Fauna si flora Muntilor Bucegi

Masivul Bucegi, cu o suprafață de circa 300 km2, se află la extremitatea estică a Carpaților

Meridionali, desfășurându-se între Valea Prahovei la est și culoarul Branului și Valea Ialomiței la
vest; cade brusc spre nord către depresiunea Bârsei și spre sud, până la contactul cu Subcarpații de
curbură. Se întinde pe teritoriul județelor Dâmbovița, Prahova și Brașov. Fiind de o mare
complexitate structurală și morfologică, masivul apare ca o cetate naturală, cu incinta suspendată la
1600 – 2500 m, sprijinită de abrupturi puternice.

Etimologie

Unele denumiri toponimice întâlnite în acești munți ridică interesante probleme de filologie. Numele
de Bucegi are o formă arhaică de Buceci. Forma Buceci este identică cu a
antroponimicului Bucșa[1] sau că numirea ar fi o variantă a lui Bugeac "un complex de mai multi
mușchi care formează un covor verde si moale"[2]. În actul ctitoricesc din 1695 al Mănăstirii Sinaia,
se spune că mănăstirea a fost ridicată "la pustie sub muntele Buceciul". Numele de Buceci în loc de
Bucegi mai este dat masivului, în zilele noastre, de către unii bătrâni din Branul de Sus. Oamenii de
pe versantul nordic, estic și cei din partea de miazăzi a munților, ca și locuitorii Branului de Jos, îi
numesc cu toți în zilele noastre Bucegi. Lingviștii spun ca huceagul sau buceagul este un păduriș
des și jos, ori covorul de mușchi verde și moale, sau chiar pământul pustiu, lipsit de păduri, doar cu
buruieni și ierbărie. Localități cu numele Bugeac sau Buceag existau in județele Constanța, Ialomița
și Teleorman, Bugeacul istoric din Basarabia, teritoriu aparținând regatului dacic al lui Burebista.
Poate că tufele joase de jnepeni, numite și buceag, au dat numele Bucegilor. Lingvistul Sextil
Pușcariu susține chiar că Bucșoiul, unul din brațele stelei de munți ce se intâlnesc în vârful Omu, își
are numele derivat de la Buc, Bucur (nume autentic dacic), tot așa cum și Buceci, Bugeci, se derivă
de la Buc cu acelasi sufix ca în Măneciu sau Moeciu[3].

Flora

Toate studiile botanice efectuate în zona masivului Bucegi, au reflectat bogăția și varietatea de

specii și familii reprezentate, specifică atât pădurilor de conifere și foioase cât și pajiștilor alpine,
susținând necesitatea protejării și ocrotirii acestui complex de forme, asociații și peisaje. În 1935, o
parte din masiv este inclus în lista ariilor protejate din România, cu statut de Parc Național. La
acesta se adaugă încă doua rezervații din bazinul Ialomitei și câteva puncte fosilifere din sud.
Speciile ocrotite

Printre speciile ocrotite trebuie amintite:

 Leontopodium alpinum (floarea-reginei, sau floarea de colț)

 Rhododendron kotschyi (bujorul de munte, sau smârdarul)
 Daphne blagayana (iedera albă)
 Angelica archangelica (angelică)
 Nigritella rubra sau Lathyrus odoratus (sângele voinicului)
 Dryas octopetala (argințica)
 Papaver pyerenacium (macul galben)
 Botrychium lunaria (iarba dragostei)
 Silene acaulis (iarbă roșioară)
Deasemenea, sunt ocrotite unele specii de arbuști:
 Pinus montana (jnepenii)
 Juniperus nana (ienupărul)

Fauna
Fauna este reprezentată de mistreț, iepure, lup, vulpe, urs, cerb, râs, căprioară, veveriță. Dintre
păsări apar aici cocoșul de munte, găinușa de alun, zăganul, iar în apele reci de munte se găsesc
pești ca păstrăvul, cleanul și mreana. În zona alpină se întâlnesc acvila de munte și capra neagră.
Al. Grotu, studiind fauna moluștelor și gasteropodelor, a identificat în Bucegi peste 100 de specii și
varietăți, dintre care multe endemisme: Daudebardia transsylvanica, Vitrea
transsylvanica, Helicigona banatica, Trichia transsylvanica, Alopia canescens, Alopia nixa.[6]
Fauna mamiferelor este încă bine reprezentată în pădurile de la poalele masivului, deși activitățile
economice și dezvoltarea orașelor sunt principalele cauze ale dispariției multor exemplare
din: cerbul carpatin, căprioare, mistreți, râși, lupi, vulpi, veverițe, pârșul mare, pârșul cu coada
stufoasă, pârșul de alun, șoarecele scurmător etc.
Fauna ornitologică, studiată în special de I. Cătuneanu, este reprezentată prin: cocoșul de
munte (Tetrao urogallus), vulturul pleșuv sur (Gyps fulvus fulvus), vulturul pleșuv brun (Aegypius
monachus), acvila încălțată (Aquila heliaca heliaca), șorecarul comun (Buteo buteo), corbul (Corvus
corax), mierla de piatră (Monticola saxatilis), fluturele de piatră (Trichodroma muraria), mierla
gulerată alpină (Turdus torquatus alpestris), mierla de pârau (Cindus cindus aquaticus), forfecuța
gălbuie (Loxia curviostra), fasa de munte (Anthus spinoletta), lăstunul mare (Apus apus apus).
Fauna herpetologică a fost studiată de I. Fuhn și este reprezentată prin aproximativ 16 specii, între
care se numără: șopârla de nisip (Lacerta afilis agilis), șopârla de zid (Lacerta muralis
muralis), șopârla vivipară(Lacerta viviparia), viermele orb (Anguis fragilis), șarpele fin (Coronella
austriaca austriaca), vipera comună europeană (Vivipera berus berus), vipera de poiană (Vipera
ursinii macrops).
Fauna Bucegilor este una dintre cele mai cunoscute din țară, în primul rând datorită studiilor
efectuate aici în cadrul Staționarului Zoologic Sinaia, întemeiat în anul 1922 și care funcționează pe
lângă Facultatea de Biologie a Universității din București. Pentru o mai bună documentare și pentru
a facilita accesul specialiștilor în mediul de viață al animalelor din Bucegi, din anul 1927
apare Cabana Naturaliștilor de pe Jepi, fondată de Societatea Naturaliștilor din Romania.
Dintre cei care și-au dedicat mare parte din timp pentru studierea faunei Bucegilor amintim pe: C.
Bogoescu, Ecaterina Dobreanu, M. Ienistea, C. Ionescu, C. Manolache - care au studiat lumea
insectelor, pe Radu Codreanu - grupe de viermi, N. Botnariuc, M. Băcescu, Traian Orghidan,
Valentin Pușcariu - care au studiat crustaceele, C. Motas si J. Tanasachi - care au studiat
hidrocarienii.[7]
Vânatul intensiv, turismul necontrolat și pătrunderea în masiv a mijloacelor de transport creează
probleme speciilor locale.