TudorGheorghe AspectePsihosociale INTERIOR

Tudor Gheorghe
Aspecte psihosociale
privind conduitele toxicomane
la adolescenţi
Sursă imagine coperta: lechenie-narkomanii | Pixabay.com
© Editura EIKON
București, Str. Smochinului nr. 8, sector 1,

cod poştal 014606, România
Difuzare / distribuţie carte: tel/fax: 021 348 14 74

mobil: 0733 131 145, 0728 084 802
e-mail: difuzare@edituraeikon.ro
Redacţia: tel: 021 348 14 74

mobil: 0728 084 802, 0733 131 145
e-mail: contact@edituraeikon.ro
web: www.edituraeikon.ro
Editura Eikon este acreditată de Consiliul Naţional

al Cercetării Ştiinţifice din Învățământul Superior (CNCSIS)
Descrierea CIP este disponibilă la Biblioteca Naţională a României
ISBN: 978-606-711-979-4
Tehnoredactor: Mihăiță Stroe
Editor: Valentin Ajder

Tudor Gheorghe
Aspecte psihosociale
privind conduitele toxicomane
la adolescenţi
București, 2018
Argument
România se confruntă cu fenomenul traficului şi consumului de dro-

guri, începând cu anul 1990, odată cu liberalizarea pasajului peste fronti-
eră, necorelată cu înfiinţarea unor structuri eficiente, dotate corespunză-
tor cu echipament tehnic de control. În contextul conflictului din fosta
Iugoslavie, România a devenit un coridor alternativ pentru transportul
drogurilor, luând fiinţă aşa-numita „Rută Balcanică”. Cu timpul, ca ur-
mare a acţiunii unor factori multiplii, cum ar fi informarea insuficientă a
populaţiei privind riscurile şi consecinţele consumului de droguri, lipsa
unui buget corespunzător alocat măsurilor de prevenire şi combatere a
traficului şi consumului ilicit de droguri, necorelarea legislaţiei impuse de
controlul drogurilor, România a devenit o piaţă de desfacere şi, implicit,
de consum de droguri. Astfel, în prezent, dozele sunt comercializate în
locuinţele dealerilor, discoteci, baruri, instituţii de învăţământ şi stradal.
Foarte mulţi adolescenţi se gândesc la cariera lor viitoare, la viaţa
lor în comunitate, într-o posibilă familie sau într-un posibil colectiv
de muncă. Sunt foarte mulţi adolescenţi care citesc, cercetează, cau-
tă, lucrează, învaţă pentru atingerea unor performanţe superioare, de
excepţie. Sunt mulţi adolescenţi care îşi dau seama că viaţa înseamnă
dăruire, angajare, responsabilitate, care ştiu că în viaţă sunt multe
obstacole, probleme, dificultăţi şi că depăşirea fiecăreia dintre ele în-
seamnă o oportunitate a creşterii valorii lor intrinseci, a maturizării lor
reale. Şi totuşi, din ce în ce mai mulţi tineri o iau pe calea de pe care cu
greu se mai pot întoarce. Ceva îi îndeamnă să-şi distrugă viitorul şi să
producă suferinţă celor apropiaţi şi de aceea sunt uşor de recrutat de
către comercianţii de droguri.
5
TUDOR GHEORGHE
Cauzele care îi împing pe tineri spre dezumanizare prin consumul

de droguri sunt multe. Cei mai mulţi încep să consume droguri din
pura curiozitate de a cunoaşte efectele pe care le au asupra lor sau din
dorinţa de a avea noi senzaţii, noi trăiri, vor să atingă o anumită stare
fizică şi psihică de bine, de exaltare şi de destindere. Un alt motiv poate
fi considerat teribilismul. Consumul de droguri poate fi incitant sau
provocator. Unii sunt tentaţi să înfrunte riscurile fără a fi opriţi de cu-
vinte ca: „pericol” sau „moarte”. Dorinţa de afirmare în faţa grupului
precum şi teama că vor fi respinşi, că vor fi izolaţi de către grup dacă
refuză propunerile aşa-zişilor „iniţiaţi”, îi fac pe aceştia să nu ia în con-
siderare riscurile la care se expun.
O altă cauză este presiunea grupului căci în funcţie de nivelul sti-
mei lor de sine, de gradul de profunzime al idealului lor în viaţă, de
raporturile cu familia, de rezultatele lor şcolare, de imaginea pe care o
au despre sine şi pe care vor s-o creeze celorlalţi, adolescenţii au capa-
cităţi diferite de rezistenţă la presiunea pe care anturajul lor o exercită.
Este foarte important să ştii cum să spui „nu”, ceea ce demonstrează
că ai o personalitate puternică. Este important ca tinerii să fie ei înşişi
chiar dacă ceilalţi gândesc diferit. Problemele în familie, la şcoală, cu
prietenii, precum şi izolarea de colectivitate constituie o altă cauză care
îi determină pe tineri să evadeze din realitate consumând droguri. Unii
le consumă pentru a ascunde sau pentru a depăşi problemele zilnice
pe care le au şi aici putem menţiona: divorţul părinţilor, abuzul sau
indiferenţa părinţilor sau a şcolii.
Dacă elevul vede în relaţia cu educatorul sau cu părinţii un suport
viguros şi constant în susţinerea şi dezvoltarea personalităţii sale, dacă
se poate exprima pe sine însuşi, dacă relaţia dintre ei este autentic
umană, atunci este puţin probabil ca el, adolescentul, să-şi dorească să
respingă o asemenea realitate, să iasă „dincolo” de ea, să caute prietenia
unor aşa-zişi „adevăraţi”prieteni, să caute bucurii iluzorii.
În fiecare zi pe tot cuprinsul globului pământesc milioane de oa-
meni folosesc droguri. În mod surprinzător, de cele mai multe ori, folo-
sim droguri atunci când consumăm ceai sau cafea, sau în cazul multor
adulţi, un pahar de vin ce ne relaxează. Ca şi alte droguri, cofeina din
6
Aspecte psihosociale privind conduitele toxicomane la adolescenţi
ceai sau din alte băuturi răcoritoare cum ar fi Coca-Cola, sau alcoolul
din vin şi bere sunt substanţe care modifică funcţionarea normală a
organismului. Folosite cumpătat, aceste droguri sunt relativ inofensive
şi în multe zone ale lumii perfect legale.
Trebuie să înţelegem că utilizarea drogurilor poate rezolva doar
aparent şi temporar problemele. Acestea vor continua să existe şi
chiar se pot agrava. Prin consumul de droguri, indiferent că acestea se
numesc cocaină, heroină, cannabis, LSD-25 sau chiar alcool, toxico-
manul caută să atingă fericirea, caută depăşirea momentelor dificile,
a singurătăţii, a excluderii. Toxicomanul vede în droguri soluţia de a
accede la o bucăţică de viaţă în care timpul să nu mai conteze. Pentru
o perioadă scurtă, efemeră, consumatorul cunoaşte „iluzia păcii, a
calmului sau a forţei”. Dar după aceste „binefaceri” îşi fac apariţia şi
efectele nedorite cum ar fi: dependenţa şi efectele toxice asupra siste-
mului nervos, asupra inimii sau a altor organe interne. La început, ma-
joritatea drogurilor creează o trecătoare dispoziţie de bunăstare fizică,
o senzaţie de euforie, o linişte sau o exaltare psihică dorite cu aviditate
de indivizii care se dedau la consumul acestora.
Mai târziu, personalitatea consumatorului este puternic afectată;
apar viziuni şi tulburări de comportament precum şi erori de percepţie
şi de judecată pentru ca în final activitatea practică a toxicomanului
să fie nulă, viaţa normală, dacă mai există aşa ceva, să dispară pentru
totdeauna, carenţele morale precedă decăderea intelectuală. Apare şi
se manifestă delincvenţa prin furturi, escrocherii, şantaj şi uneori acte
de violenţă care pot merge până la crimă.
În final putem spune că tinerii care depind de mijloace exogene
pentru a obţine senzaţia de împlinire şi pentru a scăpa de dificultăţi
merită atenţia şi tot sprijinul nostru.
7
Capitolul I
Adolescenţa ca etapă de viaţă

în dezvoltarea individului
I.1 Adolescenţa – fenomen complex

De multe ori, vorbind despre adolescenţă, o denumim „vârstă
primejdioasă”. Totodată, adolescenţa este definită „vârsta de aur”. Cele
două denumiri sunt numai aparent contradictorii.
Este adolescenţa o perioadă de criză? Sau doar o etapă mai compli-
cată care poate totuşi să fie parcursă firesc?
Printre „pericolele” adolescenţei – aproape în exclusivitate citate –
sunt vizate cele legate de dificultăţile întâmpinate pe latura fiziologică
(educaţie şi viaţă sexuală), iar infinit mai puţin cele legate de latura
spiritual-afectivă (de altfel, separarea preocupărilor de ordin erotic de
lumea afectelor este una din gravele lacune ale muncii de formare a
tânărului în această perioadă de viaţă, ca şi neglijarea obligaţiilor care
decurg din pregătirea pentru viaţa profesională şi integrarea socială).
Perioada adolescenţei este un fapt bio-psiho-social, un fenomen
complex, cu aspecte multilaterale care nu ar trebui cercetate separat,
cercetările unilaterale fiind primejdioase. Cu privire la criza adolescen-
ţei trebuie să deosebim între criza individuală, ca fenomen psihologic,
şi criza adolescenţei, ca fapt sociologic. Aceste fenomene nu sunt unul
şi acelaşi, deşi au legături între ele şi nu există nici unanimitate în ceea ce
priveşte interpretarea lor. Unii autori vorbesc despre schimbările adân-
ci la nivel intelectual, despre simţul de revoltă, solitudine, confuzie şi
9
TUDOR GHEORGHE
exaltare, părând să creadă că toate aceste porniri sunt universale, în

timp şi spaţiu. Alţii spun că aceste simptome sunt tipice numai pentru
anumite societăţi şi nu sunt inerente adolescenţei însăşi. Adolescenţa
nu este în mod necesar o epocă de vijelie şi de frământare, dacă ado-
lescentul nu se găseşte într-un mediu înconjurător care să-i înfăţişeze
necontenite restricţii şi frustrări, faţă de care individul nu este pregătit
şi pentru care nu are soluţii adecvate1.
Înfăţişările multiple ale acestei etape din dezvoltarea omului ne
oferă un abundent şi interesant material, utilizat deopotrivă de roman-
cieri, dramaturgi, medici, educatori. Situată la frontiera dintre două
mari perioade ale existenţei umane, adolescenţa apare ca o punte între
pubertate şi maturitate, în care natura pare a retuşa şi perfecţiona ceea
ce a construit în etapele precedente.
Ca orice proces, adolescenţa se desfăşoară în trepte inseparabile, pe
nesimţite, de la o zi la alta, până la recunoaşterea conştientă a maturi-
tăţii mai mult sau mai puţin realizate. Este etapa formării personalităţii
umane care va decide în bună măsură esenţa aspiraţiilor, idealurilor şi
concepţia despre viaţă şi lume ale individului.
Mediul familial, condiţiile sociale sau educative, nivelul de cultură,
trebuie raţional folosite pentru desăvârşirea indivizilor în această etapă
a vieţii. Este perioada în care raportul ereditar – dobândit înclină în
avantajul ultimului, influenţa mediului asupra adolescentului fiind
hotărâtoare. Posibilităţile sunt deschise pentru fiecare, dar folosirea
lor necesită efort susţinut şi conştient.
Particularităţi anatomo-fiziologice ale adolescentului

Adolescenţa este etapa în care are loc o ultimă acceleraţie a dez-
voltării organismului, etapa consolidării somatice, a organizării
echilibrului.
Comportamentul adolescenţilor fiind legat de modificările biolo-
gice, originea crizei care ar apărea în dezvoltarea personalităţii se află
în conflictul subconştient ce apare între noile potenţe fiziologice şi
1
I. Mitrofan & C. Ciupercă, Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia
familiei, Ed. Edit Press, Bucureşti., 1998, pag. 169
10
interdicţiile morale, între faptul că adolescentul a dobândit un apa-

rat genital gata de a fi folosit imediat, dar nu o poate face din cauza
constrângerilor sociale şi educative. Neînţelegând noua situaţie, ado-
lescentul găseşte în ea motiv de revoltă contra familiei sau societăţii.
Instalarea unei crize în dezvoltarea personalităţii adolescentului
poate fi explicată mai nuanţat dacă se iau în considerare şi alţi factori
(familiali, sociali, educaţionali), în afara celor propriu-zis biologici.
Această poziţie este mult mai apropiată de realitate (absolutizările sau
extrapolările într-un sens sau altul nu duc la nimic bun)2.
Dezvoltarea psihică a adolescenţilor

Adolescenţa reprezintă perioada de vârstă în care tânărul începe să
se înstrăineze de părinţii lui, când nu mai este apropiat de ei ca în copi-
lărie. Această îndepărtare de părinţi este necesară pentru a construi un
fel de spaţiu psihologic numai al lui, spaţiu care să-l ajute să se cunoască
şi să se înţeleagă mai bine3.
Deşi traseele pe care evoluează transformările de cristalizare şi
stabilizare a structurilor psihice ale adolescentului sunt sinuoase, com-
plicate, presărate cu numeroase bariere şi dificultăţi, deşi procesul ca
atare poate fi mai calm sau mai năvalnic, cu devansări spectaculoase,
dar şi cu întârzieri descurajante, se pot evidenţia anumite nevoi speci-
fice vârstei:
• Nevoia creaţiei cu valoare socială. Este acea nevoie de a şti a şco-
larului mic, convertită în nevoia de creaţie a puberului şi care
devine mai acută la adolescent.
• Nevoia de a fi afectuos. Ia forma unui nou egocentrism afectiv
care va lăsa pe parcurs locul unei reciprocităţi afective. Este în
esenţă nevoia de a i se împărtăşi sentimentele.
• Nevoia de prietenii colective. Nevoia de grupare se destramă pen-
tru a lăsa loc nevoii unui cerc intim de prieteni.
2
U. Şchiopu & E. Verza, Adolescenţa–personalitate şi limbaj, Ed. Albatros, Bucu-
reşti, 1989, pag. 35
3
P. Ştefan, Prevenirea consumului de droguri, Ed. Universităţii „Lucian Blaga”, Si-
biu, 1999, pag. 41
11
TUDOR GHEORGHE
• Nevoia de iubire. Au loc furtuni afective, ruperi spectaculoase şi

dramatice de prietenii.
• Nevoia de distracţie. Distracţiile se intelectualizează, sunt trecute
prin filtrul personalităţii, aspectele de ordin cultural, estetic, trec
pe primul plan.
• Nevoia de independenţă şi autodeterminare. Este nevoia de desă-
vârşire, autodepăşire şi autoeducare.
• Nevoia de singularizare, de izolare, de a fi unic. Tânărul este
preocupat aproape în exclusivitate de propria persoană. Această
nevoie este complementară cu nevoia de a fi o personalitate. Se
manifestă prin atracţia pentru originalitate chiar în forme excen-
trice. Din dorinţa de a ieşi din comun, adolescentul se întrece cu
prietenii în comportamente deviante pe care uneori nu le găseşte
nici chiar el plăcute, riscând doar să rămână robul lor.
Acest set de nevoi pot fi satisfăcute datorită faptului că în această
etapă, inteligenţa generală a copilului se apropie de apogeu. Se conso-
lidează următoarele structuri:
• gândirea logico-formală;
• capacitatea de interpretare şi evaluare;
• capacitatea de planificare şi anticipare;
• spiritul critic şi autocritic.
Se dezvoltă caracterul de sistem al gândirii şi unele instrumente ale
activităţii intelectuale:
• capacitatea de argumentare;
• capacitatea de contraargumentare;
• capacitatea de demonstrare;
• capacitatea de elaborare de ipoteze.
Apar instrumente noi şi în planul imaginaţiei, memoriei, limbajului.
Adolescentul adoptă un stil propriu de iscălitură, elaborează algo-
ritmi şi stereotipii verbale ce vor servi în soluţionarea diferitelor situa-
ţii, fiind conştient de influenţa cuvântului.
Expresiile – şablon, clişeele verbale, excesele verbale de orice fel
sunt datorate fie insuficienţei cognitive, fie teribilismului vârstei.
Maturizarea intelectuală şi afectivă va permite dialoguri cu sine şi
12
cu ceilalţi, adolescenţa fiind vârsta la care individul caută să coincidă

cu sine.
Ca urmare a noilor achiziţii psihice, adolescentul este capabil să
manifeste o multitudine de conduite:
• conduita revoltei, respinge în bloc tot ceea ce a învăţat, acte inu-
tile de nesupunere, de indisciplină gratuită, comportamente în
contratimp cu ceilalţi, extravaganţe de limbaj, vestimentaţie etc.;
• conduita închiderii în sine, ce constă într-un sever examen de
conştiinţă, lungi introspecţii ce denotă intenţia adolescentului
de a se descoperi de sine;
• conduita exaltării şi afirmării, care este o confruntare deschisă
cu alţii, căutări neîncetate, dezinteres pentru viitorul material,
tendinţe romanţioase sau mistice, „totul sau nimic”, şi este rodul
maturizării personalităţii sale, fiind o reacţie împotriva sterilelor
visări de odinioară.
La aceste conduite se mai adaugă: renunţarea la resursele achiziţi-
onate, eliminarea vechilor idei considerate depăşite, revizuirea conşti-
inţei morale, erotizarea nu numai a conduitei sexuale, ci şi a fanteziei,
descoperirea identităţii ca urmare a procesului de autocunoaştere şi
autoinstruire, care afectează adaptarea şi integrarea profesională şi
socială.
Implicaţii educaţionale
Procesul de construcţie pozitivă a personalităţii implică momente
de derută şi de derivă evolutivă. Acestea pot fi:
• accidentale (instalate pentru perioade relativ scurte de timp) fiind
socotite fenomene de dezadaptare trecătoare, uşor de influenţat
şi corectat;
• constante (persistente în timp) reprezentând semnele unui pro-
ces de alterare a personalităţii, cu efecte negative asupra activităţii
şcolare şi integrării sociale a adolescenţilor.
În „tratarea” adolescenţilor trebuie evitate atitudinile extreme:
neangajare, pasivitate, dezarmare, abandon, (având la bază ideea că
astfel de fenomene sunt inevitabile), atitudini de tutelare şi dirijare
13
TUDOR GHEORGHE
excesivă, de amestec brutal în viaţa adolescenţilor (susţinute de ideea

eficienţei controlului riguros)4.
Principalele temeri ale adolescenţilor şi remediile educative ar pu-
tea fi sintetizate astfel:
• teama de a nu fi luat în seamă (insuficient apreciat) – indicat este
ca adultul să intervină ca un consilier discret;
• teama de a fi ridiculizat, minimalizat, marginalizat, repezit – în
acest caz este necesar ca adultul să fie transformat în aliat în edu-
caţie, nu oponent;
• teama de a fi pedepsit (pentru că nu a răspuns exigenţelor adul-
tului) – tactul, răbdarea, neintervenţia punitivă decât la abateri
majore ar putea fi câteva dintre modalităţile educative utile;
• teama de a nu se cunoaşte prea bine (tendinţe de supra- sau
subapreciere) – adultul trebuie să ofere adolescenţilor posibili-
tăţi de autocunoaştere (confruntare cu sine şi cu alţii) prin teste
psihologice, discuţii confidenţiale etc.;
• teama de banal, obişnuit, tradiţional – în acest caz soluţia este
stimularea, antrenarea şi educarea creativităţii în cadrul progra-
melor şcolare sau al unor teste speciale de creativitate.
I.2 Conceptul de sine la adolescenţi

Datorită specificului ei, această vârstă nu a rămas indiferentă ma-
rilor psihologi, atunci când s-a pus problema cercetării conceptului
de sine. Nu putem vorbi de adolescenţă fără a vorbi despre „ceea ce
simte şi crede despre sine” adolescentul. Văzută ca a doua naştere, după
cum afirmase Rousseau, adolescenţa este o perioadă de tranziţie între
copilărie şi maturitate ce se caracterizează printr-o serie de trăsături
generale şi specifice, traseu ce determină procesul de cristalizare a
personalităţii tânărului. În general, psihologia a considerat adoles-
cenţa ca fiind o vârstă a problemelor, vârstă ce influenţează în mod
decisiv comportamentul social şi afectiv al personalităţii viitoare. De
4
U. Şchiopu, op. cit., pag. 52
14
la comportamentul social sau afectiv se ajunge foarte uşor şi la mo-

dificarea percepţiei de sine. Următoarele perspective teoretice susţin
această idee:
a). Freud aprecia faptul că la vârsta adolescenţei creşte foarte mult
tensiunea libidinala, ceea ce duce la o intensificare a conflictului din-
tre inconştient şi eu (conştient). În acelaşi timp, are loc o dezvoltare a
supra-eului, adică o solicitare mare din partea mediului social. Această
stare de conflict permanent la nivelul eului influenţează în mod deci-
siv percepţia de sine a adolescentului. Se instalează o instabilitate şi o
confuzie în procesul evaluării, ajungându-se chiar la stare de depresie.
În perioada adolescenţei sunt puse în joc şi se manifestă prepon-
derent mecanismele de apărare. Dintre acestea amintim de comporta-
mentul de rejecţie, de negare şi de unul foarte ciudat la o primă vedere,
cel al „duşmăniei sau urii de sine”. Sesizăm, în acest caz, o concentrare
a atenţiei la evenimente negative ce tulbură raportarea adolescentului
la situaţia respectivă.
b). Erickson, referindu-se la vârsta adolescenţei, aduce în discuţie
întrebarea fundamentală a adolescentului „cine sunt eu?”. Această inte-
rogaţie însoţită de dezvoltarea biologică provoacă o criză acută sexuală,
dar şi una de identitate şi personalitate.
c). Autori precum Josselson (1980), O’Malley şi Bachman (1983)
sau Offer (1981) propun o altă perspectivă de interpretare a tulburări-
lor de la aceasta vârstă. Ei consideră că percepţia de sine este influenţa-
tă în fond, de relaţiile dintre părinţi şi copii până la vârsta adolescenţei.
S-a constatat că, adolescenţii cu o percepţie de sine ridicată au avut
părinţi ce au stabilit legaturi bune cu copiii lor, oferindu-le: acceptare,
înţelegere, căldură, disciplină democratică5.
d). Coopersmith (1967), Lesser şi Kandd (1969) precum şi Elder
(1962) au subliniat faptul că părinţii ce au impus o disciplină pedago-
gică instabilă, au determinat copiilor lor o percepţie de sine scăzută.
Toate aceste cercetări vin să sublinieze ideea potrivit căreia: tulbu-
rările psihice, afective sau caracteriale ale adolescenţilor provin din lipsa
realizării funcţiilor familiei, din lipsa de responsabilitate şi a relaţiilor
5
M. Itzhac – Percepţia de sine a unor minorităţi, Iaşi, pag. 62
15
TUDOR GHEORGHE
adecvate a părinţilor. S-a arătat că familia unde se consumă droguri

face parte din categoria acelor familii disfuncţionale, cu dizarmonii în
structura copilului, a adolescentului, în sănătatea şi echilibrul său psi-
hic, trecute în revistă şi alte opinii: Elkind (1975) ajunge la concluzia
că la copiii de vârsta 13-14 ani, percepţia de sine este scazută, foarte
redusă la adolescenţă, ea devenind stabilă la sfârşitul adolescenţei.
Hurlock (1973) şi Erikson (1968) considerau că la vârsta adolescenţei,
la 15 ani, apare cea mai mare insatisfacţie şi anxietate morală, cognitivă
şi emoţională, dar ei observă că după această perioadă va urma una de
stabilitate şi dezvoltare a percepţiei de sine. Ursula Şchiopu, psiholog
român, care s-a ocupat preponderant de această vârstă, aprecia faptul
că „adolescenţa presupune mai multe crize şi foarte multe interogaţii.
Prima criză de originalitate se datorează suprasolicitării de conduite,
a responsabilităţilor noi. A doua criză de originalitate are loc datorită
opticii mai noi, moderne şi mai cultivate pe care o aduce cu sine fiecare
generaţie (exemplu: felul nou de a vorbi al adolescentului). A treia cri-
ză se datorează dezvoltării impetuoase de aptitudini, aptitudini inten-
se ale adolescenţilor ce se implică în activităţi preferenţiale şi ludice”6.
Tinerii adolescenţi capabili să judece singuri, îşi caută identitatea,
încearcă să se autodefinească prin compararea cu cei din jur. Nevoia
firească de perfecţionare a adolescentului îl face să fie foarte critic faţă
de ceilalţi, dar şi faţă de el însuşi, îşi descoperă cele mai diverse defecte,
apar complexele de inferioritate mai mult sau mai puţin reale. Ţinând
cont de specificul acestor fenomene psiho-afective, caracteriale, de
percepţie, este de la sine înţeleasă nevoia adolescentului de un climat
afectiv familial adecvat care să-i satisfacă setea de afecte (mult mai in-
tense acum), nevoia de protecţie, de modele şi libertatea de a se afirma
pe sine însuşi ca personalitate.
Există mai multe cauze pe care autoarea Ursula Şchiopu le iden-
tifica în modificarea conştiinţei de sine la adolescenţi. Este vorba de
o serie de modificări ce intervin în sistemul general al personalităţii
adolescentului: propria-i imagine corporală, identificarea şi conştiin-
ţa egoului, identificarea sensului, a statutului sexual şi a celui social.
6
U. Şchiopu &E. Verza, Adolescenţa-personalitate şi limbaj, pag. 15
16
Percepţia de sine şi imaginea corporală devin critice datorită schim-

bărilor de siluetă, fenomene şi ţinută. Autoarea aminteşte şi de expec-
tanţele părinţilor ca factor important în dezvoltarea percepţiei de sine.
(Ursula Şchiopu, 1997, pag. 219-221)7. Oricum am numi-o: „vârstă a
problemelor”, „vârsta crizei de originalitate”, trebuie să acceptăm ide-
ea că adolescenţa este vârsta cea mai dificilă din viaţa unui om, acum
confruntându-se copilăria cu maturitatea, experienţa de viaţă redusă
cu interesele şi preocupările adultului, dacă vârsta copilăriei nu pune,
în general, părinţilor probleme deosebite, cu totul altfel stau lucrurile
în perioada adolescenţei, întrucât tinerii încep să-şi revendice indepen-
denţa de opinie şi de acţiune în toate planurile.
I.3 Adolescentul şi integrarea şcolară şi socială

I.3.1 Delimitări conceptuale
Există o interdependenţă strânsă între imaginea de sine şi inadap-
tarea şcolară. Pentru a nu face o afirmaţie gratuită, venim în sprijinul
ei cu rezultatele unei cercetări realizate de Mihaela Jigaru, publicate
în lucrarea „Factorii reuşitei şcolare”(1998). Cercetarea care a cuprins
1800 de elevi din gimnaziu şi licee situate în diferite zone ale ţării, a
avut drept scop evaluarea influenţei factorilor individuali, de grup şi
şcolari, care acţionează asupra rezultatelor şcolare.
În privinţa caracteristicilor individuale ale elevilor, ierarhia ca re-
alizare în funcţie de gradul de influenţă pe care-l manifestă, relevată
ca primă caracteristică ce-şi pune amprenta pe rezultatele şcolare, este
imaginea de sine. Cu alte cuvinte, scenariul unei reuşite şcolare trebuie
să presupună, pe lângă multe alte condiţii ce ţin de mediul familial,
structura individuală, grupul de prieteni, mediul şcolar şi o imagine
de sine favorabilă a elevului, o autoapreciere pozitivă şi o încredere
crescută în forţele proprii. Lăsând la o parte motivaţia, trecem la deli-
mitarea cadrului teoretic al acestei noţiuni: adaptarea şcolară.
7
U. Şchiopu, Dicţionar Enciclopedic de Psihologie, Ed. Babel, Bucureşti, 1997, pag.
219-221
17
TUDOR GHEORGHE
Adaptarea reprezintă însăşi condiţia vieţii. Ori de câte ori orga-

nismul este supus acţiunii unor factori stresanţi (intoxicaţie, emoţie
puternică) el îşi mobilizează mecanismele de apărare pentru a face faţă
acestor agenţi stresanţi. Potrivit opiniei lui J. Piaget, cu viaţa psihică se
petrece un fenomen asemănător.
Aşa cum organismul recurge la permanente schimbări cu mediul
înconjurător, tot aşa psihicul uman îşi asigură unitatea internă şi ar-
monia cu exteriorul dând dovadă de plasticitate comportamentală: pe
de o parte, o sincronizare cu cerinţele mediului în limitele resurselor
individuale, respectiv o modificare a comportamentului în funcţie de
exigenţele mediului socio-cultural (acomodare), iar pe de altă parte, o
transformare a condiţiilor mediului în funcţie de scopuri şi aspiraţiile
individuale ale persoanei (asimilare). Aceste două moduri de acţiune
ce se combină fără încetare pentru a menţine starea de echilibru a indi-
vidului, constituie adaptarea psihologică. Deci, din perspectivă piage-
tiană, în sens larg, adaptarea desemnează procesul de echilibrare dintre
asimilare şi acomodare intervenit în cadrul interacţiunilor dintre om şi
realitatea înconjurătoare8. Prin opoziţie cu aceasta, dezadaptarea, din
aceeaşi perspectivă, ilustrează incapacitatea persoanei de a realiza în
mod echilibrat procesele de asimilare şi acomodare. Persoana dezadap-
tată, fie respinge, ignoră în mod voit cerinţele şi exigenţele exterioare,
fie îşi ignoră orice preferinţă, nevoia personala lasându-se în voia vieţii.
Adaptarea socială este un concept în mare parte sinonim cu cel de
socializare, dar care priveşte şi particularităţile, condiţiile şi specificul
personal şi de grup al asimilării mediului social. Socializarea, la rândul
ei, nu reprezintă doar un proces de confirmare şi adaptare unilaterală a
tânărului la cerinţele acţiunii educative, ci amplifică o relaţie reciprocă,
tânărul socializându-se când învaţă să se comporte în mod creativ, în
concordanţă cu modurile de gândire şi simţire specifice societăţii în
care trăieşte. Înainte de a aborda fenomenul de adaptare/dezadaptare
şcolară, este bine de consemnat relaţia adaptare-integrare. Integrarea
socială este percepută ca un nivel superior al adaptării cu o valoare
mult mai mare. Acest raport al subordonării adaptării faţă de integrare
8
A. Neculau, Psihologie-manual pentru clasa a X-a, Ed. Polirom, Iaşi, 2000, pag. 18
18
este foarte bine explicat de pedagogul român D. Palade: „integrarea

este un proces de asimilare, de valorizare, de însuşire a unor norme şi
valori, în timp ce adaptarea este mai degrabă un proces de conformare,
de respectare a unor condiţii şi cerinţe”9.
Cu alte cuvinte, integrarea este un proces voluntar de aderare şi
dinamică la viaţa şi relaţiile sociale, aderare ce se realizează prin asi-
milarea de roluri sociale, norme şi valori, modele, prin dezvoltarea
conştientă a nivelului personalităţii. Pentru realizarea unei integrări
eficiente, reale, individul trebuie mai întâi să se adapteze, iar acest pro-
ces trebuie să înceapă de la o vârstă cât mai fragedă, mai întâi în familie
şi apoi în şcoală.
Adaptarea şcolară exprimă calitatea şi eficienţa realizării concor-
danţei relaţiei dintre personalitatea elevului şi cerinţele şcolii. Alături
de aceasta, definim şi celelalte noţiuni pe care adaptarea le presupune.
Succesul şcolar sau reuşita şcolară exprimă obţinerea unui randa-
ment superior în activităţile instructiv-educative la nivelul cerinţelor
programelor şi a finalităţilor învăţământului.
Insuccesul şcolar desemnează neîndeplinirea de către elevi a ce-
rinţelor obligatorii din cadrul procesului instructiv-educativ, fiind
efectul discrepanţei dintre exigenţe, posibilitate şi rezultate obţinute.
Distingem două tipuri de eşec: un eşec de tip şcolar cognitiv care se
referă la nerealizările de către elevi a obiectivelor propuse şi un eşec
şcolar necognitiv ce reflectă inadaptarea elevilor la valorile şi normele
specifice comunităţii.
Pentru a nu exista o confuzie la nivelul termenilor: adaptare-suc-
ces-eşec şcolar, va fi prezentată paradigma adaptării şcolare ce presupu-
ne doi termeni de referinţă:
a) cerinţele scolii;
b) posibilităţile subiective ale elevilor de a o realiza.
După Ioan Nicola, succesul desemnează „compatibilitatea dintre
solicitările şcolare şi nivelul dezvoltării psihofizice a elevului”, iar in-
succesul este un indiciu al discordanţei dintre cei doi termeni. Prin
9
E.A. Lorincz & M.I. Carcea, Prevenirea dezadaptării şcolare, Ed. Cermi, Iaşi,
1998, pag. 19
19
TUDOR GHEORGHE
urmare, succesul/insuccesul sunt laturi complementare, polare (una

pozitivă, cealaltă negativă) al unuia şi aceluiaşi proces care este adap-
tarea şcolară. Aşadar, atunci când vorbim de succes vs. eşec şcolar, vor-
bim de fapt de adaptare/dezadaptare deoarece noţiunile din urmă sunt
categorii supraordonate ale succesului/eşecului şcolar. Pe de altă parte,
succesul şi eşecul pot fi consideraţi principalii indicatori ai adaptării
şcolare.
În „Dicţionarul de pedagogie” de Sorin Cristea (2000), se află ur-
mătoarea definiţie: „adaptarea şcolară reprezintă un proces complex
precedat şi dirijat de profesor în vederea realizării unor raporturi opti-
me între elev şi mediul educativ”10.
Această „definiţie” pare a fi restrictivă prin raportarea conţinutului
procesului de adaptare şcolară la acţiunile pedagogice întreprinse de
profesor. Mai adecvată pare a fi următoarea definiţie: „Adaptarea şco-
lară presupune atât obţinerea performanţelor şcolare, cât şi acomoda-
rea la grupul şcolar prin asimilarea unor valori sociale corespunzătoare
vârstei”11.
Esenţa adaptării şcolare constă în ajustarea reciprocă atât a proce-
sului de educaţie, cât şi a caracteristicilor de personalitate ale elevului.
Vom spune, prin urmare, că un elev este adaptat atunci când realizează
în egală măsura adaptarea pedagogică sau instrucţiunile şi adaptarea
relaţională.
Primul tip de adaptare ilustrează răspunsul adecvat al elevului la
exigenţele de ordin intructiv, respectiv disponibilitatea acestuia de a-şi
procura informaţiile transmise şi de a le operaţionaliză într-un mod
eficient. Adaptarea pedagogică sau instrucţională poate fi globală
sau parţială. Al doilea tip de adaptare, menţionat mai sus, se referă la
capacitatea elevului de a relaţiona cu profesorii, cu ceilalţi elevi, de a
interioriza normele şcolare şi valorile sociale acceptate. Inadaptarea
comportamentală se referă la tulburările relaţionale ale copilului cu
10
S. Cristea, Dicţionar de pedagogie, Grupul Editorial Litera–Litera Internaţional,
Chişinău-Bucureşti, 2000, pag. 11
11
C. Neamţu & A. Gherguţ, Psihopedagogie specială, Ed. Polirom, Iaşi, 2000, pag.
35
20
părinţii, profesorii, la încălcarea regulilor şcolare.

În adolescenţă, riscul alunecării pe panta dezadaptării este mare,
deoarece tânărul este în căutarea unei noi identităţi, autonomii, cau-
tă să iasă din anonimat şi pentru că nu are mijloacele necesare unei
socializări, uneori răspunde prin comportamente dezadaptate: acte
nonconformiste, negare, izolare sau violenţă. Adaptarea/dezadaptarea
şcolară a adolescenţilor are o notă aparte datorită specificului acestei
perioade, fapt ce trebuie luat în considerare în predicţie sau diagnos-
ticarea comportamentului dezadaptat la această vârstă. Nu vrem să se
înţeleagă că adolescenţa ar fi o vârstă a izbucnirilor de conduite ina-
daptate. Ideea este că adaptarea şcolară este legată şi de vârsta copilului
în sensul că fiecare vârstă are resursele, mecanismele sale de adaptare
mai bune sau mai rele. Deci, nu putem afirma că ar exista perioade
specifice de adaptare şi dezadaptare şcolară, cu atât mai mult decât este
vorba de adolescenţă.
I.3.2 Factori şi forme ai inadaptării şcolare

Inadaptarea înseamnă nerealizarea adaptării la un minimum de
cerinţe sociale de ordin practic, şcolar sau moral, din cauza unor de-
ficienţe native sau survenite ale copilului şi din cauze de ţin de familie
şi de ambianţă12.
Au existat mai multe teorii explicative, abordări, direcţii de in-
terpretare, de clasificare a cauzelor dezadaptării şcolare. Ne-am oprit
asupra a trei perspective:
1) Perspectiva organicistă se centrează pe variabilitatea interindi-
viduală a caracteristicilor psiho-fizice ale copilului sau pe ceea ce se
consideră „zestrea ereditară”. Explicarea eşecului face trimitere la mul-
te probleme: factorii constituţionali sau de structură neuro-psihică
(debili mintali, hiperemotivitate), personalitatea în formare (tulburări
de caracter, atitudini negative).
2) Abordarea sociologizantă, apărută ca o replică la teoria pre-
cedentă susţine că eşecul, inadaptarea se datorează cauzelor sociale,
12
E.A. Lorincz & M.I. Carcea, op. cit., pag. 34
21
TUDOR GHEORGHE
carenţelor educative, handicapurilor socio-culturale. Cercetătorii care

au investigat fenomenul din această perspectivă, au constatat că mulţi
elevi proveniţi din medii socio-culturale puternic dezavantajate (me-
diul rural, familiile cu un statut economic şi cultural scăzut) prezintă
semnele unui retard intelectual, adesea irecuperabil dacă acele condiţii
au acţionat prelungit şi profund.
S-a demonstrat de către sociologie o corelaţie semnificativă intre
statutul socio-economic şi randamentul şcolar. Copiii din clasele mai
puţin avantajate economic au rezultate şcolare inferioare, obţin note
mici la aproape toate materiile şi intră într-o proporţie mai redusă la
liceu sau facultate. Ei îşi termină mai repede studiile iar rata abando-
nului şcolar în rândul lor este mai mare. În cazul în care obţin rezultate
slabe, îşi pierd orice interes pentru activitatea din clasă, se plictisesc,
sunt agresivi şi mai înclinaţi să lipsească nemotivat.
3). O altă perspectivă care a apărut recent şi care ar putea fi inclusă
în a doua abordare, pune accentul în ilustrarea inadaptării pe natura
critică şi reproductivă a scolii. Această teorie susţine faptul că întregul
sistem de învăţământ poate genera eşecul printr-o: proastă politică
şcolară, deficienţe de predare, excesele de severitate, erori în evaluare.
Toate acestea au influenţă asupra randamentului şcolar.
Aceste abordări, luate separat, nu reuşesc să explice pe deplin ca-
uzalitatea dezadaptării şcolare, de aceea astăzi, se tinde către un nou
tip de abordare – cea dinamică. Acesta studiază formarea personali-
tăţii într-o viziune integrată, ţinând cont atât de subiect (ca agent al
propriei dezvoltări) cât şi de factori externi. În continuare, vom pune
în discuţie rolul factorilor interni şi a celor externi pentru explicarea
fenomenului dezadaptării şcolare.
În categoria factorilor interni intră: variabilele biologice ce ţin de
sănătatea şi de normalitatea anatomo-funcţională a copilului şi varia-
bilele psihologice (aici integrându-se toate procesele şi componentele
psihice). În ultimele decenii, se semnalizează tot mai mult ponderea
factorilor non-intelectuali cum ar fi: rezistenţa la solicitările fizice şi
mintale, aptitudinile, particularităţile afectiv-volitive, atitudinea faţă
de şcoală. Aceşti factori care ţin de potenţialitatea ereditară şi care duc
22
la diverse tipuri de inadaptare, nu acţionează direct, ci prin intermediul

celor de mediu. De aceea, trebuie să se renunţe la atitudinea de fata-
lism în faţa destinului prin adoptarea unor condiţii de îmbunătăţire a
acelor deficienţe, de ameliorare a tulburărilor ce ţin de factori interni.
Datorită corelaţiei pozitive cu reuşita şcolară, există o serie de variabile
din această categorie care s-au impus cu desăvârşire: inteligenţă şcola-
ră, limbajul, motivaţia învăţării şcolare, afectivitate, imaginea de sine.
Dintre acestea, ne oprim asupra ultimei variabile.
De Lanshere observa că imaginea de sine pozitivă este una din
principalele chei ale reuşitei, deci cine o deţine se poate adapta foarte
bine mediului şcolar. Foarte multe cercetări din domeniul psihologiei
au demonstrat că există o corelaţie pozitivă între stima de sine şi rezul-
tatele obţinute, altfel spus, nivelul adaptării şcolare, al performanţei
este influenţat de imaginea de sine (fapt demonstrat şi în cercetarea
Mihaelei Jigaru). Imaginea de sine poate fi de două feluri: generală
(elevul se percepe ca un învingător pe toate planurile: fizic, şcolar, so-
cial), specifică (se estimează a fi un „bun orator”, un „bun sportiv”).
Interesantă ni se pare a fi schema prezentată de Neamtu C. si Ghergut
A. în lucrarea „Psihopedagogia specială”, în care punctele cardinale
principale sunt: imaginea de sine, sinele ideal şi stima de sine.
Reprezentarea de sine, care se referă la conştientizarea propriei
identităţi, presupune dezvoltarea celor trei aspecte, prezentate mai sus.
Imaginea de sine vizează conştientizarea subiectului asupra caracte-
risticilor fizice şi psihice. Ea începe în familie prin atitudinea faţă de
copil. Părinţii sunt primul indicator al acestei variabile. Acceptându-l
pe copil aşa cum este, valorificându-i potenţialităţile, iubindu-l şi în-
curajându-l zi de zi, dezvoltă la acesta o imagine de sine ridicată care îi
asigură echilibrul necesar. Este uşor de imaginat ce se poate întâmpla
în situaţia contrară. Şcoala prin experienţa sa, completează / ajustează
imaginea de sine a individului. Concomitent cu formarea imaginii de
sine, elevul îşi cunoaşte mai realist capacităţile, îşi planifică mai eficient
efortul, adaptându-se mai realist şi progresiv la activitatea şcolară.
Sinele ideal se referă la acele caracteristici ideale la care copilul tre-
buie să aspire şi să le posede în timp. Această conştientizare a idealului
23
TUDOR GHEORGHE
„de-a fi” începe în familie şi se continuă în şcoală. Comparaţia cu alţi

colegi şi influenţa mass-media sunt repere de construire a sinelui ideal.
Stima de sine este acel proces de evaluare a individului asupra discre-
panţelor dintre imaginea de sine şi sinele ideal, proces esenţialmente
afectiv. Discrepanţa aceasta este necesară, deoarece determină nivelul
de aspiraţie, însă dacă discrepanţa este mare şi se menţine pe termen
lung, se poate ajunge la comportamente nevrotice şi implicit de deza-
daptare13. Din categoria factorilor externi, ne referim la cei şcolari şi
familiali. Din cei de tip şcolar amintim de:
• didactism (tratarea nediferenţiată, globală a elevilor);
• organizarea procesului şcolar;
• metodele de evaluare (evaluarea nediferenţiată – după elevul
mediu – nestimulativă, coercitivă);
• pregătirea şi calitatea muncii cadrelor didactice din punct de
vedere al specialităţii sau informării psiho-pedagogice;
• lipsa legăturii şcoală-familie;
• insuficienţa bazei materiale.
Din categoria factorilor familiali, vor fi selectaţi doar acei factori
care au relevanţă pentru ipoteza susţinută: stilul educaţional al fami-
liei. După cum ştim, concepţia educativă, stilul, metodele pedagogice
practicate zi de zi de către părinţi, sub forma cerinţelor, atitudinilor
faţă de copil, joacă un rol însemnat în formarea personalităţii şi a bu-
nei sale integrări sociale. Adaptarea şcolară presupune atât maturitate
intelectuală cât şi maturitate socială, de aceea când copilul ajunge la
şcoală, el trebuie să aibă deja formate: deprinderile de conduită civi-
lizată în colectiv, spiritul de întrajutorare, interdependenţă relativă de
acţiune faţă de adulţi.
Atitudinea parentală. Adaptarea socială şi şcolară poate fi influ-
enţată şi de această variabilă. De aceea, o atitudine adecvată faţă de
copil presupune: o dragoste raţională şi spontană faţă de copil, fără
slăbiciuni şi răsfăţ, o dozare optimă a frustrărilor adaptative în raport
cu trebuinţă de autonomie a copilului.
13
C. Neamţu & A. Gherguţ, op. cit., pag. 106-107
24
Ambianţa familială. O ambianţă familială frământată de tensi-

uni, o atmosferă sufocantă a căminului prin inegalitatea atitudinilor
părinteşti, lipsa de afecţiune dintre soţi, existenţa neînţelegerilor din
casă, acte de violenţă – toate acestea duc la o integrare insuficientă a
copilului şi a familiei în viaţa socială. Tabloul unui asemenea mediu
tensionat, dezechilibrat, dezvoltă la copil o serie de conduite dezadap-
tative ca răspuns la acest mediu: fuga de acasă, de la şcoală, abandonul
şcolar, toxicomanie, vandalism, izolare. Pentru a atenua gravitatea aces-
tei constatări, menţionăm faptul că la aceste forme extreme se ajunge
într-o ultimă fază a inadaptării. Acest fenomen al inadaptării cunoaşte
o evoluţie gradată, ipostaziindu-se la mai multe niveluri, astfel cu cât
intervenim mai devreme cu atât putem înlătura formele extreme de
manifestare. Urmărind schema prezentată de U. Şchiopu şi E. Verza
ilustrăm acele niveluri evolutive ale adaptării şcolare:
1. Adaptarea confortabilă se caracterizează prin: performanţe su-
perioare ale potenţialului intelectual şi în sfera intereselor cognitive
ale elevului. Dar vorbim în acest caz şi de satisfacţii individuale ce de-
curg din rolul de elev şi contextul specific acestuia, generată de trăiri
pozitive.
2. Adaptarea tensionată, se caracterizează prin faptul ca perfor-
manţa şi disciplina se menţin în limitele acceptabile, însă rolul de elev,
activitatea şi contextul specific sunt generatoare de insatisfacţii, de
trăiri negative. Această adaptare echivalează cu o indaptare subiectivă
trăită pe plan psihic, dar încă nemanifestată pe plan comportamental.
Oferta informaţională a şcolii, solicitarea fizică şi intelectuală, exigen-
ţele cantitative privind cunoştinţele asimilate, criteriile de evaluare,
tipurile de relaţii interpersonale impuse de şcoală, relaţiile conflictuale
din familie sau aşteptările familiei privind evoluţia copilului, generea-
ză la acesta trăirea conflictuală a realităţilor şcolare. Cunoaşterea adap-
tării tensionate are o importanţă deosebită în prevenirea dezadaptării
manifeste. Fără intervenţii la timp se poate ajunge la dezadaptarea
manifestă.
3. Dezadaptarea manifestă se caracterizează prin performanţe
scăzute sub posibilităţile intelectuale ale elevului: comportamente
25
TUDOR GHEORGHE
indezirabile în şcoală, respingerea rolului de elev14. Trăirile negative

resimţite de copil în mediul şcolar, modelează seturi aperceptive ce duc
la reacţii defensive sau dimpotrivă agresiv-ofensive.
14
E.A. Lorincz & M.I. Carcea, op.cit., pag. 44-45
26
Capitolul II
Toxicomania şi efectele sale
II.1 Descrierea şi efectele principalelor tipuri de droguri
Cannabis
Termenul de cannabis desemnează toate plantele gen cânepă.
Acesta se fumează în ţigări sau pipă, uneori amestecat cu tutun. Are un
miros caracteristic de iarba şi se prezintă sub forma de marijuana, haşiş
şi ulei de haşiş. Cannabisul se utilizează sub trei forme:
• Răşină – recoltată prin procedee speciale, este modelată în plăci
sau mici batoane în vederea consumării.
• Cânepa ca atare – culeasă, uscată, tocată puţin cu instrumente
speciale şi este folosită amestecată cu anumite sorturi de tutun
(marijuana).
• Haşiş lichid, distilat de cannabis concentrat la 60% care se admi-
nistrează injectând sau pe cale orala.
Haşiş: acest termen desemnează rădăcina de cânepă, o pastă solidă
de culoare brun deschis pâna la maro închis. Această pastă poate avea
diferite forme: ovală, rotundă, cunoscută fiind sub numele de „turte”.
Haşişul se fumează, se mestecă sau se consumă sub formă de batoane
cu care se freacă gingiile.
Uleiul de haşiş este un lichid uleios de culoare maroniu spre negru
şi are acelaşi miros ca şi marijuana şi haşişul.
Exista o serie de faze succesive în beţia cannabică:
27
TUDOR GHEORGHE
1. Faza de excitaţie euforică: la 1-2 ore de la ingerare subiectul

manifestă o senzaţie de bunăstare fizică şi morală, de mulţumire
interioară, de fericire intimă imposibil de definit. Această fericire
profundă este expansivă şi comunicativă.
2. Faza de exaltare senzorială şi afectivă. Dezorientarea: apare mai
întâi o hiperestezie senzorială anormală care se manifestă prin-
tr-o acuitate crescută a percepţiilor. Această beţie haşişică sporeş-
te emotivitatea subiectului. Subiectul este caracterizat uneori de
o ilaritate de nestăpânit, alteori o impulsivitate bruscă, cu pusee
anxioase, ieşiri agresive sau scene criminale. Noţiunile de timp şi
spaţiu sunt profund perturbate; propriile membre sunt nemăsu-
rat de lungi şi deformate.
3. Faza extatică: tumultului de idei şi imagini îi urmează o senza-
ţie de extaz; această fază de atitudine este traversată de viziuni.
Uneori apare dedublarea personalităţii.
4. Depresia şi somnul. Trezirea: după câteva ore de la destinderea
extatică şi pasivă subiectul adoarme. Se trezeşte a doua zi puţin
mahmur, dar şi bine dispus.
Ingerarea unor cantităţi mari de cannabis poate produce psihoze
toxice. Consumul repetat duce la instalarea dependenţei psihice, ca-
racterizată, ca şi în cazul altor tipuri de droguri, printr-o dorinţă nestă-
pânită de a le reutiliza. În paralel, toleranţa îl determină pe consumator
să mărească doza.
Compusul psihoactiv principal al cannabisului este tetrahidrocan-
nabinolul (T.H.C.). Acesta conţine totuşi şi alţi cannabinoizi. Ca la
orice substanţă cu potenţial toxicomanic se manifestă intoxicaţia acută
şi intoxicaţia cronică.
Starea obişnuită după administrarea de THC constă în relaxare
musculară şi psihică, stări de reverie, visare, pe un fundal afectiv eu-
foric; apetit alimentar crescut, hipersestezie senzorială, dar şi posibile
efecte adverse de tipul stărilor de anxietate, mai rar al sindroamelor
paranoice15.
În ceea ce priveşte potenţialul terapeutic al THC, au fost studiate:
15
A. Porot, Toxicomaniile, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1999, pag. 67
28
efectul analgezic, anticonvulsivant, tranchilizant diurn, hipnoinduc-

tor, potenţator al barbituricelor, agent preanestezic, acţiunea bron-
hodilatatoare, reducerea presiunii intraoculare. Efectul stimulator
al apetitului şi cel anxiolitic au fost luate în considerare ca utile în
tratamentul unor cazuri de alcoolism cronic sau farmacodependenţă.
Efectele durează 2-4 ore în cazul inhalării, iar în cazul administrării
orale 5-12 ore.
Amfetaminele
Acestea sunt droguri sintetice care se prezintă sub forma unor com-
primate, pastile, capsule, având aspectul unor medicamente obişnuite.
Uneori comprimatele de amfetamină au ştanţate desene sau semne de
identificare cunoscute printre toxicomani.
Ca şi cocaina, ele risipesc oboseala şi suprimă senzaţia de foame.
Sunt consumate în general prin ingerare.
Utilizarea acestor substanţe creşte activitatea neuromusculară,
presiunea arterială, amplitudinea respiratorie şi provoacă încetarea
somnului. Din punct de vedere psihic apare exaltarea activităţii inte-
lectuale, intelectul este mai alert şi apare de asemenea o mare lărgire a
limitelor oboselii. Subiectul are de asemenea şi reacţii de tip paranoid.
Printre aceste substanţe se remarcă modafimilul, aşa-zisa pilulă
„anti-somn” şi ecstasy (M.D.M.A.), care mai este numită şi „pilula
de dragoste” şi care a apărut in 1983. Iniţial acesta a fost prescris în
psihoterapie.
Consumarea lor duce la creşterea nivelului sociabilităţii şi energiei,
consumatorul se simte cald, energic, euforic şi prietenos. Drogul îşi face
efectul după 40 minute de la înghiţire, iar in funcţie de toleranţa indi-
viduală, efectele lui pot dura şi 6 ore. Ecstasy nu creează dependenţă.
Acest drog provoacă accidente cardiace uneori mortale şi este recu-
noscut ca fiind un stupefiant brutal, periculos, halucinogen şi excitant.
În ceea ce priveşte dependenţa de tip amfetaminic, principalele sale
caracteristici sunt dependenţa psihică şi toleranţa. Dependenţa fizică
apare în cazuri rare şi cu un grad de manifestare minor. Amfetamina şi
drogurile de tip amfetaminic, care generează acest tip de dependenţă,
29
TUDOR GHEORGHE
fac parte din categoria drogurilor cu acţiune stimulantă asupra SNC

şi în multe privinţe se aseamănă cu dependenţa de tip cocainic.
Stimularea activităţii SNC constă în inducerea unei stări generale de
bună dispoziţie, precum şi în dispariţia senzaţiilor de oboseală şi foa-
me, stimularea activităţii motorie. Dependenţa psihică ce apare rapid
este accentuată.
Amfetaminele, stimulatoare ale S.N.C., au şi un efect net favorabil
asupra activităţii sexuale; în anumite cazuri de frigiditate, administra-
rea lor are efecte favorabile în sensul posibilităţii realizării orgasmului,
iar la bărbaţi provoacă priapism (erecţie prelungită anejaculatorie), dar
în cazuri de dependenţă la doze mari produce anerecţie şi impotenţă.
Amfetaminele au acţiune stimulatoare fizică (creşterea activităţii
neuromusculare, a tensiunii arteriale, a amplitudinii respiratorii) şi
mai ales psihică (senzaţia lipsei de oboseală, îndepărtarea somnului,
stimulare intelectuală). Această acţiune tonică a determinat autoadmi-
nistrarea abuzivă, până la toxicomanie.
În clinică nu sunt utilizate decât în tratamentul narcolepsiei şi pen-
tru combaterea efectelor secundare ale altor psihotrope: neuroleptice,
antidepresive, antiepileptice.
Toxicomania determină creşterea continuă a dozelor şi dependen-
ţă. Primele simptome de intoxicaţie, care apar de la doze relativ mici
sunt: anorexie, insomnie, agitaţie psihomotorie cu confuzie şi delir
halucinator.
Cocaina
Acest drog este unul dintre alcaloizii extraşi din frunzele de
Erythroxylon Coca, arbust ce creşte pe versantul estic al Anzilor, în
special în Peru şi Bolivia. Acest drog este un anestezic local şi un sti-
mulent. El se prezintă sub forma unei pudre cristaline, pufoase, de cu-
loare albă. Se poate inhala nazal, priza şi de asemenea se poate injecta
intravenos.
Principalele efecte ale consumului de cocaină sunt: inhibare emo-
ţională, stări de nervozitate, mucoasa nazală sângerândă (cu diverse
leziuni), secreţii nazale permanente, pierderea apetitului şi a greutăţii.
30
Efectele psihice şi fizice resimţite de cocainomani sunt multiple.

Drogaţii cu cocaină sunt, de regulă, hiperexcitaţi, au o logoree specifi-
că, făcând afirmaţii necontrolate, apoi uită cu o uşurinţă surprinzătoa-
re tot ce au făcut sau au vorbit. Majoritatea lor au halucinaţii.
Când efectele cocainei încep să se diminueze, consumatorul se
simte neliniştit, incapabil de a se concentra, este arţăgos, deprimat,
obosit şi are o tendinţă morbidă spre lenevie. Drogaţii au insomnii
pronunţate. Este un lucru obişnuit ca starea depresiva să se amplifice
în asemenea măsură încât cocainomanul să-şi piardă dorinţa de a trăi,
să comită acte sau tentative de sinucidere.
Pe plan fizic, cocaina determină accelerarea pulsului, creşterea ten-
siunii arteriale şi a ritmului respiraţiei.
Dependenţa cocainică este specifică şi definită ca nevoia irezisti-
bilă de a lua drogul, absenţa toleranţei la efectele sale, o dependenţă
psihică intensă şi o absenţă a dependenţei fizice.
Fazele de manifestare ale toxicomaniei cocainice sunt următoarele:
1. Primele manifestări: mai întâi apare o euforie, dar o euforie acti-
vă, opusă bucuriei pasive a opiomanului. Subiectul se simte uşor,
viguros, curajos, rezistent. El este mai lucid; producţia literară
sau artistică poate fi pentru moment sporită. Subiectul este gu-
raliv, locvace, antrenat, dovedeşte o nevoie intensă de mişcare, de
viteză, care se materializează uneori în raiduri nebuneşti. Acest
dinamism nu durează decât un moment. Apoi, subiectul cade
în apatie, indiferenţă şi ciclul se reia. Adevărata beţie cocainică,
cu „viziunile” şi senzaţiile ei halucinatorii, se manifestă destul de
repede, după câteva săptămâni sau luni.
2. Faza halucinatorie şi tulburările de comportament: apar nume-
roase erori de percepţie şi de judecată; apar iluziile animate, esen-
ţialmente vizuale. Frecvent subiectul este fascinat de „viziunile”
sale şi uneori el chiar vrea să le provoace. Are şi iluzii şi halucinaţii
ale auzului.
3. Decăderea: toxicomanul decade definitiv în 5-10 ani. La cocai-
nomani apare perforarea membranei nazale. De asemenea sunt
prezente decăderea intelectuală şi dezagregarea personalităţii. Se
31
TUDOR GHEORGHE
stabileşte un sindrom cronic, caracterizat prin insomnie, apatie,

psihoză paranoidă. Violenţa şi halucinaţiile se continuă fără con-
fuzie mentală dupa o evoluţie progresivă remarcabilă.
Dintre toate toxicomaniile, cea datorată cocainei este în mod in-
contestabil cea mai fecundă în accidente şi în tulburări, în special în
domeniul mental.
Heroina
A fost sintetizată în 1874 de Wright. Este una dintre puţinele sub-
stanţe sintetizate fără nici un scop terapeutic, destinată exclusiv uzului
voluntar. Este un produs foarte uşor metabolizat în organism, unde
după administrare este transformat în morfină. Mecanismele de acţi-
une ale heroinei sunt identice cu cele ale morfinei, numai că gradul de
liposolubilitate al heroinei este mult mai mare, ceea ce va determina
în consecinţă capacitatea de penetrare a barierei encefalice, de unde
efectul mai intens comparativ cu morfina.
Heroina induce subiectului un comportament antisocial, unicul
scop al vieţii devenind această substanţă, pentru care va face totul
(furt, prostituţie, jaf, aderare la grupuri criminale), dezideratul unui
heroinoman fiind „urmatoarea doză”. Efectele opioizilor se resimt în
toate organele şi sistemele. Analgezia constă în modificări ale percep-
ţiei durerii şi ale reacţiei la durere (a fost demonstrat experimental
că analgezicii stupefianţi modifică pragul durerii, crescându-l). În
funcţie de starea sufletească şi de condiţiile generale ale subiectului,
opioizii pot determina stări euforice sau stări depresive. Analgezicii
opioizi inhibă trunchiul cerebral, determinând depresie respiratorie;
aspectul semnificativ al acestei depresii este sensibilitatea la anhidrida
carbonică.
Induce dependenţă de tip morfinic, cunoscută sub numele de
heroinomanie, care se instalează rapid şi cu implicaţii dintre cele mai
severe asupra sănătăţii consumatorului. În comparaţie cu morfina,
heroina este un drog mult mai puternic, cu efecte psihofizice asemă-
nătoare cu cele provocate de morfină, dar care se produc într-un timp
mult mai scurt.
32
Sevrajul se caracterizează prin anxietate somatizată, mai ales la

nivelul aparatului respirator. Supradozajul (considerându-se doza to-
xică 2 cg pentru un subiect care foloseşte pentru prima dată heroina)
se produce mai ales în cazul folosirii intravenoase. Fazele intoxicaţiei
acute şi cronice sunt aceleaşi ca şi în cazul morfinomaniei, cu singura
deosebire că în cazul intoxicaţiei cu heroină, acestea se succed mult
mai rapid, moartea subită nefiind rară. Printre multiplele consecin-
ţe nefaste determinate de heroinomanie se numără nefropatiile cu
prognostic sever, endocarditele, septicemiile (cu punct de plecare al
infecţiei încă de la locul injectării), sindromul amenoree-galactoree
prin blocaj hipotalamo-hipofizo-ovarian. Cele mai grave accidente în
timpul administrării se produc la nivel bulbar, cu perturbarea func-
ţionalităţii cardio-respiratorii (sufocare, cianoză etc.). Heroina are şi
acţiune convulsivantă. Afectând produsul de concepţie, heroinomania
este cauza multor avorturi, naşteri premature, malformaţii fetale mul-
tiple, creşterii riscului obstetrical prin toxemie, hematoame retropla-
centare. Sevrajul presupune instalarea rapidă a semnelor caracteristice
tuturor opiaceelor. Cura de dezintoxicare se face în condiţii de izolare,
fie prin metoda substituţiei, fie prin suprimarea brutală sau progresivă
a drogului.
Doua programe de terapie împotriva dependenţei de heroină larg
răspândite sunt substituenţii heroinei, droguri care pot înlocui nevoia
trupului pentru heroină şi antagoniştii heroinei, droguri care îl împie-
dică pe consumator să simtă efectele heroinei. Prima categorie include
methadona şi acetatul metadil, ambele narcotice sintetice făcute să
înlocuiască heroina. Din moment ce ele însele sunt narcotice, trata-
mentul de succes transformă dependenţa de heroină în dependenţă de
methadonă. Această conversie apare deoarece methadona acţionează
la nivelul aceloraşi receptori ai SNC şi devine un substitut pentru de-
pendenţa originală16.
Întreruperea bruscă a consumului de methadonă produce şi ea re-
acţii de înţărcare, dar ele nu sunt atât de severe ca cele ale heroinei, de
aici şi potenţialele ei proprietăţi terapeutice în vederea eliberării totale
16
A. Porot, op. cit., pag 83
33
TUDOR GHEORGHE
a dependentului de la consumul de drog ( Jaffe, 1985). Dependentul

trebuie să ajungă la o clinică şi să ia drogul în prezenţa unui membru al
personalului specializat, o data pe zi pentru methadonă şi de trei ori pe
săptămână pentru acetatul metadil. Mulţi consumatori de methadonă
pot obţine slujbe, reuşesc să nu comită infracţiuni şi să nu ia alte dro-
guri ilicite (Cooper, 1983), dar mulţi alţii nu reuşesc acest lucru.
Deoarece methadona nu produce dependentului o stare euforica,
mulţi se reîntorc la heroină dacă aceasta este disponibilă (Maddux
si Desmond, 1992). În plus, când methadona este injectată mai de-
grabă decât luată oral, cum ar trebui să fie luată, efectele sale asupra
unora dintre consumatori sunt similare celor ale heroinei (Honigfeld
şi Howard, 1978). În această eră a SIDA şi a transmiterii HIV prin
împărţirea acelor, faptul că methadona poate fi înghiţită prezintă un
mare avantaj. Nu este surprinzător faptul că s-a dezvoltat o piaţă ilega-
lă cu methadonă, lucru care contravine scopului iniţial.În fine, foarte
mulţi oameni renunţă la programele cu methadonă, parţial datorită
efectelor secundare, cum ar fi insomnia, constipaţia, transpiraţia exce-
sivă şi diminuarea funcţiilor sexuale.
Morfina
Este principalul component al opiului. Acest drog are efecte pe
o durată de 3-6 ore şi creează dependenţă psihică şi fizică, schimbări
drastice ale modului de viaţă.
Morfina produce intoxicaţii accidentale şi voluntare, realizând o
„moarte dulce”, fără sesizarea pericolului ei. Sistemul nervos central
poate fi grav afectat de consumul morfinei.
Efectul toxic al morfinei diferă după modul de administrare, care
poate fi sub formă de injecţii subcutanate sau administrări bucale.
Simptomele de abstinenţă la opiomani, fiind de natură fiziologică,
ca urmare a faptului ca drogurile pe baza de opiu sunt metabolizante,
sunt severe şi chiar grave. Acestea apar în trei etape:
1. Faza iniţială cuprinde intervalele între 4-6 ore, 8-14 ore şi 14-24
ore de la întreruperea administrării. În prima fază neplăcerea este
mai mult psihică decât fizică. În intervalul 8-14 ore se instalează
34
agitaţia, transpiraţia, lăcrimarea, curgerea nasului, căscatul şi stră-

nutul. După 14 ore simptomele se amplifică, drogatul îşi pierde
apetitul, va avea spasme etc.
2. Următoarea fază cuprinde intervalul 24-48 de ore. În această
perioadă toxicomanul manifestă insomnie, stare de vomă, diaree,
o moleşeală generalizată şi se va declanşa un sindrom depresiv.
3. Ultima şi cea mai severă fază cuprinde intervalul de la 48-72 ore.
În această perioadă simptomele cunoscute vor atinge culmea şi li
se adaugă crampe musculare şi stomacale, spasme puternice.
După perioada culminantă, simptomele fiziologice se vor diminua
progresiv, dar toxicomanul va acuza acum neplăceri psihice: nervozita-
te, stress, insomnii, acestea prelungindu-se uneori până la 6 luni.
Administrarea morfinei se poate face per os sau prin injectare
subcutanată sau intramusculară, efectele, în aceste ultime cazuri in-
stalându-se rapid. Ca mecanism de acţiune, se presupune că analgezia
apare prin inhibarea unor zone specifice ale SNC, reducerea excitabili-
tăţii neuromusculare şi diminuarea eliberării unor neurotransmiţători
cu reducerea activării sinusurilor post sinaptice, probabil prin interfe-
renţa cu influxul de calciu. Se reduc anxietatea şi dezorganizarea com-
portamentului, care însoţesc durerea. Efectul analgezic este maxim
după o oră şi poate dura 4-6 ore, fiind urmat la majoritatea subiecţilor
de somnolenţă şi somn.
Barbiturice
Produşi chimici de sinteză, derivaţi ai acidului barbituric. Principala
proprietate terapeutică a barbituricelor este inducerea somnului, dar
în funcţie de doză, pot avea efect sedativ (calmare, liniştire), iar în
doze mari pot produce anestezie generală, acţionând ca un narcotic.
Sevrajul barbituric este deosebit de greu de suportat. Drogurile barbi-
turice pot face obiectul monotoxicomaniei, dar şi politoxicomaniei în
asociere cu alcool şi amfetamine.
Hipnoticele sunt o grupă de substanţe care induc somnul, având
acţiune mai mult sau mai puţin irezistibilă şi de durată variabilă.
Hipnotice barbiturice – pot fi de trei feluri: cu acţiune scurtă – timp
35
TUDOR GHEORGHE
de instalare a efectului 30 de minute şi durată de acţiune de 2-3 ore, cu

acţiune medie – efectul se instalează în aproximativ 30 de minute şi
durează 5-6 ore, cu acţiune prelungită – efectul se instalează în aproxi-
mativ 30 de minute, dar durează 8-10 ore.
Toxicomania la barbiturice nu dă euforie, ci somnolenţă, chiar un
disconfort şi pare ca un epileptic, adică dă un sindrom psihoorganic cu
vorbire împăstată, lentoare, acnee, paradontoză. Unul dintre semnele
grave de retragere şi de prognostic nefavorabil e reprezentat de crize-
le comiţiale, datorate perturbării pragului convulsivant al sistemului
nervos, cu rol epileptic, uneori fatal.
L.S.D.-25 (Lisergid)
Dietilamina acidului lisergic este o substanţă cristalină, fără gust
şi miros, solubilă în apă şi alcool. Se găseşte în natură în cantităţi mici
în unele plante sau se poate prepara în laborator prin semisinteză, por-
nind de la structura de bază – acidul lisergic sau de la etergotamină.
Este folosit în psihiatrie şi în tratamentul unor forme de alcoolism
cronic sau al perversiunilor sexuale. Este cel mai puternic halucino-
gen cunoscut, acţiunea sa poate să apară la doze extrem de mici (3-6
mg), în comparaţie cu alte droguri. L.S.D.-25 produce stări de exci-
taţie, euforie, modificări mintale în sfera personalităţii, a percepţiei,
cunoaşterii.
Efecte fiziologice ale LSD asupra activităţii nervoase:
• Stimularea activităţii simpatice centrale, tradusă prin midriază,
piloerecţie, hipertermie, hiperglicemie, hiperreflexivitate osteodendi-
noasă, tahicardie
• Stimularea activităţii parasimpaticomimetice centrale, mai re-
dusă ca intensitate, manifestă prin fenomene ca: salivaţie, lăcrimare,
apetit scăzut, greaţă.
36
II.2 Factori etiologici în toxicomanie la adolescenţi

Omul este în primul rând o fiinţă socială, iar toate comportamen-
tele sale au motivaţie socială. El este dependent de grupul social pentru
a se dezvolta ca personalitate şi de a se adapta, aşa cum neadaptarea
duce la pierderea interesului pentru social.
Părinţii, colegii şi societatea joacă într-adevăr un rol major în de-
cizia copilului de a lua sau de a se abţine, de la droguri, dar această
decizie a lui nu este rolul unei singure influenţe şi prin urmare vina nu
poate fi atribuită în mod unilateral17.
S-au dat multe explicaţii consumului de droguri, în funcţie de
perspectiva ştiinţifică a autorilor: biologică, medicală, psihologică sau
socială, modele centrate pe individ sau societate. Teoriile sociologice
se centrează pe principiul normelor, regulilor sociale şi devianţelor de
la ele (teoriile lui Merton), pun accent pe asimilarea lor în interacţiu-
ne cu ceilalţi (teoria învăţării sociale), pe controlul social din partea
instanţelor de socializare, pe subcultura ca set de norme ce conduce la
o socializare „deviantă” ori pe valori de socializare „selectivă”. Factorii
psihologici şi crizele existenţiale prin care trece persoana în acel mo-
ment sunt mai degrabă factori care facilitează consumul şi nu din cauza
în sine a consumului. Venitul propriu al familiei, cartierul de rezidenţă
explică mai degrabă tipul de drog pe care dependentul îl consumă.
Unele dintre multiplele reţele sociale prezente într-o comunitate pot
avea deschidere şi către piaţa drogurilor aşa cum absenţa legăturilor
sociale de acest tip duce la absenţa iniţierii consumului şi pentru o
persoană aflată într-o stare de depresie, vulnerabilitate şi pentru cel
obişnuit cu un stil de viaţă care privilegiază senzaţiile tari. Prin astfel de
reţele drogul debutează ca drog social, dar odată instalată dependenţa,
intervine „consumul pentru consum”, nu pentru atmosferă, indiferent
de clasa socială a individului dependent.
17
R. Campbell, Copiii noştri şi drogurile, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2001, pag. 7
37
TUDOR GHEORGHE
II.2.1 Influenţa factorilor endogeni
Familia
Ce vor deveni adolescenţii şi cum se vor comporta ei sunt lucruri
foarte strâns legate de viaţa de acasă. Familia este creuzetul în care se
plămădesc destinele copiilor, viitorii adulţi. Copilul se naşte a doua
oară, psihic, în familia lui. Este un demers interesant descifrarea fami-
liei în persoana cu care te întâlneşti. Daca ai în faţa ta un copil, familia
lui este încrustată cu claritate în modul cu care copilul priveşte, în
preocupările lui, în îndrăzneala sau timiditatea lui. Familia prin du-
blul său rol formativ şi protectiv „secretă normalitate”, iar structurile
sale alienante se regăsesc reproduce în toate zonele socialului. Familia
reprezintă mediul primar de viaţă al copilului şi instanţa socializării
primare. Ea conferă totodată un statut legal şi psihologic membrilor
săi. Importanţa familiei în dezvoltarea normală a copilului este subli-
niată în psihologia şi pedagogia de după 196018.
Experienţa a demonstrat că principalele cauze răspunzătoare de
tulburările în plan afectiv la copil sunt regăsite cel mai adesea în fa-
milie, acolo unde începe socializarea primară, care va constitui baza
socializării secundare. Cele mai mult probleme culminând cu insuc-
cesul şcolar provin din absenţa sau ignorarea atenţiei părinţilor faţă de
dezvoltarea copilului, dar mai ales datorită eroziunii afective întâlnite
în familiile dezorganizate. În perioada pubertară şi a adolescenţei se
produce o conversie, forma internalizată a ataşamentului, proiectată
pe figura constantă de ataşament, se răsfrânge spre exterior, spre spaţial
social în căutarea unei alte figuri de ataşament. Această transformare se
produce în concordanţă cu evoluţia proceselor psihologice şi evoluţia
spirituală a adolescentului. În această etapă, se produce un „acroşaj”,
adolescentul având posibilitatea să se „lipească” de tot ceea ce ar putea
să furnizeze o oarecare siguranţă. De altfel, este perioada în care o serie
de obiceiuri pot deveni susţinătoare ale devenirii mature ca: fumatul,
consumul de alcool şi droguri, obiceiuri pe care le imită în prezenţa
18
idem, op. cit., pag. 139
38
unor adolescenţi. Grupul de prieteni este de natură să ofere un teren

bun acroşajului, aderarea la acesta făcându-se cu multă uşurinţă. Froma
Wash (1996), în studiul privind rezilienţa familială, atrage atenţia asu-
pra faptului că familia este considerată un factor de risc şi un context
favorabil disfuncţionalităţii, iar rezilienţa este descrisă ca o calitate
individuală ce se opune absenţei protecţiei parentale. Încrederea este
un element primordial în geneza rezilienţei. Lipsa totală a încrederii
părinţilor în copil este comparabilă cu abandonarea lui într-un mediu
ostil.
Cauzele de consum pot fi şi atitudinile permisive exagerate din
partea părinţilor, sau dimpotrivă, limitarea pronunţată a libertăţii.
Este foarte frecvent comportamentul duplicitar, ambivalenţa pă-
rinţilor. În aceste cazuri, disfuncţia familiei este acuzată de obicei de
un tată violent, mama cu un rol dominant, cu atitudine posesivă faţă
de adolescent. În alte cazuri, tatăl este consumator de alcool, lipseşte
mult de acasă, relaţia firească tată – fiu se degradează. În cazul sesizării
comportamentelor duplicitare, tânărul este predispus să refuze şi alte
sprijinuri oferite de societate (de exemplu şcoala). De multe ori acuză
depresie, golire interioară, sentimentală. Tânărul încearcă să scape de
presiunea familiei, de mama posesivă, caută independenţa, dar caută
şi căldura părintească. În aceste cazuri, drogul îi oferă senzaţia de in-
dependenţă. Dintre fete, multe ajung dependente sub influenţa parte-
nerilor sau din dorinţa de a slăbi (pentru aceasta, utilizează substanţe
ca amfetamina, speed). Studiile realizate în aceste domenii arată că
tinerii dependenţi de droguri prezintă structuri psihice fragile şi un
profil de personalitate tipic conduitei dependente. Este prezentă lipsa
încrederii în sine, cu note depresive, lipsa de securitate, mare nevoie de
siguranţă şi de confirmare a propriei identităţi. În marea majoritate a
cazurilor, impulsivitatea şi intoleranţa la frustrare sunt trăsături impor-
tante. Unii autori consideră că în personalitatea tânărului toxicoman
coexistă supramaturaţia şi submaturaţia. Tulburările de conduită şi
mai ales agresivitatea prezentă în copilăria timpurie vor creşte proba-
bilitatea consumului ulterior şi a dezvoltării dependenţei. De fapt, tră-
săturile antisociale de personalitate şi istoricul familial pozitiv pentru
39
TUDOR GHEORGHE
consumul de alcool sau alte substanţe, par să fie mai degrabă comple-
mentare decât sinergice în etiologia toxicomaniei. În familiile cu un
părinte alcoolic, copilul este adesea parentificat pentru că e nevoit să
îşi asume responsabilitatea de a se purta într-o manieră „mai adultă”
decât părintele alcoolic. La vârsta adultă, foştii copii parentificaţi au
dificultăţi în a-şi asuma responsabilităţi parentale faţă de copiii lor, iar
experienţa parentificării în familia de origine contribuie la utilizarea
abuzivă de alcool şi drog ( Bekir, Gariti 1993).
Violenţa domestică afectează funcţionarea familiei în cele mai
evidente dar şi în cele mai ascunse mecanisme ale sale. Ea conduce la
construirea unor destine nefericite pentru toţi membrii săi.
Funcţia principală a familiei, creşterea şi educarea copiilor este dis-
torsionată cu largi şi dramatice consecinţe în viitor. Perturbare acestei
funcţii se petrece în general ca o stare de boală cronică care se acutizează
în momentele evenimentelor de violenţă. Cercetările arată că trauma
copiilor care cresc într-o atmosferă violentă, chiar dacă nu sunt ei victi-
mele directe, este mult mai intensă şi consecinţe mult mai profunde şi
mai de durată decât în cazul copiilor care sunt victime directe ale abu-
zurilor şi neglijării din partea părinţilor (Catheline, Marcelli, 1999).
Perturbarea prin conflicte majore a universului familiei transfor-
mă copilul în victimă şi zdruncină echilibrul psihic şi bazele perso-
nalităţii. În plus, prin agresare, copilul acumulează o serie de traume
psihoactive, care, prin însumare, vor declanşa la un moment dat, fie
în adolescenţă, fie la vârsta adultă, o mare cantitate de reacţii agresive,
comportamente neadaptate şi consum de substanţe psihotrope. În
prezent, adolescenţii consumatori de droguri provin din toate mediile
sociale, neputându-se vorbi de apartenenţa lor (a părinţilor mai exact)
la o anumită categorie socială, cu venituri mari sau poziţie socială. Este
cert însă că cei care consumă provin, în principal, din medii familiale
problematice. Este vorba despre familii tensionate şi conflictuale, chiar
dacă acestea sunt uneori disimulate. Se vorbeşte în literatura de specia-
litate de „familii fără crize aparente”, familii destrămate, dezorganizate,
unde adolescenţii şi tinerii nu găsesc climatul securizat şi echilibrat de
care au nevoie. În aceste familii se consumă în mod obişnuit alcool,
40
tutun sau medicamente, existând deja un pattern adictiv. Adolescenţii

şi tinerii care consumă droguri au un potenţial delicvent crescut deoa-
rece dependenţa şi duritatea sindromului se abstinenţă îi determină să
apeleze la orice căi pentru a obţine banii necesari procurării drogului,
cum ar fi angrenarea în traficul stradal, tâlhăria şi infracţiunile comise
cu violenţă.
Grupul de prieteni
Fundamental acestei nevoi este însăşi natura umană, care ne face
să avem intense nevoi sociale, în grupul din care facem parte. Grupul
de prieteni este un predictor foarte evident şi pentru consumul de sub-
stanţe. Cei mai expuşi sunt şi cei mai sensibili la influenţele semenilor
săi, crezând că vor găsi prin legăturile cu aceştia o modalitate de a fi în
siguranţă, de a scăpa de privirile şi supravegherea „depozitărilor legii”.
Căldura grupului nu este decât aparentă, afilierea este superficială,
relaţiile cvasi-inexistente. Totul este centrat pe produs şi nicio altă pre-
ocupare nu pare a fi posibilă: dacă unul dintre membri ar hotărî să lase
grupul, ar fi considerat trădător şi nu ar putea să fie decât exclus, orice
diferenţă fiind considerată ca „insuportabilă”.
La început, înaintea instalării dependenţei sau, oricum înainte ca
ea să fie vizibilă, nu doar satisfacţia furnizată de drogul respectiv este
importantă, ci şi simbolistica respectivului consum în anumite cercuri,
ideea de sine, anturajul, locaţia şi contextul în care cumpărarea şi con-
sumul se petrec.
Adolescenţa este o perioadă vulnerabilă, din perspectiva consu-
mului de substanţe psihoactive, suprapunându-se adesea peste etapa
marilor deziluzii. Acum este mai evidentă discrepanţa dintre lumea
ideala şi cea reală, mai pregnantă dezamăgirea, când se pierd reperele
anterioare, considerate absolute, de sprijin, care îl determină pe copilul
de ieri să înceapă lupta cu sine pentru a decodifica sensurile. Adesea se
ajunge la consumul de substanţe doar în semn de răzvrătire în raport
cu normele socialului, uneori influenţa grupului împinge spre consum.
Subcultura adolescentină presupune anumite excese datorate ne-
voii de independenţă, de explicare a lumii înconjurătoare, a frustrărilor
41
TUDOR GHEORGHE
pe care le produce, de găsire a unui drum propriu în viaţă ce intră în

conflict cu valorile şi cultura părinţilor şi a maturităţii. Aceste conflicte
se adaugă la originea refugiului tinerilor neînţeleşi şi neglijaţi de către
părinţi, în grupul de prieteni, gaşcă şi ca spaţiu – în stradă sau grupuri.
Aceste medii, grupurile de prieteni, care uneori dezvoltă norme de grup
aberante se transformă în subculturi sau chiar contraculturi care scot
tinerii de sub controlul cultural al familiei, al şcolii, societăţii, făcându-i
tributari unor norme de grup unde este prezent consumul de droguri.
Adolescentul are mai multă încredere în grupul de prieteni şi înce-
pe să se înstrăineze de părinţii lui. Această depărtare este necesară din
punct de vedere psihologic, pentru a construi un spaţiu numai al lui,
pentru a se cunoaşte mai bine. Dacă se depărtează de lumea adulţilor,
adolescentul se apropie în schimb de cei de vârsta lui, cărora le acordă
mai multă credibilitate deoarece trăiesc experienţe asemănătoare lui
şi comunicarea cu ei este mai facilă. Prietenii devin repede puncte de
sprijin ale adolescentului. În dorinţa de a se cunoaşte mai bine, este
dornic să încerce cât mai multe comportamente variate şi inedite, ex-
perienţe limită, încearcă „să guste din fructul oprit”. În deciziile sale,
adolescentul este influenţat mai mult de deciziile grupului de prieteni,
fiind mai susceptibil şi nesigur prin valorile urmărite. Se creează un
fel de sentiment de generaţie, bazat pe ideea că eşti mai bine înţeles
de cei care trec prin experienţe asemănătoare cu tine. Adesea, ei spun:
„părinţii şi profesorii au trecut demult prin asemenea experienţe, iar
acum nu mai pot înţelege ce se întâmplă cu mine”. Adolescenţa este
perioada când se încearcă tot felul de comportamente, chiar şi cele
străine de propria personalitate, cu scopul cunoaşterii de sine. Această
dorinţă a adolescentului de a experimenta o gamă cât mai largă de
comportamente face puţin predictibil modul lui de a acţiona într-o
anumită situaţie. Nu putem anticipa uşor modul lui de acţiune. Este
ceea ce ne face să afirmăm că nu avem garanţii absolute în ceea ce
priveşte decizia unui tânăr de a nu consuma droguri într-o situaţie
dată, chiar dacă cunoaşte riscurile acestui comportament. Majoritatea
adolescenţilor vor să experimenteze emoţii puternice, intense. Această
dorinţă se integrează în dorinţa generală a adolescentului de a trăi ceea
42
ce nu a mai trăit până atunci, de a face ceea ce nu a mai făcut până

atunci. Dacă se pune în balanţă siguranţa personală şi experimentarea
unei emoţii puternice, ei minimalizează pericolul şi se expun mai uşor
la situaţii nesigure. Această tendinţă se reduce din amplitudine în ti-
nereţe, ajungându-se la vârsta adultă şi bătrâneţe la precauţie maximă.
Subestimarea pericolului şi invulnerabilitatea este o altă caracteristică
specifică vârstei. De exemplu, durerea, boala sunt aspecte ale vieţii, dar
ele sunt privite ca fiind departe, că nu îl pot atinge. De aceea adoles-
cenţii, ignorând pericolele mai mult decât adulţii, sunt mai curajoşi în
a aborda necunoscutul şi experienţele cu pericol crescut. În virtutea
acestui fapt, adolescentul, deşi poate cunoaşte pericolul la care se expu-
ne consumând droguri, poate să-l ignore, să nu ia în considerare riscul
instalării dependenţei fizice şi psihice.
Putem concluziona că adolescenţa este o perioadă de confuzie va-
lorică în care se adoptă cu uşurinţă comportamente neconformiste, de
mult ori la sugestiile prietenilor, părinţii având o autoritate mai scăzută
în faţa lor. Adolescenţii sunt foarte dornici să încerce senzaţii noi şi de
aceea încălcarea normelor sociale este de mult ori atractivă pentru ei.
Toate aceste caracteristici sunt factori de risc şi cresc vulnerabilitatea
faţă de consumul de droguri.
II.2.2 Acţiunea factorilor exogeni asupra adolescentului
Şcoala
Educaţia este percepută în prezent ca o funcţie vitală a societăţii
contemporane deoarece prin educaţie societatea îşi perpetuează exis-
tenţa, transmiţând din generaţie în generaţie tot ceea ce umanitatea a
învăţat despre ea însăşi şi despre umanitate19.
Şcoala este instituţia cu rol informativ şi formativ, unde se conti-
nuă procesul de socializare secundară. Considerată un factor cheie în
dezvoltarea societăţii, şcoala prin rolul său educativ, constituie unul
19
G. Neamţu, Tratat de asistenţă socială, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, pag. 830
43
TUDOR GHEORGHE
dintre cele mai puternice instrumente de care dispunem pentru a mo-

dela viitorul. Tot aici se caută şi soluţia tuturor problemelor grave şi
cornice cu care se confruntă societatea contemporană, deşi se ştie că
socializarea în şcoală nu are profunzimea celei din familie. Obiectivul
major al şcolii este acela de a oferi un context adecvat învăţării şi dez-
voltării, în care toţi beneficiarii să se pregătească să înţeleagă lumea în
care trăiesc şi în care vor deveni activi în viitor. Dat fiind statutul ei
privilegiat, care provine din funcţia de asigurare a reproducerii valorice
a societăţii, educaţia din şcoala contemporană suportă presiuni tot mai
mari din partea celorlalte subsisteme ale societăţii. Şcoala este prima
instituţie care-i confruntă pe elevi cu exigenţele integrării socio – nor-
mative şi toate cercetările demonstrează convingător că modul în care
se adaptează un copil la şcoală reprezintă principalul indicator predic-
tiv cu privire la calitatea conduitei sale socio – profesionale ca adult.
Intrarea copilului în şcoală este un eveniment ce afectează direct
şi copilul şi familia lui. Acesta păşeşte într-un mediu formal, caracte-
rizat de regimul de drepturi şi îndatoriri şcolare, în care educatorul ia
locul părintelui. El îşi pierde statutul de privilegiat al familiei şi devine
un anonim printre ceilalţi. Apare acum şi situaţia incongruenţei între
modelele de socializare oferite de familie şi cel pe care-l promovează
şcoala. În practica educaţională, pot apărea trei tipuri de situaţii: para-
lelismul (valorile unui model de socializare nu se regăsesc în celălalt),
divergenţa (când ceea ce este evaluat pozitiv într-un model de sociali-
zare devine comportament marginal în celălalt model) şi contradicţia
(când între cele două seturi normative, specifice fiecărui model de
socializare există relaţii de contradicţie). Insuccesul şcolar a evoluat de
la stadiul de problemă izolată, specific anumitor elevi şi interpretat ca
problematic, ce ţine de deficienţele subiectului, până la stadiul de ade-
vărate fenomene sociale, pe măsură ce integrarea socială cerea un nivel
al studiilor tot mai înalt. Aici elevul îşi găseşte persoane de referinţă
din rândul profesorilor şi persoane de aceeaşi vârstă cu el, care pro-
movează aceleaşi interese, trec prin experienţe asemănătoare. De aici
se recrutează cea mai mare parte a grupului de prieteni. În acest sens,
şcoala are atât rol de instituţie, impunând o serie de reguli şi valori,
44
cât şi de mediu social, ca principal furnizor de egali ai grupului. Există

riscul contagiunii cu comportamente negative şi a sporirii curiozităţii
tinerilor. Şcoala este dependentă de celelalte componente ale mediului
social (amplasarea ei în mediul rural, urban, în cartiere mărginaşe sau
centrale), care pot fi mai accesibile sau nu consumului. Chiar dacă este
un mediu care oferă siguranţă, nu este ferit de consumul de droguri le-
gale şi chiar ilegale. Elevii etichetaţi ca fiind „problemă” cu absenteism
şcolar şi randament scăzut sunt mai predispuşi contactului cu con-
sumatorii de droguri. Învăţarea înseamnă interacţiune: interacţiunea
cu profesorul, cu ceilalţi elevi, cu grupul de elevi, cu ceilalţi adulţi din
şcoală. Toate aceste tipuri de interacţiuni reglează mecanismele adap-
tării şcolare şi contribuie la cristalizarea identităţii sociale a elevului20.
Cartierul
Un alt factor cu putere de predicţie al consumului de droguri poate
fi reprezentat de locul de reşedinţă al tinerilor. De regulă, cartierul sau
zona, pot fi descrise prin anumite caracteristici ce le fac uşor de recu-
noscut pentru locuitorii comunităţii. Astfel există zone „bune”, zone
„problemă”, cartiere bogate, modeste sau sărace, având anumite caracte-
ristici prin care se disting; astfel, o zonă săracă va fi de cele mai multe ori
o zonă nesigură, cu probleme sociale multiple. Aici sunt concentrate
excluziunea socială, sărăcia, spaţii de locuit necorespunzătoare şi crimi-
nalitatea ridicată. Aici accesul la droguri ilegale este mai uşor, iar con-
tactul cu consumatorii şi traficanţii este mai probabil. Aici este prezent
mai intens şi consumul de droguri legale. Faptul de a locui în urban este
o condiţie de acces la asemenea cartiere şi un predictor mai bun în ceea
ce priveşte consumul de droguri ilegale. Multitudinea de anchete şi
cercetări disponibile recuză noţiuni ample, care presupun problematici
complicate, cum ar fi cea a unui „mod de viaţă urban” de care ar suferi
tinerii din suburbii. Chiar brutală, urbanizarea nu determină ea singură
un mod de viaţă şi cu atât mai puţin un mod de viaţă unic21.
20
P. Abraham, Ghid de prevenire a consumului de droguri în rândul adoles-
cenţilor şi tinerilor, Ed. Detectiv, Bucureşti, 2007, pag. 51
21
G. Ferréol, Adolescenţii şi toxicomania, Ed. Polirom, Iaşi, 2000, pag 137
45
TUDOR GHEORGHE
Societatea
O altă categorie de tineri sunt cei care, sub influenţa curentelor
din Occident se orientează împotriva valorilor clasice ale societăţii.
De multe ori în aceste culturi zis „revoluţionare” valorile pozitive sunt
reprezentate de indiferenţă, de opoziţie cu societatea. De obicei, tinerii
devin pasivi faţă de obligaţiile sociale, prezintă interes scăzut faţă de
şcoală, prezintă probleme serioase în inserţia în cadrul familiei, munca
este devalorizată, proiecţiile de viitor sunt neconturate. Grupurile sunt
consolidate de comuniunea de idei, ţinută, tunsoare, limbaj. În interio-
rul grupului există o ierarhie bine definită.
Uzul timpuriu al substanţelor „tolerate” de către societate (tutun,
alcool) constituie uneori o poartă de intrare pentru folosirea drogu-
rilor ilicite, mai ales dacă vulnerabilitatea biologică sau trăsăturile
psihopatologice ale individului predispun la apariţia fenomenelor de
dependenţă.
Uneori victimele consumului de drog fac parte chiar din rândul
personalului medical. Deşi informaţi în legătură cu pericolele, persoa-
nele vulnerabile, cu sau fără predispoziţie genetică, marcaţi din cauza
stresului cronic, de neîncredere în forţele proprii, oboseală, insomnie,
anxietate, disponibilitatea drogurilor recurg la uzul lor (alcool, diaze-
pam, cocaina, morfina, amphetamine, chetamina, etc).
În acest context, rolul factorilor socio-culturali este deosebit de
important deoarece ei pot îndruma persoana către adicţie (mediul
subcultural, criminalitatea, lipsa perspectivelor) sau, dimpotrivă, îl pot
susţine în lupta sa cu drogurile prin oferirea de alternative existenţiale
viabile.
Inserţia şi posibilitatea reinserţiei tânărului în societate, reabili-
tarea legăturii afective cu părinţii, familia lărgită, este influenţată de
valorile promovate de aceştia care pot juca rol de predictor al evoluţiei
viitoare a consumatorului. Conform acestui studiu realizat de dr. Racz
Josef, în funcţie de valorile pe care le promovează, consumatorii ado-
lescenţi de droguri pot fi împărţiţi în patru categorii:
46
☐ în grupul A se află tinerii dependenţi cu un trecut de 8-10 ani de

consum. Educaţia lor s-a produs în familiile unde de obicei mama avea
rolul dominant şi cel puţin un părinte era dependent de alcool.
• În acest caz, valorile pozitive reprezentate de ei erau: drog, grup,
concerte, libertate, îmbrăcăminte, tunsoare, bijuterii
• Valorile negative: familia, munca, şeful, şcoala, închisoarea, poli-
ţia, statul, suferinţa fizică, moartea;
• Valori ambivalente: membru de familie, sexualitate, prietenie
(doresc, dar nu o pot menţine), singurătate, boală, alimentaţie.
☐ în grupul B au fost studiaţi tinerii consumatori de solvenţi orga-
nici, proveniţi din instituţii de ocrotire.
• Valori pozitive: grup, mulţi prieteni, concerte, libertate, sărbăto-
rire comună, locuinţă, profesie, familie, bani;
• Valori negative: ordonare, conducere, plictiseală;
• Valori ambivalente: drogul, evadare, vagabondaj, spargeri, sex,
prietenie.
☐ în grupul C sunt tineri care au trăit şi în familie şi în mediu
de ocrotire. De obicei, din cauza climatului nefavorabil, au ajuns pe
stradă, prezentau multiple devianţe comportamentale, dar nu drogul
era elementul de bază în sistemul de valori.
• Valori pozitive: companie, evadare, vagabondaj, încredere, preo-
cupare faţă de semeni, familie, dragoste părintească;
• Valori negative: agresiune, frică, eşec;
• Valori ambivalente: furt, înşelăciune, sentimentul vinovăţiei.
☐ în grupul D se află tinerii care au o situaţie familială bună, nivel
social destul de ridicat, de obicei studii medii, tineri care totuşi aparţin
subculturilor consumatoare de droguri.
• Valori pozitive: diferenţa faţă de ceilalţi, stilul avangardist, mo-
dern, muzică, călătoria, arta, relaţii parteneriale;
• Valori negative: politica, discordanţele economic – politice,
avuţia;
• Valori ambivalente: părinţi, droguri.
Etiologia multifactorială a comportamentului adictiv este în pre-
zent cea mai larg acceptată, ponderea fiecărui factor fiind variabilă la
47
TUDOR GHEORGHE
diferiţi indivizi. Astfel, experimentarea iniţială a drogului este deter-

minată de cele mai mult ori de influenţa de grup, toleranţa mediului,
de accesibilitate la drogul respectiv, climatul familial şi valorile trans-
mise în cadrul socializării primare, în timp ce efectele consumului şi
persistenţa comportamentului adictiv sunt mai probabil datorate
trăsăturilor biologice şi psihologice ale persoanei22.
II.3 Schimbări de comportament

II.3.1 Simptome specifice consumului de droguri
Lucrările consacrate în domeniu arată faptul că tinerii consuma-
tori de droguri prezintă structuri psihice fragile şi un profil de per-
sonalitate tipic conduitei dependente. Lipsa de încredere în sine, cu
accentuate note depresive este foarte prezentă la aceşti tineri, care se
simt foarte puţin securizaţi, fără repere valorice certe şi cu o mare ne-
voie de siguranţă, de valorizare şi de confirmare a propriei identităţi.
Impulsivitatea şi intoleranţa la frustrare este o altă trăsătură importan-
tă a profilului lor psihic.
Principala caracteristică a consumatorilor de droguri este, tinere-
ţea, media de vârstă înregistrând o continuă scădere: de la 18-22 de
ani (la începutul anului 1997) la 15-18 ani in prezent. Este vorba de
un grup social deosebit de vulnerabil, aflat în situaţie de risc social.
Este vorba de riscul de a-şi pierde identitatea ca indivizi şi sentimen-
tul de apartenenţă atât la propriul grup generaţional, cât şi la întreaga
societate. Datorită conduitelor deviante adoptate, tinerii consumatori
ajung într-o poziţie marginală a societăţii23.
Adolescenţii şi tinerii care consumă droguri sunt potenţiali delinc-
venţi, deoarece dependenţa şi duritatea sindromului de abstinenţă (se-
vrajul) îi determină să apeleze la orice căi pentru a obţine banii necesari
22
P. Abraham, Asistenţa şi reabilitarea persoanelor consumatoare de droguri, Ed. Na-
ţional, Buc, 2004, pag. 35
23
P. Abraham, Info-Drog. Buletin de informare şi documentare, Nr. 2, Bucureşti,
2007, pag. 107
48
procurării drogului. Primul pas (după vinderea obiectelor personale,

furtul banilor şi a obiectelor de valoare din casă) este angrenarea în mi-
cul trafic stradal şi furturile din buzunare, după care urmează furturile
din maşini, tâlhăriile şi infracţiunile comise cu violenţă.
O data ce încep să se drogheze, toxicomanii încep să aibă şi proble-
me cu poliţia, ei îngroşând rândul delincvenţilor minori, asta întrucât
printre metodele prin care îşi procură bani pentru „o linie” se numără
spargerea maşinilor şi vânzarea „ponturilor” pentru apartamente în
care se poate „opera”.
Depistarea precoce a celor care folosesc droguri, unele indicii care
pot sugera consumul:
• schimbarea bruscă a comportamentului;
• treceri fără motiv de la veselie la tristeţe, uneori chiar agresivitate
neobişnuită;
• pierderea apetitului alimentar;
• pierderea gradată a interesului pentru şcoală, muncă, hobby-uri,
sporturi, prieteni;
• stări de somnolenţă şi apatie necaracteristice;
• dispariţia banilor sau a unor obiecte de valoare din casă;
• pete neobişnuite, mirosuri ciudate pe piele sau îmbrăcăminte;
• schimbarea grupului de prieteni, precum şi tendinţa de tăinuire a
acestor noi „prieteni”.
Printre semnele fizice pe care le manifestă adolescenţii se includ:
• Pierderea /creşterea poftei de mâncare, o inexplicabilă scădere sau
creştere în greutate, orice schimbare a obiceiurilor alimentare.
• Schimbarea ritmului mersului, o încetinire sau o înţepenire a
mersului, o slabă coordonare a mişcărilor
• Insomnie, trezirea la ore neobişnuite, o lene neobişnuită
• Ochii roşii si înlăcrimaţi, pupile mai mari, pleoape căzute
• Palme umede şi reci, mâini tremurătoare
• Faţa roşie sau palidă
• Miros de substanţe la expiraţie, din corp sau de pe haine
• Foarte activ, excesiv de vorbăreţ
• Secreţii nazale ca la răceală, extremităţi reci
49
TUDOR GHEORGHE
• Urme de înţepături pe antebraţe sau picioare

• Greţuri şi vome frecvente, sau transpiraţii excesive
• Tremurături ale mâinilor, picioarelor sau capului
• Puls neregulat-modificări sau creştere bruscă a apetitului
• Pierderi in greutate sau pierderea poftei de mâncare inexplicabile
Schimbările comportamentale întâlnite în rândul adolescenţilor
dependenţi de droguri sunt:
• Schimbare în atitudine, comportament sau personalitate, dispo-
ziţie fără o cauză aparentă
• Schimbarea prietenilor sau evitarea celor vechi, nu vrea să vor-
bească despre prietenii cei noi sau aceştia sunt cunoscuţi ca şi
consumatori de droguri.
• Schimbare în activităţi, hobby-uri sau interese
• Schimbarea comportamentului acasă, pierderea interesului pen-
tru familie şi activităţile de familie
• Dificultăţi de concentrare, distrat, uituc
• O lipsă de motivaţie în general, pierderea energiei, a stimei de
sine, o atitudine de nepăsare
• Frecvent hipersensibil, îşi pierde repede cumpătul, sau are resen-
timente puternice
• Stări de iritabilitate sau manie – reacţii exagerate faţă de unele
simple cereri
• Stare de prostraţie sau dezorientare
• Accidente de maşină
• Necinste cronică, furt de bani, dispariţia unor obiecte din casă
• O nevoie inexplicabilă de bani, fură bani sau obiecte pentru a fi
vândute
• Conversaţii telefonice pe ascuns cu persoane care sună şi refuză
să-şi spună numele, care închid când răspunde altcineva
• Absenţe inexplicabile de acasă
• Caracter ascuns, lipsa de consideraţie pentru ceilalţi
• Schimbări ale obiceiurilor de toaletă
50
De asemenea, tinerii toxicomani înregistrează anumite schimbări

în mediul şcolar:
• scădere a randamentului şcolar, a notelor obţinute
• diminuarea memoriei imediate, a capacitaţii de concentrare, a
atenţiei
• absenţe sau întârzieri frecvente
• lipsa de participare în clasa
• somn sau somnolenţă în timpul orelor
• ţinută neglijentă, haine sau igienă personală lăsând de dorit
• apatie
• probleme de comportament, măsuri disciplinare crescute
• nou grup de prieteni.
Datorită dorinţei de a experimenta o gamă cât mai largă de com-
portamente este mai greu de prevăzut ce va face un adolescent într-o
anumită situaţie. Un anumit grad de previzibilitate există, dar este mai
mic decât în cazul unui adult. De aceea este greu să garantăm că un
adolescent se va comporta într-un anumit fel, într-o anumită situaţie.
Există prea multă dorinţă din partea acestuia de a trăi ceea ce este nou
şi de a-şi testa limitele personale. Este ceea ce ne face să afirmăm că nu
avem garanţii absolute în ceea ce priveşte decizia unui adolescent de
a nu consuma droguri într-o situaţie dată, chiar dacă el cunoaşte care
sunt riscurile consumului de droguri.
II.3.2 Comportamentul adictiv al adolescenţilor toxicomani

În termeni cu semnificaţii foarte apropiate şi care se utilizează tot
mai des, cu arie de cuprindere mai amplă este cel de adicţie; acesta în-
cearcă să relativizeze locul substanţelor în toxicomanie, vorbind mai ales
despre „dependenţele fără droguri”, adică despre conduitele compulsive.
Fiind un termen care face legătura intre normal şi patologic, el defineşte
(după A. Goodman, citat de Valleur şi Matysiak, 2002) în concordanţă
cu Diagnostic Criteria of DSM, comportamentele de tipul:
51
TUDOR GHEORGHE
– imposibilitatea de a rezista impulsurilor comportamentale de

acest tip;
– obţinerea unei stări de plăcere sau de eliberare în timpul acestui
comportament;
– apariţia unei senzaţii de pierdere a controlului;
– prezenţa a cel puţin cinci criterii din următoarele nouă: preocu-
pări evidente pentru acest comportament, episoade comporta-
mentale din ce în ce mai intense şi mai de durată, tentative re-
petate pentru a controla/diminua/abandona comportamentul,
perioade de timp tot mai mari consacrate episoadelor comporta-
mentale, apariţia tot mai frecventă a episoadelor în timpul alocat
obligaţiilor sociale, familiale, profesionale, şcolare, sacrificarea şi
suspendarea acestor activităţi în favoarea comportamentelor de
acest tip, menţinerea comportamentelor chiar dacă subiectul este
conştient că acesta îi generează sau îi agravează o problemă per-
sistentă sau recurentă de natură financiară, socială, psihologică
sau fizică, o toleranţă evidentă (nevoia de a creşte intensitatea sau
frecvenţa episoadelor pentru a obţine efectul căutat sau reducerea
efectelor prin menţinerea aceleiaşi intensităţi comportamentale),
instalarea unei stări de agitaţie sau iritabilitate în situaţiile când
nu sunt posibile episoadele comportamentale;
– Unele elemente ale sindromului adictiv durează cel puţin o lună
sau se repetă pe perioade mai mari de timp24.
Personalităţile adictive prezintă un spectru larg de comportamente
complexe care variază de la pattern-uri comportamentale până la adic-
ţie psihică. Ca stadiu final şi sever de comportament adictiv se mani-
festă abuzul şi dependenţa de droguri, întâlnite la orice vârstă, dar cel
mai frecvent în adolescenţă şi prima tinereţe.
Astfel, cauzele abuzului de substanţe sunt multiple. Unii sunt pre-
dispuşi acestor riscuri fie din cauza factorilor genetici, fie din cauza fac-
torilor psihici. Cercetările au arătat ca fiii alcoolicilor sunt de două ori
mai predispuşi la alcoolism decât ceilalţi. La perechile de gemeni, dacă
24
G. Neamţu – Asistenţa socială. Studii şi aplicaţii, Ed. Polirom, Iaşi, 2005,
pag 388
52
unul dintre ei este alcoolic, există o mare probabilitate ca şi celălalt

să fie la fel. Faptul că majoritatea celor care au părinţi alcoolici devin
alcoolici ei înşişi demonstrează influenţa majoră a factorilor psihoso-
ciali, dar mai ales a factorilor de personalitate, ca şi o mare varietate de
factori de mediu familial sau organizaţional.
Adicţiile sunt greu de tratat. Comportamentele adictive implică
deseori probleme psihologice de lungă durată şi surse permanente de
stres în viaţa cuiva. Sunt numeroase cazurile de cură iniţială urmate
apoi de revenirea la viciu. Adicţia fizică alterează biochimia cerebrală,
astfel încât este foarte probabil ca la un nou contact cu substanţa gene-
ratoare de adicţie să se producă declanşarea comportamentului adictiv.
Abstinenţa este necesară pentru înlăturarea dependenţei de substanţă.
Persoanele adictive la un astfel de comportament compulsiv, deşi le
este greu să se abţină în totalitate ar trebui să înveţe să-şi înţeleagă şi
să-şi modifice comportamentul.
Primul pas în procesul de restabilire este să se admită faptul că
există o problemă şi să se ceară ajutorul. Intervenţia este necesară, in-
cluzând medicaţia pentru tratarea simptomelor.
Un alt punct de vedere ne arată cum experienţa totală a unui adic-
tiv include mai mult decât efectele fiziologice ale consumului de drog.
Datele de cercetare arată că mulţi dintre adictivi nu acceptă un substi-
tut al heroinei care nu poate fi injectat. Nici măcar nu le-ar conveni
legalizarea heroinei dacă aceasta ar însemna eliminarea procedurilor
de injectare. Pentru aceşti adictivi, ritualul asociat cu folosirea heroi-
nei este o parte însemnată a experienţei cu drogul. Ritualul clandestin
al uzului de drog contribuie la repetiţie, la certitudinea efectului, la
protecţie contra schimbării şi la noutatea pe care adictivii o caută în
această experienţă. Astfel, în studiile de specialitate, s-a constatat că
adictivii foloseau uneori injectarea apei sterile sau chiar simpla înţepă-
tură a pielii, aşa-numita injectare „uscată”25.
Personalităţile adictive au, în general, o viziune dureroasă asupra
vieţii, o viziune plină de teamă şi o viziune negativă despre lume,
un scăzut nivel al stimei de sine şi un mod neadecvat de percepere a
A. Pavel, Info-Drog. Buletin de informare şi documentare. Nr. 2(6)/2007, pag. 121
25
53
TUDOR GHEORGHE
realităţii, incapacitatea de a se implica într-o activitate, muncă şi relaţii

sociale.
Adolescenţii consumatori sunt în general anxioşi. În mod sistema-
tic ei evită noutatea şi provocările şi preferă relaţiile cu persoane care
au aceleaşi dependenţe. Din cauza faptului că îşi pierd încrederea în ei
înşişi şi în mediul social, optează pentru gratificarea imediată şi predic-
tivă oferită de heroină.
Adictivii îşi oferă heroină deoarece aceasta conduce la reducerea
anxietăţii şi a simţului inadecvării. În acelaşi timp, drogurile influ-
enţează abilitatea persoanelor de a se descurca în viaţă, mai ales prin
reducerea capacităţii de funcţionare. Administrarea drogului dezvoltă
nevoia de consum, sporeşte sentimentul de vinovăţie şi accentuează
impactul cu problemele vieţii, astfel încât apare o nevoie crescută de
a trece în amorţeală şi de a deveni nepăsător. Acest cerc vicios poate fi
numit ciclu adictiv.
Există o combinaţie între izolare şi teama faţă de adicţie, însoţite
de frica de uniformitate, care contribuie la formarea imaginii pe care
adolescenţii adictivi o au despre ei înşişi şi despre mediul lor. Astfel, cu
cât adictivii caută experienţe speciale obţinute cu ajutorul drogului, cu
atât mai greu se vor lipsi de ajutorul oferit de aceste substanţe.
54
Capitolul III
Aspecte practice în intervenţie

şi prevenţie
III.1 Strategii naţionale
Agenţia Naţională Antidrog (A.N.A.)

A.N.A. – Agenţia Naţională Antidrog – a fost înfiinţată în scopul
dezvoltării unui model pentru organizarea serviciilor de asistenţă a de-
pendenţei de droguri, astfel încât acestea să răspundă în mare măsură
nevoilor beneficiarilor, să permită abordări structurate şi sistematice,
care pot fi evaluate pe baza unor parametri obiectivi, care ulterior să
permită implementarea unor standarde minime de calitate şi bune
practici.
În perioada 2004-2005 Agenţia Naţională Antidrog iniţiat pro-
iectul de modificare a Legii 143/2000 privind combaterea traficului
şi consumului ilicit de droguri în scopul reconsiderării poziţiei faţă
de consumatorul de droguri, în sensul asigurării pentru aceste a unei
asistenţe medicale, psihologice şi sociale finalizat prin adoptarea Legii
nr. 522/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000.
Prin noul act normativ s-a creat posibilitatea includerii consuma-
torului de droguri, cu acordul său, într-un program integrat de asis-
tenţă care cuprinde servicii de natură medicală, psihologică şi socială.
Această posibilitate este consacrată de lege şi în cazul consumatorilor
care au săvârşit infracţiuni legate de consum, legea instituind, în acest
55
TUDOR GHEORGHE
sens, obligativitatea evaluării de asistenţă a persoanelor consumatoare

de droguri. Pentru atingerea finalităţii urmărite, prin introducerea
noilor prevederi legale, este necesar ca serviciile de asistenţă pentru
consumatori să se aplice în mod integrat, sens în care a fost constituit
cercul terapeutic.
Astfel, devine necesară dezvoltarea cadrului organizatoric şi insti-
tuţional de desfăşurare integrată a serviciilor de asistenţă a consuma-
torilor de droguri. În acest sens, Agenţia Naţională Antidrog, a dez-
voltat, în cadrul Proiectului Fondului Global de Combatere a HIV/
SIDA, TBC şi Malariei, Standardele sistemului naţional de asistenţă
medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri.
Acestea vor fi supuse aprobării prin Hotărârea Guvernului sub
forma regulamentului de aplicare al Legii 522/2004, precum şi a ce-
lorlalte acte normative secundare care derivă din acesta.
Cadrul consultativ a fost iniţiat în anul 2003 şi a devenit o perma-
nenţă a modului de lucru în stabilirea liniilor directoare, în dezvoltarea
unei structuri organizatorice operaţionale, dar şi a instituirii abordării
profesioniste, integrate, comprehensive a problematicii consumului de
droguri în România. Un rol deosebit de important l-a avut implicarea
profesioniştilor cu experienţă în asistenţa consumatorilor de droguri.
Fiecare dintre aceste părţi şi-au adus aportul, în funcţie de mandatul şi
expertiza profesională şi instituţională a fiecăruia. Diferitele perspecti-
ve exprimate în cadrul acestui demers şi-au adus un aport fundamental
în conceptualizarea abordării integrate, complementare şi comprehen-
sive a răspunsului la fenomenul consumului de droguri, concretizate
prin actele legislative menţionate mai sus şi prin definirea documen-
tului actual.
Acest document reglementează cadrul naţional pentru acorda-
rea serviciilor de asistenţă medicală, psihologică şi socială adresate
consumatorilor de droguri şi care aşteaptă a fi implementate în toate
regiunile ţării, pentru a veni în întâmpinarea necesităţilor specifice fie-
cărei populaţii locale. Pe baza acestora, se vor dezvolta atât programele
naţionale, cât şi cele locale.
În prezent, activitatea Agenţiei Naţionale Antidrog se axează pe
56
implementarea şi aplicarea cât mai eficientă a Strategiei Naţionale

Antidrog. Scopul acestei strategii este menţinerea la un nivel scăzut
a consumului de droguri în rândul populaţiei generale, în prima eta-
pă (2-4 ani), şi de reducere a cazurilor de noi consumatori, în a doua
etapă, în paralel cu reducerea criminalităţii organizate în legătură cu
drogurile.
Ca obiective in atingerea acestui scop, Agenţia Naţională Antidrog
urmăreşte :
• reducerea cererii de droguri prin menţinerea la un nivel scăzut
comparativ cu cel actual al prevalenţei consumului ilicit de dro-
guri şi reducerea într-un mod corelat a prevalenţei consumului
de alcool şi tutun în rândul populaţiei generale prin consolidarea
măsurilor de prevenire şi prin dezvoltarea sistemului public şi
privat de asistenţă medicală, psihologică şi socială ;
• reducerea ofertei de droguri prin reducerea la un nivel cât mai
scăzut a infracţionalităţii în domeniul drogurilor şi a celei cone-
xe, prin eficientizarea activităţilor instituţiilor abilitate în comba-
terea criminalităţii organizate în legătură cu drogurile, ca rezultat
al îmbunătăţirii şi extinderii cooperării interinstituţionale inter-
ne şi internaţionale, al consolidării legislative şi instituţionale,
specializării personalului din domeniu şi asigurării resurselor
necesare ;
• recunoaşterea internaţională a României ca partener de încredere
în efortul global de reducere a cererii şi ofertei de droguri, atât
în cadrul relaţiilor cu Statele Membre ale Uniunii Europene şi
cu structurile europene specializate, cât şi în cadrul mai larg al
forurilor internaţionale şi relaţiilor cu statele producătoare de
droguri, cu cele aflate pe rutele transnaţionale ale drogurilor şi
cu cele având experienţe relevante în combaterea acestui flagel ;
• îmbunătăţirea capacităţii ORDT (Observatorul Român pentru
Droguri şi Toxicomanie) de colectare şi procesare a datelor nece-
sare întocmirii Raportului naţional anual privind situaţia drogu-
rilor în conformitate cu indicatorii recomandaţi de către Centrul
European de Monitorizare a Drogurilor şi a Dependenţei de
57
TUDOR GHEORGHE
Droguri de la Lisabona şi a formularelor ONU (Organizaţia

Naţiunilor Unite) privind situaţia anuală şi bienală a drogurilor;
• asigurarea unei concepţii strategice unitare, coordonarea im-
plementării acesteia, monitorizarea şi evaluarea activităţilor de
reducere a cererii şi a ofertei de droguri şi a celor de cooperare
internaţională, colectarea, procesarea şi transmiterea datelor
către organismele internaţionale, de către Agenţia Naţională
Antidrog.
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (C.P.E.C.A.)

Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog realizează
activităţile Agenţiei Naţionale Antidrog la nivel judeţean.
Structura organizatorica din cadrul unui centru judeţean este for-
mată din:
• Membrii permanenţi angajaţi pe bază de contract de muncă(spe-
cialist pe probleme de prevenirea criminalităţii adiacente consu-
mului de droguri, medic, psiholog, asistent social şi specialist pe
probleme de educaţie);
• Plenul Centrului – compus din reprezentanţii instituţiilor statu-
lui şi societăţi civile;
• Membrii onorifici – care prin experienţa, pregătirea profesională
şi implicaţiile socio-umane pot să-şi aducă contribuţia la calitatea
şi eficienţa activităţilor de prevenire şi consiliere antidrog.
• Voluntari.
Misiunea Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog
este de a sprijini, informa, asigura documentarea şi consilierea celor
care nu au consumat niciodată droguri, dar sunt cu grad ridicat de risc
de consum, a celor care au consumat odată, sau de mai multe ori un
drog sau mai multe şi doresc să nu mai consume, precum şi tuturor ce-
tăţenilor, instituţiilor statului sau societăţii civile care doresc asemenea
informaţii.
Pornind de la constatarea cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor
care generează, favorizează sau înlesnesc posibilitatea sau consumul de
droguri, Centrul are ca principale obiective :
58
• Realizarea unei concepţii unitare de acţiune în domeniul preve-

nirii traficului şi consumului de droguri, având la baza strategia
naţională în domeniu şi realităţile comunitare locale.
• Conştientizarea şi informarea populaţiei cu privire la consecinţe-
le şi urmările consumului de droguri şi de substanţe psihotrope,
anabolizante.
• Formarea profesională a factorilor educaţionali şi de orientare
socială, în domeniul prevenirii şi consilierii antidrog.
• Monitorizarea şi sprijinul moral şi educaţional al consumatorilor
de droguri instituţionalizaţi sau care au urmat tratamente de dez-
intoxicare pentru reintegrare socială;
• Consolidarea rolului şi poziţiei Centrului în cadrul comunităţii,
astfel încât acesta să devină un centru consultativ pentru popula-
ţie, instituţiile statului şi ale societăţii civile, privind fenomenul
consumului de droguri.
• Consolidarea spiritului de responsabilitate civică a personalului
medical, farmaceutic, a producătorilor de medicamente, pentru
prevenirea abuzului de medicamente barbiturice, psihotrope
prin folosirea de reţete false.
• Formarea unei opinii colective de opoziţie, respingere şi ne tole-
rare a traficului şi consumului de droguri.
De asemenea, Centrul oferă servicii directe, precum :

• Dispecerizarea apelurilor telefonice şi oferirea informaţiilor ne-
cesare doritorilor;
• Asigurarea informării şi documentării doritorilor la sediul
centrului;
• Consilierea individuală sau de grup;
• Asigurarea legăturii – de urgenţă – cu personalul calificat pentru
tratament şi consiliere în cură şi post cură.
• Punerea la dispoziţia celor interesaţi de materiale publicitare (pli-
ante, broşuri) cu conţinut antidrog;
• Punerea la dispoziţia celor interesaţi a listei cu specialişti(medici,
psihologi, psihiatrii, sociologi, asistenţi sociali, toxicologi);
59
TUDOR GHEORGHE
• Evaluarea medicală, psihologică şi de asistenţă socială a persoa-

nelor susceptibile de a fi consumat droguri şi înscrierea acestora
în programe de tratament şi recuperare psiho-socio-profesională.
• Asigurarea asistenţei sociale în stradă şi la domiciliu.
III.2 Strategii locale

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila des-
făşoară intense activităţi în combaterea consumului de droguri. Astfel,
pornind de la constatarea cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care
generează, favorizează sau înlesnesc posibilitatea sau consumul de dro-
guri în judeţul Brăila, Centrul îşi propune:
• Formarea unei opinii majoritare a cetăţenilor de respingere a
drogurilor;
• Reducerea şi punerea sub control a consumului de droguri;
• Sprijinirea instituţiilor statului implicate, sau ale societăţii civile
în adoptarea celor mai eficiente măsuri în domeniul prevenirii
consumului de droguri.
• Atragerea de surse de finanţare a unor programe de ocupare po-
zitivă a timpului liber (de substituire) şi pentru tratamentul în
post cură.
În prezent, Centrul din judeţul Brăila se află în manifestă prin toa-
te forțele sale organizatorice matriale și umane a rolul şi poziţia sa de
organism pus în slujba comunităţii, de atragere de parteneri interni
şi externi în vederea promovării de programe socio-educative, care
să aibă ca efect : diminuarea traficului şi consumului de droguri şi
creşterea nivelului de informare a cetăţenilor comunitari cu privire la
droguri şi efectele lor nocive.
III.2.1 Programe de prevenire

Prevenirea este un răspuns anticipat faţă de un eveniment care se
presupune a fi nociv. Activitatea de prevenire este fundamentată de
doua modalităţi de abordare:
60
• reducerea/eliminarea posibilităţii ca un eveniment nedorit să

apară
• reducerea posibilităţii de apariţie a unor evenimente nocive se-
cundare, ulterioare faţă de prima abordare. În acest caz există
posibilitatea ca evenimentul nedorit să fie acelaşi (de ex. trans-
miterea HIV la alte persoane dintr-un grup de consumatori de
droguri injectabile) sau poate fi un eveniment diferit, dar la fel de
nociv (cazul supradozei la consumatorii de heroină).
În formularea obiectivelor prevenirii se au în vedere trei elemente
cheie, care conturează trei strategii de intervenţie: drogurile, persoana
şi mediul. Cercetările au arătat că nu există o strategie unică de abor-
dare, care să se dovedească eficientă pentru toate grupurile ţintă. De
aceea, strategiile complexe sunt cele mai eficiente.
Autorii unui manual publicat de către Oficiul de Prevenire a
Abuzului de Substanţe (OSAP) din Statele Unite au clasificat progra-
mele de prevenire (având ca public ţintă în special tinerii), după cum
urmează:
Programe centrate pe persoană

Dezvoltarea cunoştinţelor, comportamentelor şi atitudinilor faţă
de consumul de tutun, alcool şi droguri, reprezintă cea mai des utilizată
strategie de prevenire. Scopul acestor programe este de a influenţa mai
degrabă indivizii, decât mediul lor social sau economic26. Abordările
utilizate în aceste programe sunt:
Tactici de înspăimântare. Scopul este de a înspăimânta grupul
ţintă privind consecinţele unui anumit comportament, recurgând la
anxietate.
Transmiterea unui mesaj de folosire cumpătată. Această abordare
contrazice părerea generală conform căreia consumul de tutun, alcool
şi droguri este inacceptabil, sub orice formă.
Dezvoltare emoţională şi interpersonală. Aceste programe au ca
scop îmbunătăţirea imaginii de sine, a auto-determinării, a abilităţilor
26
P. Abraham, Ghid de prevenire a consumului de droguri în rândul adolescenţilor şi
tinerilor, Ed. Detectiv, Bucureşti, 2007, pag. 11
61
TUDOR GHEORGHE
de comunicare şi definirea valorilor personale.

Oferirea de activităţi alternative. Aceste programe sunt direcţiona-
te către sprijinirea dezvoltării personale şi oferirea de provocări – alter-
native pentru a combate unul din factorii de risc personali: plictiseala.
Aceste abordări au însă un efect insesizabil, cel puţin sub forma lor
actuală.
• Informarea. Această abordare pleacă de la ipoteza că adolescenţii
folosesc droguri deoarece nu au fost suficient informaţi asupra
efectelor dăunătoare ale acestora. Dacă sursa de la care este primi-
tă informaţia este considerată de încredere de către grupul – ţin-
tă, atunci, prin omiterea elementului „teamă”, informaţia oferită
poate deveni o parte importantă a unei abordări mai complexe.
• „Ar putea să mi se întâmple şi mie”. Ipoteza de bază a acestei
abordări este aceea că, deşi tinerii cunosc efectele negative ale
consumului de droguri, nu iau în considerare că acestea i-ar pu-
tea afecta şi pe ei. Astfel, conştientizarea acestui risc potenţial de
către grupul-ţintă poate fi eficace în prevenirea consumului, dacă
mesajele transmise au la bază dovezi ştiinţifice.
• Managementul emoţiilor. Această abordare pleacă de la ipoteza
că oamenii consumă droguri ca urmare a unor probleme emoţi-
onale. Abordarea se concentrează pe îmbunătăţirea rezistenţei la
stres şi detectarea unor grupuri de risc, pentru a le acorda la timp
sprijinul necesar.
• Îmbunătăţirea abilităţilor sociale. Aceste programe sunt destinate
promovării fermităţii, îmbunătăţirii comunicării sociale, dez-
voltării asertivităţii şi încurajării participanţilor pentru a rezista
presiunii sociale negative.
• Identificarea comportamentului antisocial în stadiul incipient.
Ipoteza de la care pleacă această abordare este aceea că agresiu-
nea, răzvrătirea, nerăbdarea şi timiditatea sunt potenţiale indicii
pentru viitoare probleme comportamentale. Programele sunt
concepute pentru a-i identifica din timp pe copiii cu astfel de
probleme şi de a-i orienta într-o direcţie mult mai acceptabilă din
punct de vedere social.
62
Programe centrate pe grupul de egali

În cazul tinerilor, membrii unui grup au de obicei o influenţă majo-
ră. Programele derulate în şcoli pot profita de acest avantaj implicând
tinerii în activităţile de prevenire. Este de preferat ca programele de
acest gen să includă componente de dezvoltare a abilităţilor sociale şi
tehnici interactive.
Programe centrate pe familie

Aceste programe au la bază ipoteza că familia joacă un rol activ
în prevenirea consumului de droguri. În cadrul acestor programe de
educaţie, părinţii sunt informaţi cu privire la consumul de droguri şi
efectele acestuia, îşi dezvoltă activităţi de ascultare activă, de stabilire a
regulilor şi limitelor, de recunoaştere timpurie a consumului de droguri.
Întâlnirile cu părinţii sunt mult mai eficiente decât transmiterea acestor
informaţii prin materiale de informare-educare. Broşurile de informare
pot constitui un prim pas pentru a stimula implicarea activă a părinţilor.
Programe centrate pe şcoală

Aceste programe vizează politica şcolii, cursanţii şi cadrele didacti-
ce. Astfel, în cadrul şcolii:
• Sunt stabilite norme clare, deopotrivă pentru cursanţi şi profesori,
privind consumul de tutun, alcool şi droguri;
• Sunt oferite cursanţilor servicii de consiliere;
• Cadrele didactice sunt informate şi formate pentru a putea identi-
fica consumul de droguri, precum şi pentru a avea cunoştinţele şi
abilităţile necesare în implementarea programelor de prevenire;
• Cadrele didactice sunt încurajate să îşi revizuiască propriile con-
vingeri şi comportamente legate de consumul de tutun, alcool şi
droguri27.
Campaniile mass-media de prevenire a consumului de droguri nu

au efect direct asupra formării sau schimbării unui comportament.
Totuşi, mass-media are un rol important în transmiterea informaţiilor,
27
ibidem, pag. 13
63
TUDOR GHEORGHE
conştientizarea şi stimularea comunicării interpersonale. Mesajele

transmise prin mass-media trebuie să reflecte realitatea socială şi să fie
adaptate grupului-ţintă28.
III.2.2 Proiecte locale de combatere a consumului de droguri

Organizaţia din cadrul judeţului Brăila a iniţiat şi desfăşurat nu-
meroase proiecte de prevenire şi combatere a drogurilor, în şcoli, în
familie, respectiv în comunitate. Proiectele au fost promovate şi imple-
mentate sub următoarele structuri:
Fii informat, fii puternic!

Scop: Prevenirea consumului de alcool, tutun şi droguri în rândul
elevilor prin activităţi de informare – educare, conştientizare a profe-
sorilor diriginţi şi a elevilor cu privire la extinderea acestui fenomen, a
riscului infracţional asociat şi a repercusiunilor în plan fizic, psihic şi
social precum şi promovarea serviciilor oferite de Centrul de Prevenire,
Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila.
Justificare: desfăşurarea anuală în şcolile din zonele prioritare a
1-2 programe de prevenire a consumului de droguri şi dezvoltarea de
activităţi preventive punctuale în celelalte unităţi şcolare, conform
Planului de Acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale
Antidrog în perioada 2015-2018.
Conţinutul activităţilor desfăşurate:
• identificarea unităţilor de învăţământ în care va fi implementat
proiectul, stabilirea claselor, a numărului de întâlniri şi a datelor de
realizare a acestora;
• participarea specialiştilor CPECA la orele de dirigenţie;
• oferirea de materiale informative diriginţilor prezenţi în cadrul
întâlnirilor stabilite;
• informarea cu privire la existenţa CPECA în comunitatea locală,
diseminarea de materiale de promovare a centrului.
28
ibidem., pag. 16
64
Alcoolul si tutunul
Scop: Prevenirea consumului de alcool, tutun si droguri în rândul
elevilor din învăţământul gimnazial
Justificare: desfăşurarea de către Centrele de Prevenire, Evaluare şi
Consiliere Antidrog a unor proiecte de informare-educare-comuni-
care cu privire la riscurile asociate consumului de tutun şi alcool, ur-
mărind Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale
Antidrog în perioada 2015-20018
• promovarea serviciilor oferite de Centrul de Prevenire, Evaluare
şi Consiliere Antidrog Brăila;
• organizarea unor întâlniri interactive în cadrul orelor de dirigen-
ţie şi oferirea unor informaţii de specialitate în scopul cunoaşterii
pericolelor reprezentate de consumul de alcool, tutun şi droguri
şi a prevederilor legale în domeniu;
• promovarea voluntariatului.
Protego – formare familială de abilităţi educative pentru pre-

venirea consumului de droguri
Scop: Reducerea factorilor de risc şi creşterea influenţei factorilor
de protecţie în mediul familial prin îmbunătăţirea abilităţilor educa-
tive ale părinţilor, întărirea legăturilor familiale şi clarificarea poziţiei
familiei faţă de consumul de droguri pentru prevenirea abuzului de
droguri la preadolescenţii de clasa a VII-a de la şcolile cu clasele I-VIII
„M. Eminescu”, „I.Bancilă” şi „A.I.Cuza”.
Justificare: dezvoltarea de intervenţii active în familie de către
părinţii incluşi în programe adresate dezvoltării rolului acestora în
prevenirea consumului”, conform Planului de Acţiune pentru imple-
mentarea Strategiei Naţionale Antidrog în perioada 2015 – 2018.
• încheierea unor acorduri de colaborare cu unităţile de învăţământ
menţionate;
• participarea la sedinţele cu părinţii;
65
TUDOR GHEORGHE
• adresarea unor scrisori de motivare a părinţilor şi formarea

grupelor;
• parcurgerea celor 8 teme prevăzute în proiect în cadrul întâlniri-
lor săptămânale cu părinţii.
Sensul schimbării
Scop: Prevenirea consumului de alcool, tutun sau droguri şi pre-
venirea implicării în reţele de trafic a copiilor/adolescenţilor aflaţi
în dificultate şi care beneficiază de o formă de protecţie (plasament
familial sau rezidenţial), prin diminuarea factorilor de risc şi creşterea
influentei factorilor de protecţie cât mai timpuriu.
Justificare: elaborarea şi implementarea unor proiecte şi campanii de
informare/sensibilizare în scopul prevenirii implicării copiilor în cele
mai grave forme de exploatare prin muncă, inclusiv utilizarea copiilor
în producţia şi traficul de droguri, urmărind Planul de acţiune pentru
implementarea Strategiei Naţionale Antidrog în perioada 2015 – 2018.
• informarea grupului ţintă cu privire la efectele consumului de tu-
tun, alcool si droguri; aplicarea chestionarului pentru evaluarea
nevoii de informare (vezi Anexa 1);
• cunoaşterea semnelor şi simptomelor consumului de droguri,
precum şi a consecinţelor fizice, psihice şi sociale;
• interiorizarea principiilor specifice unui stil de viaţă sănătos fără
consum de substanţe psihoactive;
• promovarea activităţilor de voluntariat în vederea implicării ado-
lescenţilor în activităţi de petrecere a timpului liber.
Drogurile îţi pot fura din nou libertatea

Scopul: Prevenirea reluării consumului după liberare (pentru cei
care au consumat înainte de condamnare) şi dezvoltarea unor modali-
tăţi de coping adecvate pentru a face faţă situaţiilor critice fără consum
de alcool, tutun şi droguri pentru un grup de minori şi tineri aflaţi
temporar în stare privativă de libertate la Penitenciarul pentru Minori
si Tineri Tichileşti.
66
Justificare: Realizarea obiectivului specific 10, activitatea 10.2:

„Dezvoltarea în penitenciare de programe şi activităţi de prevenire cu
privire la consumul de droguri şi consecinţele acestuia”, din Planul de
acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Antidrog în peri-
oada 2015 – 2018.
• informarea grupului ţintă, plecând de la nevoia de cunoaştere cu
privire la droguri (definiţii, clasificare, consecinţe în plan perso-
nal, social, aspecte juridice);
• prezentarea serviciilor oferite de centru persoanelor care au pro-
bleme legate de consumul de substanţe;
• dezvoltarea modalităţilor de coping adecvate pentru a face faţă
situaţiilor critice fără consum de substante psihoactive;
• prezentarea de cazuri şi identificarea soluţiilor pentru depăşirea
optimă a unor situaţii critice ce ar putea sa aibă drept consecinţă
consumul de droguri;
• organizarea unui concurs de desene cu tematică antidrog.
Educaţie prin credinţă

Scop: Prevenirea consumului de droguri la un grup format din
persoane dezavantajate social, cu slabă inserţie socio-profesională şi
asistate de către Serviciul de Asistenţă Socială al Protoieriei Brăila.
Justificare: elaborarea si implementarea de către centrele de preveni-
re, evaluare şi consiliere antidrog de proiecte şi campanii de prevenire a
consumului de droguri destinate copiilor/adolescenţilor neşcolarizaţi
aflaţi în situaţii de risc (copii fără adăpost, copii rromi, etc), urmărind
Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Antidrog
în perioada 2015 – 2018.
• informarea, educarea, sensibilizarea tinerilor cu grad de vulnera-
bilitate crescut, cu privire la efectele consumului de alcool, tutun,
droguri;
• promovarea unui stil de viaţă sănătos, fără substanţe psihotrope,
prin conştientizarea riscurilor la care se expun datorită practicilor
67
TUDOR GHEORGHE
greşite pe care le-au adoptat în comportament;

• consiliere pastorală – realizată de preotul din cadrul Serviciului
de Asistenţă Socială al Protoieriei Brăila;
• identificarea factorilor favorizanţi care conduc la consumul de
droguri şi identificarea soluţiilor pentru depăşirea optimă a unor
situaţii critice care pot conduce la consumul de droguri;
• realizarea unei excursii la trei mănăstiri din Dobrogea în scopul
întăririi valorilor spirituale promovate în cadrul proiectului.
III.3 Evaluarea în pretratament a consumatorilor de droguri

Evaluarea, privită ca o formă de analiză funcţională, este instru-
mentul care permite urmărirea în mod mai eficient a acestor obiective,
ceea ce va face posibilă:
– depistarea comportamentelor problemă;
– cunoaşterea elementelor sau variabilelor funcţionale care adap-
tează interacţiunea: funcţie de stimul – funcţie de răspuns;
– determinarea celorlalte variabile, care nu fac parte din interac-
ţiune, în care se află atât pacientul, cât şi mediul său, sicare afectează
probabilitatea ca intervenţia să se producă;
– crearea intervenţiei specifice pentru fiecare individ;
– monitorizarea şi evaluarea rezultatelor intervenţiei realizate;
În ceea ce priveşte obiectivele evaluării, consecinţa imediată a unui
proces de evaluare este stabilirea unui program integrat de asistenţă şi
crearea unei intervenţii individualizate, în care se concretizează obiec-
tivele ce urmează a fi atinse. Prin determinarea obiectivelor se doreşte
clarificarea fiecăruia dintre comportamentele care trebuie modificate
şi stabilirea priorităţilor în abordarea acestora. Planificarea tratamen-
tului va cuprinde toate obiectivele medicale, psihologice şi sociale.
Structura unor astfel de obiective se poate stabili prin împărţirea
evaluării şi a rezultatelor acesteia în arii, dezvoltarea obiectivelor mici
operaţionale şi prioritizarea în timp în funcţie de severitate, dar şi de
potenţialul de prognosticare a unora dintre rezultate29.
29
P. Abraham, op. cit., pag. 28
68
Evaluarea constituie piesa esenţială în tratamentul dependenţei

de droguri, atât în ceea ce priveşte diagnosticul, cât şi gradul de dis-
funcţionalitate în ariile biologică, psihologică, socială şi juridică. Cele
cinci arii de evaluare sunt propuse în scopul determinării celui mai
adecvat program integrat de asistenţă faţă de necesităţile şi problemele
individuale depistate. Descrierea acestor arii intenţionează să acopere
multitudinea aspectelor ce necesită a fi abordate în problematica con-
sumatorilor de droguri (vezi Anexa 2).
Descrierea ariilor şi aspectelor de evaluare:
Aria 1: Istoric personal şi de consum, semne de intoxicaţie şi/sau sin-

drom de abstinenţă
Se evaluează riscurile actuale ale pacientului de intoxicaţie acu-
tă-cronică sau de sindrom de abstinenţă sau convulsii, bazate pe:
istoricul pacientului; cantitatea, frecvenţa, natura cronică sau natura
recentă a reducerii sau întreruperii consumului de alcool sau alte dro-
guri; semne curente ale sindromului de abstinenţă; surse de suport
extern pentru program de dezintoxicare în ambulator; pericol imediat
de probleme severe ca rezultat al consumului de droguri.
Aria 2: Condiţii biomedicale şi complicaţii

Evaluează existenţa unor condiţii biomedicale, fără legătură cu
sindromul de abstinenţă sau intoxicaţie; condiţiile existente, acute sau
cronice, ce necesită tratament deoarece prezintă riscuri sau complicaţii
pentru procesul de recuperare; existenţa unor tulburări cronice care
afectează evoluţia dependenţei sau tratamentul acesteia.
Aria 3: Condiţii psihologice sau psihiatrice şi complicaţii

Evaluează existenţa în prezent a unor condiţii psihologice sau
psihiatrice cu risc pentru tratament, probleme cronice care pot afecta
progresul în tratament; se verifică dacă problemele psihologice sau
psihiatrice reprezintă consecinţe ale consumului de droguri făcând
parte din problema consumului de droguri, sau nu sunt în legătură
69
TUDOR GHEORGHE
cu consumul de droguri şi dacă aceste condiţii sunt suficient de seve-

re pentru a necesita tratament specific; gradul de risc asupra propriei
persoane sau asupra celorlalţi; capacitatea curentă a pacientului de
a gestiona activităţile zilnice şi de a face faţă problemelor psihice şi
emoţionale.
Aria 4: Condiţii sociale şi familiale

Evaluează stilul sau condiţiile de viaţă care reprezintă un potenţial
pericol pentru siguranţa pacientului sau angajamentul în tratament
(situaţii din viaţa cotidiană, relaţiile cu familia sau cu persoanele
semnificative, situaţia profesională sau educativă); surse de suport –
persoane, resurse economice, posibilităţi de angajare – care ar putea
sprijini întărirea motivaţiei pentru tratament şi creşterea posibilităţii
de succes terapeutic; disponibilitatea suportului comunităţii pentru
procesul de recuperare.
Aria 5: Situaţia juridică

În mod concret, criteriile din această arie sunt informaţii/date de-
terminate despre pacienţi, înscriindu-se în istoricul comportamental
al acestora. Situaţia generală este cea în care aria juridică este pozitivă
privind perspectiva respectării normelor juridice. În această situaţie,
atunci când pacientul nu are contact cu sistemul judiciar, întrucât nu
a încălcat prin actele sale nicio lege, în aria juridică nu va fi înregistrat
nici un criteriu.
Criteriile ariei juridice sunt de fapt, infracţiuni, pedepse, măsuri de
siguranţă. Acestea vor fi menţionate expres, conform legii speciale în
materie sau Codului penal.
Evaluarea este coordonată şi/sau efectuată de managerul de caz
sau de personalul de specialitate cu competenţe în domeniul asistenţei
sociale, psihologie, medical din cadrul CP.E.C.A. sau din alte servicii
autorizate în cadrul unor echipe interdisciplinare de specialişti.
70
III.4 Programe integrate de asistenţă pentru tratament şi

intervenţie
Programele integrate de asistenţă implică un set comprehensiv de
programe terapeutice, psihologice şi sociale, complementare, simulta-
ne sau secvenţiale, care se concretizează într-un plan individualizat de
asistenţă. Pentru iniţializarea acestor acţiuni este însă obligatorie întoc-
mirea unui acord între beneficiar şi managerul de caz (vezi Anexa 3).
Programele integrate de asistenţă (PIT) structurează modali-
tatea de acordare a serviciilor într-o manieră integrată şi continuă.
Caracterul integrat rezultă din corelarea abordării longitudinale cu
cea încrucişată şi va lua forma unui set de intervenţii complementare,
simultane sau secvenţiale – care reflectă diversitatea necesară adecvării
la diferitele faţete şi nevoi asociate tulburărilor datorate consumului
de droguri. Ca parte a acestei abordări, programele de asistenţă şi ser-
viciile nu sunt integrate numai între ele, dar şi cu reţeaua generală de
servicii de asistenţă, primară şi de specialitate.
În mod practic, pe baza rezultatelor evaluării şi aplicării criteriilor
de orientare este posibilă selectarea unuia din cele patru PIT, ca fiind
cel mai adecvat problematicii depistate. În cadrul unui PIT, modalită-
ţile de asistenţă selectate pot corespunde unui sau mai multor niveluri
de intervenţie, în funcţie de complexitatea, dificultatea, severitatea,
necesitatea intervenţiei imediate – aspecte identificate în urma evaluă-
rii. Pe de altă parte, secvenţialitatea va fi asigurată urmărind nu numai
parcursul evoluţiei adictive, dar şi o ierarhizare a problematicii care
permite dezvoltarea abordărilor succesive, cu caracter continuu.
Avantajul esenţial al dezvoltării PIT constă în garantarea carac-
terului integral şi continuu al asistenţei acordate consumatorilor de
droguri. Pentru selectarea unui PIT este absolut necesară evaluarea
complexă multidisciplinară. Este astfel necesară dezvoltarea unei reţele
de instituţii şi profesionişti care să răspundă acestei provocări. Aceasta
implică dezvoltarea unui cadru relaţional bazat pe legături formale –
contracte şi convenţii de parteneriat – dar şi informale, aplicabile ori
de câte ori se dovedeşte necesară alocarea resurselor financiare care să
permită funcţionarea eficace a acestei reţele. De asemenea, pregătirea
71
TUDOR GHEORGHE
specifică pentru realizarea managementului de caz este absolut necesa-

ră pentru ca, alături de stabilirea instrumentelor de lucru, să permită
orientarea, pregătirea profesională în scopul abordării cât mai potrivi-
te a fiecărui caz30.
Tipuri de programe integrate de asistenţă

Pentru fiecare din cele patru PIT au fost stabilite scopul acestuia,
regăsit în denumirea programului, obiectivele specifice fiecăruia, lis-
tate în sensul atingerii scopului, dar şi al rezultatului final aşteptat în
urma aplicării intervenţiilor şi anume, reabilitarea şi reinserţia socială.
De asemenea, suplimentar, pentru simplificarea selecţiei sunt precizate
tipurile de servicii ce pot fi oferite exclusiv sau nu într-un PIT, în totali-
tate sau în parte, funcţie de evaluare şi implementate prin intermediul
planului individualizat.
Program integrat de asistenţă 1:

Program drog 0 de intensitate mică
Descriere: acest tip de program este un program drog 0 în cadrul că-
ruia pot fi necesare măsuri terapeutice adresate întreruperii consumului
de droguri, dar acestea sunt minime, constând din intervenţii psiho-so-
ciale destinate menţinerii abstinenţei şi reintegrării sociale şi, acolo unde
este cazul, de susţinere a abstinenţei cu antagonişti de opiacee.
Mijloace: mijloace medicamentoase pentru dobândirea şi menţi-
nerea abstinenţei, consiliere, psihoterapie, informare, educare.
Intensitate: intensitatea intervenţiilor este cel mai adesea minimă
dar, în funcţie de riscurile depistate în ariile de evaluare, unele inter-
venţii pot avea caracter intensiv, în regim închis.
Caracteristici: Risc minim în toate ariile: riscul de sevraj/intoxica-
ţie, cel al complicaţiilor bio-medicale, psihologice şi comportamentale
este absent, complianţă pentru schimbare, capacitate de menţinere a
abstinenţei, mediul de recuperare suportiv.
30
P. Abraham, Standardele sistemului naţional de asistenţă medicală, psiho-
logică şi socială a consumatorilor de droguri, Ed. Mai, Bucureşti, 2005, pag. 61
72
Obiective:
• Dobândirea şi/sau menţinerea abstinenţei;
• Îmbunătăţirea integrării familiale, sociale şi profesionale;
• Ameliorarea problemelor psiho-emoţionale şi de comportament
şi optimizarea dezvoltării personale;
• Dezvoltarea sau redobândirea abilităţilor sociale;
• Stimularea includerii în activităţi profesionale, sportive, culturale.
Servicii:
• Servicii medicale de bază şi specializate, vaccinare;
• Susţinerea abstinenţei cu antagonişti de opiacee;
• Servicii de conciliere psihologică şi/sau psihoterapie în scopul
dezvoltării motivaţiei, scăderii rezistenţei la tratament sau creş-
terii acceptării acestuia;
• Servicii de consiliere psihologică pre şi post testare HIV, hepatite
B şi C;
• Testarea prezenţei drogurilor;
• Servicii de consiliere psihologică şi/sau psihoterapie în scopul
ameliorării problemelor psiho-emoţionale şi de comportament
şi optimizării dezvoltării personale;
• Servicii de asistenţă socială;
• Consiliere juridică;
• Activităţi de informare, consiliere educaţională şi vocaţională, în
scopul creşterii autonomiei şi valorii sociale individuale, a dez-
voltării responsabilităţii şi recâştigării abilităţilor sociale;
• Educare-formare pentru achiziţionarea unor norme de coabitare,
formare profesională: îmbogăţirea cunoştinţelor, obiceiurilor şi
tehnicilor profesionale;
• Consiliere pentru dezvoltarea abilităţilor de căutare şi obţinere a
unui loc de muncă;
• Educare şi formare pentru obţinerea unui nivel educativ, cultural
şi relaţional suficient pentru a conştientiza şi participa la viaţa
socială şi a accesa servicii de sprijin comunitar.
73
TUDOR GHEORGHE
Program integrat de asistenţă 2: drog 0

Descriere: acest tip de program este un program drog 0 în cadrul
căruia sunt necesare măsuri terapeutice adresate întreruperii consumu-
lui, dezintoxicării şi menţinerii abstinenţei şi reintegrării sociale.
Mijloace: mijloace medicamentoase pentru dobândirea şi menţi-
nerea abstinenţei, consiliere, psihoterapie, informare, educare.
Intensitate: intensitatea intervenţiilor este adesea minimă, dar, în
funcţie de riscurile depistate în ariile de evaluare unele intervenţii pot
avea caracter intensiv, în regim închis.
Caracteristici: Risc minim de intoxicaţie acută severă, sindrom de
abstinenţă abordabil medical imediat şi risc minim în aria bio-medica-
lă dar cu risc moderat în orice altă arie: riscul de sevraj/intoxitaţie este
minim, complicaţii bio-medicale gestionabile, complicaţii psihologice
şi comportamentale de severitate medie, pregătirea pentru schimbare:
cooperare, dar necesită structurare, potenţial de recădere redus sau
moderat, necesită monitorizare, mediul de recuperare mai puţin su-
portabil, structurarea va creşte capacitatea de cooperare.
Obiective
• Întreruperea consumului de droguri sub control medical şi men-
ţinerea abstinenţei;
• Ameliorarea problemelor psiho-emoţionale şi de comportament
şi optimizare dezvoltării personale;
• Dezvoltare sau redobândirea abilităţilor sociale;
• Stimularea includerii în activităţi profesionale, sportive, culturale.
Servicii:
În plus faţă de serviciile oferite în PIT 1 pot fi oferite următoarele:
dezintoxicare substitutivă sau non-substitutivă, în ambulator sau în
regim spitalicesc.
Program integrat de asistenţă 3: Program drog 0 cu stabilizare

Descriere: acest tip de program este un program de drog 0, în
cadrul căruia măsurile adresate stabilizării medicale, psihologice sau
sociale, preced pe cele adresate direct întreruperii consumului, la care
74
se asociază intervenţii psiho-sociale destinate menţinerii abstinenţei şi

reintegrării sociale
Mijloace: medicamentoase pentru stabilizarea condiţiilor medi-
cale asociate consumului, asistenţa socială, juridică pentru stabiliza-
rea condiţiilor psihologice şi/sau sociale, mijloace medicamentoase
pentru dobândirea şi menţinerea abstinenţei, consiliere, psihoterapie,
informare, educare, formare, asistenţă socială în vederea reabilitării.
Intensitate: intensitatea intervenţiilor este rareori minimă, şi în
funcţie de riscurile depistate în ariile de evaluare unele intervenţii pot
avea caracter mediu şi intensiv, în regim închis.
Caracteristici: Risc mediu – crescut de intoxicaţia acută severă,
sindrom de abstinenţă, de severitate moderată/crescută neabordabil
medical imediat sau risc moderat în aria bio-medicală sau psiho-emo-
ţională plus risc crescut în orice altă arie: risc moderat-crescut de
intoxicaţie acută sau sevraj, de severitate moderată/crescută, pentru
a căror abordare medicală este necesară stabilizarea, condiţii bio-me-
dicale care necesită monitorizare sau adresare în vederea stabilizării,
risc psihologic, comportamental moderat, rezistenţă la schimbare, ne-
cesită intervenţii intensive, potenţial de recădere crescut, incapacitate
sau capacitate redusă de a controla consumul, mediul de recuperare:
deficitar/non-suportiv, periculos pentru recuperare, incapacitate de
reintegrare.
Obiective:
• Pregătirea pentru abstinenţă. Stabilizare bio-medicală, psihologi-
că, socială, juridică în vederea obţinerii abstinenţei;
• Crearea condiţiilor de bază pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii;
• Întreruperea consumului de droguri sub control medical şi men-
ţinerea abstinenţei;
• Stimularea includerii în activităţi profesionale, sportive, culturale;
Servicii:
În plus faţă de serviciile oferite în PIT 1, pot fi oferite următoarele:
• Servicii medicale specializate pentru afecţiuni coexistente şi/sau
cauzate de consum şi care necesită o intervenţie imediată;
75
TUDOR GHEORGHE
• Servicii psihologice sau psihiatrice specializate pentru afecţiuni

coexistente şi/sau cauzate de consum şi care necesită o interven-
ţie imediată;
• Servicii sociale şi juridice specializate pentru condiţii coexistente
şi/sau cauzate de consum şi care necesită o intervenţie imediată.
Program integrat de asistenţă 4:

Program de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri
Descriere: acest tip de program urmăreşte reducerea impactului şi
consecinţelor consumului de droguri prin menţinerea cu agonişti de
opiacee – în cazul programelor substitutive cu agonişti de opiacee –
sau intervenţiilor minime sau a celor în criza în cazul programelor de
schimb de seringi şi/sau alte măsuri adresate reducerii riscurilor, acolo
unde este cazul, la care se asociază intervenţii psiho-sociale destinate
reducerii consumului, schimbării căii de administrare sau a drogului
consumat sau întreruperii consumului şi menţinerii abstinenţei dar şi
reabilitării şi reintegrării sociale31.
Mijloace: medicamentoase pentru substituţie sau asigurarea inter-
venţiilor medicale de bază sau în criză, măsuri specifice de reducere a
riscurilor vitale sau de comorbiditate, consiliere, psihoterapie, infor-
mare, educare, asistenţă socială şi juridică.
Intensitate: intensitatea intervenţiilor este cel mai adesea minimă,
şi în funcţie de riscurile depistate în ariile de evaluare unele intervenţii
pot avea caracter mediu şi intensiv.
Caracteristici: Risc sever datorat intoxicaţiei/sevrajului şi semne-
lor/simptomelor bio-medicale sau emoţionale/comportamentale: risc
de sevraj sever, condiţii bio-medicale care pot necesita monitorizare
medicală sau asistenţă intensivă în regim închis, complicaţii psihologi-
ce sau comportamentale severe.
31
P. Abraham, op. cit., pag. 64
76
a. Program substitutiv cu agonişti de opiacee:
Obiective:
• Înlocuirea drogului consumat cu un substitut opiaceu controlat
medical;
• Îmbunătăţirea calităţii vieţii;
• Reducerea riscului de infectare cu HIV, hepatită B şi C, tubercu-
loză, BTS-uri, etc;
• Reducerea consumului de alte substanţe;
Servicii:
În plus faţă de serviciile oferite în PIT 1, pot fi oferite următoarele:
• Prescriere şi eliberare de methadonă;
• Servicii de consiliere psihologică în scopul practicării sexului pro-
tejat şi a unui consum fără risc.
b. Program de schimb de seringi şi/sau alte măsuri adresate reducerii

riscurilor
Obiective:
• Intrare în contact şi atragerea populaţiei din afara reţelei de
tratament;
• Asigurarea vigilenţei epidemiologice; reducerea incidenţei infec-
ţiilor cu transmitere pe cale sanguină sau sexuală (HIV, hepatite
B şi C, BTS, tuberculoză);
• Reducerea impactului şi consecinţelor negative rezultate în urma
consumului;
• Diminuarea conflictualităţii sociale şi a incidenţelor judiciare;
• Facilitarea practicilor de injectare sigure;
• Facilitarea schimbării căii de administrare în sensul scăderii riscu-
lui de transmitere a infecţiilor pe cale sanguină;
• Facilitarea stabilizării şi/sau creşterea motivaţiei pentru schimba-
re în scopul iniţierii unui tratament adecvat.
77
TUDOR GHEORGHE
Servicii:
• În plus faţă de serviciile oferite în PIT 4 pot fi oferite următoarele:
• Oferirea de material steril de injectare şi schimbul de seringi;
• Oferirea de prezervative ;
• Intervenţii în criză asistenţă medicală, psihologică şi socială de
bază, vaccinări;
• Depistarea patologiilor asociate şi facilitare transmiterii către
servicii specializate;
• Informare şi/sau servicii de consiliere psihologică în scopul prac-
ticării sexului protejat, a unui consum fără risc;
• Activităţi de informare cu privire la serviciile de asistenţă medica-
lă, psihologică şi socială existente;
• Acoperirea necesităţilor de bază: alimentaţie, igienă, odihnă şi
îmbrăcăminte.
Aşadar, programele integrate de asistenţă permit o abordare uma-

nistă (bazată prioritar pe necesităţile pacienţilor depistate în ariile de
evaluare) integrată, bazată pe principiile diversităţii, disponibilităţii,
continuităţii, complementarităţii medicale, psihologice şi sociale.
În aplicarea programelor integrate de asistenţă se urmăresc obiec-
tivele esenţiale ale asistenţei consumatorilor de droguri: întreruperea
consumului şi/sau reducerea efectelor acestuia, prevenirea sau redu-
cerea frecvenţei şi intensităţii recăderilor, dezvoltarea capacităţii psi-
hologice şi sociale necesare refacerii funcţionării personale şi sociale.
Următoarea schemă conturează cele patru Programe integrate de
asistenţă dezvoltate de Agenţia Naţională Antidrog:
78
79
TUDOR GHEORGHE
III.3 Studii de caz în abuzul de substanţe toxice
Studiul de caz 1
Identificarea cazului
P.L., în vârstă de 20 de ani, fără ocupaţie, s-a adresat Centrului de
Prevenire şi Evaluare Antidrog Brăila, dependent de heroină fiind, nu
pentru că este motivat să renunţe la consumul de heroină, ci pentru că
mama lui l-a obligat să vină aici.
I-au fost oferite informaţiile cu privire la serviciile oferite şi com-
petenţele Centrului şi asistentul social (managerul de caz) a consiliat
clientul în vederea acceptării evaluării, care va fi efectuată de echipa
pluridisciplinară a instituţiei.
Evaluarea pe cele 5 arii
Aria 1: Istoricul personal şi de consum

A absolvit numai 7 clase primare, iar în prezent este fără ocupaţie.
A început să se drogheze de la vârsta de 17 ani. La început a fumat
heroină, apoi dependenţa s-a instalat rapid şi a început să se injecte-
ze în cadrul grupului de prieteni. Susţine că dorinţa de a fi ca ceilalţi
membri ai grupului l-a determinat să încerce. Nu ştia care sunt riscu-
rile consumului de heroină, mai ales cea injectabilă. Când se injecta,
se simţea „ca un om normal”, iar fără droguri „avea dureri”. Pentru a
face rost de banii necesari pentru cumpărarea unei doze de heroină,
i-a cerut iniţial mamei sale, apoi a început să fure din casă lucruri şi să
le vândă. A mai făcut o cură de dezintoxicare cu methadonă, dar după
terminarea curei care a durat 15 zile, a început să consume heroină din
nou. Acest lucru demonstrează că această metodă de tratament este
insuficientă şi ineficace.
P.L. are o experienţă destul de mare în ceea ce priveşte consumul de
heroină. Prima cură de dezintoxicare cu methadonă a eşuat, nici după a
doua cură nu va avea prea mari şanse să renunţe la droguri. În timpul inter-
viului a recunoscut că lipsa banilor l-a determinat să vină la acest centru.
80

P.L. spune că nu are afecţiuni cronice sau contagioase în antece-
dentele personale, dar va fi supus unor analize medicale prin care să
se stabilească cu certitudine starea lui de sănătate. Subiectul obişnuia
să folosească în comun seringile cu ceilalţi membri ai microgrupului
şi sunt şanse mari de a fi contactat un virus de hepatită sau altă boală
contagioasă.

Managerul de caz stabileşte întâlnirea cu psihologul centrului care
realizează pe parcursul a două întâlniri evaluarea şi profilul psihologic
al clientului. Evaluarea psihologică a pus în evidenţă un temperament
sangvin, uşor adaptabil, episoade de comportament hiperactive, cu
logoree şi agitaţie. În familia de origine s-a concluzionat că l-a afectat
foarte mult moartea tatălui şi consideră că mama este vinovată de toate
suferinţele pe care le-a indurat în copilărie şi de situaţia în care a ajuns.
Copilul a rămas fără supraveghere, alegând grupul de prieteni şi stra-
da, care îl antrenau în diverse activităţi antisociale. A copilărit într-un
cadru familial defavorabil, cu un nivel cultural redus.

Locuieşte împreună cu bunicii, mama şi doi fraţi, într-un apar-
tament cu 3 camere din Brăila. Din interviul clientului cu privire la
familia de origine şi copilărie, s-au evidenţiat amintiri dureroase şi sen-
timente de revoltă, neputinţă în faţa trecutului. Influenţat de prietenii
săi, au comis împreună încă din copilărie acte antisociale.
Pregătirea şcolară şi profesională: a abandonat şcoala de la vârsta
de 14 ani, deoarece a considerat că „nu-i foloseşte” şi oricum „n-a in-
teresat pe nimeni ce fac eu”. Nu ştie nicio meserie şi „nu-i pasă”, „mai
are timp”.

P.L. a avut condamnări anterioare (pentru alte fapte decât cele la
regimul drogurilor), dintre care niciuna nu a fost privativă de libertate.
81
TUDOR GHEORGHE
Stabilirea obiectivelor
Managerul de caz şi echipa terapeutică au stabilit, după evaluarea
cazului pe cele cinci arii, programul integrat de asistenţă în funcţie de
criteriile de orientare.
La următoarea şedinţă cu beneficiarul i s-au prezentat acestuia
concluziile raportului de evaluare şi i s-a cerut acordul de includere
într-un program terapeutic de asistenţă, iar după obţinerea acordului
s-a procedat la stabilirea unui plan individualizat de asistenţă, împre-
ună cu acesta ţinând cont de ordinea priorităţilor din cele cinci arii de
evaluare.
Obiectivele stabilite au fost:
O1 – urmarea tratamentului medical ambulatoriu şi efectuarea
controalelor programate la psihiatrie;
O2 – efectuarea unor investigaţii medicale pentru a nu fi contactat
o boală contagioasă;
O3 – înscrierea la Autoritatea Judeţeană de Ocupare a Forţei de
Muncă pentru specializare într-un domeniu de activitate (cursuri ofe-
rite de instituţie) şi pentru bursa locurilor de muncă;
O5 – consiliere psihologică: interviu motivaţional pentru rămâ-
nerea în program, obţinerea şi menţinerea abstinenţei, încrederea în
forţele proprii şi creşterea stimei de sine;
O5 – terapie ocupaţională şi prevenirea recăderii.
Studiul de caz II
D.V., în vârstă de 18 ani, fără ocupaţie, este adus de un prieten la
Spitalul de Urgenţă pentru că prezenta semne de sevraj indus de consu-
mul de heroină. Este stabilizat şi apoi referit C.P.E.C.A. Brăila pentru
consiliere. D.V. a fost convins de prietenul său să se adreseze Centrului
şi de aceea este reticent şi comunică greu. A fost informat cu privire la
serviciile oferite şi competenţele instituţiei şi după aceea a devenit mai
comunicativ şi a acceptat să fie consiliat.
82
Evaluarea pe cele cinci arii

A absolvit doar ciclul gimnazial, nu are loc de muncă. A început
să consume heroină din curiozitate: „eram la un bairam şi o fată mi-a
dat o ţigară”. La început a fumat marijuana, apoi heroină. După ce îşi
lua doza, se simţea fericit, ameţit, puţin somnoros. Se droghează de
aproximativ 1 an şi susţine că o amică îi furnizează drogul gratuit, afir-
mând că „trebuie să fii tâmpit să dai banii pe droguri”. În prezent nu se
mai întâlneşte cu anturajul din cartier pentru că şi-a dat seama că „nu
am niciun viitor cu drogurile, sunt un om mort”. Susţine că a vrut mai
demult să renunţe la droguri, dar nu ştia cui să se adreseze. Prezintă
simptomatologia unui consumator de heroină: tuse persistentă, cu
lăcrimare şi secreţii nazale. Nu a urmat tratamente sau încercări de a
renunţa la drog şi cu toate că s-a hotărât să renunţe, îi este foarte greu
din cauza simptomelor trăite.

Pacientul prezintă simptomatologia caracteristică sevrajului, mo-
tiv pentru care este consultat de un cadru medical de specialitate –
medicul psihiatru din spital care îi recomandă tratamentul adecvat în
urma diagnosticului de „tulburare de personalitate”. Este recomandat
şi medicului specialist ORL pentru consult. A primit tratamentul ne-
cesar, deoarece metoda de utilizare a drogului i-a provocat deficienţe
la nivelul piramidei nazale şi a mucoasei olfactive. Neagă alte afecţiuni
cronice sau contagioase în istoricul medical personal.

Psihologul centrului realizează pe parcursul câtorva întâlniri eva-
luarea şi profilul psihologic al clientului. S-a concluzionat că pacientul
prezintă probleme de ordin emoţional şi mental. S-au accentuat tot
mai mult simptomele unei tulburări psihiatrice cu episoade de depre-
sie, crize de furie, tentative de suicid. Susţine că a apelat la consumul
de heroină în încercarea de a fi mai calm, de a se simţi mai bine şi de
83
TUDOR GHEORGHE
a se înveseli. S-a concluzionat de asemenea că i-a lipsit în totalitate

suportul moral şi educativ, crescut fiind de o bunică. Părinţii naturali
nu s-au interesat niciodată de el şi presupune că sunt plecaţi din ţară.
Lipsa unui cadru familial adecvat, lipsa comunicării cu cei apropiaţi,
teribilismul, nevoia de afirmare în cadrul grupului de prieteni, sunt
potenţiali factori generatori ai comportamentului său dependent.

Locuieşte cu bunica din partea tatălui, nu ştie nimic de părinţii lui
de la vârsta de 7 ani, mai are 2 fraţi, dar nu ştie nimic de ei. Este absol-
vent de 8 clase şi mai lucrează din când în când cu ziua în domeniul
construcţiilor, în prezent fiind fără ocupaţie. Nu îl interesează de fraţii
săi şi de părinţi, „aşa cum nici pe ei nu-i interesează de mine”.

Beneficiarul nu are antecedente penale.
După evaluarea cazului pe cele cinci arii de către echipa pluridis-
ciplinară, s-a stabilit (în funcţie de criteriile de orientare), programul
integrat de asistenţă.
Beneficiarului i-au fost prezentate concluziile raportului de eva-
luare şi după obţinerea acordului clientului s-a procedat la stabilirea
unui plan individualizat de asistenţă, ţinând cont de ordinea priorită-
ţilor, problemelor, din cele cinci arii de evaluare. Obiectivele stabilite
au fost:
O1 – obţinerea certificatului de naştere şi a cărţii de identitate (cli-
entul a declarat că le-a pierdut);
O2 – programarea unor controale la medicul psihiatru şi urmarea
unui tratament medical ambulatoriu cu methadonă;
O3 – demersuri pentru continuarea studiilor şi concomitent obţi-
nerea unui loc de muncă;
O4 – consiliere psihologică: rămânerea în program, obţinerea şi
menţinerea abstinenţei.
84
Studiul de caz III
Beneficiarul O.N, în vârstă de 18 ani, se adresează Centrului de
Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog din proprie iniţiativă, ca ur-
mare a problemelor de sănătate apărute în urma consumului prelungit
de marijuana. Este în tratament ambulatoriu pentru afecţiuni medicale
din sfera pulmonară. Beneficiarul este conştient de riscurile la care este
expus şi de corelaţia dintre consumul de marijuana şi agravarea stării de
sănătate. Doreşte să obţină abstinenţa şi să reziste craving-ului. A fost
informat despre serviciile oferite de centru, a fost prezentată echipa şi
modalitatea de lucru. Şi-a exprimat acordul pentru începerea evaluării
de către echipa multidisciplinară.

Consumul de marijuana a debutat în pubertate, la şcoală, ca urma-
re a presiunii grupului de prieteni fumători. Obiceiul a fost întreţinut
de asocierea mentală pe care îl realiza, între efectul tutunului (consi-
derat drept un paleativ) şi multiplele traume din adolescenţă. A fost
considerat drept „un refugiu”pentru starea de tensiune si problemele
cărora nu reuşea să le facă faţă. Ulterior s-a instalat dependenţa psihică,
iar abstinenţa a fost greu de obţinut în lipsa unei motivaţii extrinseci.

Repetatele bronşite şi pneumonii contactate în ultimii ani, au di-
minuat rezistenţa la efort fizic, performanţele la competiţiile şcolare.

Evaluarea din această arie indică tulburări de personalitate de tip
astenic, depresiv, consumatorul având adesea stări de închidere interi-
oară şi refuzul de a comunica cu cei din jur. Profilul psihologic indică o
personalitate cu toleranţă scăzută la frustrare, cu multiple neîmpliniri
85
TUDOR GHEORGHE
şi decepţii iar temperamentul este o combinaţie între tipul flegma-

tic şi melancolic. Nu are amintiri plăcute despre propria copilărie şi
adolescenţă, pe care o consideră ca o perioadă de sacrificiu. Ca tip de
ataşament stabilit cu persoana de referinţă – mama, cel mai probabil
este tipul dezorganizat. Consumatorul declară: „cu mama relaţia nu a
funcţionat niciodată, iar tata a fost întotdeauna dominant şi inflexibil”.
Abuzul a fost prezent în toate formele sale: de la cel fizic, la cel emo-
ţional şi psihic. Pe fondul unor dezechilibrări emoţionale a avut două
tentative de suicid prin abuz de medicamente de uz psihiatric.

Familia de origine – părinţi separaţi, relaţii nefuncţionale,
tensionate.
Fire puţin sociabilă, declară că are puţini prieteni; nu manifestă
dorinţa de afiliere, sociabilitate. Are sentimentul inutilităţii şi o stimă
de sine mult diminuată. În timpul liber îi place să lectureze, vizionează
programe TV.

Nu sunt probleme în această arie.
După finalizarea evaluării pe cele cinci arii, managerul de caz, sta-
bileşte o întâlnire cu echipa multidisciplinară pentru stabilirea obiec-
tivelor şi propunerea unui program integrat de asistenţă, conform
criteriilor de orientare.
Programează o întâlnire cu beneficiarul pentru a prezenta conclu-
ziile raportului de evaluare şi propunerile făcute. Se prezintă acordul
de admitere în PIT, care corespunde admiterii la tratament. Sunt ana-
lizate obiectivele propuse şi paşii urmaţi pentru atingerea lor.
86
Studiu de caz IV
A.C., în vârstă de 20 de ani a fost adusă în stare de urgenţă la spita-
lul Judeţean, în urma unei supradoze de heroină, combinată cu alcool
şi băuturi energizante. După efectuarea tratamentului corespunză-
tor, cu naltrexonă şi methadonă, pacienta se adresează Centrului de
Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog. Se află într-o puternică sta-
re de anxietate şi se manifestă violent, dar acceptă sa fie evaluată dato-
rită încurajărilor prietenei ei, care o însoţeşte. A fost informată despre
serviciile oferite de Centru, i s-a prezentat echipa pluridisciplinară şi
modalitatea de lucru şi A.C. şi-a exprimat acordul pentru începerea
evaluării.

Pacienta consumă droguri de mai bine de 5 ani, de la vârsta de 15
ani. A început să se drogheze la îndemnul prietenilor, care procedau la
fel. Banii nu au fost niciodată o problemă în cumpărarea drogurilor,
deoarece provine dintr-o familie înstărită. Drogurile îi erau furnizate
uşor, prin intermediul prietenilor, iar cel mai adesea le consuma în
cluburi, în timpul ieşirilor în oraş. Pacienta susţine că a consumat nu-
meroase tipuri de droguri, de la pastile de Ecstasy, la cocaină şi heroină,
combinate cel mai adesea cu alcool.

A.C. nu are complicaţii la nivelul organismului.

Pacienta este foarte reticentă şi manifestă un comportament agre-
siv, atât verbal, cât şi fizic la adresa specialiştilor evaluatori. Se află în-
tr-o puternică stare de negare şi nu înţelege gravitatea consumului de
droguri, căci „toată lumea o face”. Ca trăsătură importantă a profilului
87
TUDOR GHEORGHE
său psihic, A.C. manifestă impulsivitate şi intoleranţă la frustrare.

Aşadar domină trăsăturile nevrotice şi iritabilitatea.

În ceea ce priveşte mediul familial, părinţii sunt divorţaţi şi pacien-
ta locuieşte cu mama ei. Doar aceasta din urmă o întreţine, iar situaţia
materială îi permite mamei să-i satisfacă aproape toate pretenţiile. Cu
toate acestea, A.C. nu şi-a însuşit o educaţie corespunzătoare, iar ca-
renţele „dobândite” au determinat-o să intre într-un mediu social cu
influenţe negative. Libertatea deplină, dar prost înţeleasă, satisfacerea
de către singurul părinte, a oricăror pretenţii materiale şi mai ales teri-
bilismul şi influenţele negative au avut drept rezultat consumul de dro-
guri de care pacienta a devenit dependentă în scurt timp. Este studentă
anul I la o facultate unde s-a înscris la insistenţele mamei.

Pacientei i s-a întocmit dosar penal, fiind surprinsă la volan cu
o concentraţie de alcool în sânge peste limita legal admisă. În afara
acestui dosar, A.C. a primit numeroase sancţiuni contravenţionale,
datorate tulburării liniştii publice, consumului de droguri, precum şi a
unui comportament necorespunzător faţă de autorităţi.
După întocmirea raportului de evaluare, managerul de caz i-a pre-
zentat pacientei concluziile şi soluţiile propuse. Principalele obiective
stabilite pentru a trata toxicomania instalată au fost:
O1 – aplicarea unui tratament psiho-farmacologic;
O2 – intervenţii individuale de creştere a motivaţiei şi aderenţei la
tratament;
O3 – intervenţii individuale şi de grup de prevenire a recăderilor;
O4 –aplicarea unor servicii integrate de tratament, datorită nece-
sităţii unei postcure în recuperarea persoanei.
88
Concluzii
Deşi toate substanţele pot genera probleme, totuşi substanţele

psihoactive prezintă cel mai mare potenţial pentru abuz. Acest tip de
substanţe afectează diferite structuri cerebrale care controlează dispo-
ziţia, conştiinţa şi comportamentul.
În timp ce unii tineri consumă droguri datorită problemelor lor
emoţionale, alţii au cu totul alte motive. Încercările de identificare a
factorilor comportamentali sau sociali de risc în consumul de drog au
început să fie bine studiate şi este evident că nu există nici un mecanism
specific de declanşare sau vreun eveniment care să prezică consumul
de drog la o persoană dată. Socializarea la normele non-tradiţionale,
dereglările în relaţiile normale copil-părinţi, lipsa de implicare în gru-
puri organizate, suferinţa fizică şi chinurile mentale, toate s-au arătat
ca fiind factori de predispoziţie la iniţierea în consumul şi abuzul de
drog. Cercetările realizate pe consumatorii de cocaină şi marihuana
din licee, evidenţiază variabile comune, precum fondul său intim şi sti-
lul de viaţă, însă cei mai mulţi dintre consumatorii tineri sunt sănătoşi
din punct de vedere al sănătăţii psihice.
Tinerii care manifestă trăsături dominante de rebeliune, impulsi-
vitate şi nesiguranţă se expun unor riscuri crescute de a deveni consu-
matori de drog. În mod frecvent ei manifestă o orientare hedonistă şi
de aceea au dificultăţi în amânarea trebuinţelor de satisfacţie. Tinerii
consumatori sunt mult mai toleranţi la comportamentul deviant decât
sunt non-consumatorii, astfel că toleranţa la deviantă reprezintă un
predictor puternic atât pentru abuzul de alcool, cât şi pentru drog.
Părerea bună despre sine (self-esteem) reprezintă un alt aspect al
89
TUDOR GHEORGHE
personalităţii de o deosebită signifianţă. Cei ce consumă droguri tind

să aibă o părere despre ei mult mai slabă decât non-consumatorii; ti-
neri au chiar aprecieri scăzute asupra capacităţilor lor academice mai
înainte de a fi iniţiaţi în grupul de consumatori. Cele mai multe studii
sprijină această convingere, după care consumatorii de drog tind să
manifeste o slabă apreciere de sine.
Admiţând că este dificil dacă nu chiar periculos, se poate specula
asupra relaţiei actuale dintre aprecierea de sine şi abuzul de drog. Una
din explicaţii ar fi că unii tineri vulnerabili încep să consume drog în
momentul în care aprecierea despre sine este oarecum scăzută. Acest
fapt este evident fie înainte de iniţierea în consum, fie curând după
aceasta. Există o relaţie pozitivă între anumite caracteristici psiholo-
gice şi comportamentele de consum şi abuz de droguri, de exemplu,
căutarea de senzaţii noi, un prag scăzut în evitarea durerii – rănirii
(capacitate scăzută de evitare), incapacitatea de a controla emoţiile,
labilitate emoţională sau agresivitate şi ostilitate. Nu par a fi însă con-
crete asocierile pozitive între consumul de droguri şi simptomatologia
de anxietate, depresie sau stimă de sine scăzută, în timp ce alte studii
au adus evidente asupra faptului că labilitatea emoţionala pare a fi mai
degrabă o consecinţa a abuzului de droguri decât o cauză.
Factorii spirituali corelaţi consumului de drog se pot sintetiza în
pierderea controlului asupra experienţei şi scăderea semnificaţiei vieţii.
Aceasta poate conduce pe mai departe la consum de drog ceea ce cre-
ează evenimente necontrolabile şi epuizante.
Dependenţa psihică este o manifestare şi mai gravă a narcomani-
ei. Potrivit expresivei descrieri pe care o dau narcologii acestei stări,
narcomanul simte fata de narcotice „dragoste”: ca un îndrăgostit, el se
gândeşte tot timpul la obiectul dorinţelor sale, aşteaptă mereu întâlni-
rea cu el şi năzuieşte către el, se bucură dacă întâlnirea este pe punctul
de a avea loc, se întristează şi se enervează dacă ea este amânată; este
gata de orice ca să fie mereu alături de narcotice.
Depersonalizarea, îmbracă forme mai accentuate manifestate prin
instalarea indiferenţei, dezinteresului faţă de muncă, apatiei, modifica-
rea afectivităţii, apariţiei instabilităţii şi nervozităţii nejustificate, care
90
culminează frecvent cu agresivitatea. Uneori, ca în cazul consumului

de derivaţi de cannabis primele categorii de simptome alternează cu
ultimele. Nervozitatea, excitabilitatea crescuta, labilitatea emoţională,
tendinţa spre conflicte, deteriorarea somnului sunt simptome tipice,
care se întâlnesc la toxicomani.
Degradarea morală umană a toxicomanului, indiferent de drogul
utilizat, poate conduce la reacţii antisociale şi la acte de agresivitate,
ajungându-se până la crimă. O viata dependenta de drog nu poate fi
decât un mod de trai jalnic, demn de compătimit, de aceea trebuie sa
fim întotdeauna atenţi pentru ca cei de lângă noi să nu fie nevoiţi să
apeleze droguri; să fie suficient să respecte, să discearnă, să înceapă o
acţiune, un proiect şi să le finalizeze considerând că orice problemă în
viaţă este în fond o oportunitate de a demonstra lumii şi lor înşişi că
au puterea de a nu se lăsa doborâţi de pericolele care pândesc la fiecare
colţ de stradă.
91
ANEXA 1
Chestionar aplicat la proiectul local „Sensul schimbării”
93
ANEXA 2
94
95
TUDOR GHEORGHE
96
ANEXA 3
97
TUDOR GHEORGHE
98
99
Bibliografie
1. Abraham P. (coord.), Asistenţa şi reabilitarea persoanelor consuma-

toare de droguri. Metoda de Hoop, Ed. Naţional, Bucureşti,
2004;
2. Abraham P. (coord)., Ghid de prevenire a consumului de droguri în
rândul adolescenţilor şi tinerilor, Ed. Detectiv, Bucureşti,
2007;
3. Abraham P. (coord), Info-Drog. Buletin de informare şi documentare,
Nr. 2/2007;
4. Abraham P. (coord), Standardele sistemului naţional de asistenţă
medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri,
Ed. Mai, Bucureşti, 2005;
5. Banciu D., Adolescenţii şi familia, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1987;
6. Burnaru D., Consiliere şi orientare şcolară, Ed. Spiru Haret, Iaşi,
1999;
7. Campbell R., Copiii noştri şi drogurile, Ed. Curtea Veche, Bucureşti,
2001;
8. Chelcea S., Personalitate şi societate în tranziţie, Ed. Ştiinţifică şi
Tehnică, Bucureşti, 1994;
9. Cosmovici A.&Iacob L., Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 1999;
10. Cristea S., Dicţionar de pedagogie, Ed. Grupul Editorial Litera
Internaţional, Bucureşti, 2000;
11. Gilles Ferreol, Adolescenţii şi toxicomania, Ed. Polirom, Iaşi, 2000;
12. Itzhak M. (coord. Cosmovici, A.), Percepţia de sine a unor minori-
tăţi, Iaşi;
101
TUDOR GHEORGHE
13. Jigaru M., Factorii reuşitei şcolare, Ed. Grafoart, Bucureşti, 1998;
14. Killen K., Copilul maltratat, Ed. Eurobit, Timişoara, 1998;
15. Kulcsar T., Factorii psihologici ai reuşitei şcolare, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1978;
16. Lorincz E.A. & Carcea, I.M., Prevenirea dezadaptării şcolare, Ed.
Cermi, Iaşi, 1998;
17. Muntean A., Familii şi copii în dificultate, Ed. Mitron, Timişoara,
2001;
18. Muntean A., Psihologia dezvoltării umane, Ed. First, 2002;
19. Munteanu A., Psihologia copilului şi a adolescentului, Ed. Augusta,
Timişoara, 1998;
20. Mitrofan I. & Ciupercă C., Incursiune în psihosociologia şi psiho-
sexologia familei, Ed. Edit Press, Bucureşti, 1998;
21. Neamţu C. & Gherguţă A., Psihopedagogie specială, Ed. Polirom,
Iaşi, 2000;
22. Neamţu G & Stan D., Asistenţă socială, Ed. Polirom, Iaşi, 2005;
23. Neamţu G., Tratat de asistenţă socială, Ed. Polirom, Iaşi, 2003;
24. Neculau A. (coord.), Psihologie-manual pentru clasa a X-a, Ed.
Polirom, Iaşi, 2000;
25. Pop Ş., Prevenirea consumului de droguri, Ed. Universităţii „Lucian
Blaga”, Sibiu, 1999;
26. Porot A., Toxicomaniile, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1999;
27. Tiberiu M., Tratat de psihopatologie şi sănătate mentală a copilului
şi adolescentului, vol. 1, Ed. Augusta, Timişoara, 2004;
28. Saphuro S., Manual de educaţie pentru sănătate, Fundaţia Soros;
29. Şchiopu U., Dicţionar Enciclopedic de Psihologie, Ed. Babel,
Bucureşti, 1997;
30. Şchiopu U. & Verza E., Adolescenţa – personalitate şi limbaj, Ed.
Albatros, Bucureşti, 1989;
31. Şelaru M., Drogurile, Ed.Semne, Bucureşti, 1998;
102
Cuprins
Argument��5
Capitolul I. Adolescenţa ca etapă de viaţă în dezvoltarea
individului��9
I.1 Adolescenţa – fenomen complex��9
I.2 Conceptul de sine la adolescenţi��14
I.3 Adolescentul şi integrarea şcolară şi socială��17
I.3.1 Delimitări conceptuale�� 17
I.3.2 Factori şi forme ai inadaptării şcolare�� 21
Capitolul II. Toxicomania şi efectele sale��27

II.1 Descrierea şi efectele principalelor tipuri de droguri��27
II.2 Factori etiologici în toxicomanie la adolescenţi��37
II.2.1 Influenţa factorilor endogeni�� 38
II.2.2 Acţiunea factorilor exogeni asupra adolescentului��43
II.3.1 Simptome specifice consumului de droguri�� 48
II.3.2 Comportamentul adictiv al adolescenţilor toxicomani�� 51
Capitolul III. Aspecte practice în intervenţie şi prevenţie��55

III.1 Strategii naţionale��55
III.2 Strategii locale ��60
III.2.1 Programe de prevenire�� 60
III.3 Evaluarea în pretratament a consumatorilor de droguri��68
III.4 Programe integrate de asistenţă pentru tratament şi intervenţie��71
III.3 Studii de caz în abuzul de substanţe toxice��80
103
TUDOR GHEORGHE
Concluzii�� 89
ANEXA 1. Chestionar aplicat la proiectul local

„Sensul schimbării”�� 93
ANEXA 2�� 94
ANEXA 3�� 97
Bibliografie�� 101
104

TudorGheorghe AspectePsihosociale INTERIOR

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TudorGheorghe AspectePsihosociale INTERIOR

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tudor Gheorghe

București, Str. Smochinului nr. 8, sector 1,

Difuzare / distribuţie carte: tel/fax: 021 348 14 74

Redacţia: tel: 021 348 14 74

Editura Eikon este acreditată de Consiliul Naţional

Descrierea CIP este disponibilă la Biblioteca Naţională a României

Tehnoredactor: Mihăiță Stroe

Editor: Valentin Ajder

România se confruntă cu fenomenul traficului şi consumului de dro-

Cauzele care îi împing pe tineri spre dezumanizare prin consumul

Adolescenţa ca etapă de viaţă

I.1 Adolescenţa – fenomen complex

exaltare, părând să creadă că toate aceste porniri sunt universale, în

Particularităţi anatomo-fiziologice ale adolescentului

interdicţiile morale, între faptul că adolescentul a dobândit un apa-

Dezvoltarea psihică a adolescenţilor

• Nevoia de iubire. Au loc furtuni afective, ruperi spectaculoase şi

cu ceilalţi, adolescenţa fiind vârsta la care individul caută să coincidă

excesivă, de amestec brutal în viaţa adolescenţilor (susţinute de ideea

I.2 Conceptul de sine la adolescenţi

la comportamentul social sau afectiv se ajunge foarte uşor şi la mo-

adecvate a părinţilor. S-a arătat că familia unde se consumă droguri

Percepţia de sine şi imaginea corporală devin critice datorită schim-

I.3 Adolescentul şi integrarea şcolară şi socială

Adaptarea reprezintă însăşi condiţia vieţii. Ori de câte ori orga-

este foarte bine explicat de pedagogul român D. Palade: „integrarea

urmare, succesul/insuccesul sunt laturi complementare, polare (una

părinţii, profesorii, la încălcarea regulilor şcolare.

I.3.2 Factori şi forme ai inadaptării şcolare

carenţelor educative, handicapurilor socio-culturale. Cercetătorii care

la diverse tipuri de inadaptare, nu acţionează direct, ci prin intermediul

„de-a fi” începe în familie şi se continuă în şcoală. Comparaţia cu alţi

Ambianţa familială. O ambianţă familială frământată de tensi-

indezirabile în şcoală, respingerea rolului de elev14. Trăirile negative

Toxicomania şi efectele sale

II.1 Descrierea şi efectele principalelor tipuri de droguri

1. Faza de excitaţie euforică: la 1-2 ore de la ingerare subiectul

efectul analgezic, anticonvulsivant, tranchilizant diurn, hipnoinduc-

fac parte din categoria drogurilor cu acţiune stimulantă asupra SNC

Efectele psihice şi fizice resimţite de cocainomani sunt multiple.

stabileşte un sindrom cronic, caracterizat prin insomnie, apatie,

Sevrajul se caracterizează prin anxietate somatizată, mai ales la

a dependentului de la consumul de drog ( Jaffe, 1985). Dependentul

agitaţia, transpiraţia, lăcrimarea, curgerea nasului, căscatul şi stră-

de instalare a efectului 30 de minute şi durată de acţiune de 2-3 ore, cu

II.2 Factori etiologici în toxicomanie la adolescenţi

II.2.1 Influenţa factorilor endogeni

unor adolescenţi. Grupul de prieteni este de natură să ofere un teren

tutun sau medicamente, existând deja un pattern adictiv. Adolescenţii

pe care le produce, de găsire a unui drum propriu în viaţă ce intră în

ce nu a mai trăit până atunci, de a face ceea ce nu a mai făcut până

II.2.2 Acţiunea factorilor exogeni asupra adolescentului

dintre cele mai puternice instrumente de care dispunem pentru a mo-

cât şi de mediu social, ca principal furnizor de egali ai grupului. Există

☐ în grupul A se află tinerii dependenţi cu un trecut de 8-10 ani de

diferiţi indivizi. Astfel, experimentarea iniţială a drogului este deter-

II.3 Schimbări de comportament

procurării drogului. Primul pas (după vinderea obiectelor personale,

• Urme de înţepături pe antebraţe sau picioare

De asemenea, tinerii toxicomani înregistrează anumite schimbări

II.3.2 Comportamentul adictiv al adolescenţilor toxicomani

– imposibilitatea de a rezista impulsurilor comportamentale de

unul dintre ei este alcoolic, există o mare probabilitate ca şi celălalt