CAPITOLUL 3 - Banca Comerciala

Capitolul 3 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale
CAPITOLUL 3
BANCA COMERCIALǍ – SISTEM ADAPTIV COMPLEX
Bancă este un agent economic care acordă împrumuturi şi primeşte în spre

păstrare depozite băneşti de la ceilalţi agenţi economici şi de la populaţie. O astfel de
definiţie este necesară pentru a putea deosebi banca de alţi intermediari financiari,
deoarece regulile prudenţiale în cazul băncilor sunt mult mai stricte. Definiţia insistă
asupra activităţilor centrale din cadrul băncilor comerciale: primirea (constituirea) de
depozite şi acordarea de credite (împrumuturi).
Existenţa băncilor comerciale este justificată de rolul pe care acestea îl joacă
în procesul de alocare a resurselor, mai precis în alocarea capitalului. R. Merton
spunea că: “Un sistem financiar bine dezvoltat şi consolidat facilitează alocarea
eficientă a capitalului financiar şi a capitalului fizic pentru cea mai productivă utilizare
în sectorul afacerilor”.
Interacţionânnd poermanent cu sisteme din economie care sunt sisteme
adaptive complexe, şi banca comercială prezintă proprietăţi şi participă la procesele
de reglare ale unor astfel de sisteme. Băncile comerciale sunt extrem de active pe
piaţa monetară, mai precis pe piaţa creditelor şi piaţa depozitelor, concentrând
fluxuri de fonduri din economie şi distribuindu-le apoi către alte sisteme cum ar fi
companiile sau consumatorii. Băncile comerciale pot constitui o sursă de fonduri şi
pentru sectorul guvernamental sau cel al administraţiei locale prin acordarea unor
împrumuturi la termen, materializate prin cumpărarea unor obligaţiuni
guvernamentale sau municipale. Activitatea bănciulor comerciale este
supravegheată şi reglementată de Banca Centrală care, prin politicile sale monetare
poate creşte sau diminua fluxurile de bani sub formă de credite acordate de băncile
comerciale diferitelor sectoare din economie.
Într-o economie în care se manifestă tot mai frecvent episoade de turbulenţă
sau chiar haos, băncile comerciale ar trebui să reprezinte piloni ai stabilităţii şi
refacerii echilibrelor macroeconomice. Numai că scopurile băncilor comerciale nu
sunt legate decât indirect de astfel de obiective macroeconomice. Ele, ca orice
1
sistem din economia de piaţă, acţionează în vederea realizării de profit, iar

funcţionarea lor trebuie privită din această perspectivă. De aceea, de multe ori
episoade de turbulenţă sau criză izbucnite în economiile contemporane, mai ales în
cele emergente, dar şi în economii dezvoltate, au la origine funcţionarea defectuoasă
a băncilor comerciale, dorinţa acestora de a realiza pe orice cale un profit cât mai
mare. Criza izbucnită în anul 2008 a avut ca moment declanşator prăbuşirea băncii
Lehman Borthers la data de 15 septembrie 2008, prăbuşire pusă pe seama unor
grave erori făcute de conducerea acesteia în gestionarea activelor şi pasivelor băncii.
Ulterior s-au mai prăbuşit încă 300 de bănci, unele dintre ele de dimensiuni
mari, ceea ce a afectat milioane de oameni şi a declanşat o criză mondială fără
precedent de la Marea Criză din 1929 - 1933, poate prima criză economică srioasă a
acestui secol.
3.1 Proprietăţile sistemice ale Băncii Comerciale
Analizând banca comercială ca sistem adaptiv complex, observăm că regăsim

toate proprietătile acestor sisteme, unele în forme mai evidente, altele mai
estompate. Acest lucru ne arată că sistemele economice importante, indiferent de
natura şi funcţiile lor, se înscriu în categoria de sisteme adaptive complexe, însăşi
economia în ansamblul său reprezentând un astfel de sistem.
O primă proprietate a băncilor comerciale este cea de conectivitate şi
interdependenţă cu celelalte sisteme din economie. Băncile comerciale nu ar avea
nici o raţiune economică dacă nu ar fi conectate prin intermediul fluxurilor băneşti,
dar şi informaţionale cu celelalte tipuri de sisteme economice şi, în primul rând, cu
întreprinderile. Fiecare bancă are în portofoliul său credite acordate unui număr de
întreprinderi sau deschide şi gestionează conturile curente ale acestor întreprinderi.
De asemenea, prin funcţia sa de intermediere a plăţilor între diferite entităţi
economice, băncile comerciale sunt interconectate cu un mare număr de sisteme
economice dar şi cu alte bănci comerciale din economia naţională sau mondială.
Fără această conectivitate asigurată de bănci nu ar fi posibile plăţile între companii,
transferurile de bani datorită exporturilor şi importurilor realizate, plata unor drepturi
către diferite categorii de cetăţeni, sau a obligaţiilor către stat şi alte instituţii. Din
această perspectivă, se poate spune că reţelele bancare contribuie în cea mai mare
2
măsură la asigurarea unui mediu economic favorabil desfăşurării de operaţiuni

comerciale în orice parte a globului pământesc.
Fiecare bancă comercială importantă îşi dezvoltă, la rândul ei, o reţea proprie
alcătuită din sucursale şi agenţii răspândite teriorial astfel încât să acopere cât mai
bine diferite zone şi să deservească clienţi în acele zone. Unele bănci comerciale au
sute sau chiar mii de astfel de componente între care există legături ce asigură o
strânsă interdependenţă şi posibilitatea realizării unor operaţiuni bancare într-un timp
foarte scurt. Dezvoltarea băncii pe Internet sau a cyberbankingului sunt direcţii de
întărire a interdependenţelor atât între componentele proprii ale unei reţele bancare
cât şi cu alte reţele bancare din mediul înconjurător.
Sistemul băncii comerciale co-evoluează în mediul economic alături de
celelalte sisteme adaptive complexe, această co-evoluţie fiind caracterizată prin
existenţa unui anumit peisaj fitness (fitness landscape) pe care îl parcurge fiecare
bancă, peisaj care se modifică sub influenţa leguilor şi reglementărilor privind
activitatea băncilor, dar şi sub influenţa performanţelor economice ale agenţilor
economici din mediul înconjurător. Adeseori acest peisaj este turbulebnt, ceea ce
necesită ca banca să aplice reguli prudenţiale stricte, alteori mediul economic se
relaxează, ducând la un peisaj fitness mai uşor de parcurs de către bănci.
Co-evoluţia în cazul băncilor a fost mai puţin studiată, dar ea oferă multe dintre
explicaţiile anumitor comportamente ale agenţilor şi băncilor care, în alte condiţii, ar fi
mai dificil de explicat. Între bănci şi agenţii din mediul economic se formează o
mulţime de interdependenţe care le asigură o stabilitate şi continuarea proceselor de
creştere şi consolidare sau, alternativ, perioade ce le pot afecta mult dezvoltarea
normală. Din această cauză, băncile trebuie să cunoască foarte bine activitatea
firmelor şi celorlalţi agenţi care le sunt clienţi, procesele de interdepnedenţă dintre
acestea fiind de cele mai multe ori de tip informaţional.
Peisajul fitness al băncilor este determinat de cele mai multe ori de riscurile
bancare întâlnite în activitatea oricărei bănci. Mai mult chiar decât în cazul
întreprinderilor, riscul bancar este un element esenţial în înţelegerea proceselor de
co-evoluţie. În încercarea de a ajuta mediul bancar în determinarea riscurilor, Banca
Centrală calculează anumite categorii şi indicatori de risc ce pot orienta, într-o
oarecare măsură, activitatea bancară.
3
Sursa: Banca Naţională a României, Buletin Lunar, 12/2010
Aceşti indicatori se referă la ansamblul băncilor comerciale din ţăra noastră

(vezi mai jos). Fiecare bancă, însă, îşi mai calculează şi ea o serie de indicatori
proprii de risc, valabili la nivelul întregii bănci sau al anumitor activităţi specifice, de
regulă al portofoliului de credite.
4
Sursa: Banca Naţională a României, Buletin Lunar, 6/2015
O a treia proprietate importantă a sistemului băncii comerciale este

istoricitatea şi dependenţa sa de traiectorie. Proprietatea de istoricitate priveşte
dependenţa stării actuale a sistemului de istoria sa trecută, inclusiv de condiţiile
iniţiale, iar dependenţa de traiectorie se referă la faptul că în evoluţia viitoare a băncii
au influenţă evenimentele trecute care au determinat evoluţia sa până în momentul
actual. Deciziile luate în cadrul băncii comerciale vor depinde de această proprietate
într-o măsură foarte mare, deci nu ne putem aştepta ca pe termen scurt în
comportamentul băncii să se manifeste anumite evenimente disruptive, care să nu
poată fi, într-o măsură mai mare sau mai mică, prevăzute pe baza analizei activităţii
acesteia în trecut.
A patra proprietate importantă este cea de funcţionare departe de echilibru.
Mai dificil de înţeles în condiţiile în care ne gândim la banca comercială ca la un
sistem care îşi menţine permanent echilibrul, cel puţin între active şi pasive, care
încheie fiecare zi lucrătoare cu o balanţă între intrările şi ieşirile de bani, această
proprietate este totuşi prezentă în activitatea tuturor sistemelor bancare. Acest lucru
se poate argumenta prin faptul că multe dintre bănci dau faliment în condiţiile în care
mediul înconjurător le perturbă suficient de mult sau dacă iau decizii eronate în
anumite privinţe. Criza din anii 2008 – 2009 a fost revelatoare în această privinţă. În
5
SUA aproximativ 300 de bănci au dat faliment în timp ce în UE numărul de bănci

falimentate de criză a fost mai redus datorită intervenţiei energice a statelor care au
naţionalizat sau susţinut financiar anumite bănci. Totuşi, şi în Europa s-au înregistrat
falimente răsunătoare ale unor bănci, ceea ce demonstrează faptul că criza
financiară izbucnită în SUA s-a extins şi a cuprins întreaga lume. Aşadar, sistemul
bancar nu este nici pe departe aşa stabil cum am vrea să credem, existând oricând
posibilitatea ruperilor de echilibru şi ajustărilor la economia reală.
Emergenţa şi auto-organizarea sunt alte două proprietăţi importante ale
băncilor comerciale. Emergenţa priveşte apariţia şi dezvoltarea unor noi forme şi
proprietăţi ale sistemelor respective ca urmare a trecerii la noi forme de evoluţie şi
organizare. Dezvoltarea Internetului şi a mijloacelor de comunicare a dus la apariţia
şi dezvoltarea în cadrul sistemelor băncilor comerciale a unor metode noi de
interrelaţie cu clienţii (mijloacele de plată electronice, Internet Bankngul,
cyberbankingul etc.). În acelaşi timp, spaţiul în care o bancă poate să opereze s-a
extins foarte mult, unele bănci fiind chiar globale, deci având posibilitatea de a
efectua operaţii orunde pe glob. S-a extins foarte mult colaborarea şi cooperarea
dintre bănci, existând astăzi o reţea de comunicare bancară mondială, cu ajutorul
căreia se pot solicita date şi informaţii despre orice companie sau client individual.
Statul, conştient de riscurile tot mai mari asumate de bănci, a introdus diferite
mijloace de garantare a depunerilor companiilor şi indivizilor, astfel încât stabilitatea
sistemului bancar să crească şi să fie evitate crize determinate de falimentele
bancare. Din păcate, unele dintre aceste măsuri nu s-au dovedit prea eficiente
recent, statele trebuind să intervină masiv în sprijinul băncilor în dificultate.
3.2 Obiectivele si funcţiile băncii comerciale
De secole, funcţiile economice ale sistemului financiar au fost exercitate în

special de bănci. Aceste funcţii sunt suficient de stabile pentru a le regăsi la orice
sistem financiar, începând cu unul care s-a format în timpul Renaşterii italiene şi
până la sistemul financiar electronizat de astăzi. Desigur că, în timp, pieţele
financiare au evoluat şi inovaţiile financiare au cunoscut o rată de creştere
spectaculoasă mai ales în ultimii ani. În plus, dezvoltarea pieţelor de capital a condus
la o diferenţiere funcţională între aceste pieţe (bursa de valori, RASDAQ ş.a.), ele
preluând unele dintre funcţiile intermediarilor financiari şi oferindu-le în exclusivitate.
6
De exemplu, este destul de simplu astăzi pentru o companie implicată în comerţul

internaţional să se asigure faţă de riscul ratei de schimb pe o piaţă futures ca şi
printr-un contract bancar.
Pentru a înţelege cum o bancă îmbunătăţeşte procesul de alocare a resurselor
economice este necesar să pornim de la principalele funcţii ale băncii. Acestea sunt:
1. Oferă acces la un sistem de plăţi;
2. Transformă active;
3. Managementul riscurilor;
4. Prelucrează informaţii şi monitorizează clienţii;
Desigur, acest lucru nu înseamnă că fiecare bancă execută în mod obligatoriu
aceste funcţii. De regulă, băncile universale fac acest lucru, dar băncile specializate
(de exemplu băncile de investiţii) nu le îndeplinesc pe toate. Să analizăm, pe scurt,
aceste funcţii.
3.2.1 Serviciile de plăţi

Într-o economie fără costuri tranzacţionale nu ar fi nevoie de bani. Totuşi,
imediat ce este luată în considerare existenţa dificultăţilor şi costurilor implicate de
operaţiunile comerciale, devine mult mai eficient schimbul de bunuri şi servicii contra
bani decât contra altor bunuri şi servicii, cum se întâmplă în operaţiunile barter.
Forma luată de bani a evoluat de-a lungul timpului de la banii marfă (un sistem
în care mediul de schimb însuşi era o marfă utilă) la banii propriu – zişi (fiat money).
În acest ultim caz, mediul de schimb nu mai reprezintă o marfă utilă, dar valoarea sa
este garantată de stat şi deci acceptată ca mijloc de plată.
Istoric, băncile au jucat două roluri în managementul banilor: schimbul
monetar (deci schimbul între diferite valute emise de state diferite) şi servicii de
plată. Amândouă aceste roluri sunt astăzi esenţiale în buna funcţionare a oricărui
sistem de plăţi.
Un sistem de plăţi cuprinde atât managementul conturilor clienţilor cât şi
fiscalitatea plăţilor, deci garantarea de către bancă a faptului că din contul unui
debitor (care a primit bunurile şi serviciile incluse într-o tranzacţie comercială) s-a
efectuat un transfer de bani către contul unui creditor (care a dat bunurile şi serviciile
incluse în tranzacţia respectivă).
Se poate spune că schimbul monetar a reprezentat prima activitate a băncilor.
Acest lucru este ilustrat chiar de etimologia cuvântului ”bancă”. Echivalentul grecesc
7
pentru bancă (trapeza) desemna banca pe care era aşezată balanţa utilizată pentru a
cântări monedele de aur şi argint în scopul determinării cantităţii exacte de metal
preţios pe care acestea îl conţineau. Cuvântul italian “banca” desemna banca pe
care cei ce schimbau bani îşi plasau monedele lor preţioase în aşteptarea clienţilor.
Datorită diferenţei între lichiditatea monedelor naţionale şi a celor străine,
băncile au luat un mare avânt în perioada Renaşterii, atunci când şi comerţul
internaţional s-a intensificat şi se poate spune că s-a constituit ca o adevărată ramură
economică. Negustorii care plecau cu mărfuri de-a lungul drumurilor comerciale ce
împânziseră Europa, aveau nevoie de monedele ţărilor prin care treceau, iar la
întoarcere banii obţinuţi din vânzarea mărfurilor trebuiau schimbaţi în monede
naţionale. Acest lucru era destul de complicat deoarece, pe fondul divizării Europei în
state şi stătuleţe, fiecare formaţiune statală mai importantă îşi bătea propria monedă.
Cămătarii şi chiar anumiţi negustori din Florenţa, Luca, Genova, Veneţia au
realizat că pot câştiga bani şi fără să facă drumurile pline de pericole pe care le
implicau atunci schimburile comerciale. Drept pentru care, ei au început să facă ceea
ce denumim astăzi schimb valutar.
A doua activitate istorică a băncilor, constituirea şi păstrarea depozitelor
băneşti, este într-un fel legată de schimbul valutar. Aceeaşi oameni, care schimbau
monede, au primit de la negustori sume de bani pe care le păstrau până când aceştia
se întorceau din călătorii. Mult timp, aceste depozite au avut un randament negativ
deoarece erau păstrate în tezaure nefiind investite în activităţi productive. Deci, iniţial,
aceste depozite se presupunea că nu sunt împrumutate. Băncile depozitare se
presupunea că nu sunt bănci de împrumut şi încrederea depozitarilor depindea de
această informaţie care era publică şi credibilă. Aceasta însemna că băncile
depozitare încercau să-şi construiască o reputaţie de a fi puţin riscante.
Pe lângă serviciile de păstrare în siguranţă, calitatea monedelor era, de
asemenea, importantă deoarece monedele difereau în ce priveşte compoziţia de
metale preţioase şi guvernele cereau să se facă plăţi în monedă bună. Acest lucru a
avut implicaţii asupra venitului adus de depozite, deoarece bancherii percepeau un
comision care mergea până la 10% care era menit să le acopere riscul de a primi
monede false.
Dar, odată ce monedele însele au devenit de o calitate omogenă, depozitele
au pierdut caracteristica lor atractivă de a fi convertibile în “bani buni”, lucru ce
aducea venit bancherilor.
8
Aceştia au căutat alte modalităţi prin care depozitele să aducă bani, şi una
dintre cele mai frecvent folosite a fost aceea de a acorda împrumuturi contra unor
garanţii că vor fi returnate. Primele împrumuturi acordate de bănci au fost cele
solicitate de fermieri care garantau împrumuturile respective cu recolta. Mai târziu,
creditele s-au diversificat, fiind împrumutaţi negustori, clerici, oraşe şi chiar
conducători de state. Garanţiile erau constituite din bijuterii, drepturi de prorpietate,
case, castele, etc.
Treptat, s-au dezvoltat şi serviciile de plată efectuate de bănci, mai ales
datorită faptului că ele, ca deţinătoare de depozite, aveau mai frecvent bani lichizi.
Negustorii preferau ca din depozitele bancare constituite să facă plăţi direct,
deoarece costurile şi riscurile implicate de transportul banilor erau foarte mari. Plăţile
mari între negustori se făceau cu ocazia unor târguri comerciale organizate în diferite
oraşe şi băncile plăteau direct între ele datoriile clienţilor lor. Această activitate de
decontare (clearing) a devenit atât de importantă în SUA şi Europa la sfârşitul
secolului al XIX-lea încât s-au creat sisteme de plată, ce reprezintă reţele care
facilitează transferul de fonduri între conturile bancare ale agenţilor economici.
Siguranţa şi eficienţa acestor sisteme de plată a devenit o cerinţă
fundamentală pentru guverne şi băncile centrale, mai ales când ele s-au
internaţionalizat. Tipurile de sisteme de plată s-au modernizat continuu, ajungând
astăzi la performanţe nebănuite cu ajutorul mijloacelor de transfer electronic (e-
bankingului) şi ale cyber-bankingului (Utilizarea Internetului pentru a realiza
funcţiile bancare. De asemenea, este denumit electronic banking, remote banking
sau online banking).
3.2.2 Transformarea activelor

Există trei tipuri de transformare a activelor deţinute de bancă:
 Transformarea mărimii;
 Transformarea calităţii;
 Transformarea maturităţii.
Transformarea mărimii activelor presupune că o bancă alege unitatea de
măsură a produselor sale într-un mod convenabil clienţilor săi. Astfel, pentru micii
investitori, mărimea depozitelor pe care le pot constitui la o bancă este importantă,
deoarece ei nu pot crea depozite mari. În acelaşi timp, pentru firmele care iau credite,
sumele împrumutate trebuie să fie mari să poată acoperi o gamă cât mai largă de
9
cerinţe. Băncile, prin această transformare, colectează mici depozite pe care le

convertesc în credite mai mari care sunt mai puţin riscante şi costisitoare.
Transformarea calităţii activelor apare când o bancă oferă posibilitatea
clienţilor ei de a-şi transforma depozitele (care pot fi bani, valută, acţiuni, obligaţiuni,
etc) dintr-un tip în altul de activ. O astfel de transformare poate fi profitabilă pentru
clienţi datorită randamentelor diferite aduse de fiecare activ în parte. Pentru bancă,
transformarea calităţii activelor este mai puţin costisitoare decât pentru un mic
investitor, ea putând dispune şi de informaţii suplimentare (asimetrie informaţională)
care să-i permită o transformare eficientă. Prin acest tip de transformare, are loc o
diversificare a portofoliilor clienţilor, ceea ce este mai puţin riscant pentru aceştia.
În sfârşit, băncile moderne pot efectua transformarea maturităţii activelor.
Acest lucru presupune transformarea unor active cu maturitate pe termen scurt în
active cu maturitate pe termen lung. Prin această transformare, însă, o parte a
fondurilor băncii pot deveni mai puţin lichide ceea ce implică un risc. Diminuarea
acestui risc se face prin apelul la piaţa interbancară şi la instrumente financiare
derivate (Swap, futures etc.) menite să acopere diferite riscuri.
3.2.3 Managementul riscului

După cum am văzut până acum, activitatea bancară este afectată permanent
de risc. De regulă, există trei tipuri mari de risc: riscul de creditare, riscul ratei
dobânzii şi riscul de lichiditate.
a) Riscul de creditare este cel mai important tip de risc în raport cu pierderile
potenţiale. El este riscul ca clienţii să nu-şi îndeplinească obligaţiile ce decurg dintr-
un contract de creditare. Aceasta poate genera o pierdere totală sau parţială a
banilor împrumutaţi unui client. Riscul de creditare este, de asemenea, şi riscul unei
scăderi în standardele de acordare a creditului. O astfel de deteriorare nu implică
pierdere, dar înseamnă că probabilitatea de pierdere creşte. Pieţele financiare
evaluează standardele de acordare a creditelor prin nivelele mai ridicate ale ratei
dobânzii la creditele acordate firmelor care au suferit deprecieri de această natură
sau prin scăderea plafonului maxim al creditelor ce pot fi acordate.
Riscul de creditare este critic deoarece un mic număr de clienţi importanţi pot
genera pierderi mari, care pot conduce la lipsă de solvabilitate. Există sisteme de
limitare care fixează limitele creditelor ce pot fi acordate unui singur client sau unor
clienţi care provin dintr-o singură industrie sau o singură ţară.
10
b) Riscul de lichiditate este şi el tot un risc major. El este definit adeseori în

moduri diferite: lipsa de lichiditatea extremă, adică lipsa completă de active lichide
din portofoliul băncii, sau lipsa abilităţii de a asigura fonduri la un cost “normal”.
Lipsa de lichiditate extremă conduce la faliment. Deci, riscul de lichiditate este
un risc fatal. De multe ori, acest risc este determinat de alte tipuri de risc. De
exemplu, pierderea importantă dată de un credit nereturnat la timp poate determina
creşterea lipsei de lichiditate care atrage îndoieli ale celorlalţi clienţi asupra solidităţii
băncii. Acest lucru este suficient pentru a genera o cerere maximă de returnare de
fonduri sau închiderea liniilor de creditare pentru alte instituţii care încearcă să se
protejeze ele însele împotriva unui astfel de risc. Amândouă aceste lucruri pot genera
crize brutale de lichiditate cu posibile falimente.
O altă cauză a acestui tip de risc este aceea că valoarea activelor pe termen
scurt deţinute de bancă nu este suficientă pentru a acoperi plăţile pe termen scurt
sau cele neaşteptate. Din acest punct de vedere, lichiditatea este singura care ajută
pentru a câştiga timp în condiţii dificile.
În sfârşit, riscul de lichiditate poate apare şi datorită dificultăţii de a obţine
fonduri la costuri rezonabile. O astfel de abilitate depinde de două tipuri de factori:
lichiditatea pieţei care variază în timp şi lichiditatea băncii.
c) Riscul de rată a dobânzii
Riscul ratei dobânzii presupune diminuarea câştigurilor datorită fluctuaţiilor
ratei dobânzii. Managementul riscurilor bancare presupune cuantificarea principalelor
tipuri de risc şi adoptarea unor sisteme de monitorizare a riscurilor.
3.2.4 Prelucrarea informaţiei şi monitorizarea clienţilor

Realizarea în bune condiţii a celorlalte funcţii ale băncii presupune o
prelucrare şi o valorificare a informaţiei economice. Încă de la început, băncile erau
considerate adevărate tezaure de informaţii pentru clienţii lor, aici concentrându-se
ştirile privind preţurile produselor pe pieţe îndepărtate, condiţiile de siguranţă de pe
căile comerciale, informaţii despre clienţii potenţiali, ş.a. Şi în prezent băncile au o
activitate specifică de culegere şi prelucrare a informaţiei care, pentru ele, este mult
mai puţin costisitoare decât pentru fiecare client în parte. În acest scop, băncile pot
investi în tehnologie informatică ce le permite să urmărească cererile de împrumut,
să monitorizeze proiectele pentru care au acordat credite, deci să limiteze riscul ca
clienţii săi să implementeze proiecte diferite de cele asupra cărora s-a căzut de
11
acord. Activitatea de monitorizare a firmelor şi intermediarilor financiari necesită o

relaţie de lungă durată ce diminuează efectele hazardului moral.
3.3 Rolul băncilor comerciale în procesul de alocare a resurselor

financiare
Băncile exercită o influenţă fundamentală în trei direcţii principale:

1. alocarea capitalului;
2. împărţirea riscurilor;
3. creşterea economică.
Prima direcţie, alocarea capitalului, în primul rând a celui financiar, trebuie să
fie legată de conceptul de “lipsă de fonduri”. Proiectele de investiţii mari necesită
atragerea unor sume de bani uriaşe. Aceşti bani nu sunt disponibili mereu, mai ales
că oamenii pot avea simultan multe idei măreţe. Dintre aceste idei, trebuie alese
proiectele viabile, cele care pot aduce în viitor beneficii economice, sociale sau
culturale. Modul în care fac băncile alocările de fonduri, deci pe baza unei rate a
dobânzii stabilită iniţial, selectează aceste proiecte, unele dintre ele – cele riscante
sau prea costisitoare – fiind excluse din lipsă de finanţare. Evident că nu toate
proiectele realizate sunt cele mai profitabile dar, în medie, mecanismul de selecţie al
acestora pe baza profitabilităţii lor viitoare acţionează bine şi datorită băncilor.
Orice proiect implică un anumit risc. Băncile contribuie la împărţirea riscului
între o mulţime de investitori astfel încât, în caz de eşec al proiectului, pierderile să
fie difuzate la cât mai mulţi investitori, ceea ce le face suportabile. În acest sens,
băncile sunt interesate şi de diminuarea riscurilor totale ale proiectelor prin însăşi
modul lor de funcţionare.
În sfârşit, băncile constituie un important motor al creşterii economice. Orice
proces de creştere economică necesită antrenarea unor mari investiţii în obiective
economice, infrastructură, pregătirea capitalului uman ş.a. Realizarea acestor
investiţii ar fi de neconceput în absenţa băncilor care alocă sumele de bani necesare
şi urmăresc realizarea proiectelor respective.
12
3.4 Structura şi mecanismele feedback ale băncii comerciale
Ca orice sistem microeconomic, şi banca comercială are o structură de sistem

cibernetic, în cadrul căreia se disting subsisteme, relaţii dintre acestea, legăturile cu
alte sisteme din mediu, limitele sistemului, procese feedback de reglare internă şi de
adaptare la mediul înconjurător etc. O astfel de structură poate fi reprezentată ca în
figura 3.1.
Se observă existenţa a cinci subsisteme:
 Subsistemul managementului creditelor;
 Subsistemul managementului depozitelor;
 Subsistemul managementului riscului;
 Subsistemul asigurării cu fonduri;
 Subsistemul Trezoreriei.
Piaţa depozitelor
Cerere credite
Informatii Dobanzi
platite
Risc Depozite
Piaţa creditelor formate
Credite
acordate Alte
Subsistemul Subsistemul Subsistemul
Managementului Managemrntului Managementului Banci
Creditelor Depozitelor Riscului Comerci
ale
Informatii
Dobanzi platite Necesar de fonduri Risc
Rate rambursate Taxe Statul
Subsistemul Subsistemul
Asigurarii cu Trezoreriei
Fonduri Dvidende
Actionarii
Dobanzi Fonduri Dobanzi
Informatii Plasamente
platite imprumutate primite
Informatii
Piaţa interbancara Piaţa de capital

Investitii
13 Figura 3.1
Banca interacţionează cu patru pieţe, şi anume:

 Piaţa creditelor;
 Piaţa depozitelor;
 Piaţa interbancară;
 Piaţa de capital.
De asemenea, banca are conexiuni cu alte sisteme din mediul său
înconjurător cum sunt: alte bănci comerciale, statul şi acţionariatul.
Pe piaţa creditelor, băncile comerciale formează oferta de credite în timp ce
firmele şi gospodăriile formează cererea de credite. La echilibrul dintre cererea şi
oferta de credite se formează rata dobânzii la creditele acordate, care reprezintă deci
“preţul” pe piaţa creditelor.
Pe piaţa depozitelor, băncile comerciale formează cererea de depozite
bancare în timp ce oferta de depozite este formată de gospodării şi firme. “Preţul” pe
piaţa depozitelor este rata dobânzii la depozitele formate.
Pe piaţa interbancară, băncile comerciale cer fonduri de refinanţare, cu
ajutorul cărora îşi acoperă deficitul temporar de lichiditate. Oferta de fonduri pe
acestă piaţă este formată de Banca Centrală care foloseşte, în acest scop, fondurile
de rezervă depuse de băncile comerciale. “Preţul” pe acestă piaţă, format la echilibrul
dintre cererea şi oferta de fonduri de refinanţare, este dobânda de refinanţare, r.
Trebuie arătat, totuşi, că dobânda de refinanţare este mai mult un instrument al
politicii monetare prin intermediul căruia Banca Centrală poate să crească sau să
scadă oferta de bani pe piaţa creditelor.
În sfârşit, pe piaţa de capital băncile comerciale fac plasamente, de regulă, în
active cu un risc redus cum ar fi: obligaţiunile guvernamentale şi bonurile de
tezaur.Pentru aceste plasamente, băncile primesc dobânzi pe perioada deţinerii
activelor respective sau, la revânzarea lor, obţin un profit. După cum am arătat mai
sus, în cadrul băncii comerciale pot fi observate cinci subsisteme, fiecare dintre
acestea având o funcţie specifică.
Sistemul băncii comerciale în ansamblul său mai are conexiuni şi cu Statul,
căruia îi plăteşte taxe conform legislaţiei în vigoare, precum şi cu acţionarii băncii,
cărora le plăteşte dividende din profitul înregistrat de bancă de-a lungul unui an. O
parte din aceste dividende se pot întoarce în capitalul băncii deoarece unii acţionari
14
reinvestesc părţi din dividendele primite în acest capital prin intermediul pieţei de
capital.
3.4.1 Subsistemul managementului creditelor

În esenţă, subsistemul managementului creditelor reprezintă interfaţa
dintre banca comercială şi piaţa creditelor. Aceasta primeşte cererile de credite din
partea firmelor şi gospodăriilor, le analizează şi, în conformitate cu normele băncii, le
aprobă. Prin acest subsistem, creditele aprobate sunt trimise către firme şi
gospodării, urmărindu-se, după aceea, încasarea dobânzilor şi a ratelor aferente
creditelor acordate (principalul). Acest subsistem trimite continuu către subsistemul
de management al riscului informaţii privind cererile de credite şi primeşte de la
acesta informaţii privind riscul de creditare. De asemenea, cererile privind fondurile
băneşti necesare acoperirii creditelor acordate sunt transmise către subsistemul
trezoreriei băncii care, în urma acestor cereri, furnizează fondurile necesare acordării
creditelor (vezi Figura 3.2).
Risc bancar
Cereri credite
Piaţa creditelor Credite

acordate
Subsistemul
Managementului Informaţii despre
Creditelor clienţi
Dobânzi plătite
Sume rambursate
Fonduri
Necesar de fonduri
Figura 3.2
Se observă la nivelul acestui subsistem formarea unei bucle feedback duble

între acesta şi piaţa creditelor. Astfel, cererile de credit sunt urmate de acordarea de
credite, evident la un volum mai mic decât cel al cererilor adresate băncii, unele
dintre cereri fiind respinse datorită riscurilor bancare implicate. Odată acordat un
credit, acesta este urmat de plata unei dobânzi şi a ratelor reprezentând principalul.
Evident că cu cât volumul creditelor acordate este mai mare cu atât dobânzile plătite
şi ratele primite de bancă sunt mai mari. Între cele două bucle feedback există o
15
relaţie strânsă, dereriminată de influenţa pe care o are asupra lor preţul pieţei
creditelor, adică rata dobânzii la creditele acordate. Aceasta se formează pornind de
la un nivel unic pe economie, dat de ROBOR (pentru creditele acordate în lei) sau
EURIBOR (pentru creditele acordate în Euro), la care se adaugă marja băncii,
formată din toate chetuielile implicate de credit plus profitul, precum şi comisioane de
administrare a contului sau a creditului. Acestea formează înfinal rata dobânzii pe
care banca comercială o mai poate negocia în continuare cu clienţii. De mărimea
ratei dobânzii depinde cererea de credite în viitor, deci volumul creditelor acordate de
bancă.
Rata dobânzii la credite acordate se stabileşte de către Subsistemul
Managementului Creditelor şi în funcţie de riscurile implicate de acordarea creditului
respectiv unui anumit client. De regulă, cu cât riscul este mai mare, cu atât rata
dobânzii este mai mare. Totuşi, există un raport de echilibru între rata dobânzii şi
risc, acesta din urmă având anumite limite care nu pot fi depăşite, după cum rata
dobânzii are anumite limite inferioare care nu pot fi scăzute fără ca banca comercială
să nu sufere anumite pierderi.
Politica de creditare a băncii depinde şi de volumul total al fondurilor
disponibile care provin fie de la depozitele formate fie de la Subsistemul asigurării cu
fonduri, deci de la împrumuturi pe care banca comercială le face pe piaţa
interbancară. Costul acestor împrumuturi făcute de bancă influenţează şi ele nivelul
ratei dobânzii la creditele acordate.
3.4.2 Subsistemul managementului depozitelor

Acest subsistem este interfaţa băncii cu piaţa depozitelor bancare. Banca
primeşte de la firme şi gospodării depozite la vedere şi depozite la termen (mergând
de la 1 lună până la 12 luni).
În funcţie de politica băncii de atragere a surselor, precum şi de informaţiile
primite de pe piaţa depozitelor, banca stabileşte rate ale dobânzii diferite pentru
depozitele atrase (constituie cererea de depozite). Firmele şi gospodăriile constituie
depozite bancare în măsura în care ratele dobânzii plătite de bancă sunt
convenabile. Banca utilizează depozitele constituite în operaţii de creditare sau
plasamente care aduc, de regulă, o dobândă mai mare decât cea plătită
deponenţilor. Deşi riscul este mai redus în cazul managementului depozitelor, şi
16
acest subsistem primeşte din partea subsistemului de management al riscului

informaţii necesare evitării riscului de rată a dobânzii (vezi Figura 3.3).
Riscul ratei dobânzii
Informaţii despre piaţă
Piaţa depozitelor Depozite

Subsistemul
Managementului Informaţii despre
Depozitelor clienţi
Dobânzi plătite
Fonduri
Figura 3.3
La nivelul Subsistemului Managementului Depozitelor se formează o buclă

feedback dublă prin intermediul căreia banca se menţine pe piaţă depozitelor. Una
dintre bucle acţionează în direcţia stabilirii ratei dobânzii la depozitele formate în
raport cu tendinţele de pe piaţă depozitelor pe care banca le cunoaşte prin informaţia
ce o primeşte de pe piaţă. Cealaltă buclă stabileşte volumul depozitelor în funcţie de
dobânzile pe care banca le plăteşte către cei care formează depozite. Buclele sunt
strâns corelate între ele şi determină în funal menţinerea unui volum al depozitelor şi
a unei rate a dobânzii la acestea care să permită formarea fondurilor necesare
procesului de creditare în limitele asumării unui anumit risc bancar. Astfel, dacă se
prevede că activitatea de creditare va scădea în viitor, atragerea unui voluum mare
de depozite nu va face decât să crească costurile băncii cu dobânzile plătite la
aceste depozite, deci banca va căuta fie alte plasamente pentru fondurile provenind
din depozite, fie va limita formarea de depozite prin scăderea dobânzii acordate la
acestea.
În funcţionarea profitabilă a unei bănci comerciale, relaţiile dintre credite şi
depozite este foarte importantă, fapt pentru care managementul băncii de multe ori ia
decizii pornind de la acest raport.
3.4.3 Subsistemul de management al riscului
17
Riscul constituie unul dintre cele mai importante probleme în activitatea

băncilor comerciale, drept pentru care subsistemul de management al riscului
constituie unul dintre cele mai importante din structura băncii comerciale. Prin
metode specifice, cum ar fi determinarea ratingului, modelarea şi simularea etc.,
acest subsistem apreciază riscul bancar (riscul de creditare, de lichiditate, de rată a
dobânzii, de solvabilitate, de operare ş.a.) şi stabileşte măsuri pentru diminuarea
acestuia. Practic, toate operaţiunile bancare pot fi afectate, într-o măsură mai mare
sau mai mică, de riscul bancar. Menţinerea acestuia al un nivel cât mai scăzut este o
condiţie ca banca să existe în continuare.
Informaţii despre
clienţi
Subsistemul
Managementului
Creditelor
Subsistemul Subsistemul Alte bănci

Managementului Risc Managementului Alte bănci
comerciale
Depozitelor bancar Riscului comerciale
Trezoreria
Informaţii despre
disponibil
Informaţii despre
clienţi
Figura 3.4
Subsistemul de Management al Riscului formează bucle feedback cu celelalte

subsisteme importante ale băncii, oferindu-le estimări asupra riscurilor care există în
activitatea de creditare, de formare a depozitelor sau de management al fluxurilor
băneşti. Aceste estimări se realizează pornind de la informaţia pe care fiecare
subsistem o oferă într-o formă sau alta Subsistemului de Management al Riscului. De
asemenea, riscul este apreciat şi din informaţiile pe care banca le primeşte despre
celelalte bănci din sistem sau de la Banca Centrală.
Reglementările actuale privind riscurile bancare sunt aastăzi destul de stricte
şi au la bază reguli şi recomandări provenind de la o bancă internaţională care se
ocupă cu studierea şi reglementarea riscurilor bancare, denumită Banca
Reglementărilor Internaţionale (Bank for International Settlements). Prin Acordul
Basel II se prevăd diferite modalităţi de evaluare a riscurilor pe care băncile
comerciale sunt consiliate să le aplice astfel încât să limiteze diferitele forme ale
riscurilor bancare.
18
3.4.4 Subsistemul asigurării cu fonduri este interfaţa băncii către piaţa

interbancară. Oferta de fonduri pe această piaţă o formează, în principal, Banca
Centrală care utilizează, pentru aceasta, fondurile de rezervă depuse de băncile
comerciale în conturile sale. Pentru sumele de bani împrumutate de pe piaţa
bancară, băncile comerciale plătesc o dobândă care estre stabilită de Banca
Centrală în funcţie de o anumită politică monetară. Acest subsistem este reprezentat
în figura 3.5.
Informaţii despre dobânzi
Piaţa interbancară
Fonduri Subsistemul Necesar de

Asigurării cu
împrumutate Fonduri fonduri
Dobânzi plătite
Fonduri rambursate
Figura 3.5
Activitatea Subsistemului Asigurării cu Fonduri este corelată cu necesarul total

de fonduri ce se formează pornind de la cererea de fonduri a Subsistemului
Managementului Creditelor, precum şi de la disponibilul de fonduri din depozitele
bancare formate. Deoarece în raportul dintre credite şi depozite pot să apară situaţii
în care volumul depozitelor nu asigură în întregime volumul de credite ce trebuie
acordate conform contractelor de creditare încheiate, banca poate apela la alte surse
de fonduri care se găsesc pe piaţă interbancară. Această piaţă este controlată de
Banca Centrală, ea reprezentând un mediu în care se pun în aplicare politicile
monetare ale acesteia. Instrumentul utilizat pentru controlul piaţei este rata dobânzii
de politică monetară, stabilită de către Banca Centrală. Acestă rată se află la
distanţă egală de două limite: rata dobânzii la facilitatea de depozit şi rata
19
dobânzii la facilitatea de creditare. Prima este rata acordată băncilor în condiţiile în

care ele depun fonduri la Banca Centrală, iar cea de-a doua este rata pe care băncile
comerciale trbuie să o plătească în caz că împrumută fonduri de la Banca Centrală.
Între cele două rate există o plajă pe care Banca naţională a Romaniei a hotărât să o
menţină constantă. Media lor aritmetică reprezintă Rata dobânzii de politică
monetară care este modificată periodic de Banca Centrală conform politicilor sale
monetare. Dacă Banca Centrală doreşte ca pe piaţă volumul creditelor să crească,
ea va reduce dobânda de politică monetară, astfel că băncile comerciale vor avea
acces mai uşor şi mai puţin costisitor la fonduri pe piaţa interbancară. În schimb,
dacă volumul creditelor acordate se doreşte să fie redus, atunci Banca Centrală va
creşte dobânda de politică monetara, făcând mai costisitoare împrumutarea
fondurilor de pe piaţă interbancară de către băncile comerciale.
Buclele feedback ce se formează între Subsistemul Asigurării cu Fonduri şi
piaţa interbancară fac ca activitatea de asigurare cu fonduri să permită evitarea lipsei
de lichiditate în bancă în condiţiile menţinerii unor costuri raţionale în acest domeniu.
Datorită fluctuaţiilor înregistrate de rata dobânzii la credite acordate, se poate
întâmpla ca banca comercială să prefere să-şi plaseze fondurile disponibile pe piaţa
interbancară, unde riscul este mai redus, decât să acorde credite pe piaţa creditelor.
Astfel de tendinţe sunt corectate de Banca Centrală prin rduceri corspunzătoare ale
ratei dobânziide politică monetară.
3.4.5 Subsistemul trzoreriei (managementul fondurilor băncii)

În sfârşit, subsistemul trezoreriei (Figura 3.6) concentrează toate fondurile
atrase de bancă şi le orientează către plăţile ce trebuie efectuate. Acest subsistem
poate folosi disponibilităţile ce apar temporar şi pentru a face plasamente pe piaţa de
capital (cumpărări de obligaţiuni şi bonuri de tezaur, depozite constituite la bănci
străine, cumpărări de valută străină, etc.). Aceste plasamente trebuie să fie făcute în
condiţiile unui risc cât mai redus şi unui profit mai mare decât cel adus de credite.
20
Subsistemul Subsistemul
Managementului Managementului
Creditelor Depozitelor
Subsistemul Informaţii Fonduri
Managemetului
Riscului
Taxe
Risc Statul
Fonduri
Subsistemul
Subsistemul trezoreriei
Asigurarii cu Dividende
Fonduri
băncii
Acţionari
Dobânzi
primite
Piaţa de capital
Plasamente
Figura 3.6
Trezoreria băncii are, deci, bucle feedback interne cu subsistemul

Managementului Riscului şi Subsistemul Managementului Creditelor şi o buclă
feedback externă cu Piaţa de capital. Problema asigurării cu fondurile necesare a
principalelor activităţi ale băncii şi pentru plata obligaţiilor acersteia către Stat şi
Acţionari este extrem de importantăşi este reflectată de solvabilitatea băncii.
3.5 Modele bazate pe agenți ale sistemului bancar
3.5.1 Un model bazat pe agenţi al relaţiilor dintre bancă şi firme
21
Modelul expus în continuare încearcă să elucideze fenomenul complex al

raporturilor care se creează între firme şi banca comercială. În acest model, agenţii
sunt reprezentaţi de bancă şi de firmele care conlucrează cu aceasta. Fiecare dintre
aceste două tipuri de agenţi este suficient de inteligent pentru a acţiona autonom, în
sensul că fiecare agent are capacitatea de a se adapta la mediul său înconjurător. În
plus, fiecare agent interacţionează cu celălalt tip de agent utilizând reguli foarte
simple. In figura 3.7 se reprezintă ipotetic aceste interdependenţe. Se presupune,
totuşi, că fiecare firmă interacţionează cu o singură bancă, iar acţiunile firmelor nu
depind în relaţiile lor cu banca ci doar de stările lor interne.
Figura 3.7 Reprezentarea conceptuală a modelului bazat pe agenţi al companiilor

interacţionând cu o singură bancă
Dinamica fiecărui agent este caracterizată de bilanţul acestuia. Fiecare

companie încearcă să-şi maximizeze profitul aşteptat în condiţiile existenţei unui
mediu de afaceri riscant şi a unei pieţe incerte. Companiile, care interacţionează
indirect prin intermediul băncii comerciale, devin eterogene în cursul evoluţiei lor
temporale şi există posibilitatea de apariţie a falimentului. Un astfel de model, care se
referă, evident, la structura microscopică a economiei, permite studierea
interdependenţelor dintre comportamentul companiilor individuale şi tendinţele
macroscopice ce se observă la nivelul întregii economii. Prin acumularea rezultatelor
22
companiilor de-a lungul unei anumite perioade (de regulă trei ani) pot fi revelate o
serie de proprietăţi statistice ale dinamicii companiilor reale.
În continuare, vom construi un model bazat pe agenţi care permite studierea
proprietăţilor dinamice ale companiilor, aşa cum sunt ele influenţate de
interdependenţele cu banca. Simularea acestui model va da informaţii valoroase
privind tendinţele principale care se observă în economia reală de-a lungul perioadei
următoare, putând evidenţia simptoamele ce indică posibilitatea de apariţie a
falimentului companiilor, o informaţie deosebit de valoroasă pentru băncile
comerciale care înceracă, de regulă, să se protejeze faţă de posibile pierderi datorate
intrării în incapacitate de plată a anumitor clienţi.
Comportamentul companiilor este orientat, după cum am mai spus, către
maximizarea profitului dar, pe lângă aceasta, un obiectiv important este şi cel de
menţinere a companiei într-o stare de echilibru în ceea ce priveşte plăţile făcute către
bancă.
Dinamica agenţilor poate fi descrisă, în aceste condiţii, în funcţie de bilanţul
acestora după cum se arată în figura 3. 8.
Figura 3.8 Bilanţul companiilor şi al băncii
O companie i are capitalul total Ki (t ) şi datoria Li (t ) la bancă la începutul unei

perioade de timp t. Fie i = 1,..., N şi N numărul total de companii. Pe baza ecuaţiilor
contabile, capitalul propriu Ai (t ) al companiei trebuie să fie egal cu capitalul total
23
minus datoria. Pe de altă parte, agentul bancă are un bilanţ pentru care oferta totală
de credite a băncii
L(t )   Li (t ),
i
este egală cu suma dintre depozitele totale D(t) şi capitalul propriu E(t).
Variabilele de nivel şi de flux sunt cele două variabile de bază utilizate în
construirea modelelor de dinamică de sistem. Bilanţul are doar variabile de nivel aşa
cum sunt ele înregistrate în contabilitatea companiilor. Variabilele de flux cum ar fi
profitul sau investiţia sunt determinate din evoluţia sistemului economic.
Din motive de simplitate, vom considera că funcţiile de producţie ale firmelor sunt
liniare, deci mărimea valorii producţiei Yi (t) depinde liniar de inputul de capital Ki (t ):
Yi (t ) = φKi (t )
unde coeficientul φ ia valoarea 0.1.

La începutul unei perioade de timp t, compania j îşi schimbă capitalul Ki (t)
pentru a maximiza valoarea aşteptată a profitului. Profitul unei companii este dat la
sfârşitul fiecărei perioade de relaţia:
 i (t )  u i (t )Yi (t )  ri (t ) K i (t )  [u i (t )  ri (t )]K i (t ),
unde ri (t) este rata dobânzii pentru capital. Parametrul ui(t) reflectă incertitudinea
pieţei de desfacere a produselor companiilor. Dacă el este sub 1 atunci companiile
vând produsele la preţ mai mic decât cel aşteptat (care poate fi, de exemplu, preţul
de vânzare stabilit înainte de aducerea produselor pe piaţă). Dacă u i(t) este mai mare
ca 1 atunci companiile vând produsele lor la preţ mai mare decât cel aşteptat, care
poate fi de cel mult două ori acest preţ. Deoarece o piaţă este caracterizată de un
număr mare de grade de libertate, determinarea preţului de vânzare devine astfel
stochastică. Vom presupune, de asemenea, că ui (t) este independentă de mărimea
companiei (Legea Gibrat). Se poate alege ui(t) ca un număr aleator distribuit uniform
între (0, 2). Profitul aşteptat este atunci dat punând în ecuaţia de mai sus ui (t ) = 1 şi
scoţând πi (t) ca:
24
 i (t )  [  ri (t )]K i (t ). (3.1)
Pentru limita inferioară ui (t) = 0, produsele sunt atât de reduse ca valoare

încât ele nu sunt capabile să aducă valoare adăugată, în timp ce valoarea maximă
adăugată este obţinută la o valoare dublă a preţului aşteptat, corespunzătoare lui
ui (t) = 2.
Dacă o companie adoptă un plan de producţie agresiv, ea are o probabilitate
finită de a da faliment. Falimentul unei companii este definit la sfârşitul perioadei t de
condiţia:
Ai (t )  Ai (t  1)   i (t  1)  0.
Înlocuind πi (t − 1) obţinut din ecuaţa (6.6) în criteriul de faliment de mai sus,

obţinem următoarea formulă a probabilităţii de faliment:
 ri (t ) K i (t )  Ai (t ) Ai (t )
 pentru K i (t ) 
P ( K i (t )  
F
2K i (t ) ri (t )
0 in rest
Se observă deci că există o limită superioară a mărimii capitalului Ki(t)

necesară pentru ca o companie să evite falimentul. Raportul dintre creşterea
profitului aşteptat şi urgenţa falimentului este reprezentat în figura 3.9
Figura 3.9
25
O altă politică managerială presupune că compania se aşteaptă ca mărimea sa să

crească la infinit: altfel spus ea speră să supravieţuiască la infinit. Presupunem acum
că companiile adoptă un plan de producţie solid având factorul de siguranţă σ( ≤ 1):
Ai (t )
K i (t )   .
ri (t )
Această alegere împacă două idei economice opuse. Rata dobânzii pentru fincare
companie este determinată prin raportul de echilibru dintre cerere şi ofertăde pe piaţa
creditelor pe care sunt active banca şi companiile. Cererile companiilor de finanţare
adresate băncii sunt date de relaţia cantităţii de bani care este obţinută din ecuaţia lui
Ki (t):

Ldi (t )  K i (t )  Ai (t )  (  1) Ai (t ).
ri (t )
Pe de altă parte, creditul este oferit companiilor de către bancă în proporţie cu

mărimea relativă a acesteia în perioada anterioară:
K i (t  1)
Lsi (t )  L(t ) .
 K i (t  1)
i
Egalând cererea Ldi (t ) cu oferta Lsi (t ) obţinem relaţia care ne dă rata dobânzii:
Ai (t )
ri (t ) 
L (t )  Ai (t )
s
i
Mecanismul care determină rata dobânzii de echilibru este reprezentat în figura 3.10.
Figura 3.10
26
Rata maximă este atinsă atunci când rmax = σ. Dacă compania obţine un credit mai
mare de la bancă atunci data dobânzii descreşte, şi invers.
Companiile în situaţia de mai sus nu vor da niciodată faliment, dar vom înlocui
capitalul propriu din perioada actuală cu capitalul propriu din perioada anterioară în
formula lui Ki (t):
Ai (t  1)
K i (t )  
ri (t )
Companiile îşi determină astfel planul de producţie pe baza unei informaţii întârziate.
Această substituţie accentuează atitudinea conservatoire a companiilor atunci când
ele se află într-o perioadă de recesiune şi întâpmător ele întreprind acţiuni
speculative. Vom lua σ=12.
În ceea ce priveşte banca, presupunem că ea îşi extinde cifra de afaceri
păstrând însă ca regulă prudenţială ca să acorde credite în limita unei anumite fracţii
α din capitalul propriu:
E (t )
L(t )   Li (t ) 
i 
Conform reglementărilor Comitetului de la Basel din 1988, fiecare bancă are capitalul
echivalent cu cel puţin 8% din activele totale, deci α= 0.08.
Banca obţine un profit din investiţia făcută prin acordarea de împrumuturi
companiilor. Ştim că marja de profit este diferenţa dintre suma dobânzilor totale
primite şi costurile financiare suportate de bancă. Acestea din urmă reprezintă
dobânzile plătite de bancă depozitarilor şi investitorilor împreună cu pierderile
adiţionale datorate falimentului unor companii creditate de bancă.
Înainte de a simula acest model, un studiu simplu ce include doar o firmă şi o
bancă drept agenţi reprezentativi arată că, în aceste condiţii, ambii agenţi cresc
exponenţial. Aceasta este o proprietate intrinsecă importantă a modelului de mai sus
(vezi figura 3.11).
27
Figura 3.11
Pentru o piaţă care nu înregistrează fluctuaţii ale preţului de vânzare (ui (t) = 1) şi o
rată constantă a dobânzii (ri (t) = r), se poate obţine o soluţie analitică cu creştere
exponenţială pentru fiecare agent. Egalând cele două relaţii care dau creşterea
exponenţială a agenţilor reprezentativi, se poate determina rata medie a dobânzii şi
deci rata de creştere a agenţilor. Acestă rată de creştere reprezintă tocmai panta
curbelor reprezentate în figura 3,11, care după cum se observă uşor, au pante egale.
Dacă totuşi pe piaţă se înregistrează fluctuaţii, altfel spus preţul de vânzare
este o variabilă aleatoare cu o anumită distribuţie dată ((ui (t) =
i (t ) cu i (t )  1 simoliznând media) ) atunci evoluţia activelor agenţilor va fi dată
de relaţia:
1
Ai (t  1)  i (t ) Ai (t )  [1  u i (t )] Ai (t )]
2
Soluţia acestei ecuaţii cu diferenţe finite reprezintă tocmai dinamica procesului de
creştere exponenţială ce caracterizează agenţii. Prin simularea proceselor de
creştere ai băncii şi, respectiv, ale firmelor se obţine în final situaţia firmelor care au
crescut, au dat faliment sau s-au redus ca urmare a relaţiilor lor de creditare cu
banca (Figura 3.12).
Figura 3.12
3.5.2 Model bazat pe agenți al unei rețele bancare

Ceea ce este specific acestui model este faptul că există mai mult de cât un tip de
agent: băncile și clienții, fiecare prezentând comportamentwe distincte sunt agenții
28
modelului. În același timp apare mediul înconjurător, apariție justificată prin afirmația
conform căreia “o premise de bază a gândirii despre strategie privește
inseparabilitatea organizării și mediului înconjurător…organizarea utilizează strategia
pentru a opera cu un mediu în schimbare.”
Mediul înconjurător poate fi interpretat ca o sursă continuă a avantajului competitiv
(care în model se redce la clienți, deși pot fi identificate și alte surse ale acestuia),
Mediul în schimbare (din perspectiva firmei) poate fi privit ca fiind determinate de
schimbările în legăturile pe care acestea le au cu agenți care generează valoare.
Managementul strategic, fiind un subiect care se construiește pe mai multe discipline
independente, cum ar fi economia, sociologia și psihologia, nu are avantajele altor
discipline care permit dezvoltarea modelelor existente construite pentru diferite
sisteme cibernetice din economie, Modelele bazate pe agenți pot reprezenta o
modalitate de reducere a acestei dificultăți. Un nivel de rigoare poate fi introdus,
permițând modelelor să fie construite și schimbate pentru a se potrivi nivelului de
abstracție necesar pentru diferite industrii sau diferitelor probleme strategice.
Modelul de mai sus utilizează un spațiu al strategiilor similar celor utilizate de
grupurile strategice descries mai jos. În această reprezentare a strategiei ca un
hipercub strategic adimensional, firma are o mulțime de coordinate care descrie
această strategie. Pentru a simplifica explicația, descrierea utilizată consider spațiul
reprezentat ca bidimensional, desi el este n-dimensional. O populație de firme și
clienți sunt distribuite în spațiul strategiei (Figura 3.13). Agenții generatori de valoare
sunt oziționați în același spațiu. Pentru moment, clienții pot fi considerați ca având o
mulțime de cerințe care determină poziția lor în spațiul strategiei. Similar, băncile sunt
poziționate în raport cu strategia pe care o adoptă (desi strategia lor este mai mult
decât poziția lor static; ele de asemenea se pot deplasa în interiorul acestui spațiu).
C7
x
C1
B2 C2
C8 C3
B1
C4
C9
29
C10 B3
C6
C12
C5
C11
Figura 3.13
Clienții stabilesc relații cu băncile pe baza proximității poziției strategice a băncilor în
relație cu cerințele strategice ale clienților (clienții selectează băncile cele mai
apropiate de ele în spațiul strategiei (x,y)). Clienții nu sunt, totuși, perfect raționali: ei
pot să ia decizii de a intra în relații cu o bancă ce nu este cea a mai apropiată, atât
timp cât au un nivel de satisfacție minim. De exemplu, în Figura 3.14, agentul client
C3 are o relație cu banca B1, în timp ce, dacă ar proceda perfect rational, el ar stabili
legătura cu banca B2.
B1
SB
C3
SA
Figura 3.14
Pe lângă coordonatele (x, y, …) ale clienților și băncilor, următorii parametri sunt

asociați cu agenții clienți și agenții bănci.
30
Clienții. Clienții au un nivel de satisfacție, s, asociat cu distanța dintre client și bancă

(se utilizează Distanța Euclidiană pentru a ca acestă distanță, astfel încât acest
calcul poate fi extins la dimensiunea n). O reprezentare a acestui calcul pentru s este
reprezentat în Figura 3.14. Introducerea unui nivel de satisfacție minim pentru care
clienții caută o nouă bancă indică faptul că clienții sunt cu raționalitate mărginită.
Nivelele de satisfacție ale clienților (care sunt presupuse proporționale cu distanța
dintre poziția lor în spațiul strategiei și localizarea băncii cu care are o relație) sunt
comparate la intervale de timp disctrete cu nivelul de satisfacție minim ales. Dacă
distanța dintre client și banca acestuia este mai mica decât nivelul minim de
satisfacție, atunci el nu schimbă banca; altfel el caută o bancă aflată mai aproape.
Acest lucru introduce o noțiune de “inerție a clientului” în model.
Când nu sunt satisfăcuți, clienții vor căuta o altă bancă care se află mai aproape de
cerințele lui. Se presupune că dacă clienții devin nesatisfăcuți, ei vor alege banca cea
mai apropiată de poziția lor.
Băncile. Prin simularea modelului, se poate determina cea mai bună strategie a
băncilor în raport cu locația acestora. În spațiul strategiei, nivelul de competitivitate
depinde de locația acestora în raport cu agenții clienți. Deși în acest model ipotezele
sunt foarte simple, se poate observa că sursa competitivității este localizarea lor mai
bună în raport cu alți competitor cee ace le permite să stabilească și să mențină
relații profitabile cu agenți care generează valoare (în acest caz, aceștia sunt clienții
care generează profit pentru bănci). Se presupune că celelalte bănci din industry
sunt staționare și că banca ce este “controlată” are trei strategii la dispoziție: nu
acționa în nici un fel, urmează banca leader și deplasează-te către “centrul” clienților.
Turbulența. Pentru a introduce un nivel de turbulență în model, se presupune că că
clienții nu întreprind nimic (într-un mediu neturbulent) sau se deplasează după un
drum aleator în spațiu (într-un mediu turbulent). Figura 3.16 arată un output indicativ
pentru modelul rulat. Linia roșie indică clienți satisfăcuți; linia neagră arată clienți
nesatisfăcuți.
Figura 3.15
Rezultate: Rezultatele obținute prin acest model bazat pe agenți pot fi utilizate
pentru a studia raportul dintre turbulență și nivelul de satisfacție al clienților băncilor
comerciale. De exemplu, o bancă de test, Banca 0, poate să adopte oricare dintre
31
următoarele două strategii: să rămână neschimbată, urmărind o bancă leader sau să

adopte o strategie orientată spre client. Prima strategie (să rămână neschimbată)
reflectă o strategie de urmărire deliberată a unui model de comportament bazat pe
păstrarea și în continuare a modului de comportament anterior; a doua strategie, cea
de centrare pe client, reprezintă o strategie emergentă, poziționând băncile în raport
cu ceea ce au învățat despre mediul lor înconjurător.
Rezultatele sugerează că prima strategie are puține efecte asupra rezultatelor băncii.
Clienții sunt, în medie, de accord să fie distribuiți între diferite bănci și într-un astfel
de mediu înconjurător esistă mai puține beneficii prin adoptarea unei astfel de
strategii. Figura 3.16 prezintă rezultatele unei astfel de strategii.
Profit 10
mediu –
B1
0 20 50 100 200 300 700 1000

Nivel de satisfacție
Figura 3.16
În cea de-a doua strategie, centrată pe clienți, în care fiecare client acționează
rational, deci se conectează cu cea mai apropiată bancă, se atinge un profit mai
32
mare dacă mediul înconjurător este caracterizat de turbulență și un profit comparabil

cu cel din prima strategie dacă mediul înconjurător este relative stabil. (Figura 3.17).
Profit
Mediu – 10
B1
0 20 50 100 200 300 700 1000

Nivel de satisfacție
Figura 3.17
O astfel de situație se explică prin faptul că mediul înconjurător turbulent favorizează
formarea de relații dintre clienți și bănci care sunt apropiate ca distanță, în timp ce un
mediu înconjurător stabil îndeamnă pe clienți să rămână mai mult timp în relații
stabile cu băncile cu care sunt conectați.
3.6 Viitorul băncilor si banca viitorului
Istoria a arătat că crizele sunt perioade după care au loc profunde mutaţii în
activitatea bancară, care duc la întărirea schimbărilor regulatorii ce determină ca
băncile să devină mai sigure. Crizele nu pot să fie complet evitate încă, deşi în
ultimul timp se constată continua îmbunătăţire a sistemelor şi procedurilor de
funcţionare ale băncilor.
În prezent se constată utilizarea tot mai frecventă a mijloacelor tehnice care
decurg din dezvoltarea fără precedent a comunicaţiilor electronice şi utilizarea
sistemelor inteligente, lucruri la care vechile sisteme bancare nici nu visau că ar fi
posibile. Astfel, s-a realizat în prezent un adevărat pod între sistemele bancare şi
soluţiile IT, ceea ce a permis avansul hotărâtor către ceea ce specialiştii denumesc
banca viitorului. Dar care sunt schimbările cele mai marcante care definesc această
bancă a viitorului şi cum va putea ea să elimine deficienţele pe care le mai constatăm
în funcţionarea sistemelor bancare?
33
3.6.1 Locul de muncă inteligent

Înţelesul de loc de muncă inteligent este acela că un angajat poate să lucreze
în orice loc şi are la dispoziţie toate facilităţile disponibile, cum este calculator şi
telefon, astfel încât nu mai este necesar să existe un loc de muncă permanent sub
forma unui sediu dotat cu birouri. Fără îndoială că băncile viitorului vor înlocui
laptopurile actuale cu mijloace mai inteligente şi uşor de utilizat şi transportat de către
angajaţi, așa cum a fost şi când desktopurile au fost înlocuite cu laptopurile. În viitor
vor exista locuri de muncă inteligente care astăzi sunt proiectate în diferite stiluri,
cum ar fi cele pentru living room-uri, birouri plasate la domiciliu, cafenele, săli de
seminar la hoteluri ş.a. pe care angajaţii le pot alege în funcţie de locul în care se
simt cel mai confortabil. Infrastructura din aceste locuri va permite angajaţilor băncilor
să se conecteze la fluxul de activităţi al băncilor unde lucrează fără să fie necesar să
transporte laptopuri destul de grele.
Deoarece angajaţii au asupra lor tot timpul telefonul mobil, viitoarele
echipamente mobile vor avea două sisteme de operare care vor fi complet separate
unul de celălalt. Acelaşi dispozitiv va permite angajaţilor să folosească un sistem de
operare pentru a se conecta la mediul lor de lucru, în timp ce celălalt sistem de
operare va fi utilizat doar în interes privat. Telefonul mobil va fi capabil să separe
complet cele două activităţi una de alta. Posibilitatea de a rula pe mai mult de un
sistem de operare este doar o chestiune de timp. Cercetările sunt foarte avansate în
această privinţă, astfel că la Facebook se proiectează o platformă pe care vor putea
rula diferite software-uri mobile, cum ar fi Android şi Apple, fără să existe interferenţe
între ele. Intenţia creatorului Facebook de a finanţa un proiect prin care Internetul să
poată fi practic utilizat în orice punct de pe glob este strâns legată de asigurarea
condiţiilor pentru buna funcţionare a unei astfel de platforme universal.
Utilizarea Internetului a devenit o parte a vieţii noastre de zi cu zi, dar în viitor
utilizarea acestuia va deveni comună. Nu vor mai fi necesare cable şi alte dispozitive,
cum ar fi modemuri de acces la Internet, urmând ca fluxurile de date şi video, muzica
etc. să poată fi accesate confortabil via Internetul bazat pe cloud computing. Acest
lucru va schimba nu numai activităţile curente, dar şi cele ce se desfăşoară în mediul
de lucru bancar, datorită mai ales dispariţiei conexiunilor prin cablu. Viitoarele
dispozitive utilizate în punctele de lucru vor fi telefoanele inteligente şi ecranele mari.
Aceste ecrane vor fi tactile. Pe lângă aceasta, telefoanele vor permite conectarea cu
34
softuri inteligente ce vor permite scrierea documentelor prin dictarea directă prin
voce, softul putând pune întrebări care să permit scrierea documentelor mai specific
şi mai clar. Viitoarele locuri de muncă vor conţine software-uri care crează
documente în format default, ce poate fi apoi personalizat de angajaţi. E-mailurile vor
fi citite la destinaţie şi, în funcţie de conţinut, vor fi redactate răspunsuri care vor
putea fi apoi modificate de oameni în funcţie de dorinţele lor şi trimise prin voce
și/sau text.
Dezvoltarea unor astfel de soluţii va schimba pentru totdeauna ideea de loc de
muncă în forma actuală, crescând confortul şi putându-l muta uneori şi acasă la
angajat. Banca va fi mai aproape de clienţi, fiind plasată în magazine, hoteluri
restaurante şi oriune este necesar, astfel încât ele să fie acolo unde clienţii doresc şi
nu în locuri fixe, la care aceştia ar urma să se deplaseze, pierzând un timp preţios şi
funcționând într-un mediu de afaceri care, de multe ori, îi inhibă şi le crează
sentimente de respingere. Tehnologia va transforma afacerile băncilor, datorită
apariţiei unor noi posibilităţi, cum ar fi banda largă sau chiar infinită pentru Internet
sau un acces mai sigur la diferite site-uri web.
3.6.2 Creșterea complexității activității bancare

După ultima criză din anii 2007 - 2008 s-a învăţat că o schimbare este absolut
necesară, dar schimbarea nu este necesară numai în implementarea unor
reglementări mai bune şi transformarea afacerilor bancare în activităţi mai
transparente, dar şi prin furnizarea de tehnologii şi soluţii inovative care să ducă la o
simplificarea a complexităţii infrastructurii bancare. Instrumentele financiare, cum ar fi
derivativele, au devenit tot mai complexe, uneori acestea fiind greu de înţeles chiar
de către specialişti. De aceea, este necesar să se reducă complexitatea operării cu
ele, fie că sunt derivative, contracte la termen, valute etc.
Conform lui Burstein (2013), generaţia mileniului trei, adică cei născuţi între
1980 şi 2000 va schimba în întregime lumea de astăzi. Această generaţie este mai
optimistă, vizionară şi dispusă să-şi asume responsabilitatea socială a unor
schimbări radicale.
Ceea ce se întâmplă astăzi în cultura bancară demonstrează că asaltul asupra
complexităţii a început deja. Soluţiile IT holiste, crearea unor insule de automatizare,
creşterea costurilor de mentenanţă a paginilor web ale băncilor etc. duc la creşterea
securităţii în funcționare prin schimbarea fundamentală a operaţiilor unei bănci.
35
3.6.3 Îmbunătățirea securității bancare

Instituţiile financiare lucrează cu inovaţii care aduc clienţilor lor noi servicii,
cum ar fi telefonul mobil, cyberbankingul şi Web 2.0. În spatele fiecărei inovaţii se
ridică însă aspecte de securitate care trebuie să fie luate în considerare. Ca orice
dispozitiv legat de Internet, telefonul mobil poate fi atacat de hackeri. Instituţiile
financiare nu pot ignora faptul că interacţiunea cu clienţii trebuie să fie redefinită.
Astăzi mulţi dintre clienţi pot fi atraşi utilizând reţelele sociale şi telefoanele
inteligente. Modul traditional de a atrage clienţii nu mai reprezintă o sursă
promiţătoare de afaceri. Totuşi, unii clienţi se simt incomod când sunt siliţi să utilizeze
calculatorul, ei având puţină încredere în securitatea IT sau când trebuie să
interacţioneze cu alţi oameni pe care nu-i văd niciodată. O continuare a acestei
tendinţe poate conduce pe unii clienţi la dorinţa de a rămâne fideli modului traditional
de a face afaceri cu banca. Banca viitorului va oferi servicii bazate pe IT care sunt
uşor de utilizat şi se menţin relativ stabile, cu singura schimbare posibilă în ceea ce
priveşte evitarea alienării clienţilor prin schimbări frecvente ale unui sistem care i-a
servit bine în trecut. Mergând mai departe, va apare o coexistenţă a băncii mobile şi
soluţiilor Internet care trec dincolo de oferta tradiţională. În ciuda numărului mai mare
de clienţi obişnuiţi cu noua tehnologie, este improbabil ca să vedem o dispariţie totală
a modului clasic de a face banking în următorii 10 ani.
Cercetările au arătat că existenţa unor slăbiciuni în ceea ce priveşte securitatea, care
sunt legate de reţelele wireless, pot fi rezolvate, eventual utilizând tehnologia tot mai
avansată şi metodele de criptare moderne.
3.6.4 Inovarea tehnologiei

Conform lui Michio Kaku (2011), societăţile viitorului vor beneficia de dezvoltări
viitoare noi, cum ar fi AI, nanotehnologiile etc. Vom dispune de ochelari de soare
care conţin informaţie despre persoana pe care o întâlnim în cadrul unui proiect sau
organizaţie. Într-o echipă mare astfel de ochelari care dau informaţi de fundal despre
membrii proiectului sunt utile, astfel încât managerul de proiect poate colecta
informaţia într-un mod care face abordarea unui subiect mult mai uşoară decât este
posibil astăzi. Poate fi la fel în cazul în care informaţia internă legată de proiect va fi
raportată şi stocată în baza de date prin conectarea funcţionalităţilor ochelarilor, în
timp ce participanţii discută şi le confirmă.
36
Este clar că tehnologia va continua să orienteze lumea. Astăzi, soluţiile oferite

de IT nu sunt încă armonizate. Acest lucru determină greutăţi în mentenanţa
sistemelor şi apariţia unor riscuri ascunse.
Companii cum sunt IBM, Microsoft şi Apple au introdus beneficiile calculatoarelor
personale în viaţa de zi cu zi a oamenilor; companii cum sunt Facebook au conectat
oamenii. În viitor, companiile care oferă soluţii de armonizare a infrastructurilor IT vor
câştiga rapid în importanţă, bazându-se pe cererea crescută de astfel de soluţii
pentru sectorul bancar. Există deja soluţii disponibile pe piaţă, dar din unele raţiuni,
instituţiile financiare nu pot fi convinse să le adopte, ceea ce înseamnă că mai multe
eforturi sunt necesare pentru a le transforma în soluţii excelente astfel încât aceste
instituţii să realizeze că ele nu se pot lipsi de astfel de soluţii.
3.6.5 Migrarea la Cloud Computing

Experienţa cu cloud computing a demonstrat beneficiile disponibilităţii
permanente a datelor. Există tot mai multe bănci care consideră aceasta ca o soluţie
pentru afacerile lor zilnice. Datele vor fi stocate în cantităţi din ce în ce mai mari (big
data) în fişiere care sunt disponibile 24 de ore din 24. Aceste date vor fi accesibile de
oriunde de pe glob şi vor permite schimbul de date dintre diferite domenii ale
organizaţiei, independent în timp şi loc.
În viitor, cloudul în industria bancară va oferi posibilitatea unui proces de
audit permanent, care va reprezenta o parte a procesului mai larg de monitorizare şi
control al activității bancare. Toate informaţiile critice cum ar fi cine citeşte sau
schimbă informaţia din rapoarte, cum este aceasta stocată şi către cine este trimisă
va putea fi permanent controlată şi supusă unor proceduri ce vor limita accidentele
ce pot face rău băncii.
Băncile vor avea posibilitatea de a defini clar cine are acces la date și unde
sunt ele localizate în cloud. Toate aplicaţiile, bazele de date, sistemele de operare
vor putea fi transferate în „nori” şi vor rula fără a putea fi afectate de oameni. Doar
angajaţii autorizaţi precum şi clienţii preselectaţi vor avea acces sigur la o parte din
infrastructura organizaţiei, putând cere modificări care sunt în acord cu direcțiile
stabilite de perfecţionare ale sistemelor bancare.
Prin cloud computing va apărea un nou sistem de conectare ce va asigura un
acces ce este sigur pentru clienţi şi angajaţii IT. Toate activităţile bazate pe cloud vor
fi înregistrate automat. Un client va fi capabil să revadă toate procesele care se
37
desfășoară în cadrul portofoliului său şi să le înţeleagă. Va apărea o conectare

permanentă între clienţi şi angajaţii bancari prin care se vor putea oferi în mod direct
sfaturi privind afacerile în curs de desfăşurare prin intermediul băncii.
Acest lucru oferă un nou nivel de transparenţă pentru clienţii băncilor, ei putând chiar
să genereze rapoarte sau să schimbe contractele existente, cu o simplă notificare
către bancă.
3.6.6 Importanța Big Data in sistemele bancare

Big Data este un termen ce descrie mari volume de date caracterizate de
viteză mare, complexitate şi variabilitate care necesită tehnici şi tehnologii
avansate permiţând înregistrarea, stocarea, distribuţia, managementul şi analiza
informaţiei.
Big Data sunt adeseori caracterizate prin trei factori: volum, viteza şi
varietate. Doar 15% din informaţia existentă astăzi este informaţie structurată sau
informaţie care este uşor de stocat în baze de date relaţionale sau spreadshituri cu
coloane şi rânduri predefinite. Informaţia nestructurată, cum ar fi emailuri, video,
bloguri, conversaţii şi media socială reprezintă 85% din datele generate astăzi şi
reprezintă o adevărată problemă pentru orice sistem în care apare.
Pentru a măsura cantităţile uriaşe de date pe care civilizaţia noastră tinde să
le producă a fost introdusa o scală de mărime având la bază Baitul (B) (=1024 biţi).
 1 KB (kilobait) = 103 B;
 1 MB (megabait) = 103 KB = 106 biţi;
 1 GB (gigabait) = 103 MB = 106KB = 109 B.
• 1TB (terabait) = 103 GB = 106 MB = 109 KB = 1012 B
• 1 PB (petabait) = 103 TB = 106 GB = 109 MB = 1012 KB = 1015 B
• 1 EB (etabait) = 103 PB = 106 TB = 109 GB = 1012 MB = 1015 KB = 1018 B
• 1 ZB (zetabait) = 103 EB = 106 PB = 109 TB = 1012 GB = 1015 MB = 1018 KB =

1021 B
• 1 YB (yotabait) = 103 ZB = 106 EB = 109 PB = 1012 TB = 1015 GB = 1018 MB =

1021 KB = 1024 B
38
• Biblioteca Congresului SUA, cea mai mare bibliotecă existentă astăzi în lume,
avea în iunie 2016 aproape 600 de TB, la care se adăugă în fiecare lună 5 TB
suplimentari.
• Ancestry.com, situl genealogic cel mai mare din lume, care cuprinde date
genealogice dintre 1790 şi 1930 ale tuturor cetăţenilor americani, cuprindea la
sfârșitul anului 2015 aproximativ 600 de TB.
• Traficul pe Internet la nivelul unui an ajunsese în 2015 la 15 ZB care tinde ca

în anii următori să se dubleze în fiecare an.
• Amazon procesează milioane de operaţii comerciale în fiecare zi şi mai mult

de 500.000 de comenzi de la clienţi pe zi.
• Walmart procesează un million de comenzi pe oră, aceste date fiind stocate

într-o bază de date cu o capacitate de 2,5 PB.
Big Data înseamnă varietate: ea se dezvoltă rapid şi are mult de-a face cu
ceea ce se numeşte managementul inteligent. Data, cloud computing şi

angajamentul complet sunt factori de energizare a organizaţiilor din diferite industrii şi
prezintă oportunitatea imensă pentru a face organizaţiile mai agile, mai eficiente şi
mai competitive. Pentru a utiliza aceste oportunităţi, organizaţiile necesită o
arhitectură de management informational modern.
IBM a dezvoltat în acest sens o platform pentru big data şi analiză – Watson
Analytics – care permite să se abordeze întregul spectru de schimbări în afaceri
pornind de la big data. Managementul datelor și informaţiei este cheia prin care
organizaţiile sunt ajutate să descopere avantajele, să opereze într-un mod inteligent
39
şi să restabilească încrederea în mijloacele tehnice utilizate.
IBM rezolvă problema datelor cu o platformă optimizată pentru big data. Aceasta va
permite reducerea semnificativă a spaţiului de stocare şi a costurilor de mentenanţă.
Această platformă, denumită Watson Foundation, include şi dezvoltă următoarele
funcţionalităţi principale:
Managementul şi Depozitarea Datelor: realizarea performanţelor maxime
ale bazei de date prin multiple prelucrări prin care să se simplifice administrarea,
40
stocarea, dezvoltarea şi reducerea costurilor operaţiilor; realizarea unei viteze

superioare de acces şi creşterea capacităţilor analitice prin utilizarea unor metode de
optimizare a analizei datelor cu sisteme care pot da răspunsuri rapide.
Sistemul Hadoop: creşterea puterii sistemului Apache Hadoop prin aplicarea
acceleratorilor de aplicaţii, analiticii, vizualizării, mijloacelor de dezvoltare,
caracteristicilor de performanţă şi securitate.
Stream Computing: realizarea eficientă a prelucrării analitice în timp real în
timp ce datele se modifică constant şi obţinerea analiticii predictive şi descriptive
pentru a susţine decizii în timp real. Capturarea şi analiza tuturor datelor, la orice
moment de timp, chiar în momentul producerii acestora. Cu stream computing,
stocarea se reduce, se analizează mai multe date şi se iau cele mai bune decizii mai
rapid și mai eficient.
Managementul conţinutului: Permite realizarea unui ciclu de viaţă al
conţinutului comprehensiv şi managementul documentelor, cu un control eficient în
ceea ce priveşte costul datelor existente şi apariţia de noi tipuri de date ce modifică
conţinutul în ceea ce priveşte scala, securitatea şi stabilitatea.
Integrarea şi guvernanţa informaţiei: Construirea încrederii în big data cu
abilitatea de a integra, înţelege, conduce şi guverna datele de-a lungul întregului lor
ciclu de viaţă.
Există o mulţime de utilizări multiple pentru big data în fiecare industrie – de la
analiza volumelor mari de date care era posibilă şi în trecut şi până la obţinerea unor
răspunsuri mai precise, la analiza datelor în mişcare pentru a surprinde oportunităţile
care mai înainte erau pierdute. O platformă pentru big data va permite organizaţiilor
să abordeze probleme extrem de complexe, care înainte nu era posibil să fie
rezolvate.
Deşi pare că big data a devenit un fel de panaceu universal, acest lucru nu
este departe de adevăr. Astfel, clienţii care au început să utilizeze diferite
componente ale platformei IBM au raportat o serie de schimbări care erau greu de
imaginat cu puţin timp în urmă. Astfel, în îngrijirea sănătăţii, a scăzut cu 20%
mortalitatea datorită analizeicontinue a fluxurilor de date de la pacienţi. Telco a
raportat o descreştere a timpului de procesare a datelor din reţelele de comunicaţii şi
centre de date cu 92%.
41
O mare companie de electricitate a obţinut o îmbunătăţire cu 99% a preciziei în

alocarea generatoarelor de energie electrică prin analiza a 2,8 PB de date
neprelucrate.
Platforma IBM Watson Foundation ajută organizaţiile din orice domeniu, inclusiv
băncile să obţină performanţe superioare în utilizarea datelor.
Astfel, dacă ne referim la bănci, sunt de aşteptat în următorii ani schimbări radicale în
ceea ce priveşte:
• Optimizarea ofertei de servicii şi vânzărilor încrucişate;
• Creşterea eficienţei centrelor de contact şi rezolvarea problemelor comunicării

cu clienţii;
• Detectarea fraudelor şi investigarea acestora;
• Managementul riscului de creditare în timp real.
Atunci când băncile analizează toate datele disponibile şi nu numai o submulţime a

acestora, ele obţin un avantaj competitiv puternic faţă de competitorii lor.
3.6.7 Schimbări în profilul angajaţilor viitori

Angajaţii din bănci vor trebui, în viitor, să fie conştienţi că, datorită vitezei de
schimbare a cunoaşterii, vor trebui ca în 2 până la 4 ani, să-şi schimbe total
cunoştinţele pentru a putea face faţă sarcinilor ce decurg din activitățile curent e pe
care le realizează. Aceasta se va întâmplă pentru oriceslujbă sau poziţie din bancă,
începând cu managerul şi până la casier. Viitoarea cultură bancară va cere de la
angajaţi să combine excelenţa în munca lor, dar şi să susţină pe ceilalţi colegi să
devină excelenţi în modul în care îşi realizează sarcinile. Angajaţii băncii vor fi
profund implicaţi în orice proces de schimbare, vor susţine şi monitoriza schimbările
nu numai din departamentul de care aparţin, dar şi din alte departamente,
asigurându-se astfel o schimbare treptată a tuturor profilurilor de angajați.
Angajaţii vor realiza că ei vor fi recompensaţi numai în măsura în care vor
adăuga o nouă expertiză cunoştinţelor lor curente din punct de vedere profesional,
dar şi de necesitatea de a-şi dezvolta propria personalitate.
3.6.8 Cum vor fi managerii bancari ai viitorului
42
Viitorii manageri seniori vor învăţa să devină mai naturali şi strâns conectaţi cu
subordonații lor pentru a uşura colaborarea cu aceștia. Managerii seniori autentici vor
avea puterea să câştige respectul şi simpatia angajaţilor pe care îi conduc, cărora le
va transmite energia necesară atingerii scopurilor organizaţiei bancare în care
muncesc. Activitatea managerilor va deveni mai transparentă şi orientată mai mult
spre rezolvarea problemelor, nefiind strict legată de problemele de zi cu zi, cum se
întâmplă astăzi.
Mai mult, organizarea viitoarelor bănci va fi proiectată astfel încât să se
răspundă în mod optim cerinţelor clienţilor şi reglementatorilor. Experţii din jurul
organizaţiei vor fi capabilisă-şi extindă cunoaşterea de tip expert, devenind astfel mai
valoroasă pentru organizaţie, cu înţelegerea dependenţelor din jurul subiectelor
importante pentru întreaga organizaţie.
Cultura din viitoarele bănci va avea o valoare unică pentru angajaţi, aceştia
având responsabilităţi din ce în ce mai mari în activitatea organizaţiei. Se va realiza
astfel o putere importantă de susţinere a proiectelor interne din diferite domenii ale
activităţii bancare, ceea ce va fi în beneficiul băncii considerate ca un întreg.
3.6.9 Schimbarea clienţilor viitoarelor bănci

Mergând mai departe, interfețele sistemului tind să fie identice, fără să ia în
considerare din ce mediu înconjurător clienții au avut acces mai des. Cu cât mai mulți
clienți vor utiliza aceste interfețe, cu atât mai mult ei vor fi atrași de către aceste
interfețe, descoperind beneficiile interacțiunii cu tehnologia, neținând cont dacă
acasă sau în călătorie sau la muncă; they can întotdeauna având acces la banca lor
și având în final același GUI. Mai mult, viitoarele instituții financiare trebuie să ia în
considerare individualitatea fiecărui client în funcție de preferințele personale ca și a
cadrului social și cultural când se oferă soluții clienților. Adăugând posibilitatea
customizării serviciilor on line trebuie luată în considerare unicitatea fiecărui client,
factor care lipsește încă serviciilor oferite astăzi.
Băncile de oriunde din jurul lumii sunt în fața unei schimbări în cultura lor
astăzi, și deoarece unele legi bancare și-au pierdut validitatea, necesitatea de a-și
îmbunătăți serviciile este mai stringentă ca oricând. Clienții caută transparență și
simplicitate, dar și către o combinație de confort și beneficii. De exemplu, băncile
inovatoare dintr-o anumită țară mică independentă, care este respectată pentru
realizările sale oriunde în lume, pot oferi o combinație de beneficii, cum ar fi
43
frumusețea naturală a țării, cultura sa și respectarea altor culturi, transparența în

conducerea băncilor, un program integrat când un client utilizează serviciile băncilor
respective și un unic, dar simplu instrument financiar oferit diferiților clienți, cum ar fi
pensionarii și antreprenorii.
Clienții viitori ai băncilor vor avea posibilitatea de a selecta consilierii bancari
proprii și a-i evalua pe baza dezvoltării profesionale și personale a acestora. Ei vor
considera că banca este un prieten apropiat unde prietenia va conta mai mult decât
banii. Ei vor demonstra acest lucri fiind capabili să construiască rețele cu alți clienți
cu care ei au raporturi de respect și susținere reciprocă din partea băncilor și atunci
când obțin un profit mare, dar și când acest profit este mai scăzut. Viitorii clienți vor
dori să fie instruiți de băncile lor și vor aprecia deschiderea și autenticitatea
comportamentului acestora. Nu va fi nevoie să să existe o super bancă care să ofere
orice beneficiu posibil pe care cineva și-l poate imagina, dar pentru a reține clienții
actuali și a atrage noi clienți, o schimbare în modul actual de gândire este necesar.
44

CAPITOLUL 3 - Banca Comerciala

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CAPITOLUL 3 - Banca Comerciala

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 3 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

BANCA COMERCIALǍ – SISTEM ADAPTIV COMPLEX

Bancă este un agent economic care acordă împrumuturi şi primeşte în spre

sistem din economia de piaţă, acţionează în vederea realizării de profit, iar

3.1 Proprietăţile sistemice ale Băncii Comerciale

Analizând banca comercială ca sistem adaptiv complex, observăm că regăsim

măsură la asigurarea unui mediu economic favorabil desfăşurării de operaţiuni

Sursa: Banca Naţională a României, Buletin Lunar, 12/2010

Aceşti indicatori se referă la ansamblul băncilor comerciale din ţăra noastră

Sursa: Banca Naţională a României, Buletin Lunar, 6/2015

O a treia proprietate importantă a sistemului băncii comerciale este

SUA aproximativ 300 de bănci au dat faliment în timp ce în UE numărul de bănci

3.2 Obiectivele si funcţiile băncii comerciale

De secole, funcţiile economice ale sistemului financiar au fost exercitate în

De exemplu, este destul de simplu astăzi pentru o companie implicată în comerţul

3.2.1 Serviciile de plăţi

3.2.2 Transformarea activelor

cerinţe. Băncile, prin această transformare, colectează mici depozite pe care le

3.2.3 Managementul riscului

b) Riscul de lichiditate este şi el tot un risc major. El este definit adeseori în

3.2.4 Prelucrarea informaţiei şi monitorizarea clienţilor

acord. Activitatea de monitorizare a firmelor şi intermediarilor financiari necesită o

3.3 Rolul băncilor comerciale în procesul de alocare a resurselor

Băncile exercită o influenţă fundamentală în trei direcţii principale:

3.4 Structura şi mecanismele feedback ale băncii comerciale

Ca orice sistem microeconomic, şi banca comercială are o structură de sistem

Piaţa interbancara Piaţa de capital

Banca interacţionează cu patru pieţe, şi anume:

3.4.1 Subsistemul managementului creditelor

Piaţa creditelor Credite

Se observă la nivelul acestui subsistem formarea unei bucle feedback duble

3.4.2 Subsistemul managementului depozitelor

acest subsistem primeşte din partea subsistemului de management al riscului

Riscul ratei dobânzii

Informaţii despre piaţă

Piaţa depozitelor Depozite

La nivelul Subsistemului Managementului Depozitelor se formează o buclă

3.4.3 Subsistemul de management al riscului

Riscul constituie unul dintre cele mai importante probleme în activitatea

Subsistemul Subsistemul Alte bănci

Subsistemul de Management al Riscului formează bucle feedback cu celelalte

3.4.4 Subsistemul asigurării cu fonduri este interfaţa băncii către piaţa

Fonduri Subsistemul Necesar de

Activitatea Subsistemului Asigurării cu Fonduri este corelată cu necesarul total

dobânzii la facilitatea de creditare. Prima este rata acordată băncilor în condiţiile în

3.4.5 Subsistemul trzoreriei (managementul fondurilor băncii)

Trezoreria băncii are, deci, bucle feedback interne cu subsistemul

3.5 Modele bazate pe agenți ale sistemului bancar

3.5.1 Un model bazat pe agenţi al relaţiilor dintre bancă şi firme

Modelul expus în continuare încearcă să elucideze fenomenul complex al

Figura 3.7 Reprezentarea conceptuală a modelului bazat pe agenţi al companiilor

Dinamica fiecărui agent este caracterizată de bilanţul acestuia. Fiecare

Figura 3.8 Bilanţul companiilor şi al băncii

O companie i are capitalul total Ki (t ) şi datoria Li (t ) la bancă la începutul unei

unde coeficientul φ ia valoarea 0.1.

Pentru limita inferioară ui (t) = 0, produsele sunt atât de reduse ca valoare

Înlocuind πi (t − 1) obţinut din ecuaţa (6.6) în criteriul de faliment de mai sus,

Se observă deci că există o limită superioară a mărimii capitalului Ki(t)

O altă politică managerială presupune că compania se aşteaptă ca mărimea sa să

Pe de altă parte, creditul este oferit companiilor de către bancă în proporţie cu

3.5.2 Model bazat pe agenți al unei rețele bancare

Pe lângă coordonatele (x, y, …) ale clienților și băncilor, următorii parametri sunt

Clienții. Clienții au un nivel de satisfacție, s, asociat cu distanța dintre client și bancă