiuni, tratamentul termic (recoacere),
calibrarea, operaţii de completare şi controlul tehnic.
 2. Tehnologia deformării plastice a materialelor metalice 49

a. b.
Fig. 2.3. Schemele de principiu ale laminării:
a. laminare longitudinală; b. laminare transversală.
1 – semifabricat; 2 – cilindrii de laminor; 3 – produs laminat.

Pentru a realiza un anumit grad de deformare, se execută de

obicei mai multe treceri succesive ale semifabricatului printre cilindrii
laminorului, după micşorarea prealabilă a distanţei dintre ei. Pe lângă
modificarea formei realizate pe cale pur mecanică, metalul este supus
şi unor modificări structurale, evidenţiate prin variaţia proprietăţilor
mecanice.
Ca semifabricate iniţiale se folosesc: lingouri, bare turnate
continuu, produse laminate în prealabil etc.
Principalele produse laminate sunt: bare cu diverse dimensiuni
şi secţiuni, profile cu configuraţie simplă sau complexă, table şi benzi,
ţevi, sârme, produse speciale (bandaje, arbori, roţi, palete etc.), profile
periodice (bile, arbori, nituri etc.).
Produsele intermediare obţinute pe laminoarele de mare putere
sunt semifabricatele brute: blumurile, ţaglele, bramele, platinele şi
benzile laminate la cald, utilizate ca semifabricate pentru alte etape de
laminare sau la alte procedee de deformare plastică.
Sistemul de maşini care serveşte la realizarea procesului de
laminare propriu-zisă şi a operaţiilor auxiliare se numeşte laminor.
Clasificarea laminoarelor este prezentată în figura 2.4.
Utilajul tehnologic de bază al oricărui laminor este linia de
laminare. Aceasta este formată din caja de lucru, mecanismele de
transmisie şi motoarele de acţionare. Caja de lucru, în care are loc
deformarea plastică a semifabricatului, este alcătuită din: cilindrii de
lucru, cadrul de susţinere a acestora, lagărele cilindrilor şi
dispozitivele de reglare a poziţiei reciproce a cilindrilor.
50 Tehnologii primare. Aplicaţii practice

LAMINOARE

după metalul / după temperatura după sensul

aliajul prelucrat de lucru de rotaţie

oţel cupru aluminiu la rece la cald reversibile ireversibile

după numărul după poziţia

cilindrilor cilindrilor

duo trio quatro orizontale verticale

cu mai orizontale universale

sexto mulţi şi verticale
cilindri

Fig. 2.4. Clasificarea laminoarelor.

2.1.2. EXTRUDAREA
Extrudarea este procedeul de prelucrare prin deformare
plastică, la rece sau la cald, ce constă în trecerea forţată a
semifabricatului supus unei forţe de compresiune printr-un orificiu
calibrat al unei scule numită matriţă.
În funcţie de sensul deplasării materialului extrudat, ve, în
raport cu sensul de deplasare a poansonului, vp, la aplicarea forţei de
compresiune necesare prelucrării, extrudarea poate fi: directă
(v. fig. 2.5, a), inversă (v. fig. 2.5, b) şi combinată (v. fig. 2.5, c).
Extrudarea la rece se aplică de obicei pentru obţinerea pieselor
sau a semifabricatelor din metale şi aliaje neferoase sau din oţeluri
carbon cu conţinut redus de carbon (sub 0,4 %). Extrudarea la cald se
aplică în general pentru obţinerea profilelor din metale şi aliaje
neferoase sau din oţeluri.
Extrudarea directă se foloseşte, de regulă, în cazul obţinerii
unor semifabricate sau profile cu secţiune plină şi în cazul deformării
prealabile a lingourilor din oţeluri şi aliaje cu plasticitate redusă.
 2. Tehnologia deformării plastice a materialelor metalice 51

a.

b.

c.
Fig. 2.5. Metode de extrudare:
a. extrudare directă; b. extrudare inversă; c. extrudare combinată.
1 – poanson; 2 – container; 3 – matriţă; 4 – semifabricat;
5 – produs extrudat; 6 – tijă; 7 – poanson tubular.
52 Tehnologii primare. Aplicaţii practice

Extrudarea inversă se utilizează mai frecvent în cazul pieselor

şi semifabricatelor tubulare, iar cea combinată este impusă de
configuraţia anumitor piese.
Extrudarea metalelor şi aliajelor se aplică pentru:
• obţinerea pieselor finite sau profilelor complicate, care nu
pot fi realizate prin alte procedee de prelucrare prin deformare plastică
a metalelor (laminare, forjare etc.);
• deformarea plastică prealabilă în vederea măririi
posibilităţilor de obţinere a unor piese complicate prin alte procedee
de deformare;
• pentru obţinerea de piese finite sau profile complicate care se
pot fabrica şi prin alte procedee, dar care se execută mai economic
prin extrudare.
Prin extrudare pot obţine: bare rotunde sau profilate (cu
lungime maximă de 20 m), bare cu diametrul până la 300 mm, ţevi (cu
diametrul de 0,3 … 400 mm şi grosimea pereţilor de 0,025 … 8 mm),
butelii şi recipiente pentru gaze, produse cosmetice / alimentare,
recipiente bimetalice etc.
În prezent, pentru extrudare se utilizează diferite tipuri de
prese, mecanice sau hidraulice, construite pe aceleaşi principii ca şi
cele pentru forjare şi matriţare, dar şi utilaje specializate, destinate
exclusiv proceselor de extrudare. Printre acestea din urmă se enumeră:
presele mecanice cu excentric şi presele hidraulice verticale destinate
extrudării pieselor sau operaţiilor combinate de extrudare şi matriţare,
precum şi presele hidraulice orizontale pentru extrudarea profilelor.

2.1.3. ASPECTE ECONOMICE

Un loc important în managementul firmei îl ocupă
fundamentarea mărimii capacităţii de producţie şi gradul de
utilizare al acesteia.
Pentru fundamentarea mărimii capacităţii de producţie a
secţiei de deformare plastică, CpD , se recomandă utilizarea relaţiei :
C pD = N m ⋅ Tmax,d ⋅ n p , (2.3)
unde: Nm reprezintă numărul utilajelor; Tmax,d – timpul maxim
disponibil al acestora; np – norma de producţie a utilajelor.
Gradul de utilizare al capacităţii de producţiei, GuD, se
calculează cu relaţia:
Q ppa
GuD = ⋅100, (2.4)
C pD
în care Qppa reprezintă cantitatea de produse prelucrate anual în secţia
de deformare plastică.
 2. Tehnologia deformării plastice a materialelor metalice 53

2.1.4. ASPECTE PRIVIND POLUAREA MEDIULUI

Procedeele de deformare plastică poluează intens atât aerul, cât
şi apa, respectiv solul, aşa cum rezultă din figura 2.1. Spre exemplu, în
cazul deformării plastice prin laminare, emisiile de compuşi ai
azotului (NOx) sunt de 166 g/t oţel, iar cele de dioxid de sulf (SO2) de
0,16 kg / t produs.
În cazul deformării plastice prin laminare şi extrudare, poluarea
atmosferică se manifestă în principal prin intermediul poluării fonice a
mediului. Undele mecanice, sub formă de trepidaţii, sunete,
infrasunete, ultrasunete, influenţează operatorul uman prin efectele lor
psihologice epuizante pe care le creează acestuia, introduc erori în
funcţionarea aparatelor de măsură şi ameninţă securitatea
construcţiilor. Frecvenţa sunetelor componente (inclusiv a celor care
nu se aud: infrasunete, ultrasunete) determină scăderea randamentului
fizic şi intelectual al operatorului uman. Măsurile tehnice pentru
protejarea împotriva poluării sonore vizează: ecranarea surselor,
protecţia imobilelor şi a urechilor operatorului (cu antifoane, căşti,
caschete etc.), amplasarea judicioasă a maşinilor zgomotoase etc.

2.1.5. SCOPUL ŞI CONŢINUTUL APLICAŢIEI PRACTICE

Scopul lucrării îl constituie însuşirea cunoştinţelor de bază
privind procesele de laminare şi extrudare, fundamentarea mărimii
capacităţii de producţie a secţiei de deformare plastică şi măsurile
tehnice pentru protejarea împotriva poluării sonore.
Lucrarea va cuprinde: examinarea constructiv-funcţională a
utilajelor şi sculelor utilizate pentru laminarea longitudinală şi pentru
extrudarea directă; verificarea principiului volumului constant
(volumul semifabricatului este egal cu volumul piesei obţinute după
deformarea plastică) pentru cazul laminării unei sârme cu secţiune
circulară într-o sârmă cu secţiune triunghiulară; compararea
rezultatelor experimentale şi examinarea calităţii produselor laminate
şi extrudate; fundamentarea mărimii capacităţii de producţie a secţiei
de deformare plastică (v. studiul de caz 2.3.2) şi concluziile referitoare
la efectele poluării atmosferei în secţiile de laminare şi extrudare.

2.1.6. APARATURA FOLOSITĂ. MODUL DE LUCRU

Pentru efectuarea lucrării se folosesc utilajele existente în
dotarea laboratorului (laminorul pentru sârme, maşina pentru încercări
statice şi dinamice, ciocanul cu autocompresor, matriţele pentru
54 Tehnologii primare. Aplicaţii practice

extrudare etc.). Vor fi examinate piesele deformate plastic din punct

de vedere al preciziei dimensionale şi calităţii suprafeţelor.
Se va analiza influenţa formelor constructive ale
semifabricatelor şi a procedeelor de prelucrare prin deformare plastică
asupra gradului de utilizare al materialului, după care se vor calcula
capacitatea de producţie a secţiei de deformare plastică şi gradul de
utilizare al acesteia (v. studiul de caz 2.3.2).
Se vor identifica principalele forme de poluare generate de
laminarea şi extrudarea materialelor metalice.

2.1.7. LUCRARE DE VERIFICARE

1. Prezentaţi schemele de principiu ale laminării.
2. Care sunt semifabricatele iniţiale utilizate pentru laminare ?
3. Care sunt principalele produse obţinute prin laminare ?
4. Enumeraţi produsele intermediare obţinute prin deformarea plastică
pe laminoarele de mare putere.
5. Care sunt principalele criterii de clasificare ale laminoarelor ?
6. Prezentaţi schemele de principiu ale extrudării.
7. Care sunt diferenţele dintre extrudarea directă şi cea inversă ?
8. Care sunt principalele produse obţinute prin extrudare ?
9. Care sunt principalele tipuri de utilaje folosite pentru extrudare ?
10. Care sunt măsurile tehnice care trebuie considerate pentru protejarea
împotriva poluării sonore, în cazul deformării plastice ?

2.2. AMBUTISAREA ŞI FORJAREA LIBERĂ

2.2.1. AMBUTISAREA

Ambutisarea este operaţia de prelucrare prin deformare plastică

(realizată în una sau mai multe faze), care constă în transformarea
unui semifabricat plan într-o piesă cavă sau adâncirea unei piese cave,
cu sau fără modificarea grosimii semifabricatului.
În figura 2.6, a este prezentată schema ambutisării unui
semifabricat plan fără inel de strângere, iar în figura 2.6, b schema
ambutisării cu inel de strângere.
Semifabricatul tip disc, 1, se deformează la trecerea lui forţată
printr-o matriţă, 2, sub acţiunea forţei, F a poansonului, 3. Pentru ca
semifabricatul să nu fie tăiat, atât poansonul, cât şi matriţa trebuie să
aibă muchiile active rotunjite (cu razele de racordare rp, respectiv rm).
Deoarece pentru formarea suprafeţei laterale a unei piese
ambutisate este necesar mai puţin material decât cel existent în
semifabricatul disc, surplusul de material provoacă încreţirea
marginilor piesei ambutisate, în absenţa inelului de strângere.
 2. Tehnologia deformării plastice a materialelor metalice 55

a. b.
Fig. 2.6. Principiul ambutisării tablelor:
a. fără inel de strângere; b. cu inel de strângere.
1 – semifabricat (s – grosimea semifabricatului); 2 – matriţă (rm – raza matriţei);
3 – poanson (rp – raza poansonului); 4 – inel de strângere (F0 – forţa de strângere).

La ambutisarea tablelor groase, cutele sunt netezite în spaţiul

dintre poanson şi matriţă. La ambutisarea tablelor subţiri, formarea
cutelor metalice este împiedicată cu ajutorul inelului de strângere, 4,
care apasă cu forţa F0 asupra semifabricatului, 1 (fig. 2.6, b). Piesele
astfel ambutisate au capătul deschis neregulat, fapt care implică o
operaţie suplimentară de tăiere a acestuia, denumită tundere.
Ambutisarea se poate realiza fără subţierea pereţilor sau cu o
variaţie foarte mică a grosimii semifabricatului (dacă între matriţă şi
poanson există un joc mai mare decât grosimea semifabricatului, j ≥
s), respectiv cu subţierea pereţilor, când grosimea pereţilor se
micşorează (dacă între matriţă şi poanson există un joc mai mic decât
grosimea semifabricatului, j < s).
Parametrii procesului de ambutisare a tablelor subţiri sunt:
coeficientul de ambutisare, forţa de ambutisare, caracteristicile
constructive ale sculelor (raza de racordare a poansonului, rp, raza de
racordare a matriţei, rm, jocul optim dintre poanson şi matriţă, j),
utilizarea elementului de apăsare, F0, şi condiţiile de lubrifiere
(se unge suprafaţa de contact dintre semifabricat şi matriţă, în schimb
poansonul nu se unge).
Utilajele folosite la prelucrarea tablelor subţiri sunt: presele
(hidraulice, cu fricţiune, cu excentric, cu manivelă etc.) sau maşinile
de construcţie specială (funcţie de tipul prelucrării).

2.2.2. FORJAREA LIBERĂ

Forjarea este procedeul de prelucrare prin deformare plastică a
metalelor şi aliajelor ce constă în modificarea formei unui semifabricat
fără fisurare macroscopică, cu ajutorul forţelor statice sau dinamice,
exercitate de prese sau ciocane.
Clasificarea metodelor de forjare este prezentată în figura 2.7.
56 Tehnologii primare. Aplicaţii practice

forjare liberă
(materialul se deformează neîngrădit,
sub acţiunea unor forţe exterioare
aplicate unidirecţional)

forjare de profilare
după gradul de libertate
(materialul se deformează între scule
al materialului
profilate, sub acţiunea unor forţe
semifabricatului
exterioare aplicate simultan
în timpul deformării
pe mai multe direcţii)

forjare în matriţă
(materialul se deformează
în cavitatea unei matriţe)
METODE DE FORJARE

după temperatura la rece

de lucru
la cald

după viteza cu viteze mici

de deformare
cu viteze mari

manuală
după modul de aplicare
al forţei de deformare
mecanizată

Fig. 2.7. Clasificarea metodelor de forjare.

Forjabilitatea, definită ca fiind capacitatea materialelor de a se

deforma prin forjare, fără a da naştere la defecte care să le facă
inutilizabile, depinde de natura materialului (compoziţia chimică,
structura) şi de condiţiile de forjare (starea de tensiuni, temperatura,
viteza). Metalele şi aliajele forjabile (care pot fi deformate plastic prin
forjare) sunt oţelurile calmate cu până la 1,4 % carbon (în proporţie de
peste 80 %), aluminiul şi aliajele deformabile ale acestuia, cuprul,
alamele şi bronzurile de staniu şi aluminiu.
Semifabricatele destinate forjării sunt: produsele prelaminate
(blumuri, brame, platine, ţagle, bare – pentru obţinerea pieselor mari),
produsele turnate (lingouri – pentru obţinerea pieselor mijlocii) şi
profilele uşoare (rotunde, pătrate, late – pentru piese mici).
Factorul de bază ce caracterizează forjarea este gradul de
forjare (numit şi coroiaj), care se determină cu relaţia:
As
CF = , (2.5)
Apf
 2. Tehnologia deformării plastice a materialelor metalice 57

unde: As reprezintă aria secţiunii tranversale a semifabricatului, iar

Apf – aria secţiunii transversale a piesei forjate obţinute.
Forjarea liberă constă din combinarea unor faze simple numite
operaţii elementare (game) de forjare, care se succed într-o ordine
stabilită, în funcţie de forma şi dimensiunile la care trebuie să ajungă
piesa prin forjare. Principalele game de forjare (v. tab. 2.1) sunt:
refularea, întinderea, găurirea, debitarea, îndoirea, răsucirea şi lărgirea
pe dorn.
Pentru executarea operaţiilor de prelucrare prin forjare liberă se
folosesc: scule specifice (nicovale, dornuri, dălţi, topoare), dispozitive
pentru manipularea semifabricatelor (cleşti de forjă, cleşti de macara,
furci de răsucire), instrumente de măsură (echere, şabloane, compase)
şi utilaje specifice (ciocane, prese).
Ciocanele sunt utilaje ce realizează deformarea plastică a
materialelor prin lovituri repetate, pe direcţie verticală (forţele de
deformare sunt aplicate dinamic).
Capacitatea de deformare a ciocanelor este determinată de masa
părţii căzătoare. Dacă deformarea plastică se realizează prin
deplasarea liberă, vertical descendentă, a masei părţii căzătoare,
ciocanul este cu simplu efect. Dacă lovitura se realizează atât prin
deplasarea vertical descendentă, cât şi prin deplasarea vertical
ascendentă a masei ciocanului, acesta este cu dublu efect. În funcţie de
dimensiunile pieselor ce se prelucrează, se pot utiliza ciocane
acţionate: mecanic (pentru piese mici), pneumatic (pentru piese mici şi
mijlocii), hidraulic sau cu abur (pentru piese mijlocii sau mari).
Presele realizează deformarea plastică a materialului prin
aplicarea lentă, cu viteză mică, a forţelor de deformare, pe direcţie
verticală sau orizontală. În secţiile de forjă se utilizează prese
acţionate hidraulic (pentru piese mari şi foarte mari) şi mecanic (prese
cu fricţiune, pentru piese mici, de serie mică, şi prese cu excentric,
pentru piese mici, de serie mare).

2.2.3. ASPECTE ECONOMICE

Între forma constructivă a semifabricatului obţinut prin
deformare plastică şi procedeul tehnologic de prelucrare există o
strânsă corelaţie cu repercusiuni asupra costului produselor. Pentru
obţinerea unei eficienţe economice maxime, este necesar ca, la
stabilirea formei semifabricatului / piesei, proiectantul să aibă în
vedere interdependenţa dintre formă, materialul folosit, volumul
producţiei şi procedeul tehnologic preconizat.
 Tabela 2.1.
Operaţii de bază ale forjării libere
Nr. Denumirea Schiţa
crt. şi definiţia operaţiei operaţiei
0 1 2

REFULAREA

Reprezintă operaţia prin care dimensiunile

1.
transversale ale semifabricatului sunt mărite pe
seama micşorării lungimii sau înălţimii iniţiale
a acestuia.

1 – semifabricat; 2 – produs forjat; 3 – ciocan; 4 - nicovală.

ÎNTINDEREA

Este operaţia care constă în mărirea lungimii

semifabricatului pe seama micşorării secţiunii
2. sale transversale.
Întinderea poate fi:
a. simplă;
b. profilată;
c. pe dorn. a. b. c.
1 – ciocan; 2 – semifabricat; 3 – nicovală; 4 – suport; 5 – dorn; 6 – produs forjat.
 Tabela 2.1. (Continuare)
0 1 2
GĂURIREA
Reprezintă operaţia care constă în perforarea
semifabricatului, în variantele:
3. a. cu poanson plin (găurirea se execută din
ambele părţi);
b. cu poanson tubular (găurirea se execută a. b.
dintr-o singură parte). 1 – poanson plin; 2 – semifabricat; 3 – poanson tubular; 4 – inel de reazem.

DEBITAREA

Este operaţia care constă în fragmentarea unui

4. semifabricat cu ajutorul unor dălţi sau topoare.
Debitarea se execută din ambele părţi, în două
etape (a şi b). a. b.
1 – daltă; 2 – semifabricat.

ÎNDOIREA

Reprezintă operaţia care constă în curbarea

5. unui semifabricat după un contur determinat.
Se poate efectua:
a. pe dorn; a. b.
b. în matriţă. 1 – piesa îndoită; 2 – poanson (sculă calapod); 3 – semifabricat;
4 – nicovală; 5 – matriţă.
60 Tehnologii primare. Aplicaţii practice

În cadrul acestei interdependenţe, pentru aprecierea corectă a

eficienţei economice, trebuie consideraţi o serie de factori:
• indicatorii tehnico-economici superiori, şi anume: indicatori de
utilizare a materialelor cât mai ridicaţi; indicatori de consum de
energie cât mai mici; indicatori de utilizare a maşinilor şi SDV-urilor
(scule, dispozitive, verificatoare) cât mai mari, astfel încât să rezulte o
recuperare rapidă a investiţiilor;
• volumul minim de muncă pentru realizarea produsului, care
este un indicator important, dar nu poate caracteriza întotdeauna în
mod complet eficienţa economică. Volumul de muncă poate fi folosit
ca indicator, mai ales la producţia de masă şi de serie mare.
Se pot stabili: varianta optimă, oportunitatea introducerii unei
noi tehnologii de prelucrare sau necesitatea reproiectării formei în
scopul adaptării semifabricatului sau piesei la procedeul tehnologic
respectiv.
Pentru a determina statistic eficienţa economică a procedeelor
de deformare plastică, se recomandă utilizarea coeficientului de
corelaţie parametrică, care se determină cu relaţia:
n n n
n ⋅ ∑ ( xi ⋅ y i ) − ∑ xi ⋅ ∑ y i
rxy = i =1 i =1 i =1
∈ [− 1;1], (2.6)
⎡ n 2 ⎛ n ⎞ 2
⎤ ⎡⎡ n 2 ⎛ n ⎞ 2 ⎤ ⎤
⎢ n ⋅ ∑ xi − ⎜ ∑ xi ⎟ ⎥ ⋅ ⎢ ⎢ n ⋅ ∑ yi − ⎜ ∑ y i ⎟ ⎥ ⎥
⎢⎣ i =1 ⎝ i =1 ⎠ ⎥⎦ ⎢⎣ ⎢⎣ i =1 ⎝ i =1 ⎠ ⎥⎦ ⎥⎦

unde: n reprezintă numărul observaţiilor; xi – valorile observate

(înregistrate) ale variabilei independente, i = 1, ..., n; yi – valorile
observate (înregistrate) ale variabilei dependente.
Semnul lui rxy indică tipul legăturii, care poate fi:
• directă, dacă rxy > 0 (ambele variabile se modifică în
acelaşi sens);
• inversă, dacă rxy < 0 (valorile variabilelor se modifică în
sensuri contrare).
rxy caracterizează intensitatea legăturii dintre variabile,
astfel:

⎧ [0; 0,2) – legătură aproape inexistentă;

⎪ [0,2; 0,5) – legătură slabă;
⎪⎪
rxy ∈ ⎨ [0,5; 0,75) – legătură de intensitate medie;
⎪ [0,75; 0,95) – legătură puternică;
⎪
⎪⎩ [0,95; 1] – legătură foarte puternică.
 2. Tehnologia deformării plastice a materialelor metalice 61

2.2.4. ASPECTE PRIVIND POLUAREA MEDIULUI

Ciocanele şi presele, folosite la ambutisarea şi forjarea
materialelor, contribuie la poluarea fonică a mediului înconjurător, cu
efecte psihologice epuizante asupra operatorului uman, introduc erori
în funcţionarea aparatelor de măsură şi ameninţă securitatea
construcţiilor.
Sunetele rezultate ca urmare a procedeelor de prelucrare prin
deformare plastică, se caracterizează prin: intensitate, durată şi
frecvenţă.
Intensitatea reprezintă fluxul de energie acustică ce străbate
într-o unitate de timp unitatea de suprafaţă, considerată perpendiculară
pe suprafaţa de propagare a undelor sonore:
PM2
I= , (2.7)
2 ⋅ C ⋅ ρ0
unde: PM reprezintă presiunea sonoră maximă; ρ0 – densitatea aerului;
C – viteza sunetului în aer.
Nivelul intensităţii sunetului, L, într-un punct dat al unei
încăperi, se exprimă sub forma unei mărimi relative:
I
L = 10 ⋅ log , (2.8)
I0
unde: I reprezintă intensitatea acustică efectivă şi I0 – intensitatea
acustică de referinţă (10-12 W/m2).
Nivelul limită de suportabilitate umană este de 65 dB. La
nivelul de 130 dB, omul are senzaţia de durere.
Efectul nociv al sunetului este direct proporţional cu durata lui.
Frecvenţa sunetelor componente determină scăderea
randamentului fizic şi intelectual al operatorului uman.

2.2.5. SCOPUL ŞI CONŢINUTUL APLICAŢIEI PRACTICE

Scopul lucrării îl constituie însuşirea de către studenţi a
cunoştinţelor de bază privind: prelucrarea materialelor metalice prin
ambutisare şi forjare liberă, modalitatea de determinare a eficienţei
economice a procedeelor de deformare plastică folosind corelaţia
parametrică, indicatorii prin care se caracterizează poluarea fonică
rezultată la prelucrarea prin deformare plastică.
Lucrarea va cuprinde: examinarea constructiv-funcţională a
utilajelor şi sculelor utilizate pentru ambutisarea cu şi fără inel de
strângere; determinarea experimentală a forţei maxime de ambutisare
(cu şi fără inel de strângere) a unor table subţiri; examinarea
62 Tehnologii primare. Aplicaţii practice

comparativă a calităţii produselor obţinute prin ambutisarea cu şi fără

inel de strângere; aprecierile referitoare la capacitatea de ambutisare a
materialelor din care sunt confecţionate epruvetele utilizate; operaţiile
de bază ale forjării libere (refularea, întinderea, îndoirea, răsucirea,
debitarea etc.); rezultatele calculelor analitice ale coeficientului de
corelaţie parametrică şi concluziile referitoare la poluarea fonică
produsă în secţiile de ambutisare şi forjare.

2.2.6. APARATURA FOLOSITĂ. MODUL DE LUCRU

În vederea efectuării aplicaţiei practice se folosesc:
¾ pentru ambutisarea cu şi fără inel de strângere: epruvete
tip disc (confecţionate din acelaşi material), cu diametrul de 90 mm,
confecţionate din tablă cu grosimi cuprinse în intervalul
0,5 … 2,0 mm; presa hidraulică cu doi montanţi; cuplul matriţă –
poanson şi inelul de strângere;
¾ pentru forjarea liberă prin întindere, răsucire şi debitare:
semifabricate de pornire; ciocanul cu autocompresor; cleştele de forjă
şi furca de răsucire.
După însuşirea de către studenţi a noţiunilor teoretice privind
prelucrarea materialelor metalice prin ambutisare şi forjare liberă, se
vor executa următoarele operaţii:
• ambutisarea a două epruvete tip disc (una, în varianta cu inel
de strângere şi cea de-a doua, în varianta fără inel de strângere),
determinarea forţelor maxime corespunzătoare (prin citirea valorilor
maxime înregistrate pe dinamometrul presei hidraulice cu doi
montanţi);
• examinarea pieselor ambutisate din punct de vedere a
preciziei dimensionale şi calităţii suprafeţelor;
• încălzirea semifabricatelor în vederea efectuării operaţiilor
de bază ale forjării libere;
• întinderea, răsucirea şi debitarea semifabricatelor de pornire;
• se va detemina eficienţa economică a procedeelor de
deformare plastică prin ambutisare şi forjare, utilizând coeficientul de
corelaţie parametrică (v. studiul de caz 2.3.1) şi se vor evidenţia
efectele poluării fonice generată de aceste procedee.

2.2.7. LUCRARE DE VERIFICARE

1. Enumeraţi procedeele de prelucrare prin tăiere / deformare plastică a
tablelor subţiri.
2. Definiţi procedeul de prelucrare prin ambutisare a materialelor
metalice.
 2. Tehnologia deformării plastice a materialelor metalice 63

3. Prezentaţi schema de principiu a ambutisării fără / cu inel de

strângere.
4. Care sunt utilajele şi sculele folosite la prelucrarea prin ambutisare a
materialelor metalice ?
5. Enumeraţi indicatorii utilizaţi pentru aprecierea corectă a eficienţei
economice în cadrul interdependenţei dintre forma constructivă a
semifabricatului, materialul folosit, volumul producţiei şi procedeul
tehnologic preconizat.
6. Clasificaţi metodele de forjare după gradele de libertate ale
materialului semifabricatului în timpul deformării plastice.
7. Definiţi nivelul intensităţii sunetului într-un punct dat al unei incinte.
8. Definiţi intensitatea sunetelor care poluează fonic secţiile unde se
desfăşoară operaţii de prelucrare prin deformare plastică.
9. Clasificaţi metodele de forjare după modul de aplicare a forţei de
deformare.
10. Care sunt efectele poluării sonore din secţiile de deformare plastică ?

2.3. STUDII DE CAZ

2.3.1. DETERMINAREA COEFICIENTULUI

DE CORELAŢIE PARAMETRICĂ / STATISTICĂ

Caracterizaţi, cu ajutorul corelaţiei parametrice, intensitatea

legăturii dintre numărul de secţii de deformare plastică înregistrate în
România, în perioada 2000 – 2007, şi personalul angajat în acestea.
Să se interpreteze rezultatul.
Tabela 2.2.
Personal angajat, Secţii de deformare plastică,
Anul
(mii persoane) (mii unităţi)
2000 301,416 27,633
2001 294,938 24,481
2002 300,108 24,304
2003 286,670 23,679
2004 281,272 18,012
2005 285,861 14,396
2006 281,034 11,865
2007 277,318 8,484
64 Tehnologii primare. Aplicaţii practice

REZOLVARE:
Se observă că variabila „secţii de deformare plastică” este
factor independent şi se va nota cu xi, iar „personalul angajat” – factor
dependent, care se va nota cu yi.
Pentru determinarea coeficientului de corelaţie parametrică rxy,
se vor calcula valorile ce trebuie înlocuite în relaţia lui rxy, valori
indicate în tabela 2.3:
Tabela 2.3.
2
Anul xi yi xi · yi xi yi2
2000 27,633 301,416 8329,028 763,583 90851,605
2001 24,481 294,938 7220,377 599,319 86988,424
2002 24,304 300,108 7293,825 590,684 90064,812
2003 23,679 286,670 6788,059 560,695 82179,689
2004 18,012 281,272 5066,271 324,432 79113,938
2005 14,396 285,861 4115,255 207,245 81716,511
2006 11,865 281,034 3334,468 140,778 78980,109
2007 8,484 277,318 2352,766 71,978 76905,273
Σ 152,854 2308,617 44500,050 3258,715 666800,361

n n n
n ⋅ ∑ ( xi ⋅ y i ) − ∑ xi ⋅ ∑ y i
rxy = i =1 i =1 i =1

⎡ n 2 ⎛ n ⎞ 2 ⎤ ⎡⎡ n 2 ⎛ n ⎞ 2 ⎤ ⎤
⎢ n ⋅ ∑ xi − ⎜ ∑ xi ⎟ ⎥ ⋅ ⎢ ⎢ n ⋅ ∑ y i − ⎜ ∑ y i ⎟ ⎥ ⎥
⎣ i =1 ⎝ i =1 ⎠ ⎦ ⎢⎣ ⎣ i =1 ⎝ i =1 ⎠ ⎦ ⎥⎦

8 ⋅ 44500,050 − 152,854 ⋅ 2308,617

rxy =
[8 ⋅ 3258,715 − (152,854) ]⋅ [8 ⋅ 666800,361 − (2308,617) ]
2 2

rxy = 0,88 ∈ [0,75; 0,95) .

Valoarea rxy = 0,88 a coeficientului de corelaţie parametrică

evidenţiază legătura puternică şi directă existentă între secţiile de
deformare plastică şi numărul angajaţilor din acestea. Astfel se
constată faptul că dinamica negativă a numărului de secţii de
deformare plastică determină o scădere a personalului din aceste
unităţi.
PROBLEME PROPUSE:
1. Cunoscând cantităţile de produse forjate şi gradul de utilizare
al utilajelor pentru forjarea liberă, dintr-o societate comercială, în
perioada 2001 – 2006, să se determine coeficientul de corelaţie
parametrică şi să se interpreteze rezultatul.
 2. Tehnologia deformării plastice a materialelor metalice 65

Tabela 2.4.
Cantitate de Grad de utilizare utilaje
Anul
produse forjate, kg pentru forjare, %
2001 501 496 60
2002 478 260 58
2003 484 937 57
2004 469 577 55
2005 439 219 52
2006 432 724 48

2. Folosind coeficientul de corelaţie parametrică, analizaţi

intensitatea legăturii dintre cantitatea de produse ambutisate şi
consumul de energie al utilajelor de ambutisare, înregistrate de o firmă
de profil, în perioada 2003 – 2007. Să se interpreteze rezultatul.

Tabela 2.5.
Cantitate de produse Consum de energie,
Anul
ambutisate, kg kWh
2003 34 307 95,47
2004 34 585 87,16
2005 35 288 78,87
2006 35 755 69,69
2007 36 555 58,20

3. Cunoscându-se ponderea exportului şi a importului

României în comerţul mondial, în perioada 2000 – 2006, să se
determine coeficientul de corelaţie statistică şi să se interpreteze
rezultatul.

Tabela 2.6.
Pondere export, Pondere import,
Anul
% %
2000 0,17 0,20
2001 0,20 0,26
2002 0,23 0,29
2003 0,25 0,33
2004 0,28 0,37
2005 0,29 0,41
2006 0,29 0,45

4. Folosind datele din tabela 2.7, să se determine coeficientul

de corelaţie statistică dintre cantitatea de produse extrudate din
aluminiu şi volumul producţiei totale, în perioada 2002 – 2006. Să se
interpreteze rezultatul.
66 Tehnologii primare. Aplicaţii practice

Tabela 2.7.
Cantitate de produse Volumul producţiei
Anul
extrudate, kg totale, kg
2002 13 876 17 862
2003 17 618 24 003
2004 23 485 32 664
2005 27 730 40 463
2006 32 336 51 106

2.3.2. CALCULUL CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE

A SECŢIEI DE PRELUCRARE PRIN EXTRUDARE

Să se calculeze capacitatea şi gradul de utilizare ale producţiei

unei secţii de extrudare în cadrul căreia se prelucrează o cantitate de
350 000 buc./an.
Norma de producţie este de 13 buc./h, iar numărul utilajelor de
extrudat folosite 4. Secţia are un regim de lucru de 2 schimburi a 8 h,
cu săptămâna de lucru neîntreruptă. Întreruperile pentru reparaţii
planificate ale unui utilaj de extrudat sunt de 250 h/an.
REZOLVARE:
Timpul disponibil al utilajelor de extrudat (fondul de timp
calendaristic) este:
TD = [365 − (52 ⋅ 2 + 11)]⋅ 2 ⋅ 8 − 250 = 3750 h.
Capacitatea de producţie a secţiei de deformare plastică prin
extrudare se calculează cu relaţia:
C pDE = N ⋅ TD ⋅ n p = 6 ⋅ 3750 ⋅16 = 360 000 buc.
Gradul de utilizare al capacităţii de producţie se determină cu
formula:
Q 350000
GUD = ⋅ 100 % = ⋅ 100 % = 97,22 % .
C pDE 360000

PROBLEME PROPUSE:
1. Să se calculeze capacitatea şi gradul de utilizare a producţiei
unei secţii de laminare care prelucrează anual o cantitate de
170 000 buc. Norma de producţie este de 21 buc./h, care se realizează
pe 5 utilaje. Secţia are un regim de lucru de un schimb a 8 h, cu
săptămâna de lucru neîntreruptă. Întreruperile anuale de reparaţii
planificate pentru un utilaj sunt de 200 h.
 2. Tehnologia deformării plastice a materialelor metalice 67

2. Cunoscând că gradul de utilizare al unei secţii de prelucrare

prin deformare plastică este de 93 %, să se calculeze timpul de
întreruperi al utilajelor din această secţie. Norma de producţie este de
25 produse/h, iar numărul de utilaje este de 6 buc. Regimul de lucru al
secţiei este de 2 schimburi a 8 h, cu săptămâna de lucru neîntreruptă.
Cantitatea anuală de produse realizate în cadrul acestei secţii este de
220 000 de produse.
3. Să se calculeze capacitatea unei secţii de forjare care
prelucrează anual o cantitate de 180 000 buc. Norma de producţie este
de 26 buc./h, iar numărul de utilaje este 5. Secţia are un regim de lucru
de 2 schimburi a 8 h, cu săptămâna de lucru neîntreruptă. Întreruperile
anuale de reparaţii planificate pentru un utilaj sunt de 245 h.
4. Cunoscând că gradul de utilizare al unei secţii de prelucrare
prin ambutisare este de 95 %, să se calculeze timpul de întreruperi al
utilajelor din această secţie. Norma de producţie este de
28 buc./h, iar numărul de utilaje este 7. Regimul de lucru al secţiei
este de 3 schimburi a 8 h, cu săptămâna de lucru neîntreruptă.
Cantitatea anuală de produse realizate în cadrul acestei secţii este de
276 000 buc.

2.4. TESTE DE AUTOEVALUARE (GRILĂ)

2.4.1. Extrudarea este procedeul de prelucrare prin deformare

plastică, la cald sau la rece, care constă în: a. trecerea forţată a
semifabricatului printr-un orificiu calibrat al unei matriţe, sub acţiunea
unei forţe de compresiune; b. trecerea forţată a semifabricatului supus
unei forţe de tracţiune, printr-un orificiu calibrat al unei scule numită
matriţă; c. trecerea liberă a semifabricatului supus unei forţe de
compresiune, printr-un orificiu calibrat al unei scule numită matriţă;
d. trecerea semifabricatului prin orificiul calibrat al unei matriţe, sub
acţiunea unor forţe multidirecţionale.
2.4.2. Principalele game de forjare sunt: a. refularea, întinderea,
îndoirea, găurirea, debitarea, răsucirea şi lărgirea pe dorn; b. refularea,
întinderea, îndoirea pe dorn, găurirea, debitarea, răsucirea în matriţă şi
lărgirea; c. refularea, întinderea, îndoirea, găurirea, debitarea, forjarea
liberă şi lărgirea; d. refularea, întinderea, îndoirea, găurirea, debitarea,
forjarea în matriţă şi lărgirea pe dorn.
2.4.3. Principalele procedee de prelucrare prin deformare
plastică a materialelor metalice sunt: a. ambutisarea, forjarea,
laminarea, extrudarea, tragerea; b. forjarea, prelucrarea tablelor,
laminarea, extrudarea, tragerea; c. forjarea, laminarea, extrudarea,
68 Tehnologii primare. Aplicaţii practice

tragerea, ştanţarea; d. ambutisarea, forjarea liberă, laminarea,

extrudarea, tragerea.
2.4.4. În funcţie de poziţia cilindrilor în caja de laminare,
acestea se clasifică în: a. orizontale, verticale, orizontale şi verticale,
universale; b. orizontale, verticale, universale; c. reversibile şi
ireversibile; d. orizontale, verticale, orizontale şi verticale.
2.4.5. Undele mecanice în timpul deformării plastice prin
laminare şi extrudare se manifestă sub formă de: a. trepidaţii,
infrasunete, ultrasunete; b. trepidaţii, sunete, ultrasunete; c. trepidaţii,
sunete, infrasunete, ultrasunete; d. trepidaţii, sunete, infrasunete.

REZUMAT

Deformarea plastică este o metodă de prelucrare prin care

piesele finite sau semifinite se obţin ca urmare a acţiunii unor forţe
exterioare ce modifică, în mod continuu sau intermitent şi fără
îndepărtare de material, forma semifabricatelor supuse prelucrării.
Datorită multiplelor avantaje pe care le prezintă, prelucrarea
prin deformare plastică este larg răspândită în industrie, la unele
utilaje ponderea pieselor componente obţinute în acest fel atingând
60 % sau mai mult.
Din punct de vedere economic, pentru aprecierea creşterii
productivităţii prin adaptarea directă şi reciprocă a sarcinilor de muncă
şi a locului de muncă la personalul operator, se fundamentează
mărimea suprafeţei de producţie a atelierului de deformare plastică, iar
pentru aprecierea statistică a eficienţei economice a procedeelor de
deformare plastică se utilizează coeficientul de corelaţie parametrică.
Prezenta unitate de învățare cuprinde şi aspecte legate de
sursele de poluare specifice procedeelor de deformare plastică a
materialelor metalice, cauzele, măsurile de protejare, dar şi de
combatere a poluării. În cazul deformării plastice, poluarea
atmosferică se manifestă în principal prin intermediul poluării fonice.

BIBLIOGRAFIE
1. AMZA, GH.: Ecotehnologie, Editura Printech, Bucureşti, 2007.
2. BICA, I.: Elemente de impact asupra mediului, Editura Matrix-
Rom, Bucureşti, 2000.
3. CUCULEANU, G.: Bazele tehnologiei, Editura ASE, Bucureşti,
2004.
 2. Tehnologia deformării plastice a materialelor metalice 69

4. FIROIU, D. ş.a.: Studii de caz în industria turismului şi a

călătoriilor, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2006.
5. MINESCU, M., CĂLŢARU, M., BĂDICIOIU, M.: Tehnologia
materialelor. Îndrumar de lucrări practice, Editura Universităţii
Petrol – Gaze din Ploieşti, 2006.
6. POPESCU, M, ş.a.: Ecologie aplicată, Editura Matrix-Rom,
Bucureşti, 2000.
7. SĂVULESCU, M.J., ZISOPOL, D.G.: Tehnologii industriale şi
de construcţii, Editura Universităţii din Ploieşti, 2002.
8. SĂVULESCU, M.J., ZISOPOL, D.G., NAE, I.: Bazele
tehnologiei materialelor. Îndrumar de lucrări practice, Editura
Premier, Ploieşti, 1997.
9. ZISOPOL, D.G.: Ingineria valorii. Editura Universităţii
Petrol – Gaze din Ploieşti, 2004.
70 Tehnologii primare. Aplicaţii practice